Jump to content
Vesperala Forum

Uite un pahar cu lacrimi de ploaie


scorpyo

Recommended Posts

Nu-i in zadar un plans durut,

Varsate lacrimi peste stanca,

In strans suvoi, in nevazut

prin crapaturi s-ajunga-n lunca.

 

L-asteapta brazda cea de rod,

L-asteapta firul ce-l va stringe

Si-l va rodi in alt norod,

Ce sus pe stinca iar va plinge.

 

Durerea, cand e din prea plin,

Cand e din inimi de iubire,

Va naste iar in cei ce vin

Acelasi dor spre curatire.

 

Cand lacrimi se ivesc in ochi

Si cand in suflet cad suspine,

Nu disperati si nu te-opri

Atitia alti depind de tine !

 

Daniel Branzai - Mai plângeti !

post-185-1229675071_thumb.jpg

Edited by scorpyo
Link to comment
Share on other sites

  • Replies 96
  • Created
  • Last Reply

Top Posters In This Topic

când ai nevoie de dragoste nu ţi se dă dragoste.

când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.

când eşti singur nu poţi să scapi de singurătate.

când eşti nefericit nu are sens să o spui.

 

când vrei să strângi în braţe nu ai pe cine.

când vrei să dai un telefon sunt toţi plecaţi.

când eşti la pământ cine se interesează de tine?

cui îi pasă? cui o să-i pese vreodată?

 

fii tu lângă mine, gândeşte-te la mine.

poartă-te tandru cu mine, nu mă chinui, nu mă face gelos,

nu mă părăsi, căci n-aş mai suporta încă o ruptură.

fii lângă mine, ţine cu mine.

 

înţelege-mă, iubeşte-mă, nu-mi trebuie partuze, nici conversaţie,

fii iubita mea permanentă.

hai să uităm regula jocului, să nu mai ştim că sexul e o junglă.

să ne ataşăm, să ajungem la echilibru.

 

dar nu sper nimic. nu primeşte dragoste

când ai nevoie de dragoste.

când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.

când eşti la pamânt nici o femeie nu te cunoaşte.

 

Mircea Cărtărescu - Când ai nevoie de dragoste...

post-185-1229782749_thumb.jpg

Link to comment
Share on other sites

Intrebat-am vantul, zburatorul

Bidiviu pe care-alearga norul

Catre-albastre margini de pământ:

Unde sunt cei care nu mai sunt?

Unde sunt cei care nu mai sunt?

 

Zis-a vantul: Aripile lor

Mă doboara nevazute-n zbor.

 

Intrebat-am luminata ciocarlie,

Candela ce legana-n tarie

Untdelemnul cantecului sfant:

Unde sunt cei care nu mai sunt?

Unde sunt cei care nu mai sunt?

 

Zis-a ciocarlia: S-au ascuns

In lumina celui nepatruns.

 

Intrebat-am bufnita cu ochiul sferic,

Oarba care vede-n intuneric

Tainele necuprinse de cuvant:

Unde sunt cei care nu mai sunt?

Unde sunt cei care nu mai sunt?

 

Zis-a bufnita: Când va cadea

Marele-ntuneric, vei vedea.

 

 

Nichifor Crainic - Unde sunt cei care nu mai sunt?

post-185-1229874118_thumb.jpg

Link to comment
Share on other sites

Va fi-ntr-o noapte caldă de mai.

Când vei intra

În parcul meu,

Nisipul aleilor deşarte,

Îmbrăţişănd pantofii tăi albi, va tresări...

La revederea celei venite de departe

Copacii vor zâmbi...

Ferestrele-mi închise se vor deschide iar,

Şi-n vazele uitate pe albe etajere,

Buchetele uscate de alb mărgăritar

Vor palpita

Ca-n ascultarea unui demonic Miserere!...

Va fi-ntr-o noapte caldă de mai.

Când vei veni,

"Olimpia" din cadru-i îţi va surâde iar,

Ceasornicu-n perete va respira mai rar

Şi mutele covoare, pe jos, vor tresări...

Demonul nebuniei va coborî din nou

Pe-albastrele sofale

Şi albele dantele,

Aripa lui va stinge lumina-n candelabru,

Iar noi,

Sub ocrotirea tăcutelor perdele,

Postum ca şi-ngropaţii de vii, într-un cavou,

Ne vom iubi-n parfumuri de brad şi de cinabru.

 

Şi-apoi...

Va fi într-o seară poate ca şi-alte seri.

Va fi

O seară de octombre cu palpitări discrete

De frunze,

De imagini,

De pleoape

Şi regrete...

Vai!... cea din urmă seară când tu vei mai veni

Va fi o aiurare de toamnă pe sfârşite,

O aiurare-n versuri brodate pe-o batistă -

Simbolul despărţirii...

 

Şi-atâta tot...

 

Şi-apoi

Nu va mai fi nimica,

Nu va mai fi nici soare,

Nu va mai fi nici lună

Nici stele căzătoare...

Şi faţă de noi singuri,

Poate,

Nu vom mai fi nici noi!...

 

Ion Minulescu - Va fi...

post-185-1229933815.jpg

Edited by scorpyo
Link to comment
Share on other sites

Trecand prin sapte nopti fara de vad,

Cu Ingerul m-am pogorat la Iad;

 

Nici foc, nici fum, nici clocote de zmoala-

O vesnicie neteda si goala...

 

Stau trupuri langa trupuri, prinse-n chin

Ca boabele de struguri in ciorchin.

 

Nici ploi de plumb, nici aspra biciuiala-

O muceda, cumplita lancezeala,

 

Ca nu se misca-n veci nimic din loc,

Nici flacara de dor, nici gand de foc.

 

Ca-n aerul patruns de far' de lege

Nu poate val de cantec sa se-nchege

 

Si-n cuget pangarit si necurat

Cuvantul sfant nicicand nu s-a-ntrupat.

 

O piatra-ncremenita-n nemiscare

Puteri sa dea viata noua n-are.

 

In noaptea fara margini totu-i sters,

Culoare, forma, armonie, vers.

 

Din goluri care fara fund se casca,

Nu poate frumusetea sa se nasca;

 

In duhurile oarbe de pacat

Nu straluceste chipu-i luminat.

 

Cu Ingerul treceam prin Iad in pripa,

Vedeam durerea care nu mai tipa.

 

Pe-ntinsul infiorator de mut

Se tes sabranice de chin tacut.

 

Stau osanditi-n crunta neclintire,

Cu trupu-nvesnicit in zvarcolire,

 

Cu ranjetu-mpietrit pe fata lor,

Cu rani, ce ard adanc, dar nu-i mai dor.

 

Se-nchiaga-n jar, ca gheturile-n rauri,

Serpi otraviti cu pofte si desfrauri.

 

Petrec in sanul Marei Uraciuni

Multime nemiscata de nebuni.

 

Pe toti i-a sters din Cartile Vietii

Pacatul impotriva Frumusetii.

 

 

Zorica Latcu - Iad

post-185-1230040384_thumb.jpg

Link to comment
Share on other sites

Cu mana stânga ti-am întors spre mine chipul,

sub cortul adormitilor gutui

si de-as putea să-mi rup din ochii tai privirea,

vazduhul serii mi-ar parea caprui.

 

Mi s-ar parea ca deslusesc, prin crenge,

zvelti vanatori, în arcuitii lei

din goana calului, cum isi subtie arcul.

0, tinde-ti mana stânga catre ei

 

si stinge tu conturul lor de lemn subtire

pe care ramurile I-au aprins,

suind sub luna-n seve caii repezi

ce-au ratacit cu timpul, pe intins.

 

Eu te privesc în ochi si-n jur să sterg copacii

In ochii tai cu luna mă rasfrang

... si ai putea, uitand, să ne strivesti în gene

dar chipul ti-l intorn, pe bratul stâng.

 

 

Nichita Stănescu - Luna în câmp

post-185-1230119868_thumb.jpg

Link to comment
Share on other sites

Mos cu barba de zapada,

Fara daruri, mos sarman,

Tineretea ta gramada

N'o s'o vada

Nici ãst an.

 

Torc paianjenii sub grinda,

Tara-i fara de baieti, -

Nu-ti mai vin cu ceata'n tinda

O colinda

Sa-i inveti.

 

De cu seara'naripatii

Ingeri nu mai canta prin

Singuraticele spatii

Si-asteptatii

Nu mai vin.

 

Plange biata gospodina,

Bratele in gol se'ntind,

Nu e ceara de-o lumina,

Nici faina

De-un colind.

 

Tu, cel vesel de-altadata

Strangi pustiul astui an

La colinda'ndatinata

Fara ceata,

Mos sarman.

 

Garbov pribegesti prin sate,

Te strecori pe la oras,

Gemi pe ziduri de cetate

Daramate

De vrajmas.

 

Cu tropare si podobii

Faci popas intr'un catun,

Sgribulit la gura sobii

Plangi ca robii,

Mos Craciun.

 

Plangi incet! Sta la uluca

Paznicul sub coif de fier

Si e'n stare, Mos-Naluca

Sa te duca

Prizonier!

 

MOS CRÃCIUN - Nichifor Crainic

post-185-1230191614_thumb.jpg

Link to comment
Share on other sites

În seara când ne-om întâlni -

Căci va veni şi seara-aceea -

În seara-aceea voi aprinde trei candelabre de argint

Şi-ţi voi citi

Capitole din epopeea

Amantelor din Siracuza,

Citera,

Lesbos

Şi Corint...

Şi-n seara când ne-om întâlni

Te-oi întreba,

Ca şi pe multele pe care le-am întrebat 'naintea ta:

- Voieşti sau nu să fii a mea?

 

În seara când ne vom iubi -

Căci va veni şi seara-aceea -

În pat vom presăra buchete de trandafiri şi chiparoasă

Ne vom închide-apoi în casă

Şi vom zvârli în stradă cheia...

Şi-n seaca când ne vom iubi

Te-oi întreba,

Ca şi pe multele pe care le-am întrebat 'naintea ta:

- Voieşti să nu mai fii a mea?...

 

Şi-n seara când ne-om despărţi -

Căci va veni şi seara-aceea -

Vom stinge flăcările-albastre din candelabrele de argint,

Iar florile de chiparoasă şi trandafirii-i vom presa

În cartea roză-a epopeii

Amantelor din Siracuza,

Citera,

Lesbos

Şi Corint...

Şi-n seara când ne-om despărţi

Te voi ruga,

Ca şi pe multele pe care le-am sfătuit 'naintea ta:

- Să-ţi aminteşti c-ai fost şi-a mea!...

 

 

Ion Minulescu - Romanţă fără muzică

post-185-1230365839_thumb.jpg

Link to comment
Share on other sites

Plâng apele în noaptea asta

Şi, într-un vaier îndelung,

Oftări mi-ating în zbor fereasta,

Şi-n zbor la patul meu ajung.

 

O groază sufletu-mi supune

Şi-n aşternut eu mă cufund

Când stihuri de îngropăciune

Vin din prăpăstii fără fund.

 

Plânsori şi gemăte şi şoapte

De-a lungul apelor s-aştern,

Şi-n pacea miezului de noapte

Par smulse dintr-un plâns etern.

 

Pesemne-acu-i grozava clipă

Când moartea s-a pornit la drum,

Şi bate tainic din aripă

Deasupra mărilor acum.

 

Toţi robii zăvorâţi sub apă

Îşi simt stăpâna şi tresar,

Ei sparg a valurilor groapă

Şi plâng cu plânsul lor amar.

 

Împins de-o nepătrunsă lege

Se cere lutul în pământ:

Sărmane suflete pribege

Îşi cer o cruce şi-un mormânt...

 

Octavian Goga - De profundis

post-185-1230466664_thumb.jpg

Link to comment
Share on other sites

Stăpâne codru, crai bătrân:

Mai ţii-le tu minte, oare?...

La umbra unui fir de nalbă

Plângea o floare de cicoare,

Şi-un firicel de izmă-creaţă

Se săruta atunci cu Oltul...

Atunci m-am dus în lume eu,

Feciorul lui Iosif preotul!

 

Părinte-al meu din vremi de mult,

Era şi-o casă la răscruci...

Era a noastră... Nu ştiu, tu

Aminte dacă-ţi mai aduci?...

Că matca Oltului bătea

La colţul casei într-un soc,

Şi-n Olt se oglindeau, din geam,

Trei rădăcini de busuioc...

 

Când mi-am luat într-un amurg

De frunza ta bunul rămas,

Era şi tata... Ştii-l tu?...

Şi mama sta sfârşită-n glas...

Şi hâtrul dascălu Ilie,

Cel înţelept, glumeţ şi şchiop,

La vatră răzimat spunea

O pilduire din Isop...

 

Bătrâne codru! Eu m-am dus,

Răpus de-un gând nebun, pesemne,

Uitat-am pilda lui Isop,

Vârtejului să nu mă-ndemne...

Dar ostenit odat' privind

La zarea cerului albastră,

Am plâns, şi gândul m-a bătut

Să mă întorc la casa noastră!...

 

...Şi m-am întors, stăpâne-al meu!...

Dar casa noastră nu mai este...

Azi, rogu-te, să-mi spui din frunză

Îndurerata ei poveste!

Că dascălu Ilie-i mort...

Cum s-a schimbat de-atuncea satul...

Şi Oltului i-a mutat matca

Poruncă de la împăratul...

 

Cinstite crai! A fost demult.

Că s-a schimbat atât de-atunci:

Seninul razelor de soare

Şi faţa florilor din lunci...

Şi-n valul vremilor s-a dus

A vieţii mele dimineaţă,

Cum s-o fi dus demult pe Olt

Cel firicel de izmă-creaţă...

 

Zadarnic cat stolul de visuri

Ce printre paltini se pierdură

Şi dorurile mele scrise

Pe faţa foilor de mură...

Şi toate râsetele mele

Din alunişul din zăvoi,

Şi plânsul meu de-odinioară...

Ne-aveam atât de bine noi...

 

Azi, lasă-ţi freamătul să-mi pară

Un mulcom zvon de patrafire,

Ce blând asupra mea-şi pogoară

Duioasa lor hirotonire...

Şi spune-i vântului să tacă

Când va porni de-aici la plai:

Că răposatul n-a fost vrednic

De poala ta, bătrâne crai!

 

Octavian Goga - Reîntors

post-185-1230543898_thumb.jpg

Link to comment
Share on other sites

Când am fost ura am fost mare,

Dar, astazi, cu desavarsire

Sunt mare, ca mă simt iubire,

Sunt mare, căci mă simt uitare.

 

Esti mare când n-ai indurare,

Dar te ridici mai sus de fire

Când ti-este inima iubire,

Când ti-este sufletul iertare.

 

Stiu: toate sunt o-ndurerare,

Prin viata trecem în nestire,

Dar mangaierea e-n iubire,

De-ar fi restristea cat de mare,

Si inaltarea e-n iertare.

 

Alexandru Macedonski - Rondelul meu

post-185-1230645395_thumb.jpg

Link to comment
Share on other sites

N-am banuit ca-n grota vietii

voi poposi asa putin;

Acolo, printre lighioane

de noapte, mi-a parut senin.

 

Trapasii tineretii mele

s-au adapat din vagi fantani

iar tainele adolescentei

eu ti le-am dibuit in sani.

 

Trecut-au pasari de lumina

dar le-impuscau braconieri

convivi, ce stiau al d*cu'

s-azvarle mainele din ieri.

 

Intai, cind aprindeam tigara

ma excitam precum un manz,

si nu stiam, prin timpul lacom,

de-i miezul noptii sau e prinz.

 

Am invatat sa svarl cu pietre

si bumenrangul sa-l arunc,

dar tinta mea nevinovata

era mereu acelas prunc.

 

Sunt prada tineretii mele

ce-a nins pe mine dintr-o stea,

de-aceea pot, la nemurire,

sa te urasc, iubita mea.

 

George Filip - Sa te urasc...

post-185-1230733388_thumb.png

Link to comment
Share on other sites

Eu

nu mă căiesc,

c-am adunat în suflet şi noroi-

dar mă gândesc la tine.

Cu gheare de lumină

o dimineaţă-ţi va ucide-odată visul,

că sufletul mi-aşa curat,

cum gândul tău il vrea,

cum inima iubirii tale-l crede.

Vei plânge mult atunci ori vei ierta?

Vei plânge mult ori vei zâmbi

de razele acelei dimineţi,

în care eu ţi-oi zice fără umbră de căinţă:

"Nu ştii, ca numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?"

 

Lucian Blaga - Vei plânge mult ori vei zâmbi?

post-185-1230898594_thumb.jpg

Link to comment
Share on other sites

Bausem prea mult în noaptea - aceea...

 

Era ora când totul ti se pare posibil,

chiar si invierea din morti,

chiar si schimbarea amintirilor palite.

In mine se deschideau si se-nchideau intr-una porti,

scartiind intre renuntari si ispite.

 

Era ora când totul ti se pare simplu si posibil,

când crezi ca un singur cuvant

spulbera toate argumentele si nehotararile celorlalti,

si totul iti apare clar si categoric,

ca intr-o opera desavarsita de arta.

 

Ce opera de arta

poate fi mai desavarsita decât dragostea?

Ce om n-a incercat să faca din ea opera vietii lui?

 

Am spus si eu vorbe mari despre dragoste,

m-am simtit si eu pur, vorbind despre dragoste,

am suferit uneori nebarbateste

- crezand, instinctiv, ca lipsa de demnitate

este ultimul atu în acest joc necrutator.-

Exista destule grilajuri

de care mi-am rezemat fruntea infierbantata,

incercand să-mi dau seama

daca iubesc cu adevarat sau sunt numai ridicol

Exista pe undeva si un cavou, unde am intrat

- în respectul legilor tenebroase ale romantismului,

jurandu-mi iubirea

în cadrul necesar al vesniciei.

Exista prin cartile mele si ale altora,

o puzderie de flori presate,

versuri mazgalite în tren,

scrisori cu vorbe calcate în picioare,

fotografii la minut,

bilete de cinema

si note de plata de prin crasme periferice,

pastrate ca un fel de invitatie la nunta,

tot arsenalul pueril adunat intr-un sfert de veac

de maturitate, minciuni si sperante.

 

Am fost totdeauna desuet si prapastios,

continuam să-mi caut Marea Iubire

chiar când îi simteam sarutarea,

tacera îmi parea o catastrofa,

si-mi ucideam iubirea, cautand-o strofa cu strofa.

 

Bausem prea mult în noaptea aceea

si rastimpul ultimei luni îmi aparea lung ca moartea.

O luna - fără vinul catifelat al mainilor ei.

O luna - fără boltile innoptate ale ochilor ei,

O luna - acoperiti de tarana despartirii.

O luna - de când nu mai stiam nici noi de ce ne despartisem.

 

Poate în mine nu era decât disperata indoiala

de a nu fi ingropat un trup inca viu.

Dar nu: stiam ca totul mi-e în putinta,

si numai sunetul glasului meu

va destrama distanta dintre moarte si viata.

 

daca ar fi cunoscut telefonul,

romantismul n-ar mai fi cunoscut poezia indepartarii.

Dar eu il aveam, alături, semn negru al magiei,

intr-o lume stapanita de cifre,

trebuia să pronunt doar unul din nenumaratele numere,

aliniate mut în cartea de telefon,

ca niste morminte inchizand tot atatea destine.

Un numar indiferent, dar miraculos,

prin mijlocirea caruia distantele piereau,

si eu auzisem - o, de cate ori!-

glasul abisului în care mă arucasem.

Poemul s-a inchinat de mult în fata prozei,

dar bausem prea mult în noaptea - aceea

pentru a mai distila nuantele poeziei.

 

E ora când totul ti se pare posibil

si am rostit numarul magic.

Si un glas, nu al abisului meu,

ci al destinului,

mi-a raspuns, usor plictisit:

- S-a mutat de aici, imediat dupa casatorie...

 

Noaptea isi sugrumase propia magie.

 

Ce opera de arta

poate fi mai desavarsita decât dragostea?

Ce om n-a incercat să faca din ea opera vietii lui?

 

Pe firul telefonului se auzea doar un tiuit

venit din marile singuratati

si energiile mele supranaturale

cu care crezusem ca pot invia si mortii

s-au întors asupra-mi, intr-o ploaie intunecata.

 

S-a mutat...Deci si iubirile se muta!

Trec de pe o strada pe alta,

dintr-un oras în altul,

sau, si mai simplu, dintr-un pat în altul.

Iubirea mea nu era moarta, doar se mutase.

Si de ce nu? Si fluviile isi muta albia,

si pamantul isi mai schimba orbita,

chiar metagalaxia isi muta hotarele.

Să se mute, deci, si iubirile,

o data, sau de mai multe ori pe an,

carand în camioane sau simple valize

boarfele trecutelor nopti de dragoste!

Să se marite cu fastul cuvenit,

stergand cu lamaita urma vechilor saruturi.

Asa cum se nasc si mor,

trebuie să urmeze si ele ciclurile vietii,

să sufere, să slabeasca, să prinda grasime,

să inseteze, să sangereze,

să se bucure de-o haina noua, - ca toti oamenii.

 

Eu o credeam ingropata de vie

si, la ora când totul ti se pare posibil,

voiam să o readuc în lume,

în lumea concreta a telefoanelor, autobuzelor, restaurantelor,

voiam să inving moartea - si putam s-o inving! -

moarte ce-mi zvacnea, vie, sub tample.

Dar iubirea nu murise. Se mutase la alta adreasa

Si, fata de acest simulacru de moarte,

magia mea era neputiincioasa.

Nu murise. Isi schimbase numele, al ei si al strazii,

si, fata de aceasta parodie de moarte,

nici macar faptul ca bausem prea mult în noaptea - aceea

nu mai avea vreo putere.

 

Doar, pe firul telefonului, un tiuit

venit dim marile singuratati

si un gust putred pe buze.

 

Eram, ca intotdeauna, desuet si prapastios,

lipsit de sensul elementar al lucrururilor,

sau poate prea cufundat în sensul elementar al lucrurilor.

 

Era ora când totul ti se pare posibil,

chiar si un infinit limitat,

chiar si o iubire trecatoare.

In mine se deschideau si se-nchideau intr-una porti,

scartiind intre renuntari si ispite.

 

 

Mihu Dragomir - Noapte banala

post-185-1231144308_thumb.jpg

Link to comment
Share on other sites

Ce faci tu, literatură ?

Tulburi citiva tineri caraghiosi din provincie

asezi negustorul de hirtie

la masa celui cu burta plina de litere,

pui paduchi de aur in chica boemului

si tricolor pe pieptul academicianului

dar nu poti indulci apa inecatului

nici topi zapada leprosului

nici ingrasa vinerea saracului.

Cind vin contabilii Domnului

cu terfeloagele lor de masurat căinta

tu cu porumbeii

tu cu gugustiucii

tu cu păsărelele

urci in turnul primariei

si-arunci

un pumn de mei in calea ingerilor apocaliptici

si nu vezi in curtea interioara

criminalul cum isi gidila victima

si mortul ticalosit cum ii face jocul si ride

cum rîde mortul complice

mortul degeaba

mortul fătarnic al acestor tinuturi

 

Mircea Dinescu - Mortul fatarnic

post-185-1231242267_thumb.jpg

Link to comment
Share on other sites

Saruta-mi ochii grei de-atâta plâns,

Doar sarutarea ta ar fi în stare

Să stinga focul rău ce i-a cuprins,

Să-i umple de iubire si de soare.

 

Saruta-mi gura, buzele-nclestate

Ce vorba si surâsul si-au pierdut.

Iti vor zambi din nou inseninate

Si-ndragostite ca si la-nceput.

 

Saruta-mi fruntea, gândurile rele

Si toate indoielile-or să moara,

In loc vor naste visurile mele

De viata noua si de primavara.

 

Magda Isanos - Saruta-ma

post-185-1231344845.jpeg

Link to comment
Share on other sites

mă desfac, împleticit, din mrejele tale

şi în mrejele tale fericit nimeresc

 

din faţa mării mă retrag încet pas cu pas

dar o mare-n furtună mi-e sufletul acum

 

cât de greu m-am desprins de iluzii şi vise

ca să plâng, apoi, răvăşit, ades toamna

 

şi-n orice întâlnire speranţele cântau

cu acorduri moi şi triste de despărţire

 

o dezordine clară mă împinge mereu

să veghez până la capătul haosului întreg

 

iar din molozul acesta curat de zbateri

aleg întotdeauna o groapă cu noroi

 

zdrobit şi descompus de viaţa aceasta a mea

în viaţa mea caut cu scârbă un adăpost

 

să fug, să scap de amânări, de aşteptare,

de urât vreau, dar peste amânări nimeresc

 

mă desfac, fericit, din mrejele tale

şi în mrejele tale împleticit nimeresc

 

Dorin Popa - ce ţi-e scris

post-185-1231416226_thumb.jpg

Link to comment
Share on other sites

La curtea lui Vodă e şedinţă mare,

Stau boieri pe scaun, stau şi în picioare,

Se discută probleme, se analizează

Ce nu merge bine, ce incomodează;

În cap de masă, pe scaun, însuşi Vodă Ţepeş stă,

Boierul Velea face prezenţa şi numără.

 

Se ridică Vasile, zice: "Ţepeş Doamne,

Stăm bine cu producţia de cereale şi carne,

Am depăşit planul în industria de zgură

Şi-am fost informat că nici nu se mai fură;

În producţia de ţepe suntem, Doamne, pe primul loc în lume,

I-am depăşit pe-americani, fără ruşine, putem spune!"

 

"Dar există probleme şi in îndustria de ţepe!"

Se ridică în picioare boierul Şulea Trepe.

"Nu mai avem lemn de paltin, producţia stagnează de ieri,

Iar stejarul, Ţepeş Doamne, îl ţinem doar pentru boieri,

De aceea propun să facem ţepele din lemn de prun!

Vor fi beţivi mai puţini, iar lemnul e destul de bun..."

 

"E o propunere bună", zice Ţepeş, "Propun

Chiar de mâine să-nceapă producţia cu lemn de prun!

Totul să meargă bine, ţeapa să iasă fain,

Să nu se neglijeze problema de design,

Ţeapa să fie suplă, să satisfacă clientul,

Să se potrivească perfect cu clima şi ambientul,

Să se trimită cadre să se specializeze,

Economia de lemn să nu se neglijeze,

Printr-o reproiectare justă să se elimine orice sofism,

Astfel încât ţepele să reziste şi la seism!"

 

Alexandru Andrieş - Dracula blues

post-185-1231512668_thumb.jpg

Link to comment
Share on other sites

Adanca-i noaptea, orele profunde...

Gemand, spre raftul cartilor mă-ndrum

si-ntreb în soapta fiece volum:

-Tu esti? Si cartea fuge si se-ascunde.

 

Plangand, intreb portretul ei acum:

-Tu esti? Si nici iubita nu-mi raspunde.

Imi umplu cupa-n vin să mă scufunde,

intreb: -Tu esti? Si cupa piere-n fum.

 

Si-ntreb si spada mea: -Tu esti? Si tace.

Si, cum mă prabusesc în jilt, infrant,

din zid o umbra alba se desface...

 

Mă-ntorc spre ea cu sange în cuvant

si-n ochii lui Iisus e numai pace.

Intreb: -Tu esti? Si umbra spune: -Sunt.

 

Radu Gyr - Întrebare

post-185-1231582119_thumb.jpg

Link to comment
Share on other sites

Vreau tot , sa stiu ca tot mi-e cunoscut

Cu tot ce-a fost , ce este si va fi

Sa mi se-nsire-n fata , zi cu zi ,

Enigmele de-acum si din trecut .

Vreau Sfinxul sa-si dezlege-al lui secret

Gioconda sa-mi explice-al ei suris

Sa aflu tot ce-a fost in paradis

Cu Eva si Adam sa stau la tabiet

Vreau soare , apa , tunete si ploi

Dar si verdeata , dune ca si stinci

Sa urc cu greu , pe coate si pe brinci ,

Sa am si nestemate-alaturi de noroi

Atunci , poate atunci ,voi intelege viata

Misterul ce se naste ne-ncetat

In ce e pur , curat sau intinat

In zile luminoase sau cind se lasa ceata

Si cind nu va mai fi in fata-mi vreun mister

O voi porni , agale , cintind usor , spre cer .

 

Jan Lulu Stern - Vreau tot

post-185-1231674709_thumb.jpg

Link to comment
Share on other sites

Ma plec, iubirii pod sa-i fiu,

Mal linga mal sa pot aduce:

Sa pot sa port un suflet viu.

Schimonosit in trup, sunt Cruce.

 

M-am coborit! Ma dau venind,

Sa umplu golul ce desparte.

venit-am miinile sa-ntind;

Sunt viata ce va ia din moarte.

 

Mal linga mal, prin drumul nou,

Sunt Cale sa calcati prin Mine,

Sunt Adevar rostit ecou ...

Sunt Viata-n punte de suspine.

 

Veniti! Intrati! Prin rani ce dor,

Sunt Usa plina de iubire.

Sunt si Pastor ce stiu de dor.

Tinjesc si chem. Nu vreti un Mire ?

 

Daniel Branzai - Ego sum ...

post-185-1231748019_thumb.jpg

Link to comment
Share on other sites

Ce vrei sa te faci cind o sa fii mare Raducule ?

_ Cind am sa fiu mare am sa fiu calau

_ De ce Raducule ?

_ Sa-i omor pe cei vinovati

_ Dar numai Dumnezeu are drept de viata si de moarte Raducule !

_ Atunci am sa ma fac Dumnezeu !

 

 

Imi balaceam ca de obicei picioarele in Styx

De pe pontonul Niciunei Sperante

Hai sa te duc dincolo macar odata , zicea Mos Caron

Macar odata sa treci si tu , sa vezi cum e

Te aduc inapoi, sa-mi saie ochiul !

De nu mi te-as cunoaste batrine ,zimbeam,intinzindu-i tigara inapoi

In ochiul lui de sticla se oglindeau uragane

Regi isi primeau tainul sarac in gamela Armatei Salvarii

doar eu nu reuseam sa ma vad niciodata in pupila lui rosie

Caron , esti fericit ,il intrebam adesea ?

Raducule,am bani destui,spunea el

indesindu-mi in palma un pumn de maruntis.

De pe urma citorva suflete faceam si eu de-un suc si-o ciocolata

ma ascundeam undeva intre salcii si beam cu inghitituri mici

ordonat: o bucatica de ciocolata , o gura de suc...

Spunea careva (nu mai tin minte unde) ca primea si bani de aur

dar pe acestia nu-i vazuse nimeni .

Mos Caron nu te doare sufletul cind ii duci dincolo ?

Raducule, imi inchipui ca ii duc in vacanta

pe cei mici in tabara

pe batrini in statiune

si pe cei buni de munca in concediu

altfel as sfirsi la spitalul de nebuni

sunt un biet pescar pedepsit fara vina.

Dar am bani destui Raducule, am bani..

Si eu am bani Mos Caron ! Si eu am bani !

strigam fluturind citeva surprize din guma Tipi Tip

Inseamna ca si tu esti fericit Raducule ,zimbea mosul

Primavara puneam in sticle cite o piatra si citiva licurici

le dadeam drumul noaptea pe apa neagra.

Luminau in departarea de pucioasa

eu rideam strigind : O sa muriti , O sa muriti !

Anii treceau,am invatat sa sugrum vise cu sirma.

ma strecuram noaptea in spatele lor neauzit(invatatsem de la un sarpe)

le petreceam latul dupa git si stringeam pina simteam tremurul si mirosul dulce al mortii.

Le sopteam la ureche in timp ce mureau : Vinovat ! Esti Vinovat !

Am invatat sa ucid cu gindul, cu ochiul, cu cutitul, cu piatra sau cu ora.

Si peste toate am invatat sa pronunt cit mai clar : Vi-no-vat !

Eu nu ucid nevinovati. Eu sunt bun !

In spatele meu Caron soptea : Raducule , esti crud, Raducule !

Ma intorceam fulgerator si ii suieram in fata Vi-no vat. VI-NO-VAT !!!!

Da, Raducule, vinovat...

Intr-o dimineata m-am trezit dincolo cu un pumn de bani de aur in mina stinga si doi galbeni domnesti pe ochi.

Priveam dupa Hades , il cautam din ochi pe Cerber

spuneam in gind : cam asta fuse Raducule...

In loc de Hades ma intimpina un om. Viu

Buna ziua straine !

Buna ziua omule, unde suntem ?

Pai unde sa fim, in lumea viilor ,straine, spuse el glumet.

Mi-o facuse intr-adevar Caron.

Ma trecuse pe partea cealalta.

Am inceput prin a ucide pe cel ce-mi daduse binete

Zimbind larg repetam : NE-VI-NO-VAT..

Buna seara. Ma cheama Raducu. Sunteti vinovat sau nu ?

A, sincer ? Nu conteaza. De mult nu mai conteaza...

 

Radu Tudor Ciornei - Tradarea lui Caron

post-185-1231929452_thumb.jpg

Link to comment
Share on other sites

Trece-vor graiurile universului

Se va stinge-n tarana seara

Pamantului. Lampile vor orbi

Si-n vazduh va amuti larma

Cucuvailor. Vulturii se vor retrage

In nevazut si taria vederii

Se va preface-n amurg. Toate

Se vor aduna in acea matca

Usoara de nimic din care

Smulse-au fost de Duh la inceputuri.

Atunci te voi vedea pe Tine

Cum ma vezi si ne-om cunoaste

Indeaproape cuvant din cuvant

Putere din putere. Dimineata fi-va,

Fi-vor ani fi-va si reveni-vor blande

In vested vant aprinsele tulburatoarele zari

Ce ne hraneau nadejdea altadata.

Pamant si cer vor trece ca o facla

Din umbra sfantului mormant

Ramane-va lumina din vapaie

Ramane-va uitarea din cuvant

Ramane-va iubirea iubitoare

Din saraciile ce sunt.

 

Ioan Alexandru - Cerul si pământul

post-185-1232015567_thumb.jpg

Edited by scorpyo
Link to comment
Share on other sites

...lumea în jurul meu cu formele ei grăbite inocente mereu aceleaşi

mereu altele în fiecare dimineaţă

lumea cu liniile şi contururile ei mincinoase

cu lucrurile vii aruncate deoparte în memoria noastră

întunecoasă ca o debara

lumea cu formele şi culorile ei ca nişte strigăte mute

adunate pe pupilele mele sub pleoapele mele atâtea culori

reculese şi sumbre pe care nu le distingem cu adevărat decât

în vis

sau

în poem.

 

Iulian Boldea - Fotografii

post-185-1232392905_thumb.jpg

Link to comment
Share on other sites

E-asa de trist să cugeti ca-ntr-o zi,

poate chiar maine, pomii de pe-alee

acolo unde-i vezi or să mai stee

voiosi, în vreme ce vom putrezi.

 

Atâta soare, Doamne,-atâta soare

o să mai fie-n lume dupa noi;

cortegii de-anotimpuri si de ploi,

cu par din care siruie racoare...

 

Si iarba asta o să mai rasara,

iar luna tot asa o să se plece,

mirata, peste apa care trece-

noi singuri n-o să fim a doua oara.

 

Si-mi pare-asa ciudat ca se mai poate

gasi atata vreme pentru ura,

când viata e de-abia o picatura

intre minutu-acesta care bate

 

si celalalt - si-mi pare nenteles

si trist ca nu privim la cer mai des,

ca nu culegem flori si nu zambim,

noi, care-asa de repede murim.

 

Magda Isanos - Murim... ca mâine

post-185-1232624062_thumb.jpg

Link to comment
Share on other sites

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Paste as plain text instead

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

Loading...
×
×
  • Create New...