Jump to content
Vesperala Forum
Lucareli

Mama

Recommended Posts

Mama

Nicolae Labis

 

N-am mai trecut de mult prin sat , si-mi spune

Un om ce de pe-acasa a venit,

Cum c-a-nflorit la noi malinul

Si c-ai albit, mamuca, ai albit.

 

Alt om mi-a spus c-ai stat la pat bolnava.

Eu nu stiu cum să cred atatea vesti

Când , din scrisori, eu vad precum matale

Din zi în zi mereu intineresti.

Share this post


Link to post
Share on other sites

"Adineauri am întâlnit cea mai frumoasă mamă din univers. Într-un moment în care mă uitam buimac la un raft cu produse, o voce fragilă m-a întrebat: "Nu te supăra, băiatu' mamii, ce scrie aicea?". Mă întorc și nu văd pe nimeni. Încep să cobor privirea către pantofi și, pe la jumătatea drumului, observ o bătrânică foarte mică. Potrivesc ochelarii pe ochi și mă aplec către produsul pe care îl indica cea mai uscată și fragilă mână pe care o văzusem vreodată.

 

Textul era într-adevăr minuscul, citesc: "Si…rop de… Pă… pădie". Bătrâna exclamă: "Aaa nuuu! Vreau să-i fac lu' fiu-meu ceva bun de ziua copiilor și nu știu ce să-i fac, mă uit ca bezmetica.". Zic: "Ați vrut să spuneți nepoțelul… ". Zice: "Nu, băiatu' meu, are șaișpatru de ani și azi e ziua copiilor". Văzând mirarea evidentă de pe fața mea, femeia începe să-mi spună povestea ei.

 

Avea cincisprezece ani și, fiind îndrăgostită lulea, a rămas gravidă cu un bărbat care a abandonat-o la scurt timp după aceea. Părinții n-au putut accepta situația rușinoasă și au insistat pentru avort, dar copila i-a refuzat temeinic, speriată fiind de măcelarii care chiuretau prin garaje insalubre. Opt luni mai târziu, abandonată de părinți și de iubit, năștea, într-o maternitate județeană dărăpănată, un copil malformat, cu picioarele inutilizabile și cu vizibile neajunsuri intelectuale. Socialismul medical cu față umană a încercat să o convingă să abandoneze copilul în spital, deoarece pruncul n-ar fi putut deveni niciodată un om cât de cât normal. Deranjul întreținerii unui astfel de monstru ar fi fost prea mare atât pentru ea cât și pentru stat. Știind că pruncul va muri abandonat într-un sanatoriu de psihiatrie, fata a refuzat din nou și a plecat cu el din spital a doua zi.

 

Timp de șaizeci și patru de ani, femeia asta l-a spălat, l-a pieptănat, l-a îngrijit singură și l-a iubit fără să se îndoiască, măcar o secundă, că a făcut alegerea potrivită. În fiecare zi l-a plimbat pe-afară în scaun cu rotile și n-a simțit nici o clipă că ceva nu e în regulă. Astăzi căuta să-i facă o surpriză de Ziua Copiilor. Căuta, fără să vrea, să-și facă loc într-un rai în care n-o să mai încapă popimea de mărimea ei.

 

Dacă v-a înduioșat povestea mea, închipuiți-vă ce se va întâmpla cu acest copil de șaizeci de ani atunci când va muri maică-sa și el va încăpea pe mâna sistemului. La mulți ani!"

Dan Pavel

Share this post


Link to post
Share on other sites

La mine acasa, in Romania

 

Ăn cÄsuČa de la ČarÄ,

Pe bÄncuČa de la poartÄ,

Ĺtergând ochii cu nÄframa,

O mÄicuČÄ stÄ Ĺi-aĹteaptÄ..

 

Cine Ĺtie câte lacrimi,

Sunt ascunse in nÄframÄ..

Ĺi câtÄ iubire-ncape

Ăntr-o inimÄ de mamÄ ..?

 

Plânge inima, suspinÄ,

De-ai putea sÄ storci naframa;

Griji, nevoi, suspin Ĺi teamÄ,

Toate le trÄieĹte mama.

 

Cât efort si câtÄ trudÄ

Numai tu , mÄicuČÄ , Ĺtii,

Cât munceai Ĺi zi Ĺi noapte,

SÄ hrÄneĹti, sÄ creĹti copii..

 

De-ai fi ĂŽmpÄrat sau rege,

PreĹedinte, om de seamÄ,..

Esti sÄrac pe lumea asta

DacÄ n-ai cui spune....MamÄ!

 

Domnul a creat pÄmântul,

Cerul, apele Ĺi toamna.

N-ar fi fost desÄvârĹite,

De n-ar fi creat Ĺi mama!

 

In cÄsuČa de la ČarÄ,

Unde am crescut Ĺi eu,

Mama stÄ la gura sobei,

De vorbÄ cu Dumnezeu.

 

Ĺi , o spun cu ĂŽndrÄznealÄ,

Caci prea bine mi-am dat seama:

Cel mai Sfânt cuvânt din lume,

DupÄ Dumnezeu, e MAMA !!!!!!

 

Autor: LicuČa Pântia

Share this post


Link to post
Share on other sites

Grigore Vieru:

" in ziua in care a murit mama, pentru mine a murit intregul univers. Si, de atunci, ma simt un copil orfan. Copil de 73 de ani cu 5 nepoti. Am scris pe piatra de mormant urmatorul epitaf: "Pierzand pe mama iti ramane patria, dar nu mai esti copil".

Atunci, in 1982, am hotarat si am spus copiilor mei sa ma inmormanteze alaturi de maicuta mea. Si, de vreme ce am hotarat sa ma intorc alaturi de ea in somnul de veci, m-am gandit ca pe piatra de mormant unii ar putea sa-mi scrie unele prostioare. Mai pot eu sa protestez de dincolo de mormant? Si, atunci, mi-am zis ca e mai bine sa imi scriu singur epitaful. Mi-am pus piatra de mormant alaturi de cea a maicutei. Epitaful suna altfel: "Sunt iarba, mai simplu nu pot fi."

Share this post


Link to post
Share on other sites

" Ne sunt icoanÄ câţiva ani, le suntem icoane vii o viaĹŁÄ. CreĹtem apoi, iar ele ne lasÄ sÄ ne luÄm zborul, chiar de zborul nostru le frânge lor aripile. Ăntinerim-ĂŽmbÄtrânesc, plecÄm, le uitÄm Ĺi ele suferÄ ca de-o trÄdare. Nu vine dimineaĹŁÄ fÄrÄ sÄ se roage pentru noi, dar noi nu avem timp, suntem ocupaĹŁi sÄ ne trÄim propria viaĹŁÄ, sÄ ne ĂŽmplinim vise, sÄ ne facem o casÄ, sÄ vedem lumea, sÄ ne simĹŁim ĂŽmpliniĹŁi. Ce falsÄ ĂŽmplinire!

 

Le cÄutÄm uneori, ele se bucurÄ Ĺi-Ĺi Ĺterg lacrimile de pe obraz. Pentru o zi sunt fericite. Apoi plecÄm Ĺi-Ĺi iau de mânÄ singurÄtatea, o ĂŽnvaĹŁÄ sÄ vorbeascÄ aĹa cum ne-au ĂŽnvÄĹŁat, demult, pe noi. Le picÄ lacrima pe-o pozÄ din care le zâmbim de pe cine Ĺtie ce meleaguri Ĺi aprind candela. Se ĂŽnchinÄ: âŢine-mi-i, Doamne, sÄnÄtoĹi!â

 

ĂmbÄtrânesc Ĺi se ascund, se simt vinovate de bÄtrâneĹŁe. Tac, tÄcerea le-a devenit tovarÄĹÄ, dar tot vine o zi când nu mai pot ascunde nimic Ĺi noi ne trezim. âUnde a dispÄrut mama noastrÄ zâmbitoare?â Ăn ochii care ne privesc vinovaĹŁi Ĺi-Ĺi cer scuze cÄ ne fac probleme? Fior ĂŽngheĹŁat ne trece Ĺi colindÄm spitalele sperând ca unul din medici sÄ fi gÄsit un leac miraculos care sÄ le redea puterea lor, mamelor noastre.

 

CuminĹŁi, cu mâinile ĂŽn poalÄ â aĹa le gÄseĹte sfârĹitul. Ar fi vrut sÄ ne spunÄ atâtea, le-au adunat de-a lungul anilor, le-au repetat ĂŽn gând pânÄ le-au ĂŽnvÄĹŁat pe de rost. Acum nu mai au putere Ĺi ce rost ar mai avea când nu a mai rÄmas timp nici de rÄmas-bun? Cu durere ne rugÄm de Dumnezeu sÄ aibÄ milÄ. âSunt prea tinere, Doamne, mai lasÄ-ni-le un pic, un an, mÄcar!â Din preaĂŽnaltul cerului, Dumnezeu nu mai are rÄbdare, iar mamele ĂŽĹi adunÄ sufletul ĂŽn basma Ĺi pleacÄ pe drumul fÄrÄ de ĂŽntoarcere, liniĹtite Ĺi tÄcute, aĹa cum au trÄit. Vine totdeauna o ultimÄ zi. O zi ĂŽn care mamele pleacÄ Ĺi noi rÄmânem orfani, zi de sfârĹit fÄrÄ ĂŽnceput Ĺi-am vrea sÄ fi putut opri timpul ĂŽn loc. Se le mai spunem mÄcar o datÄ âsÄrut mâna, MamÄ!â.

 

Lucia StroilÄ

Share this post


Link to post
Share on other sites

 

 

Adrian PÄunescu

 

PÄmânt de morĹŁi

 

Ăn cimitir, unde-am lÄsat pe mama,

Ploua istovitor, a ĂŽngropare,

Ca semn cÄ dânsa nu mai are rude

Ĺi-o plânge, din oficiu, ploaia mare.

 

Aleile-Ĺi pierduserÄ conturul

Ĺi iarba fÄcea semn uscat c-o doare,

Ĺi cÄtre groapa timpuriu sÄpatÄ

DeodatÄ n-a mai fost nici o cÄrare.

 

Am nÄvÄlit cÄtre mormânt, cu toĹŁii,

Ca remuĹcÄri de legiuni barbare

Ĺi ploaia ne unea cu cimitirul,

Un mort zglobiu sÄ parÄ fiecare.

 

Ploua pe mama, ploaia de pe urmÄ,

Ĺi mÄ gândeam cÄ-i vie Ĺi tresare,

Ĺi n-am Ĺtiut de ce nu poate ploaia

SÄ stingÄ dreptul ei la lumânare.

 

Ĺi ne-am oprit, purtând pe faĹŁÄ lacrimi

Aproape noroioase ĂŽn miĹcare,

Ĺi cuiele-n sicriu bÄtute bine

DÄdeau ecou, din ce ĂŽn ce mai tare.

 

Ĺi n-am putut sÄ mÄ mai uit la toate,

Halucinând cÄ lumea-ntreagÄ moare,

Când am simĹŁit cÄ m-a cuprins noroiul

Ĺi mi-a urcat mormântul pe picioare.

 

Suflând din greu, parcÄ ieĹind din scoarĹŁÄ,

Nu mai eram capabil de miĹcare,

SimĹŁeam cÄ mÄ ĂŽngrop de viu ĂŽn lutul

Care mi-a dat pe mama nÄscÄtoare.

 

Ĺi-acum ĂŽn gânduri mi se face noapte

Ĺi intervine Ĺocul de plecare,

De nu mi-ar fi intrat, pe totdeauna,

PÄmânt de morĹŁi, ĂŽn mâini Ĺi ĂŽn picioare.

 

Ce tragic schimb am fost silit sÄ aflu,

Ducând pe mama la Înmormântare,

Ea odihneĹte-n cimitir, acasÄ,

Dar cimitiru-n carnea mea tresare.

Share this post


Link to post
Share on other sites

https://i.pinimg.com/564x/1f/28/9e/1f289e6e...8b8e412f8da.jpg

 

Sa-ti respecti , copile, Mama!

Lili Sipoteanu

 

Sa-ti respecti , copile, Mama,

Ea-i cea care te-a crescut,

I-a fost greu, tu nu-ti dai seama

Pana n-o sa ai tu prunc.

 

Sa-ti respecti , copile, Mama,

Tu nu stii ce-a indurat

Cand o cuprindea greu teama

De cu zori pana-n 'nnoptat

 

Pentru clipele cand raul

Peste tine-ncet venea.

Mama-i viata, pamant, cerul,

Nimeni nu mai e ca ea.

 

Sa-ti respecti, copile , Mama,

Chiar de ti-a gresit cumva ,

Ea si-a dat chiar si naframa

Sa nu-ti fie viata grea.

 

Poate trebuia sa fie

Aspra, dura, fara-ntors,

Dar, vezi tu, a ei menire

Era sa iti faca-un rost.

 

Sa iti ierti, copile, mama

Ca ti-a dat totul in dar,

Fa-o ca sa isi dea seama

Ca nu a fost in zadar.

 

Sa-ti respecti, copile, Mama,

C-a fi parinte e greu.

Ce faci tu, atent ia seama,

Va face copliu' tau!

 

 

Share this post


Link to post
Share on other sites
Esti suficient de bogat daca , atunci cand iti strigi mama , mai are cine sa-ti raspunda.

 

Lucrurile merg si mai bine cateodata.

 

Esti bogat daca are chef sa iti raspunda.

 

:flowers:

Share this post


Link to post
Share on other sites

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Paste as plain text instead

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

Loading...

×
×
  • Create New...