Sfinţii lunii curente (ortodocsi)

[BigDefender]

FEBRUARIE

Sinaxar 2 Februarie

În această lună, în ziua a doua, se prăznuieşte Întâmpinarea Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, când L-a primit dreptul Simeon în braţele sale.

În această zi Biserica sărbătoreşte un eveniment important din viaţa pământească a Domnului Nostru Iisus Hristos (Luca 2:22-40). După patruzeci de zile de la naşterea Sa, Pruncul Sfânt a fost dus la Templul Ierusalimului, centrul vieţii religioase a naţiunii. După Legea lui Moise (Lev. 12:2-8), femeia care a născut un prunc de parte bărbătească nu avea voie să intre în Templul Domnului timp de patruzeci de zile. La împlinirea acestora, mama venea cu fiul la Templu şi aducea jertfă Domnului un miel sau un porumbel pentru sacrificiul purificării. Preasfânta Fecioară, Maica Domnului, nu avea nevoie de purificare deoarece ea a născut fără stricăciune pe Izvorul Curăţiei şi Sfinţeniei. Cu toate acestea, ea s-a supus cu smerenie Legii timpului.

Mai multe puteti gasi aici:http://www.calendar-ortodox.ro/luna/februarie/februarie02.htm

[BigDefender]

Postul Sfintelor Pasti 15 Februarie - 3 Aprilie 2010

 

Incepand cu 15 februarie, crestinii au intrat in Postul Sfintelor Pasti. Acest post, fiind cel mai lung si cel mai aspru din posturile de durata intalnite in Biserica Ortodoxa, este cunoscut si sub denumirea de Postul Mare. Tinand seama ca el aminteste si de postul celor 40 de zile tinute de Hristos inainte de inceperea activitatii Sale mesianice (Luca IV, 1-2), a primit si numele de Paresimi. In vechime, Postul Sfintelor Pasti avea menirea de a-i pregati pe cei ce urmau sa primeasca botezul in noaptea Invierii.

 

Postul Sfintelor Pasti - felul postirii

In primele secole unele persoane posteau doar in Vinerea Patimilor, altele doua zile inainte de Pasti, altii o saptamana, in vreme ce unii posteau opt saptamani.

La sfaristul secolului al III lea, Postul Sfintelor Pasti a fost impartit in postul prepascal (Postul Paresimilor) care tinea pana la Duminica Floriilor, cu o durata variabila si Postul Pastilor (postul pascal), care tinea o saptamana, adica din Duminica Floriilor pana la cea a Invierii Domnului. Dupa Sinodul I ecumenic de la Niceea din anul 325, Biserica de Rasarit a adoptat ca durata acestui post sa fi de sapte saptamani, durata prezenta si astazi.

 

Postul Mare era tinut cu rigozitate

Canonul 69 apostolic osandea cu excomunicarea pe credinciosi si cu caterisirea pe slujitorii Bisericii, in cazul in care acestia nu tineau Postul Sfintelor Pasti. Erau aceptate exceptiile, doar in caz de boala.

 

Liturghia din Postul Sfintelor Pasti

Liturghia avand un caracter de sarbatoare si bucurie, iar Postul Sfintelor Pasti fiind un timp al infranarii, Sfintii Parinti au randuit ca in perioada acestui post sa nu se savarseasca Sfanta Liturghie decat sambata si duminica. In celelalte zile se poate oficia Liturghia Darurilor mai inainte sfintite, cu exceptia zilelor aliturgice, cand nu se oficiaza nicio Liturghie. Liturghia Darurilor mai inainte sfintite a luat fiinta datorita dorintei unor credinciosi de a se impartasi si in cursul saptamanii. Amintim ca in cadrul acestei Liturghii, Sfintele Daruri sunt sfintite la Liturghia oficiata duminica, sunt pastrate pe Sfanta Masa, iar in cursul saptamanii, atunci cand se savarseste Liturghia Darurilor sunt oferite credinciosilor spre impartasire. Pentru ca potrivit randuielii de postire a Bisericii, in zilele de rand din Postul Mare se ajuneaza pana la apusul soarelui, impartasirea se face seara dupa Vecernie.

In sambatele din Postul Mare se savarseste Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur, iar in primele cinci duminici de post se oficiaza Liturghia Sfantului Vasile cel Mare. In duminca Floriilor - Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur, iar in

 

Saptamana Patimilor, joi si sambata, Liturghia Sfantului Vasile cel Mare.

"Daca am pacatuit, vom posti pentru ca am pacatuit. Daca n-am pacatuit, vom posti ca sa nu pacatuim. Sa dam ceea ce avem: postul, si vom primi ceea ce nu avem: nepatimirea".

[BigDefender]

Istoria minunata a colivei - Sfantul Teodor Tiron - "Sambata lui Toader"

Cea mai cunoscută minune a Sfântului este cea „a colivei”, în cinstea căreia este pomenit în prima sâmbătă a Postului Mare. Împăratul Iulian Apostatul (361-363) a urmat gândul diavolesc de a stropi toate produsele comerciale destinate hranei, din pieţele Constantinopolului, cu sânge de la jertfele idolilor, fără ştirea creştinilor. Începuse prima săptămână a Postului Paştelui şi cu atât mai mult se bucura acela, să strice rânduiala creştinească. Înainte de a fi cumpărate acele produse, Dumnezeu i-a încredinţat Sfântului Mucenic Teodor sarcina de a vesti episcopului Eudoxie punerea la cale.

Pentru cei care nu aveau hrană depozitată – adică săracii oraşului – Sfântul Teodor a indicat modalitatea preparării colivei: grâu fiert îndulcit. Se pare că până atunci coliva se făcea în unele regiuni, nefiind strict legată de pomenirea morţilor. „Aşa ne-am obişnuit noi a numi grâul fiert în Evhaita”, a mărturisit Sfântul Teodor Tiron, potrivit sursei citate.Creştinii din zonă au scăpat de ispită, iar împăratul a renunţat la procedeul său de falsificare, fiindcă mâncarea din pieţe nu a mai fost cumpărată şi s-a stricat.

Pomenirea Sfântului Teodor din prima sâmbătă a Postului Mare, consfinţită în Sinod, pe vremea Patriarhului Nectarie al Constantinopolului (381-397), a fost corelată cu pregătirea colivei, în amintirea minunii. De atunci, coliva a fost asociată, astfel, cu pomenirea morţilor, în nădejdea învierii. Se poate vorbi astăzi despre o semnificaţie teologică explicită a colivei – element nelipsit la slujba parastasului şi a înmormântării – „ca expresie materială a credinţei noastre în nemurire şi înviere, fiind făcută din boabe de grâu, pe care Domnul Însuşi le-a înfăţişat ca simboluri ale învierii trupurilor” (cf. „Liturgica specială”, pr. prof. dr. Ene Branişte; vezi şi I Corinteni XV, 36).

Dulciurile şi ingredientele care intră în compoziţia colivei reprezintă virtuţile sfinţilor sau ale răposaţilor pomeniţi, ori dulceaţa vieţii celei veşnice, pe care nădăjduim că a dobândit-o mortul”, continuă studiul citat.

Între alte minuni ale Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron sunt menţionate: descoperirea hoţilor şi a obiectelor furate, înapoierea persoanelor luate în robie, ocrotire pe timp de furtună.

[BigDefender]

SFINTII CONSTANTIN SI ELENA

 

Crestinii ortodocsi si cei romano-catolici ii sarbatoresc la data de 21 mai pe Sfintii Imparati Constantin si mama sa Elena.

Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus (n. 272/274 – d. mai 337), cunoscut sub numele Constantin I sau Constantin cel Mare, a fost imparat roman intre 306 si 337, devenind conducator al intregului Imperiu Roman dupa infrangerea lui Maxentiu si a lui Liciniu.

Initial, religia sa era pagana – tinand cultul sincretist al soarelui - Sol invictus, introdus de imparatul Aurelian. Insa pasii pe care i-a urmat pana la imbratisarea religiei crestine au fost deosebit de insemnati.Constantin stia insa prea bine ca mare parte dintre supusi erau de credinta crestina, astfel ca indata ce a ajuns la putere a dat ordine sa ia sfarsit persecutiile crestinilor in teritoriile sale.Mai mult, in toamna anului 312, in ajunul luptei cu Maxentiu, Constantin a zarit pe cer, in plina zi, o cruce stralucitoare, deasupra soarelui, ce avea inscriptia : “in hoc signo vinces” – “prin acest semn vei birui”; iar pe timpul noptii i s-a aratat in vis insusi Iisus Hristos, cu semnul crucii, cerandu-i sa puna acest semn sfant pe steagurile soldatilor sai, urmand sa fie protector in focurile bataliei;.

Constantin asa a procedat si l-a infrant in lupta pe Maxentiu – cel care avusese o armata mult mai numeroasa. De altfel, pe Arcul de Triumf al lui Constantin aflat la Roma, este inscriptionat “instinctu divinitatis” – “prin inspiratie divina”.

Astfel, in anul urmator izbandei sale, Constantin, alaturi de Liciniu, da Edictul de la Milan (313) – iar din religie persecutata crestinismul devine religie permisa si chiar protejata, dupa cum vor arata si actele ulterioare.

Prin acest edict se recunoaste in stat religia crestina, clerul crestin este scutit de obligatia costisitoare a functiunilor municipale, a anumitor impozite, se acorda subventii, se acorda dreptul de a primi donatii, sunt inlaturate din legile penale acele pedepse care nu erau conforme spiritului crestin – rastignirea, stigmatizarea, zdrobirea picioarelor. Mai apoi, in 321 Constantin cel Mare a consacrat ca zi de repaus in Imperiu Duminica - sarbatoarea odihnei saptamanale a crestinilor.

Un alt lucru de o deosebita importanta savarsit de Constantin l-a reprezentat decizia de a parasi Roma cea pagana , restaurand orasul Byzantion, de pe Bosfor, si a-l transforma intr-o capitala maiestuasa a Imperiului.

Acesta a primit numele de Constantinopol – orasul lui Constantin, devenind un centru al crestinismului, resedinta de patriarh, avand dimensiuni comparabile cu cele ale Romei ori Alexandriei, mostenind institutiile politice ale vechii Rome precum si traditiile culturale ale Rasaritului grec. Constantin a purces si la ridicarea a doua marete biserici – Hagia Sophia (Sfanta Intelepciune) si Hagia Eirene (Sfanta Pace), iar la 11 mai 330 au avut loc festivitatile de inaugurare a Constantinopolului drept noua capitala a Imperiului Roman – eveniment anuntat lumii intregi si prin monedele batute in acel an.

Imparatul Constantin a mai luat inca o masura de importanta istorica pentru linistea Bisericii crestine – convocarea celui dintai Sinod ecumenic de la Niceea din anul 325. Aici a fost enuntata si recunoscuta ideea ca Fiul lui Dumnezeu este de aceeasi fiinta cu Tatal si din veci cu El, a fost stabilita o prima formulare a Simbolului de credinta – Crezul, precum si o prima regula pentru calcularea datei Pastilor, si au mai fost adoptate si o serie de canoane necesare disciplinei bisericesti.

Insa Constantin s-a botezat abia pe patul de moarte, murind la scurta vreme dupa aceea – pe 22 mai 337, in Duminica Rusaliilor, fiind inmormantat cu mult fast in biserica Sfintii Apostoli din Constantinopol –ctitoria sa. Iar pentru faptele sale si remarcabila contributie adusa crestinismului, Biserica Ortodoxa l-a pretuit deosebit, punandu-l in randul Sfintilor si numindu-l “Cel intocmai cu Apostolii”.

 

 

Imparateasa Elena – Flavia Iulia Helena (c.248 - 329) a fost casatorita cu generalul roman Constantinius Chlorus, fiind mama Imparatului Sfantului Constantin cel Mare, si a fost o femeie deosebit de credincioasa si cunoscuta pentru piosenia ei.

Sotul ei divorteaza de ea, la indemnul imparatului Diocletian, in anul 293 , pentru a se putea casatori cu Teodora, fiica vitrega a lui Maximian . Elena insa nu s-a mai recasatorit, gasindu-si alinare in dreapta credinta si fiindu-i aproape fiului sau Constantin care a devenit mai apoi imparat al Imperiului Roman.

Imparateasa Elena a infaptuit pelerinajul in Palestina si in provinciile rasaritene, fiindu-i atribuite gasirea moastelor Sfintei Cruci a lui Hristos si aflarea ramasitelor celor trei magi.

Povestea descoperirii pe dealul Golgotei a crucii pe care a fost rasignit Mantuitorul a fost urmatoarea : dupa multe cercetari si in urma sapaturilor au fost gasite trei cruci, o scandura cu inscriptia lui Pilat si cele patru piroane care strapunsesera corpul Domnului; pentru a se putea afla care dintre cele trei era adevarata cruce pe care a fost ratignit Hristos au fost atinse de trupul unui om mort ce urma sa fie ingropat, iar acesta a inviat in momentul atingerii de Crucea Domnului.

Imparateasa Elena a ridicat Biserica Sfantului Mormant si a zidit mai multe lacasuri sfinte, pe care le-a infrumusetat cu podoabe si le-a oferit numeroase bogatii, i-a ajutat pe cei nevoiasi si pe orfani, revenind apoi la Constantinopol si aducand o parte din lemnul Sfintei Cruci.

 

***

 

Numele de Constantin este de origine latina si provine de la constans, constatis – insemnand “constant”, “neclintit”, “stabil”, “ferm”.

 

Numele de Elena este de origine greaca si unii specialisti considera ca provine de la gr. helane - insemnand “torta”, “faclie”, chiar “foc sacru” , iar altii de la gr. hele – “lumina arzatoare a soarelui” – “raza de soare”.

 

Asadar, tuturor celor care poarta numele Sfintilor Imparati Constantin si Elena - un cald La Multi Ani , cu noroc si multa fericire!

 

Surse info:

www.crestinortodox.ro

http://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_cel_Mare

http://ro.orthodoxwiki.org/

 

 

[BigDefender]

RUSALIILE - sarbatoare, obiceiuri, superstitii

 

 

Sarbatoarea Rusaliilor mai este cunoscuta sub denumirea de Duminica Cincizecimii sau cea a Pogorarii Sfantului Duh , sau Duminica Mare, si este sarbatoarea anuala a pogorarii Sfantului Duh peste Sfintii Apostoli, carora le-a conferit puteri/daruri divine in vederea raspandirii in lume a cuvantului lui Iisus Hristos.

In 2010 Rusaliile se sarbatoresc pe 23 mai.

Aceasta sarbatoare cade intotdeauna la 50 de zile dupa Paste sau la 10 zile dupa Inaltare, si este totodata sarbatoarea intemeierii Bisericii Crestine intrucat, in aceeasi zi, in urma predicii rostite de catre Sfantul Apostol Petru, s-au alaturat crestinismului 3.000 de suflete ce au format astfel prima comunitate crestina din Ierusalim si nucleul Bisericii de mai tarziu.

Pastele si Rusaliile sunt cele mai vechi sarbatori crestine fiind praznuite inca din vremea Sfntilor Apostoli, ca o increstinare a sarbatorii iudaice corespunzatoare.

Ca vechime si importanta sarbatoarea Rusaliilor vine indata dupa cea a Pastelui; pe timpuri, erau oprite ingenuncherea si postirea in toate zilele Cincizecimii, interzise jocurile din circuri si palestre, spectacolele pagane de teatru etc. In semn de mare praznuire si bucurie casele se gateau cu flori si ramuri verzi de tei sau nuc, obicei mostenit de la evrei care sarbatoreau si ei Cincizecimea cu flori si fructe.

In zilele noastre, acest obicei s-a pastrat aducandu-se in biserici frunze verzi de tei sau de nuc, care se binecuvanteaza si se impart credinciosilor, simbolizand limbile de foc ale puterii Sfantului Duh, Care S-a pogorat peste Sfintii Apostoli.

 

Obiceiuri si superstitii de Rusalii

 

In sambata Rusaliilor se tin Mosii de vara (numiti si Mosii de Rusalii, Mosii cei mari sau Mosii de samburi) – moment important al cultului mortilor de la noi. Pe vremuri exista credinta ca sufletele celor morti paraseau mormintele in Joia Mare (inainte de Pasti) , zburand slobode ori preumblandu-se printre cei vii cele 50 de zile, dupa care se reintorceau in lumea de dincolo, in ajunul Rusaliilor.

Pentru ca aceasta reintoarcere sa se petreaca fara evenimente neplacute se tin anumite ritualuri de imbunare a spiritelor celor morti - oamenii impodobesc cu ramuri de tei gospodariile, mormintele sunt curatate, de asemenea impodobite cu flori, si sunt aprinse lumanari , iar la portile cimitirelor se intind mese cu flori, cu colaci, placinte, ulcele cu vin, iar preotii satelor oficiaza slujbe de pomenire, dupa care bucatele se impart.

Povestile spun ca ar fi existat cazuri in care spiritele celor morti nu erau induplecate, amanand momentul reintoarcerii, transformandu-se in Iele sau Rusalii si avand capacitatea de a putea face mult rau oamenilor.

In mitologia noastra, Rusaliile – cuvant ce provine din lat.”rosalia” semnificand sarbatoarea trandafirilor – sunt niste femei fantastice, din categoria Ielelor, fiicele lui Rusalim Imparat; iar “ielele” nu este un nume ci pronumele personal “ele” din vorbirea populara. Rusaliile, de altfel inzestrate cu puteri magice, indeosebi de seductie, pot fi adeseori malefice, umbla in acele zile prin vazduh si pot provoca multe suferinte oamenilor : ii schimonosesc sau innebunesc pe toti cei ce nu le respecta zilele.

Sunt vestite legendele potrivit carora Rusaliile se scalda pe timpul noptii, in lumina argintie a lunii, goale si despletite; apoi se prind intr-o Hora a Ielelor, dansand cu patima intr-un cerc, cu sanii goi, parul lung despletit, purtand clopotei la picioare si voaluri transparente, executand un dans fantastic, si bogat in taine neintelese muritorului de rand – iar din aceste descrieri putem lesne intelege de ce acesta putea fi atat de irezistibil atras. Insa nepoftitului surprins ca priveste dansul lor ii sunt luate mintile.

De aceea, de mai demult exista credinta ca drumetii care umbla in noaptea de Rusalii sa tina la brau usturoi, fire de busuioc, frunze de tei ori de nuc pentru a putea inlatura puterea misterioasa a Ielelor. Sunt evitate in aceasta noapte rascrucile de drumuri, malurile apelor, marginile de padure tocmai pentru a nu surprinde dansul lor tainic si astfel a-si pierde mintile.

De Rusalii este legat si vestitul dans al Calusarilor – dans ritual pastrat din mosi-stramosi, ce se refera la saritul peste foc, fiind singurul remediu pentru vindecarea acelui suflet care a privit Dansul Ielelor si a fost fermecat, luandu-i-se mintile.

Originile acestui mit al Ielelor/ Rusaliilor se pierde in negura timpurilor; acesta asadar s-a suprapus peste sarbatoarea crestina a Cincizecimii, pastrandu-se anumite datini si superstitii.

 

Alte datini si superstitii in ziua (duminica) de Rusalii:

 

- In aceasta zi se duc la biserica crengute de tei si frunze de nuc, care, dupa ce sunt sfintite, se agata la icoane si stresinile caselor pentru a apara de rele; s-ar parea ca frunzele si florile de tei sfintite lecuiesc surzenia.

- Ramurile de tei pentru Rusalii sunt tinute vara pentru a putea fi folosite in alungarea grindinii si furtunilor.

- Cine munceste in aceasta zi “este luat de Rusalii”, isi pierde mintile.

- Exista obiceiul numit “udatul nevestelor” – femeile ce sunt udate in aceasta zi de sarbatoare vor fi mai frumoase si sanatoase tot anul.

- Este bine ca femeile sa poarte pelin si sa bea vin cu pelin pentru a fi sanatoase si voinice.

- Daca de Rusalii este timp frumos, se prea poate ca toata vara sa fie frumoasa, si rodnica.

 

…Si cum prin decizie a Parlamentului, de vreo doi ani, prima si a doua zi de Rusalii au devenit sarbatori legale, va urez sa aveti o mini-vacanta cat se poate de placuta, impreuna cu cei dragi!

 

Surse info:

http://www.crestinortodox.ro

 

[BigDefender]

Sfanta Filofteia, ocrotitoarea Tarii Romanesti

 

În salba de mărgăritare a numelor sfinţilor din fiecare zi, la 7 decembrie, se face pomenirea Sfintei Muceniţe Filofteia – Fecioara.

Această frumoasă stâlpare aducătoare de roduri vrednice de împărăţia cerurilor s-a născut pe la 1206 în marea cetate a Târnovei, capitala împărăţiei românilor şi bulgarilor, din sudul Dunării. Părinţii sfintei erau creştini şi se ocupau cu agricultura.

Mama fecioarei, de neam valah, fire evlavioasă şi temătoare de Dumnezeu, urma pilda sfintelor femei, ca: Emilia – mama Sfântului Vasile cel Mare; Antuza – mama Sfâtului Ioan Gură de Aur; Monica – mama Fericitului Augustin şi altele. Mergea adesea la sfintele slujbe bisericeşti, ascultând cu luare aminte dumnezeieştile Scripturi, străduindu-se să fie împlinitoare a lor. Rugăciunile făcute cu multă căldură sufletească şi posturile ţinute cu multă grijă erau podoabele ei duhovniceşti. Pe lângă buna chivernisire a gospodăriei nu uita să-şi păzească de gânduri tulburătoare curată cămara cea lăuntrică a inimii. Milosteniile şi alte fapte bune erau lucrarea ei din fiecare zi.

Copila Filofteia, trup din trupul mamei sale şi fire din firea ei, era nelipsită de lângă dânsa la biserică, la rugăciune, la postiri, la milostenii şi la faceri de bine.

 

Când ea a ajuns la vârsta deprinderii învăţăturii creştineşti, a frumuseţii fecioriei, a iubirii de străini şi a altor virtuţi, care fac pe om plăcut lui Dumnezeu, mama ei scumpă s-a mutat la cele cereşti, lăsând-o în grija tatălui. Rămânând orfană de mamă, fetiţa s-a arătat un pământ bogat în rodiri de fapte bune. Ea nu s-a dedat la pierzătoare cântece lumeşti, nici la iubirea hainelor scumpe, nici la împodobirea părului, fapte care moleşesc sufletul. Urmând învăţătura Sfântului Apostol Petru, ea căuta să împodobească „omul cel tainic al inimii, întru nestricăcioasa podoabă a duhului blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu” (I Petru 3, 3-4).

După pilda mamei sale, tânăra fecioară se îndeletnicea îndeosebi cu lucrarea milosteniei, ştiind că Mântuitorul Iisus Hristos nu numai că fericeşte pe cei darnici, dar Se şi face una cu cei suferinzi. Sădind în inima ei aceasta poruncă, buna Filofteia nu mai trăia pentru ea, ci pentru mirele ei, Iisus Hristos, după cum o arată şi numele: „iubitoare de Dumnezeu”. Hainele ei încălzeau trupurile săracilor şi hrana ei îndestula pe cei flămânzi. Toate acestea le săvârşea fericita în taină, că foarte se temea de slava oamenilor, care pierde toate ostenelile făcătorului de bine. De aceea şi Mântuitorul zice: „Deci, când faci milostenie, nu trâmbiţa înaintea ta, cum jac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca sa fie slăviţi de oameni; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat răsplata lor. Tu, însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie” (Matei 6, 2-4).

 

Îndeletnicindu-se cu plugăria, tatăl fericitei avea şi el credinţă creştină, dar nelucrătoare. Grijile acestei lumi şi deşertăciunile vieţii înăbuşiseră îndemnurile evanghelice, care se ofileau înainte de rodire. De aceea, binefacerile şi milosteniile fiicei sale le socotea o pagubă, se mânia, adesea o certa şi chiar o bătea, în loc să ia aminte la psalmistul care zice: „Bun este bărbatul care se îndură şi împrumută, îşi rânduieşte vorbele sale cu judecată, că în veac nu se va clinti” (Ps. 111, 5).

După ce a trecut la cele veşnice mama fetei, tatăl ei şi-a luat după o vreme, o femeie străină de vieţuirea creştină, nemilostivă şi plină de zavistie. De aceea ura de moarte pe fericita copilă, deşi aceasta o ajuta în gospodărie şi o asculta, însă nu mai mult ca pe Dumnezeu. Mergerea la biserică a tinerei i se părea mamei vitrege o pierdere de timp, postirile şi rugăciunile ei o porneau spre mânie la îndemnul celui urâtor de oameni şi al firii ei pline de răutate. S-a pornit, aşadar, cu ură neîmpăcată asupra bunei fecioare, pe care o bătea, chinuind-o cu felurite munci, şi căuta, ca o altă Irodiadă, vreme potrivită să învrăjbească şi mai mult pe tată asupra propriei sale fiice, însă nici ispitirile diavoleşti, nici bătăile părintelui său, nici chinurile pe care le răbda de la vitrega mamă n-au putut să o oprească de la milostenii şi de la lucrarea faptelor bune, după cum zice proorocul David: „Gata am fost şi nu m-am tulburat să păzesc poruncile Tale” (Ps. 118, 60).

 

Între multele ascultări pe care i le dăduse mama vitregă bunei Filofteia era şi aceea de a duce tatălui hrană la câmp. Mergând ea cu bucate în fiecare zi la ţarina unde lucra acesta, unii oameni sărmani ştiind-o milostivă, îi ieşeau înainte, cerându-i cu multă stăruinţă să-i miluiască. Fericita, văzându-i atât de lipsiţi, se înduioşa şi, neavând altceva să le dea, le punea înainte din bucatele pe care le ducea tatălui său. Făcând în mai multe zile astfel de fapte, părintele său era hrănit neîndestulător. De aceea el îi reproşează soţiei: „- Pentru ce nu-mi trimiţi bucate îndeajuns?”. Iar femeia i-a răspuns, învinovăţind-o pe fată: „- Eu totdeauna ţi-am trimis bucate destule. Dar ştiu eu ce face fiica ta cu ele? Poate, după obiceiul ei, le împarte la săraci”. Auzind acestea, tatăl copilei a tăcut, punându-şi în gând să o urmărească.

Mergând într-o zi la ţarină ca să lucreze, când s-a apropiat vremea să vină fericita cu hrana obişnuită, s-a aşezat la pândă, să vadă ce face fiica lui cu bucatele. După obiceiul lor, săracii i-au ieşit înainte şi, cu mai multă sârguinţă, i-au cerut să le împartă din cele ce ducea tatălui ei. Neavând altceva, aceasta a început să le împartă mâncarea pe care i-o dăduse mama vitregă.

 

Din locul în care se ascunsese, tatăl vedea cum fiica lui miluia din bucatele pe care le aştepta. În loc să se bucure de buna deprindere şi de o faptă ca aceasta, pornit fiind pe fericita de învinuirile mamei vitrege şi orbit de urâtorul binelui, el s-a aprins într-atât de mânia cea dobitocească, încât n-a mai avut răbdare şi, scoţând de la brâu barda pe care o purta de obicei, a aruncat-o asupra ei. Rănind-o grav la picior, sângele a început să curgă şiroaie. Fericita Filofteia, la vârsta de 12 ani, dându-şi în mâinile lui Dumnezeu feciorescul ei suflet, a adormit pentru viaţa cea veşnică. O seninătate a luminat atunci faţa ei îngerească, după cuvântul proorocului: „nu te teme de ocara oamenilor şi de batjocura lor să nu te înfricoşezi” (Isaia 51, 7).

 

Nevrednicul ei tată a fost cuprins pe loc de spaimă şi cutremur. El se făcuse ucigaşul fiicei sale pe care o vedea acum strălucind de mărirea lui Dumnezeu care se revărsase asupra ei. Venindu-şi întru părintească milă, s-a gândit să o ridice spre a o înmormânta în mod obişnuit. Dar Dumnezeu, preamărind-o cu darul facerii de minuni, a îngreuiat trupul ei cel tânăr şi fecioresc ca pe o stâncă de piatră şi nimeni n-a putut să o ridice. Nedumerindu-se de cele întâmplate, mâniosul ucigaş a alergat în cetate la arhiepiscop, unde a istorisit toată întâmplarea şi cum trupul fecioarei se află pe pământ proslăvit de Dumnezeu cu cerească lumină.

Acesta, împreună cu mai marii cetăţii, cu clerici şi cu mulţime de credincioşi, au venit cu făclii şi tămâie la locul unde se afla sfânta. Văzând trupul ei strălucind de o lumină mai presus de fire, au preamărit pe Dumnezeu, Care Se arată minunat întru sfinţii Săi. După ce au înălţat cu toţii rugăciuni fierbinţi către Dumnezeu, au slăvit pe prea-plăcuta cerului cu imne ca acesta: „Veniţi, iubitorilor de praznic, să fericim pe preasfânta fecioară Filofteia şi să-i mărim nevoinţele cele pentru fapta bună. Că ea, Fericita, nu şi-a miluit vasul cel de lut, ci cu multe feluri de bătăi l-a chinuit; pălmuiri şi scuipări a răbdat, pândiri şi moarte mucenicească de la cel ce a născut-o a suferit” (1). După îndelungată slujire, membrii soborului au voit să ridice sfintele ei moaşte şi să le aşeze cu cinste în catedrala cetăţii Târnovo, dar n-au putut să o clintească din loc. Arhiepiscopul şi toţi ceilalţi clerici, spăimântându-se şi mai mult, au făcut rugăciuni cu toată evlavia către Dumnezeu, dar moaştele nu se lăsau nicidecum ridicate.

Înţelegând că nu este voia sfintei să fie dusă în cetatea aceasta, au început slujitorii să enumere numele diferitelor oraşe, biserici şi mănăstiri din dreapta şi din stânga Dunării. Dar, minune, când au rostit numele bisericii cu hramul Sfântul Nicolae de la Curtea de Argeş, din ţara noastră, trupul sfintei s-a arătat mai uşor decât era firesc. Înştiinţând şi pe voievodul Radu Negru despre vrerea Sfintei Muceniţe Filofteia-Fecioara, el a venit în grabă cu mare evlavie la Dunăre, înconjurat de vlădici, clerici şi nu puţin popor dreptmăritor. Cu slavoslovii, cu tămâieri şi cu făclii au fost întâmpinate sfintele ei moaşte. Şi a „mers aşa măreţu alai prin târguri şi sate, zile şi nopţi de-a rândul. Şi pe unde trecea, bolile celor ce o primeau cu credinţă se tămăduiau. Şi ducând-o, au aşezat-o în „Biserica Domnească”, din vechea cetate a Argeşului”.

 

De atunci, cinstitele moaşte ale Sfintei Muceniţe Filofteia au devenit pentru ţara noastră o binecuvântare a lui Dumnezeu, iar pentru dreptcredinciosul popor român, ca una ce era de acelaşi neam cu el, izvor nesecat de binefaceri.

 

De aproape opt veacuri, ea ocroteşte mănăstirea Curtea de Argeş şi pe credincioşii ortodocşi.

Multe locaşuri măreţe s-au ridicat întru pomenirea Sfintei Muceniţe. Icoana ei se află la loc de cinste în casele creştinilor. Nenumărate dreptcredincioase îi poartă numele. De aceea, ea a devenit izvor tămăduitor de multe suferinţe, celor lipsiţi, ajutătoare, celor întristaţi, mângâietoare către Domnul Iisus Hristos – tuturor mijlocitoare (2).

 

† Gherasim

Episcopul Râmnicului şi al Argeşului

[BigDefender]

Sinaxar 20 Iulie

În aceasta luna, în ziua a douazecea, pomenirea suirii la cer cea de foc purtatoare a Sfântului, Maritului Prooroc Ilie Tesviteanul.

 

Sfântul si marele Profet Ilie, acest inger intrupat in carne ce a primit de la Dumnezeu puterea de a deschide si inchide cerurile, era de origine din Tesvi in Galaad. Traditia apocrifa, care a transmis aceste detalii despre nasterea Profetului, precizeaza ca el era din tribul lui Aaron si deci era Preot. Dar nu se gaseste nici o urma despre acestea in relatarea Scripturii pe care o rezumam in cele ce urmeaza (cf. III Regi 17-20 ; IV Regi 1 si 2).

 

Se spune ca la nasterea sa tatal sau a vazut oameni imbracati in alb invelindu-l in scutece de foc si, dându-i numele, i-au dat sa manânce o flacara, simbol al râvnei pentru Dumnezeu care l-a mistuit de-a lungul intregii sale vieti. Inca din copilarie, tinea strict toate poruncile Legii si se tinea in permanenta in fata lui Dumnezeu printr-o feciorie indiferenta, post neîncetat si rugaciune arzatoare, care ii facura sufletul ca focul si facura din el modelul vietii manastiresti.

 

Mai multe puteti citi aici:

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/iulie/iulie20.htm

 

[BigDefender]

Sinaxar 29 August

În aceasta luna în ziua a douazeci si noua, pomenirea taierii cinstitului cap al cinstitului slavitului Prooroc înainte-mergator si Botezator Ioan.

 

Sfântul Ioan, Inaintemergatorul si Botezatorul Domnului a primit de la însusi Domnul Hristos marturia ca el era cel mai mare dintre toti oamenii nascuti din femeie si cel dintâi intre Profeti. Pe cind inca se afla in pântecele mamei sale, el a tresarit de bucurie in preajma lui Mesia pe care il purta in ea Prea Sfinta Maica a Domnului. La maturitate, el, "de care lumea nu era vrednica" (cf Evrei 11:38), se retrase in pustiu, acoperit cu o haina din par de camila si incins cu o curea de piele, aceasta semnificând stapânirea tuturor pornirilor trupesti. Regasind, ca un nou Adam, starea de armonie a firii noastre create pentru a se dedica numai lui Dumnezeu, el se hranea cu cosasi si cu miere salbatica, si isi tinea in contemplare mintea netulburata de grijile acestei lumi. In anul 15 al domniei lui Tiberiu Cezar (anul 29), Ioan, când a auzit Cuvântul lui Dumnezeu in pustie, se duse in regiunea Iordanului, pentru a predica pocainta catre multimile care veneau la el, atrase de viata sa ingereasca. El ii boteza in apele Iordanului in semn de curatire de pacatele lor, si pentru a-i pregati sa il primeasca pe Mântuitorul el ii indruma sa faca mai curând roade vrednice de pocainta, decit sa se laude ca sint fiii lui Avraam. Reluând cuvintele profetului Isaia, el le spunea : "Glasul celui care striga in pustiu. Pregatiti calea Domnului, drepte faceti in loc neumblat cararile Dumnezeului nostru. Toata valea sa se umple si tot muntele si dealul sa se plece; si sa fie cele strambe, drepte, si cele colturoase, cai netede. Si se va arata slava Domnului si tot trupul o va vedea caci gura Domnului a grait". (Is. 40:3-5).

Pentru ca poporul se intreba daca nu era el Mântuitorul asteptat de atitea generatii, Ioan le spuse: "Eu va botez cu apa, dar vine altul mai mare decât mine, El va va boteza cu foc si cu Duh Sfânt". Curatenia sa si dragostea sa pentru feciorie erau intr-atât de mari incât fu considerat vrednic nu doar de a-l vedea pe Mântuitor, al carui Inaintemergator fusese pus, ci chiar sa Il boteze in Iordan si sa fie martorul descoperirii Sfintei Treimi.

 

 

Mai multe puteti citi aici:

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/august/august29.htm

[BigDefender]

Nasterea Maicii Domnului - Sfanta Maria Mica

 

Nasterea Maicii Domnului este prima mare sarbatoare din cursul anului bisericesc care a inceput la 1 septembrie. Ea este praznuita pe data de 8 septembrie. Sfanta Scriptura nu ne relateaza acest eveniment. Insa, scrierile apocrife ofera foarte multe amanunte despre originea si copilaria Fecioarei Maria. Cea mai importanta sursa in acest sens, o reprezinta Protoevanghelia lui Iacov, o lucrare iudeo-crestina din sec. al II-lea. Fragmentul referitor la Fecioara Maria a fost scris in jurul anului 140. Desi nu este considerata o scriere canonica, informatiile oferite pot fi considerate veridice, cu rezervele de rigoare.

 

Mai multe despre aceasta sarbatoare, gasiti aici:

http://www.crestinortodox.ro/stiri/crestin...mica-74448.html

[BigDefender]

INALTAREA SFINTEI CRUCI (Post)

 

Inaltarea Sfintei Cruci este praznuita pe 14 septembrie. Este cea mai veche sarbatoare inchinata cinstirii lemnului sfant.

In aceasta zi sarbatorim amintirea a doua evenimente deosebite din istoria Sfintei Cruci:

– Aflarea Crucii pe care a fost rastignit Mantuitorul si inaltarea ei solemna in fata poporului de catre episcopul Macarie al Ierusalimului, in ziua de 14 septembrie din anul 335;

– Aducerea Sfintei Cruci de la persii pagani, in anul 629, in vremea imparatului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste in biserica Sfantului Mormant (a Sfintei Cruci) din Ierusalim.

 

Mai multe puteti citi aici:

http://saccsiv.wordpress.com/category/inal...-sfintei-cruci/

[BigDefender]

CUVIOASA PARASCHIVA

 

In fiecare an , sarbatoarea Cuvioasei Parascheva din ziua de 14 octombrie atrage la Iasi mii de credinciosi , gata de a rabda corvoada unui pelerinaj extrem de obositor si de a infrunta orice capriciu al vremii pentru a putea atinge si a se inchina la sfintele moaste facatoare de minuni , vindecatoare de boli si izbavitoare de multe nevoi si necazuri.

Putini sunt aceia care cunosc povestea Sfintei Parascheva , precum si peripetiile prin care au trecut moastele ei inainte de a poposi pe meleagurile noastre ...

 

Inca de timpuriu , viata Cuvioasei Parascheva a fost marcata de impactul cu credinta crestina.Parascheva a vazut lumina zilei in satul Epivata din Tracia , in sanul unei familii instarite de crestini.Dupa implinirea varstei de 10 ani , mama ei a inceput sa o initieze intru credinta , mergand cu ea la slujbele oficiate la Biserica Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu.Intr-o astfel de ocazie , fetita a fost patrunsa de cuvintele din Evanghelia lui Marcu (8:34) : "Oricine voieste sa vina dupa Mine , sa se lepede de sine , sa-si ia crucea sa-Mi urmeze Mie".Impresia a fost atat de coplesitoare , incat Parascheva si-a schimbat straiele cu cele ale unui sarac imediat dupa ce a iesit din biserica.Parintii ei au fost suparati de aceasta purtare , asa ca fata a parasit caminul familiei si a pornit intr-un pelerinaj , mergand pe jos pana la Constantinopole.Dupa alte pribegii , a ajuns in localitatea Iracia din Pont , unde si-a gasit adapost intr-o biserica a Maicii Domnului , dedicandu-se vreme de 5 ani rugaciunilor si faptelor bune.Dupa aceea , a ramas intr-o manastire din Ierusalim pana a implinit 25 de ani.La aceasta frumoasa varsta , s-a hotarat sa se intoarca acasa , asa ca a mers pana la Iope , de unde s-a imbarcat pe o corabie.Ambarcatiunea s-a ratacit de la tinta , iar Parascheva a revenit in Constantinopole .Cu acest prilej , ea a colindat mai multe locuri de inchinaciune , printre care biserica Maicii Domnului Vlaheme si biserica Sfanta Sofia.Ultimii doi ani de viata si i-a petrecut in singuratate , pe malul golfului Athira , in satul Kallicrateia (Mir Marsanian).Trecuta in eternitate la varsta de 27 de ani , Parascheva a fost ingropata in preajma tarmului marii.Dupa ani de zile , trupul ei neputrezit a fost descoperit de un calugar care sapase o groapa pentru a inmormanta un marinar.Calugarul nu a acordat atentie semnelor de sfintenie , asa ca a asezat corpul inapoi in pamant , dar dupa un rastimp , un barbat si o femeie de credinta crestina au visat despre o frumoasa fata investmantata in alb , protejata de mai multi osteni.Certati in vis pentru nesocotirea trupului Paraschevei , cei doi l-au scos la lumina si l-au dus la biserica Sfintilor Apostoli din Kallicrateia.Moastele sfintei au oferit prilej de minuni si vindecari miraculoase , devenind vestite in intreaga regiune.

Adapostit in Epivat , si nu in Kallicrateia , dupa parerea unor cercetatori , trupul Paraschevei a ajuns in Bulgaria, la Tirnovo in anul 1238 , in 1393 fiind mutat la Vidin.Dupa batalia de la Nicopole (1396) , Bulgaria a fost inglobata Imperiului Otoman , iar moastele au fost recuperate de tarina Milita din Belgrad , care i le-a cerut sultanului Baiazid.Pastrat cu sfintenie intr-o biserica inchinata Sfintei Parascheva , trupul neputrezit nu si-a aflat inca linistea intrucat , in urma cuceririi Belgradului de catre turci , el a fost purtat la Biserica Ecumenica din Constantinopole .Vasile Lupu, Domnitorul Moldovei , a primit apoi sfintele moaste drept multumire pentru mai multe fapte de binefacere , printre care platirea datoriilor Bisericii Ecumenice.

Pentru a le asigura o cat mai mare protectie , Vasile Lupu si Mitropolitul Varlaam au sigilat moastele si le-au acoperit cu un blestem urmand sa loveasca pe oricine ar avea indrazneala de a instraina fragmente din ele.

Dupa atatea peregrinari , trupul Sintei Parascheva si-a gasit , in fine , adapost statornic in Iasi , incepand cu ziua de 13 iunie 1641.Asezate mai intai in biserica Trei Ierarhi , moastele au fost mutate , dupa un incendiu din 1888 , in Catedrala Metropolitana , loc unde se odihnesc pana in zilele noastre.

 

[BigDefender]

Sfantul Dumitru - Poveste si legenda

 

Dincolo de povestea oficiala a Sfantului Dumitru , asa cum o aflam in "Vietile Sfintilor" , exista o incantatoare legenda romaneasca care il infatiseaza ca un cioban traind izolat de lume, nestiutor de faptul ca ar mai exista si alti oameni in afara lui.

Intr-o noapte, Dumitru a avut un vis in care i s-a dezvaluit ca sunt si alte fapturi pe pamant asemeni lui, asa ca , dimineata, a pornit fara zabava departe de locurile sale familiare si ajuns , in cele din urma , intr-un sat.Cel dintai lucru care i-a atras atentia era ca oamenii intrau , unul dupa altul, intr-o casa mare , fara a mai iesi apoi afara.Era o zi de duminica si toti crestenii se duceau la biserica.

Nevrand sa ramana mai prejos, a luat si el drumul bisericii, dar , observand ca toti oamenii duceau cate un sac in spate , nu a stat mult pe ganduri, si-a umplut un sac cu paie si l-a aruncat pe spinare. Cand a intrat in biserica , toata lumea i-a zis , mustratoare , sa lase sacul jos , insa el a intrebat , nedumerit , de ce nu si-l leapada si cei din jur.De fapt, ceea ce zarea Dumitru in carca semenilor sai nu erau altceva decat pacatele lor.

Toti oamenii din locasul sfant susoteau si radeau fara vreo rusine, iar dracul , protapit intr-o strana , ii insemna pe necuvinciosi in cartea lui cu pacate.Furios ca Dumitru se arata prea evlavios, necuratul si-a infipt dintii intr-o piele de bivol si a tras de ea pana cand a slobozit un part cutremurator.Nimeni nu a vazut si nu a auzit fapta asta scarboasa, cu exceptia lui Dumitru , care n-a putut rezista ispitei si inceput sa hohoteasca.Diavolul a respirat usurat : omul rasese in biserica si avea motiv sa il treaca si pe el la catastif.

Amarat de greseala lui fata de Dumnezeu, Dumitru s-a intors fara preget la turma lui, hotarat sa nu mai paseasca niciodata in lumea pacatoasa din preajma sa.Au trecut ani dupa ani, si intr-o zi , oamenii l-au gasit in batatura lui , mort de multa vreme , dar fara nici o urma de putreziciune.Asa s-a facut ca i-au recunoscut sfintenia si au ridicat pe locul stanei o biserica care sa aduca aminte de smerenia si curatenia celui numit de atunci incoace Sfantul Dumitru.

 

Sursa : Antoaneta Olteanu - "Calendarele poporului român"

 

[BigDefender]

Sinaxar 8 Noiembrie

În această lună, în ziua a opta, pomenirea Soborului mai-marilor Arhistrategi (arhangheli) Mihail şi Gavriil (şi Rafail), şi al tuturor cereştilor puteri celor fără de trup.

 

La adunarea celor 9 cete, Serafimii, Heruvimii, Scaunele, Domniile, Stapâniile, Începătoriile, Puterile, Arhanghelii şi Îngerii.

Mihail, preaîncuviinţatul mai-marele peste cetele puterilor celor fără de trup, şi în Legea Veche şi în cea Nouă a arătat ce este harul Evangheliei, şi arată multe faceri de bine neamului omenesc. Că de vreme ce pizmaşul şi luptătorul mântuirii noastre, înălţându-se s-a mândrit împotriva Ziditorului său şi a zis: "Pune-voi scaunul meu deasupra norilor" şi lăudându-se că "voi fi asemenea cu Cel înalt", a căzut din cinstea de arhanghel, precum grăieşte Domnul ("Văzut-am, zice, pe satana, ca fulgerul din cer căzând"). Asemenea cu el şi ceata ce era sub el, înălţându-se, a căzut. Acest de-a-pururea lăudat, păzind ca o slugă credincioasă credinţa către Stăpânul şi arătând multă nevoinţă spre neamul nostru, a fost rânduit de Atotputernicul Dumnezeu ca să fie mai mare peste cetele înţelegătoare. Că văzând că a căzut vicleanul, a strâns cetele îngereşti şi a zis: "Să luăm aminte: Lăudat-au cu glas pe Domnul tuturor", ca şi cum ar fi zis: Să luăm aminte noi cei ce suntem zidiţi ce au pătimit cei ce erau cu noi, care până acum au fost lumină, şi acum s-au făcut întuneric.

Pentru aceasta o adunare ca aceasta s-a numit Soborul îngerilor, adică luarea aminte şi înţelegere şi unire. Acesta dar, marele folositor şi de bine-făcător mântuirii noastre, înmulţind şi întinzând spre mulţi multe faceri de bine mântuirii, s-a arătat la mulţi văzându-se. Că s-a arătat lui Avraam şi lui Lot la pustiirea şi pierderea Sodomei. Arătatu-s-a lui Iacov când fugea de fratele său. Mers-a înaintea taberei fiilor lui Israel, când se izbăveau şi au scăpat de robia şi de chinul egiptenilor. Arătatu-s-a lui Valaam, când mergea să blesteme pe Israel. Şi către Iosua al lui Navi a zis, când l-a întrebat: "Eu, Arhistrategul puterilor Domnului, acum am venit". Acesta a cufundat de tot şi râurile ce se revărsaseră de păgâni asupra aghesmei şi a locaşului de închinare. Se află şi altele multe ce se spun despre el în Sfânta Scriptură. Pentru aceasta şi noi, având pe acesta ajutor şi păzitor vieţii noastre, prăznuim astăzi preacinstitul lui praznic. Împreună cu Sfântul Arhanghel Mihail, prăznuim astăzi şi pe prea frumosul şi prea veselitorul Arhanghel Gavriil. Pentru că şi acesta multe faceri de bine a făcut neamului omenesc, atât în Legea Veche, cât şi în cea Nouă. Căci în proorocia lui Daniil se pomeneşte însuşi numele lui, când tâlcuieşte Daniil visul ce a văzut pentru împăraţii mezilor şi ai perşilor şi ai elinilor: "Gavriile, zice, fă-l pe acela (adică pe Daniil) să înţeleagă vedenia" (Daniil. 8, 16). Şi iarăşi acelaşi Gavriil a arătat aceluiaşi Daniil că după şaptezeci de săptămâni de ani, adică după patru sute nouăzeci şi şapte de ani, are să vină Hristos. "Şi iată, zice Gavriil, bărbatul pe care l-am fost văzut la începutul vedeniei zburând, s-a atins de mine ca în ceasul jertfei de seară. Şi m-a făcut să înţeleg şi celelalte" (Daniil 9, 21). Acesta este cel care a binevestit femeii lui Manoe că are să nască pe Samson. Acesta este cel care a binevestit lui Ioachim şi Annei că au să nască pe Doamna şi Stăpâna de Dumnezeu Născătoarea.

Iar în Legea Nouă, acesta a binevestit lui Zaharia, stând de-a dreapta altarului tămâierii, că va naşte pe marele Ioan înaintemergătorul. Acesta a hrănit şi pe pururea Fecioara Maria doisprezece ani înăuntru în Sfintele Sfintelor cu hrană cerească. Acesta însuşi, şi cine se îndoieşte? a binevestit Născătoarei de Dumnezeu că va naşte de la Duhul Sfânt pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta s-a arătat lui Iosif în vis, precum zic mulţi, şi i-a zis să nu se teamă, ci să ia pe Mariam, femeia sa, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Acesta s-a arătat şi pastorilor şi le-a binevestit, că S-a născut Hristos Mântuitorul lumii. Acesta şi în vis a zis lui Iosif să ia pruncul şi pe Mama lui şi să fugă în Egipt. Şi iarăşi acesta însuşi i-a zis să se întoarcă în pământul lui Israel. Mulţi însă din sfinţiţii învăţători şi din scriitorii de cântări socotesc că dumnezeiescul Gavriil a fost şi îngerul cel îmbrăcat în veşmânt alb, care, pogorându-se din cer, a răsturnat piatra de pe uşa mormântului lui Iisus, Dătătorului de viaţă, şi a şezut deasupra ei. Şi el a fost cel care a binevestit mironosiţelor învierea Domnului. Şi ca să spunem mai cuprinzător, dumnezeiescul Gavriil a slujit la iconomia tainei întrupării Cuvântului lui Dumnezeu din început până în sfârşit.

Pentru aceasta şi Biserica lui Hristos îl prăznuieşte pe el, împreună cu Arhanghelul Mihail, şi cheamă harul şi ajutorul lui, rugându-i ca prin ajutorul şi rugăciunile lor, şi în veacul de acum să aflăm scăpare de rele, şi în cel ce va să fie să ne învrednicim de bucuria cerească şi de împărăţie.

 

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox

 

[BigDefender]

Legenda lui Mos Nicolae

Legenda lui Mos Nicolae este o poveste foarte populara si foarte frumoasa, insa Nicolae din Myra a existat in realitate, fiind cunoscut in lumea crestina ca Sfantul Nicolae, arhiereu de Myra, Turcia.

Sfantul Nicolae s-a nascut aproximativ in 280 in Patara, Lichia, in sudul Turciei de astazi, intr-o familie de crestini bogati si credinciosi. Parintii sai (tatal Teofan si mama Nona) au murit intr-o epidemie cand el era inca un copil. Nicolae si-a folosit de atunci intreaga avutie ajutorarii oamenilor saraci, bolnavi si suferinzi. Intreaga sa viata sta sub semnul facerii de minuni, a salvat de la inec un credincios care i-a cerut ajutorul prin rugaciuni, a salvat o corabie de la scufundare prin oprirea unei furtuni pe mare, a scos oameni nevinovati din temnite, a vindecat oameni de boli incurabile, le-a redat vederea, auzul sau graiul.

In perioada Imperiului Roman, crestinii erau persecutati, asa ca Sfantul Nicolae a fost intemnitat din cauza credintei lui, murind pe 6 decembrie 342 la Myra, Turcia.

Ziua mortii lui a devenit ziua Sfantului Nicolae, moment in care sunt sarbatorite atat faptele lui de sfant, cat si povestile ce au dus la nasterea legendei lui Mos Nicolae.

Legenda spune ca trei surori, fetele unui nobil sarac, nu se puteau marita datorita situatiei financiare precare. Se spune ca atunci cand fata cea mare a ajuns la vremea maritisului, Nicolae, ajuns deja episcop, a lasat noaptea, la usa casei nobilului, un saculet cu aur.

Povestea s-a repetat intocmai si cand a venit vremea de maritis pentru cea de a doua fata. Cand i-a venit vremea si celei de a treia fete, nobilul a stat de paza pentru a afla cine era cel care le-a facut bine fetelor sale. In acea noapte, nobilul a stat de paza si l-a vazut pe cardinalul care lasa saculetul cu aur. Se spune ca Sfantul Nicolae s-a urcat pe acoperis si a dat drumul saculetului prin hornul casei, intr-o soseta pusa la uscat, motiv pentru care a aparut obiceiul agatarii sosetelor de semineu.

Dupa ce tatal fetelor a vazut cele intamplate, Nicolae l-a rugat sa pastreze secretul, insa acesta nu a rezistat tentatiei de a povesti mai departe. De atunci, oricine primea un cadou neasteptat ii multumea lui Nicolae pentru el. Cei trei saculeti cu aur facuti cadou fetelor de nobil au devenit simbolul Sfantului Nicolae sub forma a trei bile de aur (in iconografia apuseana).

In secolul al XII-lea, calugaritele franceze, inspirate de fapta de milostenie a Sfantului Nicolae cu cele trei fete salvate de la prostitutie, in ajunul praznuirii lui au inceput sa faca cadouri familiilor nevoiase in ciorapi. Asa s-a nascut "Mos Nicolae".

O alta legenda spune ca Dumnezeu i-a chemat la el pe Sfantul ierarh Nicolae si pe Sfantul Casian Roman. Cei doi sfinti s-au imbracat in vesminte stralucitoare si au pornit la intalnirea cu Domnul. Pe drum, cei doi au zarit un carutas a carui caruta se infundase in noroi. La vederea omului aflat in necaz, Sfantul Casian, in loc sa dea o mana de ajutor, a plecat pentru a nu intarzia la intalnirea cu Dumnezeu. In schimb, Sfantul Nicolae l-a ajutat pe taran, si-a murdarit hainele si nu a ajuns la timp. Ajuns primul, Sfantul Casian a fost intampinat de Dumnezeu cu o politete rece. Dumnezeu i-a spus: „Esti punctual, impecabil in tinuta, dar iti lipseste ceea ce lui Nicolae ii prisoseste: dragostea fata de aproape“. Asa se explica ca numele Sfantului Nicolae este purtat de atatia oameni, este praznuit si proslavit in fiecare an, pe cand numele Sfantului Casian este mai rar, iar praznuirea lui se face o data la patru ani, pe 29 februarie.

Tot potrivit legendei, Nicolae de Myra ar fi fost unul din cei 318 participanti ai primului Conciliu din 325, de la Niceea, astazi İznik, Turcia.

Povestea lui Mos Nicolae - Sfantul Nicolae din Myra

In fiecare an, pe 6 decembrie, crestinii il sarbatoresc pe Sfantul Nicolae. Mos Nicolae nu e doar un personaj mitic, ce aduce nuieluse frumos impodobite si daruri copiilor cuminti si nuieluse adevarate celor rai, ci este un personaj real, Sfantul Nicolae din Myra.

Sfantul Nicolae s-a nascut aproximativ in 280 in Patara, Lichia, in sudul Turciei de astazi, la 350 de mile nord de Bethleem, intr-o familie de crestini bogati, cinstiti si credinciosi. Parintii i-au pus la nastere numele de Nicolae care inseamna “biruitor de popor”. A venit mai tarziu pe lume, dupa ce parintii lui s-au rugat mult. Inca de la inceput demonstreaza ca e un trimis al Domnului, pentru ca se hranea doar de la sanul drept, apoi miercurea si vinerea nu sugea lapte decat dupa asfintit.

Desi este cunoscut si cinstit nu numai in Biserica Ortodoxa, ci chiar in intreaga lume crestina, sunt cunoscute putine date istorice despre viata sa. Inca de mic invata tainele credintei in Iisus si taina iubirii de oameni. Parintii sai (tatal Teofan si mama Nona) au murit intr-o epidemie cand el era inca un copil. Toata averea mostenita a folosit-o pentru ajutorarea celor saraci, bolnavi sau suferinzi. Si-a trait viata in saracie, in post, rugaciune si dragoste fata de aproapele sau, fiind un model de fecioarie, intelepciune si dragoste. Unchiul sau, care avea acelasi nume, Nicolae, este acela care l-a calauzit pe calea iubirii de Dumnezeu si l-a ajutat sa urce pe sfintele trepte ale preotiei, ajungand arhiereu al cetatii Myra. Inca de tanar si-a simtit vocatia monahala. La moartea unchiului sau, a fost ales episcop si si-a dus mai departe traiul sau simplu de calugar.

A intemeiat manastirea Sionului de langa Myra, capitala Lichiei si a calatorit ca prelat la Ierusalim. Nu mai putin de 21 de "miracole" ii sunt atribuite, Sfantul Nicolae devenind cunoscut pentru credinta, zelul si dragostea pentru semeni, si in special pentru copii. Intreaga sa viata sta sub semnul facerii de minuni, a salvat de la inec un credincios care i-a cerut ajutorul prin rugaciuni, a salvat o corabie de la scufundare prin oprirea unei furtuni pe mare, a scos oameni nevinovati din temnite, a vindecat oameni de boli incurabile, le-a redat vederea, auzul sau graiul.

A participat in calitate de episcop la primul sinod ecumenic tinut la Niceea, astazi İznik, Turcia, in anul 325. Sinodul a condamnat erezia lui Arie, conform careia Iisus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale. La acest sinod, Sfantul Nicolae este recunoscut drept un mare aparator al ortodoxiei. "Atat de puternic a argumentat Nicolae si atat de incapatanat a fost Arie, incat, ingrijorat de ruptura care se putea face in Biserica, viitorul sfant i-a dat ereticului o palma in cadrul sinodului. De la palma Sfantului Nicolae a ramas obiceiul ca, in 6 decembrie, celor neascultatori sa li se dea o joarda in semn de avertisment".

In perioada Imperiului Roman, crestinii erau persecutati, asa ca Sfantul Nicolae a fost intemnitat din cauza credintei lui, murind pe 6 decembrie 342 la Myra, Turcia. La 8 ani de la moartea sa, imparatul Justinian a ridicat la Constantinopol o biserica, in cartierul Vlaherne, cu hramul Sfantul Nicolae. Ducandu-se vestea ca din mormantul sau izvoraste mir, crestinii din intreaga lume au inceput sa vina aici sa se roage, vindecandu-se de boli incurabile.

In afara de cinstirea care i se aduce ca ocrotitor al multor tari (Grecia, Rusia) si orase, el este si sfantul ocrotitor al celor ce practica diferite meserii, ca de exemplu marinarii. Biserica face praznuirea Sfantului Nicolae pe 6 decembrie, precum si la 9 mai (mutarea Moastelor sale) si pe 29 iulie (data nasterii sale).

In secolul al XII-lea, calugaritele franceze, inspirate de fapta de milostenie a Sfantului Nicolae cu cele trei fete salvate de la prostitutie, in ajunul praznuirii lui au inceput sa faca cadouri familiilor nevoiase in ciorapi. Asa s-a nascut "Mos Nicolae".

Din 1087 moastele Sfantului Nicolae se afla la Bari (Italia), la loc de mare cinste, unde mii de credinciosi vin cu incredere sa se inchine si sa se roage pentru ocrotire si vindecare de boli.

Din veacul al XIX-lea, mana dreapta a Sfantului Nicolae se patreaza la Biserica Sfantul Gheorghe Nou din Bucuresti, unde se gaseste si mormantul Sfantului voievod martir Constantin Brancoveanu cu cei patru fii ai sai (Constantin, Stefan, Radu si Matei).

Cel mai intalnit obicei de Sfantul Nicolae este legat de gestul de a darui cadouri copiilor, celor dragi sau celor saraci. Acest lucru provine de la faptul ca, atunci cand parintii acestui sfant au murit, el si-a impartit toata averea saracilor. Sfantul Nicolae este intruchiparea darniciei si a dragostei de oameni, copiii fiind foarte fericiti cand se apropie 6 decembrie iar crestinii avand mare nadejde ca Sfantul le va asculta rugaciunile si ii va izbavi din nevoi.

 

Sursa: http://www.interferente.ro/Legenda-lui-Mos-Nicolae.html

http://www.interferente.ro/Povestea-lui-Mos-Nicolae.htlm