Jump to content
Vesperala Forum

Mihai LEONTE

Membru de onoare
  • Posts

    673
  • Joined

  • Last visited

Posts posted by Mihai LEONTE

  1. După cutremur …

     

    Zona Moldova Nouă a fost teatrul unor cutremure începând cu dimineaţa zilei de 23 mai 2002 ora 6,20, când s-a înregistrat primul seism mai semnificativ. Acesta a fost preludiul unor mişcări telurice ce au culminat cu cel dintâi, din 24 mai 2002, ora 24.42, ce a avut o intensitate de 4,8 grade pe scara Richter. Acesta a fost urmat de alte şi alte seisme mai puţin importante, dar care au pus în alertă o mare şi importantă masă de specialişti, dar şi de tot felul de alţi interesaţi de soarta unor societăţi sau instituţii alarmate de ceea ce a fost.

    Printre instituţiile afectate, s-a numărat şi Poşta. Clădirea unde funcţionează Oficiul Poştal Moldova Veche este a ROMTELECOM, dar cele mai speriate au fost operatoarele de la cartare, când luni dimineaţa nu şi-au putut deschide biroul de lucru deoarece uşa era blocată de un morman de moloz căzut din tavan. Clădirea în sine are toţi pereţii interiori fisuraţi şi dacă înainte sala factorilor poştali arăta jalnic, acum arată ca după cutremur!!!

    Şefii Poştei n-au întârziat să vină să vadă ce este, direct la faţa locului. Diriginta Oficiului Poştal Moldova Veche, d-na Puia Veronica, şi-a anunţat şefii de la judeţ. Primul a sosit luni dimineaţă, şeful Oficiului Judeţean de Poştă, inginer Silviu Hurduzeu, care a venit şi a văzut starea clădirii şi, împreună cu reprezentanţii Romtelecom, a stabilit un plan de acţiune privind reparaţiile şi zugrăvirea spaţiilor deţinute în chirie de oficiul de poştă.

    A venit şi de la Direcţia Regională de Poştă Timişoara d-na Stănescu. În dimineaţa zilei de 30 mai 2002, specialiştii din cadrul Inspecţiei siguranţei în construcţii şi alţi evaluatori făceau diverse măsurători la clădirea poştei. Faptul cel mai inedit este că ziariştii care au fost prin poştă n-au amintit nimic

    de clădirea poştei.

    Lucrul care nu se vede însă este ce a rămas în sufletul oamenilor, acel şoc ce nu poate fi uitat uşor.

    După cutremur, mulţi oameni au dormit în parcuri, în autoturisme sau chiar în corturi, care cum au avut. Sperăm că nu va fi mai rău şi că nu vom rămâne doar cu ce a fost.

     

     

    POŞTAŞUL 17 iunie 2002

    Mihai Leonte

     

    ***

     

    ASCULTĂ VALSUL

     

    Ascultă valsul,

    din concertul

    frunzelor,

    din plopul alb.

     

    ***

    Scrierile sunt cuprinse in volumul tiparit APOGEUL METAFORIC 2004 al poetului Mihai LEONTE

     

    http://en.calameo.com/books/0001367697e1d445fd0af

     

    ***

    Accesati linkul si veti citi intregul volum...

     

     

    post-6-1351346648_thumb.jpg

  2. ÎNCERCÂND MEREU

     

    Eu nu pot şi nu am cum

    Să-ţi schimb ceva-n gândire,

    Să te abat din al tău drum

    Nu pot, îmi este peste fire.

     

    Ar fi un demers zadarnic

    Fără de niciun succes,

    Dar m-am înşelat amarnic

    În ceea ce era de înţeles.

     

    Te voi căuta mereu cu gândul

    Încercând mereu a te uita,

    Ocolind, latent, Pământul

    În suflet cu icoana ta.

     

    Mă voi ruga din când în când

    Pentru a-mi îneca amarul,

    Ş voi trăi luptând, sperând

    Că-mi voi uita cândva calvarul.

     

  3. Necazuri poştale

     

    Clisura Dunării este riverană fluviului de la Baziaş la Cozia. Aici, legătura cu lumea exterioară e asigurată numai de Poştă şi autobuze, făcând abstracţie de telefoane care nu prea sunt, radio şi televizor. Dacă celelalte surse de informare şi comunicare ne sunt utile, scrisoarea adusă de poştaş este de neînlocuit. Poştaşii sunt întotdeauna în aceste localităţi şi au devenit indispensabili populaţiei de aici. El îndură ploaia, frigul, arşiţa şi viscolul cu geanta pe umăr, scriind la poarta fiecăruia pe geantă sau pe genunchi. Dar nu numai ei au necazuri.

    Oficiul Poştal Moldova Nouă, plasat în centrul administrativ al localităţii, funcţionează într-o clădire ce pare să fi fost construită în secolul XIX, tavanele arătându-şi rănile până la stucatură. Şobolanii sunt colegi de birou cu diriginta oficiului, Maria Nistoran. Deunăzi, oficianta Mariana Măcăneaţă îmi spunea cu durere că vine la serviciu cu strângere de inimă, ghişeul fiind impropriu unui oficiu orăşenesc.

    La orizont apare şi o rază de speranţă, speranţa că în curând salariaţii Oficiului Poştal Moldova Nouă vor lucra în condiţii decente.

     

     

    LEONTE Mihai

    Poştaşul 08 aprilie 2002

     

     

  4. POŞTAŞUL 4 MARTIE – 2002

     

    8 martie

     

    Ziua femeii – 365 zile pe an. O dată cu primăvara, vin zilele când femeia intră în centru atenţiei generale. Vine Mărţişorul, vine 8 martie – ziua dedicată ei, femeii. Se pune întrebarea: „- Pentru a răsplăti meritul femeii este suficientă doar o zi?”

    Noi, bărbaţii, trebuie să ne venerăm prin respect mamele, prin tandreţe şi iubire soţiile, prin dragoste şi grijă părintească fiicele, prin veşnice aduceri aminte bunicile în viaţă sau trecute în nefiinţă. Am făcut totul pentru a eterniza femeia?

    Niciodată nu-i prea târziu să ne manifestăm sentimentele curate faţă de bunici, mame, soţii, fiice, colege. Acum, la zi omagială, gândesc că această zi ar trebui să se repete de 365 de ori într-un an. În poşta Română, majoritatea celor care lucrează sunt femei, de la factoriţă la oficiantă şi până la femeia director. Pentru toate, gânduri frumoase şi un sincer „La mulţi an!”

    Mihai Leonte

     

     

  5. „MOTTO”

    „O luptă-i viaţa, deci te luptă”

     

    Dacă omul e suprema valoare a societăţii, atunci această valoare trebuie pusă în evidenţă, asemenea diamantului care dacă nu e şlefuit îşi pierde din valoare.

    Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Moldova-Nouă a fost înfiinţată pentru ca membrii înscrişi să simtă că viitorul ce le stă în faţă trebuie să fie senin. Astfel uniţi vom trece mai uşor peste greutăţi. Cei mai tari îi vor susţine pe cei slabi şi împreună vom forma credinţa că lupta continuă.

    Toţi cei care vor aşterne rânduri în această carte să aibă numai gânduri optimiste şi viaţa le va fi mai uşoară.

    Pentru cei dispăruţi, mormântul lor să fie în sufletele noastre.

     

    Tuturor numai cuvinte bune.

     

    LEONTE MIHAI

    Preşedinte

     

    Cuvânt înainte la Cartea de Onoare a Casei de Ajutor

    Reciproc a Pensionarilor Moldova-Nouă.

     

     

  6. A FOST CARAGIALE FRANCMASON?

     

    Anul 2002 a fost declarat anul CARAGIALE. La împlinirea veacului şi jumătate de la naşterea nemuritorului dramaturg, evenimentul pare ceva normal.

    Din vasta lucrare a ilustrului critic Şerban CIOCULESCU (1902 – 1988) „Viaţa lui I. L. Caragiale” ediţia 1986, se arată la pagina 324 că cineva voia să-l înscrie în masonerie pe Caragiale.

    Iată citatul:

    „Avocatul arădean, Dr. Cornel Iancu, din cercul lui Vasile Goldiş, se ţine de Caragiale să-l înscrie în masonerie.” „Eu, drept să spun - comunică I. L. Caragiale într-una din scrisorile sale către Goldiş – ţin mult la băiatul acesta, căci e inteligent şi vesel, înzestrat cu bune purtări şi frumoase sentimente, şi apoi simţ că şi el are oarecum simpatie pentru mine. Dar . . . are un grozav cusur: mereu îmi dă zor să mă înscriu şi eu numaidecât în Loja 3 a Bunilor Templieri. Ei! Cât îl iubesc, sacrificiul convingerilor mele ştiinţifice mărturisesc că nu i-l pot face aşa degrabă. Spune-i te rog, mai dinainte, ca să ştie la ce să se aştepte de la mine. . . să nu mă pomenesc, mâine poimâine, că mă acuză de a-i fi sdrobit cele mai frumoase iluziuni de misionar. . .”

    Totuşi, domnul Gheorghe JURMA, autorul unei lucrări despre francmasonerie, „Conspiraţia Universală” apărută la Editura Timpul din Reşiţa în 1994, arată că: „în lucrările consultate, inclusiv în Dicţionarul de Personalităţi ale Masoneriei, nu am întâlnit numele acelui Cornel Iancu, precum nici al lui Vasile Goldiş.

    Dar e logic ca aceştia să fi fost în interiorul sau în apropierea masoneriei, într-o perioadă ca aceea a începutului de secol XX, când românii apelează şi la aceste organizaţii pentru cauze politice bine întemeiate.”

    Aşadar întrebarea rămâne, „A fost Caragiale francmason?”

     

    Mihai LEONTE

    Pensionar – Moldova Veche

     

    ***

    AXIOME.

     

    Pufuleţ,

    Pui de găină.

    Mogâldeaţă,

    Pui de om.

    Brad înalt şi verde

    ***

  7. TINEREŢEA BĂTRÂNULUI

     

    În vara anului 2000, am avut plăcerea să-l întâlnesc pe Mihai LEONTE şi să-i citesc poeziile tipărite. M-a impresionat stăruinţa cu care într-o lume tributară prejudecăţilor şi unor vechi clişee, acest om se încumetă să fie „altfel”. Că este o persoană deosebită o dovedeşte refuzul domniei sale de a fi un pensionar cu orizonturi închise. Energic şi inventiv, se implică în proiecte sociale şi culturale, menite să aducă stropi de lumină în viaţa celor vârstnici. Abătându-se de la „tipare”, prin eforturi autodidacte, şi-a depăşit condiţia de om cu studii medii, dorind să acceadă dincolo de aparenţe.

    Citindu-i poeziile, ţi se relevă permanenta sa nevoie de îmbogăţire spirituală şi de cunoaştere, transformând încercările destinului şi traseele pe care viaţa l-a purtat, în tot atâtea trepte spre înţelegerea mai profundă a lucrurilor, iar poezia i-a devenit cel mai la îndemână mod de a împărtăşi tuturor experienţa sa de viaţă. Încercările literare, se află sub semnul unei continue ascensiuni, caracterizate prin propriile versuri premonitorii, scrise în 1966: „Senzaţional, am cucerit o nouă cotă, Spre piscul muntelui înzăpezit”

     

    Camelia TAMAŞ Scriitoare REŞIŢA

    8 noiembrie 2000

     

    ***

    Citind poeziile lui Mihai LEONTE, am descoperit multă sensibilitate şi gingăşie, care apar neaşteptat la un om care toată viaţa a muncit din greu, într-o meserie atât de dură cum estre mineritul, ori poate tocmai de aceea!!!

    Mi-a creat o mulţumire sufletească, descoperirea unui univers redat atât de simplu şi real.

     

    Eliza CIUMAŞIU – Radio TIMIŞOARA

    1 octombrie 2000 Moldova Nouă

    ---

     

  8. ILUZII DEŞARTE

     

    „TIMPUL” 18 – iulie 2000

     

    Dacă Revoluţia din Decembrie 1989 a fost iluzia cea mare că vom fi liberi, această iluzie s-a transformat într-o „FATA MORGANA” căci mereu s-a spus şi se mai spune că o vom duce mai bine. Acest „MAI BINE" a înaintat şi înaintează în timp asemeni liniei orizontului, fiind din ce în ce mai departe. În 1990 un pensionar modest avea cel puţin 100 dolari pensie, iar cel care lucrase în minerit sau în locuri de muncă mai grele avea totuşi câteva sute de dolari, azi în marea lor majoritate au doar câteva zeci de dolari. Până acum s-au acordat nişte indexări, care mai aduceau ceva speranţe de mai bine, în anul 2000 nu s-au acordat nici aceste mici sume cu care se mai AMĂGEAU pensionarii. Chiar şi în condiţiile actuale pensiile nu au stat pe loc, ele diminuându-se lună de lună cu câţiva dolari. În acelaşi timp preţurile au crescut, precum voinicul din poveste, de câteva ori la produsele de bază, pâine, gaze. electricitate, medicamente etc. Din ce în ce mai mulţi BĂTRÂNI sunt siliţi să renunţe la telefon radio medicamente şi, în ultimă instanţă chiar la alimente. Întoarcerea la viaţa primitivă a devenit o realitate cruntă. Clasa politică nu putea rămâne în pierdere şi ş-a dublat salariile cu banii scoşi din buzunarul peticit al cetăţeanului de rând. Citesc în istorie că şi acel Împărat roman NERO dăduse nişte porunci ca SCLAVII să fie protejaţi. La 1950 ani de atunci pensionarii trăiesc mai rău decât în sclavagism. Întreb dacă poate fi întrebat cineva care este adevăratul sens al cuvântului GENOCID? Noua CONSTITUŢIE a ROMÂNIEI garantează dreptul la viaţă si totuşi cu o foarte mare seninătate GUVERNANTII noştri ne dijmuiesc zi de zi de puţinele drepturi care le mai avem. IPOCRIZIA manifestată de clasa politică din ROMÂNIA faţă de populaţia majoritar - SĂRACĂ este mai mult decât cinică şi insolentă devenind astfel o infracţiune legiferată „OMUL ESTE UN LUCRU SFÂNT PENTRU SEMENUL LUI” spunea SENECA, dar azi omul nu mai reprezintă nimic pentru nimeni căci este lăsat în voia şi plata lui DUMNEZEU. Despre drepturile omului se scrie doar pe hârtie. Noi, BĂTRÂNII acestei ţări care este ROMÂNIA, nu mai avem nici acea fărâmă de SPERANŢĂ că o vom duce cândva mai bine. Dacă există cineva care îmi va demonstra contrariul să o facă şi voi deveni sclavul său.

     

    Mihai LEONTE,

    preşedinte al Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor

    Moldova Nouă

     

    ***

  9. Mihai LEONTE - ,,În căutarea poeziei”

     

    „Caut adâncimea,/ Ca pe o hrană necesară, scrie Mihai LEONTE în placheta „ALB – NEGRU”, apărută în 1999.

    Versuri calde, centrate pe sentimentul dragostei eterne găsim şi în poemul „UITĂ”: „Uită ultimul sărut/ Şi pe primul uită/ Să rămân necunoscut/ Fii tu cunoscută!”.

    De la poeme ocazionale – vezi poemul „ELOGIU” la conştientizarea scrisului din „OPTIMISM”: „Când plânge inima-n durere,/ Şi o cuprinde o vrajă amară şi adâncă,/ Caută-ţi o altă putere/ Şi printre suspine tu cântă!”.

    Mihai LEONTE este într-o permanentă strădanie de transpunere în vers a emoţiei în faţa vieţii. Iar pentru Mihai LEONTE poezia este dragoste. Iată un catren reuşit din poemul „EVRIKA! Te-am descoperit.”: ”Alergam prin spaţii nesfârşite,/ Nomad. Cu gândul cam nehotărât/ Aleile din cale-mi de ierburi năpădite/ Mă-nfiorau şi totuşi te-am găsit”.

    În versurile următoare un autoportret – vezi poemul „LĂSAŢI-MĂ”: „Nu mă căutaţi în sonore ipostaze/ Nici pe culmea înaltelor gândiri/ Nu mă pierd niciodată-n miraje/ Doar câteodată-n roze amintiri.” – am citat din placheta „NOSTALGII” apărută la Moldova Nouă în 19 – ianuarie – 2000. Cel mai reuşit poem al plachetei mi se pare a fi „NIHIL NOVE” din care voi cita integral prima strofă: „Nimic nou. Nici vechituri nu-mi scrii/ De ce să te mai oboseşti zadarnic?/ În orele nopţii de toamnă târzii/ Adormi în pace. Să nu-mi scrii!”.

    Adâncind căutarea întru poezie în poemul „ O SPUN DESCHIS” Mihai LEONTE, identifică în fapt poezia cu fiinţa iubită „Te văd întruchipată în tot ce e frumos/ În fulgi de nea, în mari poeme/ Iar sângele în vene tresaltă furtunos/ Când oare gândul va înceta ca să te cheme?”.

    Apropiat de natură Mihai LEONTE se emoţionează în faţa muntelui. În poemul „ VÂRFUL MUNTELUI” iarăşi găsim versuri demne de citare: „Câte inimi ai tu în piept/ De îţi aud o vâlvătaie de bătăi?/ De ce îţi ridici vârful drept/ Ameninţător peste văi?”. După cum vedeţi în locul unor elogii cu nuanţă festivistă, acum când poetul împlineşte o frumoasă vârstă a senectuţii, am preferat o recitire a poemelor mai reuşite, cum şi sincera sugestie de a încerca să se exprime în vers liber (alb) şi de a se grupa în jurul selecţiei pe care cu drag am făcut-o din ceea ce am citit până acum.

    Poezia este, ceea ce este, plus ceea ce va fi. Nivelele la care fiinţa umană o întâlneşte sunt diferite „chipurile” poeziei sunt iarăşi diferite. Dar atunci când un om la 60 de ani are frumoasa nebunie de a crede în „frumoasa fără corp” (poezia) şi ea, poezia îl ajută să existe, cel puţin funcţia de chatarsis a scrierii de vers se împlineşte. Şi nu este puţin. Încheind scurta-mi „scrisoare”, IO, Ion CHICHERE îi doresc lui Mihai LEONTE, „LA MULŢI ANI!”.

     

    Ion CHICHERE – REŞIŢA – 18 -19 Ianuarie 2001.

     

  10. ABATAJ.

     

    Aerul distrus,

    Impur,

    Cu un zgomot,

    Sec, nebun,

    Cu eternul,

    NOROC BUN.

     

    ***

     

    PĂSTREAZĂ TĂCEREA

     

    Nu mai cânta,

    Orga e veche,

    ies melodii

    stâlcite,

    te străduieşti

    zadarnic,

    să le îndrepţi,

    Rămân neisprăvite.

     

  11. AI TRECUTUL...COMUNIST!

     

    dedicată unor politici discriminatorii

     

    Tu va trebui să taci,

    Te ameninţ, şi insist,

    Orişice ai vrea să faci,

    Ai trecutul comunist!

     

    Nu ai voie să lucrezi,

    Poţi să crezi că nu exişti,

    Ce vrei să ne demonstrezi,

    Ai muncit la comunişti!

     

    Tu n-ai voie nici să scrii,

    Ti-o spun drastic şi persist,

    Nici proză, sau poezii,

    Ai trecutul comunist!

     

    Spune la ai tăi părinţi.

    Să te nască încă odată,

    Într-o familie de prinţi,

    Cu emblema nepătată!

     

     

  12. Alfa & Omega

     

    Alfa a fost

    Zâmbetul tău.

    Omega?

    Cenuşa tămâiei

    Din cădelniţă.

     

    La mare

     

    Nelinişte şi soare,

    Nisip încins,

    Valuri vesele,

    Suntem, la mare.

     

    ***

    PE MALUL DUNĂRII DAR FĂRĂ PEŞTI PE MASĂ

    „TIMPUL” 06 – septembrie 1995

     

    În ziarul „Timpul” a apărut, nu de mult, articolul „Peştele o importantă bogăţie caraş-severineană e lăsată la voia întâmplării. Tematica fiind veche, ea a provocat anumite valuri încă din 1993, pentru a izbucni apoi o mică furtună la şedinţa din 11 septembrie 1993 a Consiliului Judeţean, ce a avut loc la Băile Herculane, din care am ieşit uzi, eu (LEONTE Mihai) ca şi domnii Creangă Victor şi Creiniceanu Ion. Adică ni s-a închis gura.

    Cu toate că am discutat după aceea cu primarii din Moldova Nouă, Pojejena, Pescari şi Sicheviţa pentru a se adresa Prefecturii, Guvernului sau, poate, chiar la ONU. Normal taxele trebuiau plătite la primării, percepţii rurale sau la circumscripţiile fiscale, dar ele au luat drumul societăţii „Carn-Prep” Reşiţa sub pretextul că aşa a decis Ministerul Agriculturii. Şi dacă primarii localităţilor riverane Dunării nu au iniţiat nimic ce pot face alţii, decât să-si răcească gura de pomană? Problema a fost reluată din nou la rubrica diverse a Consiliului Judeţean când, personal am cerut verbal şi în scris, sub semnătura a încă 12 consilieri să se solicite Societăţii „Carn-Prep” Reşiţa să se prezinte în faţa Consiliului Judeţean pentru a da socoteală ce s-a făcut cu banii încasaţi, care trec de câteva zeci de milioane. Oricum. nu e drept!

    Adică locuieşti pe malul Dunării şi duci dorul peştelui, căci pescari care îşi practică meseria sunt foarte puţini dar autorizaţii au mulţi. Şi apoi, chiar dacă plătesc acea taxă, fie mică, fie mare, cine vine să îi verifice ce şi cât pescuiesc? Nu cred că managerul societăţii Carn-Prep o face sau subordonaţii dumnealui. Această temă, dacă Legea 69 ar fi lege – aplicată şi nu doar o broşură - ar trebui să fie în atenţia consiliilor locale riverane - Dunării şi acestea să-şi bată capul pentru a face ceva şi a arăta locuitorilor că banii lor iau drumul drept în buzunarul statului, prin instituţiile abilitate şi nu ajung pentru a întregi profitul altora fără a face nimic ci numai a tăia chitanţe că a primit banii.

    Nu vă solicit şi nu vă ameninţ să publicaţi ceva din ce v-am scris dar vă rog treziţi-i la realitate pe cei care n-au făcut nimic până acum să facă ceva măcar al 12-lea ceas, adică consilierii, primarii celor şase comune şi oraşe de pe Clisura Dunării.

     

    Cu multă stimă, Mihai LEONTE,

    Consilier Judeţean Independent Caras-Severin 1992-1996

     

     

  13. SERALISTUL POET

     

    Mihai LEONTE, fostul meu „seralist”, a avut o apariţie surprinzătoare pe tărâmul poeziei. Nimic nu lăsa să se întrevadă acest lucru, mai ales că era preocupat de geografie şi istorie. Atunci când şi-a luat bacalaureatul în 1972, fiind maistru miner subteran, a ţinut „secret” faptul că este contaminat de microbul poeziei. Cu toate că nu are la activ o facultate, îşi publică în 1999 „ALB NEGRU” în 2000 „NOSTALGII”, caiete de poezii care sunt expresia greutăţilor lucrului în mină. Cine-i parcurge creaţiile, rămâne uimit de uşurinţa şi simplitatea versificaţiei, fiind pornite din inima sa mare, de autodidact, dar cultivat, dovedind o veşnică tinereţe.

    Iubirea, tinereţea, munca sunt teme predilecte îmbrăcate în simboluri precum: apa, stânca, stelele, bărbăţia. Scrise în diferitele locuri, pe unde a peregrinat, poeziile sale ca manifestări de artă autentică, reprezintă „o oază de lumină în peisajul cultural destul de cenuşiu al oraşului Moldova Nouă”.

    Fie ca reuşitele anterioare, prin care a adus la suprafaţă „flori de mină”, să-i dea posibilitatea să-şi înfrângă modestia şi să ne fericească pe mai departe cu noi nestemate din creaţia sa poetică.

     

    Profesor Ilie PODARIU

    Licenţiat în Litere al Universităţii Timişoara

     

     

  14. LIBERTATE

     

    Gânduri libere,

    pe aripi

    de Zefir,

    trecătoare corăbii

    pe mări de vis.

     

    ***

    SCRISORI FĂRĂ RĂSPUNS

    „TIMPUL” 8 – decembrie 1998

     

     

    Stimate domnule director general Petru Buzzi

    Nu ştiu dacă ce va voi scrie va vedea lumina tiparului, dar îmi fac datoria şi vă scriu.

    Moldova Nouă este departe de centrul judeţului şi totuşi mai ajung şi pe la noi parlamentari care vor să-si facă imagine. De fiecare dată când au venit prin zonă am căutat să-i întâlnim pentru a le arăta că noi suntem electoratul care i-a ales. Deşi i-am întâlnit şi le-am scris, în schimb nu am primit nici un răspuns, ca dovadă că nu am fost luaţi în seamă. Voi începe cu dl. senator Constantin Müller, care în data de 6 aprilie 1997 a fost la Moldova Nouă şi căruia i-m solicitat anumite intervenţii în Senat referitoare la mult discutata lege a pensiilor, prin scrisoarea nr. 563/7 aprilie 1997, la care nici până azi nu am primit vreun răspuns.

    În data de 3 aprilie 1998 venea la Moldova Nouă, cu multe surle şi trâmbiţe, speriind până şi copiii din oraş, domnul deputat Liviu Spătaru, căruia, de asemenea, i-am prezentat o scrisoare în mână, pe care i-am şi citit-o de faţă cu mulţi cetăţeni din Moldova Nouă şi care poartă nr. 768/3aprilie1998, la care, de asemenea, nu am primit nici un răspuns.

    În data de 11 iulie 1998 venea la Moldova Nouă deputatul Dumitru Ifrim, căruia i-am înmânat o scrisoare pentru Comisia de muncă şi protecţie socială, respectiv pentru doamna deputat Smaranda Dobrescu. Nici la această scrisoare nu am primit vreun răspuns.

    Stimate Domnule Director General, aş dori ca opinia publică a judeţului Caraş-Severin să afle cum sunt priviţi alegătorii din acest judeţ de către cei cărora le-am încredinţat acele frumoase fotolii din Parlament, acele substanţiale „salarii + indemnizaţii + diurne”, nu mai ştim câte alte facilităţi, de care nu se bucură nici-o altă categorie socială din România.

    Dacă unei organizaţii nu i se răspunde în nici-un fel, mă întreb ce se întâmplă cu alte mii de scrisori ale unor cetăţeni simpli? Oricâte interese de partid ar exista, aceşti „domni” nu-şi merită călduţele scaune din Parlamentul României!

     

    Mihai LEONTE,

    Preşedintele Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor

    Moldova Nouă

     

     

  15. NUMAI „TIMPUL” NE RĂMÂNE

    „TIMPUL” NR. 2000 12 – iulie 1997

     

    Începem dialogul nostru subiectiv şi mult prea selectiv, din motive de spaţiu cu surpriza plăcută pe care ne-a făcut-o unul dintre cei mai vechi şi mai consecvenţi cititori şi corespondenţi ai noştri. Ca şi altădată, primim zilele trecute un plic din Clisura Dunării, expediat de MIHAI LEONTE, Preşedintele Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Moldova Nouă. Dar parcă acest plic este mai altfel decât celelalte. E un plic cu surprize. Prima: conţine nr. 123, an l, din 14 iunie 1990, al ziarului „Timpul”. Cititorul nostru l-a păstrat în bune condiţii, l-a ştampilat cu numele său şi ni l-a trimis nouă.

    Atunci ziarul avea patru pagini. 0 mică eroare de tipar, care azi ni se pare hazlie. Nişte interpretări „la cald”, de care semnatarii precis s-ar dezice. Un text pe care corespondentul nostru îl dedică ziarului şi redacţiei care-l făcea pe atunci. Text pe care-l reproducem aici, în deschiderea acestei pagini, sub semnătura domnului Mihai LEONTE din Moldova Noua.

    „Peste câteva zile veţi marca pe efigiul ziarului dumneavoastră nr. 2000. Magicienii din cele mai vechi timpuri considerau numerele rotunde ca miraculoase. Chiar dacă în foarte multe cazuri ele nu şi-au dovedit miracolul. lată că ziarul „Timpul” este totuşi un miracol. Căci a trecut prin multe greutăţi şi a ţinut trează şi la obiect atenţia cititorului din judeţ. Şi, cum s-a dovedit, chiar peste graniţa ţării, aşadar timpul a trecut, dar a rămas ziarul „Timpul”, care a dus trei campanii parlamentare şi două ale alegerilor locale. Unii dintre ziariştii acestui ziar au trecut în nefiinţă: cazul neuitatului Timotei Jurjica. Iar cei care au fost la început mai sunt şi acum. Nu-i enumăr, pentru a nu supăra pe nimeni. Şi totuşi, având în fată câteva ziare din 1990, citez pe: Mircea Cavadia, caustic şi atunci, ca şi acum; Nicolae Sârbu, ziarist şi poet sau invers: Dorina Sgaverdia, acea ziaristă care îşi sacrifică şi azi timpul culegând informaţiile din sălile de şedinţă, conferinţe, mitinguri şi câte altele.

    A fi ziarist consider că nu e uşor. Căci a transforma în articol un eveniment este egal cu munca bijutierului care face dintr-o piatră neînsemnată un valoros diamant. Totodată ziarul este cel care oglindeşte realitatea bineînţeles, prin prisma vederii proprii. Cel care nu-i respectă pe ziarişti, nu se respectă pe sine însuşi.

    Acum, când deja au apărut 2000 de numere ale ziarului „Timpul”, devenit un cotidian de marcă al judeţului Caraş-Severin, doresc ca acest ziar să macine timpul, în continuare, dar să nu fie măcinat de nimic. Căci amintind de ziaristul Eminescu, putem spune, vreme trece, vreme vine, numai „Timpul” ne rămâne. La numărul 1500 vă doream : La mulţi ani, ziarişti! Iar acum, pe lângă urarea de atunci, adaug una nouă: „La mulţi ani, cu sănătate şi alte 2000 de numere!”. Mulţumindu-i domnului Mihai LEONTE, pentru lunga şi frumoasa misivă, să vedem ce mai spun şi alţi cititori ai noştri. De ce citesc ei ziarul „Timpul”? De ce scriu la ziarul „Timpul”? De ce se adresează ei, cu atâta încredere ziarului „Timpul”?

     

  16. ÎNCĂ NU E PREA TÂRZIU

    „TIMPUL” 9 septembrie 1994

     

     

    Imediat după revoluţie au început divergenţele în legătură cu centrala termică ce furnizează căldură în cartierul Oraşul Nou din Moldova Nouă. Dar dacă în anul „caloric” 1993/1994 (deci iarna) n-am avut căldură ci numai apă caldă până la 30 aprilie 1994, în noul an „caloric” (iarna 1994-1995) se pare şi e mai mult ca sigur că nu vom avea nici una nici alta. În Consiliul Local Moldova Nouă s-a discutat doar trecător despre această problemă, dar nu s-a spus nimic concret. Doar dl. consilier Popescu Gheorghe, director tehnic la Sucursala Minieră, a spus clar că nu au bani pentru păcură şi astfel nici şcolile, care în iarna 1993/1994 au avut ceva căldură în acest an, nu vor mai avea. Din cei cca. 10.000 de locuitori ai cartierului, circa 79 la sută n-au unde să-şi facă baie căci din 30 aprilie 1994, Oraşul Nou n-a mai avut apă caldă. Deci, 4 luni şi cine ştie câte în continuare. Când vom, avea, totuşi, apă caldă şi căldură în acest oraş, în care este mai rău ca într-un sat?

    Cetăţenii nu înţeleg că, ne având căldură, plătesc mai mult decât dacă ar avea, căci lemnele s-au scumpit, kilowattul de asemenea, şi va fi cel mai rău pentru familiile de pensionari, şomeri şi chiar pentru micii salariaţi care au un câştig mediu extrem de mic.

    Avem speranţa că, chiar acum, târziu, dacă veţi înţelege semnalele de alarmă se mai poate face ceva.

     

    Cu multă stimă.

    Asociaţia Pensionarilor „Clisura Dunării” (Preşedinte — Mihai LEONTE, Secretar — IOAN CHISĂLIŢĂ)

     

  17. Herculane 2009 septembrie

    *

    Hotelul Hercules,

    Coridoare tăcute,

    Văduv de locatari!

    *

    Foste luxoase saloane,

    Acum goale, pustii,

    Fără valsuri vieneze!

    *

    Aud paşii Împărătesei,

    Prin hotelul Decebal,

    Acum cuib de cucuvele!

    *

    Domogledul priveşte,

    Cu aceeaşi ochi,

    Mereu împietriţi!

    *

    Soclul zidit solitar,

    Din marmură albă,

    Un Hercules trist.

    *

    Băile Herculane septembrie 2009

     

  18. PĂCĂLICI

     

    Care sunteţi pe aici,

    În ziua de Păcălici?

     

    Spune-mi tu când ne zici,

    Bancuri bune cu urzici,

     

    Cu ascuţite ace de arici

    Să tot râzi până ce pici!

     

    Ţine jocul, să nu-l strici,

    Când te plesneşte un bici!

     

    Mergi la harnice furnici,

    Sau la bluze cu arnici!

     

    E o zi de primăvară,

    Cu soare plin prin ţară.

     

    Dacă-mi tragi o păcăleală,

    Voi ţine la noua tăvăleală!

     

    Vino să mai fii copil,

    Când este întâi April!

     

  19. VORBIND DESPRE DRAGOSTE

    Dragostea este un fel de medalie, bancnotă, monedă ziceţi-i voi cum doriţi! Medalia, bancnota, moneda, are un avers şi un revers! Dacă cel care deţine o astfel de valoare se uită doar la o faţetă, desigur că poate fi numit egoist. Doar cei care privesc ambele faţete; avers & revers pot obţine ceea îşi doresc, adică IUBIREA. Iubirea aceea reciprocă pentru care se luptă orice fiinţă umană.

    Filosofi şi sociologi din toate timpurile au încercat să definească acest sentiment, care prin puritate poate deveni NOBIL, iar prin egoism poate deveni distrugător. Nu încerc să argumentez sau să motivez ce ar trebui să facem atunci când iubim. Dacă sentimentul nostru este sincer îl putem continua. Dacă cel pe care noi îl iubim nu este acel revers pe care noi îl căutăm e bine să alegem calea înţelepciunii şi să renunţăm. Se întâmplă ca de multe ori calea pe care încercăm să o urmăm nu este cea mai bună alegere. Cei din apropierea noastră nu ne dau cele mai bune sfaturi, fie din necunoştinţă de cauză, fie din alte motive. Discernământul nostru însă poate să fie ESENŢIAL. În dragoste nu trebuie luate decizii pripite şi imediate. Fenomenul personal trebuie bine analizat, iar decizia finală e de preferat să fie una realistă.

    Desigur că factorul uman are o infinitate de simţăminte, care pot fi influenţate de mediul social, de familie şi de însuşi personalitatea individului în final. Ori de unde luaţi indicii, trebuie să ţineţi cont şi de cel care le a scris. Era şi el un suflet influenţabil de mediu şi epocă.

    Nici o poveste de dragoste nu seamănă cu alta. Doar cei implicaţi în caz pot spune ceea ce au simţit sau ce a fost determinant în iubirea lor.

    În fond IUBIREA este un fel de zaharniţă din care fiecare îşi ia câte un cubuleţ. Dar din orice cantitate când iei ceva şi nu mai completezi cu nimic, desigur că rămâne un gol. Uneori acest gol este imens şi se resimte în sufletele implicate. În cazuri fericite, cei implicaţi nu lasă ca zaharniţa să se golească, ci adaugă noi cubuleţe pentru ca iubirea să rămână vie în continuare.

    Text scris de o fiinţă umană, trecută prin multe evenimente, prin timp; Mihai LEONTE

     

  20. ANIVERSAREA ŞAPTEZECIŞIDOI

     

    Când ajungi la şaptezecişidoi ani ţi se pare ireal. Pentru un om obişnuit nu pare aşa.

    Dar dacă tu individul LEONTE Mihai te-ai confruntat în viaţă cu multe probleme deosebite, azi când treci în anul şaptezeişidoi eşti cumva contrariat că ai reuşit să depăşeşti multe probleme, devii mai mult decât mulţumit.

    Mulţumesc Divinului Creator pentru că m-a îndrumat să ajung aici.

    Mulţumesc familiei mele care m-a sprijinit atunci când mi-a fost greu.

    Mulţumesc prietenilor mei care mi-au fost mereu sfătuitori buni. Fie că sunt reali lângă mine sau sunt virtuali, am o mare datorie morală să le aduc cele mai sincere mulţumiri.

    Mulţumesc factorilor locali care m-au sprijinit material să pot tipări cele peste 1500 pagini cuprinse în mai multe volume care acum se află în rafturile bibliotecilor.

    Vă mulţumesc prieteni că azi vă aduceţi aminte de mine prin diverse mesaje.

    Mă simt un om fericit. Asta datorită şi domniilor voastre, tineri cititori sau mai în vârstă.

    Celor tineri le doresc să mă ajungă din urmă. Cu cei mai în vârstă îmi doresc să ne întâlnim la centenar. Deviza mea va continua să fie; Viaţa îşi are cele mai frumoase aspecte, doar trecând prin ea. Trăieşte până la adânci bătrâneţe şi te vei convinge.

    Mihai LEONTE

     

×
×
  • Create New...