Jump to content
Vesperala Forum
Sign in to follow this  
vesperala

Corbul, Edgar Allan Poe

Recommended Posts

O să capăt o obsesie pentru poezia asta... :lol: Ce alte traduceri mai ştiţi?

 

 

Corbul

 

 

Edgar Allan Poe

 

 

Traducere de Petre Solomon

 

Într-un miez de noapte crîncen, pe cînd - ostenit şi lînced

Meditam peste vechi tomuri - o, uitat e tîlcul lor! -

Mi-a părut, ca-n vis, că bate cineva la uşă: „Poate

E vreun oaspe ce se-abate pe la mine-ntîmplător,

Da, un oaspe care bate-n uşa mea, încetişor."

Mi-am şoptit, încrezător.

 

Gîndul, vai, mă mai petrece spre acel Dechemvre rece

Cînd tăciunii păreau stafii alungite pe covor.

Zorii-i aşteptam cu sete: nici un tom vreun leac nu-mi dete

Ca să uit de moartea fetei, căreia-i spuneau Lenore

Înşişi îngerii - frumoasa, luminoasa mea Lenore,

Dusă-n vecii vecilor!

 

Purpuriile perdele, cu foşninde catifele,

Mă făceau, ca niciodată, în adînc să mă-nfior,

Încît repetam într-una, pentru-a potoli furtuna

Inimii, zvîcnind nebună: „E vreun oaspe doritor

Să-l primesc la mine-n casă, - vreun prieten trecător.

De ce-aş fi bănuitor?"

 

Cînd mi-am mai venit în fire, spus-am fără şovăire:

„Domnule, sau poate Doamnă, să mă ierţi, eu te implor:

Somnul îmi dădea tîrcoale, cînd bătaia dumitale

Se-auzi, atît de moale şi atît de-nşelător,

C-am crezut că mi se pare..." Şi-am deschis, netemător,

Beznei ce pîndea-n pridvor.

 

Uluit ca de-o minune, am scrutat acea genune,

Plin de vise cum n-aş crede c-a visat vreun muritor,

Însă liniştea cumplită a rămas, ca-nmărmurită.

Doar o vorbă-abia şoptită se-auzi prin ea: Lenore,

Iar ecoul îmi întoarse şoapta stranie Lenore -

Ce se stinse-ncetişor.

 

Întorcîndu-mă-n odaie, mistuit ca de-o văpaie,

Auzii că bate iarăşi, parcă mai stăruitor.

„Ale-oblonului zăbrele sînt de vină, numai ele!

Ia să văd, şi tainei grele adîncimea să-i măsor,

Liniştindu-mi pentru-o clipă sufletul fremătător....

E doar vîntul, vuitor."

 

Am deschis oblonu-n pripă şi, cu foşnet de aripă,

Un corb falnic din vechimea sfîntă, a intrat în zbor

Şi, de mine făr' să-i pese, cu-aerul unei crăiese

Sau al unui crai, purcese şi se-opri, impunător,

Pe un bust al zeei Pallas, aşezat peste uşcior, -

Şi rămase - negru nor.

 

Pasărea abanosie-mi smulse din stenahorie

Tristul suflet, ce surîse văzînd chipul gînditor:

„Deşi creasta ţi-este cheală, tu eşti plin de îndrăzneală,

Corb cumplit din vremi de fală, - spune-mi, ce nume sonor

Ţi s-a dat pe Ţărmul Nopţii, corbule rătăcitor?"

Corbul spuse: Nevermore!

 

M-a uimit peste măsură ăst cuvînt la cobe-n gură

Deşi nu prea avea noimă, - însă cărui muritor

I-a fost dat vreodat' să vadă cum o pasăre - de pradă

Sau de rînd - vine să şadă peste-al uşii lui uşcior,

Pe un bust al zeei Pallas şi, cu glas croncănitor,

Îi răspunde Nevermore?

 

Proţăpit pe-acea statuie, doar atît putea să spuie,

Sufletul parcă turnîndu-şi în cuvîntul izbitor.

Alte vorbe nu-i ieşiră. Penele-i încremeniră.

Atunci buzele-mi şoptiră: „Va pleca şi el în zori,

Ca atîţia alţi prieteni şi nădejdi de viitor."

Corbul spuse: Nevermore!

 

Uluit de potriveală, mi-am zis: „Fără îndoială

C-a deprins această vorbă auzind vreun bocitor

Care, urgisit de soartă, şi-a jelit nădejdea moartă

Pînă cînd, cu vocea spartă, a ajuns, răzbit de dor,

Să repete în neştire un refren apăsător -

Trista vorbă Nevermore!"

 

Cum a corbului vedere încă-mi mai făcea plăcere,

Mi-am tras jilţul lîngă uşă, chiar sub bustul sclipitor.

Cufundat în catifele şi în gîndurile mele,

Încercai să aflu-n ele ce vrea corbul cobitor -

Pasărea aceasta sumbră, care croncăne de zor

Numai vorba Nevermore?

 

Chinuit de întrebare, căutam o dezlegare

Sub ai cobei ochi de pară, mistuit de focul lor.

Stînd cu capul dat pe spate, pradă perinei bogate

Cu luciri catifelate, îmi spuneam încetişor,

Că ea n-o să mai dezmierde perina cu-al ei căpşor

Niciodată, Nevermore!

 

Îmi păru că-n aer suie o mireasmă de căţuie

Clătinată de arhangheli - călcau parcă pe covor!

Şi strigai: „Nenorocite! Prin heruvi, Domnu-ţi trimite

Vrăjile-ndelung rîvnite ca să uiţi de-a ta Lenore!

Soarbe vrăjile acestea, ca să uiţi de-a ta Lenore !

Corbul spuse: Nevermore!

 

Diavole, sau zburătoare! dar proroc, pe cît se pare,

Iadul te-a trimis, ori vîntul, pe-acest ţărm îngrozitor,

În chilia mea pustie, unde groaza-i pururi vie,

Deşi-o rabd cu semeţie,- spune-mi, dară, te implor,

Oare-n Galaad se află vreun balsam vindecător?"

Corbul spuse: Nevermore!

 

„Diavole, sau zburătoare! dar proroc, pe cît se pare,

Te conjur pe Dumnezeul nostru drag, al tuturor:

Inima-mi avea-va parte, în Edenul de departe,

Să îmbrăţişeze-n moarte pe sfinţita-n veci Lenore, -

Pe-acea fată care poartă numele-ngeresc Lenore?"

Corbul spuse: Nevermore!

 

„Corb sau demon! Piei odată cu-a ta vorbă blestemată!

Te întoarce în Tărîmul Nopţii, înspăimîntător!

Să nu-ţi uiţi vreo pană-n casă, mărturie mincinoasă

Ca şi vorba ta! Mă lasă! Singur să rămîn mi-e dor!

Ia-ţi din inima mea pliscul lung şi rău-prevestitor!"

Corbul spuse: Nevermore!

 

Şi de-atunci, stă ca o stană, făr' să-şi mişte nici o pană,

Pe-albul bust al zeei Pallas, aşezat peste uşcior.

Cu-ai săi ochi ce scînteiază, pare-un demon ce visează,

Cînd a lămpii mele rază-i zvîrle umbra pe covor.

Şi, legat de-această umbră, nu se mai avîntă-n zbor

Al meu suflet, Nevermore!

Share this post


Link to post
Share on other sites

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Paste as plain text instead

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

Loading...
Sign in to follow this  

×
×
  • Create New...