illudere

Gabriela Debehogne Bondarul Či viespea Cu câtÄ auritÄ aroganČÄ Či lipsÄ de modestie Ne sfideazÄ de ieri floarea asta de pÄpÄdie ! Tremurând de dezgust zise firul de iarbÄ ; Pare frumoasÄ ĂŽn dantelÄriile ei lÄptoase, amare, Când ĂŽČi spalÄ obrazul cu rouÄ Či raze de soare⌠Hahaha. RÄspunse viespea râzându-Či ĂŽn barbÄ Lustruindu-Či cu dibÄcie acul. Pe mine nu mÄ pÄcÄleČte Cu aerele astea princiare, nu mÄ ademeneČte Ca pe albinÄ. Doar proletara asta tâmpitÄ poate gÄsi vreun har Unei gÄlbinicioase Či puturoase fâsâitÄ de cal. PânÄ Či genitoarea ČigÄncii o minte cum cÄ-i plantÄ medicinalÄ Si sluga ĂŽnfometatÄ-i adunÄ polenul, perpetuând o venalÄ. Din cauza ei atâtea, aČa zisele, minunate flori de câmp An de an ĂŽČi fac umbrÄ, biet amic verzui Či plÄpând . BunÄ ziua, le zise-un bondar. ĂncÄlČat ĂŽn a cucului ciuboČicÄ Cu traista ciobanului ĂŽn spinare, mirosind a levÄnČicÄ. StaČi la sfat ? Satana insectelor vreo coadÄ de Čoricel Či-o fi bÄgat Ăntre tine Či albinoasa reginÄ ? Ai nevoie de vreun bÄrbat ĂnvÄČat ? Superdotat cu multe chestii folositoare ? Posed mÄselariČÄ Či ale popii bÄlÄngÄnitoare Din care la nevoie pot face ghiulele. Sau preferi coada calului ? Viespea roČind ĂŽngânÄ cÄ mai degrabÄ sângele voinicului Ar fi indicat, are antene pretenČioase Či oricum pregÄteČte mÄcel Insecticid, nu idile. CÄci neam de neam de ierbos firicel N-a vieČuit pânÄ-acum fÄrÄ viguroasÄ luminÄ. De soaČÄ mÄ vrei ? SÄ stârpeČti o albinÄ, SÄ spargi gura leului, sÄ-nČepi napii porceČti, Cu miros de ghizdei sÄ nu te-ameČesti Ca orice vulgar asmÄČui de gradinÄ. Bondarul gânditor, cÄlÄrind o fÄloasÄ sulfinÄ Amorul propiu fiindu-i rÄnit, scoase acul Si trimise Či iarba Či viespea la dracul.

Nostalgiile cuvintelor (32) de Gabriela Mimi Boroianu 11.05.2017 jumÄtate zi jumÄtate noapte la mijloc primÄvara ĂŽntre ochiul care râde Či cel care plânge ĂŽntodeauna stÄ cuvântul am trecut ČanČul sÄ prind rÄsÄritul erai deja acolo numÄrând anii jumÄtate tu jumÄtate eu timpul nu se ĂŽmparte la doi nici iubirea viermele invidiei muČcase mÄrul cunoaČterii cineva agÄČase o pânzÄ neagrÄ ĂŽn gard semn cÄ Dumnezeu adormise nimeni nu pÄrea cÄ ascultÄ vântul trecea prin ulucile albite spre suflete pustii aprinsesem focul doi greierii ĂŽmi cântau ĂŽn ureche jumatate ieri jumÄtate azi nu existÄ cale de mijloc tu cu arÄtatorul ĂŽntins acuzator niciodatÄ n-ai Čtiut ce vrei ĂŽn colČul celÄlalt al camerei uitarea ĂŽČi torcea firul jumÄtate luminÄ jumÄtate ĂŽntuneric nu scormoni jarul te vor arde buzele de dorul sÄrutului ĂŽn colČul gurii ĂŽncÄ sângerÄ locul unde a murit surâsul jumÄtate cald jumÄtate frig ĂŽmbrÄČiČÄri de suflet peste timp un ghiveci sprijinea pervazul zgâindu-se pe geam rândunicile se ĂŽntorc mereu ca amintirile numai tinereČea nu se ĂŽntoarce niciodatÄ

Mircea Demetriade Pianistul VibrÄri adânci, sonore, Ĺi pline de mâhnire Sub degete nervoase pe clape-alunecau... Se rÄspândeau ĂŽn juru-i ĂŽn lungÄ hohotire De plânsete ce-n suflet adânc ĂŽl pÄtrundeau. De plânsete ce-n suflet adânc ĂŽl pÄtrundeau, Accente disperate de-apusÄ fericire, - Pianul, - sub amare gândiri care-l munceau Scotea ca bun tovarÄĹ l-a lui nenorocire. Scotea, ca bun tovarÄĹ l-a lui nenorocire, Suspinuri prelungite, ce pieptu-i nÄbuĹeau; MustrÄri acelei care uitÄ a lui iubire... Reamintiri de-acele ce-odatÄ ĂŽi zâmbeau. VibrÄri adânci, sonore Ĺi pline de mâhnire, De plânsete ce-n suflet adânc ĂŽl pÄtrundeau... Scotea ca bun tovarÄĹ l-a lui nenorocire... Reamintiri de-acele ce-odatÄ ĂŽi zâmbeau Reamintiri de-acele ce-odatÄ ĂŽi zâmbeau, FermecÄtor pianul Ĺi-n dulce suvenire Scotea ca bun tovarÄĹ l-a lui nenorocire. Scotea ca bun tovarÄĹ l-a lui nenoricire, Ĺoptirile ce-odatÄ cu drag ĂŽl mângâiau De plânsete ce-n suflet adânc ĂŽl pÄtrundeau. De plânsete ce-n suflet adânc ĂŽl pÄtrundeau, Aproape-n neĹtiinĹŁÄ porni ĂŽn aiurire VibrÄri adânci, sonore, Ĺi pline de mâhnire. Aproape-n neĹtiinĹŁÄ porni ĂŽn aiurire, Ĺoptirile ce-odatÄ cu drag ĂŽl mângâiau, FermecÄtor pianul Ĺi-n dulce suvenire. pictor: Alessandro Gatto

Giuseppe Ungaretti Amintirile Amintirile, un inutil infinit Singure, ĂŽnsÄ, Ĺi limpezi pe marea neatinsÄ Ăn mijlocul mugetelor nesfârĹite... Marea, Glas al unei mÄreĹŁii libere, Dar nevinovÄĹŁie potrivnicÄ amintirilor, GrÄbitÄ sÄ ĹteargÄ dulcile urme Ale unui gând credincios... Marea, dezmierdÄrile-i indiferente, Atât de sÄlbatice Ĺi atât de mult aĹteptate, Ĺi-n agonia lor, Mereu prezentÄ, mereu ĂŽnnoitÄ, Ăn treazul gând agonia... Amintirile, ZadarnicÄ revÄrsare De nisip miĹcÄtor, Ce nisipul n-apasÄ Ecouri scurte necontenite, Mute ecouri ale rÄmasului bun De la clipele ce fericite pÄreau... pictor: Jim Warren

Marcel BreslaĹu Da, eČti batrân ... Da, eČti batrân ... Či totuČi gustÄ priveliČtea â atâta câtÄ-ncape ĂŽn ochii tÄi cu ostenite pleoape â E drept, iČi este zarea mai ĂŽngustÄ, dar Či-e Či cerul mai aproape. Da, eČti bÄtrân ... Či totuČi cantÄ gura fetitei care te sarutÄ, cum ai cântat Či-ai sÄrutat o sutÄ, batrânule poet. E drept cÄ sângele mai greu se ĂŽnfierbântÄ, dar se Či rÄcoreČte mai ĂŽncet. Da, eČti bÄtrân ... Či totuČi oare nimica nu-Či mai poartÄ lira-n pântec? Ti-a odraslit si cel din urma cantec? Či-a spus durerea pânÄ-n varf si pânÄ-n fund? E drept, Či-e mâna mai tremurÄtoare, dar freamatÄ Či struna mai rotund. Da, eČti bÄtrân ... Či totuČi, du-te pe vechiul drum, la crâČma de-altadatÄ. IubeČte, crede, cântÄ Či te-mbatÄ la nesfârČit, de la-nceput. E drept, iluziile se pierd mai iute, dar ai Či mai puČine de pierdut. pictor: Oleg Shuplyak

Gânduri de ziua plecării Adam Mickiewicz M-a şi cuprins regretul! Ce-i oare? Sunt în prag, Mă-ntorc iar în lăcaşul pustiu şi-atât de drag, Parc-am uitat ceva; iar ochii-mi rătăciţi Tot vor să mai salute aceşti păreţi iubiţi Ce-atâtea dimineţi şi nopţi atât de multe Suspinele-mi deşarte ştiură să le-asculte. În geamul ăsta, seara, adeseori am stat Privind, făr? să ştiu bine la ce m-oi fi uitat, Apoi plecam, sătul de-acelaşi peisaj. Trezind din nou ecouri cu solitarii-mi paşi, Eu, fără rost, din uşă în uşă trec pe rând, Ai ornicului paşi metalici numărând Sau ale unei gâze opriri, când lin îşi poartă Încetul mers, de parcă stă la iubita-n poartă. Vin zorii. Cărăuşii nesuferiţi au tras. Luaţi aste cărţi şi lucruri puţine, ce-au rămas. Să mergem! Cum sosit-am, ne?ntâmpinat de nime, La fel plec: nici drum bun să-mi spună, n-are cine. Ce-i dacă plec, ce-i dacă dispar din ochii mei Localnicii, ce-n suflet nu m-au simţit cu ei?... Plecarea-mi nimănuia nu va stârni amar Şi-o lacrimă în urmă nu vreau să las măcar. Ca-n pajiştea-nflorită-n culori, pe care zboară O floare ca şi firul paingului, uşoară, De pe-o uscată creangă, suflată ca un strai ? Şi care dând de-o roză, o-mbrăţişează-n mai, Prinzându-se de dânsa-n popas, cu fire moarte, Iar vântul o desprinde, gonind-o mai departe ? La fel şi eu, un nume şi-o faţă, lor străine, Purtai prin aste pieţe şi străzi de lume pline, Unde femei frumoase în roiuri întâlneam. De ce să mă cunoască? Doar un străin eream! Fug ţâncii după-un flutur doar cât sclipeşte-n soare, De-l prind, privesc la dânsul şi-l zvârle iar, să zboare! Să zbori! Din fericire, aripi ne-au mai rămas... Să zbori! Nicicând în zboru-mi prea jos n-am să mă las! Îmi amintesc când, tânăr, din locuri dragi plecam, De lânga buni prietini şi fata ce-o iubeam; Atuncea, printre arbori, în urmă am privit: Strigând şi fluturându-şi batiste i-am zărit; Am plâns. Duioase lacrimi din ani de patimi, dor! De ce-aş mai plânge astăzi, bătrân, nepăsător? Uşor e să mori tânăr. Nimic necunoscând, Crezi că soţie, frate, amici te poartă-n gând; Dar când, bătrân, smulgi vieţii făţarnicul veşmânt, Lumeşti sau nelumeşti minuni nemaisperând, Ştii bine că vecia te-nchide în mormânt... Oraş străin, de-aceea plec trist din tine-acum! Pornim! Nu poate nimeni opri sicriu-n drum, Nici chiar cu o privire un om nu-l va conduce Şi-o lacrimă-ntorcându-se-acasă nu-i va curge Când la poştalionul ce trece pe şosea, Suna-vor clopoţeii, vestind plecarea mea. Traducere de Miron Radu Paraschivescu

ExistÄ dureri Fernando Pessoa ExistÄ dureri mai grele decât durerile, Dureri ce nu dor, nici mÄcar ĂŽn suflet, DeČi sunt mai dureroase ca altele. Sunt angoase visate mult mai reale Decât cele pe care le-aduce viaĹŁa, senzaČii SimČite doar cu imaginaČia, proprii VieČii noastre chiar mai mult decât viaĹŁa noastrÄ Lucruri nenumÄrate care, neexistând ExistÄ, existÄ cu ĂŽncÄpÄČânare, Sunt ale noastre, cu ĂŽncÄpÄČânare, Či suntem noi... Ăn cupa cea verde a fluviului maiestuos Se regÄseČte strÄlucirea albilor pescÄruČi... Iar peste suflet inutilÄ trece o alinare Din ceva care nu existÄ, Či nici nu poate, Či este totul. Mai daČi-mi vin, cÄci viaĹŁa nu e nimic. pictor: Adriaen Brouwer

Lorena Craia La margini de searÄ, cânta o vioarÄ PriveĹte cum fluturii zboarÄ ĂŽn roi, PriveĹte-nainte, priveĹte-napoi, Ăn mine, ĂŽn tine Ĺi ĂŽn noi amândoi Revine o iarnÄ cu umerii goi. Rotesc nebunesc â cÄrarea amarÄ De frunze Ĺi flori, trecute de-o varÄ, Ne-ntoarce-n altarul ce-n noi se coboarÄ â Ăn mine nu-i noapte, este doar searÄ. Se poate s-ating ce nu pot sÄ visez? Se poate sÄ sting de pe buze un crez, Care totuĹi ne leagÄ de unicul miez Ĺi la care mÄ rog când ĂŽngenunchez? LuceĹte pe ceruri, singurÄ, noaptea, Stelele, luna, ĂŽi ĹŁin mereu partea Ĺi-apoi ne deschide, precum deschizi cartea Ăn care se luptÄ viaĹŁa cu moartea. PriveĹte cum fluturii zboarÄ, zboarÄ! Roiuri de frunze privirea-mi doboarÄ... Ne-ntoarce-n altarul ce-n noi se coboarÄ â Miezul de soare, vÄzut prima oarÄ. pictor: Vladimir Kush

Gabriela Debehogne (rubens) A(na)rachne Precum femela pÄianjen, mai puČin trei perechi de ochi, Ana A contemplat gânduri juvenile Či vise strÄvezii prin aceastÄ clepsidrÄ PreČ de o jumÄtate de viaČÄ. Ăn timpul acesta, Fericirea zburda zumzÄind un cântec de dragoste Ăn care un el Či o ea, strÄbateau paradisul pe o petalÄ de rozÄ Culegeau libelule Či asfinČeau ĂŽmpreunÄ . Precum femela pÄianjen, mai puČin picioarele lungi , Ana A distilat Či colorat venin cu flori de myozotis, albastre. A Česut diafan aripi de zile, a vânat frenetic spasme de nopČi PreČ de o jumâtate de viaČÄ. Čn timpul acesta, Fericirea desena un zâmbet de dragoste roČu- carmin Ăn care un el Či o ea, gustau interzisul dintr-un bob de rouÄ Gângureau plÄceri Či rÄsÄreau ĂŽmpreunÄ. Precum femela pÄianjen, mai puČin calmul dinaintea ĂŽmperecherii, Ana A imbÄlsÄmat coconi din mÄtase Či coČmar de vÄduva neagrÄ PreČ de o jumÄtate de viaČÄ. Ăn timpul acesta, Ura sorbea crisalide Či mastica o poveste de dragoste Dulce furtunÄ, ĂŽn care un el Či o ea, valsau nupČial Peste ĂŽnceput Či sfârČit mistuiau seva nefastului ĂŽmpreunÄ . Ăn aceastÄ clepsidrÄ, Ana a prÄfuit conČtiincios jumÄtate de viaČÄ. Va Čese apoi cu rÄbdare, Precum, Tot acest timp care a mai rÄmas. imagine : internet

VIOREL RÄSCOL Dincolo... Dincolo de zare, mai existÄ mare, mai existÄ val? Dincolo de soare, mai apare, oare, Luna cu-al sÄu voal? Dincolo de timp, nu e anotimp, totul e pustiu... Dincolo de vreme, de ce m-aČ mai teme, cÄ e prea târziu? Dincolo de clipÄ, dincolo de-aripÄ, zborul este frânt, Dincolo de noapte, nu existÄ Čoapte, nu existÄ cânt... Dincolo de lume cine poate spune, ce ne este scris? Dincolo de soartÄ ca o frunzÄ moartÄ visul mi-e ucis! Dincolo de mine, dincolo de tine, dincolo de noi, Este toamna udÄ, vine iarna crudÄ, cu ninsori Či ploi... Dincolo de viaČÄ, cine mÄ ĂŽnvaČÄ, ce aČ vrea sÄ Čtiu? Dincolo de moarte este prea departe, este prea târziu...

BOB DYLAN Fata din ĹŁinutul de nord tradus de Mircea CÄrtÄrescu DacÄ vreodatÄ spre târgul din nord te avânĹŁi Unde pe graniĹŁÄ vântul urlÄ-n neĹtire VorbeĹte-i de mine cuiva ce trÄieĹte ĂŽn munĹŁi Cândva mi-a fost cea mai curatÄ iubire DacÄ ajungi cu fulgii de zÄpadÄ-n furtunÄ Când râurile ĂŽngheaĹŁÄ Ĺi nu mai e soare Vezi dacÄ are o hainÄ groasÄ Ĺi bunÄ S-o apere de vânturile vuitoare Vezi dacÄ mai poartÄ pÄrul ca pe atunci Curgându-i pân-la piept ĂŽn bucle line Vezi dacÄ tot mai poartÄ pletele lungi CÄci aĹa mi-o amintesc cel mai bine MÄ-ntreb dacÄ mÄ ĹŁine minte mÄcar De multe ori sÄ-Ĺi aminteascÄ m-am rugat Ăn ĂŽntunericul nopĹŁilor mele de jar Ăn strÄlucirea zilelor mele, neĂŽncetat Deci de vreodatÄ spre târgul din nord te avânĹŁi Unde pe graniĹŁÄ vântul urlÄ-n neĹtire VorbeĹte-i de mine cuiva ce trÄieĹte ĂŽn munĹŁi Cândva mi-a fost cea mai curatÄ iubire. pictor: Michael Whelan

Gabriela Debehogne (rubens) Pledoarie Ăn sala tribunalului e-o liniČte de mormânt. Corbul pledeazÄ . - Stimate domnule cer Či onoratÄ doamnÄ toamnÄ, Pârâta de faČÄ Numesc aici vicleana iarnÄ Nu se dovedeČte demnÄ de vânt. CÄci vÄzându-l plÄpând L-a sedus cu câČiva fulgi mÄrunČi, ca o hoaČÄ. Pe mama-i soacrÄ furtuna, cu ochi reci o sfideazÄ. Cu pÄru-ncâlcit de nori albi Či râzând De câČiva ani buni ploaia o-nvaČÄ SÄ aibÄ capricii, sÄ vinÄ pe pofte sÄ ne ude SÄ nu creadÄ-n Čtiinta ci doar ĂŽn paparude. SÄ nu-Či scoatÄ atributele plângÄcioase la vedere Decât ĂŽn luna lui septembrie. Či cand vrea sÄ facÄ dragoste cu tunetele pofticioase, De vrea plÄcere, SÄ invite Či fulgerul la aČa cereascÄ orgie . AČa au asasinat nucii bogaČi Či viile rodoase Či au alungat rândunelele ĂŽn pribegie Prea din timp ; dĂŠjĂ in octombrie Pârâta de faČÄ Numesc aici nebuna Či vicioasa iarnÄ Visa cum sa vÄ dÄuneze, sÄ vÄ strice frumuseČea StimatÄ Či onoratÄ doamnÄ toamnÄ. ToatÄ familia mea corbeascÄ pledeazÄ Pentru pedeapsa cu goliciunea si tristeČea. SÄ fie dezbracatÄ de hainele de zapadÄ, moi si pufoase, SÄ fie desparČitÄ de CrÄciun , de acele bradului verzi Či lucioase, De sarbatoarea de sfârČit de an Či de aprigul ger, SÄ-i fie sentinČa grea pâna dupa boboteazÄ Stimate domn Či prea onorat cer ! Ăn sala plinÄ de fructe, legume Či alte vieČuitoare, sÄniile Či schiurile ofteazÄ. Iarna e vinovatÄ Či basta, din plin sÄ plÄteascÄ, sÄ moarÄ-n februarie ! AČa terminÄ corbul pledoaria lui, neagrÄ Či croncÄnitoare . Dar omul, omul cu toate inventiile lui, nu uitase oare ? pictor: Monika Luniak

T.S. Eliot Rapsodie ĂŽntr-o noapte cu vânt Ora douÄsprezece. Pe toatÄ ĂŽntinderea acestei strÄzi Acum suspendatÄ ĂŽntr-o sintezÄ lunarÄ, IncantaĹŁiile Ĺoptitoare ale lunii DizolvÄ planurile amintirii Cu toate legÄturile ei limpezi, Cu toate diviziunile Ĺi preciziile ei. Ĺi fiecare felinar sub care trec ĂŽn drumul meu PulseazÄ ca o tobÄ resemnatÄ, IarÄ prin spaĹŁiile ĂŽntunecimii Miezul de noapte zgâlţâie amintirea AĹa cum un nebun zgâlţâie o muĹcatÄ uscatÄ. Unu Ĺi jumÄtate, Felinarul scuipând ĂŽnecându-se, Felinarul mormÄind, Felinarul spunând, ďż˝PriveĹte la femeia aceea Cum ĹovÄie ĂŽnspre tine ĂŽn lumina uĹii DeschisÄ asupra ei ca un rânjet. Vezi, tivul rochiei ĂŽi e Ĺi sfâĹiat Ĺi pÄtat de nisip, Ĺi vezi cum colĹŁul ochiului I s-a strâmbat ca un ac rÄsucitďż˝. Amintirea aruncÄ ĂŽn sus ĂŽnaltÄ Ĺi uscatÄ O-adunÄturÄ de lucruri strâmbate, O creangÄ frântÄ undeva pe plajÄ MâncatÄ pânÄ la lemn, Ĺi lustruitÄ Ca Ĺi cum lumea ĂŽntreagÄ Ĺi-ar fi divulgat Taina scheletului, ŢeapÄn Ĺi alb. Un arc plesnit ĂŽn curtea unei fabrici, Rugina agÄţându-se de forma pÄrÄsitÄ de putere DurÄ, contorsionatÄ, gata sÄ plesneascÄ. DouÄ Ĺi jumÄtate, Felinarul spunând, ďż˝ObservÄ cum pisica se chirceĹte ĂŽn rigolÄ, Ĺi ĂŽĹi strecoarÄ limba afarÄ Ĺi devoreazÄ o bucatÄ de unt râncedďż˝. Tot astfel mâna copilului, ĂŽn gest automat, S-a ĂŽntins furiĹe Ĺi a strecurat ĂŽn buzunar o jucÄrie care aluneca pe chei. Nu mai vedeam nimic altceva decât ochiul acelui copil. Am vÄzut ochi ĂŽn stradÄ Cum ĂŽncercau sÄ spioneze prin obloane luminate, Ĺi ĂŽntr-o dupÄ-amiazÄ un crab ĂŽntr-o bÄltoacÄ, Un crab bÄtrân cu ochelari pe spinare, S-a ĂŽncleĹtat de capÄtul bÄĹŁului pe care eu i l-am ĂŽntins. Trei Ĺi jumÄtate, Felinarul scuipând, Felinarul mormÄind ĂŽn ĂŽntuneric. Felinarul fredonând, ďż˝PriveĹte luna, La lune ne garde aucune rancune, ĂĹŁi face semn dintr-un ochi fÄrÄ putere, Ĺi mai surâde ĂŽn colĹŁuri. Ĺi netezeĹte pÄrul ierburilor. Luna Ĺi-a pierdut memoria, Ĺi un vÄrsat de vânt decolorat ĂŽi cojeĹte faĹŁa, Mâna ei rÄsuceĹte un trandafir de hârtie, Care miroase a praf Ĺi a apÄ de colonie, E singurÄ Cu toate mirosurile vechi nocturne Care-o strÄbat Ĺi i se ĂŽncruciĹeazÄ ĂŽn capďż˝. Ĺi vine o reminiscenĹŁÄ A unor muĹcate uscate, fÄrÄ soare Ĺi a prafului prin crÄpÄturi, Mireasma castanilor ĂŽn strÄzi, Mirosurile femeieĹti ĂŽn camerele oblonite, Ĺi ale ĹŁigaretelor pe coridoare Mirosurile cocteilurilor ĂŽn baruri. Felinarul spunând, ďż˝Ora patru, Uite numÄrul pe uĹÄ. Amintire ! Ai cheia, Becul acesta slab ĂŽĹi desface un inel pe scarÄ. UrcÄ. Patu-i fÄcut ; periuĹŁa de dinĹŁi ĹŁi-atârnÄ pe perete, LasÄ-ĹŁi pantofii la uĹÄ, dormi, pregÄteĹte-te pentru viaĹŁÄďż˝. Ultima rÄsucire a pumnalului. pictor: Augusto Peixoto

Ilarie Voronca PÄsÄri ĂŽmpart somnul ĂŽn ĂŽnÄlĹŁime Codrul ĂŽn odÄjdii de amurg se aratÄ frunĹŁile ca lemnele putrezite lumineazÄ pahare stelele pe masa cerului curatÄ amforÄ glasul precum mÄrile se ĂŽnspumeazÄ sunÄ clopotele cireĹilor ĂŽn privire, sub formÄ de cascade izbucnesc nopĹŁile, ca buruienile Ĺoaptele sunt plivite, sufletul ca un ornic ĂŽĹi ĂŽntoarce roĹŁile ce amazoanÄ inima pe Ĺesul pieptului prin deĹertul ceasului cenuĹa vrÄbiilor buciumul urcÄ ĂŽn suvenir rÄcoarea brÄdetului mulgi laptele ecoului ĂŽn Ĺiparul vÄilor toamna ĂŽĹi ĂŽncearcÄ flautul ĂŽn vegetale conturnul norilor lasÄ ĂŽn minut semne ca lupoaice umbrele se târÄsc ĂŽn metale de mÄrÄcinele singurÄtÄĹŁii ochiul tÄu se teme pictor: Alia Qunhua

Dimitrie Anghel Curcubeul Ce schimbatoare e la munte Lumina; cât ai scapara, Un curcubeu a-ntins o punte Din casa mea pân’la a ta. Si-un gând, un gând nebun îmi vine! - Asa-s poetii uneori – Sa ma avânt pâna la tine Pe puntea asta de culori. Cu fruntea de lumini brazdata Sa urc tariile ceresti Si, când nici nu te-astepti, deodata Sa-ti bat cu degetu-n feresti... Dar când sa urc, frumoasa punte S-a darâmat, - s-acuma norii Au tras perdeaua catra munte: Nebuni sunt, Doamne, visatorii! pictor: Rafal Olbinski

Ion Pillat Târziu de toamnă Pe drum mergeam alături. A toamnei melodie Tăcută se lăsase cu seara peste vie; Prin codrul de rugină, pe pajiştea pustie, Simţeam acelaşi freamăt în suflete că-nvie. Era un vaier dulce şi dureros, un cânt Ce-n inimi se născuse şi-n ele ni s-a frânt. Apropiaţi deodată şi fără un cuvânt, Am stat să ne petreacă prin toamnă rece vânt. Cu vocea ta sub ramuri sunând a părăsire, Mi-ai spus: - Să ne rămână trecutul nălucire, Când clipa veşniciei mi-o dai cu o privire… De ce în umbră glasul părea o amintire? pictor: Augusto Peixoto

A murit codrul, fratele românului. Ţara în doliu. haiku de Dumitru Delcă pictor: Zdzislaw Beksinski

George Topîrceanu Câţi ca voi! Sus, pe gardul dinspre vie, O găină cenuşie Şi-un cocoş împintenat S-au suit şi stau la sfat: - Ia te uită, mă rog ţie, Cât de sus ne-am înălţat!... Şi deodată, cu glas mare, Începură amândoi, Să cotcodăcească-n soare: - Nimeni-nu-mai-e-ca-noi!... Nimeni-nu-mai-e-ca-noi!... Dar de sus, din corcoduş, Pitulându-se-ntre foi, Mititel şi jucăuş, Le-a răspuns un piţigoi: - Câţi-ca-voi! Câţi-ca-voi!... pictor: Thomas Bossard

Stefan Augustin Doinas Psalmul I Cum sa te-ntâmpin, Doamne, - cu ce ruga Ai fost copac acum esti buturuga. Vrei sa ma scol eu însumi din genunchi sa-ti fiu coroana verde, sa-ti fiu trunchi? S-asez cu vârful degetelor mele pe-aceleasi bolti de fum aceleasi stele? Eu, cel bolnav de bine si de rau, vrei sa ma-nalt aici în locul Tau. Nu, Doamne! Sunt prea mândru ca s-accept destinul Tau: sa cântaresc ce-i drept si ce e strâmb- nimica nu ma-mbie. Ursita creaturii-i sa-L învie pe Creator.Ca un ocnas în zeghe ce-asteapta gratierea, stau de veghe lânga busteanul Tau cu cioturi tari pâna-Ti vor creste, Doamne, noi lastari. sculptor: Alexander Pavone

Când moare poetul Florin Pindaru Când moare poetul Se frânge-n cuptoare și pâinea Și tremură grâul și plânge tot lanul Se uscă și floarea brodată pe ie Când moare țăranul. Răsună pădurea de vaiet și jale, Și saltă în maluri izvorul, sărmanul, Și turma e-n freamăt și murmură stâna Când moare ciobanul. Tranșee se surpă și pier cazemate Și țara e-n sânge și-i mare păcatul Spre-un cer de eroi o novă pornește Când moare soldatul. Nu-i plânset amar pe cuprins, nu e tângă O tâmplă fierbinte se stinge încet Doar morții și pana tresar câteodată Când moare-un poet. pictor: Mihai Criste

Traian Coșovei Iubita mea, patria mea Ce s-a întâmplat cu tine, iubita mea, ce suferinţă tăcută te străbate, tu, ţara mea plină de zăcăminte ascunse sub gratii de lumini şi promisiuni? Cine te mai strânge în braţe, iubita mea, cine îţi mai fură trecutul, cine îţi hotărăşte viitorul: nunta, botezul, înmormântare – tu, ţara mea, tu, iubita mea jucată la zaruri, cântărită din priviri şi, până la urmă, uitată de toţi într-un manual scris pe un colţ de masă în cea mai cruntă beţie a istoriei? De ce eşti tu, iubita mea, mamă şi curvă cu toţi străinii care te-au amăgit, care te-au smintit? Tu, iubito, tu, patria mea scuipată printre dinţii unei străine vorbiri, mă recunoşti? Vin către tine, vorbesc despre tine cu toţi munţii, cu toate apele, cu toţi morţii războaielor mondiale care îmi atârnă la gât şiraguri de cruci, cu toate mănăstirile spânzurând pe dealuri înmiresmate de morţi. Ce s-a întâmplat cu tine, iubita mea, ţara mea. patria mea tăcută şi iertătoare şi răbdătoare? De ce nu-ţi mai sărut pământul în aceeaşi limbă cântată de cei vechi la ospeţe?

Tudor Arghezi Zdreanţă L-aţi văzut cumva pe Zdreanţă, Cel cu ochii de faianţă? E un câine zdrenţuros De flocos, dar e frumos. Parcă-i strâns din petice, Ca să-l tot împiedice, Ferfeniţele-i atârnă Şi pe ochi, pe nara cârnă, Şi se-ncurcă şi descurcă, Parcă-i scos din calţi pe furcă. Are însă o ureche De pungaş fără pareche. Dă târcoale la coteţ, Ciufulit şi-aşa lăieţ, Aşteptând un ceas şi două O găină să se ouă, Care cântă cotcodace, Proaspăt oul când şi-l face. De când e-n gospodărie Multe a-nvăţat şi ştie, Şi, pe brânci, târâş, grăbiş, Se strecoară pe furiş. Pune laba, ia cu botul Şi-nghite oul cu totul. - "Unde-i oul? a-ntrebat Gospodina. - "L-a mâncat!" "Stai niţel, că te dezvăţ Fără mătură şi băţ. Te învaţă mama minte." Şi i-a dat un ou fierbinte. Dar decum l-a îmbucat, Zdreanţă l-a şi lepădat Şi-a-njurat cu un lătrat. Când se uita la găină, Cu culcuşul lui, vecină, Zice Zdreanţă-n gândul lui "S-a făcut a dracului!" imagine: cățelul meu, Leu

Apune tinereţea George Lesnea Apune tinereţea, începe iarna-n păr, Tot mai departe-i cerul făgăduit de viaţă, Trec zile de cenuşă, trec ore reci de ceaţă Şi gândul bea otravă crezând că-i adevăr. Ca un linţoliu vine o nouă dimineată, Nu pune visul îngeri în florile de măr, Râd apele luându-mi nădejdea în răspăr Gălbuie, coaja vremii îmi degeră pe faţă… Cu lumânarea stinsă a beznelor în mână Curând eu mă voi duce spre schitul de ţărână, Dar tu, tu sfinte suflet, unde-ai să mergi? Mă tem… Ştiind că trist şi singur şi dincolo tot suferi In loc să lunec paşnic în buruieni sau nuferi, De grija ta în groapă va trebui să gem. pictor: Ben Gossens

Mihai Eminescu Femeia?... Mar de cearta Femeia? Ce mai este si acest mar de cearta, Cu masca ei de ceara si mintea ei desarta, Cu-nfricosate patimi in fire de copila, Cu fapta fara noima, cand cruda, cand cu mila, A visurilor proprii eterna jucarie? Un vis tu esti in minte-i — si astazi te mangaie, Iar maine te ucide. Cu-acelasi ras pe buza Ea azi asculta soapta-ti de-amor sa o auza, Iar maini cu mii propuneri te chinuie si stie Ca orice nerv in tine il rumpe si-l sfasie. Comedianta veche ca lumea — comedie Ea joaca azi — juca-va de astazi ani o mie, Cu-aceeasi masca mandra, neteda, miscatoare — Si cel iubit de dansa azi rade, maine moare. Si asta nerozie, cruzime intrupata, In lumea cea de chinuri ea oare ce mai cata — Ea, cea ce nu gandeste, gandind doara cu gura? Caci sarutari si vorbe de-amor i-a dat natura, Si rasul cel mai vesel, zambirea-mbatatoare, Atata-ntelepciune e-n gura ei de floare, Atata-ntelepciune pari a vedea, s-atata Placere pare-aduce in inima-amarata, Cand capul c-oboseala pe umaru-i ti-l culci Sau cand te uiti in ochii-i ucizatori de dulci, Incat chiar mantuirea cea vecinica ti-o sfermi Si redevii un Sisif — sacrifici pentru viermi: Sa le compui in lume o haina-n generatii — Sacrifici si mandrie, si minte, s-aspiratii. O, moarte, dulce-amica — sub mantia ta larga Acoperi fericitii — si magica ta varga Atinge cate-o frunte de om, ce te doreste: Il face ca titanii, detot despretuieste, Despretuieste lumea, pe sine — si-n sfarsit — Despretuie gandirea ca e despretuit, Priveste asta viata ca pas spre mantuire, Ocazie durerei, o lunga adormire In inimi spaimantate — un chin si o povara, Ce veacuri ce trecura pe umeri i-ncarcara. A vietii comedie miscata e de aur — Cand scena astei viete e-al mantuirii faur. Ironica e ziua ce vesel te priveste Pe cand in fire-o fiinta pe alta prigoneste, Ironica-i miscarea a florilor in vant Cand sug cu radacina viata din pamant; Ironic e pamantul — visternic de viete Cand sanul lui ascunde seminte mii, razlete, Care iesind odata l-a soarelui lumina, Cu capul se saluta, se sug cu radacina. O lupta e viata si toata firea-i lupta, Milioane de fiinte cu ziua intrerupta Sustin prin a lor moarte, hranesc prin putrezire, Acea frumoasa haina ce-acopere pe fire. In van creati la vorbe si le-azvarliti in vant: Plodirea este rolul femeii pe pamant. Priviti acele rasuri, zambiri, visari, suspine, Dorinta de plodire o samana in tine. Ce va certati cu noaptea si buiguiti cu luna? De-ti face-o, de nu-ti face-o... totuna e, totuna. De nu-ti fi voi in lume din nou sa prasiti neamul, Oricare vita suie, oricare tont e-Adamul Vietii viitoare... si fie-un par de gard, Femei ramaie-n lume, de doru-i toate ard. O, moarte! — nu aceea ce-omori spre-a naste iara, Ce umbra esti vietii, o umbra de ocara — Ci moartea cea eterna in care toate-s una, In care tot s-afunda, si soarele si luna, Tu, care esti enigma obscurei constiinti, Cuprins-abia de-o minte, din miile de minti, Tu, stingere! Tu, haos — tu, lipsa de viata, Tu, ce pan’ si la geniu spui numai ce-i in carti; O, slaba fulgerare... cea, carui nu te teme, Ingheti nervul vietii din fugatoarea vreme, Cand altii cu-a lor ganduri mereu in lume sapa, — Istorie e viata ce scrisa e pe apa; — Pe tine, dulce-amica, pe tine, intuneric, Tu, care c-o suflare stingi jocul cel feeric Al lumii sclipitoare — pe tine, gand de noapte, Te stinge o femeie cu tainicele-i soapte. Nimic nu e in soapta-i — stii tu ce ea sopteste? Ea nu ma vrea pe mine — pe tine te uraste. Cand imi zambeste mie, ea-atunci s-a pus la panda; Tu esti jertfa la care tinteste-a ei izbanda, Ea n-a stiut vodata, ca ce voieste-i alta — Ca tu esti inamicu-i si ca eu sunt unealta. Unealta chinuita! unealta de ocara, Cand eu cunosc prea bine iubirea ca-i amara, Ma mint pe mine insumi, doresc si cred c-amorul Folos mi-aduce mie... pictor: Karol Bak

Gabriela Debehogne *** Plămădește-mi măicuță o poveste. Să fie caldă, pufoasă Cu miros de vanilie. Să pui în ea puțină drojdie și vânticel de aprilie. Eu o s-o frăgezesc c-o lacrimă abia născută, lăptoasă Spune-mi măicută, de unde vine suspinul când luna e plină Și unde poposește ? Crezi matale că dacă o rumenim tristețea sfărsește ? Frământă duios povestea tatei, cu amintiri și cu vise Cu tinerețea voastră . Pe deasupra s-o ungi cu ou si iubire măiastră. Eu o s-o frăgezesc cu lacrimi abia născute, încinse Spune-mi măicuță, dorul unde se duce cu trecerea anilor Se topeste-n uitare ? Crezi matale că dacă o rumenim tristețea dispare ? Plămădește-mi măicuță o poveste. Să fie caldă, pufoasă Cu miros de vanilie. Să pui in ea suficientă tandrețe si vânticel de aprilie. pictor: Keith Murray ( celui ce ne-a lăsat permanent lacrima-n geană)