Jump to content
Vesperala Forum

O poezie pe zi


vesperala

Recommended Posts

Înfăţişare

 

 

 

Pudrează râul tragic în oglindă,

Cu de-amănuntul, cristalin, de bal;

Săltate-n coc, volutele să prindă

Perucii de argint - un encefal.

 

La balul liniştit, de mare gală,

De vrei să placi frumosului tău Domn:

Treaz, poleieşte-ţi masca facială

Şi dinţii înverziţi de duh de somn;

 

Luminile odăilor le stinge!

Să-nceapă marea pară de opal,

Când îngheţat, din iarna care ninge

În creştet, ca-ntr-un parc, pe encefal.

 

- Fii Domnului statură luminoasă,

Cu gândul - sprinten fulger viitor!

Să-ţi fie braţul spadă bătăioasă

Şi ochiul: disc lunar lunecător.

 

 

Ion Barbu

Link to comment
Share on other sites

  • Replies 1.2k
  • Created
  • Last Reply

Top Posters In This Topic

Top Posters In This Topic

Posted Images

Iti caut privirea

 

Livia Bataiosu

 

Din gheata rece, stralucinda

Doi ochi se furiseaza-ncet,

Ard ca taciunii…ma privesc,

Se pierd in gheata…ii doresc.

 

Privirea lor lin se strecoara

Printre zapezi si fulgi de nea,

Nelinistita-ngenunchiaza, ma-nfioara

Stergandu-mi dorul cu caldura sa.

 

Inlacrimati…pierduti in timp,

Visand la raza lor de soare.

Intind o mana sa-i ating

Dar ei dispar in ceata de ninsoare.

 

Stelute vii, privirea aprinsa

De dor, dorinta, dragoste nemarginita,

In suflet port iubirea mea nestinsa

Cu care-i inconjor mereu…imensa.

Link to comment
Share on other sites

Când însuşi glasul

 

 

Când însuşi glasul gândurilor tace,

Mă-ngână cântul unei dulci evlavii,

Atunci te chem; chemarea-mi asculta-vei?

Din neguri reci plutind te vei desface?

 

Puterea nopţii blând însenina-vei

Cu ochii mari şi purtători de pace?

Resai din umbra vremilor încoace

Ca să te văd venind ... ca-n vis, aşa vii!

 

Cobori încet... aproape, mai aproape,

Te pleacă iar zâmbind peste-a mea faţă,

A ta iubire c'um suspin arat-o,

 

Cu geana ta m-antinge pe pleope

Să simt fiorii stringerii în braţe,

Pe veci perduto, vecinic adorato!

 

 

Mihai Eminescu

Link to comment
Share on other sites

RAMANE UN VIS

 

autor: valentinio

 

Furtos Valentin Andrei

 

Ramane un vis…

 

Ramane un vis…

Sa ma trezesc dimineata sub sarutarile tale

Sa impartim iubirea in parti egale

Sa traversam orasul de mana zambind

Seara sa te dezbrac din priviri tresarind

Pasiunea si dorinta unei nopti impreuna

Cu iz romantic si navalitoare ca o furtuna

…Doar un vis

 

Ramane un vis…

Sa-ti privesc chipul sub razele de soare

Sa-ti sarut buzele udate de ploaie

Sa alerg cu tine cautand a noastra fericire

Sa cautam unul altuia o reciproca iubire

Sa stergem amintire care provoaca durere

Sa nastem clipe frumoase invaluite-n placere

…Doar un vis

 

Ramane un vis…

Ca tu sa ma privesti cu ochi-n lacrimi de fericire

Ca fiecare gest de al meu sa ti provoace o tresarire

Sa intelegi de tot ce am nevoie ca sa fiu implinit

Sa mi spui ca ma iubesti repetand la infinit

Sa ma astepti in usa si sa mi furi sarutari fierbinti

Sa fiu atat de indragostit de tine incat uneori sa-mi ies din minti

…Doar un vis

Link to comment
Share on other sites

Ma intelegi?

Jean Lulu Stern

 

Aştept cu-nfrigurare să-mi răspunzi

La ultima dorinţă către tine,

Este tîrziu, nu mai am timp,

Dar nici puteri să văd unde te-ascunzi.

 

Am încercat în ultima scrisoare

Să explic tot, şi bun, şi rău, cum este,

E viaţa mea acolo, nu-i poveste

Şi tot ce-am scris mă sfîşie şi doare.

 

Şi te-am rugat în clipa ce mi-e grea

Să îmi întinzi o mînă salvatoare,

Nu cer prea mult, un petec de scrisoare

Că mă-nţelegi, mai mult nici că aş vrea.

 

Şi, liniştit că-s înţeles de tine

Pot aştepta senin îngerul morţii,

Îi pot aşterne flori în faţa porţii.

Să vină dar, aştept, acum mi-e bine.

Link to comment
Share on other sites

Estompare - Nichita Stanescu

 

Din ce in ce te stingi, te stergi

 

de peste sternul meu, faptura,

 

dira lucinda si, de melci,

 

tandra arsura.

 

Abia te tin intr-un cuvint,

 

ori in albastrul meu iris,

 

iarba-ncoltind dintr-un pamint

 

de somn, de vis.

 

Daca-nchid ochiul, te strivesc in pleoape,

 

daca respir, te-mping in aer,

 

neoglindito peste ape

 

tu, dulce vaer.

 

Ah, vine norul si ma sterge

 

cu un burete foarte rece.

 

Ramin ce-am fost, un tron de rege

 

din care ai plecat de mult...

Link to comment
Share on other sites

Adrian Păunescu

 

Spune-mi ceva

 

Dacă-am să te chem

Dă-mi măcar un semn

Fie şi-un blestem

Din partea ta.

Totuşi nu ştiu cum

Pentru-atâta drum

Ce-a-nceput acum

Spune-mi ceva.

 

În noaptea despărţirii dintre noi

Copacii cad pe drum din doi în doi,

În ochi mă bate viscolul câinesc

Şi am venit să-ţi spun că te iubesc.

 

Probabil drumul meu va duce-n iad

Mă-mpiedic de o lacrimă şi cad

Şi iar adorm şi iar mi-e dat un vis

Că biata cifră doi s-a sinucis.

 

Şi de atâta viscol vestitor

Nu ochii mei, ci ochii tăi mă dor,

Că tineri am intrat şi cu ce rost

Şi ce bătrâni ieşim din tot ce-a fost.

 

Nici aripile zboruri nu mai pot,

E numai despărţire peste tot

Şi se aude că va fi mai greu

Decât vom fi departe tu şi eu.

 

Dar nu pentru a-ţi spune că e rău

Am dat cu bulgări mari în geamul tău,

Ci ca să ştii, în viscolul câinesc,

Că plec şi mor şi plâng şi te iubesc.

 

Şi vreau să-ţi dau cu acte înapoi

Dezastrul împărţirilor la doi,

Ca să-nţelegi şi tu ce-i cuplul frânt

Şi cum e să fii singur pe pământ.

Link to comment
Share on other sites

Ingeri din lumina

 

Adelydda

 

Cu pielea ei de crin alb ca matasea,

Iubea lumina si o ruga sa stea,

Era craiasa dulce si in azut frumoasa

Ce cu cerneala-n vise se unduia in stea.

 

Pe ghimpi pasea mereu dar ea

Privea cu ochii blanzi spre albele lumini,

Iar recele topit si gura blandei nea

Ii suspinau pe buze:pe gene sa ne-anini!

 

Avea la gat margean cu pulberi de iubire

Iar pinse-n par tinea doar umbre dulci,

Izvorul amintirii o lacrima-n mahnire

Si ii zicea cu drag: la rasarit ma duci?

Link to comment
Share on other sites

Zeii batrani stiu inca sa petreaca!

 

 

 

Iubiti colegi purtand acelasi hram!

Sunt patruzeci de ani - o vesnicie!

De cand, intaia oara, ne porneam

De-aici, ca o superba herghelie

De manji nestiutori de bici si ham.

Eram frumosi: purtam vapaia pura

Care se-arata-intreaga pe figura.

Acuma, iata-ne - si mai frumosi;

De frumusete grea, interioara,

Care ne face - poate - mai sfiosi,

Caci n-are focul viu de primavara

Al astrilor puternici si gelosi,

Ci doar surasul palid care-inseamna

Caldura blanda-a soarelui de toamna.

Ei si!? Intelepciunea unei vieti

E s-o traiesti, pe fiecare treapta,

Prin ceea ce-i e propriu, si sa-nveti

a-i da, necontenit, masura dreapta.

Sa-i dam, deci, acceptatei batraneti

Prilejul de-a ne-ntineri, o clipa

Prin tot ce-a fost recolta si risipa.

Noi, toti, ne-am pregatit candva, de zbor

Aici, intre aceste ziduri sfinte.

Azi am venit sa ne rostim in cor

Recunostinta inimii, fierbinte,

Omagiul cald, al nostru-al tuturor,

Adus acum liceului prin care

Am cunoscut intaia consacrare.

Tot ca elevi, dar azi mai silitori,

Venim sa strangem generoasa mana

A unor fara seaman profesori.

Celor de-aici, si celor din tarana,

Intotdeauna le vom fi datori:

Caci tot ce le platim, pana la moarte,

Din ce ne-au dat, e doar o mica parte.

Ne-am adunat sa spunem, fara glas,

Prezent! in numele unor prieteni

ce nu-s aici; acei care-au ramas,

devreme sau tarziu, sub triste cetini;

sa ne-implinim cucernicul popas

la cerul lor cu astre scufundate

ce-asteapta azi un semn de pietate.

Suntem aici pentru-a raspunde-acum

La intrebarea: Ce-ati facut in viata?

E o-ntrebare de sfarsit de drum?

Eu cred ca nu: raspunsu-i inca-n fata.

Ci-n clipa cand il vom rosti, oricum

Ne-ar fi - carunt sau inca negru - parul,

Doar urma noastra spune adevarul.

Ne-am adunat ca sa-adunam acest

Teribil adevar al vietii noastre

Cu tot ce are mandru sau funest

Din biruinti, sperante si dezastre,

Sa nu ramana-n pulberi nici un gest,

Ci-insumat-ca un mirabil numar

Sa-l ducem impreuna, toti, pe umar.

Ne-am adunat sa ne copilarim.

Sa dezgropam din noi crenguta verde

A unui vesnic tanar vifleim

Pe care sufletul nicicand nu-l pierde,

Si-ncaruntiti cum suntem sa-l traim

Din nou: in cantecele si-n credinta

Care din leagan ne-au scaldat fiinta.

Iar daca-i scris ca orele de azi

Sa bata a suprema intalnire

Aprindeti-va sorii din obraz,

Fiti numai bunatate si iubire,

Si-orice cuvant rostiti-l in extaz!

Sarutul cel din urma, ca si-ntaiul,

Sa ne vegheze-n flacari capataiul!

Prieteni si colegi - bine-ati venit!

In lupta noastra crancena cu timpul,

Hai sa ne credem inca la zenit!

Restaurati, deci pentr-o zi, Olimpul!

Dati intalnirii nimbul cuvenit!

Din mana-n mana cupe mari sa treaca:

Zeii batrani stiu inca sa petreaca!

 

 

Ştefan Augustin Doinaş

Link to comment
Share on other sites

Poveste fara de sfarsit

 

Livia Bataiosu

 

O lacrima ascunsa intr-un vers,

Un zambet sters pe fete triste,

Dorinte ascunse intr-un vis imens,

Zdrobite de dureri intense.

 

O mana-ntinsa catre mine, suflet,

Ce-mi sterge lacrima, poveste a vietii

Te-mbratisez cu inima deschisa,

In doi noi vom uita raceala noptii.

 

Nicicand n-a fost poveste mai frumoasa,

Nici basm in care sa se povesteasca

Ce viata ne-a adus, minune-mparateasca

Nascuta printre stele, de suflet inteleasa.

 

Nicicand, niciunde nu a existat

Poveste de iubire fara de sfarsit,

Noi o traim cu adevarat

Si-o vom trai in timp la nesfarsit.

 

Poveste fara de sfarsit nascuta

Dintr-un suspin si-un suflet singuratic,

Ai stat deoparte, nestiuta,

Vei invia in universal enigmatic.

Link to comment
Share on other sites

Balada vestilor din ploi

 

de George Tarnea

 

 

Multumeste-te sa-mi scrii

Cateva cuvinte calde,

Cand va fi sa mi se scalde

Umbra vietii-n aporii.

 

Eu voi sta,oricum,atent,

Sprijinindu-ma de-o raza,

La-ntelesul viu de fraza

Si la frigul tau latent.

 

Daca tot mi-e dat sa mor

Inainte-ti cu o vreme,

Voi ajunge,nu te teme,

Sa-mi transform plecarea-n nor.

 

Si-or sa cada mai apoi,

Dinspre mine catre tine,

Vesti de dragoste,stii bine,

Risipite-n niste ploi.

Link to comment
Share on other sites

Aniversare

 

Autor: danco

 

S-a intamplat atunci, acolo,

Iubita mea, tu sa rasari,

Era intr-o zi cand s-a-ntamplat sa vii,

Ca o raza de lumina si de soare,

Era intr-o zi cand s-a-ntamplat sa fii,

Scumpul meu luceafar, vesnic intre stele.

 

De ziua ta, iubita mea, iti daruiesc,

Fericirea ce-n cuvinte nu pot sa-ti spun,

De ziua ta, iubita mea, iti daruiesc,

Cuvantul bun si cald si sincer

Si te doresc..inger ce-n suflet imi esti.

 

Si esti parfumul meu de vis

Si adierea calda ce-n mine port

Si mai presus de tot si toate,

A mea iubire intruchipata.

 

Sa te sarut as vrea mereu,

Dar stiu ca eu...si stiu ca-i greu,

Dar cred c-ai sa ma ierti,

Caci inima imi esti pe veci.

 

Speranta-mi esti si paradis

Si doar tu poti sa ma-ncalzesti,

Caci iarna imi e in fiecare zi,

Cand alaturea nu-mi esti.

 

Nebunesc ma doare-n suflet

Si n-as vrea ca sa te pierd,

Caci te iubesc, te rog sa crezi,

Adevarat si fara alinare.

 

Si te-ai nascut atunci, acolo,

Ai rasarit cu primii ghiocei

Si-as fi putut sa jur ca am simti

..o adiere.

 

De-as fi stiut,

Ce iubire minunata o s-apara,

Cerul, supus l-as fi privit

Si i-as fi multumit...

Ca te-ai nascut.

Link to comment
Share on other sites

Bibliotecile fericite

 

 

Şi eu vă spun că am văzut

biblioteci fericite

cu turnuri de cărţi răsărinde

din mlaştini de covoare

cu ogive închipuind uriaşi crini amnezici,

cu tâmple de icoane.

Halebarde păzeau stranele de lemn

lustruite de bărbi înţelepte. Firidele

erau pline cu sextante şi lunete astrale

iar îmbrăcăturile vechilor tomuri

încă mai duhneau a sânge animal

bine încopciate în buloane de-argint

şi în broboanele pietrelor rare.

 

Am văzut biblioteci fericite

cu cărţi din care creştea iarba,

cărţi de apă, de piatră şi naftă,

cărţi volatile şi carnivore, cărţi

din care ieşeau locomobile şi

ghilotine, cărţi în care Romeo şi Iulia

chiar se iubeau tăvălind cinstitele,

uriaşe in-folii, cărţi-arce

pline de lighioane (girafe-ntre ele)

cărţi bolnave cu teribile răni putrefaote

şi cărţi tămadă.

 

Cărţi în care e frig, în care ninge,

în care se surpă cascade

cărţi ghiftuite cu cadavre de cai,

prăzi de războaie şi imperatori,

cărţi scrise de îngeri pe cartilagii florale,

cărţile tiranilor, cu litere împuşcate

şi, grozăvie! cărţi scrise chiar de poeţi

ba, încă şi mai mult, scrise cu poeţi

(trupuri mumificate, miniaturizate

de vraci niponi şi aduse la proporţiile

lăcustei; strivite-apoi printr-un tertip

al tipografilor-călăi dintr-un alt veac,

cel viitor), cărţi friabile, gata să se rupă

la cel mai mic pipăit, împăroşate,

cu genele câte rămân în ipsosul cald

la facerea măştii mortuare (vezi Eminovici M.),

pline de alge strivite şi ieftine cerneluri.

 

Există şi asemenea cărţi în ospiciile

bibliotecilor fericite; cu pielea coperţilor

toată numai fisuri, numai riduri şi cearcăne,

cu transpiraţie de mahorcă stătută,

cărţi îmbrăcate în coji de pâine

şi-n mâl fecundat de insecte vorace.

 

Adesea ele sunt tipărite în sticlă vulgară

şi se vede prin ele şi-atinse se sparg;

alteori sunt tipărite pe ploaie

ori pe cărămizi de pământ. Poeţii

încep prin a scrie cu mormintele lor

şi sfârşesc înainte de propria naştere,

nevăzuţi, neştiuţi. Ei îşi mănâncă tomurile

de le e foame, de le e sete îşi beau scrisa,

cu cărţile lor fac copii, cu ele se-mbracă

stârnind dezgust şi mirare în

bibliotecile fericite..

 

În bibliotecile în care cartea de gresie

întrece preţul cărţii de smarald iar cartea

de salcie desfide cartea-lotus.

 

Eu am văzut biblioteci fericite.

 

 

 

Gheorghe Tomozei (1936 - 1997)

Link to comment
Share on other sites

Orologiul de gheaţă

 

 

La cumpana nopţii, eu sui într-un turn.

Paingi, cucuvai înţelepte

se-ntrec să-mi oprească urcuşul nocturn

de stajă pe strâmtele trepte.

 

Dar nu e nici buhă cu strigatul ei,

nici iască cu ochiul sinistru,

nici aprige pliscuri ce scuipă ulei,

nici aripi suflând ca un sistru,

nici spadă jucându-mi pe crestet pieziş,

nici limba-ntre graniţe oarbe

să stea împotriva acestui suiş

ce-ntr-una, hipnotic, mă soarbe.

 

Treptat izbăvit de pământul greoi,

desprins de lumeşti simulacre,

mă-atrage un cer limpezit ca un sloi

cântând din vapaile sacre.

 

Cu ce fel de grai să rostesc pe deplin

şi cui - amuţitul elogiu?

În turn, îngheţat, albăstriu, cristalin,

mă-aşteaptă un divin orgoliu.

 

Mărire acestei adânci arătări!

În locul rotirii de zodii,

cu inimi aici şi la mari depărtări

stau orele fixe, ca rodii.

 

Uitate sunt, deci, izgonite de timp

aversa de stele-n înalturi,

şi naşterea florii superbe din ghimp,

şi goana dorinţei în salturi.

 

De-acolo de sus, de pe înaltul prag

privesc fascinat înafără.

Ce sferă perfectă! Pământul cel mic

cu multele sale învelişuri

e una: nimic nu se naşte, nimic

nu moare în lut şi-n frunzişuri.

 

Vai mie, credeam că fărima e-n mers!

Iertare, ah! somnuri eterne,

minuni împietrite cu licarul şters

de-o iarna ce nu se mai cerne.

 

Ca roiuri de ornice prinse-n îngheţ

ce-mi mângâie ochii şi părul,

descopăr în lucruri tiparul măreţ,

modelul dintâi, Adevârul.

 

Nicicând n-am crezut că-o să poată-ncăpea

pădurea-ntr-o singură ghindă,

noianul de stele-ntr-o singură stea,

oceanu-ntr-un ciob de oglindă.

 

Aceasta e fata trăind dedesubt

a lumii, obrazul de taină:

integru, statornic, în veci necorupt,

mereu despuiat de-orice haină.

 

O, veşnic aş vrea să întârzii aici,

pe treapta supremă la care

fiinţa nu scade ca umbrele, nici

prezenţa nu trece-n mişcare.

 

Mereu să mă-mbete, cuprins la mijloc,

şederea a toate-ntru sine.

Dar vai! răsuflarea mea, ca un foc,

topeşte zăpada sub mine.

 

O limbă porneşte să mişte, şi bat

cleios adormitele ore,

şi prind să răsară-ntr-un spaţiu curbat

de spaime străvechi aurore;

privelişti limpide se-mpăienjenesc,

departe o lună apune,

cad codrii cu-un ţipăt prelung, omenesc

şi marea începe să sune.

 

O, nu-mi este dat ca în marele ger

să dăinui! Vai, nu mi se cade

aici, unde toate - salvate - sunt cer,

aici, în opritele cascade,

să-ntârzii prea mult: nu sunt vrednic să port

în ochi fericita vedere

a viului care-mi apare ca mort,

a tot ce durează-n cădere...

 

De-aceea mă-ntorc întristat şi cobor.

Paingi, cucuvai înţelepte

mă cheamă-ndărăt, mă ajută să zbor

în jos, pe spirale, pe trepte.

 

Dar eu încă sovai: mă tem să mă scald

în ore ce iarăşi mă-nhaţa.

Eu plâng, şi mă zbucium în trupul meu cald.

În turn, orologiul îngheaţă.

 

Ştefan Augustin Doinaş

Link to comment
Share on other sites

Cuvintele

 

Wolf von Aichelburg

 

Cuvintele m-au părăsit deodată.

Închis într-o muţenie senină

nu mai aştept pe nimeni să mai vină,

iar bezna mă cuprinde, furişată.

 

Ce ar fi de spus în surda-ntunecare,

şi limba cui, s-ajungă, mai încearcă

pe-a mea, de mine-nstrăinată parcă?

Zâmbesc, când tu începi o întrebare.

 

Să mai arăt şi să numesc, îmi ceri,

când sunt de toate strâns împresurat.

Ce nici nu mai speram, s-a întâmplat.

Pe mut, cine-l desparte de tăceri?

 

Chiar sunetele şi-au sfârşit concertul,

mai bine zis sunt de neauzit.

Printre adormiţi mă simt nestânjenit,

s-or dezobişnui de mine, cu încetul.

Link to comment
Share on other sites

Aripi de ceata

 

Lasa-ma sa stau cu ochi-nchisi

Si atinge-ma cu o sarutare

De-mi inneaca sufletul amar

Intr-un ocean...ori mare.

 

Incalzeste-ma cu-o mangaiere

Cu ale tale raze razbunatoare

Si nu lovii in ochii blanzi,

Ascunsi prin salcii plangatoare.

 

As vrea sa rad,

In campul fericirii mele,

Nu doar sa plang,

Sub cerul plin de stele.

 

Intinde-mi bratul tau - o punte,

Nu judeca dintr-o privire,

Aceasta ceata nedorita- rece,

Ce-i calda, adanca, iubitoare.

Link to comment
Share on other sites

Mihai Eminescu

De ce nu-mi vii

 

Vezi, rindunelele se duc,

Se scutur frunzele de nuc,

S-aseaza bruma peste vii -

De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii ?

 

O, vino iar în al meu brat,

Să te privesc cu mult nesat,

Să razim dulce capul meu,

De sinul tau, de sinul tau !

 

Ti-aduci aminte cum pe-atunci

Când ne primblam prin vai si lunci,

Te ridicam de subsuori

De-atitea ori, de-atitea ori ?

 

In lumea asta sunt femei

Cu ochi ce izvorasc scântei ...

Dar, oricit ele sunt de sus,

Ca tine nu-s, ca tine nu-s !

 

Căci tu inseninezi mereu

Viata sufletului meu,

Mai mindra decât orice stea,

Iubita mea, iubita mea !

 

Tirzie toamna e acum,

Se scutur frunzele pe drum,

Si lanurile sunt pustii ...

De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii ?

Link to comment
Share on other sites

Iubirea

 

 

Livia Bataiosu

 

Iubirea te-nalta spre culmi in neant,

Sufletu-ti sfarma cu lacrimi de dor,

Gura zambeste.ochii iti plang,

Ce sentiment inaltator.

 

Suflet de piatra daca-i avea

Iubirea ti-l face nisip miscator,

De gheata de-ai fi ea tot te-ar topi,

In rauri de ape te-ai scurge usor.

 

Un dulce cosmar este iubirea,

O dulce tristete ce-o cautam.

Ea vine incet ?FRUMOASA-te-ndeamna

Si pleaca lasand durere si teama.

 

Imbatat de iubire pe nori poti pluti,

Te poarta spre vise spre noi galaxii,

Caderea e grea, te doare nespus,

Pumnalul tradarii te trezeste din vis.

 

Fericire, extaz tot ce-i frumos,

Iubirea iti da,te ridica de jos.

Deznadejde si lacrimi,durere si dor,

E pretul platit de un muritor.

 

Cununa de flori iti pune iubirea,

Cand pleaca coroana de spini vei purta.

Vor trece veacuri peste noi si sori se vor stinge,

De-a pururi iubirea peste noi va trona.

 

Oricat te-ar durea o cauti mereu,

Este esenta vietii,fara ea ai gasi,

Suflete reci si inimi de gheata-UMBRE-

Ce-si cauta sensul pentru a trai

Link to comment
Share on other sites

Chitară

 

 

Cu ochi mari te urmăresc

Printre flori cu vii răsfrângeri,

Însă fraţii tăi sunt îngeri

Şi mi-e visul omenesc,

Cu ochi mari te urmăresc.

 

Sunt migdali şi albi şi rozi

Şi e iarbă şi e soare,

Umbră, apă şoptitoare,

Viaţa, dragoste, nerozi.

Sunt migdali şi albi şi rozi.

 

Sub măceşi şi liliac

Cântă însă taina veche…

La ureche, la ureche,

Eu ţi-aş spune-o după plac,

Sub măceşi şi liliac.

 

 

Alexandru Macedonski

Link to comment
Share on other sites

Marin Sorescu

 

Am zarit lumina*

 

*(o poezie pentru sufletul meu)

 

 

Am zarit lumina pe pamant

Si m-am nascut si eu

Sa vad ce mai faceti

Sanatosi? Voinici?

Cum o mai duceti cu fericirea?

Multumesc, nu-mi raspundeti.

Nu am timp de raspunsuri,

Abia daca am timp sa pun intrebari

Dar imi place aici.

E cald, e frumos,

Si atata lumina incat

Creste iarba.

Iar fata aceea, iata,

Se uita la mine cu sufletul...

Nu, draga, nu te deranja sa ma iubesti.

O cafea neagra voi servi, totusi

Din mana ta.

Imi place ca tu stii s-o faci

Amara.

Link to comment
Share on other sites

Ana Blandiana

 

Ar trebui

 

Ar trebui să ne naştem bătrâni,

Să venim înţelepţi,

Să fim în stare de-a hotărî soarta noastră în lume,

Să ştim din răscrucea primară ce drumuri pornesc

Şi iresponsabil să fie doar dorul de-a merge.

Apoi să ne facem mai tineri, mai tineri, mergând,

Maturi şi puternici s-ajungem la poarta creaţiei,

Să trecem de ea şi-n iubire intrând adolescenţi,

Să fim copii la naşterea fiilor noştri.

Oricum ei ar fi atunci mai bătrâni decât noi,

Ne-ar învăţa să vorbim, ne-ar legăna să dormim,

Noi am dispărea tot mai mult, devenind tot mai mici,

Cât bobul de strugure, cât bobul de mazăre, cât bobul de grâu..

Link to comment
Share on other sites

FEMEIA

 

Autor: Stancu Nick

 

De mii de ani poeţii au pus în vers femeia

I-au ridicat statuie şi-au venerat-o-ncânt

Că-n lume ea deţine secretul şi scânteia

Ce-aprinde taina vieţii,iubirea pe pământ.

 

E farmecul trăirii sau roua dimineţii

În care speli necazuri păcate şi tristeţi

E floarea ce încântă şi dă culoare vieţii

Şi freamătă de viaţă chiar dacă o rupeţi.

 

E cântul ce adoarme şi scutul ce păzeşte

Sau blânda adiere pe care zbori în gând,

E câteodata duşul ce din coşmar trezeşte

Sau zidul ce opreşte spre rele alergând.

 

E mama cea duioasă ce-şi vinde tinereţea

Să creşti în bunăstare să ai de toate-n plin

E masca zâmbitoare să nu observi tristeţea

Când masa e săracă sau viaţa în declin.

 

E bunicuţa blândă nevastă sau iubită

Pe marea scena-a vieţii nu este rol mai prim

De-aceia tu femeie vei fi în veci dorită

Cu-adâncă plecăciune în faţa ta mă-nchin.

Link to comment
Share on other sites

Simţire

Arthur Rimbaud (1854 - 1891)

 

În seri de vară-albastre, voi merge pe poteci

Printre ţepoase grâne, strivind otava verde,

Şi tipărindu-mi paşii în firele ei reci,

Îmi voi lăsa-n vânt părul – uşor să mi-l dezmierde.

 

Voi merge în tăcere, şi fără nici un gând,

Dar îmi va creşte-n suflet iubirea nesfârşită;

Ca un nomad umbla-voi, departe, străbătând

Prea fericit, Natura, ca lângă o iubită.

 

 

 

În româneşte de Petre Solomon

Link to comment
Share on other sites

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Paste as plain text instead

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

Loading...

×
×
  • Create New...