Versete din Biblie, comentate

[BigDefender]

27 Aprilie

Fiul omului

„Fiul omului, va fi dat in mainile preotilor celor mai de seama si carturarilor” (Marcu 10,33).

Maestrul povestitor, David Kossoff, in „Cartea martorilor”, extinde cercul oamenilor care L-au cunoscut pe Isus in timpul sederii Sale pe pamant ca „Fiu al omului”. Viata unuia dintre cele mai improbabile personaje explica, in mod curios, sensul acestui titlu. Dupa Kossoff, Baraba avea sotie. Lidia era una dintre cei 11 martori din ultima saptamana de viata a lui Hristos. Ea era o femeie puternica, serioasa, dintr-o familie respectabila, si era femeie in casa la Claudia, sotia lui Pilat. La procesul lui Isus, ea l-a vazut pe Baraba zelotul, un „vanzator de maruntisuri, ambulant” care isi riscase viata pentru cauza independentei evreilor. Dupa aceea ei s-au casatorit, pentru ca el devenise mai putin incapatanat, un adevarat om cumsecade.

La 10 ani dupa rastignire, Lidia isi aminteste: „Daca Isus n-ar fi murit nu mai eram cu Baraba. El si eu am fost la rastignire. Cum puteam sa nu fim? Acest lucru l-a schimbat pe Baraba si pe mine”. Kossoff hotareste sa-l faca pe Baraba crestin. Cum sa nu poata?

Interesant, numele „Baraba” inseamna pur si simplu, „fiul tatalui”. Oricare tata omenesc. Acest fapt intareste contrastul enorm din intrebarea pusa de Pilat multimii agitate: „Pe care vreti sa vi-l slobozesc – pe Isus Bar-Abbas sau pe Isus numit Mesia (Unsul)?” (Matei 27,17). Astfel, prizonierul eliberat, Baraba, a devenit „omul generic”, adica noi toti! Cariera lui este a noastra. Scopul incapatanat al pacatelor de orice forma si culoare. Trai dezordonat, cearta cu legea, inchisoare si asteptare la rand pentru moarte. Apoi, vine intalnirea cu Omul Isus – urmata de alegerea pentru viata. Da, Kossoff are dreptate. Barabas trebuia sa devina un om schimbat.

Asumandu-Si numele de „Fiu al omului”, Isus a imbracat umanitatea noastra la nivelul sau cel mai umil si obisnuit. El arata toate frustrarile nenorocite, „rutina” obositoare a vietii noastre zilnice si neputinta noastra de a scapa de ea. Intalnirea divinitatii cu umanitatea ne conduce spre posibilitatea de schimbare, de vindecare.

[BigDefender]

28 Aprilie

Primul nascut

„Si cand duce iarasi in lume pe Cel intai nascut, zice: `Toti ingerii lui Dumnezeu sa I se inchine`.” (Evrei 1,6).

Psihologii au descris efectele ordinii in care venim pe lume asupra personalitatii si carierei noastre.

Deci, prima odrasla vine pe lume sub presiunea serioasa de a fi un copil perfect. Cu o sarcina noua, parintii sunt, de obicei, hotarati sa faca totul bine. Mai tarziu, obosind, ei tind sa se relaxeze mai mult cu cel de-al doilea copil. Ca prim nascut, esti obiectul intelegerii noi a parintilor in ceea ce priveste secretul vietii. Ei au experimentat minunea de a aduce acasa primul copilas! Cu al doilea copil, se poate dormi mai mult, mai putin mers in varful picioarelor, se plange mai mult, mai multa mancare risipita si mai putine fotografii.

Pentru ca primul nascut devine un model pentru cei care urmeaza, asteptarile sunt dintre cele mai mari. Deciziile pentru cariera pe care o va urma cel mare pot contura viitorul familiei. Dreptul prin nastere asigura trecerea proprietatii in mainile lui sau ale ei, mai intai. Pe langa astfel de privilegii noi, este si responsabilitatea conducerii spirituale in familie. Cel mai mare trebuie sa fie o ancora puternica in toate treburile clanului. Multora dintre noi, din nefericire, ne-au lipsit unele sau chiar toate aceste idealuri.

Ca Primul nascut al lui Dumnezeu este altfel. Isus nu a esuat in nici una dintre responsabilitatile Sale. El a renuntat la dreptul prin nastere ceresc, ca sa devina calator printre noi. Desi a fost intotdeauna perfect, in viata Lui de pe pamant, a riscat zilnic pierderea perfectiunii, supunand-o la cele mai dure incercari. Astfel, El ne-a dat un model infailibil, dupa care sa ne formam caracterul.

In cele din urma, El Si-a facut ceva unic Siesi. „Isus Hristos, Martorul credincios este primul nascut din morti” (Apocalipsa 1,5). Printr-o lovitura indrazneata, El a zguduit mormantul si a pus in fata noastra usa deschisa spre invierea si viata vesnica.

[BigDefender]

29 Aprilie

Al doilea Adam

„Omul dintai Adam a fost facut un suflet viu. Al doilea Adam a fost un duh datator de viata.” (1 Corinteni 15,45).

Cuvantul „Adam” ne face sa ne imaginam ceva proaspat si de altadata. El a stat la inceputul lucrurilor, la zorii erei de aur.

Originile ideii se gasesc in cel mai vechi timp consemnat. Vechiul Testament se deschide cu crearea rasei umane dupa propriul Sau chip. Scriptura ii numeste, si pe barbat si pe femeie, „Adam”, care inseamna „om” sau „pamantean” – strans asociat cu pamantul (Geneza 1,27; 5,2). De fapt, Eva nici macar nu primeste un nume personal inainte de cadere (Geneza 3,20). Dupa ce s-a sfarsit povestea din Eden, desi Scriptura il mentioneaza pe Adam de sute de ori, numele sau devine aproape un nume comun – o referinta la umanitate. Adam nu era de natura divina, cu drepturi autocratice. Era mai degraba o creatie speciala, la granita dintre Dumnezeu si lumea Sa, creata. El era din tarana, dar, de asemenea, era facut spiritual dupa chipul lui Dumnezeu si menit sa fie in comuniune cu El.

Cand Pavel Il prezinta pe Hristos ca „Al doilea Adam”, el scoate in evidenta aceasta comparatie importanta. Ambii Adam sunt capetele rasei umane. Mostenirea fizica vine de la primul. De aceea ne bucuram pe pamant, planuim noi inceputuri, ne aventuram si ne urmarim visele materiale. Printr-un singur act de pacatuire, Adam a pierdul Paradisul, ne-a supus la judecata, condamnare si moarte. Si noi toti suntem implicati in pacatul sau. Apoi, a venit Isus sa slujeasca nevoilor vesnice ale sufletelor noastre. Astfel, printr-un singur act de neprihanire, al doilea Adam a facut un plan de salvare si a recastigat cerul pentru noi.

[BigDefender]

30 Aprilie

Fratele mai mare

„Vedeti ce dragoste ne-a aratat Tatal, sa ne numim copii ai lui Dumnezeu! ... Dar stim ca atunci cand se va arata El, vom fi ca El, pentru ca Il vom vedea asa cum este.” (1 Ioan 3,1.2).

Bogatia si responsabilitatile purtate de primul nascut aveau sens odata. Dar nu toti fratii mai mari au facut binte. Avand varsta, proprietatea, loialitatea si influenta in favoarea lor, ei s-au ratacit cateodata serios. Fratele cel mare, nedemn, din parabola fiului risipitor, este un caz ilustrativ. El traise dupa toate regulile cunoscute „fratelui mai mare”. Dar acum, el simte ca atitudinea tatalui sau este intolerabila. In final, fiul risipitor a primit din nou toate avantajele casei, si chiar mai mult. In calculele lui nu intra nimic care sa insemne harul iertarii. Pe de alta parte, Isus S-a prezentat ca fratele nostru mai mare. Adresandu-se Neamurilor, Luca prezinta Universului arborele genealogic al lui Isus, ajungand apoi la Adam (Luca 3,23-28). La sfarsit, citim propozitia cea mai plina de viata. Adam este „fiul lui Dumnezeu” (vers. 38).

Aceasta inseamna doua lucruri: fiecare fiinta umana este inrudita cu fiecare fiinta umana. Deci, in acest context, Ioan a scris: „Si aceasta este porunca pe care o avem de la El. Cine iubeste pe Dumnezeu, iubeste si pe fratele sau” (1 Ioan 4,21). Si Isus, ca Fiul lui Dumnezeu, devine fratele nostru mai mare. De la El vom avea dreptate, generozitate si compasiune.

[BigDefender]

1 Mai

Mostenitorul

„Dumnezeu a trimis pe Fiul Sau, nascut din femeie... ca sa rascumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca sa capatam infierea. (Galateni 4,5).

In timpul Vechiului Testament, nu existau lucruri ca „ultima dorinta sau testament”. Capul familiei, cand simtea ca i se apropie moartea, dadea instructiuni verbale privind impartirea proprietatii sale. Legile mozaice dadeau unele indicatii. Fratele cel mai mare prelua conducerea familiei (Deuteronom 21,17). Fiicele nu mosteneau proprietatea, daca nu erau si alti mostenitori de parte barbateasca, si chiar daca erau, ele trebuia sa lupte ca s-o obtina. Femeile se maritau in afara casei, deci societatea nu vedea nici o ratiune, ca ele sa duca proprietatea in alta parte. La fel si cu vaduvele, care, daca nu aveau copii maturi, se trezeau alungate in casa tatalui lor.

In Noul Testament, cuvantul „mostenitor” se refera, de obicei, la legatura crestinului cu fagaduintele facute lui Avraam. Adica, prin adoptie.

Copiii adoptati legal pot avea experiente bune, rele sau potrivite, in functie de stabilitatea casei in care merg. Insa ceea ce toti au in comun sunt drepturile lor legale. Cand ajung sa fie audiati la tribunal pentru prima oara, parintii adoptivi trebuie sa semneze un contract in care se stipuleaza ca mostenirea copilului adoptat sa fie egala cu aceea a oricarui alt copil existent in familie sau care se va naste si ca nu vor face nici un favoritism.

Venirea lui Isus a deschis larg usa spre toti oamenii. Termenii contractului de adoptie le da dreptul la fiecare privilegiu fagaduit de Adam.

[BigDefender]

2 Mai

Iubitul

„Asa este iubitul meu, asa este scumpul meu, fiice ale Ierusalimului! (Cantarea Cantarilor 5,16). Si noi am cunoscut si am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu fata de noi. Dumnezeu este dragoste.” (1 Ioan 4,16).

Cuvantul „a iubi, iubire” este un cuvant suprasolicitat. „Iubesc pe mama”, „iubesc rochia mea cea rosie”, „iubesc pe copiii mei”, „iubesc masina mea noua”, „iubesc acea idee”, „iubesc inghetata”, „iubesc pe Isus”.

Traim si ne miscam intr-o retea extrem de complicata de iubiri – unele esentiale, altele imaginare si unele prostesti. Ele se intrepatrund in tesatura vietii la nesfarsit – iubirea lui Dumnezeu si a fiintelor umane, iubirea omului pentru om, a parintilor pentru copil, a fratelui pentru sora, a prietenului pentru prieten, a indivizilor pentru posesiuni. Si cea mai curioasa dintre toate, este iubirea barbatului si a femeii. Definitia lui Pavel (1 Corinteni 13) ofera o lista dupa care poti evalua dragostea, aplicabila la orice relatie de dragoste – divina sau umana.

1.Dragostea este rabdatoare si buna, nu se gandeste la rau, asa ca putem ierta.

2.Dragostea nu este geloasa si increzuta, asa ca le da dreptul oamenilor sa fie ei insusi.

3.Dragostea nu este aroganta si nepoliticoasa, ci vindecatoare, impaciuitoare si gata sa dea ajutor.

4.Dragostea nu insista sa mergi pe drumul ei, deci ne elibereaza de a fi propriii nostri robi.

5.Dragostea nu se manie si nu e suparacioasa, ci comunica cu oamenii si ii protejeaza de lumea lipsita de dragoste din afara.

6.Dragostea se bucura de ce este drept, sprijinandu-se pe adevar si cinste.

7.Dragostea indura si crede toate lucrurile, care adesea cer sacrificiu si suferinta.

8.Dragostea spera totul, impartaseste visele, imbogatindu-ne viitorul.

9.Dragostea suporta toate lucrurile, nu este niciodata razvratita si intotdeauna construieste.

10.Dragostea nu se sfarseste niciodata, lungindu-ne viata si biruind moartea in drum spre vesnicie.

A fi iubit cu adevarat este cea mai inalta chemare. Isus a ales sa fie iubitul sufletelor noastre; sa ne iubeasca in cuvintele cele mai emotionante si sensibile. Ca iubit perfect, El niciodata nu da gres in vreo privinta. El niciodata nu ne obliga. Dar, zi de zi, El are grija de miile de nevoi mici care ne asigura securitatea, linistea si fericirea.

Si ca un iubit pamantesc, credincios, ne asteapta sa venim la intalnirea cu El. „Oricine traieste in dragoste, traieste in Dumnezeu si Dumnezeu in el” (1 Ioan 4,16). In timpurile acestea, El ne da sa pregustam vesnicia, in care va impartasi cu noi bucuriile dragostei si toate tainele pentru totdeauna – dragostea fata de El si dragostea fata de cel de langa noi.

[BigDefender]

3 Mai

Petitorul

„Iubitul meu e alb si rumen, deosebindu-se din zece mii.” (Cantarea Cantarilor 5,10).

Indragostitii au privilegiul de a crede ca cel pe care il adora este frumos, chiar daca el sau ea nu este. Am vazut cu totii cupluri fericite, casatoriti de multa vreme si ne-am intrebat: „E urat ca un stalp. Ce-o fi gasit la el?” sau „E asa de fara gust imbracata, incat lui ii este rusine sa fie vazut cu ea la lumina zilei”. Aici este unicitatea faptului de a fi indragostit. Oricand, in orice fel se intampla, chimia dragostei este o taina de neexplicat.

In ritualurile lor sclipitoare de imperechere, chiar si pasarile si animalele masculi sunt constienti de uratenia femelelor. Ele, pe de alta parte, accepta vanitatea masculului cu gratie. Intr-adevar, curtea facuta partenerului creeaza o lume stranie.

Dumnezeu a creat fiinte umane, care sa se iubeasca intr-un mod mult mai profund. El foloseste aceeasi cale ca sa ajunga la inimile noastre. Pentru noi, trezirea la experienta dragostei merge dincolo de aparenta exterioara. Dumnezeu ne-a creat, ca sa iubim pe trei niveluri: spiritual, intelectual si fizic. Astfel, curtea este un timp placut intre prima atractie si primele promisiuni de logodna. Devenim familiari si cu calitatile, si cu defectele celuilalt. Petitorul nostru ceresc cauta continuu dragostea noastra. La inceput, El S-a bucurat de tovarasia simpla a lui Adam si a Evei in Eden. Dupa venirea pacatului, El a devenit petitorul nostru deosebit, care planuieste, ofera si insista, ca sa ne recastige dragostea si loialitatea. Ca si fecioara Sulamita, care il adora pe rege, El doreste ca noi sa-L gasim. Ca sa stim din nou ca El este „minunat”, deosebindu-Se dintre zecile de mii.

Poetul englez, Frances Thomson, L-a numit „Ogarul cerului”, care il urmareste pe pacatos fara indurare:

„Am fugit din fata Lui, zile si nopti;

Am fugit din fata Lui ani in sir.”

Isus stie totul despre noi. Nimic nu-L poate surprinde. El nu va renunta la noi voit. Nici un iubit nu si-a cautat iubita cu mai mare devotament ca EL. Dragostea lui Dumnezeu ne face frumosi, chiar daca nu suntem.

[BigDefender]

4 Mai

Mirele

“Pe cand se duceau ele sa cumpere untdelemn, a venit mirele: cele ce erau gata au intrat cu el in odaia de nunta, si s-a incuiat usa.” (Matei 25,10).

In lumea apuseana de astazi, atat moda, cat si finantele, tind sa se concentreze asupra miresei si familiei ei. Invitati multi si cadouri de nunta inlocuiesc acum vechiul pret de nunta, facand astfel fata lipsei unei dote negociabile. Mirele de astazi trebuie doar sa vina la biserica, la timp. Daca face mai mult, inseamna ca a fost rugat sau s-a oferit cu insistenta. Spectatorii spun, in general: „Iata, vine mireasa!” sau „Uite, pleaca mirele!”.

In Orient, mirele este foarte ocupat. Casatoria intre Buz si Rut ofera un exemplu semnificativ nu numai pentru obieciurile Orientului antic, ci si pentru relatia speciala a lui Hristos cu credinciosul. Casatoria impartaseste rascumpararea cu dragostea.

Urmand sfaturile soacrei sale sarace, Naomi, tanara vaduva, Rut, a pretins drepturi proprietarului bogat, Boaz. Stiind ca mai exista cineva cu drept de rascumparare, Boaz a trebuit sa negocieze cu batranii, la poarta cetatii. „Cand o proprietate era rascumparata sau schimbata, era obiceiul ca omul sa-si scoata incaltamintea si sa o dea celuilalt” (Rut, 4,7). Primind incaltamintea de la ruda sa, Boaz a anuntat triumfator: „Am rascumparat pe Rut – ca sa-mi fie sotie” (vers. 10).

Cand s-a relatat despre faptul ca Isus Si-a inceput lucrarea, Ioan Botezatorul s-a bucurat ca de o „nunta”, legatura intre Hristos si credinciosii Sai. El s-a socotit „cavaler de onoare”. „Cine are mireasa este mire. Si prietenul mirelui, care sta si asculta, se bucura cand aude glasul mirelui; si aceasta bucurie care este a mea, e deplina” (Ioan 3,29.30).

Isus ne-a rascumparat la un pret mare – propria Sa viata. El a recuperat patrimoniul nostru – dreptul nostru asupra pamantului. De asemenea, El este Domnul nostru, pentru ca El a primit incaltamintea, simbol al dominatiei si autoritatii.

Noi nu ne intalnim cu Mirele intr-un loc intermediar. El a terminat pregatirile cu mul timp in urma. Acum, El a venit acasa la noi sa ne ia, in cortegiul de nunta, la casa Lui. Singura noastra responsabilitate este sa fim imbracati si gata de plecare. Pregatirile pentru sosirea acasa tot El le-a facut.

[BigDefender]

5 Mai

Sotul

“Nu ca legamantul, pe care l-am incheiat cu parintii lor… macar ca aveam dreptul de sot asupra lor, zice Domnul.” (Ieremia 31,32).

Sunt deja cateva generatii in care cupluri, implicate romantic, traiesc intr-o legatura “libera” in dorinta de a evita riscurile si problemele unei casatorii legale. “Mai mult de jumatate dintre casatorii se sfarsesc prin divort, asa ca de ce sa ma complic”, spun ei. „Casatoriile strica prieteniile bune”. Multi oameni din vechea generatie dezaproba aceste fel de gandire, iar tinerii fac remarci usuratice. „Fiecare are dreptul la o casatorie de proba” si „Fiti realisti! Traim in secolul al XXI-lea”. Refuzand responsabilitatile, ei pierd poate un element extrem de profund in relatiile lor.

Pozitia sotului poate sa para uneori dificila – plata facturilor, cositul gazonului, reparatul masinii, dusul gunoiului. In engleza veche, forma cuvantului arata ca sotul are grija de casa, este „legat” de ea. Dumnezeu a intentionat ca acest rol sa fie punctul culminant, realizarea incununata a lantului de dragoste cu care El Se identifica: iubit, petitor, mire si sot.

Ocolind juramantul casatoriei, faci sa dispara elementele de incredere si credinta din relatie. Este ca si cum ai spuns: „Nu pot sa-ti promit sa-ti fiu credincios numai tie” sau „Nu cred ca voi merge pana la sfarsit.”

Asumarea titlurilor formale de sot si sotie are implicatii importante. Bineinteles ca difera situatiile, daca este o casatorie bazata pe o legatura monogama sau daca sunt legaturi poligame ca in culturile antice. In ambele situatii, sotul isi ia anumite responsabilitati. El jura sa fie responsabil fata de mama copiilor lui, pentru intretinerea lor zilnica si pentru viitorul lor. Bunastarea sociala si spirituala a familiei depinde de el. Desigur, femeile si copii supravietuiesc adesea in mod curajos, in alte situatii fara sot si tati. Un sot constient si iubitor inra reprezinta un ideal, forta care tine impreuna.

Din cauza acestor angajamente solemnte, Dumnezeu Si-a luat rolul Sau final si definitiv. El a dorit sa fim uniti de dragostea Lui si aparati de puterea Lui.

Dragostea tandra. Petitorul insistent. Mirele ceremonios. Da, desigur! Dar niciodata nu lumineaza devotamentul lui Hristos asa de minunat decat atunci cand Il vedem in rolul Sau puternic, ferm, de sot!

[BigDefender]

6 Mai

Prietenul

„Voi sunteti prietenii Mei... Nu va mai numesc robi” (Ioan 15, 14.15).

In ultimii ani, am considerat un pas inainte, incurajator, auzind cum miresele si mirii folosesc expresia: „Astazi ma casatoresc cu prietenul meu”. Avand in vedere ca multi oameni care nu sunt prieteni hotarasc inca sa se casatoreasca, imi place sa vad tineri care se numesc „prieteni” inainte sa ajunga la altar.

Dupa cum am vazut, Scriptura foloseste o varietate de metafore, ca sa ilustreze relatia noastra cu Dumnezeu: tata, fiu, frate si altele. Oricare dintre aceste imagini ajutatoare poate fi frustranta pentru cineva care vine dintr-o familie dezorganizata. Pentru ca nimeni nu-si poate alege familia, astfel de imagini nu pot oferi un cadru bun, in care sa-L gaseasca pe Dumnezeu. Pe de alta parte, prietenii ni-i alegem. Oricine are macar un prieten bun poate intelege relatia.

„Prietenia cu Dumnezeu” sugereaza un numar de elemente de baza. Mai intai, El a facut primul pas. Noi nu trebuie sa cautam prietenia Lui. El ne-a oferit-o deja. Apoi, prietenia ofera siguranta, un loc de odihna. In al treilea rand, avem privilegiul unei urechi care ne asculta cand avem nevoie. Impartasind fiecare experienta, putem spune: „Sunt fericit pentru tine. Ai facut bine”. Suntem liberi sa spunem: „Cred ca iei o hotarare nepotrivita. Hai sa discutam”.

Ce posibilitate emotionanta este placerea pe care prietenia o aduce fiecarui credincios. In timp ce Dumnezeu il iubeste pe fiecare, El Isi gaseste placere in ai Lui. Dumnezeu este suma tuturor momentelor frumoase, pe care le-ai avut cu toti prietenii tai. Si in Hristos, acea placere este permanenta si neschimbatoare.

Indiferent ce facem, Dumnezeu nu ne respinge. Placerea de a-L cunoaste poate fi intotdeauna repetata si pastrata.

[BigDefender]

7 Mai

Companionul

„Domnul nostru Isus Hristos... a murit pentru noi, pentru ca, fie ca veghem, fie ca dormim, sa traim impreuna cu El” (1 Tesaloniceni 5,10).

Povestea ciudata a „Iepurasului de plus” s-a bucurat, pe buna dreptate, de o reluare recenta. Actiunea se desfasoara intr-un spital englez traditional si se ocupa de destinul unui iepuras de plus. Batjocorit de celelalte jucarii, iepurasul se plange ca picioarele sale imobile „sunt facute dintr-o singura bucata”. Deci el doreste sa devina „real”, ca sa poata alerga si sari ca si ceilalti iepuri adevarati. „Dar tu nu esti facut sa fii real”, ii spune calul slabanog, care il ocrotea.Minunea de a deveni „real” are loc cand cineva te iubeste. Acest lucru se face intr-o viata, dar odata real „nu poti deveni din nou ireal. Dureaza mereu.”

Iepurele merge pretutindeni cu baietelul sau si ramane cu el cand acesta are scarlatina, „pentru ca baiatul are nevoie de mine”. Iepurasul din plus se invecheste, se toceste, dar dragostea baietelului pentru el l-a facut „real”. Dupa scarlatina, totusi, jucariile copilului, chiar si iepurasul din plus, sunt stranse, ca sa fie distruse si inlocuite cu altele. La acest punct de apogeu, iepurasul este „inviat” printre ceilalti iepuri ai tarii iepurilor.

Cu ani in urma, am definit expresia „oameni reali”, ca sa-i descriu pe acei putini companioni care sunt mereu alaturi de noi.Cunostintele noastre in general se pot transforma in oportunisti, profitori si colegi si in cele din urma in acel cerc mic select de „prieteni de pus la rana” sau „de suflet”. Acesti „oameni reali” sunt acei companioni loiali a caror putere ne face sa supravietuim vicisitudinilor credintei noastre umane.

Intr-o alta imagine vitala, Isus ni Se ofera ca un companion constant, „fie ca suntem trezi sau ca dormim”. Loialitatea Sa permanenta si dragostea fara sfarsit sunt ceea ce ne face cu adevarat „reali”. Noi, in schimb, trebuie sa-I predam vietile noastre fara rezerve, ca sa traim in prezenta Sa si sa-L lasam sa ne elibereze de limitele noastre umane. Numai impartasind acea robie divina putem deveni „reali” indeajuns pentru cer.

[BigDefender]

8 Mai

Ajutorul

„Domnul este ajutorul meu, nu ma voi teme: ce mi-ar putea face omul.” (Evrei 13,6)

In budism, exista unul dintre marii numitori comuni ai umanitatii – nevoia de ajutor.

Printul Siddhartha Gautama din India (564-483 i. Hr.) a refuzat mostenirea de la parinti, ca sa iasa in lume si sa inteleaga suferinta dincolo de zidurile palatului sau. Dupa ce a postit si a meditat, el a devenit „cel iluminat” (Buda). Apoi, a definit „calea cu o suta de trepte”. Cand cineva stapaneste toate aceste precepte (actiune corecta, gandire corecta, efort corect, etc), el sau ea a cucerit dorinta si a atins Nirvana. Oamenii de orice convingere religioasa, chiar crestinii, trebuie sa fie de acord ca astfel de viata reprezinta o viata neprihanita. Buda i-a sfatuit pur si simplu pe adeptii sai sa traiasca in consecinta.

Cum budismul s-a deplasat spre est, cei mai practici chinezi au adus o adaugire importanta la acest crez. Oamenii, au constatat ei, au nevoie de ajutor, ca sa paseasca pe cararea salvarii. Asa ca ei au inventat bodhissattvas. Persoanele neprihanite, care s-au calificat sa intre in Nirvana, au facut un sacrificiu voluntar, alegand sa ramana in urma, ca sa-l ajute pe celalalt pe drumul spre cer. Astfel salvarea devine posibila pentru ceilalti.

Dumnezeu n-a asteptat ca noi sa descoperim ca avem nevoie de ajutor. El a pregatit totul din vesnicie. Si nu a inceput in Betleem sau pe Calvar, ci inainte de gradina Eden si caderea lui Adam si a Evei. Indraznim sa ne uitam in urma, in vesnicie si sa ne dam seama ca Ajutorul nostru a pregatit de atunci totul? El spune: „Te-am iubit cu o iubire vesnica” (Ieremia 31,3). Pentru ca fantana dragostei lui Dumnezeu a izvorat in vesnicie, ea nu se pierde in timp.

Nu tuturor le vine usor sa ceara ajutor. Amintiti-va ultima vara cand ati incercat sa-l puneti pe sot sa intrebe pe unde sa o luati, cand n-ati urmarit harta si ati ratacit drumul? Cat de des te-ai chinuit sa faci o treaba care presupuneai ca e usoara, ca, in cele din urma, sa mergi sa intrebi cum s-o faci?

Indiferent de cat de des L-am dezamagit, am fost nepasatori fata de El sau ne-am opus, El, Sursa noastra de ajutor, ramane constant. Dumnezeu nu numai ca ne tolereaza – El ne iubeste. Si atunci credinciosul poate sa exclame: „Nu ma tem. Ce pot sa-mi faca ceilalti oameni?”

[BigDefender]

9 Mai

Sclavul

„Ci S-a dezbracat pe Sine Insusi si a luat chip de rob” (Filipeni 2,7)

Una din trasaturile unice ale bisericii crestine a fost dintotdeauna aceea ca atunci cand un sclav sau un servitor se pleaca sa se inchine inaintea lui Dumnezeu, el sau ea devine egalul unui stapan pamantesc si al oricarei persoane din biserica.

„Tot ce este, este bun!”. Pana acum aproximativ 250 de ani, aceasta expresie indrazneata rezuma climatul confortabil al societatii apusene „iluminate”. Dumnezeu, spuneau filozofii, Si-a ordonat Universul intr-un mod perfect, sistematic. Ingerii Sai sunt organizati pe noua ranguri. In ordinea umana, lantul de porunci trecea de la rege la sclav, de la tata pana la cel mai mic membru din casa. Acest „mare lant al vietii”, cum era numit, se misca in jos prin ierarhia animalelor, pana la lumea neinsufletita. Te-ai nascut acolo unde te-a pus Dumnezeu, nu ai nici un drept sa te gandesti sa urci mai sus. Un astfel de angajament convenabil punea in siguranta puterea celor puternici si supunerea rebelilor slabi si descurajati. Intr-un cuvant, odata sclav, asa ramaneai.

Apoi, quakerii englezi si moravienii germani au pus o intrebare noua, provocatoare: „Ar putea fi posibil – numai posibil – ca sa fie ceva in neregula cu sclavia?” Aceea idee a iscat o batalie intensa. „Intrebarea”, din vestul Indiei s-a dezlantuit in parlamentul britanic, in biserici, in carciumi si pe strada. Numai negustorii au protestat: „Biblia nu spune nimic impotriva sclaviei”.

Principiile crestine ne duc la concluzia clara ca libertatea este dreptul fiecarui individ. A trebuit sa treaca 80 de ani de controversa ca sa fie abolita sclavia. In 1833, de Ziua Emanciparii in Anglia, America a inceput sa priveasca in fata propria sa problema, a sclaviei, fapt ce a culminat cu Razboiul Civil.

Pavel i-a sfatuit pe sclavi sa invete sa traiasca in cadrul social prezent (Efeseni 6, 5-9). Sclavii crestini, insa, deveneau persoane neobisnuite prin aceea ca marturia lor „putea sa faca atractiva invatatura despre Dumnezeu, Mantuitorul” (Tit 2,10). Vanduti in piete precum vitele, sclavii puteau fi batuti sau chiar omorati. Cateodata, ei primeau un tratament bun, devenind o parte din familia stapanului lor. Chiar asa, raul esential ramane. Ei isi pierdusera darul de libera alegere, primit de la Dumnezeu. Si Isus a ales sa Se plaseze in acest context – ca sclav, dar si ca rebel. Pentru El, ceea ce este nu este mereu bun.

[BigDefender]

10 Mai

Robul suferind

„Robul meu cel neprihanit va pune pe multi oameni intr-o stare dupa voia lui Dumnezeu, si va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor” (Isaia 53,11).

Viata unui servitor, evident, valoreaza mai putin decat a stapanului sau. Onoarea discutabila de a fi cel care gusta mancarea regelui, inainte ca acesta sa inceapa sa manance, este dezvaluita aici. Inconjurati de rebeli setosi de sange si rivali ambitiosi, regii au fost intotdeauna victimele otravurilor. Contra unei mite grase, bucatarii de la castel puteau pune arsenic in mancarea regelui. Regele trebuia, deci, sa angajeze un alt servitor, unul in care avea, implicit, incredere si care era de acord sa-si riste viata de trei ori pe zi. Acesta gusta din fiecare fel de mancare, inainte ca acestea sa se puna pe masa regala. Daca cineva incerca sa-l otraveasca pe rege, murea servitorul si nu el!

Institutia slujirii umane este deosebit de complexa, avand trasaturi si bune si rele. Un servitor poate fi necredincios, asa cum multe parabole ale lui Hristos ilustreaza. Sau ei pot fi loiali. Unii servitori isi ispasesc in acest fel pedeapsa pentru crime sau pentru plata unei datorii. Sau ar putea sa se angajeze alegand in acest fel, asa cum au facut aceia care au venit in coloniile din Lumea Noua.

Pentru ca Isus Si-a oferit viata, liber si din dragoste, ca sa plateasca plata pentru pacatele noastre, El a ales sa fie servitor si, spre rusinea noastra, un servitor batjocoritor. In timpul lucrarii Sale pe pamant, El a trait constant la nivelul saraciei. Chiar mai rau, L-au dispretuit pe servitorul care suferea. Realitatea ingrozitoare a durerii Sale trebuie sa fie mereu in fata noastra. „Dupa cum pentru multi a fost o pricina de groaza, atat de schimonosita Ii era fata, atat de mult Se deosebea infatisarea Lui de a fiilor oamenilor” (Isaia 52, 14).

Ca rob, Isus a gustat otrava pentru noi. El a demonstrat, totodata, cele doua componente ale slujirii crestine - umilinta de a te supune si a servi si bunavointa de a risca un tratament dur.

[BigDefender]

11 Mai

Robul inaltat

„Iata, Robul Meu va propasi, Se va sui, Se va ridica, Se va inalta foarte sus”. (Isaia 52,13).

Legile vietii dicteaza ca suferinta sa vina mai intai si inaltarea dupa aceea. Intr-o vreme cand suntem prea constienti de faptul ca trebuie sa avansam si sa umplem piata cu locuri de munca cu ofertele noastre, ne amintim foarte bine de umilinta – poate chiar suferinta – care are loc inaintea succesului. Astazi, un impresionant numar de tineri doresc sa inceapa mai degraba de la varf decat de jos in ceea ce priveste serviciul. Luati de valul ambitiilor stralucitoarei tehnologii inalte, cateodata ei neglijeaza obligatiile pe care le are clasa servitorilor.

Totusi, noi rosim pentru omul care a mers la ospatul de nunta si a luat un loc de onoare acolo si apoi s-a trezit rugat sa se ridice, sau de locul unui musafir mai distins decat el (Luca 14,7-11). Pornind de jos, ca si Mardoheu, care l-a inlocuit pe arogantul Haman, poti sa primesti o invitatie in locuri mai inalte.

Servitorii sunt de doua tipuri: buni si rai. Un servitor poate fi stangaci si extrem de prost, o enervare permanenta pentru cel care il priveste, dar totusi, ambitios. Inteligenta, eficienta si seriozitatea unui servitor prost aduce prosperitatea stapanului sau. Ca stapan al unui mare domeniu, regele Solomon a observat: „Ca raceala zapezii pe vremea secerisului, asa este un sol credincios pentru cel ce-l trimite; el invioreaza sufletul stapanului sau” (Proverbe 25,13).

Apogeul imaginii servitorului nu exista inca. Profetia lui Isaia priveste inainte. Darul fiind dat, Il vedem acum pe Mesia, Servitorul divin, ridicandu-Se din robia aleasa de El Insusi si urcand intr-o lumina de slava la tronul Sau ceresc. „Inaintea Lui, imparatii vor inchide gura” (Isaia 52, 15).

Isus a trebuit sa indeplineasca indatoriile Sale ca Servitor al rasei umane inainte ca sa fie inaltat.

[BigDefender]

12 Mai

Exclusul

„El era un om al durerii si obisnuit cu suferinta” (Isaia 53,5).

Poate ca toti avem amintirea vie a primei zile de scoala. Sau poate de la gradinita sau cand cineva ne-a luat in grija. In orice caz, intr-o perioada din viata, cand aveam resurse putine pentru a face fata traumelor majore, ne-am trezit, deodata, fara siguranta casei careia stiam ca-i apartineam, intr-un loc ciudat, caruia eram siguri ca nu-i apartinem.

Poate ca fiecare dintre noi ne putem aminti acele batalii tipice in curtea scolii, in pauze. Sau cand copilul singuratic era inconjurat de un cerc de colegi, toti pocnindu-l si strigand: „A, ă, ă, ă!” Batjocura si ritmul infernal al acelor mici zeflemitori in curtea scolii sunt in orice loc si in orice timp enervante. Ai doua variante: sa te retragi de pe campul de bataie sau sa-l provoci la bataie pe seful lor. Durerea de a fi exclus dintr-un grup, este, adesea, una dintre primele forme de suferinta in experienta tinerilor. Sa fii impins afara din cerc inseamna agonie pura...

Dar ganditi-va la durerea pe care a simtit-o Isus cand a fost exclus. Ea intruchipeaza toata nenorocirea pe care adultii si copiii de toate varstele au indurat-o. Sacrificiul Sau incredibil de a lasa cerul si a intra in societatea sadica, egoista, a creaturilor sale si apoi excluderea Sa din vietile lor sfideaza toata intelegerea.

[BigDefender]

13 Mai

Stapanul binevoitor

„A venit Invatatorul si te cheama” (Ioan 11,28).

Stapanul este acela care are control, autoritate si putere asupra altora. Cuvantul deriva din latinescul care inseamna „mare”. Va trebui sa traim in supunere fata de stapanul pe care ni l-am ales. Lordul Acton spunea ca „puterea tinde sa corupa” si ca „puterea absoluta corupe absolut”. Este o observatie cam sumbra! Din nefericire insa, noi avem intr-adevar o gama larga de stapani, de la buni pana la rai. Putini reusesc sa manuiasaca puterea cu gratie si umilinta.

Stati sa ne gandim. Daca vrei sa rezolvi ceva, adreseaza-te unei persoane ocupate. Oamenii cu adevarat importanti se dovedesc adesea de fi mai binevoitori si mai accesibili decat personalul sau administrativ. Un doctor in filozofie e posibil sa aiba o educatie mai superficiala decat un absolvent de scoala generala.

Multi dintre contemporanii lui Isus Il numeau Stapan. Si El era Stapan intr-adevar. Totusi, El n-a lasat niciodata ca Numele sau pozitia Sa sa creeze distanta intre El si oamenii carora le slujea. Cand Lazar a murit, in mod surprinzator El nu S-a grabit sa ia in seama plansul indurerat al Martei si Mariei pentru fratele lor. Cand a sosit in casa lor, Marta L-a vazut prima. Alergand s-o gaseasca pe sora ei, ea a strigat: „Invatatorul a venit si te cheama”. In orele de durere si stres, Stapanul a chemat fata si apoi a plans cu ea.

Ca Stapan bun, Isus vine in atelierul de asamblare unde lucram noi. Noi Ii vorbim. Desi atotputernic, El ne este total accesibil. Ce am putea cere mai mult?

[BigDefender]

14 Mai

Stapanul bun

„Bunule Invatator, ce trebuie sa fac sa mostenesc viata vesnica?” (Marcu 10,17).

Necinstea e pretutindeni –spargeri si furt, delapidare, copiere la examene, falsificare, etc. Ai crezut mereu ca stii sa te aperi. Dar repertoriul talharilor, astazi, a crescut in proportie cu tehnologia.

Daca esti o femeie singura, ai grija cand cumperi o masina sau cand duci masina la reparat. Daca esti in varsta, s-ar putea ca acest motiv sa fie o tinta pentru a fi pacalita. Tina mana pe portmoneu si spera ca nu ti-a descoperit nimeni numarul cartelei de credit. O ingrijire medicala care nu este necesara te poate impovara. Oricine poarta o arma, asa ca nu deschide usa strainilor. Cateodata, te intrebi daca nu e mai bine sa te incui in casa si sa nu mai iesi. Dar nu, n-ajuta. Acum eziti sa ridici receptorul ca sa nu cazi din nou in ghearele unui vanzator fraudulos si vorbaret. Desi incerci sa nu fii nepoliticos, in cele din urma, respingand oferta lui, ii provoci manie. N-ar trebui la urma urmei, sa ai un numar de telefon care nu e trecut in carte?

Este cineva afara in care poti avea incredere? Este cineva cu adevarat bun?

Pe langa faptul ca El este Stapanul uman si plin de compasiune, Isus a castigat Numele de „Stapana bun”. Cand un salariat sau o alta persoana inferiora lui il numeste pe el sau pe ea „bun (a)” acesta este un indiciu adevarat al caracterului. In acest caz, Hristos a primit titlul de la o sursa surprinza - un tanar bogat, el insusi un stapan. Intalnirea dintre cei doi este fascinanta. Trebuie sa fi fost amandoi de aceeasi varsta. Aparent, aristocratul Ii era superior lui Isus in rang si nastere si, mai sigur, in bogatie. Si totusi, tanarul L-a numit Stapan si mai mult, „Stapan bun”. Cu alte cuvinte, el a recunoscut o persoana in care putea sa se increada. El a sesizat integritatea lui Isus si stia ca putea sa accepte sfatul Sau, fara probleme.

Faptul ca tanarul a cazut la test face intamplarea sa fie mai trista. Recunoasterea si increderea in Stapanul bun este una. Ascultarea de Cuvantul Sau si trairea in consecinta, este ceva mai mult.

[BigDefender]

15 Mai

Oaspetele neasteptat

„Daca aude cineva glasul meu si deschide usa, voi intra la el si voi cina cu el si el cu Mine” (Apocalipsa 3,20).

Ospitalitatea implica unele probleme. Conteaza cu cine mananci si bei. Casa unde dormi conteaza, de asemenea, in societate. Ne putem simti prea mandri, sau prea inferiori sau prea ocupati sa tinem un oaspete. Isus, insa intra oriunde este invitat. Este asa de simplu!

Nu e de mirare ca scundul Zacheu „s-a grabit sa coboare” cand Stapanul l-a anuntat ca va fi oaspete in casa lui (Luca 19,6). Omul s-a grabit sa accepte oferta fara precedent. Zacheu nu era sarac. Nu, seful vamilor din Ierihon era suficient de bogat. Problema consta in natura serviciului sau si in prietenii pe care ii avea. Nici un evreu care tinea la reputatia lui nu ar fi stat in compania unui publicanus – omul care strangea bani pentru guvernul roman.

Primirea de oaspeti in casele noastre cere timp, energie si cheltuiala, dar rasplatirile merita efortul din plin. In acest fel, noi pastram si reimprospatam relatiile. Noi facem din straini prieteni. Si in tot acest timp, sa lasam o camera rezervata si pentru Hristos, Oaspetele de fiecare zi.

[BigDefender]

16 Mai

Oaspetele obisnuit

„A intrat sa gazduiasca la un om pacatos” (Luca 19,7).

La Galeria Nationala de arta din Berlin, Germania, se afla un tablou original si introspectiv, de la inceputul secolului XX. Lucrarea lui Fritz von Uhde (1848-1911) este intitulata, „Hristos, Oaspetele bine venit”. In camera simpla, unde se faceau de toate, a unei case de tara, vedem masa pusa pentru cina, numai cu farfurii pentru supa si linguri. Nici o fata de masa. Nici un covor, tablouri, nimic. In dreapta, gospodina casei tocmai pusese castronul cu supa pe masa. In stanga, sotul sau trudit se inclina si indica un loc la masa. El este imbracat cu hainele de lucru si in saboti. In fundal, la dreapta, ii vedem pe cei patru copii – trei asteptand respectuos langa scaunele lor si unul mai micut, cu fetisoara rotunda, care abia se vede la masa. Fiecare ochi este atintit spre oaspetele inalt din prim-plan, care tocmai a pasit in camera, lasand usa intredeschisa.

In ciuda saraciei si a mobilei vechi, fiecare persoana din tabloul lui Uhde are o atitudine de primire plina de respect. Nici un membru din cele trei generatii ale familiei nu pare surprins. Pentru ei este un obicei sa mai faca loc la masa si unui strain. Dar Hristos nu este acolo strain. Avem sentimentul puternic ca acest lucru se intamplase de mai multe ori in aceasta casa. Artistul a surprins aici atat de mult binecuvantarea muncii si integritatea unui trai simplu. Nu este de mirare ca Marcu a observat ca „oamenii obisnuiti Il ascultau cu placere” (Marcu 12,37).

Alistair Maclean a spus ca Hristos „intra pe o scara secreta la fiecare om”. Sunt acele trepte uzate dupa atatea vizite? Si gaseste Oaspetele nostru ceresc usile noastre deschise mereu cand soseste?

[BigDefender]

17 Mai

Gazda

“Caci Domnul a pregatit jertfa. Si-a sfintit oaspetii” (Tefania 1,7).

Langa Shannon, Irlanda, poti sa te intorci secole in timp, cand asisti la o sarbatoare medievala, in castelul Bunratty. Parasesti climatul contemporan, de moteluri impersonale si statiuni anoste, unde fiecare traieste intr-o independenta si intimitate autosuficiente si intri intr-o lume in care ospitalitatea fata de straini este o datorie sacra a tututor persoanelor bogate sau sarace.

Apoi, ca si astazi, sa deschizi usa oricui vrea sa intre implica un risc. Deci, cand intri in castelul Bunratty, doi servitori in livrea, care tin in mana o tava de lemn pe care sunt bucati de paine, te intampina la usa. La mijlocul tavii este o movilita de sare. Ti se cere sa iei o bucata de paine si s-o atingi de sare si s-o mananci in prezenta usierilor.

Facand gestul de a manca aceasta hrana simpla oferita de gazda ta, te angajezi sa ramai in pace si buna voie. Acum, nu vei intra in sala de ceremonie cu gandul de a ucide pe cineva. Nici nu vei isca vreo tulburare, pentru ca tu, prin aceste simboluri, te-ai angajat sa fii loial. Daca nu te poti angaja fata de gazda ta in acest mod, atunci nu te mai gandesti sa ceri ospitalitate.

Odata intrat, esti oaspete la un banchet generos, cu muzica, cu partasie vie si cu atentie personala din partea gazdei – toate pentru ca tu ai mancat painea cu sare si pentru ca te-ai suspus conditiilor pe care le-a pus domnul casei.

Ca Domn al cerului, Isus a facut o invitatie deschisa intregii umanitati, ca sa se impartaseasca mereu de ospitalitatea Sa. Aceasta perspectiva este speranta intima a fiecarui crestin. Pentru ca ea implica un risc, Dumnezeu trebuie sa puna niste reguli de intrare. Ele sunt foarte simple – un angajament de loialitate. O promisiune de respectare a cerintelor cerului care va preveni intrarea unuia care sa produca alta tulburare din cauza pacatului din Univers. Ele cuprind sensul vietii noastre de zi cu zi, de a lasa pe Gazda noastra sa „ne sfinteasca” pe noi, asa-zisii oaspeti.

[BigDefender]

18 Mai

Gazda regala

„Odaia ospatului de nunta s-a umplut de oaspeti... si imparatul a intrat sa-si vada oaspetii” (Matei 2,10.11).

Toti aristocratii au puteri speciale, exclusive. Desi putini monarhi mai conduc astazi, regalitatea care a ramas mentine o anumita distanta sociala fata de supusii sai. Ziaristii, de exemplu, inteleg ca ei nu trebuie sa-i fotografieze pe regi si pe regine la masa, cand mananca si beau, sau cand fac alte lucruri obisnuite.

In Antichitate, regii absoluti si lorzii nu mancau, desigur, cu oamenii obisnuiti. Actul in sine de a cina reprezinta o anumita egalitate si cordialitate. Cand Iosif i-a invitat, icognito pe fratii lui la cina in Egipt, protocolul a fost complicat. Iosif statea singur, pentru ca era prim ministru. Fratii lui stateau separat, aranjati pe varsta (spre uimirea lor). Egiptenii, care, in mod obisnuit, cinau cu Iosif, au mancat singuri, pentru ca, pentru ei, a manca cu evreii era „o uraciune”. (Geneza 43,32.33). Ce ironie!

Nu este intamplator faptul ca cel mai important loc pentru a lua masa pe un vapor este masa capitanului. In efortul de a face ierarhia mai deosebita, legendele regelui Arthur au conceput o masa rotunda, unde toti, oaspetii erau egali, cu exceptia, poate, a celor alesi sa stea la stanga sau la dreapta regelui.

Parabolele lui Isus cu regii care dau banchete relateaza un mod similar de organizare. Avea mare importanta cine statea in locurile „inalte” si cine in cele de „jos”. Regii isi puteau extinde invitatiile la drumuri si la garduri, dar odata ajunsi acolo, oaspetii trebuia sa se aseze in locul potrivit si sa fie imbracati in haine potrivite. Gazda regala intra sa vada daca lucrurile sunt in ordine si apoi incepea petrecerea.

Isus a gazduit Cina cea de taina ca vindecator temporar, un prizonier care urma sa fie arestat din moment in moment. La acea vreme, El vorbea despre cel mai plin de semnificatie eveniment social din toata vesnicia – banchetul viitor, de bun sosit acasa pentru rascumparatii de pe pamant. Gazda noastra regala a promis ca nu va ma bea din rodul viei pana „in ziua cand il voi bea cu voi, din noi, in Imparatia tatalui Meu” (Matei 26,29).

[BigDefender]

19 Mai

Diadema

“In ziua aceea, Domnul ostirilor va fi o cununa stralucitoare si o podoaba mareata pentru ramasita poporului Sau” (Isaia 28,5).

Capul si parul de pe el, au avut intotdeauna o importanta simbolica. Cei mai multi dintre noi cand eram mai mici, ne-am tuns sau i-am tuns pe fratii nostri „la moda”. Era ceva ce trebuia sa facem aproape instinctiv. Parul poate fi incretit sau intins, vopsit sau spicat, adaugat sau transplantat, taiat sau ras, tapat sau uns. Pieptenaturile cer pietre pretioase, lanturi de aur, pene si coroane de frunze sau flori. Indiferent ce facem cu parul nostru sau ce punem pe cap, incercam sa facem o declaratie despre cinste, demnitate, putere sau rang, revolta sau orice altceva.

Spre deosebire de palarie, care are un rol esential, functional, coroana este strict simbolica. Ea trece peste varful capului, adaugandu-i inaltime. Astfel, ea semnifica faptul ca esti mai sus. In timpul incoronarii, un preot de o anumita religie conduce efectiv momentul punerii coroanei pe capul monarhului. Regele sau regina recunoaste astfel supunerea fata de Dumnezeu, o legatura care odata le garanta „drepturi divine”.

O diadema este un fel special de coroana, cateodata, o banda alba simpla dar adesea bogat ornamentata. Preferat mult de persanii antici, simbolul regal a fost adoptat de ambitiosul Alexandru cel Mare (356-323 î. Hr.) pentru el, si pentru succesorii sai greci. Eruditii au tradus metafora lui Isaia „diadema” cu o „cununa de splendori”, o mitra sau turban. In orice caz, intregul orient a recunoscut diadema ca un simbol al onoarei si demnitatii regale. In loc sa fie pusa pe cap, diadema leaga fruntea si parul in siguranta. Ea nu poate fi usor pierduta sau dislocata, chiar in toiul unei batalii.

Isus S-a prezentat nu numai ca rege, dar si ca mare preot, autorizat sa-i incoroneze pe regi. In cele din urma, descoperim ca El Insusi este coroana – nu o coroana oarecare, ci diadema. Deoarece El leaga biserica sa la un loc, crestinii ar trebui sa-si poarte credinta cu mandrie si demnitate. El este diadema noastra frumoasa.

[BigDefender]

20 Mai

Printul printilor

„El se va ridica chiar impotriva Domnului domnilor” (Daniel 8,25)

Povestea cruda a lui Ghedeon ne spune ceva despre asteptarile statutului de print. Ghedeon ii invinsese pe madianiti cu 300 de luptatori, dar dreptul regal de a-i captura pe cei doi regi madianiti Zebah si Talmuna il avea numai el. Cei doi regi s-au ascuns pe cealalta parte a Iordanului, cu armata lor de 15.000.

Cand s-au stabilizat problemele politice, conducatorul armatelor Israelului s-a intors la obligatia sa de se razbuna personal. Mai inainte, unul dintre fratii lui Ghedeon pierisera de mana madianitilor. Acum el ii intreaba pe cei doi regi captivi: „Cum erau oamenii pe care i-ati macelarit la Tabor?”

„Erau ca tine”, au spus ei, „fiecare avea infatisarea unui fiu de imparat” (Judecatori 8,18). De fapt, poti identifica un print dupa infatisare.

Cand Ghedeon a ordonat fiului sau cel mai mare sa-i ucida pe cei doi regi, tanarul a refuzat sarcina sangeroasa. Cunoscand protocolul din desert, Zerah si Talmuna i-au spus lui Ghedeon sa o faca el insusi, ca un barbat. Prin traditie, taranii ii omorau pe tarani, si servitorii pe servitori, dar regii puteau fi omorati onorabil numai de cei egali in rang si Ghedeon devenise echivalent cu un rege in Israel.

Aceasta poveste veche arata o asteptare profund umana, aceea ca printii trebuie sa se evidentieze din multime, chiar si in modul in care a facut-o Saul (1 Samuel 9,2). Ar trebui sa fim capabili sa identificam regalitatea prin comportament. Avand maniere aristocratice si traind mai departe de oamenii obisnuiti, ei nu se vor apleca in fata nici unui servitor. Fara indoiala ca imbracamintea si modul de viata trebuie sa vorbeasca despre rangul lor.

Putini monarhi au supravietuit pana la inceputul secolului al XX-lea. Despre aceia care au supravietuit, presa moderna ne-a spus mai mult decat ar vrea sau ar avea nevoie cineva sa stie. In consecinta, imaginea regilor si a printilor si-a cam pierdut lustrul.

Ca Print al printilor, Isus insumeaza cele mai bogate elemente ale regalitatii antice. Nobilii de orice rang recunosc autoritatea Sa. El face totusi dreptate cu compasiune si disciplineaza cu dragoste. Numai El poate sa Se confrunte cu „regele acestei lumi”, Satana. Desi a stat printre noi ca un Print mascat, El ne-a vorbit adesea despre curtea regala din cer, El a lasat usa intredeschisa, ca sa patrunda putin din lumina regatului Sau, sa ne calauzeasca pe cale, astazi.

[BigDefender]

21 Mai

Printul vietii

„Voi v-ati lepadat de Cel Sfant si Neprihanit, si ati cerut sa vi se daruiasca un ucigas” (Fapte 3,14).

Grecii antici au atins un adevar universal in mitul Aurorei si al lui Titon. Dupa cum spune povestea, zeita s-a indragostit de un om frumos Titon. Stiind ca, in timp, trebuia sa-l piarda, ea a mers la Zeus, si l-a implorat sa-i dea lui Titon nemurirea, dar n-a specificat ca il dorea nemuritor tanar. Cererea a fost indeplinita si cuplul a trait fericit timp de multi ani. Greseala Aurorei a fost evidenta. Titon a incpeut sa sufere ravagiile timpului. El a imbatranit din ce in ce pana in pragul mortii. Fiindu-i mila de el, Aurora a pledat pe langa Zeus sa-l lase sa plece. Dar darurile zeilor odata date nu mai pot fi luate inapoi. Tot ce a putut face Zeus a fost sa-l transforme pe om intr-un greiere cu care deja incepuse sa semene. Grecii aveau dreptate. Nemurirea in contextul uman este un dezastru.

Dumnezeu ne-a dotat cu dorinte, sperante, nevoia umana expresa de a gasi viata vesnica. La creatiune, Dumnezeu a pus-o la dispozitia noastra, dar noi am pierdut-o prin pacat.

Chiar dupa Cincizecime, Petru statea in „pridvorul zis al lui Solomon”, in Templul lui Irod, adresandu-se multimilor de la poarta templului. El le-a amintit ca Il respinsesera pe Cel sfant, preferand un criminal. Acuzatia apostolului are o ironie fina. „Ati omorat pe Printul vietii”. „Dar”, s-a grabit el sa adauge, „Dumnezeu L-a inviat din morti”.

Cum putea Hrsitos, ca Print al vietii, sa fie omorat? Creatorul daduse viata tuturor, chiar si sarpelui. Atunci cum putea El muri? Deci nu putea fi vorba decat de moartea intai, omeneasca. Petru a insistat asupra acestui punct, punand in fata auditoriului faptul uimitor ca ceea ce vazusera pe Calvar cu cateva saptamani mai devreme nu era ceea ce ei credeau ca vad, moartea unui invatator ambulant. Mai degraba, a fost un eveniment care a impartit istoria umana in doua. Rastignirea si invierea Printului vietii au fost exact ce a trebuit sa faca moartea temporara si viata vesnica si, mai mult, sa puna nemurirea in mana noastra.