danco

Multumesc. Respectele mele, Vesperala

Placerea este de partea mea.

Fluturi de zapada Se aștern, încet și blând, Pe aripi de gheață, zburând, În liniștea serii, magic plutind, Și-n palmă ușor îi simt...adormind. În nuanțe de alb, în frenetice jocuri, Sclipesc sub stele în pământu’-nghețat, Și râsete vii în fantasmele nopții s-aud șoptite cu glas de copii, Și valuri de fluturi se joacă și mor sub a nopții vise pustii. eternele focuri. Nu îndrăznesc nici să respir, înspăimântat de fericire, să nu-mi scape, Cu ochii muți privesc prin gene, a iernii fericire, Eternă intimitate ce din stele se răsfiră, Pe nevăzute căi , nebănuite sensuri tulburate. Încerc să mă retrag, învins, De prea frumoasa clipă a nemuririi, Nu vreau să tulbur, joaca nevăzuților copii, Și-mplor s-adorm, ascuns cu fața către lună. De voi visa la prima revărsare, A norilor de fluturi ce n-au înconjurat, Voi fi promis acum, în clipa serii, Să țin ascuns, al iernii frig iertat.

Bine te-am gasit Narcisa si bine v-am gasit pe toti. Incet incet reluam firul

Omagiile mele, doamna Narcisa. Va multumesc pentru gandurile frumoase. Nici eu nu v-am uitat.

Absolut adevărat, Iskander. Nu acel nod în sine e important, ci semnificaţia lui istorică şi psihologică totodată. Toţi războinici, cu ţeluri mari, chiar dacă nu spuneau asta clar, doreau să-i imite istoria. Nu au reuşit pentru un simplu fapt. Ei nu erau un Alexandru Macedon.

"Cu cât ajung să cunosc mai bine oamenii, cu atât iubesc mai mult câinii"(A. H)

Istoria Creangă sau Slavici ?

Câteva doar, dar puternice. Ceapa verde sau castravete?

Clar cele '90 - 2000, poate chiar mai vechi Fizica sau chimia?

mă pregătesc să merg la masă

E mult spus pasionat, dar uneori mă mai uit... Lipseşti de acasă mai mult fără să spui ?

Să zicem... 1995-2000 Stan şi Bran vs Chaplin ?

Azi e o zi mai închisă. Parcă stă să plouă, oricum s-a dus frigul de-acum. Distracţie plăcută Sam

Să-l stăpâneşti sănătos. Ăsta e al meu...

Da, mai am, dar azi fac o pauză

Bună, Barcelona

E necesar să se cunoască adevărul şi adevărata istorie, chiar dacă e mai tristă şi mai dramatică decât ceea ce am fost învăţaţi până acum. Voi relata un fragment din epopeea armatei române prezente pe frontul din Rusia, în iarna lui 1942.(extras din : Crişan Muşeţeanu, Amintiri din războiul 1941-1944, Bucureşti, 1998, p.61 - 63) "A scrie istorie este tot atât de important ca şi a făuri istoria. Dar dacă cel ce o scrie nu rămâne credincios celor care au făurit-o, atunci adevărul, invariabil, capătă un conţinut care derutează omenirea" (Mustafa Kemal Ataturk) Era a doua zi de Crăciun*. Eram aşa încrezător în comandament încât m'am gândit să-mi termin de cetit corespondenţa venită de ieri. Probabil, ne ziceam noi, în urma noastră există ceva unităţi angajate cu ruşii. Chair dacă ne-am fi gândit altfel, în mulţimea aceea de oameni şi căruţe cine ar fi putut să dea un ordin şi cine putea fi ascultat ? În această situaţie ne-am văzut atăcaţi de tancuri. Panica a fost supremă. Toată lumea s'a urcat în căruţe sau în maşini şi a început o goană nebună. Cât puteai cuprinde cu ochii, pe câmpia întinsă, vedeai vehicule, de la cuptorul de manutanţă, până la obuziere trase de cai, încărcate cu oameni, într'o cursă extraordinară. N'am mai văzut aşa ceva decât la cinamatograf, scena când s'a dat drumul liber, în Alaska, căutătorilor de aur. Tancurile, ca nişte păstori monştri ne strângeau de pe lături, într'o grămadă mare, ca să nu ne rătăcim. Închipuiţi-vă un Cişmigiu de vehicole încărcate, care se mişcă într'o goană nebună şi în care se trage cu tunul de voie în plin. Fiecare lovitură nimerea în plin şi'n obstacolul creat de sfărâmarea produsă, se poticneau din urmă alte căruţe, alte maşini. Sburau capete, mâini, picioare, nimeni nu se putea feri. Era un masacru desăvârşit. Dar totuşi aveam în faţa noastră libertatea, cine avea norocul să nu fie lovit, putea să fugă şi fuga însăşi îţi dădea speranţa unei scăpări. Panica se caracterizează prin aceea că în mod contagios, o mulţime îngrozită de moarte e centrată de o idee, ideea că poate scăpa. Dar la un moment dat ideea scăpării ne-a fost spulberată. În întinsul câmpiei a apărut o viroagă. O ruptură de pământ de câţiva zeci de metri adâncime şi câţiva metri lărgime. Nu se putea vedea decât atunci când ajungeai pe marginea ei. Întreaga massă de oameni, animale şi vehicole s'a oprit. Unii au încercat să umple golul svârlindu-şi căruţele cu cai cu tot în el. Încercarea era din capul locului sortită pieirii. După ce au fost svârlite câteva zeci de căruţe în prăpastie, s'a văzut, că toate câte erau pe câmpie n'ar fi putut umple teribilul gol, care ne oprea să ajungem dincolo. Să ocolim nu puteam, pentrucă tancurile făcuseră un fel de semicerc cu capetele pe viroagă. Semicercul împrejurul nostru era la o distanţă de cincisute de metri, ca să poată trage comod în noi. Atunci unii s'au svârlit în gura prăpastiei, dar câţi au sărit, acolo au rămas. Nu cred să fi scăpat nici unul. Panicii i-a luat locul resemnarea. Pe feţe s'a aşternut liniştea. Ştiam cu toţii că acolo ne rămâne pielea. Avusese dreptate moş Colea, nici îngropaţi nu aveam să fim. Tancurile trăgeau în noi. Un obuz a luat dintr'o dată picioarele a trei insi agăţaţi pe marginea unei căruţe. Capul unuia de lângă mine mi-a sărit la picioare, ca o minge de foot-ball, bine pasată. Doamne iartă-mă. Şi acum mă întreb cum n'am înnebunit cu toţii de groază. Teribil e războiul. Mintea mi s'a liniştit. Am scos o fotografie de-a ei(a soţiei sale), am privit-o, apoi m'am hotărât să mor cel puţin împăcat cu Dumnezeu(...) Îmi părea rău că nu ştiu rugăciuni speciale pentru iertarea păcatelor, înaintea morţii. Şi'n toată zăpăceala asta, n'am putut observa precis cum ne-a venit salvarea. Un lcuru ştiu, că m'am trezit ca dintr'un coşmar, fericit că nu se întâmplă aşa. PS- au fost salvaţi de intervenţia unor avioane germane care, având un teren de alimentare în apropiere, au decolat de urgenţă şi au lovit tancurile ruseşti. *- povesteşte autorul.

Neaţa, Narcisa

Scuze Cătălin... Am să dau o explicaţie mai băbească solex-ului, tocmai că acestui tip de accesoriu i se spune diferit prin ţară.. Este un fel uză, poate fi cu guler sau pe gât, nici groasă, nici subţire, fără fermoar sau nasturi, din aceea ce se trage pe cap... cam aşa ceva.

Gioia, Jack Russel-ul prietenului meu, tocmai şi-a mărit familia

Bună dimineaţa, Sam ,Vesp, gbrgeorge Aşa încet, încet mă trezesc ajutat de o cafea.

Nu vreau să cred că isteria aceea reprezintă România. Şi nici faptul că se întâmplă aşa ceva şi în alte ţări, ce se ţin mai civilizate, nu este o scuză pentru România. Mi s-a părut umilitoare întreaga scenă.

stagiune