Jump to content
Vesperala Forum

silverstar

Stars
  • Content Count

    22
  • Joined

  • Last visited

Community Reputation

0 Neutral

About silverstar

  • Rank
    LittleStar
  1. "Un filosof se plimba cândva printr-o pădure. Şi precum îi stă bine fiecărui filosof, gândea. Tot mergând şi gândind el, îi atrage atenţia o creangă de copac lipsită de orice podoabă. Se opreşte în faţa ei şi îi spune: vorbeşte-mi despre Dumnezeu! Şi atunci creanga, pe loc, înfloreşte." Leonard Oprea - "Cele Nouă Învăţături ale lui Teophil Magus despre Magia Transilvană."
  2. Cîntec deplin, da Radu Gyr N-ai lăuda de n-ai şti să blestemi, Surîd numai acei care suspină, Azi n-ai iubi de n-ar fi fost să gemi, De n-ai fi plîns, n-ai duce-n ochi lumină. Şi dacă singur rana nu-ţi legai, Cu mîna ta n-ai unge răni străine. N-ai jindui după frînturi de rai De n-ai purta un ciob de iad în tine. Că nu te-nalţi din praf dacă nu cazi Cu fruntea jos, în pulberea amară, Şi dacă-nvii în cîntecul de azi E că mureai în lacrima de-aseară.
  3. OMAR KHAYYAM si Antonio Vivaldi, o alăturare fatală Încercaţi să citiţi o poezie de-a lui Omar Khayyam ascultând Antonio Vivaldi, dar nu orice. Poate găsiţi: A.V. - Musici di San Marco - Largo ori A.V. - L'inverno - Alergo non molto SINGURĂTATEA OMULUI Să nu-ţi dezvălui taina din suflet celor răi. Nădejdile, - ascunse să-ţi stea de lumea toată. În zâmbet să te ferici de toţi semenii tăi, Nebunilor nu spune durerea niciodată. O, tânăr fără prieteni mai vechi de două zile, Nu te-ngriji de Cerul cu-naltele-i feştile! Puţinul să-ţi ajungă, şi zăvorât în tine, Tăcut contemplă jocul umanelor destine. Pe cei curaţi la suflet şi luminaţi la minte Neîncetat să-i cauţi. Şi fugi de tonţi şi răi. Dacă-ţi va da otravă un înţelept, s-o bei - Şi-aruncă antidotul, un prost de ţi-l întinde. Renume de-ai să capeţi, hulit vei fi de vulg. Dar dacă te vei ţine departe de mulţime, Uneltitor te-or crede. Cum, Doamne, să mă smulg, Să nu mă ştie nimeni şi să nu ştiu de nime? Mai toarnă-mi vinul roşu ca un obraz de fată. Curatul sânge scoate-l din gâturi de ulcioare. Căci, în afara cupe-i, Khayyām azi nu mai are Măcar un singur prieten cu inima curată. Cel care are pâine de astăzi până mâine Şi-un strop de apă rece în ciobul său frumos, De ce-ar sluji pe-un altul ce-i este mai prejos? De ce să fie sclavul unui egal cu sine? Când zările din suflet ni-s singura avere, Păstrează-le în taină, ascundele-n tăcere. Atât timp cât ţi-s limpezi şi văz, şi-auz, şi grai - Nici ochi şi nici ureche, nici limbă să nu ai. Nu ştie nimeni taina ascunsă Sus sau Jos. Şi nici un ochi nu vede dincolo de cortină. Străini suntem oriunde. Ni-i casa în ţărânâ. Bea - şi termină-odată cu vorbe de prisos! Târzii acum mi-s anii. lubirea pentru tine Mi-a pus în mână cupa cu degetele-i fine. Tu mi-ai ucis căinţa şi mintea îngereşte. - Dar timpul, fără milă - şi roza desfrunzeşte Puţină apă şi puţină pâine Şi ochii tăi în umbra parfumată. N-a fost sultan mai fericit vreodată Şi nici un cerşetor mai trist ca mine... Atâta duioşie la început. De ce? Atâtea dulci alinturi şi-atâtea farmece În ochi, în glas, în gesturi - apoi. De ce? Şi-acum De ce sunt toate ură şi lacrimă şi fum? Bătrân sunt, dar iubirea m-a prins iar în capcană. Acum buzele tale îmi sunt şi vin şi cană. Mi-ai umilit mândria şi biata raţiune, Mi-ai sfâşiat vestmântul cusut de-nţelepciune. Tu vezi doar aparenţe. Un văl ascunde firea. Tu ştii de mult aceasta. Dar inima, firava, Tot vrea să mai iubească. Căci ni s-a dat iubirea Aşa cum unor plante le-a dat Alah otrava.
  4. Cugetare Normalitatea e plictisitoare.
  5. "Ei rad de mine pentru ca nu sunt ca ei, eu rad de ei pentru ca toti sunt la fel." AN
  6. Anul trecut, majoritatea urarilor de sarbatori, se referea la bani. Romanii isi doreau si-si urau unii altora sa aiba bani. Anul acesta insa, urarile romanilor se refera la liniste, desigur e vorba de linistea sufleteasca, la pace - pacea sufletului. Romanii au obosit, cred ca nu mai vor scandaluri, s-au saturat. Si, da! cred ca politicienii ar trebui sa fie atenti la ceea ce vor romanii pentru ca s-ar putea sa fie drastic sanctionati! Nu stiu daca asta conteaza pentru ei...
  7. Putin probabil sa fie protejati consumatorii. Ca orice om fac zilnic cumparaturi si aproape de fiecare data mai sesizez cate ceva. Numai ca, chiar daca spun, nu ma aude nimeni. Iata ce-am patit si ce-am facut zilele trecute: Bomboana ca monedă... ... în drum spre casă, înainte de a urca, m-am oprit la alimentara de unde-mi fac zilnic cumpărăturile, să-mi iau apă, pâine şi ceva de mâncare. Am fost servită, am dat banii şi vânzătoarea mi-a dat restul cerându-mi douăzeci de bani că ea, ca de obicei, nu are rest... Am băgat mâna în buzunar după mărunţiş şi am găsit bomboanele primite ca rest la cumpărăturile de ieri. I le-am pus pe tejghea şi i-am spus că nici eu nu am mărunţiş, dar că-i ofer bomboane... M-am întors şi am ieşit din magazin...
  8. Vrabiutele... ... în vara aceea, din 18 zile cât am stat în staţiune, 15 zile a ploua demenţial, aproape neîntrerupt. Pe balcon, veneau zilnic vrăbiuţele şi cereau de mâncare. Am mers la cantina restaurantului şi am luat nişte mălai, l-am pus pe o farfuriuţă şi vrăbiuţele veneau şi-şi serveau zilnic masa de acolo. Dar, s-a terminat mălaiul şi pentru că tot veneau, am luat cu mătura mălaiul de pe lângă farfurie, l-am pus în farfurie şi... aşteptam să-l servească, dar NU! Ciripitul vrăbiuţelor se transformase într-un ţipăt jalnic, disperat şi băteau nervoase cu aripile-n geam ca şi cum ar fi încercat să-mi spună, să-mi transmită ceva. La început am fost nedumerită, nu puteam să înţeleg de ce nu mănâncă că doar aveau ce, nu ştiam ce vor, nu pricepeam de ce nu se ating de mălai. După vreo trei zile, am aruncat mălaiul adunat de pe jos, am spăla farfuriuţa şi-am mers la cantină de-am luat mălai curat. L-am pus pe balcon, pe locul ştiut de vrăbiuţe, şi-am aşteptat. S-au ospătat bietele vrăbiuţe şi cu un ciripit vesel parcă au vrut să-mi mulţumească pentru că am descifrat mesajul lor şi le-am servit mălai curat, fără praf şi gunoaie...
  9. Daliile... Intamplarea s-a petrecut nu departe de oras, acolo unde fratele meu are o curte si o gradina bine ingrijita, mandria intregii familii. Era intr-o sambata de august si zi de sarbatoare. Cumnata mea mi-a intins un cutit si m-a rugat sa aduc din gradina cateva dalii. Le-am ales pe cele mai frumoase si le-am pus pe masa asezata sub bolta de vita-de-vie din fata casei. Urma sa vina in vizita niste prieteni, blocari ca si mine, si fiecare ne straduiam ca totul sa fie cat mai frumos, cat mai primitor... Si, cum ziua era deosebit de placuta, musafirii si-au facut aparitia mai curand decat ne asteptam. Nici n-am observat care din cei veniti i-a intins cumnatei mele un superb buchet de gladiole de un crem cald, calm, cu frunze - sabii lungi si grele de-atata verde - mandre si parca sfidatoare. In clipa in care cumnata s-a intors spre vaza de pe masa sa le puna langa florile culese de mine, am sarit de pe prispa si-am strigat: "Nu! Se supara daliile...". S-a facut o liniste totala. Toti ochii s-au intors spre mine - care mirati, care compatimitori, care... "N-am mai auzit una ca asta...", a spus unul din musafiri, intorcandu-mi spatele. Incremenisem. Mi-era rusine, voiam sa se deschida pamantul si, printr-un miracol, sa dispar. "Florile acestea tin macar o saptamana", a rupt tacerea cumnata, privind cu ochii stralucind de bucurie la vaza acum burdusita de dalii si gladiole. Am plecat cu capul in pamant, umilita, cu sufletul greu si cu regretul de a nu-mi fi tinut gura. Cu siguranta, toti au gandit, daca nu chiar au si spus, ca sunt "suie". Am luat o patura si, cu o carte sub brat, m-am dus departe, tocmai spre capatul gradinii, ca sa nu ma mai vada nimeni. N-am reusit sa citesc nici un rand. Ore intregi am stat cu ochii pe cer, mangaiata din cand in cand de adierile blande ale unui vant caldut, certandu-ma, in gand, pentru gafa facuta. Tarziu, m-am furisat in casa si, numai ce-am pus capul pe perna, am adormit strivind intre gene o lacrima amara, o lacrima care ma apasase greu intreaga zi... Cand mi-am dat seama ca nu e vis si ca intr-adevar cineva ma striga, am iesit pe prispa, fara sa inteleg ce se intampla. "Uite, uite...", si un deget imi arata vaza. "Uita-te pe masa, nu vezi nimic? Ai avut dreptate... De unde ai stiut?" Frecandu-mi ochii, am coborat incet scarile si m-am indreptat spre masa in jurul careia toti stateau in picioare si priveau ceva nedumeriti... M-am apropiat si eu si atunci am vazut cum florile culese de mine se sufocasera, murisera. Tulpina lor se inmuiase si toate daliile erau cazute peste buza vazei ca niste soldati secerati de la mijloc. "Florile nu se amesteca", am spus. "Au si ele orgolii. Noi, oamenii, stim cum sa ne ferim de un intrus, dar ele... Ele reactioneaza asa cum vedeti." Am luat daliile din vaza si le-am asezat la radacina nucului. La fel de maiestoase, pe masa ramasesera doar gladiolele. Invinsesera... Formula AS, 629
  10. Iedera... Cand mergeam la Emi, draga si buna mea prietena de care in fiecare zi mi-e dor, cea mai mare placere a mea era sa stau in bucatarie. Minute intregi priveam corzile iederii bogat impodobite de frunze mari, cat palma, de un verde stralucitor, care acopereau toti peretii incaperii. "Vrei si tu?", m-a intrebat intr-o zi. "Da", i-am raspuns, "dar nu stiu ce sa fac, cum sa procedez...". A rupt o mladita cu cateva frunze si m-a invatat sa o pun in apa. Dupa ce i-au iesit "mustati", am plantat-o intr-un ghiveci. Cu toate ingrijirile, mai bine de un an, iedera mea n-a crescut nici macar cu un milimetru, dar nici nu s-a uscat. Si, intr-o dimineata, in timp ce-o udam, am inceput sa-i vorbesc calm, linistit, cu blandete, ca unei fiinte dragi. Faceam acelasi lucru de fiecare data cand ii serveam portia zilnica de "hrana". Si... miracolul s-a produs! In nici doua luni, iedera a trecut de un metru in lungime. Cand m-am hotarat sa parasesc orasul care ma adoptase dupa terminarea studiilor universitare, primul lucru luat din casa a fost ghiveciul cu iedera. I-am legat corzile sa nu se rupa si tot drumul am tinut ghiveciul in brate. Din pacate, noua mea locuinta s-a dovedit a nu fi ceea ce crezusem si sperasem. Au inceput nemultumirile, framantarile sufletesti, reprosurile pe care mi le faceam singura. Nimic nu ma mai interesa. Faceam totul mecanic, tristetea nu ma parasea o clipa, in jurul meu se naruise totul...Intr-o zi, am observat ca frunzele iederei se vestejisera. Apatica si indiferenta, am udat-o, spunandu-mi in gand c-o sa-si revina. Intre timp, am hotarat sa ma mut intr-o alta locuinta si, desi foarte greu, in cateva zile totul s-a rezolvat. Dar... stupoare! Iedera mea se uscase... Cand? De ce? Frunzele, odinioara atat de vesele, se zdrobeau intre degete, transformandu-se in praf. Indiferenta mea, dar mai ales egoismul de care ma lasasem dominata o ucisesera. Iubirea, cuvintele de alint, laudele cu care o obisnuisem ramasesera undeva, departe... Cand am desprins-o de pe perete, am observat cu mirare ca undeva, pe la mijlocul corzii uscate, mai erau vreo doua frunze verzi care supravietuisera. Le-am rupt si, fara o vorba, le-am intins cumnatei mele care ma ajuta la impachetat. Dupa cateva luni, in toamna, cand am mers sa-i fac o vizita, am ramas cateva clipe in curte, unde zeci de ghivece cu flori straluceau inca in razele soarelui. "O recunosti?", m-a intrebat. Am tresarit si mi-am intors privirile catre flori... "O recunosti?", m-a intrebat din nou, amuzandu-se de nedumerirea ce mi se citea in priviri. Mana ei a atins o iedera splendida, cu frunze mari, lucioase, orbitor de verzi si de catifelate. Am privit mai cu atentie. Iderea era chiar in ghiveciul pe care il abandonasem indiferenta. Am inceput sa-i vorbesc soptit, s-o mangai si cred si astazi, ca sub atingerea palmelor mele, am simtit-o vibrand... Am adus-o acasa. Ii place aici, pentru ca si mie imi place. In fiecare zi creste cate putin pentru ca, indiferent de starea mea sufleteasca, nu uit sa-i spun cate un cuvant care sa-i faca placere, s-o incante, s-o flateze... Verdele de smarald al frunzelor sale e primul lucru pe care-l vad cand deschid usa casei.
  11. Pai, cred ca va fi dramatic daca, dupa asa o ninsoare cum am vazut in sud, zapada se topeste brusc. Doar atunci am putea vorbi de dezastru. Deocamdata e bine...
  12. Nu sunt de acord. Asa cum mie nu-mi place sa fiu deranjata in timpul vacantei care mi se cuvine consider ca si elevii trebuie sa se bucure de libertatea de a nu face ceva obligat in timpul vacantei lor.
  13. Cand ma-ntorc in clasa sa gasesc absentii pe catedra!...
×
×
  • Create New...