Jump to content
Vesperala Forum

O femeie a fost sfasiata de caini în Bucureşti


Recommended Posts

  • Replies 176
  • Created
  • Last Reply

Top Posters In This Topic

Top Posters In This Topic

Posted Images

Rǎilor, vreţi numai la voi! :D:

 

Şi-n oraşul meu sunt :proud: şi sigur nu vǎ puteţi imagina ce viteze am prins în câteva momente de mare graţie (sportivǎ) când patrupede iubitoare au vrut sǎ-mi spunǎ de foarte aproape cǎ ne putem face fraţi de cruce.Cred cǎ mi-au vǎzut aura şi m-au confundat cu Sf. Francisc din Assisi. :angelnot:

 

La categoria, Maidanul meu e cel mai frumos, noutǎţi maidaneze:

 

Se pare cǎ sterilizarea sau eutanasierea câinilor fără stăpân va fi decisă de autorităţile locale.

 

Comisia pentru Administraţie publică a Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, cu amendamente, proiectul de lege privind câinii fără stăpân, stabilind că animalele vor fi ţinute 30 de zile în adăposturi, după care autorităţile locale vor decide ce fac cu acestea - le sterilizează sau le eutanasiază.

În lege este stabilită obligativitatea ca, în 30 de zile, animalele fără stăpân să fie ţinute obligatoriu în adăposturi şi apoi, autorităţile locale să stabilească ceea ce vor face.

 

"Nu putem să dăm un cadru pentru fiecare autoritate locală. Ei sunt cei care decid ceea ce fac, pot să-i returneze în teritoriu, dacă au posibilitatea să facă lucrul acesta. Dar, obligatoriu, trebuie să-i sterilizeze, să-i deparaziteze, să fie marcaţi căţeii, să poată să fie identificaţi, dacă nu reuşesc să dea cea mai mare parte din aceste animale în adopţie", a precizat Barbu.

 

Sulfina Barbu a mai spus că eutanasierea câinilor fără stăpân este prevăzută doar în cazul animalelor bătrâne, agresive sau bolnave incurabil.

 

Ea a mai spus că s-a stabilit şi un parteneriat al autorităţilor locale cu ONG-urile, pentru ca acestea din urmă să poate merge la fiecare administraţie locală să se implice şi să rezolve problemele.

 

În proiect s-a prevăzut şi ca aceste servicii să poată fi externalizate, concesionate, iar Guvernul, în termen de 60 de zile de la publicarea Legii în Monitorul Oficial, să elaboreze normele de aplicare.

 

Legea a fost retrimisă Comisiei de către plen, după ce primise aviz pozitiv, cu modificări prin care decizia privind tratamentul aplicat câinilor fără stăpân revenea autorităţilor locale, ceea ce făcea posibilă inclusiv eutanasierea animalelor.

 

ONG-urile au protestat.

Link to post
Share on other sites

:(

Jurnal de maidan:

 

Azi geanta mea roşie a făcut furori. Colţii unui maidanez s-au oprit în ea.

Din fericire. Câţiva centimetri mai pe alături şi îmi nimerea piciorul.

 

Link to post
Share on other sites
ONG-urile au protestat.

Pai da, normal. Ei sunt obisnuiti doar sa protesteze. Asta e menirea lor. :imao:

Eu nu-mi dau seama cum de s-au luat pana acum in serios protestele acestor ONG-uri ?!?!?

 

Pe bune! Crezi ca m-ar lua in serios Guvernul, daca m-as trezi eu sa infiintez un ONG si sa incep sa protestez impotriva Codului Fiscal si sa cer ,de exemplu, eliminarea TVA-ului pe motiv ca mie nu-mi convine??? :rade:

 

 

...eh, sper ca guvernul sa aiba aceeasi reactie si la protestele lui Briji, Firfotăn sau altor ONG-uri aberante. :D:

Link to post
Share on other sites

!Lui Briji i-aş face cadou un maidanez f special din parcarea de lângǎ birou, un fel de chuck norris al maidanezilor, sǎ-şi exercite asupra lui kharma protectoare şi sǎ-l transforme într-un bubico tocmai bun de pozat pe covorul roşu. :D:

 

 

lei maidanezi :imao:

+

 

:(

Jurnal de maidan:

 

Azi geanta mea roşie a făcut furori. Colţii unui maidanez s-au oprit în ea.

Din fericire. Câţiva centimetri mai pe alături şi îmi nimerea piciorul.

 

Vespe :hugs: pe lângǎ categoria maidanezilor-lei, se pare cǎ a apǎrut şi categoria maidanezilor-tauri, care vǎd roşu-n faţa ochilor. :unbelieve:

 

Am glumit umpic, dar îmi imaginez cât a fost de neplǎcut.Cireaşa pe tort la stresul zilnic.

Link to post
Share on other sites
  • 3 weeks later...
  • 2 weeks later...

"...şi când aproape să ies din grădină, mă simţesc câinii lui Trăsnea, şi la mine, să mă rupă! Ce-i de făcut? Auzisem eu din oameni că, dacă vrei să nu te muşte câinii şi să te lase în pace, cum îi vezi că sar la tine, să te tupilezi jos la pământ şi să-i laşi să te latre cât le place, fără să te urneşti din loc; căci ei bat cât bat şi, de la o vreme, te părăsesc şi se duc."

:glaugh:

Link to post
Share on other sites
  • 2 months later...

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-95602...r-vagabonzi.htm

 

Judecatorii Curtii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) au decis marti ca Romania trebuie sa plateasca despagubiri de 9.000 de euro femeii care a fost muscata de caini vagabonzi si care a reclamat autoritatile romane la CEDO pentru ca nu au luat masuri adecvate ca sa rezolve problema animalelor fara stapan din Bucuresti
Link to post
Share on other sites

O decizie mai corecta a CEDO ar fi fost sa ne impuna sa ne eutanasiem cainii vagabonzi. Daca ajungi sa-ti ceri la curtea europeana de justitie drepturile tale de OM, de a nu fi AGRESAT in oras, ca in jungla, e clar ca is prea multi caini. Si ca sunt lasati liberi este o problema.

 

Dar probabil CEDO a hotarat sa dea despagubiri ca sa nu se spuna despre ei ca sunt criminali, cum urla toti atunci cand sunt eutanasiati cainii. Pacat.

Link to post
Share on other sites
O decizie mai corecta a CEDO ar fi fost sa ne impuna sa ne eutanasiem cainii vagabonzi.

 

Eutanasierea face parte din lumea civilizata. Dar costa si nu mai raman bani pentru sali de sport si ceasuri aurite, asa incat la noi se practica metode barbare, gen : otravire, spanzurare, inecare, casapire.

 

Link to post
Share on other sites

Felicitari unor oameni care nu s-au lasat calcati in picioare de statul roman.

Solutii pentru aceasta problema, care sa impace toate partile, ar fi, vointa lipseste.

La cat mai multe procese!! Poate devine mai ieftina rezolvarea problemei pana la urma decat plata despagubirilor.

Link to post
Share on other sites
Poate devine mai ieftina rezolvarea problemei pana la urma decat plata despagubirilor.

Oh, clar! decat 9000 de euro despagubire pt. fiecare om muscat, mai bine, insusi Boc o sa cotrobaie prin sertarul cu ciornele legislative si isi va asuma raspunderea de îndată. :imao:

 

Pai daca statul plateste asemenea despagubiri, toti coloratii-kamikaze o sa-si rotunjeasca veniturile prin aceasta metoda. Deci daca presupunem ca fiecare al 300-lea maidanez musca lunar pe cineva, cred ca statul va prefera mai degraba sa cheltuie 30 euro/caine pentru o eutanasiere calumea (deci nu varianta cu bâte sau alte asemenea) decat sa-i imprastie luzărilor.

Link to post
Share on other sites
Deci daca presupunem

 

Pardon, cu ce se mananca si ce temei legal are o presupunere? :-/

Sefule, noi lucram stiintific, cu documente si date certe , ce te-nghesui aici cu tolba plina de presupuneri? :confused:

Se respinge ca nedocumentata si nefondata interventia lui NightS! :rules: Urmatorul!

Link to post
Share on other sites

bine, Narcisa, e asa cum spui. O evaluare absolut realista este doar o simpla presupunere,, iar faptele reale si documentate nu se pun. Pe de alta parte, se stie ca cei de la CEDO sunt o gasca de amatori care nu prea au nici pregatire temeinica in domeniu, nici simtul realitatii.

 

Eu propun ca banii dati pe despagubiri sa se taie din pensii.

Link to post
Share on other sites
Eu propun ca banii dati pe despagubiri sa se taie din pensii.

 

Vezi, sefule, ce rau mai esti, :resent: adica , eu, marinimoasa si precauta, scot patronii din lista , si pe tine multumit nu te mai vad, sa stii ca ma duc si va pun cap de lista, oricum n-am nimic de pierdut , avantajul cetateanului Gogu... Vreau sa dati si voi examen, pe numere si unu-n spatele altuia, cu camera aia deasupra capului, timp de lucru - 4 ore.

Lista cu rezultatele -afisata pe internet si-n toate garile, autogarile si aerogarile.

Link to post
Share on other sites
  • 2 months later...
  • 2 weeks later...

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Paste as plain text instead

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

Loading...

×
×
  • Create New...