Narcisa Posted December 14, 2012 Report Share Posted December 14, 2012 Moarte, fugi! Veronica Micle Am urât această lume! Şi cum pot să n-o urăsc? Un necaz nu se sfârşeşte, Alte-n loc se pregătesc! Şi sperând de-o zi pe alta Văz că sper tot în zadar, Căci în loc de vreun bine Chinul meu e mai amar, De aceea, eu adese Tot suspin după sicriu; Dar... ah! cine-mi poate spune Şi-n mormânt cum o să fiu! Poate-acolo mă aşteaptă Un necaz cu mult mai greu; M-am deprins cu chinul lumii Moarte, fugi când te chem eu! Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
Alexandros Posted December 14, 2012 Report Share Posted December 14, 2012 ALEGERE Prefer ca gândul la tine Să se sprijine de inima mea, Să-mi înveţi spiritul Cu suflarea vânturilor de vest, Decât toate mângâierile calde Dăruite de către o altă iubire, Sau toate victoriile din lume La care nu ai contribuit. Prefer să-mi fii tu inspiraţia Ce mi se strecoară prin nopţi şi zile, Prefer să visez cu tine Şi stele stinse strălucind, Prefer să te doresc pe tine, Puternicul, subtilul tău sarcasm Mereu şi mereu şi mereu nedezvăluit Decât să cer o nouă bunăstare A oricărui alt piept. O, iubitule! O, iubitul meu, Ma voi decide odată! Prefer să să sper că te voi avea, O, iubire, prefer să te caut Înlăuntrul marelui abis Decât să cer sărutul altuia - Singură prefer să-mi urmez drumul Prin eternitate. Angela Morgan Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
Narcisa Posted December 20, 2012 Report Share Posted December 20, 2012 În loc de tine În loc de suflet am o carte Şi-n ea îmi port, trăind, iubirea, Cu băsmăluţe parfumate Îmi sorb durerea şi privirea. În loc de mână am o pană, Cu ea eu scriu, simţind, cuvântul Ce se hrăneşte dintr-o rană Şi se ascultă doar cu gândul. În loc de iris am un mal, Spre care vin stropind privirea, Ce unde mici se fac un val, Ce valuri mari naşte iubirea. În loc de frunte am o floare Şi rozul ei trecut de timp Nu e miros şi nici culoare – Un dulce gând dezamăgit... În loc de tine am trecutul Ce împreună noi l-am scris, În cartea sfântă, cu sărutul, Tu plângi acum ce eu am plâns... Daniela Dermengi Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
Mnemosyne Posted December 28, 2012 Report Share Posted December 28, 2012 Teodor Duna ochii tăi se pregătesc de vis la amiază şi seara şi oricând se pregătesc de vis mă odihnesc la marginea lor încă puţin iar tu doar desprinzându-te aşa înţelegi tu aerul – ca o sută de livezi acoperite cu sare mi-l arăţi ai putea chiar pleca cu aer cu tot ai putea râde spunând asta îmi zici iată umerii noştri sunt netezi ca pietrele şi cât poate să doară o iarnă în fiecare zi ochii tăi dispar mai mult sau doar se pregătesc de vis la amiază şi seara şi oricând se pregătesc de vis Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
Narcisa Posted January 19, 2013 Report Share Posted January 19, 2013 Serghei Esenin Potolita-i rana dinainte... Potolita-i rana dinainte... Viata n-o mai trec langa stacan! Inima mi-o ogoiesc, cuminte, intr-o ceaihana din Teheran. Negustorul vrand sa-si proslaveasca pravalia-n fata unui rus, nu vin vechi, nu votca batraneasca, rosu ceai batranul mi-a adus. Toarna-mi deci, jupane, cu masura! Trandafirii infloresc deplin. Doi ochi astazi semne imi facura, valul negru-nlaturand putin. Fetele-n Rusia nu cu cnutul, nu in lant le tinem, ca pe caini! Nu pe bani le invatam sarutul, cu batai sau cu pumnalu-n maini! ...Dar acestei fete mladioase, Care duce soare pe obraz, am sa-i darui saluri de matase si covoare scumpe de siraz! N-o sa mint, jupane, niciodata, ceaiul tare-l beau pana la fund! Pentru mine pot raspunde-ndata, pentru tine nu pot sa raspund. Catre usa vazul nu te-ndemne! Tot mai stiu o poarta spre gradini. Nu-n zadar doi ochi mi-au facut semne, valul negru-nlaturand putin. Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
Narcisa Posted January 25, 2013 Report Share Posted January 25, 2013 Adrian Paunescu Abia acum Rănit la piept de crivăţul cîinesc, Ce-mi bandajează rănile cu luna, Abia acum încep să te iubesc Cînd simt că te-am pierdut pe totdeauna. Şi rănile mereu mă vor durea, Slăvind întîmpinarea ta tîrzie Şi-abia acum îţi spun ‘iubita mea’, Cînd nici nu-ţi ştiu adresa spre a-ţi scrie. Deodată, apa lumii te-a-nghiţit, Deodată am rămas rănit de crivăţ, Gesticulînd spre minus infinit Şi construind delicte împotrivă-ţi Atunci cînd totul se-ntîmpla firesc Ne-mpotriveam ca soarele şi luna, Şi-abia acum încep să te iubesc Cînd simt că te-am pierdut pe totdeauna. Deodată ce spun eu şi ce spui tu Sînt două îngheţate limbi străine Şi la hotarul dintre da şi nu Un martor mut mi-ar tot vorbi de tïne. Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
visdevara Posted January 28, 2013 Report Share Posted January 28, 2013 Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
Narcisa Posted June 6, 2013 Report Share Posted June 6, 2013 N-ajunge sa deschizi fereastra ca sa vezi campiile si raul. Nu-i de ajuns sa nu fi orb ca sa vezi copacii si florile. Mai trebuie sa nu ai filozofie. Cu filozofie nu-s copaci: sunt numai idei, e fiecare dintre noi in parte, ca un beci, e numai o fereastra inchisa si toata lumea afara; si un vis despre ce s-ar putea vedea daca fereastra s-ar deschide, ce nu-i nicicand ce se vede cand se deschide fereastra. Passoa Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
Narcisa Posted June 7, 2013 Report Share Posted June 7, 2013 Pastorul de turme (V) -Pessoa A gandi la sensul tainic al lucrurilor e ceva de imprumut, ca atunci cand te gandesti la sanatate sau mergi cu un pahar de apa la izvoare. Unicul sens tainuit al lucrurilor e ca n-au niciun sens tainuit. Nu cred in Dumnezeu caci nu l-am vazut. Daca el ar vrea sa cred in el ar veni negresit sa vorbeasca cu mine, ar intra pe usa dand-o deoparte si ar rosti : Iacata-ma-s! Dar daca Dumnezeu e florile si copacii, muntii si soarele si luna, atuncea cred in el, atuncea cred in el clipa de clipa, si viata mea e toata o ruga si o slujba si o impartasanie cu vazul si auzul. Dar daca Domnul este pomii si florile si muntii si luna si soarele, de ce sa-l numesc Dumnezeu? Il numesc flori si pomi si soare si luna; caci daca el s-a facut, spre a-l putea vedea soare si luna si pomi si flori si munti, daca el imi apare ca pomi si munti si luna si soare si flori, e fiindca vrea sa-l recunosc ca pomi si munti si flori si luna si soare. Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
Narcisa Posted October 22, 2013 Report Share Posted October 22, 2013 Eugen Jebeleanu Liniştită am visat că am murit – îmi spuse şi se urcă, mică şi plînsă, la mine în pat şi primejdia i se oglindea neagră în ochii negri şi eu îi mîngîiam părul de lumină şi o linişteam spunîndu-i : a fost doar un vis, adormi. şi adormi şi n-am mai îndrăznit s-o deştept niciodată. Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
Narcisa Posted November 7, 2013 Report Share Posted November 7, 2013 Scrisoare mamei S. Esenin Tu tot mai trăieşti, bătrână mamă? Ţie cu supunere mă-nchin! Mica-ţi casă, seara de aramă, Lumineze-o paşnic şi senin. Mi se scrie că eşti tulburată, Că ţi-i dor de mine ne-ncetat, Că ades baţi drumul, supărată, În paltonul vechi şi demodat. În albastre seri ţi se năzare - Gând pustiu, ce lacrimei dă val - Că la crîşmă, într-o-ncăierare, Mi s-a-nfipt în inimă-un pumnal. Mamă, nu-i nimic! Delirul fură Gândul tău, ducându-l spre prăpăd; Nu-s beţiv chiar în aşa măsură, Ca pierind, să nu te mai revăd. Ca-n trecut mi-i inima duioasă, Am un vis, un vis pe care-l storc: Să mă smulg din dorul ce m-apasă Şi la noi acasă să mă-ntorc. Eu voi reveni pe când răsfaţă, Pomii-n floare, satul meu tăcut. Dar să nu mă scoli de dimineaţă, Cum opt ani în urmă ai făcut. Nu trezi deşertăciunea crudă, Nici regretul că mă risipesc. Prea devreme, pierdere şi trudă, Mi-a fost dat trăind să pătimesc. Să mă rog tu nu-mi mai da poveţe! Nu-i nevoie! Duse-s câte-au fost. Numai tu-mi eşti reazem la tristeţe, Numai tu dai vieţii mele rost. Fie-ţi deci neliniştea uitată, Nu-mi mai duce dorul ne-ncetat, Nu mai bate drumul, supărată, În paltonul vechi şi demodat. Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
Aprig Posted November 7, 2013 Report Share Posted November 7, 2013 Pastel Danga-langa, langa-danga, Sună-n asfințit talanga Și de la pășune, iaca, Tacticoasă vine vaca Nu mai vrea să umble creanga Vine-acasă, danga-langa! Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
illudere Posted November 12, 2013 Report Share Posted November 12, 2013 Boris Ioachim Iad în doi Iubito, ştii, ne-a potopit minciuna, Cum potopeşte-n toamne iarba, bruma… Eu mint – tu minţi, e-un joc stupid, aparte – Ceva-ntre nepăsare şi-ntre moarte. Şi ne iubim c-o patimă absurdă – Goală de gânduri şi la lacrimi surdă; Îmbrăţişarea ni-i încrâncenată Şi sărutarea-ntruna, ni-i scuipată De-înţepătoare vorbe otrăvite Care ne strâmbă gurile sleite… Căci, în răstimpuri, născocim cuvinte – Cuvântul meu te doare – al tău mă minte. Tu-mi spui, mereu, că o să pleci departe, Eu îţi vorbesc, cu ură, despre moarte… Tu râzi – dar râsul tău e de faţadă, Eu tac şi-mi spun, în gând, cât eşti de fadă. E un mileniu – dacă nu mai bine – De când aveam ochi numai pentru tine… Tu, pentru mine, erai totu-n toate – Iubirea o numeam „eternitate”. Eram frumoşi… doi zei, sfidând, chiar, timpul - Căci, primăvara – unic anotimpul – Noi îl trăiam, arzând, clipă de clipă… Dar timpul ne-a zdrobit cu-a sa aripă, Rupând în două nevăzuta punte Ce ne unea – punând în loc un munte… De plumb ni-s sentimentele - aşa grele, Că nu-i vreo şansă să-nălţăm spre stele Vreo rugăciune care să ne-mpace… Nici eu, nici tu, nu mai putem întoarce Nici ani, nici ore – nici, măcar, secunde, Ca, în vreun fel, iubirea să inunde Cu limpezi ape, calme şi albastre – Goale-împietrite trupurile noastre… Trecutul – e trecut, nici o instanţă, Nu poate să ne dea strop de speranţă. Suntem urâţi – amanţi robiţi de ură, Plini de minciuni din tălpi până la gură Şi pân’ la creştet plini de îmbufnare – Doar, câteodată-un sentiment ne doare: Ceva ciudat – o urmă de visare, Ce repede se îneacă-n nepăsare, Căci e un bob de argint, din amintire – De când eram o singură gândire. …Şi reluăm, cu aceleaşi roluri, jocul – E-un joc ce arde totu-n noi ca focul Ce mistuie, sub arşiţe, câmpia, Lăsând în urmă scrumul şi pustia De parcă-n noi au năvălit tătarii, Lăcustele, omizile şi carii… E-o răutate-n doi, care stârpeşte, Tot ce-i frumos – şi cu ochi reci, de peşte Privim prin noi ca prin alb-transparente Geamuri de sticlă, cu priviri absente, Cu trupul şi fiinţa răvăşite – Două paiaţe-adânc nefericite. „Iubire” înseamnă bunătate, totuşi – Chiar şi mocirla zămisleşte lotuşi… Dar între noi e doar singurătate Şi o răceală cu-adieri de moarte. …Iubito, ştii, ne-a potopit minciuna – Cum potopeşte-n toamne, iarba, bruma… Dar ce tot spun? Afară-i, deja, toamnă – Şi noi, „iubire”, nu mai ştim ce-nseamnă… Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
illudere Posted November 12, 2013 Report Share Posted November 12, 2013 Boris Ioachim Iad în doi Iubito, ştii, ne-a potopit minciuna, Cum potopeşte-n toamne iarba, bruma… Eu mint – tu minţi, e-un joc stupid, aparte – Ceva-ntre nepăsare şi-ntre moarte. Şi ne iubim c-o patimă absurdă – Goală de gânduri şi la lacrimi surdă; Îmbrăţişarea ni-i încrâncenată Şi sărutarea-ntruna, ni-i scuipată De-înţepătoare vorbe otrăvite Care ne strâmbă gurile sleite… Căci, în răstimpuri, născocim cuvinte – Cuvântul meu te doare – al tău mă minte. Tu-mi spui, mereu, că o să pleci departe, Eu îţi vorbesc, cu ură, despre moarte… Tu râzi – dar râsul tău e de faţadă, Eu tac şi-mi spun, în gând, cât eşti de fadă. E un mileniu – dacă nu mai bine – De când aveam ochi numai pentru tine… Tu, pentru mine, erai totu-n toate – Iubirea o numeam „eternitate”. Eram frumoşi… doi zei, sfidând, chiar, timpul - Căci, primăvara – unic anotimpul – Noi îl trăiam, arzând, clipă de clipă… Dar timpul ne-a zdrobit cu-a sa aripă, Rupând în două nevăzuta punte Ce ne unea – punând în loc un munte… De plumb ni-s sentimentele - aşa grele, Că nu-i vreo şansă să-nălţăm spre stele Vreo rugăciune care să ne-mpace… Nici eu, nici tu, nu mai putem întoarce Nici ani, nici ore – nici, măcar, secunde, Ca, în vreun fel, iubirea să inunde Cu limpezi ape, calme şi albastre – Goale-împietrite trupurile noastre… Trecutul – e trecut, nici o instanţă, Nu poate să ne dea strop de speranţă. Suntem urâţi – amanţi robiţi de ură, Plini de minciuni din tălpi până la gură Şi pân’ la creştet plini de îmbufnare – Doar, câteodată-un sentiment ne doare: Ceva ciudat – o urmă de visare, Ce repede se îneacă-n nepăsare, Căci e un bob de argint, din amintire – De când eram o singură gândire. …Şi reluăm, cu aceleaşi roluri, jocul – E-un joc ce arde totu-n noi ca focul Ce mistuie, sub arşiţe, câmpia, Lăsând în urmă scrumul şi pustia De parcă-n noi au năvălit tătarii, Lăcustele, omizile şi carii… E-o răutate-n doi, care stârpeşte, Tot ce-i frumos – şi cu ochi reci, de peşte Privim prin noi ca prin alb-transparente Geamuri de sticlă, cu priviri absente, Cu trupul şi fiinţa răvăşite – Două paiaţe-adânc nefericite. „Iubire” înseamnă bunătate, totuşi – Chiar şi mocirla zămisleşte lotuşi… Dar între noi e doar singurătate Şi o răceală cu-adieri de moarte. …Iubito, ştii, ne-a potopit minciuna – Cum potopeşte-n toamne, iarba, bruma… Dar ce tot spun? Afară-i, deja, toamnă – Şi noi, „iubire”, nu mai ştim ce-nseamnă… Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
Narcisa Posted November 13, 2013 Report Share Posted November 13, 2013 Frumoasa poezie, illule! M-ai facut sa citesc azi-noapte multe din poeziile acestui poet. Toate mi-au placut. Un romantic pentru cei romantici. Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
Narcisa Posted November 13, 2013 Report Share Posted November 13, 2013 Iubito, flori de liliac Boris Ioachim Iubito, liliacul alb Din viaţa mea, din visul meu, Mă faci puternic, mă faci slab – Când inocent – când derbedeu. E-atâta verde-n jur acum Şi linişte-n fiinţa mea! Petale-şi scutură pe drum Pomii – ca nişte fulgi de nea. Altoi cu tine aş vrea să fiu O ramură aş vrea să-mi fii… Nu suntem tineri, asta ştiu – Da-n suflete suntem copii. Să-ţi cânt în nopţile târzii Despre iubire, sub vegheri De stele lucii, aurii, Sau să ne pierdem în tăceri? Ştiu: azi mi-e glasul răguşit – Dar sufletul nu mi-e moşneag… Şi te doresc cum te-am dorit Şi aş vrea să-ţi fiu la fel de drag Cum drag ţi-eram cândva, demult Când din priviri destul era Să-mi umpli trupul de tumult – Să fim totuna – cât aş vrea! Chiar dacă anii tot solesc În noi şuvoaie de răceli Ca un copil te mai iubesc – Nicicum să nu ai îndoieli. …Iubito, flori de liliac, Ce-mi parfumezi şi zi şi gând, Fără de tine sunt sărac – Cu tine sunt bogat oricând… Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
Narcisa Posted November 15, 2013 Report Share Posted November 15, 2013 Depresie de toamnă Boris Ioachim În acest an de stihii năpădit Şi încărcat de ură mult prea crunt – Nici pomii, nici iubirea n-au rodit – Nici crizanteme, parcă, nu mai sunt. E o toamnă tristă, plină de mâhniri, Tristeţi rodesc în suflet şi-n grădini... Ca-ntr-un blestem, mă–ntorc în amintiri Şi anii mei – îi simt tot mai puţini. Prilej de veselie nu găsesc În acest început de veac hain... Nici nu mai ştiu ce-nseamnă să iubesc Şi-n inima-mi se adună mult venin. Doar cârcotesc la fiecare pas, Ce tot mai greu prin viaţă mi-l târşesc... Şi vorbe de ocară, al meu glas – Despre-al meu trup şi suflet des rostesc. Şi gânduri sumbre mintea-mi otrăvesc, Dorinţe vagi de trecere-n neant... Doar despre morţi îmi place să vorbesc Şi tot mai des cu huma sunt galant. O! Ce fior năvalnic ar putea Să-mi salte ochii stinşi către azur?! Să lumineze stearpă viaţa mea – Să mă simt tânăr şi să mă simt pur. E prea târziu, aceste-s doar visări, Regrete, doar regrete mă-nconjoară... S-au stins ale speranţelor vii mări – Fiinţa mea tânjeşte să dispară... Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
illudere Posted November 18, 2013 Report Share Posted November 18, 2013 Boris Ioachim Înserări… Melancolii mă-nfăşoară În înserări, cel mai ades, Când gândurile-ncep să doară Şi amintiri de tine, ţes. Apusul roşu îmi înveleşte Sufletu-n haină de rubin... Pe când lumina-ncet, descreşte, Sclav, amintirilor, devin. Mi-e dor de ochii tăi, de tine, De râsul tău, de al tău glas... Din ceasu-n care noaptea vine – Cu gândul tău stau la taifas. Ştii, noaptea mea, demult e albă – Cum albă e făptura ta... Din insomnii mi-am făcut salbă – Tot mai bogată şi mai grea. De m-ai uitat, nu ştiu, iubito – Eu chipul tău în minte-l port, Căci mintea, tu mi-ai răvăşit-o – Şi fără tine, gându-i mort. Nu ştiu ce faci în astă clipă – Când soarele pleoapa şi-a închis... De dor, sufletul meu, risipă Face mereu – de dor şi vis. Visez, candid, că sunt cu tine În locuri unde, niciodat’, Nici pas de om, nici de jivine – Măcar, în treacăt, n-a călcat. În acel loc ferit, sub stele, Să ne iubim – măcar un ceas... Apoi pot spune, vieţii mele, Fără regrete: „bun-rămas!” ...Melancolii mă împresoară În înserări – cel mai ades... Când gândurile încep să doară – Cu dor de tine le întreţes... Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
illudere Posted November 18, 2013 Report Share Posted November 18, 2013 Boris Ioachim Înserări… Melancolii mă-nfăşoară În înserări, cel mai ades, Când gândurile-ncep să doară Şi amintiri de tine, ţes. Apusul roşu îmi înveleşte Sufletu-n haină de rubin... Pe când lumina-ncet, descreşte, Sclav, amintirilor, devin. Mi-e dor de ochii tăi, de tine, De râsul tău, de al tău glas... Din ceasu-n care noaptea vine – Cu gândul tău stau la taifas. Ştii, noaptea mea, demult e albă – Cum albă e făptura ta... Din insomnii mi-am făcut salbă – Tot mai bogată şi mai grea. De m-ai uitat, nu ştiu, iubito – Eu chipul tău în minte-l port, Căci mintea, tu mi-ai răvăşit-o – Şi fără tine, gându-i mort. Nu ştiu ce faci în astă clipă – Când soarele pleoapa şi-a închis... De dor, sufletul meu, risipă Face mereu – de dor şi vis. Visez, candid, că sunt cu tine În locuri unde, niciodat’, Nici pas de om, nici de jivine – Măcar, în treacăt, n-a călcat. În acel loc ferit, sub stele, Să ne iubim – măcar un ceas... Apoi pot spune, vieţii mele, Fără regrete: „bun-rămas!” ...Melancolii mă împresoară În înserări – cel mai ades... Când gândurile încep să doară – Cu dor de tine le întreţes... Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
illudere Posted November 18, 2013 Report Share Posted November 18, 2013 Boris Ioachim Înserări… Melancolii mă-nfăşoară În înserări, cel mai ades, Când gândurile-ncep să doară Şi amintiri de tine, ţes. Apusul roşu îmi înveleşte Sufletu-n haină de rubin... Pe când lumina-ncet, descreşte, Sclav, amintirilor, devin. Mi-e dor de ochii tăi, de tine, De râsul tău, de al tău glas... Din ceasu-n care noaptea vine – Cu gândul tău stau la taifas. Ştii, noaptea mea, demult e albă – Cum albă e făptura ta... Din insomnii mi-am făcut salbă – Tot mai bogată şi mai grea. De m-ai uitat, nu ştiu, iubito – Eu chipul tău în minte-l port, Căci mintea, tu mi-ai răvăşit-o – Şi fără tine, gându-i mort. Nu ştiu ce faci în astă clipă – Când soarele pleoapa şi-a închis... De dor, sufletul meu, risipă Face mereu – de dor şi vis. Visez, candid, că sunt cu tine În locuri unde, niciodat’, Nici pas de om, nici de jivine – Măcar, în treacăt, n-a călcat. În acel loc ferit, sub stele, Să ne iubim – măcar un ceas... Apoi pot spune, vieţii mele, Fără regrete: „bun-rămas!” ...Melancolii mă împresoară În înserări – cel mai ades... Când gândurile încep să doară – Cu dor de tine le întreţes... Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
Asimetric Posted November 18, 2013 Report Share Posted November 18, 2013 Se ia o bucată de piatră se ciopleste cu o daltă de sânge, se lustruieste cu ochiul lui Homer, se răzuieste cu raze până cubul iese perfect. După aceea se sărută de nenumărate ori cubul cu gura ta, cu gura altora si mai ales cu gura infantei. După aceea se ia un ciocan si brusc se fărâmă un colt de-al cubului. Toti, dar absolut toti zice-vor : -Ce cub perfect ar fi fost acesta de n-ar fi avut un colt sfărâmat! Nichita Stanescu (nu stiu cum se numeste poezia) Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
florin7franky Posted November 18, 2013 Report Share Posted November 18, 2013 A mele visuri ... A mele visuri risipite, Ce-mi umplu inima de jale, Le vad în frunzele pălite Şi-n pustiirea de pe vale. De-a pururi sta-vor troienite, Sub vremea ce s-aşterne-n pale, A mele visuri risipite, Ce-mi umplu inima de jale ! Copac, când zile fericite Îţi vor întoarce iar din cale Podoaba ramurilor tale, În noapte-or sta mai adâncite A mele visuri risipite! Alexandru Vlahuta Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
illudere Posted November 20, 2013 Report Share Posted November 20, 2013 Boris Ioachim Prozaică Există o tristeţe şi-un fel de nebunie… De unde-mi vin în minte, oare cine ştie? Să fie amarul lumii – ce strâns mă înfăşoară, Să fie doar viaţa-mi, pustie şi amară? Privesc în jur la semeni: ce veseli toţi îmi par! Deşi, le simt tristeţea şi ştiu că râd amar. Suntem zdrobiţi de vremuri, minciună şi nevoi Şi prea multă durere purtăm, adesea-n noi… Unii visează-n taină – alţii chiar fac averi Dar cei mai mulţi sunt singuri – catâri plini de poveri Cu susu-n jos e lumea şi, parcă, fără rost – Şi banul te ridică, oricât ai fi de prost. O! Cine-a spus minciuna că banul nu contează, Când până şi copiii tot la bănuţi visează?! Ce-i drept, prea mult-avere, ades nenoroceşte – Dar, parcă, sărăcia vreodată fericeşte? Păcat e că virtutea stă, astăzi, doar în ban Deşi, ades, acela ce-l are-i un mârlan. Lipsit de orice scrupul, de sus pe toţi privind – În timp ce-n juru-i gloata câştig-un ban trudind. Prea multă nedreptate e sub albastrul cer – De ce e nedreptate – de veacuri-i un mister… Toţi filozofii lumii au căutat răspunsul Şi toţi calicii zilei îşi dau cu presupusul. Dar, poate-n lumea aceea, de care toţi se tem Scăpa-vom de-ntrebare, scăpa-vom de blestem… Şi vom afla acolo de ce e plâns prea mult – În lumea asta rece – dar plină de tumult… Pe aproape – iarna... Aşteaptă, răbdătoare – ţinându-şi răsuflarea, O nouă iarnă, care, curând s-o înstăpâni... Când va cădea în valuri, pufos şi lin, ninsoarea - Dor de copilărie, în toţi, va răbufni. Covorul alb şi proaspăt, de nea, se va întinde Într-o noapte liniştită, când stelele-or uita Să stea de veghe-n ceruri ...Ninsoarea va cuprinde Deplin, întreaga fire-n îmbrăţişarea sa. Când zorii vor deschide, cu lene-o nouă zi – Găsi-vor, cu mirare, gătită dimineaţa În straie argintate – iar când va răsări Şi soarele, zăpezii-i va săruta albeaţa. Ah, ce frumoşi sunt fulgii, din slavă vălurind, Ce calmă măreţie este în plutirea lor! Miros a sărbătoare, a pace şi-a colind – Vreau să le simt candoarea în rana ochilor. Copil mă simt la suflet, deşi pe tâmple, nea Port cu tristeţe calmă – de nu-ştiu-câte ierni... Tu, boltă cenuşie, ce-ai ascuns steaua mea – Grăbeşte – fulgi albaştri, pe lume ca să cerni! ...Aşteaptă, răbdătoare – ţinându-şi răsuflarea, O nouă iarnă, care, curând s-o înstăpâni... Când va cădea în valuri, pufos şi lin, ninsoarea – Dor de copilărie, în toţi, va răbufni... de Boris Ioachim Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
illudere Posted November 26, 2013 Report Share Posted November 26, 2013 Boris Ioachim Ascultă vântul la fereşti Şi roagă-te la Cel Preasfântul, Ca vântul - să nu rătăceşti Din loc în loc, pe tot Pământul. Ascultă-i lungul tânguit, Învălmăşind crengi desfrunzite, Şi bucură-te, de-ai găsit, În tine gânduri liniştite. Ascultă-i plânsul liniştit, Din înserări, când ploaia cade Şi bucură-te, de-ai găsit, În juru-ţi oameni cumsecade. În ierni, când aspru şi-ncruntat, Cu răutate-ngheaţă firea, Te bucură, de ai aflat, Cel mai de preţ lucru: iubirea. În primăveri, când suflu-i cald, Zbiceşte reavăne răzoare, Tu, punând răutăţii gard – Găseşte-ţi raza ta de soare. Şi, astfel, cât îţi va fi dat, Să calci sub cerul plin de stele – Îţi va fi sufletu-mpăcat Şi îndepărtat de orice rele… Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
illudere Posted November 28, 2013 Report Share Posted November 28, 2013 BORIS IOACHIM Vin sărbători... ...Viaţa mea n-a început cu tine, Cu tine – sigur nu se va sfârşi... Gândindu-te, mă simt ciudat de bine – Căci mi-e străin ce-nseamnă „ a iubi”. La geam bat vânturi, prevestind zăpadă, Ştii, între noi, e un ocean de ger... Pe aproape-i iarna, îndată va să cadă – Miroase a sărbători şi a lerui-ler! Dar sărbătorile vin pentru tine - Mie îmi rămâne mirosul de nea... Ai fost o sărbătoare pentru mine – Deodat’, străină mi-e făptura ta. Când vor cădea ninsori, bogat, pe fire – Cu fulgi de-un alb aproape ireal, Mie-mi vei fi o palidă-amintire, Dintr-un alt veac, prăfos şi abisal. Eu, pentru tine, ce voi fi – nu-mi pasă; Regrete n-am, de ce-aş fi ipocrit?! Singărătăţii, i-am căzut în plasă – Nu sunt nici vesel, nici nefericit. Să-ţi spun „adio”, cred c-ar fi patetic – Un „pe curând” – mi s-ar părea hilar! Ştiu, te-am iubit cu patimă, frenetic – Azi, nici să te urăsc nu pot, măcar. Căci viaţa mea, n-a început cu tine – Cu tine – sigur nu se va sfârşi! Chiar dacă ţi-aş rosti urări de bine – Nu văd la ce şi cum ţi-ar folosi... Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Join the conversation
You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.