Jump to content
Vesperala Forum
Sign in to follow this  
BigDefender

Versete din Biblie, comentate

Recommended Posts

22 Mai

Facatorul de pace

“Caci El este pacea noastra; care din doi a facut unul si a surpat zidul de la mijloc, care ne despartea.» (Efeseni 2,14).

Cartea de rugaciuni in engleza contine o rugaciune pentru pace :

«O, Doamne, Tu esti autorul pacii si iubitor de armonie... apara-ne pe noi, umilii Tai servitori, de toate atacurile dusmanilor nostri.» O rugaciune buna si linistitoare, desigur. Mai mult, pacea a fost cuvantul de ordine al ingerilor, in mesajul ceresc adus pastorilor din Betleem: «Pace pe pamant intre oameni» (Luca 2,14), este si mostenirea pe care ne-a lasat-o Isus: «Va las pacea, va dau pacea Mea» (Ioan 14,27).

Aici este mai mult decat poate ochiul sa vada. Pacea nu se «intampla». Ea este facuta. Oamenii trebuie sa lucreze la ea. Dumnezeu rezerva o binecuvantare distincta pentru cei care o fac: «Ferice de facatorii de pace, pentru ca ei vor fi numiti fii ai lui Dumnezeu» (Matei 5,9).

Trebuie sa facem ceva activ pentru pace: «Iubiti adevarul si pacea» (Zaharia 8,19). «Traiti in pace unii cu altii» (Marcu 9,50). «Urmariti toate lucrurile care aduc pace» (Romani 14,19). Sfatuind pe pacientii sai asupra stresului, un medic a spus : «Gandurile tale... Pacea este o alegere si nu are nimic de-a face cu ce fac sau gandesc alti oameni».

Unii filozofi au declarat ca o stare de razboi este fireasca pentru umanitate, iar pacea este o exceptie. Slabiti de milenii de pacat, noi avem putina putere si talent pentru a face pace. Ca Print al pacii, (Isaia 9,6), Isus nu numai ca a promis pac celor care Il urmau, dar El a devenit facatorul acelei paci. Prin El, noi putem darama «zidurile de despartire » dintre noi. Pacea spirituala ne usureaza constant calatoria prin viata. In cele din urma, ea ii abiliteaza pe crestini sa indure suferinte incredibile si sa moara in nadejde si credinta: «Sfarsitul omului neprihanit este pacea» (Psalmi 37,37).

Share this post


Link to post
Share on other sites

23 Mai

Supraveghetorul

« Caci erati ca niste oi ratacite, dar acum v-ati intors la pastorul si episcopul sufletelor voastre » (1 Petru 2,25).

Supravegherea este o pozitie de conducere necesara, de neinvidiat si de nivelul doi. Deasupra ta sunt conducatorii, cei care au conturi mari si care sunt, in mod frecvent, absenti. Dedesubt sunt muncitorii pe care-i supraveghezi. Pentru o plata relativ modesta, supraveghetorii trebuie sa fie continuu la lucru – organizare, implementare, respectarea timpului, scrierea de rapoarte. Ei mentin disciplina, asculta reclamatiile si anticipeaza conflictele.

Ispravnicii Egiptului au avut, in mod justificat, o presa proasta in ce priveste comportamentul lor fata de robii israeliti (Exod 5,10-14). In plus, numirea lui Iosif ca supraveghetor in casa lui Potifar l-a implicat in asa masura in treburile familiei, incat el aproape si-a pierdut viata. (Geneza 39, 2-23). Preocupat de realizarea perfecta a proiectelor sale vaste de constructii, regele Solomon a numit 3.600 de supraveghetori pentru 80.000 de lucratori in piatra si 70.000 de salahori (2 Cronici 2,2.18), adica 1 supraveghetor la aproape 400 de muncitori. O responsabilitate destul de mare. Supraveghetorul trebuie sa fie la lucru in fiecare minut din zi.

In timpurile mai recente, avem supraveghetori in coloniile de sclavi. Plantatorii insisi tindeau sa fie adesea absenti de pe mosiile lor. Considerati «albi de mana a doua», supraveghetorii riscau, suportau critici si faceau munca obositoare si periculoasa, pe plantatii. Ei faceau putine, daca nu chiar nici o calatorie acasa, in Anglia sau Europa. In viata reala, stapanii chiar mureau cateodata in timpul revoltelor sclavilor. Dar, in cele mai multe cazuri, uciderea unui supraveghetor satisfacea nevoia de razbunare. La urma urmei, viata lor era de sacrificiu.

In Faptele Apostolilor, aflam ca Duhul Sfant a numit «supraveghetori» in biserica crestina primara. Responsabilitatea lor in slujba cerea aceeasi atentie meticuloasa, dar adesea neatractiva. Ei nu numai ca trebuia sa “se ingrijeasca pentru biserica lui Dumnezeu, dar sa si vegheze impotriva lupilor rapitori” care ar putea incerca sa o atace (Fapte 20, 28.29).

Declarandu-Se supraveghetor, Isus doreste ca noi sa intelegem ca El nu este un mosier absent. Acordand atentie oricarui lucru necesar sigurantei noastre spirituale si mantuirii, El este cu noi, la lucru, in fiecare zi. Asculta plangerile, calauzeste, ofera si scrie chiar si rapoarte.

Share this post


Link to post
Share on other sites

24 Mai

Alesul

„Iata Robul Meu, in care isi gaseste placerea sufletul Meu! Am pus Duhul Meu peste El.” (Isaia 42,1).

A fi „ales” este o experienta minunata. Amintiti-va de pauzele de la scoala cand asteptati sa fiti alesi in echipa scolii? Daca nu erai talentat la sport, poate erai selectionat pentru concursul „Cine scrie mai multe cuvinte”. Cand incepeai sa bagi de seama ca exista baieti si fete (dupa cum era cazul), te asteptai sa fii ales pentru patinaj, pentru serile de sambata sau chiar sa devii prietenul sau prietena cuiva. Mai tarziu, daca erai student bun, colegii de clasa doreau sa studieze cu tine. Si apoi, intr-o zi, poate cineva te cere in casatorie. Ce alegere emotionanta! Toate aceste „alegeri” au o importanta enorma pentru noi.

Chiar daca zarva conversatiilor intre partide si moravurile dubioase ale unor politicieni ne demoralizeaza, democratia are mult in favoarea sa. Incercam sa ne amintim ca votul, alegerea in sine, este un mare privilegiu. Personalitati alese, eroi decorati, campioni olimpici, studenti realizati, prieteni alesi, iubiti – ei toti sunt mandri de statutul lor de „alesi”: Dupa ce au muncit mult ca sa fie alesi, ei continua munca ca sa o mentina. A fi „recuzat” este intotdeauna o mare dezamagire si rusine.

Profetia lui Isaia arata placerea tatalui in Fiul Sau. „Alesul Meu” pentru a implini misiunea de mantuire pentru umanitate. In timpul vietii Sale pe pamant, Isus a exaltat legatura lui privilegiata cu Dumnezeu si a amintit evreilor ca au o responsabilitate ca alesi. In mijlocul ororii rastigniri, Golgota a intors acest titlul impotriva Lui intr-o batjocura amara. „Norodul statea acolo si privea. Fruntasii isi bateau joc de Isus, si ziceau: Pe altii i-a mantuit; sa se mantuiasca pe Sine Insusi, daca este El Hristosul, Alesul lui Dumnezeu!” (Luca 23,35).

In timp ce posibilitatea alegerii lui Isus L-a umplut de bucurie, responsabilitatea a fost incredibil de grea, implicand dispret si moarte. A fi ales nu e treaba usoara.

Noua in schimb, ni s-a dat un vot. Noi putem sa-L alegem sau sa-L respingem pe Cel ales. Vom mai adauga dispret sau vom face sa creasca bucuria Lui, alegandu-L pentru noi?

Share this post


Link to post
Share on other sites

25 Mai

Administratorul

„Caci un Copil ni s-a nascut... si domnia va fi pe umerii Sai... El va face ca domnia Lui sa creasca si pacea nu va avea sfarsit.” (Isaia 9,6.7)

Dupa cate stiu, o boala a personalitatii nu a fost definita in literatura medicala – „sindromul executiv”. Totusi, toti l-au vazut. O stare de ocupatie permanenta, sedinte de comitet, graba spre aeroport, dictarea instructiunilor pe celular. Intimidarea secretarelor, importante contacte la mese de pranz „tari”, haine „corecte” care iti dau importanta, respingerea automobilelor care nu ti se par de tine. Aceia care au acest sindrom trebuie sa calatoreasca numai la clasa intai. Inseamna sume cheltuite nelimitat pentru a sustine o astfel de administratie. Este trist, dar sindromul executiv este un risc profesional pentru aceia care lucreaza in posturi cu autoritate.

Aceste ego-uri supraalimentate apar la orice nivel al administratiei. Foarte des, cu cat este mai slab talentul de a conduce, cu atat mai ostentative sunt simptomele bolii pe care ei o manifesta. Deci, fara indoiala, este suprinzator pentru ei sa stie ca intelesul literal al cuvantului „administrator” este „a servi”.

Povestea sutasului descopera un om, care a inteles bine cum functioneaza o administratie buna. El era un om influent si era constient de locul sau in lantul ordinelor. „Eu sunt un om sub stapanire, am sub mine ostasi.” Eficient si capabil, el nu numai ca a primit respect, dar el cunostea, de asemenea, impactul unui singur cuvant de comanda: „Zic unuia: `Du-te si se duce`; altuia: `Vino! Si vine` si robului meu : `Fa cutare lucru si-l face`” (Matei 8,9).

Dar ofiterul roman avea o latura a caracterului sau. Inima sa suferea pentru robul sau care „se chinuia cumplit”, suferind probabil un atac. In Hristos, sutasul a sesizat pe Acela care stia cum sa administreze autoritatea. Chiar de la distanta, el credea ca Isus putea spune un cuvant si robul sau putea fi vindecat. Credinta lui perfecta a primit rasplatirea exact in acelasi mod.

Prin fiecare schema si promisiune, noi am cautat sa cream un guvern perfect. Noi il vom gasi numai sub administrarea finala a lui Dumnezeu. Acolo si numai acolo, dreptatea si mila, puterea si compasiunea se vor imbina in sfarsit.

Share this post


Link to post
Share on other sites

26 Mai

Supervizorul

“Caci noi suntem lucrarea Lui si am fost ziditi in Hristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregatit Dumnezeu mai dinainte, ca sa umblam in ele.” (Efeseni 2,10).

Lasand deoparte tehnologia credintei si a faptelor, vom presupune aici ca noi ne-am predat lui Isus, ca ne preocupa adanc sa facem misiunea Lui in lume si ca avem o dorinta „sa facem fapte bune”. Cu aceasta atitudine, facerea faptelor bune ar trebui sa fie un lucru usor, nu-i asa?

Cei mai multi isi amintesc cum au fost de servili in fata unui supervizor autocratic si activ. Este cum ai vrea sa bati un cui patrat intr-o gaura rotunda. Sau cineva ne manipuleaza, spunandu-ne mereu: „S-ar cuvenit sa”. Rezultatul este o povara de vinovatie stanjenitoare, fie din cauza ca am esuat in performanta sau pentru ca munca a devenit asa de dezgustatoare si nepotrivita noua, incat nu mai putem suporta. Supervizorul intelept stie intotdeauna cum sa-l impace pe lucrator cu munca sa.

Maiestria implica creativitatea lui Dumnezeu, care face posibil ca noi sa ne implinim scopul. Masina, ca sa zicem asa, a fost creata cu munca sigura, ca sa-si indeplineasca functia. Apoi munca insasi a fost aranjata, croita pentru fiecare dintre noi. O gama larga de fapte bune ne stau in fata: vindecare, bunastare, vizita, administratie, finante, tehnologie, consiliere, invatare, etc.

Totusi, nu fiecare „fapta buna” se potriveste fiecarui crestin. Prea de presupunem ca orice credincios consacrat ar trebui sa fie capabil si doritor sa faca orice munca imaginabila. Dumnezeu a implantat daruri personale si limite in noi inainte de nastere. Mai mult, alegerile noastre in educatie si ocaziile de serviciu afecteaza penru viata calitatea muncii noastre si bucuria de a o face.

Ce confortant este sa stii ca pentru fiecare dintre noi, Supervizorul nostru ceresc „a pregatit anticipat” o munca specifica pentru noi! Deci, cu rabdare si toleranta trebuie sa ne facem loc unul altuia, asa incat toti sa putem face lucrarea precisa la care Dumnezeu ne-a chemat (Efeseni 2,10). Numai astfel ne putem amesteca in timpul lui Hristos, ca membri care se completeaza.

Share this post


Link to post
Share on other sites

27 Mai

Conducatorul

„Se cuvenea, in adevar, ca Acela pentru care si prin care sunt toate, si care voia sa duca pe multi fii la slava sa desavarseasca, prin suferinte, pe Capetenia manturirii lor.” (Evrei 2,10).

Nu numai o data, ci probabil, de mai multe ori in viata, am observat aplicatia principiului lui Peter. Adica, „intr-o ierarhie, fiecare angajat tinde sa se ridice la nivelul lui sau ei de competenta”. Mai mult, „in timp, fiecare post tinde sa fie ocupat de un angajat care este incompetent sa-si duca la bun sfarsit indatoririle”. In mod perpetuu, lucrurile merg rau. Ne intrebam: ”Cum a obtinut el slujba aceea?” sau „Cine a votat-o pe ea in birou?” In disperare, ne framantam mainile si strigam: „O, Doamne, pana cand?”

Conducerea, totusi, trebuie sa existe. Conducatorii vin si pleaca. Unii sunt deasupra noastra, altii langa noi si altii dedesubt. Poate ca cei mai mult dintre ei au intentii bune cand incep, dar cel mai adesea, ei nu corespund increderii pe care angajatii au manifestat-o in dreptul lor. Dezamagirea si pierderea credintei in conducere ne amarasc. Vietile noastre materiale s-au intors cu susul in jos si vitalitatea se scurge din experienta noastra spirituala.

A urma un conducator rau este servilism. Dar a te atasa de un conducator bun inseamna ascultare. Ce asteptam deci de la conducatorii buni? Iata cateva caracteristici definitorii. Ei vor:

- sa inspire mai degraba decat sa-i conduca pe cei de sub ei;

- sa se bazeze pe legea iubirii si a milei;

- sa castige bunavointa decat s-o ceara de pe o pozitie de autoritate;

- sa-si bazeze politica pe experiente practice si nu pe alte mijloace de urcat scara;

- sa inspire entuziasm si nu teama;

- sa nu dea altora sarcini, pe care ei nu le-ar face;

- sa spuna: „noi” in loc de „eu”;

- sa fie umili si abordabili;

- sa nu aiba teama de a fi cercetati, pentru ca viata lor interioara este in armonie cu cea exterioara.

Isus corespunde perfect calitatii de conducator. El ne spune mereu, in mii de feluri, ca dragostea si nu teama este principiul esential al Imparatiei Sale. In umanitatea Sa, El a suportat orice ispita careia noi nu putem sa-i facem fata niciodata. El impartaseste cu noi orice problema a vietii noastre. Si este de incredere, mereu acelasi, ieri, astazi si maine.

In orice functie de conducere am fi, avem nevoie sa ne ordonam munca dupa principiile lui Isus, Conducatorul perfect.

Share this post


Link to post
Share on other sites

28 Mai

Cel care rasplateste

„Bucurati-va si veseliti-va, pentru ca rasplata voastra este mare in ceruri.” (Matei 5,12)

In anul 1766, Oliver Goldsmith a scris „Vicarul din Wakefield”. El a construit personajul dr. Charles Primrose, neobisnuit, bun, dupa caracterul tatalui sau, un preot sarac care traia in Irlanda. Familia trece printr-o serie de nenorociri, ca si Iov, iar generosul vicar sfarseste intr-o inchisoare pentru datornici. Credincios chemarii sale, dr. Primrose ofera o predica puternica colegilor din inchisoare. El ii mangaie si ii indeamna sa priveasca dincolo de suferintele lor, spre cer, „pentru ca moartea este singurul prieten al celor nenorociti". Ei sunt cei mai pregatiti sa savureze bunatatile cerului. Primrose vorbeste cu chibzuinta specifica varstei sale:

„Pentru cei fericiti in vesnicie exista o singura binecuvantare si ea le inmulteste pe toate celelalte, pe care ei le au deja. Pentru cei fericiti este un avantaj dublu, pentru ca acolo nu mai este durere si au rasplatiri de binecuvantare cereasca…”

Povestea are o concluzie ca si la Iov. Cu optimismul si intelepciunea tipice secolului al XVIII-lea, dragostea ii face pe tineri indiferenti, demni de cinste, aceia care merita bogatia o primesc, si toate persoanele potrivite pot sa se casatoreasca. Toate sunt bune in lumea vicarului.

Asa ar trebui sa fie viata. Cartea lui Iov este o respingere a teoriei intelepciunii. Oamenii intelepti incercasera de mult timp sa stabileasca o legatura absoluta intre comportamentul moral si prosperitate. Ei doreau sa garanteze ca cei drepti vor prospera, iar cei rai vor suferi. Iov s-a descoperit respins si nu intelegea. In timp ce prietenii il haituiau sa se pocaiasca de pacate, el striga: „Niciodata n-am tagaduit Cuvantul Celui sfant” (Iov 6,10).

Vedem ca rasplatirile vietii pot sa nu fie pe loc. Asa ca vicarul lui Goldsmith avea dreptate cand ii sfatuia pe acei prizionieri nenorociti sa priveasca spre rasplatirea lor cereasca. Nici unul dintre noi nu trebuie sa fie stanjenit de aceasta asteptare. Isus arata direct spre aceasta ca spre un motiv legitim de „a fi bucuros”.

Share this post


Link to post
Share on other sites

29 Mai

Strainul

„Am fost strain si M-ati primit” (Matei 25, 35).

In timp ce legea mozaica cerea poporului lui Dumnzeu sa arate amabilitate fata de straini, ei tot aveau limite sociale si restrictii legale. Chiar astazi pasaportul si/sau cartea verde sunt posesiuni valoroase. Ele ne ofera, daca nu acceptare, cel putin o identitate sigura. Isus a luat forma umana cea mai umila. El era un invatator ambulant, iar cei aflati in pozitie inalta, intotdeauna Ii contestau prezenta. Discursul Sau despre marea zi a judecatii care va veni a descoperit, insa, aspecte vitale privind persoana Sa.

Ca invatator plin de compasiune, El ne-a spus dinainte care vor fi intrebarile de examen. Paradoxal, Dumnezeu foloseste o baza neasteptata de judecata. El ii previne pe aceia care cred ca, datorita faptului ca Il slujesc pe Dumnezeu intr-un mod evident si direct, mantuirea le este asigurata. In schimb, constatam ca factorul hotarator rezida in felul in care noi ii tratam pe altii. Compasiunea este un indiciu major al faptului ca „Duhul lui Hristos” locuieste in noi. Crestinii trebuie sa fie cunoscuti dupa felul in care ei se iubesc unii pe altii. Isus a trait viata Sa pamanteasca ca strain pentru a demonstra aceasta.

Share this post


Link to post
Share on other sites

30 Mai

Gentlemanul

„Eu sunt bland… si veti gasi odihna pentru sufletele voastre” (Matei 11,29).

Regalitatea este o „aristocratie prin nastere”. A fi gentleman, este o chestiune de buna crestere. In lumea noastra zgomotoasa, profana, dezordonata, „cativa domni” din fiecare societate ajung sus si isi atribuie titlul de „gentleman”. Astfel, cu educatie, maniere rafinate si buna crestere, acesti nobili devin „gentili” chiar calificati sa stea in preajma regelui. In satira sa sociala, vesela, scriitorul englez P.G. Wodehouse a creat caracterul lui Jeeves, impecabilul „gentleman al gentlemanilor”, care il ajuta pe angajatul sau lenes, stangaci, Betie Wooster, sa iasa dintr-o serie de crize sociale.

Cuvantul „gentry” (nobilime) s-a denaturat acum. Chiar s-au inlocuit etichetele de „gentleman” (domn) si „ladies” (doamna) de pe usile anumitor camere din locuri publice cu „men” (barbat) si „women” (femei), ca si cum ne-am simti stanjeniti ca s-ar crede ca facem parte din inalta societate. Cuvantul „Gentlefolk” (oameni cu crestere buna) a ajuns sa aiba o conotatie de snobism, ineficienta, artificialitate si lenevie – o imagine nu prea atractiva.

Pentru a intelege pretentia lui Isus la „gentleness” (blandete) trebuie sa ne intoarcem la sensul original al cuvantului. Prezentandu-Se ca desavarsitul „Om bland” (gentleman) Hristos face din blandete o cerinta pentru toti urmasii Sai. Aceasta este, intr-adevar, una din cele cinci indatoriri majore ale crestinului. „Imbracati-va cu compasiune, bunatate, umilinta, blandete si rabdare” (Coloseni 3,12). Iata semnele unei persoane cu adevarat blande – si ele sunt calitatile minunate ale unei „frumuseti care nu se ofileste” (1 Petru 3,4).

In alta parte, Pavel descrie propria sa slujba: „Ne-am aratat blanzi in mijlocul vostru” (1 Tesaloniceni 2,7). El ii sfatuieste pe conducatorii bisericii sa nu fie „violenti sau certareti” (1 Timotei 3,3); apostolul ii invita pe conducatori sa se imbrace cu modestia si blandetea lui Hristos (2 Corinteni 10,1), sa cultive blandetea si autocontrolul” (Galateni 5,23), sa aiba un „duh bland” (1 Coriteni 4,21) si sa lase ca „blandetea lor sa fie evidenta tuturor” (Filipeni 4,5).

Crestinul, ne spune Petru, nu trebuie sa-si declare credinta strident. Noi trebuie sa vorbim despre speranta noastra „cu blandete si respect” (1 Petru 3,15). Astfel, blandetea voastra ii va face de rusine pe cei care ne barfesc sau chiar abuzeaza de noi (vers. 16). Blandetea Lui, canta David, „m-a facut mare”. (Psalmul 8,35).

Ca cel mai bun, Isus face promisiunile bazandu-Se pe onoarea Sa. Ele sunt Cuvantul infailibil al unui perfect Gentleman.

Share this post


Link to post
Share on other sites

31 Mai

Mesia

„Dupa aceste saizeci si doua de saptamani, unsul va fi starpit, si nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni, va nimici cetatea si sfantul locas, si sfarsitul lui va fi ca printr-un potop; este hotarat ca razboiul va tine pana la sfarsit si impreuna cu el si pustiirile (Daniel 9,26).

In Mexicul antic, Quetzalcoatl, Sarpele inaripat, era zeu si conducatorul legendar al indienilor tolteci si azteci. Simbol al mortii si invierii, el a fost exilat de zeitatea care i se opunea Ezcatlipoca (zeul cerului noptii). Conform profetiilor, zeul descris ca avand culoarea pielii deschise si avand barba urma sa se intoarca pe pamant. Ca urmare, cand cuceritorul spaniol Hernquando Cortes a aparut in 1519, regele aztec Montezuma al II-lea s-a lasat usor convins ca zeul promis s-a intors. Problema este ca atata timp cat oamenii sufera oprimare, si acesta este de la inceputul timpurilor, ei au nevoie de eliberatori sau de „Mesia”.

Scriptura urmareste in detaliu vremea lui Hristos, Mesia.

1. Mesia a fost promis. Numele ebraic pentru Eliberatorul promis al umanitatii este „Mesia” sau „Unsul”. Consacrat prin ungere, in slujba Sa, Mesia avea puteri preotesti (Exod 28,41) si era uns ca profet (1 Regi 19,16). El intruchipa regele ideal, in felul lui David. Evreii, din nefericire, au avut tendinta sa treaca peste a patra caracteristica – Mesia va fi un slujitor care va suferi (Isaia 53).

2. Mesia era asteptat. Fagaduinta marelui eveniment mesianic a urmat imediat caderii umanitatii (Geneza 3,15), cu fagaduinte din ce in ce mai stralucitoare si mai specifice, pe masura apropierii timpului. El urma sa implineasca toate nevoile evreilor. Ei au pastrat vie asteptarea, generatie dupa generatie. Si pentru cei care nu cred in Hristos, asteptarea continua si astazi.

3. Mesia a fost uns. Ioan a predicat „cum Dumnezeu L-a uns pe Isus din Nazaret cu Duhul Sfant si cu putere (Fapte 10,38).

4. Mesia a fost gasit. Oamenii simpli, nescoliti, ca pescarii din Galilea, L-au recunoscut pe Hristos cand a venit. Auzindu-l pe Ioan Botezatorul, Andrei a venit la fratele sau Petru si a declarat: „L-am gasit pe Mesia” (Ioan 1,41).

In slujba Sa, Isus S-a calificat ca preot si profet. El S-a apropiat de suferintele rastignirii, ca un servitor in suferinta. Atunci, persecutorii Sai batjocoritorii au strigat: „Mesia, imparatul lui Israel, sa coboare acum de pe cruce” (Marcu 15,31). Ei au spus mai mult decat stiau, pentru ca o data cu moartea si invierea Sa, mesianitatea Sa a devenit o realitate completa.

Share this post


Link to post
Share on other sites

1 Iunie

Hristosul

„Simon Petru drept raspuns, I-a zis: `Tu esti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu`. (Matei 16,16).

Marturisirea lui Petru a venit imediat dupa moartea lui Ioan Botezatorul. Imediat dupa aceea, a avut loc experienta de confirmare a credintei in schimbarea la fata. Intre timp, Isus i-a dus pe ucenici in Cesarea, Filipi. Inaltimile in forma de terasa depaseau suvoiul de apa al Iordanului care curgea in jos printre elesteele linistite, inconjurate de palmieri. Deasupra tuturor se ridica muntele Hermon, cu piscurile inzapezite.

In aceste decor extraordinar, Isus a pus o intrebare: „Cine zic oamenii ca este Fiul omului?” (Matei 16,13). Recunoasterea lui Isus ca profet era insuficienta. El a mers mai departe, spre intrebarea cruciala: „Dar voi, cine ziceti ca sunt?” (vers. 15). Cu zelul sau caracteristic, Petru a vorbit pentru toti: „Tu esti Hristosul” (vers. 16). Unii dintre ceilalti ar fi ezitat sa faca o declaratie atat de indrazneata si cuprinzatoare. Loialitatea ferma a lui Petru a izvorat din credinta curata. Cum se apropiau sarbatorile de Paste, Isus stia ceea ce Petru nu putea sa prevada – proclamarea Hristosului in Ierusalim insemna moarte sigura.

Intr-un singur cuvant, „Hristos”, Petru a spus tot, „Unsul Mesia”. In timp ce evreii asteptau demult pe Mesia sa vina, cand de fapt El venise, EL le-a dat mult mai mult decat erau ei pregatiti sa primeasca. El era Cel Sfant din chiar substanta lui Dumnezeu cel viu, avand esenta vietii in El Insusi.

Dintre multele Nume ale lui Isus, „Hristosul” a fost cel mai influent. ”Hristologia” este studiul persoanei si lucrarii lui Isus Hristos, si al relatiei lui cu noi. Noi vorbim cu aroganta despre „natiunile crestine”. Biserica primara era reticenta in a lua numele de „crestini”. Ei se numeau „frati”, „sfinti”, sau „credinciosi”. Luca consemneaza ca o „mare adunare de oameni” din Antiohia „si-au luat pentru prima data numele de crestini” (Fapte 11,26). Mai tarziu, Petru i-a sfatuit pe credinciosi sa nu le fie rusine sa sufere pentru ca sunt crestini, ci sa-L proslaveasca pe Dumnezeu, sub acest nume (1 Petru 4,16).

Luand Numele lui Hristos, noi recunoastem divinitatea Sa si puterea Sa mesianica. Daca ne lipseste credinta, atunci nu putem sa ne asumam pe drept numele de crestin.

Share this post


Link to post
Share on other sites

2 Iunie

Purtatorul de pacate

„El a purtat pacatele noastre in trupul Sau, pe lemn” (1 Petru 2,24).

Daca ti se intampla sa fii de Paste, in Filipine, ai sa vezi acel festival religios, sarbatorit in urma mai multor pregatiri minutioase decat ti-ai fi putut imagina – cantarea „Pasyon”, dramatizare a legendei lui Longinus, izolarea vinerei negre si flagellantes. Cei mai multi dintre noi concep „purtarea pacatului” ca o constiinta tulburata sau povara unui secret nemarturisit. Credinciosii filipinezi demonstreaza aceasta conditie interioara intr-un mod fizic cat se poate de vizibil. Aproape in fiecare sezon, doi oameni isi exagereaza rastignirea sau flagelarea pana mor.

In mijlocul atmosferei de sarbatoare, cei ce se vor flagela se pregatesc pentru ceremonia sacrificiului. Pentru a deschide o rana ei isi cresteaza spatele gol si pieptul cu lame de ras si cioburi. Apoi se bat cu nuiele de bambus ascutite si cu lanturi. De obicei, au de mers cam o mila pana la biserica. Prietenii fie ii bat pe flagellantes cu bate, fie le dau sa bea sau sa inghita oua crude, ca sa reziste in aceasta calatorie ingrozitoare. Unii se prosterneaza in praf la fiecare trei pasi. Ultimii 500 de iarzi pana la biserica ii parcurg pe coate si pe genunchi. La intrare, are loc biciuirea finala. Inauntru, podeaua de ciment este asa de manjita de sange, incat penitentii aproape fara simtire, aluneca pur si simplu in altar, unde isi striga rugaciunile in care cer mila. Orice picatura de sange care sare pe spectatori se presupune ca transfera pacatele flagellantului asupra acelora care asista. Participantii mai vechi, care fac aceasta calatorie de 30 sau 40 de ani au o incredintare spirituala puternica, tinandu-si juramintele cu „inima pura”, cum spun ei.

In timp ce ne scuturam de repulsie fata de aceasta oroare si abuz de sine, adesea ne flagelam mintea si spiritul. Noi ne pricinuim rani de vinovatie grave si inutile. Trebuie sa ne amintim de purtatorul nostru de pacate, „care a purtat suferintele noastre si care a indurat chinurile noastre” (Isaia 53,4), Aici este adevarata oroare. Mergand la cruce, EL ne-a oferit o binecuvantare dubla – pace spirituala acum si siguranta fizica de aici incolo.

Share this post


Link to post
Share on other sites

3 Iunie

Profetul

„Un mare proroc s-a ridicat intre noi, si Dumnezeu a cercetat pe poporul Sau (Luca 7,16). Isus strabatea toate cetatile propovaduind Evanghelia Imparatiei (Matei 9,35).

Cuvantul „profet” inseamna in primul rand cineva care prezice evenimente viitoare. Profesia de profet a fost mult mai cuprinzatoare. Profetul trebuia sa fie un „prezicator”, cineva care vorbea in numele altcuiva, de obicei in Numele lui Dumnezeu. Practica noastra curenta de predicare a evoluat din darul antic al profetiei. Profetul-predicator a fost si este imputernicit sa mentina standardele morale si sa reprobeze pacatele natiunii.

Cei mai multi profeti, si cei adevarati si cei falsi, aveau unele lucruri in comun. Ei cadeau in transa, aveau viziuni, preziceau viitorul si aveau o influenta politica importanta. Profetii pagani cereau si cadouri. Mesajele lor erau adesea ambigue si veneau la cerere. Adevaratii predicatori-profeti ai Scripturii, pe de alta parte, vorbeau adesea staruitor si spontan, cateodata spre marea neplacere a celor ce-i ascultau. Dumnezeu a avut cativa: Ezechiel, Osea si Ieremia, care isi vizualizau soliile prin acte publice, simbolice. Astfel de incidente pareau adesea ridicole si erau incomode pentru profet. Din cauza lipsurilor si a castigului material mic, un profet adevarat accepta adesea sarcina fara tragere de inima.

Ca profet si predicator, Isus a folosit numai doua metode in slujirea Sa temporara de pe pamant. Mai intai, El a predicat, adica a proclamat in public. Oricine, oriunde, era binevenit sa asculte. Al doilea, El S-a concentrat intens „pe Evanghelia Imparatiei”. Adica „vestea cea buna” despre mantuire – singurul subiect care merita predicat. Toti cei care predica, pe scara larga sau mica, fac bine cand spun solia scurt si simplu, la fel ca Isus.

Share this post


Link to post
Share on other sites

4 Iunie

Transformatorul

„In ce ma priveste, departe de mine gandul sa ma laud cu altceva decat cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este rastignita fata de mine si eu fata de lume” (Galateni 6,14)

In generatia trecuta am folosit mult timp transformatorul. Majoritatea timpului, noi ne folosim de serviciile lui – aprovizionarea cu electricitate prin statii generatoare de curent in casele noastre si la serviciu, si reproducerea sunetelor fine in sistemele noastre muzicale de mare fidelitate.

Calatorul este cel care este pasibil sa aiba incidente neplacute cu electricitatea in locuri straine. Vietile noastre ar fi mai simple, daca fiecare natiune din lume s-ar hotari sa foloseasca fie 110 volti, fie 220 de volti. In plus, electricienii nu au cazut de acord asupra unui proiect de debuseu electric universal.

Dar pentru ca oamenii nu ajung la un acord, nici macar in probleme de viata si moarte, sa te plangi de astfel de incoveniente acum, este inutil. In orice caz, cand iei echipament electric de calatorie – orice, de la proiector la uscator de par – trebuie sa fii foarte atent la felul in care il conectezi la sursa de curent.

Cei mai multi dintre noi isi amintesc de acele transformatoare vechi, grele, de dimensiunea bateriilor de masina. Apoi, au inceput sa se micsoreze pana ce, in final, tot ce aveam de dus era o piesa mica. Au venit la rand acele dispozitive destepte, cu transformatoare „duble” incastrate. Schimbai de la 110 la 220 de volti, printr-o rasucire scurta a intrerupatorului.

Pentru uituci era insa un dispozitiv de mare risc. Daca uitai sa activezi transformatorul, te trezeai cu scantei, un suierat arzator si cu rotocoale de fum. Inert in mainile tale, dispozitivul zacea ars si mort, fara speranta de a fi inviat.

In cele din urma tehnologia a implinit nevoiele mele. Noul meu computer gandeste pentru mine. Il conectez la o sursa de curent, oriunde in lume, si computerul accepta orice i se da. Opera de arta electronica.

Crucea lui Hristos este transformatorul nostru spiritual, puternic. Umanitatea noastra este de voltaj scazut, comparata cu frecventele inalte ale cerului si cu o putere masiva. Fara acest transformator, noi nu ne putem conecta niciodata. Sau daca, prin pervertire sau neglijenta, incercam sa folosim alt dispozitiv de conectare, ne mistuim pentru totdeauna. In regatul spiritual, de la inceputul timpului, Isus a fost transformatorul nostru perfect.

Share this post


Link to post
Share on other sites

5 Iunie

Invierea

„Eu sunt Invierea si viata. Cine crede in Mine, chiar daca ar muri, va trai.” (Ioan 11,25).

Indiferent care ar fi dorintele noastre personale, darul nemuririi intr-un context uman nu ar fi decat un dezastru. Intr-o lectura anterioara, am privit mitul grecesc, antic, al lui Titon si al Aurorei, in care zeita zorilor s-a indragostit cu pasiune de un tanar frumos, Titon. Stiind ca il va pierde in final, ea a mers la Zeus si a pledat pentru nemurirea omului pe care il iubea. Atunci cand Titon a inceput sa imbatraneasca si in cele din urma a devenit extrem de slabit, zeita si-a vazut greseala. Cum a putut fi asa de ingusta, ca sa ceara nemurirea fara tinerete si sanatate?

Sa supravietuiesti o generatie plus ravagiile batranetii este tragedie pura. Hristos a facut multe minuni. Cucerind orice boala, El a vindecat minti si inimi bolnave, si a inviat morti. Dar niciodata nu a anulat procesul imbatranirii. El nu a facut pe nimeni din nou tanar, desi ar fi putut s-o faca usor. Astfel, niciodata nu a mutat pe cineva din contextul lui social.

Asta nu inseamna ca El nu avea planuri alternative. Avea! Dar nu ne transforma in greieri, cum a facut Zeus cu Titon! Ceea ce Dumnezeu a avut mereu in minte a fost invierea - acel moment cand noi suferim un transplant total de corp.

Credinciosul se muta de pe pamantul legat de timp acolo unde nu este nici un timp. Referinta lui Isus la posibilitatea ca o persoana sa traiasca „chiar daca moare” dovedeste ca moartea pe care o cunoastem aici nu are nimic de a face cu viata asa cum a planuit-o El. Ea serveste numai ca prag spre nemurire.

Share this post


Link to post
Share on other sites

6 Iunie

Mantuitorul

„Dar, cand s-a aratat bunatatea lui Dumnezeu, Mantuitorul nostru, si dragostea Lui de oameni!” (Tit 3,4).

Ecuatia salvarii are patru parti. Prima, cineva sau ceva s-a pierdut. Pericolul si dezastrul au lovit, iar lucrurile au mers ingrozitor de rau. De obicei, nu putem sa le punem in ordine singuri. Ce este pierdut trebuie sa fie mutat de la primejdie la siguranta, si de la hazard la garantie. Binele trebuie sa ia locul raului. Adesea, trebuie sa existe un salvator. Persoana trebuie sa fie capabila sa recunoasca problema „pierderii”, sa aiba puterea de a salva situatia si sa efectueze actul salvarii. A treia, salvatorul trebuie sa hotarasca daca lucrarea de salvare merita facuta. Orice sau oricine este pierdut – merita sa cheltui efortul necesar ca sa-l salvezi? In cele din urma, cel pierdut nu trebuie sa opuna rezistenta la eforturile salvatorului de a-l scapa.

Oamenii pierduti, pe de alta parte, sunt deja intr-un loc necunoscut – si Dumnezeu stie exact unde sunt si de ce au nevoie. Probabil, ei sunt constienti de conditia lor, cel putin intr-o masura oarecare.

In timp ce avem salvatori in tot felul de situatii, exista numai un Mantuitor. Este unul dintre cele mai semnificative titluri ale lui Hristos. Noi trebuie numai sa dorim ca Mantuitorul Sa-si faca lucrarea in noi. El deja ne-a aratat ca ne socoteste demni de mantuirea Sa.

Share this post


Link to post
Share on other sites
6 Iunie

Mantuitorul

„Dar, cand s-a aratat bunatatea lui Dumnezeu, Mantuitorul nostru, si dragostea Lui de oameni!” (Tit 3,4).

Ecuatia salvarii are patru parti. Prima, cineva sau ceva s-a pierdut. Pericolul si dezastrul au lovit, iar lucrurile au mers ingrozitor de rau. De obicei, nu putem sa le punem in ordine singuri. Ce este pierdut trebuie sa fie mutat de la primejdie la siguranta, si de la hazard la garantie. Binele trebuie sa ia locul raului. Adesea, trebuie sa existe un salvator. Persoana trebuie sa fie capabila sa recunoasca problema „pierderii”, sa aiba puterea de a salva situatia si sa efectueze actul salvarii. A treia, salvatorul trebuie sa hotarasca daca lucrarea de salvare merita facuta. Orice sau oricine este pierdut – merita sa cheltui efortul necesar ca sa-l salvezi? In cele din urma, cel pierdut nu trebuie sa opuna rezistenta la eforturile salvatorului de a-l scapa.

Oamenii pierduti, pe de alta parte, sunt deja intr-un loc necunoscut – si Dumnezeu stie exact unde sunt si de ce au nevoie. Probabil, ei sunt constienti de conditia lor, cel putin intr-o masura oarecare.

In timp ce avem salvatori in tot felul de situatii, exista numai un Mantuitor. Este unul dintre cele mai semnificative titluri ale lui Hristos. Noi trebuie numai sa dorim ca Mantuitorul Sa-si faca lucrarea in noi. El deja ne-a aratat ca ne socoteste demni de mantuirea Sa.

 

o mica bucurie ciudata sa va vad atat de rezistent si credincios

desi ,din pacate, raman ateu, felul dumneavoatra de a crede, fara a impunge lumea

ci doar a le vorbi..cu atat mai tare in pustiu

ma face sa-mi para rau ca nu pot crede , desi exista si alte feluri de a crede in ceva

daca mai continui o sa le zapacesc de tot ..aveam nu stiu ce mare treaba si v-am vazut

si mi-a facut bine

 

 

Share this post


Link to post
Share on other sites
Mantuitorul

„Dar, cand s-a aratat bunatatea lui Dumnezeu, Mantuitorul nostru, si dragostea Lui de oameni!” (Tit 3,4).

Va referiti cumva la singurul mantuitor care este ....Dumnezeul YHWH? ... si cand fac aceasta afirmatie ma refer chiar la versetul in care este pomenit acest lucru chiar de catre EL insusi:

 

Isaia 43.10. Voi sunteţi martorii Mei, zice Domnul, şi Sluga pe care am ales-o, ca să ştiţi, să credeţi şi să pricepeţi că Eu sunt: înainte de Mine n-a fost Dumnezeu şi nici după Mine nu va mai fi!

11. Eu, Eu sunt Domnul şi nu este izbăvitor afară de Mine!

 

Sau Dvs il contraziceti pe Dumnezeu si vorbiti de fapt despre Mesia(Massiah) ...adica UNSUL ...care nu a fost UNS pentru ca nu a ajuns sa fie uns ca Rege ...asta desi a fost batjocorit cu acest titlu pe tablita pe care scria INRI, tablita batuta pe instrumentul pe care era batjocorit Isus ...adica crucea?

 

Sper sa nu mi-o luati in nume de rau si ca intelegeti sa faceti deosebirea dintre un Mesia ...adica un UNS ...si un Izbavitor ... pentru ca insusi numele lui Isus ...adica Yehoshua, inseamna tradus acelasi lucru ...adica singurul mantuitor este Yehova .... nu uitati inainte de a ma ataca ca eu am dat un verset din Biblie ...pe topicul Versete din Biblie, comentate! ...asa ca va astept la comentarii!

Edited by soimos

Share this post


Link to post
Share on other sites

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Paste as plain text instead

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

Loading...
Sign in to follow this  

×
×
  • Create New...