Jump to content
Vesperala Forum

Povestiri cu tâlc


BigDefender

Recommended Posts

"Ghinion, noroc, cine poate sti?"

 

A fost o data un om sarac care avea, in schimb, un cal foarte frumos, pe care dorea sa-l cumpere stapanul castelului. Dar de fiecare data, batranul il refuza.

"Pentru mine acest cal nu este doar un animal. Este un prieten. Cum pot sa-mi vand prietenul?"

Intr-o dimineata s-a dus la grajd si a descoperit ca disparuse calul.

Toti satenii i-au zis: "Ti-am spus doar! Ar fi trebuit sa vinzi calul. Acum a fost furat. Ce ghinion teribil!"

"Ghinion sau noroc?" a spus batranul. "Cine poate spune?"

Toata lumea a ras de el.

Dar peste 15 zile calul s-a intors, urmat de o intreaga herghelie de cai salbatici. A scapat din grajd, a curtat o iapa tanara si s-a intors cu intreg alaiul dupa el.

"Ce noroc!" au strigat satenii.

Batranul si fiul sau au inceput sa antreneze caii salbatici. Dar, o saptamana mai tarziu, fiul sau si-a

rupt piciorul, incercand sa antreneze un cal salbatic.

"Ghinion," i-au spus prietenii. "Ce-ai sa te faci acum fara ajutorul fiului tau? Esti si asa vai de

capul tau." "Ghinion, noroc, cine poate spune?" A replicat batranul.

Cateva zile mai tarziu armata stapanului pamantului a fortat toti tinerii din sat sa devina soldati.Toti in afara de unul... fiul batranului, care avea piciorul rupt.

"Cat de norocos poti sa fii," au urlat satenii. "Toti copii nostri merg la razboi, dar tu poti sa-ti pastrezi fiul acasa. Fii nostri probabil vor fi ucisi..."

Batranul a replicat, "Ghinion, noroc, cine poate sti?"

 

Viitorul vine spre noi fragmentat. Nu putem sti niciodata ce ne rezerva. Dar daca mentii tot timpul o atitudine pozitiva, usile sanselor raman deschise, iar tu vei fi o persoana mai fericita.

Link to comment
Share on other sites

  • Replies 900
  • Created
  • Last Reply

Top Posters In This Topic

Trei povestiri despre Realitate

 

- De ce toata lumea de aici este atat de fericita, cu exceptia mea?

- Pentru ca ei au invatat sa vada frumusetea si bunatatea pretutindeni, i-a raspuns Maestrul.

- Dar eu de ce nu vad frumusetea si bunatatea pretutindeni?

- Pentru ca nu poti vedea in afara ceea ce nu vezi inlauntrul tau.

**************

Maestrul s-a adresat astfel unui vizitator care sustinea ca nu simte nevoia sa mai caute Adevarul, caci l-a descoperit in convingerile religiei sale:

- A fost odata un student care nu a devenit niciodata un matematician, deoarece credea orbeste in raspunsurile de la sfarsitul culegerii sale de probleme. Si culmea! Raspunsurile erau corecte!

**************

Una dintre cele mai deconcertante, dar si din cele mai incantatoare invataturi ale Maestrului era aceasta: “Dumnezeu este mai apropiat de pacatosi decat de sfinti.”

Iata cum explica el aceasta invatatura: “Dumnezeu sta in ceruri si tine fiecare om cu o sfoara. Ori de cate ori pacatuiti, voi taiati aceasta sfoara, dar Dumnezeu o leaga la loc, facand un nod. In acest fel, sfoara se scurteaza putin, iar voi ajungeti ceva mai aproape de el. Voi continuati sa taiati sfoara prin pacatele voastre, si cu fiecare nod, deveniti din ce in ce mai apropiati de el.”

**************

 

Povestirile fac parte din cartea “Intelepciune la minut”, de Anthony de Mello, aparuta la editura Mix.

Link to comment
Share on other sites

Maica TEREZA de Calcutta: Imnul vietii

 

Viaţa e unica, ia-o în serios!

Viaţa e frumuseţe, admir-o!

Viaţa e bucurie, gust-o din plin!

Viaţa e un vis, transformă-l în realitate!

Viaţa e o sfidare, înfrunt-o!

Viaţa e o datorie, împlineşte-o!

Viaţa e un joc, joacă-l!

Viaţa e preţioasă, ai grijă de ea!

Viaţa e o bogăţie, păzeşte-o!

Viaţa e dragoste, bucură-te de ea!

Viaţa e un mister, încearcă să-l pătrunzi!

Viaţa e o promisune, n-o lăsa neîmplinită!

Viaţa e tristeţe, treci peste ea!

Viaţa e un imn, cântă-l!

Viaţa e o luptă, accept-o!

Viaţa e o tragedie, fii tare!

Viaţa e o aventură, încearcă să ţi-o asumi!

Viaţa e fericire, fii astfel încât să o meriţi!

Viaţa e viaţă. Ocroteşte-o!

Link to comment
Share on other sites

Parabolă

 

Un om de bine mergea prin oras si dadu de o fetita în zdrente care cerea de pomana. Îsi îndrepta gândul spre Dumnezeu: "Doamne, cum poti permite una ca asta? Te rog, fa ceva."

Pe seara, la telejurnal vazu diverse secvente cu morti si copii muribunzi si cu trupurile chinuite.

Se ruga iarasi: "Doamne, câta mizerie. Fa ceva!"

În timpul noptii, Dumnezeu îi spuse direct: "Am facut deja ceva: te-am facut pe tine!"

 

(Bruno Ferrero)

Link to comment
Share on other sites

Parabolă

 

Prietenul meu şi cu mine am văzut odată un orb care şedea de unul singur la umbra templului.

- Priveşte, acela este omul cel mai înţelept din ţinutul nostru, zise prietenul meu, iar eu m-am apropiat de orb pentru a-i da bineţe.

După ce am discutat puţin, i-am zis:

- Iartă-mă că te întreb, dar de câtă vreme eşti orb?

- De când m-am născut, îmi răspunse.

- Şi pe ce cale a cunoaşterii te-ai îndreptat?

- Sunt astronom, îmi spuse.

Şi, punându-şi mâna pe piept, zise iar:

- Cercetez toate stelele, luna şi soarele de aici.

 

(Gibran]

Link to comment
Share on other sites

Iubire necondiţionată

 

Un tânăr fusese în război în Vietnam aproape 3 ani de zile. Într-un final se întoarce în America şi îşi sună părinţii la telefon.

- Mama, tata, mă întorc acasă, dar vreau să vă cer o favoare. Am un prieten foarte bun şi aş vrea să îl aduc acasă cu mine.

- Sigur, ne-ar face mare plăcere să îl cunoaştem, au spus părinţii.

- Mai e ceva ce ar trebui să ştiţi despre el; în timpul războiului a fost rănit foarte rău. A călcat pe o mină şi explozia l-a lăsat fără o mână şi un picior. Nu are unde să se ducă şi vreau să vină să stea cu voi acasă.

- Ne pare rău să auzim asta, fiule. Poate rezolvăm cumva să îi găsim unde să stea.

- Nu, vreau să stea împreună cu noi acasă.

- Fiule, îi răspunde tatăl, nu-ţi dai seama despre ce vorbeşti. Un om handicapat ca el înseamnă o povară foarte mare pentru noi. Avem şi noi vieţile noastre de trăit. Ce sens are să ne încărcăm viaţa cu unul ca el. Lasă-l în pace şi vino acasă. O să-şi găsească el unde să stea.

În acest moment, fiul închide telefonl brusc. Părinţii n-au mai auzit nimic de el de atunci. După câteva zile, au primit un telefon de la Poliţie care îi anunţa că fiul lor s-a sinucis aruncându-se de pe o clădire. Erau chemaţi să identifice trupul. Părinţii înmărmuriţi, au ajuns repede la morgă şi acolo au descoperit că într-adevăr, fiul lor era cel care murise. De asemenea au mai descoperit un lucru.

Băiatul lor avea doar o mână şi un picior.

 

Ne e atât de uşor să îi acceptăm şi să îi iubim pe cei care sunt amuzanţi, plini de viaţă, fără probleme, dar nu ne pasă de cei care ne pot încurca planurile, care au probleme, sau nimeni nu-i bagă în seamă. Suntem ipocriţi. Da, eu sunt unul din ei.

Link to comment
Share on other sites

Bogăţia sufletului

 

Legenda spune ca o femeie saraca cu un copil in brate, trecand pe langa o pestera a auzit o voce misterioasa care i-a spus:

Intra si ia tot ceea ce iti doresti, dar sa nu uiti ceea ce-i mai important. Aminteste-ti ca dupa ce vei iesi poarta se va inchide pentru totdeauna. Asa ca profita de aceasta oportunitate, dar nu uita ce-i mai important.

Femeia a intrat in pestera si a gasit multe bogatii. Fascinata de aur si bijuterii, a asezat copilul pe o stanca si a inceput sa stranga de zor tot ce putea duce.

Vocea misterioasa i-a vorbit din nou: “Ai doar 8 minute!”

Cand au trecut cele 8 minute, femeia, incarcata cu aur si pietre pretioase, a fugit afara din pestera si poarta s-a inchis.

Atunci si-a amintit ca a uitat copilul inauntru, iar poarta s-a inchis pentru totdeauna.

 

Bogatia a durat putin, iar disperarea pentru totdeauna.

 

La fel se intampla de multe ori si cu noi. Avem aproximativ 80 de ani pentru a trai in aceasta lume si o voce ne aminteste mereu: ”Nu uita ce e cel mai important!”

 

Si cele mai importante sunt valorile spirituale, familia si copii, viata, educatia, bunul simt, reputatia, dragostea, adevarul si demnitatea de om.

 

In schimb castigurile, bogatia, placerile materiale ne fascineaza intr-atat incat uitam de ceea ce e mai important.

 

Asa ne risipim timpul si dam la o parte esentialul: “Bogatia sufletului.”

 

Sa nu uitam niciodata ca viata in aceasta lume trece repede si ca moartea vine cand ne asteptam mai putin. Iar cand poarta vietii se inchide pentru noi, nu ne mai folosesc la nimic regretele.

 

Traim intr-o lume de probleme, nelinistiti, si toate numai pentru ca am uitat ce e cel mai important: “Bogatia sufletului!”

Link to comment
Share on other sites

Cum poţi fi strălucitor

 

Într-un sat trăia un ţăran care avea mult pământ. Braţe de muncă însă nu avea, deoarece trăia singur. Doar un vecin mai venea pe la el din când în când, dar nu pentru a-l ajuta, ci mai degrabă pentru a-l ţine de vorbă. Mult timp a stat pe gânduri ce să facă pentru a-şi lucra pământul cât mai uşor, mai bine şi mai repede. Deodată îi veni o idee: "Ce-ar fi dacă aş cumpăra un plug şi un cuţit de plug?! Grozavă idee!" Se duse deci la un fierar şi comandă un plug şi un cuţit de plug. Aici îi veni încă o idee: "Şi ce-ar fi să cumpăr două cuţite de plug. Cine ştie, poate voi avea nevoie de al doilea mai târziu?!" Ţăranul îşi cumpără tot ce-şi propusese să cumpere şi se întoarse acasă.

 

În drum spre casă, ţăranul îl întâlni pe vecinul său. Văzându-i lucrurile, vecinul îl întrebă: "De la cine ai cumpărat acest plug şi aceste cuţite de plug, atât de noi şi lucioase?" Ţăranul îi răspunse, după care fiecare îşi continuă drumul său. Ajungând acasă, ţăranul atârnă un cuţit de plug pe perete, iar pe celălalt îl montă imediat la plug. Apoi se duse la arat. Zilnic lucra cu acest plug.

 

După câteva săptămâni, pe când ţăranul abia ajuns acasă de la câmp se odihnea, vecinul său se gândi să-i facă o vizită. Veni şi după un schimb de cuvinte, aruncă o privire asupra cuţitului montat la plug. Era ca şi o oglindă, aşa de curat şi strălucitor era. Dar văzu pe perete şi un alt cuţit pe care ţăranul îl cumpărase în aceeaşi zi. Acesta era închis la culoare; era deja ruginit. Atunci vecinul îl întrebă pe ţăran: "Ei, cum se face că aceste două cuţite de plug arată aşa de diferit, doar le-ai luat împreună? Atunci ambele arătau la fel de frumoase. Acum însă cuţitul de plug, pe care l-ai folosit deja mai peste tot, chiar şi în mizeriile de tot felul, arată frumos, de parcă ar fi o oglindă, iar cuţitul pe care l-ai atârnat pe perete şi care nu a fost scos afară deloc, a ruginit". Ţăranul îi răspunse:

 

"Cine stă şi leneveşte

Iute-iute rugineşte,

Însă cine se jertfeşte,

Ca un soare străluceşte".

Link to comment
Share on other sites

O POVESTE CU TALC

 

Un barbat si o femeie erau casatoriti de peste 60 de ani.

Ei impartaseau totul si discutau despre orice. Nu aveau secrete unul fata de celalalt, cu exceptia unei cutii de pantofi pe care femeia o tinea pe dulapul ei de haine, si, despre care l-a atentionat pe sotul ei sa nu o deschida sau sa intrebe de ea vreodata.

In toti acei ani, el nici nu s-a gindit la cutie, dar intr-o zi, batrinica se imbolnavi foarte tare si doctorii ziceau ca nu prea mai are sanse sa se traiasca. Incercind sa puna toate lucrurile in ordine, batrinelul a luat cutia de pantofi de pe dulap si a pus-o linga patul sotiei sale..

Era si ea de acord ca era timpul sa afle si sotul ei ce era in acea cutie.Cind a deschis-o, in cutie erau doua papusi crosetate si o gramada de bani, in total vreo 25.000 de dolari. El a intrebat-o despre continutul acestei cutii.

- Cind ne-am casatorit, spunea ea, bunica mea mi-a spus ca secretul unei casatorii este sa nu te certi niciodata. Spunea ca intotdeauna cind ma suparam pe tine, sa tac din gura si sa crosetez o papusica...

Batrinelul era atit de impresionat, incit abia isi putea stapini lacrimile. Doar doua papusi erau in cutie! Ea fusese suparata numai de doua ori in toti acesti ani in care au trait impreuna.

Nu mai putea de fericit!

 

- Iubito, spuse el, inteleg existenta papusilor, dar toti acesti bani?

- Oh, zise ea, acestia sunt banii pe care i-am obtinut din vinzarea papusilor...

Link to comment
Share on other sites

"Persoanele fericite si implinite nu sunt neaparat cele care au tot ce-i mai bun din fiecare lucru, ci acelea care stiu sa faca ce-i mai bun din tot ceea ce au”.

 

Frumoasa poveste!

 

Cu mai bine de 17 ani in urma, eram in Franta cu sotia si cu un grup de copii de scoala, invitati de o biserica sa petrecem cateva zile de vacanta acolo.

Preotul ne spune urmaoarea poveste:

Un post de televiziune face urmatorul experiment.

Merge in tara si alege dintre tinerii intalniti o fata ce-si ducea viata linistita undeva intr-un colt uitat de lume. Fara scoala, saraca, fara griji isi ducea viata acolo. Nu se stie din ce traia.

Au invitat-o la ei, la televiziune, au filmat-o in situatia in care au luat-o, si au inceput sa o supuna unui program de educare, sa o imbrace, sa o duca la spectacole, etc. In general sa-i faca unele placeri pe care nu si le-ar fi satisacut niciodata.

Dupa catva timp, cand ei au crezut ca au facut destule pentru ea, si ca ar putea s-o prezinte la televiziune, punanad in fata in fata ceea ce a fost si ceea ce a devenit in scurt timp, animatorul emisiunii ii pune intrebarea finala:

Ei, acum, ce vrei sa faci? Ramai aici, in viata pe care ti-am deschis-o noi acum, sau te intorci de unde ai venit?

Raspunsul a fost prompt:

- Nu! Voi aveti aici placerea, eu acolo am fericirea.

 

Raspunsul a dat peste cap experimentul initiat de televiziune.

Link to comment
Share on other sites

O cale sigura catre iad

 

De-a lungul unei plimbari prin oras , doi prieteni au ajuns , fara sa isi dea seama , pe ulitele unui cartier rau famat , iar unul dintre ei , captiv in ghearele poftei carnale, a venit cu ideea de a agata niste prostituate.Celalalt nu a fost deloc incantat de aceasta sugestie , si si-a sfatuit amicul sa nu se lase in voia pacatului.

Dupa o mica disputa , cei doi s-au despartit , unul din ei intrand intr-o casa gazduind femei cu moravuri usoare, iar al doilea , plin de resentimente , indreptandu-se catre un templu pentru a citi sfintele scripturi.Desi hotarase sa intre intr-un locas sfant , acesta din urma nu isi putea scoate din minte dorinta lasciva a amicului sau.

Odata intrat in bordel , cel dintai a inceput sa fie macinat de remuscare fata de faptele pacatoase ce ii stateau inainte.Mintea lui era absorbita intru totul de maretia si moralitatea prietenului sau care se hotarase sa mearga la templu pentru a se indeletnici cu cele sfinte.Parerea de rau ca nu facuse acelsi lucru nu ii dadea deloc pace.

Cealalt , desi tinea in maini o carte religioasa in mijlocul unui templu , nu se gandea decat la ceea ce facea amicul lui in compania prostituatelor , acuzandu-i nimicnicia si firea slaba.

Pe neasteptate, a avut loc un cutremur care a curmat multe vieti, printre care si cele ale celor doi prieteni.

Din cauza aglomeratiei de suflete , ingerii raiului si iadului erau ocupati pana peste cap cu munca lor.Primul amic a fost luat in primire de ingerii cerului si a putut zari, la distanta , cum tovarasul sau era luat in stapanirea nemiloasa a ingerilor infernului."Trebuie sa fie o greseala " , a strigat el , plin de nedumerire ."Potrivit a ceea ce faceam fiecare dintre noi, eu ar trebui sa pasesc pe drumul spre iad, iar el ar merita sa fie acceptat fara rezerve in minunatele taramuri ale paradisului !"

"Noi nu facem decat sa respectam niste ordine , iar in aceasta privinta nu are cum sa se strecoare nici o greseala ", au replicat ingerii raiului.Omul nu s-a multumit insa cu aceste raspuns , asa ca i s-a oferit o explicatie : "In vreme ce mintea ta era preocupata de bunacuviinta prietenului tau aflat in templu , aplecat peste randurile unei carti sfinte , el gazduia in sinea lui gandurile rautacioase, incarcate de invidie, despre placerile tale necuviincioase."

 

Vocea ce ii raspundea a concluzionat : "Gandul meschin fata de ceilalti si din cale afara de inaltator fata de sine este o cale sigura catre iad !"

O poveste indiana despre karma si spiritualitate

Link to comment
Share on other sites

Super-market-ul lui Dumnezeu

din invataturile Parintelui Paisie Aghioratul, din Muntele Athos

 

Inainte cu mult timp mergeam in Autobuzul vietii. Si intr-o zi am vazut o placuţă pe care scria "Super-marketul lui Dumnezeu." Si am ramas surprins! Cand m-am apropiat, usa s-a deschis larg si m-am aflat inauntru. M-au intampinat lucratorii angajati. Si m-am umplut iarasi de uimire. Erau ingerasi! Unul dintre ei s-a apropiat zambind si mi-a dat un cos. "Cumpara cu intelepciune tot ce vrei!" - mi-a zis.

Erau de toate acolo. Intai de toate am pus in cosul meu multa Rabdare, pretioasa Iubire si Intelegere. M-am gandit:"Acestea iti trebuie mereu, oriunde te-ai duce".In continuare am luat o sacosa de Intelepciune si doua sacose cu Credinta. Sfantul Duh era peste tot si L-am lasat sa ma patrunda. M-am oprit putin, dar mai incolo am vazut Puterea, indinspensabila in luptă. "Imi trebuie insă si Binecuvantare, Smerenie si Recunostintă!", am gandit eu. Le-am procurat si pe acestea. In sfarsit , m-am apropiat de casa pentru plata. Cand am inaintat, insa, am vazut si Rugaciunea si Infranarea. Sigur aveam nevoie de amandoua, pentru ca stiam ca, odata iesit din magazin, aveam sa intalnesc pacatele. Pacea si Bucuria, precum si Doxologia erau in ultimul raft.

Deci m-am apropiat de casa si l-am intrebat pe inger:

- Cat datorez? Acela a zambit si mi-a spus cu simplitate:

- Ai luat toate cate ti-au trebuit?

- Da, i-am zis. Cat datorez?

A suras si mi-a zis din nou:

"Suma este platita demult. A platit-o Hristos Cel Intrupat, Cel Rastignit, Cel Inviat!"

 

Sursa: http://vestitorul.blogspot.com/search/l ... Aghioritul

Link to comment
Share on other sites

Aceasta povestire este dedicata NARCISEI!

 

 

Astazi... nu...

 

Vine tatal acasa si isi gaseste cei 3 fii inca imbracati in pijamale, jucandu-se in noroi iar cutii de carton si hartie de impachetat erau imprastiate peste tot prin curte. Portiera masinii sotiei sale era deschisa, la fel si usa de la casa si nici urma de caine. Intra in casa unde gaseste o dezordine si mai mare. O lampa era sparta, vopsea imprastiata pe pereti.

In living, televizorul urla foarte tare pe desene animate, pe jos erau jucarii si haine. In bucatarie chiuveta era plina cu vase, mancare era imprastiata pe masa, usa frigiderului larg deschisa, mancarea cainelui imprastiata peste tot, pe podea, sub masa un pahar spart. Urca scarile in graba calcand peste jucarii si haine, cautandu-si nevasta. De sub usa de la baie iesea apa. Intrand gaseste prosoape ude, kilometri de hartie igienica insirati pe jos si pasta de dinti imprastiata pe oglinda si pereti.

In dormitor isi gaseste sotia in pat, cu parul pe bigudiuri, citind o carte. Ea s-a uitat la el si a zambit intreband cum a fost ziua. El s-a uitat mirat la ea si a intrebat:

"Ce s-a intamplat azi aici?"

Ea a zambit din nou si i-a raspuns:

"Stii cum in fiecare zi te intorceai acasa si ma intrebai ce am facut eu toata ziua?"

"Da!" raspunse sotul.

"Ei bine, astazi... nu... n-am mai facut..."

Link to comment
Share on other sites

Urmele din copac

 

A fost odata un baietel cu un caracter foarte urat. Tatal lui i-a dat intr-o zi un saculet plin de cuie si i-a spus:

- Bate cate un cui in pomul din spatele gradinii de fiecare data cand te superi sau te certi cu cineva!

In prima zi baiatul a batut 37 de cuie. In saptamanile care au urmat a invatat sa se controleze si numarul cuielor batute in copac s-a micsorat de la o zi la alta.

Descoperise ca este mult mai usor sa te controlezi decat sa bati cuie intr-un copac!

In sfarsit a sosit ziua in care baiatul nu a mai batut niciun cui in pom. S-a dus prin urmare la tatal sau sa-i spuna ca nu a mai batut niciun cui in acea zi.

Tatal lui i-a spus atunci:

- Scoate cate un cui din pom pentru fiecare zi care trece fara sa iti pierzi rabdarea!

Zilele au trecut si in sfarsit baiatul a putut sa-i spuna tatalui ca a scos toate cuiele din pom. Tatal l-a condus pe baiat pana in fata pomului si i-a spus:

- Fiule, te-ai purtat foarte bine, dar priveste cate gauri sunt in copac! Nu va mai fi niciodata ca inainte…

 

Cand te certi cu cineva si cand ii spui lucruri urate ii lasi o rana, la fel ca aceasta…

Link to comment
Share on other sites

Parabolă…

 

Un biet mieluşel pe care maică-sa, oaia, abia de mi-l fătase, mi se aventură în crâng. Se proţăpi pe malul unei ape şi se adăpă cu nesaţ, apoi, când îl izbi foamea, cătă în jur după hrană. Când colo, să vezi ispravă! Se întâmplă să-l vază un lup furios care venea de la o întrunire electorală. Cu voce de justiţiar, acesta-i spuse:

- Vai mie! Ce-mi văd ochii! Un nichipercea care-mi tulbură apele! Apăi stăi, că-ţi arăt eu ţie!

- Stimate domn, îmi cer mii de scuze, dar cum să-ţi fi tulburat eu apele, când eu beau mult mai de la vale? îi spuse mieluşelul smerit.

- Ba o tulburi, îi răspunse lupul nervos. Şi ai făcut-o şi acum un an, când m-ai bârfit cu toate suratele din sat!

- Acum un an, şefule?! Păi nici nu eram născut. Eu mi-s mititel şi încă sug la ţăţa mămicii.

- Mă rog, este posibil să fi fost vreun frate de-al tău…

- Dar, nene, mă jur că nu am fraţi, pe sf…

- Ciocu’ mic! N-are-a-face dacă ai fraţi ori nu, tot unul de-al tău a fost, spuse lupul şi se învârti pe călcâie, arătându-şi colţii. Sunteţi la fel de pişicheri cu toţii –ciobani, oi şi dulăi. Cu toţii mă hăituiţi şi mă-mpilaţi! Am şi eu doar un singur biet viciu – mi-e foame mereu, dar faţă de alţii, este un viciu minor.

Şi lupul n-a mai stat la discuţii. L-a dus în pădure şi l-a mâncat.

 

Aşa-i şi astăzi, iubiţilor: nevinovaţii sunt mâncaţi de lupi, iar lupii-şi urlă nevinovăţia… Deci, dacă veţi fi însetaţi, fiţi cu băgare de seamă din care apă beţi…

Link to comment
Share on other sites

Parabolă

 

Un maestru zen se plimba pe stradă, când un om a ieşit brusc dintr-un gang şi cei doi s-au izbit puternic unul de celălalt. Străinul şi-a ieşit din minţi de furie. Maestrul a făcut o mică plecăciune, a zâmbit amabil şi i-a spus:

- Prietene, nu ştiu care dintre noi este răspunzător de această întâlnire bruscă. Nu am intenţia să-mi pierd timpul făcând investigaţii în această direcţie. Dacă a fost vina mea, îmi cer iertare. Dacă a fost vina ta, consideră-te iertat.

După care a zâmbit din nou şi şi-a văzut de drum…

Link to comment
Share on other sites

Parabolă

 

Un maestru zen se plimba pe stradă, când un om a ieşit brusc dintr-un gang şi cei doi s-au izbit puternic unul de celălalt. Străinul şi-a ieşit din minţi de furie. Maestrul a făcut o mică plecăciune, a zâmbit amabil şi i-a spus:

- Prietene, nu ştiu care dintre noi este răspunzător de această întâlnire bruscă. Nu am intenţia să-mi pierd timpul făcând investigaţii în această direcţie. Dacă a fost vina mea, îmi cer iertare. Dacă a fost vina ta, consideră-te iertat.

După care a zâmbit din nou şi şi-a văzut de drum…

 

Avantajul matinalitatii, categoric binemeritat.

 

08/09 noaptea

 

"Exista un demers cel putin la nivel de intentie privind schimbarea motivului suspendarii mele,

in loc rasism, atitudine motivata aproximativ rasista.

Asta ca sa incetam stupizenia discutiei. E inadmisibil sa pui o asemenea eticheta unei actiuni

(postarea unei pareri) indreptata inspre un comportament cel putin suspect si nu impotriva unei persoane sau a unui grup. "

punct.

 

 

 

 

 

 

 

Link to comment
Share on other sites

Avantajul matinalitatii, categoric binemeritat.

 

08/09 noaptea

 

"Exista un demers cel putin la nivel de intentie privind schimbarea motivului suspendarii mele,

in loc rasism, atitudine motivata aproximativ rasista.

Asta ca sa incetam stupizenia discutiei. E inadmisibil sa pui o asemenea eticheta unei actiuni

(postarea unei pareri) indreptata inspre un comportament cel putin suspect si nu impotriva unei persoane sau a unui grup. "

punct.

 

Doamne, dupa ce c-am dat peste niste insomnii de la o vreme-ncoace, de ma scol mult mai aiurita decat la culcare, mai vine si RoAp cu incalciturile lui , eu imi facui onest datoria de forumist, citii de 11 ori postarea :rules: si gandesc ca nu-i vreun motiv de suparare, citatul nu-i apartine lui RoAp, l-o fi gasit si el in drum spre casa sau l-o fi imprumutat pe post de umbrela. Al lui RoAp este doar ultimul cuvant, punct, ca-i lipsesc ingraditurile. Punctul e de bine. Mai rau era daca punea punct si virgula, doua puncte, puncte de suspensie, chestii de-astea care semnalizeaza o continuare...

 

Ia pleaca tu cu rasismul de pe topicul lui Big, ti-am pastrat rand dupa mine pe topicul ala cu reclamatii...

 

Link to comment
Share on other sites

Doamne, dupa ce c-am dat peste niste insomnii de la o vreme-ncoace, de ma scol mult mai aiurita decat la culcare, mai vine si RoAp cu incalciturile lui , eu imi facui onest datoria de forumist, citii de 11 ori postarea :rules: si gandesc ca nu-i vreun motiv de suparare, citatul nu-i apartine lui RoAp, l-o fi gasit si el in drum spre casa sau l-o fi imprumutat pe post de umbrela. Al lui RoAp este doar ultimul cuvant, punct, ca-i lipsesc ingraditurile. Punctul e de bine. Mai rau era daca punea punct si virgula, doua puncte, puncte de suspensie, chestii de-astea care semnalizeaza o continuare...

 

Ia pleaca tu cu rasismul de pe topicul lui Big, ti-am pastrat rand dupa mine pe topicul ala cu reclamatii...

 

Ii citat scris de mine.

 

Am sa tin cont de recomandarea de a pleca de aici.

 

Link to comment
Share on other sites

MIREASMA DE MERE COAPTE

 

Afară începuse să ningă, iar ea privea pe fereastră aşteptând. În sufletul ei, de câteva ierni, cădeau fulgi frumoşi şi liniştiţi. Zâmbi. De dimineaţă se învârtea prin casă fără veun motiv anume, asemeni unei şcolăriţe. Totul era aproape perfect, dar ea vroia mai mult de atât, deşi ştia că, perfecţiunea se întâmpla doar în clipa în care el intra în casă umplând totul în jur de căldură şi zâmbet senin. Se apropie de bucătărie când de afară, auzi motorul unei maşini. Apoi, auzi trântindu-se portiera. Trase aer în piept, se îmbujoră şi numără până la douăzeci şi unu. Alergă la uşă aşa cum nu a alergat niciodată. Deschise, iar lumea ei se contură atât de frumos. Se aruncă în braţele lui şi rămase o vreme ascunsă acolo.

Intră. Mereu găsise acolo tot ce avea nevoie sufletul lui pentru a fi liniştit. Atinse în treacăt un ornament ca şi când ar fi vrut să ia cu el o amintire vie.

Îl ajută să îşi aşeze hainele pe cuier şi îi culese din privire toate strălucirile în care se oglindea ea ... apoi, i le dădu înapoi înmiite, lăsându-l să-i iubească fruntea şi buzele, iar ea le iubi pe ale lui.

Intrară în sufragerie, unde cafeaua îi aştepta ca de obicei, aburindă. Îl întrebă dacă i-au trecut toate când a trecut pragul, deoarece, dacă nu au trecut, vroia să le asculte..., să treacă.

În timp ce el sorbea din cafea, îi aduse mâncarea şi se aşeză în faţa lui, să poată să-l privească. Îl privea pe sub gene cum mânca şi până şi acest gest simplu se transforma într-o mare bucurie pentru ea.

"Bine că măcar îi place şi mănâncă!", gândi ea, amintindu-şi zilele lui grăbite în care mânca în fugă sau aproape deloc.

Din cuptor, se împrăştia în jur o mireasmă de mere coapte şi scorţişoară. Ea se gândi că pe lângă ştrudelele cu mere i-ar face plăcere să guste şi din prăjitură. Zâmbi din nou.

"Dacă nu o să-i placă, am şi ştrudel..."

Dar, i-a plăcut. Oricum şi dacă nu i-ar fi plăcut, nu i-ar fi spus. Îi plăcea să o vadă zâmbind fericită şi bucuroasă de tot şi toate. Niciodată nu-l întrebase nimic. Nu îl întreba unde merge după ce trece pragul. Nu îl întreba cu cine se întâlneşte sau a cui frunte o mai iubeşte. Ea...îl iubea fără întrebări. Frumos şi tăcut. Se bucura de toate clipele lor, aşteptându-le pe celelalte... fără tristeţe, fără păreri de rău, fără regrete. Oftă.

Ea îl privi cu buzele strânse. Ştia câte griji îl măcinau şi câte întrebări. Încerca de fiecare dată să-i mai şteargă din norii de pe frunte, dar ştia că orice ar face ea, ei vor exista mereu acolo..., sub tâmplele lui frumoase. Uneori însă..., reuşea să-i alunge.

În cameră se auzea o muzică lină şi frumoasă. El zâmbi. Mereu se fâstâcea spunându-i că nu ştie să danseze, dar cu ea făcea cei mai frumoşi paşi de blues. Zbura. O privea, iar paşii veneau de la sine.

"Cred că aici, fluturii fac totul...", gândi el.

După un timp, se opriră şi se uitară lung, unul la altul. Ea încremeni o clipă. Înţelesese deja, dar nu îi spuse nimic. Înghiţi uşor, toată teama. Ieşi până afară, apoi se întoarse şi privind împreună filmul lor.., .a nu ştiu câta oară, adormi cu capul la el pe genunchi.

Când se trezi, el nu mai era, dar, mireasma de mere coapte, pătura aşezată cu grijă peste umerii ei, căldura ce i-a rămas peste frunte şi fluturii..., toate îi arătau cât de liniştit ningea în sufletul ei, în timp ce el..., gonea pe şosea, rupându-se în mii de bucăţi.

Ochii i se împăienjeniră. Trase maşina pe marginea drumului şi îşi sprijini fruntea de volan. Rămase o vreme aşa, apoi, îşi ridică privirea spre scaunul din dreapta. Pe scaun era un coşuleţ plin cu ştrudele cu mere calde..., iar agăţat de el se clătina un bilet. Întinse mâna tremurător...şi luându-l citi:

"Despărţirile şi drumurile fără întoarcere sunt doar atunci când sufletul nu mai cunoaşte drumul spre casă... spre locul unde el, s-a simţit...acasă!"

Cu ochii înlăcrimaţi luă un ştrudel şi privi pe fereastră. Afară ningea cu fulgi mari, iar ea era peste tot...dansa şi râdea.

Afară începuse să ningă, iar ea privea pe fereastră aşteptând. Peste părul ei, căzuseră fulgi de asemenea, dar ea..., tot aştepta. Casa era la fel de aranjată, cafeaua călduţă, iar melodia se auzea lin din sufragerie. În timp ce se apropie de fereastră, ... , auzi motorul unei maşini. Apoi auzi trântindu-se portiera. Trase aer în piept, se îmbujoră şi numără până la douăzeci şi unu. El nu ajunse. Ea...tăcu înfrigurată pentru prima dată. În uşă se auzi o bătaie înceată. Tresări. Deschise, iar lumea ei se contură atât de frumos. Privindu-l, zâmbi plângând.

- Pot să intru? Mi s-a golit coşuleţul de ştrudele şi m-am gândit că ..., poate... Sper doar să nu-mi dai tot din alea de data trecută. După atâţia ani cred că s-au....

Ea se ridică pe vârfuri şi îi puse mâna pe buze. Îi atinse părul grizonat, faţa, ochii, buzele şi se ghemui din nou în braţele lui.

- Ani? Ţi s-a părut iubitule..., au fost doar clipe!

Din cuptor se împrăştia în jur o mireasmă de mere coapte şi scorţişoară, iar din sufletele lor se împrăştia iubire şi linişte.

Link to comment
Share on other sites

Povestea fulgului de zapada care s-a indragostit de o crenguta de brad

 

Îi plăceau înălţimile. Îi plăcea să fie vecin cu Stelele, să locuiască în Castelul Cerului, să privească Lumea de sus şi să se mire cât e de mică. O iubea pe Mama Iarna şi îi plăceau poveştile pe care le spunea ea fiecărui fulg ce se năştea. Îi plăceau înălţimile, bineînţeles. Fiecărui frate-fulg îi plăceau. Dar micuţului Fulguşor îi plăcea cel mai mult zborul. Zile întregi visa cum se-aruncă îndrăzneţ pe Pământ, cum oamenii îl aplaudă când coboară, cum dansează vesel şi face giumbuşlucuri, cum este încoronat Regele Fulgilor de Nea. Ce mândră va fi mama de el!

- Şi ce senzaţie! Suspină Fulguşor cu capul în mânuţele lui subţirele, ce senzaţie trebuie să ai când cazi! Se gândi el şi o lacrimă ca de cristal i se prelinse din ochişori.

- Dacă mai plângi mult, ai să te topeşti şi-ai să ajungi pe Pământ ca o biată picătură de ploaie, chicoti Cea-Mai-Frumoasă-Steluţă-De-Zăpadă privindu-l cu drag.

- Eu n-am să mă topesc, spuse Fulguşor. Eu am să zbor şi-am să dansez în aer şi toţi oamenii mă vor aplauda şi se vor aduna să mă vadă cum cad. Am să cad în părculeţul ăla verde de-acolo, ştiai? O să dansez în jurul brăduţului din mijlocul parcului, o să dansez şi-o să mă învârt până am să obosesc… apoi am să mă aşez pe Crenguţa aia de brad şi-am să-i fur o sărutare.

Cea-Mai-Frumoasă-Steluţă-De-Zăpadă se înfurie:

- Ba n-ai să cazi pe Crenguţa aia de brad. Nici măcar n-ai să dansezi în Parcul ăla. Mama Iarna o să se înfurie şi-o să te pedepsească dacă ai să te abaţi de la drumul nostru. Noi doi trebuie să cădem împreună, ai uitat? Şi Cea-Mai-Frumoasă-Steluţă-De-Zăpadă se îndepărta furioasă… şi Fulguşor continua să viseze la clipa când va fura o sărutare Crenguţei…

- Veniţi, copii, striga Mama Iarna. A venit momentul să faceţi ce v-am învăţat.

Şi Iarna îşi adună toţi fulgii, îi sărută pe fiecare pe frunte şi ei deveniră albi-albi, strălucind de mândrie şi de voie bună. Apoi fiecare fulg se aşeza la locul lui şi Iarna le dădea avânt pe rând, unul după altul, ca să cadă aşa cum îi învăţase.

Cea-Mai-Frumoasă-Steluţă-De-Zăpadă şi Fulguşor au pornit deodată. Trebuiau să zboare, să facă un drum lung şi să se unească deasupra unei fabrici de zahăr.

- Yupiiiiiiiiii, striga Cea-Mai-Frumoasă-Steluţă-De-Zăpadă fericită… Grăbeşte-te, Fulguşor, trebuie să aterizăm deodată pe Pământ.

Dar Fulguşor se îndepărta, se îndepărta mereu.

- Nu te abate de la drumul tău! Mama Iarna o să te pedepsească! striga zadarnic Cea-Mai-Frumoasă-Steluţă-De-Zăpadă, în timp ce Fulguşor se îndepărta, se îndepărta mereu.

Fulguşor nu o mai auzea. Se avântă cu curaj spre Parc, hotărât să fure sărutarea Crenguţei. Simţea în stomac ceva, ca un ghem, ca un gol care creştea şi creştea şi, pentru o clipă, bietul fulg s-a temut că se topeşte şi că nu va mai ajunge la Crenguţă.

- Nu te abate de la drumul tău, îi şopti Vântul încercând să-l împingă.

- Lasă-mă, ţipă Fulguşor şi se avântă cu şi mai mare viteză spre Parc.

- Nebunule! Se supără Vânt şi-l lasă să zboare încotro vroia.

Şi micuţul fulg zbura, zbura mereu… în curând avea să ajungă în Parc. Vedea deja băncile, vedea Brăduţul cu crenguţele lui, o vedea pe Crenguţă.

“Doamne, e mult mai mare decât mi-o aminteam, îşi spuse Fulguşor. Sper să nu mă înghită când o sărut.”

- Bună dimineaţa, Crenguţă, strigă el. Am venit la tine.

Veselă, Crenguţa se foi în bătaia Vântului:

- Bună dimineaţa, străine. Cine eşti şi de unde mă cunoşti?

- Eu sunt Fulguşor, am să dau un spectacol pentru oameni, în curând. Te cunosc de când m-a făcut Mama Iarna, de când am deschis prima dată ochii. Te-am văzut şi m-am îndrăgostit de tine.

Crenguţa scoase un clinchet vesel:

- De unde vii şi pentru ce?

- Vin din Regatul Cerului, unde stăteam împreună cu fraţii mei – Fulgii, cu Norii Pufoşi, cu Picăturile de Ploaie, cu Stelele şi cu Depărtările Albastre. Am venit ca să-ţi fur o sărutare.

- Nimeni nu mi-a mai furat vreodată o sărutare, râse Crenguţa. Nu ţi-e teamă că am să te înţep? Vezi tu, eu am o mulţime de ace verzi – se scutură mândră – poate fi periculos să mă superi.

- Ba nu poate. Eu am să dau un spectacol atât de frumos, încât ai să te îndrăgosteşti de mine şi ai să vrei sa te sărut. Apoi ai să mă ţii în braţele tale şi eu am să strălucesc pe crenguţa ta.

Şi Fulguşor începu să se rostogolească în aer, să sară, să se învârtă şi să danseze cum ştia el mai frumos.

- Ningeeeeeeeeee! Strigau copiii din Parc, întinzând braţele în sus şi încercând să prindă fulgii de zăpadă.

- Mamă, tată, priviţi! Strigă o copilă cu năsucul roşu, arătând spre Fulguşor.

Iar Fulguşor dansa, se-nvîrtea, sărea şi se rostogolea în aer, fericit…

- Ţi-am spus eu că oamenilor o să le placă spectacolul meu, îi spuse el Crenguţei, făcând un triplu-salt minunat, aşa cum îl învăţase Iarna. Eram cel mai bun dansator, acolo, în Regatul Cerului. Mama Iarna vroia ca eu să mă unesc cu Cea-Mai-Frumoasă-Steluţă-De-Zăpadă, îi şopti el cu mândrie.

- Îmi pare bine că nu ai făcut-o. Te iubesc, Fulguşor, te iubesc şi te-aştept de când eram într-un mugur, oftă Crenguţa. Iartă-mă că nu te-am cunoscut mai devreme. Dacă tu nu m-ai fi strigat, n-aş fi ridicat niciodată ochii spre cer şi m-aş fi uscat fără să iubesc niciodată.

Şi Fulguşor alunecă lin pe Crenguţă, furându-i o sărutare.

- Nu-i aşa că noi doi o să fim împreună pentru totdeauna? îl îmbrăţişa Crenguţa, fericită.

- Pentru totdeauna, repetă Fulguşor şi-şi spuse în sinea lui că a meritat… a meritat tot drumul, toate zilele în care a visat să ajungă aici, toate speranţele pe care nu a lăsat pe nimeni să i le frângă. A meritat… era mult mai fericit decât işi imaginase…

Dar fericirea lor a durat doar o dimineaţă. Furioasă, Iarna l-a certat pe Fulguşor:

- Copil neascultător, de ce te-ai abătut de la drumul tău?

Şi, supărată, Iarna a plecat din Parc.

- Nu pleca, a rugat-o Fulguşor, simţind cum se topeşte. Te rog, nu pleca încă…

- Fulguşor, plângea Crenguţa, văzându-l cum se transformă într-o picătură de apă. Rămâi cu mine, dragul meu, rămâi cu mine pentru totdeauna…

Şi Crenguţa plângea, plângea întruna, văzând cum i se topesc pe rând toţi fulgii de zăpadă care o împodobiseră atât de frumos. Plângea şi îşi frângea mânuţele în bătaia Vântului, văzându-l pe Fulguşor tot mai moale, tot mai transparent…

- Nu pleca, te iubesc! Noi doi trebuia să fim împreună pentru totdeauna, plângea Crenguţa…

Dar Fulguşor a căzut odată cu primele Raze ale Lunii… A fost ultima picătură de ploaie care a părăsit-o pe Crenguţă. Disperată, ea a întins mânuţele, s-a chinuit să îl prindă şi să îl tragă înapoi în braţele sale, dar el a alunecat şoptindu-i cu glasul stins:

- Te iubesc, Crenguţă, am să te iubesc întotdeauna…

Şi, în lumina Lunii, Fulguşor a strălucit pentru ultima dată, dansând cu ultimele puteri, în drumul lui spre Pământ.

- Nu plânge, Crenguţă, am fost cel mai fericit fulg din Regatul Cerului, îi şoptea Pământul în fiecare dimineaţă.

- Am să te iubesc, Fulguşor, am să te iubesc pentru totdeauna, plângea Crenguţa scuturându-se de rouă, de picăturile de ploaie şi de oricine încerca să-i mai fure o sărutare…

Link to comment
Share on other sites

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Paste as plain text instead

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

Loading...

×
×
  • Create New...