silverstar Posted January 3, 2008 Report Share Posted January 3, 2008 Iedera... Cand mergeam la Emi, draga si buna mea prietena de care in fiecare zi mi-e dor, cea mai mare placere a mea era sa stau in bucatarie. Minute intregi priveam corzile iederii bogat impodobite de frunze mari, cat palma, de un verde stralucitor, care acopereau toti peretii incaperii. "Vrei si tu?", m-a intrebat intr-o zi. "Da", i-am raspuns, "dar nu stiu ce sa fac, cum sa procedez...". A rupt o mladita cu cateva frunze si m-a invatat sa o pun in apa. Dupa ce i-au iesit "mustati", am plantat-o intr-un ghiveci. Cu toate ingrijirile, mai bine de un an, iedera mea n-a crescut nici macar cu un milimetru, dar nici nu s-a uscat. Si, intr-o dimineata, in timp ce-o udam, am inceput sa-i vorbesc calm, linistit, cu blandete, ca unei fiinte dragi. Faceam acelasi lucru de fiecare data cand ii serveam portia zilnica de "hrana". Si... miracolul s-a produs! In nici doua luni, iedera a trecut de un metru in lungime. Cand m-am hotarat sa parasesc orasul care ma adoptase dupa terminarea studiilor universitare, primul lucru luat din casa a fost ghiveciul cu iedera. I-am legat corzile sa nu se rupa si tot drumul am tinut ghiveciul in brate. Din pacate, noua mea locuinta s-a dovedit a nu fi ceea ce crezusem si sperasem. Au inceput nemultumirile, framantarile sufletesti, reprosurile pe care mi le faceam singura. Nimic nu ma mai interesa. Faceam totul mecanic, tristetea nu ma parasea o clipa, in jurul meu se naruise totul...Intr-o zi, am observat ca frunzele iederei se vestejisera. Apatica si indiferenta, am udat-o, spunandu-mi in gand c-o sa-si revina. Intre timp, am hotarat sa ma mut intr-o alta locuinta si, desi foarte greu, in cateva zile totul s-a rezolvat. Dar... stupoare! Iedera mea se uscase... Cand? De ce? Frunzele, odinioara atat de vesele, se zdrobeau intre degete, transformandu-se in praf. Indiferenta mea, dar mai ales egoismul de care ma lasasem dominata o ucisesera. Iubirea, cuvintele de alint, laudele cu care o obisnuisem ramasesera undeva, departe... Cand am desprins-o de pe perete, am observat cu mirare ca undeva, pe la mijlocul corzii uscate, mai erau vreo doua frunze verzi care supravietuisera. Le-am rupt si, fara o vorba, le-am intins cumnatei mele care ma ajuta la impachetat. Dupa cateva luni, in toamna, cand am mers sa-i fac o vizita, am ramas cateva clipe in curte, unde zeci de ghivece cu flori straluceau inca in razele soarelui. "O recunosti?", m-a intrebat. Am tresarit si mi-am intors privirile catre flori... "O recunosti?", m-a intrebat din nou, amuzandu-se de nedumerirea ce mi se citea in priviri. Mana ei a atins o iedera splendida, cu frunze mari, lucioase, orbitor de verzi si de catifelate. Am privit mai cu atentie. Iderea era chiar in ghiveciul pe care il abandonasem indiferenta. Am inceput sa-i vorbesc soptit, s-o mangai si cred si astazi, ca sub atingerea palmelor mele, am simtit-o vibrand... Am adus-o acasa. Ii place aici, pentru ca si mie imi place. In fiecare zi creste cate putin pentru ca, indiferent de starea mea sufleteasca, nu uit sa-i spun cate un cuvant care sa-i faca placere, s-o incante, s-o flateze... Verdele de smarald al frunzelor sale e primul lucru pe care-l vad cand deschid usa casei. Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
silverstar Posted January 3, 2008 Author Report Share Posted January 3, 2008 Daliile... Intamplarea s-a petrecut nu departe de oras, acolo unde fratele meu are o curte si o gradina bine ingrijita, mandria intregii familii. Era intr-o sambata de august si zi de sarbatoare. Cumnata mea mi-a intins un cutit si m-a rugat sa aduc din gradina cateva dalii. Le-am ales pe cele mai frumoase si le-am pus pe masa asezata sub bolta de vita-de-vie din fata casei. Urma sa vina in vizita niste prieteni, blocari ca si mine, si fiecare ne straduiam ca totul sa fie cat mai frumos, cat mai primitor... Si, cum ziua era deosebit de placuta, musafirii si-au facut aparitia mai curand decat ne asteptam. Nici n-am observat care din cei veniti i-a intins cumnatei mele un superb buchet de gladiole de un crem cald, calm, cu frunze - sabii lungi si grele de-atata verde - mandre si parca sfidatoare. In clipa in care cumnata s-a intors spre vaza de pe masa sa le puna langa florile culese de mine, am sarit de pe prispa si-am strigat: "Nu! Se supara daliile...". S-a facut o liniste totala. Toti ochii s-au intors spre mine - care mirati, care compatimitori, care... "N-am mai auzit una ca asta...", a spus unul din musafiri, intorcandu-mi spatele. Incremenisem. Mi-era rusine, voiam sa se deschida pamantul si, printr-un miracol, sa dispar. "Florile acestea tin macar o saptamana", a rupt tacerea cumnata, privind cu ochii stralucind de bucurie la vaza acum burdusita de dalii si gladiole. Am plecat cu capul in pamant, umilita, cu sufletul greu si cu regretul de a nu-mi fi tinut gura. Cu siguranta, toti au gandit, daca nu chiar au si spus, ca sunt "suie". Am luat o patura si, cu o carte sub brat, m-am dus departe, tocmai spre capatul gradinii, ca sa nu ma mai vada nimeni. N-am reusit sa citesc nici un rand. Ore intregi am stat cu ochii pe cer, mangaiata din cand in cand de adierile blande ale unui vant caldut, certandu-ma, in gand, pentru gafa facuta. Tarziu, m-am furisat in casa si, numai ce-am pus capul pe perna, am adormit strivind intre gene o lacrima amara, o lacrima care ma apasase greu intreaga zi... Cand mi-am dat seama ca nu e vis si ca intr-adevar cineva ma striga, am iesit pe prispa, fara sa inteleg ce se intampla. "Uite, uite...", si un deget imi arata vaza. "Uita-te pe masa, nu vezi nimic? Ai avut dreptate... De unde ai stiut?" Frecandu-mi ochii, am coborat incet scarile si m-am indreptat spre masa in jurul careia toti stateau in picioare si priveau ceva nedumeriti... M-am apropiat si eu si atunci am vazut cum florile culese de mine se sufocasera, murisera. Tulpina lor se inmuiase si toate daliile erau cazute peste buza vazei ca niste soldati secerati de la mijloc. "Florile nu se amesteca", am spus. "Au si ele orgolii. Noi, oamenii, stim cum sa ne ferim de un intrus, dar ele... Ele reactioneaza asa cum vedeti." Am luat daliile din vaza si le-am asezat la radacina nucului. La fel de maiestoase, pe masa ramasesera doar gladiolele. Invinsesera... Formula AS, 629 Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
Christina_Whisperwind Posted January 5, 2008 Report Share Posted January 5, 2008 mama vorbeste cu florile pe care le avem in casa... se zice ca le prinde bine si cresc frumos daca le vorbesti Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
Orpheus Posted January 8, 2008 Report Share Posted January 8, 2008 Le prinde si mai bine se pare, daca le pui muzica. "Prefera" diferite genuri de la simfonie la rock. Ciudat nu ? Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
Narcisa Posted January 9, 2008 Report Share Posted January 9, 2008 Precum ziceti. Sentimentele florilor si animalelor nu pot fi puse la indoiala.Ofera atat de mult si cer atat de putin! Oamenii insa..taman pe dos. Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
puiu.t Posted January 9, 2008 Report Share Posted January 9, 2008 corect, stiu si eu o floare care adora nina predescu Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
Narcisa Posted January 9, 2008 Report Share Posted January 9, 2008 Doamne,cum sa dau eu o mana de ajutor viteazului soricel din avatarul sugerat de Black Hawk? Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
rubens Posted January 9, 2008 Report Share Posted January 9, 2008 Cum sunt singurul fumator din casa, numai dragele mele flori nu ma cearta, drept multumire le dau din cind in cind scrum de tigara si zat de cafea .... sunt asa de multumite incit si daca uit sa le mai ud nu se supara si nu se vestejesc. Am si eu aliatii mei Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
Christina_Whisperwind Posted January 9, 2008 Report Share Posted January 9, 2008 florile suporta fumul de tigare? le afecteaza cumva? niciodata nu m-am gandit la chestia asta... Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
vesperala Posted January 9, 2008 Report Share Posted January 9, 2008 florile suporta fumul de tigare? le afecteaza cumva? niciodata nu m-am gandit la chestia asta... plantelor dioxidul de carbon le prieşte de aceea în medii poluate se plantează spaţii verzi: absorb dioxidul şi ne dau oxigen.. Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
blue eyes Posted April 4, 2008 Report Share Posted April 4, 2008 florile ne fac mai buni........... ne ametesc cu mirosul si ne incanta privirea cu bogatia de nuante..... Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
samsara Posted August 9, 2008 Report Share Posted August 9, 2008 Si eu vorbesc cu plantele si chiar in anumite momente am simtit cum imi multumeau ca le udam dupa o zi caniculara Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
vesperala Posted March 23, 2010 Report Share Posted March 23, 2010 "Aleg o garoafã si i-o dau poetului care-mi spune cã-i plac florile...Eminescu ridicã-n sus garoafa c-un gest delicat, se uitã gânditor la petalele învoalate, de un ros inchis si ca si cum ar relua sirul unei discutii intrerupte un moment, imi spune: "-Degeaba, ne trebuie un poet care s-o ia peste câmpi nebuneste...ne trebuie ceva nou, cu totul nou...un nebun, dar un nebun de geniu care sã-si [indescifrabil] el o formã a lui s-un drum de" [indescifrabil] Eu il privesc lung nedumerit; astept sã vãd cu ce se leagã asta. "-Uite, dintre tinerii de azi, stii cine dã semne c-are sã fie poet mare la noi?" "-Cine?" "-Mile. Da, da, nu te uita...Mile e poet...In "caietul rosu" al lui am gãsit lucruri minunate!..." E târziu, aproape miezul noptii. Afarã plouã si cum n-avem umbrelã, o tinem mai mult o fugã pânã la hotel Metropol. "-Rãmâi la mine noaptea asta..." "-Nu pot, am de fãcut gazeta pe mâine si mie nu-mi vine la indemânã sã scriu decât acasã la mine...Da' hai cã mã sui si eu pentr-n sfert de ceas, poate-o mai sta ploaia." Eminescu are chef de vorbã. Imi povesteste o dragoste a lui, o intâmplare curioasã care i-a inspirat poezia "Luceafãrul", si care nu se poate spune aici. "-Dar stii cã sunt douã aproape?" Isi ia pãlãria si pleacã grãbit.Mã culc. Ascult cum rãpãie ploaia pe acoperis; si mã gândesc la marele Eminescu, cât îi de sãrac si de chinuit. Am un bilet de loterie si fac planuri generoase pe câstigul cel mare de 100000 lei. Aud pasi pripiti de salã...o bãtaie discretã in usã: "-Cine-i?" Aprind lumânarea. Eminescu, ud leoarcã, isi ia floarea de pe masã si zgribulit, c-un râs copilãresc, imi zice "noapte bunã" si pleacã... " (Vlahuţă) Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
Narcisa Posted December 5, 2010 Report Share Posted December 5, 2010 Si florile au sentimente... si iarba, pomisorii... Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Join the conversation
You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.