Jump to content
Vesperala Forum

O poezie pe zi


vesperala

Recommended Posts

Nichifor Crainic

Mama de departe

 

Lânga lacul larg-înfiorat si pal,

Te-am vazut în toamna ramânând pe mal.

Profilata trist pe cerul sângeriu,

Printre foi cazute prea de timpuriu,

Cu naframa-n care cautai sa-ngropi

Sfâsiatul suflet risipit în stropi,

Mama de departe.

Si de-atunci, mereu

Lacrimile tale cad în gândul meu :

Frunze vestejite peste lacul pal,

Turburându-i vesnic sfarâmatul val.

Link to comment
Share on other sites

  • Replies 1.2k
  • Created
  • Last Reply

Top Posters In This Topic

Top Posters In This Topic

Posted Images

Povestea zapezii

Miron Manega

 

Era o tara-n care nu ningea…

Cu oameni negri e povestea mea:

Atat de negre lacrimi si de triste,

Inabuseau in negrele batiste

Incat, odata, un strain le-a zis

(Avea strainu-n brate, un cais)

C-ar fi de-ajuns o lacrima de-a lor

Sa piara si cais si calator!

Ei l-au privit cu ochiul stins si tamp,

Dar cum strangeau taciunii de pe cimp

Si timp n-aveau de vorbe - au tacut.

Si dus a fost strainul cel limbut.

 

A mai trecut o noapte si ceva.

Si-n tara asta-n care nu ningea

Nici barem printre ganduri, uneori,

Veni pe lume un copil din flori…

 

Era frumos copilul, ca un vis

De nimeni povestit, de nimeni scris,

Si-atat de bland, incat ti se parea

Ca ochii lui imensi, de peruzea,

Te vindecau de triste si de negre.

Iar mai tirziu, cind mainile-i alegre

Si-au inteles menirea si norocul,

Dezmeticind in colburi negre - jocul,

Cercat-au el si frigul si arsura,

Si mangaierea ierbilor si zgura,

Vesmantul trist pe trupul de vestala,

Pizmasul maracine sub petala,

Taisul, lantul, rugul si cenusa,

Si fulgul inefabil si catusa…

Atat trudit-a gindul lui sa stie

Ce-i stins in rod, ce-i rodnic in pustie

Si-atat de tainic le-a deprins orandul

Ca se-mbunau stihiile, urmandu-l…

 

Cum a crescut copilul, nu v-as spune,

Ar fi un cantec negru - de taciune!

In zaristea posaca si putina

El n-avea loc de propria lumina,

Ca-l urmareau cu ura fara margini

Locuitorii negrelor paragini,

Sa-i interzica mainile si visul

Care trezeau in amintiri caisul

Vestit candva de un strain limbut…

Cerneau lumini in visul lui tacut,

Peste pamantul parasit de iezi;

Lumini cu nume palid, de zapezi.

 

Si visul lui era o piaza-rea

In tara-n care nimeni nu visa,

Caci multi l-au ascultat. Si l-au crezut.

Si dorul de zapezi de la-nceput

Mocnea acum ascuns pe sub cenusi.

Si paznici negri se-nmulteau la usi

Cu jbilturi groase incercand sa prinda,

In latul lor, vreun murmur de colinda…

 

Dar cum, de la un timp, ii urmarea

In truda lor, o pasare de nea

Si de nesomn , zareau lunateci iezi,

L-au prins pe visatorul de zapezi

Si l-au legat, departe de lumina,

Cu lanturi grele, intr-o fosta mina.

L-au judecat apoi, grabit, in taina,

L-au condamnat sa nu mai poarte haina,

Sa n-aiba drept la adapost ori mas,

La buna ziua sau la bun-ramas,

La somnul cel obstesc, ori la vreun pat,

Sa poarte vesnic lesa cu stigmat,

Sa fie ars de viu pe metereze

Vreun vis de va-ndrazni sa mai viseze…

Lasat sa fie-n plata nimanui

Pan' s-o dezice de zapada lui!

 

Iar cand la temnita s-au dus sa-l vada,

Gasit-au doar o mana de zapada.

Link to comment
Share on other sites

Catre Hypnos

I

 

Ei dormeau. Ei se nasteau dormind;

strigat prin somn cadeau cuvintele

nascându-i din ultima silaba.

 

Cresteau dormind, se îndragosteau

dormind si nunta

si-o celebrau în somn.

 

Întemeiau asezari de cuvinte, în somn.

Femeile lor nasteau în somn,

iar ei, cu totii, îmbatrâneau

în somn

si mureau astfel.

 

Tineri dormind, le luau locul

în vis,

noi si sfâsietoare cuvinte adormite

înlocuiau

vechile, profund adormitele

cuvinte.

 

II

Dar sa se trezeasca,

aceasta

nu o voia, nici unul.

 

Ei traiau în somn pentru ca

numai în vis

traiau cu tot trupul deodata.

 

Pasarile lor zburau dormind,

pestii lor înotau dormind.

Caii lor galopau în somn

si toamna

în vii, se coceau struguri

de vis.

 

Nimenea si

nici unul nu voia sa se trezeasca,

pentru ca numai astfel

forma lor le apartinea

în întregime si toata

deodata.

 

III

 

Ei îi urau pe cei treji.

Spuneau ca cei ce sunt treji

nu traiesc în ei însisi.

 

Spuneau ca cei treji

nu sunt altceva decât

privire, atunci când privesc,

auz, atunci când aud,

durere, atunci când se-ndurereaza.

 

Ei îi urau pe cei treji.

Spuneau ca cei ce sunt treji

nu sunt în stare

sa-si locuiasca

tot trupul deodata

ci,

ca si cum ar fi goi

pe dinauntru,

ei, cei treji, alearga tot timpul

în ei însisi

fiind rând pe rând

numai o glezna

sau

numai o tâmpla

sau

numai un brat, -

restul trupului azvârlindu-si-l

rând pe rând în tenebre.

 

IV

 

Ei îi urau pe cei treji

numindu-i

"Cei fara de trup"

 

Dar ura lor

din când în când devenea

colosala

pentru ca, spuneau ei,

însasi privirea se poate trezi

si-atunci în ea nu mai traiesc

toate culorile deodata,

… însusi auzul se poate trezi

si-atunci în el

nu mai traiesc

toate sunetele deodata

 

Si însasi culoarea se poate trezi

si-atunci în ea

nu mai traiesc

toate vibratiile deodata

 

Si însusi sunetul se poate trezi

si-atunci în el

nu mai traiesc

toate amintirile deodata…

 

V

 

Ei dormeau. Ei se nasteau dormind.

Se înmulteau dormind.

Mureau dormind.

Dar tot timpul erau identici

Cu trupul lor.

 

Ei traiau în vis

si chiar si arborii

ca sa-i adumbreasca trebuiau

mai întâi sa adoarma

putând numai astfel sa-si zvârle

peste trupurile lor întregi

si umbra si radacinile lor.

 

 

(Nichita Stanescu)

Link to comment
Share on other sites

Rasunetul

 

Câte stele şi câţi sori

Pomenitu-ţi-au ţărâna

De la cerul Tău ajung

Când ridic spre păsări mâna...

 

Câte stele ţi s-au scurs

În inelele din trunchi,

De-ţi ajunge zilnic cerul

Până-aproape de genunchi?...

 

Şi-apoi oare care cer

Sprijinit de trunchiu-ţi teafăr,

Mi-a iscat în pipt ninsori

Ce mă dor dinspre Luceferi?...

 

(Luca Onur)

Link to comment
Share on other sites

Smarald efemer

 

Aş fi putut aştepta tăcut

în noaptea dintre lumi

dar ninge în suflet cu gânduri

înveşmîntate liturgic

mă mistui ca o candelă într-un altar păgân

şi te simt sfinţindu-mi respiraţia închisă

în gândul tău prăpastie-n cuget

nici nu mai ştiu când am pierdut

secunda eternă

pe-un smarald efemer

râdeam când îmi şopteai prin vitralii

ca-n sânul începutului sălăşluieşte sfârşitul

că între viaţă şi moarte

speranţa tace

dar pasul ţi-e uşor şi n-aud

crezând în aşteptarea lungă şi întunecată.

 

(Taisia Mihaila Negru)

Link to comment
Share on other sites

Din parul tau

 

Întelepciunea unui mag mi-a povestit odata

de-un val prin care nu putem strabate cu privirea,

paienjenis ce-ascunde pretutindeni firea,

de nu vedem nimic din ce-i aievea.

 

Si-acum, când tu-mi îneci obrajii, ochii

în parul tau,

eu, ametit de valurile-i negre si bogate

visez

ca valul ce preface-n mister

tot largul lumii e urzit

din parul tau -

si strig,

si strig,

si-ntâia oara simt

întreaga vraja ce-a cuprins-o magul în povestea lui.

 

 

(Lucian Blaga)

Link to comment
Share on other sites

Oglinzile

Grigore Alexandrescu

 

 

Am citit altădată, nu mai ştiu în ce carte,

Că într-o ţară mare, de aicea nu departe,

Plăcuta frumuseţe trecea de uraciune:

Caţi se-ntampla s-o aibă se socoteau slutiţi;

Iar frumoşi de minune

Se socoteau aceia ce era mai pociţi.

Oglinzi ca să se vază nu se afla în ţară,

Şi era poprit lucru să s-aducă d-afară.

Aşa fieştecine

Socotea despre sine

Ceea ce auzea,

Căci chiar undele garlei ce curgea prin cetate

Erau atît de negre ş-atat de-ntunecate,

Încat nu putea omul nici umbra a-şi vedea.

Dar după multe zile şi vreme-ndelungată,

O corabie mare, cu oglinzi încărcată,

Trecand pe lîngă ţara de care vă vorbesc,

O apucă furtuna, o furtună cumplită,

Sau ca să zic mai bine, furtună norocită,

Pricină de prefaceri, de un folos obştesc;

Şi pentru-al obştei bine, o pagubă oricare

Nu mi se pare mare,

Mai vartos cand acesta nu s-atinge de mine.

Împinsă de talazuri, corabia slăbită

Se sfăramă, dar marfă puţină s-a-necat;

Oglinzele ,mai toate, le scoase la uscat.

Locuitorii ţării,

Caţi se aflau atuncea pe ţărmurile mării,

Cu toţii alergară,

Şi-n graba le -adunară.

Se priviră în ele, şi cuprinşi de mirare

Văzură adevărul, mulţi însă cu-ntristare.

Dar afland dregătorii minunea întamplată,

Porunciră îndată

A se sparge cu pietre ş-a se desfiinţa

Oglinzele acelea, oriunde s-ar afla.

Multe se sfăramară, dar ascunseră multe

Acei care porunca nu vrură s-o asculte.

Şi din vremea aceea , toţi oamenii frumoşi

Arata o oglindă acelor uracioşi.

Link to comment
Share on other sites

frumoasa poezie,Narcisa

 

Sonnet

 

Tired with all these for restful death I cry,

As to behold desert a beggar born,

And needy nothing trimmed in jollity,

And purest faith unhappily forsworn,

And gilded honour shamefully misplaced,

And maiden virtue rudely strumpeted,

And right perfection wrongfully disgraced,

And strength by limping sway disabled

And art made tongue-tied by authority,

And folly (doctor-like) controlling skill,

And simple truth miscalled simplicity,

And captive good attending captain ill.

Tired with all these, from these would I be gone,

Save that to die, I leave my love alone.

 

 

(W.Shakespeare)

Link to comment
Share on other sites

Rondelul rozelor de august

 

 

Mai sunt incă roze, -- mai sunt,

Si tot parfumate si ele

Asa cum au fost si acele

Când ceru-l credeam pe pământ.

 

Pe-atunci eram falnic avânt...

Priveam, dintre oameni, spre stele; -

Mai sunt incă roze -- mai sunt,

Si tot parfumate si ele.

 

Zadarnic al vietei cuvânt

A stins bucuriile mele,

Mereu când zâmbesc uit, si cânt,

In ciuda cercărilor grele,

Mai sunt incă roze, -- mai sunt.

 

 

(A.Macedonski)

Link to comment
Share on other sites

Descintec de ploaie

 

 

 

Iubesc ploile, iubesc cu patima ploile,

Innebunitele ploi si ploile calme,

Ploile feciorelnice si ploile-dezlantuite femei,

Ploile proaspete si plictisitoarele ploi fara sfirsit,

Iubesc ploile, iubesc cu patima ploile,

Imi place sa ma tavalesc prin iarba lor alba, inalta,

Imi place sa le rup firele si sa umblu cu ele in dinti,

Sa ameteasca, privindu-ma astfel, barbatii.

Stiu ca-i urit sa spui Sint cea mai frumoasa femeie ,

E urit si poate nici nu e adevarat,

Dar lasa-ma atunci cind ploua,

Numai atunci cind ploua,

Sa rostesc magica formula Sint cea mai frumoasa femeie .

Sint cea mai frumoasa femeie pentru ca ploua

Si-mi sta bine cu franjurii ploii in par,

Sint cea mai frumoasa femeie pentru ca-i vint

Si rochia se zbate disperata sa-mi ascunda genunchii,

Sint cea mai frumoasa femeie pentru ca tu

Esti departe plecat si eu te astept,

Sint cea mai frumoasa femeie si stiu sa astept

Si totusi astept.

E-n aer miros de dragoste viu,

Si toti trecatorii adulmeca ploaia sa-i simta mirosul,

Pe-o asemenea ploaie poti sa te-ndragostesti fulgerator,

Toti trecatorii sint indragostiti,

Si eu te astept.

Doar tu stii -

Iubesc ploile,

Iubesc cu patima ploile,

Innebunitele ploi si ploile calme,

Ploile feciorelnice si ploile-dezlantuite femei...

 

Autor: Ana Blandiana

Link to comment
Share on other sites

Douăzeci şi unu de cântece cu luminiţe

 

Odorul meu îl port bijuterie,

o rază de bujor într-un pahar.

Orice sărut al lui e o cutie

unde surâde un mărgăritar.

 

În orice stih şi pas e numai el,

îl culc în raze şi-l adorm cu stele

şi ca pe-un zbor ceresc de porumbel

îl leagăn peste crângul vieţii mele.

 

Radu Gyr

Link to comment
Share on other sites

Rondelul unei flori

 

Vara aceasta, o floare-a-nflorit mai mult,

Rotindu-şi parfumul după fiecare trecător

Şi le zămbeşte tuturor, sperând

Să îi zâmbească cineva, recunoscător.

 

Şi-am căzut în genunchi, ocrotindu-i petalele cu mâna,

Rugând-o să nu plece, cu ultimele raze întârziate.

Vara aceasta, o floare-a-nflorit mai mult,

Rotindu-şi parfumul după fiecare trecător.

 

M-am aplecat şi i-am şoptit,

Cât de mult inseamna acum, când florile dispar,

Strălucirea şi parfumul ei,

Nemuritor...dor, speranţă, viitor...

Vara aceasta, o floare-a-nflorit mai mult

Link to comment
Share on other sites

Faptura mamei

 

Usoara, maica, usoara,

C-ai putea sa mergi calcand

Pe semintele ce zboara

Intre ceruri si pamant.

In priviri c-un fel de teama,

Fericita totusi esti

Iarba stie cum te cheama,

Steaua stie ce gandesti.

 

Autor: Grigore Vieru

Link to comment
Share on other sites

frumoasa poezia ,vesperala ,asteptam sa mai postezi aici :)

 

 

Tu ai murit

 

 

Memoriei lui Stefan Petica

Tu ai murit in una din zilele aceste,

Tu, blond copil de vise, sfios si vesnic trist,

Dar Ea mai geme inca, te cheamă, blande Crist,

Fecioara-n alb, departe, nu crede neagra veste...

Vioarele din doliu, cu strunele plesnite,

Te cheama tremurande cu nota cea din urma

Si-n van se uita-n zare si-ntreaba de-a ta urma

Fecioara-n alb, pe brate cu roze vestejite.

Se duse visatorul cu fruntea intristata,

Si trandafiri de-acuma nu vor mai inflori,

Cu visurile moarte in pace va dormi...

Fecioara-n alb muri-va pe marmura stelata...

 

 

(G. Bacovia)

Edited by raul
Link to comment
Share on other sites

Taxi Magic

 

de Adriana Lisandru

 

ce mai faceţi, doamnă? aţi rămas la fel de frumoasă,

unde vă las?

 

la capătul lumii, prietene,

acolo unde toamnele nu mai găsesc drumul întoarcerii,

acolo o să-mi fac o căsuţă din vorbe dulci cu adevăruri amare

la subsuoara silabelor,

aşternut voi pune privirile voastre, tablouri mâinile voastre

dezbrăcându-mă-n gând.

 

el mă priveşte pe furiş în oglindă,

de ce are femeia aceasta ochii aşa de negri?

ca să înveţe întunericul pe de rost,

îi răspunde oglinda .

Link to comment
Share on other sites

Poarta sufletului

 

 

 

De-aş putea rupe tăcerea dintre noi !

Dar cum să ceri iernii flori de mai ?

Mă prinde triste?ea şi-n taină contemplu...

Aripi albe, mari se desfac -

Poarta sufletului se deschide...

Sunt furtună, sunt ploaie, sunt soare !

 

 

 

(Viorica Sălăjeanu)

Edited by raul
Link to comment
Share on other sites

Semper eadem

 

Mi-ai spus: „De unde-ţi vine ciudata întristare

Ce creşte ca şi marea pe-un ţărm stâncos, pustiu?”

Când inima culesul şi-a isprăvit, ne pare

O boală viaţa. Taina aceasta toţi o ştiu.

 

E o durere simplă, deloc misterioasă

Şi limpede ca tine când râzi şi lumii placi

Nu căuta degeaba frumoasa mea curioasă

Şi-acum, deşi ţi-e glasul atât de dulce, taci!

 

Taci, ne-nvăţato! Suflet ce nu cunoaşte ceaţa!

Copilărească gură! Mai mult chiar decât Viaţa

În mreji subtile Moartea adesea ne-a închis

 

Mai bine cu-o minciună să mă îmbăt şi-alene

Să mă scufund în ochii tăi limpezi ca-ntr-un vis

Şi-ncet s-adorm în umbra ce-ţi lunecă din gene!

 

Charles Baudelaire

Link to comment
Share on other sites

Dor de munţi

Teofil Răchiţeanu

 

 

Şi-o să-mi sune iarăşi cornul

Şi-o să-mi fie iarăşi dor

Să mă sui la munţii veşnici

Petrecuţi cu fruntea-n nor.

 

Şi-o să las în urmă patimi

Şi în munţii cei de dor

Singur numai mă voi pierde

Prin adâncul codrilor.

 

Lepădând mâhniri, aleanuri –

Ceasul cine-l poate spune? –

Am să cad pe-un ţărm de apă

Cu faţa spre Soare-Apune.

 

Şi-apoi, soarele-o să moară

Sub o geană de pământ

Şi-o să mă cuprindă somnul

Legănat de-un mulcom vânt.

 

Şi-o să fie seara lină

Şi-o să-mi sune codrul sfânt,

Ca un plâns din altă lume

Revărsat peste pământ…

Link to comment
Share on other sites

Trecatorului

Cincinat Pavelescu

 

In fata casei mele te afli. Intra , daca

Macar o data viata un dor ti-a sugrumat.

Si-n chinuri al tau suflet de-a trebuit sa taca,

Aici vei stii cat doare un tipat nestrigat.

 

Caci, cine valul vietii nu l-a simtit intr`ansul

Cum urca si se zbate, ca marea cand e rea,

Si n-a stiut ce-i visul, ce-i dragostea si plansul,

Acela o sa fie strain in casa mea.

 

Dar daca vii la mine cu fruntea innorata,

Simtind si tu ca visul e greu sa-l faci cuvant,

Atunci impinge poarta si intra ; o sa bata

O inima de frate in oaspetele sfant.

 

Trecutul meu va creste din umbra ce se lasa.

Iti voi intinde jiltul sa stai. Vei asculta

Si-ti va parea o clipa, ca esti la tine-acasa

Si versul meu ca spune povesti din viata ta !

Link to comment
Share on other sites

Spre toamna

 

 

Pe drumuri delirînd,

Pe vreme de toamnă

Mă urmăreşte-un gînd

Ce mă îndeamnă :

- Dispari mai curînd !

 

La casa iubitei de-ajung,

Eu zgudui fereastra nervos,

Şi-o chem ca să vadă cum plouă

Frunzişul, în tîrgul ploios.

 

Dar, iată, şi-un mort evreiesc…

Şi plouă, e moină, noroi -

În murmure stranii semite

M-adaug şi eu în convoi.

 

Şi nimeni nu ştie ce-i asta -

M-afund într-o crîşmă să scriu,

Sau rîd şi pornesc înspre casă,

Şi-acolo mă-nchid ca-n sicriu.

 

Şi mereu delirînd,

Pe vreme de toamnă,

M-adoarme un gînd

Ce mă îndeamnă :

- Dispari mai curînd !…

 

 

(George Bacovia)

Link to comment
Share on other sites

Cantec

Cincinat Pavelescu

 

Un fluviu calm as vrea sa fiu,

Un fluviu calm cu ape line,

Sa ninga luna peste mine

In clare nopti, argintu-i viu.

 

Si tu, o insula sa fii,

O insula de roze pale,

Sa zboare-adeseori petale

Pe linul undei aurii.

 

O insula de flori si soapte

Muiate-n aer de amurg…

Si eu, in jurul tau sa curg,

Mangaietor ca si o noapte.

Link to comment
Share on other sites

Nervi de toamna

 

 

E toamnă, e foşnet, e somn…

Copacii, pe stradă, oftează;

E tuse, e plânset, e gol…

Şi-i frig, şi burează.

 

Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,

Pe drumuri fac gesturi ciudate -

Iar frunze, de veşnicul somn,

Cad grele, udate.

 

Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,

Şi-amanţii profund mă-ntristează -

Îmi vine să râd fără sens,

Şi-i frig, şi burează.

 

 

 

(George Bacovia)

Link to comment
Share on other sites

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Paste as plain text instead

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

Loading...

×
×
  • Create New...