Jump to content
Vesperala Forum
Sign in to follow this  
Simona75

Viaţa este schimbătoare...

Recommended Posts

Epilog sentimental

 

 

Dă-mi ochii-ţi plânşi, să-i mai sărut o dată,

Şi lasă-mă să plec!...

Tu nu-nţelegi

Că-n orchestrarea întregirii noastre

Nu-i ciripit de păsărele-albastre,

Ci-i răcnet doar de bestie turbată,

Ce-ţi sângerează-obrajii şi te muşcă

De câte ori încerci s-o-nchizi în cuşcă

Sau de piciorul patului s-o legi?...

 

Dă-mi ochii-ţi plânşi, să-i mai sărut o dată,

Şi nu-ţi mai cer nimic!...

Tu n-ai ghicit

Că melodia întregirii noastre s-a sfârşit

Şi toată fericirea-mprovizată

Cu care ne-avântăm tot mai departe

N-a fost decât iluzia că ne-am iubit

Ca două manechine cu suflete de vată,

Păstrate-ntr-o vitrină cu geamurile sparte?...

 

Dă-mi ochii-ţi plânşi, să-i mai sărut o dată,

C-atâta doar mi-e dat să-ţi mai sărut,

În cinstea întregirii noastre din trecut,

Din care-acum n-a mai rămas nimic

Decât o falsă frescă-n mozaic,

Pe care nişte gheare de bestie turbată

Însângerează două imagini omeneşti!...

Nu le cunoşti?...

Încearcă -

Şi-ai să ţi le-aminteşti!...

 

Ion Minulescu-Epilog sentimental...

 

 

 

post-748-1234784212.jpg

Share this post


Link to post
Share on other sites

Pe malul Oltului

 

Pornind din Lotru spre Cornet,

Şoseaua urcă-ncet... încet...

Ţinându-se parcă de mână

Cu linia ferată,

O vecină,

Ce-i pare totuşi o străină,

Fiindcă nu seamănă cu ea,

O biată bătrână şosea

Banală -

Dar naţională!...

 

Şoseaua urcă-ncet, ca de-obicei,

Proptindu-se doar în copacii ei...

Urcă tăcută

Şi timidă

Ca o omidă...

În timp ce linia ferată

Urcă ţipând,

Parcă-ar fi beată,

Ca şi locomotiva "Malaxa",

A unui tren de marfă,

Care -

Pornit din Piatra-Olt

Spre Turnu-Roşu -

Când dă cu ochii, pe şosea,

De câte-o ţărăncuţă

Cam prostuţă,

Crezând că-şi poate bate joc de ea

Ţipă sulemenindu-şi coşul

Cu fumul negrilor cărbuni,

Ca o cocoană din elită

Cu ochii plini de dinamită

Scăpată dintr-o casă de nebuni.

 

Doar Oltul - apă blestemată -

Nu vrea să urce niciodată,

Nici cu şoseaua demodată,

Nici cu moderna linie ferată...

El singur, săltăreţ, coboară

Spre Dunăre -

Dunărea noastră

Cu apă multă

Şi albastră...

Şi coborând -

Iarnă sau vară -

Surâde fredonând la fel

Ca orice egoist rebel,

Acelaşi veşnic menuet

Discret,

Pe care nu-l dansează decât el!...

 

La fel şi-n viaţă...

Uneori -

Dacă te urci

Sau te cobori -

Cu-aceeaşi ură te privesc ai tăi,

C-aşa suntem cu toţii -

Oameni răi!...

Şi-oricare-ar fi cel care urcă -

Duşmani

Sau prieteni -

Toţi îl spurcă...

Iar când, întâmplător, coboară,

Toţi îl omoară!...

 

 

 

Pe malul Oltului-Ion Minulescu

post-748-1235026176_thumb.jpg

Share this post


Link to post
Share on other sites

Ion Minulescu - Nu sunt ce par a fi

 

 

 

Nu sunt ce par a fi -

Nu sunt

Nimic din ce-as fi vrut sa fiu!...

Dar fiindca m-am nascut fara sa stiu,

Sau prea curând,

Sau poate prea târziu...

M-am resemnat, ca orice bun crestin,

Si n-am ramas decât... Cel care sunt!...

 

Sunt cel din urma strop de vin

Din rustica ulcica de pamânt

Pe care l-au sorbit pe rând

Cinci generatii de olteni -

Cei mai de seama podgoreni,

Dintre mosneni

Si oraseni -

Stramosii mei, care-au murit cântând:

"Oltule... râu blestemat...

Ce vii asa turburat"...

Dar Oltul i-a platit la fel

Cum l-au cântat si ei pe el...

Si cum - mi-e martor Dumnezeu -

Astazi, nu-l mai cânt decât eu!...

 

Pe mine, însa -

Ce pacat

Ca vinul vechi, de Dragasani,

M-a întinerit cu trei sute de ani,

Când fetele din Slatina

Cu ochii mari cât strachina,

De câte ori le-am sarutat,

M-au blestemat

Sa-mi pierd cu mintile

Si datina,

Sa nu mai fiu cel care sunt

Cu-adevarat,

Si ca sa fiu pe placul lor,

Sa le sarut doar la... culesul viilor,

În zvonul glumelor zvârlite-n vânt

Pe care Oltul, când le prinde -

Oricât ar fi de turbure -

Se limpezeste

Si se-ntinde

Cu ele pâna-n Dunare!...

 

La fel si eu, ca orice bun crestin,

Pe malul Oltului, cândva,

Ma voi întinde tot asa,

Când cel din urma strop de vin

Îl voi sorbi tot din ulcica mea,

Nu din paharul de argint, al altuia -

Pahar strain!...

Si-abia atunci voi fi cu-adevarat

Cel care-am fost -

Un nou crucificat -

În vecii vecilor... Amin!...

post-748-1235111865_thumb.jpg

Share this post


Link to post
Share on other sites

 

La circ…

Un accident banal –

Un acrobat,

Un salt mortal

Şi…

Acrobatul nu s-a mai sculat…

 

Alămurile din orchestră au tăcut,

Iar clovnii din arenă au ţipat…

Dar publicul din staluri n-a crezut

Că poate fi şi-un accident adevărat

Şi-a fluierat…

Zadarnic-

Mortul n-a mai înviat…

 

Păcat de el ! …

Era un tânăr acrobat frumos,

Cu corpul tatuat de sus şi până jos,

De care publicul se minuna,

Când îl vedea – ndoit ca un inel.

 

Sau când bara fixă se învârtea

Ca o morişcă de cafea

Cu balerina lângă el ! …

 

Dar balerina nu-l iubea !…

 

Povestea lui ?

Hm ! …

Povestea mea-

A mea

A ta

Şi-a altora ! …

 

Acelaşi accident de circ, banal…

O zi relache,

Şi – apoi, la fel,

Cu-aceeaşi balerina lângă el

Alt acrobat …

Alt salt mortal !…

 

 

 

 

Ultima ora-Ion Minulescu

post-748-1235319282.png

Share this post


Link to post
Share on other sites

Aşa e mama şi a fost bunica

Aşa suntem femei lângă femei

Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica

Doar nişte “ele” ce slujesc pe “ei”.

 

Ei neglijenţi, iar ele foarte calme

Ei încurcând ce ele limpezesc

Ei numai tălpi şi ele numai palme

Acesta e destinul femeiesc.

 

Şi-n fond, ce fac femeile pe lume?

Nimic măreţ, nimic impunător.

Schimbându-şi după ei şi drum şi nume

Pun lucrurile iar la locul lor.

 

Cu-atâţia paşi ce au făcut prin casă

Şi pentru care plată nici nu cer

De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă

Ar fi ajuns şi dincolo de cer.

 

Ei fac ce fac şi tot ce fac se vede

Ba strică mult şi ele-ndreaptă tot

Şi de aceea nimeni nu le crede

Când cad, îmbătrânesc şi nu mai pot.

 

Aşa e mama şi a fost bunica

Şi ca ele mâine eu voi fi.

Ce facem noi, femeile? Nimica,

Decât curat şi uneori copii.

 

Suntem veriga firului de aţă

În fiecare lanţ făcut din doi

Ce greu cu noi femeile în viaţă

Dar e şi imposibil fără noi…

 

CÂNTEC FEMEIESC ADRIAN PĂUNESCU

 

 

 

 

 

post-748-1235812315_thumb.jpg

Share this post


Link to post
Share on other sites

Aş vrea sa zbor pe o petală

Şi să ajung in palma ta...

 

 

Aş vrea sa pot privi

Privirea ta...

 

Cântec de primavara

 

Şi deodata m-am trezit...

Vocea ta imi mangaia obrajii

Si pleoapele ,

Si buzele,

Cu mii de cuvinte albe

Dansand prin cer...

 

O ploaie de cuvinte

Sub care cresteam,

Ridicand bratele ca niste muguri orbi

Cautandu-ti inima...

 

 

post-748-1236615289_thumb.jpg

Share this post


Link to post
Share on other sites

--------------------------------------------------------------------------------

Poveste sentimentală

 

Pe urmă ne vedeam din ce în ce mai des.

Eu stăteam la o margine-a orei,

tu - la cealaltă,

ca două toarte de amforă.

Numai cuvintele zburau intre noi,

înainte şi înapoi.

Vârtejul lor putea fi aproape zărit,

şi deodată,

îmi lăsam un genunchi,

iar cotul mi-infigeam în pământ,

numai ca să privesc iarba-nclinată

de caderea vreunui cuvânt,

ca pe sub laba unui leu alergând.

Cuvintele se roteau, se roteau între noi,

înainte şi înapoi,

şi cu cât te iubeam mai mult, cu atât

repetau, într-un vârtej aproape văzut,

structura materiei, de la-nceput.

 

 

 

 

Nichita Stanescu

 

 

post-748-1236848768.png

Share this post


Link to post
Share on other sites

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Paste as plain text instead

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

Loading...
Sign in to follow this  

×
×
  • Create New...