Marcel

Nu suport acest chip! Il vad peste tot, si cel mai mult ma deranjeaza ca il vad la locul de munca, adica acolo unde nu pot sa ma feresc de a-l mai privi. Aceasta fotografie a servit unor scopuri propagandistice si rabzoinice. Omul din fotografie a fost special ales a fi femeie si a avea ochi albastrii, pentru a putea trezi mila, compasiunea occidentalilor (albilor) si a atrage simpatia femeilor. Rezultatul sunt sute de soldati morti PENTRU NIMIC. Niste tineri in floarea varstei care mor inutil si fara putinta de a se apara (singura metoda sa te aperi de bombele de pe marginea drumului sau de sinucigasi e sa te cari cat mai repede din acea tara blestemata!). Pe afghani (afghani care ca popor contin si femeile lor, inclusiv acelea, extrem de rare, cu ochi albastrii...) au incercat sa-i civilizeze si rusii si au dat gres; asa cum acum dau gres occidentalii. Si peste 20 de ani, si peste 50 de ani, aceasta funesta tara, Afghanistanul, va fi tot o tara doar cu numele, impartita in clanuri si triburi gata sa-si taie beregata pentru nimic, nimic care s-ar mai putea traduce ca fiind perversa lor notiune de "mandrie", iar femeile vor fi tot oprimate, populatia tot nu va beneficia de democratie si nu va intelege valoarea ei (au avut probleme romanii, carora le-a trebuit sau de fapt le trebuie vreo 20 de ani...; recent imi ziceau ai mei ca s-a suspendat recent urmarirea in justitie a lui Nastase pe motivul ca "are imunitate"; o tara in care coruptia este evitata cu astfel de tertipuri (imunitatea este politica, in raport cu declaratii politice, nu cu infractiunile), nu este inca o democratie!), iar despre drepturile omului si minoritatilor Afghanistanul va vorbi poate intr-o suta de ani... Initial am fost de acord ca trupele occidentale sa mearga sa apere institutiile democratice locale, insa ulterior am aflat ca ele nu sunt democratice, si ca soldatii sapa puturi, construiesc scoli si case, iar in drum spre cazarma sar in aer, asta fiind pesemne o forma islamica de a zice "multumesc". Azi consider ca tot ce merita Afghanistanul, ca si alte tari de genul asta, daca mai fac sau ajuta la infaptuirea de atentate in Vest, e doar ... bombe din avion. Cat de multe pot produce fabricile Vestului! Femei celebre: Maria Sklodowska (Curie), Simone de Beauvoir. Ce poate schimba? Pakistanul si India sunt 2 tari aparute la acelasi moment pe ruinele unei unice colonii a coroanei britanice; azi India este cea mai veche democratie a Asiei si cea mai mare democratie a lumii, iar Pakistanul o tara bananiera unde guvernele islamiste sunt alternate cu dictaturile militare, o tara unde drepturile femeii, minoritatilor sunt tipice pentru o tara islamica, si unde nu exista nici un semn de veritabil decolaj economic.

<<Nici un om n-a primit de la natura dreptul de a comanda altora. Libertatea este un dar al cerului si fiecare individ al aceleiasi specii are dreptul sa se bucure de ea deindata ce se bucura de ratiune.>> (Denis Diderot, "Enciclopedia", articol "autorité politique".) <<Libertatea nu este o calitate proprie omului. Libertatea este o calitate emergenta, care, in anumite conditii externe si interne favorabile, poate apare la om. Ea nu este data din start omului; ea se manifesta prin gesturile de autotranformare pe care oamenii le fac uneori, cand conjunctura de factori organici si dependente socioculturale le-o permite.>> (Edgar Morin, p. 76, "Putem concepe o stiinta a autonomiei?", in editia colocviului de Cerisy, Paris, Seuil 1983.)

<<De cate ori n-a strigat omul pus in fata rezultatului neasteptat al actiunilor sale "N-am vrut asta!"? Nobel credea ca lucreaza pentru stiinta: lucra in fapt pentru razboi. Epicur n-a prevazut ceea ce vom numi mai tarziu epicurianism; si nici Nietzsche ce numim nietzscheanism; si nici Hristos Inchizitia. Tot ce iese din mainile omului este dus incolo si incoace de fluxul si refluxul istoriei, modelat si remodelat in fiecare moment si epoca, provocand in jur mii de reactii neprevazute.">> - Simone de Beauvoir, Pyrrus et Cinéas, p. 287, Paris, coll. Idées, Gallimard 1947.

Pentru mine cel mai important lucru este viata copilului meu; pentru el as sacrifica-o pe a mea. Acelasi lucru e valabil si in ce o priveste pe sotia mea (s-ar numi "iubirea" asta? Nu cred totusi, caci sentimentul e complex : iubire ca atractie fizica, atasament, recunostinta, si inca o data Recunostinta, deci e probabil mai mult decat "iubirea si atat"). Iata deci ca doar acum pot spune ca pentru mine cel mai important lucru in viata este ... viata (mea). Ori, asa cum au spus si altii aici, ca sa pot trai, e necesara sanatatea, sau ma rog, o minima forma de sanatate; nu zic c-as tine sa mai traiesc, daca as ajunge tetraplegic sau in stare de grava dependenta de masini si de cei din jurul meu (sunt deja dependent de medicamente, caci daca maine insulina dispare din farmacii, e fapt sigur ca n-am sa intarzii prea mult ca s-o urmez). Acum, odata ce viata mi-e asigurata, sanatatea si ea, cel mai important lucru pentru mine ar fi (este !)confortul material (las ipocrizia la o parte...) si libertatea. Le-am pus pe amandoua alaturi pentru ca dupa o experienta de o viata (patru decenii si un pic, hai sa nu exagerez...), in care ba am avut-o pe una dar n-am avut alta, ba am avut-o pe cealalta dar n-am mai avut-o pe prima (sunt fericit ca azi le am pe amandoua in "cantitati" in care nu le-am avut niciodata in trecut, si nici macar n-am visat ca le-as putea avea; stiti, parerea mea e ca suntem limitati pana si in visarile noastre, caci nu putem visa decat ce decurge din ceea ce stim, caci si imaginatia asta are limite, si limitele astea sunt probabil fixate de acest "ce stim"...), spun cinstit ca nu pot fi fericit si, mai rau, devin extrem de recalcitrant atunci cand una sau cealalta imi lispesc; imi e un pic rusine ca lucrurile sunt asa, dar prefer sa fiu sincer... Am plecat din tara nu din cauza saraciei, ci din lipsa libertatii. Am suferit o oarecare saracie (altii n-ar numi-o asa totusi) acolo unde am ajuns, suficienta cat sa-mi amarasca viata o perioada de vreo 3 ani si sa scoata din mine demonii unei firi rebele, care chiar ea m-a dus in aceasta situatie, pe pamanturi straine… Daca resimt deci placerea asta imensa de a poseda dpdv material si de a ma simti liber printre oameni liberi, asta nu ma scuteste de teama de a pierde ce am ; ca orice bine, si acesta aduce cu el si o parte de rau deci… Cand esti liber ti-e teama sa nu pierzi libertatea asta, sau ca descendentii tai sa n-o piarda; la fel cu latura materiala. (unii, idealistii, se vor revolta vazand ca pot pune alaturi libertatea si banii, libertatea si bunurile materiale). Descendenti, sotie, viata, sanatate, confort material si libertate, pentru mine setul asta este suficient ca sa faca lista mea de prioritati. Acum daca discutam despre placeri, eu unul nu cunosc pentru "locul I" decat doua (pe care refuz sa le ierarhizez, amandoua deci stau pe podium pe cea mai inalta treapta) : amorul fizic ("sexul" adica…) si lectura. Ar veni apoi mancarea. Si mai apoi voiajul. Si mai apoi filmele. Si mai apoi bautura (alcoolul adica). Si ar veni acum, poate, contemplarea naturii - tot ce inseamna natura, oameni inclusiv). Cam astea ar fi toate... muzica iese din calcul ca sunt surd (aproape), arta o gust dar nu trece inaintea spritului, sau, Doamne-fereste!, sexului, deci ar veni dupa... cam asta e tot, nu? Unora le voi parea desigur monstruos ; altii poate ma vor aproba, macar in sinea lor. In fapt, n-am nevoie nici de aprobarea celorlalti, si nici de oprobiul lor, cel putin cat timp n-au argumente solide cu care sa-si intemeieze critica sau admiratia; ce stiu e un lucru: sunt un simplu om si atat. Nici mai mult, dar nici mai putin!

Cred ca un om care nu mai are vise, in sensul acela precizat mai sus, nu prea mai are motive sa continue sa traiasca. Nu zic ca toti in situatia asta se vor sinucide (unii pot sa traiasca placut gandindu-se la realizarile trecutului lor - nimic peiorativ in ce zic aici!), dar cel putin unii dintre ei o vor face, si o alta buna parte vor gasi viata amara si inutila.

Schimbi datele problemei, obtii alte rezultate - mirarea nu e mare, nu? (cine ar dori sa traiasca o viata de cosmar?). Pe de alta parte, si viata asta care o traim (unica dealtfel...), presupune riscul de a fi un cosmar, si cu toate astea o traim (mai putin sinucigasii); la risc egal, eu unul n-as avea retineri sa "o iau de la capat"... DIMPOTRIVA!!!

Adevarul are multe definitii. In filozofie insa, el ar fi "conformitatea cu realitatea"; asta presupune ca el este o afirmatie (sau mai multe) care poseda atat calitatea de a fi logic, cat si de a fi reflecta realitatea in mod fidel. In stiinte insa, adevarul este relativ, fiind expresia unui rationament bazat pe niste cunostinte care nu stim daca sunt complete sau macar suficiente pentru a putea vorbi despre un adevar absolut (daca exista asa ceva). Probabil in stiinta avem deci afirmatii cu valenta de adevar pe care nici o noua informatie nu le vor putea nega, si altele, multe banuiesc, pe care pe masura ce avansam in cunoastere, vor fi abandonate sau macar modificate. Nu stiu ce sa zic... Daca e adevarat ca fiecare om are dreptul la opinie, si sunt o multime de sisteme filozofice (unele incompatibile reciproc), asta nu inseamna ca orice filozofie exprima un adevar, decat poate daca definim "adevarul" ca fiind simpla opinie subiectiva a oricui... In filozofie exista o metoda (logica) cu care sunt judecate opiniile, astfel incat nu toate opiniile (parerile) sunt corecte; unele sunt false

De o mie de ori da! Am avut o viata fericita si norocoasa pana acum, si daca nu pot sa traiesc vesnic, continuandu-mi viata pentru o eternitate, as fi multumit sa pot macar sa retraiesc ceea ce am trait pana acum. Ce frumos ar fi... Daca as pastra memoria vietii pe care deja am avut-o, in noua viata as actiona uneori altfel, as face lucrurile altfel, dar cred ca as ajunge totusi la acelasi lucru in mare, caci convingerea mea e ca suntem puternic predeterminati de gene si de mostenirea biologica pe care o primim de la parinti.