Jump to content
Vesperala Forum
Sign in to follow this  
BigDefender

Versete din Biblie, comentate

Recommended Posts

1 IANUARIE

El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine, şi a zis: Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor.

Apocalipsa 1.17-18

Am trecut pragul unui an nou. Şi ştim cât de importantă este această trecere pentru noi. Ne stau în faţă evenimente a căror împlinire este inevitabilă. Isus Cristos însă este acelaşi, El ţine în mâinile Lui toate lucrurile, toate problemele întregii lumi şi mai cu seamă problemele noastre personale, cele care adesea ne înfricoşează. El îngăduie unele situaţii pentru a ne arăta puterea şi fiinţa Lui minunata. Ioan se afla în exil pe insula Patmos, departe de prietenii lui, în mijlocul unor situaţii grele, având înainte necunoscutul. Dar tocmai în această stare a venit la el Domnul Isus Cristos Cel înălţat de Dumnezeu, încoronat cu cinste, slavă, putere şi autoritate, aşa cum îl vom vedea cu toţii atunci când va veni ca Judecător. El îşi pune mâna pe ucenicul Lui iubit şi-i spune: NU TE TEME!"

Domnul Isus este Cel viu care era mort şi iată că trăieşte în vecii vecilor, Ce minunat că avem un astfel de Mântuitor viu, care a primit o înviere atât de glorioasă şi căruia I s-a dat toată puterea în cer şi pe pământ! Să ne înfricoşeze acest lucru, sau să avem o perspectivă sumbră despre viitor? NU, El vrea să rămână în toate zilele cu noi. Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip NU te voi PĂRĂSI. Ar fi de dorit să simţim şi noi mâna Lui când ne spune: Nu te teme!" Poate mai sunt numai câteva clipe până la venirea Lui din nou ca să-i înalţe pe ai Săi în măreţia lui Dumnezeu. Până atunci însă, să-L urmăm cu toată nădejdea şi despărţiţi de toate lucrurile care Lui nu-I plac.

Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: întăreşte-te şi îmbărbătează-te. NU te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine în tot ce vei face?" (Ios. 1.9).

Share this post


Link to post
Share on other sites

2 IANUARIE

Şi voi, prin El, sunteţi în Cristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare.

1 Corinteni 1.30

Versetul acesta arată ceea ce a devenit Domnul Isus Cristos pentru noi cei credincioşi, prin moartea Lui de pe cruce, nu ceea ce era El ca făptură în viaţa aceasta pământească şi nici ce era în veşnicie. Apostolul spune: Prin El (adică prin Dumnezeu) sunteţi în Isus Cristos." Înainte de moartea Lui noi nu puteam fi în Cristos. Legătura cu Cristos Cel viu nu era posibilă înainte de moartea Lui. Cât timp grăuntele de grâu nu moare, rămâne singur. O legătură vie se poate face numai cu un Cristos mort şi înviat.

Este clar că Domnul şi Mântuitorul nostru în sensul textului din Proverbe 8 şi 9, este ÎNŢELEPCIUNEA lui Dumnezeu; dar pentru noi El este înţelepciune abia după moartea Sa prin care toate lucrurile şi-au căpătat un rost al lor. La cruce a fost înfăptuită lucrarea de iertare a păcatelor noastre potrivit cu cerinţele lui Dumnezeu. Şi aceasta într-o înţelepciune pe care oamenii cu priceperea lor nu ar fi putut niciodată s-o născocească sau cel puţin s-o înţeleagă - Cristos cel răstignit în care oamenii au văzut slăbiciune a devenit pentru noi, cei aleşi, PUTEREA şi ÎNŢELEPCIUNEA lui Dumnezeu. ÎN El avem şi ÎNDREPTĂŢIREA, SFINŢIREA şi RĂSCUMPĂRAREA.

Niciodată n-am fi putut să ajungem la această moştenire prin propriile noastre puteri. Dumnezeu L-a făcut pe Cristos păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El. Suntem izbăviţi numai prin jertfa Domnului Isus Cristos şi suntem mântuiţi pe temeiul sângelui scump al Mielului fără cusur şi fără prihană.

Avem de-acum numai o ţintă

Şi NUMAI una să vestim

ISUS! ISUS! numai ISUS!

NUMAI de El noi vrem să ŞTIM.

Share this post


Link to post
Share on other sites

3 IANUARIE

Cât de plăcute sunt locaşurile Tale, Doamne al oştirilor!

Psalmul 84.1

Inima pe care a găsit-o Dumnezeu are dorinţa să locuiască la El. Această dorinţă îi îndemna pe cei trei ucenici, pe muntele schimbării la faţă, să ceară să clădească trei colibe. Aceasta demonstrează care era starea lor afectivă ca evrei, şi ne mai arată că gândurile lor ar fi putut să-L îndepărteze pe Domnul de la ei, lucru care ar fi fost grav. Ei doreau să-L ţină pe Domnul Isus cu ei, şi astfel El trebuia să rămână cu ei pe pământ. Isus însă nu le putea împlini această dorinţă, dar le-a dat şi lor şi nouă un cuvânt de mângâiere: Să nu vi se tulbure inima... În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri ... Eu Mă duc să vă pregătesc un loc... Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine ca acolo unde sunt Eu să fiţi şi voi. În textul din Ioan 14 este oglindită în chip minunat această mare lucrare necunoscută până atunci, că oamenii vor locui în însăşi Casa lui Dumnezeu.

Domnul Isus nu putea să rămână cu ucenicii Lui pe acest pământ care este întinat, pentru că El vrea să-i aibă la El, acolo unde locuieşte sfinţenia şi toate sunt aşa cum le doreşte El. Poporul Lui va locui împreună cu El. Tată vreau ca acolo unde sunt Eu să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea. În Exod 15.13 citim: Prin îndurarea Ta, Tu ai călăuzit, şi ai izbăvit pe poporul acesta. Iar prin puterea Ta îl îndrepţi spre locaşurile sfinţeniei Tale." Cei mântuiţi cântă puterea şi tăria Lui, iar în versetul 17 găsim cu claritate îndeplinirea Legământului Lui pe care El însuşi l-a întemeiat.

Iată ce a făcut Dumnezeu pentru poporul Lui. El vrea să-i dea un loc de odihnă şi nu numai în pustietatea acestei lumi, ci hotărârea Lui este ca poporul Său să intre în locul sfânt.

CRISTOS este creştinismul şi religia noastră. Duhul Sfânt ne conduce NUMAI la El.

Teologia noastră este BIBLIA. Numai pe acestea vrem să le recunoaştem.

Share this post


Link to post
Share on other sites

4 IANUARIE

Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.

2 Corinteni 3.18

Dumnezeu s-a revelat (descoperit) prin Isus Cristos în plinătatea harului şi a sfinţeniei Lui. Cine crede din inimă în Cristos, este înălţat la Dumnezeu, fiind aşezat ca urmare a jertfei lui Cristos, în El şi fiind adus înaintea Lui pentru a avea parte de cele mai mari binecuvântări. Prin moartea lui Cristos, păcatul este înlăturat şi prin credinţă omul nu numai că primeşte mântuirea şi pacea, dar este şi aşezat în Cristos, fiind adus astfel în lumina şi sfinţenia prezenţei lui Dumnezeu. Un astfel de om are de pe acum deplina neprihănire şi libertate. Duhul Sfânt care locuieşte în fiecare credincios născut din nou, călăuzeşte sufletul cu bucurie, în prezenţa lui Dumnezeu. El face ca prin credinţă să vedem cu faţa descoperită sfinţenia lui Dumnezeu prin Acela care a fost înviat din morţi, adică prin Domnul Isus Cristos. Ce deosebire faţă de aceia care se întemeiază pe lege!

Când Moise cobora a doua oară de pe munte cu Legea în mână (căci prima dată, când a văzut viţelul de aur a spart tablele mărturiei) faţa lui strălucea, în aşa fel încât poporul nu o putea privi. Dar acum, după ce problema păcatului şi a legii a fost rezolvată în chip dumnezeiesc, noi putem, aşa cum doreşte Dumnezeu, să privim cu faţa descoperită slava lui Isus. Iată un lucru preţios pentru toţi cei care au găsit în adevăr mântuirea în Cristos Isus. Dar mai este însă o latură, cea practică: ca toţi cei care îi aparţin lui Isus să persevereze în viaţa lor, prin credinţă, în această lucrare de a privi continuu faţa Lui.

Numai în măsura în care noi trăim acest lucru, se va imprima în fiinţa noastră chipul lui Cristos şi învăţătura Lui, şi aceasta spre slava lui Dumnezeu şi spre marea binecuvântare a mărturiei pe care o dăm în jurul nostru aici pe pământ.

Share this post


Link to post
Share on other sites

5 IANUARIE

Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.

Apocalipsa 21.4

Într-o zi, un predicator stătea de vorbă cu un ateu. Acesta i-a spus: Dumneavoastră mi-aţi spus ce credeţi; dar eu nu cred ceea ce exprimaţi în predicile dumneavoastră." Predicatorul i-a răspuns: Atunci explicaţi-mi dumneavoastră ce credeţi." Eu cred că o dată cu moartea se sfârşeşte totul." Şi eu gândesc la fel", a răspuns predicatorul. Cum, dumneavoastră credeţi că o dată cu moartea se sfârşeşte totul?" Desigur", a răspuns el, moartea pune capăt puterii omului de a mai face rău; moartea pune capăt visurilor dumneavoastră, relaţiilor prieteneşti, pune capăt voinţei dumneavoastră; totul se sfârşeşte o dată cu moartea. Când veţi muri, veţi merge în întunericul cel mai adânc. Pentru mine, moartea pune capăt drumurilor mele pe pământ: toate lacrimile, toată truda, toate decepţiile, toată durerea şi îngrijorările se vor sfârşi. Toate acestea se vor sfârşi în viaţa mea când vine moartea, iar eu mă duc la Domnul meu, în împărăţia Lui."

Eu nu am priceput acest lucru până acum", a răspuns necredinciosul.

Rezultatul acestei discuţii a fost că omul acela a găsit pacea cu Dumnezeu prin această mărturie. DA, moartea pune capăt tuturor problemelor care au legătură cu viaţa pământească. Pentru copiii lui Dumnezeu din momentul acela începe fericirea veşnică în Paradis împreună cu Cristos, unde este cu mult mai bine. Viitorul lor este pentru veşnicie în locaşurile sfinte ale Casei Tatălui, în slava lui Dumnezeu. Dar ceilalţi? Partea lor este în iazul de foc care arde cu foc şi cu pucioasă (Apoc. 21.8.

Ce dulce este odihna de pe faţa luminoasă a lui Isus!

Moartea, păcatul şi durerea, aici nu mai sunt,

Ci odihna, odihna, odihna cerească.

La sânul Mântuitorului acum alerg încrezător. Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit (Romani 10.9).

Share this post


Link to post
Share on other sites

6 IANUARIE

Dumnezeu, care a făcut lumea şi tot ce este în ea, este Domnul cerului şi al pământului, şi nu locuieşte în temple făcute de mâini.

Fapte 17.24

În capitolul 16 al Evangheliei după Matei, Domnul nostru Isus Cristos răspunde la mărturisirea lui Petru: Tu eşti Cristosul, Fiul Dumnezeului Celui Viu", cu cuvintele: Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta ci Tatăl Meu care este în ceruri. Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Adunarea Mea şi porţile locuinţei morţilor nu o vor birui." Denumirea atribuită puterii Satanei, porţile locuinţei morţilor", semnifică întreaga putere a morţii, pe care o are Satana, dar ne arată clar şi concis că pe temelia CRISTOS - FIUL LUI DUMNEZEU, Adunarea este de neînvins. Primul om creat în nevinovăţie asemeni urmaşilor lui, inclusiv cei din poporul Israel aflaţi sub lege, au fost învinşi de porţile locuinţei morţilor. Dar iată Unul pe care moartea nu a putut să-L ţină. Este Cristos, Fiul Dumnezeului Celui Viu, dovedit astfel prin învierea din morţi (Rom. 1.4).

Dumnezeu i-a descoperit lui Simon, fiul lui Iona, acest lucru, iar Simon l-a mărturisit în public. Aceasta este temelia Bisericii: CRISTOS, FIUL DUMNEZEULUI Celui Viu. Ce temelie nezdruncinată: Fiul lui Dumnezeu în puterea învierii Lui care este dată tuturor celor ce vin la El, pentru a fi făcuţi şi zidiţi asemenea unor pietre vii. Pe această piatră şi-a zidit Cristos, Adunarea Sa. Pietrele vii, se adună în jurul acestei pietre preţioase - CRISTOS - date tuturor celor ce vin prin credinţă să primească Darul de preţ şi sunt astfel uniţi în Cristos cu toţi cei ce cred în El.

Adevărata temelie a Adunării lui Dumnezeu este deci: Cristos, Fiul Dumnezeului Celui Viu." Clădirea e zidită pe Stâncă, iar Stânca nu este Petru care putea greşi, se putea poticni, rătăci, ci este numai Cristos, Fiul Dumnezeului celui Viu; fiecare piatră din această clădire spirituală - Adunarea - are parte de viaţa Stâncii, iar Stânca nu poate fi nimicită.

7 IANUARIE

Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.

Iacov 5.16

Un preot american povestea odată următoarele: în satul său natal de mai mulţi ani la rând nici un suflet nu ajunsese la mântuire. Tineretul trăia într-o indiferenţă totală. Într-un loc, la marginea satului locuia însă un forjor credincios înaintat în vârstă; el se bâlbâia atât de tare, încât ţi se făcea milă când îl auzeai vorbind. Într-o zi pe când el era singur la forjă, întristat de faptul că în satul lui nu a cules roade pentru Domnul, a găsit de cuviinţă să închidă atelierul, iar după-amiaza aceea s-o folosească în rugăciune către Dumnezeu. S-a rugat fierbinte, şi Dumnezeu a ascultat strigătul acestui om bâlbâit. După rugăciune s-a dus plin de încredere la preot şi i-a propus să organizeze o întâlnire de evanghelizare. După ce a cumpănit o vreme, preotul a acceptat propunerea, dar în sine se gândea că totul va fi o nereuşită şi că oamenii nu vor veni. Adunarea s-a ţinut într-o casă particulară. Când s-a apropiat ora fixată pentru vestirea Evangheliei a venit atâţia oameni că sala a ajuns neîncăpătoare. A fost o lucrare minunată. Multe suflete au fost puse în mişcare în clipa când forjorul acela credincios stătea în genunchi, rugându-se stăruitor Domnului. Rugăciunea fierbinte, făcută cu credinţă are o mare putere. Ea a fost şi este ascultată de Dumnezeu. Poate că nu suntem în stare să propovăduim Evanghelia lui Dumnezeu în public, dar toţi putem să ne rugăm în cămăruţa noastră şi chiar pe patul de boală. Iar subiecte de rugăciune avem destule. Oare să nu ne stea pe inimă şi nouă mântuirea sufletelor? Stăruim noi neîncetat pentru ca Dumnezeu să deschidă inimi pentru primirea Domnului Isus? Rugăciunea este respiraţia sufletului. Aşa cum sângele primeşte oxigenul necesar vieţii prin respiraţie şi astfel se înnoieşte şi se curăţă, tot aşa şi sufletul se înnoieşte prin rugăciunea făcută cu credinţă. Cu cât sufletul se poate ridica mai sus, cu atât mai curat şi binefăcător este aerul. Rugăciunea nu este deci o sarcină, ci o NEVOIE.

Rugăciunea este o VORBIRE cu Dumnezeu: pe când vorbeam eu încă în rugăciunea mea... (Dan. 9.21). Şi de aceea apostolul, insuflat de Duhul Sfânt arată cine este în drept să se roage în adunare (vezi 1 Cor. 14.33-38).

Share this post


Link to post
Share on other sites

8 IANUARIE

Cei ce vor merge pe Calea cea sfântă, chiar şi cei fără minte, nu vor putea să se rătăcească.

Isaia 35.8

În Isaia 35 este vorba de o cale numită: calea sfântă." Este vorba desigur despre poporul Israel, dar se poate spune că gândurile din acest capitol au valabilitate şi pentru zilele noastre. De multe ori facem constatarea că unii fraţi şi surori care îşi deschid inima pentru lucrarea lui Dumnezeu şi cred lămurit în El, sunt mai înaintaţi în cunoştinţă duhovnicească decât unii care, am zice noi, sunt mai avansaţi în ce priveşte pregătirea. Experienţa în această direcţie este adeverită de Cuvântul lui Dumnezeu, care spune: Te laud Tată, Doamne al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor. Da, Tată, Te laud, pentru că aşa ai găsit Tu cu cale."

Ce bine ar fi dacă noi am cugeta mai mult asupra acestei exprimări: pruncilor." Cei care sunt convinşi că le trebuie şi le este necesară învăţătura, sunt bucuroşi şi mulţumiţi pentru tot ce le dă Dumnezeu, iar El răsplăteşte şi îi binecuvântează pe copiii Lui care vin cu o asemenea credinţă. Ceilalţi, în mândria lor care se cred atotcunoscători, se depărtează de drumul care duce la adevărata înţelepciune. Domnul Însuşi aduce într-o zi pe un copilaş în mijlocul ucenicilor şi le spune: Adevărat vă spun că dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu nici un chip nu veţi intra în împărăţia cerurilor." Să ne străduim aşa cum face un copilaş micuţ şi să dăm ascultare numai Cuvântului lui Dumnezeu. Acesta este drumul pe care ne poate călăuzi Duhul Sfânt pentru a deveni slujitori ai lui Dumnezeu, pregătiţi de El pentru orice lucrare bună.

Omului firesc i-ar plăcea mai bine să lucreze în public, decât să înveţe în taină; i-ar plăcea mai degrabă să fie plin de slava oamenilor, decât să fie smerit sub mâna lui Dumnezeu.

Share this post


Link to post
Share on other sites

9 IANUARIE

Omul dintâi este din pământ, pământesc; Omul al doilea este din cer.

1 Corinteni 15.47

Primul om a fost Adam, al doilea Om, cel de pe urmă Adam, este Omul Isus Cristos. Încă de la început este între ei o diferenţă esenţială. Primul Adam a fost făcut din ţarină, al doilea Adam este născut din Dumnezeu şi a venit din cer. Primul a fost făcut om în toată firea prin mâna cea puternică a lui Dumnezeu. Cel de al doilea Om, spre deosebire de primul a fost născut printr-o fecioară - lucrarea minunată a Duhului Sfânt - a crescut ca tânăr şi a devenit apoi bărbat. El a cunoscut în întregime slăbiciunile fiinţei omeneşti. El a venit umplut de plinătatea şi desăvârşirea Lui, iar odată cu creşterea Lui în vârstă a crescut şi în înţelepciune şi era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor." Primul om deşi era rânduit domnitor al creaţiei de pe pământ era o fiinţă dependentă; al doilea om deşi era Atotputernicul Creator al tuturor lucrurilor, a luat locul unui om întru totul ascultător. El este cel dintâi născut" şi Lui îi aparţine tot ce se găseşte în cer şi pe pământ, ceea ce se vede şi ceea ce nu se vede, căci totul s-a făcut prin El şi pentru El. Când primul Adam a fost creat existau deja cerurile şi pământul; dar ele au fost create prin cel de al doilea Adam, căci toate se ţin prin El (Col. 1.15-17).

Primul om a fost făcut din ţarină fiind un fiu al pământului; al doilea Om a venit din împărăţia cerurilor fiind Fiul Celui Prea înalt."

În adâncă adorare îngerii se închină

Minunându-se de slava Ta

în Tine străluceşte plinătatea Dumnezeiască

Şi în Tine suntem şi noi desăvârşiţi."

Lumea Îl urăşte pe Cristos, pentru că nu-L cunoaşte. Zicerea ei este: La o parte cu Cristos! Noi nu vrem ca El să stăpânească." Lumea deşi se socoteşte nobilă prin cultură şi prin morală şi zugrăvită pe deasupra cu mărturisirea creştinismului, are în suflet aceeaşi ură adâncă împotriva Fiinţei şi stăpânirii Domnului nostru Isus Cristos, şi acum ca şi în vechime.

Share this post


Link to post
Share on other sites

10 IANUARIE

Şi fiindcă iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt.

Ioan 13.1

Acesta este un adevăr nespus de plăcut pentru credincioşii de astăzi care nu numai că pot să-l priceapă prin credinţă, dar pot să-l experimenteze şi în practică. Ce preţios este faptul că putem cunoaşte dragostea lui Cristos într-o lume atât de rece! Această dragoste era în inima lui Dumnezeu chiar înainte de întemeierea lumii, când El ne-a ales în Cristos!

Domnul Isus îşi îndreaptă privirea acum şi către tine iubite cititor născut din nou şi vede în tine pe unul din cei pe care l-a ales Tatăl înainte de veacuri, ca să te facă părtaş sfinţeniei Lui, în har. Înainte de întemeierea lumii Tatăl te-a unit cu Fiul Său şi vede acum în tine un ales al Tatălui. Poate oare să fie împotriva noastră un Dumnezeu care are asemenea gânduri? Nu ne iubeşte oare Fiul când vede unirea noastră cu El? Oare nu a făcut totul Domnul Isus pentru a ne descoperi aceste gânduri cereşti ascunse pentru noi? Nu s-a dat El însuşi pentru păcatele noastre şi nu ne-a mântuit prin sângele Său? DA, Dumnezeu L-a făcut păcat pe Domnul Isus pentru noi, L-a înviat şi L-a înălţat la dreapta Sa. Noi am murit în El, suntem înmormântaţi prin botez în moartea Lui şi înviaţi împreună cu El. Putem oare să ridicăm ochii spre cer, fără să vedem comoara cerească de har al lui Dumnezeu care ne-a strămutat în locurile cereşti prin Cristos Domnul?

Ce har nemărginit ne este dat ÎN Cristos! Aş dori ca noi să-L iubim din inimă, deoarece El ne-a iubit mai întâi şi iubirea Lui nu se va sfârşi niciodată.

Nu există nimic, în toată lumea, mai binecuvântat decât o viaţă trăită într-o atârnare necurmată de Domnul Dumnezeu; să atârni de El clipă de clipă, să te alipeşti de El şi să aştepţi ca El să îngrijească de orice lucru!

Adevărata taină a păcii şi a unei neatârnări sfinte faţă de oameni, constă în a avea TOATE izvoarele în El. Isus e tot ce ne trebuie; nu avem nevoie de altceva.

Share this post


Link to post
Share on other sites

11 IANUARIE

Şi dacă cineva nu înţelege, să nu înţeleagă!

1 Corinteni 14.38

În Proverbe 19.2 citim: Lipsa de ştiinţă este o pagubă pentru cineva" şi în Efeseni 5.17: De aceea nu fiţi nepricepuţi, ci înţelegeţi care este voia lui Dumnezeu."

În 1 Corinteni 15.34 apostolul Pavel spune, spre ruşinea lor, că sunt unii credincioşi care nu cunosc pe Dumnezeu. Este multă necunoaştere spirituală şi avem nevoie să învăţăm lucrurile cereşti. În 1 Corinteni 14 se vorbeşte despre rânduiala în adunări: Căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii." Cei care se adună pentru Numele Domnului nu pot ca să facă ei rânduieli în adunări după propriile lor iniţiative şi după propriile lor concepţii. Noi suntem supuşi Domnului şi voinţei Lui. În 1 Timotei 3.15 apostolul Pavel ne scrie: ... să ştii cum trebuie să te porţi în Casa lui Dumnezeu." De asemenea şi alte texte ale Bibliei ne dau îndrumări clare în această privinţă. Nici un copil al lui Dumnezeu nu trebuie să fie în neştiinţă. Acest cuvânt: Dacă cineva nu înţelege să nu înţeleagă," exprimă o stare tristă. Cine este în această stare nu mai cugetă, cum făceau cei din Berea, şi nu primesc mustrările din partea celorlalţi credincioşi. Câtă durere şi tulburare se produce acolo unde este prezentă necunoaşterea Bibliei!

Cunoaşterea voii lui Dumnezeu în strânsă legătură cu supunerea şi ascultarea aduc binecuvântare şi unire frăţească. Ea ne face să fim şi voioşi şi supuşi unii altora, în frica lui Cristos şi ne dă puterea necesară ca să suportăm cuvântul de mustrare când este nevoie. În Cuvântul Lui, El ne-a descoperit toată măreţia lui Dumnezeu şi ne este de folos să străbatem această Carte ca pe o ţară binecuvântată în lung şi în lat.

Isus e TOT ce ne trebuie. Ne putem bizui pe El în toate aspectele vieţii. În mâna Lui cea bună şi puternică trebuie să ne simţim în mai multă siguranţă decât în mâinile celui mai îndemânatic om. Toate darurile le avem ÎN ISUS. El este izvorul oricărei autorităţi şi a oricărei slujbe.

Dacă îl avem pe El, avem totul şi din belşug. Nu de la oameni, nici printr-un om, ci prin Isus Cristos şi prin Dumnezeu Tatăl ..." (Gal. 1.1).

Share this post


Link to post
Share on other sites

12 IANUARIE

Mijlocul să vă fie încins, şi făcliile aprinse. Şi să fiţi ca nişte oameni, care aşteaptă pe stăpânul lor.

Luca 12.35-36

Toţi credincioşii care prin sângele Domnului Isus, au fost mântuiţi, au o nădejde sfântă şi neclintită: Cristos va veni să-i ducă în locaşurile Tatălui. Această nădejde vie ne umple inima pe deplin şi ne face să veghem şi să aşteptăm venirea Lui. Aşa cum în vremurile din urmă israeliţii trebuiau să stea cu mijlocul încins, încălţaţi, cu toiagul în mână aşteptând clipa când avea să vină ordinul de părăsire a ţării robiei, tot astfel aşteptăm şi noi cu nerăbdare clipa când Domnul Isus însuşi cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu", va veni pe nor ca să ne ia la El, la Tatăl în cer.

Dacă această speranţă este vie în viaţa noastră, atunci noi suntem gata să-L întâmpinăm. Mijlocul nostru să fie încins bine ca nu cumva hainele noastre să ne împiedece, făclia noastră trebuie să ardă, ca să împrăştie lumina unei bune mărturii şi mâna noastră să mânuiască bine toiagul adevărului. În această stare nu este greu să arătăm în afară că suntem nişte călători care aşteaptă pe Domnul lor.

Putem oare să ne imaginăm că israeliţii aveau alte preocupări decât plecarea lor din ţara robiei? Cu ce ne OCUPĂM noi şi ce ne UMPLE inima? Suntem într-adevăr gata să-L întâmpinăm pe Domnul? Sau nădejdea şi aşteptările noastre sunt încă pământeşti? Ce pagubă ar fi acest lucru!

Încă puţină, foarte puţină vreme şi Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi." Cel care a spus: Iată Eu vin curând", va veghea asupra Cuvântului Său şi-L va împlini. Îi răspundem oare cu toată inima: Amin; VINO Doamne Isuse"?

Domnul nostru va veni în curând. Primii creştini erau atât de pătrunşi de această aşteptare încât nu-i mai interesau lucrurile materiale. Cât de mult ar trebui ca întreaga noastră fiinţă să radieze în jur de aşteptarea venirii Domnului Isus, lucrând pentru salvarea sufletelor din focul pierzării şi luptând pentru înălţarea adevărului Sfintei Cărţi.

Share this post


Link to post
Share on other sites

13 IANUARIE

Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pământului.

Apocalipsa 3.10

Scriptura vorbeşte mult şi în mod special în cartea Apocalipsa despre judecata viitoare. Iar noi putem pricepe din toată Sfânta Scriptură că Domnul Isus Cristos ne-a spus limpede că ai Lui nu vor trece prin necazul cel mare. Mulţi cred că trebuie să treacă prin acest necaz şi de aceea sunt neliniştiţi, iar bucuria lor dispare.

Tocmai acest lucru îl vrea duşmanul sufletelor noastre. Ceasul încercării" este numai pentru cei de pe pământ. Credincioşii au o misiune specială, cerească, căci ei nu locuiesc pe pământ. Ca cetăţeni ai cerului vor privi de sus judecata, aşa cum privea de pe munte Avraam judecata Sodomei şi Gomorei în prezenţa lui Dumnezeu. În textul de azi, Domnul ne arată precis viitorul celor credincioşi: El ne va ocroti, ne va păzi de ceasul încercării care va veni. Dar de ce vrea El să-i păzească pe cei credincioşi? Pentru că au păzit cuvântul răbdării Lui. Ei Îl aşteaptă pe Domnul, dar şi Domnul îşi aşteaptă Mireasa, pentru înălţare şi pentru slavă.

Ce însemnat este lucrul acest pentru credincioşi: El va veni, dar nu va veni pentru păcătoşi. Este însemnat lucru să ne lăsăm călăuziţi de Cuvântul Lui. Dar aceasta nu este totul; trebuie ca inima să aibă dorinţa şi bucuria pentru aşteptarea Lui. De aceea, iubiţi cititori să aşteptăm Luceafărul strălucitor de dimineaţă care răsare înaintea zilei de judecată pregătită pentru păcătoşi.

Noi credem că adevărul despre osânda veşnică stă în legătură întocmai cu însuşirea nemărginită a lucrării de mântuire a Domnului nostru. Dacă nimic altceva nu ne scapă de urmările păcatului, decât o jertfă cu putere veşnică, atunci şi urmările păcatului sunt tot veşnice. Noi trebuie să măsurăm păcatul şi urmările lui numai cu măsura jertfei Domnului Isus şi nu cu măsura simţirii omeneşti sau a minţii omeneşti.

Această dovadă poate să pară multora puţin însemnată, însă pentru noi are o putere foarte mare.

Share this post


Link to post
Share on other sites

14 IANUARIE

Aruncă-ţi pâinea pe ape, şi după multă vreme o vei găsi iarăşi!

Eclesiastul 11.1

Oamenii mântuiţi pot fi de folos altora în felurite chipuri. Din Cuvântul lui Dumnezeu reiese clar că nu trebuie nu fim niciodată zgârciţi. Ce pildă de dăruire ne dă nouă pentru totdeauna Fiul lui Dumnezeu. El răspândea cu inimă largă binecuvântările, El îi hrănea pe cei înfometaţi, El îi tămăduia pe bolnavi şi în cele din urmă S-a dat pe Sine însuşi ca preţ de răscumpărare pentru mulţi.

Să nu obosim în facerea binelui, căci la vremea potrivită vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală (Gal. 6.9). Marea tragedie nu constă în starea materială a oamenilor, ci în cea spirituală. De aceea avem datoria să-L prezentăm pe Isus, Domnul nostru ca Pâinea vieţii." Putem face oricând acest lucru, aruncând această Pâine pe apele care înfăţişează marea popoarelor." Adesea trece atât de mult timp până când un flămând găseşte această Pâine. De aceea să nu ne lăsăm împiedecaţi de împrejurări, ca să răspândim tot mai mult această Pâine. Dumnezeu lasă uneori să vedem roade, acolo unde nici nu ne aşteptăm; şi chiar dacă pe pământ nu le vom vedea, le vom vedea în cer. El a spus: Tot aşa şi Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea, şi va împlini planurile Mele (Isaia 55.11). Ai mâncat şi tu cititor drag, din această pâine pentru a avea astfel mântuire veşnică?

Isus Cristos, Pâinea vieţii,

E mântuirea sufletului meu.

La Tine nu vine nici un om în zadar

Tu tămăduieşti inima împovărată de păcat,

Eşti Pâine pentru aici, pe pământ,

Hrana sufletului în veci de veci.

Consacraţi-vă viaţa care v-a fost dată, puneţi-o în slujba lui Cristos cu TOATE posibilităţile ei, lucrând la mântuirea semenilor voştri, ca să-i smulgeţi din păcat şi moarte.

Dumnezeu nu ne cheamă la lucru pe temeiul priceperii noastre, ci pe al înţelepciunii Lui. Să lucrăm călăuziţi de El prin Duhul Sfânt.

Share this post


Link to post
Share on other sites

15 IANUARIE

Şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mângâiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte.

1 Tesaloniceni 4.17-18

Ce limpede ne învaţă Cuvântul lui Dumnezeu despre lucrurile veşnice. Ne spune că toţi cei care cred în Isus Cristos vor fi pe veci cu El. Nu avem cuvinte pentru a arăta ce har bogat şi binecuvântări sunt în acest adevăr. În inima tesalonicenilor lucrau aceste trei lucruri: credinţa, nădejdea şi dragostea. Toate gândurile şi acţiunile lor erau îndreptate spre cer, acolo unde Cristos stă la dreapta Tatălui. Ei şi-au întors spatele lumii întregi şi s-au îndreptat de la idolii lor spre Domnul Isus, săvârşind faptele credinţei. Ei trăiau în aşteptarea Domnului şi zi de zi îi preocupa acest gând. De aceea, prin dragostea care era în inimile lor, au fost îmbărbătaţi adesea. Deoarece tesalonicenii trăiau în această nădejde, ei se deosebeau de ceilalţi oameni necredincioşi care priveau la cele pământeşti; partea acestora va fi mânia lui Dumnezeu, mânie de care vor fi izbăviţi însă copiii lui Dumnezeu la venirea Domnului Isus. Dar până în clipa aceea, când Domnul Isus va veni pentru ai Săi, ca într-o clipă să ne schimbe şi să fim înălţaţi la casa Tatălui, noi suntem în mâinile dumnezeieşti a căror făgăduinţă este DA şi AMIN". Tot ce ne iese în cale, chiar şi încercările din viaţa noastră, vine din mâna Lui. El ne dă şi nădejdea în revenirea Domnului Isus Cristos. Unde îi va duce pe ai Săi? În casa Tatălui. El este Soarele veşnic al cerului.

El este, bucuria şi fericirea Tatălui; şi noi putem spune cu inima plină de bucurie:

Tu eşti al meu în veci"

El este CENTRUL cerului; în faţa Lui vom îngenunchia pentru a-L adora şi a-L proslăvi (Apoc. 5.14).

De aceea cu ajutorul lui Dumnezeu NU vom şterge niciodată Numele cel fără seamăn al lui Isus de pe drapelul în jurul căruia ne-a adunat Duhul Sfânt, pentru a pune în locul Lui numele unui om muritor.

Să pui un om în fruntea unei adunări, înseamnă curată necredinţă şi o insultă adusă prezenţei lui Dumnezeu.

Share this post


Link to post
Share on other sites

16 IANUARIE

Ei n-au înţeles nimic din aceste lucruri; căci vorbirea aceasta era ascunsă pentru ei, şi ei nu pricepeau ce le spunea ISUS.

Luca 18.34

Domnul le-a vorbit de trei ori ucenicilor despre suferinţele, moartea şi învierea Sa, dar ei nu pricepeau ce le spunea." Ei visau măreţie şi putere. Iacov şi Ioan au vrut, ca unul să stea la dreapta şi altul la stânga Domnului în împărăţia Lui. Desigur, Domnul Isus urma să stea pe Tron şi să domnească, dar Fiul Omului n-a venit să I se slujească ci El să slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi." La cruce a trebuit să plătească preţul răscumpărării noastre, dându-se pe Sine însuşi ca jertfă şi luând asupra Lui pedeapsa pe care trebuia s-o primim noi. Acolo, pe lemnul crucii, El a acceptat să fie făcut blestem pentru noi, ca să ne scape astfel de blestemul legii, aşa cum este scris în Deut. 21.22-23. Acest text arată clar, că un om care a săvârşit o nelegiuire vrednică de pedeapsa cu moartea, era în unele cazuri ţintuit pe cruce ca o mărturie vie a unei judecăţi drepte (Iosua 8.29; 10.27). Aşa s-a întâmplat cu Fiul Omului care a fost ţintuit de viu pe cruce. Mâinile şi picioarele Lui au fost străpunse pe cruce. Vândut de Iuda, tăgăduit de Petru şi părăsit de toţi atârna pe cruce. Toţi cunoscuţii stăteau de o parte, iar El era răstignit între doi tâlhari. Soldaţii romani îşi împărţeau hainele Lui între ei. Toţi trecătorii îl priveau dând din cap. Soarele se întunecase.

Să nu uităm niciodată ce moarte a îndurat Domnul Isus pentru noi!

Meditând mai mult la suferinţele Domnului Cristos pentru noi nu putem să facem altceva decât să cântăm: Vrednic eşti, Doamne şi Dumnezeul nostru să primeşti slava, cinstea şi puterea ... bogăţia, înţelepciunea, tăria şi lauda."

Un Cristos înviat este DOVADA VEŞNICĂ a unei mântuiri împlinite, şi dacă mântuirea este un lucru împlinit, pacea credinciosului este ceva adevărat şi statornic.

Fiecare îndoială în inima unui creştin este o ocară adusă Cuvântului lui Dumnezeu şi jertfei lui Cristos.

Share this post


Link to post
Share on other sites

17 IANUARIE

Veniţi să ne închinăm şi să ne smerim, să ne plecăm genunchiul înaintea Domnului, Făcătorului nostru!

Psalmul 95.6

Rugăciunea este respiraţia sufletului. Copiii lui Dumnezeu nu pot spune că au stăruit destul în rugăciune înaintea Domnului lor. Deseori ridicăm spre Domnul numai oftări, care la vremea lor, sunt ascultate, dar nici rugăciunea din cămăruţă nu trebuie omisă, deoarece are o mare importanţă pentru credincios. Aceasta este o manifestare, dar prin ea mărturisim supunere şi smerenie; aşa ne putem apropia de Dumnezeu.

Aceasta o simţeau şi credincioşii Vechiului Testament: Eliezer, Moise, Iosua, David, Solomon, Ezechiel, Daniel, Ezra şi Neemia se aruncau cu faţa la pământ ca să proslăvească astfel pe Dumnezeu. Şi Domnul nostru Isus Cristos îngenunchea: a căzut cu faţa la pământ" şi se ruga (Matei 26.39; Luca 22.41). Slujitorul credincios Pavel, scrie: Eu îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Cristos." Când şi-a luat rămas bun de la efeseni, de la bătrâni şi presbiteri, Scriptura ne spune: îngenuncheau toţi" (Efes. 3.14; Fapt. 20.36). Petru şi Ştefan de asemenea au îngenuncheat în rugăciune (Fapt. 7.60; 9.40).

Deşi Dumnezeu nu ia în seamă manifestările exterioare, căci El cercetează inima; are însă plăcere pentru omul care vine smerit şi temător de Dumnezeu la rugăciune. Dacă conduita noastră interioară este demnă şi umilă ea se va transpune şi în viaţa practică exterioară. Cum se poate, de exemplu, sănătoşi fiind, să ne punem în pat sub plapuma cea caldă şi să ne rugăm? Nu li se întâmplă deseori unor fraţi şi surori să ia o poziţie nedemnă la rugăciune? Să înţelegem bine că atunci când ne rugăm, stăm de vorbă cu Dumnezeul cel sfânt şi ar trebui să ne verificăm atât atitudinea interioară, cât şi manifestarea ei în exterior.

Firea veche trebuie să fie ucisă şi ţinută în această stare de moarte.

Share this post


Link to post
Share on other sites

18 IANUARIE

În linişte şi odihnă va fi mântuirea voastră.

Isaia 30.15

Liniştea păcii

Sub acest titlu fratele Darby scrie: Roagă-te mult şi vorbeşte puţin. Lăsaţi-mă să vă spun ceva deosebit pentru viitor; există o sfinţenie delicată, liniştea odihnitoare care îi place lui Dumnezeu şi credincioşilor Lui, atât de mult. Duhul vorbăriei este otravă pentru orice formă de părtăşie a credincioşilor. Ea stinge afecţiunea, este pricina încâlcirii sufletelor, este pierdere de timp şi goliciune duhovnicească. Numai lucruri ca dragostea, ascultarea, amabilitatea şi ceea ce este necesar, trebuie să ne îndemne la vorbire - altminteri se cade să tăcem. Fiţi unul altuia sprijin, printr-o comportare sfântă, şi nu prin vorbe multe. Dumnezeu locuieşte numai în suflete liniştite şi de aceea trebuie să fie şi limba liniştită. Priveşte la roadele stării de linişte care este sfântă. Ea dă putere, stăpânire de sine, îndeamnă la rugăciune, la înţelepciune, părtăşia cu Dumnezeu şi cu sfinţenia Lui."

Te-ai gândit că versetul din Isaia 30.15 ar avea legătură şi cu limba ta? Cu siguranţă este spre binecuvântarea noastră, a familiilor noastre şi a adunării, dacă ştim acest lucru. Prin vorbărie multă, liniştea şi încrederea noastră se pot îndepărta foarte uşor de noi. Ea este un rău" - aşa spune apostolul Iacov (cap. 3.8. Ea este un duşman al liniştii, desigur chiar şi când vorbeşte despre linişte." Dar ce face dragostea? Ea nu vorbeşte, ci iubeşte. Despre linişte nu se poate vorbi mult, ea trebuie exercitată prin fapte, ea trebuie practicată.

A fi liniştit, a aştepta răbdător, a te încrede în Dumnezeu şi a aştepta în tăcere, sunt lucruri care par a fi nenaturale, dar prin părtăşia cu Domnul, prin rugăciune, trebuie să învăţăm această atitudine şi adesea ne-o însuşim trecând prin lupte şi necazuri.

Nu vă temeţi de nimic, staţi pe loc şi veţi vedea izbăvirea pe care o va da Domnul în ziua aceasta..."

Share this post


Link to post
Share on other sites

19 IANUARIE

De aceea, încingeţi-vă coapsele minţii voastre, fiţi treji, şi puneţi-vă toată nădejdea în harul, care vă va fi adus, la arătarea lui ISUS CRISTOS!

1 Petru 1.13

Aleşii care trăiesc ca străini, împrăştiaţi pe faţa pământului, după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, erau evrei născuţi din nou şi lor le este adresată această epistolă. Ei cunoşteau acum un Cristos măreţ, înălţat la cer, nu un Mesia pământesc. De aceea erau şi aceşti credincioşi socotiţi pe pământ străini." Partea lor era să se bucure de mântuirea găsită în Domnul Isus Cristos şi să aştepte arătarea lui slăvită, când se va vedea ce înseamnă o fiinţă mântuită adusă în Casa Tatălui. Ce îmbărbătare pentru cei care azi trebuie să treacă prin multe necazuri şi prin dureri! Căci venirea Domnului înseamnă totodată încetarea oricărei dureri şi a oricărui necaz. Cât de aproape este clipa aceea scumpă când Domnul îşi va lua Mireasa ca s-o ducă acasă şi să fie astfel în veci împreună!

Acum nu-L putem vedea cu ochii noştri, dar atunci, El ni se va arăta în măreţia şi slava Sa. Aşa cum stătea atârnat pe cruce văzut de toţi şi cum stă acum la dreapta Tatălui tot la fel de precis El se va arăta în slavă. Întrebarea cea mai importantă este: îl aşteptăm noi oare?

Există oameni care-L aşteaptă şi oameni care sunt nepăsători faţă de acest lucru. Pentru cei care îl aşteaptă, El va veni pentru a le da slava Lui; iar ceilalţi vor fi chemaţi la judecată. Cei care îl aşteaptă cu adevărat vor fi cunoscuţi nu numai atunci când va veni, ci şi acum prin comportarea, caracterul şi viaţa lor. Ei trăiesc numai pentru Dumnezeu, despărţiţi de o lume imorală care are o formă de evlavie. Adevăraţii credincioşi simt cu durere în inima lor lipsa Domnului şi doresc ca El să vină cât mai curând.

Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după faptele lui."

AMIN! VINO, DOAMNE ISUSE!

Share this post


Link to post
Share on other sites

20 IANUARIE

Stăruiţi în dragostea frăţească.

Evrei 13.1

Dragostea de fraţi este semnul prin care se cunoaşte viaţa nouă care se primeşte prin credinţă la naşterea din nou. Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentru că iubim pe fraţi" (1 Ioan 3.14). Dragostea este semnul prin care se recunoaşte care este omul credincios. La evrei, cărora le este adresat epistola, dragostea era în pericol să se răcească. Multele necazuri, prigoane şi nevoi i-au adus într-o astfel de stare încât se gândeau numai la ei înşişi şi nu la ceilalţi fraţi. De aceea era de trebuinţă îndemnul: Stăruiţi în dragostea frăţească." Nu este oare la fel şi cu credincioşii de astăzi? Şi noi suntem în primejdia de a ne gândi numai la noi. Să-i încredinţăm totul Domnului Isus şi El ne va ajuta să luăm parte la necazurile şi greutăţile fraţilor şi surorilor noastre. În zilele necazului cel mare, dragostea celor mulţi se va răci. Aş vrea ca nici unul din cititorii acestor rânduri să nu aibă parte de acest necaz care va veni. Cât de necesar este să ne îmbărbătăm între noi cu dragostea Domnului nostru! El îi iubeşte pe ai Lui până la capăt. DA, dragostea Lui nu sfârşeşte şi nu se micşorează niciodată, ea rămâne aceeaşi în vecii vecilor. De aceea este necesar să ne dovedim necontenit dragostea faţă de fraţii şi surorile noastre. Poate că cineva te-a jignit şi nu ţi-a dat cinstea cuvenită, sau te doare un fapt săvârşit de un frate în dreptul tău. Atunci să rămână statornică în tine dragostea frăţească faţă de fratele tău şi în situaţiile practice care se ivesc să cauţi folosul lui şi nu al tău.

Domnul a făgăduit binecuvântare numai acolo unde este pace şi unitate între fraţii care locuiesc împreună. Unde este dragoste frăţească fără făţărnicie, acolo este o inimă curată deoarece izvorăşte din slava lui Dumnezeu (2 Petru 1.7). De aceea să ne însuşim acest verset Şi să-l lăsăm să lucreze: Stăruiţi în dragostea frăţească", stăruiţi cu toate neajunsurile, necazurile şi împotrivirile. Nu ele să acopere dragostea, ci dragostea să le acopere pe ele.

Să nu jertfim adevărul de dragul dragostei de fraţi." Adevărata iubire se arată atunci când arăţi adevărul, căci numai pe adevăr se pot întemeia relaţii frăţeşti curate.

Share this post


Link to post
Share on other sites

21 IANUARIE

Era în ţara Uţ un om care se numea Iov.

Iov 1.1

Pare de necrezut că Dumnezeu are grijă de fiecare om în parte. Este greu de înţeles după mintea noastră acest lucru deoarece în acelaşi timp trăiesc pe pământ miliarde de oameni. Şi este totuşi adevărat acest lucru: Dumnezeu cunoaşte pe fiecare om şi El ştie toate mişcările lui. Seriozitatea acestui fapt izvorăşte chiar din Maleahi 3.5: Mă voi apropia de voi pentru judecată şi mă voi grăbi să mărturisesc împotriva descântătorilor şi preacurvarilor, împotriva celor ce jură strâmb, împotriva celor ce opresc plata simbriaşului, care asupresc pe văduvă şi pe orfan, nedreptăţesc pe străin şi nu se tem de Mine, zice Domnul oştirilor". Ne aduce îmbărbătare situaţia în care se găsea Agar. Nimeni nu o vedea rătăcită în pustietate, dar Dumnezeu a văzut-o şi a ajutat-o. Dumnezeu cunoştea inima dornică de adevăr a famenului etiopian care nu a făcut degeaba drumul cel lung. Filip a fost trimis să-i spună lucrurile de căpătâi ale Evangheliei. Iar cartea Iov cu cele 42 de capitole ale ei, este o mărturie a acestui adevăr: Dumnezeu se ocupă îndeaproape de fiecare om. Oamenii nu pot accepta că Dumnezeu îi cunoaşte pe fiecare dintre ei, că El ştie toate tainele inimii, toate păcatele. Dar Domnul va aduce o dată la lumină totul când va face marea judecată. Nimeni nu va scăpa de acest Judecător; toţi vor sta în faţa tronului mare şi alb la judecata cea mare.

Care este starea ta? Dumnezeu te cunoaşte pe tine personal. El te cunoaşte pe nume şi ştie unde locuieşti. El îţi cunoaşte viaţa în întregime cu toate părţile ei însorite şi cele umbrite. Dumnezeu nu ar dori să te cheme la judecată pentru păcatele tale. De aceea El a dat pe singurul Său Fiu, ca să plătească cu sângele Lui cel scump păcatele tuturor, îndurând suferinţe grele şi murind pe cruce la Golgota.

El însuşi îţi spune şi ţie iubite cititor: Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară (Ioan 6.37).

El însuşi a zis: Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi (Evr. 13.5).

Încrede-te deci ÎN El!

Share this post


Link to post
Share on other sites

22 IANUARIE

Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri, şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în CRISTOS ISUS!

Filipeni 4.6-7

În rugăciune, noi aducem lui Dumnezeu, Tatăl nostru, şi Domnului Isus, adorare, dar şi laudă şi mulţumire. Ce har minunat avem noi, că ne putem apropia de Domnul nostru, şi El vrea să-şi plece urechea şi să ne asculte. El vrea să ne dea totul spre binele nostru. Cea mai înaltă expresie de mulţumire, este adorarea în duh şi se arată în chipul cel mai real la Masa Domnului nostru, unde fiecare credincios îşi are locul lui. Domnul doreşte să ne mai dăruiască multe, să ne apropiem de El, să ne desprindem de socotelile omeneşti; astfel Numele Tatălui şi al Domnului nostru Isus vor fi înălţate tot mai sus pe stindardul nostru, chiar şi în aceste zile din urmă.

Să aducem mulţumiri Domnului pentru adunările din orice loc şi să cerem ca ele să fie o mărturie vie a lui Dumnezeu în această lume. De asemenea să ne rugăm pentru conducători şi pentru autorităţi, chiar şi pentru fiecare om, pentru ca mărturia din aceste timpuri să fie menţinută prin propăşirea Evangheliei, pentru ca mulţi să vină la pocăinţă şi să fie adăugaţi la Adunarea Lui. Să nu uităm pe bolnavii noştri, care trebuie să fie şi ei o pricină zilnică de amintire în rugăciunile noastre. La fel să ne rugăm pentru cei care sunt în necaz. Bineînţeles că în ora de rugăciune nu se pot aminti toate aceste probleme, dar Cel care cercetează inima şi rărunchii ştie ce se află şi în gândul nostru şi va prezenta Tatălui totul, într-o formă ideală, şi plăcută Lui. Ne gândim că Domnul însuşi dă rugăciunilor noastre, puterea Sa. Dacă avem toate acestea în faţa ochilor noştri, atunci orele de rugăciune nu vor fi aşa de slabe şi de sărace, cum se întâmplă adesea.

... Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum să ne rugăm. Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi ..."

Share this post


Link to post
Share on other sites

23 IANUARIE

Voi, copilaşilor, sunteţi din DUMNEZEU.

1 Ioan 4.4

Deseori se aude părerea că este un lucru de neconceput şi o îndrăzneală prea mare să spui: sunt un copil al lui Dumnezeu." Aceasta se va vedea abia la sfârşit.

Dar faptul că cei ce L-au primit pe Isus sunt copii ai lui Dumnezeu ni-l spune Cuvântul lui Dumnezeu. Şi cât este de bine că noi avem încă de acum această siguranţă, că ne bucurăm de dreptul de a ne numi copiii Lui. Ioan spune în alt verset: Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu, născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu (Ioan 1.12-13). Prin NAŞTEREA din NOU, nu prin sforţări proprii suntem aşezaţi în această stare binecuvântată. Abia acum putem spune: Acum SUNTEM copii ai lui Dumnezeu." Este lucrarea Lui, care în harul Lui nemărginit ne-a născut din nou, lucrând în inimile noastre prin Cuvântul şi prin Duhul Lui, dăruindu-ne în Domnul Isus, Fiul Său, o viaţă nouă. Nouă ne-a fost dat harul să credem în Numele Lui şi să-L primim în inimile noastre. Astfel în viaţa noastră s-a făcut o schimbare minunată:

Noi am devenit nişte oameni cu o natură dumnezeiască şi Duhul Sfânt locuieşte în inimile noastre. El este Duhul înfierii, prin care putem spune Ava, Tată!"

Da, în adevăr, mare este această fericire care izvorăşte din Tatăl nostru. El ne-a făcut copii ai Săi, părtaşi ai Casei Sale. Pe acest pământ călătorim ca necunoscuţi şi nimic nu ne poate despărţi de El, pentru că El este Tatăl nostru. Să trăim în fiecare moment în inima noastră această stare de copii ai lui Dumnezeu, şi să dovedim acest lucru prin viaţa noastră. Oricine rămâne în El nu păcătuieşte." Aceasta înseamnă să fim o mărturie înaintea oamenilor, atât spre folosul nostru şi al celor din jurul nostru, cât şi spre slava lui Dumnezeu.

Toţi cei care se îndoiesc de iertarea lor deplină şi veşnică, spun prin aceasta că jertfa lui Cristos nu este desăvârşită şi că nu este de ajuns pentru iertarea lor.

Share this post


Link to post
Share on other sites

24 IANUARIE

Dar pe tine te voi izbăvi în ziua aceea, zice DOMNUL, şi nu vei fi dat în mâinile oamenilor de care te temi ... ci viaţa îţi va fi prada ta de război, pentru că ai avut încredere în Mine, zice DOMNUL.

Ieremia 39.17

Această veste i-a adus-o Ieremia etiopianului Ebed Melec care era slujitorul lui Zedechia împăratul lui Iuda. Acest etiopian era un instrument în mâna lui Dumnezeu.

Ce se întâmplase? Ieremia a prorocit poporului decăzut judecata lui Dumnezeu şi din această pricină a intrat într-o mare primejdie. Căpeteniile lui Iuda care urau pe prooroc l-au divulgat împăratului, iar aceştia l-au dat în mâinile lor. Ieremia a fost pogorât într-o groapă cu noroi. Dar Dumnezeu veghea asupra slujitorului Său. Ebed-Melec care cunoştea toată situaţia din prorociile lui Ieremia şi care Îl cunoştea şi pe Dumnezeul cel Viu, plin de curaj s-a dus la împăratul Zedechia şi i-a prezentat situaţia dezastruoasă în care se afla proorocul. El a găsit ascultare la împărat şi Ieremia a fost scos din groapă (Ier. 38.11-13). Dumnezeu nu a uitat actul de dragoste şi credinţă a lui Ebed-Melec. Ca răsplată pentru fapta săvârşită el primeşte promisiunea de la Dumnezeu că va scăpa cu viaţă când va fi asediată cetatea.

Ce minunată este grija lui Dumnezeu pentru ai Săi! El are şi în zilele noastre mijloace şi căi pentru a-i ajuta pe copiii Săi în cele mai mari greutăţi şi necazuri şi pentru a-i salva din orice situaţie. Dar pentru cei care fac ca Ebed-Melec este pregătită o răsplată. Chiar dacă Domnul ne-ar cere viaţa, nici atunci nu ar trebui să dăm înapoi. Să ne încredem în permanenţă în Marele nostru Dumnezeu.

Să veghem cu gelozie împotriva pornirii înnăscute, care ne îndeamnă să privim la om şi să ne bizuim pe nădejdi omeneşti. Să rămânem cât mai aproape de Izvor! Atunci nu vom duce lipsă de nimic.

Share this post


Link to post
Share on other sites

25 IANUARIE

Dacă ai fi cunoscut şi tu, măcar în această zi, lucrurile, care puteau să-ţi dea pacea! Dar acum, ele sunt ascunse de ochii tăi.

Luca 19.42

Plângând a spus Domnul Isus aceste cuvinte pentru Ierusalim. El s-a străduit să împlinească voia Tatălui în ceea ce priveşte mântuirea poporului Israel. În schimbul dragostei Lui a primit însă din partea oamenilor numai ură şi duşmănie. Ar fi fost drept ca Domnul să îndepărteze acest popor din faţa ochilor Lui; dar cine altul ar fi putut avea ca El atâta milă şi îndurare? El îi plângea pe ai Săi pentru că se vedea silit să se depărteze de ei, deoarece nu L-au primit; era îndurerat pentru ei, cunoscând pedeapsa de neînlăturat care urma să vină din partea lui Dumnezeu ca plată a neascultării lor. Şi tu poţi primi, aceste cuvinte ale Domnului Isus pentru tine. Poporul Israel a primit harul venit prin Domnul Isus Cristos ca pe un lucru de ocară. Vrei şi tu să te asemeni cu poporul Israel? Uşa harului mai este încă deschisă! Cât timp tu nu ştii. De aceea pregăteşte-te să intri cât timp se mai poate, înainte de a se închide uşa. Cât de primejdioasă este amânarea chiar pe acest pământ; gândeşte-te că trebuie să pleci neapărat cu un tren accelerat pentru a-ţi salva viaţa din primejdie, dar mai vrei să rezolvi încă unele probleme; amâi şi când ajungi la gară, vezi că trenul a plecat. El a plecat conform programului dinainte stabilit. Tu ai întârziat; trenul a plecat fără tine; acum este prea târziu. Fatal! Incomparabil mai rău este dacă pierzi, pentru toată veşnicia, trenul harului. Atunci nu mai poate ajuta la nimic: nici păreri de rău, nici legături cu alţii, nici strădanii, nimic, nimic, nimic; totul este numai PIERZARE. Să-ţi alegi din timp calea şi ţinta este peste măsură de important şi necesar. De aceea nu pierde ocazia! Vino la jertfa Domnului Isus cu păcatele tale, tu călător obosit. Acolo poţi găsi odihnă, acolo este linişte.

Când vrei să vii? Când vrei să te întorci din calea rea?

Când vrei să vii la Dumnezeu? NU AMINA! NU AMÂNA!

Share this post


Link to post
Share on other sites

26 IANUARIE

Când a aflat Daniel că s-a iscălit porunca, a intrat în casa lui, unde ferestrele odăii de sus erau deschise înspre Ierusalim, şi de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga şi lăuda pe DUMNEZEUL lui, cum făcea şi mai înainte.

Daniel 6.10

Rugăciunea în genunchi se cuvine oamenilor ca făpturi ale lui Dumnezeu şi este o expresie înaltă de cinstire în rugăciune; şi încă, mai mult ea exprimă poziţia potrivită a unui copil al lui Dumnezeu când prin Domnul Isus se apropie de Tatăl cu deplină încredere. Solomon s-a rugat în genunchi la întemeierea templului. Ezra, când a aflat despre păcatul poporului său, s-a rugat în genunchi şi a adus jertfe. Şi Pavel şi-a plecat genunchii la rugăciune pentru toţi credincioşii ca aceştia să poată fi întăriţi în mijlocul oamenilor. Când el se afla în Milet, a îngenunchiat împreună cu cei din Efes.

Şi despre Domnul nostru citim că în grădina Ghetsimani a îngenunchiat în ceasul greu în care judecata lui Dumnezeu se apropia.

Ce credincios, ce om viteaz era Daniel! Chiar când viaţa lui a fost în primejdie, el nu şi-a schimbat programul de rugăciune, el nu s-a retras în loc ascuns, ci de trei ori pe zi, cu fereastra deschisă, îngenunchea, şi se ruga lui Dumnezeu. Ce ruşine pentru noi, care avem harul să trăim în libertate, să fim totuşi înclinaţi să ne schimbăm în funcţie de împrejurări. Să ne dea Domnul fiecăruia personal şi tuturor membrilor familiilor noastre consecvenţă în a îngenunchia în rugăciune înaintea lui Dumnezeu Tatăl şi a Domnului nostru Isus Cristos. Domnul să lucreze ca aceasta să devină o obişnuinţă sfântă pentru noi. Dacă ne vizităm unii pe alţii, înainte de despărţire, să îngenunchem împreună. Prin aceasta Domnul ne va binecuvânta şi părtăşia noastră unii cu alţii, în dragostea lui Dumnezeu, va fi mai intimă.

Isus nu se temea de mânia oamenilor, nici nu căuta bunăvoinţa lor.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Paste as plain text instead

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

Loading...
Sign in to follow this  

×
×
  • Create New...