Jump to content
Vesperala Forum

O poezie pe zi


vesperala

Recommended Posts

Erik Maria Rilke - Cântec de adormit

 

Vei putea s-adormi tu oare

fără să te-acopăr blând

Şi ca frunza şoptitoare

să te-alint şi să-ţi încânt?

 

Fără să m-aţin aproape

şi cuvinte să-ţi aştern,

ori pe ochii-ţi dragi, pe pleoape,

ori pe fruntea ta, etern?

 

Fără să te chem prealin,

să te las cu tine-n somn

o grădină cu-n răsplin

doar de crini şi anason?

Link to comment
Share on other sites

  • Replies 1.2k
  • Created
  • Last Reply

Top Posters In This Topic

Top Posters In This Topic

Posted Images

Moartea visurilor

 

Stefan Petica

 

 

Păunii verzi plecară în noaptea solitară

Cu strigăte de jale ca nota care trece

Plângând sub ceruri triste; iar sus în turnul rece

Trei lacrimi umeziră pe coarde de ghitară.

 

Şi palidele trupuri de roze s-adunară

Pe marginea-n ruină încet să se aplece

Murind ca nişte albe columbe-n noaptea rece.

O, visele, poema de vise-n noaptea clară!

 

Şi noaptea cea muiată în aurul de lună

Părea apoteoza fantastică şi vagă

Căzând pe frunţi de ceară în taina lor nebună.

 

Poeme dulci de vise, poeme de petale,

Ce mor în tremurarea din mintea-ne pribeagă!

Departe trec păunii cu strigăte de jale.

Link to comment
Share on other sites

Anton PANN

 

Povestea vorbii

 

Despre cusururi sau urâciuni

 

Spun c-a fost odată un crai oarecare

Ce avea din fire un nas foarte mare;

El îşi vedea bine cusurul ce-l are,

Dar tot gândea cum că poate i să pare.

Supuşii şi alţii, carii întrebase,

Că îi şade bine îl încredinţase.

Căci cine-ndrăzneşte la unul mai mare

Să-i spuie de faţă cusurul ce-l are?

Tot pe acea vreme ş-în acea cetate

Era ş-o cocoană gheboasă în spate,

Ce o amăgise lingăii să crează

Că ea e în lume cea dintâie rază,

Cu poezii, versuri o încorunase

Ş-a se ţine zână o înfumurase.

Aceasta se duse la craiul odată,

Cu alt oarecine având judecată,

Şi văzând că craiul hatâr ei nu-i face

Să vorbească-n parte-i după cum îi place,

Prerumpând cuvântul, zise cu mirare:

- Va-a-ai de mine, ce nas ai mare!

Pe craiul cu astă vorbă îl împunse,

Dar deocamdată nimic nu răspunse.

Ea însă părându-i că nu auzise

Între alte vorbe iară îi mai zise.

Craiul şi aceasta o-nghiţi cu noduri,

Ea nu-nceta însă de a-i da iar bolduri

Şi mai zise iarăşi: - Ce ciudat îmi pare!

N-am mai văzut încă astfel de nas mare!

Se înăspri craiul şi zise: - Cocoană!

Ştii că eşti cu totul ciudată persoană!

Ce îmi tot spui mie că-mi e nasul mare

Şi nu-ţi vezi cocoaşa ce-o porţi în spinare?

Cusurul ce mare nu ţi-l simţi din spate

Şi-l judeci p-al altui, el ţ-e greutate.

Plecând ea să meargă şi ieşind în tindă,

Zise craiul iară, privind în oglindă:

- Nu a fost minciună ce a zis neştine

Că greu se cunoaşte cineva pe sine!

Link to comment
Share on other sites

A darui iubirea...

 

...A darui iubirea este o experienta reala, frumoasa, deoarece in acest

caz esti rege. A primi iubirea este o experienta nesemnificativa, ca

aceea a unui cersetor. Nu fiti cersetori. Macar in ceea ce priveste

iubirea, fiti regi, deoarece iubirea este o calitate inepuizabila;

puteti sa daruiti cit de mult doriti. Nu va fie teama ca se va

epuiza si ca va veti spune intr-o buna zi: "Dumnezeule! Nu mai am

nici un pic de iubire de daruit." Iubirea nu este ceva cantitativ,

ci calitativ; ea are calitatea de a creste atunci cind daruiti si de

a se diminua atunci cind o tineti doar pentru voi. Daca ramine numai

in voi, moare. Daruiti deci cit puteti. Nu trebuie sa va pese. O

minte zgircita isi spune: "Imi voi darui iubirea numai anumitor

persoane, care au anumite calitati". Voi nu intelegeti faptul ca

aveti in voi atit de mult... sunteti la fel ca un nor gata sa-si

reverse ploaia. Norului nu ii pasa daca se revarsa asupra stincilor,

gradinilor sau oceanului - acest lucru nu are nici o importanta. El

vrea sa se elibereze, si acea eliberare ii da o senzatie

extraordinara. Primul secret este: Nu cereti niciodata sa fiti

iubiti. Nu asteptati iubirea, gindindu-va ca o veti darui numai

atunci cind vi se va cere acest lucru.

 

 

OSHO

Link to comment
Share on other sites

Friedrich Holderlin - Când eram copil

 

Când eram copil

De multe ori un zeu mă scăpa

De stigătul şi dojana oamenilor;

Şi mă jucam

Cu florile crângului

Iar adierile cereşti

Se jucau cu mine.

 

Şi astfel cum tu înveseleşti

Inima plantelor

Când ele către tine

Îşi ridică braţele plăpânde,

 

Tot astfel ei îmi înveseleau inima,

Helios, Endimion...

Am fost alintatul tău,

Singuratică Lună!

 

O, voi,

Prieteni zei!

Dac-aţi şti voi

Cît de mult vă iubeşte sufletul meu!

 

Uneori

Nu vă chemam pe nume, şi nici voi

Nu-mi dădeaţi un nume, aşa cum îşi dau oamenii între ei

Ca şi cum ar fi obiecte.

 

Eu vă ştiu cu inima mai bine

Decât am ştiut vreodată un om.

Pricep tăcerea cerului,

Vorbele oamenilor nu le-am priceput niciodată.

 

De mine a avut grijă lumina

Crângului plin de freamăt,

Şi am învăţat să iubesc

Printre flori.

 

În braţele zeilor am crescut.

Link to comment
Share on other sites

Cand cortina cade

 

Livia Bataiosu

 

In valuri curmezise curge lin cortina

Peste mizere ganduri si deceptii,

Mascand durerea, ingropand lumina,

O falsa frumusete inchinata vietii.

 

Catifelata moliciune ce ascunde-n falduri

Singuratatea noptilor pustii, tarzii,

Cand sufletul arunca ale fetei farduri

Ce l-au ascuns privirii peste zi.

 

Gol, stand in fata lui privind la voaluri

Ce n-au putere sa-l ascunda iara,

Suspina, aruncandu-se in valuri,

Cortina insa cade sub greaua lui povara.

 

Falsa stralucire, morman de catifea,

Dantela fina cazuta pe podea,

Calcata in picioare de asprul adevar

Iesit din intuneric, tragand cortina iar.

Link to comment
Share on other sites

RAPSODII DE PRIMAVARA

 

Sus prin crangul adormit,

A trecut in taina mare,

De cu noapte, risipind

Siruri de margaritare

Din panere de argint,

Stol balai

De ingerasi

Cu alai

De toporasi.

Primavara, cui le dai?

Primavara, cui le lasi?

 

Se-nalta abur moale din gradina.

Pe jos, pornesc furnicile la drum.

Acoperisuri vestede-n lumina

Intind spre cer ogeacuri fara fum.

Pe langa garduri s-a zvantat pamantul

Si ies gandacii-Domnului pe zid.

Ferestre amortite se deschid

Sa intre-n casa soarele si vantul.

De prin balcoane

Si coridoare

Albe tulpane

Falfaie-n soare.

 

Ies gospodinele

Iuti ca albinele,

Parul le flutura,

Toate dau zor.

Unele matura,

Altele scutura

Colbul din patura

Si din covor.

Un zarzar mic, in mijlocul gradinii,

Si-a rasfirat crengutele ca spinii

De frica sa nu-i cada la picioare,

Din crestet, valul subtirel de floare.

Ca s-a trezit asa de dimineata

Cu ramuri albe µ si se poate spune

Ca-i pentru-ntaia oara in viata

Cand i se-ntampla-asemenea minune.

Un nor sihastru

Si-aduna-n poala

Argintul tot.

Cerul e-albastru

Ca o petala

De miozot.

 

Soare crud in liliac,

Zbor subtire de gandac,

Glasuri mici

De randunici,

Viorele si urzici...

 

Primavara, din ce rai

Nevisat de pamanteni

Vii cu mandrul tau alai

Peste cranguri si poieni?

Pogorata pe pamant

In matasuri lungi de vant,

Lasi in urma, pe campii,

Galbeni vii

De papadii,

Balti albastre si-nsorite

De omat topit abia,

Si pe dealuri mucezite

Araturi de catifea.

Si pornesti departe-n sus

Dupa iarna ce s-a dus,

Dupa trena-i de ninsori

Asternuta pe colini...

Drumuri nalte de cocori,

Calauzii cei straini,

Iti indreapta an cu an

Pasul tainic si te mint

Spre tinutul diafan

Al campiilor de-argint.

Iar acolo te opresti

Si doar pasul tau usor,

In omat stralucitor,

Lasa urme viorii

De conduri imparatesti

Peste albele stihii...

Primavara, unde esti?

 

George Toparceanu

Link to comment
Share on other sites

CASA AMINTIRII

 

 

 

E casa amintirii o casa cu pridvor,

Cu brane si chilimuri pe incaperi zidite,

In drumul catre dansa tin straja dreapta plopii,

Si in pereti icoane de morti batrani vegheaza:

Stramosi din alta vreme de cari, uitand de jocuri,

Copii, ne-apropiaram privind cu ce sfiala

La fetele lor sterse de sfinti in manastiri.

In casa amintirii nu-i astazi si nu-i ieri,

Caci orologiul vremii a incetat sa bata,

Si clipa netraita a inghetat pe el.

Dar prin iatac adesea te-apuca si te fura

Miresmele cosite cu florile de fan

Pastrate sub racoarea panzetului de in.

Si, seara, pe divane in linistite-odai

Tot mai pogoara cantec si zumzanit de struna

Ca de pe alauta plapandelor visari,

Cand, in apus de soare si rasarit de luna,

Simtim zadarnicia intailor uitari.

Raman aceleasi toate, si somnul fara zbucium

Il dorm sub coperisul aceluiasi trecut.

Stafie, trece gandul prin casa mea straveche

Sub raza calauza a visului tacut...

Si inchizand in urma odaile straine,

M-am dus, m-am dus in lume, cu-atatia morti in mine.

 

 

Autor: Ion Pillat

Link to comment
Share on other sites

Enigma

 

 

Domnule, am auzit in tinerete o ghicitoare

Si i-am uitat raspunsul.

,,Tenghelita,

Menghelita,

De carcee,

Tombolita.

Ghici, ce e?"

De vreo patruzeci de ani ma tot chinui

S-o dezleg,

Sau sa-mi aduc aminte raspunsul.

M-am dus in satul in care-am auzit-o,

Am intrebat din om in om:

Nimeni nu stia,

O ghicitoare care-a disparut.

 

Maica Mare, Maria Radulescu Falcoianu

Numita maica Rica, din comuna Redea, Romanati,

I-a spus in 1919 lui neica lonescu,

Din Redea, ghicitoarea asta.

Cand si-a dat el seama c-a uitat raspunsul,

Maica Rica murise.

Si de-atunci il tot chinuie.

Daca ar fi ca in povesti, ar fi trebuit sa i se taie

Capul. ca nu poate dezlega enigma.

Dar nici ghicitoarea nu se mai poate dezlega singura

Si se foloseste de el, ca sa-si aduca aminte

Raspunsul. Toate au avut un sens pe vremuri,

Si au disparut, fie sensul, fie cuvintele acestui sens.

 

,,Tenghelita,

Menghelita,

De carcee

Tombolita.

Ghici ce e?"

 

Nu cred c-o sa ghicesc pana mor,

Spune batranul, si la coltul ochilor i se

Increteste un zambet al ochilor, subtire.

Da, uite ti-o spun si eu dumitale.

Vezi dumneata ca si zicerile astea

Sunt ca niste fantani, care, daca nu mai sunt sleite,

Se infunda, cad ghizdurile si creste rogoz si

Ardelul broastei din ele.

 

 

Am vazut odata niste oameni

Se uitau la o fantana, care se cam invechise.

Cumpana se cam usurase.

Unul a zis:

- De coinace trebuie sa mai punem

Un fier de plug,

Sa atarne bine.

Sa se cumpaneasca bine, asa.

Fierul vechi de plug

Atarnand de cumpene,

Arand prin aer de cate ori

Se afunda galeata

Si iarasi coborand cu brazda lui de cer...

Daca ma-ntrebi unde s-au dus, toate, cum de-au disparut

Nu stiu ce sa-ti raspund.

Ca ,,Tenghelita, menghelita" aceea.

 

Ghici ce e?

 

 

 

 

Autor: Marin Sorescu

Link to comment
Share on other sites

Privighetorile

 

E. Jebeleanu

 

Privighetorile sunt cele care ne-au scos ochii

nu lupii,nu raufacatorii.

Ne-au scos ochii cei care ne-au iubit mai mult

cei care stiu sa cante si sa ne-ncante

sa ne descante

ne-au scos ochii,crezand ca sunt seminte,

prietenele noastre,stralucitoarele noastre

prietene,

cele care ne-au iubit mai mult,

stelele cu pliscuri de lumina,

si au facut-o totdeauna ciripind

ca ne fac bine.

Erau de-ale noastre.

Cu ele puteam discuta despre treptele culorilor

despre piscurile sunetelor

despre vaidenoi si despre Ossana eternitatii.

Ne-au iubit si sarutandu-ne

ne-au scos ochii.

 

Orbi acum,-sa ne dam mainile,

trecand clatinandu-ne podul tenebrelor...

Link to comment
Share on other sites

Tristetea.

 

 

Ai privit vreodata copiii

Intr-o "invartitoare" ?

Ai ascultat zgomotul ploii

Cand cade pe pamant?

Ai urmarit vreodata zborul neregulat

al unui fluture?

Ai observat apusul soarelui?

Ai face bine sa incetinesti.

Nu dansa asa de repede.

Timpul e scurt.

Muzica nu dureaza mult.

Iti trece fiecare zi in zbor?

Cand zici "Cum te simti"?" "Ce mai faci"?"

Asculti raspunsul?

Cand ziua se sfarseste

Te intinzi in pat

Cu sute de intrebari succesive

Ce iti trec prin cap?

Ai face bine sa incetinesti.

Nu dansa asa de repede.

Timpul este scurt.

Muzica nu dureaza mult.

I-ai spus vreodata copilului tau,

O sa facem maine asta?

Fara sa-ti dai seama de dezamagirea lui,

pentru ca erai grabit/a?

Ai pierdut legatura cu o prietenie buna ce apoi a

incetat

Pentru ca tu nu aveai niciodata timp

Sa suni si sa spui "Buna"?

Ai face bine sa incetinesti.

Nu dansa asa de repede.

Timpul este scurt.

Muzica nu dureaza mult.

Cand alergi asa de repede pentru a ajunge undeva

Pierzi jumatate din placerea de a merge.

Cand esti preocupat/a si alergi toata ziua,

Este ca si un cadou niciodata deschis... Aruncat.

Viata nu este o cursa.

Sa o iei mai incet...

Asculta muzica

Inainte sa se termine cantecul.

 

Nu este creatie proprie si nu cunosc autorul.

Link to comment
Share on other sites

MA DOARE!

Stancu Nick

 

Am inima frîntă şi sufletul plumb

Mă zbat fără şansă ca peşti-n uscat

Încerc să-nţeleg cum drumul scălâmb

La alte popoare e drept şi curat.

 

Mă doare să văd cum bătrânii cuminţi

Stau zile-n picioare să ia două pâini

Cum tremură-n iarnă ai noştrii părinţi

Sau stau prin spitale uitaţi ca pe câini.

 

Mă doare să văd cum departe-n străini

Copiii cresc singuri şi-nvaţ’ alfabet.

Cum uită geneza şi-a lor rădăcini

Sau numele ţării il ţine secret.

 

Mă doare să văd nostalgii de trecut

Sau oameni săraci alegând prin gunoi.

Vreau drumul curat, vreau nou început

Condus cu speranţa de tineri eroi.

Link to comment
Share on other sites

George Bacovia

 

In fericire

 

Sunt clipe când toate le am…

Tăcute, duioase psihoze

Frumoase poveşti ca visuri de roze…

Momente când toate le am.

 

Iată, sunt clipe când toate le am…

Viaţa se duce-n şir de cuvinte

Un cântec de mult… înainte…

Momente când toate le am…

Link to comment
Share on other sites

Dumnezeu

 

Oamenii bogati au facut icoane,

catapitezme-aurite si strane,

insa Dumnezeu n-a venit

in locul astfel ingradit.

 

Bogatii stateau grosi, impovarati

si se uitau la sfintii frumos imbracati.

 

In vremea asta, Dumnezeu zbura-n copaci,

facindu-i sa-nfloreasca. Fugea la saraci,

cerindu-le mamaliga si ceapa.

Era cind cimpie verde, cind apa.

Alteori se facea mic

si s-ascundea in floarea de finic,

ori s-apuca sa creasca-n papusoaie,

s-ajute furnicile la musuroaie,

sa dea pamintului mana si ploaie.

 

Avea atitea de facut Dumnezeu,

si oamenii il plictiseau mereu,

cerind unul pentru altul rau.

Ii auzea strigind: "Pamintul meu..."

Ii vedea punind semn de hotar,

ciopirtind, impartind minunatul dar.

 

Atunci se supara. Pornea furtuna.

Cu seceta si ploaie-nghetata lovind intr-una,se facea mare

si-nfricosat,

ca muntele cu paduri imbracat.

Pina venea o pasare la el.

Codobatura, sau un porumbel,

si spunea: "Doamne, mi-a cazut puiul jos.

Zi sa se faca iara frumos,

sa rasara soarele si sa-l gasesc..."

 

"Faca-se voia ta, sol pasaresc..."

Si Dumnezeu punea fulgeru-n teaca

si s-apuca alte lucruri sa faca.

 

Magda Isanos

Link to comment
Share on other sites

Pentru copilul din fiecare

 

 

Fulgul de zapada , Florin Costinescu

 

Intr-o palma fulgul cade,

o inchid si se topeste,

cin-se crede si ce vrea

de dispare,asa, hoteste?

 

Eu am vrut sa il pastrez,

sa-l sarut, sa-l desenez,

dar, cum vad, s-a speriat

si doar urma si-a lasat.

 

Cat o lacrima-atata!

Cat il asteptai stiut-a?

Cred ca nici nu s-a gandit

altfel nu s-ar fi topit!

Link to comment
Share on other sites

Alege!

 

Daca…

 

De poti fi calm cand toti se pierd cu firea

In jurul tau si spun ca-I vina ta;

De crezi in tine chiar cand omenirea

Nu crede dar s-o crezi ar vrea;

Daca de asteptare nu ostenesti nicicand ,

Nici de minciuna goala nu-ti clatini gandul drept;

Daca privit cu ura nu te razbuni urand

Si totusi nu-ti pui masca de sfant sau de intelept;

Daca astepti dar nu cu sufletul la gura

Si nu dezminti minciuni mintind,ci drept;

De nu raspunzi la ura tot cu ura

Dar nici prea bun sa pari nici prea-ntelept;

Sau cand hulit de oameni,tu nu cu razbunare

Sa vrei a le raspunde,dar nici cu rugaminti;

De poti visa dar nu-ti faci visul astru;

De poti gandi,dar nu-ti faci gandul tel;

De poti sa nu cazi prada disperarii

Succesul si dezastrul privindu-le la fel;

De rabzi s-auzi cuvantul candva rostit de tine

Rastalmacit de oameni, murdar si prefacut;

De rabzi vazandu-ti idealul distrus si din nimic

Sa-l recladesti cu ardoarea fierbinte din trecut;

De poti risca pe-o carte intreaga ta avere

Si tot ce-ai strans o viata sa pierzi intr-un minut

Si-atunci fara a scoate o vorba de durere

Sa-ncepi agonisala cu calm de la-nceput ;

De poti ramane tu in marea gloata

Cu regi tot tu, dar nu strain de ea;

Dusman,om drag,rani sa nu te poata;

De toti sa-ti pese dar de nimeni prea;

De poti prin clipa cea neiertatoare

Sa treci si s-o intreci gonind mereu;

Daca ajungi sa umpli minutul trecator

Cu saizeci de clipe de vesnicii mereu,

Vei fi pe-ntreg Pamantul deplin stapanitor

Si mai presus de toate ,un OM,iubitul meu.

(Rudyard Kippling)

 

 

Anti-daca....

 

De poti sa faci pe prostul cand altul te repede-

Facand-o pe desteptul-si c-un cuvant nu-l certi;

De nu te-ncrezi in nimeni si nimeni nu te crede;

De-ti poti ierta pacatul,dar altora nu-l ierti;

De nu amai o clipa un rau sa-l implinesti

Si daca minti mai tare cand altii nu spun drept;

De-ti place in iubire cu ura sa izbesti

Si totusi iti pui masca de sfant si de intelept;

De te tarasti ca viermii si-n visuri nu-ti iei zborul

Si numai interesul il sui la rang de tel;

De parasesti invinsul si treci cu –nvingatorul

Si-I vinzi,fara sfiala ,pe amandoi la fel ;

De rabzi sa-ti afli scrisul si spusa ,talmacite

Drept adevar,sa-nsele multimea oarba si

Cand vorbele si fapta in vant ti-s risipite,

Tu dandu-le la d*cu,poti altele scorni;

De poti sa faci intr-una dintr-un castig,o mie

Si patria pe-o catre s-o vinzi la primul semn;

De nu-ti platesti banutul luat ca datorie,

Dar tu sa fii platitul gasesti ca-I drept si demn;

De poti sa-ti storci si gandul si inima si nervii,

Imbatranite-n rele,sa faca rele noi

Si sub nehotarare plecandu-te ca servii,

Cand toti striga :”nainte!” doar tu sa strigi :”napoi!”;

Daca stand in multime te-mpaunezi semet,

Dar langa cel puternic ingenunchezi slugarnic

Si pe dusmani sau prieteni,tratandu-I cu dispret,

Te faci ca tii la dansii dar ii inseli amarnic;

Daca nu pierzi momentul sa faci oriunde un rau

Si-n umbra lui te-linisti ca-n umbra unui pom,

Al tau va fi Pamantul cu tot prisosul sau;

Vei fi intre Domni,Intaiul,dar niciodata OM

(Kostas Varnalis)

Link to comment
Share on other sites

Erik Maria Rilke - Tăcerea

 

Mâinile de mi le ridic, iubito, auzi tu,

auzi cum foşneşte tăcerea...

Pentru stele şi vise orice umbră

chiar de-i numai o şoaptă, nu-i oare

în toate lucrurile mărunte

de aici, aproape, de acolo, de niciunde?

Auzi cum pleoapele alene închid,

şi chiar şi acesta-i un foşnet

plutind uşor pân la tine.

Auzi cum încet, din nou le deschid

şi-mi pare c-ai fi lângă mine...

 

Cel mai neînsemnat dintre gândurile mele

în mătasea tăcerii, pecetea şi-o lasă.

şi-n năframa întinsă a zării

cea mai plăpândă înfiorare îşi scrie urma neştearsă.

Răsuflarea mea ca un leagăn

înalţă stelele şi-apoi lin coboară.

Luminile ce-n juru-mi plutesc

fruntea ca un văl îmi mustră

răcoritoare ca un izvor,

iar în catifeaua albastr-a-nnoptării

zăresc cum adie uşor

mâini străvezii de îngeri, departe, departe.

Şi numai pe tine, cea care-ţi ai sălaşul

în adâncul adâncului inimii mele

te aflu în juru-mi.

Link to comment
Share on other sites

UN VIS SE PIERDE-N ASFINTIT

 

E AL VIETI MELE VIS CE A MURIT

 

SUB SOARELE ALB CE A APUS

 

ATAT DE REPEDE-N AMURG

 

 

 

 

 

IN DEPARTARE DOAR O RAZA BLANDA

 

SE MAI INTREVEDE PRINTR NORII ALBI PLAPANZI

 

E LUNA NOPTII CE A AJUNS

 

SA LUMINEZE CARAREA TINPULUI

 

 

 

CE SA PIERDUT FUGIND DESCULT

 

PRINTRE STELE IN DEPARTARII SENINE

 

ATAT DE SCURTA SI TRISTA

 

E STRALUCIREA NOASTRA PE PAMINT

 

 

 

 

SI CA NORI DUSI DE VANT

 

NE PIERDEM IMUABIL IN VESNICA UITARE

 

SI TOT CE-N LUMEA ASTA VA RAMANE

 

VA FI O STROFA STEARSA DE POEZIE

 

 

 

FARA INTELES SI ALBA

 

UITATA SUS IN CIMITIR PE FRONTSPICIUL

 

GRI AL UNI MORMANT RECE DE MARMURA

 

UN VIS INCA MAI TRAIESTE SI FUGE

 

 

 

PRIN IARBA ZAMBITOR SPRE LUMEA

 

CE AM LASAT-O IN URMA

 

CACI NU REGRET NIMIC DIN CE A FOST

 

PLEC LASANDU-VA IN DAR

 

 

 

SI VISE SI SPERANTE

 

SI SPER CA UITARII VOI SA DATI

 

CA AM FOST SI EU ODATA

 

UN OM IN LUMEA VOASTRA

 

Imi pare rau , dar nu stiu autorul. Promit ca data viitoare pun si autorul.

Link to comment
Share on other sites

Vesperală

 

Femeia care mi-a vorbit aseară

De constelaţii fixe

Şi stele căzătoare

Avea figura lungă şi verde ca o pară

Şi ochii negri-galbeni ca un adânc de mare...

 

Femeia care mi-a vorbit aseară

De lucruri mici şi fără importanţă

Avea în glas căldura soarelui de vară

Şi-n gând accentuate propuneri de-alianţă...

 

Femeia care mi-a vorbit aseară

Avea idei frumoase, dar bizare...

Spunea că "plopii fără soţ" sunt vorbe de ocară,

Şi toţi Luceferii din cărţi sunt stele căzătoare...

 

Femeia care mi-a vorbit aseară

(Şi care-o să-mi vorbească viaţa toată)

A fost o dată Mamă,

Dar a rămas Fecioară...

Şi Fiul ei nici astăzi n-are Tată!...

 

Ion Minulescu

Link to comment
Share on other sites

Reala Fericire

 

 

Livia Bataiosu

 

Mi-am pierdut tristetea-n drumul catre cer,

Zambet mi-am luat din stele,

Acolo...unde lacrimile pier

Si suferinta dorurilor grele.

 

Suspinu-i ratacit in vantul ce adie

Lasandu-mi chip voios si luminos,

Zbor liber ca un puf de papadie

Pe aripile unui vis frumos.

 

Noaptea mi-am pierdut-o in lumina zilei

Si cosmaru-n fantezie,

In reala fericire

Ma desfat cu bucurie.

 

Gandul negru, nepatruns,

S-a ascuns, in lume-i dus,

N-are loc acum in mine

Ca-s izvor de ganduri bune.

Link to comment
Share on other sites

Atat

E. Jebeleanu

 

Ce sa mai spun...

Ce poate sa spuna un

om care vorbeste

cu el insusi

de teama sa nu devina altul

si sa nu faca rau nimanui?

Ca sa vorbesti

trebuie sa fii si ascultat

sau, cel putin,auzit.

Sa te puna cineva la ureche

(de-ar fi la inima...)

ca pe o scoica

macar ca pe o scoica.

Atunci ar auzi ceva,

sufletul i s-ar umple de culoarea

durerii sau a nedumeririi.

Ar vedea plaji moarte,

piscuri si ochiul abisului.

Cunoastem atat de putin...

Suntem atat de grabiti...

Nu-mi priviti fata,

este-a unui om

surpat cam devreme.

Atat. Ei, si?

Chiar asta voiam sa spun.

Edited by Narcisa
Link to comment
Share on other sites

Rainer Maria Rilke - Amurg în Skania

 

Castelu-i sus. Ca dintr-un foişor

din umbra dulce se cobor

şi ies în şes şi în amurg şi-n vânt

apele clare tainic cuvântând.

Priveşte: acesta e un singur cer?

Cu limpede, albastră nesfârşire

pe care aleargă nouri străvezii

şi-n zare tonu-acela cenuşiu, subţire

pe fondul roz al serii ondulând

şi peste toate calma strălucire

a soarelui care apune.

 

Ce stranie alcătuire

în sine zbuciumată şi sprijinită-n sine

cu aripi uriaşe, chipuri şi cortine

şi munţi în faţa celor dintâi stele,

şi-o poartă-n depărtări adânci, pe unde

doar visele dacă mai pot pătrunde...

Link to comment
Share on other sites

Un cer mai viu - Bujor Voinea

 

 

Ocupi un cer mai viu decît

Albastrul din albastrul cer

În care stelele-s atît

De-nlăcrimate de eter.

 

Blîndă lumină de-nceput,

Lasă-mi obrazul să coboare

În miezul cel necunoscut

Şi de mireasmă şi de floare,

 

Care te-nvăluie subtil

Cum aripi pasărea subţire

Cu suflet candid de copil

Alunecînd prin fericire.

 

Lasă lumina să respire,

Pulsul pe mare să plutească

Ca o corabie grecească

Spre-ndepărtatele Epire.

Link to comment
Share on other sites

Tudor Arghezi

 

Ceasul de-apoi

 

În cer,

Bate ora de bronz şi de fier.

Într-o stea

Bătu ora de catifea.

Ora de pâslă bate

În turla din cetate.

În ora de lână

Se-aude vremea bătrână

Şi se sfâşie

Ora de hârtie.

Lângă domnescul epitaf

Bate glasul orei de praf.

 

Aznoapte, soră,

N-a mai bătut nici-o oră.

Link to comment
Share on other sites

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Paste as plain text instead

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

Loading...

×
×
  • Create New...