Jump to content
Vesperala Forum
Mihai LEONTE

AMINTIRI DESPRE MINE...

Recommended Posts

În acest topic doresc să vă aduc unele lămuriri despre acest; Mihai LEONTE

Un om obişnuit, care nu a trecut nepăsător prin viaţă.

Cât a reuşit? Ce a realizat? Poate nu multe, dar a ÎNCERCAT!

 

,,Viaţa e o luptă necurmată: unii sunt fericiţi mai devreme, alţii mai târziu, iar alţii niciodată.''

EURIPIDE; poet grec: 480 – 404 î.e.n.

Share this post


Link to post
Share on other sites

IUBITUL MEU CITITOR

 

Când păşeşti în viaţă, cu inocenţă, nu ştii niciodată ce îţi va rezerva viitorul. Vezi totul în cele mai frumoase culori. Mergând spre viitor, nu mi-am văzut niciodată viitorul în culori sumbre, ci numai în culori frumoase.

Am trecut prin greutăţi, dar le-am învins. Aproape totul ce mi-am propus am realizat. Am avut credinţă şi speranţa sinceră că nu voi ceda în faţa obstacolelor şi am reuşit să merg înainte pe drumul care Divinul Creator mi l-a hărăzit.

Toţi cei care veţi citi scrierile mele să aveţi în suflet credinţa curată şi nestrămutată, că cineva este întotdeauna lângă voi pentru a vă ocroti şi apăra, că nu sunteţi singuri. Această credinţă vă va aduce în suflet optimismul de care aveţi atâta necesitate. Astfel veţi trece mai uşor peste greutăţi. Viaţa ne-a fost dăruită pentru a fi trăită la cota cea mai înaltă şi nu trebuie risipită şansa pe care Ziditorul lumii ne-a dat-o. În jurul nostru sunt atâtea frumuseţi încât este păcat să nu le descoperim, şi să nu ne bucurăm de ele. Ar fi cea mai mare greşeală săvârşită de noi oamenii.

Dacă cineva m-a nedreptăţit sau mi-a luat ceva pe nedrept, DUMNEZEU mi-a dat cu prisosinţă pe altă parte. Sunt mulţumit sufleteşte că am ajuns până aici şi voi lupta să merg mai departe, cât mai mult. Ai prilejul de a citi gândurile unui om care a ajuns la apogeul vieţii. Nu am cucerit Everestul, nu am stabilit recorduri mondiale, am reuşit să trec prin viaţă. Poate pentru mulţi pare banal, dar marele Voltaire spunea: „ Numai cei puternici înving valurile vieţii”.

Cu sinceră preţuire, al dumneavoastră,

Mihai LEONTE

post-6-1201436935_thumb.jpg

Share this post


Link to post
Share on other sites

AMINTIRI DESPRE MINE…

 

( Autobiografie )

 

Mă numesc LEONTE MIHAI, născut la data de 19 ianuarie 1941, în comuna Buneşti, judeţul Suceava, din părinţii Vasile şi Elena-Jăniţa LEONTE, născută CONDURACHE.

Primele 4 clase elementare le-am urmat în satul natal, clasele 5 şi 6 în centrul de comună BUNEŞTI, iar clasa a 7-a am absolvit-o la cursurile fără frecvenţă în 1961 la Zlatna.

Între 1957 şi 1961 am urmat cursurile Şcolii Profesionale de Mineri Zlatna, regiunea HUNEDOARA.

De la 1 iulie 1961 până la 18 august 1962 am lucrat ca muncitor miner la I.M.Ghe. Doja ZLATNA. Din noiembrie 1962 am lucrat ca miner la E.M. BAIA de ARIEŞ, regiunea CLUJ. În perioada 1963-1966 am urmat cursurile Liceului Seral Baia de Arieş, însă semestrul II al clasei a X-a l-am absolvit la Liceul Seral Valea Călugărească. Liceul l-am absolvit cu diploma de bacalaureat în 1972 la Liceul Real Moldova Nouă, secţia Serală.

Din noiembrie 1966 am lucrat la I.M. Moldova Nouă ca miner până în 15 septembrie 1968 când am fost selecţionat pentru şcoala de maiştri pe care am urmat-o şi am absolvit-o în iunie 1969.

De la 1 iulie 1969 am lucrat ca maistru miner subteran până la 1 septembrie 1980 când am fost promovat maistru principal minier subteran. Toată această perioadă, până la 1 mai 1990 când m-am pensionat, am lucrat numai în cadrul Întreprinderii Miniere Moldova Nouă.

În anul 1967 m-am căsătorit cu Ana Martinovici cu care avem doi copii:

Leonte Marius Dan născut la 2 aprilie 1968, mecanic miner subteran până în 2006, actualmente lucreză în alt domeniu, căsătorit, şi are un copil Ovidiu, născut în 1991.

Leonte Amelia Elena născută la 11 mai 1969, căsătorită, actualmente cetăţean al S.U.A., şi lucrează la Spitalul Municipal HARTFORD din Connecticut, fiind absolventă a unei facultăţi de management.

Pe tot parcursul activităţii din producţie am fost colaborator al Sindicatului Miner, fiind organizator de grupă permanent, şi sporadic în conducerea superioară. Am făcut parte în permanenţă din conducerea Casei deAjutor Reciproc din întreprindere, fiind o perioadă şi vicepreşedinte.

În permanenţă, am continuat unele activităţi extraprofesionale ca: 1963-1965 am frecventat Cenaclul Literar „PAVEL DAN” Turda, unde am debutat cu poezia „Artist în minerit” în ziarul „Turda Nouă”.

Din 1976 am devenit membru al Asociaţiei Filateliştilor din România, Cercul filatelic ,,Danubius” Moldova Nouă, unde am avut diverse funcţii de conducere, fiind evidenţiat cu Diploma cu rangul; Medalie de Argint de către asociaţie.

În perioada 1978-1982 am jucat şah prin corespondenţă la diverse turnee interne printre care şi Cupa României.

După ieşirea la pensie în 1990, considerând că e necesar ca bătrânii să-şi poată apăra drepturile, am iniţiat înfiinţarea Asociaţiei Pensionarilor „Clisura Dunării” şi apoi la fondarea Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Moldova Nouă. Ambele organizaţii au fuzionat în ianuarie 1993 având o conducere unică, al cărei preşedinte am fost ales iniţial, şi reales până în prezent.

În 1994 cu ambele organizaţii am aderat la Uniunea Generală a Pensionarilor din România, fiind ales în Consiliul Naţional în 1994 şi reales în 1998.

La alegerile locale din 1992, am fost ales consilier independent al oraşului Moldova Nouă, şi apoi consilier judeţean independent pentru judeţul Caraş-Severin. Actualmente nu fac parte din nici un partid politic. Sunt membru al Alianţei pentru Pace din România filiala Caraş-Severin. Colaborator al Asociaţiei Pro-Democraţia Club Reşiţa. Mai sunt membru al Asociaţiei Amatorilor de Ştiinţă şi Cultură Bucureşti, unde este preşedinte profesorul Claudiu VODĂ, cunoscut autor de lucrări ştiinţifice pentru tineret.

Ca hobby, am fost şi sunt fotograf amator, iniţiind şi organizând din 1998 la Moldova Nouă Expoziţia Fotografică „Bătrânii noştri” care are loc în fiecare an la 1 octombrie cu prilejul Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice.

Am reuşit să-mi tipăresc creaţiile începând cu anul 1999 astfel;

• 1999 - a apărut placheta ,,Alb negru’’ (volum de poezii)

• 2000 - a apărut placheta ,,Nostalgii’’ (volum de poezii)

• 2001 - a apărut placheta ,,Valenţe medii’’ (volum de poezii)

• 2001 - a apărut placheta ,,Reverii adverse’’ (volum de poezii)

• 2002 - a apărut volumul ,,Meditaţii admise’’

• 2004 - a apărut volumul ,,Apogeul metaforic’’

• 2006 - a apărut volumul ,,Agate magice’’

• 2006 – a iniţiat apariţia volumului antologic al poeţilor de pe NET; Spiralele vieţii

• 2007 – a iniţiat apariţia volumului antologic al poeţilor de pe NET; Drumurile vieţii

- 2008 – selecţionat în volumul antologic; Freamăt de dor la Editura 3D.

- 2008 iniţiază apariţia volumului antologic al poeţilor de pe NET; Mirajele vieţii, apărut la Suceava.

Începând cu anul 1999 participă la toate ediţiile Zilelor Culturii la Moldova Nouă, prezentându-şi volumele tipărite publicului larg, dar şi invitaţilor acestor manifestări anuale.

În 08 august 2002, Consiliul Local al comunei Buneşti, judeţul Suceava mi-a acordat titlul de „Cetăţean de onoare” al acestei comune.

În februarie 2002 am fost invitat de către regretatul poet Ion CHICHERE, la Cenaclul Semenicul din Reşiţa, unde am susţinut o seară de poezie împreună cu membrii acestui cenaclu.

Am avut diverse colaborări, începând din 1994, la ziarul „TIMPUL” din Reşiţa, în apărarea intereselor şi drepturilor pensionarilor, ca şi a tuturor persoanelor defavorizate. De asemenea colaborez şi la postul de radio Timişoara, cu realizatorii emisiunii „Vârsta a Treia”.

Am colaborat şi la ziarul „POŞTAŞUL” cât şi la alte publicaţii.

Întrând în rândul NET-iştilor, activitatea mea a fost mult uşurată prin răspândirea cu repeziciune a scrierilor personale, dar şi încurajarea celorlalţi autori tineri, şi mai puţin tineri, căutând să le promovez creaţiile pe diverse site-uri, dar şi prin volumele antologice menţionate.

Share this post


Link to post
Share on other sites

ÎN LUPTĂ CONTINUĂ CU POEZIA

 

Cine citeşte poezia lui Mihai LEONTE trebuie să parcurgă cu atenţie aceste creaţii. De ce, vă veţi pune întrebarea? Un răspuns scurt ar fi acela că poetul abordează o tematică diversă, ceea ce îl va face pe cititor să se plimbe printr-un vast univers. Venind din copilărie până la anii bătrâneţii, din adâncurile minelor prin care a lucrat şi până la zenitul infinit al stelelor, din interiorul mistic al sufletului, amestecat cu marele sentiment al iubirii, poezia lui Mihai LEONTE este „plină de poezie”, cum remarca un cititor simplu.

Ce înseamnă această asociere de cuvinte? E greu de răspuns. Totuşi voi remarca o trăire intensă a poetului care printr-o simplitate dezarmantă redă în versuri nişte imagini care astfel ar trebui descrise în foarte multe pagini. Această dozare a naraţiunii este foarte interesantă şi devine curioasă, căci este surprinsă de acest autodidact care are încă multe resurse intelectuale şi nu va surprinde pe nimeni dacă el va scoate în continuare aceste „cristale literare” în anii care vin, iar dacă va reuşi să le şi tipărească pentru a fi citite de un public mai larg, va fi şi mai bine.

Ideea şi imaginea despre lume a celui ce scrie determină forma exprimării. Vezi clar şi simţi curat, aşa vei scrie. Mihai LEONTE nu este preocupat doar de formă, el vrea să scrie pentru a „spune ceva” şi de aceea tematica abordată este diversă, deoarece ermetismul, încifrarea uneori, nu este decât aparentă.

Consider că necesitatea, dorinţa de a crea i-a impus lui Mihai LEONTE să-şi limpezească, înainte de a păşi în luptă, propriile idei. O poezie confuză, fără claritate şi statornicie a ideilor fundamentale, nu poate fi receptată. Creaţia sa poate fi caracterizată printr-un echilibru stabil, printr-o mlădiere transparentă care este capabilă să exprime fără cazne orice aspect al realităţii atât de variate.

Ce se întrevede sub pasiunea cu care autorul scrie poezie? Un suflet blând şi frământat, un luptător sensibil, un caracter viu, care acumulează detalii din existenţa zilnică şi le încarcă de semnificaţii. Deşi nu mai este la vârsta „primelor iubiri”, dar tânăr şi neînfrânt sufleteşte, Mihai LEONTE găseşte puterea de a pune mâna pe condei şi, din vârful gândirii sale, reuşeşte să aştearnă pe foaie idei frumos îmbrăcate în metafore.

Probabil, Mihai LEONTE va mai scrie mult, de aceea eu nu pot decât să-i urez să rămână un copac vajnic care, în ciuda anilor, să aibă trunchiul mustind de sevă.

 

Profesor Camelia STOICEVICI, Şcoala Generală Nr.3, Moldova Nouă

Licenţiată a Universităţii de Vest TIMIŞOARA.

post-6-1207046816_thumb.jpg

Share this post


Link to post
Share on other sites

ORICE EMOŢIE ESTE ÎNDREPTAŢITĂ DACĂ SLUJEŞTE OMULUI !

 

Din avalanşa de autori şi tendinţe în poezie care caută să exprime cât mai adecvat personalitatea fiecăruia în raport cu ceilalţi, în versurile Domnului Mihai LEONTE, câteva coordonate se detaşează, în opinia mea, privind echilibrul expresiei şi raţiunea emoţiei. Poezia acestuia, pornind de la obârşii, de la temelii, îndeamnă pe cititori la zbor. Resimţim cu atât mai puternic această senzaţie, care devine cu timpul idee planetară, de neînlocuit , cu cât poeziile, în marea lor majoritate, depăşesc dimensiunile purului în care autorul se lasă cu intensitate calmă şi penetrantă mereu apăsat de starea lui afectivă şi oriunde îşi întoarce privirea, el însuşi întotdeauna, se lasă ales de realitate, de viaţă, de iubire, respect pentru tradiţii şi ,,ai lui", şi mai ales de zbor! Originalitatea şi vigoarea poeziei lui, la o vârstă când aparent, marile elanuri trebuie să urmeze o aşezare durabilă, calmă ăi înţeleaptă, ni-l arată de fapt aşa cum este: cu o modernitate de esenţă, cu o putere de deschidere a unor noi căi de înţelegere în poezie, ATRIBUTE ESENŢIALE şi ele, în opinia mea nu pot fi decât consemnate!

Îi doresc din suflet SUCCES în NEMURIREA VERSURILOR SALE!

 

Conf.univ.dr.Doina Bumbuţ

Share this post


Link to post
Share on other sites

Colegului pensionar Mihai LEONTE

 

Sănătos să fii Mihai,

O sută de ani să ai,

Să tot străbaţi Coşava

Care bate-n Mudava,

Şi să nu uiţi Dunărea

Şi să te mândreşti cu ea.

Cu undiţa să te duci

În Dunăre s-o arunci,

Pentru că eşti harnic om

Să se prind-un mare somn.

În ciorbă puni usturoi

Să ne inviţi şi pe noi.

Să nu uiţi Minera ta

Aici ţi-ai pus viaţa,

Să nu uiţi nici pe ortaci

Poezii şi lor să faci,

Cu ei multe ai făcut

Mult cu ei ai petrecut,

Nu mă uita nici pe mine

Că sunt coleg cu tine.

Ţie-ţi fac poezie

Ştiu că asta-ţi e mândrie,

Ştiu că-ţi place dreptate

Parcă tu-mi eşti frate,

Zile noastre câte-or fi

Să rămânem prieteni.

Acum Mihai te salut,

În viaţă să ai scut,

Să faci poezii multe,

Să fii poet de frunte.

Duşan IOVANOVICI, Veteran de război, coleg pensionar C A R P Moldova Nouă. Din Moldova Veche Nr. 129 A , jud. Caraş – Severin 27 Ianuarie 2001, Sfântul SAVA

Share this post


Link to post
Share on other sites

Stimate domnule Mihai Leonte

 

Deşi cu întârziere şi cu scuzele necesare ţin să vă mulţumesc pentru gestul dumneavoastră de a contribui la premierea elevilor silitori la învăţătură din satul dumneavoastră natal, cu cărţi ale cărui autor sunteţi sau din biblioteca personală.

Din discuţiile purtate cu directorul Şcolii Generale din satul PETIA, domnul profesor Nicolai GRĂDINARIU am înţeles că v-a mulţumit în scris pentru gestul dumneavoastră, făcut cu atâta căldură sufletească, şi în acelaşi timp a îndemnat elevii să vă transmită şi ei mulţumirile lor.

Dacă prin voinţa cetăţenilor şi cu ajutorul lui DUMNEZEU am ajuns primar al acestei comune, mă alătur şi eu celor care v-au mulţumit în sensul de a vă transmite şi mulţumirile mele personale pentru gestul făcut, dar în acelaşi timp şi cu rugămintea ca în cazul în care veţi reveni în ţinuturile natale să ne faceţi plăcerea de a cunoaşte personal pe beneficiarii gestului dumneavoastră nobil.

Cu mulţumirile şi respectul cuvenit,

Gheorghe Beraru

 

Primarul comunei BUNEŞTI, judeţul SUCEAVA

 

Răspândind revista MAGAZIN ISTORIC

 

Din Moldova – Veche, judeţul Caraş-Severin, domnul LEONTE Mihai, ne comunică o atitudine … intransigentă faţă de erorile apărute în paginile revistei noastre.

Noi cititorii sfertului de veac, trebuie în primul rând să vă mulţumim că aţi muncit şi v-aţi strecurat printre obstacolele vremii.

Aceasta denotă că dumneavoastră şi întreg colectivul de redacţie sunteţi în spiritul poporului român care de asemenea s-a dus pieptiş cu obstacolele şi astfel şi-a creat o istorie proprie. Magazinul Istoric nu l-am găsit întâmplător la timpul respectiv, i-am aşteptat apariţia şi am răspândit numai cuvinte bune despre această publicaţie enciclopedică după cum am numit-o.

Nu vreau să insist asupra greutăţilor ce le-aţi întâmpinat pe parcursul celor 25 ani, respectiv a peste 300 luni. Mă gândesc doar la aprobările ce trebuiau să însoţească şpaltul, la articolele ce trebuiau introduse la tipărit. Aici în zonă am iniţiat diverse persoane pentru a colecţiona revista, i-am ajutat pentru a participa la diferite concursuri Magazin Istoric dintre care unii au şi câştigat.

Fiind o persoană mai mult autodidactă, terminând liceul la seral şi şcoala de maiştri la zi mi-a plăcut să citesc mult, cu preponderenţă istorie şi geografie. Aceste două ştiinţe sunt tot atât de exacte, precum fizica, mecanica, matematica.

Despre revista dumneavoastră după cum am spus, am totuşi o părere foarte bună în general, chiar dacă mai există scăpări, greşeli sau inadvertenţe, noi cititorii care suntem în cunoştinţă de cauză când descoperim ceva ar trebui ca imediat în spiritul colaborării să vă semnalăm acestea. Astfel putem îndrepta ceea ce alţii au greşit sau interpretat greşit.

Suntem întru totul de acord cu opinia d-lui LEONTE Mihai. De altfel, după cum se poate constata, publicăm cu consecvenţă, de la începuturile noastre, precizările şi rectificările corespondenţilor noştri, atunci când ne sunt semnalate nedorite greşeli strecurate în unele articole.

Articol apărut în revista „MAGAZIN ISTORIC” nr. 3 Martie 1993

REVISTA MAGAZIN ISTORIC

Cuvinte calde şi gesturi concrete – cum este cel făcut de dumneavoastră, pentru pensionarii lipsiţi de posibilitatea de a face un abonament la revista noastră – sunt, pentru noi, încurajarea să continuăm această frumoasă aventură a publicării Magazinului Istoric.

Vă mulţumim şi aşteptăm noi veşti de la dumneavoastră.

 

Secretar general de redacţie,

DORIN MATEI

Share this post


Link to post
Share on other sites

DONAŢIE

 

Domnul Mihai LEONTE DIN Moldova Veche, jud. Caraş-Severin, ne scrie,

„Am adunat în cei 35 ani de apariţie a Magazinului Istoric întreaga colecţie, am legat-o în câte două volume pe an, 6 numere , excepţie anul 1967, unde e un singur volum.

Consultându-mă cu soţia şi copii, am hotărât să donăm întreaga colecţie astfel aranjată Grupului Şcolar Industrial Moldova-Nouă, pentru ca, la conţinutul acestei inepuizabile enciclopedii, care este revista Magazin Istoric, să aibă acces cât mai mulţi cititori, respectiv elevii. Aduc pe această cale un omagiu deosebit tuturor celor care lucrează în învăţământul românesc, cărora, chiar la adânci bătrâneţi le datorăm respectul pentru îndrumările primite în şcoală.

 

Răspuns apărut la rubrica „Dialog cu cititorii” din Magazin Istoric – martie 2003

 

 

01 OCTOMBRIE – ZIUA INTERNAŢIONALĂ A VÂRSTEI A TREIA

 

În data de 01 octombrie 1998 am fost invitat de un prieten şi colaborator al ziarului Timpul la Moldova –Nouă, de către domnul Mihai LEONTE, preşedintele Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Moldova-Nouă, una din cele mai active C.A.R.P-uri din judeţ.

Trebuie să vă spun că pe 01 octombrie planeta sărbătoreşte Ziua Internaţională a Vârstnicilor, şi pensionarii din Moldova-Nouă, sub aceste auspicii, şi-au desfăşurat manifestarea în saloanele Hotelului Sucursalei Miniere din localitate.

Trebuie spus de la bun început că n-a fost nici un moment de plictiseală, că pensionarii s-au dovedit încă o dată oameni cu picioarele pe pământ, fiind pe nedrept şi prosteşte excluşi din viaţa de toate zilele şi, în cazul nostru, nu s-au sfiit să ia în târbacă puterea locală, cât şi cea centrală, vinovată până la urmă de starea de bătaie de joc încare au ajuns la această oră pensionarii români.

Casa de Ajutor reciproc a Pensionarilor a fost înfiinţată în 1991 şi până în prezent a avut parte de un Consiliu de Administraţie şi un preşedinte, în persoana domnului Mihai LEONTE, deosebit de implicat în viaţa şi nevoile pensionarilor. Dovadă, chiar această manifestare, având ca tematică „Viitorul bătrânilor”, o sintagmă aproape cinică, în condiţiile de astăzi, dar până la urmă reprezentând o întrebare îndreptăţită adresată puterii de un segment uman, de care ar trebui să fim mândri şi nu să-l exterminăm prin neglijare.

Acţiunea a debutat cu vizionarea primei Expoziţii Fotografice „Bătrânii Noştri” cu subiecte din lumea vârstei a treia, au fost prezentate cărţi ale editurii Timpul din Reşiţa. S-au acordat diplome de MEMBRU DE ONOARE al C.A.R.P. Moldova-Nouă şi la discuţiile propriu-zise pe marginea întrebării dacă la noi bătrânii au sau ba un viitor?

 

Fragment din articolul „C.A.R.P. Moldova-Nouă – Faţă în faţă cu puterea”.

Mircea CAVADIA – Redactor-Şef la ziarul TIMPUL din Reşiţa 08 octombrie 1998.

Share this post


Link to post
Share on other sites

MOLDOVA NOUĂ: „PENSIONARII DIN ROMÂNIA TRĂIESC MAI RĂU DECÂT ÎN SCLAVAGISM”

„Redeşteptarea” Lugoj – constatată dl. Mihail Leonte, preşedinte CARP - 07 – octombrie 1999

 

Având în vedere continua degradare a vieţii pensionarilor, membrii Casei de Ajutor reciproc a Pensionarilor din Moldova Nouă au înaintat, cu prilejul încheierii anului Internaţional al Persoanelor Vârstnice, o petiţie către Parlamentul României – Senat şi camera Deputaţilor, MMPS, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Justiţiei şi DMPS Caraş-Severin, prin care solicită actualizarea pensiilor în funcţie de meseria practicată în activitate, elaborarea urgentă a Legii caselor de Ajutor Reciproc a Pensionarilor, iar în noua lege a pensiilor să existe un capitol distinct despre drepturile pensionarilor. De asemenea, petiţionarii solicită ca la nivelul MMPS să fiinţeze un departament al vârstnicilor, cu corespondenţe în fiecare judeţ, precum şi includerea în structurile de conducere ale Casei Naţionale de Asigurări pentru Sănătate a reprezentanţilor pensionarilor, proporţional cu numărul acestora.

În ultimii zece ani, pensiile au scăzut de la câteva sute de dolari în 1990, la numai câteva zeci de dolari astăzi, ne spunea dl. Mihai leonte, preşedintele CARP Moldova Nouă. „Cred că suntem în urma tuturor coloniilor – ne mărturisea dl Leonte – şi mult mai rău decât în sclavagism. Căci, dacă un sclav avea asigurată hrană, locuinţă, îmbrăcăminte şi protecţie, noi nu avem azi toate acestea”!

Conform datelor statistice, în judeţul Caraş-Severin, în mai puţin de doi ani, au dispărut circa 15000 de pensionari, dar nici pe cei 15000 de specialişti nu i-am văzut la faţă! Bătrânii au fost din totdeauna şi vor exista mereu, tocmai de aceea să nu uităm cuvintele lui Emil Cioran: „Rolul nostru este de a întoarce viaţa pe toate părţile, inspirând o ispită veşnică de a exista”

PAUL SEVER-SMADU

***

Alearga…

 

Aleargă

şi vei prinde,

visul dintâi,

al copilului

inocent.

 

Diamantul

 

Diamantul?

Iluzie optică

disimulată,

cenuşă pietrificată

***

CINE ESTE PROFESORUL CLAUDIU VODĂ?

 

„Claudiu Mircea VODĂ. Un dascăl cum scrie la carte, sprâncene şi mustăţi brune, tâmple cărunte, idolatrizat de elevi şi … de eleve, puţin adus pe spate, ca orice om prea repede crescut şi slab hrănit în anii războiului. Un adevărat pedagog, fără veleităţi de îndrumător rigid, fără ifose de savant, deşi specialist în chimie şi pasionat de literatură. Un născocitor de jocuri, animator de cercuri, iniţiator de expediţii. Un spirit şi o vorbă pe care I-o cunoşteau şi dascălii de acum douăzeci de ani. Într-un cuvânt un sufletist, cu o rezervă inepuizabillă de uimire şi simţ aproape medical al răspunderii faţă de puzderia copiilor care îşi poartă azi cu atâta spontană siguranţă degetele „pe flautul curcubeului”, propunându-şi, chiar la start, ţinte incomparabile cu ale noastre „ZENITUL” …

Profesorul Claudiu Mircea VODĂ a păstrat până azi şi pasiunea drumeţiilor şi acea contagioasă tinereţe fără bătrâneţe din anii de pionerat. O tinereţe de spirit, încrezător în virtuţile înalte ale raţiunii omeneşti, în stare să cunoască şi să schimbe natura din jur, să-şi potenţeze, odată cu ea, propriile înzestrări. Un spirit deschis la tot ce înseamnă promisiune, speranţă artistică. Un ritm de respiraţie firească. O aspiraţie mai înaltă decât ambiţiile celebrităţii efemere …

 

Veronica PORUMBACU

„O zi, un om, un fapt”.

Editura pentru turism, Bucureşti, 1972.

Share this post


Link to post
Share on other sites

CU PRIETENIE, DESPRE UN FOST MINER …

 

Încercând să vorbesc despre Mihai LEONTE, ar trebui spuse foarte multe lucruri. În primul rând trebuie spus că are o vastă experienţă de viaţă. Plecând din satul său natal încă de copil, a trecut prin diverse întreprinderi, şantiere, gostaturi din ţară, astfel a ajuns la şcoala profesională de mineri din Zlatna, unde şi-a consolidat pentru început educaţia. De fapt aici începe să scrie primele versuri.

L-am cunoscut pe Mihai LEONTE la scurt timp după venirea în Moldova-Nouă în 1967 şi am considerat că este un personaj cu care ai ce discuta, având un bagaj cultural diversificat, rar întâlnit la oamenii simpli. Niciodată nu s-a dat mare. Şi-a păstrat o anumită gradualitate, respectând pe toată lumea şi făcându-se respectat prin modestie. Prea puţini ştiau că scrie versuri şi vreodată şi le va scoate la lumină.

Din sursele avute la dispoziţie am constatat că s-a făcut remarcat încă din băncile şcolii profesionale unde scria textele pentru brigada artistică a şcolii profesionale. Cred că aici şi-a făcut adevărata ucenicie literară.

În anul 1963 fiind admis la Liceul seral din Baia de Arieş, Mihai LEONTE a trecut într-o nouă etapă literară, frecventând cenaclul literar „PAVEL DAN” din Turda, unde îşi face debutul literar. Dar având o activitate mai intensă fiind remarcat în presa locală. După venirea în Moldova-Nouă s-a făcut remarcat în producţie, personal scriind despre această persoană în revista „Semenicul” din 1975.

După ieşirea la pensie în anul 1990, a înfiinţat Asociaţia Pensionarilor „Clisura Dunării”, iniţiind diverse activităţi pentru pensionari ca: şezători literare, simpozioane, organizând în anul 1998, prima Expoziţie Fotografică „Bătrânii Noştri” la Moldova Nouă cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice, aceasta fiind o acţiune remarcabilă pentru

promovarea imaginii bătrâneţii, ca pe un capitol al vieţii văzut dintr-un unghi al frumosului şi nu al deznădejdii şi resemnării.

Personal l-am sprijinit şi sfătuit, alături de alte persoane să-şi publice prima plachetă de poezii „ALB-NEGRU” în anul 1999, care a fost o mare surpriză pentru mediul cultural din oraşul de la Dunăre. Îţi doresc prietene Mihai LEONTE, multe succese.

 

Cu sinceră prietenie,

Mihai COSTRAŞ Contabil

Moldova Veche 08 noiembrie 2003

 

 

Omului deosebit poet şi scriitor Mihai LEONTE din Moldova-Nouă

 

Istoria omenirii ne este cunoscută prin perioadele marcate de actele de cultură – momente ajunse la apogeu în zilele noastre. Multe culturi şi-au pierdut esenţa înţelepciunii prin tragedii cunoscute sau necunoscute. Înţelepciunea strămoşilor noştri trăitori în curbura Carpaţilor s-a pierdut în mare parte prin lipsa unui alfabet propriu, lăsând moştenire totuşi, acele desene rupestre sau celebrele tăbliţe de la Tartaria ne descifrate nici până în prezent. Pentru Banat, cultura este legată de extragerea şi prelucrarea fierului şi cuprului, cunoscută sub denumirea de „Cultura Banatului Montan” care începe pentru noi la malul stâng al bătrânului Danubiu şi se pierde în aluviunile Timişului şi ale Mureşului.

Pe tot acest areal, istoricii scot în evidenţă urme ale trecutului foarte îndepărtat. Ce ştim despre megaliţii de fier şi cupru de la topitoriile din Moldova-Nouă, Sasca- Montană, Ciclova, Oraviţa şi Dognecea? Cine mai povesteşte despre idilele de dragoste ale minerilor din antichitate, când poate nu aveau un HOMER, care să le aşeze în versuri măiestre trecute din generaţie în generaţie pentru a fi redate posterităţii mai târziu?

Să nu privim prea departe şi să coborâm în timpurile noastre. Vechile vetre miniere au rămas în multe cazuri pustii, oamenii au uitat că din aceşti munţi au izvorât râuri de cultură şi civilizaţie, că oamenii simpli îşi aveau poveşti şi legende proprii, că din sudoarea muncii lor în adâncuri de mină cu ciocane manuale sau mecanice s-a născut cultura montanistică precum pasărea Phoenix din propria cenuşă.

În literatura contemporană, un miner din Moldova – Nouă în orele de răgaz, în liniştea nopţilor târzii sau pe bandajul de brad, obosit după efortul din mină şi-a aşternut gândurile însăilate în versuri simple dar cu profunde semnificaţii simbolistice, descriind astfel viaţa ortacilor săi de muncă grea.

Acest miner deosebit Mihai LEONTE din Moldova – Nouă a făcut cunoscute lumii gândurile sale despre acei care îşi trăiesc o mare parte din viaţă în „LUMEA FĂRĂ CER” cum spusese mai demult un alt scriitor, Virgil BIROU – 1903-1968 – despre mineri. Acestui OM minunat, dornic de cultură, avid de învăţătură, autodidact, care a reuşit să scrie aceste pagini minunate despre anonimii care aduc la suprafaţă bogăţiile civilizaţiei, merită să-i fim aproape şi să ne ridicăm pălăria în faţa scrierilor sale izvorâte din inimă şi suflet, dăruite nouă tuturor, dar mai ales celor care am trecut prin întunericul minei la lumina plăpândei lămpi de carbid.

LA MULŢI ANI, dragul meu prieten, cu împliniri şi mulţumire sufletească pentru tot ce scrii pentru ca şi alţii să ştie că minerii sunt oameni deosebiţi, puternici care înving greutăţi pentru ca lumea să se lumineze şi să strălucească, fără a se gândi cine a contribuit la mersul înainte al societăţii omeneşti.

 

Constantin GRUESCU – tehnician geolog – Ocna de Fier, colecţionar flori de mină

Share this post


Link to post
Share on other sites

CREDINŢĂ ŞI POEZIE

 

Citind cu ceva timp în urmă poeziile colegului mai tânăr Mihai LEONTE mi-a făcut o deosebită plăcere să descopăr unele creaţii cu caracter religios. Asta mi-a adus aminte când încă fiind în câmpul muncii, neştiind că voi citi astfel de poezii scrise de acest coleg. La o şedinţă de partid comunist, Mihai LEONTE a declarat în plenul şedinţei ce avea ca subiect excluderea din partid a unui maistru care era de credinţă baptistă „că nu vede de ce trebuie exclus acest cetăţean din partidul comunist, numai pentru faptul că citeşte BIBLIA, carte care în fond, ar trebui să existe în biblioteca oricărui om”. Pentru aceasta, cineva cu epoleţi albaştri l-a cercetat mai atent după aceea pe actualul poet.

Credinţa există în fiecare din noi, totul depinde spre ce se îndreaptă sufletul acelui om. Nimeni nu are dreptul să dirijeze sufletul uman spre o anumită religie. Omul simplu îşi va alege calea credinţei singur, fie că o adoptă pe cea a părinţilor săi, fie mai târziu în viaţă va avea o altă opţiune spre un acelaşi unic ZIDITOR AL LUMII.

Prin cuvintele emoţionante prin care OMUL şi poetul Mihai LEONTE cere iertare creatorului, răzbate încrederea pe care o are în El, şi îi recunoaşte supremaţia în faţa morţii cu strigătul de bucurie şi izbândă „HRISTOS A ÎNVIAT”.

Cred în unul Dumnezeu” Sunt cuvinte spuse din inimă şi care nu pot fi contestate, deoarece sunt scrise, prin aceasta poetul recunoscându-şi credinţa în Divinitate, prin mijloace simple comune tuturor credincioşilor.

 

RUSU Ştefan – Coleg pensionar, fost maistru principal Miner.

***

AM ÎNCREDERE ÎN ACEST OM …

 

„M-am hotărât să-l sprijin pe Mihai LEONTE în tipărirea poeziilor sale încă de la tipărirea primelor plachete pe care le-am prelucrat împreună. Astfel am adus la lumină plachetele „ALB-NEGRU”-1999 - „Nostalgii”-2000 – „Reverii Adverse” şi „Valenţe medii” – 2001. Un editor trebuie să-şi asume anumite riscuri, căci nu ştie ce se va întâmpla în viitor. S-ar putea să aibă succes cu cel care îl sprijină, sau poate şi pierde. Chiar dacă voi pierde merg în continuare pentru a scoate la lumină creaţiile acestui om simplu, ce şi-a adus scrierile la lumină dintr-o viaţă destul de agitată, dar şi foarte modestă. Sper că nu voi da greş, sponsorizându-l pe Mihai LEONTE.

Îi doresc multă sănătate şi viaţă lungă, pentru a scrie în continuare.

 

Marian Cocean Patronul S.C. Partner” Moldova Nouă

Share this post


Link to post
Share on other sites

STIMATE DOMNULE MIHAI LEONTE,

 

Primind scrisoarea dumneavoastră, care a fost o frumoasă surpriză din toate punctele de vedere, ţin să vă mulţumesc în mod special pentru statornicia şi consideraţiile pe care le aveţi faţă de persoana mea.

Am onoarea a vă comunica mulţumirile colectivului didactic, al elevilor şcolii cât şi ale mele personal, pentru gestul deosebit şi chiar nesperat, în condiţiile dificile prin care trece societatea, cât şi fiecare dintre noi.

Premiile acordate de dumneavoastră celor mai merituoşi elevi din clasele V – VIII, cât şi cele opt menţiuni dedicate altor elevi, au produs o mare emoţie în rândul întregului colectiv de cadre didactice al Şcolii Generale nr.1 Petia. În continuare vreau să vă comunic elevii ce au beneficiat de atenţia dumneavoastră: Paula ANDRIEŞ, Andrei FRANCIUC, Gabriela MAHARIUC, Nicoleta ŞTEFAN, Ancuţa CONDURACHE, Anca ŞTEFAN, Mihaela ŢĂRANU şi Alina ŢĂRANU, cea mai fidelă cititoare a bibliotecii şcolii.

De asemenea vă mulţumesc pentru cărţile donate bibliotecii şcolii. În nume propriu vă mulţumesc din suflet pentru tot ce aţi făcut pentru şcoală, pentru donaţiile făcute şi vă asigur de tot respectul şi preţuirea mea.

Mă bucur că sunteţi sănătos în prezent şi continuaţi munca de creaţie, este un lucru excepţional pentru care vă apreciez şi vă stimez în mod deosebit.

Sunteţi un suflet mereu tânăr, un cutezător, un iubitor de oameni, rugându-vă să rămâneţi aşa până la sfârşit.

Cu deosebită stimă, prietenie şi respect, vă urez să aveţi multă sănătate şi putere de creaţie.

 

Profesor Nicolai GRĂDINARIU

DIRECTOR AL Şcolii Generale nr.1 PETIA

20 Iunie 2001

Share this post


Link to post
Share on other sites

MODEST, ROMANTIC, VISĂTOR …

 

Cunoscător al tainelor vieţii, încărcat de povara anilor care au trecut, dar pe care nu i-a uitat, ani care s-au schimbat şi l-au schimbat, ani trăiţi cu neguri şi lumini, cu tristeţi şi bucurii, cu realizări şi deziluzii, un vechi talent nativ, MIHAI LEONTE, transpune în versuri cele mai frumoase gânduri, simţuri, sentimente.

Urmărit de umbrele inocentei copilării, cu sufletul încă tânăr, poetul evocă în versurile sale natura, satul natal, casa părintească şi, nu în ultimul rând chipul mamei sale, despre care mărturiseşte: „va trăi veşnic în inima mea!”.

Retrăind intens copilăria, purtând în inimă doruri ascunse, amintindu-şi de adolescenţă şi tinereţe, de chipul care l-a fermecat, de primii fiori ai dragostei, de primul sărut, MIHAI LEONTE recunoaşte, fără nici un fel de reţinere, plenitudinea, sentimentul iubirii de care se simte cuprins, sentiment ce-l transformă într-un romantic visător, într-un „veşnic îndrăgostit” de tot ceea ce înseamnă viaţă.

Uneori simţindu-se singur, alteori trist, nu se lasă copleşit de acea stare melancolică inevitabilă, ci continuă, aşternându-şi pe nesfârşitele pagini albe, dăruindu-şi sufletul, ne uitând de unde a plecat.

Modest, se prezintă în câteva dintre poeziile sale ca un fost miner, dar nu un miner „oarecare”, ci unul care caută adâncimea „ca pe o hrană necesară”. Învăţând să lupte continuu cu vicisitudinile vieţii, cu împotrivirile destinului, cu propriul „eu”, să învingă toate greutăţile ivite, sprijinit de prieteni şi de familie, în special de fiica sa Amelia, adunându-şi în suflet amintiri pe care le deapănă, ţinteşte cu arma ideilor undeva sus, pe aripile poeziei, în cele mai înalte sfere.

 

Profesor RAMONA POPESCU

Grupul Şcolar Industrial Moldova Nouă

Licenţiată în Litere a Universităţii de Vest TIMIŞOARA

*

„Oamenii devin mari prin instituţiile de binefacere pe care le lasă în urma lor”

 

Napoleon Bonaparte

Împăratul Franţei

1804 - 1815

 

 

VIAŢA CA O METAFORĂ …

 

Fiecare dintre noi, prin ceea ce facem, suntem mici creatori, indiferent de locul în care trăim sau ne desfăşurăm activitatea. Mihai LEONTE a simţit, mai mult ca oricând, acest moment, în anul 2002, când, prin eforturi financiare deosebite, a adunat într-un volum tot ceea ce aşternut pe hârtie în decursul anilor.

Sub titlul „Meditaţii Admise”, s-au împletit ca într-o cunună gânduri, simţuri, speranţe şi crâmpeie de viaţă. Şi nimic nu poate fi mai curat decât momentul în care omul se „dezbracă” de urâciune şi îşi arată frumuseţea interioară. Nici un om fără sensibilitate nu ar putea să scrie, să trasmită emoţia gândurilor sale şi, de ce nu, să se încarce cu emoţia semenilor săi.

În Clisura Dunării trăiesc oameni care se luptă, ca de altfel în fiecare loc din lumea asta, cu propria viaţă. Mihai LEONTE a înţeles că acolo unde-s mulţi puterea creşte şi că povestea vieţii lui, poate fi şi povestea altuia. De aceea, în 1991, a pus bazele Asociaţiei Pensionarilor „Clisura Dunării” şi a Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Moldova Nouă militând pentru drepturile pensionarilor şi pentru a avea o viaţă mai bună în perioada aceasta.

Viaţa poate să fie o metaforă permanentă atunci când o preţuim cu adevărat. Există un început care, vrem nu vrem, culminează cu un sfârşit. De asemenea, primii paşi te conduc spre punctul maxim – „Apogeul metaforic”, cartea care include şi aceste rânduri reprezintă pentru autor, poate, momentul deplinei maturităţi şi împliniri.

 

Adriana DOLCIANU

Licenţiată a Universităţii de vest Timişoara,

Specialitatea Jurnalistică

Realizatoarea emisiunii „Vârsta a Treia” la Radio Timişoara

*

ACOMODAREA VOLUNTARĂ

 

Există o adevărată teorie a oamenilor „dezrădăcinaţi” care, din diferite motive, subiective sau obiective, au ajuns pe alte meleaguri decât cele natale, şi luptă să se acomodeze şi să se integreze într-o comunitate care nu întotdeauna le este prietenoasă. Se pare, însă, că pentru Mihai LEONTE nu au existat problemele acomodării, dimpotrivă, acesta, dincolo de lupta pentru sine, a fost motorul care a dinamizat una dintre cele mai defavorizate categorii din România, aceea a pensionarilor. A dinamiza o categorie considerată debarcată, fără utilitate, doar consumatoare de fonduri, fără a se ţine cont că aceşti pensionari au fost contribuabili o viaţă, este cu adevărat un lucru remarcabil.

Pe Mihai LEONTE îl cunosc şi, în acelaşi timp nu-l cunosc, pentru că de câte ori ne-am întâlnit mi-a oferit o altă faţă surprinzătoare. De la cea de preşedinte în stare să prezinte rapoarte de activitate, pe categorii, oameni, responsabilităţi, la cea de bonom, cu povestiri atractive, până la cea de scriitor.

Există momente în care oamenii consideră că trebuie să tragă linie, să socotească binele făcut, reperele importante pe care le lasă în urmă. Un asemenea moment de bilanţ provizoriu se doreşte a fi şi acest „Apogeu metaforic” la care contribui cu gândul neîmplinirii, încă , a unui filmuleţ, pe care să-l realizez cu Mihai LEONTE ca personaj povestitor al minunatelor locuri în care acesta vieţuieşte, creează şi este preţuit.

 

Constantin MĂRĂSCU

Licenţiat al facultăţii de Studii Economice Timişoara

Realizator emisiuni la Televiziunea Română Timişoara.

Share this post


Link to post
Share on other sites

ZIUA MINUNATĂ

 

A fost ziua minunată

A întâlnirii noastre,

Erai foarte încântată

Pluteam amândoi prin astre.

 

Priveam la tine încântat

Şi totodată cu aminte,

Te-am cuprins şi sărutat

Am rămas în contemplare.

 

Eram singuri pe Pământ

În jurul nostru un pustiu,

Plecasem pe tărâmul sfânt

Ne-am trezit într-un târziu.

 

Am revenit la realitate

Cu gândul la altă amintire,

Care era foarte departe

Care ne-a dus la fericire.

 

Stăm liniştiţi mână în mână

Ca doi copii nevinovaţi,

Dorind ca totul să rămână

Aşa cum stăm, îmbrăţişaţi.

 

Petia 08 noiembrie 1963

 

***

AŞTEPTARE

 

Căutând prin vechile emoţii

Nu mai regăsesc primul sărut,

Mă întrebi care sunt sorţii

Prin care noi ne-am cunoscut.

 

Acum nici nu pot să plâng

Lacrimi n-am, am ochii trişti,

De durere pumnii strâng

Şi mă-ntreb de mai exişti.

 

Astfel zilele se scurg încet

Cu mersul lor înspre final,

Iubito eu te mai aştept

Până la sfârşitul meu fatal.

 

Dacă auzi că nu mai exist

Nu veni să vezi un trup inert,

Chiar dacă-ţi va fi chipul trist

Am murit cu tine-n piept.

 

Fălticeni 08 noiembrie 1963

Share this post


Link to post
Share on other sites

IUBIREA

 

 

Iubirea ca un zbor lung

Plutind pe cerul senin,

În spaţii ce nu-i ajung

În sufletul parcă prea plin.

 

Iubirea aduce adieri

Peste gingaşele narcise,

Ieşite din primăveri

Cu petalele deschise.

 

Iubirea, zâmbete noi,

A sufletului încins,

Mătasea buzelor moi

Sensibile de nedescris.

 

Iubirea, o rază lină,

Cu puteri nemăsurate,

Care pune în lumină

Aureola inimilor curate.

 

Lăsaţi iubirea să curgă

În inimă de orice vârstă!

Căci tristeţea o alungă

Atunci când iubirea există.

 

Cluj August 1964

*

 

GÂNDINDU-MĂ LA VIITOR

 

Arzând ca faclele din smoală

M-am înşelat ca orice muritor,

Duceam în mine noua boală

Abuzul de cuvinte fără spor.

 

M-am liniştit şi în tăcere

Ironii am strâns şi pentru alţii,

Hămesit de falsa mea plăcere

Inima mi-am frânt-o în durere.

 

Ce a mai rămas e numărat

Ce este totu-i cântărit,

Între vis şi adevărat

Nu ştim ce e de-mpărţit.

 

Va veni suprema pace

În care vom dormi de veci,

Va fi sfârşitul, n-ai ce face

În jurul nostru cripte reci.

 

În lumea asta totuşi mică

Fac declaraţii, îndrăznesc.

De ce să-mi fie frică?

Vreau să se ştie că iubesc.

 

Petia August 1964

Share this post


Link to post
Share on other sites

STEA ÎNDEPĂRTATĂ

 

 

În Carul Mare e o stea

Pe care noaptea o privesc,

Acolo-mi este dragostea

Pe care atâta mi-o doresc.

 

Ca orice stea din depărtare

Ea rămâne mereu rece,

Am obosit în căutare

De la mine vrea să plece.

 

De ce steluţa mea iubită

Te-ascunzi în nori de fum?

Mi-e inima atât de obosită

Căci nu avem acelaşi drum.

 

Fără tine mi-este greu

Nu ştiu cât o să rezist?

Te port în suflet mereu

Care este tot mai trist.

 

Nu am iubit nicicând tăcerea

Voiam să fiu tot optimist,

Dar m-a cotropit durerea

Fără tine parcă nu exist.

 

Fălticeni August 1964

*

SPERANŢA

 

Nori de gânduri zbuciumate

Te caută în veşnică furtună,

Degetele-n şuviţele roşcate

Obosite se adună.

 

Trupurile se strâng încorsetate

Simţindu-se aşa de bine împreună,

Rămânând aşa, plutind departe

În ceruri senine fără lună.

 

Tu ai uitat iubita mea

Că am murit de mii de ori?

Dar mi-ai produs reînvierea

Prin ai iubirii dulci fiori.

 

Acum toate sunt aşa departe

Dar revin mereu în amintire,

Vor deveni din nou realitate

Sub aşa de blânda ta privire?

 

Fălticeni August 1964

Share this post


Link to post
Share on other sites

VALURILE IUBIRII

 

Am plutit pe marea fericirii

Şi mă miram cum de plutesc,

Sub cerul magic al iubirii

Pe care iată, astăzi o trăiesc.

 

Ne pierdeam în valuri mari

Distanţele erau aşa de mici,

Pluteam aşa de solitari

Doar noi, două bărci mici.

 

Zburam apoi în spaţii ireale

În dimineţi cu soare plin,

Ne atingeam braţele goale

Fără să ştim că noi plutim.

 

Nu ne ascundeam de lume

Care de noi era departe,

Aveam atâtea a ne spune

Pe a iubirii valuri înspumate.

 

Fălticeni August 1964

*

DEPĂRTAREA

 

 

Unde eşti iubită floare?

Te caut printre amintiri,

Să te atrag din depărtări

Cu parfum de trandafiri.

 

Mă uit în jur. Tu nu eşti

Cu zâmbetul încântător,

E fantastic când iubeşti,

Dar timpul este trecător!

 

În mine gânduri de copil

Chipul tău ţi-l înrămează,

Într-un fel foarte subtil

Cu trandafiri te încadrează.

 

Nişte kilometri ne despart

Dar avem o stea comună,

Tot cerul ne-a înconjurat

Cu a stelelor cunună.

 

Lesul Ursului!

Septembrie 1964

Share this post


Link to post
Share on other sites

NOAPTE DE PRIMĂVARĂ

 

Trandafirii de culoare sângerii

Asemănători cu buzele fierbinţi,

Îmi creează infinite reverii

Tablouri de copii cuminţi.

 

Chipul tău îmi e imaculat

Stând în faţa mea în nemişcare,

Nici nu cred că e adevărat

Când eu te ştiu în depărtare.

 

N-am cui să spun că nu te văd

Şi dorul îmi tot dă târcoale,

Ceea ce mă face să cred

Că visurile mele vor deveni reale.

 

Va fi o noapte de primăvară

Plină cu muguri de răchită,

Izbucnind a vieţii comoară

Care oricum, este nesfârşită.

 

Petia Noiembrie 1964

*

 

UN PAHAR

 

Toarnă-mi un pocal de iubire!

Din plinul buzelor fierbinţi,

Să-mi rămână-n amintire

Nopţile când nu eram cuminţi.

 

Dragoste, toarnă-mi în pahar!

Să-mi otrăvesc inima nebună,

Cu al sărutului tău dar

Oferit când eram împreună.

 

În suflet adu-mi fericirea!

Cu îmbrăţişarea ta caldă,

Căci tu mi-ai adus iubirea

Ce astăzi puternic mă scaldă.

 

Nimic nu e mai frumos

Decât ale tale mângâieri!

Şi zâmbetul tău curios

Ca seninul acelei primăveri.

 

Câmpia Turzii 8 noiembrie 1964

Share this post


Link to post
Share on other sites

IZVORUL NESECAT

 

Din nesecatul tău izvor

Am băut şi eu o cupă plină,

Astfel ca orice muritor

Am constatat că eşti divină.

 

Setea nu mi-am potolit

Chiar numai cu o cupă mare,

Aş vrea izvorul infinit

Să-l am şi în continuare.

 

Tu îmi dai doar câte o picătură

Rămânând astfel tot însetat,

Lasă-mă să beau încă o măsură

Din nectarul vieţii fermecat.

 

Apoi întâmplă-se orice minune

Dacă se mai poate întâmpla,

Aş vrea să plec din astă lume

În suflet cu iubirea ta.

 

Câmpia Turzii 19 ianuarie 1965

*

M-AM PIERDUT!

 

În adâncimea ochilor căprui

M-am pierdut ca într-un ocean,

Că mă iubeşti ai vrut să-mi spui

Când eu la mine te chemam.

 

Nimic tu nu m-ai întrebat

Mi-ai vorbit pe un ton direct,

Nici un cuvânt n-ai calculat

Doar m-ai strâns la piept.

 

Atunci a izbucnit în mine

Ce niciodată n-am visat,

O rază, din zările senine

Fără să vreau m-am tulburat

 

M-am trezit curând la realitate

Cu gândul la nevinovata sărutare,

Nu mai ştiu în care calitate

Ţi-am trimis prima scrisoare.

 

Câmpia Turzii Ianuarie 1965

Share this post


Link to post
Share on other sites

NU POT UITA

 

Gândul singur te-nconjoară

Încorsetându-te în mângâieri,

Aducând în faţă ziua de vară

E mult de-atunci! Parc-a fost ieri!

 

Tu înaintând cu paşi uşori

Cu un zâmbet de madonă,

Pe mine m-au cuprins fiori

Privindu-te cu dragoste enormă.

 

M-ai ameţit cu-al tău sărut

Dăruit cu aleasă gingăşie,

Nu pot astea să le uit

Şi mă pierd în reverie.

 

Apoi, la prima-mbrăţişare

M-am contopit cu al tău trup,

Eram treaz, dar o visare

M-a cuprins, cum s-o întrerup?

 

De atunci în fiecare zi

Te caut în jurul meu,

Poate te voi regăsi?

Da, te voi căuta mereu!

 

Câmpia Turzii Ianuarie 1965

*

NU M-ASCUND

 

 

Te aştept tare demult

M-am săturat de aşteptat,

N-am uitat magicul sărut

Cu care tu mai fermecat.

 

Tot aştept cu-nfrigurare

Ceea ce a fost să retrăiesc,

Iubito eşti în depărtare

Tu nici nu ştii cât te iubesc!

 

Sub apăsarea buzelor fierbinţi

Se cutremură trupul întreg,

Căci nu am vrut să fim cuminţi

Unde eşti iubito? Te întreb?

 

Orice zi ce trece este mare

Având mai multe ore de parcurs,

Îmi pun o veşnică-ntrebare

Te iubesc iubito îndeajuns?

 

Şi deodată singur îmi răspund

Cu siguranţă iarăşi îndrăznesc,

De nici-o lume nu m-ascund

Vreau să se ştie „TE IUBESC”.

 

Baia de Arieş Ianuarie 1965

Share this post


Link to post
Share on other sites

FILE ŞI PETALE

 

Unde eşti acum iubire?

Ştiu, de aici foarte departe,

Cerul cu a stelelor lucire

O distanţă mare ne desparte.

 

Gândul încă îmi este tulburat

Şi te aştept. Dar cum te-aştept?

Cu sufletul atât de zbuciumat

Şi inima zdrobită-n piept.

 

Nu vii şi-mi spui deschis

Să rup din carte înc-o filă,

Şi să transform totul în vis

Ce a rămas dintr-o idilă.

 

Astfel din file şi petale

Prefăcute-n cenuşă şi uitare,

Nu mai văd pe care cale

Vom merge-n continuare?

 

Baia de Arieş 19 ianuarie 1965

 

 

INCERTITUDINE

 

Unde eşti? Cu zâmbetul deschis

Frumoasa mea cu ochi căprui,

Tu îmi apari acum în vis

Şi taci, nimic nu-mi spui.

 

Din prima clipă m-ai atras

Cu mersul tău impetuos, destins,

Dar azi ce a mai rămas?

Nimic, totul s-a stins.

 

Încerc fiorul primului sărut

Apropierea ta incertă,

Nu pot să uit, nu pot să uit!

Cum m-ai cuprins inertă.

 

De ce m-ai ridicat în slăvi?

Apropiindu-mă de stele?

Cu astfel de isprăvi

Tu m-ai îndemnat la rele.

 

Câmpia Turzii

Februarie 1965

Share this post


Link to post
Share on other sites

TORŢE ÎMPLETITE

 

Ardeam în jarul de trandafiri

Ca două torţe împletite,

Pierzând ca nişte năluciri

În spaţiul viselor nesfârşite.

 

Descopeream în tine noi comori

În ziua de vară prea fierbinte,

Şi te lăsam, spre mine să cobori,

Mângâindu-mă, aşa cuminte!

 

Venea spre mine o dulce alinare

Trimiţându-mă departe-n Paradis,

Unde vedeam numai izvoare

Ale iubirii în care ne-am cuprins.

 

Sfioasă apoi, cu buze fierbinţi

Mă sărutai cu o nouă ardoare,

Nu ne numărăm printre sfinţi

Îmi spuneai tu cu candoare.

 

Turda Băi Iulie 1965

 

*

 

ÎNCERCÂND MEREU

 

Eu nu pot şi nu am cum

Să-ţi schimb ceva-n gândire,

Să te abat din al tău drum

Nu pot, îmi este peste fire,

 

Ar fi un demers zadarnic

Fără de nici-un succes,

Dar m-am înşelat amarnic

În ceea ce era de înţeles.

 

Te voi căuta mereu cu gândul

Încercând mereu a te uita,

Ocolind latent, Pământul

În suflet cu icoana ta.

 

Mă voi ruga din când în când

Pentru a-mi îneca amarul

Şi voi trăi, luptând, sperând

Că-mi voi uita curând calvarul.

 

Baia de Arieş Octombrie 1965

Share this post


Link to post
Share on other sites

PLIMBARE PRINTRE STELE

 

- Ne-am spus poveşti despre stele

În nopţile scurte, până-n zori,

Noi alergam visând printre ele

Văzându-ne viaţa-n dulci culori.

 

- Acum, visez tăcut despre tine

Călcând cu sfială pe pământ

Ochii te văd aproape, lângă mine.

Într-un trandafiriu veşmânt.

 

- Simt urma mâinilor tale lin,

Buzele ard, cratere nestinse,

De ce eşti crud straşnic destin

Nu-mi spui secretul iubirii ascunse?

 

- Mai aşteptăm trandafiri să-nflorească

Mai dă-ne Doamne timp să trăim,

Ca-n viaţa asta omenească

Să fim fericiţi, să ne iubim.

 

- Buzele-mi sunt mai însetate

De dorul tainicului sărut,

De trupurile îmbrăţişate

Iar noi privindu-ne tăcut.

 

- Mă simt cuprins de o divină ameţeală

De aceea te caut şi nu te regăsesc,

Vino de departe, fără nici-o sfială!

Să-ţi mai spun încă o dată „Te iubesc!”

 

Baia de Arieş 08 noiembrie 1965

 

*

 

UN PARADIS PIERDUT

 

Vei fi paradisul pierdut

Cu trandafiri, fără vreo vină.

Tu, în care am crezut

Considerându-te divină.

 

Nu vrei să înţelegi şi-atunci

Îţi închizi a tale porţi.

Când vin, tu mă alungi.

Da, asta văd că poţi.

 

Orice ţi-aş spune, nu e bun

Te supără chiar adevărul.

Şi nu găsim acelaşi drum

Predominând astfel misterul.

 

Dac-aş putea, eu aş învinge,

Dar nu mai pot să mă lupt.

Astfel inima îmi plânge,

Refugiindu-se în trecut.

 

Am să tac cum faci şi tu,

Iar visul meu va înceta.

Ce se va alege de acu

Vom mai trăi şi vom vedea.

 

Ianuarie 1966

Share this post


Link to post
Share on other sites

OARE VA MAI EXISTA?

 

În noul an eu am intrat

În suflet cu tine,

Dar iată, azi tu m-ai uitat,

Uitând total de mine.

 

Inima de-acum îmi bate

În ritmu-i sacadat,

Dar tu eşti foarte departe

Oare ce s-a întâmplat?

 

Nu-ţi mai pun noi întrebări

Tu răspunsuri le găseşti,

Printre grele încercări

Fără mine tu trăieşti.

 

Iubirii mele dau tribut

Asta este soarta mea,

Aş mai vrea un început

Oare va mai exista?

 

Am rămas singur pe lume

Fără tine sunt mai trist,

Nu mai am nimic a spune

Iată tac, nu mai insist.

 

Baia de Arieş Ianuarie 1966

*

 

TRISTE FLORI

 

Crezi că am să uit vreodată

Acele clipe care au fost?

Când cu privirea ta curată

Te uitai la chipul meu anost.

 

Gândul te va căuta mereu

Înconjurând-te cu drag.

Fără tine îmi va fi mai greu

Dar nu voi putea nimic să fac.

 

Mă voi roti mai monoton

În jurul meu va fi tăcere,

Cu stilul meu, oricum afon

Nu voi simţi nici-o plăcere.

 

Voi trepida de mii de ori

Când mă voi gândi la tine,

Trandafirii vor fi triste flori

Înconjurându-mă pe mine.

 

N-am să te uit nicicând

Cât voi mai fi în viaţă,

Voi muri cu tine-n gând

Te voi avea mereu în faţă.

 

Valea Călugărească

Martie 1966

Share this post


Link to post
Share on other sites

ORE TÂRZII

 

Nu mi-am pierdut melancolia

Mereu îmi amintesc de tine,

Şi-mi vine-n minte reveria

Clipelor trăite şi sublime.

 

În ritmul unor melodii

Îmi port gândurile departe,

Acum în orele târzii

Te însoţesc în noapte.

 

La ora asta nu cred că te-ai culcat

Chiar dacă dormi, în vis mă vezi,

Cum te mângâi foarte delicat

Şi foarte tandru, poţi să crezi.

 

Nici nu ştiu care melodie

Inima mi-a rupt sau m-a mişcat,

Dar ştiu că numai ţie

Din suflet ţi-am cântat.

 

Valea Călugărească

Aprilie 1966

Share this post


Link to post
Share on other sites

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Paste as plain text instead

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

Loading...

×
×
  • Create New...