scorpyo Posted October 25, 2008 Report Share Posted October 25, 2008 just 4 u...from me 2: (you know better than me): Uite un pahar cu lacrimi de ploaie căzută peste câmpurile mele cu vise - acolo unde tu ai schiţat câteva puncte ( ne-)vinovate. De ce te miri, cum sub tălpile tale se rostogolesc fâşii de inimă şi lumini? Tâlcul lucrurilor nu-i sub fruntea noastră, Nici în trupul strâns în chingi de Timp. Ci-i chiar aici: Între mine şi tine, în spaţiul infim dintre buze, în jocul unui sărut. Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
scorpyo Posted October 26, 2008 Author Report Share Posted October 26, 2008 (edited) Afară-i toamnă, frunză-mprăştiată, Iar vântul zvârle-n geamuri grele picuri; Şi tu citeşti scrisori din roase plicuri Şi într-un ceas gândeşti la viaţa toată. Pierzându-ţi timpul tău cu dulci nimicuri, N-ai vrea ca nime-n uşa ta să bată; Dar şi mai bine-i, când afară-i zloată, Să stai visând la foc, de somn să picuri. Şi eu astfel mă uit din jeţ pe gânduri, Visez la basmul vechi al zânei Dochii; În juru-mi ceaţa creşte rânduri-rânduri; Deodat-aud foşnirea unei rochii, Un moale pas abia atins de scânduri... Iar mâini subţiri şi reci mi-acopăr ochii. Mihai Eminescu Edited October 27, 2008 by vesperala adăugare autor Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
scorpyo Posted October 27, 2008 Author Report Share Posted October 27, 2008 (edited) De cite ori, iubito, de noi mi-aduc aminte, Oceanul cel de gheata mi-apare inainte: Pe bolta alburie o stea nu se arata, Departe doara luna cea galbena - o pata; Iar peste mii de sloiuri de valuri repezite O pasare pluteste cu aripi ostenite, Pe când a ei pereche nainte tot s-a dus C-un pilc intreg de pasari, pierzindu-se-n apus. Arunca pe-a ei urma priviri suferitoare, Nici rău nu-i pare-acuma, nici bine nu... ea moare, Visindu-se-ntr-o clipa cu anii inapoi. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Suntem tot mai departe deolalta amindoi, Din ce în ce mai sigur mă-ntunec si inghet, Când nute pierzi în zarea eternei dimineti. Mihai Eminescu Edited October 27, 2008 by scorpyo Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
scorpyo Posted October 28, 2008 Author Report Share Posted October 28, 2008 Oştirile-i alungă în spaimă îngheţată, Cu sufletu-n ruină, un rege-asirian, Cum stâncelor aruncă durerea-i înspumată Gemândul uragan. De ce nu sunt un rege să sfarm cu-a mea durere, De ce nu sunt Satana, de ce nu-s Dumnezeu, Să fac să rump-o lume ce sfâşie-n tăcere Zdrobit sufletul meu. Un leu pustiei rage turbarea lui fugindă, Un ocean se-mbată pe-al vânturilor joc, Şi norii-şi spun în tunet durerea lor mugindă, Gândirile de foc. Eu singur n-am cui spune cumplita mea durere, Eu singur n-am cui spune nebunul meu amor, Căci mie mi-a dat soarta amara mângâiere O piatră să ador. Murindului speranţa, turbării răzbunarea, Profetului blestemul, credinţei Dumnezeu, La sinucid o umbră ce-i sperie desperarea, Nimic, nimica eu. Nimica, doar icoana-ţi, care mă învenină, Nimic, doar suvenirea surâsului tău lin, Nimic decât o rază din faţa ta senină, Din ochiul tău senin. Şi te iubesc, copilă, cum repedea junie Iubeşte-n ochi de flacări al zilelor noroc, Iubesc precum iubeşte pe-o albă vijelie Un ocean de foc. Din ochi de-ar soarbe geniu slăbita mea privire, De-ar tremura la sânu-mi gingaşul tău mijloc, Ai pune pe-a mea frunte în vise de mărire Un diadem de foc. Şi-aş pune soarta lumii pe buza-ţi purpurie, Aş pune lege lumii râzândul tău delir, Aş face al tău zâmbet un secol de orgie, Şi lacrimile-ţi mir. Căci te iubesc, copilă, ca zeul nemurirea, Ca preotul altarul, ca spaima un azil; Ca sceptrul mâna blândă, ca vulturul mărirea, Ca visul pe-un copil. Şi pasu-n urma-ţi zboară c-o tainică mânie, Ca un smintit ce cată cu ochiu-ngălbenit, Cu fruntea-nvineţită, cu faţa cenuşie Icoana ce-a iubit. Mihai Eminescu - Amorul unei marmure Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
scorpyo Posted October 31, 2008 Author Report Share Posted October 31, 2008 De-aş avea şi eu o floare Mândră, dulce, răpitoare, Ca şi florile din mai, Fiice dulce-a unui plai, Plai râzând cu iarbă verde, Ce se leagănă, se pierde, Undoind încetişor, Şoptind şoapte de amor; De-aş avea o floricică Gingaşă şi tinerică, Ca şi floarea crinului, Alb ca neaua sânului, Amalgam de-o roz-albie Şi de una purpurie, Cântând vesel şi uşor, Şoptind şoapte de amor; De-aş avea o porumbiţă Cu chip alb de copiliţă, Copiliţă blândişoară Ca o zi de primăvară, Câtu-ţi ţine ziuliţa I-aş cânta doina, doiniţa, I-aş cânta-o-ncetişor, Şoptind şoapte de amor. Mihai Eminescu- De-aş avea Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
scorpyo Posted October 31, 2008 Author Report Share Posted October 31, 2008 Femeia care mi-a vorbit aseara... De constelatii fixe Si stele cazatoare Avea figura lunga si verde ca o para Si ochii negri-galbeni ca un adanc de mare... Femeia care mi-a vorbit aseara... De lucruri mici si fara importanta Avea in glas caldura soarelui de vara Si-n gand accentuate propuneri de-alianta... Femeia care mi-a vorbit aseara... Ion Minulescu - Vesperala Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
scorpyo Posted October 31, 2008 Author Report Share Posted October 31, 2008 Poate-am visat ceva rău şi-am uitat, Poate-i doar pentru că vişinii s-au înflorat, Poate-i doar vântul ce limpede sună, Ori pentru că au muşcat astă noapte din lună Vârcolacii, ori stele prea multe pe faţă Mi-au picurat o otravă de gheaţă, Ori poate e dimineaţă. Cine eşti, ori ce eşti, Abur ori duh străveziu de poveşti, Care-ai pătruns şi îmi macini mereu Trupul şi sufletul meu? Privesc în oglindă - acelaşi mi-i chipul Şi buzele groase tăiate ca-n lemn. Pe pavăza frunţii văd bine că nimeni N-a scris, încă nu, nici un semn. Dar vorbele-mi murmură: sună-ne,-ncearcă-ne, Sufletu-şi pâlpâie albe chemări, Ochii îmi ard rotunjiţi peste cearcăne, Inima-şi bate ecoul de zări. Cine eşti, ori ce eşti, Abur ori duh coborât din poveşti, Undă prelinsă să mă învenine, Stea fulgerată în mine? Nicolae Labiş- Fior Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
scorpyo Posted November 1, 2008 Author Report Share Posted November 1, 2008 (edited) Ce chiot, ce vaiet în toamnă... Şi codrul sălbatec vuieşte - Răsună-n coclauri un bucium, Şi doina mai jalnic porneşte. - Ascultă, tu, bine, iubito, Nu plânge şi nu-ţi fie teamă - Ascultă cum greu, din adâncuri, Pământul la dânsul ne cheamă.. George Bacovia - Melancolie Edited November 1, 2008 by scorpyo Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
scorpyo Posted November 2, 2008 Author Report Share Posted November 2, 2008 (edited) Când alte universuri mă cheamă sau le chem, De-o nostalgie cruntă adânc oftez şi gem, Căci ştiu atât de bine că din acelaşi lut Şi trupul meu şi Calea Lactee s-au făcut, Că din aceeaşi piatră cândva am scăpărat Luceafărul de ziuă şi ochiul meu curat, Şi nici măcar o clipă eu nu mă mir că pot Să ţin pe creanga asta şi universul tot... Îl port pe creanga asta întinsă uşurel, Cum port lumina lumii în piatra de inel, Şi pare universul imens şi uimitor, Adeseori ca bucla iubitei de uşor, Şi-l simt pân' la durere şi imn, adese, când Cumplit mi se apasă pe creanga lăcrămând. Eusebiu Camilar - Creanga inimii Edited November 2, 2008 by scorpyo Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
scorpyo Posted November 4, 2008 Author Report Share Posted November 4, 2008 (edited) nu îmi e frică de moarte nici de iubire nu-mi e intru în prima linie fără nimic în mâini intru goală cu atât cât am o bluză şi-o armă prost calibrată ar fi fost bine să mor în timpul asaltului din cauza unui glonţ sau a unei schije intrată haotic în mine acum însă sunt legată în faţa unui pluton de execuţie da, aşa mă simt când nu pot face nimic să te am din nou lângă mine Atât mai am de spus - Carmen-Manuela Macelaru Edited March 22, 2009 by vesperala ataşament cu nume indecent Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
scorpyo Posted November 5, 2008 Author Report Share Posted November 5, 2008 (edited) Ştiu de ce eşti albă şi nepăsătoare ... Carnea ta e suflet îngheţat; de ger, Aburii stau încă şi ninsoare Toata dimineaţa zilei lui prier. Gerul dimineţii şi-al copilăriei Dăinuieşte-n tine, dezmorţit puţin ... Sânii duri, doi turturi, spun din creţul iei Prourul vieţii rece şi senin. Carnea ţi-e de suflet, sufletul de carne, Unul şi acelaşi sloi, de ce să-l rup? N-a-nceput în aburi gheaţa să se-ntoarne, Albă, numai suflet, suflet înca trup!... Dar, încet, sub ochiul soarelui de vară, Moleşită-n zâmbet, sau în lacrimi noi, Toată amintirea strânsă-n carnea clară Aburind, sui-vă sufletul înapoi ... Izvorăsc din carne sufletele oare? Ştiu atât, că dacă astăzi eşti de stei, Carnea-nduioşată şi-atotştiutoare Îţi va face-un suflet din topirea ei. Strofe pentru o fată - Vasile Voiculescu Edited November 5, 2008 by scorpyo Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
scorpyo Posted November 6, 2008 Author Report Share Posted November 6, 2008 Dormi!... Un val de aer umed am adus cu mine-n casă. Tremurând s-a stins văpaia lumânării de pe masă, Iar acuma numai ochiul de jăratic din cămin Licăreşte-n umbra dulce, ca o piatră de rubin. Bate vânt cu ploaie-n geamuri Şi e noapte neagră-afară... Plânsul streşinii suspină ca un cântec de vioară Monoton, şoptind povestea unei vremi de mult uitate... Nici o rază nu pătrunde prin perdelele lăsate. Ci-ntunericul prieten stăpânind până departe, Şi de oameni şi de patimi fericirea ne-o desparte. Singur eu veghez în noapte, Ploaia cântă tot mai tare... Şi m-apropii, ochii negri să-i deschid cu-o sărutare George Topârceanu - Singuri Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
scorpyo Posted November 7, 2008 Author Report Share Posted November 7, 2008 (edited) El cântă pe ţărm. Perfida, unda mării s-alintă. Ea zicea: Mă simt silfidă, prinde-mă - şi sunt a ta... Marea chicotea: - Ha! Ha!... Şi-a sărit în apă fata. Unda mării, înspumată, doar atâta aşteptă. Ca pe-o floare-n vânt o poartă valul viu şi apa moartă. El o caută-n zadar: trupul ei mereu îşi pierde în argint albastru-verde auriul chihlimbar. Iată - atingând nadirul sânii goi şi trandafirul. Dar cu mâna prin safire pescuitu-i o poveste fără margini, ca şi marea. Consumată-n strălucire, ziua nu le-a dat de veste să-şi consume-îmbrăţişarea. E târziu. Când - beat de dor - el o prinde şi-o sărută, unda mării scade, mută, tremurând în jurul lor. Unde-s ţărmurile?... Nu-s. Doar azurul jos şi sus, clatină pe valuri creţe tulburată frumuseţe, ani de fum, eoni de foc. Oşie de vis a lumii, ei - în linguşirea spumii - ard rotindu-se pe loc. Toate-n jur se sparg, se curmă, se desfac, se prăbuşesc. Numai ei nu mai sfârşesc sărutarea cea din urmă. - Prinde-mă şi sunt a ta, murmură apa lividă. Iat-o prinsă! Dar a cui e? Unde-i sprinţena silfidă? Unde-i cel ce-o caută? Joacă apa amăruie neagră-vânătă-verzuie. . . Ştefan Augustin Doinaş - Marea Edited November 7, 2008 by scorpyo Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
scorpyo Posted November 8, 2008 Author Report Share Posted November 8, 2008 Castelul tau de ghiata l-am cunoscut gindire: Sub tristele-i arcade mult timp am ratacit De noi rasfringeri dornic, dar nicio oglindire, In stinsele cristale ce-ascunzi, nu mi-a vorbit. Am parasit in urma grandoarea ta polara Si-am mers, si-am mers spre caldul pamint de miazazi, Si sub un pilc de arbori stufosi, in fapt de seara, Cararea mea, surprinsa de umbra, se opri. Sub acel pilc de arbori salbateci, in amurg, mi-ai aparut - sub chipuri necunoscute mie, Cum nu erai acolo, in frigurosul burg, Tu, muzica a formei in zbor, Euritmie! Sub infloritii arbori, sub ochiul meu uimit, Te-ai resorbit in sunet, in linie, culoare, Te-ai revarsat in lucruri, cum in eternul mit Se revarsa divinul in luturi pieritoare. O, cum intregul suflet, al meu, ar fi voit Cu cercul undei tale prelungi sa se dilate, Sa spintece vazduhul si - larg si inmiit - Sa simta ca vibraza in lumi nenumarate... Si-n acel fapt de seara, uitindu-ma spre Nord, In ceasul cind penumbra la orizont descreste Iar seara intirzie un somnolent acord, Mi s-a parut ca domul de ghiata se topeste. Ion Barbu - Umanizare Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
scorpyo Posted November 9, 2008 Author Report Share Posted November 9, 2008 (edited) Avem timp pentru toate. Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga, sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou, sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine, avem timp sa citim si sa scriem, sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris, avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam, avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu. Avem timp pentru ambitii si boli, sa invinovatim destinul si amanuntele, avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare, avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile, avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam, avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem, avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea, avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem. Avem timp pentru toate. Nu e timp doar pentru putina tandrete. Cand sa facem si asta - murim. Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua !! Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita. Restul ... depinde de ceilalti. Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie Altora s-ar putea sa nu le pase. Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata Ci PE CINE ai. Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva. Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca Ci cu ceea ce poti tu sa faci Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva Am invatat ca oricum ai taia Orice lucru are doua fete Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi Am invatat ca poti continua inca mult timp Dupa ce ai spus ca nu mai poti Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie Indiferent de consecinte Am invatat ca sunt oameni care te iubesc Dar nu stiu s-o arate Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa fiu suparat Dar nu am dreptul sa fiu si rau Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul. Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten Oricum te va rani din cand in cand Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta. Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti Am invatat ca indiferent cat de mult suferi, Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta. Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc. Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc Si nu faptele sale Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru Si pot vedea ceva total diferit Am invatat ca indiferent de consecinte Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore De catre oameni care nici nu te cunosc. Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta. Am invatat ca scrisul Ca si vorbitul Poate linisti durerile sufletesti Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult Iti sunt luati prea repede ... Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile. Am invatat sa iubesc Ca sa pot sa fiu iubit. Octavian Paller - Avem timp Edited November 9, 2008 by scorpyo Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
scorpyo Posted November 10, 2008 Author Report Share Posted November 10, 2008 (edited) Ce frumoasă eşti în prag de iarnă, Ninge disperat asupra ta, Cerul peste tine se răstoarnă, Ţurţurii în plete vor suna. Hai să fim doi oameni de zăpadă Ridicaţi de braţe de copii, Care-n frig şi ger mai ştiu să creadă Că se pot iubi, se pot iubi. Ce frumoasă eşti în prag de vară, Când miroşi a mere ce se coc, Cerul în fiinţa ta coboară Trupul meu din trupul tău ia foc. Focurile noastre se cunună, Focurile noastre se-nţeleg, Suntem baza lumii împreună Suntem vara focului întreg. Ce frumoasă eşti în prag de toamnă, Ca o zi egală între nopţi, Când iubirea noastră te condamnă Să ai soarta strugurilor copţi. Să înveţi, iubito, să te bucuri Că ţi-am dat din jertfă un destin, Şi că via asurzând de struguri, Va trăi definitiv în vin. Ce frumoasă eşti în primăvară, Cea mai minunată-ntre femei, Iezii pasc năframa ta uşoară, Tu, cu muguri, bluza ţi-o închei. Sigilat de taine nepătrunse Cerul bate drumul tău îngust, Trupul tău de muguri şi de frunze De la cine să învăţ să-l gust? Adrian Păunescu - Ce frumoasă eşti... Dacă-am să te chem Dă-mi măcar un semn Fie şi-un blestem Din partea ta. Totuşi nu ştiu cum Pentru-atâta drum Ce-a-nceput acum Spune-mi ceva. În noaptea despărţirii dintre noi Copacii cad pe drum din doi în doi, În ochi mă bate viscolul câinesc Şi am venit să-ţi spun că te iubesc. Probabil drumul meu va duce-n iad Mă-mpiedic de o lacrimă şi cad Şi iar adorm şi iar mi-e dat un vis Că biata cifră doi s-a sinucis. Şi de atâta viscol vestitor Nu ochii mei, ci ochii tăi mă dor, Că tineri am intrat şi cu ce rost Şi ce bătrâni ieşim din tot ce-a fost. Nici aripile zboruri nu mai pot, E numai despărţire peste tot Şi se aude că va fi mai greu Decât vom fi departe tu şi eu. Dar nu pentru a-ţi spune că e rău Am dat cu bulgări mari în geamul tău, Ci ca să ştii, în viscolul câinesc, Că plec şi mor şi plâng şi te iubesc. Şi vreau să-ţi dau cu acte înapoi Dezastrul împărţirilor la doi, Ca să-nţelegi şi tu ce-i cuplul frânt Şi cum e să fii singur pe pământ. Adrian Paunescu - Spune-mi ceva.... Edited November 10, 2008 by scorpyo Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
scorpyo Posted November 11, 2008 Author Report Share Posted November 11, 2008 Pe calea aceasta numită Cuvânt eu merg cu capul plecat, şi parul în vânt. Sunt pâinea cu sare şi albul ştergar ce pe masă sunt pregătite de dar. Şi-naintea voastră, în strigăt, pieptul glasului îmi dezvelesc: Sunt vinovată că încă iubesc! Sunt vinovată că Luna încă răsare cu rouă împletită din Lumină de Soare să lumineze în urmă, prin ani şi vecii, întunerece mii. Sunt vinovata hăitaşilor mei că-n goană de întunerec către lumină sunt fără de vină. Sunt vinovata vinovaţilor mei dezlănţuiţi în hoarde de zmei, căci lumină fiind dintr-o Lumină mai mare Iubirea iubirilor noastre-i fără hotare. Pe calea aceasta numită Cuvânt eu merg cu capul plecat, cu părul în vânt. Sunt vinovată că încă trăiesc. Şi în tăcere, cu alte glasuri am întrebat: -Sunt vinovată că v-am iertat!? Maria-Eugenia Olaru - Glossă modernă Ţii minte tu, iubita mea, O noapte de argint în care Mi-ai arătat pe cer o stea Din Carul mare? Cu faţa-n sus spre Dumnezeu, Lăsându-ţi capul să se culce Pe braţul meu, Te legănam, povară dulce. Deasupra noastră, un castan Cu frunze pudic răsfirate Pentru-a servi de paravan Iubirilor nevinovate, Tinzând o ramură-n zadar Ca să ne apere de stele, Fusese martor ocular La toate cele. Şi nu mi-ai spus atunci nimic, Dar când mi-am coborât privirea, Un deget mic Mi-a arătat Nemărginirea. Un strop de-argint a lunecat, Şi, cu paloarea-i siderală, Pe cerul negru a-nsemnat Un fir subţire de beteală... Ţii minte ce fior străin Trecu atunci, din constelaţii, Prin bluza ta de crepe-de-Chine Cu aplicaţii? Ce veşti din cerul depărtat A nins pe fruntea ta zenitul? Ce gânduri tainice-ai schimbat Cu Infinitul?... Sclipind departe, prin frunziş, O stea smerită şi albastră Sta singuratică, pieziş Deasupra noastră. Şi ca un spin, Cu raza-i rece şi subţire, Mi-a strecurat un gând străin În visul meu de fericire. Zicea: - Sub cerul vast şi mut V-a aruncat aceeaşi soartă Pe-un strop de lut Ce-n învârtirea lui vă poartă. Sărman atom sentimental! Nu ştii tu oare Că viaţa voastră-i colosal De trecătoare? Zicea: - Mă mir că te-ai gândit Să-mi cânţi o odă. De când poeţii s-au prostit, Amorul nu mai e la modă. Oricum, voi sunteţi prea mărunţi Şi eu, prea mare... N-ar fi mai bine să renunţi Şi să vă duceţi la culcare? Că nu există pe pământ Mai venerabilă manie Decât - sub stele jurământ Pe veşnicie. Şi nu există-n univers Mai mare crimă Decât - la coada unui vers - Să pui o rimă... George Topârceanu - Balada unei stele mici Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
scorpyo Posted November 12, 2008 Author Report Share Posted November 12, 2008 Tu, care eşti pierdută în neagra vecinicie, Stea dulce şi iubită a sufletului meu! Şi care-odinioară luceai atât de vie Pe când eram în lume tu singură şi eu! O! blândă, mult duioasă şi tainică lumină! În veci printre steluţe te cată al meu dor, Ş-adeseori la tine, când noaptea e senină, Pe plaiul nemuririi se naltă c-un lung zbor. Trecut-au ani de lacrimi, şi mulţi vor trece încă Din ora de urgie în care te-am pierdut! Şi doru-mi nu s-alină, şi jalea mea adâncă Ca trista vecinicie e fără de trecut! Plăceri ale iubirii, plăceri încântătoare! Simpri! măreţe visuri de falnic viitor! V-aţi stins într-o clipală ca stele trecătoare Ce las-un întuneric adânc în urma lor. V-aţi stins! şi de atunce în cruda-mi rătăcire N-am altă mângâiere mai vie pe pământ Decât să-nalţ la tine duioasa mea gândire, Stelută zâmbitoare dincolo de mormânt! Căci mult, ah! mult în viaţă eu te-am iubit pe tine, O, dulce dezmierdare a sufletului meu! Şi multă fericire ai revărsat în mine Pe când eram în lume tu singură şi eu! Frumoasă îngerelă cu albe aripioare! Precum un vis de aur în viaţă-mi ai lucit, Şi-n ceruri cu grăbire, ca un parfum de floare, Te-ai dus, lăsându-mi numai un suvenir iubit. Un suvenir, comoară de visuri fericite, De scumpe, şi fierbinte, şi dulce sărutări, De zile luminoase şi îndumnezeite, De nopţi veneţiane şi pline de-ncântări. Un suvenir poetic, coroana vieţii mele, Ce mângâie şi-nvie duioasă-inima mea, Şi care se uneşte cu harpele din stele Când mă închin la tine, o! dragă, lină stea! Tu dar ce prin iubire, la a iubirii soare, Ai deşteptat în mine poetice simţiri, Primeşte-n altă lume aceste lăcrimioare Ca un răsunet dulce de-a noastre dulci iubiri! Vasile Alecsandri - Steluţa Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
scorpyo Posted November 13, 2008 Author Report Share Posted November 13, 2008 Unii te văd numai pe tine, Alţii mă văd numai pe mine, Ne suprapunem atât de perfect Încât nimeni nu ne poate zări deodată Şi nimeni nu îndrăzneşte să locuiască pe muchia De unde putem fi văzuţi amândoi. Tu vezi numai luna, Eu văd numai soarele, Tu duci dorul soarelui, Eu duc dorul lunii, Stăm spate în spate, Oasele noastre s-au unit de mult, Sângele duce zvonuri De la o inimă la alta. Cum eşti? Dacă ridic braţul Şi-l întind mult înapoi, Îţi descopăr clavicula dulce Şi, urcând, degetele îţi ating Sfintele buze, Apoi brusc se-ntorc şi-mi strivesc Până la sânge gura. Cum suntem? Avem patru braţe să ne apărăm, Dar eu pot să lovesc numai duşmanul din faţa mea Şi tu numai duşmanul din faţa ta, Avem patru picioare să alergăm, Dar tu poţi fugi numai în partea ta Şi eu numai în cealaltă parte. Orice pas este o luptă pe viaţă şi pe moarte. Suntem egali? Vom muri deodată sau unul va purta, Încă o vreme, Cadavrul celuilalt lipit de el Şi molipsindu-l lent, prea lent, cu moarte? Sau poate nici nu va muri întreg Şi va purta-n eternitate Povara dulce-a celuilalt, Atrofiată de vecie, Cât o cocoaşă, Cât un neg... Oh, numai noi cunoaştem dorul De-a ne putea privi în ochi Şi-a înţelege astfel totul, Dar stăm spate în spate, Crescuţi ca două crengi Şi dacă unul dintre noi s-ar smulge, Jertfindu-se pentru o singură privire, Ar vedea numai spatele din care s-a smuls Însângerat, înfrigurat, Al celuilalt. Ana Blandiana - Cuplu Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
scorpyo Posted November 14, 2008 Author Report Share Posted November 14, 2008 Nemărginită bolt-a nopţii, Deschide tainica ta carte Şi-ascultă-mi glasul zbuciumării Neputincioase şi deşarte. Doar mila ta n-o să se stingă Când două mâini tremurătoare Îşi împreun' nevolnicia În chip de rugă şi iertare. Azi ţintele de nestemate Culege-le din cingătoare, Căci ochii stelelor mă mustră, Şi plânsul stelelor mă doare. Azi orice picur de lumină Din faţa ta îmbujorată În ţintirimul larg al minţii O cruce proaspătă-mi arată. Le văd şireag... şi mă cutremur, Şi fiecare clipă-mi pare O fărmitură ce se smulge Ca dintr-un cântec de pierzare. Simt mintea dezgropându-şi morţii, Căzând la fiecare groapă, Şi jalea trecerii eterne Mi-apasă plumbul pe pleoapă. Când tu mi-aprinzi în mii de facle Senina dragostei dovadă, Înfiorându-se-n adâncuri, Plâng ochii osândiţi să vadă. Aducerea-aminte vine, Şi din oglinda-i blestemată Învie rostul celor duse... Iar eu ascult ce-a fost odată... O lume-şi desfăcea-nainte-mi Comoara tainelor bogată, Zvâcnea eternul ei cutremur Sub tâmpla mea înfierbântată. O patimă-mi robise ochii Cu strălucirea ei păgână Şi mă smulgea cu braţ de vifor Din valul lumii de ţărână. Simţeam fiorii-ndrăgostirii, Măreaţa-mbrăţişare mută, Când în amurg târziu de vară Pământ şi boltă se sărută. Şi-n smalţul pulberii de rouă, Ce strălucea pe câmp, măruntă Părea că firea-i hărăzeşte Nădejdii mele dar de nuntă. Eu mi-am zidit în nori altarul, Şi inima, smerita roabă, Îngenuncheată-n umilire, Jertfea curata ei podoabă... Azi nu mai este... Şi mă doare Când vraja razelor senine Aprinde-o candelă de veghe Într-o biserică-n ruine... Azi fulgerele mele-s stinse Şi moarte-s zâmbetele toate Şi nu va mai rodi nisipul Din biata mea pustietate. În lanţ de neguri şi uitare Aş vrea amarul meu să-l ferec... Nemărginită bolt-a nopţii, Îmbracă-ţi haina de-ntunerec! Aruncă vălul tău de umbră Pe toate farmecele firii Şi-ngroapă-n adâncimi de ape Ispitele îndrăgostirii. Pe scânteierile de rouă Şi peste câmpul nins de floare, O beznă grea, ca giulgiul morţii, Să cearnă pace-adormitoare. Când glasul tinereţii moarte Şi-al viselor înfrigurate, Rătăcitor, fără repaos, La poarta sufletului bate, Eu, învălit în întuneric, Să-nchid zăvorul de la poartă, Şi nici o stea să nu mai vadă Singurătatea mea deşartă. Octavian Goga - Noapte Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
scorpyo Posted November 15, 2008 Author Report Share Posted November 15, 2008 niciodata, iubito, n-am sa merg fara tine esti prezenta in sangele meu galopand te simt ca pe-o bautura in vine cutit ce-mi taie sfoara unui gand niciodata, iubito, n-am sa ador altceva decat sanii tai mici far-a bluzei perdea leganarea soldurilor tale fierbinti ce scoate pe Corso vanzatorii din minti niciodata, iubito, n-am sa umblu hai-hui in palma mereu imi vei sta ca un cui rastignit in aceasta ravnita dulceata ce tine o viata in cosmos trimis sa comand escadrile sa cuceresc un meteorit din alta cale lactee stapungand in iures norii atomici vei fi, dintre stele, singura ravnita femeie si-n moarte de-ar fi sa cobor fara lift sa umblu prin ale iadului odai cu metroul tot la tine iubito m-as gandi admirandu-ti, in zmoala, trusoul Lucian Avramescu - Niciodată, iubito Asi fi vrut să fiu un piccol în Tahiti cautator de perle negre undeva în Bali în Samoa să pazesc tacerile clipitei în Florida să scutur portocalii asi fi vrut să fiu acrobat în Filipine sau cowboy în insulele Mariane în Bolivia aur asi fi vrut să caut în mine cormorani sub albe ceruri pakistane asi fi vrut să cânt în Tucuman milonga* să conduc un taxi în Santiago vara să dansez în baruri la Macuto conga sau în Tenerife să-mi instrun ghitara asi fi vrut să fiu birtas în Turnu Magurele flasnetar de port uitat în Calarasi asi fi vrut să fiu un lustragiu de stele profesor de canto în liceu la Iasi asi fi vrut să fiu notar în Fagaras marinar pe-o barca alba la Roscoff vanzator de ziare'n piata la Medias negustor de mure'n piata la Brasov n'am ajuns nimica din ce-am vrut să fiu nici campion de rugby, vatman sau birjar bate-un vant din Kona, ploua si-i tarziu matur praful lunii singur intr'un far. Stefan Baciu - Balada omului care n'a ajuns nimic din ce-a vrut să fie Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
scorpyo Posted November 16, 2008 Author Report Share Posted November 16, 2008 (edited) I. Dilema 1. O viziune a omului comun Aievea nu şi nici cu-nchipuirea Eu munţii nu-i mai simt cum îi simţeam În vremea unor basme petrecute Când se făcea că un copil eram, Când mă-nsoţeam cu păsări şi cu ciute, Când mă-nstelam cu flori, când nu eram. Văd o-nserare plină de lumină Plutind pe bucla unui brâu de brad, În mijloc e poiana-n lună mată, Şi-ntr-însa cineva a desenat Copilul pur pe care altădată Aşa precum pe mine l-a chemat. Tabloul se apropie şi creşte, Îl am în faţă ca un ochi deschis. Copilul mişcă buzele şi-ngaimă: "Eşti rău, străine - te-am văzut şi-n vis"... Şi buzele îi tremură a spaimă - "Eşti rău, străine, pleacă" - mi-a mai zis. "Ce vrei, copile? Nu mă poţi cunoaşte! De ce-mi priveşti în suflet ca-ntr-un sac? Vezi bine, nu sunt jucării într-însul." "De-aceea-ţi pare sarbăd şi posac." Şi-năbuşit a trebuit să tac. "Eşti rău, străine. Lămurit eu nu ştiu, Dar te-am văzut şi-n vis şi se făcea Cum cineva pe oameni îi loveşte - Slugarnic tu rânjeai în dreapta sa. El mi-a strigat: - Şi tu, la fel vei creşte! Eu când voi creşte nu voi fi aşa." Pe frunte îmi ţâşni sudoare rece - "Ascultă, deşănţat judecător, Găseşte-ţi altă victimă şi spune-i Acest vis sadic şi amăgitor; Ai merita să fii legat în funii, Să nu mai tulburi traiul tuturor." Dar deodată-n juru-mi mii de voci S-au auzit strigând cu larmă multă: "Ascultă, tu, străinule de jos. "Ascultă-l pe copil! Ascultă-ascultă!" Oh, surd strigau şi trist şi dureros - "Ascultă-l pe copil! Ascultă-ascultă!" De-atunci nicicând eu nu l-am mai văzut, Dar parcă mă-nfioară-o presimţire Şi-mi tot repet blestemul ce-a rostit Cu voce tremurată şi subţire, Prin codri mari îl caut răvăşit Şi-n vise îl mai caut, în neştire. Dar pentru mine azi străini îs codrii, Sunt numai arbori, pietre, flori şi hău, Iar visele-ncărcate de coşmaruri Nu-mi mai aduc curatul chip al său... Pe suflet tot arunc cernite zaruri - "De ce mi-ai spus, copile, că sunt rău?" 2. Omul comun ia o hotărâre "Eu viaţa mi-am închis-o sub lăcate, Şi-atâtea zile s-au stătut în van, Din multe cugetări adevărate Mi-am înjghebat un jalnic paravan. Mi-am înjghebat justificări senine Când părăsisem drumul durei munci: Dar dac-ar roade suferinţa-n mine Tot necesară-aş crede-o şi atunci? De m-ar izbi puterile inerte Ce stânjenesc înaltul ţării zbor, Au m-aş păstra şi-atunci în trândăvia, Acestui trai anost şi-adormitor? Se cere să lovesc în cei pe care Eu i-am slujit, simţind că putrezesc. Va fi nevoie, ştiu, fără cruţare, Fără regret, şi-n mine să lovesc. Ideile-mi rămase, triste cete, Am să le-ntrem cu asprul vieţii vin, La oameni, părăsiţii mei prieteni, Sfios, dar hotărât am să revin. . . . . . . . . . . . . . . . Văd o-nserare plină de lumină Plutind pe bucla unui brâu de brad. În mijloc e poiana-n lună mată Şi-ntr-însa cineva a desenat Copilul pur pe care altădată Aşa precum pe mine l-a chemat. Eu simt o bucurie dureroasă, Simt ochii lui ţintiţi asupra mea Şi tâmplele îmi bat înfierbântate, Sunt stânjenit, dar parcă aş zbura... - Copile, ai avut atunci dreptate, Dar pentru ce mă mai priveşti aşa?" II. Regenerarea 1. Omul comun pleacă din birou "Bună dimineaţa, munţilor. Dormisem Un somn greu, dar iată, iar vă pot privi, Bună dimineaţa, codrilor de tisă, Bună dimineaţa, proaspeţi zori de zi. Bună dimineaţa, oameni. Somn de moarte Mă zvârlise între trândavi şi învinşi, Bună dimineaţa, sate de departe, Bună dimineaţa, zori de zi aprinşi. Drumuri nesfârşite, bună dimineaţa, În coşmaru-mi groaznic v-am visat ades... Am să-mi spăl în rouă palmele şi faţa Şi-am să sorb mireasma florilor de şes. Şovăielnici paşii-mi caută-n ţărână Urmele pe care mai demult am fost. Urme noi striviră urma cea bătrână Şi să o mai caut n-are nici un rost. Temelii durate trudnic înainte Sunt acoperite de clădiri întregi. Viaţa-n cascadarea-i largă şi fierbinte Zămisleşte zilnic înnoite legi. Bună dimineaţa, păsări bete-n soare, Mi-aţi strigat odată să mă-ntrec cu voi. Mă primiţi voi după-atâta vreme oare? Ori vă veţi retrage-ndemnul înapoi? Sufletu-mi se umflă-n vânt ca o aripă, Clipele prin arbori freamătă a zbor. Fierb în câmpuri seve, păsările ţipă... Amintirea, numai, tace mustrător..." III. Treapta superioară . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2. Tablou general Pe fluviul fără de capăt şi fără sfârşit, Pe fluviul timpului lunecă stoluri de nave, Catarge-ndreptate spre est şi spre vest şi zenit, Ori, fără catarge, bolnavele lumii epave. Iar apa aceasta-i vrăjită şi-nchide în ea Atâtea destine sub undele-i verzi de uitare, Şi-atâtea destine, pe unda-i brăzdează să stea O urmă-n vecie nestinsă şi scăpărătoare. Şi fluviul curge în curbe-ndoite spre înalturi Cu apele-i palide-n tot mai grăbită năvală, E-un clocot de valuri, e-un cor ce se zbuciumă-n salturi, Aud zăngănind o fantastică luptă navală. Epavele lumii îşi cheamă arcaşii pe punţi - Fantome cu sângele încă în vine - Gem robii sub punţi şi cătuşele-şi zornăie, crunţi, Săgeţile ţiuie-n zboruri haine. Pe navele lumii au oamenii scut nepătruns, Steag roşu se zbate, Fantome cu sângele încă în vine, pe-ascuns, Lovesc pe la spate. Dar navele lumii, pe val, neînvinse zburând, Tresaltă, În fund de epave cătuşele sar, răsunând Sub daltă, Şi fluviul curge în curbe spre steaua înaltă. Pe fluviul timpului navele tinere lunecă. Cu faruri aprinse se surpă-ntunericul orb, Şi razele lor ascuţite nicicând nu se-ntunecă Şi, simplu matroz, eu lumina aceasta o sorb. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4. Spre fericirea personală Somnul meu laş e de-acum amintire urâtă Care-n răstimpuri mă întărâtă... Lumea sufletului mi-i asanată, Cerbii printr-însa tropotă-n ceată, Sună sub soare şi lună, mereu, Clopotul limpede-al cerului meu. Cu braţele goale din zori până-n sară, Se seceră-n sufletul meu ori se ară, Se-nalţă gânduri, se sapă fântânile, Se şuieră doinele de primăvară - Doinele mele - izvoarele-ngâne-le... Şi totuşi, ceva mai lipseşte. Flămând, Inima încă-mi mai bate, cerând. Lipseşte o floare, neînflorită Nici în somnu-mi adânc, Nici în munca-mi grăbită. Mă deşteptasem şi-atunci am pornit Prin euritmia pădurii în goană, Aerul munţilor m-a ameţit, M-au încântat căprioarele negre-n poiană, Şi pestriţele aripi tremurătoare, Şi susurul surd izvorât de sub bolţi de frunzare... Dar numele nu mi-am legat De nici un copac cu frunzişul rotat, N-am chemat nici o căprioară la mine S-o sărut între coarnele fine, Apoi, amândoi, după vânt, în lumină Să pornim dănţuind peste stâncile roşii, de fier... Poate de-aceea-mi venea să ţip fără pricină Şi mă oprea, ruşinându-mă, codrul sever. Mă deşteptasem şi-atunci am pornit Prin sate, în carul cu crâşnete frânte de roţi. Am stat la taifas cu ţăranii şi fetele tinere, Lângă ei mă-ntristam şi mergeam la petreceri cu toţi. Întrebam: Voi, naivi filosofi, să-mi răspundeţi, Care e marele vieţii-adevăr? Ce să fac? Am trecut de la unul la altul, precum în pădure Eu treceam întrebând despre farmec copac de copac - Şi-mi compuneam un răspuns întrebării Culegând de la toţi, de la toate, Precum în păduri din frunzele nenumărate... Mă deşteptasem şi-atunci am pornit Printre blocuri semeţe cu-antene pe ţeasta bombată, Blocuri dansând după muzica dură-a tramvaielor, Muzică ameţitoare şi multiplicată, Soră cu muzica sobră, de unghiuri şi planuri, Armonie-a metropolei, jerbă de fier şi elanuri. Dar nu m-am legat de nici un ungher, De nici o fereastră aprinsă în seară stingher, De la toate ferestrele-o rază am aprins şi-am strâns, Pentru mine. De aceea nici o fereastră Nu s-a aprins, nu s-a stâns... Veţi spune că multe-am văzut, dar nimic n-am păstrat Că nimic n-am ales din a lumii bogată recoltă, Dar eu am văzut şi păstra-voi ceva minunat, O constelaţie roşie-aprinsă pe boltă, Şi sufletul meu încântat numai ei îi ridică Şoapta-mi de dragoste, până-acum unică "Constelaţie ce sui În azurul albăstrui După legi ce azi le ştiu, Sfredel luminos şi viu, Constelaţie ce sui, Şi planeta lumii mele Limpezită de ploi grele Zboară-n largile-ţi inele... Constelaţie ce sui, Cad îmbătrânite stele În adâncul timpului, Într-al morţilor pustiu... Numai tu nu poţi s-apui, Sfredel luminos şi viu, Constelaţie ce sui." Zboară-n seară şoapta clară, Sufletu-mi freamătă ca o vioară, Şi totuşi ceva mai lipseşte. Flămând, Inima încă mai bate, cerând, Dar lumea sufletului mi-i asanată, Cerbii printr-însa tropotă-n ceată, Sună sub soare şi lună, mereu, Clopotul limpede-al cerului meu. 5. Poiana primei amintiri Revăd din nou poiana primei amintiri - Copilul care am fost eu spre mine vine, Vorbeşte rar muşcându-şi buzele subţiri... - Îmi placi. Dar eu am să devin mai bun ca tine... Şi mă priveşte cu o candidă trufie, În jur se leagănă-al pădurii verde cerc, Mă simt pătruns de-o-nlăcrămată duioşie - Copil prostuţ, tu oare crezi că eu nu-ncerc? Nicolae Labiş - Lupta cu inerţia Edited November 16, 2008 by scorpyo Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
scorpyo Posted November 17, 2008 Author Report Share Posted November 17, 2008 (edited) Pe-acelaşi drum, Mânaţi de-acelaşi îndemn nefast al năzuinţii, De-aceleaşi neînţelese-avânturi spre tot mai sus, Pe-acelaşi drum Pe unde ieri trecură poate, Străbunii noştri Şi parinţii, Pe unde, unii după alţii, drumeţii trec de mii de ani, Noi - Cărora ni-i dat să ducem enigma vieţii mai departe Şi doliul vremilor apuse, Şi-al idealurilor scrum - Pe-acelaşi drum Vom trece mâine cerşind din ţiterele sparte La umbra zidurilor mute Şi-a secularilor castani! Porni-vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri... Şi-n calea noastră întâlni-vom Pe cei bătrâni rămaşi în urmă - Pe cei ce ne-or privi cu ochii în lacrămi Cum le luăm-nainte. Iar noi Le vom citi-n figură cum suferinţele le curmă În suflet sfintele avânturi Şi-n gură caldele cuvinte... Porni-vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri... Şi-n calarea noastră întâlni-vom - O!... câte nu poţi să-ntâlneşti Când drumu-i lung Şi nesfârşită e năzuinţa ce te mână Tot mai departe Şi te poartă, Ca pe un orb ţinut de mână, Spre-ntrezărite-Aureole - Nimicuri scumpe pământeşti!... Porni-vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri!... Şi mândri poate ca seninul albastru-al sângelui regesc. Dar va veni o zi în care Ne vom opri deodată-n drum, Înspăimântaţi că-n urma noastră Zări-vom pe-alţii cum sosesc, Cum ne ajung, Ne trec-nainte Şi râd că nu-i putem opri... Da... Va veni şi ziua-n care vom obosi, Şi va veni Un timp în care-al năzuinţii şi-al aiurărilor parfum Ne va părea miros de smirnă, Iar cântul ţiterelor sparte Un Psalm cântat de-un preot gângav La căpătâiul unei moarte Pe care numeni n-o cunoaşte... Şi-atunci, privind un urma lor - Ca cei ce n-au nimic să-şi spună Când nu-şi pot spune tot ce vor - La umbra zidurilor mute Şi-a secularilor castani, Vom adormi ca şi drumeţii Ce dorm uitaţi de mii de ani!... Ion Minulescu - Romanţa noastră Edited November 17, 2008 by scorpyo Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
scorpyo Posted November 18, 2008 Author Report Share Posted November 18, 2008 (edited) Nu-mi pasa ca nu m-ai iubit.... insa te rog un singur lucru: .........saruta-ma ........ pe-al mortii pat cand imi vei inchide ochii si gandeste-te o clipa cat de mult eu te-am iubit. Si astazi, zi a disperarii,a calmului si a impacarii nu regret nimic, sa stii decat ca n-am marturisit ...tuturor ...ca te-am iubit si de-o clipa imi pare rau pentru-al meu suflet ranit, si iti spun: ".....Nu plange .......nu jeli, .......fii vesela si petrece caci azi iubirea s-a-mplinit cu mana neagra-a mortii ce m-a lovit." Edited November 18, 2008 by scorpyo Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
scorpyo Posted November 19, 2008 Author Report Share Posted November 19, 2008 Mor multe şiraguri de clipe, Şi nimeni nu-mi bate la poartră Când vremea-mi aşterne pe suflet Cenuşa ei aspră şi moartă. Vin neguri cu noaptea pe umeri, Şi bezna mă-nghite, nătângă, Şi viforul vine, păgânul, A viselor aripi să-mi frângă. Nu-i rază să-mi mângâie fruntea, Încet coborându-mi din stele... Mai străluci-va vreodată Altaru-nchinărilor mele? Stejarul nădejdilor multe Îşi scutură frunzele moarte... Vai, tu eşti atât de frumoasă, Şi tu-mi eşti atât de departe... Octavian Goga - Părăsit Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Join the conversation
You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.