Jump to content
Vesperala Forum

Versete din Biblie, comentate


Recommended Posts

8 Martie

Sarpele

„Si dupa cum a inaltat Moise sarpele in pustie, tot asa trebuie sa fie inaltat Fiul omului” (Ioan 3,14).

Serpii au un efect special asupra noastra, starnind o ura si o frica aproape universala. Simtamantul nostru de neliniste se trage din acel timp teribil din Eden, cand Satana a ales sa se deghizeze in sarpe.

Fara sa foloseasca cuvantul detestat „sarpe”, Emily Dickinson descrie „un amic meschin din iarba”.

Noi nu putem sa nu admiram miscarile sale gratioase, cand rasfira iarba „ca un pieptene”, ridicandu-se ca „o lovitura de cravasa” in soare. El ne fascineaza, dar evoca un zambet nervos, constient de sine, in fata caruia ne retragem instinctiv, pentru ca „iti dai seama brusc.”

„Dar n-am intalnit niciodata pe acest amic,

Insotit sau singur,

Fara sa mi se sugrume respiratia

Si sa nu mai pot sa ma clintesc.”

In traditia crestina, sarpele a ajuns sa reprezinte raul deplin si reactia noastra la el descopera un adevar straniu.

Cand Moise a facut sarpele de bronz, tocmai se intamplasera doua mari tragedii. Tulburat de plangerile israelitilor, el lovise stanca cu toiagul, ca sa ia apa si Dumnezeu nu l-a mai lasat sa intre in Tara Promisa. Mai mult, fratele sau Aron abia murise si fusese ingropat. Erau timpuri grele.

Asa ca atunci cand evreii au inceput sa murmure iarasi, Dumnezeu a lasat ca viperele veninoase din desert sa misune peste tot si sa-i ucida. Veninul acestui sarpe nu actiona imediat. Puteau sa treaca patru zile pana ce hemoragia interna masiva si fatala isi sfarsea opera.

In acel timp, Moise a turnat sarpele de bronz si a adus solia zecilor de mii de oameni ca ei pot veni, privi si trai. (Numei 21,4-9).

Dar ramane o intrebare: Cum putea simbolul mortii si al raului sa devina portrerul viuui Hristos? Copii lui Israel, criticosi si plangereti, aveau nevoie de verificarea unei realitati. Sarpele mandriei si al egoismului incorigibil ii muscase, intr-adevar, anii de sangerare interna spirituala ii mancasera. Numai privind in fata realitatea pacatului lor, pocaindu-se si crezand, puteau sa fie salvati.

Link to post
Share on other sites
  • Replies 593
  • Created
  • Last Reply

Top Posters In This Topic

9 Martie

Caprioara

Iubitul meu... este ca o caprioara sau ca un pui de cerb” (Cantarea Cantarilor 2,17).

De-a lungul secolelor, Cantarea Cantarilor a avut parte de interpretari diferite si de argumente pentru care ar trebui sa nu fie inclusa in Scriptura. Fiind o colectie incantatoare de poeme de nunta, traditia a interpretat pe Sulamita, mireasa, ca fiind biserica si pe iubitul ei, ca fiind Hristos.

Muntii Uinta din Statul Utah au un loc de unde poti privi caprioarele. Acolo, sunt siruri de nori albi, care atarna de cerul albastru imens, iar soarele aluneca jos spre orizont, umbrind dealurile in culori moi, pastelate. Acum este timpul sa rulezi pe drumurile de tara. Poate ai sa vezi o caprioara cu doi iezi sarind peste stanci. Sau o mica turma stand intr-un desis, uitandu-se la tine. Sau poate chiar nimic. Stiti ca sute se inghesuie in padurile de cedri si pini si te privesc, dar nu ai voie sale ochesti. Vanatoarea de cerbi a fost un sport regal in timpurile stravechi, din cauza provocarii acestor animale derutante si sprintare in fata vanatorului.

In Biblie, diferite animale, mari sau mici, se inscriu in clasificarea de „caprioara”, gazele, cerb, ciuta, antilopa, caprioara rosie, caprioara roscata. Carnea de caprioara era acceptabila nu numai pentru israeliti, ci ea era parte integranta din alimentatia din toata lumea.

In acelasi timp, nici un alt animal, in afara de miel, nu evoca mai mult blandetea si delicatetea, intrinsece creatiunii animale. Un cerb tanar alergand in padure, un pui patat ascunzandu-se in umbra si asteptand pe mama lui – descriu ceva special.

„Creator al pamantului, marii si cerului,

Suveranul creatiunii, Domn si Rege,

Care ai atarnat lumile pline de stele sus-sus,

Si ai format la fel si aripa vrabiei;

Binecuvanteaza creaturile necuvantatoare cu grija Ta

Si asculta ruga lor fara cuvinte.”

Astfel, viziunea alegorica a cantarii lui Solomon face niste afirmatii semnificative despre Isus, cand iubita lui canta: „Iubitul meu este ca o caprioara” (Cantarea Cantarilor 2,10). Caprioarele sunt frumoase si curate, atente si agere, gratioase si sprintene.

Link to post
Share on other sites

10 Martie 2010

Cornul

„Si ne-a ridicat un corn de mantuire in casa robului sau David” (Luca 1,69).

V-ati intrebat cu ocazia Zilei Recunostintei de unde vine simbolul cornului abundentei, din care curg fructe si flori? Sau de ce folclorul retine povestiri curioase despre folosirea in medicina a cornului rinocerilor si despre puterile unui unicorn mitic?

Cornul a fost o metafora obisnuita in timpurile Bibliei. Dependenti de cirezile lor pentru a se imbogati, oamenii si poporul Canaanului ii venerau pe tauri (vitelul de aur, pe care Aaron l-a facut in pustie, arata cat de adanca era aceasta problema in mintea Israelului). Legea mozaica a dat indicatii specifice pentru folosirea taurului in ritualurile religioase. Nu ne putem imagina extinderea acestor jertfe enorme.

La incoronarea lui Solomon, preotii au sacrificat 1000 de tauri, 1000 de berbeci si 1000 de miei. Dupa aceea, poporul s-a asezat sa manance si sa bea „inaintea Domnului cu mare bucurie in ziua aceea” (1 Corinteni 29,22).

Puterea de lupta a tuturor animalelor cu coarne rezida in coarnele lor. Chiar si o cunostinta superficiala despre coride clarifica aceasta problema. De aici, luptatorii isi impodobeau in mod obisnuit tichiile cu coarne, cornul fiind o metafora obisnuita pentru puterea indarjita. Cateodata, cornul indica un succes personal:

„Dar mie imi intareste cornul ca cel al unui bivol” (Psalmi 92,10). Sau puterea nationala: „Tapul este insa imparatia Greciei, iar cornul cel mare dintre ochii lui, cel dintai imparat” (Deuteronom 8,21). David a laudat puterea divina a lui Dumnezeu intr-o serie de metafore pline de putere: puterea mea, stanca mea, cetatea mea si eliberatorul meu, scutul meu. Lusta culmineaza grandios cu „Intaritura mea (cornul mantuirii mele)” (Psalmi 18,2). Nu putem spune mai mult. Scriitori rabinici foloseau metafora „cornul” pentru a arata punctele puternice ale lui Israel, Avraam, Isaac, Moise, Legea, preotia, templul, etc.

Evanghelia lui Luca a ramas sa identifice pe cel mai mare dintre toate. Zaharia, tatal lui Ioan Botezatorul, spunea despre Isus: Dumnezeu „Ne-a ridicat un corn de mantuire in casa robului Sau David” (Luca 1,69). Mantuitorul a recurs la puterea mare, forta si invincibilitatea cornului. El lupta pentru noi.

Link to post
Share on other sites

11 Martie 2010

Mielul lui Dumnezeu

Iata Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii” (Ioan 1,29).

Fiintele umane au privit unele animale ca fiind divine, iar barbatii si femeile le-au venerat timp de mii de ani. La cealalta extrema, oamenii au vanat si au macelarit cu cruzime pe altele. Iar in afara acestor privelisti conflictuale, sunt animalele care au devenit simboluri. Ele stau la baza vizualizarii credintei crestine si apar si reapar in arta bisericii. Dar nici un animal nu a fost mai aproape de inima lui Israel ca oaia. Mielul ne aminteste de primele zile intunecate de dupa pacatul lui Adam si al Evei, zile cand Abel a devenit primul pastor si furnizor de miei pentru jertfa, pana cand el insusi a devenit jertfa propriei sale credinciosii. Isaac l-a intrebat pe tatal sau, Avraam, pe muntele Moria: „Dar unde este mielul pentru arderea de tot?” (Geneza 22,7).

Cand Ioan Botezatorul L-a anuntat pe Isus (Ioan 1,29), el a aratat ca Persoana catre care trimiteau toate secolele de jertfe a venit in sfarsit. De aici mielul apare adesea in picturi in care sunt Isus, Ioan Botezatorul si unii crestini martiri. De fapt, asociatiile de aristocrati puritani erau asa de puternice, incat in secolul al XVIII-lea isi faceau portrete in chip de pastori si pastorite de miei.

Prin glasul unui copil, poetul englez William Blake (1757-1827) prinde minunea si misterul lui Hristos nu numai ca Pastorul cel Bun, ci si ca Miel.

Simbolul mielului strabate toata Scriptura, de la material la spiritual. Incepand cu pasunile stancoase din Palestina, el se termina cu portretul cel mai adanc adevar al credintei crestine. Din locurile udate de ape in desertul Indiei, el a trecut in arta cea mai pasionata, pe care a produs-o biserica crestina. Intelegerea oilor, mieilor si pastorilor lor deschide in fata noastra o intelegere a slujirii globale a lui Isus.

Link to post
Share on other sites

12 Martie 2010

Mielul fara cusur

„Ati fost rascumparati... cu sangele scump si fara prihana” (1 Petru 1,19).

Odata, l-am auzit pe un doctor profund, comparand cancerul si modelele sale de crestere cu felul in care lucreaza pacatul in vietile noastre. „In toata munca noastra de cercetare, am constatat ca singurele animale care sunt complet imune la cancer sunt oile si caprele. Nu este interesant ca Dumnezeu a ales sa Se numeasca miel?” Intr-adevar interesant!

Cu scopul de a scoate mai mult in evidenta, Scriptura aseaza mielul fara cusur in contrast cu alte animale. In timp ce calatoream anul trecut cu avionul, am dat peste o revista care m-a incantat. Partea de sus a copertei erata un leu de aur, imens, stanf pe un pat de feriga sub copacii junglei. Dar in partea de jos a copertei era o apa limpede, care reflecta nu un leu, ci un miel. Ceea ce incerca sa sugereze acel artist canadian, Heather Cooper, era ca in fiecare personalitate exista ceva din miel in leu si invers.

Dar acea poza neobisnuita poate avea si o semnificatie mai adanca. Odata ajunsi dincolo de rau, in vesnicie, vom constata ca nu exista nici o aversiune intre leu si miel. Intr-adevar Scriptura l-a prezentat adesea pe miel alaturi de dusmanii lui (lei, lupi si serpi) pentru a scoate in evidenta noua ordine din Imparatia plina de pace din cer.

„Lupul si mielul vor paste impreuna, lel va manca paie ca boul si sarpele se va hrani cu tarana. Nici un rau, nici o vatamare nu se va face pe tot muntele Meu cel sfant, zice Domnul” (Isaia 65,25).

Fascinata de interferenta contrariilor, am colectionat ani de zile poze cu lei si miei la un loc. Multi dintre prietenii mei stiu asta si de fiecare Craciun primesc doua sau trei carti postale, care mai de care mai inedite. Una dintre cele mai favorite arata un leu scotand din gatlejul lui un raget urias de „Pace!”. Intre labele lui, sta un miel, cu ochii rotunzi si surprins de un asa ordin neasteptat.

Cand incepi sa cauti o astfel de pereche, vei constata ca subiectul este unul obisnuit, pentru ca leul si meilul impreuna spun ceva pe care lumea asteapta cu disperare sa auda. Impreuna ei formeaza un paradox a carui bogatie de sensuri ne copleseste. El iti invita imaginatia sa calatoreasca in multe directii.

Link to post
Share on other sites

13 Martie 2010

Mielul injunghiat

„Cartea vietii (apartine) Mielului care a fost injunghiat de la intemeierea lumii” (Apocalipsa 13,8).

In experimentul sau de „trai in mijlocul naturii” la Walden Pond, Massachusetts, Hanry David Thoreau (1817-1862) a descoperit ca prefera regimul alimentar vegetarian celui animal. Considerandu-l pe acesta din urma ca fiind „necurat” si scump, el a cautat o dilema simpla in „armonie cu natura” care „nu-i altera imaginatia”.

Lasand la o parte considerentele legate de sanatate, multi oameni au devenit vegetarieni pur si simplu din simpatie. Este adevarat ca dupa caderea in pacat a umanitatii, Dumnezeu a trebuit sa-i dea lui Adam si Evei animale pentru hrana si imbracaminte. Apoi si sistemul de jertfe cerea sacrificarea a milioane de animale. Totusi, multi oameni iubesc natura asa de profund incat au repulsie fata de sacrificarea unui animal nevinovat. Prin sacrificarea meilor, Dumnezeu a sperat exact acest lucru, ca omul sa fie asa de ingrozit in fata mortii, incat sa respinga pacatul care a cauzat-o.

Poetul surprinde un moment de contemplare a mielului de injunghiat al lui Dumnezeu.

„Intr-o seara de aprilie, un aprilie necapricios,

Oile cu mieluseii lor treceau pe langa mine pe drum.

Intr-o seara de aprilie m-am gandit la Mielul lui Dumnezeu.

Mieii erau obositi si plangeau cu un plans slab, omenesc.

M-am gandit la Mielul lui Dumnezeu, care mergea umil spre moarte.

Sus, pe muntele albastru, albastru, pasunile inviorate sunt dulci,

Odihna pentru trup si pentru picioarele micute.

Dar pentru Miel, Mielul lui Dumnezeu

Sus in varful unui deal verde numai o cruce a rusinii intre alte doua.

Intr-o seara de april, un april necapricios,

Am vazut oile cu mieii si m-am gandit la Mielul lui Dumnezeu”.

Nici un alt simbol nu este mai semnificativ decat „Mielul injunghiat”, pentru ca moartea lui Isus a insemnat intr-adevar totul.

Link to post
Share on other sites

14 Martie 2010

Mielul triumfator

Dupa aceea m-am uitat si iata ca era o mare gloata pe care nu poate s-o numere nimeni... care statea in picioare in fata tronului de domnie si inaintea Mielului” (Apocalipsa 7,9).

Cine a inventat expresia „bland ca un miel” nu a avut toate elementele.

Mielul de sacrificiu care se duce umil la taiere este un lucru. Dar nu exista ceva mai viguros decat un miel sanatos, asa ca, in scenele dramatice din Apocalipsa, Hristos apare in rolul Sau de miel triumfator. Mai intai, vine judecata care desparte oile de capre. Apoi, scenele pline de slava ale celei de a doua veniri, cand pamantul este terifiat de mania Mielului, cand oamenii nepregatiti cheama stancile si muntii sa-i ascunda. Corul angelic izbucneste in cantare: „Vrednic este Mielul, care a fost injunghiat, sa primeasca puterea, bogatia, intelepciunea, taria, cinstea, slava si lauda” (Apocalipsa 5,12).

In cele din urma decorul se transfera chiar in cer: „In cetate n-am vazut nici un Templu, pentru Domnul Dumnezeu; Cel Atotputernic si Mielul sunt Templul ei. Cetatea n-are trebuinta nici de soare, nici de luna, ca s-o lumineze, caci o lumineaza slava lui Dumnezeu si faclia ei este Mielul” (Apocalipsa 21,22.23). Asa intra cei care sunt „scrisi in cartea Mielului” (Apocalipsa 21,27).

Nu este de mirare ca arta Il reprezinta cateodata pe Miel, purtand semet o coroana pe cap sau un steag pe umar si care marsaluieste ca la auzul unei trompete. Aici, in cele din urma, este o invitatie la sarbatoare.

Link to post
Share on other sites

15 Martie

Vulturul

„Vulturul isi intinde aripile, ii ia si-i poarta pe penele lui” (Deuteronom 32,11).

Ce este aceasta puternica atractie pe care o simtim noi fata de vultur?

Evident, ii admiram frumusetea si ne minunam ce mare e. Dar, mai mult, noi ravnim libertatea lui, pentru ca ea trimite la doua dintre atributele cele mai inaltatoare ale lui Hristos.

In Palestina, traiesc cel putin opt feluri, de aici frecventa metaforelor cu vulturii din Scriptura. Mai intai, vulturul exemplifica hotararea rapida a lui Dumnezeu. Pasarile puternice, maiestuoase au ciocuri coroiate si ghiare ascutite pentru a-si sfasia prada.

Ramasitele unei victime pot fi pene sau smocuri de blana, pentru ca vulturul este inspaimantator de eficient. Puterea sa constanta iti ia respiratia . „Dar cei ce se incred in Domnul isi innoiesc puterea, ei zboara ca vulturul, alearga si nu obosesc, umbla si nu ostenesc” (Isaia 40,31).

In al doilea rand, puterea fulgeratoare a vulturului este amplificata de puterea de a se reinnoi. Vazand ca pasarea are o durata de viata neobisnuit de lunga, oamenii au ajuns sa creada ca, la anumite intervale de timp, isi schimbau total penele. Apoi, prin mijloace necunoscute, noile pene aduceau tinerete reinnoita. Astazi, noi putem distinge ce este real si ce este imaginatie in legenda vulturilor.

„Binecuvanteaza suflete pe Domnul”, canta psalmistul. „El iti satura de bunatati batranetea si te face sa intineresti iarasi ca vulturul” (Psalmi 103,2-5).

Insa Isus nu ne „intinereste” temporar. La El nu e numai o chestiune de pene noi. Lucrarea aceasta ne va conduce pe toti in cea mai vasta si lunga eternitate. Mediul vast, in care traieste vulturul, ne ofera decorul viu pentru aceasta fagaduinta.

Link to post
Share on other sites

16 Martie 2010

Cuibul

„Ca vulturul care isi scutura cuibul si zboara deasupra puilor” (Deuteronom 32,11)

Caminul, bratele mamei, leaganul, cuibul, toate acestea apartin micutilor. Fara ele ar muri. Toti parintii, oameni sau alte fapturi, se confrunta insa cu aceeasi decizie. Cat timp sa stea acasa cu copiii? Vine timpul cand tinerii trebuie sa se miste. Vulturul isi distruge cuibul din bete pentru a-si alunga puii.

Si totusi, vulturul este un parinte model. Pentru ca pasarile au nevoie de o arie mare de vanatoare, ele clocesc putine oua si construiesc numai unul sau doua cuiburi.

Galagiosi si revendicativi, puisorii sunt asa de urati, incat, cu siguranta, numai o mama iar putea iubi. Si sunt asa de slabi, incat, la inceput, nici nu pot sa-si ridice capetele plesuve. Forta mamei ii hraneste pana cand pot sa-si tina singuri capetele.

Scriptura descrie grija plina de dragoste a lui Dumnezeu pentru poporul Sau si metodele dramatice de eliberare a Israelului inrobit din Egipt prin unul din cele mai curioase obiceiuri ale vulturului. Scuturand cuibul, mama ii impinge pe cei mici sa-si incerce aripile, sa devina independenti. In acelasi timp, ea pazeste sa vada daca nu sunt prea slabi. Poate chiar se clatina. Atunci, intr-o strafulgerare de putere si cu o rapiditate uluitoare, ea ii salveaza.

Construit pe varfuri inalte, cuibul vulturului nu este la indemana invadatorilor indiscreti. Un profet al Vechiului Testament a descris aceasta localizare astfel: „Dar chiar daca ai locui tot atat de sus ca vulturul, chiar daca ti-ai aseza cuibul intre stele, tot te voi arunca jos de acolo, zice Domnul” (Obadia 4).

Isus procedeaza la fel cum procedeaza vulturul cu cuibul sau. Mai intai, El ne iubeste si ne apara, ne hraneste in slabiciunea noastra si trece peste uraciunea caracterelor noastre. El ne pregateste, pentru locurile ceresti, cuiburi „asezate in stele”, departe de intelegerea umana. Pentru a implini aceasta, trebuie sa desfaca cuibul, pentru ca El nu doreste ca micutii Lui sa se agate de bete goale, intemnitati pe pamant, cand ei pot sa se avante spre ceruri.

Link to post
Share on other sites

17 Martie 2010

Antrenarea pasarilor

„Ati vazut ce am facut Egiptenilor si cum v-am purtat pe aripi de vultur si v-am adus aici la Mine” (Exod 19,4).

Vulturul plesuv, acum pe cale de disparitie, a fost intotdeauna simbolul curajului si al puterii. Cunoscut peste tot in lume, el apare pe marele sigiliu al Statelor Unite si este marca fabricii pentru sute de produse comerciale. Disciplina si inteligenta sa ne-au fascinat intotdeauna.

Scriitorii Bibliei au fost insa mai putin interesati de faptele stiintifice si mai mult in a face din aceasta pasare magnifica o ilustratie a adevarului spiritual. Ocazional, ei au facut aluzie la cantitatea mare de folclor din jurul vulturului. Printre alte legende curioase despre vulturi, era si aceea ca, la fiecare 10 ani, marea pasare disparea direct in soare. Cand vezi un vultur, departe, pe un varf inalt, proiectat in soare, nu te surprinde ce zice legenda. Apoi, ca si soarele, el se arunca in mare si se ridica din nou, inviorat, intruchipare a reinnoirii si sperantei.

De asemenea, vulturul isi forta copii sa se uite direct in soare, poate ca o pregatire pentru „noua casa”. Solomon probabil ca se referea la aceasta amuzanta superstitie cand a prevenit impotriva greselii de a acumula bogatii mari. „Abia ti-ai aruncat ochii spre ea si numai este, caci bogatia isi face aripi ca si vulturul, isi ia zborul spre ceruri” (Proverbe 23,5).

Precizia zborului vulturului imagineaza modul lui Dumnezeu de a judeca. „Domnul va aduce de departe un neam care va cadea peste tine cu zbor de vultur” (Deuteronom 28,49). Aceasta este cealalta fata a monedei. Pe de o parte, avem rabdarea si mila Sa intensa. Pe de alta parte, viteza si finalitatea judecatii Sale.

Putem trece prin tunele de nehotarare, lungi si intunecate, prin perioade deprimante de inactivitate si prin pete de „gandire confuza”. Totusi, nu trebuie sa ne indoim ca Isus ne conduce vietile, daca Il lasam. El ne-a facut sa vedem clar cele doua aspecte opuse ale caracterului Sau. Cand intelegem, putem privi fiecare cu optimismul si vigoarea vulturului care intampina zorile din refugiul sau stancos de pe inaltime.

Link to post
Share on other sites

18 Martie 2010

Porumbelul

„Si a vazut pe Duhul lui Dumnezeu in chip de porumbel si venind peste El” (Matei 3,16).

Murmurul dulce al palcurilor de porumbei care ganguresc unul cu altul ne atrage. Nu este de mirare ca grecii l-au consacrat Afroditei, zeita dragostei.

Porumbelul are si alte caracteristici atractive. Timid si retras, el se ascunde, „in crapaturile stancii si in scobiturile prapastiilor” (Cantarea Cantarilor 2,14). Trimitandu-i pe ucenici „blanzi ca porumbeii”, Isus a recunoscut blandetea pasarii (Matei 10,16). In cele din urma, la botezul lui Isus, porumbelul a exemplificat minunat Duhul Sfant (Matei 3,16).

Astfel, porumbelul ne introduce intr-o arie speciala, intima, a lucrarii Duhului Sfant. Ca sa domesticim porumbeii, le facem porumbare, casute cu mai multe incaperi, in gradina noastra. Proprietarii ambitiosi isi dreseaza porumbeii, ca sa duca mesaje, un talent probabil mostenit de la porumbelul care a dus creanga de maslin inapoi pe arca lui Noe, promitand pace si speranta dupa Potop (Geneza 8,8-12).

Porumbelul mai are o trasatura. Hristos este locul de odihna, porumbarul unde mergem cu totii, condusi de Duhul Sfant. Nu are importanta cu ce aripi zburam spre El. Noi toti avem temperamente diferite, suntem afectuosi sau timizi. Astfel nu ne asteptam ca cintezoiul sa cante ca privighetoarea sau vrabia sa zboare ca pescarului. Si nici porumbelul nu va zbura pe aripile vulturului. Cu totii vom veni asa cum suntem, fara sa imitam pe nimeni. Aceasta este solia din porumbar.

Link to post
Share on other sites

19 Martie 2010

Aripile ocrotitoare

„Da, El te scapa de latul vanatorului, de ciuma si pustiirile ei. El te va acoperi cu penele Lui si te va ascunde sub aripile Lui” (Psalmi 91, 3.4).

Vanatoarea de pasari este de mult un sport si poate ca in vremurile primitive a fost o necesitate. Psalmistul descrie aici protectia lui Dumnezeu, asemanatoare gainii. Noi suntem puii urmariti de vanator, iar El este gaina, care asteapta sa alerge sa ne puna la adapost.

Privind la lumea Sa, cazuta, Dumnezeu l-a trimis pe Fiul Sau, ca sa ne elibereze pe noi, ostaticii Satanei. Usa de scapare este deschisa in fata noastra, dar noi ezitam. In mod persistent, respingem salvarea si ne intoarcem spre distrugere. Chiar si o pasare acoperita de pene care supravietuieste numai prin micul ei creier si instinctele ei naturale, stie mai bine acest lucru!

Sfatuind-o pe nora sa cum sa se apropie de Boaz, Naomi descrie venirea lui Rut in Israel ca o adapostire sub aripi: „Plata sa-ti fie deplina din partea Domnului, Dumnezeul lui Israel, sub ale carui aripi ai vrut sa te adapostesti” (Rut 2,12).

La sfarsitul celor trei ani de slujire a poporului Sau ales, Isus statea pe Muntele Maslinilor si privea in jos, la Ierusalim, cetatea regala. In siguranta, in propriile lor traditii si mandri de eclusivismul, oamenii au continuat sa traiasca inconstienti de teroarea care urma sa se abata asupra cetatilor lor.

In acest moment, mintea Lui s-a indreptat spre umila gaina, care n-a inteles altceva decat grija pentru micutii sai, indiferent cat de neascultatori ar fi ei. Unul dintre putinele lucruri pe care ea putea sa-l faca pentru protejarea lor era sa-si infoaie penele si sa-i lase sa se bage in ascunzatoarea calduroasa, iar ea sa infrunte primejdia pentru ei. Aceeasi grija plina de dragoste si simpatie a umplut inima lui Isus si El a spus printre lacrimi: „O, Ierusalime. De cate ori am vrut sa strang pe copii tai cum isi strange gaina puii sub aripi si n-ati vrut” (Matei 23,37). Respins, dupa ce a venit sa infrunte singur moartea in locul nostru!

Link to post
Share on other sites

20 Martie 2010

Stanca mantuirii

„Tu esti Tatal Meu, Dumnezeul meu si stanca mantuirii mele” (Psalmi 89,26).

Locuitorii deserturilor iubesc stancile. Atemporale si realmente indestructibile, oferind prietenos umbra si protectie, ele raspund nevoilor cele mai profunde ale oamenilor. Evreii aveau o teama intrinseca de mare din cauza suspiciunii si a lipsei de experienta. Ca urmare, imaginile marine din Biblie sunt intotdeauna negative, iar cele cu stanci sunt constant pozitive. De exemplu, Iov, amintindu-si de bogatiile pe care le avusese, spunea: „Cand Cel Atotputernic inca era cu mine ... pasii mi se scaldau in smantana si stanca varsa langa mine paraie de untdelemn” (Iov 29,6).

Obisnuinta cu stancile le-a condus pe popoarele semitice sa identifice anumite locuri dupa stancile de acolo. Un print a fost executat la stanca lui Oreb (Judecatori 7,25; Isaia 10,26). Samson s-a ascuns in crapatura din stanca lui Etam (Judecatori 15,8). Cei 100 de supravietuitori beniamiti s-au refugiat la stanca Rimon (Judecatori 20,47; 21,13). Amasa a fost uns la marea stanca din Gabaon (2 Samuel 20, 8-12). David s-a ascuns la stanca din pustiul Maon (1 Samuel 23,25), si apoi a cerut apa din fantana de la poarta Betleemului, pe cand se adapostea la stanca din pestera Adullam (1 Cronici 11,15).

Moise, un om care in lunga lui viata in desert avea o experienta mare cu stancile, a prezentat prima data imaginea lui Dumnezeu ca fiind „Stanca mantuirii”. Cantecul sau de binecuvantare a lui Israel chiar inainte de moarte contine un imn de lauda adus Stancii lui Israel (Deuteronom 32, 1-43). Probabil ca el s-a inspirat dintr-o referire anterioara lui Iacov la „pastorul, stanca lui Israel” (Geneza 49,24). In orice caz, metafora este perpetua in toata Scriptura, mai ales in poetica profetilor.

Cand spune ca este deasupra tuturor, Dumnezeu Isi insuseste aceasta imagine pentru El: „Este oare un alt Dumnezeu afara de Mine? Nu este alta stanca, nu cunosc alta” (Isaia 44,8). Repetat, psalmistii spun: „Binecuvantata sa fie stanca mea!” (Psalmi 18,46); „O, Doamne, Stanca mea si rascumparatorul meu” (Psalmi 119,14); „Doamne, catre Tine strig, Stanca mea!” (Psalmi 28,1).

In mod instinctiv, suntem atrasi sa privim lucrurile mai mari decat noi: stancile marine, canioanele, Muntii Stancosi, Alpii, Himalaia. In prezenta lor, ne vedem cateodata in viitor. Cu atat mai mult cand privim la Hristos, Stanca veacurilor.

Link to post
Share on other sites

21 Martie 2010

Stanca, izvor de apa

„Si toti au baut aceasi bautura duhovniceasca, pentru ca beau dintr-o stanca duhovniceasca ce venea dupa ei; si stanca era Hristos (1 Corinteni 10,4).

Calatorul care ajunge in Iordania, trebuie sa-si ia ceva timp ca sa urce Muntele Nebo. De acolo, se vede Tara Fagaduita, pe care Moise a vazut-o chiar inainte de moarte. La stanga, este Marea Moarta si drept inainte, departe, se vad turnurile Ierusalimului. La dreapta, vezi „Izvorul lui Moise”. Traditia spune ca acesta este locul unde Moise a lovit stanca de doua ori. Oricum este o oaza verde intre dealurile pline de praf brun. La capatul estic, sub un copac enorm, inca mai curge un fir de apa.

Stancile calcaroase din Palestina pot furniza apa, cand in locuri neasteptate, ea se prelinge printre crapaturi si apoi se desparte in paraiase. Dumnezeu i-a aratat lui Moise un astfel de loc.

Astfel, cu o singura lovitura de toiag, Moise a scos apa din stanca de la Horeb (Exod 17,1-7), iar evreii cartitori si animalele lor au baut pe saturate! Mai tarziu, cand se apropiau de Canaan, a avut loc din nou o criza de apa. De data aceasta, Dumnezeu i-a spus lui Moise „sa-i vorbeasca” pur si simplu stancii. Exasperat de mai mult de 40 de ani de cand trebuia sa-i impace pe „acesti razvratiti”, Moise a lovit stanca de doua ori. „Apa a iesit din belsug, asa ca a baut si adunarea, si vitele” (Numeri 20, 8-12). Dar niciodata n-a fost obtinuta apa la un pret asa de mare. Din pricina atitudinii sale impulsive, Domnul nu l-a mai lasat sa intre in Canaan.

Apa care satura, scoasa din stanca, a ramas pentru totdeauna o imagine vie. Iudeii nu au uitat niciodata ca „Dumnezeu a deshis stanca” (Psalmi 105,41), asa ca ei nu au suferit de sete (Isaia 48,21; Neemia 9,15). Ideea de „Dumnezeu, Stanca poporului Sau” s-a extins prin secolele de gandire religioasa. In cele din urma, apostolul Pavel a dat o imagine de aplicatie vesnica pentru crestinii tuturor timpurilor: „Si toti au baut aceeasi bautura spirituala care i-a insotit si aceea era Hristos” (1 Corinteni 10,4). Hristos este stanca aceea, care misca si de unde curge apa pura a Evangheliei.

Link to post
Share on other sites

22 Martie

Stanca de adapost

„Dar Domnul este turnul meu de scapare, Dumnezeul meu este stanca mea de adapost” (Psalmi 94,22).

Pentru jocurile copiilor stâncile asigură un loc unde să te ascunzi. Dar, mai important, stancile ofera siguranta si refugiu.

Ambitiosul si inselatorul profet Balaam vedea ca nu poate face nimic ca sa-i ameninte: „Locuinta ta sta tare de tot si cuibul tau e pus pe stanca” (Numeri 24,21).

In eforturile continue de a scapa de mania regelui Saul, David a devenit un fugar clasic, bine familiarizat cu toate ascunzisurile. Unul era in pustia En Ghedi, unde l-au urmarit regele cu 3.000 de oameni pana la „stancile tapilor salbatici” (1 Samuel 24,1.2). En Ghedi („raul iedului”) este un rau care iese din stancile colturoase deasupra tarmului vestic al Marii Moarte. Nici o parte din Pustia lui Iuda nu este mai intunecoasa, pentru ca apele inchise ale marii, incarcate cu minerale, au impiedicat dezvoltarea oricarei forme de viata. In contrast, raul de deasupra clipoceste printre copaci, in unde racoroase. Daniel si oamenii lui s-ar fi putut bucura aici de siguranta, chiar confort, timp indelungat.

Din cauza unor astfel de experiente, Daniel si ceilalti psalmisti s-au delectat. Domnul nu a fost numai stanca, El a fost cetatuia (Psalmi 18,2). „Stanca puterii mele” (Psalmul 62,7); „Stanca mantuirii” (Psalmi 95,1).

Profetizand apropierea imparatiei neprihanirii, Isaia combina in mod minunat Stanca, izvor de apa, plina de simpatie, cu stanca puternica, loc de adapost. Va veni un timp, un timp de dreptate, cand vom avea incredere deplina in fiecare om din jurul nostru, mare sau mic.

„Fiecare va fi ca un adapost impotriva vantului si ca un loc de scapare impotriva furtunii, ca niste rauri de apa intr-un loc uscat, ca umbra unei stanci mari intr-un pamant ars de sete” (Isaia 32,2).

Link to post
Share on other sites

23 Martie

Stanca inalta

„Asculta Dumnezeule strigatele mele... Du-ma pe stanca pe care n-o pot ajunge, caci e prea inalta pentru mine!” (Psalmi 61, 1-2).

Intr-una din cele mai exuberante declaratii de credinta, David Il lauda pe Dumnezeu, pentru ca l-a salvat in timp de restriste: „Caci ma va ocroti in coliba Lui, in ziua necazului, si ma va ascunde sub acoperisul cortului Lui”. Si apoi vine restaurarea finala: „Ma va inalta pe o stanca. Iata ca mi se inalta capul peste vrajmasii mei, care ma inconjoara” (Psalmi 27, 5-6).

Astfel, Dumnezeu ne cheama afara din vale, sa ne ridicam din micimea noastra prosteasca, din conceptiile noastre inguste, din preocuparile noastre marunte si din suferinta noastra. El vrea sa ne privim viata din punctul Sau de vedere vesnic, si este posibil numai cand picioarele noastre stau pe Stanca inalta.

Vindecarea vine privind la lucruri mai mari decat noi, aceasta este atractia decorului din desert, a peisajelor intinse si a celor marine. Dumnezeu ne-a menit experiente in varful muntelui si nu trebuie sa bajbaim ca orbii in intunecatele canioane ale descurajarii.

Link to post
Share on other sites

24 Martie

Stanca e temelie

„Pe aceasta piatra (stanca) voi zidi Biserica Mea si portile Locuintei mortilor nu o vor birui” (Matei 16,18).

Dintre toti constructorii „oraselor asezate pe stanci” din lume, nici unul nu a depasit performantele celor din Petra, in sudul Iordaniei. Siq, minunatele chei, de o mila lungime, servesc drept intrare in ruinele orasului, cu amfiteatrul sau roman. Ruinele istorice ocupa un bazin deschis printre munti. Inca din anul 800 i. Hr., edomitii, copii lui Esau, au descoperit acest loc unic (pe care ei il numesc Sela). Ei au luptat sa pastreze aceasta neobisnuita fortareata. Trecerea prin labirintul stancos este lata de 10 picioare, cu pereti de 100 de picioare, care aproape se intalnesc sus.

Timp de 300 de ani, nabatenii, un trib arab nomad, i-au deposedat pe edomiti. Ei si-au construit capitala din stanca de granit rozalie; temple, locuinte si morminte. Civilizatia lor a prosperat pana in anul 105 d. Hr., o capodopera a imaginatiei.

Acei arabi din desert isi ridicau probabil, corturile in aer liber, in acele chei inaccesibile, dar cand mureau isi sapau mormintele in stanci, care erau intotdeauna minunate in bataia luminii, schimbandu-si culoarea de la roz la mov si bej. Nabatenii, dupa moarte, doreau sa ramana in singurul loc pe care il considerau permanent - stancile.

Este un instinct uman de baza sa doresti, sa stii ca ai o temelie solida sub picioare. In parabola Sa cu casa construita pe stanca, in contrast cu cea ridicata repede pe nisip, Hristos intareste adevarul acestei nevoi (Matei 7, 24,25).

Link to post
Share on other sites

25 Martie

Muntele inalt

„Muntele casei Domnului va fi intemeiat ca cel mai inalt... si toate natiile se vor ingramadi spre el” (Isaia 2,2).

Intotdeauna umanitatea a crezut ca locuinta zeilor este muntele. Si aces motiv apare in orice cultura. Marile catedrale medievale crestine contin aceeasi idee. Inchinatorii intrau in acele cladiri masive prin portaluri uriase decorate cu incrustatii care Il prezentau pe Dumnezeu in timpul judecatii si pe sfinti intampinand turma in lumea mistica a spiritului. Scaldat in lumina rece a ferestrelor mate, chiar si turisul de astazi, materialist, nu poate intra in acesti „munti” ciudati, fara sa incerce un sentiment sacru in inima sa.

Fascinatia si placerea noastra fata de peisajul muntos, exotic, este totusi o idee romantica moderna. In traditie, muntii nu numai ca ofereau bariere pentru fortificatii si erau potriviti pentru razboaiele de guerila, dar ei insisi erau locuri de mister si cu puteri infricosatoare. Locuinta a fortelor supranaturale ei erau locurile indepartate ale zeilor.

Scriitorii Vechiului Testament l-au invitat repetat pe Israel pe Munte, ca sa se bucure „pe Muntele Lui cel Sfant”. Visul lui Daniel despre succesiunea conducerii omenesti se termina cu aparitia catastrofala a pietrei care distrugea chipul cel mare, care „s-a facut un munte mare si a umplut pamantul” (Daniel 2,35).

Link to post
Share on other sites

26 Martie

Cutremurul

„De la Domnul ostirilor va veni pedeapsa cu tunete, cutremure de pamant si pocnet puternic” (Isaia 29,6).

Putine evenimente ne ingrozesc mai mult ca miscarile pamantului. „Cum se prabuseste muntele si piere, cum piere stanca din locul ei” (Iov 14,18).

Intr-adevar, Dumnezeu ne vorbeste adesea in soapta, dar alteori, El trebuie sa ne atraga atentia prin manifestari mai spectaculoase ale puterii Sale – furtuna, foc, cutremur (1 Regi 19,12).

Scriptura prezinta o importanta succesiune de cutremure, deosebit de semnificative. In afara de explicatiile stiintifice, cutremurul lui Dumnezeu mai inseamna si altceva. Mai intai, profetii s-au referit la marele cutremur din timpul lui Ozia (Zaharia 14,5; Ezechiel 38,19; Amos 1,1). Rastignirea si invierea lui Isus au avut loc intre doua cutremure (Matei 27, 54; 28,2). Apoi, a venit cutremurul care a distrus inchisoarea din Filipi si i-a eliberat pe Pavel si Sila pentru a-si continua lucrarea de intemeiere a bisericii crestine primare (Fapte 16,26). In cele din urma, cetatea Apocalipsei este plina de artificii ceresti si de cutremure, care culmineaza cu o deplasare mare, ce insoteste sfarsitul timpului (Apocalipsa 16, 18-21).

Link to post
Share on other sites

27 Martie

Apele datatoare de viata ale harului

„Daca inseteaza cineva sa vina la Mine si sa bea” (Ioan 7,3).

Apa este indispensabila. Fara ea nu exista viata. Absenta sa creeaza foamete si seceta intr-un interval de timp socant de scurt. Mai mult, apa este una dintre substantele pamantului, pe care o folosim iar si iar. Este de fapt indispensabila.

Acel pahar de apa rece, stralucitoare, cu care ti-ai potolit setea trebuie sa fi existat de la intemeierea lumii. Apa pe care ai folosit-o la spalatul vaselor trebuie sa fi fost in baia imparatului Nebucadnetar sau a purtat barca falnica a lui Iosif pe Nil. Poate ca sclavii au carat-o la palatul lui Cezar sau a fost filtrata de malul din Amazon. Poate a fost odata parte dintr-un ghetar din Arctica sau chiar a trecut prin nori, ploaie, zapada, abur.

Mai mult, apa nu este numai un dar pentru binele fizic al omului, ci si pentru viata sa spirituala.

Nu este de mirare ca Dumnezeu descrie binecuvantarile Sale divine folosind apa. „Caci voi turna ape peste pamantul insetat si rauri pe pamantul uscat, voi turna Duhul Meu peste samanta ta si binecuvantarea Mea peste odraslele Tale” (Isaia 44,3).

Ultimele cuvinte din Biblie ne invata sa bem din aceasta sursa. Apelul final al lui Isus include pe oricine: „Si Duhul si Mireasa zic: Vino! Si cine aude sa zica: Vino. Si celui ce-i este sete, sa vina. Cine vrea sa ia apa vietii fara plata” (Apocalipsa 22,17).

In egoismul si mandria noastra, noi am respins apele proaspete, datatoare de viata ale harului lui Dumnezeu, alegand in schimb o sursa de apa statuta, pe care am stocat-o pentru noi. „Caci poporul Meu a savarsit un indoit pacat. M-au parasit pe Mine, izvorul apelor vii si si-au sapat puturi, puturi crapate, care nu tin apa” (Ieremia 2,13).

Link to post
Share on other sites

28 Martie

Apa: Fantana

„M-au parasit pe Mine, izvorul apelor vii” (Ieremia 2,13).

Clima tropicala abunda in ploi dese si de lunga durata. Departamentele pentru lucrari publice asigura un volum de apa curata, constant, care pleaca prin conducte direct in casele locuitorilor marilor orase industriale. Ca rezultat, noi tindem sa uitam ca apa este un bun pretios. Ca si regele David, avem si noi nevoie sa ni se improspateze memoria.

Sapatul fantanilor in Palestina a deschis surse de apa subterane, iar detinerea unor astfel de fantani era o treaba serioasa (Geneza 21,25; Deuteronom 6,11). Adesea purtau nume speciale. Si Avraam si Isaac au avut conflicte cu vecinii lor din pricina fantanilor. Saparea fantanii de la Beerseba s-a concretizat in fundarea unui oras important. Traditia spune ca Beerseba inseamna Fantana celor sapte juruinte. Acolo, Avraam a sacrificat sapte miei si a incheiat un acord de pace cu Abimelec (Geneza 21, 25-43).

Cand filistenii au ocupat orasul lui David, Betleem, ei l-au impins pe el si armata sa intr-un razboi de guerila. Fiind sub presiune, el isi amintea nostalgic: O, cine-mi va da sa beau apa de la poarta Betleemului? (2 Samuel 23,15). Imediat, trei dintre cei mai devotati adepti ai lui au trecut prin linia dusmanului, au scos apa din fantana si au adus-o sefului lor. Uimit de riscul pe care si l-au asumat, David nici n-a putut sorbi apa din cana. In schimb, a varsat-o pe pamant ca un act de inchinare: Departe de mine, Doamne, sa fac asta (vers 17).

Cea mai profunda discutie in legatura cu El Insusi, ca apa vietii, Isus a avut-o la fantana lui Iacov, un loc unde si astazi un calator incalzit poate sa scoata o galeata cu apa. El ii spune samaritencei dispretuite: Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, in veac nu-i va fi sete; ba inca apa, pe care i-o voi da Eu, se va preface in el intr-un izvor de apa, care va tasni in viata vesnica (Ioan 4,14).

Fantana insemna viata: Veti scoata apa cu bucurie din izvoarele mantuirii (Isaia 12,3). Aceasta fantana ne este la indemana. Este plina si nu seaca niciodata. Dar trebuie sa indeplinim o cerinta. Trebuie sa lasam in jos galeata, cu credinta, si sa scoatem apa din sursa divina.

Link to post
Share on other sites

29 Martie

Apa: Izvorul

„M-au parasit pe Mine, izvorul apelor vii” (Ieremia 2,13).

Nici un observator modern, adormit de avantajul de a avea apa la dispozitie in casa sa, sa nu uite semnificatia apei si sensul ei spiritual din Biblie.

Desi apa subterana poate iesi la suprafata in rauri care uda vaile desertului, ea nu era usor de gasit (2 Regi 2,19). In primele zile, dupa experienta de la Marea Rosie, Moise a avut probleme cu apa pe care o cereau semnitiile cartitoare ale Ierusalimului, pana cand au ajuns la Elim. Acolo, erau douasprezece izvoare de apa si saptezeci de finici (palmier). Si au tabarat acolo langa apa (Exod 15,27). Trebuie sa le fi venit greu sa plece dupa ce poposisera la o oaza asa de placuta. Deci nu e de mirare ca locuitorii desertului au un ochi mai sensibil la frumusetea apei curgatoare decat multi dintre noi. Incantat de frumusetea vaii Baca, psalmistul canta: „O prefac intr-un loc plin de izvoare si ploaia timpurie o acopera cu binecuvantari” (Psalmi 84,6). Si iarasi:

„Tu cercetezi pamanul si-i dai belsug,

Il umplii de bogatii,

Si de rauri dumnezeiesti, pline cu apa,

Tu le dai grau, pe care iata cum il faci sa rodeasca” (Psalmi 65,9).

Iubitul din Cantarea Cantarilor 4,15 isi descria mireasa folosind o imagine dubla a apei: ca „o fantana din gradini” si ca „un izvor de apa vie, care curge din Liban”. Ne plac aceia prin care curge harul lui Hristos si aceia care au vietile pline. Atingeti-i si niciodata nu veti auzi acel zgomot surd, dogit, deprimant, de goliciune.

Apele subterane, vii, nu inceteaza sa trimita izvoare la suprafata. Simbolul fantanii arata repetat catre Hristos, sursa apei vii, care poate deschide izvoare in inima noastra. Nimic din lume nu poate plati pretul pentru acel fel de izvor de apa.

Link to post
Share on other sites

30 Martie

Apa: Raul

„Si mi-a aratat un rau cu apa vietii, limpede ca cristalul, care iesea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu si al Mielului” (Apocalipsa 22,1).

Multi oameni stiu despre trasaturile curioase ale Marii Moarte. Cufundata in pustia iudaica, la aproape 1.300 de picioare sub nivelul marii, ea traieste dupa cum ii este numele. Gust-o si sarea iti va arde limba, pentru ca este de sase ori mai sarata decat oceanul. Incearca sa inoti si vei pluti pe mineralele solide, care reprezinta 27% din volumul apei negre, salcii. Da, Marea Moarta este moarta. Raul Iordan o hraneste, dar nu are iesire, asa ca soarele puternic al desertului evapora apa si ii concentreaza salinitatea.

In drumul sau din Galileea, raul aduce totusi viata si fertilitate. Profetul Ezechiel trece prin niste experiente, ca sa-si explice ce se intampla: „Orice faptura vie, care se misca, va trai pretutindeni pe unde va curge raul si vor fi o multime de pesti; caci ori pe unde va ajunge apa aceasta, apele se vor face sanatoase si pretutindeni pe unde va ajunge raul acesta va fi viata”. Daca totusi inoti in Marea Moarta, s-o faci in locul numit „En Ghedi, pentru ca dupa aceea te poti spala intr-un rau proaspat, inainte ca soarele sa-ti usuce pe piele sarea ca o crusta. Rapa fertila En Ghedi a adapostit odata pe fugarul David si pe oamenii lui, si ei nu ar fi putut alege o ascunzatoare mai buna.

Nu este un accident ca civilizatiile lumii antice s-au ridicat de-a lungul raurilor mari. Raurile sunt intr-adevar sistemul vascular al pamantului. Un ghetar se topeste in rauri care strabat un continent, scaldandu-l. Botezul, unul din ritualurile spirituale de trecere, foloseste simbolul apei.

Intre timp, pacatul a creat o Mare Moarta in experienta noastra, dar exista un remediu. Iesind de la tronul lui Dumnezeu, răul mantuirii curge prin pustia noastra. Isus, pe cruce, Si-a croit albia spre noi. Asa ca, prin raspandirea Evangheliei pe pamant, pustia prinde viata si ii transforma pe muribunzi. Raul este adanc. El este pentru scufundare totala, nu numai de trecut cu piciorul.

Link to post
Share on other sites

31 Martie

Apa: Putul

Caci poporul Meu... si-a sapat puturi, puturi crapate care nu tin apa. (Ieremia 2,13).

Apa datatoare de viata nu poate veni intotdeauna dintr-o sursa proaspata. Puturile sunt pur si simplu un mijloc urgent de a strange apa de ploaie. In ciuda faptului ca anticii identificau acest loc cu tara „unde curge lapte si miere”, Palestina a fost la un pas de a se transforma in desert si oamenii a trebuit sa sape puturi pentru ca populatia sa se poata dezvolta. Astfel de puturi trebuia sa fie construite corespunzator si, periodic, reparate. Da, puturile sunt o necesitate si un mijloc practic de a strange apa, dar, pentru incoveniente, ele nu trebuie sa fie prima noastra alegere. Ele pot fi cel mult un depozitar de apa, de mana a doua.

Respingerea fantanii lui Dumnezeu de catre Israel l-a facut pe Ieremia s-o descrie in culori triste: ei incercau sa stranga apa statuta in puturi sparte. Dar ce bine e sa descoperi apele proaspete ale lui Dumnezeu in desert.

Link to post
Share on other sites

1 Aprilie

Apa: Canale

„Fiecare va fi... ca niste rauri de apa intr-un loc uscat” (Isaia 32,2).

Nicaieri nu este mai evidenta puterea apei ca in flux si reflux: „Un val cheama alt val, la vuietul caderii apelor Tale; toate talazurile si valurile Tale trec peste mine” (Psalmi 42,7).

Inotatorul ingrozit isi fixeaza ochii pe un punct de reper de pe plaja, in timp ce este prins de un curent de dedesubt, de care nu stia nimic. El se zbate sa ajunga in siguranta, cu valurile oceanului spumegand in jurul lui, care il aduc la margine. Sau mai rau, in larg. Daca intra in panica, e pierdut.

Fluxul vine si pleaca. Agita algele marine si apoi matura toate resturile de pe plaja. In orice caz, apa se misca cu o putere irezistibila. Inginerii romani in Antichitate foloseau fluxul pentru un sistem de canalizare sofisticat, umpland de gauri orasul Caesareea Maritima din Palestina. (anul 27 î. Hr.). Puterea deosebită a apei care venea din canale în acele tunele largi de apa, facea ca sistemul sa fie plin cu fiecare flux. Ca si forta de cadere existent intr-un baraj mare, apa vietii venita prin canale are forta motrica imensa. Si noi suntem canale alese! „Cine crede in mine... din inima lui va curge rauri de apa vie” (Ioan 7,38). Dumnezeu vrea ca noi sa transmitem aceasta apa vie, curgatoare. Chemarea cere activitate si nu trebuie sa ne pierdem vremea pe langa puturile noastre sparte. Nici un alt portret al lui Hristos nu este mai corespunzator ca acela care arata binecuvantarile apei care sustine viata: Prospetimea apei in desert; frumusetea fantanilor abundente; adancimea fartanilor reci; calmul elesteelor mici; siguranta rezervoarelor mari ale apelor linistite; energia lucrurilor repezi; puterea constanta a apei care invarte morile; vitalitatea misterioasa a raurilor ascunse sus in mnti, unde ele devin sursa cascadelor tunatoare si a fluviilor puternice, care se varsa in mare si imensiatea oceanului.

Nu exista mod mai minunat si complet in care il putem vedea pe Isus.

Iubite Doamne nu as mai vrea sa mai yabovesc pe lenga puturile sparte. Nu mai vreau sa astept pe langa fantani sau pe malul raului. Leaga-ma de Tine, ca sa pot fi si eu un canal de binecuvantare penrtu altii.

Link to post
Share on other sites

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Paste as plain text instead

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

Loading...
×
×
  • Create New...