raul Posted May 24, 2009 Report Share Posted May 24, 2009 I. Contemplare Dacă te trezeşti, iată pînă unde se poate ajunge: Deodată ochiul devine gol pe dinlăuntru ca un tunel, privirea se face una cu tine. Iată pînă unde poate ajunge privirea, dacă se trezeşte: Deodată devine goală, aidoma unei ţevi de plumb prin care numai albastru călătoreşte. Iată pînă unde poate ajunge albastrul treaz: Deodată devine gol pe dinlăuntru ca o arteră fără sînge prin care peisajele curgătoare ale somnului se văd. II. Creză de timp O, scurtă tristeţe, insectă verzuie, voi blînde ouă, locuind un miez de meteor spart; şi de pălmile mele acoperite ca să renască un cu totul alt decor. Camera se varsă prin ferestre şi eu nu o mai pot reţine în ochii deschişi. Război de îngeri albaştri, cu lănci curentate, mi se petrece-n iris. Mă amestec cu obiectele pînă la sînge, ca să le opresc din pornire, dar ele izbesc pervazurile şi curg mai departe spre o altă orînduire. O, scurtă tristeţe, rămîne de jur-împrejur o sferă de vid. Stau în centrul ei şi unul cîte unul ochii din frunte, din tîmplă, din degete mi se deschid. III. Contemplare Deodată aerul urlă... Îşi scutură păsările în spinAREA MEA şi ele mi se înfing în umări, în şiră, ocupă totul şi nu mai au unde sta. În spinarea păsărilor mari se-nfing celelalte. Frînghii zbătătoare le tîrăsc, acvatice plante. Nici nu mai pot sta drept, ci doborît peste pietre fluorescente, mă ţin cu braţele de stîlpul unui pod arcuit peste ape inexistente. Fluviu de păsări înfipte cu pliscurile una-ntr-alta se agită, din spinare mi se revarsă spre o mare-ngheţată, neînnegrită. Fluviul de păsări murind, pe care vor lansa bărci ascuţite barbarii, migrînd mereu spre ţinuturi nordice şi nelocuite. IV. Criză de timp Ca şi cum s-ar sparge un mormînt şi-ar curge pe fluviu tot misterul lui... Dar mai degrabă, ea, privirea, ne ţine la un capăt al ei fructificaţi. Suge din noi cît poate, părînd a ne-arăta îngerii copacilor şi ai celorlalte privelişti. Copacii ne văd pe noi, iar nu noi pe ei. Ca şi cum s-ar sparge o frunză şi-ar curge din ea o gîrlă de ochi verzi. Suntem fructificaţi. Atîrnăm de capătul unei priviri care ne suge. V. Contemplare Se arată fulgerător o lume mai repede decît chiar timpul literei A. Eu ştiam atît: că ea există, deşi văzul dinapoia frunzelor nici n-o vedea. Recădeam în starea de om atît de iute, că mă loveam de propriul meu trup, cu durere, mirîndu-mă foarte că-l am. Îmi lungeam sufletul într-o parte, şi-ntr-alta, ca să-mi umplu ţevile braţelor cu el. La fel şi globul de peste umăi şi celelalte-nfăţişări, la fel. Astfel mă încordam să-mi aduc aminte lumea pe care-am înţeles-o fulgerător, şi care m-a pedepsit zvîrlindu-mă-n trupul acesta, lent vorbitor. Dar nu-mi puteam aminti nimic. Doar atît-că am atins pe Alceva, pe Altcineva, pe Altunde, care, ştiindu-mă, m-au respins. Gravitaţie a inimii mele, toate-nţelesurile rechemîndu-le mereu înapoi. Chiar şi pe tine, rob al magneţilor, gîndule. (Nichita Stanescu) Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
florin7franky Posted May 24, 2009 Report Share Posted May 24, 2009 Ars poetica Înalţă-te, poete, păstrând cu tine lestul! La-nsingurări de noapte, fii comandant vegherii! Îmbrăţişarea lumii, privirile şi gestul, Cu-asprimea unui Hades, supune-le trierii. Să cânţi suflarea vie, lucire de oglindă, Nu lenta pleşuvie-a cununilor de laur. Năvod aruncă-ţi viaţa şi inima, să prindă Din crişuri de imagini, poeme, peşti de aur! Virgil Gheorghiu Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
raul Posted May 25, 2009 Report Share Posted May 25, 2009 Requiem Eram să te aştept prin parc, Văzând că singurătăţi pe aici m-au oprit... Dar, mereu aceleaşi uitări! Dar, tot aceeaşi poezie la infinit!? Filosofia vieţii mi-a zis: Undeva este, cu mult mai departe... Atâtea şi-atâtea... lasă! Visezi, ca din carte! (G. Bacovia) Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
raul Posted May 26, 2009 Report Share Posted May 26, 2009 Hai nani, nani Hai nani, nani, Lumina mamii... Să-ti cânt si-n seara asta, lumina mea, să-ti cânt... Dar uite-ncep un cantec si altu-mi vine-n minte, - Si-acela, dragul mamii, e fără de cuvinte Si plange-asa cum plange cumplitul ast de vant... Hai nani, nani... Să-ti cânt, lumina mamii, si iar incep si iar Cuvintele-si pierd sirul, - ca vezi, în asta seara I-atat de-amarnic cantul ce-l spune vantu-afara, De parca-ar plange-ntregul saracilor amar... Dar tu astepti un cantec - ca tu ce stii de vant! Si ce să stii ce spune-n amarnica-i poveste?... O, tu nu poti pricepe nimic din toate-aceste... ...Să-ti cânt si-n seara asta, lumina mea, să-ti cânt... Hai nani, nani, Lumina mamii... ...Si iar raman de parca nu mai gasesc cuvant Din tot ce-ti spun alt-data în cantecele mele, Si feti-frumosi, si zane, si cer, si flori, si stele Si-au amutit povestea de parca nu mai sunt... Hai nani, nani... Adormi în caldu-ti leagan, lumina mea, si taci - Nu pot canta si inca nu esti destul de mare, Ca să-ti pot spune basmul cel nesfarsit, în care Se sting de frig si foame copiii cei saraci... (Elena Farago) Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
raul Posted May 27, 2009 Report Share Posted May 27, 2009 În fericire Sunt clipe când toate le am... Tăcute, duioase psihoze - Frumoase poveşti ca visuri de roze... Momente când toate le am. Iată, sunt clipe când toate le am... Viaţa se duce-n şir de cuvinte - Un cântec de mult... înainte... Momente când toate le am... (George Bacovia) Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
raul Posted May 28, 2009 Report Share Posted May 28, 2009 Creion Obrajii tăi mi-s dragi Cu ochii lor ca lacul, În care se-oglindesc Azurul şi copacul. Surâsul tău mi-i drag, Căci e ca piatra-n fund, Sper care-noată albi Peşti lungi cu ochi rotund. Şi capul tău mi-i drag, Căci e ca malu-n stuf, Unde păianjeni dorm, Pe zori făcute puf. Făptura ta întreagă De chin şi bucurie, Nu trebuie să-mi fie, De ce să-mi fie dragă? (Tudor Arghezi) Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
raul Posted May 29, 2009 Report Share Posted May 29, 2009 Noapte de vară Noaptea-ncet, ticnit se lasă - Poezie, sau destin - Luna urcă, somnoroasă, - Vino, vin! Este linişte, răcoare, Codrul e de farmec plin - Pe sub teii încă-n floare, - Poezie, sau destin. În suavele parfume Poezie, sau destin - Ori pe unde-ai fi în lume, - Vino, vin! Îngerii deasupra noastră Vor cânta un imn divin - Ah, ce clară noapte-albastră, - Poezie, sau destin. (George Bacovia) Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
raul Posted May 30, 2009 Report Share Posted May 30, 2009 Descântec Lacăte, cine te-a închis La uşa marelui meu vis? Unde ni-i cheia, unde-i păzitorul, Să sfarăme zăvorul Şi să vedem în fundul nopţii noastre Mişcându-se comorile albastre? Un pas din timp în timp, greoi Se-apropie, dar a trecut de noi Toţi paşii se sfârşesc şi pier Pentru urechea ta de fier. De-o vana-ntoarsă peste tine Cred ca atârnă din vazduh glicine Şi, de pe bolţi, zorele Şi muguri şi ciorchini de stele. Cine va pune-n uşa noastră cheie 0 singură scânteie? Lumina ochiul şi-l aşează, Şi-n încăpere caută să vază. Lacătul simte şi tresare Cu bezna mea, ca de o sărutare. Stea, nu poţi tu intra-n veriga lui Şi lacătul tăcerii să-l descui? (Tudor Arghezi) Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
raul Posted May 31, 2009 Report Share Posted May 31, 2009 Diana Ce cauţi unde bate luna Pe-un alb izvor tremurător Şi unde păsările-ntruna Se-ntrec cu glas ciripitor? N-auzi cum frunzele-n poiană Şoptesc cu zgomotul de guri Ce se sărută, se hârjoană În umbr-adâncă de păduri? În cea oglindă mişcătoare Vrei să priveşti un straniu joc. O apă vecinic călătoare Sub ochiul tău rămas pe loc? S-a desprimăvărat pădurea, E-o nouă viaţă-n orice zvon, Şi numai tu gândeşti aiurea, Ca tânărul Endymion. De ce doreşti singurătate Şi glasul tainic de izvor? S-auzi cum codrul frunza-şi bate, S-adormi pe verdele covor? Iar prin lumina cea rărită, Din valuri reci, din umbre moi, S-apar-o zână liniştită Cu ochii mari, cu umeri goi? Ah! acum crengile le-ndoaie Mâinuţe albe de omăt, O faţă dulce şi bălaie, Un trup înalt şi mlădiet. Un arc de aur pe-al ei umăr, Ea trece mândră la vânat Şi peste frunze fără număr Abia o urmă a lăsat. (Mihai Eminescu) Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
raul Posted June 1, 2009 Report Share Posted June 1, 2009 Lumina Lumina ce-o simt năvălindu-mi în piept când te vad, oare nu e un strop din lumina creată în ziua dintâi, din lumina aceea-nsetată adânc de viaţă? Nimicul zăcea-n agonie când singur plutea-ntuneric şi dat-a un semn Nepătrunsul: "Să fie lumină!" O mare şi-un vifor nebun de lumină facutu-s-a-n clipa: o sete era de pacate, de-aventuri, de doruri, de patimi, o sete de lume şi soare. Dar unde-a pierit orbitoarea lumină de-atunci - cine ştie? Lumina ce-o simt năvălindu-mi în piept când te vad - minunato, e poate ca ultimul strop din lumina creată în ziua dintâi. (Lucian Blaga) Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
raul Posted June 2, 2009 Report Share Posted June 2, 2009 Umbra Cine merge înainte Şi nu întoarce capul S-a părăsit pe sine în urmă; Cine aleargă De spaimă o face Să nu fie ajuns De el însuşi; Cine nu-şi spune ţelul Se teme Să nu se găsească Pe sine acolo, Ca şi cum umbra N-ar fi chiar balta de întuneric Scurs prin venele noastre deschise Din dorinţa de-a înainta... (Ana Blandiana) Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
raul Posted June 3, 2009 Report Share Posted June 3, 2009 Autopastel De mulţumirea lumii cu mâhnire Mi-s ochii mai uscaţi şi paşii mai înceţi, Şi orice gest se-opreşte la pornire, Şi hergheliile îmi mor buimace pe pereţi. Oh, nechezatul lor să nu scâncească În râsul lumii prea copilăros, Să nu lucească prea riscanta-mi sanie Alunecând de viaţă mai în jos. Verzi herghelii născute pe murii mei degeaba, Degeaba peste mine uriaşele ninsori, De mulţumirea lumii cu mâhnire Mă refugiez în urşi îngrozitori. Dar sunt şi urşii mei la fel de laşi Şi mă preling cu zâmbet în prăpăd. Când cu mâhnire mulţumirea lumii Din blana ursului o văd. Sunt ursul eu, spre mulţumirea lumii, Şi fotograful lângă urs tot eu. Nu muşc, dar pot să muşc, nu muşc Şi mă fotografiez mereu. (Ana Blandiana) Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
raul Posted June 4, 2009 Report Share Posted June 4, 2009 Fresca In iad pacatosii Sunt valorificati la maximum. Femeilor li se scot din cap Cu o penseta Clamele, agrafele, inelele, bratarile, Panzeturile, lenjeria de pat. Dupa aceea sunt aruncate In clocotul unor cazane, Sa fie atente la smoala, Sa nu dea in foc. Apoi unele sunt transformate in sufertase Cu care se cara la domiciliul dracilor pensionari Pacatele calde. Barbatii sunt si ei folositi La cele mai grele munci, Cu exceptia celor foarte parosi Care sunt torsi din nou Si facuti presuri. (Marin Sorescu) Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
raul Posted June 5, 2009 Report Share Posted June 5, 2009 Poveste sentimentală Pe urmă ne vedeam din ce în ce mai des. Eu stăteam la o margine-a orei, tu - la cealaltă, ca două toarte de amforă. Numai cuvintele zburau intre noi, înainte şi înapoi. Vârtejul lor putea fi aproape zărit, şi deodată, îmi lăsam un genunchi, iar cotul mi-infigeam în pământ, numai ca să privesc iarba-nclinată de caderea vreunui cuvânt, ca pe sub laba unui leu alergând. Cuvintele se roteau, se roteau între noi, înainte şi înapoi, şi cu cât te iubeam mai mult, cu atât repetau, într-un vârtej aproape văzut, structura materiei, de la-nceput. (Nichita Stanescu) Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
florin7franky Posted June 5, 2009 Report Share Posted June 5, 2009 Apusul soarelui După dealul ce nutrește oi plăvițe: mari, mărunte, A luminei ochi se pleacă și se-nchide dispărând Iar în vale râul curge și-o copilă pe-a lui punte Chipu-n apă-și oglindește fără grijă surâzând, Și voioși se-ntorc cu toții muncitorii din ogoare Povestind din vremi bătrânii, iar cei tineri șuguind; Un copil sărind în fugă mână boii la izvoare, Și-un dulău, a turmei paznic, vine-n urma sa lătrând. Și-apoi pacea e stăpână pe gândire și mișcare. Doi luceferi, ochi de înger, de pe cer voios lucesc. Numai greierul se-aude însoțind cu-a lui strigare Glasul tainicilor unde, ce cu țermul șopotesc. Luna-n palidă podoabă și pe căi de nori umblate Se ivește-n depărtarea printre ei făcându-și loc. Iar colo în lumea verde cu-a lor frunți de chin brăzdate, Muncitorii dorm în tihnă împregiurul unui foc. Volenti, Nicolae : 1874 Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
LIVIA Posted June 6, 2009 Report Share Posted June 6, 2009 Noapte de vară - de George Coşbuc Zările, de farmec pline, Strălucesc în luminiş; Zboară mierlele-n tufiş Şi din codri noaptea vine Pe furiş. Care cu poveri de muncă Vin încet şi scîrţîind; Turmele s-aud mugind, Şi flăcăii vin pe luncă Hăulind. Cu cofiţa, pe-ndelete, Vin neveste de la rîu; Şi cu poala prinsă-n brîu Vin cîntînd în stoluri fete De la grîu. De la gîrlă-n pîlcuri dese Zgomotoşi copiii vin; Satul e de vuet plin; Fumul alb alene iese Din cămin. Dar din ce în ce s-alină Toate zgomotele-n sat, Muncitorii s-au culcat. Liniştea-i acum deplină Şi-a-nnoptat. Focul e-nvelit pe vatră, Iar opaiţele-au murit, Şi prin satul adormit Doar vreu cîne-n somn mai latră Răguşit. Iat-o! Plină, despre munte Iese luna din brădet Şi se nalţă,-ncet-încet, Gînditoare ca o frunte De poet. Ca un glas domol de clopot Sună codrii mari de brad; Ritmic valurile cad, Cum se zbate-n dulce ropot Apă-n vad. Dintr-un timp şi vîntul tace; Satul doarme ca-n mormînt- Totu-i plin de duhul sfînt; Linişte-n văzduh şi pace Pe pămînt. Numai dorul meu colindă, Dorul tînăr şi pribag, Tainic se-ntîlneşte-n prag, Dor cu dor să se cuprindă Drag cu drag. Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
Orpheus Posted June 7, 2009 Report Share Posted June 7, 2009 George Bacovia Poveste Îţi aduci aminte ziua când ţi-am spus că eşti frumoasă, Când cu buzele de sânge şi cu ochii sclipitori Printre arborii de toamnă te opreai încet, sfioasă, Lăsând gândul spre amorul înţeles de-atâtea ori?... Aşteptai să fiu poetul îndrăzneţ ca niciodată Ca s-auzi ecoul rece-al unor calde sărutări Te duceai mereu nainte înspre-o umbră-ntunecată Ca o pală rătăcire coborând din alte zări. Ah, mi-ai spus atât de simplu că ţi-i sete de iubire Neascultând decât şoptirea singuratecei păduri, Îţi opreai cu mâna sânul şi zâmbea a ta privire, Chinul depărtării noastre neputând să-l mai înduri. - Ha, ha, ha, râdea ecoul, de râdeam de-a ta plăcere, Între om şi-ntre femeie mi-ai spus ura din trecut, Te-am lăsat să-nşiri povestea cu dureri şi cu mistere Pentru mine, ca oricărui trecător necunoscut. Îţi aduci aminte ziua când ţi-am spus că eşti frumoasă, Când, în şoaptele pădurii, poate că te-am sărutat Ascultând ecoul rece, înspre toamna friguroasă Ce-aducea-ntâlnirii noastre un adio-ndepărtat? Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
raul Posted June 7, 2009 Report Share Posted June 7, 2009 foarte frumoasa poezie, orphe Celei care minte Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine... Dar fiindcă azi mi te dai toată, Am să te iert - E vechi păcatul Şi nu eşti prima vinovată!... În cinstea ta, Cea mai frumoasă din toate fetele ce mint, Am ars miresme-otrăvitoare în trepieduri de argint, În pat ţi-am presărat garoafe Şi maci - Tot flori însângerate - Şi cu parfum de brad pătat-am dantela pernelor curate, Iar în covorul din perete ca şi-ntr-o glastră am înfipt Trei ramuri verzi de lămâiţă Şi-un ram uscat de-Eucalipt. Dar iată, Bate miezul nopţii... E ora când amanţii,-alt'dată, Sorbeau cu-amantele-mpreună otrava binecuvântată... Deci vino, Vino şi desprinde-ţi din pieptenul de fildeş părul, Înfinge-ţi în priviri Minciuna Şi-n caldul buzei Adevărul Şi spune-mi: Dintre câţi avură norocul să te aibă-aşa Câţi au murit Şi câţi blesteamă de-a nu te fi putut uita?... Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine... Dar fiindcă azi mi te dai toată. Am să te iert - E vechi păcatul Şi nu eşti prima vinovată!... Deci nu-ţi cer vorbe-mperecheate de sărutări, Nu-ţi cer să-mi spui Nimic din tot ce-ai spus la alţii, Ci tot ce n-ai spus nimănui. Şi nu-ţi cer patima nebună şi fără de sfârşit, Nu-ţi cer Nimic din ce poetul palid Cerşeşte-n veci de veci, stingher, Voi doar să-mi schimbi de poţi o clipă Din şirul clipelor la fel, Să-mi torni în suflet înfinitul unui pahar de hidromel, În păr să-mi împleteşti cununa de laur verde Şi în priviri Să-mi împietreşti pe veci minciuna neprihănitelor iubiri. Şi-aşa tăcuţi - Ca două umbre, trântiţi pe maldărul de flori - Să-ncepem slujba-n miez de noapte Şi mâine s-o sfârşim în zori! (Ion Minulescu) Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
raul Posted June 8, 2009 Report Share Posted June 8, 2009 Nod 33 Am gândit un mod atâta de dulce de a se întâlni două cuvinte încât în jos înfloreau florile şi sus înverzia iarba. Am gândit un mod atâta de dulce de a se izbi două cuvinte de parcă iarba verde ar înflori iar florile s-ar ierbi. (Nichita Stanescu) Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
raul Posted June 9, 2009 Report Share Posted June 9, 2009 Hieroglifa Ce singurătate să nu înţelegi înţelesul atunci când există înţeles. Şi ce singurătate să fii orb pe lumina zilei,- şi surd, ce singurătate in toiul cântecului. Dar să nu-nţelegi când nu există înţeles şi să fii orb la miezul nopţii şi surd când liniştea-i desăvârşită,- o, singurătate a singurătăţii! (Nichita Stanescu) Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
raul Posted June 10, 2009 Report Share Posted June 10, 2009 Finis Cadavrul impozant pe catafalcul falnic, Sub gaza de argint visa în astă sală... Iar sânul ei pierdut în mortuara gală -- Pe veci oprit înmărmurise falnic. (George Bacovia) Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
illudere Posted June 20, 2009 Report Share Posted June 20, 2009 (edited) BALADA LUI NESIMTILA . SERBAN FOARTA . Coteţul1 său e-o atenansă doar în zodiacul fără şansă al nostru... La Kitai, jigodia aceasta-şi are nu doar zodia, dar şi onoarea - el, godacul -de-a încheia întreg zodiacul. In apocrifa noastră „zodie a Porcului", câte-o cimotie (sau simplă cunoştinţă) poa' să ne-arate cât de norocoasă e zodia Dumnealui (şi-a Scroafei, - c-un iz, în plus, ca al garoafei). Numai că, pentru a fi demn de-un astfel de benefic semn (al unui ins din rasa York), se cade-a fi tu însuţi porc, cu-o piele cât mai nesubţire care-ţi aduce nesimţire. In accepţiunea (astrologică) de „casă". La ce e nesimţirea bună? La voiajatul împreună-n maşina-n care se dă buzna, de parcă orişiunde ai urca,-n troleu sau în tramvai, tu circuli tot cu-autobuzna! Este un mijloc de transport ce-aduce tot mai mult a sport extrem, - pe fondul olfactiv, a toate izurile strânse-n spaţiile cele mai restrânse, în care nu poţi fi activ, ci doar cobai, - fie că pute a cururi, subsuori, căpute, fie că o telefonie mobilă se-ntretaie,-n haită, cu cinci manele ce se vaită de moarte,-ntr-o babilonie. * La ce mai este bună pelea cum spun persoanele acelea-n a căror minte sonul i nu ştiu ce are-a ispăşi, de-a dispărut cu totul, betul, de el, din ditai alfabetul, fie că cumperi pept din peaţă, fie că ai perdut în veaţă, fie că-ţi merge aţă Featul, fie că ăştia cu-nfeatul de câini ar trebui, şi ei, făcuţi, cât mai degrabă, pei, fie că ăia de vor pele de câine pentru-a-şi face-obele din ea, căciulă sau mănuşi, i-ar jupui ca, de pănuşi, porumbul. - „Daţi-mi-i pă mână şi-i termen într-o săptămână!" * Porumbul evocat mai sus dezlănţuie o poftă-n plus de-aer curat şi iarbă verde, ca şi de micii bine fripţi cu-aromitoare erbi şi-nfipţi în ţepe,-ncât nu mai poţi perde nici un minut, dând fuga-n spaţiul strâmt dintre blocuri, ca nesaţiul să ţi-l astâmperi cu grătare, luând seama să le faci sub geamul vecinului, care, ca neamul de traistă, strigă tot mai tare la tine, că-l îneacă fumul, al tău şi-al altora, în cumul... Când bulangiului nu-i place cum cântă Nicolae Gută, -tu-i strigi: „La operă, bă, pută, cu tine, - tras la patru ace!" * — Nene Vasile, ia mai zi-mi-o p-aia dă i-o zisăşi chiar astă seară, lu-aia cu sâni d-o kilă? — Fă, taci, că ţi-l trimit pe fi-mio la tine şi te face pastă dă mici; sau mută-te la vilă! Ce-mi pasă mie c-ai esamen la nu-ş' ce mă-ta. Eu te-njur căci vreau manele, - nu-s afon ca ăia dă făceau un damen tango, dup-un magnetofon dă-i adormea pă ăi din jur. Bă, foameo, veaţa-i un ielastic dă care tragi în chip şi fel, plesnindu-i p-unii peste bot; ce dacă,-n jur, îs pungi dă plastic, la iarbă verde e la fel, şi-alţi câini cu limba de un cot... La ce mai este bună pielea precum a unei pahiderme de groasă? E că n-ai să semeni cu toate neamurile elea strivibile precum un vierme şi care. cică, ţi-ar fi semeni. Ce semeni?... Când tu eşti un macho şi, din merţană, o faci fleaşcă pe blonda din Trabant, pe care o scuipi din mers şi-i strigi: „Răgaceo, te-a k*** mă-ta în caleaşca, dă nu poţi circula mai tare?" Sau p-ăla care-i tragi o flegmă când vrea-s dăşchiză, în plin soare, geamu-n tramvai şi-o babă, cică, precisă ca o apoftegmă2: „E corent, maică, şi ne doare urechile!". - Ce semeni, Gică? Ce semeni, Nae?... Poate clone prin gări şi vămi autohtone, cu termopane-n rol de sticlă, de după care câte-o riglă de calcul, îţi răspunde-n scârbă, ca unei moi urechi de cârpă3, - conform cutărui Decalog (ălui vechi, cvasianalog, 2 Termenul apoftegmă, aici, îmi aparţine. 3 Acest organ auricular este trouvailk-ul lui Nichita Danilov. // doar că oleacă mai excentric), şi care pune-un punct pe i, la punctul 2: „Nu te gândi la ceilalţi. Fii, bre4, egocentric." Altminteri, nesimţiţii fac un soi de Internaţională ai cărei membri-s, parcă, gemeni, dar, îndeobşte, se prefac că nu sunt din aceeaşi oală, fi'ndcă nu vor să aibă semeni. * Ce semeni? - când, plecând la băi mai totdeauna cu ai tăi rar singur, - soaţa-ţi, de o zi, e plină de-o tandră gelozie: „Să nu uiţi cum urci, dragă,-n tren să-ţi scoţi pantofii dă teren şi să rămâi doar în ciorapii tăi flauşaţi şi albi; iar crapii în saramură, nici pă ei să nu-i serveşti fără mujdei, mujdeiu-n care-ntingi şi cele vreo doişpe proaspete piftele; iar dacă-l iei şi p-ăla micu (care e,-ntreg, leit tăticu'), 4 „Bre"-ui colocvial (incompatibil, altminteri, „decalog") e o iniţiativă a mea, de ordin comic. lasă-l să umble copăcel ba chiar de-a buşilea, şi el, că-nţepeneşte şi, în veaţă, doar cin' să-mpinge iasă-n faţă." * „A, Şi să nu uiţi, Aurele, maieul ăl cu găurele prin care-o adiere simţi, că prinde bine când îţi scoţi cămaşa albă din chiloţi şi din nădragii ăia strimţi. Şi să nu uiţi să te-ntorci vineri că e logodna ălor tineri, iar pentru că la noi nu-i loc, vom aşeza,-n mai larga casă a scărilor, o lungă masă şi vom pofti întregul bloc: să tacă ăi dă pă palier c-atunci când pleci, în marşaler, te-auzi mai rău ca la raliu, -iar cu-ordinea, îl punem şef pă ăl bătrân, pă nenea Ştef, ce-a fost, pă vremuri, caraliu." * „Dă toate numele mi-e silă, zisese tac-su, când cu pleaşca cu decreţelu... S-aibe şiansă, io zic să-i zicem Nesimţilă!" Iar soacră-sa, privind în ceaşca cu nechezol, cam dinspre ansă spre stânga (ea nu-i zicea toartă, fi'ndcă ştia de la cocoana unde fusese fată-n casă, că se-mbunătăţeşte soarta când ţii de ansă chiar o cană, darmite-o franţozească tasă), spunea, pe urmă, cui credea-n ghicitul în cafea şi-n dodii dintr-astea: „După ce-o re'ntorc, cu gura-n sus, ce să vedea în ceaşcă?... Ale doişpe zodii, -iar ultima era un porc!" ENVOI S-au scris acestea ca-ntr-o sală de aşteptare ,-n care nesimţirea este abisală şi imuabilă ca Iadu' -ca şi aceea care ne aşteaptă încă-n Ghidul nesimţitului, în care Radu Paraschivescu,-n acest an, se-nfurie, - martor Foarţă N. Şerban. Prolog in versuri la " Ghidul nesimtitului" de Radu Paraschivescu Edited June 20, 2009 by illudere Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
Narcisa Posted January 14, 2010 Report Share Posted January 14, 2010 Victoria învăţăturii- Jean de La Fontaine După cum o să vedeţi, Zice-se că ar fi fost, Mai demult, Doi târgoveţi: Un bogat-semeţ şi prost- Şi-un sărac ,-băiat isteţ. Stând de vorbă pe o dreavă, Se treziră la gâlceavă. Cel bogat , om certăreţ Pretindea că-i mai de preţ Şi se cade ca oricine Cu respect să i se-închine (banii au şi ei un rost: merite dau celui prost!) -Prietene, ascultă-mă pe mine, eu socotesc că nu ţi se cuvine să fii cinstit ca om de rangul meu. Poţi tu să dai ospeţe cum dau eu?… Te văd citind.La ce-ţi serveşte în viaţa, Când ai palatul în pod - o chichineaţă- Şi vara porţi , ca iarna, aceeaşi haină sumbră, Iar ca lacheu statornic ai propria ta umbră? Republicii nu-i trebuiesc golanii, Ci cei ce ştiu să-şi cheltuiască banii. Cu mesele şi luxul, eu risipesc comori. Pe urma mea trăiesc, cum ştii prea bine, Atâţia meseriaşi şi negustori Şi câte un pârlit de scrip, ca tine… I-ar fi răspuns săracul aşa cum se cuvine, Dar a tăcut, având prea mult de spus. Şi iată că războiul l-a răzbunat mai bine, Căci fără milă, Marte, oraşul le-a distrus. În alt oraş săracul, om cult şi renumit, Fu găzduit, cinstit şi răsplătit, În timp ce bogătaşul , acum sărac şi prost, Rămase fără adăpost… Păţania a limpezit gălceava: Vârtejul soartei spulberă doar pleava, Lăsând pe loc grăunţele de aur. Invătătura-i pururi un tezaur. Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
vesperala Posted January 14, 2010 Author Report Share Posted January 14, 2010 Eminescu (Marcel Gafton) Măre - venea bălaia stea cât miez n-avea cu miez visa hăt sus de sus ales Mihai luceferea... Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
Gliphy Posted January 15, 2010 Report Share Posted January 15, 2010 Moartea caprioarei de Nicolae Labis Seceta a ucis orice boare de vant. Soarele s-a topit si a curs pe pãmânt. A rãmas cerul fierbinte si gol. Ciuturile scot din fantana namol. Peste paduri tot mai des focuri, focuri, Danseaza salbatice, satanice jocuri. Mã iau dupa tata la deal printre tarsuri, Si brazii mã zgarie, rai si uscati. Pornim amandoi vanatoarea de capre, Vanatoarea foametei în muntii Carpati. Setea mã naruie. Fierbe pe piatra Firul de apa prelins din cismea. Tampla apasa pe umar. Pasesc ca pe-o alta Planeta, imensa si grea. Asteptam intr-un loc unde inca mai suna, Din strunele undelor line, izvoarele. Când va scapata soarele, când va licari luna, Aici vor veni sã s-adape Una cate una caprioarele. Spun tatii ca mi-i sete si-mi face semn sã tac. Ametitoare apa, ce limpede te clatini! Mã simt legat prin sete de vietatea care va muri La ceas oprit de lege si de datini. Cu fosnet vestejit rasufla valea. Ce-ngrozitoare inserare pluteste-n univers! Pe zare curge sange si pieptul mi-i rosu, de parca Mainile pline de sange pe piept mi le-am sters. Ca pe-un altar ard ferigi cu flacari vinetii, Si stelele uimite clipira printre ele. Vai, cum as vrea sã nu mai vii, sã nu mai vii, Frumoasa jertfa a padurii mele! Ea s-arata saltand si se opri Privind în jur c-un fel de teama, Si narile-i subtiri infiorara apa Cu cercuri lunecoase de arama. Sticlea în ochii-i umezi ceva nelamurit, Stiam ca va muri si c-o s-o doara. Mi se parea ca retraiesc un mit Cu fata prefacuta-n caprioara. De sus, lumina palida, lunara, Cernea pe blana-i calda flori calde de cires. Vai cum doream ca pentru-intaia oara Bataia pustii tatii sã dea gres! Dar vaile vuira. Cazuta în genunchi, Ea ridicase capul, il clatina spre stele, Il pravali apoi, starnind pe apa Fugare roiuri negre de margele. O pasare albastra zvacnise dintre ramuri, Si viata caprioarei spre zarile tarzii Zburase lin, cu tipat, ca pasarile toamna Când lasa cuiburi sure si pustii. Impleticit m-am dus si i-am inchis Ochii umbrosi, trist strajuiti de coarne, Si-am tresarit tacut si alb când tata Mi-a suierat cu bucurie: - Avem carne! Spun tatii ca mi-i sete si-mi face semn sã beau. Ametitoare apa, ce-ntunecat te clatini! Mã simt legat prin sete de vietatea care a murit La ceas oprit de lege si de datini... Dar legea ni-i desarta si straina Când viata-n noi cu greu se mai anina, Iar datina si mila sunt desarte, Când soru-mea-i flamanda, bolnava si pe moarte. Pe-o nara pusca tatii scoate fum. Vai, fãrã vant alearga frunzarele duium! Inalta tata foc infricosat. Vai, cat de mult padurea s-a schimbat! Din ierburi prind în maini fãrã sã stiu Un clopotel cu clinchet argintiu... De pe frigare tata scoate-n unghii Inima caprioarei si rarunchii. Ce-i inima? Mi-i foame! Vreau sã traiesc si-as vrea .... Tu, iarta-mã, fecioara - tu, caprioara mea! Mi-i somn. Ce nalt îi focul! Si codrul, ce adânc! Plang. Ce gandeste tata? Mananc si plang. Mananc! Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Join the conversation
You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.