Istorie medievala si nu numai

[Christina_Whisperwind]

1-b

2-d

3-c

 

?

 

[danco]

1-b

2-d

3-c

 

?

 

Răspunsurile erau : 1-b; 2-c; 3-c

[LLDS]

As avea doar 3 precizari de facut:

 

1. Nu cred ca este vorba despre Homo ereticus ci Homo erectus.

 

2. Intre Homo habilis si Homo erectus a existat Homo ergaster (acum 2 mil. de ani aprox.).

 

3. Homo sapiens si Homo neanderthalis nu sunt unul si acelasi lucru. Au stramosi comuni, au trait cam in aceeasi perioada, insa evolutii diferite. Din cate stiu eu, avand stramos originar din Africa de Sud-Est, Homo Neanderthalis s-a dezvoltat printr-o ramura care a migrat spre nordul Africii si apoi in Europa. Homo sapiens, originar din acelasi stramos (cam aveau acelasi bunic, deci erau veri, intr-un fel ) s-a dezvoltat printr-o ramura ce a migrat pe coasta estica a Africii si a patruns in Europa prin Orientul Apropiat. Se pare ca HN (Homo neanderthalis) nu a fost decimat de razboaiele cu HS (Homo sapiens) ci a suferit de pe urma superioritatii acestuia din urma. HN si HS au convietuit o vreme in Europa, insa treptat, treptat, HN s-a retras in zone tot mai marginase catre vest si catre sud, cele mai recente oseminte de HN, fiind gasite, deloc intamplator, in Peninsula Iberica. S-au enumerat multe ipoteze despre disparitia HN, insa cea mai plauzibila ramane inferioritatea intelectuala, "timiditatea" fata de HS si imposibilitatea de a se adapta fata de un nou concurent. Nu s-au gasit decat exceptional urme ale luptelor dintre HS si HN, deci metoda rasboiului iese din calcul. In plus, s-a descoperit un schelet de copil ce prezenta trasaturi de HN si de HS, ceea ce ne poate duce cu gandul la un trai in comun foarte dezvoltat; insa, cu exceptia acestui schelet, nu s-au gasit alte dovezi arheologice care sa sustina teoria.

[Orpheus]

2. Intre Homo habilis si Homo erectus a existat Homo ergaster ....

 

 

Nu chiar, Homo ergaster nu a existat intre habilis si erectus ci in aceeasi perioada cu Homo erectus

[danco]

As avea doar 3 precizari de facut:

 

1. Nu cred ca este vorba despre Homo ereticus ci Homo erectus.

 

2. Intre Homo habilis si Homo erectus a existat Homo ergaster (acum 2 mil. de ani aprox.).

 

3. Homo sapiens si Homo neanderthalis nu sunt unul si acelasi lucru. Au stramosi comuni, au trait cam in aceeasi perioada, insa evolutii diferite. Din cate stiu eu, avand stramos originar din Africa de Sud-Est, Homo Neanderthalis s-a dezvoltat printr-o ramura care a migrat spre nordul Africii si apoi in Europa. Homo sapiens, originar din acelasi stramos (cam aveau acelasi bunic, deci erau veri, intr-un fel ) s-a dezvoltat printr-o ramura ce a migrat pe coasta estica a Africii si a patruns in Europa prin Orientul Apropiat. Se pare ca HN (Homo neanderthalis) nu a fost decimat de razboaiele cu HS (Homo sapiens) ci a suferit de pe urma superioritatii acestuia din urma. HN si HS au convietuit o vreme in Europa, insa treptat, treptat, HN s-a retras in zone tot mai marginase catre vest si catre sud, cele mai recente oseminte de HN, fiind gasite, deloc intamplator, in Peninsula Iberica. S-au enumerat multe ipoteze despre disparitia HN, insa cea mai plauzibila ramane inferioritatea intelectuala, "timiditatea" fata de HS si imposibilitatea de a se adapta fata de un nou concurent. Nu s-au gasit decat exceptional urme ale luptelor dintre HS si HN, deci metoda rasboiului iese din calcul. In plus, s-a descoperit un schelet de copil ce prezenta trasaturi de HN si de HS, ceea ce ne poate duce cu gandul la un trai in comun foarte dezvoltat; insa, cu exceptia acestui schelet, nu s-au gasit alte dovezi arheologice care sa sustina teoria.

 

 

Mea Culpa - exact, ERECTUS, nu ereticus...

Denumirea de homo ergaster este mai puţin folosită, (aşa cum se foloşeşte mai mult denumirea de Mezolitic în dauna Epipaleoliticului, care e acelaşi lucru) de aceea am pus doar partea mai comună a denumirii strămoşului, fără detalii prea multe.

Despre diferenţa dintre Homo Sapiens (neanderthal) şi Homo Sapiens ( Cro-Magnon), au avut întradevăr evoluţii deosebine, strămoş comun, doar că eu ştiu ca e existat o diferenţa de circa 5000 de ani între unul şi celălalt, dar e posibil să mă însel.

Oricum mulţumesc pentru răspuns. Orice aparţine istoriei este " pâine caldă"pentru mine.

Respectul meu.

 

Nu chiar, Homo ergaster nu a existat intre habilis si erectus ci in aceeasi perioada cu Homo erectus

Mulţumesc, Orpheus...chiar exact exact nu ştiu totul, dar ma străduiesc să învaţ mereu şi mereu. Voi încerca imposibilul..sa ştiu din toate domeniile, nu să ma stabilesc pe o perioadă, cu toate că ador perioada de Ev Mediu

 

Cu respect, danco.

[danco]

Bătălia de la Wiena : 15iulie-12 sept 1683

 

Zvonurile despre un atac otoman asupra Habsburgilor au început să circule încă din anul 1670, însa Marele Vizir Kara Mustafa nu avea sprijinul încă sprijinul sultanului Mehmed al IV-lea. Situaţia s-a schimbat şi în data de 1 aprilie 1683, armata otomană adunată la Edirne, a pornit spre Wiena. La Belgrad, unde ajunseră prin luna Mai, li s-au alăturat alte corpuri de artilerie şi cavalerie venite din Asia Mică. Sultanul s-a hotărât să rămână în Belgrad, numind pe Marele Vizir la comanda supremă a armatei.

Kara Mustafa porneşte asupra Wienei, lăsând în schimb, la Raab (Gyor), o parte de armată să asedieze această cetate.

Şi împăratul Leopold, părăseşte Wiena lăsând pe contele Ernst Rudiger von Starhemberg sa apere cetatea.

La data de 15 iulie, Wiena era încercuită de armata otomană şi asediul începu cu putere. Atacurile de artilerie ale otomanilor s-au concentrat asupra zidurilor dintre bastioanele Burg şi Lobi, dar lucru deosebit de esenţial, turcilor le lipseau tunurile grele de asediu şi mai grav, artileria celor asediaţi era mai numeroasă decât a lor. Turci aveau 130 de tunuri de câmp şi 17 tunuri uşoare, pe când asediaţii aveau 260 de tunuri şi mortiere pe cetate ( dar acestora le lipsea muniţia, astfel că au tras în perioada asediului doar una-două lovituri pe cap de tun pe zi).

În data de 2 septembrie, otomanii au reusit să cucerească o fortificaţie inferioara, dar apărătorii, istoviţi şi flămânzi erau gata sa cedeze. Era momentul ca otomanii să dea atacul principal.

În acest timp, armata de eliberare, compusa din circa 75 000 de oameni se apropia de Wiena. Kara Mustafa, ignorând această forţă, a fost sigur ca ii va face faţă.

Bătălia decisivă a început pe 12 septembrie. Slăbiţi şi obosiţi, otomanii nu s-au aşteptat la un atac atât de puternic pe întreaga linie a frontului. La ora 13, după ce creştinii au atăcat în forţă, pe o căldură copleşitoare (după ce ienicerii nu au fost lăsaţi să doarma cu o noapte înainte şi cu o cantitate de apă foarte limitată) şi au străpuns apărarea turcilor unde s-a instalat panica înfângerii.

Kara Mustafa a fost considerat vinovat şi executat de sultan, dar acest fapt nu l-a salvat nici pe sultan de detronare.

Pierderile otomane în această ultimă luptă au fost de circa 10 000 de oameni, iar ale creştinilor de circa 2000 de oameni.

[danco]

Ce ţi-e şi cu puterea asta de foc( Fragment din lucrarea " Tancuri în Flăcări" de I.S Dumitru)

 

"...În momentul în care vorbeam cu batalionul, am auzit o detonaţie atât de stridentă, ca a unui trăznet care se descarcă la câţiva zeci de metri de tanc, încât, printr-un act reflex, m-am uitat spre cer să văd dacă o să plouă.

Spre nedumerirea mea, cerul era înstelat şi atunci m-am dus cu gândul la o "Panteră" (tanc german).

Mi-am concentrat privirea spre pasajul de trecere peste şanţul antitanc. Plutonul de tancuri T-38 al locotenentului Vasile Constantinescu nu mai era în dreapta mea, dar nu se vedea nici spre pasajul de trecere. Şi, instantaneu, flăcări roşietice au izbucnit în sus, ca de la un tanc sau o maşină cuprinsă de incendiu. Apoi, un alt buchet de flăcări s-a ridicat în sus şi imediat a izbucnit cel de-al treilea buchet, mai aproape, dar toate trei erau puţin în interiorul satului. Atunci mi-am dat seama că ardea plutonul de tancuri al locotenentului Constantinescu.

Tancurile erau victimele unui singur proiectil tras de o "Panteră" din apropiere, căci fiind dispus unul în spatele celuilalt şi la o distanţă mică, acest proiectil trecuse prin toate trei..."

[Orpheus]

Nu chiar, Homo ergaster nu a existat intre habilis si erectus ci in aceeasi perioada cu Homo erectus

 

 

Mulţumesc, Orpheus...chiar exact exact nu ştiu totul, dar ma străduiesc să învaţ mereu şi mereu. Voi încerca imposibilul..sa ştiu din toate domeniile, nu să ma stabilesc pe o perioadă, cu toate că ador perioada de Ev Mediu

 

Cu respect, danco.

 

 

In fapt, corectia era pentru LLDS, care sectionase o singura perioada in doua distincte.

Insa pe fond, ai tot respectul meu, pentru tine ca om si pentru aportul adus la forum.

 

[Christina_Whisperwind]

Răspunsurile erau : 1-b; 2-c; 3-c

 

ouch ..

 

o sa bag la cap !

[danco]

În spaţiul românesc, revoluţia de la 1848-1849 a izbucnit mai întâi în :

a) Bucovina

b) Moldova

c) Banat

d) Ţara Românească

Constituţia din 1886, a avut ca model Constituţia :

a) Belgiană

b) Engleză

c) Germană

d) Franceză

"Carnavalul Sângeros" se referă la :

a) Obligativitatea ţăranilor şi orăşenilor de a urmări supliciul lui Gheorghe Doja (1514)

b) Reprimarea răscoalei secuilor de rând, provocată de anularea "actului de libertate" ce le fusese acordat de Sigismund Bathori (1562)

c) Supliciul la care au fost supusi Horea şi Cloşca (1784-1785)

d) Incidentul de la Carnavalul de la Rio din 1995

[danco]

In fapt, corectia era pentru LLDS, care sectionase o singura perioada in doua distincte.

Insa pe fond, ai tot respectul meu, pentru tine ca om si pentru aportul adus la forum.

 

Respectul meu sincer si reciproc.

[vesperala]

Nu chiar, Homo ergaster nu a existat intre habilis si erectus ci in aceeasi perioada cu Homo erectus

să înţeleg că pitecantropii au fost înainte de toate aceste denumiri?

[Orpheus]

să înţeleg că pitecantropii au fost înainte de toate aceste denumiri?

 

 

Avand in vedere ca omul dateaza pe pamant de aproximativ 1,8 - 2 milioane de ani, putem spune ca au fost printre primii, mai exact cam aproximativ in urma cu 1,3 milioane de ani au aparut pitecantropii, descinzand direct din Australopitecii robusti si Megaantropus.

[vesperala]

omul acum 2 milioane şi pitecantropii acum 1,3 milioane?

nu vorbeam de cei din parlament...

[Orpheus]

omul acum 2 milioane şi pitecantropii acum 1,3 milioane?

nu vorbeam de cei din parlament...

 

 

Nici eu

[vesperala]

păi şi pitecantropii nu au apărut înaintea soiurilor astea enumerate de voi?

[Orpheus]

păi şi pitecantropii nu au apărut înaintea soiurilor astea enumerate de voi?

 

 

Ba da, tocmai asta am spus, omul a aparut acum aproximativ 2 milioane de ani, dar este evident ca nu in forma finita de azi, ci iau mai trebuit cateva zeci de grupe de evolutie pana sa ajunga la ceea ce cunoastem si suntem azi, pitecantropii au facut parte din primele grupe de evolutie ale omului, apropiati fiind de erectus. Omul a inceput sa se dezvolte si sa ajunga la forma de azi, pornind de la ramapiteci, de acum 4 - 5 milioane de ani, dar trecand definitiv la Hominide, asa cum spuneam, acum aproximativ 2 mil. de ani, si desigur ca arata ca naiba, mai mult maimuta decat ceea ce numim om

[danco]

" În straturile geologice de la începutul cuaternarului s-au descoperit în sudul şi în estul Africii, resturi fosile din scheletele antropoide numite Australopitecine (maimuţe sudice, lat. australis = sudic şi grec, pithecos = maimuţă) ; una din aceste maimuţe (zinjanthropus boisei) fiind mult mai apropiată de om decât oricare dintre celelalte maimuţe, fosile ori actuale, poate fi socotită astăzi prima veriga de legătura între maimuţe şi om.

Mai apoi, ne sunt cunoscute unele forme mai evoluate decât cele ale australopitecinelor. Această etapă este reprezentată de o fiinţă care îmbină trăsăturile maimuţelor antropoide cu trăsăturile omului şi a fost numită de aceea Pithecanthropus (omul maimuţă).

Cea mai veche mărturie a unei direcţii evolutive a maimuţei către umanizare este Oreopithecus care ar fi trăit partea de sfârşit a perioadei terţiare (pliocen).

Alte maimuţe (terţiare), sunt Dryopithecus, Sivapithecus şi Bramapithecus sânt considerate ca rude îndepărtate ale omului şi ale maimuţelor antropomorfe actuale ( gorila, cimpanzeul...)"

 

 

 

[ Din "Istoria Apariţiei Societăţii Omeneşti şi Începuturile Organizării Gentilice şi Matriarhale - Epoca veche şi mijlocie a pietrei (paleoliticul şi mezoliticul)" - Tratatul academiei ]

[danco]

Judeţe şi ţinuturi din vechime

 

Judeţul Putna : Put, înseamnă în vechea slavă "drum"; putna, ca adjectiv are deci înţelesul de "cu drum" ; "unde este drum" şi se referă la apa Putnei, de-a lungul căreia s-a mers şi merge drumul spre munte. Judeţul şi-a luat numele după râul care-l străbate de la apus la răsărit. Prima menţiune o găsim într-un document latin din 2 iulie 1431, în care se spune că marele vornic moldovean vine cu armată - "versus Puttnamo" - spre Putna.

Judeţul Teleorman : este un judeţ cu nume vechi turcesc, poate cuman sau peceneg. Pe teritoriul lui s egăsesc o serie de numiri de topice, terminate în "ui" (Calmaţui, Urlui...). Numele însuşi de Teleorman înseamnă în vechea turcă " pădure mare" sau "pădure nebună" ( teli+orman), dovadă a codrilor cei întinşi ce acopereau odinioară ţinutul Teleormanului.

Judeţul Prahova : are de asemenea un nume de origine slavă. Prah a dat în româneşte praf. Prahova, în limba bulgară înseamnă loc prăfos sau râu ale cărui maluri au praf. Şi în latineşte găsim expresia echivalentă : "pulverulentus amnis". Cursul de apă a dat apoi judeţului numele său.

Judeţul de Baltă : Fost judeţ oltean . Pentru acesta, avem numai o singură menţiune, în documentul amintit al lui Iancu de Hunedoara din 1444 : se pomenea " în judeţul de Baltă", pe Dunăre... Acest judeţ se întindea în partea de miazăzi a judeţelor Dolj şi Mehedinţi de astăzi ; numele îi venea de la bălţile întinse de la Dunăre care se aflau în cuprinsul lui.

[danco]

Cetăţi de Legendă

 

Cea mai veche cetate a Moldovei este Cetatea Albă. Bizantinii îi spuneau Maurocastron, sau Asprocastron. Pe timpul lui Roman voievod (1391-1394), cetatea se afla în mâinile moldovenilor. În 1421, după primul asediu turcesc, cetatea este reparată cu ajutorul lui Vitold, marele duce al Lituaniei. Alte reparaţii şi adaosuri se fac în 1439, în timpul lui Ştefan cel Mare. În anul 1484, după un scurt asediu, Cetatea Albă cade în mâinile turcilor care o vor stăpâni până în 1806.

Înspre Ardeal, era o singură cetate, a Neamţului. A fost ridicată, se pare, de saşii din Bistriţa, înainte de întemeierea Moldovei. Bine aşezată şi bine întărită, cetatea Neamţului n-a putut fi luată nici de Sigismund, regele Ungariei, în 1395, nici de turci în 1476, constituind un punct important de sprijin pentru domnii Moldovei până în veacul al XVII-lea.

Tighina, nu se constată a fi cetate în vremea lui Ştefan cel Mare. În 1538, când Petru Rares părăseşte domnia, turcii cuprind şi anexează oraşul şi ţinutul înconjurător, ridicând în acelaşi timp cetatea căreia îi dau denumirea de Bender.

Cetatea Suceava a fost zidită, după toate probabilităţile, de către Petru al Muşatei, o dată cu mutarea reşedinţei domneşti în acest oraş. Bine întărită şi apărată cu vitejie, ea a putut rezista atât asediului din 1476, al lui Mahomed, cuceritorul Constantinopolelui, cât şi celui din 1479 al lui Ioan-Albert, regele Poloniei.

Cetatea Chiliei a fost la început pe malul drept al braţului Chilia, acolo unde se află astăzi Chilia Veche. După atacul nereuşit din 1462, Ştefan reuşeşte s-o ocupe trei ani mai târziu, dar cetatea fiind dincolo de Dunăre, nu putea fi apărată cu uşurinţă de moldoveni, deci în 1479 s-a construit o nouă cetate, pe malul stâng al braţului, pe locul Chilie Noi de astăzi, dar în vara din 1484, cetatea Chilia a căzut în mâinile turcilor pentru mai bine de treisute de ani.

La confluenţa Oltului cu Dunărea, se afla cetatea Turnul, denumită astfel după forma sa.Într-un document slav din 1432, de la Alexandru Aldea, cetatea este denumită Pirgos (turn, în greceşte). Prima menţiune cunoscută este din timpul campaniei din 1394-1395, când cetatea a fost cucerită de turci şi reluată de armata lui Mircea cel Bătrân şi Sigismund, regele Ungariei. Spre răsărit de Turnu, era cetatea Giurgiului. Un letopiseţ muntean afirmă că, cetatea e opera lui Radu I.

[LLDS]

Interesant si foarte frumos articolul, dar in 1439 nu cred ca era domn Stefan cel Mare ci mai degraba Stefan al II-lea.

Cel putin eu asa am gasit .

[danco]

Interesant si foarte frumos articolul, dar in 1439 nu cred ca era domn Stefan cel Mare ci mai degraba Stefan al II-lea.

Cel putin eu asa am gasit .

Da...ai dreptate.., scuze, nu de Ştefan cel Mare e vrb ci de Ştefan al II-lea care a domnit de trei ori între :1433-1435; 1436-1442; 1442-1447 Cred că ieri şi mintea îmi era sub...nivel .

[danco]

Paleoliticul în România(fragment din Istoria României, - Tratatul Academiei Române)

 

La începutul cuaternalului, lanţul Carpaţilor suferă o ridicare treptată de peste 1000 de metri. Prin înălţarea Carpaţilor, lacurile care acopereau o bună parte din Oltenia, Muntenia, Transilvania, Moldova de Jos... se retrag în regiuni mai joase.

Cele mai vechi dovezi de viaţă şi de muncă omenească descoperite în vecinătatea îării noastre sunt : toporaşele de mână şi aschiile abbevillo-acheuleene.

În primul glaciar - Gunz- clima era temperată, aproape de cea actuală. La noi mai trăiau mamifere de climă caldă : mastodonţii, elefanţii, rinocerul etrusc, cămila de Olt, pantera cu colţi laţi... Hominizii trăiau în cete, prin păduri, pe marginea apelor, fără a avea locuinţe şi îmbrăcăminte, hrănindu-se cu radăcini, seminţe fructe şi vânat.

Vânătoarea se practică colectiv, izbutindu-se astfel sa se vâneze rinoceri şi şi cai sălbatici. Munca repetată şi continuă, hrana accentuată bazată pe carne, au avut drept rezultat dezvoltarea creierului şi, deci o mărire a capacităţii de gândire. Mersul drept, a creat condiţiile apariţiei gândirii şi a graiului articulat care, oricât de primitiv şi sărac, reprezenta un mijloc de comunicare.

Elementul nou, care a permis ieşirea din animalitate, se datorează înlocuirii incapacităţii de apărare a individului izolat prin puterea unită şi acţiunea comună.

[danco]

Vaslui 1475 ("Arta militară a moldovenilor îna doua jumătate a sec XV-lea" - I.Cupşa)

 

Turcii înaintau având în faţă o avangardă formată din spahii, în urma căreia veneau forţele principale formate din restul cavaleriei şi din pedestrime. Urmau apoi tunurile şi convoaiele. Coloana era încheiată de o ariengardă formată din cavalerie. Din cauza ceţei dese, elementele de cercetare erau desigur împinse în faţă la mică distanţă, iar intervalele dintre diferitele părţi ale dispozitivului erau astfel micşorate.

După trecerea podului, avangarda, dând pe neaşteptate peste poziţia moldovenilor, s-a desfăşurat de-o parte şi de alta a drumului trecând la atac.

Forţele principale care veneau din urmă, pe măsură ce treceau podul, se deşfăşurau de-o parte şi de alta a avangărzii, umplând în scurtă vreme toată lunca Bârladului.

Dispozitivul de atac obişnuit al turcilor era cu pedestrimea la centru şi cavaleria pe aripi. Aici la Vaslui însă datorită faptului că forţele s-au angajat succesiv în luptă, direct din marş, s-a ajuns la un dispozitiv anormal pentru ei, cu cavaleria pe centru şi cu pedestrimea la aripi. Pe lângă asta, datorită mlaştinilor a căror gheaţă se spărgea sub greutatea cailor şi boschetelor care cuprindeau dispozitivul, s-a produs o oarecare neorânduială în rândul turcilor. Artileria care se găsea în spate, neavând loc pe unde să depăşească coloana, nu a putut interveni pentru sprijinul atacului.

La apariţia turcilor, arcaşii moldoveni au intrat în acţiune, făcând multe victime în rândul luptătorilor inamici care se îngrămădeau în faţa şanţului obstacol. În această fază a luptei, tunuri mici au acţionat de asemenea cu efect în rândurile compacte ale turcilor.

După ce arcaşii şi-au epuizat săgeţile şi tunurile mici proiectilele, turcii au resuşit să treacă şanţul. Din spatele copacilor răsturnaţi însă, secuii, împreună cu suliţaşii şi măciucaşii moldoveni, împrăştiau moartea în rândurile celor ce încercau să treacă şi peste acest obstacol. Lupta a avut un caracter deosebit de îndârjit, inamicul suferind pierderi grele. Alte valuri luau însă locul celor căzuţi. Secuii şi moldovenii din linia întâi, având şi ei pierderi şi covârşiţi de numărul turcilor au fost siliţi să dea înapoi spre linia a doua.

Atunci, forţele proaspete de pedestraşi moldoveni ale liniei a doua au intra în luptă. Mulţimea nesfârşită a turcilor ameninţa să rupă şi această linie de apărare, însă, efortul făcut de turci le sleise şi acestora forţa de atac.

Ştefan cel Mare a apreciat că a sosit momentul să introducă rezerva în luptă şi să dea turcilor o lovitura care să-i facă să dea înapoi. Pentru ca efectele intervenţiei să fie maxime, Ştefan a dat ordin detaşamentelor de ambuscadă să sune din trâmbiţe şi să bată din tobe. Aceste zgomote venind din spatele turcilor au produs panică inamicului ce se credea încercuit.

Sunetele trâmbiţelor au fost semnalul la care cele 20 de tunuri au descărcat în grămadă câte 7 lovituri. Zgomotele împuşcăturilor amplificate de pădurile mărginaşe, asupra unui adversar ţintuit pe loc, au avut efect de surprindere.

O panică de nedescris a cuprins pe luptătorii turci, care, aruncându-şi armele au luat-o la fugă. În învălmăseala produsă, şi din pricina negurii, turcii se atăcau unii pe alţii. Profitând de această dezordine, pedestrimea moldoveană porni din nou la atac, iar secuii au lovit flancul.

Turcii au fugit prin pădurile de la est de Bârlad, dar au fost urmăriţi de cavaleria moldoveană de marţi până vineri noaptea.

Victoria a fost deplină pentru Ştefan cel Mare.

[danco]

Legiunile Romane în Dacia (Dacia Provincia Augustii - I.Moţu)

 

În ceea ce priveşte prezenţa legiunilor romane pe teritoriul Daciei, datele oferite de arheologie sunt clare. Pentru Dacia, este importantă prezenţa a patru legiuni. La 106, se ştie că în Dacia erau lăsate 3 legiuni : IV Flavia Felix, retrasă prin 118, I Adiutrix, care a plecat în Orient, în războiul partic, la 114, şi XIII Gemina, care şi-a fixat castrul la Apulum. Legiunii XIII Gemina i-a revenit misiunea de a a sigura liniştea la frontierele Daciei Superior (Apulensis). Ea a fost unitatea militară care a staţionat pe toată durata provinciilor dacice, deci, de la 106 la 271/75. Cea de-a doua legiune care a avut un timp de staţionare îndelungat pe teritoriul Daciei a fost V Macedonica, adusă la nord de Dunăre în anii 166-169, în timpul războaielor marcomanice. Ea şi-a ridicat castrul de la Potaissa şi a devenit unitatea tactică cea mai importantă în Dacia Porolisensis. Ambele legiuni au jucat, în afara rolului militar şi unul extrem de puternic în răspândirea şi promovarea vieţii de tip roman. De altfel, în jurul marilor castre de la Apulum şi Potaissa au luat naştere oraşe provinciale importante. Şi tot la Apulum s-a aflat pe toată durate de existenţă a provinciilor dacice, comandamentul superior al provinciilor, în ciuda faptului că Ulpia Traiana Sarmizegetusa era capitala oficială.

Legiunile constituiau nucleul tactic al armatei romane. Erau unităţi mari, de câte 5600 de soldaţi, la care se adăugau şi un număr de călăreţi. Aceştia din urmă formau garda comandantului, dar serveau şi altor scopuri. Legiunile erau formate numai din cetăţeni romani. Cei 5600 de soldaţi erau grupaţi în subunităţi ( cohorte, centurii şi manipule) În total, o legiune avea 59 de centurii. Comandanţii centuriilor, centurionii, erau ofiţeri de carieră, numiţi în funcţie de către împărat.

La baza ierarhiei din cadrul unei legiuni se găseau soldaţii de rând. La rândul lor şi acestia erau miliari de carieră şi efectau un stagiu militar îndelungat. Ca şi centurionii şi soldaţii de rând intrau în armată pe bază de voluntariat. Serviciul militar, oficial, era de 20 de ani, dar se prelungea frecvent.

Trupele auxiliare erau unităţi formate din pedestraşi (cohortele) şi cavalerie (ale) şi aveau un efectiv de 500 sau 1000 de oameni. Cele de 500 de oameni se numeau quingenaria, iar cele de 1000 de oameni se numeau militaria. În general, trupele auxiliare au fost recrutate din rândul populaţiilor romanizate. Originile unităţilor auxiliare se pot sesiza după numele populaţiei din rândul căreia au fost recrutate : hispanii, galii, britoni, germani... dar sunt cazuri în care poartă şi denumirea a două populaţii : "ala I Gallorum et Bosporanonum".

Între trupele care au staţionat, pentru un termen mai îndelungat sau mai scurt, în Dacia, s-au numărat şi formaţiuni temporare. Acestea sunt cunoscute sub numele de numeri. Caracteristica lor este că soldaţii erau recrutaţi dintr-o anume regiune sau dintr-un anume neam, şi că luptau cu armele caracteristice populaţiei din care făceau parte. Astfel punem aminti : " Numerus equitum Illzricom ; vexillari Africae et Mauretanie ; Numerus Peditum Britannicorum..."