Jump to content
Vesperala Forum

Linux sux


Aprig

Recommended Posts

Titlul nu este chiar serios, parafrazez veşnica dispută windoze sux linux rulz sau invers.

 

Sînt foarte nemulţumit. Nu-s vreun utilizator de Windows care a pus mîna acum pe Linux că a auzit că e cool, şi vine aici să facă scandal. Nicidecum. Pe vremea lui 3.1 priveam Windows-ul ca pe o jucărie, (ştiţi voi, programul ăla pe care-l lansezi dacă vrei să te joci Solitaire), jocurile de Windows ca pe nişte păcăleli (nu se ridicau la nivelul celor de DOS, clar), Word-ul ca pe o mizerie, Excel-ul ca pe ceva relativ interesant, restul o apă şi-un pămînt. În 96 am instalat Windows 95 şi m-a enervat; în 98 m-a exasperat şi am început să caut altceva. De preferat ceva care să nu crape de 12 ori pe zi şi care să nu trebuiască reinstalat săptămînal. Prin 2000 Linux-ul a ajuns suficient de stabil şi complet ca să-mi permit să şterg Windows-ul, şi consider în continuare că a fost cea mai bună mişcare pe care am făcut-o pînă acum.

 

Dar. :rolleyes: Zer iz ă dar.

 

În Linuxul contemporan a început să se strecoare Windowsul. Nu tot, doar obiceiurile proaste. Dacă acum un an mi se părea inimaginabil să dau restart la calculator pentru alt motiv decît hardware upgrade sau kernel update, acum descopăr că dacă nu merge reţeaua se rzolvă cu un restart, dacă nu merge un program mai încerc o dată, dacă închid pagina cu youtube fără să opresc filmuleţul tre' să mai dau un restart, dacă leg televizorul la comp tre' să mai dau vreo dooj' de restarturi şi să pierd o oră să-l fac să meargă iar, dacă pică curentul nu mai porneşte decît gîdilat, iar majoritatea programelor au căpătat îmbucurătorul obicei de a dispărea subit, fără urmă, fără mesaj de eroare, fără nimic în loguri... WTF, înţeleg că trebuie făcut cît mai user friendly, cît mai uşor de folosit, dar asta înseamnă user friendly? Asta înseamnă uşor de folosit? Cred că cineva acolo sus a încurcat rău noţiunile elementare...

 

O altă chestie pentru care Linuxul a fost hiperlăudat, şi chiar pe merit, era viteza cu care se fixează bugurile. Cînd apărea crăpăciunea, cineva se sesize, făcea un bug report, şi într-un interval cuprins între o oră şi o săptămînă (în cazurile grave) apărea un update.

 

Acum o lună a început să-mi crape firefox din senin. Am dat vina pe el, am zis că noah, e beta. Api am remarcat că nu numai Firefox crapă. Şi nu numai versiunea beta. Se pare că există o eroare în dialogul ăla prăpădit de ales fişiere, motiv pentru care e o adevărată aventură să deschizi sau să salvezi fişiere; uneori, o imposibilitate.

 

Ce scrie pe forumul Ubuntu? Eroarea e cunoscută şi a fost raportată upstream. Ce scrie la GNOME? Eroarea este cunoscută dar nu o putem fixa pentru că la noi merge şi nu ştim ce are.

 

Ce face userul? (adică eu :D: ) Salvez totul pe Desktop, le mut apoi unde e cazul; cînd vreau să deschid ceva, copiez pe Desktop şi deschid de-acolo. În cazuri excepţionale (cînd crapă şi desktopul) renunţ.

 

Cred că ceva s-a pierdut pe drum. Unde-s vremurile simple cînd deschideau un terminal, scriai ce vrei în el, apăsai enter, aşteptai cu răbdare, şi totul MERGEA? De ce trebuie să dau un click într-o chestie care nu merge? Chiar este mai uşor?

 

Vreau ceva care merge. Indiferent ce, indiferent cum.

 

În episodul următor, cum te poate frustra proftpd.

 

PS. Vespe, mai ştii bannerul ăla GIF căruia i-am şters un frame ieri? L-am downloadat cu wget. Nu am reuşit să conving Firefox să-l salveze înainte de a crăpa.

Link to comment
Share on other sites

Concluzie: nu stii sa il folosesti.

Crapa din cauza graficii, acolo apar probleme. In rest pentru ce e el menit sa faca...iz za best!

Folosesc linux pe toate serverele. Absolut nici un linux nu mi-a crapat.

Stau deschise non stop....mai pica cand pica curentul si UPS-ul se goleste....las ca le schimb.

Link to comment
Share on other sites

Linux si cu MAC OS sunt cele mai stabile sisteme de operare.

 

Acum depinde si ce "linux" ai folosit (linux este numele sistemului, dar distributii (distros) sunt mii).

 

Iti spun eu ca n Slack sau un Debian configurat cum trebuie merge ani fara sa dea macar o eroare ;)

 

Si cum zicea Neo mai sus, serverele adevarate sunt pe linux :P:

Link to comment
Share on other sites

Concluzie: nu stii sa il folosesti.

 

Ai şi tu bucăţica ta de dreptate. Am ataşat un gdb la firefox să văd unde crapă, şi se înţeapă într-un strlen. Ceea ce mi-a dat ideea să-l trec pe engleză; aşa merge uns. Deci probabil problema e la traducerea GNOME în română. N-am răbdare să instalez versiunea cu simboluri de debug ca să aflu şi care-i stringul cu pricina, dar concluzia e clară. Nu ştiu să-l folosesc. Marii adevăraţi îşi lasă Linuxul în engleză şi nu le crapă. Probabil de-asta nu-mi crapă nici serverele, nu m-am obosit să te trec pe română.

 

Back to topic.

 

Mi-am schimbat calculatorul şi am vrut să copiez ce aveam pe ăla vechi pe ăsta nou (mă refer la /home). Cum sînt deosebit de comod n-am vrut să mut hardul în ăsta pînă copiez, mai ales că asta ar fi însemnat să pun mîna pe şurubelniţă (bleah :rolleyes: ), deci soluţia a fost să-l înfig în switch şi să dau un ssh.

 

Considerînd că am ieşit din epoca de piatră, fireşte că ambiţia mea a fost să folosesc ubertoolurile grafice, că doar de-aia le am. Am instalat un front-end la proftpd, l-am pornit cu X-ul la distanţă şi m-am distrat puţin în el, pînă am descoperit că mă distrez degeaba. După ce că are 5 taburi cu un milion de opţiuni fiecare, rezultatul îl salvează în /etc/proftpd.conf, în timp ce serverul îşi citeşte configuraţia din /etc/proftpd/proftpd.conf. Bun, asta se rezolvă uşor, am mutat fişierul ăla şi, fireşte, porcăria pe care a salvat-o ăla era lungă şi muci. Uninstall şi edit by hand. Merge mult mai repede. Şi pînă la urmă e server, ce naiba :)

 

Scopul era să mă loghez prin ftp ca root, ca să pot citi toate home-urile şi să le copiez păstrînd ownerii şi permisiunile. Altfel ar fi fost simplu.

 

Ce zice tradiţia? Te duci frumuşel în /etc/ftpusers şi ştergi linia cu root. Zis şi făcut. Din păcate, trăim în epoca paranoia, aşa că asta nu e suficient. Serverul e prea modern ca să se lase convins cu metode de-astea învechite. Am activat root lgin şi-n proftpd.conf, şi s-a lăsat convins. Şi aici vine surpriza. Dacă te loghezi ca root prin ftp NU poţi să citeşti fişierele altor useri. Este probabil o măsură de securitate suplimentară, menită să îi scape de la dezastru pe tăntălăii care încearcă să intre pe ftp ca root. Şi este ce urăsc mai mult: calculatorul care crede că ştie mai bine decît tine ce e bine pentru tine.

 

În fine, am renunţat la ftp, şi m-am întors la metoda tradiţională (care a mers repede şi bine), tar prin ssh ca root, încă un tar pe partea astalaltă a ţevii şi gata.

 

Păi pe vremea mea filozofia era mult mai sănătoasă. Eşti bou şi ai lăsat root-ul deschis pe ftp? Să-ţi fie de bine. Ori ştii ce faci, ori ţi-o iei.

 

Şi fiindcă veni vorba, acum cîteva luni, din curiozitate şi plictiseală, am legat un 386 fără parolă la root şi i-am lăsat telnetul deschis. Tot ce ar fi avut cineva de făcut era să dea telnet la IP-ul meu, user root, password enter, şi gata. Într-o lună întreagă nu a încercat nimeni. Asta în timp ce am logurile de ssh pline de boţi care încearcă nume într-o veselie :)

Link to comment
Share on other sites

  • 1 year later...

linux mi se pare un sistem foarte bun.

singura mica problema pe care am intampinat-o a fost la sunet, si anume cu placa de sunet Creative Live! 24bit [5.1]

cu Slax nu aveam sunet deloc. am instalat Ubuntu si mergea sunetul cu ALSA, dar se auzea aiurea si nu-mi dadea semnal la subwoofer.

m-am chinuit destul de mult la chestia asta. dupa care am renuntat. am preferat sa renunt la un sistem de operare fiabil in favoarea sunetului :)

Link to comment
Share on other sites

Veşnica problemă cu driverele. E chestie de noroc :) În ultimul Ubuntu au reuşit să facă Pulse Audio să meargă, şi totodată să buşească de tot mixerul. Ca să nu se înţeleagă greşit, eu per total sînt mulţumit, n-aş trece la Windows. Dar na, micile imperfecţiuni îţi fac cîteva ore amare :)

Link to comment
Share on other sites

Imi permit sa spun ca am citit (si pe-aici, si prin alte locuri) exagerari cum ca windowsul crapa in stanga si crapa in dreapta; ca trebuie restartat de 20 de ori pe zi, si alte aberatii. Daca as fi citit topicul asta fara sa fi vazut vreodata 'windows', as fi fost convins ca este un gunoi si ca este imposibil de utilizat. ... dar haideti sa fim seriosi; toti am vazut windows si toti stim ca in realitate lucrurile stau altfel. :wink:

 

De exemplu, Windowsurile mele (4 bucati XP / SP3) merg perfect de ani de zile fara sa fi fost reinstalate ever. Windowsul este un sistem de operare si atat. Este pentru cei care vor sa-si ascuteasca creierele CU ALTCEVA, nu invatand comenzi (stupide din punctul meu de vedere) si tastand linii de comanda intr-o fereastra mica si neagra numita 'consola' . :rolleyes:

 

 

Stiu ce urmeaza: ""Linux e pentru profesionisti, iar windows pentru amatori."" :D:

Eu sunt de acord cu asta, dar atunci targetul celor doua sisteme de operare este diferit, iar comparatia nu-si are locul.

Link to comment
Share on other sites

Imi permit sa spun ca am citit (si pe-aici, si prin alte locuri) exagerari cum ca windowsul crapa in stanga si crapa in dreapta; ca trebuie restartat de 20 de ori pe zi, si alte aberatii. Daca as fi citit topicul asta fara sa fi vazut vreodata 'windows', as fi fost convins ca este un gunoi si ca este imposibil de utilizat. ... dar haideti sa fim seriosi; toti am vazut windows si toti stim ca in realitate lucrurile stau altfel. :wink:

 

De exemplu, Windowsurile mele (4 bucati XP / SP3) merg perfect de ani de zile fara sa fi fost reinstalate ever. Windowsul este un sistem de operare si atat. Este pentru cei care vor sa-si ascuteasca creierele CU ALTCEVA, nu invatand comenzi (stupide din punctul meu de vedere) si tastand linii de comanda intr-o fereastra mica si neagra numita 'consola' . :rolleyes:

Windows-ul a fost criminal de instabil pîna acum 10 ani. Am reinstalat Windows 95 de vreo 10 ori într-o săptămînă pînă m-am hotarît s-o las baltă. Cînd au scos 98-ul am zis sa-i mai dau o şansă; p-ăsta a trebuit să-l reinstalez doar săptămînal, şi nu crapa mai des de 2 ori pe zi or so. Aşa că am gasit Linuxul, care era rock solid. Puţin îmi pasă ca 2 ani mai tîrziu a apărul un Windows care nu crapa aşa de des, şi că înca 3 ani mai tîrziu a apărut unul stabil. Şi-au făcut beta-testingul pe pielea voastră, şi au ajuns în sfîrşit sa aibă ceva care nu mai crapă. Oricum, eticheta le-a rămas.

 

Partea tristă e că între timp Linuxul a început să arate cum arăta Windowsul atunci.

 

Stiu ce urmeaza: ""Linux e pentru profesionisti, iar windows pentru amatori."" :D:

Eu sunt de acord cu asta, dar atunci targetul celor doua sisteme de operare este diferit, iar comparatia nu-si are locul.

Ăsta e un mit. Linuxul actual e la fel de uşor de folosit ca şi Windowsul. Poate mai greu de configurat, dar odată ce ai obţinut o distribuţie stabilă care merge nu mai ai treabă cu el.

Link to comment
Share on other sites

XP e gunoi !

Vista il am de cand a aparut si pana acum si NU i-am dat nici macar repair :)

Sa fim seriosi , am xp-ul instalat de doi ani ... ceea ce pentru mine e o minune , il instalam la maxim patru luni asta pana m-am ocupat putin de el printre care si un antivirus ...da l-am cumparat :doh: dar prin minune nu am mai instalat xp-ul la cateva luni .

 

Acum depinde de fiecare cum intelege mai bine un sistem de operare eu unul folosesc windows cat si linux ... sunt lucruri care le faci mai bine pe windows sunt altele care le faci mai bine pe linux . In conluzia mea cel mai bun ,,sistem de operare" e omul din fata computerului :pc:

Link to comment
Share on other sites

  • 8 years later...

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Paste as plain text instead

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

Loading...
×
×
  • Create New...