Jump to content
Vesperala Forum
BigDefender

Povestiri cu tâlc

Recommended Posts

Era odata un barbat care sedea la marginea unei oaze la intrarea unei cetati din Orientul Mijlociu.

 

Un tânar se apropie într-o buna zi si îl întreba:

- Nu am mai fost niciodata pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetati?

 

Batrânul îi raspunse intai, printr-o întrebare:

- Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?

- Egoisti si rai. De aceea ma bucur ca am putut pleca de acolo.

- Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batrânul.

 

Putin dupa aceea, un alt tânar se apropie de omul nostru si îi puse aceeasi întrebare:

- Abia am sosit în acest tinut. Cum sunt locuitorii acestei cetati?

 

Omul nostru incepu prin a-i raspunde cu aceeasi întrebare:

- Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?

- Erau buni, marinimosi, primitori, cinstiti. Aveam multi prieteni acolo si cu greu i-am parasit.

- Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batrânul.

 

Un negutator care îsi aducea pe acolo camilele la adapat auzise aceste convorbiri si pe când cel de-al doilea tânâr se îndeparta, se întoarse spre batrân si îi zise cu repros:

- Cum poti sa dai doua raspunsuri cu totul diferite la una si aceeasi întrebare pe care ti-o adreseaza doua persoane?

- Fiule, fiecare poarta lumea sa în propria-i inima. Acela care nu a gasit nimic bun în trecut nu va gasi nici aici nimic bun. Dimpotriva, acela care a avut si în alt oras prieteni va gasi si aici tovarasi credinciosi si de încredere. Pentru ca, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decât ceea ce stim noi gasi în ei.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Avva Isaac Tebanul, s-a dus odata la chinovie, a vazut un frate gresind...si l-a osandit. Cand a plecat in pustie, un inger al Domnului a venit la el, s-a pus in fata usii de la chilie si cand acesta s-a intors, i-a zis: " Nu te las sa intri!". Batranul intreaba atunci: " Ce inseamna aceasta?" Ingerul a zis: " Dumnezeu m-a trimis sa te intreb: Unde-mi poruncesti sa-l arunc pe fratele acesta pe care l-ai osandit?" Batranul a inteles, si s-a pocait pe data si a zis: " Am gresit, iarta-ma!" Ingerul i-a zis: " Ridica-te! Dumnezeu te-a iertat. Dar...pazeste-te de acum sa mai judeci pe cineva, inainte de a-l judeca Dumnezeu."

Share this post


Link to post
Share on other sites

Un discipol a venit calare pe camila sa la cortul maestrului sufit. Aici a descalecat si a intrat direct in cort, si-a inclinat superficial capul si a spus:

- Credinta mea in Dumnezeu este atat de mare incat mi-am lasat camila afara, fara sa o leg, convins ca Dumnezeu ii protejeaza pe cei care-L iubesc sincer.

- Du-te si leaga-ti camila, omule! l-a repezit Maestrul. Nimeni nu are dreptul sa-L plictiseasca pe Dumnezeu asteptand ca El sa faca ceea ce ar putea face el insusi , fara nici un efort.

Share this post


Link to post
Share on other sites

- Viata mea, este alcatuita din cioburi, s-a plans vizitatorul... sufletul meu este patat de pacate. Mai exista vreo speranta pentru mine?

- Da, i-a raspuns Maestrul. Exista ceva care uneste toate cioburile si curata orice pata.

- Ce anume?

- Iertarea!

- Pe cine trebuie sa iert?

- Pe toata lumea: viata, pe Dumnezeu, pe aproapele tau, dar mai presus de orice, pe tine.

- Cum pot sa fac acest lucru?

- Intelegand, ca nimeni nu este vinovat, i-a raspuns Maestrul. Nimeni.

Share this post


Link to post
Share on other sites

In timpuri imemoriale, Dumnezeu a dat o petrecere, in care a invitat toate virtutile, mari si mici, umile sau eroice.

Virtutile s-au adunat impreuna in holul superb decorat al raiului si au inceput sa converseze cu placere una cu cealalta, intrucat se cunosteau bine; unele dintre ele erau chiar inrudite.

Dumnezeu si-a dat insa seama, ca exista doua virtuti care nu se cunosc, ba chiar se simt oarecum stanjenite una in preajma celeilalte. De aceea el, le-a luat de mana si le-a facut cunostiinta:

- Recunostinta, i-a spus El uneia dintre ele, ti-o prezint pe Caritate.

De-abia si-a intors insa Dumnezeu privirea de la ele, ca cele doua virtuti s-au privit din nou cu ostilitate, indepartandu-se in graba. Legenda spune astfel, ca nici macar Dumnezeu nu a reusit sa apropie Recunostinta de Caritate.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Exista pe lumea aceasta o floare. O floare ce apare odata la 100 de ani, ea infloreste doar pe muntii cei mai inalti din lume, dincolo de nori, pe stancile unde este aproape imposibil de ajuns, fiind cunoscuta drept Regina Florilor sau Floarea florilor. Ea este temuta de restul restul florilor deoarece are puterea sa “fure” culorile si parfumul tuturor florilor din lume.

Se spune despre acesta ca ea este o “fereastra” din Gradina Raiului spre Al noulea cer, iar cine reuseste sa inspire o singura data mireasma ei va cunoaste fericirea absoluta si adevarul absolut.

Doar cei cu adevarat curajosi si nechibzuiti se incumuneta sa se aventureze in cautarea Flori florilor. Cei mai multi au cazut prada conditiilor vitrege ale naturii, alti au ajuns hrana animalelor salbatice. Insa nici cei care au izbandit in cautarea lor pentru cunoastere absoluta nu au avut noroc. Deoarece putini oameni care au fost inconjurati de acea mireasma raspandita din floare, si au reusit sa coboare de pe munte - ei intradevar au primit ceea ce au cautat, dar nu au stiut ca in schimbul cunoasterii trebuia sa se lepede de propria constiinta si luciditate. Fiind socotiti de catre semeni drept nebuni, dementi.

Cei intelepti povestesc ca Floarea florilor a fost sadita de insusi Dumnezeu ca se le aminteasca oamenilor ca, pentru a ajunge la cunoasterea absoluta, sacrificiul suprem este pretul pe care trebuie sa-l platesca.

Share this post


Link to post
Share on other sites

A existat candva un om care era ocupat tot timpul cu constructia unei case. Isi dorea, cel mai frumos, cel mai intim si cel mai confortabil camin din lume.

Odata,cineva a venit la el, si i-a spus ca intreaga lume a luat foc.Dar, pe el nu-l interesa restul lumii, ci numai casa lui.

In cele din urma, el si-a terminat casa, dar a descoperit ca nu mai exista o planeta sa o sustina.

 

Majoritatea oamenilor, iubesc umanitatea, dar nu isi suporta vecinii.

Share this post


Link to post
Share on other sites

O "poveste" adevarata

Se spune ca în Nurnberg traiau doi prieteni cum nu se mai vazuse - mai ales în timpurile acelea întunecate de la sfârsitul secolului al XV-lea. Pe vremea aceea, când spiritul uman dadea semne ca vrea sa se rupa cu orice pret de habotnicia impusa de o biserica menita mai mult sa dezbine decât sa uneasca, prietenia era o forma prin care sufletele asemenea se sustineau întru desavârsire.Cei doi prieteni aveau amândoi 16 ani si amândoi primisera un har deosebit de la Dumnezeu: harul de a surprinde prin taina desenului atât viata, cât si moartea, atât vazutul, cât si nevazutul. Tinerii erau dornici sa învete si sa se împlineasca în arta. Visau cu ardoare sa ajunga chiar ca idolul lor, Leonardo DaVinci, si pentru asta erau gata sa faca totul. Dar visul lor era departe de a se putea împlini cu usurinta, caci erau tare saraci - pe cât de mare le era harul, pe atât de mici le erau avutiile pamântesti.Într-o seara, pe când erau amândoi în atelierul pe care îl împarteau frateste, unul din ei spuse, privind la doua gravuri abia terminate.

- Frate, noi trebuie sa mai învatam. Gravura pe care am facut-o eu acum nu este perfecta, mai am multe de adaugat talentului meu. Gravura ta, în schimb, este mult mai aproape de perfectiune. Talentul tau este copt, asa ca mi-a venit o idee. Eu voi munci si voi accepta orice comanda, voi face mobila, voi sculpta pietre funerare, voi picta portrete... orice. Asa voi strânge banii necesari ca tu sa mergi la scoala în Italia pentru a-ti desavârsi arta. Apoi te vei întoarce si ma vei ajuta si pe mine sa merg la scoala.

- Dar nu pot sa încuviintez asa ceva, zise celalalt. Nu ne-am despartit niciodata pâna acum si a fost bine. De ce vrei acum sa facem asta? Amândoi avem talent si amândoi avem dorinta apriga de a merge la scoala. Sacrificiul tau ma onoreaza si ma face sa îti cer sa mergi tu primul la scoala.

- Nu, Albrecht, vei merge tu primul, fiindca esti mai talentat si vei avea nevoie de mai putin timp pentru a-ti însusi noile cunostinte. Eu am foarte multe de învatat, iar tu ai munci o viata pâna as termina eu scoala. Asa ca voi munci eu, pâna când tu vei fi cunoscut. Asa e mai usor pentru amândoi. Tânarul pe nume Albrecht a fost coplesit de nobletea gestului prietenului sau, mai ales ca stia ca talentul amândurora era egal. Asa ca a acceptat plin de recunostinta si a plecat la scoala. Pretul studiilor lui a fost însa foarte mare. Prietenul lui a acceptat muncile cele mai de jos pentru a strânge banii de care Albrecht avea nevoie la scoala. Timpul a trecut si, dupa sapte ani de munca grea si de o parte si de alta, Albrecht se întoarse la prietenul lui cu foarte multi bani si cu dorinta sincera de a-l ajuta sa mearga la scoala, ca sa aiba si el o viata împlinita si îmbelsugata. Era seara când s-a întors. S-a apropiat de casa cea saracacioasa si mai întâi privi pe fereastra, ca sa vada cum mai arata prietenul lui. Acesta se ruga în genunchi în fata unei lumânari ieftine. Îngenunchease pe podeaua rece si rostea rugaciune dupa rugaciune, cu glas cald. La lumina tremurânda a lumânarii, Albrecht vazu mâinile prietenului sau si înmarmuri.Erau doua mâini noduroase, muncite, scrise cu multe rani si lovituri, mâini de apostol întru ale desavârsirii aproapelui. Îsi dadu seama cu nemasurata tristete ca prietenul lui nu mai putea merge la scoala cu mâinile acelea jertfite, ca nu va mai putea tine penelul cu finetea necesara unor tablouri, si nici instrumentele de gravura nu vor mai putea fi mânuite cu usurinta, caci mâinile tremurau în rugaciune de atâtia ani de munca... Astepta pâna ce prietenul lui îsi termina rugaciunea si batu la usa. Usa se deschise larg, iar prietenul lui se bucura peste masura de revedere.

- Acum vei merge tu la scoala, zise Albrecht, si vei duce o viata fara griji. Este rândul tau. Prietenul lui nu zise nimic, doar îsi privi în liniste mâinile muncite.

- Dragul meu, mâinile acestea nu mai pot tine penelul, dar te pot îmbratisa cu bucurie. Îti multumesc ca te-ai întors si, mai ales, ca ai devenit cel care esti acum. Eu nu mai pot merge la scoala. Însa sunt multumit, fiindca mi-am gasit rostul în fiecare lucru ce mi-a iesit din mâini cu voia lui Dumnezeu. Albrecht îi ceru încuviintarea prietenului sau de a-i desena mâinile asa cum le vazuse în rugaciune. Asa s-au nascut "Mâinile de apostol" de Albrecht Durer.

 

Fie sa gasesti mereu în jurul tau prieteni! Fie ca orice gest facut pentru ei sa fie însotit de gândul ca uneori pentru ca unii sa se desavârseasca, altii trebuie sa se jertfeasca - jertfa însotita de rugaciune e binecuvântata si aduce bucurie. Iar amintindu-ti de mâinile muncite împreunate în rugaciune, fie sa poti primi smerit gesturile de iubire pe care cineva le face pentru tine!

Share this post


Link to post
Share on other sites

Odata, Buddha a fost insultat in fel si chip de un vizitator, dar nu parea deloc afectat. Mai tarziu discipolii sai, l-au intrebat care era secretul seninatatii sale. El le-a raspuns:

- Imaginati-va ca cineva va daruieste o ofranda, dar voi nu o ridicati de jos, sau ca cineva va trimite o scrisoare, dar voi nu o deschideti. Este evident ca acestea nu va pot afecta in nici un fel. Procedati in acest fel atunci cand sunteti insultati si nu veti pierde seninatatea.

 

Singura demnitate autentica este cea care nu se simte injosita de lipsa de respect a celor din jur. Nimeni nu poate diminua maretia cascadei Niagara, scuipand in ea.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Cat de mult valorezi?

 

Paul, cu o figura trista si abatuta, se intalni cu prietena sa Carla intr-un bar, la o cafea. Deprimat, incepu sa se descarce in fata ei, povestindu-i despre toate preocuparile sale... munca... banii... raportul cu prietena... scopul sau in viata!... Totul parea sa ii mearga prost. Carla baga mana in geanta, scoase o bancnota de 50 EURO si ii zise:

- Vrei aceasta bancnota?

Paul, putin confuz, la inceput ii raspunse:

- Bineinteles, Carla... sunt 50 EURO, cine nu i-ar vrea?

Atunci Carla lua bancnota intr-o mana si o stranse cu putere pana cand facu un mic ghemotoc. Aratandu-i ghemotocul lui Paul il intreba din nou:

- Acum o mai vrei?

- Carla, nu stiu unde vrei sa ajungi, dar sunt in continuare 50 EURO. Bineinteles ca ii iau si asa, daca mi-i dai.

Carla desfacu ghemotocul, arunca bancnota pe jos si o calca cu piciorul, pana cand se murdari toata.

- Tot mai vrei bancnota?

- Asculta, Carla, tot nu inteleg unde vrei sa ajungi, este oricum o bancnota de 50 EURO, si pana cand nu o rupi isi pastreaza valoarea....

- Paul, trebuie sa stii ca chiar daca uneori ceva nu iese asa cum vrei tu, chiar daca viata te indoaie si te face un mic ghemotoc, tu continui sa fii la fel de important cum ai fost intotdeauna... Ceea ce trebuie sa te intrebi este cat valorezi in realitate, nu cat de mult poti sa fii abatut intr-un anumit moment.

Paul ramase nemiscat uitandu-se la Carla fara sa zica un cuvant, in timp ce mesajul ii intra bine in memorie. Carla puse bancnota desfacuta alaturi de el, pe masa, iar cu un zambet complice ii spuse:

- Ia-i, tine-i cu tine ca sa iti amintesti de acest moment atunci cand nu te vei simti bine... dar trebuie sa imi dai o bancnota noua de 50 EURO ca sa o pot utiliza cu urmatorul prieten care are nevoie. Il pupa pe obraz si se indrepta catre usa. Paul privi bancnota, zambi, o privi din nou si cu o energie noua il striga pe ospatar sa plateasca nota...

 

De cate ori ne indoim de valoarea noastra, de ceea ce meritam intr-adevar si de ceea ce putem realiza?

Share this post


Link to post
Share on other sites

O fabula indiana straveche spune ca un soarece se temea atat de tare de pisici incat traia intr-o teroare continua. Unui magician i s-a facut mila de el si l-a transformat intr-o pisica. Dar animalul a continuat sa traiasca terorizat, caci se temea acum de caini. De aceea, magicianul l-a transformat intr-un caine. Cainele se temea insa de pantere, asa ca magicanul l-a transformat intr-o pantera. Pantera se temea insa de vanatori. Exasperat magicianul a renuntat si a transformat pantera din nou intr-un soarece:

 

- Nimic nu te poate ajuta, i-a spus el, caci in orice animal te-as transforma, tu ai aceeasi inima de soarece.

Share this post


Link to post
Share on other sites

PENTRU CA SUNT AICI

 

Un ţăran bătrân îşi lucra pământul, pe o căldură dogoritoare.

Un tânăr trecu pe lângă el şi îl întrebă:

“Câţi ani ai?”

“77″, i-a răspuns bătrânul.

“Mulţi înainte. E o vârstă venerabilă. Dar de ce mai lucrezi încă pământul?” îl întrebă mirat tânărul.

“Păi, pentru că sunt aici!”

“Şi cum de lucrezi pe o căldură ca aceasta?”

“Pentru că soarele e acolo!”

 

Într-adevăr, cât suntem pe pământ trebuie să facem ce avem de făcut, şi cele “de musai” cum zicem noi ardelenii, şi cele de plăcere. Şi dacă tot suntem aici, haide să punem suflet în ceea ce facem şi să renunţăm să ne mai văietăm atunci când lucrurile nu sunt aşa cum am prefera noi să fie.

Share this post


Link to post
Share on other sites

UMBRA SFANTULUI

 

A existat odata un om atat de sfant incat pana si ingerii se bucurau vazandu-l. Cu toate acestea , el nu avea nici cea mai mica idee de faptul ca este un sfant.

Isi vedea linistit de treburile zilnice impartind bunatatea la fel de inconstient cum isi raspandesc florile parfumul in jurul lor si felinarele de pe strada lumina lor.

Sfintenia lui consta in faptul ca el uita instantaneu trecutul persoanei pe care o avea in fata,. privind-o ca si cand ar fi avut-o in fata pentru prima oara. De aceea el vedea, dincolo de aparentele exterioare, in insasi esenta fiintei, acolo unde oamenii erau inocenti si nevinovati si mult prea ignoranti pentru a stii ca gresesc. De aceea el ii ierta si ii iubea pe toti deopotriva, fara sa ii para nimic iesit din comun in atitudinea lui, caci ea nu era rezultatul unei decizii, ci a felului in care el, ii privea pe oameni.

Intr-o zi un inger i-a spus:

- Dumnezeu m-a trimis la tine. Poti sa imi ceri orice vei dori, si dorinta iti va fi indeplinita. Vrei sa primesti darul vindecarii?

- Nu, a raspuns omul. As preferea sa-L las pe Dumnezeu sa vindece, El insusi.

- Vrei sa ai puterea de a-i aduce pe pacatosi inapoi pe drumul cel drept?

- Nu a spus el, nu am eu dreptul sa ating inima omului. Acest drept divin, le este rezervat numai ingerilor.

- Vrei sa fii un model de virtute, pentru ca oamenii sa fie atrasi de tine si sa te imite?

- Nu, a spus sfantul, caci in acest fel as deveni centrul atentiei.

- Atunci, ce doresti? a insistat ingerul?

- Gratia lui Dumnezeu a spus omul. Daca voi dispune de aceasta gratie, voi avea tot ceea ce mi-am dorit vreodata.

- Nu, trebuie sa-mi ceri ceva miraculos, i-a spus ingerul. In caz contrar o asemenea insusire ti se va distribui in mod obligatoriu.

- Bine, in acest caz, iata ce doresc: lasa binele sa se faca prin mine, fara ca eu sa fiu constient de acest lucru.

De aceea, Dumnezeu i-a daruit urmatoarea calitate: umbra sa capata puteri vindecatoare, dar numai atunci cand cadea in spatele lui. In acest fel bolnavii care cadeau sub incidenta umbrei sfantului- dar numai daca acesta era cu spatele la ei- erau vindecati pe loc, pamantul devenea fertil, izvoarele tasneau, iar fetele celor doborati de greutatile vietii se colorau din nou.

Sfantul nu stia nimic din toate acestea, caci atentia celor din jur, era atat de centrata in jurul umbrei incat ei au uitat de omul care o raspandea.

 

In acest fel, dorinta lui de a face bine fara sa stie nimic de acest lucru s-a implinit cu prisosinta.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Un profesor, la ora filozofie, statea in fata studentilor sai avand cateva obiecte in fata lui.

Cand a inceput ora, fara sa spuna un cuvant, a luat un borcan mare si a inceput sa-l umple cu pietre , cu diametrul de aproximativ 5 cm. Apoi i-a intrebat pe studenti daca borcanul este plin.

Au fost cu totii de acord ca este plin!

Apoi , a luat o cutie cu pietricele si le-a turnat in borcan, scuturandu-l usor. Desigur ca acestea s-au rostogolit printre pietrele mari si au umplut spatiile ramase libere.

Apoi, i-a intrebat pe studenti daca borcanul este plin! Au fost din nou de acord ca este plin! Si au ras.

Apoi a luat o cutie cu nisip si l-a turnat in borcan, scuturandu-l usor. Desigur, nisipul a umplut spatiul ramas liber.

"Acum, spuse profesorul, vreau sa recunoasteti ca aceasta-i viata voastra. Pietrele mari sunt lucrurile importante: familia, dragostea, partenerul de viata, sanatatea, iubirea, fericirea si copiii vostri, lucruri care, chiar daca totul este pierdut si numai ele au ramas, viata voastra tot ar fi completa. Pietricelele sunt celelalte lucruri care conteaza: slujba, casa si masina. Nisipul reprezinta lucrurile mici,care completeaza restul.

Daca puneti in borcan mai intai nisipul, nu mai ramane loc pentru pietrele mari si pentru pietricele.

La fel se desfasoara si viata voastra:daca va consumati timpul si energia cu lucrurile mici, nu veti avea niciodata spatiu pentru lucrurile importante. Fiti atenti la lucrurile care sunt esentiale pentru fericirea voastra. Jucati-va cu copiii vostri, faceti-va timp pentru controale medicale, duceti-va partenerul la dans. Va ramane mereu destul timp sa mergeti la serviciu, sa faceti curat in casa, sa dati o petrecere sau sa duceti gunoiul. Aveti grija de pietrele mari in primul rand, de lucrurile care intr-adevar conteaza.

Stabiliti-va prioritatile, restul este doar nisip"...

Share this post


Link to post
Share on other sites

Un fost detinut intr-un lagar de concentrare nazist si-a vizitat un prieten, fost coleg de lagar cu el.

- Tu i-ai uitat pe nazisti? l-a intrebat el pe amicul sau.

- Da.

- Ei bine, eu nu i-am uitat. Sunt inca plin de ura fata de ei.

- In acest caz, i-a spus prietenul sau cu blandete, inseamna ca te afli inca in inchisoarea lor.

 

...adevaratii nostrii dusmani nu sunt cei care ne urasc...ci cei pe care ii uram noi...

Share this post


Link to post
Share on other sites

Maestrul considera foarte obositor sa vorbeasca cu cei care nu oboseau sa apere existenta lui Dumnezeu si sa discute despre natura acestuia, desi nu faceau nimic pentru a-si dezvolta constiinta de sine, singura care poare aduce dupa sine, eliberarea si iubirea.

El s-a adresat astfel unui grup de persoane care l-au rugat sa le vorbeasca despre Dumnezeu.

- Voi nu doriti sa il vedeti pe Dumnezeu, ci doar sa vorbiti despre El. De aceea voi il vedeti asa cum credeti voi ca este, nu cum este in realitate. Caci Dumnezeu este manifestat, nu ascuns. Atunci de ce sa mai vorbim? Mai bine deschideti ochii si priviti-L.

Mai tarziu el a adaugat:

 

- Sa vezi este cel mai usor lucru din lume. Tot ce aveti de facut este sa ridicati storurile gandurilor voastre despre Dumnezeu.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Care este secretul seninatatii tale?

- Cooperarea de bunavoie cu tot ceea ce este inevitabil, a raspuns Maestrul.

_________________________________________________________________

 

Un preot a rugat diaconul sa adune zece oameni si sa cante impreuna imnuri pentru vindecarea unui om bolnav.

Cand cei zece s-au adunat, cineva i-a suflat la ureche preotului:

- Printre ei, exista si cativa hoti notorii.

- Cu atat mai bine, a raspuns preotul. Daca portile compasiunii vor fi inchise, vom apela la ei pentru a le deschide.

___________________________________________________________________

 

Legenda spune ca a existat odata o casa care a luat foc. In ea se afla un om, care dormea profund.

Salvatorii sositi la fata locului au incercat sa-l scoata pe fereastra , dar nu au reusit. Au incercat apoi sa-l transporte pana la usa, dar nici de data aceasta nu au reusit, intrucat omul era prea masiv si prea greu.

Disperati, au inceput sa se gandeasca. Atunci unuia dintre ei, i-a venit ideea salvatoare:

- Treziti-l! in acest fel, va putea sa iasa singur.

 

Numai cei adormiti si copiii trebuie ingrijiti.

Treziti-va! Sau Maturizati-va!

Share this post


Link to post
Share on other sites

Cum arata Dumnezeu?

 

Un om care era orb din nastere a cerut odata un pahar cu lapte si a intrebat pe cel care i l-a adus:

"Cum arata laptele?" I s-a raspuns:"Laptele este un lichid alb". Orbul iar a intrebat:"Dar ce inseamna alb?" Omul i-a spus:"Albul este culoarea lebedei". Orbul iar a intrebat:"Ce este o lebada?" Celalalt i-a raspuns:"Lebada este o pasare cu un gat indoit". "Dar ce inseamna indoit?" l-a intrebat orbul.Omul i-a raspuns:"O sa imi indoiesc cotul si tu il vei atinge si vei intelege ce inseamna indoit". Orbul a atins cotul indoit al omului si a spus:"Acum stiu cum arata laptele!"

 

Intr-o carte, chiar in Biblie, numai cuvintele pot fi folosite ca sa ne vorbeasca despre Dumnezeu.S-ar putea sa ni se para ridicole, asa cum este ridicol pentru un orb sa cunoasca infatisarea laptelui dintr-un cot indoit.Dar noi suntem foarte marginiti si orbi de la natura fata de Dumnezeul omniprezent, atotputernic si atotstiutor.Il cunoastem cu aproximatie.

 

Citeste cuvintele, uita de ele, uita-te la ureche, la papadie, la bondar si crezi ca este Dumnezeu!

Share this post


Link to post
Share on other sites

Drumetul:

- Cum va fi vremea azi?

Ciobanul:

- Va fi exact pe gustul meu.

Drumetul:

- De unde stii ca va fi exact pe gustul tau?

Ciobanul:

- Simplu domnule: dupa ce mi-am dat seama ca nu pot avea parte de tot ce-mi doresc, m-am invatat sa fiu intotdeauna satisfacut cu ceea ce primesc. De aceea sunt absolut convins ca vremea va fi exact pe gustul meu.

 

Fericirea si nefericirea, nu depind de evenimentele propriu-zise, ci de felul in care le privim noi.

_______________________________________________________________________________

 

A fost odata ca niciodata, o perioada in care membrele trupului s-au certat cu stomacul. Membrele erau furioase ca ele sunt cele care procura toata hrana, dandu-i-o apoi stomacului, care nu face altceva toata ziua decat sa o devoreze.

De aceea, s-au decis sa nu-i mai dea stomacului de mancare. De pilda, mainile, au refuzat sa mai duca mancarea la gura. Dintii au refuzat sa o mai mestece, iar gatul s-o inghita. In acest fel, se gandeau ele, vor determina stomacul sa faca si el ceva.

Unicul lucru pe care au reusit sa-l faca a fost sa slabeasca intr-o asemenea masura trupul, incat si-au dat seama ca sunt ele insele, amenintate cu moartea.

In final, membrele si-au invatat lectia si au inceput sa se ajute unele pe celelalte, constiente ca in acest fel nu fac decat sa isi amplifice propria bunastare.

 

Este imposibil sa ajuti pe altcineva, fara sa te ajuti pe tine insuti, dar si sa faci rau, fara sa-ti faci rau tie insuti.

Share this post


Link to post
Share on other sites

In timpul celui de-al doilea razboi mondial un barbat naufragiat a plutit izolat intr-o barca timp de 21 de zile fara nici un fel de provizii. In cele din urma pe langa el, a trecut o nava care l-a salvat.Intrebat daca a invatat ceva din acea experienta omul a raspuns:

- Da, Daca voi avea ce sa mananc si ce sa beau voi fi profund fericit pana la sfarsitul vietii.

________________________________________________________________________________

 

Un batran a povestit ca el nu s-a plans decat o singura data in viata, intr-o perioada in care era nevoit sa mearga in picioarele goale, pentru ca nu avea bani sa-si cumpere pantofi.A vazut apoi in om fara picioare.

De atunci nu s-a mai plans niciodata.

________________________________________________________________________________

 

Un tanar savant a laudat odata realizarile stiintei moderne in prezenta unui guru.

- Am ajuns sa putem zbura la fel ca pasarile cerului.Practic putem face tot ce fac ele.

- Da, dar nu puteti sta pe un gard de sarma ghimpata.

Share this post


Link to post
Share on other sites

De ce este acea teribilă chemare spre acasă?

Poate răspunsul se află şi în următoarea istorisire depănată de un căpitan de vapor de cursă lungă. Vaporul românesc se stricase undeva în largul Atlanticului şi a trebuit să se tarască pană în port la New York, unde a intrat în reparaţii. Într-una din zile, pe chei, langă nava românească a oprit o limuzină strălucitoare din care a coborat un bărbat elegant şi falnic, deşi părul îi era tot alb. L-au întrebat marinarii români cu ce-l pot ajuta, vorbind în engleza. "Nu-mi stricaţi vraja, vorbiţi româneşte, fiindcă eu sînt ardelean , plecat acum 50 de ani să fac bani în America. Şi chiar sunt înstărit, am două făbricuţe şi nu m-am mai întors acasă. Vă dau dolari caţi doriţi cerîndu-vă un favor. Să mă lăsaţi să stau într-o cabină de-a voastră cat veţi întarzia în portul New York." S-au mirat tare marinarii români, dar bărbatul impozant a continuat: "Medicul meu mi-a comunicat că am cancer avansat şi mai am de trăit doar cîteva săptămani ; vreau să mor pe un vapor românesc, fiindcă nu mai am timp să mă întorc acasă". Cat alean a putut să strangă în suflet românul plecat departe şi îmbogăţit, încat, dacă nu putea să moară pe pămantul de acasă, dorea să moară măcar pe o bucată de fier românesc!

 

Jurnalul National

Share this post


Link to post
Share on other sites

Un batran chinez cara apa de la un izvor indepartat zi de zi, de dimineata pana seara. Ducea pe umeri doua galeti, mergea la izvor, le umplea cu apa si se intorcea in sat.

Una dintre galeti era gaurita. Pana ce batranul ajungea in sat, galeata era doar pe jumatate plina.

Galeata gaurita era trista. Vroia sa fie perfecta ca si cealata. Dupa un timp ea decide sa-i vorbeasca batranului:

-Stapane, de ce nu ma repari?

Batranul ii raspunde:

-N-ai observat ca pe o parte a cararii am plantat flori? Cat de frumoase sunt! Cu ce mi-as mai infrumuseta casa daca te-as repara?

Share this post


Link to post
Share on other sites

Un frate a venit catre avva Victor, cel ce petrecea intru tacere in lavra lui, zicand : ce sa fac parinte, pentru ca ma biruieste lenevirea ? Zis-a lui batranul : aceasta boala, fiule, este sufleteasca. Ca precum celui bolnav de ochi, din cumplita durere, i se pare ca vede lumina, iar celui sanatos i se pare ca vede putin, asa si cel slab la suflet, din putintica trandavie se slaveste, parandu-i ca este mare lenevirea, iar cel sanatos cu sufletul, intru ispite se bucura mai mult.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Intr-o zi, un om a murmurat: 'Doamne, vorbeste-mi' si un copac si-a frematat frunzele, dar el nu a auzit. Apoi a intrebat mai tare: 'Doamne, de ce nu-mi vorbesti?' si un tunet a zguduit cerul, dar el, din nou, nu a auzit. Omul a privit in jurul sau si a spus: 'Doamne, lasa-ma sa Te vad!' si o stea a luminat cerul, dar el nu a observat. Atunci a inceput sa strige: 'Doamne, fa o minune!' si in clipa aceea s-a nascut un copil, dar el nu a stiut.

Disperat, omul striga mai tare: 'Atinge-ma, Doamne, si arata-mi ca esti langa mine!' Acestea fiind spuse, Dumnezeu a coborat si l-a atins, dar acesta a alungat fluturele care zbura langa el si si-a continuat drumul.

 

Ai grija sa nu pierzi o binecuvantare doar pentru ca nu iti apare in felul in care tu te astepti sa se manifeste.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Avva Theodor al Fermei dobandise trei carti bune si s-a dus la avva Macarie si i-a zis lui : am trei carti bune si ma folosesc dintr-insele si le intrebuintez si fratii si se folosesc. Spune-mi dar, ce trebuie sa fac ? Oare sa le tin pe ele spre folosul meu si al fratilor, sau sa le vand si banii sa-i dau saracilor ? Si raspunzand batranul, a zis : bune sunt faptele cu adevarat, dar mai buna decat toate este neaverea.

Si aceasta auzind, ducandu-se, le-a vandut si banii i-a dat saracilor.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Paste as plain text instead

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

Loading...

×
×
  • Create New...