O poezie pe zi

[vesperala]

Lucian Blaga

 

Noapte extatică

 

Adânc subt batrânele

verzile zodii -

se trag zăvoarele,

se-nchid fântânile.

 

Aşeaza-ţi în cruce

gândul şi mânile.

Stele curgând

ne spală tarânile.

[puiu.t]

INVOCAŢIE ...by Florin Molnar

 

 

 

Vino, Doamnă!, să-ţi prind la picioare

Pietre din maluri şi ierburi de fiare

Doamnă-Ană, Ană-Doamnă,

Ţi-am cioplit ca o maramă

Dantela Turnului din râu,

Să-nconjure al tău brâu.

Ană-Doamnă, Doamnă-Ană,

Ţi-am cioplit ca o năframă

Dantela Turnului din stâncă,

Înaltă iar şi iar adâncă

Blestemul a fost zis:

Soţia îţi zideşte

În piele de sirenă

Cu văluri răsucite,

Din piatră, lungă trenă!

Zidirea mi cade noaptea,

Ruini, altar sau jertfă,

Sub gând de rugăciune :

Arată-ţi, Doamnă, chipul!

Nu vreau decât un semn

De dragoste şi Timpul

În ceruri va cădea,

Săpând prin nori fântână

Unde-a căzut o... stea.

[Orpheus]

Mateiu Ion Caragiale

Domniţa

 

Verzi-tulburi ochii-i galeş revarsă pe sub gene

Ispita pătimaşă şi doru-nveninat.

E-naltă, cu păr galben, cu mersul legănat,

În grelele-i veşminte păşind măreţ şi-alene.

 

Mişcările-i sunt line, molatece, viclene,

Şi dulcele-i grai curge duios şi răsfăţat.

Dar, cine-i cată-n faţă se pierde săgetat

De negrul arc ce-mbină trufaşele-i sprincene.

 

Muiată-n nestimate şi-n horbote de fir,

În mâna-i - spelbă floare de ceară străvezie -

Ea poartă pe subţirea năframă nărămzie

 

Ca un potir de sânge un roşu trandafir -

Şi, tot ca el, rănită în plină tinereţe,

Tânjeşte, se-nfioară şi moare de tristeţe.

[Floarea Soarelui]

Dante Gabriel Rossetti

 

Slăvita doamnă

 

Slăvita doamnă desfăcu

A cerului perdele;

Îi erau ochii limpezi, mari

Ca apa din vâlcele,

Trei crini avea în mâna ei

Şi-n păr alai de stele.

 

De flori ne-mpodobit, veşmântul

Ea îl purta descins,

Un alb măceş dat de Maria

De gât îi era prins

Şi părul ei bălan ca grâul

Se revărsa aprins.

 

Ea se plecă şi se desprinse

Din cearcăn arămit,

Se rezemă pe tainic vis

Ca de-un pervaz râvnit,

Iar crinii de pe braţul ei

Păreau c-au adormit.

 

Vedea cum timpul, peste lumi,

Pulsează-ameţitor,

Privirea-i căuta poteca

'N al spaţiului pripor,

Apoi vorbi, zâmbind cum cântă

Planetele în cor.

 

(Surâsu-i l-am văzut. Iar când

Pieri în nesfârşit,

Ea braţele îşi sprijini

De cerul aurit

Şi faţa şi-o umbri şi plânse.

Cum plânge-am auzit.)

[puiu.t]

IDILĂ....by Florin Molnar

 

Un ţăran şi o ţărancă

Şi-au deschis un cont la bancă;

La banca de la portiţă,

Unde seara-şi dau guriţă.

 

Iar ţăranul e cam tont

Şi scoate mereu din cont

Sărutări cu a sa mândră

Fără să mai ia dobândă.

 

Iar mândra din Bolintin

Îi dă doar pe buletin

Câte-o dulce sărutare,

Că-i ofertă supertare!

 

........mica joaca

[vesperala]

Fantasmagoria

 

Emil Botta

 

 

Stele ascunse in telescop

intorceti-va-n cer.

Douazeci de ani astronomul miop

o sa va caute ca pe mioare un oier.

 

Priviri, la matca va-nturnati

ca ploaia, ca izvoarele.

Orbul care v-a pierdut, cere sa-i redati

luna si soarele.

 

Melci, reintrati in cocioabe,

cenusa, revino in focuri si-n vetre,

copaci, intorceti-va in muguri, in boabe,

si voi, oameni, in pietre.

[Orpheus]

George Bacovia

Decembre

 

Te uită cum ninge decembre...

Spre geamuri, iubito, priveşte -

Mai spune s-aducă jăratec

Şi focul s-aud cum trosneşte.

 

Şi mână fotoliul spre sobă,

La horn să ascult vijelia,

Sau zilele mele - totuna -

Aş vrea să le-nvăţ simfonia.

 

Mai spune s-aducă şi ceaiul,

Şi vino şi tu mai aproape, -

Citeşte-mi ceva de la poluri,

Şi ningă... zăpada ne-ngroape.

 

Ce cald e aicea la tine,

Şi toate din casă mi-s sfinte, -

Te uită cum ninge decembre...

Nu râde... citeşte nainte.

 

E ziuă şi ce întuneric...

Mai spune s-aducă şi lampa -

Te uită, zăpada-i cât gardul,

Şi-a prins promoroacă şi clampa.

 

Eu nu mă mai duc azi acasă...

Potop e-napoi şi nainte,

Te uită cum ninge decembre...

Nu râde... citeşte nainte.

[vesperala]

Doina către Eminescu

de Adrian Păunescu

 

Foaie verde Codru Mare,

Nu e timp să mă măsoare,

Nu e gînd să nu mă ţină,

Cuib în rază de lumină.

 

Nu e nimeni să mă uite,

Nu sînt ochi să nu se uite,

Nu e om la el acasă,

Să nu spună că-s frumoasă.

 

Nu e grănicer sub arme,

Să nu-i merg în vis cînd doarme,

Nu e mamă care naşte,

Pruncul ei a mă cunoşte.

 

Nu e fluier, nu e tîngă,

Nici caval să nu mă plîngă

Să nu-mi poarte rădăcina

Din Ardeal în Bucovina.

 

Să nu-mi tacă graiul gureş

Din Moldova-n Maramureş

Şi din Mehedinţi în Vrancea

Nai plîngînd se face lancea

 

Eu, Dobrogea şi Banatul

Le-am cuprins cu suspinatul,

Şi din Bucureşti pe ţară,

Cade doina milenară.

 

Ca o rouă, ca o moină,

Că eu sînt şi le sînt Doină,

Şi mai mult decît oricare,

Eu sînt Doina care moare.

 

 

Şi sînt Rîul ce învie

Dinspre cărţi de poezie,

Şi sînt Doina ce nu moare,

Dacă e în fiecare.

 

Eu sunt doina neamului,

Rîului şi ramului,

Eu adun tot românescul

Şi-i dau nume: Eminescu.Jalea fără de cuvinte

Ea mă mai aduce-aminte,

Cîte lacrimi sînt pe lume,

Eu la toate le dau nume.

 

Cîte lacrimi sînt în gene,

Flori sînt toate, pămîntene,

Cîte lacrimi sînt pe cale,

Nu e una fără jale.

 

Cîte lacrimi sînt în casă,

Toate, ochii mei i-apasă,

Eu sînt doina fără moarte,

Şi din gură şi din carte.

 

De la mine-ncolo-i pace,

Omul viaţa lui şi-o face,

De la mine-ncolo-i noapte,

Plînsul căilor de lapte.

 

Iarba, ploaia şi oierul,

De la mine-ncolo-i cerul,

Doamne, Eminescu-al nostru

Ce ne ştii prea bine rostul

Ia-mă dintre oameni toată

Şi mai scrie-mă a dată.

[Floarea Soarelui]

Geoge Călinescu - Frunza

 

Din frunzele ce-n geam

Azi s-au lovit într-una,

Căzând sub pom noian,

Ţi-am pus în carte una

 

Bătând în roşiatic,

Ca un ţesut domnesc,

Cu fire de jăratec

Ce încă mai sclipesc.

...

 

O, Til, ţi-am pus în carte

O frunză de atlaz,

Prin care de departe

Te mângâi pe obraz...

[Floarea Soarelui]

Stephane Mallarme - Vedenie

 

Se întristase luna. Albi serafimi plângând

Cu-arcuş de dor, prin somnul florilor trecând

Scoteau din cupa tăinuită a tremuratelor viole

Suspine de cristal prelinse pe-auzul micilor corole,

 

În inima din care un suflet a cules

Un vis. Şi rătăcind cu ochii în eres,

Deodată-mi apăruşi în faţă pe strada lungă şi pustie

Zvârlind, prin umbrele-nserării, înfiorări de veşnicie.

 

O, am ştiut, erai aceeaşi zână

Care-n copilărie mi-erai în somn stăpână.

Atunci cerneai pe vise-nrourate

Ninsoarea albelor buchete de stele mari şi parfumate.

[vesperala]

Noi si pământul

 

lucian blaga

 

 

Atâtea stele cad în noaptea asta.

Demonul noptii tine parcă'n mâni pământul

si suflă peste-o iască

năprasnic să-l aprindă.

In noaptea asta'n care cad

atâtea stele, tânărul său trup

de vrajitoare-mi arde'n brate

ca'n flăcările unui rug.

Nebun,

ca niste limbi de foc eu bratele-mi întind,

ca să-ti topesc zăpada umerilor goi,

si ca să-ti sorb, flămând să-ti mistui

puterea, sângele, mândria, primăvara, totul.

In zori când ziua va aprinde noaptea,

Când scrumul noptii o să piară dus

de-un vânt spre-apus,

în zori de zi as vrea să fim si noi

cenusa,

noi si - pământul.

[puiu.t]

PETALE DE FLORI...by Florin Molnar

 

 

 

Din plânsul tău, fecioară mireasă,

Rouă fierbinte-n grădină se lasă;

Florile, iarba se pleacă în somn,

Roşii se-aprind merele-n pom.

 

Fată mireasă ce-mi spui că-s bărbat,

Se-adună iar noaptea şi cade pe noi;

O noapte din părul, ce-n fân bălsămat

Ţi-acoperă umerii goi.

 

Soarele cheamă cocoşii pe gard,

Pleoapele-ţi sar, speriate de zori,

Prin crengile negre, merele ard,

Şi-n fân am găsit petale de flori

[Orpheus]

Mihai Eminescu

 

Adio

 

De-acuma nu te-oi mai vedea,

Rămâi, rămâi, cu bine!

Mă voi feri în calea mea

De tine.

 

De astăzi dar tu fă ce vrei,

De astăzi nu-mi mai pasă

Că cea mai dulce-ntre femei

Mă lasă.

 

Căci nu mai am de obicei

Ca-n zilele acele,

Să mă îmbăt şi de scântei

Din stele,

 

Când degerând atâtea dăţi,

Eu mă uitam prin ramuri

Şi aşteptam să te arăţi

La geamuri.

 

O, cât eram de fericit

Să mergem împreună,

Sub acel farmec liniştit

De lună!

 

Şi când în taină mă rugam

Ca noaptea-n loc să steie,

În veci alături să te am,

Femeie!

 

Din a lor treacăt să apuc

Acele dulci cuvinte,

De care azi abia mi-aduc

Aminte.

 

Căci astăzi dacă mai ascult

Nimicurile-aceste,

Îmi pare-o veche, de demult

Poveste.

 

Şi dacă luna bate-n lunci

Şi tremură pe lacuri,

Totuşi îmi pare că de-atunci

Sunt veacuri.

 

Cu ochii serei cei dentâi

Eu n-o voi mai privi-o...

De-aceea-n urma mea rămâi -

Adio!

[Orpheus]

Mihai Eminescu

Floare albastră

- "Iar te-ai cufundat în stele

Si în nori si-n ceruri nalte ?

De nu m-ai uita incalte

Sufletul vietii mele.

 

In zadar rauri în soare

Gramadesti-n a ta gandire

Si campiile Asire

Si intunecata mare;

 

Piramidele-nvechite

Urca-n cer varful lor mare

Nu cata în departare

Fericirea ta, iubite !"

 

Astfel zise mititica,

Dulce netezandu-mi parul.

Ah ! ce spuse adevarul;

Eu am ras, n-am zis nimica.

 

- ,,Hai la codrul cu verdeata,

Und-izvoare plang în vale,

Stanca sta să se pravale

In prapastia mareata.

 

Acolo-n ochi de padure,

Langa bolta cea senina

Si sub trestia cea lina

Vom sedea în foi de mure.

 

Si mi-i spune-atunci povesti

Si minciuni cu-a ta gurita,

Eu pe-un fir de romanita

Voi cerca de mă iubesti.

 

Si de-a soarelui caldura

Voi fi rosie ca marul,

Mi-oi desface de-aur parul,

Să-ti astup cu dansul gura.

 

De mi-i da o sarutare,

Nime-n lume n-a s-o stie,

Căci va fi sub palarie -

S-apoi cine treaba are !

 

Când prin crengi s-a fi ivit

Luna-n noaptea cea de vara,

Mi-i tinea de subsuoara,

Te-oi tinea de dupa gat.

 

Pe cararea-n bolti de frunze,

Apucand spre sat în vale,

Ne-om da sarutari pe cale,

Dulci ca florile ascunse.

 

Si sosind l-al portii prag,

Vom vorbi-n intunecime;

Grija noastra n-aib-o nime,

Cui ce-i pasa ca-mi esti drag ?"

 

Inc-o gura - si dispare...

Ca un stalp eu stau în luna !

Ce frumoasa, ce nebuna

E albastra-mi, dulce floare !

 

............................

 

Si te-ai dus, dulce minune,

S-a murit iubirea noastra -

Floare-albastra ! floare-albastra !...

Totusi este trist în lume !

Edited January 18, 2008 by Black Hawk

[puiu.t]

TAINE....by Florin Molnar

 

 

 

Tainele-s aprinse

De privirea ta,

Albe-n noapte-s prinse

Stelele în ea.

 

Tainele-s culese

De privirea mea,

Albe văluri ţese

Peste noi o stea.

 

Taine ne-nţelese

Izvorăsc din şoapte,

Ielele mirese

Dănţuiesc în noapte.

[Felix]

Boala

 

Marin Sorescu

 

Doctore, simt ceva mortal

Aici, in regiunea fiintei mele

Ma dor toate organele,

Ziua ma doare soarele

Iar noaptea luna si stelele.

 

Mi s-a pus un junghi in norul de pe cer

Pe care pana atunci nici nu-l observasem

Si ma trezesc in fiecare dimineata

Cu o senzatie de iarna.

 

Degeaba am luat tot felul de medicamente

Am urat si am iubit, am invatat sa citesc

Si chiar am citit niste carti

Am vorbit cu oamenii si m-am gandit,

Am fost bun si-am fost frumos...

 

Toate acestera n-au avut nici un efect, doctore

Si-am cheltuit pe ele o groaza de ani.

Cred ca m-am imbolnavit de moarte

Intr-o zi

Cand m-am nascut.

[Euridice]

Magda Isanos

 

Murim... ca mâine

 

E-asa de trist să cugeti ca-ntr-o zi,

poate chiar maine, pomii de pe-alee

acolo unde-i vezi or să mai stee

voiosi, în vreme ce vom putrezi.

 

Atâta soare, Doamne,-atâta soare

o să mai fie-n lume dupa noi;

cortegii de-anotimpuri si de ploi,

cu par din care siruie racoare...

 

Si iarba asta o să mai rasara,

iar luna tot asa o să se plece,

mirata, peste apa care trece-

noi singuri n-o să fim a doua oara.

 

Si-mi pare-asa ciudat ca se mai poate

gasi atata vreme pentru ura,

când viata e de-abia o picatura

intre minutu-acesta care bate

 

si celalalt - si-mi pare nenteles

si trist ca nu privim la cer mai des,

ca nu culegem flori si nu zambim,

noi, care-asa de repede murim.

[Mihai LEONTE]

Veşnic visător

 

Iată-mă în curgerea de timp,

Merg încet, nu mă grăbesc,

Printre stele chiar mă plimb,

Viaţa cu iubire-mi împletesc.

 

Mă lupt şi azi pentru idealuri,

Voi rămâne veşnic visător,

Trec prin ale vieţii valuri,

Să fiu mereu învingător.

 

Nu am motive ca să plâng,

De la viaţă totul am luat,

În continuare zile strâng,

Să clădesc din ele un palat.

 

Când va veni Ziua Plecării,

Acolo, undeva în Infinit,

Mă voi supune Închinării,

Ca fiind Ultimul Venit.

***

Iată-mă iubiţi amici,

Vin acuma, din departe,

Ca să fiu cu voi aici,

Pe treapta şaizecişişapte!

[Orpheus]

Baladă hibernală

de Ion Nimerencu

 

ningea perfid cu pene de zăpadă

cum n-a mai fost asemenea ninsoare

curgea din cer omătul în cascadă

oraşul alb intra în hibernare

 

cât ai clipi ne înghiţise neaua

cu fulgi cu tot pustiul de afară

trecea prin geam dar tu trăgeai perdeaua

ne patina o linişte polară

 

era un ger de-ţi ajungea la oase

şi te lăsa pe loc fără suflare

ningea letal oraşul îngheţase

doar noi ardeam ca două felinare

[Narcisa]

O mie si una de nopti

( Din povestirile Seherezadei)

 

O,fiu al omului! desarte

Sunt visele ce le visezi,

Caci moartea nu este departe

In niciun maine sa nu crezi.

 

E-un stapan ce risipeste

Si neamuri si ostiri mereu;

Pe craii lumii-i prabuseste,

Cu bratu-i nendurat si greu,

Din fala mandrelor palate

In stramte neguri de mormant.

Iar sufletele lor,scaldate

In roua dulcelui pamant,

Sunt preschimbate intr-o mana

De scrum sarac si de tarana.

 

O,fiu al omului! de ce

Ti-acoperi ochii strans,sub mana?

Cum poti sa-ti mai cladesti credinta

Pe-o lume ce n-o sa ramana?

 

Au,tu nu stii ca lumea nu-i,

Pe drumul mare catre veci,

Decat un scurt popas de-o clipa,

Un biet lacas prin care treci?

 

 

Ci spune,unde-s marii crai,

Care-au durat imparatii?

Cuceritorii dusi pe rand,

De parca n-ar fi fost nicicand.

 

O,fiu al omului! se duc

Grabite zilele in zbor,

Dar tu privesti nepasator

Al vietii tale jalnic crug.

 

Ci cugeta la marea zi

A judecatii celei sfinte

Cand Domnului vei sta-nainte

Si drept in ochi il vei privi.

[Orpheus]

Voicu Marina

 

La Donna e mobile

 

 

Azi esti un trandafir departe, peste drum,

Tu te-ai închis si nu mai poti nimic să-mi spui.

Sau poate-o frezie, că doar esti tristă-acum

Si-i lasi pe toti, asa, în plata Domnului.

 

Ba nu, esti toamna prinsă in petale,

De-o crizantema mare si greoaie,

Ce-adună toate dorurile tale,

Când ti-este frig si îti miroase-a ploaie.

 

Eu râd si plâng si-acuma-mi blestem soarta

Netotii cei cuminti cred că-s nebun.

Te-am căutat, dar ti-e închisă poarta,

Si iarăsi am uitat ce-am vrut să-ti spun.

 

Azi mă îmbăt dorindu-mi orice floare,

Să ti-o culeg când zorile se scurg

Si să o pun pe noua ta cărare,

Când vei veni târziu, înspre Amurg.

 

Ba nu, e liniste, visez cu tine-n gând,

Pe câmpul alb, senin, de lăcrămioare,

Mă tem din somn că nu voi reveni nicicând,

Că cine-adoarme între ele, moare!

 

Dar mă trezesc si azi, ca-n fiecare zi,

Plin de păcatul unei noi si vechi dorinti,

Că astăzi tu esti alta, cum mereu vei fi

Si vei veni din nou in zori, să mă alinti.

 

Azi plâng si râd, si strig de bucurie,

Beat de iubire-n tine mă scufund;

Tot ce-i al meu, î-ti apartine tie,

Căci te iubesc si nu pot să m-ascund!

 

Vino aici să vezi, se-ntorc cocorii.

Si-aduc cu ei o rămurea de flori de măr.

Zambile pe zăpadă-n fata morii...

Ba nu, că e prea cald si-ai o gardenie-n păr.

 

Nu mi-e permis, vezi, asta-i dandanaua,

De violetele din scoică să-ti mai spun.

O să te arzi, vezi să nu-ti versi cafeaua,

Că nu-i bujor, e o băsică de săpun!

 

Si-acuma, dacă vrei si mi-e iertat,

I-ti dăruiesc un lan cu păpădie,

Ba nu, cu maci de-un rosu-nflăcărat.

Oare-ntelegi, ce vrea asta să fie ?

[vesperala]

Seară rurală

Minulescu Ion

 

Se uită soarele-napoi...

O fi pierdut ceva,

Sau, poate,

Aşteaptă-n deal vreun car cu boi,

Să-l plimbe şi prin alte sate

Cu gospodari şi holde mai bogate?...

 

În sat la noi,

Biserica, de veche ce era,

În anul când a fost cutremur de pământ

S-a prăbuşit cu turlele-n şosea,

Şi-azi casele - atâta cât mai sunt -

Par jucării

Pentru copii,

Iar plopii - coşuri negre de maşini

Ce-au treierat

Bucatele din sate

Pentru străini...

 

Prin curţi,

Găinile şi porcii s-au culcat,

Femeile au pus de mămăligă,

Iar oamenii s-au pus la sfat

Cu popa ce-a sosit într-o cotigă

De la oraş,

Unde-a schimbat sedilele de caş

Cu trei duzini de lumânări de ceară,

Că-n cimitir la noi ca-n orice sat,

Sunt îngropaţi şi trei flăcăi, morţi pentru

Ţară.

 

Dar unde-i soarele din deal?...

Parcă-aşteapta

Pe cineva...

Pesemne, că, gonit de lună,

Şi-a dat cu popa "noapte bună"

Şi-a scăpătat...

[Floarea Soarelui]

Rainer Maria Rilke- ***

 

 

Trăiescu-mi viaţa în cercuri crescânde

ce peste făgaşuri se-ntind.

Îmi tăinuie ultimul zările-arzânde

şi totuşi râvnesc să-l surprind.

 

Mă-ncumet cu dorul astral împreună

spre veşnicul cerului sens.

Şi încă nu ştiu: sunt şoim, o furtună,

ori numai un cântec imens.

[Orpheus]

Voicu Marina

 

Ti-am scris odata

 

 

Ti-am scris demult o poezie

Dar nu stiu ce-am făcut cu ea.

Cântat duios, de ciocârlie

În inimă, în lumea mea.

 

Eu mă gândesc cu drag la tine

Iar noaptea îti visez scrisori,

În care-ti povestesc de bine,

De frumuseti, de sărbători...

 

Tu esti acum departe tare

Si nu doresti să mă mai vezi.

Nu ai în suflet sărbătoare,

Nu mai asculti, nu mă mai crezi.

 

Surâs golit de veselie

Am adunat aici, în mine,

Adânc ascuns, să nu se stie

Că ce visez eu, nu mai vine.

 

Inima grea, de jale plină,

Am încuiat-o-ntr-un sertar,

În noptiera din grădină,

Când am luat-o de pe jar.

 

Iar cântecul de ciocârlie,

Poezioara ce ti-am scris,

S-a mistuit în colivie,

Atunci, când m-am trezit din vis.

 

Ti-am scris odat-o poezie

Despre ce-o fi, despre ce-a fost...

Si chiar dacă nu-ti pasă tie,

Ea, totusi, a avut un rost.

[Narcisa]

Un glas din adancul templului

 

G. Cosbuc

 

Ce-i scris de zei in cartea sortii,

Si semnul ce ne-a fost trimis,

Ramane scris.

Noi toti visam acelasi vis,

Iar viata este usa mortii.

 

De-ti este scris un trai cu fapte,

Chiar Paria nascut de-ai fi-

Tu-l vei trai,

Dar gol in noapte vei pieri,

De-ti este scris sa pieri in noapte.

 

Mai jos decat e scris nu cade

Nici cel cu silnicie dus,

Nici un rapus-

Cel bun nu merge mai in sus,

Caci la extrem sunt baricade.

 

Stai zeci de ani pe langa rauri;

Pustiul insa ti-e menit:

Cand a venit

Al vremii curs de s-a-mplinit,

Te duce soarta prin pustiuri.

 

De ce-ti invinuiesti tu casta?

De esti victima ori calau,

E scrisul tau.

Ori sus,ori jos,e tot un rau

Si-amar e toata viata asta.

 

 

Nu fi-ncrezut in zile bune,

In zile rele sa nu gemi,

Si-n orice vremi,

De ce va fi sa nu te temi,

Pe viata niciun pret nu pune.

 

 

Eu nu te-nvat :uraste viata,

Te-nvat sa stii vedea prin fum.

Trudit de drum

Abia mai mergi, si-i noapte-acum,

Dar stai si-asteapta dimineata.

 

 

Da, poti sa scapi de-a ta povara,

Tu poti starpi si poti scurta

Durerea ta,

Ci-ntr-alte lumi ce-or exista

Tu-ti vei trai-o mai amara!...

 

 

O, stiu! Tu vezi averi si glorii.

Dar celor ce le-am dat averi ,

Le-au zis poveri.

Azi suferi pentru-un dulce ieri,

Ce vor cu-averea muritorii?

 

 

Cat poate, cand e plin sa-ncapa

Ulciorul tau si-al tuturor?

Cati stiu ce vor?

Din ocean ori din izvor

Incape tot atata apa.

 

 

Aceasta deci sa-ti fie cheia

In lumea ta de plans si chin:

Cand olu-i plin,

Ori iei din mult,ori din putin,

Cand iei destul,e tot atat!