Jump to content
Vesperala Forum
BigDefender

Povestiri cu tâlc

Recommended Posts

FEREASTRA SUFLETULUI

 

Am citit zilele acestea o poveste despre o familie care a primit de la o ruda in varsta o casa intr-un cartier foarte linistit. Inainte de a se muta mama, tatal si fiica lor mergeau cateva ore in fiecare zi pentru a scoate din casa lucrurile vechi, pentru a face curatenie si a pregati cat mai bine locuinta.

In prima dimineata cand au ajuns in casa fiica a observat, privind pe fereastra, o doamna in varsta care isi intindea hainele abia spalate in balcon.

- Mama, priveste ce haine murdare intinde vecina noastra in balcon! Pana si eu stiu sa spal mai bine decat ea! Poate ar trebui sa merg s-o invat cum se face! Sau poate sa-i spun ce sapun sa foloseasca

Mama a privit la doamna in varsta care isi intindea rufele, a privit apoi la fiica ei si n-a spus nici un cuvant.

Si asa, la fiecare doua sau trei zile fiica repeta observatiile, in timp ce vecina isi întindea rufele la soare.

Dupa vreo luna fiica a ramas surprinsa vazand ca vecina sa intindea pe sarma cearceafuri mult mai curate, asa ca i-a spus mamei sale:

- Priveste, a invatat sa spele rufele, cu toate ca n-am avut timp sa trec pe la ea sa-i spun cum se face!

Mama s-a uitat zambind la ea si i-a raspuns:

- Nu, astazi am reusit sa vin ceva mai devreme decat tine si am spalat geamurile casei noastre!

Si in viata se intampla de multe ori la fel Totul depinde de cat de curata este fereastra sufletului nostru, cea prin care observam faptele celorlalti.

Inainte de a critica, potrivit ar fi sa ne uitam la noi insine si sa ne curatm sufletul pentru a putea vedea clar ceea ce se intampla in jurul nostru. Atunci am reusi in sfarsit sa vedem si curatenia sufletească a celorlalti, chiar daca ei nu sunt niciodata perfecti

Fie ca afara este ploaie, vant sau soare eu ma straduiesc in fiecare zi, atat cat imi sta in puteri, sa-mi pastrez curata fereastra sufletului. Si fara indoiala azi te vad mult mai bine decat ieri!

 

O zi fericita, in care sa intre cat mai multa lumina prin fereastra ta!

Share this post


Link to post
Share on other sites

LAZAR

 

Trăiau cândva doi fraţi, unul bogat şi altul sărac. Săracul, pe lângă sărăcie era şi bolnav rău, încât tot corpul său era acoperit de bube. Nevastă-sa, din cauza bubelor urât mirositoare, nu-l mai putea răbda, nici fratele său. Îl alungau de la unul la altul, iar Lazăr sta mai mult pe drum, la mila vecinilor.

Într-o bună zi, fratele cel bogat se însoară şi nu-l cheamă la nuntă, ruşinându-se cu fratele său bolnav. Necăjit din cauza aceasta, Lazăr merge totuşi la casa fratelui, bucurându-se de bucuria fratelui şi se aşează pe o grămadă de gunoi, mai la o parte. Oamenii se făceau că nu-l văd, ca să nu supere pe gazdă, dar câinii îi aduc resturi de la masă şi-i ling rănile.

Bogatul supărat că fratele se arată la nunta lui şi nevrând să împartă cu fratele său nici măcar dragostea cîinilor, leagă câinii.

La sfîrşitul petrecerii, lăutarii înduioşaţi de singutătatea şi necazul lui Lazăr, vin să-i cânte. Lazăr era sărac lipit, şi neavând nimic cu care să-i plătească pe lăutari le dăruieşte, spre uimirea şi scârba tuturora, cojile bubelor sale, singura lui avere.

Pe jumătate amuzaţi şi pe jumătate scârbiţi, lăutarii pleacă spre casă, unde constată că acele coji se prefăcuseră în bani de aur. Bucuroşi foarte de aşa plată bogată, lăutarii merg să-i cânte din nou şi povestesc tuturor minunea. Recunoscători ei merg şi acasă la nevasta lui Lazăr.

Aceasta aflând că bubosul Lazăr prefăcea cojile bubelor în aur, se hotărăşte deodată să-l ierte pe Lazăr. Se îmbracă frumos şi merge la grămada de gunoi, pentru a-şi pofti bărbatul, acasă. Dar din puţine vorbe, ei se ceartă din nou. Furioasă, femeia îi strigă, că îl părăseşte, pentru că are un iubit, cu care va pleca în lume. Lazăr se uită cu atenţie la dânsa şi-i dă un sfat:

Când vei ieşi din ogradă cu noul mire, să-ţi faci semnul crucii, în cele patru vânturi.

Nevasta uită sfatul. De cum ies mirii din curte, caii de la trăsură încep o goană nebună, nepământească...Femeia îşi aminteşte atunci de vorbele lui Lazăr şi îşi face cruce.

 

Deodată se pomeneşte singură pe câmp şi înţelege două lucruri: mirele fusese însuşi diavolul, iar bubosul Lazăr era un sfânt. Femeia se întoarce ruşinată la bărbatul ei...

Share this post


Link to post
Share on other sites

CAPCANA COMPORTAMENTELOR

 

Era odata un sat atacat deseori de mistreti. In fiecare zi, acestia intrau in sat si provocau mari distrugeri in incercarea lor de a-si gasi hrana. Satenii au incercat diferite metode pentru a-i indeparta sau a-i vana, dar fara prea mult noroc.

Intr-o zi, un intelept dintr-un sat vecin a venit sa-i sfatuiasca pentru a scapa de mistreti. El le-a cerut satenilor sa ii asculte intocmai sfaturile si instructiunile. Pentru ca deja incercasera pana atunci tot ce le statuse in puteri, satenii au acceptat. Inteleptul le-a spus acestora sa adune mancare pentru mistreti din toate gospodariile si sa o puna in mijlocul unui camp.

Ei i-au urmat sfatul si indata au vazut sute de mistreti apropiindu-se de locul unde fusese asezata mancarea. Mistretii s-au aratat mai intai ingrijorati, dar odata ce au luat primele inghitituri au prins curaj si s-au intors in acel loc si in zilele urmatoare.

In fiecare zi, satenii puneau cat mai multa mancare iar mistretii veneau acolo sa manance. Dupa un timp, inteleptul le-a cerut oamenilor sa ridice patru stalpi mari care sa marcheze locul. Mistretii erau prea preocupati de manancare si n-au observat.

Dupa cateva saptamani, mistretii aveau deja obiceiul de a veni sa manace mancarea pusa de sateni fara sa mai dea atentie locului unde ea se gasea asezata. Inteleptul a pus apoi oamenii sa imprejmuiasca cu un gard campul si sa faca o poarta mare pe unde sa poata intra mistretii sa manance. In cele din urma, satenii au reusit sa termine gardul si atunci au inchis poarta, prinzand mistretii inauntru. Mistretii fusesera invinsi!

Morala:

Comportamentele pe care le dezvoltam au un sens, o utilitate intr-un anumit context. Pe de o parte, economisim energie si timp folosindu-le. Pe de alta partedin pacate de prea multe ori continuam sa folosim comportamentele deja invatate si atunci cand contextul se schimba, si astfel obiceiurile pe care le avem se transforma in capcane.

Concluzia:

Unul dintre lucrurile care ii deosebesc pe oamenii de succes de ceilalti oameni este acuitatea: capacitatea de a observa promt schimbarile contextului in care evolueaza. Ca urmare, ei pot actiona de fiecare data in consecinta, fara a lasa obiceiurile pe care le au sa se transforme in capcane.

Share this post


Link to post
Share on other sites

PRINCIPIUL NARCISEI GALBENE

 

Fiica mea mi-a telefonat de mai multe ori sa-mi spuna:

-Mama, trebuie sa vii sa vezi narcisele galbene inainte ca vremea lor sa treaca!

Eu doream acest lucru, dar era un drum de doua ore cu masina de la Laguna la lacul Varful Sagetii. Cand fiica mea a sunat a treia oara, i-am promis ca voi merge joia viitoare. In acea zi insa timpul s-a racit dintr-odata si a plouat.

Dar promisesem, asa ca am mers acolo. Cand in sfarsit am pasit in casa lui Carolyn si i-am salutat si imbratisat pe ea si pe nepotii mei am spus:

-Carolyn, lasa narcisele galbene. Timpul este nefaborabil,sunt nori si ceata, asa ca nu exista nimic in lumea aceasta care sa ma faca sa mai conduc cativa kilometri!

Fiica mea a zimbit si, cu mult calm, a spus:

-Noi conducem pe vremea asta, mama.

-Ei bine, nu merg nicaieri pina nu se face timp frumos.

Am crezut ca am fost destul de convingatoare.

-Sper insa ca ma vei duce la service ca sa-mi ridic masina, a spus fiica mea.

-Cat de departe trebuie sa mergem?

-Cateva strazi. O sa conduc eu, sunt obisnuita cu asta.

Dupa cateva minute, am intrebat-o:

-Unde mergem ? Asta nu e drumul spre service.

-Mergem spre narcisele galbene. Carolin a zambit.

-Carolyn, am spus eu cu asprime in glas, te rog sa intorci.

-Linisteste-te, mama. Nu-ti vei ierta niciodata daca pierzi aceasta experienta.

Dupa aproximativ 20 de minute, am intrat pe o straduta pietruita si am vazut o mica biserica. Mai incolo, pe partea bisericii, am vazut scris cu litere de mana: Gradina narciselor galbene. Am coborat din masina si am mers in urma lui Carolyn in jos pe carare. Apoi cararea a cotit si cand am ridicat privirea am ramas muta de uimire.

Inaintea mea se afla cea mai minunata imagine. Arata de parca cineva luase un butoi urias de aur si il revarsase peste piscul si versantii muntelui. Florile au fost plantate in maiestuoase vartejuri, minunate fasii si randuri portocaliu inchis, albe, galben ca lamaia, roz-portocaliu, galben ca sofranul si galben ca untul.

Fiecare varietate de flori a fost plantata ca un grup, asa ca s-au involburat si au inflorit ca niste rauri cu tonalitati cromatice unice. Erau 5 acri de flori.

-Dar cine a facut asta?, am intrebat-o pe Carolyn.

-O femeie. Ea locuieste aici pe proprietate. Aceea este casa ei.

Carolyn mi-a indicat o casa mica si modesta in mijlocul acelui tinut. Am mers catre casa. Pe un zid am vazut un afis. Raspunsuri la intrebarile pe care stiu ca ti le pui era titlul.

Primul raspuns a fost un simplu: 50.000 bulbi.

Al doilea raspuns a fost: Unul, pus pe rand, de catre o singura femeie. A fost nevoie de doua miini, doua picioare si putin creier.

Al treilea raspuns a fost: Am inceput in 1958″.

Am descoperit atunci Principiul Narcisei Galbene. Pentru mine, acel moment a fost o experienta care mi-a schimbat viata.

M-am gindit la aceasta femeie pe care eu nu am intalnit-o niciodata si care, cu mai mult de 40 de ani in urma, a inceput cu un bulb, creand in timp propria sa viziune asupra frumusetii si bucuriei si impodobind varful unui munte obscur. Plantand pe rand cate un bulb de narcisa, an dupa an, ea a schimbat pentru totdeauna lumea in care traia. A creat ceva nespus de magnific, de frumos, de inspirat.

Principiul pe care ni-l arata gradina ei de narcise galbene este unul din cele mai marete principii ale cresterii si evolutiei. Este lectia care ne invata sa inaintam spre scopurile si dorintele noastre, pas cu pas - adesea facand doar un pas mic, de copil - si sa invatam sa iubim ceea ce facem, sa invatam sa folosim acumularea in timp.

Cand multiplicam momentele scurte de timp in care producem ceva mic, prin efort zilnic, vom constata ca putem realiza lucruri magnifice. Putem schimba lumea.

-Treaba asta ma intristeaza, intr-un fel, am recunoscut eu. Cate as fi putut realiza, daca mi-as fi stabilit un scop minunat acum 35 ori 40 de ani si as fi muncit in toti acesti ani sa-l ating, plantand cate un singur bulb o data Gandeste-te ce-as fi fost in stare sa realizez!

Fiica mea mi-a spus raspuns in stilul ei direct:

-Incepe de maine! Nu mai are nici un rost sa te gandesti la timpul pierdut.

Modul de a face dintr-o lectie o bucurie si o cale de evolutie, in loc de un motiv de regret, este sa te intrebi: Cum pot folosi azi ceea ce tocmai am invatat?. Ne convingem pe noi insine ca viata va fi mai frumoasa dupa ce ne vom casatori, dupa ce vom avea un copil, apoi altul. Dupa care suntem frustrati ca nu sunt copiii destul de mari si speram ca vom fi mai multumiti atunci cind ei vor creste. Apoi suntem frustrati ca sunt adolescenti si se poarta ca atare. Suntem siguri ca vom fi fericiti cand ei se vor maturiza

Ne spunem ca viata noastra va fi completa cand ei se vor casatori, cand vom avea o masina noua, cand vom putea avea o vacanta placuta, sau cand ne vom pensiona.

Adevarul este ca nu exista un moment mai bun pentru a fi fericit, decat cel prezent. Daca nu acum, atunci cand? Viata noastra va fi intotdeauna plina de schimbari. Este cel mai bine sa aceepti asta in sinea ta si sa decizi sa fii fericit oricum.

Fericirea este calea. Asa ca, bucura-te si pretuieste fiecare moment pe care il ai si pretuieste-l si mai mult, pentru ca te bucuri de el impreuna cu cineva apropiat, cineva suficient de special ca sa-ti petreci timpul cu el/ea si aminteste-ti ca timpul nu asteapta pe nimeni.

 

Asa ca INCETEAZA sa mai astepti

-pana cand masina ori casa este platita,

-pana cand iti iei o masina sau casa noua,

-pana cand copiii pleaca de acasa,

-pana cand iti termini studiile,

-pana cand slabesti 10 kg,

-pana cand te ingrasi 10 kg,

-pana cand te casatoresti,

-pana cand ai copii,

-pana cand te pensionezi,

-pana la vara,

-pana la primavara,

-pana la iarna,

-pana la toamna,

-pana cand mori

Nu exista un moment mai bun ca cel de acum, pentru ca sa fii fericit. Fericirea este o calatorie, nu o destinatie! Si poate ca astazi este cea mai buna zi ca sa plantezi primul bulb al propriei tale gradini de narcise tu stii cel mai bine!

Share this post


Link to post
Share on other sites

AL PATRULEA MAG

 

Exista o poveste veche, care spune ca, de fapt, au fost patru magi care doreau sa se inchine Mantuitorului, la nasterea Sa. Cel de-al patrulea si-a vandut tot ce avea si, cu banii obtinuti, a luat trei pietre scumpe: un safir, un rubin si o perla, pe care sa le duca in dar Mantuitorului. Grabindu-se sa ajunga in Babilon, unde il asteptau cei trei magi, acesta a intalnit pe drum un om ranit, pe care nimeni nu il ajuta. L-a dus pe bietul om la un doctor caruia i-a dat safirul pentru a-l ingriji pe bolnav pana ce se va insanatosi complet. Toate acestea l-au intarziat. Cand a ajuns la locul intalnirii, magii plecasera deja fara el, insa nu s-a descurajat, ci si-a continuat drumul singur, calauzit de steaua ce-l ducea spre Bethleem. Ajuns aici, a aflat ca magii L-au gasit deja pe prunc, ca soldatii lui Irod omoara toti copiii nou-nascuti si ca Sfanta Familie a plecat spre Egipt, pentru a se feri de mania regelui. Chiar in fata sa, un soldat incerca sa-i smulga unei tinere femei copilul pentru a-l omori. Femeia isi apara cu disperare pruncul. Magul i-a aratat soldatului necrutator rubinul si i-a spus:

- Lasa copilul sa traiasca si iti voi da aceasta piatra scumpa. Nimeni nu va afla de targul nostru.

Ademenit de nestemata, soldatul a luat piatra, indepartandu-se grabit. Tanara femeie i-a multumit strainului cu lacrimi de bucurie si recunostinta.

Acesta s-a hotarat sa-L caute mai departe pe Mantuitor. Acum, mai avea un singur dar, perla. A plecat si el spre Egipt, unde, ani de zile, L-a cautat pe Iisus, insa fara nici un rezultat. Dupa 30 de ani, a aflat ca undeva, in Palestina, Mantuitorul propovaduieste Evanghelia. Bucuros ca, in sfarsit, stie unde Il poate gasi, s-a grabit spre Iudeea. Ajuns la Ierusalim, spre seara, a aflat ca Iisus Hristos este rastignit pe Dealul Capatanii. S-a grabit magul spre locul acela cu dorinta sa-L vada in viata pe Mantuitor, sa-I duca darul sau pe care il pastrase de atata timp. Insa, prin fata lui au trecut doi soldati romani ce duceau in sclavie o tanara evreica. Oprindu-i, magul le-a spus:

- Daca ii dati drumul fetei, va daruiesc aceasta perla. O puteti vinde si imparti banii. Veti castiga mult mai mult lasand fata libera.

Lacomi, soldatii au luat perla, eliberand-o pe tanara, care, plangand de fericire, nu stia cum sa-i multumeasca strainului. Dar magul, rugandu-se cerului sa-L vada macar o clipa pe Mantuitor, se grabea spre Golgota. Acum, nu mai avea nimic. Ii era rusine sa se inchine Imparatului imparatilor fara nici un dar. Insa, cand a ajuns langa Cruce, Mantuitorul S-a uitat drept spre el si i-a spus:

- In sfarsit, ai venit. Tu mi-ai adus cele mai frumoase daruri ...

- Bine, dar nu mai am nimic, ce Ti-am adus eu ? - a intrebat mirat magul.

- Tot ce duceai cu tine ai dat celor neajutorati. Dandu-le lor, Mie Mi-ai dat. Darul tau a ajuns la Mine si, iti spun, ca el este cel mai insemnat, caci, acela care Il iubeste pe Dumnezeu, ii iubeste pe oameni.

 

Cine nu cauta nevoile celorlalti spre a fi de folos cu ce poate, nu va gasi multumire si bucurie, nu va afla adevarata viata. Cu cat te apropii mai mult de oameni, cu atat esti mai aproape de Dumnezeu.

Share this post


Link to post
Share on other sites

SFANTA TREIME

 

 

Un om simplu calatorea pe un drum de tara, in tovarasia unui preot. Vorbind ei de una de alta, omul si-a aratat o nedumerire:

- Cuvioase parinte, nu pot intelege cum de in Sfanta Treime sunt trei Persoane care formeaza Una singura. Cum de Tatal, Fiul si Sfantul Duh sunt trei persoane unite, nedespartite, dar fara a se amesteca una cu cealalta ?

- Fiul meu, ii raspunse cu rabdare preotul, sunt si lucruri mai presus de gandirea noastra pacatoasa. Insa, ceea ce spui nu este atat de greu de priceput. Sa privim, de exemplu, soarele! Sa zicem ca sfera de foc, ce dainuieste acolo de veacuri, este Tatal. Apoi, sa spunem ca lumina care ne vine de la soare este Fiul, Iisus Hristos, Ce a venit sa ne lumineze viata si sa ne scape de pacate. Apoi, caldura, care vine tot de la soare pentru a ne incalzi, sa zicem ca ar fi Sfantul Duh, Care, cu dragostea Sa, ne incalzeste mereu sufletele inghetate de rautate. Vezi tu, fiul meu, soarele cu lumina si cu caldura lui nu sunt unul si acelasi lucru si, cu toate acestea, cele trei raman diferite cand vorbim despre fiecare? La fel si in Sfanta Treime, Tatal, Fiul si Sfantul Duh sunt Unul si Acelasi Dumnezeu, Caruia noi, credinciosii, ne inchinam.

Omul, ca si toate celelalte vietati si lucruri, este creat de Dumnezeu din iubirea sa infinita. Dar omul este doar o creatura si intelepciunea sau puterile sale nici nu pot fi comparate cu cele ale Domnului. Insa, oamenii mandri pacatuiesc indraznind sa creada ca nimic nu este mai presus de ei si ca toate, mai devreme sau mai tarziu, le sunt accesibile.

 

 

Omul credincios stie, insa, ca nu mintea si nici puterea, ci doar iubirea le poate cuprinde pe toate.

Share this post


Link to post
Share on other sites

BOLOVANUL DIN DRUM

 

 

O ilustrare spune ca odata, a trait un rege care a pus un bolovan mare in mijlocul drumului, iar dupa aceea s-a ascuns pentru a vedea cine va da bolovanul la o parte. Unii dintre cei mai bogati negustori au trecut pe acolo ocolind bolovanul. Multi s-au plans de acel bolovan, unii au dat vina pana si pe rege, dar nici unul nu a facut ceva pentru a da bolovanul la o parte. Dupa aceea a trecut pe acolo un taran cu un cos de verdeturi. Apropiindu-se de bolovan, si-a asezat povara, si a incercat dea bolovanul la o parte din drum. Dupa mult efort, a reusit. Intorcandu-se la cosul saul, taranul a observat o punga aseazata exact in locul in care fusese bolovanul, iar punga continea mult aur si o scrisoare de la rege, in care se specifica ca aurul apartinea celui ce a dat bolovanul la o parte. Taranul a invata ceea ce altii nu vor intelege niciodata. Care este lectia aceasta?

 

Inainte de a-ti oferi morala doresc sa citesti putin capitolul 1 din cartea Exodului.

Aici vei gasi trei lucruri importante de retinut.

 

1. Greutatile sunt o parte a vietii. Iosif murise, poporul Israel devenise mare si puternic, de fapt devenise si de temut. Aici in Egipt, Israel cunoscuse o crestere. Cred ca nu gresesc daca spun ca ei se inaltasera mult. Poate ca nu vedeau nimic negru la orizont. Nici nu mai vorbeau de foametea de odinioara, cand parca cerul a cazut peste ei. Cred ca ai trecut si tu pe aici. Sa fi plin sau plina de speranta, si dintr-o data in fata ta sa se termine cararea.

 

2. Dumnezeu a murit… e minciuna pe care Satan a spus-o in Exod 1 inca o data. Ti-ai pus vreodata intrebarea de ce atunci cand se pare ca te apropii mai mult de Dumnezeu, ti se intampla mai multe lucruri rele? Stiu ca raspunsul pare clasic, dar fie, pt ca celui rau nu ii convine apropierea ta de Dumnezeu. Si in momentele dificile, vin ganduri negre. Doamne de ce? M-am rugat atat de mult. Am studiat mult. Am fost atat de aproape. Si acum Tu unde esti? Sau poate nu ati mers pe drumul acesta, ci pe cel in care Satan vi-a dat atat de mult de lucru, ca ati uitat complet de Dumnezeu. Da, stiu ca trebuie sa ma rog, sa citesc, sa meditez, si am sa fac acestea… de maine, caci acum sunt prea ocupat. Oricare ar fi calea, tu pierzi.

 

3. Matematica inversa. Cel putin asa cred ca ar putea fi numita formula din Exod 1:12. E un mod de a calcula lucrurile de fiecare data cand cei credinciosi sunt scuturati de cel rau. Si unul din pasi acestei formule e credinta. Dumnezeu e aici, langa tine. Intinde mana si Te va atinge. Atunci de ce atat de mult rau? De ce atatea obstacole? De fapt pun intrebari gresite. Intrebarea corecta, este Doamne ce vrei sa fac? Stii care e raspunsul? Mergi inainte. Si invata lectia pe invatata de eroul povestirii introductive: Fiecare obstacol prezinta o posibilitate de crestere.

Daca crezi ca viata aceasta nu e dreapta cu tine, s-ar putea sa ai dreptate. De aceea, Sabatul acesta apropie-te de Isus, Cel care poate da puterea necesara de a da obstacolele la o parte, si tot odata Cel care este datator de o viata mai buna.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Viata ca un fluture albastru

 

A fost odata un barbat caruia i-a murit sotia, astfel incat el locuia impreuna cu cele doua fete ale sale, care erau din fire foarte curioase si inteligente. Fetele ii puneau mereu multe intrebari… la unele stia sa le raspunda, la altele nu…

Tatal lor isi dorea sa le ofere cea mai buna educatie, de aceea intr-o zi si-a trimis fetele sa petreaca o perioada de timp in casa unui intelept. Acesta stia intotdeauna sa le raspunda la intebarile pe care ele le puneau.

La un moment dat una dintre ele a a adus un fluture albastru pe care planuia sa il foloseasca pentru a insela inteleptul.

-Ce vei face? o intreba sora ei.

-O sa ascund fluturele in mainile mele si o sa intreb inteleptul daca e viu sau mort. Daca va zice ca e mort, imi voi deschide mainile si il voi lasa sa zboare. Daca va zice ca e viu, il voi strange si il voi strivi. Si astfel orice raspuns va avea, se va insela!

Cele doua fete au mers intr-o clipa la intelept si l-au gasit meditand.

-Am aici un fluture albastru. Spune-mi, inteleptule, e viu sau mort?

Foarte calm, inteleptul surase si ii zise:

-Depinde de tine… fiindca e in mainile tale!

 

Asa este si viata noastra, prezentul si viitorul nostru. Nu trebuie sa invinovatim pe nimeni cand ceva nu merge: noi suntem responsabili pentru ceea ce dobandim sau nu. Viata noastra e in mainile noastre, ca si fluturele albastru. De noi depinde sa alegem ce vom face cu ea.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Legenda divinitatii omului

 

O legenda veche spune ca mai demult oamenii erau buni. Dar au profitat atat de mult de puterea divina din ei incat stapanul tuturor zeilor a decis sa le ia aceasta putere si sa o ascunda intr-un loc unde va fi imposibil de gasit. Tot ce i-a ramas sa faca era sa gaseasca ascunzatoarea potrivita.

A fost convocat consiliul zeilor pentru a se gasi solutia. Zeii au sugerat:

-De ce sa nu ingropam puterile omului in pamant?

Brahma a raspuns:

-Nu, nu vom face asta pentru ca omul va sapa adanc si le va gasi…

Atunci zeii au spus:

-In acest caz, sa le trimitem divinitatea pe cel mai adanc fund al oceanului!

Dar Brahma a raspuns din nou:

-Mai devreme sau mai tarziu omul va explora adancurile oceanului si cu siguranta ca o vor gasi si o vor aduce la suprafata…

Atunci zeii s-au aratat invinsi:

-Nici pamantul, nici oceanul nu sunt locuri unde puterea divina sa fie in siguranta, insa alte idei de ascunzatoare nu mai avem.

Brahma a exclamat dintr-o data:

-Iata ce vom face cu divinitatea omului! O vom ascunde adanc inauntrul lui, pentru ca este singurul loc unde nu va cauta.

 

De atunci incoace, conform legendei, omul a cautat in toata lumea, a explorat, a urcat si a sapat cautand… ceva ce a fost in tot acest timp inauntrul lui.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Discutie intre doi embrioni

 

- Tu crezi in viata de dupa nastere?

- Desigur! Dupa nastere trebuie sa urmeze ceva… Probabil ca ne aflam aici tocmai pentru a ne pregati pentru ceea ce urmeaza.

- Ce prostie! Dupa nastere nu urmeaza nimic. Si, de altfel, cum ar putea sa arate?

- Nu stiu exact, dar desigur ca va fi mai multa lumina decat aici. Poate ca vom umbla pe propriile picioare si vom manca cu propria gura…

- Ce ciudat! Nu se poate sa umbli. Iar ca sa mananci cu gura, chiar ca ar fi de ras! Doar noi mancam prin cordonul ombilical… Insa ia sa iti spun eu ceva: putem exclude viata de dupa nastere, pentru ca deja acum e prea scurt cordonul ombilical.

- Ba da, ba da, cu siguranta va fi ceva. Insa, probabil, ceva mai altfel decat ne-am obisnuit noi aici.

- Pai de acolo nu s-a intors nimeni. Odata cu nasterea, viata se termina, pur si simplu. De altfel, viata nu este altceva decat o permanenta inghesuiala, intr-un intuneric profund.

- Eu nu stiu exact cum va fi daca ne vom naste, dar desigur ca o vom gasi pe MAMA, iar ea va avea grija de noi.

- Pe mama? Tu crezi in mama? Si dupa tine, unde ar putea ea sa fie?

- Pai oriunde, in jurul nostru. Doar traim in ea si prin ea. Fara ea, nu am fi deloc.

- Eu nu cred asta! Eu nu am vazut nicicand, nici un fel de mama, asa ca e evident ca nu exista!

 

-Dar, uneori, cand suntem in liniste, o auzim cum canta, simtim cum mangaie lumea din jurul nostru. Stii, eu cred ca viata adevarata ne asteapta abia de acum incolo!

Share this post


Link to post
Share on other sites

Paulo Coelho despre Adevarul Absolut

 

Zilele trecute am citit pe un colt ingalbenit de ziar cateva randuri scrise de Paulo Coelho. In ele povestea cum diavolul discuta intr-o zi cu prietenii lui, cand au vazut un om mergand pe drum. L-au urmarit cu privirea si au vazut ca s-a aplecat ca sa ia ceva de jos.

- Ce-a gasit? a intrebat unul dintre ei.

- O bucatica de Adevar, le-a raspuns diavolul.

Prietenii s-au privit foarte ingrijorati. In fond, o bucata de Adevar ii putea salva sufletul acelui om si prin urmare ar fi fost unul mai putin in Iad. Insa diavolul parea foarte linistit, privea fara grija peisajul.

- Nu esti ingrijorat? a intrebat unul dintre prietenii lui. Doar a gasit o bucata de Adevar!

 

- Nu conteaza, a raspuns diavolul. Stii ce va face cu bucatica asta? Ca de obicei, va crea o noua religie. Si in acest fel va reusi sa-i mai indeparteze si pe altii de Adevarul Absolut

Share this post


Link to post
Share on other sites

Iti voi da o lucrare de facut

 

Un tata zise fiului sau, pe care-l auzise dimineata refuzand sa umple lada cu lemne mamei sale:

" Tom, sunt sigur ca vei fi multumit sa cari lemnele mamei tale"... Si Tom fara a spune vreun cuvant, facu ce-i ceru tatal sau. Pentru ce? Pentru ca tatal ii aratase lamurit ca se astepta la indeplinirea dorintei lui, fara nici o indoiala.

Daca i-ar fi zis asa: " Tom am auzit ce i-ai raspuns mamei tale si mi-e rusine de tine. Du-te numaidecat si umple lada cu lemne, va garantez ca, daca ar fi fost dupa Tom, lada ar fi ramas goala pana acum".

Cand te astepti a intalni raul in cale, il gasesti. Daca insa te silesti a cauta binele, vei da de el.

Incearca sa-l scoti din fagasul obiceiurilor lui rele, desteapta eul sau cel mai bun, adevaratul sau eu, cu care poate indrazni, infaptui, invinge!

Spune fiului tau Tom, ca stii ca el va fi multumit sa umple lada mamei sale cu lemne si-l vei vedea punandu-se la lucru sprinten si voios!

 

In loc de a scoate la iveala greselile unui om, vorbeste-i despre calitatile sale...

Share this post


Link to post
Share on other sites

Ingerul de la metrou

 

Traieste in asa fel, incat cei care te cunosc, dar nu-l cunosc pe Dumnezeu vor ajunge sa-L cunoasca, stiindu-te pe tine...

 

In acea dimineata rece de februarie, oamenii stateau zgribuliti in statie asteptand MARTA, metroul din Atlanta. Cand a sosit, m-am apropiat de locurile libere, impreuna cu ceilalti calatori. Sunetele mecanice ne-au insotit de-a lungul calatoriei; huruitul motoarelor electrice si clinchetul puternic al clopotelor care sunau inainte de inchiderea usilor.

Dupa ce toata lumea s-a asezat pe scaune, am privit in jur.... eu lucrez acasa si nu prea calatoresc cu mijloacele de transport in comun, in orele de varf. Dar in dimineata aceea, ma duceam in oras, la un seminar. Numarul si diversitatea oamenilor din metrou m-au uimit. Intr-o singura masina, erau afro-americani, europeni si asiatici...

Dar nimeni nu vorbea cu nimeni. Oamneii de afaceri aveau servietele deschise, sortand hartii pline de tabele si coloane. Studentii imbracati lejer citeau. Un tanar avea castile pe urechi si se legana usor in ritmul muzicii pe care numai el o auzea. Si eu sunt un adept al cititului . De cate ori calatoresc am un roman la mine. Dar azi nu l-am deschis. Eram mult prea ocupat sa-i studiez pe cei din jurul meu, ceva mi se parea ciudat. Nu mi-am dat seama despre ce e vorba pana cand am coborat la metrou, la Five Points, statia in care se intersectau metrourile dinspre vest si est. In acest loc subteran, m-am alaturat miilor de oameni care asteptau metroul. Atunci mi-am dat seama ce era asa de ciudat: tacerea totala. O mie de oameni, inghesuiti, privind drept inainte si prefacandu-se ca nu e nimeni in jurul lor. Si eu un alb de 50 de ani care purta un costum albastru si ochelari, ma numaram printre ei. Singurul sunet ce se auzea in statia de metrou era cel al scarilor rulante.

Si atunci....se auzi glasul unei femei:

- Buna dimineata!

Glasul ei rasuna in toata statia. O mie de capete se intoarsera, uitandu-se in jur, Era glasul unei femei ce cobora pe scara rulanta, in capatul opus al statiei.

- Cum va mai simtiti in dimineata asta?

Femeia parea sa cante, prelungind fiecare vocala. Oamneii incepura sa se intoarca spre ea.

Femeia afro-americana, miniona ajunse in capatul scarilor si se indrepta hotarata pe peron. Prinse mana unui om de afaceri si il privi fix in ochi.:

- Buna dimineata! Cum va mai simtiti in dimineata asta?

Omul o privi pe femeia care il prinse de mana. Ii zambi si-i raspunse:

- Bine, multumesc!

Hainele ei erau cam peticite, dar zambetul ei luminos te facea sa uiti de statura si de infatisarea ei, in timp ce se plimba in multime, strangand maini si zambind. Apoi privi dincolo de sine spre peronul celalat unde ma aflam si eu.

- Ce mai faceti oameni buni?

- Bine, i-am raspuns eu. I-au raspuns si altii. Eram asa de surprinsi unul de altul, incat am izbucnit cu totii in ras.

- Ei, bine, zise ea. Se opri si privi in jur. Toata lumea asculta.

- Dumnezeu m-a trimis, aici ca sa va inveselesc in dimineata asta. E vorba de Dumnezeul evreilor, al crestinilor, al musulmanilor si al tuturor celorlalte religii pe care le-ati adus sau nu le-ati adus cu voi.

Din locul unde stateam, am observat ca ochii ii straluceau. Ca printr-o minune statia prinse viata, si lumea incepu sa stea de vorba. In timp ce discutam putini dintre noi, au observat-o pe femeia miniona, urcand pe scara rulanta.

Cand sosi trenul ce pornea spre nord, m-am urcat intr-un vagon plin de oameni . Nereusind sa ma indepartez prea mult de usa, m-am sprijinit de o bara plina de maini de toate culorile. O priveam fix pe femeia afro-americana de varsta mea, ce se afla langa mine. Purta un costum galben deschis. Am simtit ca inghesuiala o deranja. Neputand sa ma abtin, i-am spus:

- Buna dimineata.

- Poftim? Femeia paru surprinsa.

- Buna dimineata. Ce mai faceti? Cativa oameni ne priveau.

Femeia imi zambi.

- Bine, zise ea. Nimeni nu mi-a mai pus intrebarea asta azi-dimineata. Nimeni nu-ti mai da buna-ziua in ziua de azi.

Eu i-am zambit, si am inceput sa-i povestesc intamplarea despre oaspetele neasteptat de la Five Points. I-am spus ca ma intrebam daca e posibil ca femeia aceea sa fie un inger.

- Nu asta fac ingerii? Sunt mesageri. Femeia aceea ne dovedise cat de placut e sa fim buni unii cu altii, in loc sa ne purtam ca niste straini.

Alti calatori se alaturara zi zambetele se asternura pe chipurile tuturor.

Femeia din fata mea, care acum suradea, imi spuse:

- Dca n-ar fi asa de aglomerat, te-as imbratisa. Mi-ai luminat dimineata.

Cand metroul a ajuns in statie, eu m-am deplasat spre usa.

- O zi buna! i-am urat eu tovarasei mele de drum.

- Asa va fi!....Multumesc!

Privind inapoi spre vagon, am vazut o multime de zambete. Oamenii stateau de vorba. Cineva mi-a atins umarul, luandu-si la revedere. Ma simteam vesel si plin de viata.

De atunci, m-am intrebat adesea cine era femeia aceea. Nu avea aripi...

 

" Fii binevoitor cu toata lumea"!

 

Cu alte cuvinte veselia e molipsitoare. Da-o mai departe...

Richard Stanford

Share this post


Link to post
Share on other sites

Avva Antonie

 

Zis-a avva Antonie: Părintii cei de demult, când mergeau în pustie, întâi se vindecau pe ei însisi, si, făcându-se doctori alesi, vindecau si pe altii. Iar noi, iesind din lume, mai înainte de a ne vindeca pe noi însine, îndată începem a vindeca pe altii; si, întorcându-se boala asupra noastră, se fac nouă cele de pe urmă mai amare decât cele dintâi (Lc. 11, 26), si auzim de la Domnul: Doctore, vindecă-te mai întâi pe tine însuti (Lc. 4, 23).

 

S-au dus niste frati la avva Antonie si i-au zis: Spune-ne nouă cuvânt: cum să ne mântuim? Zis-a lor bătrânul: Ati auzit Scriptura? Îndeajuns vă este. Iar ei i-au zis: Voim să auzim si de la tine, părinte. Atunci le-a zis bătrânul: Evanghelia zice: de te loveste cineva peste obrazul drept, întoarce-i si pe celălalt (Mt. 5, 39). Zis-au lui: Nu putem face aceasta. Zis-a lor bătrânul: De nu puteti întoarce si pe celălalt, măcar pe aceea una să o suferiti (răbdati). Zis-au lui: Nici aceasta nu putem. Zis-a bătrânul: Dacă nici aceasta nu puteti, nu dati în locul celei primite. Si au zis ei: Nici aceasta nu putem. Atunci a zis bătrânul către ucenicul său: Fă-le lor putină fiertură, că sunt neputinciosi. Iar către ei a zis: Dacă aceasta nu puteti si aceea nu vreti, ce să vă fac vouă? De rugăciuni este trebuintă.

 

A zis iarăsi: Va veni vremea ca oamenii să înnebunească si când vor vedea pe cineva că nu înnebuneste se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Scrisori de la Teddy

 

...In timp ce se afla in fata copiilor din clasa a 5-a, in prima zi de scoala, le-a spus un neadevar. Ca majoritatea profesorilor, le-a spus elevilor sai sa ii iubeste pe toti la fel de mult.

Totusi, acest lucru nu era posibil, deoarece in primul rand, cufundat in banca sa, era baietelul numit Teddy Stallard.

Doamna Thompson il urmarise pe Teddy in anul precedent si observase ca acesta nu se juca cu ceilalti copii, hainele sale erau neingrijite si era murdar mai tot timpul.

Si Teddy putea fi nesuferit. Se ajunsese pana acolo incat Doamnei Thompson ii facea placere sa scrie pe lucrarile acestuia, cu un creion gros si rosu, un X mare si ingrosat si sa ii dea nota 4.

La scoala la care preda doamna Thompson, trebuia sa revizuiasca toate caracterizarile elevilor, iar pe Teddy il lasase intentionat la urma. Totusi, cand a deschis dosarul acestuia, a ramas surprinsa sa vada ca profesoara din primul an scrisese "Teddy e un copil istet, isi face temele cu grija, este manierat si este o placere sa fii in prajma lui".

Profesoara din clasa a 2-a scrisese "Teddy este un elev excelent, apreciat de colegii sai, dar este tulburat de faptul ca mama sa sufera de o boala incurabila, iar viata de acasa trebuie sa fie foarte grea"

Profesoara din clasa a 3-a scrisese "Moartea mamei sale il afectase foarte mult. Se straduieste foarte mult, dar pe tatal sau nu il prea intereseaza, iar climatul de acasa il va afecta in curand, daca nu se va schimba ceva"

Profesoara dintr-a 4-a a scris "Teddy este retras si nu mai este interesat de scoala. Nu are multi prieteni si uneori adoarme in timpul orei"

De-acum, doamna Thompson intelesese problema si i-a fost rusine de ce facuse. S-a simtit si mai prost cand elevii ei i-au adus cadouri de Craciun, legate cu panglici frumoase si impachetate in hartie stralucitoare. Mai putin Teddy.

Cadoul acestuia era impachetat cu hartie obisnuita de culoare maro. Doamnei Thompson i-a fost greu sa il deschida in fata celorlalti. Unii dintre elevi au inceput sa rada cand a descoperit o bratara careia ii lipseau unele pietre si o sticluta de parfum pe trei sferturi goala. Ea i-a certat cand a observat ca bratara era draguta si parfumul mirosea frumos. Teddy Stallard a ramas dupa ore in acea zi doar pentru a-i spune "Doamna Thompson, astazi mirosi exact ca si mama".

Dupa ce copiii au plecat, a plans timp de aproape o ora. In acea zi, a incetat sa mai predea citirea, scrierea si aritmetica si a inceput sa ii invete pe elevi.

Doamna Thompson i-a acordat o atentie deosebita lui Teddy. Pe masura ce lucra cu el, mintea sa a inceput sa isi revina. Cu cat il incuraja mai des, cu atat acesta reactiona mai bine. Pana la sfarsitul anului, Teddy ajunsese cel mai istet elev din casa, si, in ciuda promisiunii ca ii va iubi pe toti la fel, Teddy a devenit alintatul sau.

Un an mai tarziu, a gasit o scrisoare de la Teddy in care ii spunea ca e cea mai buna profesoara pe care o avusese vreodata.

Au mai trecut inca sase ani pana a mai primit un semn de la Teddy. Apoi el i-a scris ca terminase liceul al treilea in clasa, si ca ea ramasese cea mai buna profesoara pe care o avuse.

Patru ani mai tarziu, a mai primit o scrisoare care spunea ca va termina in curand si facultatea cu cele mai bune rezultate. Inca o data o asigura pe doamna Thompson ca fusese cea mai buna profesoara.

Apoi au mai trecut inca patru ani si a mai venit o scrisoare, cu acelasi mesaj, dar numele expeditorului era schimbat: Dr. Theodore Stallard.

Apoi o noua scrisoare in care o anunta ca se va casatori.

Ii spunea ca tatal sau a murit cu cativa ani in urma si o intreba daca ar vrea sa participe la nunta si sa stea in locul in care sta de obicei mama mirelui. Bineinteles ca a acceptat. Si a purtat bratara careia ii lipseau unele pietre si a folosit acelasi parfum pe care il primise demult de la Teddy.

S-au imbratisat, iar Teddy i-a soptit la ureche "Multumesc pentru ca ai crezut in mine. Multumesc pentru ca m-ai facut sa ma simt important si mi-ai aratat ca pot insemna ceva."

Doamna Thompson i-a soptit cu lacrimi in ochi "Teddy, ai inteles gresit. Tu esti cel care m-a invatat ca pot schimba ceva. Nu am stiut cum sa predau elevilor pana te-am intalnit pe tine."

 

Nu poti niciodata sa stii cum poti influenta viata altora prin ceea ce faci sau prin ceea ce nu faci. Tine seama de acest lucru in aventura ta prin viata si incearca sa schimbi ceva in viata celorlalti.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Marele concert

 

 

...Cand luminile din incapere s-au stins si concertul era pe cale sa inceapa, mama s-a intors la locul ei si a descoperit ca fiul sau disparuse.

Dintr-o data, cortinele au fost date la o parte si lumina reflectoarelor a poposit pe impresionantul pian Steinway de pe scena.

Ingrozita, mama vazu ca baietelul ei se asezase la claviatura, apasand pe clape si alegand cu grija notele cantecelului „Twinkle,Twinkle Little Star”. In acea clipa, marele maestru pianist si-a facut intrarea in scena, a mers repede la pian si i-a soptit baiatului la ureche: „Nu te opri. Continua sa canti”.

Apoi, aplecandu-se, Paderewski si-a intins mana stanga si a inceput sa completeze melodia, adaugand partea de bas. Dupa putin timp, si-a intins si mana dreapta, de cealalta parte a baiatului si a adaugat un acompaniament cursiv. Impreuna, batranul maestru si tanarul ucenic au transformat o situatie ce s-ar fi putut dovedi a fi dezastruoasa, intr-o experienta extraordinar de creativa. Cei din public au fost atat de fascinati, incat nu si-au putut aminti ce a mai cantat marele maestru dupa aceea. Si-au amintit doar de piesa clasica: „Twinkle, Twinkle Little Star”.

Poate ca asa stau lucrurile si cu Dumnezeu. Ceea ce poti realiza doar de unul singur este putin probabil ceva demn de a fi retinut. Ne dam silinta sa fim cat mai buni, dar rezultatele nu sunt intotdeauna o muzica frumoasa si armonioasa. Cu toate acestea, cu ajutorul Maestrului, lucrarea vietii noastre poate fi cu adevarat frumoasa.

Data viitoare cand iti propui sa faci lucruri marete, asculta cu atentie. S-ar putea sa auzi vocea Maestrului, cum iti sopteste la ureche: „Nu te opri. Continua sa canti”.

Fie sa-i simti bratele in jurul tau si cum te ajuta sa-ti transformi micile incercari in adevarate capodopere. Tine minte, Dumnezeu nu ii cheama pe cei pregatiti, ci mai degraba, ii pregateste pe cei „chemati”.

Viata se masoara mai exact prin vietile pe care le atingi, si nu prin lucrurile pe care le dobandesti.

 

Fie ca Dumnezeu sa te binecuvanteze si sa fie mereu alaturi de tine! Si tine minte:

„Nu te opri. Continua sa canti”.

Share this post


Link to post
Share on other sites

CONFUCIUS Şl DISCIPOLUL SĂU, ZI LU

 

 

Zi Lu, unul dintre discipolii marelui Confucius, se plimba într-o zi şi, trecând printr-un bazar, a văzut un vânzător şi un cumpărător certându-se de zor.

Vânzătorul zicea:

- Un Chi de mătase de Shandong costă trei bani. (Menţionăm, Chi" este o veche unitate de măsură pentru lungime în China, echivalând aproximativ cu 33 de centimetri), lei 8 Chi de mătase, trebuie deci să-mi dai 24 de bani! Nici un ban mai puţin!

- în total 23 de bani! E limpede ca lumina zilei! De ce oare îmi ceri un ban mai mult?

Zi Lu, băiat cinstit şi drept din fire, zâmbind, l-a corectat pe cumpărător:

- Domnule, trei ori opt fac 24. Dumneata, ai greşit socoteala!

Cumpărătorul s-a arătat neînduplecat necrezând cele spuse de Zi Lu. Mai mult decât atât, a început să se ia la harţă cu învăţăcelul. Nici unul din ei nu vroia să cedeze şi, până la urmă, n-au avut decât să facă pariu. Zi Lu a spus:

- Dacă se va dovedi că tu ai dreptate, îţi voi da coiful meu pe care abia l-am cumpărat.

Iar cumpărătorul înfuriat a strigat:

- Dacă înţeleptul va arăta că dreptatea e de partea ta, îţi voi da, drept zălog, capul meu!

Amândoi s-au dus să-l ia drept judecător pe înţeleptul Confucius. După ce a ascultat spusele celor doi, marele învăţat i s-a adresat ucenicului.

-Ai pierdut pariul, Zi Lu. Dă-i acum omului coiful tău!

învăţăcelul nu era convins de decizia dascălului, dar a tăcut şi a făcut cum i s-a spus.

Abia după plecarea cumpărătorului, Zi Lu l-a întrebat pe Confucius:

- Respectate dascăl, toată lumea ştie că trei ori opt fac 24, de ce aţi spus că fac 23?

Zâmbind îngăduitor Confucius i-a răspuns:

- Dinadins am spus că tu ai pierdut pariul, căci chiar pierzându-ţi coiful, vei putea oricând să-ţi cumperi altul nou. Dar, închipuie-ţi, ce s-ar fi întâmplat dacă aş fi declarat că celălalt a pierdut pariul?

Share this post


Link to post
Share on other sites

Scrisoarea micului Anastasis

 

Domnul Temistocle vindea tablouri, rame si maruntisuri în pravalioara lui din Constantinopol. Tinea mult la familia lui si se chinuia sa-si vânda "nimicurile" pentru ca sa umple cinci guri flamînde. Deschidea dis-de-dimineata, îsi facea semnul crucii privind spre biserica Sfînta Sofia, atîrna ramele în cuiele ce se gaseau pe peretii din afara, lînga usa magazinasului, stergea praful ce se aseza din gros pe picturi - pravalioara se gasea pe o straduta strîmta, nepietruita - si asa îsi astepta clientii. Domnul Temistocle era un om bun, care simtea durerea celuilalt. Cînd intra vreun scolarel sa ia o bomboana, gîndea în sinea lui: "Saracutul, este galben ca ceara. Cine stie ce manînca". Cunostea bine faţa saraciei, dupa cum cunostea si sufletul omului, cu bunele si cu relele lui. Dintre toti copilasii de prin vecini, cel mai mult tinea la un baietel dulce si cuviincios pe nume Anastasis, care traia singur singurel într-o camaruta peste drum de casa lui. Saracutul, cu noaptea în cap pleca si cu noaptea în cap se întorcea. Dupa fata-i trasa si dupa hainutele si ghetutele lui rupte se putea usor vedea ca abia daca avea ce mînca.

Într-o dimineata de iarna, domnul Temistocle se îndrepta spre pravalioara lui. Era frig si zloata si mergea strîngîndu-si pe el paltonul, cînd îl vede pe micul Anastasis că se apropie pe trotuarul celalalt.

- Unde te duci, Anastasis? Ai alt drum astazi? Nu te duci la lucru? Baietelule, o sa racesti. Nu esti îmbracat gros.

- Ma duc la posta sa duc niste scrisori.

- Da-mi-le mie. Trec eu acum pe la posta. Hai, fugi înapoi la lucru, ca o sa racesti afara.

- Va multumesc mult, domnule, spuse micutul dîrdîind de frig.

Ce i-a venit domnului Temistocle, ca s-a uitat pentru cine sunt scrisorile. Una era pentru un negustor, alta pentru o fabrica de tutun, a treia era... "CATRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, ÎN CER". S-a oprit locului si a început sa zîmbeasca.

- Saracul baietel! Ia sa vad ce cere... A deschis scrisoarea si a citit:

Hristoase al meu,

Hainele mi s-au rupt, pantofii mi s-au stricat si mi-e frig. Din ce-mi da stapînul nu-mi ajunge nici de mîncare. N-am reusit sa trimit aproape nimic mamei mele, care este saraca. Ce sa ma fac acum? Cum ies eu din iarna, Doamne? Ajuta-ma! Ma închin Tie. Robul Tau, Anastasis.

- Comoara scumpa, spuse domnul Temistocle si a plecat spre casa. A pregatit un pachet cu haine calduroase de iarna - flanelute, un palton, pantofi, sosete de-ale copiilor lui - si s-a dus apoi la posta.

Peste doua zile l-a si vazut îmbracat în haine calduroase. Îi veneau numai bine. Ochii copilului straluceau de bucurie. Ba luase pe chip si o adiere de lumina tainica, caci cine poate sti cîte nu si-au spus seara la rugaciune Domnul si micutul Sau rob...

 

Domnul Temistocle s-a bucurat mult sa-l vada fericit pe acel baietel, dar nu avea cum sa-i treaca atunci prin gînd ca Anastasis va ajunge cîndva Sfîntul Nectarie facatorul de minuni... De unde sa fi putut banui?...

Share this post


Link to post
Share on other sites

Cele doua fete ale iubirii

 

Increde-te in Domnul din toata inima ta si nu te bizui pe intelepciunea ta! Recunoaste-L in toate caile tale si El, iti va netezi cararile.

Prov. 3:5,6

 

Darrell statea in fata magazinului de pizza, ezitand, inainte sa deschida usa. Isi scutura capul de parca voia sa alunge indoielile legate de aceasta intalnire. In sfarsit, isi inlatura temerile cu un suspin, deschise usa si intra in restaurantul preferat al fiului sau.

Se temea asa de tare de intalnirea aceasta incat s-a straduit din rasputeri sa intre in restaurant si sa nu plece de acolo. Nu stia ca, in cateva ore, avea sa aiba parte de unul dintre cele mai frumoase evenimente ale vietii sale.

Darrell venise sa se intalneasca cu fiul lui, Charles, in varsta de 17 ani.

Desi il iubea foarte mult pe Charles, Darrell stia ca, dintre cei doi fii ai sai, acesta ii semana cel mai putin.

Cu fiul sau cel mare, Larry, nu avea niciodata probleme de comunicare.

Atitudinea si maniera lor de a gandi era atat de asemanatoare, incat nu mai era nevoie de cuvinte. Faceau totul impreuna: reparau masinile, sau mergeau la vanatoare. Darrell il trata pe Larry, la fel ca pe barbatii de pe santierul lui de constructie: dur. Iar : Larry, reactiona foarte bine la acest gen de tratament--chiar asta isi dorea.

Dar Charles era cu totul altfel. Darrell si-a dat seama devreme ca era altfel decat Larry. De cate ori isi certa fiul ca sa-l motiveze sa faca un lucru anume, un semnal de alarma se declansa in sufletul lui Darrell. Lui Darrell i se administrasera doze majore de disciplina si raceala--de-a lungul vietii--fata dura a iubirii--si numai o doza mica de caldura si afectiune--fata frumoasa a iubirii. Si putinul pe care-l primise il daruise si fiilor sai.

E de datoria mea, sa-i imbrac si sa-i hranesc si e de datoria mamei lor, sa-i faca sa se simta iubiti, isi tot repeta el in gand.

Dar, nu se putea convinge, ca asta inseamna sa fii tata. Darrell stia cat de mult suferise din pricina tatalui sau. Si constatase de nenumarate ori, ca si fiul sau sufera la fel.

Darrell, stia care era problema. Charles se astepta la o relatie apropiata cu tatal sau--chiar insistase asupra acestui fapt, de-a lungul anilor.Abia de curand isi daduse seama, ca singurul motiv pentru care el si Charles se intelegeau acum era ca fiul lui renuntase definitiv sa mai stea de vorba cu el. Asa cum procedase si Darrell cu tatal sau., incercand sa stea cat mai departe de el. Ca multi altii, Darrell, se straduise sa evite relatiile foarte apropiate.

Ani de-a randul, sotia si fiul sau incercasera sa-l cucereasca, iar el, fugise de ei, dorind sa pastreze o distanta sigura.

Apoi intr-o zi, a avut ocazia sa-si studieze propriul comportament, in timp ce se afla in biserica. In ziua aceea el a inteles ca exista doua fete ale iubirii.. Ca multi alti barbati el devenise expert in ce priveste fata dura a acesteia. Era capabil sa administreze o bataie, dar nu putea sa-si imbratiseze fiul. Putea oricand sa-i reproseze lui Charles o greseala, dar cuvintele de incurajare nu i le oferea decat de sarbatori sau de ziua lui--sau nici atunci!

Darrell, invatase ca desi dragostea mamei este foarte importanta, copii au nevoie in egala masura si de dragostea tatalui.

Darrell, era un om puternic, atat din punct de vedere emotional, cat si din punct de vedere fizic.. Desi era multumit de el insusi, una din intrebarile celui care tinea discursul, l-a impresionat:

- Cand a fost ultima oara cand v-ati imbratisat fiul si i-ati spus ca-l iubiti?

Darrell, nu se putea gandi cand fusese ultima oara. De fapt nu-si putea aminti nici de prima oara... A ascultat discursul si si-a dat seama ca-l iubise pe Charles numai cu jumatati de masura. Ani la rand, Darrell ii administrase un tratament dur fiului sau, ca sa-i castige respectul, dar ceea ce primise el in schimb erau temerile si remuscarile. Si din acest motiv l-a convins pe fiul sau, sa accepte acea intalnire la restaurant, dupa antrenament.

- Salut tata, zise Charles, strangand mana tatalui sau, care abia intrase. Charles avea 1,90m si era obisnuit sa-i priveasca de sus pe majoritatea oamenilor. Dar intotdeauna privea in sus, ca sa intalneasca privirile tatalui sau.

- Charles, spuse Darrell, potrivindu-si ochelarii si privind in jos. In ultima vreme, m-am gandit la anumite lucruri. Mi-am dat seama ca e ultima vacanta pe care o vei petrece acasa. In curand vei pleca la colegiu. Si impreuna cu hainele pe care le vei impacheta, in bagaje vei pune si sentimente, fie bune fie rele pe care eu te-am ajutat sa le acumulezi de-a lungul anilor...

In general Charles era o persoana foarte glumeata. Dar acum...a ramas tacut. Tatalui sau nu-i statea in fire sa discute despre relatia lor. De fapt nu-i statea in fire sa discute despre nimic serios. De aceea Charles era ochi si urechi.

- Fiule, as vrea sa-ti cer ceva. Gandeste-te la copilaria ta, chiar si la perioada in care aveai sapte ani si aminteste-ti cand ti-am ranit fiecare sentiment si nu am procedat cum trebuia. Aminteste-ti de cate ori te-am facut sa te simti nedorit si incapabil, printr-un gest sau printr-o vorba. Stiu ca suntem foarte diferiti si abia acum imi dau seama ca de multe ori am fost dur cu tine. De fapt...aproape intotdeauna am fost dur cu tine. Am incercat sa te fac asa cum credeam eu ca trebuie sa fii si abia acum imi dau seama ca nu te-am intrebat niciodata ce iti doreai tu de la viata. Te rog sa imi spui tot ce am facut sa te ranesc. Eu nu voi face decat sa te ascult. Apoi as vrea sa discutam despre asta si apoi sa-ti cer iertare pentru toate acele greseli. Nu vreau sa iei cu tine si amintirile neplacute pe care ti le-am pricinuit eu. Vei avea destule probleme in cei patru ani de colegiu si fara sa te gandesti la asta. Imi dau seama ca am irosit foarte mult timp.

Scotandu-si ochelarii si stergandu-si lacrimile, Darrell suspina si-l privi pe Charles.

- S-ar putea sa stam aici toata noaptea, continua el si sunt pregatit pentru asta. Dar intai as vrea sa-ti spun ca te iubesc si sunt mandru de tine.

Charles vazuse cuvintele "te iubesc" scrise pe felicitarile de ziua lui si de Craciun, dar era pentru prima data auzindu-l pa tatal lui spunandu-i asta. Invatase sa se astepte la duritate din partea tatalui sau. Acum ca el devenise mai bland Charles nu stia ce sa-i spuna.

- Tata, spuse el, nu te mai gandi la trecut. Stiu ca ma iubesti. Dar la insistentele lui Darrell, Charles isi lasa gandurile sa alunece de-a lungul celor 17 ani, petrecuti alaturi de tatal sau.

Treptat, pe masura ce devenea sigur, ca discutia nu e riscanta, Charles incepu sa-i aminteasca tatalui sau de suferinta pe care i-o pricinuise. I-a vorbit despre stradania sa de a deveni un bun jucator de fotbal american desi el ar fi preferat sa joace fotbal.

In toti acei ani, Charles simtise ca oricat de mult s-ar fi straduit nu l-ar fi egalat niciodata pe fratele sau mai mare. Tatal sau facuse o multime de comentarii menite sa-l motiveze dar care nu reusisera altceva decat sa-l descurajeze si sa-l raneasca.

In timp ce ii relata lui Darrell toate acele experiente, Charles citi tristetea si suferinta in privirea tatalui sau. Si mai mult decat atat tatal sau ii ceru iertare pentru fiecare lucru fie el si marunt, care ii lasase o amintire neplacuta.

Dupa aproape trei ore conversatia se sfarsi. In timp ce achita nota de plata Darrell ii spuse fiului sau:

- Stiu ca te-am luat prin surprindere. Dar nu uita ca usa mea e deschisa si ca daca iti mai amintesti de vreun gest de al meu care ti-a pricinuit suferinta vreau sa-ti cer iertare.

Cina se terminase, dar o noua relatie se cladise. Dupa 17 ani, in care fusesera doi straini care locuisera sub acelasi acoperis, in sfarsit tatal si fiul se regasisera.

In seara aceea la restaurant, ingerii s-au bucurat ca zidul emotional dintre tata si fiu incepuse in sfarsit sa se prabuseasca.

Fusese o seara impresionanta si importanta pentru amandoi. Cand s-au ridicat de la masa, Charles a facut un gest care l-a socat pe tatal lui.

Cei cativa oameni de la mesele alaturate au avut ocazia sa vada un jucator de fotbal inalt si puternic imbratisandu-si tatal la fel de puternic, pentru prima data dupa multi ani. Cu lacrimi in ochi, cei doi barbati s-au imbratisat, ignorand privirile celorlalti.

Gary Smalley si John Trent

Share this post


Link to post
Share on other sites

Creativitatea- reintoarcerea la adevarata noastra natura

 

Intr-o zi un baietel s-a dus la scoala. Baietelul era mic, iar scoala era mare. Dar cand baietelul a vazut ca intrarea in clasa lui se facea printr-o usa direct din curte a fost foarte fericit… iar scoala nu i s-a mai parut atat de mare ca la inceput.

Intr-o dimineata cand baietelul se afla in clasa, profesoara le-a spus copiilor:

-Astazi o sa facem un desen.

-Grozav, a spus baietelul, caci ii placea foarte mult sa deseneze. Stia sa deseneze o multime de lucruri: lei si tigri, pui si vaci, trenulete si vapoare. Si si-a scos cutiuta cu creioane colorate si a inceput sa deseneze…

Dar profesoara a zis:

-Asteptati! Nu incepeti inca! Si a asteptat pana cand toti copiii au fost pregatiti.

-Acum o sa desenam o floare, a zis profesoara.

“Grozav” s-a gandit baietelul, caci ii placea sa deseneze flori. Si a inceput sa deseneze flori frumoase, si le-a colorat in roz, portocaliu, albastru.

Dar profesoara le-a zis copiilor:

- Asteptati, va voi arata eu cum sa colorati. Si a desenat o floare rosie cu o tulpina verde.

- Acum puteti incepe, a zis profesoara.

Baietelul a privit floarea profesoarei, apoi s-a uitat la floarea sa. A lui era mai frumoasa decat a profesoarei; dar n-a spus nimic. A intors doar pagina si a desenat o floare ca cea a profesoarei… Era rosie, cu o tulpina verde.

Intr-o alta zi, cand baietelul intrase in clasa prin usa din curte profesoara le-a spus copiilor:

- Astazi o sa facem ceva din argila.

-Grozav, a spus baietelul, caci ii placea sa lucreze cu argila. Stia sa faca tot felul de lucruri din argila: serpi si oameni de zapada, elefanti si camioane. Dar a asteptat pana ce toti copiii au fost gata.

- Acum o sa facem o farfurie, a zis profesoara.

„Grozav”, s-a gandit baietelul caci ii placea sa faca farfurii de toate formele si marimile. Si a inceput sa faca farfurii de toate formele si marimile.

Dar profesoara le-a spus copiilor:

- Asteptati, va arat eu cum se face! Si le-a aratat cum sa faca o farfurie adanca.

- Asa! Acum puteti incepe!, a zis profesoara.

Baietelul s-a uitat la farfuria profesoarei si apoi la ale sale. Ii placeau mai mult farfuriile lui, decat farfuria adanca a profesoarei. Dar n-a spus nici un cuvant. Si-a transformat farfuriile lui intr-o bila mare de argila din care a facut o farfurie adanca si mare ca cea facuta de profesoara.

Si foarte curand baietelul a invatat sa astepte si sa priveasca si sa faca lucruri ca cele facute de profesoara, si foarte curand n-a mai facut nimic de unul singur.

Si s-a intamplat intr-o zi ca baietelul si familia lui s-au mutat intr-o alta casa, intr-un alt oras. Si baietelul a trebuit sa mearga la scoala. Scoala cea noua era si mai mare si nu mai avea nici o usa prin care sa intre direct din curte in clasa lui. Trebuia sa urce niste trepte inalte si sa mearga de-a lungul unui coridor lung pana ajungea in clasa lui.

In prima zi de scoala profesoara le-a zis copiilor:

- Astazi o sa facem un desen!

- Grozav, a zis baietelul, si a asteptat sa-i spuna profesoara ce sa faca…

Dar ea n-a zis nimic. S-a plimbat prin clasa. Cand a ajuns langa baietel i-a spus:

- Tu nu vrei sa desenezi?

- Ba da, a zis baietelul.

- Ce desen facem?

- Nu stiu pana nu-l faci, a zis profesoara.

- Cum sa-l fac? zise baietelul.

- Cum isi place tie! raspunse ea.

- Sa-l colorez cum vreau eu? a mai intrebat baietelul.

- Cum vrei tu!, a fost raspunsul ei. Daca toti ati face acelasi desen , si l-ati colora la fel, cum sa stiu eu cine l-a facut?

- Nu stiu, zise baietelul.

Si a inceput sa deseneze o floare rosie cu o tulpina verde…

 

Morala?

Creativitatea umana este un dar nepretuit. Iti aduci aminte de usurinta cu care puteai sa iti imaginezi jocuri cand erai copil, sau sa vezi in jucaria de carpe cea mai frumoasa papusa din lume? Cine spune ca floarea trebuie sa aiba petale rosii si frunze verzi? Puterea de a fi creativi este ceea ce ne defineste ca oameni.

Einstein spunea ca “Mintea intuitiva este un dar sacru iar mintea rationala este servitorul ei de incredere. Am creat o societate care onoreaza servitorul si a uitat darul. ”

dupa Jack Canfield

Share this post


Link to post
Share on other sites

Trei povestiri despre Realitate

 

De ce toata lumea de aici este atat de fericita, cu exceptia mea?

- Pentru ca ei au invatat sa vada frumusetea si bunatatea pretutindeni, i-a raspuns Maestrul.

- Dar eu de ce nu vad frumusetea si bunatatea pretutindeni?

- Pentru ca nu poti vedea in afara ceea ce nu vezi inlauntrul tau.

**************

Maestrul s-a adresat astfel unui vizitator care sustinea ca nu simte nevoia sa mai caute Adevarul, caci l-a descoperit in convingerile religiei sale:

- A fost odata un student care nu a devenit niciodata un matematician, deoarece credea orbeste in raspunsurile de la sfarsitul culegerii sale de probleme. Si culmea! Raspunsurile erau corecte!

**************

Una dintre cele mai deconcertante, dar si din cele mai incantatoare invataturi ale Maestrului era aceasta: “Dumnezeu este mai apropiat de pacatosi decat de sfinti.”

Iata cum explica el aceasta invatatura: “Dumnezeu sta in ceruri si tine fiecare om cu o sfoara. Ori de cate ori pacatuiti, voi taiati aceasta sfoara, dar Dumnezeu o leaga la loc, facand un nod. In acest fel, sfoara se scurteaza putin, iar voi ajungeti ceva mai aproape de el. Voi continuati sa taiati sfoara prin pacatele voastre, si cu fiecare nod, deveniti din ce in ce mai apropiati de el.”

**************

 

Povestirile fac parte din cartea “Intelepciune la minut”, de Anthony de Mello, aparuta la editura Mix.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Povestea ghemelor pufoase si calde

 

A fost odata ca niciodata o tara in care toata lumea era fericita. Fiecare persoana se nastea cu un sac fermecat care continea un stoc interminabil de gheme pufoase si calde.

Cand acestea erau daruite altor persoane, ele erau ca atingerea mainii unui copil mic, astfel incat oamenii simteau caldura si afectiune ori de cate ori primeau un ghem pufos si cald. Si pentru ca sacii erau fermecati, fiecare putea cere si primi oricat de multe gheme calde vroia.

Intr-o zi, a venit o vrajitoare rea, care a raspandit zvonul ca nu vor fi intotdeauna suficiente gheme in saci (vrajitoarea vroia sa vanda o licoare care aduce fericirea, astfel ca stocurile gratuite de gheme pufoase calde nu erau benefice pentru afacerea ei).

Oamenii au inceput sa ascunda ghemele pufoase calde, in caz ca zvonul ar fi adevarat, astfel ca, la fel ca in cazul pietelor financiare, au sfarsit prin a face acest lucru sa devina real.

Acum locuitorii nu mai erau la fel de fericiti. Oamenii daruiau gheme numai cu economie, si chiar si atunci vroiau un ghem in schimb, de fiecare data. Unii au inceput sa daruiasca gheme din plastic, astfel incat sa pastreze originalele pentru ei. Desi pareau foarte reale, senzatiile pe care le ofereau nu erau aceleasi.

Unii au inventat spini reci, care stimuleaza sentimente neplacute, dar cel putin le reamintesc oamenilor ca ei traiesc. Vrajitoarea cea rea a facut o multime de bani vanzand leacurile ei nenorocite.

In cele din urma, un calator intelept a trecut prin tinut si vazand ceea ce s-a intamplat le-a spus oamenilor ca sacii ERAU fermecati, si cu cat scot din ei mai multe gheme, cu atat mai multe vor fi fabricate in saculeti.

 

Unii oameni l-au crezut pe calator si au inceput sa scoata mai multe gheme. Acum asteptam sa ii vedem reusind sa aduca inapoi obiceiul daruirii de gheme calde pentru binele oamenilor.

de Julie Hay

 

 

COPACUL FERICIRII

 

 

 

Zambeste tuturor.

Construieste un album de familie.

Numara stelele. Imita o persoana pe care o iubesti.

Suna-ti prietenii. Spune-i cuiva “Mi-e dor de tine!”

Vorbeste cu Dumnezeu. Redevino… copilul de altadata.

Sari coarda. Uita cuvantul “ranchiuna”. Spune “DA”.

Tine-ti promisiunile. Razi! Cere ajutor. Schimba-ti pieptanatura.

Fugi……. Canta……. Aminteste-ti de o aniversare. Ajuta un om sarac.

Termina un proiect. Gandeste! Iesi pentru a te distra. Ofera-te voluntar.

Rasfata-te intr-o baie cu spuma. Fa cuiva o favoare. Asculta cantecul greierilor.

Viseaza cu ochii deschisi. Inchide televizorul si vorbeste. Fii amabil!

Da-ti voie sa gresesti. Iarta! Multumeste-i lui Dumnezeu pentru soare.

Arata-ti deschis fericirea. Fa un cadou. Accepta un compliment. Priveste atent o floare.

Interzice-ti sa spui “Nu pot!” timp de o zi. Traieste-ti clipa! Continua o traditie

a familiei. Incepe o alta zi. Astazi nu iti face griji! Exerseaza curajul in lucrurile mici.

Ajuta un vecin la greu. Mangaie un copil care sufera. Asculta un prieten.

Priveste fotografiile vechi. Imagineaza-ti valurile marii. Joaca-te cu jucaria ta

preferata. Da-ti voie sa fii simpatic. Saluta-ti primul noul vecin.

Fa pe cineva sa se simta bine-venit. Promite cuiva ca il vei ajuta.

Aminteste-ti ca nu esti singur. Lauda intreit o fapta buna.

Primeste in sufletul tau si in casa ta un catel de pe strada.

Hraneste-l! Vorbeste-i! Pastreaza-l!

Sterge lacrimile de pe un obraz.

Cumpara-ti o ciocolata.

Imparte-o cu un

pofticios. Fii iar

curios. Gaseste

un lucru nou,

ceva frumos,

ceva interesant.

Da-te in leagan.

Citeste o poveste.

Povesteste-o unui

copil. Scrie o poezie.

Daruieste-o “jumatatii” tale.

Stai drept. Sadeste un copac.

Multumeste-le celor de la care ai invatat.

Sadeste si tu un arbore al vietii in inima si sufletul cuiva!

 

DARUL HIENEI

 

Sfântul Macarie Alexandrinul stătea în în faţa chiliei sale , înconjurat de ucenici şi le dădea tot felul de învăţături. Deodată o hienă, fiară sălbatică se apropie cu puiul în gură şi îl pune la picioarele sfântului. Acesta ia puiul în mână, vede că este orb, îl binecuvântează, scuipă în degete, pune saliva pe ochii puiului care deschide ochii şi începe să vadă şi să scheaune. Hiena l-a privit pe sfânt a mulţumire şi-a luat iar puiul în gură şi dusă a fost. Nimeni n-a spus nimic.

A doua zi hiena s-a întors şi a adus şi a lăsat la picioarele sfântului o blană de oaie, dar acesta i-a spus cu supărare:

Nu primesc daruri din furtişag!

Ruşinată hiena a plecat capul şi s-a depărtat.

 

După un timp sfântul a dat pielea de oaie Sfintei Melania care a numit-o darul hienei.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Ce este viata?

 

Intr-o frumoasa zi de vara, pe la ora pranzului, se facu mare liniste in parc. Pasarile se odihneau linistite in umbra copacilor.

O vrabiuta isi scoase capul de sub aripa si intreba: “Ce este viata?”

Toti cei din jur au fost surprinsi de aceasta intrebare grea. Un trandafir tocmai inflorea, deschizandu-si petalele. El spuse: “Viata este o deschidere!”

Fluturele, care tocmai se odihnea pe una dintre petalele trandafirului dupa ce zburase de la o floare la alta, ii raspunse: “Viata este libertate si fericire!”

O papadie simti vantul atingand-o in joaca si spuse tematoare: “Viata este risipire, da, doar risipire…”

Jos, pe pamant, o furnica tragea dupa sine un pai de grau de zece ori mai mare decat ea. Cand auzi un asemenea lucru se opri, isi trase sufletul si spuse: “Viata nu este decat truda si munca!”

Poate ca ar fi inceput sa se certe daca nu ar fi venit o ploaie fina care sopti: “Viata este formata din lacrimi, doar din lacrimi!”

Deasupra ei plutea plin de maiestate un vultur care, de acolo de sus, spuse: “Viata este o nazuinta spre inalt!”

Apoi veni noaptea.

Dupa un timp, un om mergea acasa pe aleile goale. Venea de la o petrecere si se gandea… “Viata este o continua cautare a fericirii si o inlantuire de deceptii!”

Dupa lunga noapte venira in sfarsit si zorii diminetii, care spusera: “Asa cum noi suntem inceputul zilei care vine, la fel viata este inceputul vesniciei…”

 

___________________________

 

Ma intreb cum ai raspunde daca te-as intreba: “Pentru tine, ce este viata?”

Share this post


Link to post
Share on other sites

BUNICUL AR FI ŞTIUT

 

Beniamin se trezi. Din bucătărie răzbăteau voci gălăgioase. Mama şi tata se certau iarăşi. Lucrurile continuau aşa de săptămâni. Beniamin nu înţelegea deloc de ce părinţii lui nu se mai suportau. Când era în aceeaşi încăpere cu ei, aceştia se purtau de parcă totul ar fost în ordine. Însă copilul simţea că lucrurile nu stăteau de loc aşa. În fond, acum mergea deja la şcoală nu mai era un prostănac. De ce oare erau atât de răi unul cu celălalt? Uneori se întreba dacă nu cumva totul era din cauza lui. Era adevărat că mai era şi neascultător. Uita de multe ori să facă ceea ce i se ceruse; camera lui era mai întotdeauna în dezordine şi tot zăbovea până să pornească spre şcoală. Pentru toate astea mama desigur se necăjea. Beniamin se temea că părinţii lui se vor despărţi. În fond, cam la fel se petrecuseră lucrurile şi cu Marc. Marc era prietenul lui. El îşi vedea tatăl doar la două săptămâni. Beniamin nu putea să-şi imagineze o asemenea viaţă! Îşi iubea tatăl. Când acesta nu venea prea obosit de la serviciu, se juca prin toată casa, cu el şi cu Miriam, surioara mai mică. Ce frumos se mai distrau! În ultima vreme însă abia dacă se mai jucau împreună. Tata era cel mai adesea într-o proastă dispoziţie, astfel că-i certa pentru orice nimic. Miriam plângea foarte tare şi se necăjeau toţi.

Cu toate că Beniamin îşi trăsese pătura peste cap, continua să-l audă pe tatăl său ţipând şi pe mama izbucnind în hohote de plâns. Dacă ar înceta totuşi odată! Aseară, înainte de culcare, Beniamin se rugase lângă pat. Bunicul îi povestise că putea sta de vorbă oricând voia cu Dumnezeu. Îi spusese şi că Dumnezeu îi cunoaşte pe toţi oamenii şi-i iubeşte. El este minunat şi puternic. Beniamin ascultase cu ochii mari. "Este mai puternic chiar decât tati?", întrebase el. "Mult mai puternic", îi răspunsese bunicul, "iar cine se încrede în El, pe acela îl ajută." Beniamin crezuse cuvintele bătrânului. De când murise bunica, acesta trăia singur într-o căsuţă la marginea oraşului. Din familia bătrânului mai făceau parte Bello, câinele, şi Molli, motanul. Lui Beniamin îi plăcea mult să locuiască la bunic. Nimeni nu ştia să spună poveşti atât de minunate. În plus, el avea aproape întotdeauna timp la dispoziţie. Când îl ruga Beniamin, îşi aranja cu grijă fotoliul, îşi punea ochelarii pe nas şi lua vechea Biblie pentru copii din raft. Bello se întindea la picioarele bunicului şi Moli torcea pe pervazul ferestrei. Bunicul povestea despre Domnul Isus, cum îi făcea pe orbi să vadă, pe bolnavi sănătoşi şi pe oamenii trişti fericiţi.

De toate acestea îşi amintise Beniamin ieri seară, când îi auzise iarăşi pe părinţi certându-se. Isus putea face ceva ca ei să se înţeleagă din nou!

De ce oare Isus nu-l ascultase? Beniamin plângea încetişor. Chiar şi aici sub pătură îi auzea pe părinţi cum se certau. Nu mai putea suporta. "Vreau sa merg la bunicul", şopti el şi sări hotărât din pat. Îşi trase rapid pantalonii în picioare şi pulovărul peste cap. Nici o clipă nu se gândi că peste o oră trebuia să plece la şcoală. Beniamin nu voia decât să ajungă la bunic. Acesta trebuia să ştie de ce Dumnezeu nu-l ascultase rugăciunea.

Beniamin îşi şterse cu dosul palmei lacrimile de pe obraz. Deschise fereastra dormitorului său şi aruncă o privire scrutătoare în jos. Nu era prima oară când cobora pe tufa de soc. Reuşi şi de data asta fără nici o problemă. Afară era încă semiîntuneric. Pe stradă însă era deja un trafic intens. Abia acum Beniamin îşi dădu seama că uitase să-şi ia geaca. Era rece, aşa că începu să alerge mai repede. De ce oare în dimineaţa asta toate semafoarele indicau culoarea roşie? Beniamin nu lua în seamă privirile mirate ale trecătorilor, când trecea în goană pe lângă ei, îmbrăcat subţire ca într-o zi călduroasă de primăvară. Pentru el era important doar că, cu cât se afla mai departe de ţipetele părinţilor lui, cu atât se simţea mai bine.

Cu toate că semaforul trecuse de pe verde pe roşu, Beniamin sări în stradă. Două faruri se apropiau de el ca nişte ochi uriaşi. Scrâşniră nişte frâne şi apoi se întunecă totul în jurul lui Beniamin.

Abia când lumina dimineţii pătrunse difuz în cameră, Beniamin se trezi din starea de inconştientă. Clipi din ochi. Unde se afla? Camera asta albă cu patul înalt în care se găsea el, îi era complet străină. Ah, da, dorise să meargă la bunicul...

Beniamin oftă. Când deschise larg ochii, i se păru că visează. La căpătâiul lui se găseau părinţii. Mami plângea. Tati o ţinea în braţe şi-i vorbea plin de dragoste, încercând s-o consoleze. Când observară că Beniamin se trezise, îl priviră plini de fericire.

"Aşadar, totuşi m-a ascultat", suspină Beniamin satisfăcut şi adormi imediat din nou. Părinţii se priviră întrebător, dar n-aveau nici o idee despre ce anume vorbea micuţul lor.

 

 

Bunicul însă ar fi ştiut.

Share this post


Link to post
Share on other sites

JOCUL MULTUMIRII

 

Era odata o fetita pe nume Polyanna...si aceasta fetita era o fetita tare, tare multumita...si acest lucru se datora "jocului multumirii"....

Era un joc pe care-l invatase de la tatal ei, iar regula jocului suna cam asa..."Sa gasesti ceva care sa iti produca multumire in orice imprejurare".

Acest joc fetita a inceput sa-l joace intr-un moment trist...atunci cand a primit in pachet niste carje. Ce sentimente a incercat o fetita nevinovata care isi dorea tare mult o papusa, dar a primit o pereche de carje... Tatal ei i-a spus atunci sa se bucure, pentru ca nu are nevoie de ele. De atunci fetita s-a jucat intotdeauna impreuna cu tatal ei. Cu cat era mai greu...cu atat le placea mai mult jocul . Insa spunea fetita "cateodata e cat se poate de greu"...Iar asta s-a intamplat cand mama si tatal ei au parasit-o pentru a se muta la Cer, iar ea micuta a ramas singura pe lume...incerca mereu sa joace jocul multumirii desi simtea ca nu mai poate.

Dar atunci cand cauti lucruri bune si frumoase, uiti mereu pe cele rele si urate...

 

Poveste extrasa din cartea " Secretul Multumirii" de Harriet Lummis Smith

Share this post


Link to post
Share on other sites

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Paste as plain text instead

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

Loading...

×
×
  • Create New...