Jump to content
Vesperala Forum
Sign in to follow this  
BigDefender

Versete din Biblie, comentate

Recommended Posts

21 FEBRUARIE

Pentru că n-aţi fost întâiaşi dată, de aceea ne-a lovit DOMNUL DUMNEZEU nostru, căci nu L-am căutat după lege.

1 Cronici 15.13

Chivotul care reprezenta sfinţenia şi maiestatea lui Dumnezeu a căzut în mâna filistenilor. Aceştia l-au trimis pe un car nou în ţinutul Israelului. Indicaţiile lui Dumnezeu ca chivotul să fie dus pe umerii leviţilor le erau necunoscute filistenilor. Ani de-a rândul chivotul a rămas ascuns până când David, omul după inima lui Dumnezeu, s-a urcat pe tron. Dorinţa lui era de-a aduna poporul în jurul chivotului lui Dumnezeu în Sionul pe care Cel Veşnic şi la ales. Dar David nu a respectat instrucţiunile de transport al chivotului cum poruncise Dumnezeu şi de aceea Uza a trebuit să moară. Dumnezeu a trebuit să facă această spărtură întrucât El este sfânt. Spaimă mare a intrat în David şi slujitorii săi, încât după aceea chivotul a fost dus în Sion conform poruncilor date de Dumnezeu. Ce stare binecuvântată. Dumnezeu îşi ocupă locul în mijlocul poporului Său. Ce învăţătură serioasă pentru zilele noastre.

Azi mai mult ca oricând nu se iau în considerare gândurile lui Dumnezeu despre Adunare, unitatea creştinilor şi felul cum a fost poruncit de El să decurgă adunările lor. Dumnezeu nu ne-a lăsat în necunoştinţă. În Matei 18.20 ni se dau indicaţii clare în această direcţie. Unde sunt doi sau trei adunaţi pentru Numele Său, acolo Domnul este şi El în mijlocul lor. Numai acolo poate Să-şi manifeste prezenţa, să dea expresia unei Adunări a lui Dumnezeu. De ne-ar da Domnul har înzecit, ca să preţuim acest loc sfânt şi scump şi fiecare gând omenesc, fiecare faptă să le îndepărtăm din mijlocul nostru ca El să-şi poată ocupa locul în mijlocul nostru, El Căpetenia trupului Său spre a-şi primi slava cuvenită.

Din partea Satanei puteţi să întemeiaţi orice, puteţi să fiţi ce vreţi, dar numai Adunarea lui Dumnezeu nu; căci pe aceasta el o urăşte de moarte şi va căuta prin tot ce-i stă în putinţă s-o vatăme şi s-o ruineze.

Share this post


Link to post
Share on other sites

22 FEBRUARIE

Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe DOMNUL ISUS CRISTOS.

Filipeni 3.20

La oamenii credincioşi care încă de pe acest pământ trăiesc aşa cum se trăieşte în locaşurile în care vrea să ne ducă Domnul Isus, vom găsi o viaţă cerească. Este imposibil ca o inimă în comuniune cu inima lui Cristos să fie în acelaşi timp şi în legătură cu lumea. Duhul Sfânt ne avertizează să ne ţinem ochii aţintiţi asupra lui Cristos în tot timpul cât ţine călătoria noastră aici. Pavel dorea să vadă descoperirea lui Cristos în slava Sa, de aceea ochii săi erau aţintiţi către cer de unde îl aştepta pe Cristos. El s-a debarasat de tot ce ar fi putut să se aşeze între el şi Isus, şi astfel trăia în aşteptarea Domnului.

OARE ESTE ACEASTA ŞI AŞTEPTAREA NOASTRĂ? Această aşteptare dă mângâiere şi putere pentru viaţa noastră practică. Dacă Domnul Isus ar fi mereu comoara inimii noastre nu am mai fi învinşi de necazurile şi greutăţile prin care trecem. Dragostea care îl împinge pe Domnul să ne ia acasă ne va lumina cu toată puterea ei. Faptul că El însuşi va veni pentru a ne lua la El este o dovadă a dragostei Lui. Cât de mult ar trebui să fie inima noastră încărcată de bucurie la acest gând măreţ! El, care a murit pentru noi şi acum trăieşte pururea, se preocupă îndeaproape şi aşteaptă în dragostea Lui clipa când va înălţa Mireasa Sa prea iubită în casa Tatălui. De-ar fi inima noastră plină de dorul de a fi acolo unde este El!

Un creştin ar trebui să aibă îndrăzneală ca Domnul Cristos: Fii viteaz pentru Dumnezeul tău! Fii ca El în iubire: gândeşte cu bunătate, vorbeşte cu bunătate, lucrează cu bunătate! Fii ca El în sfinţenie! A fost El plin de râvnă? Fii şi tu tot aşa. A fost El lipsit de iubire de sine? Fii la fel! A fost El evlavios? Fii plin de râvnă în rugăciunile tale! A fost El răbdător?

Deprinde-te şi tu să rabzi şi să suferi! El este marele Model de la care avem tot timpul de învăţat. Umblă în aşa fel încât să cunoască toţi că eşti cu Isus.

Share this post


Link to post
Share on other sites

23 FEBRUARIE

Atunci Petru a luat cuvântul, şi I-a zis: Iată că noi am lăsat tot, şi Te-am urmat; ce răsplată vom avea?

Matei 19.27

Nimic nu ne încleştează mai mult decât preocuparea pentru lucrurile văzute şi pipăibile. În momentul când duşmanului i-a reuşit să ne abată privirea de la lucrurile cereşti, atunci ne umple inima cu lucrurile pământeşti, văzute. Credinţa nu mai este aşa de neclintită ca în zilele când noi NU ne ghidam după lucrurile deşarte şi pământeşti. Pe când Domnul Isus îi avertiza pe ucenici despre influenţa negativă a lucrurilor pământeşti asupra inimii lor, Petru întreabă: „Ce răsplată vom avea?" Desigur că nu-i uşor să părăseşti totul, dar cine o face pentru Numele Său, va fi înzecit răsplătit. Cine părăseşte ceva pentru voia lui Isus nu pierde de fapt nimic, deoarece va fi răsplătit de El.

Ce parte aleasă pentru apostoli ca şi pentru toţi care ascultă glasul lui Isus şi părăsesc bucurii pământeşti, căci vor fi răsplătiţi „înzecit" şi chiar „însutit".

Deja aici pe pământ au această bucurie înaltă, o recunoaştere mai profundă şi o linişte aleasă iar pentru viitor le este asigurată viaţa veşnică, pe care tânărul bogat a pierdut-o tocmai din cauza iubirii bogăţiilor pământeşti. Duşmanul sufletelor se străduieşte să lege inimile noastre cu lucruri pământeşti. El caută să ne facă să vedem lucrurile ca o pierdere dacă noi, potrivit voii Domnului, ne despărţim de unele lucruri pe care ni le oferă această lume.

Nu merită oare Domnul nostru să ne debarasăm de orice lucru care caută să ne depărteze de El? Este oare o răsplată mai mare pentru noi decât El însuşi şi dragostea Lui?

Se poate să recunoşti că mântuirea este NUMAI în Isus şi în nimeni altul, dar este cu totul altceva când descoperi prin credinţă adevărata esenţă şi temelie a mântuirii şi o iei ca fiind a ta însuţi, ştiind că eşti mântuit. Numai o încredinţare personală ne dă pacea după care suspină atâţia, aşa zişi, „creştini."

Share this post


Link to post
Share on other sites
23 FEBRUARIE

Atunci Petru a luat cuvântul, şi I-a zis: Iată că noi am lăsat tot, şi Te-am urmat; ce răsplată vom avea?

Matei 19.27

Nimic nu ne încleştează mai mult decât preocuparea pentru lucrurile văzute şi pipăibile. În momentul când duşmanului i-a reuşit să ne abată privirea de la lucrurile cereşti, atunci ne umple inima cu lucrurile pământeşti, văzute. Credinţa nu mai este aşa de neclintită ca în zilele când noi NU ne ghidam după lucrurile deşarte şi pământeşti. Pe când Domnul Isus îi avertiza pe ucenici despre influenţa negativă a lucrurilor pământeşti asupra inimii lor, Petru întreabă: „Ce răsplată vom avea?" Desigur că nu-i uşor să părăseşti totul, dar cine o face pentru Numele Său, va fi înzecit răsplătit. Cine părăseşte ceva pentru voia lui Isus nu pierde de fapt nimic, deoarece va fi răsplătit de El.

Ce parte aleasă pentru apostoli ca şi pentru toţi care ascultă glasul lui Isus şi părăsesc bucurii pământeşti, căci vor fi răsplătiţi „înzecit" şi chiar „însutit".

Deja aici pe pământ au această bucurie înaltă, o recunoaştere mai profundă şi o linişte aleasă iar pentru viitor le este asigurată viaţa veşnică, pe care tânărul bogat a pierdut-o tocmai din cauza iubirii bogăţiilor pământeşti. Duşmanul sufletelor se străduieşte să lege inimile noastre cu lucruri pământeşti. El caută să ne facă să vedem lucrurile ca o pierdere dacă noi, potrivit voii Domnului, ne despărţim de unele lucruri pe care ni le oferă această lume.

Nu merită oare Domnul nostru să ne debarasăm de orice lucru care caută să ne depărteze de El? Este oare o răsplată mai mare pentru noi decât El însuşi şi dragostea Lui?

Se poate să recunoşti că mântuirea este NUMAI în Isus şi în nimeni altul, dar este cu totul altceva când descoperi prin credinţă adevărata esenţă şi temelie a mântuirii şi o iei ca fiind a ta însuţi, ştiind că eşti mântuit. Numai o încredinţare personală ne dă pacea după care suspină atâţia, aşa zişi, „creştini."

 

Intrebare?

daca ni se propune comentarea unui verset din Biblie pe zi ...asta inseamna ca numai prietinul Big are exclusivitatea comentarii ????? sau nu e vorba de comentare ci de un monolog ?

Sau poate ca ar trebui sa postez eu exact la ora 24 +1 minut ca sa fiu eu primul care comenteaza ...in cazul in care si comentariul ... trebuie sa fie numai UNU .... si nu numai Versetul pentru comentat?

Edited by Sykarian

Share this post


Link to post
Share on other sites
Intrebare?

daca ni se propune comentarea unui verset din Biblie pe zi ...asta inseamna ca numai prietinul Big are exclusivitatea comentarii ????? sau nu e vorba de comentare ci de un monolog ?

Sau poate ca ar trebui sa postez eu exact la ora 24 +1 minut ca sa fiu eu primul care comenteaza ...in cazul in care si comentariul ... trebuie sa fie numai UNU .... si nu numai Versetul pentru comentat?

dat ....naibii mai esti, prietene....:hi:

Share this post


Link to post
Share on other sites
Intrebare?

daca ni se propune comentarea unui verset din Biblie pe zi ...asta inseamna ca numai prietinul Big are exclusivitatea comentarii ????? sau nu e vorba de comentare ci de un monolog ?

Sau poate ca ar trebui sa postez eu exact la ora 24 +1 minut ca sa fiu eu primul care comenteaza ...in cazul in care si comentariul ... trebuie sa fie numai UNU .... si nu numai Versetul pentru comentat?

Biiig ,aici suntem! La podea! :console:

Share this post


Link to post
Share on other sites
Intrebare?

daca ni se propune comentarea unui verset din Biblie pe zi ...asta inseamna ca numai prietinul Big are exclusivitatea comentarii ????? sau nu e vorba de comentare ci de un monolog ?

Sau poate ca ar trebui sa postez eu exact la ora 24 +1 minut ca sa fiu eu primul care comenteaza ...in cazul in care si comentariul ... trebuie sa fie numai UNU .... si nu numai Versetul pentru comentat?

Prietene Alex, daca ai de comentat un verset din Biblie in spirit crestin de ce nu postezi!

Iar daca ai chef de cearta, nu te impiedica numeni sa deschizi alt topic, unde in final te vei certa singur!

Eu spun ca mare este mila Domnului ca ne suporta pe toti in gradina lui!

Share this post


Link to post
Share on other sites

24 FEBRUARIE

Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul!

Matei 5.5

Blândeţea este astăzi o plantă foarte rară, care este socotită de mulţi dintre noi doar ca o neghină care ar trebui distrusă. De cei blânzi se vorbeşte uneori cu un ton înjositor. Nu sunt luaţi în serios, sunt consideraţi laşi şi slabi. Dar Domnul Isus judecă altfel. În a treia fericire se spune despre ei că sunt fericiţi. De multe ori sunt apreciaţi ca fericiţi oamenii care fără jenă şi bun simţ îşi realizează planurile lor în paguba altora. Dar dacă Domnul Isus spune că cei blânzi sunt fericiţi, este sigur că aşa stau lucrurile deoarece El nu greşeşte niciodată. Cei blânzi îl urmează pe Acela care este izvorul blândeţii, care nu a răspuns cu ocară când a fost jignit, care nu ameninţa când cineva îi făcea rău, căci El se bizuia pe Dumnezeul Lui, care judecă totul cu dreptate. Cei blânzi nu se opun constrângerilor de afară. Dacă îi loveşte cineva pe obrazul drept, îl întorc şi pe cel stâng (Matei 5.38-48). Lumea îi declară pe cei blânzi oameni fără caracter sau slabi, dar în realitate cel blând este cel mai curajos. Curajul se arată în aceea că el suportă totul în voia lui Dumnezeu, în puterea lui dumnezeiască. Firea noastră naturală nu iubeşte blândeţea; noi numai ÎN Domnul Isus putem găsi un exemplu adevărat şi ideal demn de urmat. Calea pe care Îl urmăm este plină de binecuvântări şi de răsplătiri, chiar începând de aici de pe pământ şi continuând când vom fi în cer, la El. De L-am urma cu toţii pe Domnul Isus ca să putem fi cât mai fericiţi în viaţa noastră practică.

Evanghelistul D.L. Moody nu primise chiar cea mai bună instrucţie. Numeroasele scrisori care ne-au rămas de la el sunt pline de greşeli. Din punct de vedere fizic n-avea nimic atrăgător, iar vocea lui avea un timbru nazal. Dar toate acestea nu L-au împiedicat pe Dumnezeu să-l folosească pentru a zgudui lumea moartă în păcate.

Era de fapt opera lui Dumnezeu şi nu a lui personală. Iată marele secret!

Share this post


Link to post
Share on other sites

25 FEBRUARIE

Oriîncotro ar cădea copacul, fie spre miazăzi, fie spre miazănoapte, în locul unde cade, acolo rămâne.

Eclesiastul 11.3

În ultimul verset al capitolului 12 Eclesiastul spune că Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, fie bună, fie rea, fie ascunsă, fie vizibilă. La fel citim în epistola către Romani 14.10: „Căci toţi ne vom înfăţişa înaintea scaunului de judecată a lui Cristos." Ce va ieşi acolo la iveală? Doar ceea ce am fost şi am făcut aici în viaţa pământească. Fiecare din noi trebuie să dea socoteala despre sine însuşi în faţa lui Dumnezeu (Rom. 14.12). Dar Dumnezeu îi dă fiecărui om posibilitatea în aceste zile pe care le mai trăieşte pe pământ, să-şi recunoască toate păcatele sale, să se pocăiască şi să primească iertarea şi pacea cu Dumnezeu. Cine spune că nu se poate şti dacă ai sau nu iertarea păcatelor arată prin aceasta că nu cunoaşte Cuvântul lui Dumnezeu, îl face mincinos pe Dumnezeu care a spus categoric: „Oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit" (Rom. 10.13).

Aceasta-i învăţătura biblică pentru păcătos. Decizia pentru starea ta din veşnicie trebuie neapărat clarificată în această viaţă pământească. Două porţi stau deschise: una largă şi una îngustă. Dacă intri pe cea largă, la sfârşitul vieţii tale nu mai există nici o posibilitate de decidere. Dacă chiar ai lăsat în urma ta o duzină întreagă de fraţi şi de surori ca să se roage pentru iertarea sufletului tău zi şi noapte, de ar da toată averea pentru a curma soarta ta este tot degeaba. „Oriunde cade copacul, în locul acela va rămâne!" Ce cutremurător! Vrei să trăieşti în păcate ca la urmă alţii să se roage zadarnic pentru sufletul tău? Dumnezeu nu se lasă batjocorit. Opreşte-te şi recunoaşte-ţi păcatele şi cere iertare Mântuitorului! Astfel vei primi iertarea păcatelor, căci, „oricine crede în El, nu va fi judecat” (Ioan 3.18).

Oamenii nu vor să se pocăiască fiindcă Dumnezeu le cere nu să primească o religie oarecare, ci o naştere din nou, nu numai să ştie că Evanghelia e bună, ci să-L primească pe Isus ca Mântuitorul lor personal.

Share this post


Link to post
Share on other sites

26 FEBRUARIE

Căci cine te face deosebit? Ce lucru ai, pe care să nu-l fi primit?

1 Corinteni 4.7

Ce groaznic este duhul plăcerii de sine, al îngâmfării duhovniceşti! Mai repede decât ne aşteptăm îşi poate găsi acces în inimile noastre. Cât de lesne ne vine a crede că stăm bine înaintea Domnului, dar chiar prin felul acesta urmează căderea. Să ne ferim fiecare în parte de această înşelăciune. Ce uşoară este căderea de la Filadelfia la Laodicea. Se uită foarte uşor că binecuvântările duhovniceşti sunt daruri duhovniceşti, şi dacă se laudă cineva cu ele, demonstrează că nu mai recunoaşte adevărul. Se vorbeşte mult: „Eu sunt bogat... şi nu duc lipsă de nimic" şi nu şti ce sărăcăcios, orb şi gol eşti în privinţa lucrurilor duhovniceşti. Împotriva celor îngâmfaţi duhovniceşte, Dumnezeu are cuvinte de cercetare. Această îngâmfare merge mereu crescând până ajunge în Babilon şi spune: „Şed ca împărăteasă, nu sunt văduvă şi nu voi şti ce este tânguirea." Dar Dumnezeu adaugă: „Tocmai pentru aceasta într-o singură zi vor veni urgiile peste ea ... căci într-o clipă ţi-a venit judecata” (Apoc. 18.7-10).

Să ne păzim toţi care suntem copii ai lui Dumnezeu de îngâmfarea babiloniană care poate să-şi găsească cale de acces spre inimile noastre aşa de repede. Să ne bucurăm de tot ceea ce ne-a dăruit Dumnezeu în nemărginitul Său har şi în deplină umilinţă, în ascultare să ne bucurăm de El, în El şi pentru El! Numai aşa va fi slăvit El şi prin El, Tatăl şi Dumnezeul nostru!

Cum reacţionăm dacă un altul în locul nostru este ales pentru a împlini funcţia pe care o dorim, dacă un coleg este promovat atunci când noi suntem lăsaţi de o parte; dacă un frate este onorat şi noi rămânem în umbră; dacă suntem întrecuţi de un altul? Fac acestea să se trezească în noi sentimente de gelozie sau de pizmă, ori dimpotrivă ne bucurăm de înaintarea aproapelui nostru? Ne place ca Diotref, să ocupăm locul cel dintâi?

Putem spune şi noi ca Ioan Botezătorul: „Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez"?

Share this post


Link to post
Share on other sites

27 FEBRUARIE

Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi pentru Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.

Matei 18.20

Cu câtă claritate relatează aceste cuvinte despre dragostea şi preocuparea lui Dumnezeu faţă de noi! El nu numai că îl mântuieşte pe cel pierdut şi-l face părtaş poporului Său, dar El ne şi strânge în jurul PERSOANEI Fiului Său prea Iubit pentru a-l adora. Deşi acum El nu este în chip văzut în mijlocul nostru cum a fost în ziua învierii, totuşi El este prezent în mijlocul poporului Său, prin acţiunea şi adevărul Său care este forţa motrice a creştinilor. Deosebirea este că atunci putea fi pipăit, putea fi privit cu ochiul firesc, pe când astăzi îl vede numai ochiul credinţei. El însuşi a spus: „Ferice de cei ce nu văd şi cred." Ce bucurie a fost pentru ucenici să-l aibă pe Domnul în mijlocul lor! Tot aşa şi azi unii creştini pot să spună cât de minunat, de frumos şi nespus de preţios este să savurezi prezenţa Lui când credincioşii sunt adunaţi în Numele Lui. Domnul a spus odată: „Unde sunt Eu să fie şi slujitorul Meu." De aceea este de o mare importanţă pentru fiecare credincios să fie pătruns de preocuparea pentru locul unde a prezis Domnul că va fi prezent. Ce har de a descoperii prezenţa Lui şi de a da loc Duhului Sfânt ca UNIC conducător în strângerile laolaltă. Acolo (şi numai acolo) vor curge râuri de binecuvântări şi inimile vor primi ceea ce au nevoie. Prin rugăciune, Îi putem spune toate greutăţile noastre. Şi ce binecuvântare să ne ocupăm locul la Masa Lui, amintindu-ne de moartea Lui, aducându-I jertfe de laudă şi adorându-L. Este partea cea bună a fiecărui copil al lui Dumnezeu de a ocupa locul în prezenţa lui Dumnezeu. De ar cunoaşte şi de ar savura fiecare copil al lui Dumnezeu locul acesta.

Adunarea lui Dumnezeu nu este un nume, o formă, o pretenţie, sau o închipuire. NU, ea este o realitate dumnezeiască un aşezământ a lui Dumnezeu pe care El l-a pecetluit şi l-a întărit.

Adunarea lui Dumnezeu este un Trup viu, mântuit format şi adunat de Duhul Sfânt, pentru a mărturisi în TOT universul că Numele lui Isus este de AJUNS.

Share this post


Link to post
Share on other sites

28 FEBRUARIE

Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui DUMNEZEU, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului.

Efeseni 6.11

În epistola către Efeseni găsim o bogată revelare a binecuvântărilor personale şi comunitare în legătură cu poziţia noastră ÎN Cristos. Prin această epistolă suntem conduşi pe culmi care sunt foarte înalte pentru credincios şi primim înştiinţări şi destăinuiri care sunt „taine ale Iui Cristos" privind Adunarea Sa. Bărbaţilor Vechiului Testament nu li s-au făcut asemenea descoperiri. Acela căruia i s-a revelat o asemenea comoară nesecată a lui Cristos a fost Pavel. Primirea acestui adevăr dumnezeiesc impune responsabilitate şi o purtare cu credincioşie. La Pavel găsim acest lucru foarte clar. Lui i-a fost dat un ţepuş în carne ca să nu se umfle de mândrie. Iată cum trebuie privită tema capitolului Efeseni 6.

Când poporul Israel a intrat în ţara făgăduinţei a avut de luptat contra duşmanilor băştinaşi care locuiau în ţară. Noi suntem aşezaţi în locurile cereşti, în Cristos şi partea noastră sunt binecuvântările de sus. În momentul în care gustăm prin credinţă aceste binecuvântări, se ridică împotriviri ale duşmanilor din locurile cereşti, De aceea este necesar să îmbrăcăm toată armătura lui Dumnezeu pentru a putea ţine piept vrăjmaşului. Nu-i o luptă împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva stăpânirilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii.

Conduşi pe aceste culmi ale revelaţiei dumnezeieşti, este primejdios să cădem în trufia duhovnicească. De aceea să fim tari în Domnul şi nu în noi înşine. Nici o parte a armăturii nu are voie să lipsească, căci atunci duşmanul găseşte locul neînarmat şi nu putem rezista Ia împotrivirile lui.

De câte ori intenţionezi să ieşi afară din tabără (Evrei 13) ai de luptat cu argumentele minţii tale, care vrea să se opună.

Dacă te supui acestor raţiuni, niciodată nu vei putea gusta bucuria pe care o au cei din afara taberei.

Share this post


Link to post
Share on other sites

29 FEBRUARIE

Nu zice: Cum se face că zilele de mai înainte erau mai bune decât acestea? Căci nu din înţelepciune întrebi aşa.

Eclesiastul 7.10

Dumnezeu a vrut în vremea din vechime ca poporul Său să cunoască puterea şi îmbărbătarea Lui. De exemplu mica rămăşiţă din Iuda care s-a întors din Babilon şi a început să pună piatra de temelie pentru noul Templu, era întristată de faptul că templul refăcut este foarte mic în comparaţie cu cel al lui Solomon. Atunci au auzit glasul Domnului care spunea: „Şi voi umplea de slavă Casa aceasta” (Hag. 2.7-9). Da, în faţa credincioşilor sunt înfăţişate binecuvântările slăvite ale prezenţei stăpânirii lui Mesia în zilele viitoare, pentru a-i întări. Aşa sunt şi promisiunile de la Apocalipsa 2 şi 3 făcute celor care vor birui în adunări; ele sunt legate de viitor. În Evrei 10.32 credincioşilor le sunt arătate zilele trecute pentru a fi îmbărbătaţi şi ridicaţi la aceeaşi bucurie a credinţei. Duhul Sfânt este interesat de noi printre altele îndeosebi în sensul de a ne arăta viitorul binecuvântat. Încercările vor avea un sfârşit, iar partea noastră este o veşnică bucurie. Noi vom purta chipul Celui ceresc. „Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi."

De aceea să facem cum făcea apostolul Pavel: „Uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte alerg spre ţintă pentru premiul chemării cereşti al lui Dumnezeu în Cristos Isus."

Domnul nu ne pune în faţă întinderea unui drum lipsit de încercări şi strâmtorări; dimpotrivă, ne spune că le vom întâlni şi pe unele şi pe celelalte; dar ne dă făgăduinţa că rămâne cu noi în mijlocul acestor încercări, ceea ce este nespus de bine. Este mai bine să ai pe Dumnezeu cu tine în greutăţi, decât să scapi de ele.

Sa fim siguri că inima lui Dumnezeu bate o dată cu inima noastră şi este esenţial să simţim acest lucru. Să privim deci mereu la El de unde ne vine ajutorul şi scăparea.

Share this post


Link to post
Share on other sites

1 MARTIE

Dar acum, o dată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi va-ţi făcut robi ai lui DUMNEZEU, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit: viaţă veşnică.

Romani 6.22

Înainte de a fi eliberaţi, noi eram sclavi ai păcatului pentru că eram în totul sub dominaţia şi puterea lui, fiind supuşi păcatului. Acum, în Cristos, suntem eliberaţi de sub puterea şi dominaţia păcatului şi am devenit robi ai adevărului. Prin puterea vieţii şi prin Duhul care trăieşte în noi putem să-I slujim lui Dumnezeu, trăind o viaţă sfântă, curată şi plăcută înaintea Tatălui nostru din cer. Ascultarea de adevăr este caracterul vieţii pe care am primit-o în Cristos. Fiecare creştin privind înapoi în viaţa lui, va observa unele lucruri de care acum se ruşinează. Eul nostru este acela care ne-ar fi aruncat în prăpastia morţii. Dar acum având Duhul, noi vom aduce roade dumnezeieşti, „roade sfinte." Ţinta noastră este viaţa veşnică în împărăţia Lui.

Ce mângâiere în trupul acesta neputincios să ştim că vom trăi în veci cu Cristos. Numai atunci când suntem la El, purtând chipul Său, putem simţi pe deplin viaţa veşnică. De aceea spune Domnul nostru iubit: „Ei vor intra în împărăţia vieţii veşnice.” În împărăţia vieţii veşnice vor intra numai aceia care au primit o fire dumnezeiască, care se lasă îndrumaţi, călăuziţi de Cuvântul lui Dumnezeu. Întotdeauna se pot vedea la tine şi la mine aceste lucruri?

De-am dovedi întotdeauna cu viaţa noastră practică că Cristos este viaţa noastră şi că locuieşte în noi, atât în gânduri, cât şi în felul de a fi al nostru, că suntem părtaşi ai firii dumnezeieşti. Ce bogăţie ne-a fost dată prin harul şi mila Domnului şi Mântuitorului nostru Isus.

Adevărata viaţă creştinească nu este decât arătarea în afară a vieţii lui Cristos, altoită în noi prin lucrarea Duhului Sfânt, după sfaturile veşnice ale harului fără margini al lui Dumnezeu.

Share this post


Link to post
Share on other sites

2 MARTIE

O ştiinţă atât de minunată este mai presus de puterile mele: este prea înaltă ca s-o pot prinde.

Psalmul 139.6

Credinciosul se bucură ştiind că Dumnezeu vede toate lucrurile. El se bucură de călăuzirea lui Dumnezeu, care luminându-i calea îl păzeşte de cădere. Credinciosul este atent la cele ce vorbeşte şi la ceea ce lucrează. Chiar în zilele rele de acum când fiii lumii nu se mai întreabă de existenţa Lui nici chiar când lumea se cutremură din temelii, credinciosul îşi aminteşte cu multă pace: „Domnul este în Templul lui cel sfânt. Domnul îşi are scaunul de domnie în ceruri, ochii lui privesc şi pleoapele Lui cercetează pe fiii oamenilor” (Ps. 11.4).

Ce har nemărginit pentru noi, care odinioară am fost în lumea aceasta departe de Dumnezeu, dar acum suntem lângă El. Evreul avea voie să meargă numai până în faţa cortului, dar noi avem în har intrare slobodă la Dumnezeu Tatăl prin dragostea Lui, arătată în lucrarea de mântuire săvârşită de Domnul Cristos pe Golgota. Lucrarea Lui cea desăvârşită ne-a împăcat cugetele, iar inimile noastre se bucură că ochii lui Dumnezeu privesc cu plăcere spre cei smeriţi. Cât de plăcut trebuie să fie pentru un om când Domnul îi spune: „Te voi învăţa şi-ţi voi arăta calea” (Ps. 32) Această temelie ne face să păşim neclintiţi, călăuziţi şi luminaţi de Cuvântul lui Dumnezeu, pe drumul spre casa din ceruri, să ne despărţim cu uşurinţă de cele lumeşti şi să gândim cu drag la patria noastră cea de sus. Şi dacă David a cunoscut aceste cărări ale lui Dumnezeu atât de măreţe, cât de mult ar trebui să ne ridicăm noi inima în laudă, mulţumire şi adorare pentru ceea ce Domnul Isus a făcut pentru noi.

Dumnezeu este suveran şi poate să lucreze unde-I place. Se cade însă ca noi să ne supunem autorităţii Lui şi să lucrăm acolo unde ne-a poruncit El. Dumnezeu este Atotputernic să lucreze în cea mai abătută sectă, dar locul nostru după Cuvântul Sfânt este în Adunarea lui Dumnezeu şi nicidecum în altă parte.

Share this post


Link to post
Share on other sites

3 MARTIE

Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.

Marcu 13.31

Domnul Isus vrea să scoată în evidenţă pentru poporul Lui de azi adevărul de neclintit, sfinţenia dumnezeiască a Bibliei, singura Carte pe care te poţi bizui şi care niciodată nu te amăgeşte. Lumina Bibliei desparte credinţa de necredinţă, pe adevăraţii credincioşi de creştinii de lume. Domnul să fie lăudat! Mii şi mii de credincioşi pătrund prin citire şi rugăciune această Carte veşnică. Din Biblie ies la iveală comori nesecate. Ne convingem tot mai mult de adevărul Cuvântului lui Dumnezeu. Orice osteneală a vrăjmaşului de a sfărâma această Stâncă a fost şi este zadarnică. Ea este de nezguduit. De aceea Cuvântul dă fiecărui credincios o credinţă sigură şi o învăţătură statornică. In lupta împotriva întunericului ne trebuie această armă, care este sabia Duhului. În unele cuvinte ale Bibliei care par fără însemnătate, sunt cuprinse adânci mângâieri dumnezeieşti şi taine la care noi nu putem ajunge decât prin cheia credinţei.

Domnul însuşi ne duce în anumite situaţii în care ne poate întreba: „Crezi în cuvintele Mele?" „Crezi făgăduinţele Mele?" Şi atunci, putem pune mâna pe Cuvântul Său şi ridicând ochii spre El îi spunem: „Da, cred Doamne! Credinţa mea îşi găseşte pacea în cuvintele Tale."

Ce măreaţă siguranţă au copiii lui Dumnezeu pentru care Biblia rămâne busola care orientează corabia vieţii lor, arătându-le portul măreţiei veşnice.

Ce poziţie ai tu faţă de Cuvântul lui Dumnezeu, al Scripturii veşnice?

Numai cine crede acest Cuvânt al lui Dumnezeu va fi fericit şi binecuvântat prin Domnul Isus, chiar în cursul vieţii pe pământ.

Oriunde mergem pe urma Dumnezeului nostru, fie în filele Scripturilor sfinte, fie pe plaiul întins al naturii înconjurătoare, găsim plinătate dumnezeiască şi un plan hotărât; numai în măsura priceperii noastre duhovniceşti vom fi în stare să deosebim aceste lucruri şi să le preţuim.

Share this post


Link to post
Share on other sites

4 MARTIE

Femeia să nu poarte îmbrăcăminte bărbătească, şi bărbatul să nu se îmbrace cu haine femeieşti; căci oricine face lucrurile acestea este o urâciune înaintea DOMNULUI, DUMNEZEULUI tău.

Deuteronom 22.5

Dacă se mai discută în unele familii de credincioşi astfel de probleme legate de îmbrăcăminte, sigur că şi rezultatul este diferit. Adeseori se poate auzi întrebarea: „De ce se iau numai unele îndrumări din Cuvântul lui Dumnezeu în special din Vechiul Testament ca exemplu, pe când altele sunt trecute cu vederea?" Vreau să răspund printr-o explicaţie: dacă în Cuvântul lui Dumnezeu este vorba despre situaţia morală şi socială sau dacă este vorba despre temelii fundamentale pe care Dumnezeu le-a subliniat în Cuvântul Său şi în toată creaţia, atunci acestea trebuie îndeplinite cuvânt cu cuvânt. Adevărul însuşit trebuie trăit şi în comportarea exterioară (îmbrăcăminte) atât de bărbat, cât şi de femeie.

Un alt exemplu referitor la ordinea lăsată prin cuvânt este interzicerea de a mânca sânge. Această interdicţie o găsim atât sub lege, cât şi sub har. La fel ne este amintit despre femeie să nu poarte pantaloni căci aceştia sunt o îmbrăcăminte bărbătească, pe când fusta este o îmbrăcăminte femeiască. O soră care are teamă de Dumnezeu nu va purta niciodată pantaloni căci Domnul o vede în orice împrejurare ar fi. Orice femeie sau fată care se depărtează de această „urâciune" va fi o mărturie vie, fără multe cuvinte. Ele vor arăta prin purtarea lor că slujesc Dumnezeului celui Viu şi caută să fie supuse cerinţelor Lui. Ele demonstrează practic că vor să trăiască după gândurile lui Dumnezeu.

În această direcţie întâlnim şi cazuri de femei sau fete care vor să scuze neascultarea lor cu punerea în faţă a diferitelor probleme. Când Dumnezeu a scris aceste rânduri în Cuvânt a ştiut că este şi frig, aşa că scuze nu sunt.

Share this post


Link to post
Share on other sites

5 MARTIE

Tatăl Mă iubeşte, pentru că îmi dau viaţa, ca iarăşi s-o iau. Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine.

Ioan 10.17

Fiul lui Dumnezeu era din veşnicie desfătarea Tatălui. În Ioan 1 ne este spus că Fiul lui Dumnezeu e la sânul Tatălui fapt care ne arată legătura intimă cu Tatăl. Să nu credem că această expresie arată vârsta de prunc a Fiului. NU. În Evrei 1.3 este scris că El însuşi a făcut toate lucrurile prin Cuvântul puterii Sale. În Evanghelia după Ioan (5.20) El însuşi ne spune că Tatăl îl iubeşte. Cu ce bucurie trebuia să se fi uitat Tatăl la Fiul. Fiecare cuvânt, fiecare lucrare, dădea Tatălui un motiv nou să-L iubească; în toate El vedea îndeplinirea gândurilor Sale şi Persoana Sa slăvită. Aceeaşi dragoste a Tatălui pentru păcătoşii pierduţi, umplea şi inima Fiului. Ca păcătoşii să fie salvaţi de pierzarea veşnică trebuia neapărat să fie plătit preţul păcatelor. Plata păcatelor este moartea. Când a venit în lume, Fiul a spus: „Iată că vin să fac voia Ta” (Evr. 10.7). Fiul şi-a dat singur şi de bună voie viaţa Sa. Iată încă un temei care a sporit dragostea Tatălui faţă de Fiul Său Preaiubit. El i-a dat puterea de a-Şi da viaţa pentru păcătoşi ca apoi să şi-o recapete. Domnul Isus a îndeplinit în totul voia lui Dumnezeu. Când totul era aproape îndeplinit, potrivit prorociei a strigat: „Mi-e sete!"

Apoi după puţine clipe şi-a încredinţat viaţa în mâinile Tatălui. Toate acestea trezesc în noi gândul de adorare, căci ele s-au făcut pentru noi. Această ardere de tot a fost făcută pentru Dumnezeu ca jertfă de bun miros, iar pentru noi a fost o jertfă pentru ispăşirea păcatelor noastre. Aceste scumpe adevăruri ne îndeamnă în orice moment să-L adorăm pe Domnul nostru şi să-I mulţumim pentru această lucrare.

„Dar vine ceasul, şi acum a şi venit când închinătorii adevăraţi vor adora pe Tatăl în duh şi adevăr căci astfel de adoratori doreşte şi Tatăl."

Eşti şi tu un astfel de adorator al Marelui Mântuitor?

Share this post


Link to post
Share on other sites

6 MARTIE

Nu fiicele mele! Eu sunt mult mai amărâtă decât voi, pentru că mâna DOMNULUI s-a întins împotriva mea.

Rut 1.13

În vremea „Judecătorilor" poporul Israel a fost timp de 111 ani sub dominaţia popoarelor străine. Din timp în timp Dumnezeu trebuia să intervină cu anumite mustrări, deoarece poporul făcea ceea ce socotea că este bine în ochii proprii. Foametea a fost un mijloc de educare în mâna lui Dumnezeu. El a prezis-o încă din Deuteronom 11.17. Elimelec a căutat să evite această mustrare a Domnului. El s-a dus în ţara Moabului, despre ai cărei locuitori Dumnezeu spusese să nu intre nici unul în Adunarea Sa, şi aceasta să fie o lege veşnică (Deut 23.3). Se pare că Naomi, nevasta lui Elimelec era un element activ în această acţiune şi tocmai ea a trebuit să recunoască dezertarea din faţa Domnului şi din şcoala Sa. În ţara Moabului, Naomi şi-a îngropat bărbatul. Ea a rămas totuşi acolo şi cei doi fii şi-au luat neveste din această tară împotriva voii lui Dumnezeu. Au stat în ţara Moabului aproape zece ani, după care au murit şi cei doi fii. Când a auzit Naomi că Dumnezeu a scăpat poporul său de foametea cea mare, s-a decis să se întoarcă înapoi în Israel. Plecase în mare belşug, dar când a revenit în tară a rămas cu mâinile goale. Nurorile au vrut să o însoţească, dar ea le-a spus să se întoarcă în ţara lor de baştină. Ele văzuseră în casa lui Elimelec frica de Dumnezeu. Naomi a vorbit mult cu Rut după ce Orpa le-a părăsit. În toate ea nu a mustrat-o şi nici nu a judecat zeii moabiţilor. În privinţa aceasta Naomi nu a fost o bună mărturie. Ajunsă la Betleem a mărturisit că Dumnezeu i-a făcut grea situaţia şi tot răul a venit peste ea. Dar în Rut 2.20 a recunoscut că mila lui Dumnezeu nu s-a depărtat de la ea, şi de aceea a putut să revină la Betleem şi să locuiască în părtăşie cu poporul lui Dumnezeu. Toate căile lui Dumnezeu sunt desăvârşite aceasta e marea concluzie la care a ajuns Naomi şi la care trebuie să ajungă fiecare copil al lui Dumnezeu.

Ai ajuns şi tu la această sfântă concluzie?

Share this post


Link to post
Share on other sites

7 MARTIE

Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi.

Ioan 10.11

Oare se mai găseşte undeva un Păstor aşa de Bun ca Domnul nostru? Cine îi iubeşte pe ai Săi ca El? El a coborât din cer şi a murit pe cruce pentru a salva pe oamenii păcătoşi care devin prin credinţă oiţele Sale. Noi îi aparţinem Lui formăm turma Sa, turmă care o paşte El însuşi. Şi din cauză că ne iubeşte cu atâta căldură, El merge în faţa turmei Sale şi noi avem fericirea de a-L urma. Pe calea urmării Sale găsim păşune şi desfătare duhovnicească. Da, El însuşi ne dă bucurii nespuse şi ne îmbărbătează. Celor care stau foarte aproape de El le dă o măsură plină, care se revarsă cu bucurii. Oare nu vrei şi tu ca Marele Păstor să-ţi dăruiască aceste bunuri? Sau suntem mulţumiţi cu o măsură mai mică? Atunci nu luăm din imensitatea Sa şi sufletul nostru nu se bucură de comuniunea cu El. Poate Domnul să fie mulţumit cu noi? Desigur că NU. El vrea să fim în apropierea Sa şi să fim fericiţi. Noi am experimentat faptul că nimic nu ne îmbărbătează mai mult ca preocuparea noastră cu Persoana Sa şi dragostea Lui. Îmbărbătaţi de El, vom primi întotdeauna mai multă putere.

Oare nu se întâmplă câteodată ca o oaie să urmeze pe alt stăpân? Aceasta se întâmplă numai atunci când oaia e bolnavă, căci în acea situaţie nu mai poate deosebi vocea străinului şi vocea Păstorului cel Bun. O astfel de oaie a păşunat în alte locuri decât acolo unde a fost îndrumată de Păstorul Divin. Ea credea că are voie să meargă şi acolo odată, dar s-a arătat foarte repede că a fost numai pentru răul ei. În această situaţie singurul remediu este revenirea la Domnul Isus în plină supunere. El tratează ceea ce este rău şi El vindecă urmările părtăşiei dintr-o legătură nepotrivită a credinciosului. Medicamentele Sale sunt foarte bune şi de multe ori au efect imediat. Câteodată însă trebuie să suferim mai mult timp consecinţele păcatelor noastre.

Să ne încredem tot mai puternic în Păstorul cel Bun care ne va duce în sfânta Lui odihnă.

Share this post


Link to post
Share on other sites

8 MARTIE

Lumina mai este puţină vreme în mijlocul vostru. Umblaţi ca unii care aveţi lumina, ca să nu vă cuprindă întunericul.

Ioan 12.35

Mult a trebuit să se ostenească Domnul ca să găsească roade la poporul Lui. Căpeteniile poporului, cei îngâmfaţi, plini de pizmă şi ură şi-au pierdut energia necesară în lucrarea pentru Domnul. Preoţii, care erau puşi să fie soli ai oştirilor Domnului, (Mal. 2.7) şi fariseii erau cei mai mari duşmani ai Domnului. Domnul a venit ca Lumină pe pământ dar „oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina." Nu este la fel şi azi? Numai puţini sunt aceia care se lasă luminaţi de această lumină, ca să se vadă partea lor rea şi recunoscându-se păcătoşi să vină la Mântuitorul. În Ioan 12 de unde este luat acest verset, Domnul era foarte aproape de momentul morţii Lui pe cruce. Ce solemn răsună aceste cuvinte: „Lumina mai este puţină vreme în mijlocul vostru; umblaţi ca unii care aveţi lumină." Când Domnul era pe cruce, peste căpeteniile religioase a venit un întuneric care i-a cuprins. Versetul 23 şi 28 din Psalmul 69 ne arată că nu va scăpa nici unul din ei de la pierzare.

Ai vrea să fii şi tu părtaş unei asemenea sentinţe? Socotesc că nu! De aceea trebuie să te laşi fără nici o rezervă în câmpul de lucru al acestei Lumini. Făclia de har încă mai luminează, deşi Domnul Isus s-a reîntors la Tatăl Său.

Acum „lumina lumii" sunt cei ce cred în El. Ei mărturisesc dragostea lui Dumnezeu care îi caută pe păcătoşi. Deschideţi inima acestei dragoste nemărginite, nu acoperi nimica, recunoaşte toate lucrurile Domnului şi inima ta va primi multă lumină din lumina slavei cereşti a lui Cristos. Nu ezita. În curând este prea târziu.

Firea omenească învinuie pe oricine, afară de ea însăşi. Dar acolo unde lucrează harul, omul e totdeauna gata să se judece pe sine în lumina lui Dumnezeu şi să ia locul cel mai de jos. În felul acesta se poate ajunge în lumina lui Dumnezeu şi acea persoană va deveni o lumină pentru cei care sunt în jurul său.

Share this post


Link to post
Share on other sites

9 MARTIE

Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre; căci ştiţi că ... aţi fost răscumpăraţi ... cu sângele scump al lui CRISTOS.

1 Petru 1.17

Omul vechi a fost judecat prin moartea Domnului Isus Cristos şi prin acest fapt Dumnezeu îl socoteşte răstignit (Rom. 6.6). Toate nelegiuirile noastre au fost îndepărtate prin jertfa Domnului Cristos, care şi-a adus trupul ca jertfă pe lemnul crucii. Credinciosul este graţiat şi adus înaintea lui Dumnezeu ca să se bucure de dragostea Lui. Astfel credinciosul poate să se apropie fără vreo piedică de tronul harului, căci sângele scump al lui Cristos vorbeşte pentru el şi Domnul însuşi mijloceşte stând la dreapta Tatălui. Numai datorită Domnului Isus chiar şi cel mai slab credincios poate să-şi înalţe rugăciunea către Tatăl, ştiind că inima Tatălui simte pentru el şi mâna Lui îi este de ajutor. Fiecare credincios care are o atitudine de supunere ca cea a unui copil faţă de tatăl, poate să slujească Tatălui ceresc. Ce minunată favoare pentru noi! De-am avea mereu înaintea ochilor noştri marele preţ ce s-a dat pentru răscumpărarea noastră şi poziţia la care am fost ridicaţi, am privi cu scârbă la tot răul, şi am aduce prin vorbele şi faptele noastre slavă lui Dumnezeu.

Mărimea binecuvântărilor primite ne obligă la o comportare în frica de Dumnezeu, iar harul şi dragostea Lui la o supunere ca de copil. Puterea necesară pentru ceea ce suntem, ne este dată. Ce minunat este să-L ai pe Dumnezeul cel milostiv şi mare ca Tată şi să te întemeiezi pe puterea Lui. Aceasta este partea celor mântuiţi.

Christo este singurul steag al lui Dumnezeu şi singurul steag al celor ce luptă în pustia lumii acesteia cu urme ostile celui rău. Cristos este singurul steag pentru orice. A avea un alt steag înseamnă a ne face nedestoinici pentru lupta duhovnicească la care suntem chemaţi.

Ce avem a face noi, ca adevăraţi creştini, cu lupta pentru un sistem de teologie sau de organizaţie religioasă? Să luptăm noi cu un astfel de steag? Cu nici un preţ!

Share this post


Link to post
Share on other sites

10 MARTIE

Celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire.

Romani 4.5

Sunt oameni care nu vor să primească cadouri. Ei sunt darnici cu alţii, dar de la alţii nu vor să primească nimica. În fond este o îngâmfare. Aşa vrea omul să facă cu Dumnezeu în problema mântuirii. Ca făptura să-i slujească Maestrului ei este un lucru normal şi Dumnezeu primeşte o astfel de slujbă. Dar ce trist că omul a decăzut şi în felul acesta s-a despărţit de Dumnezeu şi de atunci el nu-i mai poate aduce nimic lui Dumnezeu. Acest nimic îl bucură pe Dumnezeu, dornic să refacă legătura ruptă.

Mântuirea este numai lucrarea lui Dumnezeu şi El este acela care i-a pus temelia prin jertfa Fiului Său iubit pe crucea Golgotei. Isus era SINGURUL în stare să săvârşească lucrarea mare de împăcare cu Tatăl; în privinţa păcatului şi al datoriei, aceasta înseamnă că El, Domnul Isus s-a dat ca jertfă pe altarul lui Dumnezeu ca să-şi dea sângele Lui pentru mântuirea sufletelor, pentru omul decăzut. Oricine socoteşte lucrarea deplin înfăptuită, primeşte iertarea păcatelor şi credinţa lui este socotită neprihănire. În acest moment, când omul păcătos vine în faţa lui Dumnezeu şi vrea să scape de moartea pe veci, trebuie să considere, lucrarea de mântuire ca făcută pentru el, îndepărtându-se fărădelegea şi să-i pară rău de faptele nelegiuite pe care le-a săvârşit. Scriptura spune: „Ferice de cel cu fărădelegea iertată şi cu păcatul acoperit." Acel om este fericit. Eşti tu cititorule un asemenea om?

El a luat locul nostru şi pe cruce a fost făcut păcat în locul nostru Şi ca atare a primit pedeapsa în locul nostru. El a suferit pe cruce ce ar fi trebuit să suferim noi în veşnicie. El a primit plata păcatului nostru adică moartea, ca noi să primim plata nevinovăţiei Sale, adică viaţa.

Credinciosul nu numai că a primit iertarea tuturor păcatelor sale, dar este unit cu Cristos cel înviat în ceruri.

Share this post


Link to post
Share on other sites

11 MARTIE

Căci şi vorba te dă de gol.

Matei 26.73

Fără să-şi dea seama Petru, prin vorbirea lui, s-a dat de gol că este un ucenic al binecuvântatului Domn, dar în acel moment se leapădă de Isus din Nazaret. De câte ori citim aceste cuvinte fără să le dăm importanţa cuvenită, fără să pătrundă în adâncul inimii noastre!

Şi toate aceste lucruri ne sunt date nouă ca să ne trezească la realitate şi să ne aducă aminte că suntem urmaşi ai Lui. Să veghem tot timpul ca să nu ne încălzim la focul lumii acesteia ci zilnic să trăim într-o cercetare, ca să mărturisim lumii că nu mai suntem din lume, după cum nici El nu a fost din lume. Trebuie să ne mişte până în adâncul inimii, gândindu-ne cât de des Domnul Isus este nevoit să se uite întristat la noi, aşa cum l-a privit pe Petru dacă noi Il lepădăm fie printr-o faptă, fie printr-o vorbă sau gest, sau chiar atunci când tăcem în loc să-l mărturisim.

Este foarte uşor să te laşi dus de apă, de fluxul vremii, politică, avere, modă şi mii şi mii de alte probleme, ceea ce în fond se pare că nu e rău. Dar să ne gândim la cuvintele apostolilor în legătură cu vorbirea: „Cine vorbeşte să vorbească cuvintele lui Dumnezeu" sau „Nici un cuvânt stricat sau necurat să nu vă iasă din gură ci unul bun pentru zidire, după cum este nevoie ca să dea har celor ce-l aud" „Să nu se audă nici cuvinte porcoase, nici vorbe nechibzuite, nici glume proaste care nu sunt cuviincioase ci mai degrabă cuvinte de mulţumire” (Efes. 4.29; 5.4).

Pentru că El ne cercetează până în adâncul inimii noastre, din dragoste pentru El să nu-L supărăm, să nu-L jignim nici cu o vorbă şi să nu ne lepădăm ca Petru, ca cei din jur să recunoască că suntem ucenici ai Lui, altminteri necinstim Numele Lui cel mare.

Sufletul care umblă într-o legătură necurmată cu Dumnezeu va cunoaşte cu adevărat ce este firea veche în toate arătările ei, fără ca pentru aceasta să fi avut nevoie să treacă prin încercări triste. Adevăratul mijloc de a ne cunoaşte este acela al legăturii cu Dumnezeu.

Share this post


Link to post
Share on other sites

12 MARTIE

Când găseşte un mărgăritar de mare preţ, se duce de vinde tot ce are, şi-l cumpără.

Matei 13.46

În Evanghelia după Matei, Domnul Isus ne este prezentat ca împăratul care vine la poporul Său pământesc. Dar vedem clar cum acest popor Îl leapădă. Ca Cel lepădat, Domnul se reîntoarce în ceruri, iar împărăţia capătă o anume dezvoltare şi anumite proporţii în lipsa împăratului; această fază Domnul o denumeşte „Împărăţia cerurilor.” În pilda despre „mărgăritarul de preţ" de care vorbeşte versetul de astăzi Domnul Isus se prezintă ca un negustor care caută mărgăritare preţioase. Când a găsit un mărgăritar de mare preţ vinde tot ce are ca să-l cumpere. Toate drepturile lui de împărat şi tot ce decurge din aceste drepturi El le-a vândut, ca să cumpere mărgăritarul cel de mare preţ. Drepturile Sale de împărat şi tot ce stă în legătură cu aceste drepturi Domnul Isus le-a socotit ca nefiind atât de preţioase, de aceea a vrut să intre în posesia mărgăritarului de mare preţ. Oare ce l-a determinat pe Cel care era în posesia aurului, argintului şi a tuturor comorilor pământului să caute acest mărgăritar de mare preţ şi din pricina lui să coboare drumul sărăciei şi al înjosirii? Prin Duhul Sfânt care a insuflat Scriptura avem posibilitatea să vedem că acest mărgăritar de mare preţ este Adunarea, care are o valoare deosebită pentru inima Domnului Cristos. Poziţia ei înaltă, frumuseţea ei ca Mireasa Lui, a stat în faţa ochilor Lui şi pentru ea Domnul Cristos a părăsit totul. Ce nemărginită este dragostea Lui faţă de noi! Ce har mare se ascunde în cei răscumpăraţi. E ca un mărgăritar mare şi de un preţ imens, pus într-un vas de lut. În acest mărgăritar nu vedem numai slava Adunării, ci şi unitatea ei. Mărgăritarul se formează dintr-un corp mort, care pătrunde în corpul unei scoici şi neputând fi asimilat se formează perla prin descompunerile care au loc. Aceasta este o mare învăţătură pentru toţi credincioşii.

Ar trebui să ne dea mult de gândit această dragoste dumnezeiască şi să înălţăm tot mai sus scumpul Nume al Domnului Isus Cristos.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Paste as plain text instead

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

Loading...
Sign in to follow this  

×
×
  • Create New...