Jump to content
Vesperala Forum
BigDefender

Povestiri cu tâlc

Recommended Posts

Da culoare vietii tale!

 

Se spune ca intr-un timp nu existau culori totul era incolor..anotimpurile nu veneau de acasa cu nimic care sa dea culoare..si toata situatia asta a persistat pana cand unul dintre oameni si-a facut curaj si a deschis ochii.Vazand cate culori exista i s-a facut frica sa nu orbeasca de atata frumos si i-a inchis la loc, dar din nefericire, le-a spus celorlalti de minunea pe care o traise. Astfel, tot mai multi oameni au deschis ochii, bucurandu-se de caramiziul toamnei, de verdele primaverii, de albul iernii, de ploile verii. Dar cel care facuse primul acest lucru a fost blestemat sa nu poata sa mai vada niciodata pentru. ca daca inainte exista speranta ca cineva sa vada, indata ce el a inchis ochii, speriat, certifica faptul ca oamenii nu erau inca pregatiti sa deschida un nou capitol: al culorii.Noroc ca nu a putut fi egoist pana la capat si noroc ca au gasit si altii curajul lui. Stiu ca este de-a dreptul infiorator cand te pierzi cateodata in albastrul marii sau in aramiul amurgului. Dar mai stiu si ce inseamna sa vrei sa le vezi si sa poti face asta decat apeland la amintiri. Si asta, pentru ca nu mai ai curajul de-a deschide lumii ochii tai, peste tine asternandu-se mantia neagra a fricii de orbire .

Nu zic decat un singur lucru: da culoare vietii tale, daca nu vrei sa orbesti!!

 

De la Camelia C :hurray:

Share this post


Link to post
Share on other sites

Cele trei porti

 

Un rege avea un fiu destept si curajos. Ca sa-l pregateasca pentru a infrunta viata, il trimise la un batran intelept.

-Lumineaza-ma: ce trebuie sa stiu in viata?

-Vorbele mele se vor pierde precum urmele pasilor tai pe nisip. Dar o sa-ti dau totusi cateva sfaturi. In drumul tau prin viata vei intalni trei porti. Citeste ce scrie pe fiecare dintre ele. O dorinta mai puternica decat tine te va impinge sa le urmezi. Nu incerca sa te intorci, caci vei fi condamnat sa retraiesti din nou si din nou ceea ce incerci sa eviti. Nu pot sa-ti spun mai mult. Tu singur trebuie sa treci prin asta, cu inima si cu trupul. Acum du-te Urmeaza drumul acesta drept din fata ta.

Batranul intelept disparu si tanarul porni pe drumul vietii.

Nu dupa mult timp, se gasi in fata unei porti mari, pe care se putea citi: SCHIMBA LUMEA.

Asta era si intentia mea, gandi printul, caci chiar daca sunt lucruri care imi plac pe aceasta lume, altele nu-mi convin deloc.Atunci incepu prima sa lupta. Idealul sau, abilitatea si vigoarea sa il impinsera sa se confrunte cu lumea, sa intreprinda, sa cucereasca, sa modeleze realitatea dupa dorinta sa. El gasi placerea si betia cuceritorului, dar nu si alinarea inimii. Reusi sa schimbe cateva lucruri, dar multe altele ii rezistara. Anii trecura. Intr-o zi il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:

-Ce-ai invatat tu pe acest drum?

-Am invatat sa deosebesc ceea ce e in puterea mea de ceea ce imi scapa, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine.

-Bine, zise batranul. Utilizeaza-ti fortele pentru ceea ce sta in puterea ta si uita ceea ce-ti scapa printre degete. Si disparu.

Putin dupa aceasta intalnire, printul se gasi in fata celei de-a doua porti pe care statea scris: SCHIMBA-I PE CEILALTI.

Asta era si intentia mea, gandi el. Ceilalti sunt sursa de placere, bucurii si satisfactii, dar si de durere, necazuri si frustrari. El se ridica deci contra a tot ce-l deranja sau nu-i placea la cei din jurul sau. Incerca sa le patrunda in caracter si sa le extirpeze defectele. Aceasta fu a doua lupta a sa. Intr-o zi, pe cand medita asupra utilitatii tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalti, il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:

-Ce ai invatat tu, deci, pe acest drum?

-Am invatat ca nu ceilalti sunt cauza sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfactiilor sau infrangerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumina. In mine prind radacina toate aceste lucruri.

-Ai dreptate, spuse batranul. Prin ceea ce ceilalti trezesc in tine, ei te descopera in fata ta. Fii recunoscator celor care fac sa vibreze in tine bucuria si placerea, dar si celor care fac sa se nasca in tine suferinta sau frustrarea, caci prin ei viata iti arata ce mai ai inca de invatat si calea pe care trebuie s-o urmezi.

Nu dupa multa vreme, printul ajunse in fata unei porti pe care scria: SCHIMBA-TE PE TINE INSUTI.

Daca eu sunt cauza problemelor mele, atunci inseamna ca asta imi ramane de facut, isi zise el si incepu lupta cu el insusi. El cauta sa patrunda in interiorul sau, sa-si combata imperfectiunile, sa-si inlature defectele, sa schimbe tot ce nu-i placea in el, tot ce nu corespundea idealului sau. Dupa cativa ani de lupta cu el insusi, dupa ce cunoscu cateva succese dar si esecuri si rezistenta, printul il intalni iarasi pe batranul intelept, care-l intreba:

-Ce ai invatat tu pe acest drum?

-Am invatat ca exista in noi lucruri pe care le putem ameliora, dar si altele care ne rezista si pe care nu le putem invinge.

-Asa este, spuse batranul.

-Da, dar m-am saturat sa lupt impotriva a tot, a toti si chiar impotiva mea! Oare nu se termina niciodata? Imi vine sa renunt, sa ma dau batut si sa ma resemnez.

-Asta va fi ultima ta lectie, dar inainte de a merge mai departe, intoarce-te si contempla drumul parcurs, raspunse batranul si apoi disparu.

Privind inapoi, printul vazu in departare spatele celei de-a treia porti pe care statea scris: ACCEPTA-TE PE TINE INSUTI. Printul se mira ca n-a vazut cele scrise atunci cand a patruns prima data prin acea poarta, dar in celalalt sens. In lupta devenim orbi, isi spuse el. Si mai vazu zacand pe jos, peste tot in jurul lui, tot ce a respins si a invins in lupta cu el insusi: defectele, umbrele, frica, limitele sale. Le recunoscu pe toate si invata sa le accepte si sa le iubeasca. Invata sa se iubeasca pe el insusi, fara sa se mai compare, sa se judece, sa se invinovateasca. Il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:

-Ce-ai invatat in plus pe acest drum?

-Am invatat ca urand sau detestand o parte din mine inseamna sa ma condamn sa nu fiu niciodata de acord cu mine insumi. Am invatat sa ma accept in totalitate, neconditionat.

-Bine, acesta este primul lucru pe care nu trebuie sa-l uiti in viata, acum poti merge mai departe.

Printul zari in departare cea de-a doua poarta, pe spatele careia scria ACCEPTA-I PE CEILALTI. Si in jurul lui recunoscu toate persoanele pe care le-a intalnit in viata sa, pe cei pe care i-a iubit si pe cei pe care i-a urat, pe cei pe care i-a ajutat si pe cei pe care i-a infruntat. Dar spre surpriza sa, acum era incapabil sa le vada imperfectiunile, defectele, lucrurile care altadata il deranjau enorm si impotriva carora luptase. Batranul intelept aparu din nou si-l intreba:

-Ce-ai invatat mai mult decat prima data pe acest drum?

-Am invatat ca fiind in acord cu mine insumi, nu mai am nimic de reprosat celorlati si nici nu ma mai tem de ei. Am invatat sa-i accept si sa-i iubesc asa cum sunt.

-Bine, acesta este cel de al doilea lucru pe care trebuie sa-l tii minte. Continua drumul.

Printul zari prima poarta, prin care trecuse cu mult timp in urma, si vazu ceea ce era scris pe spatele ei: ACCEPTA LUMEA. Privi in jurul sau si recunoscu acea lume pe care a dorit s-o cucereasca, s-o transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumina si frumusetea tuturor lucrurilor, de perfectiunea lor. Era totusi aceeasi lume de alta data. Oare lumea se schimbase, sau privirea sa? Atunci se ivi batranul, care-l intreba:

-Ce-ai invatat pe drumul acesta?

-Acum am invatat ca lumea este oglinda sufletului meu. Ca eu nu vad lumea, ci ma vad in ea. Cand sunt fericit, lumea mi se pare minunata, cand sunt necajit, lumea imi pare trista. Ea nu este nici vesela, nici trista. Ea exista, atat. Nu lumea ma necajea, ci starea mea de spirit si grijile pe care mi le faceam. Am invatat sa o accept fara sa o judec, fara nici o conditie.

-Acesta este cel de al treia lucru important pe care nu trebuie sa-l uiti. Acum esti impacat cu tine, cu ceilalti si cu lumea! Esti pregatit sa pornesti spre ultima incercare: trecerea de la linistea implinirii, la implinirea linistii, spuse el si disparu pentru totdeauna.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Saul si David

 

David, un tânăr păstor, a fost adus la curtea regelui Saul şi în scurtă vreme a devenit favoritul tuturor. Odată, pe când toţi curtenii erau adunaţi, el a cerut voie regelui să cânte la harpa, care se afla lângă tronul lui. Regele i-a spus :

N-are rost, au mai încercat şi alţii şi n-au putut!

David a insistat. Când a atins corzile harfei s-a auzit o muzică atât de minunată,încât toţi au izbucnit în lacrimi. Corzile fremătau la atingerea mâinilor lui, ca o fiinţă vie. Regele s-a mirat:

Cum se face că la alţii, harfa a rămas mută, iar tu ai putut cânta?

Toţi ceilalţi au vrut să cânte propriile lor cântece. Dar harfa s-a împotrivit. Eu am cântat propriul ei cântec. I-am adus aminte de vremurile frumoase, când era copac în pădure, când păsărelele ciripeau printre ramurile lui, iar frunzele i se scăldau în soare...şi aţi auzit cu toţii veselia harpei. Apoi i-am mărturisit mila mea, pentru suferinţa, prin care a trecut în acea groaznică zi, când oamenii au doborât copacul. Am asigutat-o că moartea copacului nu a fost zadarnică, pentru că din lemnul lui s-a făcut o harfă, care bucură sufletele oamenilor şi se pot cânta imnuri de slavă lui Dumnezeu...

 

Harpa a înţeles toate acestea... şi mi-a raspuns...cântecul ei.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Preotul si Ingerul

 

Un preot, într-o noapte, după o beţie a căzut şi în păcatul trupesc. Dimineaţa la insistenţele unui boier foarte respectat, a intrat a doua zi în altar să săvârşească Sfânta Liturghie. Atunci a apărut un înger, care l-a certat pentru că spurcat fiind a îndrăznit să intre în altar. Preotul s-a mâniat şi i-a strigat:

Fiindcă aşa mă înfricoşezi să fii afurisit!

În clipa aceea îngerului i-au căzut aripile şi a rămas ca simplu om în biserică.

După o vreme murind un om, preotul a mers să-l înmormânteze şi minune mare, mortul a vorbit, dezvăluind tuturor păcatul preotului. Din clipa aceea nimeni n-a vrut să mai aibe de a face cu el.

Preotul şi preoteasa lui s-au sfătuit şi au hotărât să plece undeva, unde nimeni nu-i cunoştea. Preotul a trăit cam 370 de ani, trebuind să-şi îngroape mai multe soţii şi copii şi fiind sortit singurătăţii.

Odată a stat de vorbă cu un arhiereu sporit, căruia i-a mărturisit toată povestea şi mai ales păcatul său, care l-a condamnat la o viaţă nefiresc de lungă. Arhiereul a înţeles că preotul era legat de îngerul, pe care îl afurisise. L-a ajutat să ajungă în locul unde fusese târgul. Dar locul se pustiise. Cu greu au găsit locul bisericii, si pe locul altarului l-a găsit pe înger.

Tot mai trăieşti sărmane preot?

Dar tu, îngere, tot aici?

Să ne iertăm unul pe altul! a zis îngerul.

Binecuvântează şi iartă, îngere!

Dacă te iert eu întâi, tu, preotule, te risipeşti şi eu rămân aici pe pământ!

Te iert îngere!

Pe dată, îngerul a căpătat aripi şi a început să urce la cer. A întors faţa către prot şi i-a spus cu mare dragoste:

Te iert, omule!

 

Pe dată, preotul s-a prefăcut în ţărână, iar arhiereul, care toate văzuse şi auzise, a povestit totul spre folosul oamenilor...

Share this post


Link to post
Share on other sites

Ajutorul Divin...

 

"De aceea va spun: Nu va ingrijorati pentru viata voastra...

Tatal vostru cel Ceresc, stie de ce lucruri aveti trebuinta..."

Matei 6:25, 32

 

In luna septembrie a anului in care s-a nascut cel de-al doilea copil al nostru, eu si sotul meu ne-am mutat dintr-un orasel mic, intr-unul mai mare...eram tineri si nu aveam bani de buzunar, asa ca am inchiriat o rulota pe care am instalat-o in padurea de la marginea orasului. La scurt timp, sa nascut fiul meu Steve, cu doua saptamani inainte de termen si cantarind mai putin de 2 kg. Copiii acestia au nevoie de ingrijiri speciale, dar care costa foarte mult...stiind ca mai aveam de platit si spitalizarea, pe langa cheltuielile pentru casa noua, ne intrebam cum o sa putem achita datoriile imense pe care le acumulaseram...Dar stiam ca Domnul ne va ajuta si ca ne vom descurca, intr-un fel sau altul.

Casa noastra cea noua era mica si izolata, dar imi placea la nebunie...copacii ne inconjurau cu ramurile lor bogate si singurii nostri vecini erau ratonii si veveritele. Imi placeau si plimbarile lungi pana la magazin, desi aveam de parcurs un kilometru si jumatate pana la drumul principal, inca 800 de metri pana la telefonul public si inca pe atat pana la magazin. Drumul pana acolo si inapoi era de 6 km...Imi asezam copii in carucior si porneam intr-o aventura de neuitat, ca sa cumparam paine si lapte, nestiind niciodata ce pasari salbatice si ce animalute vom intalni pe drum...

Intr-o dimineata, la inceputul lunii decembrie, m-am trezit intr-o lume cu totul noua. In timpul noptii, o furtuna de zapada transformase padurea noastra intr-un univers magic, cu nea imaculata ce acoperea pamantul si gardurile si cu turturi de cristal prinsi de copaci...m-am ridicat repede din pat si mi-am trezit copilasii, sa le arat frumusetea iernii...Fiica mea de doi ani Evelyn era deja nerabdatoare sa o imbrac. Cand am vrut sa-l trezesc pe fiul meu, mi-am dat seama ca avea febra mare...speriata am constientizat ca eram cu totul izolati. Nu aveam telefon si trebuia sa parcurgem cel putin 3 km sa cerem ajutor. In plus locul unde ne instalasem rulota nu era proprietatea nimanui, asa ca nimeni nu avea sa ne trimita pluguri sa inlature zapada...Era imposibil sa-mi iau copii in brate si sa ies in nameti. Daca as fi avut o sanie, ca sa ajung la statia de autobuz...Daca ar circula autobuzul..era imposibil sa-mi duc copilul la doctor...nu puteam face nimic...simteam o teama cumplita invadandu-mi fiinta...

Am ingenuncheat si m-am rugat:

- Doamne, te implor ajuta-ma! Imi e teama si nu stiu ce sa fac ca sa-mi salvez copilasul...in timp ce asteptam un raspuns, mi-am dat seama ca nu analizasem problema la rece. Nu era nevoie sa duc copilul la doctor.

Trebuia doar sa-i descriu doctorului simptomele si sa cumpar medicamentele. Calma am inceput sa ma infofolesc ca sa pornesc spre telefon, tocmai imi puneam ghetele cand am auzit un ciocanit in usa...Nu stiam cine poate fi, singurul om care stia unde suntem era sotul meu, iar el era plecat din oras...

Am deschis usa si spre surprinderea mea l-am vazut pe baiatul care livra lapte la magaziunl cel mai apropiat. Nu-i stiam numele dar il mai vazusem pe acolo de cateva ori si mai vorbisem cu el o data sau de doua ori. Mi-a zambit si mi-a spus:

- Buna , ai nevoie de lapte?

Uimita am incuviintat si i-am deschis usa larg, poftindu-l inauntru. El a continuat...

-Azi era sa nu mai ajung la munca...e o nebunie afara...dar n-am putut sa nu ma gandesc la tine si la copilasii tai. Stiam ca sunteti izolati aici si ca nu aveti lapte si m-am gandit sa iti aduc laptele aici, fiindca stati tare departe.

I-am turnat omului o ceasca de cafea apoi i-am spus ca fiul meu e bolnav.

- Stiu ca tu reprezinti raspunsul rugaciunii mele, daca ramai cu copiii pana vorbesc eu cu doctorul nu mai trebuie sa-mi fac eu griji...imi e teama sa-i las singuri. Dar pana sa apari tu nu credeam ca aveam de ales...

- Nici eu nu i-as lasa singuri. Ai face bine sa pornesti la drum. Mi-a zambit si a adaugat:

- Ma bucur ca m-am abatut din drum.

Cand am deschis usa in spatele meu am auzit-o pe Evelyn :

-Citeste-mi!

Desi cararea era formata, drumul pana la telefon a durat o ora. Am alunecat si am cazut de nenumarate ori. Cand am ajuns in dreptul telefonului public, eram extenuata. Dar Dumnezeu era alaturi de mine...l-am gasit pe doctor imediat. Si-a amintit de fiul meu si mi-a spus ca e o boala periculoasa pentru un copil asa fragil ca al meu. Dupa ce mi-a pus cateva intrebari si-a dat seama ca e o infectie la ureche si m-a asigurat ca antibioticele aveau sa-l vindece rapid.

- Dar m-a avertizat el, trebuie sa i le administrezi cat mai curand posibil...Maine s-ar putea sa fie prea tarziu... asa ca o sa sun la farmacie si sa le spun celor de acolo sa le pregateasca, sunt medicamente noi si scumpe dar sunt absolut necesare. Cum se numeste cea mai apropiata farmacie?

I-am dat numele unei companii mari pe care o vazusem la intrare intr-un magazin din zona si l-am intrebat:

- Cam cat credeti ca o sa ma coste?

Pretul pe care mi l-a zis mi s-a parut urias. De unde as putea sa fac eu rost de atatia bani? I-am multumit si am inchis telefonul gandindu-ma la o solutie.

Nu cunoasteam pe nimeni din oras. Am cautat in pagini aurii si am gasit numele unei asociatii filantropice, dar toate pareau sa aiba aceleasi reguli. De fiecare data raspunsul era identic:

- Veniti la noi, completam un formular, ca sa vedem daca intocmiti conditiile. Daca nu mai puteti astepta duceti copilul la spital. Unde? In cealalta parte a orasului, fireste.

Deja eram ingrozita. Nu mai aveam decat o moneda si nu mai stiam de unde sa fac rost de bani pentru medicamente...

Ma rugam in tacere:

- Doamne, te rog sa ma indrumi!

Apoi am auzit un glas calm si clar din spatele meu.

- Daca ai cere sa ti le dea pe gratis?

Ideea era asa ridicola ca imi venea sa rad. Dar, am spus doar atat:

- Da, Doamne. Voi face cum spui TU.

Nu credeam ca farmacistul ar fi facut un asemenea gest, dar daca nu-l intrebam nu puteam fi convinsa ca am facut tot posibilul.

Asa ca am folosit ultima moneda pe care o aveam ca sa sun la farmacie. Cand a raspuns farmacistul, l-am intrebat daca a primit o reteta de la doctorul meu. El a confirmat comanda si mi-a spus ca medicamentele erau pregatite. Am inspirat adanc, pregatindu-ma pentru refuz.

- Nu ma cunoasteti, i-am spus eu, locuiesc la cateva mile distanta intr-o rulota, la marginea soselei Sovereign. Nu am bani, dar copilul meu e foarte bolnav. Daca imi dati medicamentele acum, va voi plati cand voi avea bani.

Farmacistul raspunse:

- E in ordine. Veniti sa le luati sau preferati sa vi le livram?

- Le puteti livra? am intrebat eu uimita?

- Da, raspunse el. Un tanar a venit azi cu jeepul. M-am tot intrebat de ce a facut gestul asta, dar acum stiu.

- Ii multumesc lui Dumnezeu!

- Da, zis farmacistul. Si noi cei de aici facem asta destul de des...

Dupa ce i-am multumit, am inchis telefonul si m-am trantit in zapada uimita. I-am multumit lui Dumnezeu. Cred ca tocmai simtisem atingerea Gratiei Divine. A fost pentru prima data cand l-am simtit pe Dumnezeu atat de aproape...Dar, nu si ultima data. N-am avut o viata usoara, dar de cate ori am avut probleme pe care credeam ca nu le

pot rezolva, cineva imi oferea ajutor...

Desi nu-i cunosteam pe oamenii aceia stiam foarte bine cine ii trimisese...

Jeanne Morris

Share this post


Link to post
Share on other sites

Ultimul biscuit

 

Intr-un aeroport statea o tanara care urma sa faca o calatorie mai lunga. Si-a cumparat de acolo o carte ca sa treaca mai repede timpul si un pachet de biscuiti.

S-a asezat pe un scaun, si-a pus bagajele langa el si s-a apucat sa citeasca. La un moment dat s-a intors sa ia un biscuit din pachetul de langa ea. A observat cu surprindere ca la mica distanta era asezat un domn care citea un ziar, si care fara sa-i ceara permisiunea a inceput sa ia si el din pachetul de biscuiti.

Cu toate ca s-a simtit indignata, politetea a impiedicat-o sa ii reproseze ca are un comportament nepotrivit. Dar pe masura ce ea lua cate un biscuit, lua si el unul si asta a facut ca pana la urma tanara sa devina foarte nemultumita.

Cand a luat din pachet penultimul biscuit, ea s-a intrebat plina de resentimente: Oare indrazneste sa mi-l ia si pe ultimul?

Barbatul a luat intr-adevar ultimul biscuit, l-a rupt in doua si i-a oferit zambind cald o jumatate. Simtind ca el a depasit limita bunului simt, tanara s-a ridicat furioasa si s-a indreptat spre un alt colt al salii de asteptare.

A deschis geanta ca sa puna inauntru cartea si spre marea ei surprindere a vazut inauntru pachetul de biscuiti pe care il cumparase. In acel moment a coplesit-o un sentiment de rusine.

A inteles ca pachetul din care mancase nu era al ei, ci al barbatului care citea ziarul El a impartit plin de bunatate chiar si ultima bucatica pe care o avea, fara sa se simta indignat, superior sau furios.

 

MORALA:

Oare de cate ori in viata am mancat biscuitii altcuiva? Ar fi mai bine ca inainte sa ne grabim sa-i judecam pe altii sa privim cu atentie in jur si mai ales in sufletul nostru!

Sa dai cand poti, fara sa astepti nimic in schimb, nici macar un multumesc, si sa nu regreti ca ai dat!

Cui dai? Cui are nevoie

Cat dai? Totdeauna mai mult de cat ai primit!

Share this post


Link to post
Share on other sites

Prostie...vanitate...sau ambele???

Regele Pedro al Braziliei, a vrut să ridice primul spital public în ţara sa, dar n-a găsit banii necesari, cu nici un chip. Atunci a dat sfoară în ţară, că oricine va dărui pentru spital un milion de pesos, va deveni duce, cine va da o jumătate de milion, conte, iar pentru o sută de mii de pesos, baron...Cât ai clipi, s-au stâns banii trebuitori pentru ridicarea spitalului.

Toată suflarea a venit la inaugurare şi pe placa comemorativă au putut citi:

,,Spitalul a fost ridicat de prostia şi vanitatea omenească, pentru cei suferinzi."

Valoarea femeii

Exista o frumoasa pilda despre valoarea femeii, pe care am auzit-o prima oara din gura batranului parinte Serafim Man de la Rohia, duhovnicul lui Nicolae Steinhardt. Un tanar ii spune unui cuvios parinte, unchi de-al sau, ca s-a insurat, ca a luat fata bogata, ca e frumoasa, gospodina, licentiata, ca e din neam bun si ca e directoare la o scoala.

In acest timp, parintele scria pe o hartie cate un zero dupa fiecare calitate. Nepotul continua si spuse ca este si buna credincioasa, moment in care calugarul pune inaintea celor sase zerouri cifra unu. Astfel, cele scrise pe hartie s-au transformat din nimic intr-un milion.

Credinciosia femeii a dat valoare tuturor celorlalte calitati!

Share this post


Link to post
Share on other sites

Din dragoste...

 

Trăia odată un credincios vestit pentru viaţa lui austeră.

Într-o zi aflându-se în faţa altarului l-a chemat pe Dumnezeu zicându-i:

- Doamne, aş fi în stare să fac orice, absolut orice, din dragoste pentru tine. Supune-mă, la orice încercare şi vei vedea că spun adevărul.

- Ia un vas, i-a spus un glas îngeresc, umple-l ras cu ulei, pune-l pe cap, străbate piaţa şi apoi oraşul, stradă cu stradă şi întoarce-te, dar bagă de seamă, să nu iroseşti nici un strop de ulei.

Omul a umplut vasul, l-a aşezat pe cap şi a pornit cu braţele întinse în echilibru, rostind la tot pasul: nici un strop să nu se irosească!". Era zi de târg şi bărbatul a străbătut întreg oraşul, stradă cu stradă, fără să piardă nici un strop de ulei. Mulţumit

s-a întors şi a aşezat vasul la biserică.

A luat icoanele drept martore a izbânzi sale, dar tăcere... Şi în zilele următoare icoanele au rămas mute. Cuprins de disperare omul, cu capul pe genunchi plângea amar şi repeta printre suspine: şi totuşi nici un strop nu s-a irosit".

Atunci s-a auzit un glas iarăşi:

La ce-mi trebuie mie uleiul tău, omule? Ce fac eu, Dumnezeu, cu un vas cu ulei? De câte ori, în timp ce purtai vasul pe cap, de câte ori, te-ai gândit la mine?

... Aşa era, se gândise numai la ulei ...

Mai bine ai fi răsturnat vasul şi te-ai fi gândit la mine cu iubire.

 

Lasă de-o parte încercările, care te fac vestit şi iubeşte-l pe Dumnezeul tău, măcar un pic.

(după Lanza Del Vasta)

Share this post


Link to post
Share on other sites

Aripile milostivirii

 

Într-o zi Sf. Martin, trecând printr-o cetate, a văzut un sărac schingiuit, pentru datoriile, pe care le avea. Plin de milă, pentru chinurile îndurate, Sfântul a rugat pe cămătari să ierte pe sărman şi să aştepte până le va putea plăti. Dar aceia, cărpănoşi, nici nu voiau să audă. Sfântul a început a se ruga astfel:

Doamne, milostiv, Tu care ai plouat cu mană în pustie şi ai hrănit poporul Tău, trimite acum datoria săracului, spre slava numelui Tău!

Îndată s-a pogorât din cer un porumbel, care s-a aşezat pe umărul Sfântului. Când a voit acesta să-l ia, s-a prefăcut într-un porumbel de aur. Sfântul Martin l-a luat şi l-a dus la un cămătar de la care a primit 300 de galbeni, adică tocmai datoria săracului, după care a mers la locul caznei şi l-a salvat pe bietul om.

A doua zi, nişte credincioşi i-au adus Sfântului mulţime de bănet, pe care acesta l-a dus cămătarului, pentru a răscumpăra porumbelul. Când Sfântul Martin a mers la cămătar cu banii, acestuia i-a părut rău după porumbelul lucrat aşa de bine, dar Sfântul i-a dat şi 30 de bani de aur în plus. A luat porumbelul şi i-a spus:

Zboară, minune cerească!

Porumbelul şi-a luat zborul pe dată, iar cămătarul i-a înapoiat bănetul, spunându-i:

 

Destulă răsplată mi-i această minune, ia banii şi du-i nevoiaşilor!

Share this post


Link to post
Share on other sites

Iertarea greselilor

 

Se spune ca un baiat de abia implinise varsta de 18 ani si isi luase carnetul, ca intr-o seara, a cerut voie tatalui sau sa se foloseasca de masina, nou nouta, pentru a-si impresiona prietena. Seara a fost nemaipomenita, masina mergea perfect, si el se dovedea a fi un sofer priceput. Pana si prietena, in momentul in care a fost dusa acasa, a fost impresionata. Pentru a face povestea mai scurta, vreau sa va spun ca pe drumul spre casa, simtind ca poate controla masina, a vrut sa vada cat de repede merge, si in viteza lui nu a vazut la timp cum o masina din fata frana. Si, desi a franta, nu a reusit sa evite impactul. Rezultatul... masina nou nouta era lovita. Politia a fost chemata, si in momentul in care tanarul nu stia ce sa faca, politia i-a cerut actele masinii. Ce va spune tata, se gandea el, in timp ce deschidea torpedoul masinii.

In momentul acela din torpedou a cazut o hartie, pe care cu un scris grosolan barbatesc se aflau urmatoarele cuvinte: "In caz de accident, fiule adu-ti aminte ca eu te iubesc pe tine, nu masina". 



 

Cateva ganduri cu care textul ma provoaca:



1. Alegerile ne afecteaza viitorul. 
In fiecare zi noi luam diferite decizii. Si deciziile noastre ne afecteaza viata. Chiar si cei care cred in predesitnatie, sunt pusi putin in incurcatura, cand vad cum deciziile influenteaza ziua de maine. Daca alegi ca sa fumezi, daca alegi sa fi neglijent, daca alegi sa faci un lucru bun, daca alegi sa ajuti pe cineva, daca alegi sa spui adevarul, sau daca alegi sa nu il spui, pentru toate acestea consecintele se vor vedea... si ne vom intalni cu ce am semanat. Si in momentele acelea nu vom putea arunca vina pe alticineva.

E greu ni se pare sa luam o decizie buna, dar viata ne demonstreaza ca e mai bine sa iei decizia corecta. Un exemplu este minciuna. E mai usor sa spui adevarul decat sa minti, pentru ca daca minti, trebuie sa iti aduci aminte tot timpul ce ai spus... 



2. Greselile ne costa. 
Orice greseala are pretul ei, si orice am face nu vom putea evita acest adevar. La acest capitol nu cred ca trebuie sa comentez, de aceea voi spune doar un lucru, "In orice pas facut, cere sfatul de la Domnul". E singura metoda pe care eu o gasesc ca fiind sigura in a trai o viata fara de greseli.



3. Eu te pe tine te iubesc... 
De ales, alegem toti, de gresit, am gresit si gresim toti. Si dintre noi, nu cred sa fie unul care sa zica, eu inaintea lui Dumnezeu stau fara vina. Si atunci ce ne facem. Cum putem primi pacea? Mai avem vreo sansa sa indreptam trecutul? Raspunsul se gaseste in Ps 85:2 si nu cred ca mai e o surpiza ca il gasim tot la Dumnzeu.

 

Si atunci am scapat, avem tablita curata si putem sa incepem tot de la inceput?

E si asta o parere, eu insa nu cred ca tanarul din ilustrarea introductiva a mai incercat sa vada cat de repede poate merge masina, a inteles ce inseamna harul.... DU-TE SI NU MAI PACATUI...

Share this post


Link to post
Share on other sites

NISIP SI PIATRA

 

Doi prieteni mergeau impreuna prin desert.

La un moment dat s-au certat, si unul dintre ei i-a spus vorbe grele celuilalt si l-a lovit.

Acesta din urma, indurerat, fara cuvinte, a scris pe nisip:

Astazi, cel mai bun prieten m-a jignit si m-a lovit.

Au continuat sa mearga si au ajuns la o oaza, in lacul careia au decis sa se racoreasca.

Cel care fusese palmuit a fost cat pe ce sa se inece, dar prietenul sau l-a scos la mal.

Dupa ce si-a revenit, cel salvat a scris pe o piatra:

Astazi, prietenul meu cel mai bun a fost langa mine cand am avut nevoie de el.

Celalalt l-a intrebat:

-Cand te-am lovit ai scris pe nisip, iar acum ai scris pe o piatra. De ce?

Acesta i-a raspuns:

 

-Cand sunt ranit scriu pe nisip pentru ca vanturile sa stearga amintirea suferintei.

Dar cand cineva imi face un bine sap aceasta amintire in piatra, pentru ca ea sa dainuie, nestearsa

Share this post


Link to post
Share on other sites

CLOWNUL

 

...Intr-un oras venise un circ, care a stat in localitate pentru ceva timp. Numai ca... intr-o zi, in grajdul in care erau pastrati caii, cineva a umblat cu chibritele si a fost destul ca o mica aschie aprinsa sa ajunga la paiele uscate pentru ca acestea sa ia foc.

Vanzand acestea, directorul circului se uita in jur si il vazu doar pe clownul care ii distra pe oameni in timpul spectacolelor. Atunci, ii spuse in graba: "Mergi si anunta pe oameni ca arde circul!!! Repede!"

Auzind acestea, fiind constient ca aceasta inseamna ca va ramane fara loc de munca, cel putin pentru un timp, clownul se indrepta spre cei mai apropiati oameni. Se intampla ca acestia sa fie chiar langa o fantana, pentru a scoate apa. Atunci, el le zise:

- Ooooaameni buni, oameni buni, aaaardeeee circul!!! Sariti, arde ccciiiirrrrcuuuul!!

- Uitati-va la clownul acesta. Chiar vrea sa il credem, a spus unul dintre ei, si au inceput sa rada. Du-te acum inapoi, ne-ai facut sa radem, ai reusit, esti un clown bun, du-te acum.

- Oamenilor!!! Nu e nici o gluma acum. Vorbesc serios!! Sariti! Aici aveti si apa, si galeti, trebuie doar sa veniti! Nu mai stati!

- Da, da, da. Am inteles. Acum mergi. Asta sigur e o reclama pentru ca sa mergem deseara la circ. Du-te, o sa venim deseara.

- Dar nu intelegeti! - si isi rupse nasul sau rosu de pe fata. Veniti chiar acum. Arde circul!

- Hai.... Poti sa pleci, ti-am zis ca vom veni la reprezentatie. Vom fi acolo, nu vom lipsi!!!

- NUUUUU! Haideti ca arde circul!!! Acum! zise clownul rupandu-si hainele sale colorate. Priviti, sunt un om ca si voi! Credeti-ma! Arde!

Dupa ce in zadar s-a chinuit clownul sa-i convinga pe oameni ca arde circul, acesta in cele din urma s-a facut scrum. De ce? Pentru ca clownul nu a fost crezut.

 

Morala:

Din ce cauza nu a fost crezut clownul? Pentru ca nu avea credibilitate in fata oamenilor. Oare de cate ori nu suntem si noi la fel. Vorbim adesea verzi si uscate, glumim glume nesarate, spunem vorbe fara de har, iar mai apoi, cand le spunem oamenilor ADEVARUL, ei nu ne cred. Le spunem: "Acum!" insa ei nu cred. De ce? Oare nu ne-am pierdut credibilitatea in fata lor?

 

MAT 12:36 Va spun ca, in ziua judecatii, oamenii vor da socoteala de orice cuvant nefolositor, pe care-l vor fi rostit.

Share this post


Link to post
Share on other sites

DOAR ASTA CONTEAZA!

 

Se povesteste ca intr-o zi din vremuri demult apuse un om a trebuit sa faca o calatorie intr-o tara indepartata, aflata peste mari si tari.

In drumul sau a intalnit tot felul de oameni, cu obiceiuri mai mult sau mai putin asemanatoare. Si-a amintit pentru tot restul vietii de unul dintre acestea.

Era dimineata cand a zarit in departatre turnurile unei cetatii. Pana sa ajunga in apropierea ei se facuse deja pranzul, si cum in partea dreapta a drumului se afla un cimitir ingrijit, cu pomi umbrosi si flori frumos parfumate, omul s-a hotarat sa faca un scurt popas.

Pasind catre o banca pe care o zarise in apropiere, omul a citit ceea ce era scris pe cruci A trait sase ani, trei luni si patru zile A trait unsprezece ani, doua luni si cinci zile A trait trei ani, patru luni si patru zile A trait noua ani, opt luni si doua zile

S-a intristat crezand ca nimerise intr-un cimitir pentru copii, si unul dintre locuitorii cetatii l-a vazut si a intrebat:

-De ce esti atat de trist, ai pe cineva din familie ingropat aici? Mama, tatal poate?

-Cum s-ar putea una ca asta, doar vad ca aici sunt ingropati numai copii!

-Nu doar ca, vezi noi cand ne nastem primim fiecare cate un carnetel. La inceput tin socoteala parintii pentru noi, apoi scriem singuri de fiecare data cand ne-am bucurat si pentru cat timp iar cand unul dintre noi se duce, familia aduna timpul pe care l-a petrecut bucurand-se si asta este ceea ce vezi tu scris aici.

-Timpul pe care l-ati petrecut bucurandu-va

-Da, pentru noi doar asta conteaza!

 

Daca ar fi fost sa ai un astfel de carnetel, tu cati ani, cate luni si cate zile crezi ca ai fi adunat in el pana acum? Oricata bucurie ai adunat si ai daruit pana acum, iti doresc sa traiesti pana la adanci batranete!

Share this post


Link to post
Share on other sites

INTELEPTUL si UCENICII

 

Înteleptul avea trei ucenici: Nicodim, Varlaam, Ioan. Odată vorbea cu un alt înţelept, care l-a întrebat:

Ce crezi despre Nicodim?

Chiar şi cele mai luminate minţi ar fi uimite de înţelepciunea lui...

Dar Varlaam, ce virtuţi are?

Vitejia şi curajul lui întrec pe cele ale eroilor neamului..

Ce fel de om este Ioan?

Hărnicia lui poate fi exemplu pentru oricine...

La auzul acestor vorbe, înţeleptul se miră:

Dacă Nicodim este atât de înţelept, Varlaam atât de viteaz şi Ioan atât de harnic, oare ce mai pot ei învăţa de la tine înţeleptului?

Nicodim e înţelept, dar leneş, Varlaam este viteaz, dar nechibzuit, Ioan este harnic dar invidios. Nicodim nu ştie că înţelepciunea nu-l face fericit pe leneş, Varlaam nu bănuieşte că fără precauţie, curajul duce la pierzanie, iar lui Ioan, nici prin gând nu-i trece, că hărnicia nu face casă bună cu invidia.

 

Până când vor înţelege acestea, eu voi fi dascălul lor, iar ei, învăţăceii mei.

Share this post


Link to post
Share on other sites

BIBLIA INVINGATORULUI

Cand invingatorul comite o greseala, spune: Am gresit! si invata lectia.

Cand invinsul comite o greseala, spune: Nu e vina mea! si arunca vina pe altii.

Un invingator stie ca adversitatea este cel mai bun invatator.

Un invins se simte victima in fata adversitatilor vietii.

Un invingator stie ca rezultatele actiunilor lui depind de el.

Un invins crede in existenta ghinionului.

Un invingator munceste mult, dar isi si creeaza mult timp liber pentru el insusi.

Un invins este o persoana mereu foarte ocupata, care nu are timp nici pentru ai lui.

Un invingator infrunta provocarile una cate una.

Un invins le evita si nu indrazneste sa le infrunte.

Un invingator promite, isi da cuvantul si si-l tine.

Un invins face promisiuni, dar nu da nici o asigurare.

Un invingator spune Sunt bun, dar voi fi si mai bun!

Un invins spune: Nu sunt chiar asa de rau ca multi altii

Un invingator asculta, intelege si raspunde.

Un invins doar asteapta pana cand ii vine randul sa vorbeasca.

Un invingator ii respecta pe cei ce stiu mai mult decat el, si incearca sa invete ceva de la ei.

Un invins se impotriveste celor care stiu mai mult decat el si tine seama numai de defectele lor.

Un invingator spune: Trebuie sa existe o cale mai buna de a o face

Un invins spune: Asa am facut-o intotdeauna!

Un invingator este o parte din solutie.

Un invins este o parte din problema.

Un invingator tine seama de cum se vede zidul in intregime.

Un invins tine seama de caramida pe care trebuie sa o puna.

Un invingator ca tine impartaseste acest mesaj

Un invins, ca ceilalti, este egoist si il pastreaza numai pentru el insusi

UN SALUT TUTUROR iNVINGATORILOR!

Share this post


Link to post
Share on other sites

Ghemul de lana

 

 

Era odata un împarat la curtea caruia, fiindca tocmai se asezase în cetatea de scaun, se dadea un mare ospat. În sala de ospete împaratul primea onorurile si darurile. Toate erau de mare pret: arme stralucitoare, cupe de argint, brocarturi brodate cu aur.

Sirul celor care aduceau daruri era pe terminate, când aparu, schiopatând si sprijinindu-se cu greu într-un toiag, o taranca batrâna cu saboti butucanosi. Fara sa scoata un cuvânt, scoase din traista un pachet înfasurat cu grija într-o pânza.

La gestul femeii care aseza la picioarele împaratului un ghem de lâna alba, din sala izbucnira hohote de râs. Era lâna de la cele doua oi ale sale, singura ei avere, toarsa în noptile lungi de iarna. Fara sa spuna nimic, regele se înclina demn, iar apoi facu semn ca ospatul sa înceapa, în timp ce batrâna taranca strabatea sala încet, masurata din cap pâna-n picioare de privirile batjocoritoare ale curtenilor.

Femeia îsi relua prin noapte drumul cel lung spre cocioaba ei construita în mijlocul padurii, unde pâna atunci prezenta ei nu fusese decât tolerata. Ajunsa însa în fata casei, se opri cuprinsa de spaima.

Cocioaba era înconjurata de soldatii împaratului care împlântau de jur împrejur pari pe care întindeau firul de lâna alba.

"Vai de mine!", se gândi biata batrâna cu inima strânsa, ,,împaratul s-a suparat din pricina darului meu ... Soldatii ma vor prinde si ma vor arunca în închisoare ... "

Când o vazu, comandantul se pleca cu respect si-i spuse: "Bunica, din ordinul bunului nostru împarat, tot pamântul care va putea fi împrejmuit cu firul de lâna, de acum înainte e al dumitale."

Noul ei pamânt era tot atât de mare pe cât fusese de lung ghemul de lâna. Primise cu masura cu care daruise.

 

Cerem mult si ne este frica sa daruim.

Share this post


Link to post
Share on other sites

DISCIPOLUL si MAESTRUL

 

Se povesteste ca un discipol i-a spus maestrului sau, ca pleaca sa mediteze undeva departe, in speranta de a atinge iluminarea.

Asa ca o data la sase luni, i-a trimis maestrului un bilet, ca sa-i raporteze progresele pe care le facuse.

Primul raport spunea: " Acum inteleg ce inseamna sa-ti pierzi egoismul". Maestrul a rupt biletul si l-a aruncat. Dupa sase luni, a mai primit un bilet care spunea: " Acum am castigat toleranta fata de toate fiintele". Maestrul l-a rupt.

Apoi al treilea raport spunea: " Acum am inteles taina lui unu si mai multi." Si acest bilet a avut aceeasi soarta- a fost rupt.

Si lucrurile au continuat asa, ani de zile, pana cand in sfarsit nu a mai venit nici un raport.

Dupa un timp, maestrul a devenit curios si intr-o zi a gasit un om care pleca intr-o calatorie spre acel loc indepartat.

Maestrul si-a zis: " Ce-ar fi sa aflu ce s-a intamplat cu discipolul meu?" si i-a trimis un bilet cu aceasta intrebare. In cele din urma a primit un raspuns care spunea: " Ce conteaza?" Iar cand maestrul a citit aceste cuvinte a spus:

 

" A reusit! A reusit! In sfarsit a reusit! A atins iluminarea!"

Share this post


Link to post
Share on other sites

Cum este Dumnezeu???

 

...La putina vreme dupa nasterea fratiorului sau, micuta Sachi incepu sa le ceara parintilor ei sa o lase singura cu noul-nascut. Acestia erau preocupati ca - asemeni tuturor copiilor de patru ani - ea putea sa fie geloasa si sa doreasca sa-l loveasca sau bruscheze in vreun fel si de aceea spusera nu. Dar Sachi nu dadea semne de gelozie. Se purta cu pruncul cu foarte multa delicatete si-si exprima tot mai insistent dorinta de a ramane singura cu el. Astfel, parintii hotarara sa ii faca acest hatar.

 

In culmea bucuriei, Sachi merse in camera bebelusului si apropie usa, dar nu pana intr-atat incat prin crapatura parintii sai sa nu poata sa traga cu urechea, spionand. Vazura astfel ca micuta Sachi se indrepta linistita spre fratiorul ei si, apropiindu-si fata de a lui, ii spuse linistit:

 

- Copilas, spune-mi cum este Dumnezeu. Eu am inceput sa-L uit...

 

(Dan Millman)

Share this post


Link to post
Share on other sites

TOTUL ESTE IN PERFECTA REGULA CU LUMEA

 

"Lumea este in regula, pentru ca eu ma simt bine.."

 

Se povesteste ca era odata un baietel, care merge pe malul unui fluviu si vede un crocodil, prins in plasa. Crocodilul ii spune:

" Fie-ti mila de mine... Nu vrei sa-mi dai drumul, te rog? Poate ca sunt urat, dar nu-i vina mea, stii prea bine. Asa am fost creat. Dar indiferent de infatisarea mea exterioara, am si eu o inima de mama. Am venit in dimineata asta in cautare de hrana pentru puii mei si am fost prinsa in capcana!" Asa ca baiatul spune: " Da, dar daca ar fi sa te ajut sa scapi din capcana, ai sa ma inhati si ai sa ma omori." Crocodilul intreaba: " Crezi ca i-as putea face asa ceva binefacatorului si salvatorului meu?" Asa ca baiatul se lasa convins sa traga plasa afara iar crocodilul il inhata. Prins intre falcile crocodilului, el spune: " Va sa zica asta e rasplata pe care o primesc pentru faptele mele bune!" Iar crocodilul raspunde: " Ei bine, n-o lua asa ca pe un afront personal, baiete, asa e lumea, asta este legea vietii." Baiatul nu poate fi de acord cu asta, asa ca crocodilul spune: " Vrei sa intrebam si pe altcineva daca e asa sau nu?" Baiatul vede o pasare asezata pe o ramura si spune: " Pasare, e adevarat ce spune crocodilul?" Pasarea raspunde: " Crocodilul are dreptate. Uite-te la mine. Intr-o zi veneam acasa cu mancare pentru puisorii mei. Imagineaza-ti groaza mea, cand am vazut un sarpe care se urcase in copac si se indrepta tinta spre cuibul meu. Eram cu totul neajutorata. Nu s-a oprit pana nu mi-a inghitit puii, unul cate unul. Am tot tipat si strigat, dar in zadar. Crocodilul are dreptate, aceasta este legea vietii asa stau lucrurile pe lume." " Vezi", spune crocodilul. Dar baiatul zice: " lasa-ma sa mai intreb si pe altcineva", Asadar crocodilul spune:" Bine, intreaba". Pe malul fluviului tocmai trecea un magar batran. " Magarule", spune baiatul " crocodilul zice asa si asa. Are dreptate crocodilul?" Magarul spune, " Crocodilul are deplina dreptate. Uite-te la mine. Eu am muncit si am slugarit toata viata la stapanul meu si abia de-mi dadea cat de cat sa mananc. Acum ca sunt batran si nefolositor, m-a alungat si iata-ma ratacind prin jungla, asteptand vreo fiara salbatica sa ma sfasie si sa-mi puna capat vietii. Crocodilul are dreptate, aceasta este legea vietii, asa este in lumea asta". " Vezi", spune crocodilul. " Hai sa mergem"! Baiatul spune: " Mai da-mi o sansa, o ultima sansa. Lasa-ma sa intreb inca o fiinta. Aminteste-ti cat de bun am fost cu tine. Asadar crocodilul zice: " Bine, e ultima ta sansa". Baiatul vede un iepure trecand si ii spune" " Iepure? Crocodilul are dreptate?" Iepurele se aseaza in doua picioare si-i spune crocodilului: " Asa i-ai spus tu baiatului?" Crocodilul zice: " Da ! Asa i-am spus!" " Stai putin", spune iepurele: " Trebuie sa discutam chestia asta!" " Bine", zice crocodilul. Dar iepurele spune: " Cum putem sa stam de vorba cand tu tii baiatul intre falci? Da-i drumul, trebuie sa ia si el parte la discutia noastra." Crocodilul spune: " Esti un smecher. In momentul in care-i dau drumul, o s-o ia la fuga..." Iepurele spune: " Am crezut ca ai mai multa minte...Daca ar incerca sa fuga, cu o singura lovitura de coada, l-ai putea omori!" " De acord spune crocodilul"...si-l elibereaza pe baiat. In clipa in care baiatul este liber, iepurele ii spune baiatului: " Fugi!" Iar baiatul, fuge si scapa. Apoi iepurele il intreaba pe baiat: " Nu-ti place carnea de crocodil?...Oamenilor din satul tau, nu le-ar placea o masa buna? Nu l-ai eliberat complet pe crocodil, cea mai mare parte a corpului lui, e inca prinsa in plasa. De ce nu te duci in sat sa-i aduci pe toti si sa faceti un ospat?" Exact asa, a si facut baiatul care se duce in sat si ii cheama pe toti barbatii. Acestia vin, cu topoare, bate, sulite si-l omoara pe crocodil. Cainele baiatului vine si el si cand il vede pe iepure, il urmareste il inhata si-l sugruma. Baiatul ajunge prea tarziu si vazand cum moare iepurele, spune: " Crocodilul avea dreptate, asa este lumea, asta este legea vietii."

 

"Nu exista explicatie pe care s-o poti da, care sa justifice toata suferinta si raul, chinul, distrugerea si foametea din lume!"

Anthony de Mello

Viata este un mister!

Share this post


Link to post
Share on other sites

CELE TREI CAI

 

Se spune ca erau trei prieteni care isi doreau sa urce un munte pentru ca in varful lui traia un batran plin de intelepciune pe care isi doreau sa-l cunoasca.

La un moment dat au ajuns la o rascruce, si fiecare a continuat sa-si aleaga drumul dupa cum il indemna sufletul.

Primul a ales o carare abrupta, ce urca drept catre varf. Nu-i pasa de pericole, dorea sa ajunga la batranul din varful muntelui cat mai repede.

A doua cale nu era chiar atat de abrupta, dar strabatea un canion ingust si accidentat, strabatut de vanturi puternice.

Al treilea a ales o carare mai lunga, care ocolea muntele serpuind in pante line.

Dupa 7 zile, cel care urcase pe calea cea abrupta a ajuns in varf extenuat, plin de rani sangerande. Plin de nerabdare, s-a asezat sa-si astepte prietenii.

Dupa 7 saptamani, ametit de vanturile puternice care i se impotrivisera, ajunse si al doilea. Se aseza in tacere langa cel dintai, asteptand.

Dupa 7 luni sosi si cel de al treilea, cu fata stralucindu-i de fericire, semn al unei profunde stari de liniste si multumire interioara.

Cei doi erau furiosi pentru ca drumul lor a fost greu si au avut mult de asteptat, in timp ce drumul lui a fost o adevarata placere. Asa ca l-au intrebat pe batranul intelept care a ales cel mai bine.

-Ce ai invatat tu? il intreba pe primul.

-Ca viata este grea si plina de pericole si greutati, ca este plina de suferinta si adeseori ceea ce intalnesc in cale imi poate provoca rani, ca pentru fiecare pas inainte trebuie sa duc o lupta incrancenata care ma sleieste de puteri. Asadar am ales eu calea cea mai buna catre tine?

-Da, ai ales bine Si tu, ce ai invatat? il intreba pe al doilea.

-Ca in viata multe lucruri ma pot abate din cale, ca uneori pot sa pierd drumul, ajungand cu totul altundeva decat doresc dar daca nu imi pierd increderea, reusesc pana la urma. Asadar am ales eu calea cea mai buna catre tine?

-Da, ai ales bine Si tu, ce ai invatat? il intreba pe ultimul.

-Ca ma pot bucura de fiecare pas pe care il fac daca aleg sa am Rabdare, ca daca privesc cu Intelegere viata nu este o povara grea, ci un miracol la care sunt primit cu bucurie sa iau parte, ca Iubirea care ma inconjoara din toate partile imi poate lumina sufletul daca ii dau voie sa patrunda acolo. Asadar am ales eu calea cea mai buna catre tine?

-Da, ai ales bine

Uimiti de raspunsurile batranului, cei trei prieteni au cazut pe ganduri. Si au inteles, in sfarsit, ca la orice rascruce POT ALEGE iar viata fiecaruia este rezultatul alegerilor facute de-a lungul ei.

 

Macar pe undeva prin vreun colt de suflet sa mai gasim putina Rabdare, un strop de Intelegere si poate Iubire!

Share this post


Link to post
Share on other sites

Calatorie prin desert

 

Un savant a pornit intr-o calatorie prin desert. El era insotit de cativa ghizi ca sa nu se rataceasca. In fiecare seara, oamenii care-l insoteau, asterneau pe nisip un covoras, se puneau cu fata la pamant si incepeau sa se roage Lui Dumnezeu. Intr-o seara, cercetatorul ii intreaba:

- Ce face voi, de ce va asezati cu fata pe nisip?

- Ne rugam Lui Dumnezeu?

- Dar voi L-ati intalnit vreodata pe Dumnezeu, ati vorbit cu El, L-ati atins?

- Nu.

- Atunci inseamna ca este o prostie sa te rogi cuiva pe care nu-L cunosti!

A doua zi, dimineata, savantul a observat niste urme pe nisip. Dupa ce a facut cateva cercetari le-a spus celor care il insoteau:

- Pe aici a trecut o camila!

- Ai vazut-o? Ai auzit-o? Ai pus mama pe ea?

- Nu, dar a lasat niste urme si sigur a fost o camila.

- Si noi vedem cate un izvor si ne bucuram cand il intalnim pentru ca putem sa bem apa. Suntem veseli cand in drumurile noastre gasim cate un copac pentru ca ne putem odihni la umbra lui. Ne bucuram atunci cand rasare soarele si incepe o noua zi. Toate acestea sunt urmele pe care le lasa Dumnezeu.

 

Fericiti sunt cei ce cred fara sa-L fi vazut pe Dumnezeu cu ochii trupului. Dumnezeu ne lasa noua urme in fiecare zi, iar noi trebuie sa invatam sa le recunoastem si sa ne bucuram cand le intalnim.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Povestea Micului Suflet si a Sufletului Prietenos

 

In cartea Conversatii cu Dumnezeu, Neale Donald Walsch ne ofera o noua perspectiva asupra oamenilor pe care ii intalnim in viata noastra.

In fragmentul de mai jos, autorul povesteste ca in soare traiau nenumarate luminite. Una dintre ele ii spune Tatalui Ceresc ca doreste sa traiasca o anumita experienta. Iata dialogul:

-Poti sa alegi sa fii orice Parte din Dumnezeu doresti, i-am spus Eu, Micului Suflet. Tu esti Divinitatea Absoluta care se traieste pe Ea Insasi ca experienta. Ce Aspect al Divinitatii doresti sa traiesti acum ca experienta de a fi Tu?

-Vrei sa spui ca am posibilitatea de alegere?, a intrebat Micul Suflet. Si Eu am raspuns:

-Da. Poti alege sa traiesti ca experienta in tine, ca tine si prin tine, orice Aspect al Divinitatii.

-Bine, a spus Micul Suflet, atunci aleg Iertarea. Vreau sa traiesc experienta Sinelui meu ca acel Aspect al lui Dumnezeu numit Iertare Totala.

Ei bine, dupa cum iti poti inchipui, aceasta a creat o situatie speciala. Nu era nimeni pe care sa-l ierti. Tot ceea ce am creat Eu este Perfectiune si Dragoste.

-Nimeni pe care sa-l ierti? a intrebat Micul Suflet, parca nevenindu-i sa creada.

-Nimeni, am repetat Eu. Priveste in jurul tau. Vezi vreun suflet care sa fie mai putin perfect, mai putin minunat decat tine?

La aceste vorbe, Micul Suflet a privit in jurul lui si a fost surprins sa constate ca era inconjurat de toate sufletele din rai. Ele venisera de departe, din intreaga Imparatie, deoarece auzisera ca Micul Suflet purta o extraordinara conversatie cu Dumnezeu.

-Nu vad pe nimeni care sa fie mai putin perfect decat mine!, a exclamat Micul Suflet. Atunci, pe cine sa iert?

In clipa aceea, un alt suflet a iesit din multime.

-Poti sa ma ierti pe mine, a spus Sufletul Prietenos.

-Pentru ce?, a intrebat Micul Suflet.

-Voi veni in viitoarea ta viata fizica si voi face ceva pentru care tu va trebui sa ma ierti, a raspuns Sufletul Prietenos.

-Ce anume ai putea sa faci tu, o fiinta de Lumina atat de Perfecta, incat sa ma determini sa vreau sa te iert?, a vrut sa stie Micul Suflet.

-O, a zambit Sufletul Prietenos, sunt sigur ca o sa inventam noi ceva.

-Dar de ce ai vrea tu sa faci acest lucru? Micul Suflet nu putea sa-si dea seama de ce o fiinta de o asemenea perfectiune ar dori sa isi incetineasca vibratiile atat de mult incat sa faca, intr-adevar, ceva rau.

-Simplu, a explicat Sufletul Prietenos, as face-o pentru ca te iubesc. Vrei sa traiesti experienta Sinelui tau ca fiind Iertator, nu-i asa? Mai mult decat atat, tu ai facut acelasi lucru pentru mine.

-Asa am facut? a intrebat Micul Suflet.

-Bineinteles. Nu-ti amintesti? Amandoi, tu si cu mine am fost Tot Ceea Ce Este. Noi am fost Susul si Josul si Stanga si Dreapta. Noi am fost Aici si Acolo, Acum si Atunci. Noi am fost Mare si Mic, Mascul si Femela, Bine si Rau. Noi am fost, cu totii, Tot Ceea Ce Este.

Si noi le-am facut toate acestea prin intelegere, astfel incat fiecare dintre noi sa poata trai experienta de noi insine, ca Cea Mai Grandioasa Parte a lui Dumnezeu. Pentru ca noi am inteles ca

In absenta a ceea ce Voi Nu Sunteti, ceea ce Voi Sunteti, NU este.

In absenta lui rece, voi nu puteti fi calzi. In absenta lui trist, voi nu puteti fi fericiti; fara ceea ce se numeste rau, experienta a ceea ce voi numiti bun nu poate exista.

Daca alegeti sa fiti un lucru, trebuie sa apara, undeva in univers ceva sau cineva opus lui, pentru a-l face posibil.

Sufletul cel Prietenos a explicat apoi ca acei oameni sunt Ingeri Speciali ai lui Dumnezeu si ca aceste conditii sunt Darurile lui Dumnezeu.

-Nu-ti cer decat un singur lucru in schimb, a declarat Sufletul cel Prietenos.

-Orice! Orice! a strigat Micul Suflet. Era impresionat sa afle ca putea trai experienta fiecarui Aspect Divin al lui Dumnezeu. Acum, el a inteles Planul.

-In momentul in care dau in tine, cand te lovesc, a spus Sufletul cel Prietenos, in momentul in care iti fac tot ce se poate imagina a fi mai rau chiar in acel moment aminteste-ti Cine Sunt Eu cu Adevarat.

 

-O, n-am sa uit! a promis Micul Suflet. Am sa vad in tine perfectiunea care te invaluie acum si-mi voi aminti intotdeauna Cine Esti.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Diferenta intre putere si curaj

 

Este nevoie de putere ca sa fii ferm.

Este nevoie de curaj ca sa fii delicat.

 

Este nevoie de putere ca sa cuceresti.

Este nevoie de curaj ca sa te predai.

 

Este nevoie de putere ca sa fii sigur.

Este nevoie de curaj ca sa ai indoieli.

 

Este nevoie de putere ca sa fii independent.

Este nevoie de curaj ca sa te sprijini pe ceilalti.

 

Este nevoie de putere ca sa fii ca ceilalti.

Este nevoie de curaj ca sa fii tu insuti.

 

Este nevoie de putere ca sa-ti ascunzi suferinta.

Este nevoie de curaj ca sa-ti arati durerea si sa lupti cu ea.

 

Este nevoie de putere ca sa induri abuzurile.

Este nevoie de curaj ca sa le opresti.

 

Este nevoie de putere ca sa iubesti.

Este nevoie de curaj ca sa te lasi iubit.

 

Este nevoie de putere ca sa supravietuiesti.

Este nevoie de curaj ca sa traiesti.

 

Este nevoie de putere ca sa intelegi si aceepti aceste cuvinte.

Este nevoie de curaj ca sa le trimiti celor care au nevoie de ele.

Fie sa gasesti intotdeauna curajul de care ai nevoie in viata!

Share this post


Link to post
Share on other sites

PATRU LUMANARI

 

Patru lumanari ardeau incetisor, si daca ascultai cu atentie puteai chiar sa le auzi vorbind:

Prima a spus:

-Eu sunt Linistea. In ziua de astazi oamenii au uitat ca pot face parte din viata lor

Flacara s-a micsorat din ce in ce mai mult si s-a stins.

Apoi a vorbit cea de a doua:

-Eu sunt Credinta. Oamenii spun ca pot sa traiasca foarte bine si fara mine, nu cred ca mai are vreun rost sa ard

Cand a terminat de vorbit, si aceasta s-a stins.

-Eu sunt Iubirea, a spus cea de a treia. Nu mai am putere sa ard, oamenii ma dau la o parte ca pe un lucru fara valoare, ei uita sa-i iubeasca chiar si pe cei mai apropiati oameni din viata lor

O adiere blanda care trecea pe langa ea a stins-o fara sa vrea.

Un copil a intrat in incaperea unde mai ardea o singura lumanare, si vazandu-le pe celelalte trei stinse, a inceput sa planga.

-Voi ar trebui sa fiti mereu aprinse

Cea de a patra lumanare i-a soptit usor:

-Nu-ti fie frica, atat timp cat eu ard, le putem reaprinde pe celelalte. Eu sunt Speranta!

Cu ajutorul ei, copilul le-a reaprins si pe celelalte.

 

Flacara Sperantei sa arda mereu in sufletu tau

pentru ca tu sa ai o viata plina de Liniste, Credinta si Iubire!

Share this post


Link to post
Share on other sites

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Paste as plain text instead

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

Loading...

×
×
  • Create New...