Jump to content
Vesperala Forum

Versete din Biblie, comentate


BigDefender

Recommended Posts

13 MARTIE

Căci în pustie vor ţâşni ape, şi în pustietate pâraie.

Isaia 35.6

Ce minunat va fi când Domnul Isus va veni cu ai Săi din cer pe pământ ca să-şi întemeieze împărăţia păcii! Atunci se va împlini versetul de astăzi. Oftatul întregii creaţiunii va lua sfârşit şi bucuria va umple pământul. Acest timp nu este prea departe. Dacă comuniunea noastră intimă cu Domnul este reală putem spune că această lume e un pustiu. Ea L-a lepădat pe Domnul Isus Cristos şi l-a răstignit. Ea ne va lepăda şi pe noi care aparţinem de El. Cum ar putea această lume să fie ţinutul nostru veşnic? Domnul Isus în împărăţia Sa desăvârşită simte împreună cu noi cum suntem trataţi de lume în ţinutul ei. El nu ne lasă să fim amăgiţi. El ne dă zi de zi apele Lui odihnitoare. Acolo curg râuri întregi pentru inimile noastre. Cum e răsăritul aşa este toată ziua. Atunci vorbim îngenuncheaţi în faţa Lui. Dacă ne luăm timp destul atunci binecuvântarea ne călăuzeşte tot timpul zilei. Oare nu ne-a lăsat Domnul Isus o pildă desăvârşită? El se scula devreme: „S-a dus într-un loc pustiu. Şi se ruga acolo” (Marcu 1.35).

Dacă Cuvântul „lui Cristos locuieşte din belşug în noi" atunci şi în învălmăşeala zilei ne vine în minte ca să nu-L întristăm şi seara vom avea motive să-L lăudăm din inimă. Strângerea noastră laolaltă ca Adunarea lui Dumnezeu este încă unul din multele motive pentru care să-L lăudăm. Aici Domnul foloseşte Cuvântul Său ca să ne binecuvânteze pe toţi. Să nu pierdem nici o ocazie când copiii lui Dumnezeu se strâng în Numele Domnului Isus. Aici Dumnezeu îşi revarsă binecuvântările Sale în mod deosebit. El însuşi face ca din aceste strângeri laolaltă să ţâşnească apele vii ale Cuvântului Său. Să păzim acest teren sfânt de orice urmă de formalism, de orice lucrare omenească. Să ridicăm tot mai sus Cuvântul Său şi Numele Său cel Veşnic.

În curând vom fi la El unde apa vieţii va ţâşni nestingherită şi liberă. Vino, Doamne Isuse!

Link to comment
Share on other sites

  • Replies 593
  • Created
  • Last Reply

Top Posters In This Topic

14 MARTIE

DOMNUL este tăria mea şi temeiul cântărilor mele de laudă: El m-a scăpat. El este DUMNEZEUL meu: pe El îl voi lăuda; El este DUMNEZEUL tatălui meu: pe El Îl voi preamări.

Exodul 15.2

Pentru prima oară în Sfânta Scriptură citim o cântare de laudă. Dumnezeu l-a mântuit pe poporul Său scăpându-l din mâna puternică a vrăjmaşului său. Acum copiii lui Dumnezeu, mântuiţi, cu inimile pline de cântări de laudă mergeau pe drumul spre ţara Canaanului, spre moştenirea făgăduită. Acum ei învăţau adorarea, proslăvirea lui Dumnezeu, învăţau să slujească lui Dumnezeu.

Cântecul lor arăta teama de Dumnezeu, lucrarea Sa, puterea şi slava Lui. El a biruit duşmanul, El a mântuit poporul Lui, El este călăuza Lui în pustie şi îl conduce până la capăt. Pentru noi El a pregătit un loc. Locul nostru este în casa Tatălui. De câte ori citim de o cântare de laudă în Cuvântul lui Dumnezeu ştim că este vorba de un moment, de o însemnătate deosebită din istoria poporului Israel.

În Numeri 21 la sfârşitul călătoriei găsim cântarea fântânei unde Dumnezeu este văzut ca izvor al binecuvântărilor. În 2 Samuel 1.18 avem cântarea arcului; arcul fiind simbolul puterii prin care Dumnezeu îşi împlineşte toate planurile Lui. În Apocalipsa 14 cântă rămăşiţa cea mică din Iuda pe muntele Sionului, cântarea Mielului. În Apocalipsa 15 cântă biruitorii fiarei şi a icoanei ei, cântarea lui Moise şi cântarea Mielului. Apoi ne gândim la cântarea de slavă care o cântă cei 24 de bătrâni. În Apocalipsa 5 îi aduc mărire, cinste şi onoare Celui care merită din veşnicie în veşnicie.

De ne-ar folosi şi nouă aceste cuvinte trezind în noi dorinţa să-I aducem în fiecare zi o jertfă de laudă ca rod al buzelor celor care-I mărturisesc Numele pe pământ. Numele Lui să fie slăvit!

„Cine aduce mulţumiri ca jertfă, acela Mă proslăveşte” (Ps. 50.23).

Link to comment
Share on other sites

15 MARTIE

TU EŞTI CU MINE!

Psalmul 23.4

Le Seur scrie: „Când eram bolnav pe patul de moarte în Maisur în India de Sud, m-am chinuit să-mi amintesc numele meu, dar nu mi-l aminteam. Dar aveam în minte clar numele lui Isus; aceasta ca să-mi demonstreze că în moarte totul se distruge dar El rămâne! În aceste săptămâni grele, versetul acesta: „Tu eşti cu mine" a fost o mare îmbărbătare." Oamenii mântuiţi care au primit iertarea păcatelor prin Domnul Isus nu trebuie să fie fricoşi în faţa morţii. Deşi trebuie să păşească pe poarta morţii singuri, ei de fapt nu sunt singuri pentru că nădejdea că „Tu eşti cu mine" le umple inima.

Odată am vizitat un credincios care era pe patul de moarte. El era atât de slăbit încât a închis ochii şi abia respira. După ce am stat puţin pe marginea patului, a deschis ochii. Atunci m-a recunoscut şi a spus: „Frate te rog spune-mi un cuvânt despre Domnul Isus" Ce să-i spun acestui om care în câteva clipe putea fi un trup neînsufleţit? În acele clipe am văzut cât de goale sunt cuvintele omeneşti, dar nădăjduind în Domnul am văzut încă odată că El este Acela care dă Cuvântul necesar în clipe grele.

Am putut să-i spun aceste puţine cuvinte care au însă un bogat conţinut: „Tu eşti cu mine!" Bolnavul a oftat: „Destul, destul."

Aceste patru cuvinte sunt de ajuns în viaţă şi chiar pe patul de moarte: „Tu eşti cu mine" Ce măreţ este acest lucru să te bizui pe El, să te încrezi în El, Să-L ştii pe El la cârma corabiei tale. Chiar dacă drumul nostru trece prin furtună şi valuri mari încearcă să ne acopere, nouă nu trebuie să ne fie teamă căci: EL ESTE CU MINE. El ne călăuzeşte chiar în umbra morţii, până în Paradis.

Tu cum vei muri?

Nădăjduieşte în Domnul. Fii tare, îmbărbătează-ţi inima şi nădăjduieşte ÎN Domnul!"

Link to comment
Share on other sites

16 MARTIE

Ci tu când te rogi, întră în odăiţa, ta, încuie-ţi uşa, şi roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.

Matei 6.6

Rugăciunea este atmosfera în care trăieşte credinciosul. Pentru viaţa nouă este tot atât de necesară ca şi aerul pentru trup. Aici Domnul Isus vorbeşte de rugăciunea personală, rugăciunea în odăiţă. Este lucrarea practicată şi dă slavă Domnului. Nu există viaţă pentru Dumnezeu fără rugăciune. În odăiţă, singur cu Dumnezeu, transformăm în viaţă revelaţia Tatălui, acolo primim cuvântul potrivit pentru sufletul nostru. Prin rugăciune vom primi mai dinainte piatra albă pe care stă scris numele cel nou pe care nimeni nu-l ştie decât acela care-l primeşte. Cu câtă putere putem întâmpina zarva zilei, dacă în zorii ei am stat în ascuns în prezenţa Lui şi am mâncat din mana ascunsă! Aceasta este în adevăr hrana zilnică a sufletului nostru.

Cele mai mari greşeli din viaţa noastră pot să fie cauzate de neglijarea rugăciunii în ascuns. Delăsarea în această privinţă favorizează intrarea răului de afară, care prin omul nostru cel vechi nerăstignit, ar face dezastru în viaţa noastră, dacă harul nemărginit nu ar interveni între noi şi dezastrul provocat. Nici râvna şi nici faptele cele mai mari nu pot să recupereze ceea ce am pierdut nerugându-ne în odăiţă.

Râvna fără rugăciune este o respingere a harului Lui arătat prin lucrarea Duhului, astfel că toate faptele noastre, oricât de mari şi grele ar fi, fără rugăciune sunt o lucrare a firii noastre.

Aşa dar, rugăciunea în odăiţă este o prefaţă remarcabilă a unei vieţi sfinte şi de o necesitate primordială pentru orice suflet care trăieşte în legătură cu Domnul Isus.

„Stăruiţi în rugăciune."

„Rugaţi-vă neîncetat."

Link to comment
Share on other sites

17 MARTIE

Cine nu este însurat, se îngrijeşte de lucrurile DOMNULUI, ... Cea nemăritată se îngrijeşte de lucrurile DOMNULUI, ca să fie sfântă şi cu trupul şi cu duhul.

1 Corinteni 7.32-34

Ce frumos este să te poţi număra printre cei cărora Pavel le adresează aceste cuvinte. Sună atât de natural, atât de sigur, de parcă nici nu s-ar putea altfel. Ca să-i placi Domnului care te-a răscumpărat cu preţul sângelui Lui, ca să fi găsit în trup şi duh în sfinţenie, nu este ceva foarte greu. Pentru aceasta a făcut El TOTUL. El te va răsplăti din belşug pe tine, scumpă soră şi frate.

Pentru acum vei avea părtăşie cu El şi te vei bucura de iubirea Lui sinceră dar ceea ce a pregătit sus pentru tine depăşeşte toate binecuvântările de pe pământ. Gândeşte-te şi la cât a suferit Fiul lui Dumnezeu pe cruce pentru tine, gândeşte-te la El cât se întristează când îţi părăseşti dragostea dintâi şi părtăşia intimă cu El se răceşte.

Inima ta este ca a tuturor „înşelătoare şi deznădăjduit de rea" (Ier. 17.9) primejdii şi ispite în această lume sunt multe, Satana este duşmanul Domnului tău şi duşmanul tău. Cele trei căi ale lui sunt: pofta cărnii (firii), pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii; iar pe acestea vrea sa le aţâţe în tine. Gândeşte-te la pornirile tale de altădată, la ce vezi si ce auzi. Propăşirea ştiinţei lumii acesteia nu este un imbold şi pentru tine în lupta credinţei?

Dacă pofteşti păcatul, el este la uşă. Cât de necinstit a fost Domnul şi Biserica Lui prin faptele imorale ale unor aşa numiţi creştini. Să nu te încrezi niciodată în tine. Să te încrezi în El (Prov. 6.27-28).

În 1 Corinteni 10.12 noi suntem îndemnaţi: „Astfel dar, cine crede că stă în picioare, să in seama să nu cadă." De aceea „roagă-te neîncetat."

Link to comment
Share on other sites

18 MARTIE

Prin credinţă a părăsit Moise Egiptul, fără să se teamă de mânia împăratului; pentru că a rămas neclintit, ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut.

Evrei 11.27

În Sfânta Scriptură ne sunt arătaţi bărbaţi şi femei care în situaţi grele au dovedit că, „credinţa este o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd, o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite." Printre aceşti oameni se numără şi Moise, omul lui Dumnezeu care „socotea OCARA lui Cristos ca o mai mare bogăţie decât comorile Egiptului şi „a rămas neclintit ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut." Să ne gândim şi la Antipa, martirul din adunarea din Pergam, pe care Domnul îl numeşte „martorul Meu credincios."

În decursul timpurilor au fost mulţi astfel de credincioşi, cărora Cristos le era mai mult decât viaţa lor. Bine cunoscutul bătrân Chrisostom a fost adus în faţa împăratului roman. Când acesta i-a spus că dacă îşi mai păstrează credinţa va fi exilat, el a răspuns: „Toată lumea este a Tatălui Meu, tu nu poţi să mă exilezi nicăieri." „Dar pot să te omor", a răspuns împăratul. „Asta nu poţi să o faci", a răspuns vitejeşte creştinul, „căci viaţa mea este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu."

„Eu îţi voi lua toate averile." „Cu plăcere", a fost răspunsul, „căci eu am asemenea averi că nu le vei putea lua. Comoara mea este în cer unde-i şi inima mea." „Dar pot să te izgonesc de la prietenii tăi." „Niciodată" a răspuns Chrisostom, „eu am numai un prieten şi acesta-I în cer; nu există nimic prin ce ai putea să-mi iei viaţa." De-am fi şi noi toţi în această poziţie: „ca şi cum am vedea pe Cel ce este nevăzut!" Compromisurile cu lumea nu sunt demne pentru un credincios.

Tertullian a spus: „Puteţi să ne chinuiţi, să ne ţintuiţi pe cruce, să ne osândiţi, să ne striviţi ... toate vor fi de prisos. Dimpotrivă, va fi un îndemn în plus pentru credinţa noastră."

Edited by BigDefender
Link to comment
Share on other sites

19 MARTIE

În ziua DOMNULUI eram în DUHUL. Şi am auzit înapoia mea un glas puternic, ca sunetul unei trâmbiţe, care zicea: Ce vezi, scrie într-o carte.

Apocalipsa 1.10-11

Cel veşnic i-a îngăduit vrăjmaşului Domnului Isus să-l scoată pe apostolul Ioan din slujba lui. În trup el era despărţit de ceilalţi credincioşi care formau Trupul Domnului Isus, dar cu duhul era mereu lângă ei comunicând mai ales prin rugăciune.

Noi ni-l imaginăm pe Ioan cum zilnic în rugăciune se prezenta în faţa lui Dumnezeu. O zi a fost deosebită pentru el. În ziua întâi a săptămânii, Ioan se gândea în chip deosebit la Domnul Său care, în dragostea Lui nemărginită S-a dat pentru noi cei păcătoşi. În această zi, ziua întâi a săptămânii Domnul nostru a sfârşit lucrarea de ispăşire pentru păcatele noastre. Începea de-acum o viaţă nouă: o lucrare nouă dovedită prin învierea Lui din morţi. Nu era Sabatul care era dat omului după osteneală. Toată osteneala şi truda a fost luată de Domnul Isus pentru a le da alor Săi odihna şi pacea. Ioan avea ca toţi ceilalţi credincioşi, Duhul Sfânt, dar el se lăsa condus de El. Şi prin Duhul asculta Cuvântul Domnului referitor la revenirea Lui pe pământ îmbrăcat în slavă (Ioan 14.26; 16.13-14).

El avea totdeauna Duhul lui Cristos, dar în această zi, care era „ziua Domnului" era „în Duhul" şi Domnul a găsit cu cale ca, în această stare de suflet, să-i descopere tainele vremurilor viitoare. Exilarea Iui nu a putut să tulbure comuniunea dintre el şi Domnul; iar pentru Domnul Isus a fost terenul duhovnicesc favorabil pentru a-i descoperi lucrurile care se vor întâmpla în curând.

Câţi oameni credincioşi au primit din Apocalipsa lucruri însemnate pentru ei, dar pentru necredincioşi este cartea în care-şi citesc osânda care-i aşteaptă. Noi nu mai primim o altă Apocalipsă, pentru că nu mai e nevoie, dar ar trebui să fim mereu ca Ioan în Duhul."

Dacă inima este plină de fiinţa lui Isus atunci cântări de laudă se vor vărsa din ea ca ceva foarte firesc.

Link to comment
Share on other sites

20 MARTIE

Dar Roboam a lăsat sfatul pe care i-l dădeau bătrânii, şi s-a sfătuit cu tinerii care crescuseră cu el şi care erau împrejurul lui.

1 Împăraţi 12.8

Roboam era fiul împăratului Solomon, care prin proverbele lui s-a adresat tuturor fiilor cu cuvinte foarte sănătoase. Desigur că lui Roboam nu-i lipsea mustrarea din partea tatălui său, Solomon. De aceea el la început se deprinse să se sfătuiască cu bătrânii ori de câte ori avea nevoie, pentru că ei au o anumită experienţă a vieţii care le lipseşte tinerilor.

Tinerii pot avea un bagaj de cunoştinţe, dar care nu depăşeşte experienţa personală în relaţie cu Domnul Cristos, dobândită în timp.

Dar mai târziu nu a mai vrut să asculte de ei şi a ascultat de sfatul tinerilor care au crescut împreună cu el. El nu a vrut să fie „robul poporului" aşa cum l-au sfătuit bătrânii, ci a vrut să stăpânească peste popor cu autoritate şi mare putere. Din nefericire, găsim această pornire rea şi în zilele noastre, nu numai la copiii lumii acesteia dar şi între copiii lui Dumnezeu. Mulţi nu mai apreciază sfatul bătrânilor. Adeseori se vorbeşte cu ironie despre ei, căci mulţi în tinereţea lor nu au putut urma la şcoli care acum sunt atât de necesare.

Se uită însă faptul că mulţi dintre bătrânii credincioşi au fost în şcoala superioară a lui Dumnezeu şi au primit o educaţie care nu se primeşte în nici o academie omenească.

Chiar şi sfatul părinţilor în zilele noastre este adeseori ignorat. Ar trebui ca fraţii şi surorile tinere să se gândească bine la acest lucru. Dacă tinerii nesocotesc acum sfatul bun al părinţilor şi bătrânilor vor vedea mai târziu că nu au făcut bine şi că ascultarea şi supunerea este spre binele şi suportul tuturor binecuvântărilor.

„Tot aşa şi voi tinerilor, fiţi supuşi celor bătrâni. Şi toţi în legăturile voastre, să fiţi împodobiţi cu SMERENIE. Căci Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har” (1 Pet. 5.5). „Copii ascultaţi ÎN Domnul de părinţii voştri" (Efes. 6.1).

Link to comment
Share on other sites

21 MARTIE

Lumina luminează în întuneric, şi întunericul n-a biruit-o.

Ioan 1.5

Poporul ales de Dumnezeu, poporul Israel a decăzut, a intrat în umbra morţii. Dar prin harul lui Dumnezeu are posibilitatea să vadă o mare lumină (Isa. 9.2). Domnul Isus a venit pe pământ ca lumina adevărată pentru ca fiecare om să fie luminat. Cine vine la lumină se recunoaşte păcătos, îşi mărturiseşte starea de păcat şi se pocăieşte de faptele făcute în întuneric, devine prin „lumina lumii" care este Domnul Cristos, o „lumină" pentru cei din lume. Sunt puţini, care au ieşit din întuneric şi au devenit lumini, cei mai mulţi au rămas în întunecimea păcatului şi în umbra morţii. Păcatele lor cele multe şi grele (egoismul, păcatele în ascuns, ura, neadevărul) fac imposibilă pătrunderea luminii.

Aşa cum într-o noapte cu ceaţă deasă milioanele de particule de apă nu lasă să treacă lumina cea puternică, la fel este inima omului plină de tot felul de păcate. În inima aceasta nu este loc pentru lumina adevărului. Dar prin harul Lui, Dumnezeu îşi îndreaptă lumina adevărului Evangheliei spre oameni, aşa cum era de exemplu în Fapte 24.25 cazul lui Felix. Acest om a fost cuprins de frică, dar înainte de a primi lumina adevărului a vrut să îndepărteze el singur răul, să se judece singur, dar n-a putut cu propria-i putere să facă ceva. El era înfăşurat de „pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii" şi lumina lui Dumnezeu nu a putut pătrunde în el.

Noi suntem în vremea harului dumnezeiesc. El ne dă TOTUL, fără bani şi fără plată. Vrei să pierzi vremea harului? Nu întotdeauna va lumina Lumina. Primeşte-o prin credinţă şi ascultare şi va fi a ta.

Ceea ce îţi dă viaţa veşnică e CREDINŢA în Fiul lui Dumnezeu, în Domnul Isus Cristos, asta înseamnă a-L primi ca pe Domnul vieţii tale.

Credinţa în El îţi dă viaţa veşnică, iar necredinţa în El, tăgăduirea Lui, sfidarea Lui, dispreţuirea Lui atrăgând asupra ta mânia lui Dumnezeu.

Link to comment
Share on other sites

22 MARTIE

El mă paşte în păşuni verzi, şi mă duce la ape de odihnă.

Psalmul 23.2

Recunoaşterea Domnului Isus ca Păstorul cel Bun al turmei Lui, îi dă credinciosului liniştea sufletească, încrederea în El, sorbirea dragostei şi a harului Său. Recunoaşterea Lui este însăşi viaţa veşnică iar cunoaşterea lucrării Lui desăvârşite de la cruce este pentru credincios pacea desăvârşită.

EL MĂ PAŞTE. În aceste cuvinte este pricina de linişte profundă, de odihnă plăcută sub ocrotirea Lui. Iată ce a pregătit Bunul Păstor pentru oiţele Lui pe care vrea să le ducă la păşune. Dar vor ele să fie conduse de El? Uneori oiţele umblă pe izlazuri cu păşune rea, nesănătoasă şi se îndreaptă spre ape repezi şi tulburi. De unde vine starea aceasta?

Cauzele din exterior pot fi diferite, dar cauzele din interior sunt mai dăunătoare (cum ar fi preocuparea pentru „eul", privirea la împrejurări, şi altele).

Domnul nostru, Păstorul cel Bun vrea ca toate oiţele Lui, bizuindu-se pe El, să fie eliberate de povara îngrijorărilor şi neliniştii de pe pământ. El în dragostea Lui cea mare se îngrijeşte de fiecare credincios şi se gândeşte la fiecare din ei în parte, chiar şi la cea mai slabă oiţă. Să ne uităm deci ţintă la Cel ce este credincios Cuvântului Său, să ne bizuim pe Cel care a spus: „Te voi sfătui şi judeca cu ochii îndreptaţi asupra ta.” În altă parte Cuvântul Domnului spune: „Nicidecum nu te voi părăsi." De aceea putem spune că turmei Lui nu-i lipseşte nimic. Când turma mică trece prin pustiul lumii acesteia Domnul Isus îi spune: „Nu te teme turmă mică." Şi chiar dacă de multe ori calea este anevoioasă şi adesea datorită răutăţilor oiţele sunt ostenite, toţi care se bizuiesc pe făgăduinţele scrise în Cuvântul lui Dumnezeu, ştiu că sunt ocrotiţi de mâinile puternice ale Lui, iar toiagul şi nuiaua Lui le mângâie.

Cu Dumnezeu greutatea unui munte nu înseamnă nimic; iar fără El, chiar şi un fulg ne zdrobeşte.

Link to comment
Share on other sites

23 MARTIE

A omorât pe un Egiptean groaznic la înfăţişare, care avea o suliţă în mână; s-a pogorât împotriva lui cu un toiag, a smuls suliţa din mâna Egipteanului, şi l-a omorât cu ea.

2 Samuel 23.21

Ultimele cuvinte ale lui David sunt o arătare a faptelor de vitejie, care-l apărau întotdeauna în război în perioada când el era lepădat şi părăsit. Devotamentul şi ataşamentul faţă de împărat arată cum omul după voia lui Dumnezeu rămâne totdeauna lângă Stăpânul său şi luminează ca o făclie aprinsă. Iar la marea judecată se va vedea cum am lucrat noi în vremea când Domnul Isus a fost părăsit, alungat, neprimit de lume. Benaia a acţionat fără teamă faţă de duşmanul poporului. De aceea îngrozitoarea figură a egipteanului nu l-a înfricoşat şi nu a trecut cu vederea răul, văzând în acest om un duşman al poporului. Acestea sunt avertismente serioase şi pentru vremurile noastre, deoarece şi azi egipteanul - lumea - caută adesea să ne înfricoşeze, alteori vrea să ne atragă prin amăgire.

Îl recunoaştem şi noi în el pe marele duşman al poporului lui Dumnezeu, sau ne lăsăm orbiţi de frumuseţea lui sau speriaţi de ameninţarea lui în casele noastre sau în Adunare? Benaia a acţionat imediat; l-a omorât. In această situaţie reţinerea de la o acţiune de nimicire imediată, în dorinţa unei rezolvări printr-o influenţă duhovnicească, nu este indicată. „Prietenia cu lumea este vrăjmăşie cu Dumnezeu."

Aşa cum vedem la Benaia, devotamentul şi acţiunea hotărâtă împotriva răului poate să ne ocrotească de suliţa egipteanului (lumii) care are numai intenţii rele.

Chiar dacă lumea se arată mai frumoasă, are totdeauna suliţa în mână ca să ne omoare sau să ne facă prizonieri. Numai când stăm de partea Domnului Isus putem recunoaşte lumea în TOATĂ profunzimea grozăviei ei.

„De aceea, omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este o închinare la idoli. Din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării... Dar acum lăsaţi-vă de toate aceste lucruri..." (Col. 3.5-10).

Link to comment
Share on other sites

24 MARTIE

Iată vieţuitoarele, pe care să le mâncaţi dintre toate cele ce sunt în ape. Să mâncaţi din toate cele ce au înotătoare şi solzi, şi care sunt în ape, fie în mări, fie în râuri.

Leviticul 11.9

Dumnezeu nu ia din lume pe omul care se pocăieşte, ci îl lasă aici şi îl pune deoparte. Domnul spune despre ucenicii Săi: „nu sunt din lume" şi-L roagă pe Tatăl: „Nu te rog să-i iei din lume ci să-i păzeşti de cel rău” (Ioan 17.14-15). Aşa sunt credincioşii, orice poziţie socială şi orice vârstă ar avea - sunt în lume dar nu ai lumii. Dar acest fapt nu este de mică însemnătate, dacă ne gândim că potrivnicul caută să distrugă fericirea copiilor lui Dumnezeu şi să destrame mărturia lor. Cum să ne păzim de toate acestea? Legea cu privire la animalele curate ne dă o învăţătură de preţ. Animalele curate trebuia să fie înzestrate cu solzi şi înotătoare. Cu ajutorul înotătoarelor peştele putea să înoate contra curenţilor; un peşte bolnav sau mort este dus de curenţii apei.

La fel este cu credinciosul. El trebuie să se împotrivească duhului vremii pentru a înota contra curenţilor; cu nimic nu are voie să părăsească temelia credinţei şi să se încline către ceea ce cere temeiurile lumii. Inima credinciosului trebuie să fie aţintită spre Isus. Trebuie să se despartă şi să se deosebească de cele pământeşti. Iată ce vrea să ne înveţe nevoia solzilor care apără partea lăuntrică de ceea ce este în exterior. Peştii aveau posibilitatea de apărare de ce venea din afară. Dacă ne lipseşte energia credinţei pentru a lupta împotriva răului înconjurător, atunci cu mare uşurinţă ne ia duhul vremii cu curenţii lui.

De aceea rugăciunea noastră sa fie ca Domnul să ne păzească de duhul vremii pentru ca acesta să nu intre în inimile noastre, nici în casele noastre şi nici în strângerile noastre laolaltă.

Link to comment
Share on other sites

25 MARTIE

Un om care va fi necurat, şi nu se va curaţi, va fi nimicit din mijlocul adunării, căci a spurcat sfântul locaş al DOMNULUI fiindcă n-a fost stropită peste el apa de curăţire, este necurat.

Numeri 19.20

Sfinţenia lui Dumnezeu cere curăţirea Casei Lui. Pentru starea murdară a unui suflet în timpul mersului prin pustie, a fost dată posibilitatea de spălare. În vechime - apa de curăţire - trebuia să fie stropită pe cel murdar. În zilele de azi Cuvântul lui Dumnezeu ne arată că: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de nelegiuire” (1 Ioan 1.9).

Deci prin recunoaştere, prin mărturisirea păcatului, suntem curăţiţi de El prin harul şi îndurarea Lui.

În vechime cine nu preţuia curăţirea dată de Dumnezeu pentru El personal, nu putea să aibă comuniune (părtăşie) cu Dumnezeu în mijlocul poporului Său. El trebuia să fie nimicit. Şi cât de uşor putea să devină omul necurat! Dacă treceai peste un mormânt sau dacă te atingeai de un os deja îngălbenit, sau dacă intrai, într-un cort în care era un mort, chiar dacă nu ştiai, erai socotit necurat.

La fel de uşor devine omul azi necurat prin atingerea, chiar fără voie a răului, prin vorbiri cu dublu înţeles, sau prin bancuri, care în fond sunt minciuni sau minciuni din politeţe etc. Cât de repede se pierde sensibilitatea cugetului pe care un credincios trebuie să o aibă ca să poată fi într-o comuniune permanentă cu Dumnezeu.

Domnul să facă să preţuim adevărul pe care ni L-a dăruit. Când primim harul Lui nemărginit de mare pe care vrea să ni-l descopere mereu, nu vom mai fi abătuţi de la calea bună de către Satan cel furios. Să-i mulţumim Domnului pentru rugăciunea pe care a făcut-o către Tatăl pentru noi. Laudă şi mărire Tatălui şi Dumnezeului nostru pentru puterea Lui cu care ne ocroteşte şi ne călăuzeşte spre ţintă.

Moartea lui Cristos ne dă pacea: viaţa Lui ne dă puterea.

Link to comment
Share on other sites

26 MARTIE

Ci să-L căutaţi la locaşul Lui, şi să mergeţi la locul pe care-l va alege DOMNUL DUMNEZEUL vostru, din toate seminţiile voastre, ca să-Şi aşeze acolo Numele Lui.

Deuteronom 12.5

A dat Dumnezeu copiilor Lui libertate de a lucra aşa cum vor în privinţa strângerii laolaltă? Este totuna să fii în comuniune personală cu El şi să fii împreună cu ceilalţi credincioşi? Nu ne-a dat El oare răspuns concret la acesta întrebare? Dumnezeu ne iubeşte prea mult şi este prea aproape de noi ca să ne lase în necunoştinţă şi în această privinţă. Poate lăsa El ORGANIZAREA strângerilor laolaltă în mâinile noaste? Desigur că NU. El ne-a lăsat TOTUL, dar absolut totul scris în Sfânta Scriptură. Cât de precis spune El poporului Său Israel ca la toate strângerile lor să nu se închine altor dumnezei în afară de El şi să nu se abată de la poruncile Lui călăuzindu-se după firea lor pământească. „Voi să nu faceţi aşa faţă de Domnul Dumnezeul vostru! Ci să-L căutaţi la locaşul Lui..." (Deut. 12.4-5). Acesta este un cuvânt foarte clar.

Cât de precis este Cuvântul Domnului pentru noi: „Unde sunt doi sau trei adunaţi PENTRU Numele Meu şi Eu voi fi în mijlocul lor." Noi nu stăm azi pe temelia poruncilor ci pe a harului. Atunci să nu mai ţinem seama de voia şi gândurile lui Dumnezeu? Tocmai din cauză că suntem mântuiţi prin har, să-I arătăm dragostea noastră prin supunere şi ascultare. „ASCULTAREA face mai MULT decât JERTFELE." Să ne gândim mereu la mântuirea noastră prin har şi să-I aducem slavă prin viaţa noastră.

Trebuie să ne aşteptăm la greutăţi şi încercări în Adunare pentru că ea este singurul şi adevăratul lucru dumnezeiesc de pe acest pământ. Diavolul va desfăşura toate puterile sale ca să ne alunge de pe acest teren sfânt şi adevărat. El va încerca răbdarea fiecăruia, temperamentul fiecăruia, va răni sentimentele, va căuta să facă rău în mii de feluri, cu alte cuvinte va întrebuinţa tot ce-i stă în putinţă, ca să ne facă să uităm Adunarea lui Dumnezeu.

Link to comment
Share on other sites

27 MARTIE

Cei ce seamănă cu lacrimi, vor secera cu cântări de veselie.

Psalmul 126.5

Fără să semeni nu poţi să strângi recoltă. Prima trebuie să fie înaintea celeilalte. Osteneala însămânţării este urmată de bucuria secerişului, căci avem făgăduinţa că nu va înceta seceratul şi semănatul. Dar întotdeauna semănătorul nu este lipsit de griji. Frigul şi gerul poate să afecteze creşterea plantei, dar chiar şi în timpul secerişului poate să fie vreme nefavorabilă care să influenţeze recolta, indiferent de grija şi truda agricultorului.

La fel este şi cu scumpa sămânţă cerească: Cuvântul lui Dumnezeu. „Cel ce umblă plângând când aruncă sămânţa, se întoarce cu veselie, când îşi strânge snopii” (Ps. 126.6). Semănătorul desăvârşit al Cuvântului lui Dumnezeu este Domnul Isus Cristos. El însuşi a venit în această lume cu sămânţa Evangheliei şi a plâns în timpul însămânţării. Venind pe pământ a luat trup de om Şi în harul Lui a luat parte la slăbiciunile noastre. Mergând mult pe pământul acesta, în lucrarea Lui minunată, El obosea, flămânzea, şi avea nevoie de odihnă. În afară obosit, în interior întristat, aşa a trăit şi a lucrat Domnul nostru pe acest pământ. El semăna sămânţa bună dar în acelaşi timp duşmanul semăna neghina. Necredinţa poporului Său îl îndurera şi îi umplea ochii de lacrimi. împietrirea evreilor îl făcea adesea să ofteze. El plângea Ierusalimul care nu voia să se pocăiască şi ofta pentru el.

Ţinta noastră este să trezim inimile adevăraţilor creştini ca să preţuiască adevărul şi să-şi simtă răspunderea pe care o au de a-L mărturisi cu îndrăzneală. Dorim să vedem ridicându-se o ceată de oameni la sfârşitul acestor din urmă clipe ale istoriei Adunării pe pământ, care să pornească plini de putere duhovnicească şi să vestească prin puterea Duhului adevărurile de mult uitate ale Cuvântului lui Dumnezeu.

Domnul să bată la cât mai multe inimi şi cât mai multe să-I deschidă!

Link to comment
Share on other sites

28 MARTIE

Şi nu numai ea, dar şi noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi, şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru.

Romani 8.23

Ca urmare a căderii omului în păcat, toată creaţia suferă. Pe Golgota Domnul Isus a săvârşit răscumpărarea, pe când mântuirea trupurilor noastre va avea loc când va veni Domnul în văzduh şi va slobozi întreaga făptură.

Până atunci întreaga creaţie suspină şi aşteaptă schimbarea tuturor lucrurilor, înnoirea lor când toată creaţia va fi scăpată de blestemul nelegiuirii. Dar şi noi copiii lui Dumnezeu suspinăm până va fi descoperirea înfierii noastre. Noi suntem aceia care am primit înfierea prin Duhul Sfânt pe care ni L-a dat Dumnezeu, chiar înainte de a se împlini prorocia din Ioel unde spune că „voi turna Duhul Meu peste orice făptură." Aceasta se va întâmpla în viitor. De aceea spune Iacov (1.18) despre noi că suntem ca un fel de pârgă a făpturii Lui." În împărăţie va fi atât pârga cât şi recolta întreagă. Aceştia care au primele roade ale Duhului, care sunt întâi născuţi au în Evr. 12.23 denumirea de „Adunarea celor întâi născuţi."

Această scurtă expunere ne arată ce valoare însemnată şi cât de preţuită este Adunarea lui Dumnezeu. Să facă Domnul să avem gânduri duhovniceşti despre Adunarea Lui ca în zilele de acum să rămânem ocrotiţi de tot ce este rău. Să vedem clar că locul nostru nu este pe pământul acestei lumi, şi să aşteptăm şi noi suspinând înfierea, adică izbăvirea de trupul slăbiciunii noastre, în rest fiind deja făcuţi desăvârşiţi de Domnul Isus pe crucea Golgotei.

Se spune adesea că deşi avem Sfânta Scriptură, totuşi sunt atâtea secte, confesiuni, biserici, etc. Dar de ce? Fiindcă nu vor să se supună Cuvântului lui Dumnezeu.

Iată secretul întregii confuzii şi izvorul tuturor sectelor care sunt ruşinea creştinismului.

Link to comment
Share on other sites

29 MARTIE

Şi cine luptă la jocuri, nu este încununat, dacă nu s-a luptat după rânduieli.

2 Timotei 2.5

Era o vreme când nu puteam să luptăm, pentru că eram încătuşaţi de cel Rău. Dar Domnul Isus prin harul Lui ne-a smuls şi ne-a făcut vrednici pentru a-I sluji Lui. O fericire mai mare ca aceasta nu se putea pentru noi. Sclavii Domnului Cristos au o slavă mai mare decât domnul puterii văzduhului, adică diavolul.

Şi acum noi suntem chemaţi să luptăm pentru El. În versetul 4 vedem chipul unui ostaş care caută să-i placă Domnului său. In versetul de azi vedem chipul unui luptător într-o arenă. Cununa este pregătită pentru învingător. Cel care vrea să intre în arenă trebuie să se înfrâneze de la toate, cum spune în 1 Corinteni 9.25. După aceea trebuie să respecte regulile jocului. Aceasta înseamnă pentru noi, o luptă duhovnicească ca să ne supunem voii Lui. Aşa cum a luptat Evodia şi Sintichia împreună cu Pavel şi cu mulţi alţii pentru propăşirea Evangheliei (Fil. 4.2-3) trebuie să luptăm şi noi. Ei s-au rugat şi I-au adus înaintea lui Dumnezeu pe fraţii care erau în lucrarea lui Dumnezeu, făcând o slujbă dumnezeiască. Cuvântul lui Dumnezeu este viu, nu are nevoie de mijloace lumeşti de care în majoritatea cazurilor se foloseşte Satana.

Expresia „luptă după rânduială" nu înseamnă numai mântuirea păcătosului ci să cunoşti îndeaproape gândurile şi voia lui Dumnezeu. În Efeseni 4.15 ne spune să fim credincioşi adevărului în dragoste, dacă noi respectăm rânduielile fără dragoste, sau dacă dragostea nu este adevărată atunci rânduielile respectate nu sunt dumnezeieşti. „Staţi gata dar având mijlocul încins cu adevărul şi cu platoşa neprihănirii” (Efes. 6.14).

Îmi întrebuinţez eu dibăcia şi iscusinţa pe care o am, pentru interesele adevăratei Adunări a lui Dumnezeu, sau ca să împodobesc o lume nelegiuită şi fără Dumnezeu? O de-am cântări cu toţii cum se cuvine acest adevăr însemnat şi practic!

Cu cât vom pătrunde mai mult în cunoaşterea harului cu atât mai mult ne vom alipi de El.

30 MARTIE

Când vei înceta să plângi...? Umple-ţi cornul cu untdelemn, şi du-te; te voi trimite la Isai Betleemitul, căci pe unul din fiii lui Mi l-am ales ca împărat.

1 Samuel 16.1

Ce întrebare serioasă: „Când vei înceta să plângi pe Saul?” Întristarea noastră este alinată atunci când sorbim din izvoarele dragostei Tatălui nostru şi ne odihnim în El. Golul şi lipsa lăsată de durere în inima noastră se umple când luăm cu credinţă copilărească ce spune El: „Căci Mi I-am ales." Aceasta reglementează totul, şterge lacrima, este un balsam pentru inima noastră întristată, pansează rana şi nivelează golurile. Dar nu este uşor să te transpui în locul celui întristat. A trecut un timp chiar şi la Samuel până când fără şovăire a împlinit porunca lui Dumnezeu cu ascultare.

Dumnezeu îi spune: „Du-te" dar el răspunde: „Cum să mă duc? Saul are să afle şi mă va ucide.” În îndurarea Lui, Dumnezeul cel milostiv se apleacă la glasul omului îndoielnic şi puţin credincios şi fără nici un cuvânt de mânie îi arată calea. „Să iei cu tine un viţel şi să zici: vin să aduc o jertfă Domnului."

Între copiii lui Isai se găseau unii dotaţi cu frumuseţe şi putere firească. Astfel când vine Eliab spre Samuel, vedem că acesta îl primeşte gândindu-se: „Negreşit unsul Domnului este aici înaintea Lui." Dar nu era aşa, căci Domnul nu se uită la înfăţişarea şi puterea omenească. Şi aşa au venit au venit pe rând toţi cei, şapte fii ai lui Isai în faţa lui Samuel, fii cu un fizic desăvârşit, dar fără preţ.

Din fire omul firesc nu poate sta înaintea lui Dumnezeu, nu poate face ceva pentru El. Dumnezeu se uită la inimă nu la exterior. Cât de des suntem şi noi în primejdie să preţuim ce este în exterior ca şi Samuel şi să ne lăsăm influenţaţi aşa de uşor de exterior.

Creştinii despărţiţi de zadarnica religie a lumii dau pentru Cristos o mărturie pe care nu o pot da atâta timp cât sunt uniţi cu ea.

Link to comment
Share on other sites

31 MARTIE

...ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină, şi de sub puterea Satanei la DUMNEZEU; şi să primească, prin credinţă în Mine, iertare de păcate şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi.

Fapte 26.18

Fariseul Saul şi-a propus sa izgonească şi să omoare pe toţi cei ce Îl urmau pe Isus din Nazaret. El credea că făcând aşa îi slujeşte lui Dumnezeu. El nu ştia că vechiul sistem ebraic fusese îndepărtat şi că omul poate fi mântuit numai prin Isus Cristos şi prin lucrarea lui de la cruce. Pe drumul spre Damasc i-a ieşit în întâmpinare arătându-i-se în măreţia lui cerească. Când a înţeles Saul că acest Isus este Fiul lui Dumnezeu pe care-L răstignise împreună cu poporul lui, a ascultat glasul care-i vorbea şi din clipa aceea viaţa lui a luat un alt curs.

Când el întreabă: „Cine eşti, Doamne?" Domnul îi răspunde: „Eu sunt Isus pe care-L prigoneşti." De atunci face din Saul solul Lui care mai târziu devine Pavel propovăduitorul Evangheliei harului Domnului faţă de întreaga lume. Această însărcinare a fost îndeplinită de Pavel prin puterea lui Dumnezeu într-o supunere într-adevăr rar întâlnită. Versetul de azi ne dezvăluie patru puncte esenţiale:

- mântuirea;

- iertarea păcatelor;

- moştenirea;

- sfinţirea prin credinţă.

Mântuirea înseamnă să iei prin credinţa iertarea păcatelor şi să primeşti o putere nouă ca să întorci spatele vieţii din trecut plină de întuneric şi păcat. Dumnezeu răspunde cu iertarea păcatelor celor care se recunosc păcătoşi şi cred în Fiul Lui. Prin credinţă un asemenea om primeşte fire (natura) dumnezeiască şi o moştenire cerească şi veşnică şi tot prin credinţă devine un om sfinţit, adică pus deoparte pentru Dumnezeu.

Stimate cititor, eşti încă nemântuit? Îndreaptă-te acum spre izvorul Vieţii. El te aşteaptă. VINO!

Link to comment
Share on other sites

1 aprilie

CALEA SFÂNTĂ

... cei ce vor merge pe ea, chiar şi cei fără minte, nu se vor putea rătăci.

Isaia 35.8

Calea sfinţeniei este atât de dreaptă şi luminoasă, încât nici cele mai simple, şi nepricepute suflete nu se pot înşela, dacă o urmează fără întrerupere. Înţelepţii lumii au multe rătăciri, ei fac chiar greşeli deosebit de mari şi sfârşesc prin a nu-şi atinge ţinta. Prudenţa acestei lumi are vederea scurtă, şi ea conduce la locuri întunecoase pe aceia care o aleg. Sufletele sincere nu cunosc altceva mai bun, decât să facă ce le arată Dumnezeu şi aceasta îi ţine mereu pe drumul împărătesc, pe care merg sub ocrotirea lui Dumnezeu.

Suflete, nu cauţi tu niciodată să ieşi dintr-o încurcătură prin înşelăciune sau altceva asemănător? Ţine dreaptă calea sfântă a adevărului şi a integrităţii, şi vei fi urmat cel mai bun drum. Viaţa ta să fie fără întorsături sau cotituri. Fii drept şi fără teamă. Urmează-L pe Domnul Isus, fără să te gândeşti la urmări. Cine se foloseşte de minciună pentru a scăpa dintr-o mare nenorocire, ar putea să cadă într-un rău mai mare. Calea lui Dumnezeu e cea mai bună dintre toate. Mergeţi pe ea, chiar când oamenii v-ar crede nebuni; astfel veţi fi cu adevărat înţelepţi.

Doamne, Te rog călăuzeşte-i pe slujitorii Tăi pe un drum sigur, din pricina vrăjmaşilor lor.

Link to comment
Share on other sites

2 aprilie

ADEVĂRATA ÎNDELETNICIRE A INIMII

Puneţi pe inimă aceste lucruri, îndeletniceşte-te în totul cu ele, pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toţi.

1Timotei 4.15

Aici avem practic făgăduinţa că, împlinind cu atenţie darurile noastre pentru lucrarea Domnului, vom face progrese văzute de toţi. Nu vom fi folosiţi printr-o citire în grabă a Cuvântului lui Dumnezeu, ci numai printr-o adâncă meditaţie. În cunoaşterea lui Dumnezeu nu vom creşte prin marele număr de fapte bune făcute cu nepăsare - numai pentru a fi făcute – ci dându-ne pe noi înşine în tot ceea ce facem. În fiecare muncă se găseşte o răsplată; numai să nu fie făcută în grabă şi de mântuiala, ci din toata inima.

Dacă ne împărţim pe noi înşine între Dumnezeu şi Mamona, între Domnul Isus şi noi înşine, nu vom avea propăşire. Trebuie să ne dedăm în întregime lucrării sfinte, sau altfel vom fi nişte leneşi în lucrurile cereşti, iar munca noastră nu va avea o răsplată. Sunt eu un slujitor al Mântuitorului? Să fiu în întregime, fără a-mi cheltui puterea de muncă pentru lucruri pământeşti. De ce să mă amestec în politică sau distracţii deşerte? Sunt creştin? Slujba pentru Domnul Isus să fie singura mea ţintă.

Să ne dedăm în totul lucrării pentru slava Domnului Isus, dacă dorim ca Biserica şi lumea să simtă influenţa puternică dorită de Dumnezeu.

Link to comment
Share on other sites

3 aprilie

SĂ PRIMEŞTI ÎNŞTIINŢAREA

Pentru că ţi s-a mişcat inima, pentru că te-ai smerit înaintea Domnului, când ai auzit ce am spus împotriva acestui loc şi împotriva locuitorilor Iui, care vor ajunge de spaimă şi de blestem, şi pentru că ţi-ai sfâşiat hainele şi ai plâns înaintea Mea, şi Eu am auzit - zice Domnul.

2 Împăraţi 22.19

Mulţi din cei care dispreţuiesc înştiinţarea, vor pieri; dar ferice de acela care ia seama la Cuvânt, şi se cutremură. Aşa a făcut Iosia şi a fost scutit de judecăţile rostite de Domnul împotriva lui Iuda, din pricina păcatelor sale. Dacă şi inima ta s-a muiat şi te-ai smerit, vei fi şi tu scutit, şi apărat în ziua cea rea. Dumnezeu face un semn, pune o pecete pe fruntea acelora care suspină şi plâng din pricina păcatului veacului acesta. Îngerul distrugător a primit ordin să bage sabia în teacă până la punerea peceţii, pentru ca aleşii Lui să fie puşi la adăpost (Apocalipsa 7.1-3). El îi cunoaşte. Sunt timpuri ameninţătoare? Se vede necredincioşia înaintând cu paşi grăbiţi, făcându-vă să vă temeţi de o pedeapsă asupra unui popor care se adânceşte în păcat? Poate că aveţi dreptate. Ei bine, făgăduinţa „că nu vor vedea ochii tai toate nenorocirile pe care le voi aduce asupra locului acestuia" este şi pentru tine.

Dar voi vă găsiţi într-o aşteptare mai bună, mai mângâietoare, a venirii Domnului Isus, şi atunci zilele de întristare vor avea sfârşit.

Link to comment
Share on other sites

4 aprilie

VIESPILE DOMNULUI

Voi trimite viespii bondăreşti şi îi vor izgoni dinaintea ta pe heviţi, cananiţi şi hetiţi.

Exodul 23.28

Nu vom căuta să adâncim ce erau aceste viespi bondăreşti; este de ajuns sa ştim că era armata trimisă de Dumnezeu înaintea poporului Lui pentru a-i înţepa pe inamicii săi, făcându-i astfel mai uşoară cucerirea ţării. Dumnezeul nostru alege felul Lui de a lupta pentru poporul Său, hărţuindu-i pe duşmani înainte ca ei să înceapă lupta; adesea El foloseşte mijloace, la care cei pe care-i apără nu s-ar fi gândit niciodată. Sunt multe influenţe misterioase care îi tulbură pe vrăjmaşii lui Israel. În Apocalipsa 12:16 este scris: „Pământul a dat ajutor femeii".

Să nu avem niciodată frică! Chiar astrele cereşti pot să lupte - în cursa lor - împotriva vrăjmaşilor sufletelor noastre. Uneori, când pornim la luptă, se poate să nu-i mai găsim pe inamici, căci: „Dumnezeu va lupta pentru voi şi voi veţi rămâne liniştiţi". Aşa este scris. Bondarii lui Dumnezeu pot face mai mult decât armele voastre. Niciodată nu ne-am putea închipui, mijloacele folosite de Dumnezeu pentru a câştiga o biruinţă. Să ascultăm deci de porunca lui Dumnezeu, de a merge la luptă, pentru cucerirea neamurilor pentru Domnul Isus. Vom vedea că Domnul a trecut înaintea noastră şi a pregătit calea, iar acela care va merge pe urmele Sale, va recunoaşte cu bucurie că „dreapta Sa şi braţul sfinţeniei Sale, i-au adus biruinţa".

Link to comment
Share on other sites

5 aprilie

NICIODATĂ UITAŢI

Tu eşti robul Meu, Israele! Nu te voi uita.

Isaia 44.21

Domnul nostru nu-i poate uita pe robii Săi, aşa încât să înceteze de a-i mai iubi. El nu i-a ales numai pentru un timp, ci pentru totdeauna. El ştia ce vor ajunge, când i-a chemat în familia lui Dumnezeu. El şterge păcatele lor ca un nor, şi desigur, El nu-i va izgoni pentru păcate, odată ce le-a şters. Ar fi o hulă numai să gândeşti un astfel de lucru.

De asemenea nu-i poate uita, până-ntr-atâta încât să nu se mai ocupe de ei. De ne-ar uita măcar o clipă, am fi duşi la ruină. De aceea ne spune: „Nu te voi uita". Oamenii ne uită; chiar aceia cărora le-am făcut bine, se întorc împotriva noastră. Noi nu putem ocupa un loc constant în inima omului; dar Dumnezeu nu-i uită pe adevăraţii Lui slujitori. El însuşi se leagă cu noi, - nu pentru ceea ce am făcut noi, ci pentru ceea ce a făcut El pentru noi; am fost răscumpăraţi cu un preţ prea mare, pentru a fi apoi uitaţi şi lăsaţi la o parte. În Domnul Isus vedem noi rodul muncii sufletului Său, şi cum ar putea uita El, munca sufletului Său? Tatăl vede în noi, mireasa Fiului Său. Domnul Se gândeşte mereu la noi. Şi în această zi vom fi sub paza Lui. Oh, dacă am putea şi noi să nu-L uităm niciodată pe Dumnezeu!

 

6 aprilie

UN ÎMPĂRAT, UN DOMN

Domnul va fi împărat peste tot pământul; în ziua aceea Domnul va fi singurul Domn şi Numele Său va fi singurul Nume.

Zaharia 14.9

Viitor binecuvântat! Aici nu e visarea unei înflăcărări, ci mărturisirea neschimbatului Cuvânt. Domnul va fi cunoscut de toate popoarele şi slăvita Sa putere va fi recunoscută de toate triburile pământului însă, cât suntem de departe de acel timp! Cine se pleacă în faţa marelui Rege? Câtă revoltă, împotrivire faţă de El! Şi pe pământ, câtă mulţime de domni şi zei! Chiar printre creştinii, câte deosebiri de păreri despre Domnul Cristos şi Evanghelie! Dar într-o zi nu va fi decât un singur Rege si un singur Domn. Oh, să strigăm în fiecare zi: „Vie împărăţia Ta!"

Să nu tot discutăm când va veni acel timp, de teamă să nu pierdem binefăcătoarea siguranţă ca va fi aşa. Pe cât de sigur că Duhul Sfânt a vorbit prin prorocul, tot atât de sigur e şi că tot pământul va fi plin de slava Sa. Domnul Isus n-a murit în zadar; nici Duhul lui Dumnezeu nu lucrează în zadar. Planul Tatălui nu va fi răsturnat. Acolo unde a biruit Satana, Domnul Isus va fi încununat cu slavă şi Domnul atotputernic îşi va restabili domnia. Să mergem deci la treburile noastre zilnice şi la serviciul nostru obişnuit, întăriţi în această credinţă.

Link to comment
Share on other sites

7 aprilie

FĂRĂ TEAMĂ DE OAMENI

Toate popoarele vor vedea că tu porţi Numele Domnului şi se vor teme de tine.

Deuteronom 28.10

Deci, de ce să ne temem de ele? Am da dovadă de neîncredere mai mult decât de credinţă. Dumnezeu ne poate face atât de asemănători cu El, încât oamenii să fie siliţi să recunoască lucrarea Lui în noi, că-I purtăm Numele pe drept şi că suntem într-adevăr ai Lui. Dacă am putea să căpătăm acest har pe care Domnul doreşte să-l răspândească peste noi!

Fiţi siguri că oamenii fără evlavie se tem de adevăraţii sfinţi. La drept vorbind le este silă de ei, dar le este şi teamă de ei. Haman tremura în faţa lui Mardoheu chiar când îi punea la cale moartea (Estera 6). Şi, de fapt, ura lor este rezultatul temerii pe care o au de ei, dar sunt prea mândri pentru a o mărturisi. Să urmăm drumul adevărului şi al dreptăţii, fără să ne cutremurăm de fel. Frica nu este partea oamenilor hotărâţi, ci a acelora care se poartă rău şi luptă împotriva lui Dumnezeu. Dacă în adevăr, Numele Domnului este chemat, pomenit cu smerenie, suntem în siguranţă. Un cetăţean al Romei nu avea decât sa spună: sunt Roman, pentru a avea drept la protecţia legiunilor armatei marelui imperiu; cine este un copil al lui Dumnezeu, are ca pază atotputernicia Lui, care mai lesne ar lăsa cerul fără îngeri, decât să lase pe unul dintre sfinţii Săi fără apărare. Puteţi îndrăzni ca leul în numele adevărului, căci Dumnezeu e cu voi.

Link to comment
Share on other sites

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Paste as plain text instead

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

Loading...
×
×
  • Create New...