Jump to content
Vesperala Forum
Sign in to follow this  
catyboy69

Ce facem cu viitorul Romaniei?

Recommended Posts

Cat de mult ne reprezinta pe fiecare dintre noi.....Romania zilelor noastre?

Am mers cu ceva timp inainte la cumparaturi. Unul dintre copii mei era entuziasmat de o jucarioara de pe unul dintre rafturi!

A luat-o in mana....a studiat-o cu profesionalism si a decis.....o doreste!

A intors ochii apoi spre mine, surprinzandu-ma cum numar banii de care dispun!

Apoi, intelegand in ce situatie dureroasa ma aflu, mai privi o data jucaria dim mana sa punand-o apoi la loc pe raft, cu un oftat plin de intelegere si resemnare!

L-am privit emotionat......oare la asta se refereau parintii mei cand spuneau ca o sa vad eu ca indeplinirea dorintelor proprii nu depind de mine , ci de statutul social?

"Cat mai putem accepta sa mergem in directii care nu ne apartin, condusi spre indeplinirea dorintelor altora?".....m-am intrebat.

Parintii mei imi spuneau ca...asta e, n-avem ce face!

Oare?

Oare vreau sa imi asum raspunderea ca si copilul meu sa treaca prim momentul in care copilul sau lacrimeaza cu gandul la o prostie pe care tatal sau nu isi permite sa o cumpere?

Oare vreau si eu sa il invat sa accepte ca viitorul sau depinde de cei care conduc?

Oare chiar nu pot face nimic pentru ca el sa priveasca cu fericire cum copilul sau zburda de fericire ca a primit ceea ce isi doreste?

Ba da pot face ceva, noi toti putem face ceva........sa comunicam, sa aflam cati suntem, sa formam o echipa numita Romania , sa aflam ce stim sa facem, si sa ne gasim drumul pe care il alegem......CONSTIENT.

........AM ALES SA FAC CEVA...........

Sa adun oamenii la un loc....sa spunem ce vrem si sa vedem cum provocam viata asta grea sa ne dea ce cerem!

AJUUUUUUUUUUUNGE!

 

name="allowFullScreen" value="true"></param><param name="allowScriptAccess" value="always"></param><embed src="
type="application/x-shockwave-flash" allowfullscreen="true" allowScriptAccess="always" width="425" height="344"></embed></object>">
name="allowFullScreen" value="true"></param><param name="allowScriptAccess" value="always"></param><embed src="
type="application/x-shockwave-flash" allowfullscreen="true" allowScriptAccess="always" width="425" height="344"></embed></object>" type="application/x-shockwave-flash" wmode="transparent" width="400" height="300">

Share this post


Link to post
Share on other sites

Intotdeauna m-am gandit la copii mei , oarecum , ca la niste pitici, care urmeaza sa devina mari.

Am gresit si imi cer scuze in fata lor pentru asta. Sunt uriasi. Pana acum nu am realizat acest lucru.

A fost necesar sa traiesc pe pielea mea, ca sa inteleg de cata NOBLETE emotionala sunt capabili, acesti pitici...mai mari si mai importanti ca noi, cei carora le-am dat viata, hrana si educatie noi parintii. Este o onoare sa avem prilejul sa ii crestem, sa facem parte din viata lor.

 

Am avut un vis, foarte de curand, un vis cu baiatul meu mai mare, undeva, nu stiu unde, si cu doi prieteni de ai lui, fara familie, de la un orfelinat oarecare, din Romania(vorbeau romaneste de aceea ma gandesc ca erau romani, insa puteau fi de orice nationalitate).

Imbracati prost, timizi, stangaci.....insa plini de dorinta de a sari in ajutor.

Eram intr-o vizita prin localitatea unde erau si ei, nu stiu in ce scop, parca doar pentru a ne intalni cu ei....nu sunt sigur.

Ne-am petrecut alaturi de ei intreaga zi, facand tot felul de activitati fara importanta, marunte.

Spre seara eu veneam de la oras, iar fiul meu era deja cu ei acolo unde urma sa innoptam, intr-o casa care se afla (in vis) la capatul unei stradute asemanatoare cu aleea unui parc. Cei doi (a caror nume nu cred ca era important in vis, dar imi pare rau ca nu le-am retinut, si ma doare), stiind ca ca eu nu cunosc exact unde e locul casei unde urma sa innoptam, ma asteptau undeva pe acesta alee. Unul dintre ei ma vazu de departe , si facand o reverenta in directia in care era casa, imi arata unde trebuie sa ma indrept. Cu o strafulgerare de privire am observat hainele care curgeau pe ei, si starea in care erau. M-am apropiat de ei si ii urmai indeaproape. Discutau ceva foarte important, cum vor innopta, cu cine vor dormi in pat(urma sa ne petrecem noaptea impreuna). Din discutia lor am inteles ca pentru ei este o noapte importanta, noaptea in care dorm cu cineva drag, cineva care se ocupa de ei. Intram in holul casei, un hol patrat si parca in panta, un fel de veranda in urcus lin. Unul dintre ei purta in mana un glob de pom de iarna, sau ceva semanator, si pe parcursul dicutiei intre ei, il scapa gesticuland pe jos, spargandu-se in bucati mari, ca de glob. Cei doi continuara discutia in timp ce eu m-am aplecat, fara nici un gand de a le reprosa ca s-a spart ceva pe jos. Imparteau spatiul de dormit, il negociau cu incrancenare ca si cum ar fi fost singurul lucru important din viata lor. Stand pe vine si culegand cioburile, am simtit o emotie care crescu din ce in ce mei mult , in ritmul discutiei, apoi un imbold pe care nu l-am mai simtit niciodata. Mi-am ridicat ochii, in care intre timp au aparut lacrimi, si culegand un ciob(?) de pe obrazul unuia dintre ei, ciob care il ranise superficial, sau adanc(?) nu imi aduc aminte, il luai in brate intinzand mana si spre celalalt rostind ceva care pornit din adancul sufletului meu: "Ne descurcam noi, pentru ca atunci cand suntem impreuna, chiar daca nu e tot timpul, suntem ca o familie (si lacrimile mi-au navalit pe obraji stiind ca o familie e ceea ce isi doreau acesti copii mai mult decat orice pe lume). Imi doream in acel moment sa am capacitatea financiara sa ii iau la mine in familie, cu tot dragul din lume inundandu-mi sufletul. Nu conta ai cui sunt, avea importanta doar faptul ca ei imi acordau mie si fiului meu importanta cat toate visurile lor, ne acordau onoarea pentru un moment de o noapte de a ne trata ca pe familia lor pe care si-o doresc atat de mult, mult peste mult.

M-am trezit in acel moment, emotiile fiind mult peste nivelul cu care sunt obisnuit, si mi-am adus aminte de ochii fiului meu, care este voluntar la o asociatie de intrajutorare, Little People, si de lacrimile pe care le-am surprins, de umezeala privirii sale cand strangea in brate un copil de la Oncologie din Cluj,bolnav de cancer, care poate nu mai are mult de trait. Un copil de doar cativa anisori, bolnav de cancer.

Atunci am inteles ce a simtit fiul meu cand i-au lacrimat ochii. Si atunci am apreciat acest lucru......insa acum il inteleg. Inteleg ........continuare.......

Share this post


Link to post
Share on other sites
Avem o intreaga istorie impreuna! De zeci de generatii traim unii langa altii, comunicand si sperand ca va fi mai bine.
Fiecare generatie a transmis la urmatoarea tot ce stia. Fiecare generatie a educat pe urmatoarea in asa fel incat sa se descurce cat mai bine in societatea romaneasca.
Va aduceti aminte?
"Capul plecat sabia nu-l taie!"
"Daca lucrezi si iti vezi de treaba ai tot ce iti trebuie." "Nu musca mana care te hraneste." "Cine-i harnic si munceste, are tot ce vrea". "Conducatorii urmaresc doar sa folosesca la capacitate maxima resursele si forta de munca pentru a obtine avantaje personale." "Conducatorii n-au cum sa ne asigure o viata mai usoara daca noi ne razvratim si nu ne vedem de treaba."
Am transmis romane, din generatie in generatie aceste invataturi, le-am pastrat cu strasnicie, educand copii in acest mod.

Copii fiecarei generatii, pana la noi si dupa noi, ne-au privit cu ochii mari , umezi ca de caprioara si nerabdatori: "Cum o sa fie cand o sa fiu mare!". La randul nostru am intrebat acelasi lucru.
Raspunsul era si este acelasi: "Sa speram ca o sa fie bine!".
De zeci de generatii tragem din greu, trecem prin situatii demne de Sisif, ne luptam cu resursele extrem de limitate de pe o zi pe alta, si speram, speram ca va fi mai bine.
O generatie intreaga a cantat si a crezut in: "noi in anul 2000, cand....", a sperat si a reusit ca in anul 2000 sa intre libera.

Dupa aceea s-a decis acesta generatie sa revina la vechile invataturi, urmand legile asa cum sunt, platind-usi taxele as cum sunt, lucrand pentru salariul asa cum este si sperand ca totul va fi bine cand copii sai vor fi mari.
Ca generatia dinainte, si ca cea dinaintea acelei generatii si asa mai departe.
Si copii nostrii ne privesc cu ochi intrebatori si sinceri: "Viata e frumoasa , asa-i?, "O sa fie bine asa-i?", "Tati si mami, asa-i ca ma asteapta o viata plina de surprize?", "Asa-i ca daca invat bine si te ascult viata va fi exact asa cum o doresc?".
Auzim discutiile intre ei cand se joaca:
"Tati al meu daca ma supara cineva e vai de el, tati e puternic.",
"Cand cresc mare, fac si eu ca tati si mami, fac bani multi, si cumpar o ciocolata, si jucarii mici, ca alea mari sunt scumpe si nu se cumpara.",
"Cand cresc mare fac bani si ii dau la mami si la tati sa nu mai fie suparati."...... "Cand cresc mare fac si eu ca mami si ca tati......................"
...............Mami si tati ce fac?....Spera?...........
Revolutia a schimbat totul....speranta noastra nu mai e deajuns pentru copii nostrii! Este momentul sa continuam ce am inceput la Revolutie....sa fim Romania sperata!
Edited by catyboy69

Share this post


Link to post
Share on other sites

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Paste as plain text instead

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

Loading...
Sign in to follow this  

×
×
  • Create New...