Jump to content
Vesperala Forum

Recommended Posts

  • Replies 1.2k
  • Created
  • Last Reply

Top Posters In This Topic

Top Posters In This Topic

Posted Images

Posted

Melancolie

TUDOR ARGHEZI

 

Am luat ceasul de-ntâlnire

Când se tulbură-n fund lacul

Şi-n perdeaua lui subţire

Îşi petrece steaua acul.

 

Câtă vreme n-a venit

M-am uitat cu dor în zare.

Orele şi-au împletit

Firul lor cu firul mare.

 

Şi acum c-o văd venind

Pe potecă solitară,

De departe, simt un jind

Şi-as voi să mi se pară.

 

 

 

 

Posted

Grigore Vieru

A cazut cerul din ochii tai

 

A cazut cerul din ochii tai

Si s-a faramitat.

A cazut de pe fata ta soarele

Si-a înghetat.

Încremenit e vantul cel racoros

Fara harnicele tale maini.

Cautandu-te pe tine,

S-au tainuit izvoarele-n tarani.

Ca un pom doborat

Însusi graiul

Parca se aude cazand.

Doamne, atat de singur,

Atat de singur

N-am fost nicicand!

 

  • 2 weeks later...
Posted

George Bacovia - Vreodată

... Si voi lua din cer

Ceea ce nu mai gasesc

Prin stele,

De când ratacesc.

 

Aceasta gândire mai vreau

Din câte-am dorit -

Sau cerul e rece

La infinit...

Posted

Mihai Eminescu - Invierea

 

 

Prin ziduri innegrite, prin izul umezelii,

Al mortii rece spirit se strecura-n tacere;

Un singur glas ingana cuvintele de miere,

Inchise in tratajul stravechii evanghelii.

 

C-un muc in mani , mosneagul cu barba ca zapada,

Din carti cu file unse norodul il invata,

Ca moartea e in lupta cu vecinica viata,

Ca de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-si prada.

 

O muzica adanca si plina de blandete

Patrunde tanguioasa puternicile bolti:

"Pieirea, Doamne sfinte, cazu in orice colt,

Inveninand pre insusi izvorul de viete,

 

Nimica inainte-ti e omul ca un fulg,

S-acest nimic iti cere o raza mangaioasa,

In palcuri sunatoare de plansete duioase

A noastre rugi, Parinte, organelor se smulg".

 

Apoi din nou tacere, cutremur si sfiala

Si negrul intuneric se sperie de soapte...

Douasprezece pasuri rasuna... miez de noapte...

Deodata-n negre ziduri lumina da navala.

 

Un clocot lung de glasuri vui de bucurie...

Colo-n altar se uita si preoti si popor,

Cum din mormant rasare Christos invingator,

Iar inimile toate s-unesc in armonie:

 

"Cantari si laude-naltam

Noi, Tie unuia,

Primindu-l cu psalme si ramuri,

Plecati-va , neamuri,

Cantand Aleluia!

 

Christos au inviat din morti,

Cu cetele sfinte,

Cu moartea pre moarte calcand-o,

Lumina ducand-o

Celor din morminte!"

 

Posted

Magda Isanos

 

Murim... ca mâine

 

E-asa de trist să cugeti ca-ntr-o zi,

poate chiar maine, pomii de pe-alee

acolo unde-i vezi or să mai stee

voiosi, în vreme ce vom putrezi.

 

Atâta soare, Doamne,-atâta soare

o să mai fie-n lume dupa noi;

cortegii de-anotimpuri si de ploi,

cu par din care siruie racoare...

 

Si iarba asta o să mai rasara,

iar luna tot asa o să se plece,

mirata, peste apa care trece-

noi singuri n-o să fim a doua oara.

 

Si-mi pare-asa ciudat ca se mai poate

gasi atata vreme pentru ura,

când viata e de-abia o picatura

intre minutu-acesta care bate

 

si celalalt - si-mi pare nenteles

si trist ca nu privim la cer mai des,

ca nu culegem flori si nu zambim,

noi, care-asa de repede murim.

 

Magda Isanos

 

Posted

Magda Isanos

 

Toporasi

 

Cu sacu-i plin de banalitati s-a prezentat

si anul asta zana primavara,

cu toate-acestea noi ne-am bucurat

de parca-ar fi venit intaia oara.

 

Contrazicându-mă cu mine insumi si-n sfarsit,

riscând să-mi stric pantofii prin noroi,

m-am dus să vad ce flori au răsărit

în parcul vast si gol de langa noi.

 

De mult nu mă-ncercase asa dor

de viata si calcam nerabdatoare;

simteam cum se-nfioara sub picior

pamantul umed, fecundat de soare.

 

Copacii goi mi s-au parut incantatori -

Parca-as fi vrut să-i strang în brate să-i sarut

(trecusem pana-atunci de-atatea ori

pe langa ei si nici nu i-am văzut)

 

Iar ceru-albastru, vag, nedefinit

(ca rochiile care ies la spalat),

cu capul dat pe spate l-am privit

si l-am gasit de-a dreptul minunat.

 

Pe urma-am dat de toporasi langa-un stejar

erau asa de-albastri, delicati -

ca niste firmituri lasate-n dar

de primavara, printre pomi-ntunecati.

 

M-am aplecat cu inima batând,

dar când era să-i rup, nici eu nu stiu

de ce si cum, dar mi-a venit în gând

ca pentru ei paharu-i un sicriu.

 

Si m-am întors spre casa mai agale,

c-o oboseala fericita-n pasi,

iar daca mainile-mi erau la fel de goale,

în schimb aveam în suflet toporasi.

 

 

Posted

Copilul meu, să nu mă cauţi

 

Copilul meu să nu mă cauţi. Toate

 

îţi vor vorbi de mine cu dreptate.

 

După ce n-am să mai fiu,

 

să nu spui : Pentru mama-i târziu.

 

Să ştii c-am să râd în flori

 

şi c-am să înconjor de multe ori

 

cu nourii şi cu ploaia ogrăzile

 

unde mi-am petrecut amiezile.

 

Dacă suferi, să mă chemi serile,

 

şi-am să vin lângă inima ta,

 

de-ar trebui să străbat zările

 

şi marea cu aripa mea.

 

Să nu te temi de faţa mea schimbată

 

Să nu spui : Mama n-a fost aşa niciodată!

 

Ai să-mi cunoşti glasul poveştilor

 

în arborii din faţa fereştilor.

 

Din multe semne-ai să-nţelegi că-s eu,

 

când am să viu lângă patul tău

 

şi-am să fac aerul răcoros,

 

scoborând toate stelele jos.

 

Ai să cunoşti că-i mama după pace

 

şi după felul-n care totul tace -

 

durerea şi grija de mâine -

 

după mirosul de gutui şi pâine.

 

Ai să mă ştii şi-ai să zâmbeşti dormind.

 

Eu, când am să văd soarele răsărind,

 

de teamă să nu mă fac rouă şi să nu mor,

 

am să-mi iau îngerii şi-am să zbor.

 

Magda ISANOS

 

 

Posted

Rondelul apei din grădina japonezului

 

Apei lui de prin ogradă,

Prea domol curgând la vale,

Bolovani dintr-o grămadă,

Japonezu-i punen-n cale.

 

Spumegată, vrea să vadă,

Împrejurul casei sale,

Apa lui ce prin ogradă

Prea domol o ia la vale.

 

Şi schimbând-o-ntr-o cascadă

De consoane şi vocale,

Uite-a vieţii grea corvadă

Dând răsunet de cristale,

Apei lui de prin ogradă.

 

(Alexandru Macedonski)

  • 2 weeks later...
Posted

I - Muguri

 

Asemenea cornitelor de iada,

Se îmbulzesc pe ram întâii muguri.

Cu lacrimi mari, ca boabele de struguri,

Butucul vitei plânge în ograda.

 

Miros de frunze arse, fum de ruguri

Si vrabiile gurese-n livada.

Pamântul abureste din zapada,

Cutreerat în carnea lui de pluguri.

 

O dulce ameteala te colinda

Si geana bate: fluture-n lumina.

Mustind de seva, pomii din gradina

 

Au prins golase ramuri sa-si întinda

Si-asteapta dimineata aprilina

În albe policandre sa-i aprinda.

 

George Dumitrescu

 

 

 

 

Posted

Puţinul meu mi-ajunge

M-ajung cu puţin, că mă bucur de multe

Şi uit de năpaste mari şi mărunte,

Le scutur din cârcă. Mai iute să-mi treacă

Îi trag o cântare şi-un gât din bărdacă.

 

Puterea nu-mi scade când griji mă frământă,

Căci omul e vesel şi viaţa e trântă.

Iar când libertatea din taşcă mi-o scot,

Nici regii-mpotrivă-mi nimica nu pot.

 

Tot anul pe umeri car grijile-n sac:

O noapte cu cântec le vine de hac.

Ce rost are gândul la vechiu-nceput,

Când ţinta e-n faţă şi greu'-i trecut...

 

De ce să-mi bat capul cu gloaba de soartă?

Ce vine se duce pe apa cea moartă:

Când rele, când bune m-au tot primenit,

La toate le-oi spune: „Hei, bine-ai venit!

 

Robert Burns

Posted

În timp -Nichita Stănescu

 

Totuşi, eu am văzut o pasăre

care a ouat în timp ce zbura...

Totuşi, eu am văzut un om plângând

în timp ce râdea...

Totuşi, eu am văzut o piatră

în timp ce era...

Posted

Va fi...

 

Va fi-ntr-o noapte caldă de mai.

Când vei intra

În parcul meu,

Nisipul aleilor deşarte,

Îmbrăţişănd pantofii tăi albi, va tresări...

La revederea celei venite de departe

Copacii vor zâmbi...

Ferestrele-mi închise se vor deschide iar,

Şi-n vazele uitate pe albe etajere,

Buchetele uscate de alb mărgăritar

Vor palpita

Ca-n ascultarea unui demonic Miserere!...

Va fi-ntr-o noapte caldă de mai.

Când vei veni,

"Olimpia" din cadru-i îţi va surâde iar,

Ceasornicu-n perete va respira mai rar

Şi mutele covoare, pe jos, vor tresări...

Demonul nebuniei va coborî din nou

Pe-albastrele sofale

Şi albele dantele,

Aripa lui va stinge lumina-n candelabru,

Iar noi,

Sub ocrotirea tăcutelor perdele,

Postum ca şi-ngropaţii de vii, într-un cavou,

Ne vom iubi-n parfumuri de brad şi de cinabru.

 

Şi-apoi...

Va fi într-o seară poate ca şi-alte seri.

Va fi

O seară de octombre cu palpitări discrete

De frunze,

De imagini,

De pleoape

Şi regrete...

Vai!... cea din urmă seară când tu vei mai veni

Va fi o aiurare de toamnă pe sfârşite,

O aiurare-n versuri brodate pe-o batistă -

Simbolul despărţirii...

 

Şi-atâta tot...

 

Şi-apoi

Nu va mai fi nimica,

Nu va mai fi nici soare,

Nu va mai fi nici lună

Nici stele căzătoare...

Şi faţă de noi singuri,

Poate,

Nu vom mai fi nici noi!...

 

(Ion Minulescu)

Posted

Umbra

 

Mă prăfuise timpul dormind peste hârtii...

Se întindea noianul de unde nu mai vii;

O umbră, în odaie, pe umeri m-apăsa -

Vedeam ce nu se vede, vorbea ce nu era.

 

- Poţi să te culci, e ora şi noaptea-ntârziată,

Vei scrie, altă dată, orice, şi tot nimic.

O umbră eşti acuma, şi pot să te ridic,

Lăsând odaia goală, şi lampa afumată...

 

(George Bacovia)

Posted


Cântul ştimelor mării

În apele noastre
Dorm stele albastre,
Dorm linişti albastre.
Ci vino, ci vino,
Şi fruntea-ţi închin-o,
În pajiştea lină,
În floarea senină,
A apei lumină.
Ci vino,-ntre stânci
Dorm stele adânci,
Dorm patimi adânci,
Ci vino să plângi,
Să plângi,
Să te frângi,
Să dormi sub reci maluri,
În foşnet de valuri,
În zvon de cavaluri.

Ci vino, ci vino,
Inimaţi închin-o,
Patima-ţi închin-o,
Aici gândul moare,
Inima nu doare,
Lacrima nu doare.
Aici toate cântă,
Cântă şi mă-ncântă,
Toate se alină,
În floarea senină
A apei lumină.


Dan Botta

Posted

Poezia

 

Poezia este ochiul care plânge.

Ea este umărul care plânge,

ochiul umărului care plânge.

Ea este mâna care plânge,

ochiul mâinii care plânge.

Ea este ţapa care plânge,

ochiul călcâiului care plânge.

O voi, prieteni,

poezia nu este lacrimă

ea este însuşi plânsul,

plânsul unui ochi neinventat,

lacrima ochiului

celui care trebuie să fie frumos,

lacrima celui care trebuie să fie fericit.

 

(Nichita Stanescu)

Posted

Fără punctuatie

 

- Care apropie oamenii, ai spus?

Nu stiu - parca-as vrea să-ti ghicesc în talpa.

- Poate în palma.

- Eu nu ghicesc decât în talpa.

- Ce semn de punctuatie?

- Nimic, adica pune un numar.

Ce numar porti la pantofi?

- 36.

- Foarte bine, 36 mă inspira.

Oricum, e un numar cistigator -

Imi place cum inchizi tu ochii.

Atunci când inchid ochii, plutesc.

 

(Marin Sorescu)

Posted

De vorbă cu mine însumi

 

Vorbesc cu mine însumi, cum aş vorbi c-un frate

Întors rănit din lupta cu zilele de ieri,

Şi parcă tot nu-mi vine să cred că n-am dreptate -

Că El şi Eu nu suntem decât acelaşi frate,

Şi-aceeaşi rană-i doare pe ambii scutieri.

 

Armurile alt'dată pătate de rugină

Azi par mai sclipitoare decât oricând,

Iar spada,

Încrucişată-n luptă de-atătea ori,

E plină

De sângele netrebnic al celor ce cad prada

Aceluiaşi proteic şi veşnic Torquemada.

 

Vorbesc cu mine însumi şi-mi zic:

- De ce mă minţi

De-atâţia ani de-a rândul că tu eşti cel mai mare

Din toţi îmblânzitorii cohortelor barbare,

Că-n gestul tău palpită străvechile altare,

Iar vasta catedrală, zidită de părinţi,

Cu-ntreaga-i melodramă de Dumnezeu şi sfinţi,

O poţi schimba-ntr-o clipă,

De nu ţi-ar fi ruşine

De bărbile lor albe,

De mine

Şi de tine?

 

Vorbesc cu mine însumi şi-mi zic:

- De-atâţia ani,

De când mă porţi spre-acelaşi sublim necunoscut,

De ce mă minţi cu-aceleaşi îndemnuri de temut

Şi-mi profanezi credinţa cu-acelaşi prefăcut

Surâs -

Citit pe buze de josnici curtezani?

De ce din armonia supremelor cântări

Azi nu se mai aude decât grozavul urlet

Al celor ce se-neacă în descărcâri de tunet

Departe,-n cine ştie ce profunzimi de mări!...

 

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

 

 

Mă simt aşa de singur, c-aproape-mi este frică

Să mai vorbesc cu mine,

Şi-mi zic:

- Ascultă, frate,

Ascunde-ţi rana,

Uită c-ai fost rănit şi tu -

Tu, ce-ai strivit atâţia ce nu se mai ridică -

Te scutură de greul armurii-nsângerate;

Iar celui ce te-ntreabă de-ţi sunt sau nu-ţi sunt frate

Răspunde-i: "Nu".

 

(Ion Minulescu)

Posted

 

Noptare

 

Fiecare floare,

clopot care moare,

de-nviere cîntă.

Seara se avîntă.

Norii se destramă

din apus de-aramă.

Soarele revarsă

rană roşie stoarsă,

ţîşnind pe munţi goi,

sîngele în ploi.

Norii umflă poale.

Stelele, domoale,

lacrima înţeapă,

nălţînd cer în apă.

Cîmpuri de urzici,

zare vineţie,

drumul o fîşie.

Munţii se fac mici.

Satul, ghemuit,

clipeşte sfîrşit.

Liniştea-l apasă...

Fiecare casă

fumează din pipă.

" Cra !..." tăcerea ţipă.

Dracii razna zboară

din luna de ceară.

 

(Adrian Maniu)

Posted

Patria vieţii e numai prezentul

Mihai Eminescu

 

 

Patria vieţii e numai prezentul.

Clipa de faţă numa-n ea suntem,

Suntem în adevăr. ­ Iară trecutul

Şi viitorul numai o gândire-s.

În van împingeţi ce vi-i dinainte,

În van doriţi acelea ce-or veni.

Întoarceţi-vă-n voi şi veţi cunoaşte

Că toate-n lume, toate-s în prezent.

Tot ce au fost şi tot ce-a fi vreodată

Au fost, va fi numai pentru că e.

Nu ştii că atingând pe-un singur om

I-atingi pe toţi? Mulţimea e părere.

Spune la mii de inşi aceeaşi vorbă

Şi-n mii ea atunci va trezi

Icoană-aceeaşi şi acelaşi simţ.

Un semn că toţi e-n unul, unu-n toţi.

 

Posted

foarte frumoasa si exprima in acelasi timp un adevar enorm, poezia lui eminescu

 

Rar

 

Singur, singur, singur,

Într-un han, departe -

Doarme şi hangiul,

Străzile-s deşarte,

Singur, singur, singur...

 

Plouă, plouă, plouă,

Vreme de beţie -

Şi s-asculţi pustiul,

Ce melancolie!

Plouă, plouă, plouă...

 

Nimeni, nimeni, nimeni,

Cu atât mai bine -

Şi de-atâta vreme

Nu ştie de mine

Nimeni, nimeni, nimeni...

 

Tremur, tremur, tremur...

Orice ironie

Vă rămâne vouă -

Noaptea e târzie,

Tremur, tremur, tremur...

 

Veşnic, veşnic, veşnic,

Rătăciri de-acuma

N-or să mă mai cheme -

Peste vise bruma,

Veşnic, veşnic, veşnic...

 

Singur, singur, singur,

Vreme de beţie -

I-auzi cum mai plouă,

Ce melancolie!

Singur, singur, singur...

 

(George Bacovia)

Posted

E-aşa de tristă aşteptarea

Cincinat Pavelescu

 

E-aşa de tristă aşteptarea când ştii c-aştepţi zadarnic!

Şi-aşa de tristă e speranţa când ştii că n-ai la ce spera...

Şi-aşa de jalnică-i chemarea când ştii că nu te poate-aude...

 

Şi-aşa de grea e resemnarea

Şi-aşa e chinul de amarnic,

Când tot aştepţi, aştepţi zadarnic

Şi ştii că n-ai ce aştepta...

 

Încât de s-ar găsi cuvinte

Să-exprimi a tale simţăminte,

Să poţi aşterne pe hârtie

Şi suferinţă

Şi durere

Şi lacrimile ce-n tăcere

Le verşi amar,

Dar în zadar,

În aşteptarea celui care

Nu vrea să vie,

Nici să scrie

Şi nici să ştie

Că tot aştepţi, aştepţi zadarnic ca să vie...

 

De s-ar găsi cuvinte, zic,

Să poţi aşterne pe hârtie

Această mare tragedie

Ce-unor-ar pare un nimic,

Atuncea s-ar mişca şi munţii,

Şi stâncile s-ar sfărâma;

Şi stelele din cer s-ar rupe,

Şi-oceanele ar îngheţa,

Şi norii s-ar preface-n lacrimi,

Şi toţi vulcanii ar erupe,

Şi lava lor ar arunca

 

Pe inimile reci ca gheaţa,

Pe sufletele împietrite

Şi pe conştiinţele-ncărcate

De suferinţi pricinuite,

De lacrimi,

Din nopţi nedormite.

 

Şi s-ar mişca întreaga lume!

La fel un rege ca ţiganul...

Şi ar lăsa din mână tocul

Acel ce scrie;

Şi ciocanul

Acel ce bate;

Şi ţăranul

Ar zvârli din mâini toporul,

Şi mosorul

Ţesătorul,

Şi-ar merge fiecare

Să-şi găsească pe-acela care

Plânge, plânge şi aşteaptă

Tot zadarnic ca să vie

Acela ce nu vrea să vie,

Acela ce nu vrea să scrie,

Acela ce nu vrea să ştie

Că s-ar putea ca , încă astăzi,

Să se despartă pe vecie.

Posted (edited)

@vesperala :)

@narcisa, frumoasa poezia..

 

Cosmarul

 

Rataceam parca printr-un oras al câinilor.

Câini, numai câini treceau pe strada:

 

Unii intr-o parte, altii în alta.

Toti purtau câte o servieta galbuie

Si treceau, plini de importanta, intr-o parte si alta.

 

Mirarea mea n-ar fi fost atât de mare

Si nici spaima ce m-a lipit de ziduri

Daca din privirile pe care mi le aruncau

N-as fi inteles ca servietele lor erau croite

Din piele de om.

 

(Geo Bogza)

Edited by raul
Posted

Elegia a doua.Getica

 

În fiecare scorbură era aşezat un zeu.

Dacă se crapă o piatră, repede era adus

şi pus acolo un zeu.

 

Era de ajuns să se rupă un pod,

ca să se aşeze în locul gol un zeu,

ori, pe şosele, s-apară în asfalt o groapă,

ca să se aşeze în ea un zeu.

 

O, nu te tăia la mână sau la picior,

din greşeală sau dinadins.

 

De îndată vor pune în rană un zeu,

ca peste tot, ca pretutindeni,

vor aşeza acolo un zeu

ca să ne-nchinăm lui, pentru că el

apără tot ceea ce se desparte de sine.

 

Ai grijă, luptătorule, nu-ţi pierde

ochiul,

pentru că vor aduce şi-ţi vor aşeza

în orbită un zeu

şi el va sta acolo, împietrit, iar noi

ne vom mişca sufletele slăvindu-l...

 

Şi chiar şi tu îţi vei urni sufletul

slăvindu-l ca pe străini.

 

(Nichita Stanescu)

Posted

Amor m-a pus ca tinta de mult sagetii sale

 

 

Amor m-a pus ca tinta de mult sagetii sale;

Si-s ca zapada-n soare; ca ceara-n foc; si sunt

Ca norul care fuge pe cer batut de vânt...

Si în zadar, Madona, cer sprijin milei tale.

 

Din ochii-ti lovitura porni ucigatoare,

Ca nu mi-i leac nici timpul, nici solitarul loc;

Si numai de la tine purced vânt, soare, foc,

Cari m-au adus în asta nefericita stare.

 

Obrazul tau mi-i soare; gândirile-s sageata;

Dorinta - foc. Cu astfel de arme-Amor e gata

Sa-mi ia vederea, sa ma aprinda si strapunga.

 

Iar îngerescul cântec si dulcile-ti cuvinte

Cu gingasul lor suflu, care m-au scos din minte,

Sunt vântul fara mila ce viata mi-o alunga.

 

 

Francesco Petrarca

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Paste as plain text instead

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

Loading...

×
×
  • Create New...