roxyfoxy Posted December 6, 2008 Report Share Posted December 6, 2008 Vreau sa va cer un sfat sau mai degraba sa va pun o intrebare.Strabunica mea are 94 de ani.Ea e cea care m-a crescut de la 7 luni,este pentru mine tot ceea ce o fiinta poate sa iubeasca mai mult pe lume.Este sufletul si inma mea.Acum cateva luni a cazut si te atunci este imobilizata la pat. De cateva zile se simte foarte foarte rau,inima dansei a inceput sa bata aiurea,are pulsul ba foarte mare ,ba foarte mic,are stari de sufocare,salvarea este zilnic la dansa si de fiecare data asistentii ne spun ca nu au ce sa ii faca pentru ca are o varsta.Se simte din ce in ce mai rau si cu totii ne dam seama ca sfarsitul este aproape. Stiu ca o sa spuneti cum ca e normal,pentru ca are 94 de ani,eu ma pregtesc pentru tot ceea ce se intampla acum inca de 2 ani,dar va spun sincer ca imi este asa de frica de acest moment incat nu ma pot abtine din plans de fiecare data cand ma gadesc la dansa.... O iubesc enorm si nu pot accepta ideea ca nu va mai fi alaturi de noi... acum cativa ani nu puteam accepta ideea ca mamaica mea draga nu mai aude bine,nu mai sta in picioare,nu imi mai pregateste prajituri atunci cand stie ca vin in vizita.....dar acum imi este imposibil sa ma intaresc cand ma gandesc ca ingerul meu pazitor nu o sa mai fie. Vreau sa va intreb ce anume pot face,la ce sa ma gandesc sa nu ma mai intristez asa de tare.... In speranta ca nu v-am plictisit ,va multumesc. Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
samsara Posted December 6, 2008 Report Share Posted December 6, 2008 Imi pare sincer rau Din pacarte sau din fericire, pentru unii, si moartea face parte tot din viata. Incearca sa te gandesti ca orice ai face ei nu-i va mai fi bine fizic si va pleca intr-o lume mai buna. Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
roxyfoxy Posted December 6, 2008 Author Report Share Posted December 6, 2008 m-am gandit la toate acestea si sunt perfect deacord...este vorba de ceea ce se intampla in sufletul meu...nu ma pot obijnui cu ideea Oricum iti multumesc frumos samsara Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
samsara Posted December 6, 2008 Report Share Posted December 6, 2008 Inteleg asta, mai ales ca iti este ca o mama. Cred ca niciodata nu vom fi pregatiti pentru asa ceva. Dar nu ai ce-i face. Ciudata e viata, ciudata e moartea. Si noi suntem prinsi intre ele. Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
oemor Posted December 6, 2008 Report Share Posted December 6, 2008 Vreau sa va cer un sfat sau mai degraba sa va pun o intrebare.Strabunica mea are 94 de ani.Ea e cea care m-a crescut de la 7 luni,este pentru mine tot ceea ce o fiinta poate sa iubeasca mai mult pe lume.Este sufletul si inma mea.Acum cateva luni a cazut si te atunci este imobilizata la pat. De cateva zile se simte foarte foarte rau,inima dansei a inceput sa bata aiurea,are pulsul ba foarte mare ,ba foarte mic,are stari de sufocare,salvarea este zilnic la dansa si de fiecare data asistentii ne spun ca nu au ce sa ii faca pentru ca are o varsta.Se simte din ce in ce mai rau si cu totii ne dam seama ca sfarsitul este aproape. Stiu ca o sa spuneti cum ca e normal,pentru ca are 94 de ani,eu ma pregtesc pentru tot ceea ce se intampla acum inca de 2 ani,dar va spun sincer ca imi este asa de frica de acest moment incat nu ma pot abtine din plans de fiecare data cand ma gadesc la dansa.... O iubesc enorm si nu pot accepta ideea ca nu va mai fi alaturi de noi... acum cativa ani nu puteam accepta ideea ca mamaica mea draga nu mai aude bine,nu mai sta in picioare,nu imi mai pregateste prajituri atunci cand stie ca vin in vizita.....dar acum imi este imposibil sa ma intaresc cand ma gandesc ca ingerul meu pazitor nu o sa mai fie. Vreau sa va intreb ce anume pot face,la ce sa ma gandesc sa nu ma mai intristez asa de tare.... In speranta ca nu v-am plictisit ,va multumesc. Foarte impresionant ceea ce am citit aici... Şi sunt foarte greu de depăşit asemenea momente... Faptul că o iubeşti enorm pe străbunica ta şi faptul că este efectiv sufletul şi inima ta, te face să-ţi fie şi mai greu să accepţi ceva ce nu poate fi oprit... Îngerii nu mor niciodată... Străbunica ta va fi cu tine,tot timpul...chiar dacă... Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
roxyfoxy Posted December 6, 2008 Author Report Share Posted December 6, 2008 Foarte impresionant ceea ce am citit aici... Şi sunt foarte greu de depăşit asemenea momente... Faptul că o iubeşti enorm pe străbunica ta şi faptul că este efectiv sufletul şi inima ta, te face să-ţi fie şi mai greu să accepţi ceva ce nu poate fi oprit... Îngerii nu mor niciodată... Străbunica ta va fi cu tine,tot timpul...chiar dacă... Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
Narcisa Posted December 6, 2008 Report Share Posted December 6, 2008 roxy, mamaica ta este un om norocos. Gandeste-te cati oameni au trait poate cat jumatate din viata ei sau si mai putin...gandeste-te ca si-a vazut mari stranepotii, cati avem oare sansa aceasta? Cat trebuie sa fi fost de iubita si respectata de toti daca tu, stranepoata ei, o iubesti atat...Nu-i deloc putin lucru, as indrazni sa zic ca iubirea voastra s-a constituit in suportul energetic necesar unei vieti longevive. Nimeni nu-si poate dori mai mult. Ca nu exista fericire mai mare decat dragostea celor din jurul tau...Desigur este un om de-o mare calitate , care a meritat , la schimb, atata dragoste. Si-a indeplinit menirea , de OM adevarat...de-aici incolo poate sa se astearna si tacerea...linistea aceea adanca de care vorbesc cei impacati cu sine ...de care vorbesc poetii si pe care ajungi la un moment dat sa ti-o doresti, fii sigura de asta...c-o moarte suntem datori toti, roxy...si , nu-i asa, cu demnitatea cu care traiesti , tot cu aceea trebuie sa te si retragi...Esti un om cu totul special, ai toata consideratia mea. Si poate mamaica ta draga mai are ceva timp de tors, ca nimeni nu stie cand se termina caierul vietii. Sanatate multa! Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
roxyfoxy Posted December 7, 2008 Author Report Share Posted December 7, 2008 roxy, mamaica ta este un om norocos. Gandeste-te cati oameni au trait poate cat jumatate din viata ei sau si mai putin...gandeste-te ca si-a vazut mari stranepotii, cati avem oare sansa aceasta? Cat trebuie sa fi fost de iubita si respectata de toti daca tu, stranepoata ei, o iubesti atat...Nu-i deloc putin lucru, as indrazni sa zic ca iubirea voastra s-a constituit in suportul energetic necesar unei vieti longevive. Nimeni nu-si poate dori mai mult. Ca nu exista fericire mai mare decat dragostea celor din jurul tau...Desigur este un om de-o mare calitate , care a meritat , la schimb, atata dragoste. Si-a indeplinit menirea , de OM adevarat...de-aici incolo poate sa se astearna si tacerea...linistea aceea adanca de care vorbesc cei impacati cu sine ...de care vorbesc poetii si pe care ajungi la un moment dat sa ti-o doresti, fii sigura de asta...c-o moarte suntem datori toti, roxy...si , nu-i asa, cu demnitatea cu care traiesti , tot cu aceea trebuie sa te si retragi...Esti un om cu totul special, ai toata consideratia mea. Si poate mamaica ta draga mai are ceva timp de tors, ca nimeni nu stie cand se termina caierul vietii. Sanatate multa! Iti multumesc Narcisa frumoase cuvinte ,exact de acest gen de vorba buna aveam nevoie.Iti multumesc din suflet. Cu adevarat mamaica mea este un om norocos pentru ca a prins acesta varsta,daca stau sa ma gandesc ca acum 3 ani fratele meu a murit impuscat in cap la varsta de 23 de ani Imi pare rau nu vreau sa va intristez. Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Join the conversation
You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.