Jump to content
Vesperala Forum
BigDefender

Povestiri cu tâlc

Recommended Posts

Nu Te Schimba

 

Am fost un nevrotic ani de zile. Anxios, depresiv, egoist. Toata lumea imi spunea sa ma schimb.

Desi ii detestam, eram de acord cu ei. Doream sa ma schimb, dar nu resuseam oricat de mult incercam.

Cel mai mult ma ranea faptul ca cel mai bun prieten al meu ma sfatuia acelasi lucru: Sa ma schimb.

De aceea, ma simteam neputincios.

Intr-o zi, mi-a spus:

- Nu te schimba, te iubesc asa cum esti.

Aceste cuvinte, au fost ca un balsam pe inima mea ranita..." Nu te schimba, nu te schimba, nu te schimba...te iubesc asa cum esti!"

In sfarsit m-am relaxat. Am devenit din nou viu. Si fara sa-mi dau seama m-am schimbat!

Astazi stiu, ca nu m-as fi putut schimba niciodata, daca nu as fi gasit pe cineva sa ma iubeasca asa cum eram, indiferent daca m-as fi schimbat sau nu.

 

Oare asa ma iubesti si Tu Doamne?

 

Anthony de Mello

Share this post


Link to post
Share on other sites

Greşeala

 

În timp ce mergea pe drum, un călător a văzut într-o grădină un pom frumos, de crengile căruia atârnau nişte mere mari şi roşii de-ţi lăsa gura apă. Văzând omul că nu-i nimeni prin preajmă, ce s-a gândit? Bine ar fi dacă ar gusta şi el câteva, aşa, de poftă!

Dar cum să facă? Până la pom trebuia să treacă de un gard înalt şi de o mare băltoacă. A stat el ce-a stat, s-a sucit, s-a învârtit, dar, nemaiavând răbdare, şi-a zis: "Fie ce-o fi!" şi a-nceput să se caţăre pe gard. Cu greu, a reuşit să ajungă în curte, dar supărat nevoie mare, fiindcă într-un ghimpe din gard îşi agăţase haina şi o rupsese. Acu, ce să mai facă!

Nu mai putea schimba nimic. Ba, mai mult, grăbindu-se, a uitat de băltoacaplină cu noroi şi s-a afundat în mâl.

Când, în sfârşit, a ajuns sub pomul cu pricina, a luat câteva mere, dar, uitându-se la el cum arată, şi-a spus:

- E drept că am obţinut eu ce-am vrut, dar a meritat oare? Haina mea cea bună e ruptă, încălţările şi pantalonii murdari ...

Cum stătea el aşa şi îşi plângea singur de milă, apare în curte stăpânul casei. Când 1-a văzut pe călător cum arată, i-a spus:

- Bine, omule, trebuia să te munceşti atâta pentru câteva mere? Uite ce-ai păţit! Ca să nu mai spun că nu înţeleg de ce-ai încercat să le iei pe furiş? Dacă băteai la mine în poartă şi mi-ai fi cerut câteva mere, eu ţi-aş fi dat cu drag. Acum, haide în casă să te speli şi să te odihneşti şi apoi îţi vei vedea de drum!

Tare bucuros şi mulţumit a fost călătorul, văzând bunătatea gazdei sale, dar, în acelaşi timp, şi-a promis sieşi că altădată nu va mai fi atât de nesăbuit.

în viaţă, nu este important doar să obţii, ci şi cum obţii! Sunt oameni care vor să aibă mai mult şi, atunci muncesc fără tihnă. Alţii însă fură, gândindu-se mereu cum să fugă de muncă şi să înşele. Aceştia, păcătoşii, singuri se înşală, fiindcă nu este totul să ai un lucru; contează şi cum 1-ai obţinut!

 

"În cele trecătoare, nu poţi deveni bogat decât sărăcind pe altul. În cele duhovniceşti, nu poţi deveni bogat decât îmbogăţind pe altul."

(Sfântul Ioan Gură de Aur)

Share this post


Link to post
Share on other sites

Cele 7 minuni ale lumii

 

Niste liceeni din Chicago studiau Cele 7 Minuni ale Lumii. La sfarsitul lectiei, elevii au fost rugati sa enumere care considerau ei ca sunt cele 7 minuni ale lumii. Desi au fost unele neintelegeri, urmatoarea lista a primit cele mai multe voturi:

1. Marile piramide din Egipt

2. Taj Mahal din India

3. Marele Canion din Arizona

4. Canalul Panama

5. Cladirea EmpireState

6. Basilica St. Peter’s

7. Marele zid chinezesc

In timp ce strangea voturile, profesoara a observat ca o eleva, o fata tacuta, nu predase inca lucrarea. O intreba deci pe fata daca avea probleme in elaborarea listei. Fata raspunse: “Da, putin. Nu m-am putut decide pentru ca erau atat de multe.” Profesoara spuse: “Ei bine, spune-ne ce ai ales pana acum, si poate te putem ajuta.”

Fata ezita, apoi citi: “Eu cred ca Cele 7 Minuni ale Lumii sunt:

1. A atinge…

2. A gusta…

3. A vedea…

4. A auzi… (a ezitat putin apoi a adaugat…)

5. A simti…

6. A rade…

7. Si a iubi. ”

Clasa era atat de tacuta incat puteai auzi caderea unui ac.

 

Fie ca aceasta poveste sa serveasca drept o blanda amintire pentru noi toti ca lucrurile pe care le subestimam ca simple si obisnuite sunt ades cele mai minunate si nu trebuie sa calatorim undeva anume pentru a le trai.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Căldura focului

 

În timpul Sfintei Spovedanii, un tânăr 1-a întrebat pe duhovnicul său:

- Părinte, îmi simt sufletul greu de păcate. Cum pot să fiu iarăşi liniştit, când ştiu că am greşit?

- Fiule, omul nu trebuie să-şi piardă niciodată speranţa. Chiar dacă am păcătuit, Dumnezeu ne va ierta greşelile, dar cu o condiţie: să ne căim. Să ne căim cu sinceri¬tate, din suflet. O să-ţi dau un exemplu. Afară este iarnă grea, gerul este mare. Du-te şi adu-mi un ţurţure de gheaţă.

Când tânărul s-a întors ţinând bucata de gheaţa în mână, părintele a luat-o şi a aruncat-o în sobă, unde turturele a început imediat să se topească la căldura focului.

- Ai văzut gheaţa pe care ai luat-o de afară?! Era aşa de la începutul iernii şi tot aşa ar mai fi rămas, oricât ar fi stat în frig. Dar acum, că ai adus-o înăuntru, vezi. cum a început să se topească? Devine iarăşi apă curată şi folositoare. Cât era îngheţată nu era bună de nimic.

La fel este şi sufletul, atunci când îngheaţă de atâtea păcate. Dar dacă te căleşti sincer, căldura rugăciunii tale şi harul Domnului topesc tot ce-i rău şi-ţi aduc viaţă şi linişte în suflet.

- Priveşte pomii de afară, i-a mai spus părintele. Sunt îngheţaţi de ger, dar, la primăvară, soarele îi va încălzi şi iarăşi se vor trezi la viaţă.

La fel să ai şi tu răbdare şi încredere în bunătatea şi mila lui Dumnezeu şi să te căieşti din suflet, fiindcă aşa cum căldura focului topeşte gheaţa, la fel căinţa sinceră vindecă sufletul bolnav de păcate.

 

„Mărturisirea faptelor rele este începutul faptelor bune.” (Fericitul Augustin)

Share this post


Link to post
Share on other sites

Omul ipocrit

 

După ce a muncit câteva ceasuri pe câmp, un ţăran s-a aşezat la umbra unui pom să se odihnească. Deodată, lângă el a venit în zbor o raţă sălbatică şi s-a oprit chiar alături, să ciugulească boabele căzute pe ogor.

Uşor, ţăranul şi-a scos căciula şi - zdup! - a prins pasărea.

- Ce noroc pe capul meu, şi-a zis. O să fac un foc de vreascuri şi o să prăjesc

raţa asta. Să vezi ce bună o să fie!

Dar în timp ce încerca să scoată pasărea de sub căciulă, aceasta se strecură repede pe lângă mâna omului şi, ridicându-se imediat în zbor, dusă a fost. Privind cu necaz după ea, ţăranul a mai zis:

- O, ce suflet bun am! Sper ca Dumnezeu să vadă cum m-am îndurat de pasărea aceasta, dându-i drumul, şi să mă răsplătească pentru binele pe care 1-am făcut!

Oare ce răsplată ar fi meritat un asemenea om? Cel ce încearcă să ascundă un păcat cu alt păcat, o minciună cu altă minciună, un rău cu alt rău, acela singur se păcăleşte. Aşa cum întunericul se alungă doar cu lumină, tot astfel răul nu poate fi alungat decât cu bine.

 

"Păcatul este nedreptate. Cine păcătuieşte fie se nedreptăţeşte pe sine, fie nedreptăţeşte pe altul." ( Sfântul Ioan Gură de Aur )

Share this post


Link to post
Share on other sites

Dragostea călugărului

 

Pe un drum, un câine a sărit la un om şi a început să-1 latre. Omul însă a pus imediat mâna pe o piatră şi a aruncat după animal. Câinele s-a ferit imediat şi, ce să vezi?!, a sărit mai tare la om, gata-gata să-1 muşte. Speriat rău, omul a mai apucat doar să intre într-o curte şi să trântească poarta. Acum stătea acolo, în timp ce câinele urla de mama focului dincolo de gard.

Chiar în acel timp, a trecut pe stradă şi un călugăr. Văzându-1, câinele a sărit la părinte, lătrând şi arătându-şi colţii. Liniştit, călugărul a scos o bucată de pâine din traistă şi i-a întins-o căţelului. Imediat, acesta a încetat să latre, s-a apropiat uşor-uşor şi, dându-şi seama de bunătatea omului, a luat bucăţica de pâine chiar din mâna aces¬tuia şi a început să o mănânce de zor. Apoi s-a aşezat lângă călugăr, dând din coadă.

- Vezi, omule - i-a spus părintele celui din spatele gardului - bunătatea naşte tot¬deauna bunătate. Dacă tu ai fost rău cu câinele, cum ai fi vrut să fie el cu ţine. Hai, vino şi mângâie-1! ;

Să nu mai faci niciodată un rău, acolo unde poţi face bine. Şi crede-mă, oriunde şi oricând poţi face numai bine. De tine depinde! ;

 

"Dragostea este bucuria de a face altora bucurii. " ( Sfântul Ioan Gură de Aur )

Share this post


Link to post
Share on other sites

Poveste pentru suflet

( dedicata special Narcisei)

 

Era odata un rege care avea 4 neveste.

Cel mai mult o iubea pe cea de-a patra sotie, pe care o imbraca cu straie din cele mai scumpe si o trata cu cele mai fine delicatese. Ii dadea tot ce era mai bun.

De asemenea, o iubea si pe cea de-a treia sotie si ea era cea cu care se mandrea cel mai mult in fata regatelor vecine. Totusi, regele traia cu teama ca aceasta sotie il va lasa intr-o zi pentru un altul.

Regele o iubea si pe cea de-a doua sotie. Ea era confidenta lui si era intotdeauna draguta, intelegatoare si rabdatoare cu el. De cate ori regele avea o problema, putea avea incredere in ea ca il va ajuta sa treaca peste momentele grele.

Prima sotie a regelui era foarte loiala si isi adusese o mare contributie in mentinerea regatului. Totusi, regele nu o iubea pe prima sotie. Desi ea il iubea cu adevarat, el de abia o observa!

Intr-o zi, regele simti ca sfarsitul ii este aproape. Se gandi la viata lui plina si isi spuse: "Acum am 4 sotii cu mine, dar cand voi muri, voi fi singur."

O intreba pe cea de-a patra nevasta: "Te-am iubit cel mai mult, ti-am daruit cele mai frumose haine si ti-am aratat cea mai mare grija. Acum, eu am sa mor, vrei sa vii cu mine si sa-mi tii companie?"

"Nici vorba!" replica cea de-a patra sotie, si pleca fara un alt cuvant. Raspunsul ei strapunse inima regelui ca un cutit.

Regele o intreba si pe cea de-a treia sotie: "Te-am iubit toata viata mea. Acum ca mor, vrei sa vii cu mine si sa-mi tii companie?"

"Nu!" veni raspunsul celei de-a treia sotii. "Viata e prea buna! Cand vei muri, ma voi recasatori!" Inima regelui se stranse de durere.

Apoi o intreba si pe cea de-a doua sotie: "Intotdeauna am gasit la tine intelegere si ajutor si mereu ai fost acolo pentru mine. Cand voi muri, vrei sa vii cu mine si sa-mi tii companie?"

"Imi pare rau, nu te pot ajuta de data aceasta!" replica cea de-a doua sotie. "Te pot doar inmormanta si veni la mormantul tau." Regele fu devastat si de acest raspuns.

Apoi se auzi o voce: "Eu te voi urma oriunde vei merge!" Regele se uita imprejur si vazu ca cea care rostise aceste cuvinte era prima sotie. Era atat de slaba, pentru ca suferise mult din cauza foamei si a neglijarii sale.

Adanc indurerat, regele spuse: "Trebuia sa fi avut mult mai multa grija de tine cand am avut ocazia!"

 

In realitate, noi toti avem 4 sotii in viata noastra:

Cea de-a patra sotie este TRUPUL nostru. Indiferent cat timp si efort investim in a-l face sa arate bine, el ne va lasa cand murim.

Cea de-a treia sotie este AVEREA noastra. Cand murim, merge la altii.

Cea de-a doua sotie este FAMILIA SI PRIETENII. Indiferent cat de apropiati ne-au fost in timpul vietii, ei nu pot decat sa vina la mormantul nostru dupa ce nu mai suntem.

Prima sotie este SUFLETUL nostru. Adesea este neglijat in goana dupa averi, bunastare si putere. Totusi, SUFLETUL este singurul care ne va urma oriunde vom merge.

 

Deci, sa-l cultivam, sa-l facem puternic si sa-l bucuram acum, pentru ca este singura particica din noi care ne va urma si va fi cu noi pentru eternitate.

Edited by BigDefender

Share this post


Link to post
Share on other sites

POVESTIRE CU TALC

 

 

Dumnezeu a creat măgarul şi i-a zis:

- Tu vei fi măgarul. Vei merge de la apus la răsărit cărând bagaje în spate. Nu vei avea inteligenţa prea mare, vei mânca iarbă şi vei trăi 50 ani.

Măgarul a răspuns:

- Voi fi un măgar, precum zici, dar în condiţiile astea nu vreau să trăiesc 50 ani. Dă-mi doar 20.

Dumnezeu i-a îndeplinit dorinţa. Apoi Dumnezeu a creat câinele şi acestuia i-a zis:

- Tu vei păzi casa omului. Vei fi cel mai bun prieten al său. Vei mânca resturile ce îţi sunt date şi vei trăi 30 ani. Vei fi un câine!

Câinele răspunde:

- Doamne, 30 ani sunt prea mulţi, dă-mi doar 15.

Dumnezeu i-a împlinit şi lui dorinţa. Dumnezeu a creat apoi maimuţa şi i-a zis aşa:

- Tu vei fi maimuţa. Vei sări din copac în copac şi vei face fel de fel de giumbuşlucuri. Vei fi amuzantă şi vei trăi 20 de ani.

Maimuţa răspunde:

- 20 de ani sunt prea mulţi. Dă-mi doar 10.

Dumnezeu îi implineşte dorinţa. În sfârşit, Dumnezeu crează omul:

- Tu vei fi omul, singura creatură raţională de pe Pământ. Îţi vei folosi inteligenţa pentru a domina animalele şi lumea. Vei trăi 20 ani.

Omul răspunde:

- Doamne, voi fi om, dar 20 de ani sunt prea puţini. Dă-mi, te rog, cei 30 de ani pe care i-a refuzat măgarul, cei 15 pe care câinele nu i-a dorit şi cei 10 pe care maimuţa nu i-a vrut.

Dumnezeu i-a îndeplinit dorinţa.

De atunci, omul trăieşte 20 de ani ca un om, apoi se căsătoreşte şi trăieşte 30 de ani ca un măgar muncind şi cărând poveri. Când copiii îi cresc, trăieşte încă 15 ani ca un câine, având grijă de casă şi mîncând ce prinde. Apoi, când este bătrân, ultimii 10 ani şi-i trăieşte ca o maimuţă, mergând pe la casele nepoţilor şi făcând giumbuşlucuri.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Comori adunate

 

Într-un oraş, trăia odată un om tare zgârcit. Toată viaţa n-a făcut altceva decât să strângă şi să strângă tot mai multă avere. Niciodată nu i-a fost silă de cineva sărman. Nu dădea ceva de pomană, nici m ruptul capului. O singură dată, într-o duminică, trecând prin faţa unei biserici, i-a aruncat unui cerşetor doi bănuţi, în rest, toată viaţa lui nu a dat nimic. Când preotul îl întâlnea şi îl apostrofa, el răspundea mereu:

- Părinte, în lumea asta totul poate fi cumpărat. Cu siguranţă că şi în lumea cealaltă este la fel. Cu câte bogăţii am strâns eu, nu se poate să nu ajung în rai!

Oricâte sfaturi i-ar fi dat preotul, el nu vroia să asculte. Azi aşa, mâine aşa, până când, într-o noapte, a avut un vis îngrozitor. Se acea că murise şi ajunsese la poarta Raiului, când, la intrare, Sfanţul Petru 1-a întrebat:

- Bine, omule, ce-i cu tine aici?

- Sfinte Petre, aş vrea şi eu să intru în rai.

- Da' crezi tu că poţi?

- Sfinte Petre, dacă trebuie, eu plătesc. Am comori nenumărate ...

omule'

- Mai caută, mai caută, poate vei găsi totuşi ceva!

Şi într-adevăr, omul a găsit pe fundul unui buzunar doi bănuţi

- Aoleu, dar de ce n-am decât atât?! Pe Pământ aveam de mii de ori mai mulţi Aici de ce am ajuns doar cu doi bănuţi?

- E, omule, I-a răspuns Sfântul Petru, când ajungi aici ai doar ceea ce ai dăruit în viaţă. Acestea sunt comorile pe care fiecare le strânge în cer.

Cu ele poţi într-adevăr să intri în rai, dar crezi că doi bănuţi sunt de ajuns? În toată viaţa n-ai dăruit decât aceşti bani unui sărman om ce aştepta ajutorul tău în poarta unei biserici. Dacă în timpul vieţii ai fi strâns mai multe comori cereşti, poate ai fi intrat în Rai, dar aşa…

Tocmai în acea clipă omul nostru s-a trezit din vis, speriat de tot. Din acea zi nu a mai fost la fel. Din acea zi a căutat să adune comori doar în cer. Erau atâţia săraci ce avea nevoie de ajutorul său…!

 

„Bogaţii vor ajunge în cer, când îi vor introduce acolo săracii.”

(Fericitul Augustin”)

Share this post


Link to post
Share on other sites

Bogaţii şi săracii

 

Cu mult, cu sute de ani în urmă, a trăit un rege puternic şi înţelept într-o zi plimbându-se prin curtea palatului său, a auzit, dincolo de ziduri, pe cineva care plângea. A dat imediat poruncă să fie deschise porţile şi a ieşit să vadă ce se întâmplase. Nu-şi putea crede ochilor ... Dacă în palatul său toţi oamenii erau mulţumiţi şi aveau de toate, acum vedea însă că la porţi erau adunaţi nevoiaşi, ce întindeau mâna pentru o bucată de pâine. Chiar lângă zid, era un copil ce plângea. Când regele 1-a întrebat ce i s-a întâmplat, copilul i-a răspuns că părinţii săi sunt bolnavi şi el nu are bani nici de hrană şi nici de doctorii, în timpul acesta, în jurul regelui s-a strâns o mulţime de oameni nevoiaşi, unul mai amărât decât celălalt, fiecare încercând să-şi spună păsul. Mâniat de această situaţie pe care sfet¬nicii i-o ascunseseră, regele s-a întors în palat şi i-a chemat pe toţi bogătaşii la el. Când aceştia s-au adunat în sala tronului, le-a spus:

- Voi sunteţi cei mai bogaţi oameni din regatul meu. Aveţi atâta avere încât aţi putea să vă construiţi fiecare câte o casă numai din aur. Dar dacă v-aţi uita şi în jurul vostru, aţi vedea că sunt oameni care mor de foame, care o duc rău, fiindcă voi nu vă îngrijiţi de treburile cetăţii. Afară este plin de oameni ce vor să muncească pentru o pâine, dar voi îi refuzaţi. Doar de voi înşivă depinde ca aceşti oameni să o ducă mai bine. Puteţi să îi ajutaţi şi vă poruncesc să o faceţi!

După câteva zile, regele a văzut că nimic nu se schimbase. Chemându-i iarăşi la el pe cei mai bogaţi dintre supuşii săi, le-a spus:

- Văd că nu aveţi suflet! Cum de nu vă e milă de cei ce se luptă cu greutăţile, zi de zi?! Dacă nu o faceţi voi, atunci o s-o fac eu! Iată ce poruncesc: de azi înainte, pentru fiecare sărac mort de foame, în regatul meu, va fi omorât şi un bogătaş! De mâine, ne vom întâlni în fiecare seară şi, dacă aflu că, peste zi, un om a murit de foame la mine-n cetate, atunci sorţii vor decide care dintre voi va fi executat. Pentru că voi înşivă vă faceţi vinovaţi de moartea acelui om, căci 1-aţi fi putut ajuta, dar n-aţi făcut-o. Ne vedem mâine seară!

Se spune că, de a doua zi, nimeni nu a mai murit de foame în regatul acela!

"Nu invidia gloria celui păcătos,

căci nu ştii care va fi sfârşitul lui. (...)

 

„Judecata este rară milă pentru cel ce n-a făcut milă." (Sfânta Scriptură )

Share this post


Link to post
Share on other sites

Încredere

 

Un om călătorea pe un drum de ţară, împreună cu soţia sa. Obosiţi de atâta mers şi văzând că îi prinde noaptea pe drum, cei doi călători au vrut să tragă la un han. Dar hangiul, om rău, a refuzat să-i primească, spunându-le că nu mai are camere libere. Nevasta omului s-a arătat nemulţumită.

- Ei, lasă, femeie - a încercat să o liniştească omul - lasă, că ştie Dumnezeu ce e mai bine!

- Măi, omule - zise atunci femeia sa - da' ce poate fi bine când - uite! - nu avem unde sta peste noapte?!

în sfârşit, au plecat mai departe şi, spre bucuria lor, au întâlnit un ţăran, om sărac, dar bun la suflet. Văzând că i-a prins noaptea pe drum, ţăranul i-a primit cu drag în căsuţa lui.

Dar a doua zi dimineaţa, când au vrut să plece mai departe, ţăranul le-a dat o veste uluitoare celor doi călători: peste noapte, hanul fusese atacat de hoţi, care îi jefuiseră pe toţi călătorii.

- Vezi, i-a mai spus omul femeii - trebuie să avem încredere în felul în care Dumnezeu le rânduieşte pe toate. Ţii minte ce ţi-am spus aseară? "Lasă, ştie Dumnezeu ce e mai bine."

 

"Fără nici o îndoială că Dumnezeu rânduieşte faptele noastre

mai bine decât am putea-o face noi înşine. " (Sfântul Vasile cel Mare )

Share this post


Link to post
Share on other sites

CRESTINAREA

 

Cica era un ateu si se plimba prin padure. Mirandu-se el asa de frumusetile naturii de ce a putut sa faca evolutia, deodata un urs apare de nicaieri si incepu sa urle fioros la ateu vadit cu gandul de al manca.

Ateul speriat incepu sa fuga, si ursul bineinteles dupa el. Cand se uita ateul in spate sa vada daca mai e ursul, de fiecare data ingheta sangele in el. Ursul nu dadea nici un semn ca ar vrea sa se opreasca. Era din ce in ce mai aproape de ateu. Pana cand ateul intr-o ultima incercare se intoarse spre urs stiind ca nu mai are nici o sansa sa scape. Ursul se ridica in doua labe si cu ghearele pregatite vroia sa-i dea lovitura de gratie ateului.Ateul intr-un moment de disperare rostise : "Doamne te rog ajuta-ma."

Atunci timpul se orpi pur si simplu.Cipacii se oprira din fosnitul frumzelor, vietatile se orpira din drumul lor prin padure, si ursul ingheta parca cu gheara la numai catva centimetri de fata ateului. Ateul privi mirat si nu stia ce se intampla. O voce puternica se auzi:

- "Cujm iti permiti sa-mi ceri mie ajutorul dupa ce toata viata nu ai crezut in mine?!!!"

Ateul recunoscu ipocrizia in care se afla si raspunse si el

-"Asa e doamne. Nu am crezut in tine.Ar fi imposibil ca acum sa spun ca voi crede in tine si sa-ti cer sa ma scapi de urs.Dar daca pe mine nu ma poti transforma intr-un crestin te rog daca vrei macar pe urs sa-l faci crestin ."

Ateul smecher se gandea ca astefel va scapa pentru ca nici un crestin nu are voie sa ucida.Si ursul nu-l va ucide.

Dumnezeu raspunse :" Bine primesc dorinta ta.Asa sa fie cum spui tu.Ursul va deveni crestin."

Apoi timpul isi reveni la cursul normal.Ursul isi retrage ghearelele din apropierea ateului le impreuneaza pentru rugaciune si rosteste: "Multumesc doamne pentru masa aceasta imbelsugata."

Dupa care il mananca pe ateu.

Share this post


Link to post
Share on other sites

O primire meritată

 

Un ţăran, om bun la suflet, avea obiceiul să spună tuturor:

- Vedeţi cum e lumea asta? Cei mari au de toate şi sunt primiţi oriunde cu mare pompă, în timp ce pe noi, cei simpli, nimeni nu ne bagă în seamă. Cum de este posibil aşa ceva, cum de se poate una ca asta? Vom ajunge noi pe lumea cealaltă şi vom vedea cum o fi şi acolo ...

Azi aşa, mâine aşa, până când, omul nostru a visat într-o noapte ceva nemaipomenit: se făcea că murise şi ajunsese la Poarta Raiului. Acolo, ce să vezi, veselie multă, îngeri adunaţi să-1 întâmpine pe noul sosit, bucurie mare! Omului nu-i venea să-şi creadă ochilor. Atâtea pregătiri doar pentru el, un simplu creştin. Oricum, era fericit că urma să intre în rai, nici n-ar fi sperat şi la o asemenea pri¬mire. Dar, când să intre pe poarta aceea minunată, înconjurat de tot acel alai, un înger se apropie de ţăranul nostru şi îi spuse:

- Omule, nu poţi intra pe aici, du-te ceva mai încolo şi vei găsi o portiţă mai mică, păzită de un înger. Intră pe acolo şi, mai târziu, ne vom revedea în grădinile

minunate ale Raiului.

- Atunci pentru cine sunt toate aceste pregătiri? - a mai întrebat omul mirat.

- Ei, aşteptăm pe un boier care a murit odată cu tine şi care, din clipă în clipă, trebuie să ajungă aici. Pentru venirea lui este sărbătoare şi ne pregătim să-1 întâm¬pinăm cum se cuvine.

- Bine, îngerule, dar cum se poate una ca asta? Cât am trăit în lume, am văzut nedreptăţi multe, dar şi aici, cum de e cu putinţă? De ce el, fiindcă este boier, tre¬buie primit cu atâta fast? Contează că el are bogăţii şi eu nu?

- Omule, pentru a te mântui nu contează ce ai avut - fie că ai fost sărac, fie bogat- ci ceea ce ai făcut cu tot ce Dumnezeu ţi-a dăruit. Dacă ai fost sărac şi ai ştiut să împărţi şi celorlalţi din puţinul de care ai avut parte, te vei mântui negreşit. Dacă ai fost bogat, cu atât mai mult ai fi putut dărui cu drag celor mai necăjiţi decât tine. Fie că eşti sărac sau bogat, important este să rămâi om.

- Dar atunci, dacă şi eu şi boierul vom intra în rai, pentru ce este venirea lui

aşa o sărbătoare?

- Omule, creştini ca tine, vin aici în fiecare zi, cu miile şi sunt bine primiţi cu toţii. Dar un boier de când n-a mai ajuns şi aici, în rai...

Sărac sau bogat, oricine poate fi bun şi darnic, din atât cât are. Cel bogat cu atât mai mult ar trebui să dea milostenie. Şi fiecare din noi este bogat, în felul ; căci oricând putem găsi pe cineva mai sărman decât noi, pe care să îl ajutăm. vom fi egoişti şi zgârciţi, ce folos vom avea? Cine a văzut vreodată un om rău sau! zgârcit care să fie fericit?

 

"Eşti bogat? Foarte bine! Eşti zgârcit? Foarte rău! (...) Nu bogaţii vor fi osândiţi, ci cei ce slujesc bogăţiei." (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Share this post


Link to post
Share on other sites

Tatăl nostru

 

Un om avea mai mulţi copii, dar era foarte supărat, fiindcă fiii săi se certau: ei, purtându-se cu răutate. Azi aşa, mâine aşa... într-un cuvânt, între flăcăi era mereu neînţelegere. Mure durere îi pricinuiau tatălui, care ar fi vrut să-i vadă trăind în pace şi înţelegere.

Vreţi să vă spun cine sunt fraţii aceştia atât de cruzi unii cu ceilalţi? Suntem noi, oamenii. Nu suntem noi toţi oamenii, fiii şi aceluiaşi tată, Dumnezeu? Ne înţelegem noi, unii cu ceilalţi? Ne iubim aproapele aşa cum ar trebui să o facem? Nu-1 doare pe Dumnezeu când vede că între oameni e atâta neînţelegere, minciuni, hoţii, războaie, păcate de tot felul? De ce ne-a făcut Dumnezeu? Ne-a făcut pentru a ne iubi unu pe alţii, pentru ca fiecare să poarte grija celuilalt. Şi pentru fiecare bun creştin, pentru fiecare om care trăieşte fără păcate, în dragoste şi înţelegere cu cei de alături, Dumnezeu se bucură, la fel curase bucură un tată pentru copiii lui.

Iubindu-ne unii pe alţii, căutând binele celorlalţi mai mult decât pe al nostru, devenim mai buni şi mai înţelepţi. Doar aşa ne apropiem, cu fiecare clipă, de Dumnezeu, de dragostea şi bunătatea Lui.

 

„Să vă iubiţi unii pe alţii, aşa cum v-am iubit Eu!" ( Sfânta Scriptură )

Share this post


Link to post
Share on other sites

Cuvânt de încheiere

 

"Domnilor, însărcinarea ce am primit-o este foarte uşoară. Acuzatul îşi recunoaşte vina, prin urmare e puţin de apărat la dânsul Totuşi, mă simt chemat să spun câteva cuvinte, înaintea mea şi a judecătorilor văd pusă Crucea; se află aici, în sala în care acuzatul va fi condamnat, îmi pun, însă, întrebarea de ce nu se găseşte Sfânta Cruce şi în şcoli, în fiecare sală de învăţământ, oriunde se află şi învaţă copiii. De ce condamnatul vede crucea abia astăzi, aici, în sala de judecată, când este prea târziu? Dacă i s-ar fi arătat încă de pe băncile şcolii, sunt sigur că astăzi acest tânăr nu ar mai fi aici, în pos¬tura de criminal.

Domnilor, Dumneavoastră sunteţi adevăraţii vinovaţi! Pe voi vă acuz! Prin Dumneavoastră se seamănă în popor necredinţa. Condamnaţi pe clientul meu, căci aceasta este meseria Dumnea¬voastră. Eu însă vă acuz pe voi, căci aceasta este datoria mea!"

 

Extras din pledoaria avocatului unui tânăr de 18 ani acuzat de crimă în 1910

Share this post


Link to post
Share on other sites

Ma vad nevoit sa opresc temporar aici postarile pe acest topic:

"Povestiri cu talc'', ele au ajuns la 164, cu o frcventa de citire a uneia de catre 5 de useri si din dorinta de a nu le repeta din greseala, voi posta mai rar si numai noi, care sa va retina atentia!

Va multumesc ca le-ati citit si sper ca v-au ajutat la ceva prin talcul lor sau macar v-au delectat sufletul!

Share this post


Link to post
Share on other sites

CLOWNUL

 

Intr-un oras venise un circ, care a stat in localitate pentru ceva timp. Numai ca... intr-o zi, in grajdul in care erau pastrati caii, cineva a umblat cu chibritele si a fost destul ca o mica aschie aprinsa sa ajunga la paiele uscate pentru ca acestea sa ia foc.

Vanzand acestea, directorul circului se uita in jur si il vazu doar pe clownul care ii distra pe oameni in timpul spectacolelor. Atunci, ii spuse in graba: "Mergi si anunta pe oameni ca arde circul!!! Repede!"

Auzind acestea, fiind constient ca aceasta inseamna ca va ramane fara loc de munca, cel putin pentru un timp, clownul se indrepta spre cei mai apropiati oameni. Se intampla ca acestia sa fie chiar langa o fantana, pentru a scoate apa. Atunci, el le zise:

- Ooooaameni buni, oameni buni, aaaardeeee circul!!! Sariti, arde ccciiiirrrrcuuuul!!

- Uitati-va la clownul acesta. Chiar vrea sa il credem, a spus unul dintre ei, si au inceput sa rada. Du-te acum inapoi, ne-ai facut sa radem, ai reusit, esti un clown bun, du-te acum.

- Oamenilor!!! Nu e nici o gluma acum. Vorbesc serios!! Sariti! Aici aveti si apa, si galeti, trebuie doar sa veniti! Nu mai stati!

- Da, da, da. Am inteles. Acum mergi. Asta sigur e o reclama pentru ca sa mergem deseara la circ. Du-te, o sa venim deseara.

- Dar nu intelegeti! - si isi rupse nasul sau rosu de pe fata. Veniti chiar acum. Arde circul!

- Hai.... Poti sa pleci, ti-am zis ca vom veni la reprezentatie. Vom fi acolo, nu vom lipsi!!!

- NUUUUU! Haideti ca arde circul!!! Acum! zise clownul rupandu-si hainele sale colorate. Priviti, sunt un om ca si voi! Credeti-ma! Arde!

Dupa ce in zadar s-a chinuit clownul sa-i convinga pe oameni ca arde circul, acesta in cele din urma s-a facut scrum. De ce? Pentru ca clownul nu a fost crezut.

 

Morala:

Din ce cauza nu a fost crezut clownul? Pentru ca nu avea credibilitate in fata oamenilor. Oare de cate ori nu suntem si noi la fel. Vorbim adesea verzi si uscate, glumim glume nesarate, spunem vorbe fara de har, iar mai apoi, cand le spunem oamenilor Evanghelia, ei nu ne cred. Le spunem: "Acum!" insa ei nu cred. De ce? Oare nu ne-am pierdut credibiliatea in fata lor?

MAT 12:36 Va spun ca, in ziua judecatii, oamenii vor da socoteala de orice cuvant nefolositor, pe care-l vor fi rostit.

 

Omul de pe cruce

 

Un om stã si se uitã la Crucea pe care este rãstignit Iisus Hristos. Si, multã vreme, se roagã fierbinte sã îi ia locul.

 

In cele din urmã o voce tunãtoare din cer se aude: "Vrei sã îmi iei locul?". "Da", rãspunde omul nostru. "Bine, atunci treci pe cruce, dar sã stii cã nu vei avea voie sã scoti nici o vorbã indiferent ce se va întîmpla". "Sunt de acord", spune omul nostru.

 

Oamenii vin, trec se roagã fãrã sã realizeze cã pe cruce se afla omul nostru. Vine un bogãtas. Se roagã si, la plecare, îsi uitã portmoneul cu bani. Omul de pe cruce nu spune nimic. Vine un tînãr ce se roagã si el si gãseste portmoneul pe care îl ia. Vine apoi un alt tînãr ce doreste sã primeascã o binecuvîntare înainte de a pleca într-o cãlãtorie lungã. Dupã care bogãtasul se întoarce , îl înjurã pe tînãr si începe sã îl batã.

 

Omul de pe cruce se trezeste spunând: "Nu este el vinovat".

 

Cei doi fug îngroziti de aceastã neasteptatã interventie. Vãzând ce s-a întâmplat, Iisus Hristos îl mustrã pe omul de pe cruce :

 

"Vezi ? Nu ai putut sã îti tii gura, nu ai putut sã taci. Nu stii cã bogatasul dorea sa cumpere cu acei bani fecioria unei fete si sa o necinsteascã. Iar tînãrul ce vroia sã plece în calatorie trebuia sã primeascã bãtaie pentru a nu putea cãlãtori...pentru cã vasul lui s-ar fi scufundat si el ar fi murit.

 

Iata de ce trebuia sã taci.

 

Acum da-te jos de pe cruce pentru ca tu nu poti sa Imi tii locul."

 

Lucruri de-ale Mamei

 

O scurta istorieta povesteste ca Sf. Petru, foarte preocupat cand a observat prezenta catorva suflete ce nu-si aducea aminte sa le fi lasat sa treaca in cer, s-a pus sa cerceteze pana cand afla locul pe unde intrau.

S-a dus atunci la Iisus si i-a spus:

- Doamne, vazand ca sunt aici cateva suflete carora nu-mi amintesc sa le fi deschis poarta pentru a intra sa se bucure de eterna fericire, am facut cateva investigatii si am aflat o spartura prin care intra. As vrea sa vezi.

Accepta Isus sa-l insoteasca si vazu ca din acel loc cobora catre pamant un imens Brau (Rozariu), pe unde constant urcau multe suflete. Alarmat ii spuse Sf.Petru:

- Cred Doamne ca ar trebui sa inchidem acesta intrare de ..

- Nu, nu, raspunse Iisus, lasa-l asa, ... astea sunt lucruri de ale Mamei...

Share this post


Link to post
Share on other sites

Un ateu a cazut de pe o stanca. In timp ce cadea, el, s-a prins de o mica radacinuta. A ramas astfel atarnat intre cer si prapastia de sub el, stiind ca nu va mai rezista multa vreme.

Atunci, i-a venit o idee.

- Dumnezeule! a strigat cat il tinea gura.

Tacere! Nu i-a raspuns nimeni.

- Dumnezeule!, a strigat din nou. Daca existi, salveaza-ma, si iti promit ca voi crede in Tine si ca ii voi invata si pe altii sa creada.

Din nou tacere! Subit, s-a auzit o Voce ca de tunet, care l-a facut aproape sa dea drumul la radacina de care se tinea:

- Asa spun toti cand se afla la greu!

- Nu, Doamne, nu! a strigat el, cu ceva mai multa speranta. Eu nu sunt la fel ca altii. Nu vezi, am inceput deja sa cred, acum, cand ti-am auzit si vocea. Nu mai trebuie decat sa ma salvezi si voi proclama pretutindeni numele Tau, pana la capatul pamantului.

- Foarte bine, a raspuns Vocea. Te voi salva. Da drumul la radacina aceea.

- Sa dau drumul la radacina?, a strigat omul, nevenindu-i sa-si creada urechilor. Ma crezi nebun?

 

Se spune ca atunci cand Moise a izbit cu bastonul in Marea Rosie, miracolul mult asteptat nu s-a produs.

Abia cand primii oameni s-au aruncat in apele marii, acestea s-au dat la o parte, creand o cale, prin care evreii au putut trece.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Haina de lumina

 

Era odata un pescar sarman pe nume Hakyu Ryu, care prindea foarte putin peste si abia reusea sa supravietuiasca. Traia singur, nefiind destul de avut ca sa-si ia o sotie, intr-o coliba amarita, aflata linga o frumoasa padure de pini, la poalele muntelui Fuji-yama, al carui pisc este acoperit de zapezi vesnice. In fata usii sale, se intindea o plaja lunga din nisip alb, si pescarul nostru contempla, pina la orizont, albastrul stralucitor al Oceanului Pacific. Hakyu era incintat de acel peisaj fermecator si visa deseori cu ochii la el. Asta il ajuta sa traiasca.

Intr-o dimineata de primavara, pe cind trecea prin padurea de pini, a zarit o haina splendida agatata de o creanga; era facuta din pene usoare argintate si aurite, iar pinza parea tesuta din lumina. Hakyu a ramas naucit. A ezitat, aruncind o privire in jur. Era singur. A luat haina, a dus-o in coliba si a ascuns-o sub o gramada de lemne.

Seara, pe rogojina sa, inainte de a fi cuprins de somn, a calculat cit ar fi putut cistiga de pe urma hainei. "Ma voi duce miine la tirg, voi vinde aceasta haina cu un pret bun, voi cumpara plase noi si solide, poate si o barca, si asa voi prinde peste, voi deveni un om bogat si imi voi lua o sotie…" Si a adormit cu aceste ginduri.

In timpul noptii, a avut un vis. O fata foarte frumoasa i-a aparut inainte si i-a spus:

-Sunt un inger si am venit din cer ca sa vizitez lumea. Dar mi-ai luat haina si nu ma pot intoarce in cer fara vesmintul meu. Te implor sa-mi dai haina inapoi!

Hakyu a interupt-o:

-Nu inteleg ce spui, nu ti-am furat haina, pe care n-am vazut-o niciodata! Dar pentru ca te afli in casa mea la acest ceas din noapte, vino sa dormi alaturi de mine.

Si cuprins de o dorinta brusca, a cuprins-o in brate si a vrut sa o sarute.Atunci s-a trezit. Visul i-a lasat un gust amar in gura si i-a fost rusine. "Cum, si-a zis el, fur o haina splendida, o mint pe fata careia ii apartine si vreau sa o constring sa se culce cu mine!" Si-a amintit de un batrin maestru zen, a carui invatatura o urmase in tinerete. "Nu vei avea parte nici de pace si nici de fericire daca nu practici dreptatea,daca te departezi de adevar, daca nu simti compasiune." Hakyu a luat atunci hotarirea sa o caute peste tot pe fata si sa nu aiba odihna pina cind nu-i va inapoia haina de lumina.

A doua zi, foarte devreme, s-a dus pe plaja,dar a scrutat zadarnic orizontul. S-a apropiat de padurea de pini si acolo, sub un copac, a zarit-o pe fata din vis plingind. I-a inapoiat imediat haina. Ea i-a multumit cu multa bucurie. Dupa ce si-a imbracat vesmintul de lumina, s-a transformat si a devenit un inger, care s-a ridicat incetisor spre cer, dansind cu multa gratie. Era un spectacol extraordinar, unul dintre cele mai frumoase pe care ti le poti imagina. Hakyu l-a vazut primul si a cazut in extaz. S-a intors in coliba. In zilele urmatoare,a prins atita peste cit incapea in plasele sale. S-a insurat si a avut multi copii, si toti au trait fericiti pina la adinci batrineti.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Un calugar instruit l-a abordat pe Hui Neng, al Saselea Patriarh al Scolii de meditatie (Ch'an).

 

Calugarul: Explicati-mi rogu-va aceste scripturi.

 

Hui Neng: Regret, dar sînt analfabet. Cititi-mi scripturile ca sa le înteleg.

 

Calugarul: Cum puteti întelege scripturile daca nu stiti sa cititi?

 

Hui Neng: Adevarul si cuvintele sînt doua lucruri diferite. Cuvintele pot fi comparate cu un deget. Putem arata luna cu degetul dar degetul nu este luna. A privi luna înseamna a privi dincolo de deget. Cuvintele sînt ca un deget îndreptat spre adevar. În general, noi nu vedem decât degetul. Adevarul se gaseste dincolo de deget."

Share this post


Link to post
Share on other sites

Titanica munca desfasori pe frontul inaltarii spirituale, Big...multumim. Nu cade samanta pe sol arid, cum poate gandesti tu cateodata.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Maestrul le-a propus discipolilor o ghicitoare:

- Ce au in comun artistul si muzicianul cu misticul?

Cand toti au ridicat din umeri, el a raspuns:

- Intelegerea faptului, ca adevaratul discurs, nu poate fi rostit de limba...

Share this post


Link to post
Share on other sites

PRIVIREA LUI IISUS

 

In Evanghelia dupa Luca scrie:

Dar Petru a spus: „Omule, nu stiu despre ce vorbesti”. In acel moment, chiar in timp ce vorbea, un cocos a cotcodacit, iar Domnul s-a intors si a privit drept spre Petru… iar Petru a iesit afara si a plans.

M-am inteles intotdeauna bine cu Domnul. Conversez tot timpul cu el, ii multumesc, ii implor adevarul.

Dar am avut intotdeauna sentimentul ca doreste sa-l privesc in fata… Iar eu nu pot. Chiar si cand ii vorbesc, ma uit in alta parte atunci cand simt ca el ma priveste direct. Ma tem de fiecare data ca voi descoperi o acuzatie nerostita in ochii sai, pentru vreun pacat nemarturisit. Sau poate vreo cerere: poate ca asteapta ceva de la mine.

Intr-o zi, mi-am adunat tot curajul si l-am privit in ochi! Nu exista nici o acuzatie, nici o cerere. Singurul mesaj pe care il puteai citi in ochii lui era: „Te iubesc”.

La fel ca si Petru, am iesit afara si am plans.

 

Anthony de Mello, Cântecul pasarii

Share this post


Link to post
Share on other sites

Domnul Dogood( fa bine, in traducere) astepta cu nerabdare in timp ce ingerii cerului ii examinau dosarul. In sfarsit Ingerul Sef a spus:

- Dar, e de-a dreptul fabulos! E ceva ce n-am mai intalnit! In toata viata ta, nu ai comis nici un singur pacat, cat de mic! Nici macar unul singur, intr-o viata de om... Nu ai facut decat fapte de caritate. Nici nu stiu in ce categorie te-as putea incadra. In cea a ingerilor, nu pot, caci nu esti un inger. Nici in cea a oamenilor nu pot, caci nu ai dat dovada de nici o slabiciune. Cel mai bine, ar fi sa te trimitem inapoi pe pamant, ca sa comiti macar un pacat- si sa revii astfel, ca o fiinta umana adevarata!

Share this post


Link to post
Share on other sites

Bietul domn Dogood, cel fara de pacat...s-a trezit din nou la coltul strazii din orasul sau, nefericit si uimit la culme...si hotarat sa faca macar un pas gresit, pe langa calea cea dreapta si stramta pe care a urmat-o intotdeauna. Au trecut o ora, doua, trei...si bietul domn Dogood continua sa stea in coltul strazii nestiind ce sa faca. De aceea, cand o femeie solida i-a facut cu ochiul, el i-a raspuns fericit. Femeia, nu era deloc tanara, nici prea frumoasa...dar era pasaportul lui spre Cer, sa asa s-a dus sa-si petreaca noaptea cu ea. Cand s-au ivit zorile, domnul Dogood si-a privit ceasul. Trebuia sa se grabeasca caci mai avea, doar o jumatate de ora, pana la reprimirea sa in Cer. pe cand isi punea hainele a inghetat subit, caci femeia i-a spus:

-Vai domnule Dogood, nici nu-ti dai seama ce fapta de caritate ai facut in noaptea aceasta!

Share this post


Link to post
Share on other sites

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Paste as plain text instead

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

Loading...

×
×
  • Create New...