Jump to content
Vesperala Forum
scorpyo

Uite un pahar cu lacrimi de ploaie

Recommended Posts

Am tipat la Dumnezeu:

- Tata, ce-ai facut cu mine

De-ai uitat ca sint si eu

Printre cei creati de Tine?

 

N-am primit nici un raspuns.

Lacrima curge navala

Si imi vine s-o iau razna

Fara nici o socoteala.

 

Am trei carti si o valiza,

O umbrela si-un album,

Toata marea mea avere

Ce m-a insotit la drum.

 

Cind privesc in urma toate

Si la astea as da foc,

Nu mai am nimic nevoie,

Nici nevoie de noroc.

 

...

 

Dupa-o vreme oarecare

Dumnezeu imi da raspuns:

- N-am uitat cum ai crezut.

Altfel cum de-ai fi ajuns

Atit aproape de Mine

Daca totul ti-ar fi fost

Numai cald si numai bine?

 

Luciana Stoicescu-Vaughan - Mă cert cu Dumnezeu

Share this post


Link to post
Share on other sites

 

1

 

Tu ştii

Câte aluviuni

Lasă în mine apa curgătoare a zilei

Şi ce eroică beznă îmi trebuie

Să mă curăţ de ele

Şi cum,

Atunci când ochii mei abia au uitat

Forma străină a corpurilor

Şi nici o rază

Nu le mai tulbură adânca vedere,

Urechile înspăimântate

Încep să distingă

Scurgerea timpului

Din nou înspre zi.

Împins,

Întunericul primeşte contururi,

Se face impur şi se mişcă,

Înălţat din zăpadă

Câinele ascultă ceva,

Paznicul începe să-şi închidă

Mantaua.

Ajutor, strig

Sperând

Că ar mai putea cineva

Să-l oprească.

Dacă

Nu s-ar mai face dimineaţă? -

Întreb sperând

Că mă mai poate ajuta cineva.

Dacă nimic nu s-ar mai clinti?

Dacă nu s-ar mai pune în mişcare

Imensa roată

Care mă trage pe zi?

 

2

 

Numai de tine atârnă asta, tată,

Numai de tine depinde

Ca-n leagănul cald

În care singur m-ai născut

Să-mi vii alături.

Braţele mele tu mi le-ai făcut

Şi-n întuneric te găsesc pe tine,

Şi răsuflarea mea,

Din răsuflarea ta înmugurită,

Lângă clavicula-ţi subţire

Numai noaptea o simţi,

Şi doar din beznă ochii tăi mă văd,

Şi mi-e atât de bine,

Şi ţi-e atât de bine.

Iubitul meu, Doamne, tatăl şi fratele meu,

Nu prăvăli deasupra mea lumina

Ca să dispari în albul ei prăpăd.

Nu-ţi fie teamă de mine!

 

3

 

Dacă nu s-ar mai face dimineaţă,

Dacă alunecosul pisc al nopţii

Nu mi-ar fugi mereu de sub picioare,

Cine ar îndrăzni să înjosească

Noptoasele mele izbânzi,

Singurătatea fără ţărm în care

Te simt din când în când cum vii

Şi-apoi te zbaţi să te desprinzi?

E păcat, Doamne, că te-nchid în mine

Ca-ntr-o capcană, ca să te mângâi?

 

4

 

Împotriva ta

Cine-ar îndrăzni să-mi vină-n ajutor?

Soarele numai pe tine te-ascultă

Şi-odată cu soarele

Cresc în jurul meu

Pădurile de ochi

Mângâioşi, umili şi uzi.

Ajutor, ajutor,

Numai tu le poţi porunci să adoarmă,

Numai tu,

Fratele meu întru negăsire,

Tu,

Întru căutare mire,

Tu,

Cel ce-ţi astupi cu aripa urechile

Să nu mă auzi.

 

5

 

Nicicând n-am fost mai muritoare

O, spinii tăi îmi intră-n umăr dulci,

Eşti prea aproape

Ca să simt durerea

Când capul lin pe pieptul meu îl culci.

Se face noapte peste calendare,

Te leagăn, tată,

În leagănul meu

Şi-mi vine să surâd

Când îmi aduc aminte

Că fiul meu cuminte-i Dumnezeu.

Dar noaptea-l creşte şi mi-l face frate

Şi uită că mi-e frate în curând,

Lângă clavicula-i subţire

Gura mea sfântă respirând

O clipă numai indecisă.

Şi apoi

Devii din nou părinte.

Ce spaimă dinainte

De-a fi şi eu pe lume

Te face să chemi zorii peste noi?

Când m-ai născut

Te-ai bucurat.

Ce nostalgie a puterii tale

De dinainte de-a iubi

Te face

Să răsuceşti lumina-n amândoi?

 

6

 

În jurul meu pădurile de ochi,

Locul câinelui desenat pe zăpadă,

Paznicul dormind în soare undeva.

Din ce în ce mai muritoare,

Ce păcat - murmur şi nu înţeleg

Dacă păcatul îl plâng

Sau speram doar să vină.

Aştept curată noaptea următoare

Şi următoarea moarte în lumină.

 

Ana Blandiana - Moarte în lumină

 

Share this post


Link to post
Share on other sites

Seţos iţi beau mirasma şi-ţi cuprind obrajii

cu palmele-amândouă, cum cuprinzi

în suflet o minune.

Ne arde-apropierea, ochi în ochi cum stăm.

Şi totuşi tu-mi şopteşti: "Mi-aşa de dor de tine!"

Aşa de tainic tu mi-o spui şi dornic, parc-aş fi

pribeag pe-un alt pământ.

 

Femeie,

ce mare porţi în inimă şi cine eşti?

Mai cântă-mi înc-o dată dorul tău,

să te ascult

şi clipele să-mi pară nişte muguri plini,

din care înfloresc aievea - veşnicii.

 

Lucian Blaga - Dorul

 

post-185-1233562502_thumb.jpg

Share this post


Link to post
Share on other sites

Era puternic. - Dumnezeu din ceruri

A revărsat pe fruntea lui lumină.

Un cântăreţ al dorurilor multe,

Poet supus visării fără nume,

Era frumos, în pacea lui senină,

Şi vieţuia neînţeles de lume.

 

Lui îi spuneau într-aripate şoapte,

Şi stelele şi lucrurile toate,

Cu glas vrăjit de mută armonie,

Cu-atâta slavă cerul i-a fost darnic;

Dar pentr-un vis din zări îndepărtate

O biruinţă el cerşea zadarnic.

 

Aşa s-a stins cel mare-n întuneric...

Singurătatea-i străjuie mormântul,

Şi pe movilă soarele-i coboară,

Peste podoaba teilor în floare.

Tremurător, un cântec poartă vântul

Asemeni unei păsări călătoare.

 

Azi, lutul mort în groapă se desface,

La sânu-i rodnic îl primeşte glia

Şi se-nfrăţeşte cu pământul tată...

 

. . . . . . . . . . . . . . . . .

 

Eu te întreb, drumeţ oprit în cale,

Ce-ai ocrotit pe strune poezia:

Ce-a mai rămas din cântecele tale?

 

*

 

Tu, numai tu, cel îmbătat de soare

Şi de lumina sfânt-a dimineţii,

Tu, chinuit de nemplinite doruri,

Ce ţi-au zdrobit şi inima şi struna,

Tu,-nsângerat, dar neînvins al vieţii,

Tu, suflete, trăi-vei totdeauna!

 

Când pacea dulce-mbrăţişează bolta

Şi florile cu roua se sărută,

Şi când extazul dragostei curate

Va tremura în adâncimi de zare,

Se va-mpleti în el, nepricepută,

Viaţa ta şi sfânta ta visare.

 

Furtunile când zbuciumă văzduhul

Şi vifore-n păgână răzvrătire

Aprind temutul fulgerelor caier,

Când îngenunche pocăita minte,

Tu gemi atunci, cu îngrozita fire,

Cutremurat de-aducerile-aminte.

 

Când limpede va legăna amurgul

În lumi de stele-un cântec de fecioare,

Un cântec care-şi flutură sfiala,

Şi-aprins, văpaia patimii răsfrânge,

Atunci, topit în ruga-i arzătoare,

Tu, suflete, cu jalea lui vei plânge...

 

*

 

Dar, câtă vreme lunci vor fi în floare

Şi-un trandafir va mai trăi în fire,

Cât buzele vor cere sărutare

Şi florile vor cere stropi de rouă,

Şi câtă vreme, tainică iubire,

Scânteia ta vei mai aprinde, nouă;

 

Când crini nuntesc în razele de soare

Şi mândri ţin alaiul strălucirii,

În vifore şi în adânc de mare,

În stelele ce râd în împrejururi,

Pierzându-te în taina sfânt-a firii,

Vei dăinui tu, suflete, de-a pururi...

 

Octavian Goga - Sufletul

 

post-185-1233682334_thumb.jpg

Share this post


Link to post
Share on other sites

....demoni mărunţi şi sceptici crescuţi direct

din rădăcinile norilor înroşiţi şi corăbii

asuzitoare în timpanul mărilor necunoscute.

din uterul cu muguri firavi răsare o spaimă

nesupusă iar manechinele mecanice ale dragostei

atârnă sub cerul tandru de aprilie.

umbletul meu improvizat agonia mea hilară

tăcerea mea neprecupeţită sub orizontul acesta în care culorile

nu sunt definitive

în care melancoliile subite iluminează iarba străvezie a zorilor

în care destinul nostru delicat ca un mecanism cu roţi dinţate

prinde încet-încet forma vieţii noastre

netrăite încă.

 

Iulian Boldea - Cosmar

 

post-185-1233757224_thumb.jpg

Share this post


Link to post
Share on other sites

Nemărginită bolt-a nopţii,

Deschide tainica ta carte

Şi-ascultă-mi glasul zbuciumării

Neputincioase şi deşarte.

Doar mila ta n-o să se stingă

Când două mâini tremurătoare

Îşi împreun' nevolnicia

În chip de rugă şi iertare.

 

Azi ţintele de nestemate

Culege-le din cingătoare,

Căci ochii stelelor mă mustră,

Şi plânsul stelelor mă doare.

Azi orice picur de lumină

Din faţa ta îmbujorată

În ţintirimul larg al minţii

O cruce proaspătă-mi arată.

 

Le văd şireag... şi mă cutremur,

Şi fiecare clipă-mi pare

O fărmitură ce se smulge

Ca dintr-un cântec de pierzare.

Simt mintea dezgropându-şi morţii,

Căzând la fiecare groapă,

Şi jalea trecerii eterne

Mi-apasă plumbul pe pleoapă.

 

Când tu mi-aprinzi în mii de facle

Senina dragostei dovadă,

Înfiorându-se-n adâncuri,

Plâng ochii osândiţi să vadă.

Aducerea-aminte vine,

Şi din oglinda-i blestemată

Învie rostul celor duse...

Iar eu ascult ce-a fost odată...

 

O lume-şi desfăcea-nainte-mi

Comoara tainelor bogată,

Zvâcnea eternul ei cutremur

Sub tâmpla mea înfierbântată.

O patimă-mi robise ochii

Cu strălucirea ei păgână

Şi mă smulgea cu braţ de vifor

Din valul lumii de ţărână.

 

Simţeam fiorii-ndrăgostirii,

Măreaţa-mbrăţişare mută,

Când în amurg târziu de vară

Pământ şi boltă se sărută.

Şi-n smalţul pulberii de rouă,

Ce strălucea pe câmp, măruntă

Părea că firea-i hărăzeşte

Nădejdii mele dar de nuntă.

 

Eu mi-am zidit în nori altarul,

Şi inima, smerita roabă,

Îngenuncheată-n umilire,

Jertfea curata ei podoabă...

Azi nu mai este... Şi mă doare

Când vraja razelor senine

Aprinde-o candelă de veghe

Într-o biserică-n ruine...

 

Azi fulgerele mele-s stinse

Şi moarte-s zâmbetele toate

Şi nu va mai rodi nisipul

Din biata mea pustietate.

În lanţ de neguri şi uitare

Aş vrea amarul meu să-l ferec...

Nemărginită bolt-a nopţii,

Îmbracă-ţi haina de-ntunerec!

 

Aruncă vălul tău de umbră

Pe toate farmecele firii

Şi-ngroapă-n adâncimi de ape

Ispitele îndrăgostirii.

Pe scânteierile de rouă

Şi peste câmpul nins de floare,

O beznă grea, ca giulgiul morţii,

Să cearnă pace-adormitoare.

 

Când glasul tinereţii moarte

Şi-al viselor înfrigurate,

Rătăcitor, fără repaos,

La poarta sufletului bate,

Eu, învălit în întuneric,

Să-nchid zăvorul de la poartă,

Şi nici o stea să nu mai vadă

Singurătatea mea deşartă.

 

Octavian Goga - Noapte

post-185-1234458233_thumb.jpg

Edited by scorpyo

Share this post


Link to post
Share on other sites

"Vezi, mamă, ce mă doare! şi pieptul mi se bate,

Mulţimi de vineţele pe sân mi se ivesc;

Un foc s-aprinde-n mine, răcori mă iau la spate,

Îmi ard buzele, mamă, obrajii-mi se pălesc!

 

Ah! inima-mi zvâcneşte!... şi zboară de la mine!

Îmi cere... nu-ş' ce-mi cere! şi nu ştiu ce i-aş da:

Şi cald, şi rece, uite, că-mi furnică prin vine,

In braţe n-am nimica şi parcă am ceva;

 

Că uite, mă vezi, mamă? aşa se-ncrucişează,

Şi nici nu prinz de veste când singură mă strâng

Şi tremur de nesaţiu, şi ochii-mi văpăiază,

Pornesc dintr-înşii lacrimi, şi plâng, măicuţă, plâng.

 

Ia pune mâna, mamă, — pe frunte, ce sudoare!

Obrajii... unul arde şi altul mi-a răcit!

Un nod colea m-apucă, ici coasta rău mă doare;

În trup o piroteală de tot m-a stăpânit.

 

Oar' ce să fie asta? Întreabă pe bunica:

O şti vrun leac ea doară... o fi vrun zburător.

Ori aide l-alde baba Comana, ori Sorica,

Ori du-te la moş popa, ori mergi la vrăjitor.

 

Şi unul să se roage, că poate mă dezleagă;

Mătuşile cu bobii fac multe şi desfac;

Şi vrăjitorul ăla şi apele încheagă;

Aleargă la ei, mamă, că doar mi-or da de leac.

 

De cum se face ziuă şi scot mânzat-afară

S-o mân pe potecuţă la iarbă colea-n crâng,

Vezi, câtu-i ziuliţa, şi zi acum de vară,

Un dor nespus m-apucă, şi plâng, măicuţă, plâng.

 

Brânduşa paşte iarbă la umbră lângă mine,

La râuleţ s-adapă, pe maluri pribegind;

Zău, nu ştiu când se duce, că mă trezesc când vine,

Şi simt că mişcă tufa, aud crângul trosnind.

 

Atunci inima-mi bate şi sar ca din visare,

Şi parc-aştept... pe cine? şi pare c-a sosit.

Acest fel toată viaţa-mi e lungă aşteptare,

Şi nu soseşte nimeni!... Ce chin nesuferit!

 

În arşiţa căldurii, când vântuleţ adie,

Când plopul a sa frunză o tremură uşor

Şi-n tot crângul o şoaptă s-ardică şi-l învie,

Eu parcă-mi aud scrisul pe sus cu vântu-n zbor;

 

Şi când îmi mişcă ţopul, cosiţa se ridică,

Mă sperii, dar îmi place — prin vine un fior

Îmi fulgeră şi-mi zice: "Deşteaptă-te, Florică,

Sunt eu, vin să te mângâi..." Dar e un vânt uşor!

 

Oar' ce să fie asta? Întreabă pe bunica:

O şti vrun leac ea doară... o fi vrun zburător;

Ori aide l-alde baba Comana, ori Sorica,

Ori du-te la moş popa, ori mergi la vrăjitor."

 

Aşa plângea Florica şi, biet, îşi spunea dorul

Pe prispă lângă mă-sa, ş-obida o neca;

Junicea-n bătătură mugea, căta oborul,

Şi mă-sa sta pe gânduri, şi fata suspina.

 

Era în murgul serii şi soarele sfinţise;

A puţurilor cumpeni ţipând parcă chemau

A satului cireadă, ce greu, mereu sosise,

Şi vitele muginde la jgheab întins păşeau.

 

Dar altele-adăpate trăgeau în bătătură,

În gemete de mumă viţeii lor strigau;

Vibra al serii aer de tauri grea murmură;

Zglobii sărind viţeii la uger alergau.

 

S-astâmpără ast zgomot, ş-a laptelui fântână

Începe să s-audă ca şoaptă în susur,

Când ugerul se lasă sub fecioreasca mână

Şi prunca viţeluşă tot tremură-mprejur.

 

Încep a luci stele rând una câte una

Şi focuri în tot satul încep a se vedea;

Târzie astă-seară răsare-acum şi luna,

Şi, cobe, câteodată tot cade câte-o stea.

 

Dar câmpul şi argeaua câmpeanul osteneşte

Şi dup-o cină scurtă şi somnul a sosit.

Tăcere pretutindeni acuma stăpâneşte,

Şi lătrătorii numai s-aud necontenit.

 

E noapte naltă, naltă; din mijlocul tăriei

Veşmântul său cel negru, de stele semănat,

Destins cuprinde lumea, ce-n braţele somniei

Visează câte-aievea deşteaptă n-a visat.

 

Tăcere este totul şi nemişcare plină:

Încântec sau descântec pe lume s-a lăsat;

Nici frunza nu se mişcă, nici vântul nu suspină,

Şi apele dorm duse, şi morile au stat.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

"Dar ce lumină iute ca fulger trecătoare

Din miazănoapte scapă cu urme de scântei?

Vro stea mai cade iară? vrun împărat mai moare?

Ori e--să nu mai fie! — vro pacoste de zmei?

 

Tot zmeu a fost, surato. Văzuşi, împeliţatu,

Că ţintă l-alde Floarea în clipă străbătu!

Şi drept pe coş, leicuţă! ce n-ai gândi, spurcatu!

Închină-te, surato! — Văzutu-l-ai şi tu?

 

Balaur de lumină cu coada-nflăcărată,

Şi-pietre nestemate lucea pe el ca foc.

Spun, soro, c-ar fi june cu dragoste curată;

Dar lipsa d-a lui dragosti! departe de ast loc!

 

Pândeşte, bată-l crucea! şi-n somn colea mi-ţi vine

Ca brad un flăcăiandru, şi tras ca prin inel,

Bălai, cu părul d-aur! dar slabele lui vine

N-au nici un pic de sânge, ş-un nas --ca vai de el!

 

O! biata fetişoară! mi-e milă de Florica

Cum o fi chinuind-o! vezi, d-aia a slăbit

Şi s-a pălit copila! ce bine-a zis bunica:

Să fugă fata mare de focul de iubit!

 

Că-ncepe de visează, şi visu-n lipitură

Începe-a se preface, şi lipitura-n zmeu,

Şi ce-i mai faci pe urmă? că nici descântătură,

Nici rugi nu te mai scapă, ferească Dumnezeu!"

 

Ion Heliade Radulescu - Zburatorul

 

post-185-1234511598_thumb.jpg

Share this post


Link to post
Share on other sites

Eu am numai trei picioare,

Si de-abia ma misc: top, top,

Rad cand ma-ntalnesc copiii,

Si ma cheama "cuciu schiop".

 

Fratii mei ceilalti se joaca

Cu copiii toti, dar eu

Nu pot alerga ca dansii,

Ca sunt schiop si cad mereu!

 

Si stau singur toata ziua

Si plang mult cand ma gandesc

Ca tot schiop voi fi de-acuma

Si tot trist am sa traiesc.

 

Si cand ma gandesc ce bine

M-as juca si eu acum,

Si-as latra si eu din poarta

La copiii de pe drum!...

 

Cat sunt de frumosi copiii

Cei cuminti, si cat de mult

Mi-ar placea sa stau cu dansii,

Sa ma joc si sa-i ascult!

 

Dar copiii rai la suflet

Sunt urati, precum e-acel

Care m-a schiopat pe mine,

Si nu-i pot iubi de fel...

 

M-a lovit din rautate

Cu o piatra in picior,

Si-am zacut, si-am plans atata,

De credeam ca am sa mor...

 

Acum vine si-mi da zahar

Si ar vrea sa-mi fie bun,

Si-as putea sa-l musc odata

De picior, sa ma razbun,

 

Dar il las asa, sa vada

Raul, ca un biet catel

Are inima mai buna

Decat a avut-o el.

 

Elena Farago - Catelusul schiop

 

 

post-185-1234645158_thumb.jpg

Share this post


Link to post
Share on other sites

Hai cu mine pana la capatul lumii,

Poate lumea are totusi un capat.

Acolo vom gasi grau de aur,

Fiecare fir va avea o mie de spice,

Fiecare spic va avea o mie de boabe.

 

Hai cu mine pana la capatul lumii,

Poate lumea are totusi un capat.

Acolo vom gasi struguri albastri,

Fiecare butas va avea o mie de struguri,

Fiecare strugure o mie de boabe,

Fiecare bob o mie de butii de must.

 

Hai cu mine pana la capatul lumii,

Poate lumea are totusi un capat.

Acolo vom gasi paduri uriase,

Paduri de plopi cu crestetu-n cer,

Paduri de stajar cu radacinile

Infipte adanc pana la miezul planetei.

 

Acolo vom gasi trista mea dragoste,

Patimasa mea dragoste o vom gasi

Culcata in iarba coapta de soare

Ori poate culcata pe un nor alburiu,

Pe un nor de argint alburiu …

 

Hai cu mine pana la capatul lumii,

Poate lumea are totusi un capat.

 

Zaharia Stancu - Hai cu mine

 

post-185-1234795855_thumb.png

Share this post


Link to post
Share on other sites

I learned not to cry

Unless I can't hold it.

The people around

Are running away

Saying: "Forget it!"

 

"How are you doing?"

"Thanks, I'm doing fine"

It does not matter if

You're sad or suffer

No one will give a dime.

 

They want to see success,

Money, fame and power.

You have to hide the truth

That your life is sour.

 

Depression is a shame,

Melancholy - a stigma -

Who wants to be around

Someone who lack charisma?

 

Go party, spend some money,

Show that you have some fun,

Smile with or without reason (!)

Nobody then will run.

 

Luciana Stoicescu-Vaughan - Nowadays

Edited by vesperala
ataşament indecent

Share this post


Link to post
Share on other sites

Şi vom rămâne în eternitate

La fel de tineri cum suntem acum

Când miezul morţii-n turnul tâmplei bate

Plecând pleoape roşii pe gropi adânci, cu scrum?

 

Vom fi şi-n moarte tot uşor de-nfrânt

Şi nu vom înţelege nici atunci

Sensul acelui strivitor cuvânt

Rotindu-se-n absurdele porunci?

 

Tot tineri şi frumoşi fără-ncetare,

Mereu împleticiţi în lungi priviri,

Vom fi jertfiţi mereu pe alte-altare

Şi neacasă, veşnic nicăiri?

 

Apleacă-te pe braţul meu când mor,

Lasă-te-nvins de legea lor străveche.

Nouă ni-e dat în schimbul tuturor

Norocul de a fi pereche.

 

Ana Blandiana - Pereche

 

post-185-1235035344_thumb.jpg

Share this post


Link to post
Share on other sites

Altceva nu-i nimic

Şi mereu mă complic

Şi ce simplu mi-ar fi,

Dacă nu te-aş iubi.

 

Dacă m-aş lua după pretexte,

dacă-aş trage unde e uşor,

nici nu trebuia s-aud de tine

şi-mi era mai de folos să mor.

 

M-am băgat de bună voie slugă,

dragostei morale ce ţi-o port,

dar pricep că mi-ar fi fost rentabil

să privesc destinul ca pe-un sport.

 

Nu-i o simplă încăpăţânare,

pentru un ambiţios pariu,

dar aleg o cale complicată,

tocmai din motivul că sunt viu.

 

Eu detest relaţia burgheză,

decorată circumstanţial,

mă închin la legile naturii

şi salut iubirea, ca scandal.

 

Mama ei de viaţă prefacută,

tatăl ei de soartă la mezat,

te iubesc în felul unui trăznet,

te prefer aşa cum s-a-ntâmplat.

 

Greu îmi e şi greu îţi e şi ţie

cu acest fel de a trăi al meu,

totuşi, vreau să ştii că, din pacate,

dragostea e o dificultate,

fără care-ar fi cu mult mai greu.

 

Adrian Păunescu - Ce simplu mi-ai fi, dacă nu te-aş iubi

 

post-185-1235118926_thumb.jpg

Share this post


Link to post
Share on other sites

Mă voi feri ca de foc de pericolul

Că dragostea să devină

Obiect al meditaţiei,

Al speculaţiei,

Al filozofiei.

 

Ferească Dumnezeu

De acea dragoste retorică,

În stare să ucidă

Numai eroii

Pe scenele de scândura uscată.

 

Alt fel de dragoste am trăit eu

În zilele şi-n nopţile vieţii mele.

Am fost devorat,

De patimi reale,

Şi nici un regizor

Nu mi-a putut iscăli pieptul

Cu biata lui cerneală roşie,

De care s-au învrednicit toţi actorii.

 

Eu însumi am ceva teatral

În fiinţa mea.

Dar eu nu sunt actorul,

Eu nu sunt regizorul,

Eu sunt autorul

Tragediei pe care o joacă atâţia.

 

Adolescenţi şi adolescente

Se vor regăsi teatral

În poemele mele de dragoste

Pe care le restitui lumii

Ca pe-o boală de care voiesc să mă lepăd

Şi nu pot.

 

Căci nici o boală nu devine

Mai mică în tine

Dacă se molipsesc şi alţii de ea;

O, dragostea mea devăstătoare,

Câţi tineri îşi vor face iluzia

Că-i poţi salva când te vor ciţi

În cuvintele mele.

 

Nu există propriu-zis experienţă umană,

Nimic nu e valabil decât o singură dată,

Ca o seringă în vremea modernă.

Totul se aruncă după folosinţă,

Înclusiv dragostea unui poet

Citită în cărţile lui.

 

Nici Biblia nu foloseşte,

Nici Biblia n-are un conţinut exemplar,

Experienţa din Cântarea Cântărilor

Se pierde ca un proces verbal de şedintă,

Nu e nimic de făcut,

Nu e nimic de ales

Din toate acele cuvinte,

Decât plăcerea estetică.

 

Eu simt autorul tragediei,

Eu declam împreună cu actorii,

Eu fac fibrilaţie la inimă odată cu regizorii,

Eu aplaud şi huidui împreună cu spectatorii,

Eu mă spânzur împreună cu administratorul teatrului

În acest final de veac

În care dragostea

A ajuns atât de prost vandabilă.

 

Se joacă, dragii mei,

Tragedia dragostei

În faţa scaunelor goale.

Murim şi nimeni nu se uită la noi,

Actorii turbează pe scândura goală

Şi poate ca de-atâta singurătate

În sălile în care joacă

Ei încep să ia în serios

Rolurile din tragedia dragostei.

 

N-a fost chip să scap de aceste cuvinte,

A trebuit să vi le spun

Gelos pe Shakespeare,

Care a avut răbdarea

Să-şi omoare toţi eroii,

Stiind

Că vă fi absolvit de marea lui vină

Pentru că, între timp, oricum,

Toţi aveau să moară,

De moarte firească.

 

Dar eu sunt poet liric,

Eu încă n-am deprins învăţul

De-a pune la persoana a treia

Ceea ce devoră persoana întâi.

Şi de-atâtea ori am simţit nevoia

Să mă salvez cu un plural al majestăţii

Şi n-am putut şi unii dintre voi

Au numit, prosteşte,

Această care mi s-a întâmplat,

Egoism.

 

Şi nici nu am blestemată

Răceala de cuget

A şefului de cadre

Care iubeşte-n taină,

În vreme ce acţionează

Cu dosare şi referinţe de tot felul

Împotriva tuturor iubirilor şi a tuturor celor

Care iubesc.

 

Dragostea mea are un aspect

Aproape clasic,

În romantismul ei

Desuet şi expresionist.

Iubesc

În numele tuturor umilinţelor,

Şi al tuturor aşa-ziselor faradelegi pedepsite

De legi fără de lege.

 

Vai mie, autor de tragedii,

O s-ajung exemplar, o să se predea

Lecţii de literatură universală

Pe textele mele,

Biată autopsie,

Vinovată şi impudică autopsie,

Câti din voi, care vă veţi supăra pe copii voştri

C-au luat note mici

La lecţia "Poezia lui Adrian Păunescu",

N-aţi fi azi în stare

Să mă ucideţi

Pentru poezia de dragoste

La care nu copii voştri, ci voi aţi putea rămâne repetenţi.

 

Vă voi trece clasa,

Pe voi şi pe femeile voastre,

În faţa cărora îngenunchez

Pentru sfânta răbdare pe care o au cu noi

Şi pentru misteru1 care ne leagă.

Vă voi trece clasa, vă voi trece veacul,

Veţi supravieţui în poezia mea,

Şi poate mai mult în pozia mea de dragoste,

Care nu e reglementată

Prin hotărâre a Consiliului de Miniştri.

O, bieţii mei prieteni!

 

Scriu poezie de dragoste

Şi ştiu că n-am nici o şansă

În timpul vieţii mele.

Sunt făcut să par altceva,

Suport interdictia de a vă fi unul din semeni,

Teatral uneori,

Pentru că-n clădirea teatrului nostru

A ascuns armata

Toata muniţia, toate drapelele.

Teatral uneori

Pentru că în oraşul nostru

Nu mai e loc nicăieri altundeva de poeţi

Întrucât primaria e plina de funcţionari.

 

Teatral, teatral, într-adevăr,

Şi rugindu-vă,

Implorindu-vă,

Ordonidu-vă:

Pace şi dragoste

Şi dacă sunt pe lume şi dragostea, şi pacea

Va fi şi Truda de-a le păstra.

Bucuraţi-vă că mai aveţi

Poeti din acest os,

Păsări de această marcă,

Împulsuri în această direcţie.

Bucuraţi-vă, bucuraţi-vă, plângând,

Că în vreme ce voi mă credeaţi surghiunit

În sintaxa unei singure orientari,

Să lucrez ca orbetele

Pentru infăţişarea voastră festivă,

Eu iubeam şi scriam

Poezie de dragoste.

 

Iar pe voi, fraţii mei tineri,

Pe voi, care mă veţi ciţi crezând

Că veţi avea ceva de învăţat din poezia mea de dragoste

Vă rog, nu pariaţi prea mult

Pe această iluzie.

 

Nimic nu se învaţă de la nimeni

Până când nu înveţi acel lucru

Din propria ta experienţă.

Voi mă veţi iubi

Abia după ce

Veţi ajunge-n situaţia mea.

 

Poezia mea nu e de dragoste, ea e dragoste,

Poezia mea de dragoste nu e iniţiere,

În versurile mele nu veţi găsi

Descrise somptuos

Poziţiile dragostei

Ca-n manualele de pornografie indiana

Sau chiar daneză.

O, nu. Toată poezia mea de dragoste

E o imensa vatră de cenuşă

La temelia unui rug

Ce arde încă.

Luaţi această carte-n mâini,

Această machetă a unui teatru tragic,

Iubirea e tragică.

Pentru că iubirea e moarte,

Iubirea e tragică

Pentru că actorii o rostestesc cu suflarea tăiată,

Măreaţă cum e

În scriitura pe care au învăţat-o,

Dar abia aşteaptă să coboare

Dupa ce şi-au îmbrăcat hainele de stradă

În fierbintea, urâtă, dar pasionata lor

Iubire de oameni.

În sală pe fiecare-l aşteapt-o femeie,

Undeva, la balcon, o fată pură plânge,

Când iubitul ei, actor la Teatrul municipal,

Se sărută pe scenă cu o actriţă.

Vai, eterna contradicţie

Dintre artă şi viaţă!

 

Nu vă luaţi după spusele mele, ci după cele scrise

Citiţi cartea mea

Când viaţa v-a obosit de-ajuns într-o zi,

Eu nu am pretenţia să vă învăţ nimic,

N-am decât orgoliul de-a mă alatura

Cu toată cenuşa distrugerii mele

Cenuşilor voastre,

Căci fiecare dintre voi

E un cuplu

De la care ar putea începe

Iaraşi BR> Lumea.

 

Şi când veţi vedea

În faţa ochilor voştri arzând de iubire

Tunurile veacului pregătindu-se s-ă-distrugă

Câmpiile şi fabricile,

Oamenii şi munţii,

Păsările şi peştii,

Bibliotecile şi spitalele,

Mormintele şi bisericile,

Nu pregetăţi, aruncaţi-vă hainele de pe voi,

Îmbrăţişaţi-vă, sărutaţi-vă,

Şi pentru că pământul e rece,

Iar tunurile care vor să-l distrugă sunt calde,

O, voi, tineri ai planetei mele

Convulsionată de-atâtea arme,

Sub ochii holbaţi ai armatelor,

Sfărimând ochelarii greţoşi ai generalilor,

Fără nici o ruşine,

În numele singurei religii care ne uneşte,

Credinţa în continuitatea speciei umane,

Iubiţi-vă,

Iubiţi-vă pe tunuri!

Concediaţi tunarii

Şi dezamorsaţi obuzele

Şi daţi-ne acest prim şi netrecător

Semn al păcii universale.

 

Iubiţi-vă,

Iubiţi-vă pe tunuri!

Iubiţi-vă până le veţi hodorogi,

Până le veţi scoate din funcţiune,

Iubiţi-vă aruncând din mâini

Tot ce vi se-ntâmplă s-aveţi în mâini,

Actele voastre, banii voştri, oglinzile,

Chiar şi această carte care nu are decât meritul

Că aparţine unui om

Care în viaţa lui, deşi n-a avut norocul

Să facă dragoste pe nici un tun,

Când n-a dormit şi n-a scris,

A iubit

Cu disperarea condiţiei umane,

Cu lacomia venitului de pe front,

Cu grija medicului

Şi cu dăruirea muribundului.

 

Facă-se profeţia mea,

Fie o dată pentru totdeauna a tinerilor

Iubirea pe tunuri!

 

Adrian Paunescu - Iubiti-va pe tunuri

 

post-185-1235236279_thumb.jpg

Share this post


Link to post
Share on other sites

e momentul să vedem poarta în tăcere

câteva funii medievale şi o moarte din zâmbet

sugrumată de credinţa

în ce Doamne?

încet ..

ornamente de fier

sunt rece, sunt demon

deşert

un şarpe negru precum un baal

 

 

dacă ai avea sângele cald

ai sta drept în faţa morţii

ai privi-o cu dispreţ ai plânge

sărutând icoane false

şi fiii din pămant şi apă

eşti un ratat manipulat

de oameni slabi

şi deci eşti mort

am sângele impur

devin

un fum de carne ce învăluie plămânii unei statui

demonic în gură se strâng clipele de credinţă

pe care le scuip după o beţie în care

nu-mi ajung ţigările

mai ştiu eu ce să cred?

 

şi vreau să ies din acest corp static

să fug ca un copil nebun

dar încă mai am nisip în buzunare

am construit castelul celor morţi în moarte

şi am intrat curios să inţeleg întunericul

 

acum e momentul să-l dărâm ca să ies

se va face clipa, deşert iar

Soarele ne va ucide în numele Său

vom râde iar dar altfel

suntem nomazi prin viaţă şi orbi

 

iar voi

prietenii mei de joacă

o să-mi repetati greşeala de a fi om.

 

Ioan Naidut - Moarte in miniatura

 

(Dumnezeu sa te odihneasca in pace,suflet bland... )

post-185-1235306394_thumb.jpg

Share this post


Link to post
Share on other sites

Poate-am visat ceva rău şi-am uitat,

Poate-i doar pentru că vişinii s-au înflorat,

Poate-i doar vântul ce limpede sună,

Ori pentru că au muşcat astă noapte din lună

Vârcolacii, ori stele prea multe pe faţă

Mi-au picurat o otravă de gheaţă,

Ori poate e dimineaţă.

 

Cine eşti, ori ce eşti,

Abur ori duh străveziu de poveşti,

Care-ai pătruns şi îmi macini mereu

Trupul şi sufletul meu?

 

Privesc în oglindă - acelaşi mi-i chipul

Şi buzele groase tăiate ca-n lemn.

Pe pavăza frunţii văd bine că nimeni

N-a scris, încă nu, nici un semn.

 

Dar vorbele-mi murmură: sună-ne,-ncearcă-ne,

Sufletu-şi pâlpâie albe chemări,

Ochii îmi ard rotunjiţi peste cearcăne,

Inima-şi bate ecoul de zări.

 

Cine eşti, ori ce eşti,

Abur ori duh coborât din poveşti,

Undă prelinsă să mă învenine,

Stea fulgerată în mine?

 

Nicolae Labis - Fior

 

post-185-1235365241_thumb.jpg

Share this post


Link to post
Share on other sites

Ce e amorul? E un lung

Prilej pentru durere,

Căci mii de lacrimi nu-i ajung

Şi tot mai multe cere.

 

De-un semn în treacăt de la ea

El sufletul ţi-l leagă,

Încât să n-o mai poţi uita

Viaţa ta întreagă.

 

Dar încă de te-aşteaptă-n prag

În umbră de unghere,

De se-ntâlneşte drag cu drag

Cum inima ta cere:

 

Dispar şi ceruri şi pământ

Şi pieptul tău se bate,

Şi totu-atârnă de-un cuvânt

Şoptit pe jumătate.

 

Te urmăreşte săptămâni

Un pas făcut alene,

O dulce strângere de mâini,

Un tremurat de gene.

 

Te urmăresc luminători

Ca soarele şi luna,

Şi peste zi de-atâtea ori

Şi noaptea totdeauna.

 

Căci scris a fost ca viaţa ta

De doru-i să nu-ncapă,

Căci te-a cuprins asemenea

Lianelor din apă.

 

Mihai Eminescu - Ce e amorul...

post-185-1235545034_thumb.jpg

Share this post


Link to post
Share on other sites

Bunica stă pe prag şi toarce,

Dar, pe când sfârâie fuiorul,

Cu visul ei care-şi ia zborul

Şi tinereţea i se-ntoarce.

 

Se vede-n horă legănată

De-al lăutarilor suspin,

Cu sânul tare, cald şi plin,

Sub cămăşuţa ei de fată.

 

Şi cum se-ncinge o bătută,

O prinde Dinu de mijloc

Şi joacă lângă ea cu foc,

Apoi din fugă o sărută.

 

Târziu, când hora s-a sfârşit

Şi cerul s-a făcut ca plumbul,

S-au dus alături şi-n porumbul

Din vale tainic s-au oprit.

 

Dar nunta? Nicidecum paharul,

Ci ochii lui au îmbătat-o…

O, parcă-l vede pe primarul

Şi popa care-a cununat-o!

 

Şi cum se toarce-ntruna firul

Şi-n jurul fusului se prinde

Nu ştiu ce spaimă o cuprinde

De-şi pierd şi visurile şirul.

 

Într-un amurg pe când apusul

Pălea sub norii-nsângeraţi,

Doi prunci îşi vede îngropaţi,

Şi-o lacrimă îi arde fusul.

 

Şi când, trezindu-se din vise,

Văzu că-i noapte şi târziu,

La luna care răsărise

Lătra un câine a pustiu.

 

Cincinat Pavelescu - Bunica

 

post-185-1235723025_thumb.jpg

Share this post


Link to post
Share on other sites

Fără tine mi-e frig

N-am înţeles niciodată

Cum simte aerul

Că ai plecat.

Universul se strânge

Ca o minge plesnită

Şi-şi lasă pe mine zdrenţele reci.

Câinele negru

Cu burta întinsă duios pe zăpadă

Se scoală şi se îndepărtează

Privindu-mă în ochi,

Refuzând să-şi spună numele.

Începe să fulguie.

Mă ustură pielea

Pe locul de unde te-ai rupt.

Şi mi-e frig,

Când simt cum cade moale,

Odată cu zăpada,

Această rugăciune către nimeni.

 

Ana Blandiana - Fara tine

 

post-185-1235898685_thumb.jpg

Share this post


Link to post
Share on other sites

Băiatul meu e mititel,

Dar năzdrăvan, nevoie mare

Şi iubăreţ, şi ştrengărel.

Aleargă ziua, până-n seară.

 

Cu ochişorii albăstrui,

Năsucul mic şi frumuşel,

O frunte lată şi la păr,

E castaniu-deschis, de fel.

 

Se bucură mereu, de tot,

Chiar o bomboană de-i oferi,

Îţi spune: – Mulţumesc frumos

Şi mâine poate-mi dai, eu sper!

 

Mă rog la bunul Dumnezeu

Să-l crească mare, sănătos,

Să îl ferească de ce-i rău

Să fie bun şi inimos.

 

Băiatul meu - Simona Bodea

 

post-185-1237403081_thumb.jpg

Share this post


Link to post
Share on other sites

Acum dirijorul concretizează

elementele unui poem

creat de orchestră de spectatori?

talpa lui apasă pe cazma

şi prima inimă a pământului este întoarsă?

nu mai vrea să asculte de melos

şi întoarce inimile

cu gurile spre cer?

ceea ce părea posibil

a ricoşat de veşnicie

şi dintr-un punct de vedere neînţeles

nimeni nu mai poate să iubească?

dar eu mă simt umbră

şi acopăr fără să ascund?

mă simt miez de pepene

şi mă apăs în cuţit îndulcindu-l?

mă simt zefir

şi adun florile sub aripi

aşa cum şi-adună cloşca puii?

văd că dirijorul se întoarce spre orchestră

şi ridică bagheta?

îmi dau seama că a avut doar un moment

de slăbiciune aşa cum te învinge

o întrebare

la care nu te aşteptai

 

O întrebare la care nu te aşteptai - T. Constantin Georgescu

post-185-1237534504_thumb.jpg

Edited by scorpyo

Share this post


Link to post
Share on other sites

Dacă inima ta ar fi o barcă

m-aş urca în ea fără nicio ezitare

în fiecare noapte

şi aş fotografia fiecare celulă, fiecare mişcare

ca un turist japonez nimerit pe Il Canal grande din Veneţia

 

aş rătăci prin tine

ca un pirat fără corabie, fără plasturele care îi acoperă

ochiul scos, fără pistoale, fără piciorul de lemn

m-aş opri doar

în cimitirul unde zac toţi iubiţii tăi

i-aş saluta prieteneşte

apoi voi bea câteva carafe de vin rece povestind

despre tine şi buzele tale

şi m-aş culca alături de ei

aşteptând dimineaţa să-mi reiau odiseea

 

dar într-o zi aş fi atât de obosit

încât nu aş mai putea să mă trezesc dintre ei

rămânând înfipt ca o cruce pe mormântul

pe care mi l-ai săpat

atunci când mi-ai zis că mă iubeşti

 

 

O zi în care se moare din dragoste - Alberto M. Popesco

 

post-185-1237704406_thumb.jpg

Share this post


Link to post
Share on other sites

Afară-i toamnă, frunză-mprăştiată,

Iar vântul zvârle-n geamuri grele picuri;

Şi tu citeşti scrisori din roase plicuri

Şi într-un ceas gândesti la viaţa toată.

 

Pierzându-ţi timpul tău cu dulci nimicuri,

N-ai vrea ca nime-n uşa ta să bată ;

Dar şi mai bine-i, când afară-i zloată.

Să stai visând la foc, de somn să picuri.

Şi eu astfel mă uit din jet pe gânduri,

Visez la basmul vechi al zânei Dochii,

În juru-mi ceaţa creşte rânduri, rânduri;

Deodat’ aud foşnirea unei rochii,

Un moale pas abia atins de scânduri…

Iar mâni subţiri şi reci mi-acopăr ochii.

 

Eminescu - Afara-i Toamna

post-185-1284842437_thumb.jpg

Edited by scorpyo

Share this post


Link to post
Share on other sites

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Paste as plain text instead

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

Loading...

×
×
  • Create New...