Jump to content
Vesperala Forum

Ce te-a amuzat / necajit azi?


Ally

Recommended Posts

Uite, înainte de a tăbărî voi cu furci, topoare, ban și altele, retrag totul. Trebuia să accept tot ce ați zis voi fără să mă cunoașteți. Trebuia să accept că sunt așa și pe dincolo, cum zicea Narcisa, că mă duce sau nu mă duce, că nu sunt așa cum zice Mithras (și crede că el e); trebuia să fac asta pentru că așa e la forumurile de acest fel, mereu vine câte unul crezând că va găsi un grup de oameni de un anume fel (inițial scrisesem cum, dar s-ar putea simți jigniți unii de negația ulterioară și nu acesta era scopul), pentru ca mai apoi să vadă că nu e așa, că userii vechi (unii) cred că ei sunt cei mai înalți, cei mai înțelepți, cei mai frumoși și cei mai deștepți și că pentru asta au voie să scrie orice și oricum despre cei veniți ultimii. Și poate că or fi fiind așa, numai că ceva nu e bine: ”Nou-venitule, ești tânăr, prost, cu carențe în pregătire, cu behaviorism dubios și cu puța mică. Asta pentru că așa vrem noi!”.

E un forum privat și, vorba lui Orpheus, dacă proprietarul lui vrea ceva, așa trebuie să fie. Sunt de acord cu asta.

Trebuia, spuneam, să știu că va fi așa. Mi-a trecut prin cap, dar mi-am spus că nu e obligatoriu să fie așa. M-ați dezamăgit.

Link to comment
Share on other sites

  • Replies 5.9k
  • Created
  • Last Reply

Top Posters In This Topic

Top Posters In This Topic

Posted Images

E un forum privat și, vorba lui Orpheus, dacă proprietarul lui vrea ceva, așa trebuie să fie. Sunt de acord cu asta.

Trebuia, spuneam, să știu că va fi așa. Mi-a trecut prin cap, dar mi-am spus că nu e obligatoriu să fie așa. M-ați dezamăgit.

Dacă tot citezi din clasici, ce răfuială zici că ai cu proprietarul? :qmark:

Link to comment
Share on other sites

N-am! Tocmai asta spuneam, că dacă proprietarul vrea ceva sau altceva, de musai așa va fi, fără dezbatere publică!

Răfuiala era cu utilizatorii. Și nici măcar nu era răfuială, se clarificau unele chestii. Cu Narcisa (cu literă mare) despre behaviorism și cu Mithras despre lungime și utilitate.

Link to comment
Share on other sites

Stiu ca nu e treaba mea sa comentez legat de subiectul in actualitate, insa simt nevoia sa spun ceva si am cumva certitudinea ca acest fapt imi poate fi totusi trecut cu vederea prin prisma chestiunii ca sunt femeie ( din clasa celor idioate, ca slava Domnului, nu suntem toate la fel).

 

Aaaa...asa. Exceptand situatia in care in spatele acestui schimb de replici (dintre Octopus si Narcisa) se afla si alta chestiuni decat cele care sunt usor de observat pe forum, mi se pare ca, pornind de la ceea ce a scris Narcisa despre trei useri ai forumului, conflictul este mult exagerat. Adica daca despre mine Narcisa ar fi spus ceea ce a spus despre tine, Octopus, nu m-as fi suparat din cauza asta. In plus, mi se pare ca atunci a avut si un ton glumet. Bine, probabil ca Octopus crede ca nu am suprins profunzimea ascunsa a randurilor Narcisei pentru ca fac parte dintre multii idioti ( nu ma autovictimizez, doar ca am constat ca imi sta mult mai bine cu cenusa in cap).

 

Octopus, te rog eu mult, nu mai fi atat de orgolios! :pray: Chiar daca cineva iti pune o eticheta (si exista etichete mult mai urate decat cea pe care ti-a pus-o Narcisa), nu inseamna ca si esti asa...dar sunt sigura ca stii asta deja.

 

Scuzati-ma ca m-am bagat in seama. Stiti, noi, femeile... :rolleyes: , ma rog, unele dintre noi, asa, ca mine... :tomato:

Edited by Yelle
Link to comment
Share on other sites

Iar glumesti, iar o sa fie interpretat gresit. :P:

 

:cry: :sorry:

 

Bine, maine o sa mai retractez o parte , ti-am zis eu c-am visat o mireasa pravalindu-se? Iaca si mireasa. Am uitat sa spun ca avea pantaloni pe sub rochie. Ca de-aia s-a pravalit de pe culmi. Bine ca n-avusei alt necaz. Las' ca nici asta nu-i de aruncat! :think:

Link to comment
Share on other sites

Iar cel care prost gresit interpretat, la voi pușcat o să.

Ange bu!

 

@Narcisa, ce-ți cășună pe topicul hartistic?

Fabula avea ceva rimă, deci era un fel de poezie, autorul era într-un fel consacrat - dacă a apărut în almanah, e consacrat, chiar dacă nu mai știu cum se numește - deci eram on topic. Fără să personalizez oaia, lupul și buletinul.

Tu ai scris off. Fă bine, execută operațiunea „delete”!

Link to comment
Share on other sites

Cum era aia? Calatorului ii sta bine cu drumul si fraierului cu somnul indelungat si odihnitor. :P: Ia mai bine ma bag eu la somn, unde mi-e locul, si poate maine dimineata, cu mintisoara odihnita :pink:, o sa inteleg totul mai bine.

 

:casc:

 

Iar cel care prost gresit interpretat, la voi pu?cat o să.

Ange bu!

 

:uf:

Edited by Yelle
Link to comment
Share on other sites

@Narcisa, ce-ți cășună pe topicul hartistic?

Fabula avea ceva rimă, deci era un fel de poezie, autorul era într-un fel consacrat - dacă a apărut în almanah, e consacrat, chiar dacă nu mai știu cum se numește - deci eram on topic. Fără să personalizez oaia, lupul și buletinul.

Tu ai scris off. Fă bine, execută operațiunea „delete”!

 

Mie-mi spui ? "Hartistic"? Sa mori tu?( Ca sa fiu in tonul etniei respective).

Edit. Ca uitai sa execut delete! Acum e bine.

Link to comment
Share on other sites

De parca n-ai fi auzit niciodată că pe ici, pe colo, unde legea prevede așa, latura subiectivă ar fi solidă și numai cu o culpă, nu doar cu intenție (directă, calificată prin scop dacă se poate, că așa se invocă uneori!).

Adică din tot ce am citit pe aici, mai puțin disperarea lui Săndel de a fi băgat în seamă, postările domniei tale îmi par cele mai agresive (dar asta nu e neapărat ceva rău, deși ar putea fi).

Din ț-șpe mii de utilizatori ai acestui forum (da, m-au impresionat urările de LMA adresate unor useri care, după înregistrare, nu au dat doi bani pe forum, comițând zero postări), doar o mână - hai două sunt cât de cât activi. Unii încearcă să socializeze (probabil că nu le-o fi ieșit manevra cu capitalizarea) dar trebuie musai să li se dea peste nas. Cu sau fără voie (ne întoarcem la latura subiectivă!), cu sau fără rost, că doar suntem români și avem niște sporturi naționale...

Narcisa, există cu adevărat oameni idioți. Unii sunt de plâns. Existâ însă și oameni pe care vrei să-i faci să para așa, deși ar putea să nu fie. Vechimea pe un forum e ca legenda în sport: mă obligă să fac o plecăciune, dar nu mă împiedică să-i dau mingea printre picioare. Sau printre urechi

Dacă am fost explicit, respecte. Dacă nu, scuze!

Până la postul ăsta, care este demn de toată lauda Mea, chiar îmi erai antipatic. Nu te opri, eşti pe drumul potrivit.

Link to comment
Share on other sites

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Paste as plain text instead

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

Loading...

×
×
  • Create New...