Jump to content
Vesperala Forum

Povestiri cu tâlc


Recommended Posts

Gindul zilei...

 

Un om si un caine mergeau pe un drum.

Omul se bucura de frumusetea zilei, cand, deodata isi dadu seama ca de fapt murise.

Isi aducea acum aminte clar ca murise iar cainele care mergea langa el,

murise chiar cu mai multi ani in urma.... Se intreba "...oare unde duce drumul asta?"

Dupa o vreme ajunsera amandoi in dreptul unui gard inalt de piatra.

Privindu-l mai de indeaproape, vazu ca era facut dintr-o marmura foarte fina.

Mai sus pe colina, gardul era intrerupt de o arcada care stralucea in soare..

Ajunsera acolo si vazu ca era incrustata cu perle iar aleea care ducea spre ea

parea pavata cu aur. El si cainele sau se apropiara de poarta si atunci observa

intr-o parte, un om sezand la un birou .

Il intreba:

- Scuzati-ma, unde ne aflam ?

- Aici e Raiul - raspunse acesta.

- Minunat, zise omul, pot sa va rog sa ne dati putina apa ?

- Bine'nteles, intrati inauntru. Am sa trimit imediat vorba sa vi se aduca niste apa cu gheata. Facu un gest si poarta incepu sa se deschida.

- Prietenul meu, poate intra si el ? - intreba calatorul aratind inspre caine.

- Imi pare rau, dar noi nu acceptam animale.

Omul se gandi o clipa, apoi se intoarse si isi continua calea pe care pornise

impreuna cu cainele sau.

Dupa inca o plimbare lunga si pe varful unei alte coline, pe un drum prapadit de tara,

dadura de o ferma a carei poarta parea ca nu avusese zavor niciodata. De gard, nici vorba.

Se apropie si vazu un cetatean sezand, rezemat de un copac si citind o carte.

- Scuzati-ma ! - i se adresa el. Aveti cumva putina apa?

- Da, desigur... e o cismea ceva mai incolo.

- Si pentru prietenul meu ? - aratand catre caine.

- Trebuie sa fie si o strachina chiar langa cismea.

Trecura de poarta si ajunsera la o cismea veche, cu pompa. Omul si cainele baura pe saturate. Dupa ce terminara, se inapoiara la omul de sub copac.

- Ce loc este acesta ? - intreba calatorul.

- Asta este raiul.

- Sant total incurcat. Un cetatean, ceva mai jos pe drumul asta, mi-a zis ca raiul este acolo unde era el.

- Te referi la locul acela cu aleea de aur si zid de marmura ?... Ala e iadul.

- Si nu va deranjeaza ca ei folosesc acelasi nume ca Dv. ?!...

- Din contra, santem fericiti ca ei ii triaza intai pe cei care sant gata sa-si lase in urma

prietenii cei mai buni.

 

Uneori ne miram de ce prietenii continua sa redirectioneze glume spre noi, fara a ne scrie un singur cuvant...

Link to post
Share on other sites
  • Replies 900
  • Created
  • Last Reply

Top Posters In This Topic

FABULA

 

Cica au fost odata doi frati tarani care aveau ogoare invecinate. Gard intre gospodarii nici gind. Intre ei era mare prietesug si se ajutau unul pe altul cu unelte si alte chestii..

Arau impreuna cu acelasi tractor, semanau inpreuna cu aceeasi.. Ma rog, stiti voi.

Etc.[insa nevestele nu le imparteau, da' nu asta e chestia].

Si'ntr-o zi o pisica neagra fugarita de un elefant contemporan [vezi Toma Caragiu], a trecut printre ei si gata. S-au sucarit unul pe altul.

Fratele cel mic a facut gard intre ogoare in dreapta paraului care le despartea fermele.

Si a tot trecut timpul in liniste incordata....

Intr-o zi fratele cel mare a auzit o bataie in usa. Era un dulgher care a spus:

- Crestine! Am nevoie de lucru caci am ramas fara parale. Ai nevoie de un dulgher?

- Da. Vezi gardul de colo? E al pacatosului de frati-miu. Am sa-i arat io. Fa-mi in gard la fel.

Seara.

Fratele cel virstnic a vazut ca dulgherul in loc sa faca gard, a construit un podet care lega ogoarele si a fost nemultumit.

Cum stateau ei in casa si taranul nu stia cum sa-l mustre pe dulger, s-a deschis usa si fratele cel mic s-a napustit inauntru.

- Frate, scump frate. Dupa toate vorbele grele pe care ti le-am aruncat in fata, dupa ce te-am suparat cu gardul acela, tu ai fost bun si marinimos si ai facut acel podet de prietenie.

Lacrimi, imbratisari, o betie strasnica, etc.

Dulgherul era de fapt un Sfint.

Sfintul Asteapta.

Invataminte, mai bine zis - povata:

Nu astepta pe Sfintul Asteapta.

S-a insurat si a plecat in luna de miere. La sfinti asta tine o mie de ani.

Link to post
Share on other sites

Dreapta educaţie

 

Într-o şcoală de la marginea unui oraş, era un profesor foarte iubit de copii.

Totdeauna, domnul profesor avea grijă de toţi elevii, încercând să-i înveţi cât mai multe. Dar, într-o zi, copiii au observat că unul dintre colegii lor fură şi 1-au pârât imediat profesorului. Acesta însă nu 1-a pedepsit pe făptaş. După câteva zile, hoţul a furat iar, dar a fost prins imediat. Nici de această dată, domnul profesor nu 1-a pedepsit. Când acelaşi lucru s-a întâmplat şi a treia oară, câţiva băieţi s-au dus la profesor să se plângă şi i-au spus:

- Acest coleg al nostru fură mereu. Nu este bine ceea ce se întâmplă şi vă rugăm să-1 daţi imediat afară din şcoală, altfel plecăm noi.

- N-am să-1 dau afară. Dacă vreţi, puteţi pleca toţi ceilalţi, dar el rămâne.

- Domnule profesor, dar cum este posibil să renunţaţi atât de uşor la noi toţi, care v-am ascultat mereu?

Privindu-i cu blândeţe, profesorul le-a explicat elevilor săi, atât de miraţi de această neaşteptată situaţie:

- Voi ştiţi, deja, ce e bine şi ce e rău. Dacă aţi pleca în lume, cu siguranţă că aţi şti cum să vă purtaţi, nici nu mă îndoiesc! Dacă însă el ar pleca de aici, dintre noi, ce ar face? Asta de ce nu v-aţi întrebat? De ce v-aţi gândit doar la voi? Credeţi că dacă o să-1 dau afară, va fi mai bun? Dacă aici, între noi, el nu ştie cum e bine să te porţi, ce va face el în lume? Aşa că, indiferent dacă voi rămâneţi sau plecaţi, el va sta în continuare aici, iar eu voi avea grijă să se schimbe şi să devină un om bun. Iar atunci când va dori şi el acest lucru, cu siguranţă că dintr-un hoţ ocolit de colegi, va deveni un copil apreciat şi iubit de toţi cei din jurul său.

Când a aflat despre cele petrecute, impresionat de bunătatea profesorului său, băieţelul care până atunci furase şi le pricinuise atâtea necazuri celor din jurul său a promis că se lasă de furat. Şi s-a ţinut de cuvânt, fiindcă - aşa cum spusese şi domnul profesor - de data aceasta EL era cel care dorea din tot sufletul să fie mai bun.

Link to post
Share on other sites

DE CE ZBIERAM UNII LA ALTII???

 

"Intr-o zi,un intelept din India puse urmatoarea intrebare discipolilor sai:

-De ce tipa oamenii cand sunt suparati?

-Tipam deoarece ne pierdem calmul,zise unul dintre ei.

-Dar de ce sa tipi, atunci cand cealalta persoana e chiar langa tine? Intreba din nou inteleptul...

-Pai,tipam ca sa fim siguri ca celalalt ne aude,incerca un alt discipol?!

Maestrul intreba din nou:

-Totusi,nu s-ar putea sa vorbim mai incet, cu voce joasa?

Nici unul dintre raspunsurile primite nu-l multumi pe intelept. Atunci el ii lamuri:

-Stiti de ce tipam unul la altul cand suntem suparati? Adevarul e ca, atunci cand doua persoane se cearta, inimile lor se distanteaza foarte mult. Pentru a acoperi aceasta distanta,ei trebuie sa strige, ca sa se poata auzii unul pe celalalt. Cu cat sunt mai suparati,cu atat mai tare trebuie sa strige,din cauza distantei si mai mari.

-Pe de alta parte, ce se petrece atunci cand doua fiinte sunt indragostite? Ele nu tipa deloc. Vorbesc incetisor,suav. De ce? Fiindca inimile lor sunt foarte apropiate. Distanta dintre ele este foarte mica.Uneori, inimile lor sunt atat de aproape, ca nici nu mai vorbesc,doar soptesc,murmura. Iar atunci cand iubirea e si mai intensa, nu mai e nevoie nici macar sa sopteasca, ajunge doar sa se priveasca si inimile lor se inteleg. Asta se petrece atunci cand doua fiinte care se iubesc, au inimile apropiate.

In final,inteleptul concluziona, zicand:

-Cand discutati, nu lasati ca inimile voastre sa se separe una de cealalta,nu rostiti cuvinte care sa va indeparteze si mai mult, caci va veni o zi in care distanta va fi atat de mare, incat inimile voastre nu vor mai gasi drumul de intoarcere."

 

Mahatma Ghandi

Link to post
Share on other sites

CASA CU FERESTRE DE AUR

 

A fost odata ca niciodata o fetita care traia intr-o casa simpla, saracioasa , de la tara , asezata pe varful unui deal. Pe masura ce crestea , putea zari de la fereastra ei tot mai multe lucruri minunate aflate in valea de la poalele casutei.Cel mai mult o incanta o cladire mare , cu ferestre de aur , a caror stralucire ii starnea fantezia , facand-o sa viseze despre cat de frumos ar fi fost sa traiasca in interiorul ei , plin , desigur, cu tot felul de minunatii.

 

Desi isi iubea parintii din tot sufletul , fetita tanjea dupa acea mare casa asemanatoare unui palat din povesti , incomparabila cu bordeiul ei umil si inghesuit. De fapt, aproape in fiecare zi , ramanea ore in sir cu privirile atintite catre cladirea cu ferestre de aur , tesand in minte felurite si incantatoare povesti .

 

Atunci cand a ajuns destul de mare ca parintii ei sa aiba incredere in ea, fetita le-a cerut voie sa faca o plimbare pe poteca care trecea pe langa gradina lor. Desi nu mai iesise niciodata singura din curte , mama i-a facut in cele din urma pe voie . Vremea era frumoasa , cu un soare stralucind vesel pe albastrul cerului nepatat de vreun nor. Fetita a deschis cu o mica ezitare poarta scartatitoare si a pornit pe poteca , din ce in ce mai sigura pe ea. Desigur , stia incotro se indreapta , iar pasii i-au devenit mai repezi pe masura ce se apropia de casa cu ferestre de aur. Mersul i s-a preschimbat fara sa-si dea seama in fuga si , dupa scurta vreme , a ajuns in fata cladirii mult visate.

 

Atunci cand a ridicat privirea spre obiectul fanteziilor ei , dezamagirea a lovit-o dintr-o data , spulberandu-i toate visurile minunate. Casa parea parasita de multa vreme , peretii ii erau scorojiti de var asemeni unui lepros , iar ferestrele intunecate si murdare isi dadeau gol tristetea atunci cand nu mai erau in stare sa reflecte razele soarelui.

 

Cuprinsa de mahnire , cu capul in pamant , fetita a pornit inapoi pe poteca , taraindu-si picioarele catre locuinta ei. La un moment dat , si-a inaltat capul si si-a indreptat ochii inainte. Privelistea care adasta in fata ei a lasat-o fara respiratie. La mica departare , pe varful unui deal , se oferea privirilor o casa cocheta , avand ferestrele cu totul si cu totul din aur , gratie soarelui care se oglindea in ele. Nu era alta decat casa copilariei ei. Dintr-o data , si-a dat seama ca traise pana acum , fara sa stie , intr-o casa din aur, iar dragostea si caldura cu care fusese inconjurata facea ca locuinta ei sa fie invaluita in sclipirea pretiosului metal . Visul ei magic era de fapt realitate. Toate minunatiile dorite cu pasiune erau chiar acolo , in propria ei casa.

 

De cate ori ne lasam vrajiti de poleiala ieftina si stralucirea falsa a lucrurilor ori oamenilor din jurul nostru ? Asa cum este firesc , tot ce este nou sau altfel de cat stim ne captiveaza sau ne intriga.De aici si pana la subjugarea fata de orice este noutate ori inedit , indiferent de valoare , este doar un pas .Chiar daca ne ratacim in lumea duplicitara a formelor lipsite de fond , avem intotdeuna sansa de ne indrepta spre noi insine , catre valorile si adevarurile noastre esentiale.

Link to post
Share on other sites

Un dar din inima

 

Potrivit legendei , un tanar ratacit in desert si insetat din cale afara a dat peste un izvor cu o apa delicioasa , limpede ca un cristal. Apa era atat de dulce incat si-a umplut cu ea plosca din piele pentru a i-o aduce batranului intelept caruia ii era invatacel. Dupa o calatorie de 4 zile , tanarul a ajuns in sfarsit in fata invatatorului sau si i-a daruit apa , laudandu-i din cale afara gustul minunat. Batranul a sorbit cu pofta din plosca, a zambit incantat si i-a multumit ucenicului sau pentru dar.Apoi, tanarul s-a indreptat fericit catre casa sa.

 

Ceva mai tarziu , batranul intelept i-a inmanat plosca unui alt invatacel , cerandu-i sa isi spuna parerea. Ucenicul a dat sa guste din apa , dar a scuipat-o imediat , dezgustat. Se pare ca apa devenise statuta din cauza invelisului de piele al ploscai. Nedumerit , invatacelul si-a intrebat maestrul : " Invatatorule , apa este este groaznica.De ce te-ai prefacut ca iti place ?"

 

Batranul i-a raspuns cu un suras pe fata : " Tu ai gustat numai apa. Eu am gustat darul. Apa a fost la randul ei doar o plosca continand un un simtamant de iubire si nimic nu poate fi mai dulce ! "

 

 

Adeseori , manati de setea noastra de a aduna obiecte , bani si bunuri materiale , uitam sa pretuim adevaratele cadouri care ni se ofera. Cadouri cu atat mai pretioase cu cat nu ascund , ci dezvaluie minunile existentei care ne justifica viata. Un dar autentic ne ofera ceva ce nu se poate cumpara sau masura , adica iubire , recunostiinta sau inocenta.Pastrez cu sfintenie intr-o caseta , alaturi de cateva mici bijuterii , o piatra micuta , aparent banala , daruita ca cea mai de pret comoara de catre un baietel de 5 ani.

Link to post
Share on other sites

CEAPA

 

A fost odata un om caruia ii placeau calatoriile si aventurile , pe nume Saul Visatorul. Intr-o zi , un intelept ratacitor i-a povestit despre o tara in care nu era cunoscuta ceapa. "Nu au ceapa ? " , a exclamat Saul Visatorul."Cum pot sa se bucure de mancare fara ceapa ? Trebuie sa merg intr-acolo si sa ii fac sa afle despre acest minunat aliment."

 

Fara sa mai stea mult pe ganduri , si-a incarcat caruta cu ceapa si a dat bice calului. Dupa o lunga calatorie , a ajuns in cele din urma in tara despre care ii vorbise inteleptul si s-a indreptat direct catre palatul imperial , unde a fost primit de insusi imparatul.

"Maiestate , iti aduc o noua planta , care are calitatea unica de a imbunatati gustul oricarui fel de bucate. A o gusta reprezinta un deliciu pentru cei cunoscatori. Te indemn sa o incerci cat mai repede." "M-ai facut curios " , a raspuns imparatul. "Voi gusta din planta ta , dar te avertizez ca daca este daunatoare iti vei perde capul".

Dineul la care urma sa serveasca ceapa s-a transformat intr-un eveniment oficial , la care au fost invitati toti curtenii , ministrii si nobilii din imperiu. Felurile de mancare , gustate mai intai de catre Saul Visatorul , au fost puse in fata tuturor invitatilor si a alesilor oaspeti. Reactia fata de ceapa a fost nemaipomenita . Gustul , mirosul si suculenta cepei au fost ridicate in slavi de toata lumea. Imparatul i-a cerut imediat lui Saul sa ii dea intreaga incarcatura din caruta si i-a dat in schimb greutatea cepei in aur.

 

Atunci cand Saul s-a intors in satul sau , un comitet de cetateni de seama l-au primit in mod festiv si l-au felicitat pentru succesul lui. Vreme de mai multe ore , Saul Visatorul a povestit despre splendorile si minunatiile vazute in acea tara indepartata , in care aurul valora la fel de mult precum ceapa.

 

Unui om strecurat prin multimea de ascultatori , numit Kolbojnik , care visa de cand se stia sa ajunga bogat , i-a trecut prin cap o idee mareata , despre cum putea sa castige o comoara mult mai mare decat Saul Visatorul. Usturoiul ! Nu era oare acesta nu doar mai pretios, dar si infinit mai gustos si mai aromat ? De ce sa nu stranga cativa saci cu aceasta delicatesa si sa ii duca in acea tara indepartata ? Daca lui Saul ii dadusera aur in schimbul cepei , el ar fi putut sa primeasca diamante pentru usturoiul sau. Kolbojnik si-a incarcat caruta cu usturoi si a pornit in graba catre vestita imparatie.

 

La fel ca si Saul , de indata ce a ajuns la destinatie , a cerut sa fie primit la palatul regal. Si , asa cum se astepta , usturoiul a fost si mai laudat decat ceapa. Imparatul s-a sfatuit vreme indelungata cu consilierii sai despre ce rasplata sa ii dea nobilului oaspete. Dupa parerea lor, aurul nu era indeajuns de valoros pentru o asemenea delicioasa planta , un fel de mancare care i-ar fi incantat chiar si pe Dumnezeu si ingerii sai. In cele din urma, s-au hotarat sa ii ofere strainului cel mai pretios lucru pe care il aveau.

In acest fel , Kolbojnik s-a intors acasa cu cinci saci de ceapa.

Link to post
Share on other sites

Deciziile corecte sunt balamalele destinului

 

Un soldat american, inainte de a pleca pe front, s-a dus la biblioteca si a cerut o carte. Era o carte de poezii. A citit cartea care a avut un impact foarte mare asupra sa. Dar ce l-a impresionat mai mult decat cartea erau comentariile pe care cineva le scrisese pe marginile paginilor. Cartea fusese donata bibliotecii de catre persoana care scrisese comentariile. Asa ca numele si adresa ei erau scrise pe carte.

Plecat pe front, a decis sa-i scrie acestei doamne. I-a spus cat de mult l-a impresionat cartea si ce impact au avut comentariile pe care ea le scrisese pe marginile cartii. Si ea i-a scris inapoi. Asa au inceput sa corespondeze si, cu cat isi scriau, relatia lor devenea din ce in ce mai puternica.

Intr-una din scrisori, el i-a scris si a rugat-o sa-i trimita o fotografie. Ea i-a spus ca daca se simte apropiat de ea si daca dragostea lui este adevarata, nu va conta cum arata. Asa ca nu i-a trimis nicio fotografie.

Cand s-a terminat razboiul si el s-a intors in SUA, si-au dat intalnire in New York , in Grand Central Station. Ca sa se recunoasca, ea l-a rugat sa tina cartea in mana, iar ea va avea un trandafir.

Asa ca in acea zi, intr-un loc imens, un soldat venit de pe front, cu o carte in mana cauta o femeie cu un trandafir in mana. Va dati seama ce asteptari avea? Era pe punctul de a-si gasi sufletul pereche, femeia pe care o iubea dar pe care nu o vazuse niciodata.

Asteptand, a vazut o fata superba, imbracata intr-o rochie verde, care-l privea atent. Ea s-a indreptat catre el si. era minunata. Era dincolo de orice imaginatie. Iar el s-a uitat si a vazut ca ea nu avea niciun trandafir. Langa el s-a oprit o doamna in varsta. Avea un trandafir in mana.

Va puteti imagina? Tanara superba si doamna care nu arata foarte bine, dar cu un trandafir in mana. Si nu era frumoasa, chiar destul de urat si imbatranita. Voi ce ati fi ales? Persoanei cu trandafirul ii stia sufletul de care se indragostise. Asa ca s-a indreptat spre doamna urata cu trandafirul, in timp ce tanara frumoasa s-a oprit la cativa pasi de el, l-a privit si l-a intrebat:

- Vii cu mine soldat?

Iar inima lui era sfasiata. Decizii. Alegeri. S-a gandit un minut. In timp ce tanara se indeparta de el, lucrurile corecte l-au determinat sa aleaga: si-a continut drumul catre persoana in varsta care tinea trandafirul in mana, s-a apropiat de ea si i-a zis:

- Buna ziua, si a invitat-o la cina.

Iar aceasta i-a spus:

- Fiule, nu stiu ce se intampla aici, dar tanara imbracata in verde care tocmai a trecut pe langa tine, m-a rugat sa tin in mana acest trandafir si mi-a spus ca, daca vei veni la mine,

sa-ti spun ca te asteapta la restaurant.

 

Motto: " Deciziile corecte sunt balamalele destinului" Edwin Markham

Link to post
Share on other sites

Semintele imparatului

 

Un imparat din Orientul indepartat , impovarat de ani , s-a hotarat in cele din urma sa isi numeasca succesorul. In loc de a alege insa pe unul din curtenii sai intelepti sau din nobilii lui fii, el s-a hotarat sa faca cu totul altceva. A chemat la el toti baietii din imparatie la palat si le-a spus : " Este timpul sa fac un pas inapoi si las locul de pe tron altcuiva , asa ca am hotarat sa aleg pe unul dintre voi ."

Baietii au ramas muti de uimire ! Imparatul a continuat insa imperturbabil : " Va voi da fiecaruia dintre voi cate o samanta , o samanta foarte deosebita. Vreau sa o plantati , sa o udati si sa reveniti aici peste un an cu ceea ce va rasari din ea. In functie de cum vor arata plantele voastre , voi alege cine va fi urmatorul imparat."

Unul dintre baietii prezenti la acest anunt , pe nume Ling , si-a luat in primire samanta , asemeni celorlalti , si s-a intors acasa in graba , unde i-a povestit emotionat mamei lui tot ce se intamplase. Ea l-a ajutat sa gaseasca un ghiveci , a pus pamant reavan in el , iar baiatul si-a sadit samanta. In fiecare zi , Ling uda cu grija pamantul din vas si cerceta cu atentie sa vada daca nu incoltise ceva. Dupa 3 saptamani , unii din baietii din vecini incepusera deja sa vorbeasca despre mladitele verzi rasarite din semintele lor , care cresteau pe zi ce trecea. Ling s-a uitat din nou , cu ochii mijiti , in ghiveciul sau de flori dar nu a reusit sa desluseasca nimic. Au trecut , una dupa alta 3 , 4 , 5 saptamani , si nici un firicel de verdeata nu si-a facut aparitia. Ceilalti vorbeau de-acum cu mandrie despre felul in care cresteau plantele lor , asa ca Ling se simtea din ce in ce mai amarat si lipsit de speranta. Dupa inca 6 luni , ghiveciul lui ramasese la fel de sterp , in ciuda faptului ca era stropit zilnic cu apa. Ling era aproape sigur ca era vina lui, ca , printr-o intamplare nefericita , distrusese intr-un fel sau altul samanta lui.

Toti baietii din imprejurimi se laudau cu mici arbori sau flori cu lujerii inalti , dar Ling nu putea sa spuna nimic.Se inchisese in el , se indepartase de prietenii lui si astepta , cu un ultim graunte de speranta , ca ceva sa rasara si in ghiveciul sau.

S-a implinit un an si toti baietii s-au indreptat catre palat, purtandu-si cu grija in maini plantele care mai falnice si mai frumoase. Ling ii marturisise mamei lui ca nu vrea sa se duca in fata imparatului , cu ghiveciul lui sterp. Mama i-a zis ca era , totusi, datoria lui sa se prezinte la palat, iar baiatul , cu sufletul impovarat de rusine , a trebuit sa ii dea dreptate. Atunci cand a ajuns in marea sala a curtii imperiale , el a lasat jos vasul sau cu pamant , dand nastere la hohote de ras si la tot felul de comentarii rautacioase. Unora le-a fost , insa, mila de el si i-au spus " Ai avut ghinion , cel putin ai incercat."

Atunci cand imparatul si-a facut aparitia , a dat roata cu privirea in toata incaperea. Ling se ascunsese rusinat in spatele altor baieti. "Hei , ce plante frumoase, ce copacei minunati ati adus cu voi " , a spus imparatul. "Astazi unul dintre voi va fi numit drept viitor imparat !" Dintr-o data , imparatul l-a zarit pe Ling intr-un cotlon al salii , langa ghiveciul sau golas . Fara sa mai stea pe ganduri , le-a poruncit garzilor sa il aduca pe baiat in fata lui. Ling era cu sufletul la gura : " Imparatul si-a dat seama ca nu sunt in stare de nimic ! Poate ca are de gand sa ma dea pe mana calaului !"

Imediat ce a ajuns in fata lui, imparatul i-a cerut sa isi spuna numele. "Ma numesc Ling" , a rostit el cu sfiiciune. Toti baietii din jurul lui au inceput sa rada zgomotos si sa il faca de ocara. Imparatul i-a aruncat lui Ling o privire scrutatoare si apoi s-a adresat multimii : " Iata-l pe noul imparat ! Numele lui este Ling !" Bietului baiat nu ii venea sa isi creada urechilor. Doar nu fusese in stare sa isi cultive planta. Poate ca era numai o gluma. Cum putea ajunge el imparat ? Batranul suveran a rostit urmatoarele cuvinte : " Cu un an in urma , v-am dat la toti cate o samanta. V-am spus sa luati samanta acasa , sa o plantati , sa o udati si sa reveniti cu ce va rasari din ea in aceasta zi. Ce nu stia nici unul dintre voi este ca v-am dat niste seminte fierte in apa , care nu aveau cum sa rodeasca. Cu totii, in afara de Ling , mi-ati adus flori, arbori si diferite alte plante. Cand ati vazut ca semintele voastre nu dau nastere la nimic , ati inlocuit samanta data de mine cu o alta. Ling a fost singurul care a avut curajul si cinstea de a aduce in fata mea un ghiveci cu o samanta stearpa. Din aceasta cauza, el va fi urmatorul imparat !"

 

Dar.....

Daca sadesti cinste , vei culege incredere. Daca insamantezi bunatate , vei culege prietenie.Daca plantezi modestie, vei culege maretie. Daca sadesti perseverenta , vei culege armonie.Daca insamantezi munca , vei culege succes.Daca plantezi iertare , vei culege impacare. Daca sadesti sinceritate, vei culege afectiune. Daca insamantezi rabdare, vei culege evolutie. Daca plantezi credinta , vei culege miracole.

 

Link to post
Share on other sites

Necazurile si bucuriile vietii

 

Intr-o zi , calul unui taran a fugit din batatura .Catre seara , toti vecinii s-au adunat in fata casei lui si i-au spus : " Vai , ce mare ghinion !"

Taranul a stat putin pe ganduri si le-a raspuns : "Poate".

A doua zi , calul s-a intors inapoi si a adus impreuna cu el alti sapte cai salbatici. Oamenii din sat s-au minunat si au zis : "Vai , ce norocos poti sa fii !"

Taranul nu a parut fericit nevoie mare , ci a spus : "Poate".

In ziua urmatoare , fiul taranului a incalecat pe unul din caii salbatici , incercand sa il imblanzeasca , dar a fost aruncat la pamant si si-a rupt un picior. Oamenii din vecini l-au cainat pe taran : " Vai , ce nenorocire pe capul tau !".

Taranul , le-a multumit pentru grija lor si le-a raspuns : "Poate".

In a patra zi , mai multi ofiteri au venit in sat si i-au adunat cu arcanul , pentru oaste , pe toti tinerii barbati , dar nu l-au luat si pe feciorul taranului , datorita piciorului lui rupt. Prietenii si cunostiintele taranului au venit la el acasa si l-au felicitat : " Hei ! Nu e nemaipomenit ? Fiul tau a scapat de armata !"

Taranul a dat din cap si le-a spus : "Poate".

Link to post
Share on other sites

In cautarea lui Dumnezeu

 

L-am cautat si am scormonit dupa Dumnezeu de cand ma stiu , timp de mai multe vieti , de la inceputul existentei. Odata , l-am vazut langa o stea indeparata , asa ca m-am bucurat si am dansat de unul singur pentru ca , desi era o mare distanta , nu era imposibil de ajuns pana acolo. Am calatorit vreme indelungata si , in cele din urma , am ajuns la acea stea , dar Dumnezeu se mutase pe o alta. Lucrurile au decurs in felul acesta timp de secole.

Provocarea era atat de mare incat am sperat chiar si atunci cand mi se parea ca am ramas fara speranta...Trebuia sa il gasesc si eram absorbit intru totul de aceasta cautare. Insasi cautarea era atat de indoielnica , atat de misterioasa , atat de incantatoare , incat Dumnezeu devenise aproape o scuza, iar cautarea se transformase in telul mult urmarit.

Spre surpriza mea , intr-o zi am ajuns la o casa de pe o stea foarte indepartata , care avea o mica tablita in fata ei , pe care scria "Aici locuieste Dumnezeu".Bucuria mea era fara de margini .In sfasit eram aproape de implinirea visului meu. M-am grabit catre treptele casei , foarte multe trepte , care duceau inspre usa. Pe masura , insa, ce ma apropiam , pas cu pas , mi s-a strecurat deodata o teama in suflet. Chair in momentul in care eram gata sa bat la usa , m-am simtit paralizat de o frica cum nu mai cunoscusem pana atunci , nu o mai gandisem pana atunci , nu o mai visasem pana atunci.

Frica mea era : "Daca aceasta casa este cu adevarat a lui Dumnezeu , ce voi mai face dupa ce il voi intalni ?"

Cautarea lui Dumnezeu devenise insasi viata mea , iar a-l intalni ar fi echivalat cu o sinucidere. Si , apoi, ce voi face impreuna cu el ? Lucrurile acestea nu imi venisera in minte pana atunci. Trebuia sa ma fi gandit la asta inainte de a-mi incepe cautarea , adica sa ma fi hotarat ce voi face cand voi fi fata in fata cu Dumnezeu.

Mi-am luat usurel incaltarile in maini si, in liniste , cu miscari lente , am pasit inapoi , speriat ca nu cumva Dumnezeu sa auda ceva , sa deschisa usa si sa imi spuna : "Unde te duci ? Sunt aici, vino inauntru !" Dupa ce am coborat scara , am alergat cum n-am mai alergat vreodata in viata mea , si de atunci continui sa il caut pe Dumnezeu , indreptandu-ma in toate directiile dar ocolind casa in care locuieste cu adevarat. Acum stiu ca acea casa trebuie sa fie ocolita . Asa ca imi continui cautarea , ma bucur din inima de calatorie , de neincetatul meu pelerinaj.

 

O poveste de Rabindranath Tagore

Link to post
Share on other sites

Un adevar simplu

 

In timp ce statea cufundat in reflectie , pe plaja unei mari , un mare maestru a fost interpelat de un barbat care si-a facut aparitia pe neasteptate si i-a atins plin de respect picioarele : “ Daca nu te tulbur , as vrea sa-mi spui in ce fel pot ajunge la adevar.”

Maestrul si-a inchis ochii si a ramas tacut. Barbatul si-a scuturat capul cu nedumerire , spunandu-si in sinea lui : “ Omul asta pare sa fie nebun.Eu il intreb ceva , iar el isi inchide ochii.” Apoi , si-a pus o mana pe umarul invatatului , l-a zgaltait usor , si i s-a adresat din nou : “ Maestre , cum ramane cu intrebarea mea ?”

Inteleptul i-a spus :”Tocmai ti-am raspuns.Trebuie doar sa ramai tacut … sa nu faci nimic , iar iarba va creste de la sine. Nu trebuie sa te lasi afectat de nimic din ce se intampla in jurul tau.Ramai tacut , pur si simplu , si bucura-te de tacere.”

Barbatul i-a zis :”Poti , totusi, sa dai un nume acestei metode , pentru ca oamenii ma vor intreba ce mi-ai spus ? Ce anume faci tu ?”

Maestrul a scris cu degetul pe nisip: meditatie.

Nemultumit , omul a insistat : “ Este prea scurt pentru a fi un raspuns.Fii ceva mai explicit .”

Inteleptul a scris cu litere mari : MEDITATIE.

Barbatul a exclamat :”Acesta nu sunt decat majuscule.Ai scris acelasi lucru !”

Maestrul a catadicsit sa isi deschida gura : “ Daca iti spun mai mult de atat , vei intelege gresit. Daca poti sa intelegi asta , fa doar ce ti-am spus si vei ajunge la cunoastere”.

 

O poveste de Osho.

Link to post
Share on other sites

Molia indragostita de o stea

 

A fost odata o molie careia i-a picat cu tronc o stea. Toti prietenii si rudele ei o luau o ras , ii spuneau cu emfaza ca nu este realista si o indemnau sa faca un efort pentru a gasi pe cineva mai apropiat de conditia ei , precum o lampa de pe strada , una de la intrarea unei case , un felinar sau macar o lumanare. Ei bine, chiar si un candelabru , daca gasea de cuvinta.

 

Molia noastra era insa indragostita nebuneste de steaua ei si nu avea de gand sa renunte la ea. Asa s-a facut ca prietenii , parintii , fratii , surorile , matusile si verisorii ei au sfarsit curand prin a fi arsi de flacarile luminilor reale , pamantesti , si au luat forma unor mici pete de cenusa pe trotuarele , verandele , podelele si mesele orasului , in timp ce molia a dus o viata lunga si fericita iubind fara incetare steaua ei intangibila.

Link to post
Share on other sites

Ucenicia lui Platon pe langa Socrate

 

Intr-o zi , Platon l-a intrebat pe Socrate ce este dragostea.

Socrate i-a raspuns : “ Du-te pe campul din apropiere si adu-mi cel mai frumos spic de grau pe care il vei gasi , dar tine cont ca nu ai voie sa faci decat o singura incercare.” Platon l-a ascultat fara sa cracneasca , si s-a intors dupa o vreme fara a aduce nimic cu el.

Socrate l-a intrebat ce se intamplase , iar Platon l-a lamurit : “ Atunci cand am intrat in lanuri am zarit un spic inalt si frumos, dar m-am gandit ca poate voi gasi un altul si mai maiestos , asa ca am mers mai departe . Am cautat in zadar dupa aceea , caci nu am aflat nici un alt spic asemeni celui dintai, asa ca nu ti-am mai adus vreunul.”

Socrate i-a spus : “Aceasta este dragostea.”

 

Intr-o alta zi , Platon l-a intrebat pe Socrate ce este casatoria.

Socrate i-a zis :”Mergi pana la padure si taie-mi cel mai mandru si mai chipes brad , dar adu-ti aminte ca nu ai voie sa faci decat un singur drum pentru asta.”Platon a facut intocmai si a revenit dupa un timp cu un brad nu tocmai inalt si nu foarte frumos , dar indeajuns de aratos .”

Socrate l-a intrebat de ce a ales tocmai acel pom , iar Platon i-a raspuns : “ Am vazut niste brazi foarte falnici in drumul meu prin padure, dar mi-am amintit ce s-a intamplat ultima data , cu spicul de grau, asa ca l-am ales pe acesta.Mi-a fost teama ca daca nu il iau cu mine ma voi intoarce din nou cu mainile goale , desi nu a fost chiar cel mai frumos brad pe care l-am zarit.”

Socrate i-a spus : “Aceasta este casatoria”.

 

Cu o alta ocazie , Platon l-a intrebat pe Socrate ce este fericirea.

De aceasta data , Socrate l-a indrumat : “Du-te pe malul raului si culege cea mai frumoasa floare pe care o vei gasi , dar tine seama ca nu poti sa alegi decat o singura data.”Platon a facut asa cum i s-a cerut si , la intoarcere , a povestit : “ Am vazut aceasta floare langa rau , am cules-o si m-am gandit ca este cea mai frumoasa dintre suratele ei. Desi am zarit si alte flori minunate , continui sa cred ca aceasta este fara egal.”

Platon i-a zis : “Aceasta este fericirea”.

 

Cu un alt prilej , Platon si-a intrebat invatatorul ce este viata.

Socrate i-a cerut sa faca un nou drum in padure si sa aduca de acolo cea mai frumoasa floare care ii va iesi in cale. Platon a plecat de indata , gata sa isi duca la indeplinire sarcina.

Au trecut trei zile, dar el nu si-a mai facut aparitia.

Socrate a mers si el in padure, sa isi caute ucenicul. In cele din urma , l-a descoperit in mijlocul unei poiene. Socrate l-a intrebat daca a descoperit preafrumoasa floare , iar Platon i-a aratat-o , rasarind din pamant chiar langa el. Invatatorul l-a intrebat de ce nu adusese floarea la casa sa , iar Platon i-a spus : “ Daca faceam asta , s-ar fi vestejit curand.Chiar daca nu o rup , ea va muri, mai devreme sau mai tarziu. Asa ca am stat in preajma ei atunci cand a inflorit , iar atunci cand se va ofili voi cauta o alta , la fel de frumoasa .De fapt, acesta este a doua floare pe care am descoperit-o.”

Socrate i-a spus : “ Ei bine , se pare ca stii deja adevarul despre viata”.

Link to post
Share on other sites

Mantra si duhul din lampa

 

Intr-o dimineata , un om sarac din India s-a trezit , ca de obicei , cu matele ghioraindu-i de foame si numai o rupie in buzunar. Cum foamea nu ii dadea deloc pace , a pornit catre piata , in speranta ca va putea cumpara cateva fructe stricate cu ultimul lui banut.

Odata ajuns printre targovetii laudandu-si zgomotos marfurile , privirea i-a fost atrasa fara voie de un barbat imbracat in haine alese , tinand in maini o frumoasa lampa cu ulei pe care era lipita o eticheta cu pretul : “ 1 rupie”.

Nevenindu-i sa-si creada ochlor , omul cel sarac a intrebat daca nu cumva este vreo smecherie la mijloc.

“Nu , nu este nici o pacaleala”, i-a raspuns ciudatul vanzator , “ lampa costa numai o rupie”.Apoi, i-a explicat ca in lampa traieste un duh care are puterea de a indeplini orice dorinta.

“Atunci de ce vrei sa o vinzi ?” , a intrebat cu mirare omul cel sarman.

“Ei bine , duhul din lampa nu are deloc astampar si devine uneori ori foarte sacaitor” , i-a impartasit in soapta barbatul .”Iar , daca nu ii dai atentie , incepe pe nepusa masa sa iti ia inapoi tot ce ti-a daruit”.

“In cazul asta “ , a zis omul sarac , “ daca spui ca nu iti mai face de trebuinta , am sa cumpar eu lampa”.

Imediat ce a ajuns acasa , omul a frecat cu mainile tremurande lampa , iar duhul s-a ivit intr-o clipa , intreband : “ Cum pot sa te slujesc , stapane ?”

“Pregateste-mi o masa demna de un rege “, i-a poruncit omul cel sarman.

In cateva secunde, duhul i-a adus pe masa un pranz mai mult decat imbelsugat , alcatuit din 87 de feluri de mancare.

Bietul om macinat de foame a ramas inmarmurit de incantare , dar abia a inceput sa guste din felurile alese ca geniul s-a itit in fata lui , intreband iarasi : “ Cum pot sa te slujesc, stapane ?”

De frica ca nu cumva sa ii ia de pe masa toate bunatatile , omul i-a poruncit “ Construieste-mi un castel maret , asemeni celui al unui maharajah !”

In numai cateva clipe, omul s-a trezit in interiorul unui palat urias , incarcat de bogatii.I-ar fi placut sa porneasca in explorarea lui, dar duhul i s-a infatisat din nou, spunandu-i : “ Cum pot sa te slujesc, stapane ?”

Cu adevarat , duhul iti indeplinea pe loc orice dorinta , dar daca nu il luai in seama , iti lua inapoi darurile la fel de repede cum ti le adusese .

Necajit si ingandurat , omul cel sarman s-a dus la inteleptul satului, pentru a-i cere un sfat. Dupa ce a stat la sfat vreme de cateva ore, omul i-a cerut duhului : “ Ciopleste un stalp din cel mai inalt copac pe care il vei gasi in padure si infinge-l in pamant”. Plin de sargauinta , ca de obicei, duhul si-a dus la indeplinire sarcina cat ai clipi din ochi. “Iar acum, duhule, urca si coboara in continuu de pe stalp pana cand iti spun eu sa te opresti”.

Duhul a pornit ca din pusca sa escaladeze si sa se dea jos de pe stalp, iar omul si-a mancat pe indelete pranzul, si-a explorat palatul si a tras un pui de somn.

Atunci cand , impreuna cu inteleptul satului , a mers sa vada ce mai facea duhul , l-a gasit tragand aghioase la poalele stalpului.

“La fel este si cu duhul gandirii din fiecare om”, a explicat inteleptul. “El este plin de neastampar in incercarea de a-si satisface orice dorinta , imprastiindu-ne astfel viata. Stalpul este , de fapt , un instrument numit “mantra”. Coborandu-l si urcandu-l la nesfarsit , mintea noastra agitata este tinuta ocupata pana cand cade la pamant adormita.Numai in acest fel sinele nostru adevarat se poate bucura in aceasta lume “.

Link to post
Share on other sites

Fiecare om isi poarta propria-i cruce

 

Intr-un oras din Umbria, Italia, traia un om care se plangea intr-una de necazurile vietii lui. Intrucat era crestin , isi spunea cu amar ca are o cruce prea grea de purtat.

Intr-o noapte , inainte de a merge la culcare , el s-a rugat lui Dumnezeu sa ii schimbe povara pe care o ducea pe umeri.

In acea noapte , a visat ca Dumnezeu l-a adus in fata unui mari cladiri si i-a spus : "Ai curaj , intra si schimba-ti povara " . Omul a deschis cu sfiiciune usa , a pasit inauntru si a descoperit o multime de cruci de toate formele si marimile , toate purtand numele proprietarilor lor. Mai intai , si-a ales o cruce de marime mijlocie dar , cand a vazut inscris pe ea numele unui bun prietn de-al sau , a asezat-o inapoi.

In cele din urma, cu permisiunea lui Dumnezeu , si-a ales cea mai mica cruce pe care a putut-o gasi.Spre marea lui mirare, pe ea era scris propriul sau nume.

 

O poveste de Paulo Coehlo

Link to post
Share on other sites

Esenta cunoasterii

 

In vremuri stravechi, de mult uitate , un imparat a chemat in fata lui un invatat despre care se spunea ca ar fi cel mai intelept om de pe intreg cuprinsul lumii , si i-a cerut sa ii scrie o carte despre esenta cunoasterii.

Inteleptul s-a pus pe treaba si , dupa 12 ani , i-a inmanat imparatului mai multe volume groase, legate in piele.

"Este prea mult " , a exclamat suveranul , "aduna-mi toata cunoasterea intr-o singura carte".

Invatatul s-a supus si s-a intors la munca vreme de inca 4 ani.

Atunci cand a asezat in fata imparatului cartea cuprinzand toata cunoasterea umana , acesta dat nemultumit din cap : " Nu , este prea mult de citit.Eu trebuie sa guvernez o imparatie si nu am timp de pierdut .Scrie-mi cateva pagini cu lucrurile care crezi ca sunt cu adevarat importante si intoarce-te la mine".

Din nou , inteleptul s-a asternut pe treaba si , dupa 2 ani, a reusit sa rezume toata cunoasterea lui pe cateva foi de hartie. El i le-a daruit , plin de speranta , imparatului, dar acestea era prea ocupat in acea zi , asa ca i-a poruncit invatatului sa concentreze toata intelepciunea lui pe o singura pagina.

Omului i-ai mai trebuit cativa ani pentru a duce la capat aceasta dificila sarcina.

Atunci cand a ajuns din nou la curtea imperiala , suveranul i-a spus plictisit : " Nu , nu , nu pot sa citesc atat.Este si asa prea mult.Vreau sa-ti fac o sugestie : nu mai scrie nimic.Incearca sa concentrezi toata esenta cunoasterii tale intr-un singur cuvant , apoi vino sa mi-l impartasesti si te voi rasplati asa cum nici nu visezi."

Invatatul s-a retras intr-un loc izolat, la mare departare de orice faptura omeneasca , si s-a lasat intru totul in voia meditatiei. In cele din urma , a reusit sa gaseasca cuvantul , unicul cuvant in care se aduna imensa lui cunoastere , intelepciune si experienta , si s-a dus neintarziat la palat, cerand o audienta.

Imparatul , devenit batran si garbovit odata cu trecerea anilor , l-a intrebat : " Ei , ai gasit cuvantul?"

"Da, maiestate, l-am descoperit !"

"Atunci, vino sa mi-l soptesti la ureche".

Invatatul s-a apropiat de suveran , s-a aplecat catre el si i-a soptit ceva la ureche .

"Hei, dar stiam deja lucrul asta !" , a exclamat imparatul.

Link to post
Share on other sites

Podul bunatatii Feng Shui

 

Intr-o zi fierbinte de vara , un maestru Feng Shui urca pe muntele Chang Nong , un loc respectat si ravnit de toti credinciosii daoisti. Ascensiunea era dificila si soarele necrutator ii storsese aproape toata vlaga , dar maestrul se incapatana sa mearga , in speranta ca va descoperi o fantana care sa ii aline setea coplesitoare. Dupa o vreme , a zarit o femeie in varsta , stand in pragul usii unei casute aflate la marginea orasului spre care se indrepta. Cu limba poticnita din cauza uscaciunii gurii, barbatul i-a cerut sa ii dea o inghititura de apa. Femeia l-a poftit in casa si i-a spus ca va fierbe de indata niste apa , cerandu-i sa aiba putina rabdare pana va lua vasul de pe foc. Maestrul Feng Shui era insa atat de insetat , incat i-a spus femeii : "Voi bea niste apa din ulciorul cu apa rece de langa usa."Acestea fiind spuse , s-a repezit de indata catre ulcior .Vazand ce are de gand sa faca , femeia i-a luat-o inainte si aruncat apa rece in oala care fierbea sub foc. Maestru Feng Shui nu a fost deloc multumit de acest gest , dar si-a spus ca nu este potrivit sa se piarda cu firea .Dupa ce a primit o cana cu apa fiarta , el a suflat rabdator peste ea si a baut-o cu inghitituri rare. Dupa aceea , a inceput sa discute cu gazda lui despre felul de aplicare a artei Feng Shui in viata de zi cu zi , iar batrana femeie , profitand de ocazie , l-a intrebat care loc ar fi putut fi cel mai potrivit pentru a construi o noua casa .Purtandu-i inca ranchiuna femeii , pentru ca ii luase de sub nas ulciorul cu apa , el a sfatuit-o in mod voit sa aleaga un loc care , potrivit principiilor Feng Shui , putea aiba efecte negative asupra oamenilor , schitandu-i in amanunt felul si orientarea in care sa pozitioneze casa.

 

La cativa dupa aceea , maestru Feng Shui s-a reintors pe muntele Chang Nong si a vazut o casa frumoasa in locul in care o sfatuise pe batrana femeie sa construiasca. Nu avea cum sa stie cine locuia acolo , dar chiar in acel moment aceeasi femeie a iesit din casa .Ea l-a recunoscut imediat pe maestru Feng Shui si l-a invitat cu caldura inauntru. Dupa ce s-a asezat, barbatul a fost potopit de cuvintele de multumire ale femeii :" A fost o binecuvantare sa te intalnesc si sa imi dai niste sfaturi atat de bune despre locul si felul in care sa construiesc noua casa a familiei mele. De cand ne-am mutat in ea, toate lucrurile ne-au mers bine si toti membrii familiei mele sunt fericiti . Viata noastra este implinita si sigura. Am vrut mereu sa te reintalnim si sa iti multumim din inima pentru tot ce ai facut pentru noi. Si iata , ca prin minune , ai aparut din nou la usa mea ." Apoi, batrana femeie a pregatit o mare petrecere in cinstea maestrului si le-a cerut tuturor celor din familie sa ii multumeasca invatatului Feng Shui. Maestrul devenea insa mereu mai posomarat si mai tacut .II parea rau pentru ce facuse in urma cu cativa ani, cand o indusese voit in eroare pe batrana .Femeia a vrut sa ii ia apasarea de pe suflet si i-a spus "Prin partile noastre , obisnuim sa ne cinstim musafirii cu bunatate si sinceritate. Imi aduc aminte bine ca , ultima data cand ne-am intalnit , pusesem la fiert niste apa, dar tu ai vrut sa bei pe neinghitite apa rece dintr-un ulcior .Erai atat de infierbantat si transpirat incat mi-am zis ca daca ai face asa ceva te-ai putea imbolnavi in mod sigur, asa ca am aruncat apa din ulcior peste cea de pe soba. Dupa aceea , ai baut de indelete apa fiarta si fost la adapost de raceala. Atunci nu ti-am zis de ce am procedat in felul acela, dar am facut-o pentru ca nu am vrut sa te simti jignit. " Explicatia femeii l-a facut pe maestrul Feng Shui sa se simta si mai rusinat .Regreta ca rasplatise bunatatea cu ganduri si fapte rautacioase , asa ca i-a marturisit femeii ce facuse el cu adevarat cu ocazia ultimei lor intalniri. Totodata , a remarcat ca principiile Feng Shui nu aduc intotdeuna rezultatele asteptate , din mai multe motive, dar mai ales pentru ca binele este intotdeuna rasplatit cu bine , iar straduintele sunt mereu recunoscute si apreciate de soarta. Apoi maestrul Feng Shui s-a uitat drept in ochii batranei si i-a spus, plin de modestie : "Din aceasta zi, datorita tie, am ales sa imi schimb modul de a gandi si a ma purta, pentru a deveni un om cu adevarat bun si sincer , asa cum esti tu".Cu acea ocazie , maestrul Feng Shui a daruit locuitorilor de pe muntele Chang Nong indeajuns de multi bani pentru ca acestia sa construiasca un punte peste o rapa prapastioasa, punte cunoscuta pana astazi sub numele de "Podul omului bun" ".

Link to post
Share on other sites

Cat valoreaza o perla?

 

Un cocos se plimba tantos printr-o gradina , sapand cu ciocul , pe alocuri , in cautarea unor seminte mai de soi. La un moment dat , privirile i-au fost atrase de o perla stralucitoare , ingropata pe jumatate in pamant.

Fara nici o ezitare , cocosul a tasnit catre ceea ce parea o boaba cu un gust nemaicunoscut, a scurmat in tarana cu ghearele-i ascutite si a prins hulpav in cioc micuta sfera. Abia atunci si-a dat seama ca acel bob nu era unul de orez , asa ca l-a scuipat degraba pe pamant.

Chiar in momentul cand voia sa se indeparteze, plin de dezamagire, perla a strigat dupa el :" Eu sunt o piatra nepretuita , scapata din greseala dintr-un colier minunat .Nicaieri nu ai putea gasi o perla asemeni mie , caci nu pot fi intalnita in orice ocean din lumea asta.In lume exista miliarde de fire de nisip pentru fiecare seaman al meu .Mare noroc ai avut ca m-am aflat in calea ta. Daca m-ai privi cu atentie si cu pricepere , ai putea descoperi cat de frumoasa si valoroasa sunt." Cocosul i-a mai aruncat o privire inainte de a pleca si a carait cu dispret : ' Asa nepretuita cum te crezi, te-as schimba intr-o clipita pe o boaba de orez."

 

Povestire dupa Parvin E'tesami , poet persan din Iran (1907 - 1941)

Link to post
Share on other sites

Soarele, Mohamed si capriciile dragostei

 

Un credincios invatat mergea in fiecare zi sa il intalneasca pe Mahomed. In cele din urma , profetul l-a luat deoparte si i-a spus : " Ca dragostea dintre noi sa fie si mai mare , ar fi bine sa iti mai iti mai raresti vizitele ." Pentru a se face si mai bine inteles , Mahomed a apelat la o pilda : " Un om intelept a fost interpelat intr-o zi : " Soarele este atat de frumos si binefacator, dar nu auzim pe nimeni declarand-si dragostea nepretuita pentru el.De ce se intampla lucrul asta ? ". Inteleptul a raspuns :"Soarele isi trimite razele stralucitoare asupra noastra in fiecare zi , dar noi il pretuim numai iarna , intrucat atunci se ascunde adesea in spatele norilor." "

Link to post
Share on other sites

Parabola imparatului bou

 

A fost odata un imparat iubit si respectat deopotriva de popor si curteni , caruia i-a sarit intr-o zi o doaga si a inceput sa se creada bou. Pentru a demonstra ca nu era decat o vita si nu o fiinta umana , obisnuia sa umble in patru labe prin salile maretului sau palat , sa alunge mustele din juru-i cu o coada imaginara si sa mugeasca din rasputeri la fiecare om pe care il intalnea in cale.Nebunia lui nu mai avea vreun zagaz, asa ca , printre sonorele-i mugete, imparatul se ruga cu lacrimi in ochi oricui il intalnea : " Te rog din inima, pune mana pe coapsa asta vanjoasa.

! Si aici, pe ceafa asta groasa ! Nu-i asa ca le-ar sade bine intr-o tava de friptura ? Duce-ti-ma degraba la macelar sau la abator sa ma taie , caci rostul meu pe lume este sa le daruiesc oamenilor spre infruptare carnea mea gustoasa".

Dupa o vreme , ideea fixa si-a croit drum in mintea lui atat de adanc, incat imparatul a refuzat sa guste orice fel de bucate i se aduceau , cerand cu insistenta numai fan si ovaz. Zilele se scurgeau una dupa alta , iar bietul suveran slabea vazand cu ochii . Disperati, curtenii au apelat in cele din urma la Avicena , un vindecator recunoscut in toata lumea rasariteana.

Vestitul doctor a cerut sa i se transmita imparatului ca in curand va primi vizita unui macelar , care ii va indeplini apriga dorinta, taindu-i gatlejul si portionandu-i carnea astfel incat sa se bucure de ea cat mai multi oameni. La auzul acestei vesti minunate, imparatul a mugit de bucurie , asurzindu-i pe toti cei din jur si a inceput sa numere cu nerabdare minutele care il mai desparteau de mult asteptata lui moarte.

In ziua si la ora hotarata , Avicena si-a facut o intrare dramatica in palat, imbracat in niste straie imbibate de sange si cu un urias cutit de macelar in maini. Imediat ce a trecut pragul salii imparatesti , el a pornit sa strige cu un glas infiorator : " Unde este boul de jerfit ? De cand astept sa-l pun la protap !" Imparatul a slobozit un "muuu" entuziast si a rupt-o la fuga catre acela pe care il credea cel mai mare binefacator al sau. La vederea zanaticului, vindecatorul a pus cutitul de o parte si a inceput sa isi cerceteze cu atentie pacientul. Si-a asezat mana peste spinarea lui si peste solduri, incercand cu degetele stratul de grasime si fragezimea carnii. Apoi a oftat dezamagit si a spus " Acest bou este prea pricajit ca imi mai murdaresc sculele de macelar cu el. Puneti-l la ingrasat si atunci cand va avea greutatea potrivita , chemati-ma si voi veni fara zabava ".

 

Asa s-a facut ca suveranul a catadicsit sa se hraneasca din nou cu mancare omeneasca si nu cu nutret , iar odata cu trecerea zilelor a reinvatat sa fie om si imparat.

Link to post
Share on other sites

Cat iti valoreaza viata?

 

Intr-o dupa amiaza frumoasa de toamna , un vestit guru , insotit de ucenicii sai , se odihnea pe unul din malurile raului Gange. Unul dintre invatacei isi lasase privirea sa cutreiere , distrata , peste o piatra gasita pe drum , in timp ce se gandea la multimile de oameni veniti in acea zi sa asculte vorbele maestrului sau. "Invatatorule" , a spus el la un moment dat , "ai darul de a invata orice om cum poate sa se elibereze de desartaciunile lumii.Dar multi dintre cei care iti asculta cuvintele par sa isi piarda prea mult timp in razboi cu ei insisi sau in cautarea unor distractii efemere . De ce isi risipesc ei viata in acest fel ?"

"Desi viata omeneasca este cea mai pretioasa comoara de pe acest pamant , cei mai multi oameni nu stiu sa ii recunoasca valoarea", i-a raspuns guru-ul.

"Cum asa ? Oricine stie sa aprecieze valoarea vietii , " a zis, contrariat, ucenicul.

"Nu este asa " , a replicat maestrul . " Fiecare om da o anumita valoare lucrurilor in functie de felul in care gandeste. Persoane diferite , cu diverse grade de cunoastere , gasesc valori diferite in orice lucru.Piatra pe care ai gasit-o in praful drumului poate fi un bun exemplu. Du-te la piata si vezi cati bani poti obtine pentru ea."

Cu mintea incetosata de confuzie, ucenicul s-a indreptat catre centrul orasului si s-a oprit la un chiosc cu dulciuri pentru a intreba vanzatorul daca nu doreste sa ii cumpere piatra.Omul a ras in hohote si l-a alungat : "Pleaca de aici, ma faci sa-mi pierd timpul !"

Invatacelul a incercat apoi sa isi scoata piatra la mezat la un taran cu o taraba de legume."Am o multime musterii care sta la coada sa imi cumpere marfa ", i-a zis taranul ." Iti dau o ceapa daca pleci de aici."

Ucenicul nu s-a dat batut si si-a incercat norocul in mai multe magazine, fara a avea insa vreun succes. In cele din urma, si-a luat inima in dinti , si a intrat in pravalia bijutierului. La vederea pietrei , acesta si-a holbat ochii , nevenindu-i sa-si dea crezare ochilor ."Imi pare rau ", a spus bijutierul , "dar nu am suficient de multi bani pentru a-ti cumpara gema. Dar pot sa iti dau 100 de rupii daca ma lasi sa o privesc mai mult."

Invatacelul a dat fuga la guru si i-a povestit ce s-a intamplat.

"Ai vazut " , a spus invatatorul , "cum oamenii ignoranti au confundat o gema pretioasa cu o piatra fara valoare. Daca cineva ti-ar fi spus mai inainte ce valoarea are piatra asta , nu i-ai fi dat crezare si ai fi gandit ca este nebun.

 

O astfel de piatra pretioasa este si viata omului, si indiferent cum te tocmesti pentru ea , ea iti apartine numai tie."

Link to post
Share on other sites

Cat iti valoreaza viata?

 

Intr-o dupa amiaza frumoasa de toamna , un vestit guru , insotit de ucenicii sai , se odihnea pe unul din malurile raului Gange. Unul dintre invatacei isi lasase privirea sa cutreiere , distrata , peste o piatra gasita pe drum , in timp ce se gandea la multimile de oameni veniti in acea zi sa asculte vorbele maestrului sau. "Invatatorule" , a spus el la un moment dat , "ai darul de a invata orice om cum poate sa se elibereze de desartaciunile lumii.Dar multi dintre cei care iti asculta cuvintele par sa isi piarda prea mult timp in razboi cu ei insisi sau in cautarea unor distractii efemere . De ce isi risipesc ei viata in acest fel ?"

"Desi viata omeneasca este cea mai pretioasa comoara de pe acest pamant , cei mai multi oameni nu stiu sa ii recunoasca valoarea", i-a raspuns guru-ul.

"Cum asa ? Oricine stie sa aprecieze valoarea vietii , " a zis, contrariat, ucenicul.

"Nu este asa " , a replicat maestrul . " Fiecare om da o anumita valoare lucrurilor in functie de felul in care gandeste. Persoane diferite , cu diverse grade de cunoastere , gasesc valori diferite in orice lucru.Piatra pe care ai gasit-o in praful drumului poate fi un bun exemplu. Du-te la piata si vezi cati bani poti obtine pentru ea."

Cu mintea incetosata de confuzie, ucenicul s-a indreptat catre centrul orasului si s-a oprit la un chiosc cu dulciuri pentru a intreba vanzatorul daca nu doreste sa ii cumpere piatra.Omul a ras in hohote si l-a alungat : "Pleaca de aici, ma faci sa-mi pierd timpul !"

Invatacelul a incercat apoi sa isi scoata piatra la mezat la un taran cu o taraba de legume."Am o multime musterii care sta la coada sa imi cumpere marfa ", i-a zis taranul ." Iti dau o ceapa daca pleci de aici."

Ucenicul nu s-a dat batut si si-a incercat norocul in mai multe magazine, fara a avea insa vreun succes. In cele din urma, si-a luat inima in dinti , si a intrat in pravalia bijutierului. La vederea pietrei , acesta si-a holbat ochii , nevenindu-i sa-si dea crezare ochilor ."Imi pare rau ", a spus bijutierul , "dar nu am suficient de multi bani pentru a-ti cumpara gema. Dar pot sa iti dau 100 de rupii daca ma lasi sa o privesc mai mult."

Invatacelul a dat fuga la guru si i-a povestit ce s-a intamplat.

"Ai vazut " , a spus invatatorul , "cum oamenii ignoranti au confundat o gema pretioasa cu o piatra fara valoare. Daca cineva ti-ar fi spus mai inainte ce valoarea are piatra asta , nu i-ai fi dat crezare si ai fi gandit ca este nebun.

 

O astfel de piatra pretioasa este si viata omului, si indiferent cum te tocmesti pentru ea , ea iti apartine numai tie."

Link to post
Share on other sites

O lectie despre rugaciune

 

In timpul peregrinarilor lui fara sfarsit , initiatorului religiei Baha'i a fost gazduit de o familie credincioasa, care isi dorea din toata inima sa isi onoreze inaltul invitat.Gospodina casei a ars mancarea aleasa, pregatita special pentru aceasta ocazie.Atunci cand a pus bucatele pe masa ,femeia si-a cerut scuze , spunand ca in timp ca ce gatea a citit dintr-o sfanta carte de de rugaciuni ,in speranta ca , in acest fel , mancarea va fi mai delicioasa si mai apreciata . Fondatorul credintei Baha'i i-a zambit cu intelegere si i-a spus : " Este bine ca te rogi.Insa, data viitoare cand vei gati , ar fi mai potrivit sa te rogi dintr-o carte de bucate !"

Link to post
Share on other sites

Judecata nedreapta

 

Se spune ca in Evul Mediu un barbat virtuos a fost acuzat pe nedrept ca ar fi omorat o femeie. In realitate, vinovata era o persoana foarte influenta in regat si de aceea, din primul moment, a fost cautat un tap ispasitor, care sa plateasca in locul vinovatului.

Omul a fost dus la judecata. Judecatorul, care facea parte din complot, a zis: "Cunoscandu-ti renumele de om drept si devotat lui Dumnezeu, sa lasam in grija lui destinul tau. Vom scrie pe doua hartii separate VINOVAT si NEVINOVAT. Tu vei alege si va fi mana Domnului cea care va decide."

Sarmana victima si-a dat seama ca este vorba despre o capcana si ca nu avea scapare. A tras adanc aer in piept si a ramas tacut cateva secunde, apoi a intins mana, a luat un bilet, l-a bagat repede in gura si l-a inghitit.

Surprinsi si indignati, cei de fata se intrebau: "Si acum cum vom afla verdictul?"

"Simplu, zise omul cu un zambet larg pe fata, cititi celalalt bilet...daca pe el scrie VINOVAT, inseamna ca eu sunt nevinovat..."

...si omul nostru a fost eliberat...

 

Ceea ce este imposibil pentru oameni...pentru Dumnezeu este posibil...H. Agudelo

Link to post
Share on other sites

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Paste as plain text instead

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

Loading...

×
×
  • Create New...