Versete din Biblie, comentate

[BigDefender]

27 IANUARIE

Itai a răspuns împăratului, şi a zis: Viu este DOMNUL şi viu este domnul meu împăratul, că în locul unde va fi domnul meu împăratul, fie ca să moară, fie ca să trăiască, acolo va fi şi robul tău.

2 Samuel 15.21

Cu cât timpurile sunt mai întunecate, mai grele şi mai periculoase cu atât mai luminos strălucesc faptele credinţei şi ale dragostei care se fac în aceste vremuri. În uneltirile lui Absalom avem în Itai un asemenea exemplu. Atât de mult îl leagă dragostea pe un străin din ţara Israel de nenorocirea încercatului rege David, încât este gata să împartă cu el durerea, ocara şi blestemul care erau asupra lui David. Itai a primit din partea lui David libertatea de a pleca înapoi la Ierusalim; el ar fi putut face deci acest drum, cu voia împăratului. Însă acestui om nu-i trebuia favoarea din partea regelui şi nici libertatea, ci cu mult mai mult: pe rege însuşi: în locul unde va fi domnul meu împăratul, fie ca să moară fie ca să trăiască, acolo va fi şi robul tău." Numai în părtăşie cu regele putea fi Itai fericit, chiar dacă trebuia să treacă prin moarte sau să trăiască.

Domnul Isus Cristos spune în Ioan 12: Dacă îmi slujeşte cineva, să mă urmeze; şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu (26).

Vedem în Pavel un slujitor devotat, a cărui dorinţă supremă era să meargă pe drumul Aceluia care i-a cuprins inima. El dorea ca Cristos să fie proslăvit în trupul său, fie prin viaţă, fie prin moartea sa.

Exemplul acestor doi oameni credincioşi în părtăşia lor desăvârşită, primul cu David iar al doilea cu Domnul Isus, să ne îndemne la o trăire nedespărţită de Domnul!

Cu cât un slujitor a lui Cristos va fi mai credincios Stăpânului ceresc, cu cât va merge mai mult pe urmele lui, cu cât va fi mai asemenea Lui, se poate aştepta să fie privit de fiii pământului ca ieşit din minţi."

[BigDefender]

28 IANUARIE

Două lucruri îţi cer; nu mi le opri, înainte de moarte! Depărtează de la mine neadevărul şi cuvântul mincinos; nu-mi da nici sărăcie, nici bogăţie, dă-mi pâinea care-mi trebuie.

Proverbe 30.7

În acest verset ni se arată expresia unei dorinţe deosebite. Cât de mult se temea scriitorul de minciună, care este un păcat în ochii Domnului! În Apocalipsa 21.8 citim că păcătoşii vor fi pierduţi pe vecie. Cât de important este să fim atenţi la cât şi la ce vorbeşte limba. Acest organ mic poate fi folosit pentru slava Domnului, dar şi pentru ocara Lui. Este totuşi foarte serios să gândim că pentru fiecare cuvânt nefolositor vom da o dată socoteală. Să ne lăsăm călăuziţi în toate împrejurările de Duhul Domnului, iar rugămintea lui Agur să fie şi dorinţa noastră, spre slava şi lauda scumpului nostru Domn! El însuşi ne va dărui şi dorinţa dar şi înfăptuirea. În exprimarea lui Agur este de fapt o dublă dorinţă:

1. „Depărtează de la mine neadevărul şi cuvântul mincinos."

2. „Nu-mi da sărăcie şi nici bogăţie."

Nimeni nu doreşte să fie sărac şi de aceea oamenii umblă mult după bogăţii. Totuşi, Cuvântul Domnului ne vorbeşte şi în această privinţă foarte serios. Spune că cine aleargă după bogăţii cade în cursele şi mrejile Satanei. În timpurile de sărăcie, copiii lui Dumnezeu se agaţă mai mult de Domnul lor şi se simt dependenţi de El. Atunci ei pot face descoperiri înviorătoare în Domnul. Dacă cineva are parte de bogăţie, are nevoie de mult har şi de înţelepciune ca să o poată folosi spre slava lui Dumnezeu. Câte nevoi sunt pentru lucrarea lui Dumnezeu şi pentru trebuinţele celor sfinţi şi iubiţi! Nimeni să nu neglijeze să facă binele cu ceea ce Dumnezeu i-a încredinţat. Atât sărăcia cât şi bogăţia pot să împietrească inima omului. De aceea Agur spune: „dă-mi pâinea care-mi trebuie." Să fim mulţumiţi şi recunoscători pentru ceea ce ne dă Domnul fiecăruia.

„Negreşit, evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig” (1 Tim. 6.6). „Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile..."

[BigDefender]

29 IANUARIE

Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. Ci cât de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre.

Isaia 55.8-9

Dumnezeu are planurile şi intenţiile Lui, nu numai pentru neamuri, pentru poporul Israel sau pentru Adunarea Lui, ci şi pentru fiecare credincios în parte. Iar gândurile Lui sunt măreţe şi cu totul deosebite de gândurile noastre omeneşti. Dacă încredinţăm în mâna Lui cârma vieţii noastre ceea ce de fapt trebuie să facă fiecare credincios, atunci planurile şi căile Lui în viaţa noastră se vor înfăptui. Căile omului au la bază un plan al lui Dumnezeu. Dumnezeu putea vorbi despre aceste lucruri cu Moise căci aşa citim în Ps. 103.7: „El Şi-a arătat căile Sale lui Moise şi lucrările Sale copiilor lui Israel." Poporul vedea numai în parte unele arătări, în timp ce Moise a avut fericirea să cunoască toate căile lui Dumnezeu. Nimeni nu poate spune cât de înalte sunt cerurile faţă de pământ; tot aşa nimeni nu poate exprima cu cât sunt mai desăvârşite căile şi gândurile lui Dumnezeu faţă de căile şi gândurile noastre, de ceea ce am putea plănui şi cuprinde noi. Nu vrei oare sa te încredinţezi fără nici o rezervă acestui Dumnezeu înţelept, acestui Tată credincios şi să laşi în seama Lui toate amănuntele vieţii tale?

Noi mergem însă deseori în necredinţă, siguri, pe căile noastre care nu sunt căile lui Dumnezeu; de aceea în a doua parte a versetului 8 se spune: „Căile voastre nu sunt căile Mele." Este exact invers faţă de ce arată prima parte a versetului. Să facă Domnul ca fiecare copil al lui Dumnezeu să trăiască în dependenţă de Tatăl său ceresc, ca astfel El să-Şi poată arăta slava Lui în viaţa noastră.

Trebuie ca firea veche să fie osândită şi ţinută în această stare de răstignire, căci ea vrea să depindem de noi şi nu de Atotputernicul Dumnezeu.

[BigDefender]

30 IANUARIE

A fost dat din pricina fărădelegilor noastre.

Romani 4.25

Când Domnul nostru Isus atârna pe crucea Golgotei trupul Său era împovărat cu toate păcatele celor ce au crezut în El şi ale celor care vor crede în continuare în El, până la venirea Lui, fără nici o deosebire. Dumnezeu L-a împovărat cu aceste păcate fără să fi lăsat deoparte vreunul din ele. Cristos a luat asupra Sa păcatele şi le-a îndepărtat pentru totdeauna, de aceea Dumnezeu nu-şi mai revarsă mânia Lui niciodată asupra celor iertaţi aşa cum ne asigură Cuvântul lui Dumnezeu şi nu-şi mai aminteşte niciodată de ele. Domnul Isus care a purtat şi a înlăturat deplin păcatele noastre a înviat din morţi pentru neprihănirea noastră. Cine L-a înviat? Acela care ni L-a dat. Şi de ce L-a înviat El? Pentru că lucrarea pentru care a fost dat, a fost îndeplinită. Cristos a proslăvit pe Dumnezeu, când suferea pentru păcatele noastre. Şi Dumnezeu L-a proslăvit pe Cristos, prin aceea ca L-a înviat din morţi, L-a aşezat la dreapta lui şi L-a încununat cu slavă şi cu cinste.

Ce lucrare minunată!

Cristos a fost părăsit pe cruce când a purtat păcatele noastre, dar acum este încununat la dreapta Tatălui pentru că a făcut ispăşirea păcatelor noastre. Cel răscumpărat poate acum să se bucure de pacea cu Dumnezeu întrucât cum spune Petru: „El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn." Poate vei întreba: „Cum găsesc eu această pace?" Răspunsul este simplu. Are păcătosul ceva de făcut? Poate fi el altceva decât, o biată făptură păcătoasă şi pierdută? NU! Să vină simplu la Isus ca păcătos, să creadă Cuvântul lui Dumnezeu, să primească vestea bună în inima sa, să se odihnească în Domnul Cristos fiind mulţumit cu ceea ce este mulţumit Dumnezeu. Iar Dumnezeu este mulţumit cu ceea ce a făcut Cristos pe cruce. Crede deci în El.

„Credinţa este o ÎNCREDERE neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică ÎNCREDINŢARE despre lucrurile care nu se văd” (Evrei 11.1) „Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui!" (Evrei 11.6).

[BigDefender]

31 IANUARIE

Doamne, auzi-mi glasul, dimineaţa! Dimineaţa eu îmi îndrept rugăciunea spre Tine, şi aştept!

Psalmul 5.3

„Cine se scoală de dimineaţă departe ajunge", spune un proverb popular. Cât de preţioase sunt orele de dimineaţă pentru cel credincios, care simte nevoia să stea în prezenţa lui Dumnezeu. Chiar David a recunoscut şi a experimentat valoarea acestor ore de dimineaţă. Clipele de linişte ale orelor de dimineaţă înaintea Domnului, înainte de a începe zarva zilei, sunt un nesecat izvor de putere şi binecuvântare, de călăuză sigură pentru drumul nostru din ziua întreagă. Dacă ne înălţăm dimineaţa inima către Dumnezeu, căutând în rugăciune faţa Lui, punând înaintea Lui toate nevoile noastre, citind Cuvântul Lui şi cugetând în rugăciune asupra celor citite, atunci începem şi noi lucrările zilei noastre într-o stare bună şi nedespărţiţi de Domnul. Dacă ne-am pus în zorii zilei nădejdea în El pentru toate lucrurile, atunci putem în odihnă şi deplină linişte să ne bizuim pe El şi pe sprijinul Lui. Dacă îl privim, dacă nădăjduim în El, negreşit îşi va coborî privirea cu îndurare spre noi şi ne va călăuzi în dragoste şi în har în toate căile noastre. În legătură cu Domnul, povara zilei va deveni mai uşoară. Aducând prin credinţă toate îngrijorările la El, vom primi în acelaşi timp asigurarea, că Domnul Isus ne va purta de grijă.

Zorii zilei este timpul cel mai potrivit să ai legătură cu Dumnezeu, deoarece inima noastră nu este încă plină de greutăţi, iar liniştea casei te învăluie. Ar fi bine ca noi toţi să cunoaştem şi să preţuim aceste fericite ore de dimineaţă în legătură cu Domnul! „Eu iubesc pe cei ce mă iubesc şi cei ce mă caută în zori mă vor găsi", spune sfântul Cuvânt a lui Dumnezeu. Rugăciunea să fie CHEIA zilei şi LACĂTUL nopţii! „Lasă-mă să aud în zori bunătatea Ta căci mă încred în Tine!"

Veghează-n zori, când ziua iar zâmbeşte

Când totul este iar înviorat.

[BigDefender]

1 FEBRUARIE

Alături de ei a lucrat, cu fetele sale, Şalum, fiul lui Haloheş, mai marele peste jumătate din ţinutul Ierusalimului.

Neemia 3.12

O parte din poporul Israel venise din prizonierat cu mulţi ani în urmă şi a clădit altarul şi templul din nou, desigur cu multe întreruperi. La venirea celorlalţi, sub Neemia s-a început restaurarea zidului pentru ca astfel poporul să fie păzit de duşmanii din afară. Prin aceasta Israelul a fost despărţit de restul popoarelor, iar înăuntru s-a închegat unitatea poporului. Administraţia şi viaţa cetăţenească ca şi toată slujba adusă lui Dumnezeu au devenit unitare cum a fost la începutul celor douăsprezece seminţii. Ce minunat vorbeşte acest verset inimilor noastre, prezentându-ne un om cu fiicele sale la o lucrare aşa de însemnată. Nu se spune dacă Şalum avea şi fii, dar fără să vrem ne ducem cu gândul la fiicele lui Ţelofhad (Numeri 27). Ce bucurie să existe şi azi fiice care lucrează la lucrarea de despărţire! Cât se bucură Domnul, când găseşte surori tinere care ascultă conştiincioase îndemnurile Tatălui.

În chip deosebit este vorba aici de zidirea zidului, o lucrare care pare grea şi neîndemânatică pentru femei. O, de-ar pricepe fiicele noastre în ce constă astăzi această lucrare! Crăpăturile şi găurile în zidul despărţitor sunt foarte periculoase deoarece dă posibilitatea duşmanului de a intra. Poate eşti fiica unui părinte credincios. N-ai vrea să ajuţi şi tu la zidirea zidului despărţitor faţă de lume? Atunci, NU te îmbrăca şi nu te purta ca lumea, îmbracă-te şi poartă-te cu cumpătare, arătând poziţia ta despărţită de o lume care L-a răstignit pe Mântuitorul tău. Prin aceasta vei fi o pilda pentru alţii şi totodată o lucrătoare demnă pentru zidirea zidului de azi. Iată care este lucrarea ta!

Omului firesc i-ar plăcea mai bine să lucreze în public decât să înveţe în taină; i-ar plăcea mai mult să fie plin de slava oamenilor, decât să fie supus, sub mâna lui Dumnezeu.

Suntem în cea mai mare primejdie să ieşim din sfinţenia şi liniştea stării de faţă a lui Dumnezeu în plină râvnă a slujbei, ori în frământările ce apar ca urmare a legăturilor cu oamenii.

[BigDefender]

2 FEBRUARIE

Şi toţi în legăturile voastre, să fiţi împodobiţi cu smerenie.

1 Petru 5.5

Adevărata smerenie se găseşte acolo unde în lumina lui Dumnezeu se recunoaşte propria neputinţă şi unde Domnul Isus este urmat pe calea lepădării de sine. Atâta timp cât ne aflăm în această lume rea, trebuie să învăţăm multe în şcoala smereniei, dar, spre ruşinea noastră vor apărea din loc în loc semnele aroganţei fireşti. Dar cine vrea în adevăr să se smerească nu trebuie să se clatine. Domnul Isus vrea să ne ajute pe calea smereniei. Mândria este un păcat pe care îl avem în chip firesc; smerenia trebuie să o învăţăm însă de la Domnul căci numai El este smerit cu inima. Devenind părtaşi ai firii noi, prin har avem capacitatea să învăţăm de la El această lecţie. Cel smerit nu caută nimic pentru folosul său. El socoteşte pe cel mai slab frate cu mult superior lui şi aceasta din cauză că el îşi cunoaşte propriile slăbiciuni. El îl caută şi îl vede în fiecare mădular al lui Cristos pe Domnul însuşi şi acolo unde se găseşte îl recunoaşte ca atare. Vai ce repede ne smulge câte un vânt mantaua smereniei şi iese la iveală trufia, aroganţa noastră firească. Petru vorbeşte din propria lui experienţă şi ne îndeamnă să ne împodobim, să ne îmbrăcăm în smerenie pentru a fi biruitori şi pentru a fi o binecuvântare pentru alţii.

Pe bună dreptate s-a spus că smerenia creşte numai pe mormântul mândriei. De ce este o plantă aşa de rară? Pentru că trufia, aroganţa, stau înrădăcinate în firea veche şi sunt alimentate de creşterea personalităţii şi cea a avuţiei personale. Firea (natura) cea nouă doreşte să fie cât mai asemănătoare cu Cristos care a fost blând şi smerit cu inima. Celor smeriţi Domnul Dumnezeu le dă har, dar celor mândri le stă împotrivă. Cum reacţionăm când suntem supuşi criticii? Căutăm imediat să ne îndreptăţim? Critica ridică în noi amărăciune şi împotrivire? Devenim imediat combativi?

Astfel de reacţii dovedesc că suntem stăpâniţi de mândrie. Un duh smerit va accepta să fie judecat de oricine şi va scoate din aceasta un profit duhovnicesc.

[BigDefender]

3 FEBRUARIE

Ioiada, fiul lui Paseah, şi Meşulam, fiul lui Besodia, au dres poarta cea veche. Au acoperit-o cu scânduri, şi i-au pus uşile, încuietorile şi zăvoarele.

Neemia 3.6

Din faptele legate de zidul cetăţii Ierusalimului putem scoate învăţături preţioase. Zidul ne spune despre separarea cerută de Dumnezeu. Nu totul însă a fost făcut cum trebuia la aceste lucrări de refacere. Eliaşib însuşi ca mare preot nu a dat un exemplu bun deoarece pentru pricini de rudenie nu a pus încuietorile şi zăvoarele la poarta oilor (vezi cap. 13.4-7). Dar iată că oamenii care lucrau la restaurarea porţii celei vechi au pus iarăşi încuietorile şi zăvoarele. Ce pildă serioasă ne stă înainte dacă privim cum aceşti oameni, plini de abnegaţie, se osteneau să restaureze totul după chipul vechiului Ierusalim! Poate ei îşi dădeau seama ce importanţă are Ierusalimul în ochii lui Dumnezeu. Ierusalimul era locul unde Dumnezeu vroia ca Numele lui să locuiască. Poarta din Nord-Est a Ierusalimului era în chip deosebit atacată de duşmani. Nu numai acest lucru a stat însă în faţa ochilor reziditorilor, ci şi însemnătatea lucrării pe care o făceau pentru generaţiile viitoare.

Dumnezeu are şi în zilele noastre astfel de oameni al căror nume nu este cunoscut, dar care lucrează cu râvnă şi cu tragere de inimă la poarta veche. Astfel de oameni plini de energie lucrează cu entuziasm pentru a învăţa şi aplica în viaţă gândurile lui Dumnezeu în privinţa Adunării Sale. Vor întâmpina împotriviri chiar de la cei apropiaţi ai lor, deoarece ceea ce este „vechi", ceea ce seamănă cu „poarta veche" nu mai este astăzi actual. Stă scris însă: „Nu muta hotarul cel vechi pe care l-au aşezat părinţii tăi” (Prov. 22.28). Să lucrăm şi noi stăruind în lucrurile şi în adevărurile pe care n-i le-a transmis Dumnezeu prin Sfânta Sa carte!

Venirea Domnului Cristos este foarte aproape. Te va găsi oare acolo unde lucrurilor cereşti li s-a dat o formă distractivă, lumească, acolo unde în loc să fie lăsat Duhul Sfânt să lucreze, lucrează omul? Hotărăşte-te chiar acum pentru a asculta NUMAI de El!

[BigDefender]

4 FEBRUARIE

Şi gemem în cortul acesta, plini de dorinţa să ne îmbrăcăm peste el cu locaşul nostru ceresc, negreşit dacă atunci când vom fi îmbrăcaţi nu vom fi găsiţi dezbrăcaţi de el.

2 Corinteni 5.2-3

Câte oftări nu ne smulg necazurile şi greutăţile ce intervin în trupul acesta chiar şi pentru noi credincioşii. Unii au primit pe drumul vieţii lor o durere care din când în când parcă îi frânează şi le fură toată bucuria vieţii. Ce mângâiere că aceste dureri şi greutăţi ne sunt trimise de Dumnezeu şi Tatăl nostru. Dacă le luăm din mâna Lui atunci ele devin adevărate binecuvântări. Căci „noi ştim că toate lucrurile lucrează spre binele celor ce sunt iubiţi de Dumnezeu."

În lumina acestei făgăduinţe găsim mângâiere în toate durerile noastre. Dar ceea ce este dureros la copiii lui Dumnezeu, este prezenţa firii pământeşti care caută să micşoreze şi să distrugă savurarea de către credincioşi a bucuriei în Domnul Cristos. Şi Pavel oftează în acest trup, dar exprimă totodată şi o înştiinţare. Cineva poate fi îmbrăcat şi totuşi să fie găsit dezbrăcat. Este un lucru foarte serios - înseamnă că cineva poate să aibă o mărturie bună şi totuşi să nu aibă viaţă din Dumnezeu. Ce grav este acest lucru! O de s-ar cerceta fiecare, ca să ştie care este situaţia lui, personală. Numai prin naşterea din nou se poate deveni copil al lui Dumnezeu. Ce mângâiere este în această nădejde: „să fim îmbrăcaţi peste acest locaş." Aceasta se va întâmpla când Domnul Isus va veni la Mireasa Sa pentru a o lua în slavă. Toţi mântuiţii vor primi trupul slavei în care nu va mai exista nici o slăbiciune, nici o durere sau greutate. În această stare vom fi pentru totdeauna cu Domnul în fericire. Care e starea ta? Eşti mântuit? Dacă nu, atunci nu mai amâna!

Veniţi la Isus Cristos. El a adus în Persoana Sa aceste bunuri veşnice care se numesc: iertarea păcatelor, pacea inimii, împăcarea cu Dumnezeu, bucuria adevărată, viaţa veşnică. Aceste bunuri vrea să ţi le dea chiar acum. Primeşte-le din toată inima!

[BigDefender]

5 FEBRUARIE

Şi nu numai atât, dar ne şi bucurăm în DUMNEZEU, prin Domnul nostru ISUS CRISTOS, prin care am căpătat împăcarea.

Romani 5.11

Înaintea împăcării trebuie să fi fost o duşmănie. Noi eram duşmanii Iui Dumnezeu, de aceea peste faptele noastre rele, peste păcatele noastre se aşternea blestemul. Unica şi inevitabila lor urmare era moartea. În vederea unei împăcări, ţinând seama de dreptatea Iui Dumnezeu, trebuia achitată mai întâi plata păcatului. De aceea când Noul Testament vorbeşte de împăcare, vorbeşte totdeauna de moartea Domnului în trupul Său. Acest adevăr este arătat în Romani 5.10: „când eram vrăjmaşi am fost împăcaţi cu Dumnezeu prin MOARTEA Fiului Său.” În Efeseni 2.16 ne este spus că Domnul a împăcat cu Dumnezeu „pe cei doi (evrei şi neamuri) într-un singur Trup." Iar la Coloseni 1.21: „El ne-a împăcat acum prin trupul lui de carne, prin moartea Sa.” În 2 Corinteni 5 ne este arătat că Dumnezeu era în Cristos ca să împace lumea cu Sine însuşi.

„El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn” (1 Petru 2.24). Dar mai mult: Ca om în trup a fost făcut PĂCAT. Datorită vrăjmăşiei faţă de Dumnezeu El a fost pus deoparte, ca prin judecată, noi care odinioară am fost duşmani, să primim împăcarea. Aceasta-i în ÎNTREGIME lucrarea lui Dumnezeu în Cristos Isus; noi n-am putut face nimic şi nici nu puteam să ne împăcăm cu Dumnezeu prin noi înşine.

Ce har minunat că Dumnezeu nu are nimic să ne reproşeze pentru starea noastră veche, ba mai mult ne-a dat Duhul Său. „Duhul care vine de la Dumnezeu ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu” (1 Cor. 2.12). Da, către noi El spune ca odinioară către Avraam: „Scoală-te străbate ţara în lung şi în lat căci ţie ţi-o voi da."

Sfinţenia vieţii unită cu o supunere adâncă a sufletului trebuie să izvorască din adevărata părtăşie cu suferinţele lui Cristos; căci nu se poate ca răul moral şi suferinţele sufleteşti să poată sta în faţa acestor suferinţe.

[BigDefender]

6 FEBRUARIE

Care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre, şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi.

Romani 4.25

Domnul Isus este Cel care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre. El Sântul, Mielul fără cusur, Fiul lui Dumnezeu care din veci era la sânul Tatălui fiind desfătarea Lui. El a devenit Om străbătând pământul acesta în sărăcie şi amărăciune, fiind batjocorit de lume, lepădat şi apoi răstignit pe cruce. El a venit şi a gustat moartea iar acum şade la dreapta lui Dumnezeu încununat cu slavă şi cu cinste. Dumnezeu însuşi a pus păcatele noastre asupra Mielului fără cusur. Tot ce trebuia, nu numai ce priveşte poziţia noastră, ci şi pentru satisfacerea cerinţelor Lui de a păstra neştirbită măreţia şi slăvirea Sfântului Său Nume, se poate găsi în moartea pentru ispăşirea păcatelor noastre. Mielul fără cusur a fost făcut păcat în locul nostru. Dumnezeu şi-a ascuns faţa de El, şi-a închis urechea şi L-a părăsit în ceasul cel greu. Din ce pricină? Din pricina nelegiuirilor noastre. Dumnezeu L-a părăsit ca să ne poată primi pe noi. Dumnezeu L-a pedepsit pe El aşa cum trebuia să fim pedepsiţi noi şi cum cerea starea noastră de oameni decăzuţi. Domnul nostru milostiv a luat locul nostru în moarte şi judecată ca noi să putem ocupa locul Său în adevăr şi în slava veşnică.

Ce ne rămâne de făcut nouă care ne bucurăm din plin de această mare lucrare? De-am putea cânta şi mai mult din adâncul inimii: „Slavă, slavă şi adorare Celui care a fost făcut păcat pentru noi!"

Câtă odihnă, câtă mângâiere şi câtă bucurie avem, când ne gândim la Făcătorul lumii, Acela care o ţine, care ne iubeşte veşnic sufletele, ne iubeşte în totul. Ochiul Lui veghează necurmat asupra noastră, inima Lui e îndreptată spre noi, El a luat asupra Sa grija pentru nevoile noastre trupeşti şi duhovniceşti!

Să nu-i rănim dar inima Lui iubitoare şi să nu-i necinstim slăvitul Nume întorcându-ne faţa de la El!

[BigDefender]

7 FEBRUARIE

Nimeni n-a văzut vreodată pe DUMNEZEU; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.

Ioan 1.18

Există numai o singură Cale pe care se poate ajunge în cer astfel încât să fii pe veci posesorul binecuvântărilor cereşti. Domnul Isus spune ucenicilor Lui: „Eu sunt CALEA, ADEVĂRUL şi VIAŢA. Nimeni nu vine Ia Tatăl decât prin Mine." Dacă M-aţi fi cunoscut pe Mine L-aţi fi cunoscut şi pe Tatăl Meu..." (Ioan 14.6-7).

Înainte de venirea Domnului Isus pe pământ, Dumnezeu nu era descoperit ca TATĂ nici prin creaţie, nici prin lege şi nici prin prooroci. Această descoperire o putea face numai Domnul Isus „singurul Fiu, care este în sânul Tatălui." Ca să împărtăşească acest adevăr aici pe pământ, trebuia ca Domnul Isus să isprăvească lucrarea care i-a dat-o Tatăl. Starea omenirii era aşa de dezastruoasă încât fără moartea Domnului Isus nu putea nimeni să fie aşezat în binecuvântatele locuri cereşti. „Dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce multă roadă."

Domnul Isus este CALEA pe care îl putem cunoaşte pe Dumnezeu ca Tată şi cerul, Casa Tatălui. Dar El este şi ADEVĂRUL, deci Acela prin care toate lucrurile ies la lumină în felul cum le vede Dumnezeu. Dacă noi vrem să ştim un adevăr într-o anumită privinţă, atunci NUMAI Domnul Isus ne poate da învăţătura necesară. Prin El ştim cine este Dumnezeu, ce este lumea, păcatul, dreptatea, adevărul, şi sfinţenia, dar şi ce este harul şi dragostea. Domnul Isus este VIAŢA de care avem nevoie, dacă vrem ca Dumnezeu să fie revelat ca Tatăl nostru, şi din care decurg toate binecuvântările acestei părtaşii. El însuşi a spus către ai Săi: „Tatăl însuşi vă iubeşte."

Mulţi dintre noi trebuie să se ruşineze când se gândesc câtă vreme le trebuie să înveţe ce le spune Dumnezeu.

Noi credem deseori că am învăţat o lecţie bine şi încercăm să trecem la alta, însă înţeleptul nostru învăţător ştie mai bine şi vede că este nevoie de o arătură mai adâncă.

[BigDefender]

8 FEBRUARIE

Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez.

Ioan 3.30

Te mai iubeşti încă atât de mult încât eşti în stare să păstrezi supărarea faţă de cineva care nu te-a băgat în seamă în loc să-l întâmpini cu dragoste prietenească? Te mai iubeşti încă atât de mult încât faţa şi inima ta se schimbă ca un barometru atunci când cineva te întâmpină cu mai puţină căldură? Te mai iubeşti atât de mult încât te simţi bine numai în societatea celor care te stimează şi te îndepărtezi de cei care îţi spun adevărul? Eşti încă atât de mare în ochii tăi încât inima îţi este profund supărată când nu ţi se recunoaşte dreptatea pe care socoteşti că o ai? Te mai iubeşti atât de mult încât nu poţi fi liniştit până ce nu-ţi atingi ţelul propus, chiar cu preţul unor sacrificii? Tu te numeşti copil al lui Dumnezeu şi te mai iubeşti atât de mult că nu poţi fi deosebit de unul din lume? Când vei deveni aşa de mic în ochii tăi, încât să-ţi fie indiferent dacă oamenii te onorează sau nu?

Cine poartă în inima lui o singură dorinţă arzătoare, aceea de a-L cunoaşte pe Domnul Isus zi de zi mai bine şi de a-L proslăvi, acela va pierde dragostea pentru persoana sa şi va deveni asemenea învăţătorului său. Iubirea de sine este roadă firii pământeşti şi o trăsătură a oamenilor din zilele de pe urmă (2 Tim. 3.2). Vrei să te asemeni lor?

Învaţă de la David, omul după inima lui Dumnezeu. Dispreţuirii venite din partea fiicei lui Saul a răspuns: „Vreau să mă arăt şi mai de nimic decât de data aceasta, şi să mă înjosesc în ochii mei..." (2 Sam. 6.22).

Mândria înseamnă îndumnezeirea EULUI tău. Cel mândru are o părere prea înaltă despre sine. El îşi atribuie dreptul la cinstea care îi aparţine lui Dumnezeu şi numai Lui. Valetul celui din urmă împărat al Germaniei spunea despre stăpânul său: „Nu pot tăgădui că era încrezut. Dorea să ocupe locul din centru în orice problemă.

Cu ocazia unui botez, ar fi vrut să fie în locul copilaşului; cu ocazia unei căsătorii în locul miresei; iar cu prilejul unei înmormântări pe cel al defunctului...!" Acesta a fost şi păcatul lui Nebucadneţar, păcat care l-a coborât în rândul dobitoacelor.

[BigDefender]

9 FEBRUARIE

Cine îşi aduce aminte de certare apucă pe calea vieţii; dar cel ce uită mustrarea apucă pe căi greşite.

Proverbe 10.17

Cât de adevărat şi esenţial este în conţinutul lui acest verset. Cine umblă potrivit acestor îndrumări va avea izbândă în calea lui şi nu se va poticni. Cu cât mai mult vor sta astfel lucrurile dacă noi în permanenţă ne lăsăm călăuziţi de Cuvântul Lui Dumnezeu! Niciodată nu putem spune că suntem prea în vârstă ca să învăţăm din Sfânta Scriptură zi de zi. Şi în acesta împrejurare îl avem ca exemplu pe Domnul Isus. El putea spune: „El îmi trezeşte în fiecare dimineaţă, El îmi trezeşte urechea ca să ascult cum ascultă nişte ucenici” (Isa. 50.4). Ca om adevărat umbla în deplină dependenţă de Dumnezeu şi Tatăl Său şi zi de zi îşi lăsa urechea trează pentru a fi învăţat. Viaţa noastră ar fi cu totul altfel dacă noi am fi mai asemănători cu El. Cu cât suntem mai dependenţi de Domnul nostru cu atât mai uşoară ne este şi mustrarea. Sunt pe pământ unii ucenici care tot timpul stau în apropierea învăţătorului. Ei fac mari progrese în lucrurile duhovniceşti. Aşa se va întâmpla şi cu noi pe măsură ce noi ne apropiem tot mai mult de El, căci cine este învăţător ca El? Încrederea în noi înşine şi respingerea mustrărilor duc la depărtarea de adevăr. Cei care iubesc sfatul sunt pe calea vieţii şi al adevăratei bucurii. Să nu fim ca animalele care trebuie strunite cu un frâu şi un ham. Să ascultăm ce zice Domnul: „Te voi sfătui şi voi avea privirea îndreptată asupra ta." Căile proprii au un sfârşit amar. Neascultarea unora i-a dus la legături cu lumea care i-a încercuit rapid şi i-a înghiţit încât să nu mai lase nici o urmă şi nici un glas de om credincios.

Noi trebuie să dăm poporului numai ce am primit de la Dumnezeu şi nimic mai mult. Trebuie să îi punem pe oameni să se confrunte cu Cuvântul lui Dumnezeu. Iată marele temei al slujbei pentru Domnul în toate timpurile.

Toate celelalte NU au preţ. Toate învăţăturile omeneşti, oricât de interesante ar fi, vor trece, dar El rămâne pentru vecie!

[BigDefender]

10 FEBRUARIE

Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungii Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui DUMNEZEU te îndeamnă la pocăinţă?

Romani 2.4

Dumnezeu este dragoste. El nu doreşte moartea păcătosului, îndurarea Lui ar fi putut ajunge la capăt de mult căci în zilele noastre nu sunt mai puţine nelegiuiri ca pe timpul lui Noe. Eclesiastul spune în cap. 8 vers. 11: „Pentru că nu se aduce repede la îndeplinire hotărârea dată împotriva faptelor rele, de aceea este plină inima fiilor oamenilor de dorinţa să facă rău." Iată dar pe om: în loc să folosească îndelunga îndurare a lui Dumnezeu pentru mântuirea sufletului său, el îngrămădeşte păcat peste păcat, mii şi mii de păcate fără să se gândească la vreo judecată. Dar în acest fel oamenii se înşeală singuri. Nu-i oare o îndurare deosebită a lui Dumnezeu arătată faţă de tine în faptul că deşi vede în faţa ta un munte mare de păcate, El totuşi îţi dă sănătate, bunăstare pământească de zeci de ani, poate. Dacă lucrează în alt chip cu tine şi îţi trimite o durere, o suferinţă pe calea vieţii tale sau îţi răpeşte ce ai tu mai drag pe pământ, să şti că şi acestea fac parte din îndurarea lui Dumnezeu faţă de tine. El caută cu orice chip să-ţi abată picioarele de pe calea pierzării veşnice.

Cum a fost cu văduva din Sarepta? Moartea fiului ei a adus-o la următoarea mărturisire: „Ai venit la mine doar ca să îi aduci aminte lui Dumnezeu de nelegiuirea mea şi astfel să-mi omori fiul” (1 Împ. 17.18).

Lasă-te iubite suflet condus de dragostea lui Dumnezeu spre pocăinţă. Vei avea un câştig imens: VIAŢA VEŞNICĂ. Dacă tratezi cu indiferenţă îndurarea lui Dumnezeu, arătată chiar şi când El, din dragoste vrea să te îndrepte prin suferinţă, atunci ar trebui să-ţi fie frică de întâlnirea cu El. Dar tu nu ştii timpul când te vei întâlni cu El, de aceea vino chiar acum la Domnul Isus care a murit pentru păcatele tale. Nu amâna, căci „grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui Viu."

„Pregăteşte-te să-L întâlneşti pe Dumnezeu..."

[BigDefender]

11 FEBRUARIE

Te voi scăpa, şi nu vei cădea sub sabie, ci viaţa îţi va fi prada ta de război, pentru că ai avut încredere în Mine, zice DOMNUL.

Ieremia 39.18

Ebed-Melec care era etiopian, deci nu era din poporul Israel, era în casa împăratului din timpul războiului cu haldeii. Neascultarea şi păcatele iudeilor L-au făcut pe Dumnezeu să-i îndepărteze de la faţa Sa, iar proorocul Ieremia trebuia să le proorocească din însărcinarea Stăpânului lor, judecata. Căpeteniile lui Iuda din această cauză au rugat pe împărat să-i lase să-l omoare pe Ieremia (Ier. 38.4). Împăratul s-a arătat neputincios şi l-a dat pe mâna lor. Proorocul a fost aruncat într-o groapă în care nu era apă, ci numai noroi; şi astfel iudeii credeau că vor scăpa de el. Dar acest etiopian, a avut tăria şi îndrăzneala din partea lui Dumnezeu să ceară împăratului îngăduinţa de a scoate din groapă pe Ieremia, contrar voinţei căpeteniilor. Ebed-Melec a fost respins şi urât de ceilalţi din această pricină. Dumnezeu prin Ieremia a transmis etiopianului răsplătirea care-l aşteaptă din partea Celui Prea înalt pentru fapta sa. Ce frumos! În mijlocul unui popor renegat, care se socotea popor al lui Dumnezeu, a fost răsplătită lucrarea bună a unui păgân.

Un caz asemănător întâlnim în 2 Tim. 1.16-17. Acolo găsim un om pe nume Onisifor, care merită a fi lăudat deoarece s-a strecurat printre toţi până la temnicer şi a întrebat de Pavel. Apostolul vorbeşte clar despre el că a avut curaj şi nu s-a ruşinat să-l viziteze chiar şi atunci când era în lanţuri. L-a îmbărbătat adesea pe Pavel cu prezenţa sa, de aceea dorea ca Domnul să-l binecuvânteze. Suntem siguri că lucrul acesta s-a îndeplinit întocmai, deoarece Acela care a spus: „Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă" (Mat. 5.7), rămâne credincios Cuvântului Său, chiar şi în zilele noastre.

Când copiii lui Dumnezeu se găsesc în cele mai mari încurcături şi greutăţi, au parte totuşi de cele mai frumoase arătări ale purtării de grijă şi ale lucrării lui Dumnezeu; tocmai de aceea El pune adesea la încercare pe credincioşi ca să li se descopere cu atât mai măreţ cu cât încercarea este mai grea.

[BigDefender]

12 FEBRUARIE

Când te va duce DOMNUL în ţara Cananiţilor, Hetiţilor, Amoriţilor, Heviţilor şi Iebusiţilor, pe care a jurat părinţilor tăi că ţi-o va da, tară unde curge lapte şi miere, să ţii următoarea slujbă în luna aceasta: timp de şapte zile, să mănânci azimi.

Exodul 13.5-6

Odată cu luarea în stăpânire a ţării făgăduite, a poporului Israel, a fost întemeiată şi slujba divină pentru Dumnezeu. Slujba începea cu Pastele şi cu prăznuirea azimilor, timp de şapte zile. Dumnezeu este sfânt şi de aceea slujba pentru El trebuie să fie sfântă în tot timpul vieţii noastre. La închinare nu era îngăduit să se găsească nici un pic de aluat şi nici să fie vreo atingere de el. În Cuvântul lui Dumnezeu aluatul este o imagine a răului. În 1 Corinteni 5 găsim îndemnul: „să prăznuim Pastele nu cu un aluat de răutate şi viclenie, ci cu azimile curăţiei şi ale adevărului." Viaţa ÎN Cristos Isus este pentru noi o închinare în adevăr şi în duhul slavei. Suntem străini şi călători aici pe pământ, dar în duh gustăm încă de pe acum slava din locurile cereşti, pe care Dumnezeu ne-a dat-o ÎN Domnul Cristos. Acum, slujba noastră înţeleptă este de a aduce trupurile noastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu şi de a nu ne potrivi chipului veacului acestuia. Noi am fost aleşi pentru această închinare şi de aceea să nu obosim, ci să ne desprindem de orice poftă pământească, pentru ca Evanghelia lui Dumnezeu să fie auzită şi El să fie slăvit ÎN Isus Cristos.

Domnul Isus să ne ajute să umblăm în Duh, pentru ca copiii noştri şi toţi cei din jur să vadă adevărul Evangheliei lucrând cu putere în noi. Aceasta se va întâmpla dacă noi suntem gata să îi încredinţăm TOATĂ viaţa noastră lui Dumnezeu şi dacă trăim într-o sfântă despărţire de orice rău.

Nu pot să fiu fericit la adăpostul pragului uns cu sângele Mielului dacă în locuinţa mea este aluat. Deşi nu este temelia mântuirii, totuşi sfinţenia vieţii este legată de bucuria mântuirii. Israelitul nu era mântuit prin azimi, ci prin sânge.

[BigDefender]

13 FEBRUARIE

Căci noi suntem Templul DUMNEZEULUI celui viu, cum a zis DUMNEZEU: „Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi DUMNEZEUL lor, şi ei vor fi poporul Meu".

2 Corinteni 6.16

Sfântul privilegiu (drept) de a sluji şi de a fi adoratori ai lui Dumnezeu, aparţine numai acelora care au fost răscumpăraţi prin sângele Fiului Său. Nu există teren comun pe care poate sta necredinciosul cu cel credincios. Am fost mântuiţi prin har pentru a fi puşi deoparte pentru Dumnezeu şi de a fi o mărturie a Domnului Isus în această lume păcătoasă. Domnul Isus a murit din dragoste pentru noi, ne-a mântuit şi tot din dragostea nemărginită a inimii Sale a purtat de grijă ca să fim puşi deoparte din lume şi de a ne strânge în jurul Său.

Câţi copii ai lui Dumnezeu au pierdut cele mai scumpe binecuvântări din pricină că nu au păstrat unitatea tuturor creştinilor ca mărturie pe pământ, prin care Domnul ar fi fost şi mai mult proslăvit. Ce putere de atracţie ar trebui să aibă Numele şi prezenţa Lui pentru fiecare copil al lui Dumnezeu! Ce important şi valoros ar trebui să fie pentru noi, copiii Iui Dumnezeu să ne ocupăm locul nostru şi să ne adunăm NUMAI acolo unde Domnul Isus este punctul central al strângerii laolaltă. Psalmistul spunea odinioară: „Sufletul meu suspină şi tânjeşte de dor după curţile Domnului." Dacă credincioşii din vechime au avut astfel de sentimente în legătură cu cortul pământesc cu cât mai mult ar trebui noi să fim pătrunşi de lucrurile duhovniceşti. Prezenţa Domnului va fi bucuria noastră cerească, El vrea însă ca de pe acum să gustăm din această mare bucurie.

Noi nu înlăturăm vechiul aluat ca să îmbunătăţim firea noastră rea şi stricată, nici să dobândim firea nouă, pentru că o AVEM. Noi avem viaţa şi din pricina acestei vieţi lepădăm răul! Nu este nimic adevărat, nimic mulţumitor decât ÎN Cristos. În afară de El „totul este deşertăciune şi goană după vânt."

[BigDefender]

14 FEBRUARIE

Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă slava DOMNULUI, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul DOMNULUI.

2 Corinteni 3.18

Ce binecuvântată este poziţia fiecărui credincios adevărat. Domnul Isus a aşezat în această poziţie binecuvântată pe toţi cei care prin credinţă au intrat în părtăşie cu El, fără nici o excepţie. Ei pot cu faţa descoperită, cu privirea ridicată spre cer să vadă slava lui Isus, Domnul nostru. Ei nu-L cunosc pe El numai ca Mântuitorul care s-a coborât în mizeria păcatelor pentru a ne răscumpăra, ci îl cunosc ca şi cel înălţat la dreapta lui Dumnezeu. De aceea cuvântul ne invită să ne ridicăm ochii ţintă spre acele locuri de sus. Acolo îl vedem noi pe Fiul Omului în cer, căci după ce a fost făcut păcat şi a mers la moarte, a fost încununat cu mărire şi slavă. Fiind uniţi cu El avem putinţa să vedem slava Lui. Fiecare rază de lumină divină ne mărturiseşte că păcatele noastre au fost iertate şi astfel calea către Dumnezeu este deschisă. Noi o vedem prin Duhul şi ne bucurăm de ea. Şi cu cât ne ridicăm mai mult privirea spre cer cu atât mai mult vom fi schimbaţi în chipul slavei Domnului, iar Duhul Sfânt ne va da putere de a înţelege aceste lucruri şi de a gusta binecuvântările cereşti. Prin puterea Duhului Sfânt care locuieşte în noi descoperim tot mai mult chipul şi caracterul lui Cristos, până ce El va veni şi vom fi asemenea chipului Său. „Aşa cum am purtat chipul celui pământesc, tot aşa vom purta şi chipul Celui ceresc” (1 Cor. 15.49).

Dacă credinciosul este pe o cruce şi lumea pe alta, depărtarea morală care-i desparte este într-adevăr foarte mare. Şi dacă depărtarea este foarte mare în teorie aşa ar trebui să fie şi în practică. Lumea şi creştinul n-ar trebui să aibă nici o legătură; şi nu vor avea decât dacă creştinul se leapădă de Domnul şi Stăpânul său. Credinciosul se arată necredincios lui Cristos în măsura în care are legături cu lumea. Să veghem cu gelozie împotriva pornirii înnăscute care ne îndeamnă să ne bizuim pe nădejdi pământeşti.

Să rămânem cât mai aproape de Izvor!

[BigDefender]

15 FEBRUARIE

Astfel dar, prea iubiţilor, după cum totdeauna aţi fost ascultători, duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur, nu numai când sunt eu de faţă, ci cu mult mai mult acum în lipsa mea.

Filipeni 2.12

Deseori acest verset a fost înţeles greşit, au fost mulţi care l-au tălmăcit greşit aducând neliniştea în viaţa lor şi a altora. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie înţeles în context; numai astfel se poate înţelege gândul concret al unor versete separate. În nici un caz nu se poate înţelege din acest verset că trebuie să ne câştigăm mântuirea noastră cu frică şi cu cutremur. Apostolul vorbeşte mai înainte despre timpul când era prezent în mijlocul lor şi în continuare vorbeşte de o vreme când nu mai era cu ei. În vremea când Pavel lucra în mijlocul lor se simţea prezenţa puterii duhovniceşti care se arăta prin el. Acum, în lipsa lui Pavel trebuia să se arate puterea din pricină că Dumnezeu era Acela care lucra în ei voinţa şi puterea. Nu fapte în sine, ci ÎNFĂPTUIREA puterii lui Dumnezeu; iată despre ce vorbeşte apostolul. Cuvântul „voastră" referitor la mântuire este în legătură cu absenţa apostolului. Filipenii se aflau fără Pavel în faţa vrăjmaşilor şi ei trebuiau să lupte împotriva acestor duşmani. Credincioşii cărora le este adresată epistola se vede că alergau către o ţintă, iar mântuirea ne este arătată ca ţelul care se află la capătul drumului. Este vorba despre acel aspect al mântuirii, care se referă la starea noastră de copii ai lui Dumnezeu când vom fi în faţa lui Dumnezeu în slava Sa, după ce toate greutăţile vor fi îndepărtate de la noi. Întăriţi pe acest drum şi savurând mântuirea să fim îmbărbătaţi de aceste gânduri. Atâta timp cât creştinul se găseşte în călătorie el nu merge fără îmbărbătare.

Părăsirea unei răspunderi dată de Dumnezeu nu este niciodată dovada smereniei; dimpotrivă smerenia cea mai adâncă va fi dacă rămâi la locul tău în atârnare deplină de Dumnezeu. Este o dovadă că suntem plini de noi înşine când ne dăm înapoi dinaintea răspunderii, spunând că nu ne pricepem.

[BigDefender]

16 FEBRUARIE

DOMNUL izbăveşte pe prinşii de război; DOMNUL deschide ochii orbilor; DOMNUL îndreaptă pe cei încovoiaţi; DOMNUL iubeşte pe cei neprihăniţi.

Psalmul 146.7-8

Dumnezeu descoperă harul Său oamenilor lipsiţi de putere. Numai pe un asemenea temei poate fi dezlegat cel legat. Cel legat este fără putere şi nu poate scăpa deoarece lanţurile păcatului sunt deosebit de tari: omul este sub dominaţia Satanei. Nimeni în afară de Domnul Isus nu putea să dezlege pe omul acela stăpânit de duhul cel rău prin care era legat. ISUS, da numai EL poate să-l lege pe cel tare (Satan) şi să-i ia avuţia. Această victorie a cucerit-o pe crucea de pe Golgota; acolo l-a învins pe cel ce avea puterea morţii şi a isprăvit cu păcatul. NUMAI El este în stare să deschidă ochii orbilor. Numai El îi poate îndrepta pe cei încovoiaţi, care sunt istoviţi sub greutatea păcatelor lor. Oamenii care gândesc că ei nu sunt legaţi, nici orbi, rămân în starea tristă în care se află; ei nu pot fi AJUTAŢI. Domnul nu a venit pentru cei neprihăniţi, ci pentru păcătoşi, trudiţi şi împovăraţi, care simt necazul lor şi vor să fie scăpaţi.

Odată, pe când mă plimbam, am întâlnit un fost coleg, un om în vârstă şi serios, dar care nu avea liniştea necesară cu privire la viaţa veşnică. M-a întrebat: „Cu ce începe calea vieţii?" Când a auzit că începutul se face în cămăruţă cu o pocăinţă sinceră în faţa lui Dumnezeu şi cu credinţă adevărată în Domnul Isus, s-a întors şi a plecat. Nu era pregătit să renunţe la părerile bune despre el, şi să creadă mărturia lui Dumnezeu despre Fiul Său.

Vreau să te înştiinţez: Dumnezeu iubeşte pe cei neprihăniţi adică pe aceia care prin credinţă în sângele Domnului Isus şi pe temeiul jertfei Lui au găsit pace cu Dumnezeu.

Inimii omeneşti îi place ceva care să se poată vedea. Îi place ceva care să îi mulţumească simţurile. Îi place ceva care să ridice în slăvi persoana şi lucrarea omului. Fugi de toate acestea şi nu te opri până nu ajungi în locul prezenţei lui Dumnezeu!

[BigDefender]

17 FEBRUARIE

Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui DUMNEZEU.

1 Petru 3.3-4

Ca femeia să se împodobească stă în natura şi caracterul ei. „Îşi uită fata podoabele, sau mireasa brâul?" (Ier. 2.32). Dar întrebarea cea mai importantă este CUM se împodobeşte, şi mai presus de toate, cum se împodobeşte o credincioasă în aşa fel ca să-i placă Domnului şi Mântuitorului ei. Dacă se împodobeşte fiindcă este încrezută sau ca să atragă ochii altora, atunci nu face aceste lucruri după gândul lui Dumnezeu. Apostolii Petru şi Pavel ne avertizează, mânaţi de Duhul Sfânt, aproape cu aceeaşi expresie, despre primejdia pe care o prezintă îngâmfarea şi ridicarea în ochii noştri proprii. Petru le îndeamnă pe femei la o umblare în supunere: „A căror podoabă să nu fie cea din afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor", iar Pavel scrie către Timotei: „Vreau de asemenea ca femeile să se îmbrace în chip CUVINCIOS, cu ruşine şi sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe” (1 Tim. 2.9).

Amândoi apostolii le îmbărbătează pe credincioase în toată liniştea la „fapte bune" adică să facă „binele"; în aceasta să-şi găsească podoaba în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor. În secolul trecut prin lucrarea plină de îndurare a lui Dumnezeu mulţi s-au trezit la o stare înaltă în Cristos, sute şi chiar mii de oameni pe întreg pământul, au lăsat la o parte podoabele imense ale caselor lor şi au avut dorinţa de a fi modest îmbrăcaţi, ei şi casele lor, ca semn al supunerii totale faţă de Cuvântul lui Dumnezeu.

La tine se observă această deosebire între un om din lume şi un copil al lui Dumnezeu?

[BigDefender]

18 FEBRUARIE

Prin credinţă a părăsit Moise Egiptul, fără să se teamă de mânia împăratului; pentru că a rămas neclintit, ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut.

Evrei 11.27

În Sfânta Scriptură ne sunt arătaţi bărbaţi şi femei care în situaţi grele au dovedit că, „credinţa este o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd, o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite." Printre aceşti oameni se numără şi Moise, omul lui Dumnezeu care „socotea OCARA lui Cristos ca o mai mare bogăţie decât comorile Egiptului şi „a rămas neclintit ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut." Să ne gândim şi la Antipa, martirul din adunarea din Pergam, pe care Domnul îl numeşte „martorul Meu credincios."

În decursul timpurilor au fost mulţi astfel de credincioşi, cărora Cristos le era mai mult decât viaţa lor. Bine cunoscutul bătrân Chrisostom a fost adus în faţa împăratului roman. Când acesta i-a spus că dacă îşi mai păstrează credinţa va fi exilat, el a răspuns: „Toată lumea este a Tatălui Meu, tu nu poţi să mă exilezi nicăieri." „Dar pot să te omor", a răspuns împăratul. „Asta nu poţi să o faci", a răspuns vitejeşte creştinul, „căci viaţa mea este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu."

„Eu îţi voi lua toate averile." „Cu plăcere", a fost răspunsul, „căci eu am asemenea averi că nu le vei putea lua. Comoara mea este în cer unde-i şi inima mea." „Dar pot să te izgonesc de la prietenii tăi." „Niciodată" a răspuns Chrisostom, „eu am numai un prieten şi acesta-I în cer; nu există nimic prin ce ai putea să-mi iei viaţa." De-am fi şi noi toţi în această poziţie: „ca şi cum am vedea pe Cel ce este nevăzut!" Compromisurile cu lumea nu sunt demne pentru un credincios.

Tertullian a spus: „Puteţi să ne chinuiţi, să ne ţintuiţi pe cruce, să ne osândiţi, să ne striviţi ... toate vor fi de prisos. Dimpotrivă, va fi un îndemn în plus pentru credinţa noastră."

[BigDefender]

19 FEBRUARIE

Întăriţi-vă dar mâinile obosite şi genunchii slăbănogiţi; croiţi cărări drepte cu picioarele voastre!

Evrei 12.12-13

Nu-i acesta un lucru serios în zilelor noastre? Câte mâini obosite şi câţi genunchi slăbănogiţi există astăzi printre copiii lui Dumnezeu! Care este cauza? Merită o preocupare mai îndeaproape acest text.

Mai întâi de toate poate că există o întrerupere, un scurt circuit în comuniunea noastră cu Domnul, dar şi durerile şi necazurile pot să lucreze, să ne obosească mâinile şi să ne paralizeze genunchii. Nu este oare influenţa lumii din zilele noastre cea care a făcut din unii nişte sclavi, prin aceasta fiind tulburată părtăşia cu Domnul? Această delăsare se arată mai mult în orele de rugăciune ale credincioşilor. Cât de multe vorbe se spun şi cât de puţin se vede realizarea lor. Câte şi mai câte, aşa zise „mărunţişuri", se găsesc pe drum. Dacă cugetul nu mai este deosebit de sensibil ca să înregistreze cea mai mică oscilaţie, atunci nu se mai iau lucrurile aşa exact; orice rău se micşorează până la aprecierea „că nu este rău deloc."

Dar Dumnezeu ia lucrurile foarte exact chiar şi cu privire la lucrurile mărunte din viaţa noastră. Un gând necurat, o vorbă urâtă, dacă nu sunt judecate în lumina lui Dumnezeu, ne îmbâcsesc inimile şi ne îngreunează drumul. Lucrurile mărunte se adună, se însumează punând stavile pe cărarea noastră, comuniunea cu Dumnezeu fiind atinsă.

Cercetându-ne în lumina Sa, îngenunchind într-o atmosferă de supunere şi de pocăinţă, spunându-I tot ce nu-i în ordine; astfel El poate să ne dea din nou putere din cer şi mâinile noastre să fie întărite. Să fie cerinţa inimilor noastre să-L proslăvim pe acest drum scurt ce ne-a mai rămas şi prin El să îi dăm toată cinstea şi onoarea Tatălui ceresc.

Cu cât înaintăm prin puterea Duhului lui Dumnezeu ÎN cunoaşterea răscumpărării care este în Isus cu atât despărţirea noastră de noi înşine şi de lume va fi mai hotărâtoare, iar râvna pentru El mai aprinsă.

[BigDefender]

20 FEBRUARIE

Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor, pe care DUMNEZEU Şi l-a câştigat.

1 Petru 2.9

Înainte ca Dumnezeu să dea poporului Israel primele porunci prin Moise, le-a dezvăluit ce binecuvântări vor primi dacă vor respecta toate legile Sale. Dumnezeu a spus: „Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt" (Exod. 19.5-6). Tot poporul a răspuns: „Vom face tot ce a zis Domnul". Aşa s-a înţeles Dumnezeu şi poporul, „să meargă împreună" (Amos 3.3). Aceasta a fost temelia legământului dar care în curând a fost întreruptă de popor. Chiar dacă, Core mai târziu se baza pe promisiunile lui Dumnezeu totuşi el a călcat în mod grosolan condiţiile legământului. Dumnezeu a trebuit să pedepsească cu moartea răzvrătirea lui. Poporul nu putea să devină o împărăţie de preoţi.

Şi totuşi acum Dumnezeu şi-a ales un popor ca să fie al Său. Noi suntem „o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu şi L-a câştigat." Dar pe bună dreptate ne putem întreba care din noi am împlini toate cerinţele lui Dumnezeu? Desigur că absolut nici unul, dar a fost Unul fără cusur, care a luat asupra Lui toate păcatele şi ocara noastră. Deci în ce priveşte sfinţenia lui Dumnezeu, ea este pe deplin satisfăcută şi El putea să facă din noi ceea ce suntem, copii ai lui Dumnezeu, zidiţi pe temelia morţii lui Isus Cristos.

Harul s-a înmulţit şi mai mult decât păcatele noastre. Să nu vestim oare puterea minunată a Aceluia care ne-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată?

Jertfa Domnului Isus este temelia păcii credinciosului şi totodată ea osândeşte o lume vinovată. Acelaşi sânge care curăţeşte cugetul credinciosului şi-i dă o pace desăvârşită, învinovăţeşte păcatul mânjit şi păcatul ajuns la culme.

Aceeaşi lucrare a Fiului lui Dumnezeu, care dezbracă lumea de haina ei şi o lasă fără nici o dezvinovăţire, îmbracă Adunarea într-o haină slăvită de neprihănire şi-i umple gura de laude veşnice.