O poezie pe zi

[gargbird]

Iata o poezie care m-a impresionat, desi nu-mi plac poeziile...

 

Mistreţul cu colţi de argint

 

de Stefan Augustin Doinas

 

Un prinţ din Levant îndrăgind vânătoarea

prin inimă neagră de codru trecea.

Croindu-şi cu greu prin haţişuri cărarea,

cântă dintr-un flaut de os şi zicea:

 

- Veniţi să vânăm în păduri nepătrunse

mistreţul cu colţi de argint, fioros,

ce zilnic îşi schimbă în scorburi ascunse

copita şi blana şi ochiul sticlos...

 

- Stăpâne, ziceau servitorii cu goarne,

mistreţul acela nu vine pe-aici.

Mai bine s-abatem vânatul cu coarne,

ori vulpile roşii, ori iepurii mici ...

 

Dar prinţul trecea zâmbitor înainte

privea printre arbori atent la culori,

lăsând în culcuş căprioara cuminte

şi linxul ce râde cu ochi sclipitori.

 

Sub fagi el dădea buruiana-ntr-o parte:

- Priviţi cum se-nvârte făcându-ne semn

mistreţul cu colţi de argint, nu departe:

veniţi să-l lovim cu săgeată de lemn!...

 

- Stăpâne, e apa jucând sub copaci,

zicea servitorul privindu-l isteţ.

Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...

Şi apa sclipea ca un colţ de mistreţ.

 

Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri:

- Priviţi cum pufneşte şi scurmă stingher,

mistreţul cu colţi de argint, peste plaiuri:

veniţi să-l lovim cu săgeată de fier!...

 

- Stăpâne, e iarba foşnind sub copaci,

zicea servitorul zâmbind îndrăzneţ.

Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...

Şi iarba sclipea ca un colţ de mistreţ.

 

Sub brazi, el strigă îndemnându-i spre creste:

- Priviţi unde-şi află odihnă şi loc

mistreţul cu colţi de argint, din poveste:

veniţi să-l lovim cu săgeată de foc!...

 

- Stăpâne, e luna lucind prin copaci,

zicea servitorul râzând cu dispreţ.

Dar el răspunde întorcându-se: - Taci...

Şi luna sclipea ca un colţ de mistreţ.

 

Dar vai! sub luceferii palizi ai bolţii

cum stă în amurg, la izvor aplecat,

veni un mistreţ uriaş, şi cu colţii

îl trase sălbatic prin colbul roşcat.

 

- Ce fiară ciudată mă umple de sânge,

oprind vânătoarea mistreţului meu?

Ce pasăre neagră stă-n lună şi plânge?

Ce veştedă frunză mă bate mereu?...

 

- Stăpâne, mistreţul cu colţi ca argintul,

chiar el te-a cuprins, grohăind, sub copaci.

Ascultă cum latră copoii gonindu-l...

Dar prinţul răspunse-ntorcându-se. - Taci.

 

Mai bine ia cornul şi sună întruna.

Să suni până mor, către cerul senin...

Atunci asfinţi după creste luna

şi cornul sună, însă foarte puţin.

[Mithras]

Rochia- Magda Isanos

 

Din lada mirosind a molii si-a parfum

a scos o rochie din tineretea ei bunica.

Subtire-i si usoara ca un fum,

de parca-ar fi tesuta din nimica.

 

Ca trist fosneste crinolina de matase,

volanele i se destrama si se taie,

si-n loc de raze, siluete gratioase,

din alte vremi, danseaza prin odaie.

 

Revede balul cel dintai batrana,

isi recunoaste rochia de fata

si-i tremura pe-atlasu' rece mana

de-nduiosare multa-nfiorata.

 

Si cum isi pleaca fruntea tot mai tare

i-asa de garbova bunica-n vechiul sal...

Ce s-a facut frumoasa dansatoare

care-a plutit in rochia de bal?

 

Picioarele usoare si micute,

si ochii, si surasul stralucit,

in trupul garbovitei bunicute

cum, oare, pe vecie de-au murit?

 

Si mi-au raspuns matasurile moarte,

sau poate chiar batrana-n vechiul sal;

nu, n-au murit, danseaza mai departe

mereu in alte rochii, primul bal.

 

 

[Mithras]

Poza

Otilia Cazimir

 

Sunt eu, fetiţa asta serioasă

Ce stă pe-un scăuieş, cuminte,

Strângând la piept, cu mâinile-amândouă

Păpuşa nouă,

De care încă-mi mai aduc aminte?

(Avea rochiţă albă, de mătasă.)

 

Mi-e milă de mânuţa ei,

De trupul mic, şi firav, şi puţin:

Mi-e milă ca de-un copilaş străin

Ce-ar fi murit, demult, sub ochii mei…

 

Pe vremea ceea nu mă cunoşteam, -

Oglinzile erau aşa de nalte!

O dată doar, în luciul unui geam

Am bănuit o clipă chipul meu,

Am prins în ochi surâsul celeilalte

Şi n-am ştiu că-s eu.

 

Dar într-o zi am coborât din cui

O cadră-n care nu era nimic –

Decât o fată cu priviri căprui.

Ca un pisoi prostuţ şi mic,

Am cercetat pieziş, cu frică,

Vedenia stângace.

Am râs: - Săraca, tare-i mititică!

A râs şi ea. – Ai şi mata cercei?

De ce nu vrei să vii oleacă-ncoace?…

Dar mâna care-o căuta pe-a ei

A pipăit zadarnic sticla, rama,

Şi-nspăimântată am fugit la mama…

 

Azi, din fetiţa aceea nu mai este

Decât o poză ştearsă şi-o poveste.

Cu ochii mari, cu cerceluşii din ureche,

Mi-a adormit – păpuşa veche

Pe scauieşul din grădină –

În suflet, printre cioburi de lumină.

 

Dar de Crăciun, când fulgi subţiri de fum

Coboară linişte pe suflet şi pe drum,

Când bate-n geamuri cea dintâi colindă, -

Din întunericul uitat în mine

Eu simt, încetişor, cum vine

Fetiţa din oglindă,

Cum îşi deschide ochii calzi şi vii

Şi-mi cere iarăşi râs şi jucării.

[Barcelona]

 

 

Lupta vieţii

George Cosbuc

 

Copiii nu-nţeleg ce vor:

A plânge-i cuminţia lor.

 

Dar lucrul cel mai laş în lume

E un bărbat tânguitor.

 

Nimic nu-i mai de râs ca plânsul

În ochii unui luptător.

 

O luptă-i viaţa; deci te luptă

Cu dragoste de ea, cu dor.

 

Pe seama cui? Eşti un nemernic

Când n-ai un ţel hotărâtor.

 

Tu ai pe-ai tăi! De n-ai pe nimeni,

Te lupţi pe seama tuturor.

 

E tragedie nălţătoare

Când, biruiţi, oştenii mor,

 

Dar sunt eroi de epopee

Când braţul li-e biruitor.

 

Comediant e cel ce plânge,

Şi-i un neom, că-i dezertor.

 

Oricare-ar fi sfârşitul luptei,

Să stai luptând, căci eşti dator.

 

Trăiesc acei ce vreau să lupte;

Iar cei fricoşi se plâng şi mor.

 

De-i vezi murind, să-i laşi să moară,

Căci moartea e menirea lor.

 

[danco]

Alb Liliac De Munte

 

Alb liliac de munte, am înflorit tîrziu,

dar nu-mi apun ca-n vale, miresmele devreme.

Asa am fost, asa as vrea sa fiu:

imaculatul crîng de noi poeme.

 

Alb liliac de munte ... Pe drum sa rupi un ram,

sa-l mirosi la tine în odaie -

ca seara, înc-o vreme, lînga geam,

sa mai doresti tîrzia mea vapaie.

 

de Veronica Porumbacu.

[Mithras]

Pisicile

 

Charles Baudelaire

 

Savanţi severi, plecaţi pe luneta planetară,

Ca şi amanţi frenetici, când vârsta li-e-n declin,

Iubesc voinica, blânda pisică din cămin,

Ca ei de rebegită, ca ei de sedentară.

 

Prietene ştiinţei şi voluptăţii vii,

Ele iubesc tăcerea şi-au spaimă de tenebre;

Le-ar folosi şi Iadul la cursele-i funebre,

De şi-ar pleca trufia felină spre-a servi.

 

Visând, ele s-aşază în nobilă ţinută,

Ca sfincşii ce-n deşerturi contemplă zarea mută,

Sau dorm în pacea nopţii şi-a visului etern;

 

Le luce magic coapsa de scînteieri mobile,

Şi pulberi, ca nisipuri de aur ce se cern,

Le scapără prin stranii şi mistice pupile.

 

 

[Mithras]

APUNE TINERETEA

de George Lesnea

 

 

 

Apune tineretea, începe iarna-n pãr,

Tot mai departe-i cerul fãgãduit de viatã,

Trec zile de cenusã, trec ore reci de ceatã

Si gândul bea otravã crezând cã-i adevãr.

 

Ca un lintoliu vine o nouã dimineatã,

Nu pune visul îngeri în florile de mãr,

Râd apele luându-mi nãdejdea în rãspãr

Gãlbuie, coaja vremii îmi degerã pe fatã…

 

Cu lumânarea stinsã a beznelor în mânã

Curând eu mã voi duce spre schitul de tãrânã,

Dar tu, tu sfinte suflet, unde-ai sã mergi? Mã tem…

 

Stiind cã trist si singur si dincolo tot suferi

In loc sã lunec pasnic în buruieni sau nuferi,

De grija ta în groapã va trebui sã gem.

 

 

 

[Narcisa]

Cu mortii...

Al. Macedonski

 

Cu viii nu mai am de-a face

De mult,

Si foarte des, cand totul tace,

Chemand pe morti, ce dorm in pace,

I-ascult.

Din gropi ei vin si ma-nconjoara,

Ei vin,

Cand liliacu-n noapte zboara,

Cand dealu-n umbra se-nfasoara

Deplin.

Din lumea lor necunoscuta

Rasar

Si cand soptesc cu voce muta

Poema cea nepriceputa ,

Tresar.

Ii simt pe loc ce au sa vie,

Caci sunt

Ca un parfum de vecinicie

Sau ca o floare-albastrie

In vant.

Pe zidul alb de la odaie,

Urcand,

Zaresc usoara lor vapaie

Verzuie, oachesa, balaie,

Pe rand.

Cu totul osebiti de lume,

Usori,

Dorinti, nici griji n-au sa-i consume,

Suavi ca niste dulci parfume

De flori.

Sunt din atome nevazute

Tesuti,

S-amestecati pe intrecute,

Resimt placeri necunoscute,

Tacuti.

Iubind simtirea ce ma poarta

Spre ei,

Sunt insetat de-aceeasi soarta,

Caci nu se afla-n lumea moarta

Misei.

O! morti frumosi, veniti intruna...

Cu voi

Nu vine ura, nici minciuna

Sa rascoleasca iar furtuna

Din noi.

 

[Margot]

Eva

 

Cànd sarpele intinse Evei marul, îi vorbi

c-un glas ce rasuna

de printre frunze ca un clopot de argint.

Dar s-a întâmplat ca-i mai sopti apoi

si ceva la ureche

încet, nespus de încet,

ceva ce nu se spune în scripturi.

 

Nici Dumnezeu n-a auzit ce i-a soptit anume

cu toate ca asculta si el.

Si Eva n-a voit sa-i spuna nici lui Adam.

De-atunci femeia ascunde sub pleoape o taina

si-si misca geana parca-ar zice

ca ea stie ceva,

ce noi nu stim,

ce nimenea nu stie,

nici Dumnezeu chiar.

Lucian Blaga

 

Eva

 

Cand sarpele intinse Evei marul, îi vorbi

c-un glas ce rasuna

de printre frunze ca un clopot de argint.

Dar s-a întâmplat ca-i mai sopti apoi

si ceva la ureche

încet, nespus de încet,

ceva ce nu se spune în scripturi.

 

Nici Dumnezeu n-a auzit ce i-a soptit anume

cu toate ca asculta si el.

Si Eva n-a voit sa-i spuna nici lui Adam.

De-atunci femeia ascunde sub pleoape o taina

si-si misca geana parca-ar zice

ca ea stie ceva,

ce noi nu stim,

ce nimenea nu stie,

nici Dumnezeu chiar.

Lucian Blaga

 

[Narcisa]

Nici nu mă spăl de multele iubiri

- George Ţărnea

 

Nici nu mă spăl de multele iubiri ,

Mi-e greu să fac din dragoste o vină

Sau prost îndemn al bietei mele firi,

Când văd cum arde roua-n trandafiri

Şi cred cu teamă-n Cel ce va să vină.

 

Nici nu mă spăl de multele iubiri,

Cuprinse-n viaţa mea mult prea puţină,

Când pot clădi cu jertfa lor grădina

De stânjenei, de crini, de calomfiri.

 

Cei sterpi si răi n-au starea să-nţeleagă,

Eu, păcătos fiind de la-nceput,

Mi-am dăruit priveliştea întreagă

 

Şi cel mai sincer, poate, m-am temut

Că , dacă-n carne clipa rod nu leagă,

Nici veşnicia-n suflet n-a-ncăput.

 

[Margot]

Luna plina

 

Vino, luna, si ne desprinde din somn,

Arunca-ti in apele noastre navodul

Si trage-ne-afara,

Desearta-ne

In insomnia vazduhului!

S-ar putea sa nu rezistam,

De-atata somn plamanii sa fi trecut in

bronhii,

Dar,

Cu orice risc, trezeste-ne

Si lasa-ne, liberi si singuri, pe mare:

Sa inaintam incet,

Cu infinita prudenta,

Pe suprafata lichida,

Pe arhitectura valurilor mereu in schimbare,

Pe orizontul ca o franghie intinsa

Intre doua infernuri,

Cu ochii in ochiul tau innebunit de speranta...

Ana Blandiana

[Narcisa]

Cursa

O. Paler

 

Mai departe de moarte, mai departe de viaţă,

mai departe de dragoste, mai departe de mine,

mai departe de noi,

mai departe de cei care-am fost,

de cei care-am fi putut deveni.

Şi cursa continuă.

 

 

[h007_2005]

Alexandru Andrieş Ochi de ciocolată

 

Are ochi de ciocolată

Şi priveşte uite-aşa:

Când iese ea pe stradă,

Toţi se uită după ea.

 

Are păr lung şi moale,

Roşcat-auriu

Şi poartă la gât

Un fular vişiniu.

 

Dac-o vezi, dă-mi de ştire

Şi-alerg cât de iute pot:

A plecat ieri de la mine

Cu inima mea cu tot!

[Narcisa]

Ion Minulescu

 

A XI-a poruncă

 

Ascultă, priveşte şi taci!...

Ascultă, să-nveţi să vorbeşti,

Priveşte, să-nveţi să clădeşti.

Şi taci, să-nţelegi ce să faci...

Ascultă, priveşte şi taci!

 

Când simţi că păcatul te paşte

Şi glasul Sirenei te fură,

Tu pune-ţi lacăt la gură

Şi-mploră doar sfintele moaşte -

Când simţi că păcatul te paşte!...

 

Când simţi că duşmanul te-nvinge,

Smulgându-ţi din suflet credinţa,

Aşteaptă-ţi tăcut biruinţa

Şi candela minţii nu-ţi stinge -

Când simţi că duşmanul te-nvinge!

 

Când braţele-ncep să te doară,

De teamă să nu-mbătrâneşti,

Rămâi tot cel care eşti -

Aceeaşi piatră de moară -

Când braţele-ncep să te doară!...

 

Iar când, cu ochii spre cer,

Te-ntrebi ce-ai putea să mai faci,

Ascultă, priveşte şi taci!...

Din braţe fă-ţi aripi de fier

Şi zboară cu ele spre cer!...

 

[Narcisa]

Veac de tacere

Adrian Paunescu

 

Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvantul „daca”,

Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvantul „nu”,

Hai sa conjugam ninsoarea si uitarea eu si tu ,

Timpul pe deasupra noastra ca o sanie sa treaca.

Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvantul „insa”,

Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvantul „hai” ,

Vai, vom face repetitii pentru iad si pentru rai.

De ecouri mari de piatra vei fi trista, vei fi plansa.

Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvantul „pleaca” ,

Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvantul”taci”,

Prin albastrele troiene sa fim liberi si saraci,

Sa uitam ce-nseamna „totusi”, sa uitam ce-nseamna „daca”.

Sa uitam academia, tribunalul, primaria,

Veverite fara nume ne predea curate legi,

Cand se va rasti furtuna, vorba mea s-o intelegi ,

Cand vor susura izvoare, afla c-a murit mania.

Si de unde pana unde sa uitam ce mai inseamna,

Sa ramanem ai naturii, botezati in necuprins,

La sfarsitul toamnei lumii sa ne apucam de nins ,

De Craciun ne fie iarasi dor de vara si de toamna.

Vai, sunt rauri pe aicea care merg spre noi cuminte

Vino, sa spalam in ele pata lumii de noroi,

Ca intr-un tarziu si muntii sa invete de la noi,

Darul de-a trai mai liber fara a rosti cuvinte.

Sunt satul de vorbe, vorbe, a nimic aducatoare,

Vino sa uitam cuvinte si sa invatam a fi,

De cuvinte fara noima, de sonoritati pustii,

Sa spalam intrega fire, sa traim cu-ndurerare.

Sa uitam ce-nseamna „lume”, si „avere”, si „putere”

Sa uitam cuvantul „daca”, sa uitam cuvantul „da”,

Si-ntr-un veac fara cuvinte, ca doi cai fara de sa ,

Sa traim tacand iubirea, fiindca totul e tacere.

[vesperala]

Poate ca ma viseaza cineva - Ana Blandiana

 

Poate că mă visează cineva -

De aceea gesturile

Îmi sunt atât de moi

Şi de neterminate,

Cu scopul uitat

La jumătatea mişcării,

Grotesc,

De aceea contururile mi se şterg

Secundă cu secundă

Şi faptele mi se topesc…

Şi poate cel ce mă visează

E smuls din când în când

Din somn,

Trezit,

Purtat cu sila-n viaţa lui

Adevărată,

De aceea mă-ntunec

Suspendată uneori

Ca de-un fir care se topeşte de nea,

Fără să ştiu

Dacă va mai adormi vreodată

Ca să mi se mai întâmple

Ceva.

 

 

 

[Mithras]

Pablo Neruda- Poemul XV

 

Iubescu-te cînd taci, cãci pari a fi absentã,

percepi din depãrtare, cum vocea mea se scurge.

De parcã ochii tãi ar fi orbiti de-o razã,

iar un sãrut de parcã pe-o viatã ti-ar ajunge.

 

Cum sufletu-mi, iubito, se aflã pretutindeni,

apari din mii de lucruri ce-mi apartin doar mie.

O, fluturas din visuri, suspinul vietii mele,

încapi doar în cuvîntul captiv: melancolie.

 

Si te iubesc cînd taci, de parcã-ai fi departe,

parcã ai fi mirajul ce în luminã piere.

Tu mã auzi din hãuri, cum vocea mea dispare.

Mã lasã sã mã mistui. Mai mult ce as mai cere?

 

Si lasã-mã, iubito, sã-ti spun tot prin tãcerea

împlinitã ca inelul, precum lumina clarã,

cã esti noapte cu astri ce rãtãcesc sub boltã.

Tãcerea ta-i a stelei din lumea selenarã.

 

Iubescu-te cînd taci, cãci pari a fi absentã,

de parca-ai fi departe, de-o vesnicie moartã.

Si-atunce ne-ar ajunge o vorbã doar, un zîmbet,

povestea mea de suflet, poveste-adevãratã.

 

 

 

 

[florin7franky]

Stea palidă a serii

 

Stea palidă a serii, tu sol trimis din zare,

Ce din amurguri fruntea sclipindă îți desprinzi,

Cu ochii-ți, din palatul de-azur au ce cuprinzi?

Ce vrei să vezi în depărtare?

 

S-a potolit furtuna și vântul a-ncetat;

Cu freamăt blând pădurea își lăcrimează dorul;

Un fluture de aur, lin, prin livadă, zborul

Printre miresme și-a luat.

 

Ce cauți peste lumea ce doarme în stihie?

Parcă spre munți acuma cobori în pas ușor;

Pleci surâzând, prieten plin de melancolie,

Iar ochiul tău clipește în zări tremurător.

 

Stea ce cobori în noapte spre verzile coline,

Tu, ce din mantia nopții ca lacrimă-ai descins,

Și vezi în depărtare păstorul care vine

Cu turma lui, pe drumul de-ntunecimi cuprins,

 

Spre ce tărâm mergi, astru, în nesfârșita noapte?

Vrei un culcuș, prin trestii, pe tărmul solitar?

Sau, chip frumos în ceasul tăcerii, fără șoapte,

Cobori adânc în mare, ca scump mărgăritar?

 

De e să mori, luceafăr, și dacă-n marea-adâncă

Vrei pletele bălaie să le scufunzi, îți cer:

Întârzie-ți plecarea! Mai stai o clipă încă!

Stea dulce a iubirii, nu coborî din cer!

 

Alfred de Musset 1835

 

[h007_2005]

Tudor Arghezi Ceasul de-apoi

 

În cer,

Bate ora de bronz şi de fier.

Într-o stea

Bătu ora de catifea.

Ora de pâslă bate

În turla din cetate.

În ora de lână

Se-aude vremea bătrână

Şi se sfâşie

Ora de hârtie.

Lângă domnescul epitaf

Bate glasul orei de praf.

 

Aznoapte, soră,

N-a mai bătut nici-o oră.

[Narcisa]

PLOUA

de George Toparceanu

 

Pe-aici când plouă, plouă îndesat,

Nu ţine ca la noi un ceas ori două.

Că ziua plouă, plouă pe-nserat,

Şi când se crapă iar de ziuă - plouă.

 

În faptul zilei, streşinile plâng.

Pădurea stă plouată ca o curcă.

Natura calcă cu piciorul stâng:

Pe-aici când plouă - plouă, nu se-ncurcă!

 

Iar când s-arată soarele sărac.

De după nouri, ca să-ţi facă-n ciudă,

N-apuci a scoate nasul din cerdac,

Că până la întoarcere - te udă.

 

Există şi răstimpuri când se moaie,

Când parcă nu mai toarnă-aşa, de sus,

Şi cerul câte-oleacă, spre apus,

Se luminează puţintel - a ploaie.

 

Atunci se cheamă că e timp frumos

(Măcar că tot mai cade-un pic de bură),

Dar fumul din ogeac se lasă-n jos,

Şi porcul umblă tot cu paiu-n gură…

 

 

 

[Narcisa]

Rubayate - OMAR KHAYYAM

Singuratatea omului

 

Sa-ti faci putini prieteni. Din tine sa nu iesi,

Caci prea des falsitatea credinta ne-o înfrînge.

Cand ti se-ntinde-o mana, ’nainte de-a o strange,

Gandeste-te ca poate te va lovi-ntr-o zi.

 

Sa nu-ti dezvalui taina din suflet celor rai.

Nadejdile - ascunse sa-ti stea de lumea toata.

În zambet sa te fereci de toti semenii tai,

Nebunilor nu spune durerea niciodata.

 

O, tanar fara prieteni mai vechi de doua zile,

Nu te-ngriji de Cerul cu-naltele-i festile!

Putinul sa-ti ajunga si , zavorît în tine,

Tacut contempla jocul umanelor destine.

 

Pe cei curati la suflet si luminati la minte

Neîncetat sa-i cauti. Si fugi de tonti si rai.

Daca-ti va da otrava un întelept, s-o bei -

Si-arunca antidotul, un prost de ti-l întinde.

 

Renume de-ai sa capeti, hulit vei fi de vulg.

Dar daca te vei tine departe de multime,

Uneltitor te-or crede. Cum, Doamne, sa ma smulg,

Sa nu ma stie nimeni si sa nu stiu de nime?

 

Mai toarna-mi vinul rosu ca un obraz de fata.

Curatul sange scoate-l din gaturi de ulcioare.

Caci, în afara cupei, Khâam azi nu mai are

Macar un singur prieten cu inima curata.

 

Cel care are paine de astazi pana mîine

Si-un strop de apa rece în ciobul sau frumos,

De ce-ar sluji pe-un altul ce-i este mai prejos?

De ce sa fie sclavul unui egal cu sine?

 

Când zarile din suflet ni-s singura avere,

Pastreaza-le în taina, ascundele-n tacere.

Atât timp cât ti-s limpezi si vaz, si-auz, si grai -

Nici ochi si nici ureche, nici limba sa nu ai.

 

 

Nu stie nimeni taina ascunsa Sus sau Jos.

Si nici un ochi nu vede dincolo de cortina.

Straini suntem oriunde. Ni-i casa în tarânâ.

Bea - si termina-odata cu vorbe de prisos!

 

 

Târzii acum mi-s anii. lubirea pentru tine

Mi-a pus în mâna cupa cu degetele-i fine.

Tu mi-ai ucis cainta si mintea îngereste.

Dar timpul, fara mila - si roza desfrunzeste…

 

 

Putina apa si putina pâine

Si ochii tai în umbra parfumata.

N-a fost sultan mai fericit vreodata

Si nici un cersetor mai trist ca mine.

[laurent-III-rd]

Boemă - Arthur Rimbaud

 

Umblam cu pumnii-n buzunările crăpate

Şi chiar paltonul îmi părea că-i ideal.

Mergeam sub ceruri, Muză, şi-ţi eram vasal:

Ce de mai dragosti am visat, frumoase toate!

 

Nădragii mei aveau o gaură cam mare,

Dar înşiram la rime, cufundat în vis.

Găseam în Ursa Mare-un han mereu deschis,

Iar stelele-mi foşneau pe cer, încântătoare.

 

Le ascultam, pe margine de drum şezând,

În serile acelea de septemvre, când

Simţeam pe frunte roua – vin ameţitor,

 

Şi când, rimând prin întunericul fantastic,

Trăgeam ca de o liră de-al ghetelor elastic,

Proptindu-mi inima cu un picior!

 

[Mithras]

Nina Cassian

 

Elogiul candorii

 

Stiu sa intreb

Despre miei, despre flori.

Odata-ntr-o padure

Am sarutat un izvor.

 

Stiu ce uimita-i

Culoarea albastra.

Am o gradina

Si o fereastra.

 

Mai am si o carte

Foarte subtire,

In care nu-ncape

Decat o iubire.

 

Pot sa-mi iau locul

Langa tine, pe stea ?

 

- Da, spuse printul,

Esti prietena mea.

 

[laurent-III-rd]

Vis

 

-Paul Verlaine

 

Las balta toata poezia,

Ca mâine o sa fiu bogat.

Sa vina altii la-ncercat.

Zau, care îmi va fi Sosia?

 

E-o treaba buna! Martori sunt

Hoinarele lungi escapade

Când mâzgaleam sontâc balade

Prin nopti târzii, dus craina-n vânt.

 

A lunii limpezi straluciri

Loveau în punti înselatoare

Si undele scaldau usoare

Parisul – vesel cimitir.

 

Las balta fericirea toata

Si tinerilor lira-n dar!

Sa-mi mosteniti delirul-har,

Eu voi doar punga ce desfata.

 

 

[Narcisa]

Platon-Republica

 

Curand, tot ce-i lumesc din mana ta va trebui sa zboare.

Nu plange, caci n-au purtat nicicand in sine vreo valoare

Si dac-o 'ntreaga lume in stapanirea ta ar fi,

N-ai de ce sa te bucuri. Lipsite de insemnatate sunt,

De vreme ce tot ce ti s-a dat mai bun pe-acest pamant

E doar pentru a trece pe langa tine in graba.

Lipsite de valoare de-aceea toate sunt.