Jump to content
Vesperala Forum

danco

Stars
  • Posts

    4,327
  • Joined

  • Last visited

Posts posted by danco

  1. Alexandru Macedon şi nodul gordian (extras din: Arrianus, Expediţia lui Alexandru cel Mare în Asia, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1966, p. 105-107)

     

    Ajuns la Gordion, Alexandru se sui până în cetăţuie, unde era palatul lui Gordios şi al lui Midas, urmaşul lui, şi vru să vadă căruţa lui Gordios şi jugul ei prins cu nod. Localnicii povesteau multe despre această căruţă. Se spune că Gordios trăise cu multă vreme înainte, că era un frigian sărac care, cu două perechi de boi, trudea pe palma sa de pământ.

    Şi iată că, pe când ara, un vultur se abătuse din zbor şi se aşezase pe jug, unde rămase cocoţat până la ora când boii sunt sloboziţi din jug. Uimit de acest spectacol, Gordion se duse să povestească prezicătorilor telisseni ce semn i se arătase de sus. Ajuns în apropierea unui sat al telmissienilor, lui Gordios îi ieşi în cale o fată. Gordios îi povesti întâmplarea cu vulturul. Fata îi porunci să se întoarcă la locul acela şi să jertfească lui Zeus-Rege. Gordion o rugă să-l însoţească şi să-i arate cum trebuie să decurgă ritul jertfei; şi, săvârşind ritul sub îndrumarea fetei, mai apoi se însură cu fata, de la care avu un copil - pe Midas.

    Midas ajunse la vârsta bărbăţiei şi se făcu om frumos şi destoinic, când iată că frigienii fură cuprinşi de mari frământări; apoi un oracol le dădu de veste că un rege avea să vină la ei suit într-un car şi că acest rege avea să curme neînţelegerile dintre ei. În timp ce ţineau sfat asupra acestor cuvinte, iată-l pe Midas că soseşte în căruţă să ia şi el parte la hotărâri. Telmissienii făcură îndată legătură cu prorocirea şi recunoscură în el pe cel despre care zeul spuse că va soşi la ei în căruţă; ca urmare Midas a fost ales rege şi a curmat neînţelegerile ce îi frământau, apoi a dăruit lui Zeus-Rege, în chip de ofrandă, căruţa părintelui său şi a aşezat-o în cetăţuie, drept mulţumire pentru trimiterea vulturului.

    Pe lângă cele de mai sus se mai spunea, în legătură cu carul, că cel care va izbuti să desfacă nodul cu care fusese prins jugul, acela va deveni stăpân peste Asia. Nodul era făcut din coajă de corn şi fusese astfel înnodat încât nu i se vedeau capetele. Alexandru încercă să-l desfacă; dar văzând că se străduieşte zadarnic şi nevrând să se dea bătut scoase sabia şi-l tăie, după care spuse : "L-am desfăcut". Aşa, cel puţin zic unii, numai Aristobul scrie că Alexandru a scos pana în jurul căreia fusese făcut nodul şi atras jugul afară.

    Eu unul mărturisesc* că nu ştiu cui să dau crezare în ceea ce priveşte felul cum a rezolvat Alexandru întâmplarea cu nodul; însă fapt sigur este că atât Alexandru cât şi cei ce-l însoţiseră au plecat de acolo cu aerul că prezicerea la desfacerea nodului se împlinise.

     

    *-Povesteşte Arrianus.

×
×
  • Create New...