Jump to content
Vesperala Forum

O poezie pe zi


vesperala

Recommended Posts

Radu Gyr

Cavalcada

In freamat lung de mare treapat

pe armasari de-arama grea,

gonind s-ajunga pan la capat,

inalti, cu pumnul pe plasea,

atatia trec si rad cum schioapat

in urma lor, pe gloaba mea.

In urma lor pe gloaba mea !

Galopul lor inghite poste,

potcoava sfarma cremenea,

sau scoala smarcuri sa ma-mposte

cu smoala-i putreda si rea,

caci m-au lasat la zeci de poste

in urma lor, pe gloaba mea.

In urma lor pe gloaba mea !

Nu-i poticneste-n drum nici sete,

nici rani nu-si spala la cismea,

nici muntii nu le stau perete.

Eu cad in fiece valcea,

las zdrente-n fiece scaete,

julit ma urc pe gloaba mea.

In urma lor pe gloaba mea !

Si cum merg cetele buimace

spre nicaieri, spre nimenea,

se-afunda goana in baltoace

si cade primul frant din sa.

Pe langa santu-n care zace

eu trec la pas cu gloaba mea.

In urma lor pe gloaba mea !

Si rand pe rand incep sa cada,

le suna zaua a tinichea,

eu n-am nici zale, n-am nici spada,

dar cred intr-un crampei de stea ;

si-n timp ce corbii vin sa-i roada

taras ma urc pe gloaba mea.

‘Naintea lor pe gloaba mea !

 

 

 

 

 

 

Link to comment
Share on other sites

  • Replies 1.2k
  • Created
  • Last Reply

Top Posters In This Topic

Top Posters In This Topic

Posted Images

Eu cad in fiece valcea,

las zdrente-n fiece scaete,

julit ma urc pe gloaba mea...

 

Plecaciune, illule, splendid mesajul acestei poezii, ce pacat ca-l constientizam abia la final, dupa ce nu mai avem nici martoaga ...

Si pasii nostri, illule, tot mai anevoiosi, tot mai sovaielnici... :bighug:

 

Mai ai poezii de-ale Gabrielei Debehogne, alias Rubens a noastra?

Link to comment
Share on other sites

Camelia Armati

 

 

 

Amar

 

Amar ca fierea-mi este gândul, amar cuvântul,

Amară-mi este pielea, ieri- dulce ca și mierea...

Mă uit spre steaua tremurândă- pistol la tâmplă,

Mă uit la cerul ce se-afundă în verdea luncă;

 

Iarba-i amară din zori în seară- amară vară,

Cuțit de piatră spintecă-n seară căldură-amară,

Mă urmărește pelinu-n carne; visu-mi stă-n palme,

Mă răscolește, otravă-mi sare în ochi: sudalme.

 

E greu, mă arde, e greu pelinul: făcut-au plinul,

De bucurie, vărsatu-și-au cu ură, din plin, veninul

Și apa-n care mă privesc e tulbure, grea și amară,

Îmi pun o stea la tâmplă: trag...gânduri să sară...

 

Mi-e dor de dorul dulce, de iarna clară, de scorțișoară,

Mi-e dor să-mi plângă un țurțure pe suflet-gheață iară,

Topită curge; prin mine-i același blestem: o neagră cruce,

Iar rătăcesc pe-un drum cu jar și-o singură răscruce...

 

Dacă adie, și vântul se strâmbă în volta-i spre boltă,

Gustul înjunghie prin pâinea de cer iar a revoltă.

Mă scutur cu silă, mi-e inima arsă și strânsă, debilă,

Amarul zvâcnește prin ea: cartea-i de-otravă subtilă.

 

Atârnă-așa greu amarul, atârnă-n străin sufletul meu,

Aș vrea din ochi să-mi lepăd darul, să-mi văd de drumul meu,

Frânturi de-amar se scurg prin venele-mi prea subțiate,

Bucăți de jar se plimbă-n iadul meu: amar și-n moarte.

 

Astăzi și-amarul mi-e amar și jarul mi-e prea jar,

Otrava din pahar o beau ...să-mi fie-n moarte har,

M-aplec să mă adun din funduri negre de genuni,

Povestea să mi-o spun...amară, necurățată cu săpun.

 

Adorm...iar perna-mi respiră: amară-i, moale și pustie;

Pe tâmplă-mi merge un coșar cu barbă lungă, colilie,

Pieptu-mi respiră o iarbă cu pelin: mai mor puțin,

Pe fruntea-mi albă mi se scurge-ncet o dâră de venin.

 

Plouă amar, iar inima-mi mustește o calmă deznădejde,

Din palme-mi cianura se lasă-ncet în vârf de dește,

M-aș duce pe un munte: otravă rece, albă-l podidește,

Urechea-mi susură încet spre buze: pocalul îmi dă veste.

 

pictor: Santiago Carbonell

 

post-108-1427966338_thumb.jpg

 

 

 

 

 

Link to comment
Share on other sites

Romanţă

de Mihail Lermontov

 

Pe-al mării ţărm stă dârză o stâncă-ntunecată,

Pe fruntea ei, un trăsnet se abătuse-odată.

Şi-a despicat-o-n două lăsând la mijloc cale

pe care spuma apei în clocot se prăvale.

Sunt două stânci străine, cum le-a lăsat furtuna.

Lungi crăpături arată c-au fost odată una.

La fel, pe noi bârfirea să ne despartă vreu

Şi totuşi, pentru tine, străin eu n-am să fiu.

Nu ne-ntâlnim. Iar dacă s-ar pomeni de mine

În faţa ta, ai zice: "Cine-i acela? Cine?"

De-ai să huleşti viaţa-mi cu tine, împletită,

Ai să-nţelegi că, astfel, tu însăţi eşti hulită.

Din amintiri- pe mine, simţirea mea-nfocată,

 

N-ai să le smulgi... Nici clipa trecută. Niciodată.

Link to comment
Share on other sites

Gabriela Debehogne (rubens)

 

Nebunia curajului

 

Un nor negru-albăstru mi se-aşterne pe pleoape

Lumina dispare-intr-un val greu, de noapte.

Durerea şi teama se adună in salbă

Mâine, poate, prin gene imi va da fir de iarbă.

 

Nebunia mă paşte, imi va paşte curajul….

De revoltă şi lacrimi imi plesneşte corsajul

Inima nudă, în sânge scăldată

Mâine, poate, obosită , va-nceta să mai bată ….

 

O rază de soare mi se plimbă pe faţă

Printre gene îmi picură seva de viaţă

Şi dansează-ndrăcit în horă cu vântul

Cu firul de iarba vrăjeşte pamintul.

 

Soarele-ntreg îmi zâmbeşte acum

Durerea o arde, o preface în scrum.

Ramâne la pîndă norul negru-albăstriu;

Îl aştept pentru mâine, pentru cât mai tîrziu.

Am decis curajosă în viaţă să fiu.

 

 

 

pictor: Dalila Del Valle

 

 

 

post-108-1428060050_thumb.jpg

Edited by illudere
Link to comment
Share on other sites

 

Cincinat Pavelescu

 

 

Simbolul neantului

 

Fugi, geniu al nenorocirii,

Duşman al visului şi-al forţei,

Tu, care-n mrejele iubirii

Învălui germenele morţei.

Fugi, glasul tău mă înfioară

Trimite-ţi dorul să se culce…

Sărutul tău dacă e dulce,

A lui beţie mă omoară…

Şi părul tău e-ncolăcire

De şerpi cu limbile-otrăvite,

Tu eşti adâncul ce înghite

Virtute, geniu şi simţire.

Ascunde-ţi trupul alb şi gol

- O, şarpe dulce al pieirii! –

Căci deşi pari minunea firii

Eşti al neantului simbol.

 

 

pictor: Lilla Mazurkevich

 

 

post-108-1428122778_thumb.jpg

 

Link to comment
Share on other sites

 

Camelia Armati

 

Mă caut...

 

Mi-e sufletul îngenuncheat în brazda ei

Și mâini de pravoslavnic împreun,

În fața Poeziei, tot sângele-mi adun

Și-n Alfa si Omega - credința mi-e temei.

Mă caut cu lumina și cu umbra

Și mă găsesc la fel de efemeră,

Iar inima bucată e de-Alhambra

Și forma ei rămâne veșnic sferă.

Din palma mea se tot ridică apă,

În ochii mei se tot înalță gând,

Iar dragostea, din inima-mi s-adapă,

Cu foc în apă și cu apa-n foc arzând.

Ca o păgână, în fața iubirii ce mă-nchină,

Mai cad si mă riduc cu inima prea plină,

De lacrimile blânde, de creștină,

Ce toată viața ei, a jinduit Lumină...

 

pictor: Wojtek Siumak

 

 

 

post-108-1428207694_thumb.jpg

Link to comment
Share on other sites

Gabriela Debehogne

 

(Rubens)

 

Oltenia, la taifas la colţ de uliţă

 

 

Se asezară în cerc, strânse una-ntr-alta, care pe-un scăunel mic, care pe-o caramidă sau piatră pusă acolo de nu se mai ştie cine, de nu se mai ştie când … deşi de staturi diferite, rar depăşea vreuna cu un cap.

Aşa era obiceiul, duminica, la taifas, la răscruce de uliţi. De dimineaţă, care la biserică, care la cimitir la pomenit iar după prânz, la birfă.

Aceleaşi vecine, vreo şapte opt , foarte rar mai multe, doar dacă mai aducea vreuna vreo soră sau pe altcineva din neam, de-ncredere . Printre ele, cu mamaie, mă aşezam şi eu, când ramâneam doua -trei săptămâni în vacanţa de vara.

-Fugi fă de-aci, pă’ nu mi-a spus mie Ana lu' Terbeci. Zău, ce d*cu , dor ştii ca nu mint. A prins-o cu Costică a lu’ Ţarfolea. In casă, cică dădea să plece când a dat peste ei…

-Aşa, nu mai spune ţaică, oţâr' mai târziu dacă intra ăla, scăpa bietu Costică.

-Iote la ia, asta-l apară! Pă’ daca i-a murit muierea sa călărescă pe ale altora acu’ ?

-Hoo fa, te aprinsăşi, ziceam şi io, ca l-am vazut amărit, cu cămasa murdară pe iel.

Gica lu’ Spânu , a mai batrină dintre ele, işi trase basmaua peste frunte, se scarpină-n ceafă şi scuipă alături.

-Fa fetiţăăăăăă, că ce mă mai doare şalele , ptiu, crecă vine fro ploaie …

-Leană, du- te fa şi adu’ şi tu o oal’ de apă, că stai aci aproape, pân’ trec ăştia cu nunta, eheeee … ma pusă d*cu de mâincai iar cu usturoi si mă arde la maţă …hai fă venişi sau nici nu plecaşi ? Ce zâsăşi ţaică Gică, ca vine ploaia ? Ar fi bine de-ar da Dumnezău , pupa-i-aş’ tălpile, mânca-i-aş curu’ lui ; da nu dă, ţaică, că pe mine nu mă junghie genunchii, si cind nu mă junghie pe mine genunchii să ştii că nu e rost de udătură. Aşa Leană, să-ţ’ dea sănătate, dă-ncoa oala…… buna apă ai fa, rece la linguruş. Care mai aveţ’ sete ? Na ! Aşaaaaa, zâceam de Costică, da de Nuţa nu zâce una pâs, nici de ea nici de bărba-su...

-Cică iel n-ar mai putea, aşa vorbeşte oamenii la circiumă, da acu’… ce ştiu io, că dor n-am fost cu iel… Că ce zic oamenii la beutură, să nu crez decât pe juma.. Nu al meu, ca-l meu ţâne la ţuică, ăilalţ’…

-Io alta am auzît, cică Nuţa n-ar mai vrea, cica-r vrea să să despartă şi să plece la mumă-sa , la Almăj… Ş-aşa, ce-a avut şi ce-a pierdut, bărba-su, că putoare şi impuţită ca fomeia asta, nici că să mai poate ..

-Hai fa ca nu ie ia a mai ra, mai sânt iele altele, de să dau cinstite şi fuge la biserica la spovedanie…

-Hait, i-auz' muzâca, vine ăştia cu nunta. Nu e din sat mireasa, nu ştiu io de-o fi fată, de unde d*cu să ştiu!!! Vorbişi şi tu Mărie, să nu taci! Aşa ai povestit şi de-a lu’ neica Mitriţă, de erai să le bagi cearta-n cas’. Ho să să-nsoare şi fiu-tu , să vedem de ia fată mare, de-o mai găsi…-

-Eeeheee, nu mai e ce-a fost la timpu’ nostru, s-a dat pămintu’ cu zgaidele-n sus ! De-aia vine sfârşitu’, să ştiţi de la mine !

Lucica lu’ Brâncoi avea întotdeauna ultimul cuvânt . O ascultau toate, că la câte necazuri şi supărări avusese, mai ales de când i se spânzurase băiatul!!! Nu căuta una gâlceava, aşa se făcuse de rea.

Se ridicară, îşi neteziră fustele negre şi uşor creţe, îşi îndreptară şorţul , basmaua şi , care cu mâinile la spate, care cu ele pe burtă, care-n papuci de plastic, care desculţe, aşteptară cuminţi alaiul apărut in capu' uliţei...

Nunţile, inmormântările, momentele lor de răgaz şi distracţie. Că pe urmă, fiecare la casa ei îşi duceau cum puteau zilele.

 

 

 

 

 

post-108-1428508204_thumb.jpg

Link to comment
Share on other sites

Of, Doamne, Rubens, are Sorescu urmasi de soi! :rade: Aceeasi tematica, aceleasi mesaje, aceeasi interpretare a vietii rurale , voci si roluri definitorii , o combinatie ideala intre tragicul de fiecare zi si comicul de situatie. Iata un exemplu din " La lilieci" :

 

Nicaieri nu mananci o varza cu carne

Mai gustoasa ca-n cimitir,

De ziua mortilor, cand se face pomana

Si toate femeile vii se intrec in de-ale mancarii.

Masa e-ntinsa pe iarba, la umbra bisericii

Crapate, de-a razbit aproape de sfinti crapatura

Si cand bate crivatul, iarna, cred ca le degera colacii de lumina care le

strang tamplele.

 

Pe costree si troscot se-ntind stergarele de canepa,

Tinute, sa nu le ia vantul, de strachini si oale

smaltuite,

Unele se vor imparti la urma, poate apucati si voi, mare e

Dumnezeu.

Dar mai e pana-atunci, ne ghiortaie matele, ni s-a lipit burta de sale.

Ce

face popa ala, de-ntarzie?

Toti s-au asezat jos, aproape turceste,

Femeile dau peste mana copiilor care n-au rabdare.

Apare tarcovnicul, lumea se ridica-n picioare, cinstind intelectualul,

Se aude troznet de oase rupte de munca.

Se-ncepe de la tuica, simti mirosul prunei,

De asta nu te doare capul, chiar daca n-ar fi binecuvantata de sfintia-sa,

popa

Nita,

Care a venit in sfarsit otarat, are necazuri c-o mejdina,

A lasat stanjenul langa clopotnita si-a slobozit pomana...

Link to comment
Share on other sites

 

 

Camelia Armati

 

Magicianul

 

 

Cu mâini abile învârte cercurile albe,

Le împletește, ori mi le face salbe.

Cercei mi-atârnă la urechi- ca lacrimi,

O mare-ntreagă plină e cu patimi!

Și fiecare strop se frânge în lumină:

Unu-i de soare alb, iar altul e de tină,

Se-atrag, se contopesc în vina fără vină

Și se rotesc în cercuri de zăpadă fină...

E el, Magicianul, apare fără veste,

În palmele-i deschise mereu cu o poveste

Și-n șoaptă, la ureche, ca vântul suflă-ades,

Cuvinte ne-nțelese, dar zise pe-nțeles...

O dată-i soare, scos de-o rază, ca de o ureche

Și vine ca prinos iubirii de pereche...

Apoi, e raza lunii din noaptea cea adâncă,

Lumină-n umbra colțuroasă de înnegrită stâncă.

Lamă în zi de sărbătoare, cuțit ce taie pâine

Și prevestind moartea, se pare, a zilelor de mâine,

Magicianul ce-mi apare-ades în vis adânc,

E al pădurii-n veci ales și-al apelor cuvânt.

Străjerul veșnic nedormit, veșnic cu ochi agili,

Apare trăsnet răvășit, ori fulgerul tiptil,

Iar ochii verzi dacă-i privești cu luare-aminte,

Ușor, ușor, te rătăcești uitând și de cuvinte...

Aduce iarnă-n miez de vară când suflă viscolit,

Magicianul meu din seară atât de mult iubit!

Când ninge-n mine, vine vara cu iarna dimpreună,

Iar Soarele cu alba Lună dansează mână-n mână...

Zăpada aurie și ochii smaraldini,

În vara cenușie e gerul cel hain...

Magicianule, adu-mi-te pe tine-n dar,

Obrazul cald, în pieptul meu ți-l reazemă- hotar

Al luminatei ierni de gheață și de vis

Și-a-ntunecatei veri de suflet mort, proscris!

Să-mi geruiești și gura, sărutu-ți să mă prade,

Iar mâna-ți să alunece, pe mine, în cascade...

Frământă-mă cu foame, cu ură, cu iubire,

Magicianul meu, mă leapădă de fire...

Să vii în albă iarnă cu ochii tăi de vultur,

Să vii în neagră vară, de patimi să te scutur...

Cu mâini abile să învârți tot cercurile albe

Și se le-nmoi adeseori în lacrimile-mi calde,

Sărută-le, iar sarea lor și marea s-o albească,

Și vara neagră, și iarna ta împărătească...

Mă-ncolăcesc pe palma-ți, ca șarpele de iarbă,

Te-ademenesc să te întinzi cu mine pe o nalbă

Și împletiți în cercuri albe, prin iarna din ferestre,

Magicianul meu, de moarte, mai spune-mi o poveste!

 

 

 

pictor: Tomasz Alen Kopera

 

 

post-108-1428520044_thumb.jpg

 

Link to comment
Share on other sites

Am luat-o de pe Facebook, ca mi-a placut si ca sa ne mai aducem aminte de Danco!

 

A doua tinerețe

 

Îmi dă târcoale primăvara,

Cu al ei rod colorat din fiecare floare,

Ușurându-mi povara iernii care s-a topit,

Și s-a scurs în pământul încă înghețat.

 

Mă simt luat pe sus de o tinerească energie,

Pornesc fără să pășesc prin lumina zorilor zglobii,

Fug râzând pe urma amurgului tăcut care s-ascunde,

Dincolo de orizontul presărat cu fulgi de gheață arămii.

 

Am locul meu, în privilegiata grădină a suveranității parfumate,

Și-mi lepăd armura trecutelor albastre nopți pustii,

Inspir, de-ar fi să mor pe loc, sunt stoicul fără grai,

Al sorții, sobru și sfios proces, al vieții trai.

 

Încerc o revenire-n locul în care-am renăscut,

Refac același drum, caut același vechi reper,

Zăresc aceiași minoritate de idei de care-am râs atunci,

Mă-mbăt cu-aceiași băutură tare, ca-n purtările firești.

 

Îmi port amorul bine-ascuns în buzunar,

Îl țin în mână, nu mă despart de el,

E ultimul, cel mai de preț pandativ vulgar,

Ce mi-a rămas în ființa-mi fără har.

 

Și-mi dă târcoale primăvara,

Mă-mbată cu efervescența ei nemuritoare,

Mă leagănă, se joacă-n țara visurilor blânde,

Ușurându-mi povara care m-a durut.

 

Autor, Dan Coblis(Danco)

Link to comment
Share on other sites

Am luat-o de pe Facebook, ca mi-a placut si ca sa ne mai aducem aminte de Danco!

 

Big, ia vezi, nu cumva il poti fura si pe autor, n-o poti fura si pe Livia? O incercare, acolo, spune-le ca vreau sa-i vad si n-oi mai avea mult timp la dispozitie sa-i astept, sa se grabeasca... :clapping:

 

Link to comment
Share on other sites

DA-MI SUFLETU-NAPOI

Autor : LIVIA BATAIOSU

 

Da-mi sufletu-napoi, iubire.

Ia-mi vazul ochilor in locul lui.

Caci fara suflet n-am traire,

Da-mi sufletul, ca-n mine nu-i.

 

Tu dragoste mi l-ai rapit

Si m-ai lasat cu-n trup golit.

E gaunos ca lemnul sec,

Da-mi sufletul sa pot sa plec.

 

Tu vis frumos mi l-ai pierdut,

In zboruri line ingeresti.

Poate e-n stele ratacit,

Da-mi sufletul de ma iubesti.

 

Poate-i ascuns in picurii de ploaie,

Singur ratacind prin nori.

Da-mi sufletu-napoi, tu ploaie..

Si ia-mi auzu-n locul lui.

 

Da-mi sufletul, tu suflet care,

L-ai cucerit si l-ai iubit.

Da-i drumul inapoi sa zboare,

Sa fie liber, fericit.

 

S-alerge singur ca la inceput,

In vise si pe cerul plin de nori.

Sa zboare catre stele aprinse,

Da-i drumu-n picurii de ploi.

 

Mi-ai luat sufletul si m-ai ucis,

Caci fara el eu nu am vis.

Da-mi sufletul si-l voi darui,

Celor care -l vor iubi si pretui.

Link to comment
Share on other sites

De luat aminte

Goethe

 

Ah, ce poate omul cere?

Ce-i mai bine: pacea-n sine?

Să se-agaţe cu putere?

Să se vânture-i mai bine?

 

O căsuţă să-şi dureze?

Corturi să ridice-n cale?

Stâncii să se-ncredinţeze?

Chiar şi stânca se prăvale.

 

Ce îmi şade, n-o să-ţi şadă!

Fiecare să vegheze

Unde-i locul să se-aşeze

Şi cum stă ca să nu cadă!

Link to comment
Share on other sites

Shakespeare - Sonet XXI

 

De muze n-am să mă mai las stârnit,

De frumuseţea lor sulemenită,

Cu cerul însuşi te-am împodobit

Orice fălos doar cu-n fălos repetă,

 

Cât să mă fi făcut să te compar

Cu astre, a lumii, a mărilor splendoare.

Cu prima floare-n an şi tot ce-i rar,

Şi poartă-n tiv telurica grandoare.

 

Dar fie să iubesc, să scriu ce simt,

Şi să îmi creadă dragostea curată,

Cum crede mama puiul, strălucit,

Şi-i pare că luceferii se-arată.

 

Mai spună alţii, vorbe mari având,

Nu te mai laud, că doar nu te vând.

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Eugen Jebeleanu

 

Tu eşti ca pasărea aceea

 

Tu eşti ca pasărea aceea,

care, cândva,-ntr-o zi de vară,

când ploaia se lasă din ceruri

parcă plutind, atât de rară,

zbura de-afară în odaia

în care stam şi, fără veste,

în timp ce, albăstrie, ploaia

se prelingea lin pe ferestre,

mi se opri pe umeri, mică,

şi mă-ntrebă din ochi: - Tu eşti?

şi, nemaiaşteptând răspunsul,

sclipind, pieri pe veci.

Tu eşti...

 

 

pictor: Michael Whelan

 

 

 

post-108-1430739979_thumb.jpg

Edited by illudere
Link to comment
Share on other sites

  • 4 weeks later...

Gabriela Debehogne

 

( Rubens)

 

Cruce-n casă, cruce-n masă,

Cruce-n așternutu’ tău ,

Dumnezău sa te păzască, de rele să te ferască .

 

Așa mă-nchina mamaie, înainte de culcare, și la prânz și seara .

Ultima frază mă frământă de cîtiva ani. Oare Dumnezeu trebuia să mă ferească “de rele” sau de “Ăl Rău” . Și de Rău să te ferască...Poate gândești că e chestiune absurdă, cititorule, dar pentru mine diferența e importantă. Am reușit adeseori să mă strecor printre ale rele, să le evit. Nu și pe Ăl Rău. El sau destinul m- au izbit, năucit, uneori . Când nu mai aveam mamaie și mâna-mi uitase semnul crucii .

A devenit aproape obsesiv, nici măcar nu știu dacă era o rugăciune standard, știută de toate bunicile din sat … pe cine să mai întreb acum, poate doar demența, dacă am noroc de ea la batrânețe, să mă ajute. Ca bunicul dinspre mama; spre sfîrșit ne povestea în amănunt cum a făcut el războiul, fără acte de eroism… râzând… Îl întrebai ce mâncă la prânz, nu mai avea habar…

 

- Hai muică, hai mânca-ț’aș ochii tăi, hai s’ te culci oțâră, să să măi ducă arșița asta, bate-o-ar s-o bată, că și găinile să băgară su´ șopron de zăpușală… Un ceas măcar să dormi, pe urmă te duci dacă vrei pi la Doina a lu’ Făică sau pi la Viorica lu’ Ciorogan…Haida cu mamaie în odaia di la drum .

 

Trei odăi avea casa : a di la drum, a cu radiouu’ si odaia a mare. În care trona un enorm șifoner, zestrea bunicii . Sobă nu era decât în celelalte două … n-are importanța o să-mi spui …așa-i, oricum nu dormea nimeni acolo, doar eu uneori, din capriciu, cînd aveam chef sa mă lăfăi pe dormeza a nouă, adică ultima pe care o cumpărase de la tîrg.

- Unde vrei tu muică, pupa-o-ar mamaie, unde ț-ă țâie măi bine, acolo să te duci .

În camera di la drum trona cufăru’. La capu’ patului. Cu cîteva haine, cele de sus, pentru tataie, adică pentru oareșice evenimente, schimbări de stare civilă prin neam, prin sat ... Sub haine, hăini zicea ea, așezase covoare, pături, batiste și alte pînzeturi pentru-nmormântare .

-Iote muică, ăștea sunt covoarele de iută, ale de pus pe mașina de te duce la cimitir; mi le-am ales io să-mi placă… la iele să uită lumea întâi… pe urmă vede prosoapele de le dai la popi. Așa muică, ăștea măi mari să dau la popi , ăle măi mici să dau la oameni. La fomei să dau batiste. C- așa să face muică, să fii în rându’ lumii si să nu te râdă satu’….

Și an de an, când reveneam în vacanța de vară, mamaie deschidea cufăru’ și-mi arăta cele nou cumpărate, adăugate, schimbate, chibzuite în detaliu ..

-Că moartea vine cînd n-astepț, muică . Să fiu io pregatită, când o fi să fie să aibe copii pe ce pune mâna !

Era atît de firesc, n-aveam mai mult de zece ani când mamaie vorbea despre moarte și ale ei rânduieli…nu-mi era frică, că doar venea numai pentru batrâni … peste puțin timp am înțeles că moartea nu alege, când Mardaloiu, un coleg de clasă, a fost înghițit de Jiu.

 

Mai era și o oglindă mare în odaia de la drum, cu un fel de bufet mic dedesubt, tot din zestrea ei de fată. Vopsit întocmai șifonerului, cu un fel de maron închis, mat. Din nu știu ce lemn, nu bine șlefuit, treceai mîna si dădeai de cîte-o țăpligă. Cufăru’ era negru, cred, lustruit de timp.

Între ele o masă mare, așezată sub geamul cu zăbrele. Printre care, într-o zi nefastă ( Dumnezeu nu mă ferise de “ăle rele”) am rămas cu capul înțepenit ..vroiam să văd dacă pot trece într-o dungă !!!

-Te pusă spurcatu’ muică (vezi acum diferența care mă obsedează, cititorule), că tu iești copil cuminte, ce-ț’ venii ? Cum fac io acu’ sa te scoț, hai ? Nu măi plînge , pupa-te-ar mamaie, or te doare la tâmple de strânsură. Stăi că să duce muica acu’ si te-npinge dupe partea ailaltă… Aoleooo, cum de nu văzui io ce făcu … Ce-i spui io lu’ tătică-su cînd o venii … Că nu pot sa nu-i spun, o vede cu fruntea jdrelită. De fa fetiță, să fi durmit lîngă ia nu făcea de-ale nefăcute.

Acu, acu, ho că viu, nu măi zbiera că le căutași și tu . Gata iote ajunsăi, haida că trecu. Da să nu măi faci fa muică… stăi că fug acu pe partea ailaltă iar, caut nește ulei să te trag pe frunte …. nu măi zbiera că să scoală tatu mare și te vede… ne știe lumea albă cu iel. Ho că viu, pupa-ț-ar maica ochii tăi . Taci că mi să rupe sufletu …Că tu ești soarele du pe cer muică. Să mă bată Dumnezău de n-oi măi avea io grije de tine.

Cruce-n casă, cruce-n masă,

Cruce-n așternutu’ tău ,

Dumnezău sa te păzască, de rele să te ferasca .

 

-Pun-te-n genunchi și zâi cu fața la icoană. Așa ie bine. Acu fă sămnu crucii de trei ori…. roagă-te și pentru mămică-ta, să aibe sănătate și pentru tătică-tu…așa mamaie… acu-nchină-te iar de trei ori, pupă icoana lu Sfîntu Ioan Botezătoru și gata, să plinește că vine di la inimă curată…Iote că nu te măi întrebasăm, să măi ceartă ei sau să-nțăleg… Să măi ceartă… eeee las c-așa e la toate lumile, să să-mpece pe urmă aia ie important. Acu pune capu pe mâna lu mamaie, vrei să te tragă muica pe șele sau să te scarpine oțâricuță ?

Haida, pun-te pe burtă da pe urmă să te culci măcar un ceas, mînca-o-ar s-o mănânc de copil.

Muicăăăăăăăăă, suuufletu din piept l-aș da dor ca să trăiești tu o mie de ani.

 

Uneori adormeam, alteori…. alteori nu o lăsam până nu-mi spunea o poveste. Nu cu Feți și Ilene, pentru astea aveam carți o sumedenie, nu, ce vroiam eu era o frântură din povestea vieții ei. Mă cuibăream la ea în brațe, închideam ochii și ascultam…

-Eeee muică, când ieream io copil, io și cu Rița soru-mea, o știi pe Rița soru-mea, am fost pi la ia anu trecut de ț-a dat mărgele…da mamaie, aia de ț-a zâs că sameni cu mine, veeez că măi știi …Așaaaaa, și ne zâcea taica Poponete, Dumnezău să-l ierte si cu Iisus Hristos, pupa-i-aș picioarele lui,

zâcea taica Poponete …………..

 

 

 

 

post-108-1433064686_thumb.jpg

 

 

Link to comment
Share on other sites

"Iote că nu te măi întrebasăm, să măi ceartă ei sau să-nțăleg… Să măi ceartă… eeee las c-așa e la toate lumile, să să-mpece pe urmă aia ie important."

 

Vicleana mamaia, Rubens :lol: , cu cata siretenie arunca ea in discutie intrebarea care-o framanta cel mai mult! Copiii nu mint, se baza pe asta.

 

Frumos de tot , cat de realist reusesti sa redai atmosfera trecutului, intr-un astfel de mediu am crescut si eu, dar nicicum n-as putea sa-mi amintesc vreun crampei din discutiile purtate cu cei atat de dragi mie si disparuti demult. Doar idei, sfaturi, invataminte...dar nimic din modul lor de exprimare. Ma bucur ca-l regasesc , adus acum de catre tine la suprafata ... Of!

Link to comment
Share on other sites

 

Gabriela Debehogne

 

 

(Rubens)

 

Mița Borcoșița

 

 

O casă impozantă, galbenă, apărată destoinic de un gard negru si rău. Într-o uliță scurtă, ferită de balul camioanelor care duceau ciment pentru noul stadion comunal, în dosul străzii principale .

- Mițăăăă, Miiiță ! Ieși fă la poartă … Mițăăăăă!

- Care iești fetiță ? Aaa, tu iești Lină ? Stăi așa, stăi că să-mi pui basmaua și viu acu. Că dor ce pusăi castroanele să le spăl și oala de fiersăi ciorba.

- Las-o d*cu de basma, Doamne iarta-mă, vino și cu capu gol. Haida că nu stau, hai că e pustie ulița pe bâlbăra asta de soare; cine zîci tu că te vede.

Din bucătăria de vară, o căsuță separată, proaspăt văruită și ascunsă pe jumătate de un cireș obosit, iesi grăbită Mița Borcoșița. Unduindu-și șoldurile, scurtă pe picioare, un pic crăcănată, netezindu-și fusta creață, cafenie . Dând un picior în botul cățelei, în trecere . Cu mîinile îsi înnoda basmaua sub bărbie, grasă si albă, de femeie trăită bine .

- Na căța, na! Stăi Lină să trag drugu la poartă, de-oi putea, că mă rog de om să-l dea cu unsoare de anu trecut și neam. Cu ceru și cu soarele mă rog, pă crez tu că-l ustură pe iel undeva …deaaaa !

- Eeeee, mi să păru mie măi năinte oțîră că-l văzui că ieșea di la ristorant, da crezui că mi să pare că zâceai că s-a lăsat de beutură.

- S-a lăsat la d*cu, lăsare-al moartea să-l lase, s-a lăsat cât a avut rărunchii umflaț’ da acu’ s-a pus iar, i-auz’ c-are groapa făcută la cimitir.

- Eeee, pă ce ai termenat-o, gata? Fă Miță ne loarăm cu vorba, uite de ce venii. Țaica Ana trage să moară, haida și tu să-i țîi lumânare că ț-a moșit copilu al dintîi. Că vine și Măria a lu beeeeep a lu Majuru, vine și-a lu Cotoșman, țaica Ioancea a lu’ Mareșu …ma duc acu s-o chem și pe-a lu’ Magoiu.

- Hiii, c-am visat-o io az noapte pe soacra-mea, Dumnezău s-o hodine, de-aia fă, vine s-o ia pe săraca țaica Ana … Io viu da dacă vine și Magoaia io-ț spui de-acu că iasă scandal. Io te previu să știi. Că de când m-a beștelit pe mejdină nici la moarte nu-mi trebuie . Am zâs .

Din bucătăria de vară, se auziră dintr-o dată zgomote de vase trântite , drăcuieli și-njurături.

-Oaleaaaa, fug că l-apucară iar, așa face la beutură, toateee oalele mi le-aruncă pin bătătură de fuge orătănile… îîîu Lină nu știi tu ce trăiesc io cu iel .

Răsucindu-se pe-un picior, Mița-ncepu s-alerge, unduindu-și șoldurile, un pic crăcănată.

-Fire-a d*cu cu cin-te-a-nvățat pe tine să faci ciorbă de burtă. O fiersăși fă ? Că trag ca din opinca de porc, neamu tau cu măta cu tot. Fire-a d*cu cu burta ta, ciorbă de știr să faci fă că dor de-aiea iești bună, de știr si de dragavei . O lăsași să să strice pe căldurile ăștea de făcu și spume, f’r-a d*cu tu și cu mine că te țîu.

Mița fugi și închise ușa bucătăriei după ea. Nu se mai auzeau decât niște bufnituri .

Lina trecu poarta. Ar fi vrut să intre în curte, cățeaua era în cușcă și oricum n-ar fi lătrat-o, o cunoștea . Nu mai auzea mare lucru . Dacă ajungea ușor până-n cireș putea chiar să vadă fereastra bucătăriei .

-Hait, te pomeni că-i dă ăsta bataie iar ca la hoțî de cai . De nu vine nici la mormântare la țaica Ana .

Îmbrâncită de bărbat, Mița iesi pe ușă și făcu semn cu mâna. Înaintă trei pași, roșie ca racul și șuierând.

-Du-te țaică, du-te că viu și io de-oi putea. Să potolesc nenorocitu că s-apucă să mănânce cârpele de pusăi să spăl cu iele castronele. Fă fetiță și măi și pusăi în apă nește sudă să să ducă unsoarea. E tui și orb de beutură, zâsă că ie ciorbă de burtă. Mă beștelea și trăgea din cârpă. I-auz că n-o fiersăi de-ajuns.

Țaaaică, țaică, că nu știi tu ce trăiesc io cu omu ăsta al meu, un cărăui și tăntălău….

Mița, despletită și fără broboadă, fugi prin spatele casei în grădină. Acolo nu venea bărbatu s-o caute, că l-ar fi auzit vecinii și unu dintre ei era nașu . De el îi era rușine că le-a ținut pirostriile pe cap în biserică, la cununat.

Dinspre școală venea Lenuța lu Ciontu. Văduvă cu doi copii, la vreo patrujde’ani, slabă și naltă . Prăjina îi ziceau prin sat. O căinau toate babele din neam, c-abia găsiseră s-o mărite, sărea c-un cap peste toți. Noroc cu zestrea, că tată-su era șef la Colectiv și făcuse avere.

„ Așa vru Dumnezău de rămasă tot sângură, cine-o măi ia acuma? Tata di la cimitir ... » zicea cumnată-sa.

- Bună zâua tanti Lină ! Da’ ce faci acia ? Unde ie Mița ?

- Bună zâua, bună zâua Lenuță . Eeeee, zâsăi că să mă uit la cățaua asta de-o avea și ia apă pe zăpușelile ăștea, de i-o fi dat Mița az dimineață. Stăi așa că am să-ț spui ceva. Stăi așa.

Lina ieși ușurel din curte închizând poarta mare după ea. Fără să pună drugul.

-Iote venisăm s-o chem la țaica Ana că trage să moară, să-i țâie și ia lumânare că i-a moșit copilu ăl dintâi. Da nu cred fă că vine, mare mirare de n-o bate iar ăla, un nemernic de umblă numa cărăui de beutură. Nu știu cum de l-o măi țâne ăștia la servici la cefereu. Că de-aia l-a loat, s-a bucurat că are servici bun și că are acătărâi …pe-al de l-a iubit în tinerețe l-a lăsat că iera sărăcan și de neam rău, de-ai lu Răscăcea di la Șitoaia…

Lenuța mustăcea. Știa ea ceva. Să-i spună… să nu-i spună. Da dacă Lina o pârăște pe urmă. Iote-acu ce-o fi o fi, măi bine să-i spună că prea o căinea pe ha Miță. Și Mițaaaa…

-Tanti Lină, io ț-aș spune un săcret da te juri că nu măi știe nima dupe aia .

-Oaleaaa fă, ce d*cu, pă mă știi tu pe mine că umblu cu vorba, spune tu dac-am zâs io ceva de cumnată-mea că trăiește cu a lu Triță … a aflat frate-meo di la lumile din sat și io nu i-am spus. Ce d*cu. Haida zâi cu săcretu.

Una într-alta, lipite, Lina cu batic negru, Lenuța cu el verde că era tânără și-și permitea, pe mijlocul uliței, se îndreptară spre primărie că pe-acolo stătea țaica Ioancea lu Mareșu. Care trebuia chemată și ea .

-Uite cum stă treaba tanti, n-o măi plânge că nu știi cine ie asta. De când s-a dus la sere la muncă s-a loat cu unu de-aci din sat. Măi tinăr ca ia tantiii. Nu ț-âl spui că afli matale. Nenorocita, că dac-o prinde omu-su atunci să vez omor, de nu i-o da-n gură ca la coasă să mă scuipi matale pe mine. O vaieț degeaba, vezâ-ț de treaba dumitale. Cică să duce cu iel pin barăci pi la Talieni. Când vine di la sere, castravețî de-i ascunde la brăcinar și cu roșiile, i le dă lui. Bagă tot pi su podișor, nenorocita, și ăla vine de le ia măi târzâu, când iasă di la combinat că acolo lucrează. Crede ia că nu știe nima, da a văzut-o a lu Făică de sânt vecine. Aia mi-a spus și mie… Că de doo ori a și trimes-o pe fie-sa să-i fure, iote-așa de-a d*cu să vadă ce face Mița pe urmă. De io spune ăla că n-a găsât nimic. Râsu râsurilor, ce măi .

Lina rămase încremenită . Cu gura căscată, o mână-ntr-un șold și alta la gură.

Mai era un pic de mers până-n cap de uliță dar nu mai mișca. Clătinând capul de la dreapta la stânga, incredulă, bătându-și coapsele cu palmele .

-Făăă Lenuță mă omorâși. Mă trăsniși cu trăznetu din cer, fă. Dacă ie ce zâci tu să fieee a d*cu cu dințî iei din gură, că băgam mâna-n foc pentru ia de cinstită. Bine că-mi spusăși fetițăăă că mă făceam de râs și zâcea satu pe urmă că sânt pe mână cu ia . Doamne apără și păzăște că io de curve toată viața mea m-am ferit. Cu mine și-a mâncat leanca, gata, la mine pe bătătură nu măi calcă cât oi fi io pe pământu ăsta și-oi măi trăi . Mă și gândeam ca Mița să fi avut o noră că prea ne-nțălegeam, nu ca a de-o am, urâtă și hainăăă de n-o măi suport. Îîu fetițăăă, ce-mi spusă-și tu mie. Cu mine și-a mâncat leanca. Am zâs !

Porniră la drum cu pași repezi, îngândurate, dădură bună ziua lu neica Gicu, fost învățător. De cum venea primăvara îl vedeai stând pe bancă la poartă, sub un prun altoit. Aștepta copii plecați la oraș.

Ajunse la strada principală, lângă primărie, Lina o luă spre a lu Mareșu, Lenuța spre casă.

-Eeehe să nu fi tras de moarte biata țaica Ana… să-i fi spus și iei că să crucea. Că ceee-i măi plăcea la taină săraca de ia. Te pomeni c-o fi și murit pân-acuma… Oaleaaa… Că și uitai de ce plecai pe drum.

Se opri, scoase lumănările din plasa de rafie și le puse în buzunarul de la sorț. Își făcu semnul crucii, suflecă mânecile că nu mai putea de atâta arșită, tuși și scuipă să-și dreaga gâtul uscat.

-Țaică Ioanceee ! Țaică Ioaaance !

 

 

 

post-108-1433518720_thumb.jpg

 

Link to comment
Share on other sites

  • 4 weeks later...

Nichifor Crainic

Unde sunt cei care nu mai sunt?

 

Intrebat-am vantul, zburatorul

Bidiviu pe care-alearga norul

Catre-albastre margini de pământ:

Unde sunt cei care nu mai sunt?

Unde sunt cei care nu mai sunt?

 

Zis-a vantul: Aripile lor

Mă doboara nevazute-n zbor.

 

Intrebat-am luminata ciocarlie,

Candela ce legana-n tarie

Untdelemnul cantecului sfant:

Unde sunt cei care nu mai sunt?

Unde sunt cei care nu mai sunt?

 

Zis-a ciocarlia: S-au ascuns

In lumina celui nepatruns.

 

Intrebat-am bufnita cu ochiul sferic,

Oarba care vede-n intuneric

Tainele necuprinse de cuvant:

Unde sunt cei care nu mai sunt?

Unde sunt cei care nu mai sunt?

 

Zis-a bufnita: Când va cadea

Marele-ntuneric, vei vedea.

Link to comment
Share on other sites

  • 3 weeks later...

Fluturi de zapada

 

Se aștern, încet și blând,

Pe aripi de gheață, zburând,

În liniștea serii, magic plutind,

Și-n palmă ușor îi simt...adormind.

 

În nuanțe de alb, în frenetice jocuri,

Sclipesc sub stele în pământu’-nghețat,

Și râsete vii în fantasmele nopții s-aud șoptite cu glas de copii,

Și valuri de fluturi se joacă și mor sub a nopții vise pustii. eternele focuri.

 

Nu îndrăznesc nici să respir, înspăimântat de fericire, să nu-mi scape,

Cu ochii muți privesc prin gene, a iernii fericire,

Eternă intimitate ce din stele se răsfiră,

Pe nevăzute căi , nebănuite sensuri tulburate.

 

Încerc să mă retrag, învins,

De prea frumoasa clipă a nemuririi,

Nu vreau să tulbur, joaca nevăzuților copii,

Și-mplor s-adorm, ascuns cu fața către lună.

 

De voi visa la prima revărsare,

A norilor de fluturi ce n-au înconjurat,

Voi fi promis acum, în clipa serii,

Să țin ascuns, al iernii frig iertat.

 

Link to comment
Share on other sites

Octavian Goga

 

Solus ero

 

Tu, preacurată rază, ce-ai coborât din stele

Să luminezi în noaptea singurătăţii mele,

Ascultă-mi rugăciunea, ce-o gem cu buza arsă;

Din preajma vetrei mele, fă calea ta întoarsă.

Păcătuieşte raza curată, viorie,

Când se opreşte-n drumu-i pe-o straşină pustie,

Înveşmântând cu picuri din sfânta ei văpaie

O scorbură, ce poartă un cuib de cucuvaie.

Vezi, zboar-atâţia fluturi în necuprinsul firii,

Şi strălucesc pe câmpuri, în floare, trandafirii.

În calea ta senină, spre ei îndreaptă-ţi zborul

Căci lor te dete-n gându-i de-viaţă-dătătorul,

Tu, preacurată rază, ce-ai rătăcit din stele,

Să luminezi o clipă singurătăţii mele.

Eu port în mine noaptea, şi-n bezna ei adâncă

Mi-e sufletul un vultur înlănţuit de-o stâncă;

Ar vrea adâncul bolţii cu zboru-i să-ntretaie,

Prin câmpuri de lumină, prin drumuri de văpaie,

Să-şi scalde ochii tulburi în râuri largi de stele...

Dar aspra ţintuire a lanţurilor grele

Cu praful sur al roţii îi înfrăţeşte rostul...

Zadarnic vrea să-şi cate în ceruri adăpostul:

Cu glas nebun el urlă, şi bletemă, şi ţipă,

Şi sânge cald stropeşte trudita lui aripă,

Şi veşnic o să lupte, în patima-i păgână,

Cu bulgării de piatră, cu lumea de ţărână...

Zâmbind amar se-ntreabă deci mintea gânditoare:

De ce ar veni la mine făptura ta de floare?

Tu, înger cu ochi limpezi, cu aripi de mătasă,

De ce te cutremuri de-o luptă ne-nţeleasă?

Când zbor atâţia fluturi în necuprinsul firii,

Şi strălucesc pe câmpuri, în soare, trandafirii...

 

 

 

 

 

 

 

pictor: Jan Fabre

 

 

 

 

 

 

 

post-108-1437818831_thumb.jpg

 

 

 

Link to comment
Share on other sites

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Paste as plain text instead

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

Loading...

×
×
  • Create New...