Jump to content
Vesperala Forum

vesperala

*vesperala*
 View Profile  See their activity

  • Posts

    37,335

  • Joined

  • Last visited

 Content Type 

Blog Entries posted by vesperala

  2. vesperala
    Politică internă şi externă
    1853: Ocupaţia rusească a Principatelor
    28 martie 1853: începe războiul Crimeei, conflict armat dintre Imperiul Rus, pe de-o parte, şi alianţa Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei, a celui de-al doilea Imperiu Francez, a Regatului Sardiniei şi a Imperiului Otoman, pe de altă parte. Originea crizei era reglementarea drepturilor pelerinajelor, ale catolicilor latini şi ale ortodocşilor în Locurile Sfinte din Palestina
    1856 - Războiul Crimeei: Ţările Române ies de sub protectoratul Rusiei
    1856 - Contele Walewski, ministrul de externe al Franţei şi preşedinte al Congresului de Pace (fiul natural al lui Napoleon I), propune, în Congresul de pace de la Paris (care a încheiat Războiul Crimeei), unirea Moldovei cu Muntenia sub conducerea unui prinţ străin
    1856 - Tratatul de la Paris: A înlocuit protectoratul ţarului asupra Principatelor cu Garanţia autonomiei lor de către Europa; judetele din sudul Basarabiei sunt retrocedate către Moldova
    1857 aprilie - În Bucureşti se introduce iluminatul public cu petrol lampant.
    24 ianuarie 1858 - Ţara Românească şi Moldova se unesc sub Alexandru Ioan Cuza, iar ţara se numeşte România
    1859: Unirea Principatelor
    11 decembrie 1861- Al.I. Cuza în Proclamaţia către Naţiune : "Unirea este îndeplinită,naţionalitatea română este întemeiată".
    2 mai 1864 - Alexandru Ioan Cuza dizolvă Adunarea electivă. Promulgă o nouă constituţie, care întărea puterea domnului în detrimentul legislativului şi o nouă lege electorală care sporea considerabil numărul alegătorilor.
    11 februarie 1866- Alexandru Ioan Cuza, este silit să abdice, ca urmare a conjuraţiei pregătite de coaliţia dintre conservatori şi liberal–radicali (Monstruoasa coaliţie). Puterea a fost preluată de o locotenenţă domnească (Lascăr Catargiu, generalul Nicolae Golescu, colonelul Nicolae Haralambie)
    10 mai 1866 - Principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen ajunge la Bucureşti
    14 iunie 1866 - Începe Războiul austro-prusac.
    20 iunie 1866 - Regatul Italiei declară război Austriei.
    23 august 1866 - Tratatul de la Praga pune capăt războiului austro-prusac.
    12 octombrie 1866 - Tratatul de la Viena pune capăt războiului dintre Austria şi Italia. Ca urmare, Italia anexează Veneţia.
    19 iulie 1870 – Franţa declară război Prusiei
    8 august 1870 – Un grup de liberali radicali a organizat o conspiraţie republicană, lipsită de sprijin popular şi rapid pulverizată de un batalion al armatei, cunoscută ca Republica de la Ploieşti
    2 septembrie 1870 – Bătălia de la Sedan
    4 septembrie 1870 – În Franţa, guvernul provizoriu format de Léon Gambetta proclamă Republică
    19 septembrie – Armata prusacă începe asedierea Parisului
    1870: Rusia se dezice de angajamentele luate la Tratatul de la Paris
    28 ianuarie 1871 - Franta se predă pentru a termina Razboiul Franco-Prusac
    Insurecţia populaţiei pariziene; "Comuna din Paris"
    8 iulie 1876 - Convenţia ruso-austriacă: în cazul împărţirii imperiului otoman, Rusia va primi sudul Basarabiei
    16 aprilie 1877 - Convenţia ruso-română, referitoare trecerea trupelor ruseşti; Rusia garantează "integritatea teritorială" a teritoriului românesc
    24 aprilie 1876 - Rusia declară război Turciei
    9 mai 1877 - În Parlamentul României Mihail Kogălniceanu, în numele guvernului a proclamat independenţa
    16 mai 1877 - România declară război Turciei - câştigarea independenţei
    19 februarie 1878: Tratatul de la San Stefano: Rusia pastrează sudul Basarabiei şi oferă Dobrogea drept compensatie României
    13 iulie 1878: Tratatul de la Berlin: Marile Puteri recunosc Rusiei dreptul de stăpânire asupra sudului Basarabiei
    8 octombrie 1878 - sfârşitul Războiul de Independenţă
    1879 - Alianţă între Germania şi Austro-Ungaria.
    2 decembrie 1880 - Are loc o încercare de asasinare a primului-ministru Ion C. Brătianu.
    25 martie 1881 - Imperiul German, Rusia şi Austro-Ungaria recunosc Regatul României.
    10 mai 1881 - România este proclamată regat. Carol I este încoronat rege al României (anterior fusese doar prinţ)
    20 mai 1882: Se formează Tripla Alianţă: Italia aderă alianţei dintre Germania şi Austro-Ungaria
    30 octombrie 1883: Tratatul secret de alianţă cu Imperiul Austro-Ungar. În aceeaşi zi aderă la tratat şi Germania. Ţara noastră aderă la Tripla Alianta. S-a aflat de această alianţă abia după primul război mondial. Tratatul insemna aservirea Romaniei Austro-Ungariei in primul rand, ceea ce excludea revendicarea Ardealului.
  3. vesperala
    Martie 1884 are loc fuziunea Partidului Conservator al lui Lascăr Catargiu cu Partidul Liberalilor Sinceri, condus de Gheorghe (George / Gună) Vernescu. Din această fuziune a rezultat o formaţiune politică hibridă, intitulată Partidul Liberal Conservator.
     
     
    Se pare că e ultimul articol al lui Eminescu, şi a apărut pe 13 ianuarie 1889. A zguduit coaliţia dintre conservatori şi liberali. Gheorghe Vernescu deţinea funcţia de ministru de justiţie în cadrul guvernului.
    ( GUVERNUL THEODOR ROSETTI 12 noiembrie 1888 - 26 Martie 1889).
     
     
     
    Parcă ar vorbi azi:
     

    În situatiunea politica si în conditiunea civila ce s-a croit familiei române prin noile legi se simte de toti o stare de siluire si o anomalie, cu toata organizatiunea savanta a institutiunilor, în toate raporturile sociale traditionale, încât am ajuns sa nu credem în nimic stabil. Putem zice ca nu este un singur om serios între noi, fie martor fie autor, în revolutiunile ce ne-au agitat si ne agita de treizeci de ani, care sa creada în stabilitatea starii de lucruri în care ne aflam; nu este om care sa nu se întrebe când o sa se sfârseasca aceasta opera interminabila de schimbari care divizeaza din ce în ce mai mult societatea noastra în tabere ostile. Nu ne adresam aci la oameni cari gasesc un motiv de optimism în satisfacerea apetitului lor si ambitiunilor lor personale. Aceasta clasa de oameni nu este facuta nici sa simta, nici sa înteleaga conditiunile superioare de existenta si de trai pentru o societate si nici este în stare a da cel mai mic ajutor pentru consolidarea societatii. Vorbim pentru oamenii cari sunt preocupati de conditiunile de existenta, de prosperitate a societatii si cari se îngrijesc de soarta tarii oricari ar fi credintele lor, fie conservatori, fie, precum s-au numit, liberali. Ceea ce simtim noi în privinta starii de lucruri de astazi nu ni se pare sa fie o impresiune personala si trecatoare. Mai multe simptome, între cari limbagiul provocator si aspru al jurnalelor guvernamentale, ne fac sa credem ca situatiunea noastra politica si sociala persista a sta în stadiul revolutionar . Spiritele sunt cuprinse de neîncredere si nu se pot împaca cu ideea ca lucrurile pot merge asa precum merg astazi. O reactiune deja a început a se manifesta, desi cam slaba, în contra miscarii repezi si violente cu care s-a accentuat opozitiunea coalitiunii din 1876 si, dupa cum credem noi, aceasta reactiune are sa urmeze în mod irezistibil, desi treptat. Ca sa poata fi însa eficace reactiunea contra spiritului revolutionar trebuie ca cu totii sa ne dam seama de cauzele ce turbura societatea, de elementele ce împiedeca redobândirea echilibrului pierdut si sa le combatem cu curaj si staruinta. Moravurile publice, spiritul public la noi au luat o directiune foarte periculoasa si partidul care ne guverna de patru ani de zile a contribuit foarte mult a le altera. Dintr-un principiu tutelar, principiul egalitatii înaintea legii, s-a facut o arma de razboi între clase; toate conditiunile sociale s-au surpat si s-au amestecat într-un fel de promiscuitate; traditiunile tarii s-au uitat cu totul; o clasa noua guvernanta s-au ridicat, fara traditiuni si fara autoritate, încât tara cea mare, temeiul si baza nationalitatii noastre, nu-si gaseste constiinta raporturilor politice cu cei ce o guverna; drepturile politice nu mai sunt rasplata unui sir de servicii pe datini, ci un instrument de ambitiune, de îndestulare a intereselor particulare. În locul sentimentului public dezinteresat avem pasiuni politice, în loc de opiniuni avem rivalitati de ambitii. Toleranta pentru toate interesele cele mai vulgare si cele mai de jos este morala ce distinge astazi lumea politica la noi. Este adevarat ca nu crutam a invoca numele patriei si numele libertatii, dar aceasta ca o ipocrizie mai mult si ca o înlesnire pentru îndestularea intereselor private.
  4. vesperala
    Amintiri despre Eminescu (de Alexandru Vlahuta)
    "Eram în gimnaziu când am citit primele poezii ale lui Eminescu si fantastica lui nuvelã "Sãrmanul Dionis". Versurile lui exercitau asupra mea o înrâurire extraordinar de puternicã; adâncimea fascinantã a gândurilor lui mã umplea de un fior mistic de o admiratie extaticã...Si de multe ori am cãutat sã construiesc in inchipuirea mea de copil, figura necunoscutã a acestui zeu, care mi se pãrea cã trebuie sã trãiascã o viatã cu totul deosebitã de a noastrã, intr-o lume supraumanã in basme. Credeam câteodatã cã-l zãresc in unele tablouri din "Sãrmanul Dionis", o vagã siluetã care se depãrta mereu si parcã se topea intr-o luminã intensã ametitoare. Când am terminat liceul, aveam in cap figura lui Eminescu asa cum mi-o fãcusem eu: un tânãr slab, inalt, palid si tras la fatã, cu ochii negri, visãtori, pe umeri ii cad plete ondulate, o hainã lungã si veche ii acoperã trupul pânã in cãlcâie; el nu vede pe unde calcã, nu se uitã la nimeni si merge ca un somnambul, parc-ar pluti...Trei ani am cãutat pe ulitile capitalei figura aceasta si n-am gãsit-o. Intr-o zi mã-ntorceam cu mai multi prieteni de la Universitate. In dosul pasajului, aud pe cineva zicând: "Uite Eminescu"! Toti ne oprim sã-l vedem. Un om in vârstã, bine fãcut, rotund la fatã, fãrã plete, imbrãcat ca toti oamenii... Il vãd suindu-se-n tramvai - mã despart de prieteni si mã urc si eu. M-asez in fata poetului si-l privesc, dar cu sfialã! El tine pe brate un ghiozdan ros pe la margini; degetele de la mâna dreaptã îi sunt pline de cernealã violetã, ochii lui mici, infundati, cu gene rare, au privirea vagã si ostenitã a omului distras, dus pe gânduri...Lângã el stã o cocoanã slabã si sulemenitã, care-l priveste fix, din ce in ce mai intrigatã.Ea isi sterge cu batista colturile gurii si-si potriveste bridurile de la pãlãrie cu gesturile une-i persoane gata sã ia o hotãrâre. "-Asa-i cã nu mã mai cunoaste-ti, domnule Eminescu?!"...Eminescu se-ntoarce; un zâmbet blând îi lumineazã fata: "-Doamna A... Cu ce pricinã pe-aici?" Si doamna îi spune cã fata ei a pãrãsit "trupa" si cautã un loc de profesoarã; îi aduce aminte de când fãcea si el parte din trupã si ofteazã... "-Dar d-ta, ce faci aici in Bucuresti?" "-Eu... dau lectii..." Suntem in strada Buzestilor. Eminescu se ridicã-ncet si face semn conductorului sã opreascã. "-Ce, pe-aici stai?" Poetul rãspunde c-o miscare plictisitã din cap, care-nsemna si "da" si "bunã ziua" si multe de toate... Cinci ani dupã asta...Stam amândoi la o masã in cafeneaua de la "Imperial". In fata noastrã, la o altã masã, e un bãtrân chel c-o figurã foarte expresivã, de-o slãbiciune si de-o paloare bolnãvicioasã. Eminescu il priveste lung, milos, nu-si poate lua ochii de la el. Se pleacã incet la urechea mea: "-Oare cine-o fi? Tu nu-l cunosti?" "-Nu... da' de ce mã-ntrebi?" "-Grozav, seamãnã cu tata." Intrebãm pe chelner si aflãm cã-i consulul de la Salonic. Poetul mã sfãtuieste sã traduc in versuri "Cei sapte de la Teba" si laudã seninãtatea si mãretia tragediilor clasice. O fetitã c-un paneras de flori se tot milogeste pe lângã noi, c-un aer de sfâsâetoare mizerie. Aleg o garoafã si i-o dau poetului care-mi spune cã-i plac florile...Eminescu ridicã-n sus garoafa c-un gest delicat, se uitã gânditor la petalele învoalate, de un ros inchis si ca si cum ar relua sirul unei discutii intrerupte un moment, imi spune: "-Degeaba, ne trebuie un poet care s-o ia peste câmpi nebuneste...ne trebuie ceva nou, cu totul nou...un nebun, dar un nebun de geniu care sã-si [indescifrabil] el o formã a lui s-un drum de" [indescifrabil] Eu il privesc lung nedumerit; astept sã vãd cu ce se leagã asta. "-Uite, dintre tinerii de azi, stii cine dã semne c-are sã fie poet mare la noi?" "-Cine?" "-Mile. Da, da, nu te uita...Mile e poet...In "caietul rosu" al lui am gãsit lucruri minunate!..." E târziu, aproape miezul noptii. Afarã plouã si cum n-avem umbrelã, o tinem mai mult o fugã pânã la hotel Metropol. "-Rãmâi la mine noaptea asta..." "-Nu pot, am de fãcut gazeta pe mâine si mie nu-mi vine la indemânã sã scriu decât acasã la mine...Da' hai cã mã sui si eu pentr-n sfert de ceas, poate-o mai sta ploaia." Eminescu are chef de vorbã. Imi povesteste o dragoste a lui, o intâmplare curioasã care i-a inspirat poezia "Luceafãrul", si care nu se poate spune aici. "-Dar stii cã sunt douã aproape?" Isi ia pãlãria si pleacã grãbit.Mã culc. Ascult cum rãpãie ploaia pe acoperis; si mã gândesc la marele Eminescu, cât îi de sãrac si de chinuit. Am un bilet de loterie si fac planuri generoase pe câstigul cel mare de 100000 lei. Aud pasi pripiti de salã...o bãtaie discretã in usã: "-Cine-i?" Aprind lumânarea. Eminescu, ud leoarcã, isi ia floarea de pe masã si zgribulit, c-un râs copilãresc, imi zice "noapte bunã" si pleacã...
  5. vesperala
    Era în timpul războiului din 1877. Eminescu terminase de scris articolul de fond care se referea la acest război. Alexandru Lahovari intră în redacţie, citeşte articolul şi foarte nemulţumit reproşează lui Eminescu că nu atacă pe liberali.
    - Domnule Lahovari, îi spune el, războiul este o problemă gravă naţională, care trebuie privit pe deasupra luptelor noastre de partid.
    - Dar bine, domnule Eminescu, nu mai facem opoziţie?
    - Ba facem, domnule Lahovari, dar în momentele grele prin care trece ţara, trebuie să vedem cu toţii lucrurile ca buni români.
    Alexandru Lahovari are nefericita inspiraţie să-l acuze pe poet că s-a dat cu liberalii. Revolta lui Eminescu a îmbrăcat forma unei violenţe de limbaj pe care tatăl meu mi-a redat-o fidel, însă ea nu poate fi reprodusă. E vorba de o înjurătură neaoş românească, însoţită de gestul de a-i arunca călimara în cap. Şi dacă acest grav incident dintre atotputernicul ministru conservator şi modestul redactor nu a avut consecinţe, faptul se datorează lui T. Maiorescu şi generalului Florescu, care s-au situat pe punctul de vedere al poetului, dar mai ales lui Lascăr Catargiu, şeful partidului, care, cu necontestata lui autoritate, a spus răspicat: “Lăsaţi pe băietul ista să scrie cum vre, că are condei”.
    Gh. Eminescu
    (nepotul de frate al poetului)
  6. vesperala
    Lista mobilierului din bibliotecă întocmită de Petrino:
     
     
    1. Douãzeci şi şase dulapuri de brad boite roş închis cu postamentele lor de aceiaşi culoare.
    2. Treizeci dulapuri de brad tot de aceiaşi culoare cu geamuri cu patru uşi ce se deschid una preste alta şi fãrã postamente.
    3. Şase dulapuri boite cenuşiu cu postamentele lor, vechi şi stricate.
    4. Un dulap boit roş cu geamuri.
    5. Un dulap boit galbãn cu geamuri.
    6. Un dulap cu geamuri cu patru uşi, ce se deschid în lãturi, cu postamentele lui iarãşi cu patru uşi.
    7. Şase mese de frasin formã elipticã.
    8. Douã scãri unghiete, una cu patru trepte şi alta cu opt.
    9. Un biurou lustruit şi cu muşama verde, uzat.
    10. Cinci peceþi mari; trei de tuş şi douã de cearã
    11. O tamponã de tuş.
    12. Trei lampe mari de bronz, dintre care douã stricate de tot
    13. O masã lungã de brad, boitã negru, îmbrãcatã cu postav roş ; învechitã.
    14. O masã micã de brad, boitã negru, îmbrãcatã cu postav roş; învechitã.
    15. Douãsprezece foteluri, îmbrãcate cu piele şi muşama verde.
    16. Un portret cu privaz aurit reprezentând pe M. S. Domnitorul Carol I.
    17. Trei cãlãmãri ordinari.
    18. Un dulap pentru numismaticã cu geamuri.
    19. O cutie de carton : Album istorico-politic.
    20. Un ceasornic de pãrete.
  7. vesperala

    Listă cărţi

    By vesperala,

    Cărţi care au fost împrumutate de Eminescu de la Biblioteca din Iaşi.
     
     
    1. Miklosich — Die slavischen Elemente im Rumunischen. 1 vol. 4°, luat în 1875, fev. 10.
     
    2. Iarcu D. — Catalog general de cãrþile române. 1 vol. 4°, Bucureşti 1865, luat în 1875, fev. 19.
     
    3. Reissenberger L. — L'Église de monastère episcopale de la Kurtea d'Argis, 1 vol. 4°, Vienne 1867, luat în 25 fev. 1875.
     
    4. Carol I, Domnitorul Românilor (biografie). 1 vol. 2°, Bucureşti 1867, luat în 25 fev. 1875. 86r
     
    5. Cogãlniceanu M. — Cronicele României. 3 vol. 8°, Bucureşti 1872, luat în 3 martie 1875.
     
    6. Siemers Clemens. — Abhandlung über d. allg. Eigenschaften d. deutschen Styles. 1 vol. 8°, Munster 1845, luat în 13 martie 1875.
     
    7. Melic I. M. — Elemente de geometrie. 1 vol. 8°, Iaşi 1869, luat în 20 martie 1875.
     
    8. Voltaire. — Histoire de Charles XII et histoire de Russie. 1 vol. 12°, Paris 1841, luat în 20 martie 1875.
     
     
     
    Aceste cărţi apăreau pe lista celor ce au împrumutat cărţi şi nu le-au restituit la timp, întocmită de D Petrino.
    Cărţile din lista întocmită de D. Petrino care se aflau la Eminescu, poartă menţiunea, făcută cu creion : ,,adus şi şters numele autorului". Excepţie face numai manualul lui I. M. Melic, Elemente de geometrie,
  8. vesperala
    [iNTEROGATORIU. 9 NOIEMBRIE 1876]
     
     
     
    Cabinetul judelui instructor al Tribunalului Iaşi
     
     
     
     
     
    Interogator
     
    Astãzi 1876, luna novembrie 9, înaintea noastrã P. Stoica judecãtor de instrucþiune de pe lângã acest Tribunal asistat şi de scriitor, în urma mandatului cu nr. 1743 a compãrut inculpatul M. Eminescu şi s-a supus urmãtorului
    interogator :
     
     
     
    Întrebãri
     
    Cum te cheamã :
    De câţi ani eşti?
    Ce profesiune ai?
    Unde eşti nãscut şi domiciliat?
    Ai mai fost dat judecãţei şi pentru ce anume cauzã?
    Când aţi intrat în servici ca bibliotecar la Biblioteca din Iaşi?
    Cu ce regulã aţi luat pe samã biblioteca de la fostul bibliotecar Bodnãrescu?
     
     
     
    Rãspunsuri
     
    Mihai Eminescu
    De 28 ani
    Redactor
    Nãscut în Botoşani şi domiciliat în Iaşi
    N-a fost
    Am intrat la una septembrie 1874.
    Eu nu am luat biblioteca cu proces-verbal de primire pentru cã mai întâi sã o numãr. În vremea numãrãrii, constatând lipse, am numãrat din nou ştergând din lista cãrþilor lipsã pe cele aflate. Cu toate acestea, nici acuma n-am fãcut proces-verbal, cãci pânã în prezent nu sunt convins cã cãrţile în cestiune lipsesc într-adevãr. Dupã a mea pãrere sistemul vicios de þinere a bibliotecei produce aparenţa acestei lipse.
     
     
    Întreb. Dar când aţi predat-o succesorului d-voastrã, ce regulã aţi pãzit?
     
    Rãspuns : La predare am încheiat un proces-verbal, semnat de mine şi D. Petrino, prin care d-sa declarã a fi primit în samã biblioteca şi mobiliarul ei. Acest proces-verbal constatã numãrul opurilor şi volumelor, dupã cum e trecut în inventare, plus cãrţile câte intrase sub mine. Despre aşa-numitele lipse l-am informat asemenea pe D. Petrino.
     
     
     
    Întreb. În timpul serviciului d-voastrã aţi luat mobile din cancelaria bibliotecei?
    Rãspuns : În timpul serviciului meu am întrebuinţat douã scaune, o masã, un dulap nou, însã prea strâmt pentru cãrţi şi unul vechi, care nu se-ntrebuinţa. Toate acestea le-am înapoiat fãrã somaţiune, afarã de dulapul vechi, pe care l-am trimis dupã somaţiune şi despre care bibliotecariul pãstreazã şi azi qiutanţa mea.
     
     
     
    Întreb. Cãrţile ce luaţi din bibliotecã pentru uzul d-voastrã le treceaţi în condicã, cum cere regulamentul, sau cã le luaţi fãrã a îndeplini aceastã formalitate?
     
    Rãspuns : Am avut trebuinţã zilnicã de douã, feluri de cãrþi 1) Biografii a bãrbaþilor din România, pentru colaborarea la dicţionariul enciclopedic Brockhaus 2) cãrþi de prozã şi poezie românã pentru culegerea bucãţilor necesare pentru o carte de lecturã. Numai cãrţi de aceste le-am luat fãrã a le trece în catalog, având de ele trebuinţã pe foarte puţin timp, toate celelalte chiar pentru uzul meu, luându-le, le treceam în catalog. Drept probã pãstrez corespondenţa cu librarul Brockhaus şi manuscriptul proiectatei cãrţi de lecturã ; lucrãri cari amândouã îmi erau ordonate în mod oficios de Ministerul Instrucţiunei Publice. Toate acestea le-am înapoiat bibliotecei şi despre ele nici n-a fost vrodatã cestiune.
     
     
     
    Întreb. Cum puteţi proba cã toate cãrþile ce aţi luat fãrã formã le-aţi restituit ?
    Rãspuns : Fiindcã mare parte din cãrþile lipsã sunt scrise în limba greacã veche şi modernã, ele nu mi-au trebuit, pentru cã nu pricep deloc aceastã limbã, altele iar sunt din ramuri de ştiinþã exactã, cu care asemenea nu mã ocup, prin urmare n-am putut lua asemenea cãrþi, cari nu-mi trebuiau la nimicã.
     
     
     
    Întreb. Din procesul-verbal şi listele redactate de d-l prim-procuror la faţa locului se constatã cã lipsesc din bibliotecã 71 volume, cum se face cã lipsesc aceste cãrþi ?
    Rãspuns : Cãrþile din procesul-verbal al d-lui prim-procuror într-adevãr nu se vor fi gãsind în raftul sau la locul lor, pentru cã sistemul vicios de-a þinea patru, cinci biblioteci într-una face ca sã se întâmple foarte uşor aşezarea unei cãrţi în capitolul de acelaşi nume din celelalte biblioteci. Astfel, eu cred cã acele cãrţi nu lipsesc în realitate, ci cã trebuie sã fie neregulat puse în bibliotecã.
     
     
     
    Întreb. Sunteþi învinovãţit prin rechizitoriul d-lui prim-procuror cã d-voastrã, în calitate de bibliotecar, aţi sustras acele 71 volume din bibliotecã în profitul d-voastrã, vã îndemn sã arãtaţi adivãrul, cum aţi comis asemenea faptã ?
    Rãspuns : O asemenea faptã n-am comis-o defel. Adevãrul este pe care l-am arãtat mai sus
     
    Întreb. Mai aveţi ceva de adaos sau de schimbat la cele arãtate?
    Rãspuns : Adaog cã lista cãrţilor lipsã pe care-a fãcut-o D. Petrino întâi şi-întâi a fost estrasã dupã însemnãrile fãcute de mine cu creion roşu în catalogul bibliotecei; e prin urmare puţin verisimil ca un om sã-nsemneze singur [în] catalog cãrţile ce le sustrage. Dar fiindcã din cãrţile ce le însemnasem, cele mai multe le aflasem eu însumi, lista primitivã fãcutã de D. Petrino a fost falsã, cãci în ea erau trecute şi cãrţi cari se aflau în rafturile lor. Deja comparaţia listei fãcutã de d. procuror cu cea fãcutã de D. Petrino va arãta cu câtã uşurinţã actualul titular fãcuse denunţarea.
     
     
     
    Prevenitul scriindu-şi singur rãspunsurile, a declarat cã conţin adivãrul şi persistã în ele, subsemnând în unire cu noi şi grefierul.
     
     
     
    Jude instr. Stoica
     
    M. Eminescu
  9. vesperala

    Rugăciuni - Eminescu

    By vesperala,

    SA VIE PASTORII
     
    Colinde, colinde,
    Sosira colindele
    Luminele` ntinde
    Si toate aprinde-le
     
    Cristos muritorii
    In fase l`impature
    Sa vie pastorii
    Si magii alature
     
    Si lui i se`nchina
    Cu floarea cuvintelor
    C`aduce lumina
    In noaptea mormintelor
     
    TOT TWAM ASI
    Nadejde si`ntarire
    Si zid de mantuire
    Pre tine castigandu-te
    Inghenunchiem rugandu-te
    De chinuri ce ne bantuie
    Mario, tu ne mantuie
    O, Sfanta Marie!
     
    RUGACIUNE
    Tu maica durerilor
    Regina tariilor
    Taria soliilor
    Izvoru`ndurarilor
    Luceafar al marilor
    Indura-te, pleaca-te,
    Nadejdea corabiei
    Invingerea sabiei.
     
    RUGACIUNE
    Craiasa alegandu-te
    Ingenunchem rugandu-te
    Inalta-ne, ne mantuie
    Din valul ce ne bantuie,
    Fii scut de intarire
    Si zid de mantuire
    Si dreapta ta`ncercata
    Asupra-ne coboara,
    O, maica preacurata,
    Si pururea fecioara
    Marie!
     
    RUGACIUNE
    Noi, cei din mila Sfantului,
    Umbra facem pamantului,
    Rugamu-ne`ndurator,
    Luceafarului marilor,
    Ascult-a noastre plangeri,
    Regina preste ingeri,
    Din neguri te arata,
    Lumina dulce clara,
    O, maica preacurata,
    Si pururi fecioara
    Marie!
     
    MAICA DOMNULUI
    Limanul sarmanilor
    Si soarele anilor
    Balsamul ranitilor
    Norocul iubitilor
    O, da-ne tarie
    Sfanta Marie!
     
    RUGACIUNE
    (Opere, vol V)
    Rugamu-ne`ndurarilor
    Luceafarului marilor!
    Din valul ce ne bantuie
    Inalta-ne, ne mantuie!
    Privirea adorata
    Asupra-ne coboara
    O maica preacurata
    Si pururi fecioara,
    Marie.
  10. vesperala
    "E mult de-atunci, Harietă, de când eram copii mici de tot şi ne spuneau moşnegii poveşti. Poveşti sunt toate pe lumea asta... Poate că povestea e partea cea mai frumoasă a vieţii omeneşti... Cu poveşti ne leagănă lumea, cu poveşti ne adoarme... Ne trezim şi murim cu ele...".
  11. vesperala
    1880 - 2 noiembrie: Se inaugurează lucrările de canalizare şi rectificare a Dîmboviţei. Solemnitatea a avut loc lîngă un pavilion special amenajat la podul de fier de pe Calea Văcăreşti, lîngă "fîntîna apelor", în prezenţa domnitorului, a primarului general D. Cariagdi şi a altor oficialităţi. Carol I a ridicat prima lopată de pămînt cu o cazma specială, cu limba de argint şi coada de abanos şi argint. Pe limba cazmalei era scris: "Cazma întrebuinţată la începerea lucrărilor Dîmboviţei în ziua de 2 noiembrie 1880, sub domnia lui Carol I". Lucrările, încredinţate antreprenorului francez A. Boisquerin, efectuate între Grozăveşti şi Vitan, vor dura pînă în 1886, deşi încheierea lor era prevăzută pentru 1882. Albia va fi adîncită cu pînă la 6 m în amonte, amenajîndu-se două căderi de apă, la Grozăveşti şi la Vitan. Planurile fuseseră întocmite de arhitectul Grigore Cerchez. Prima etapă a lucrărilor se va încheia în 4 ani, odată cu adîncirea albiei realizîndu-se taluzarea malurilor şi rectificarea cursului: vor dispărea ostroavele, coturile numeroase, inclusiv marea buclă dintre Mihai Vodă şi Piaţa Senatului. Ca urmare, cîteva construcţii de pe stînga rîului vor ajunge pe dreapta acestuia (Biserica Sfîntul Spiridon Vechi). Vor fi construite mai multe poduri; în 1889 erau 7 poduri de piatră şi 5 de fier.
    (Ionescu Şt.-Dezv., 88; Vasilescu-Cura, 216; Potra I, 181, 252; Bacalbaşa II, 76; Georgescu-Probleme, 143; Berindei-Buc., 232; Giurescu, 139)
     
    1881 - Tramvaiul cu cai circulă pe trei trasee. Primul era Piaţa Victoriei-Calea Victoriei-Teatrul Naţional-Piaţa Sfîntul Gheorghe-Calea Moşilor-Bariera Moşilor, al doilea - Calea Victoriei-Piaţa Victoriei-Şoseaua Bonaparte (azi Iancu de Hunedoara) şi al treilea - Piaţa Sfîntul Gheorghe-Calea Văcăreşti-Apele Minerale (Uzinele Lemaître).
    - există 24 de farmacii; în acest an au fost înfiinţate Farmaciile Victoria şi Centrală.
  12. vesperala
    Scrisoare
     
    Bădie Mihai,
     
    Ai plecat şi mata din Ieşi, lăsând în sufletul meu multă scârbă şi amăreală. Să deie Dumnezeu să fie mai bine pe acolo, dar nu cred. Munteanul e frate cu dracul, dintr-un pol el face doi; ş-apoi dă, poate nu-s cu inima curată când grăiesc de fratele nostru că-i cu dracul, în loc să fie cu Dumnezeu. Dar, iartă şi mata, căci o prietinie care ne-a legat aşa de strâns nu poate să fie ruptă fără de ciudă din partea aceluia care rămâne singur. Această epistolie ţi-o scriu în cerdacul unde de atâtea ori am stat împreună, unde mata, uitându-te pe cerul plin cu minunăţii, îmi povesteai atâtea lucruri frumoase… frumoase… Dar coşcogemite om ca mine, gândindu-se la acele vremuri, a început să plângă… Bădie Mihai, nu pot să uit acele nopţi albe când hoinăream prin Ciric si Aroneanu, fără pic de gânduri rele, dar din dragostea cea mare pentru Ieşul nostru uitat si părăsit de toţi. Şi dimineaţa când ne întorceam la cuibar, blagosloviţi de aghiazma cea fără de prihană si atât iertătoare a Tincăi, care ne primea cu alai, parcă cine ştie ce nelegiuire am făptuit şi noi. Ţi-as scrie mai multişor, însă a venit Enăchescu si trebuie să plec cu dânsul la tipografie.
     
    Cu toată dragostea,
    Ionică
     
    Ieşi, 1877, decembre
     
     
     
     
     
     
    Bădie Mihai,
     
    Ce-i cu Bucureştiul, de ai uitat cu totul Ieşul nostru cel oropsit si plin de jidani? O fi musai viaţă burlăcească pe acolo, dar nu se cade să ne uiţi prea de tot. Veronica a fost azi pe la mine si mi-a spus că şi cu dânsa faci ca şi cu mine. De ce? Ce rău ţi-am făcut noi?! De Crăciun te asteptăm să vii. Tinca a pregătit de toate si mai ales „sarmalele“, care ţie îţi plăceau foarte mult. Eu am început, de, ca prostul, să scriu, dragă Doamne, o comedie. Când voi isprăvi-o, nu ştiu. Atâta ştiu, că subiectul e copiat, aşa cum prea bine ştii că pot copia, e luat din viaţa de măhăla, unde stau de când am părăsit Humuleştii. M-am întâlnit cu fratele Conta. La Ieşi ninge frumos de ast-noapte, încât s-a făcut drum de sanie. Ciricul e mai frumos acum. Vino, frate Mihai, vino, căci fără tine sunt străin.
     
    Te sărut pe frunte,
     
     
     
    Bădie Mihai,
     
    Slavă Domnului c-am primit veşti de la tine! Eu te credeam mort si mă luam de dor cu amintirile, când eraţi în jurul meu, tu, Augură, cel blestemat, Conta şi alţii, cari acum vă fuduliţi prin căpitală, alături cu ciocoii, mânca-i-ar cânii, că sunt fiii lui Scaraoţchi, şi pe voi norocul şi binele. De ce laşi pe Veronica să se zbuciume? Te-am aşteptat de Crăciun să vii, dar… beşteleu, feşteleu, că nu pot striga văleu, şi cuvântul s-a dus, ca fumul în sus, şi de venit n-ai mai venit… Aferim… Dar noi, adică Ienăchescu, Răceanu şi alţi muşterii pentru mâncărică şi băuturică bună, am tras un bairam de cel turcesc, cu vin grecesc de la Amira. Apoi ne-am dus cu sania afară din oraş, si acolo pune-te din nou masă! A doua zi la fel; de-abia a treia zi ne-am zburătăcit, ca vrăbiile, fiecare pe la vatra lui. Acum stau lângă horn cu pisicele mele si mai pun rânduială în cele însemnări. Tu, te cerţi cu politicienii prin Timpul; ce-ai păţit de te-ai făcut aşa războinic?
     
    Sănătate şi voie bună,
    Ionică
  13. vesperala
    „Luaserăm adecă Eminescu şi eu — scrie Slavici — încă de la Viena obiceiul de-a citi împreună tot ceea ce fie unul, fie altul avea de gând să publice, şi eu îi citeam ceea ce a scris el, iar el îmi citea ceea ce
    am scris eu.
    Acum, Caragiale, adevărat mare maestru în ale citirii, citea atât cele scrise de noi, cât şi ceea ce scria el însuşi.
    Citea mai întâi articolul în întregimea lui, ca să ne putem da seama despre «impresiunea generală ».
    Urmau asupra vederilor generale discuţiuni, care se-ntindeau foarte departe, pătrunzând din politică în economia naţională, în etică şi-n estetică, în scrutarea firii particulare a poporului român, a istoriei lui şi a stărilor în care se află azi ţara, discuţiuni vii şi
    variate, care nu se mai puteau sfârşi [ ... ]
    — Manuscript! striga băiatul din zeţărie, ivindu-se în prag. Eminescu lua la goană pe imbecilul soios care îndrăznea să turbure prin prezenţa lui discuţiunile.
    — Bine — ziceam eu — dar ziarul trebuie să fie distribuit pe la patru.
    — Dă-o dracului gazeta ! întâmpina Caragiali. Nu merită publicul să ne stricăm cheful de dragul lui.
    Treceam cu toate acestea la a doua citire şi se-ncepea discuţiunea pe amănunte, frază cu frază, propoziţiune cu propoziţiune, vorbă cu vorbă".
     
     
    T.V. Ştefanelli arată, la rândul său, că Eminescu lasă ca un articol început de el să fie continuat de Caragiale, cu „ce-i va plesni prin minte"
     
     
    „Scriau articole pentru « Timpul» membrii Partidului — ţine să precizeze Slavici — când erau «inspiraţi», însă aceştia numai rar de tot aveau timp pentru « Timpul » şi inspiraţiunile erau şi ele rare, «băieţii» rămâneau de capul lor, ceea ce pe ei nu-i supăra deloc"
     
    Despre ziarul Timpul
     
     
     
    Coala de tipar cuprindea la ,,Timpul" formatul obişnuit de ziar în patru pagini, cu cinci coloane de pagină. Se tipăreau, obligatoriu, în prima pagină, telegramele externe, care acopereau, în general, o jumătate de coloană, un editorial, în care se tratau probleme de interes general, pe mai multe coloane, şi cel puţin un comentariu privind evenimentele cotidiene interne şi externe. Eminescu introduce, ca redactor -şef, şi un al doilea editorial, pe care îl întocmeşte, cu puţine excepţii, tot el, pe tot parcursul anilor 1880—1881. Două pagini ale ziarului, a doua şi a treia, erau destinate cuvântărilor din Adunarea deputaţilor şi din Senat, reproducerilor din presa română şi străină şi informaţiilor din viaţa politică şi
    culturală. Ultima pagina se destina reclamelor.
     
    ----
    Eminescu nu-şi semnează articolele din ,,Timpul", cum se proceda în presa vremii, şi dă chiar explicaţii asupra acestei practici. Articolele nesemnate reprezentau orientarea generală a ziarului şi -l angajau în faţa organelor administrative. Procesele de presă sau de altă natură se intentau redactorului-şef, cum se întâmplă şi în cazul cotidianului bucureştean. Articolele semnate se consideră că exprimau puncte de vedere personale şi răspunderea revenea numai autorului lor.
     
    ----
    Poetul semnează cu numele său, cât lucrează în redacţie, un singur articol, Materialuri etnologice, răspunsul pe care îl dă lui N. Xenopol şi cu iniţiale recenzia la prozele lui I. Slavici Novele din popor şi o alta la culegerea lui E. Băican, Literatura populară, reprodusă de acesta ulterior şi ca prefaţă la antologia sa.
     
    Eminescu se foloseşte şi de un pseudonim, Fantasio, cu care semnează) trei articole, Babele au trecut, Un răspuns d-lui C.A. Rosetti şi Al doilea răspuns d-lui C.A. Rosetti, toate din 1882. Pseudonimul Fantasio este folosit şi de alţi colaboratori ai cotidianului bucureştean. Nu-i pot fi atribuite nici articolele semnate Cenzor, Nemesis sau cu alte pseudonime.
     
    Să precizăm, tot aici, că în epoca anterioară gazetăriei de la ,,Timpul" Eminescu semnează cu numele său, cu iniţiale şi cu pseudonimul Varro 16 articole şi documente, acestea din timpul pregătirilor pentru Serbarea de la Putna, din august 1871. Să mai notăm şi faptul că la reintrarea, în gazetărie îşi semnează numai cu iniţiale toate cele 6 articole publicate în „România liberă" şi în „Fântâna Blanduziei" în 1888—1889
     
    Eminescu - Opere - Volumul X - 1989 - Editura RSR
     
  14. vesperala
    Carol I - ,,Carol îngăduitorul", ,,Rampsint Îugăduitorul"
    I.C. Brătianu -„Cancelarul de la Măgura" şi ,,Cancelarul de pe malurile Dâmboviţei" ;
    C.A. Rosetti - ,,pocitură hidoasă".
    Gh. Chiţu („Preasfinţia sa musiu Chiţu"),
    V. Boerescu („marele om de stat"),
    I.C. Fundescu („Ionel Cocîrdel"),
    Simeon Mihălescu („Simeon Cucernicul", ,,Simion Cuviosul"),
    B.H. Stroussberg („regele Stroussberg"),
    A.M. Warszavsky („ilustrul Warszawsky").
  15. vesperala
    Corespondenta cu revista Familia se face la început prin Posta redactiei.
    1 aprilie 1870: "D-lui Y.Z. Prea bine.Se va publica cît mai curînd." (după primirea poeziei Venere si Madonă)
    15 iunie 1870(după primirea poeziei Epigonii): " Y.Z.Meritul poetic e incontestabil, chiar cînd nu ne-am uni cu totul în idei.Multămiri sincere."
    Mihai semna scrisorile cu numele deja impus în paginile revistei Familia, dar ceruse să i se răspundă în acest mod: "N.B.În caz de a-mi răspunde la corespondinta Redactiunei, veti bunăvoi a o face fără loc si nume sub cifra: Y.Z." (Eminescu, Opere, vol. XVI, p.34)
     
    Corespondenţa cu "Convorbiri literare"
    17 iunie 1870 " Mi se pare că strofa a treia nu se prea potriveste cu întregul. Se poate cum că numai mi se pare; se poate cum că si multe altele mi s-or fi părînd bune si-or fi rele; în fine ceea ce nu se va potrivi puteti sterge în bună voie. În caz de-a sterge strofa treia, apoi veti fi bun de-a corege într-a patra zidea în zidind: "Eliad zidind..." Omitînd strofa a treia, ar suna mai bine cores astfel." ( scrisoarea ce însoţea poemul Epigonii, publicat, fără modificări, în Convorbiri literare , 15 august 1870)
    4.IX.1870 - la trimitereaFăt Frumos din lacrimă, apărut în numerele din 1 si 15.XI. 1870 ale Convorbirilor- "Veti vedea din stîngacele schimbări si din neputinta de-a corege esential pe Făt-Frumos că v-am spus adevărul. De-aceea, vă rog, mai cititi-l dv. si stergeti ce veti crede că nu se potriveste, că eu nici nu mai stiu ce se potriveste si ce nu!" ;
    11 febr.1871 - " Apoi vă mai trimit niste versuri de-ale mele. Bune simt că nu sînt; poate însă să nu fie cu desăvîrsire rele. Stergeti ce vi se va părea bun de sters." ( scrisoarea ce însoţea poezia Mortua est!... publicată în Convorbiri din 1 martie 1871)
    16 mai 1871 - "Eu nu vă trimit acum decît niste nimicuri neînsemnate, căci pentru de-a corige si a da o formă mai omenească unor operate mai întinse îmi trebuie si timp si dispozitiune. Dacă cele ce v-alătur de la mine ar fi rele, nu vă jenati defel si aruncati-le în foc." ( la trimiterea poeziilor Înger de pază si Noaptea, publicate în numărul din 15 iunie 1871)
     
    Corespondenta cu Iacob Negruzzi
    1878 - "Eu sînt scriitor (poet) de ocazie si, dacă am crezut de cuviintă a statornici pe hîrtie putinele momente ale unei vieti destul de deserte si de neînsemnate e un semn că le-am crezut vrednice de aceasta..Dacă forma pe care ele a-mbrăcat-o e vrednică de rîs, vei concede că nu aceasta a fost intentia mea si c-atunci e mult mai bine ca să nu se publice niciodată. În orice caz eu n-am vrut să le dau o formă ridiculă si, dacă sînt greseli, eu din parte-mi am cîntărit orice cuvînt.
    Deci trimit această coală de versuri făcînd trei rugăminti cît se poate de stăruitoare, a căror împlinire voi privi-o totdeuna ca un deosebit semn de prietesug.(prietenie).
    1.Să nu se schimbe nimic(o iotă) din ceea ce am scris, căci, îndată ce ies tipărite cu iscălitura mea, răspunderea greselelor mă priveste pe mine;
    2. Să se tipărească tuspatru deodată ;
    3. să nu aibă în marginile putintii, nici o gresală de tipar." (Povestea codrului, Povestea teiului, Singurătate, Departe sînt de tine, în acelasi număr din Convorbiri literare: 1 martie 1878)
  16. vesperala

    Viaţa lui P. P. Carp

    By vesperala,

    De ce îi acord atenţie? Se spune că i-a zis lui Maiorescu "şi mai potoliţi-l pe Eminescu".
    Mă interesează deci să descopăr în ce condiţii a avut tangenţă cu Eminescu.
     
     
    28 iunie 1837 - data naşterii
    1850 - se duce la Liceu la Berlin
    1858 - Bonn - Se înscrie la facultate, în drept şi ştiinţe politice
    1862 - revine la Iaşi
    primăvara anului 1864 - membru fondator al societăţii Junimea alaturi de Titu Maiorescu, Theodor Rosetti, Vasile V.Pogor si Iacob Negruzzi.
    1865 - auditor onorific la Consiliul de Stat
    Participă activ la înlăturarea lui Cuza
    11 februarie 1866 - secretar intim al Locotenenţei domneşti
    mai 1867 - iulie 1867 - secretar al Agenţiei diplomatice a României la Paris
     
    Deputat şi senator în Parlamentul României, membru de vază al Partidului Conservator. Membru în diverse guverne ( ministru Cultelor si Instrucţiunii, ministru Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domeniilor, ministrul Finanţelor). De două ori preşedinte al Consiliului de Miniştri.
     
    Petre P. Carp a avut cinci copii: o fata, Elsa, si patru baieti: Ion, Grigore, Petre si Nicu.
     
     
     
    20 aprilie – 14 decembrie 1870 - Ministrul Afacerilor Străine
    martie 1871 - aprilie 1873 - agent diplomatic la Viena şi Berlin
     
    aprilie - octombrie 1873 - la Roma .
    inceputul anului 1882 - Junimistii in frunte cu Petre P. Carp si Titu Maiorescu, in urma neintelegerilor cu gruparea condusa de Lascar Catargiu, vor parasi Partidul Conservator
    noiembrie 1882 - octombrie 1884 - Trimis extraordinar şi ministru Plenipotenţiar al României la Viena. A jucat un rol important la aderarea Romaniei la Tripla Alianta sau Triplicea.
    12 noiembrie 1888 – 22 martie 1889 - este ministru de Externe
    1891 - gruparea "junimistă" se desprinde din cadrul Partidului Conservator şi formează Partidul Constituţional, iar Petre P. Carp este ales preşedinte
    A fost prim-ministru al României de două ori (19 iulie 1900 - 27 februarie 1901 şi 14 ianuarie 1911 - 10 aprilie 1912) din partea Partidului Conservator.
    19 (21?)iunie 1919, com. Ţibăneşti, judeţul Iaşi - data şi locul decesului
  17. vesperala
    Iarna grea ca in 1888, cam arare s-a vazut. Troienele de cu vreme au pus pe ginduri pe aceia cari n-aveau lemne sau paltoane.
    Era un frig umed, cam pe la inceputul lui octombrie. Intr-o seara, alergam spre casa, pe bulevardul Elisaveta, in Bucuresti, neprivind nici in dreapta, nici in stinga, de teama ca nu cumva sa ma opreasca un prieten cu palton in drum. Mi-era frig de tot, intr-o haina foarte compromisa de vara.
    Deodata un om inalt, spatos, mi se pune in cale:
    - Niculene, stai!
    Ma uit bine: Eminescu.
    - Ce faci, coane Mihalache?
    - Ma duc sa beau bere la Gheorghe.
    - Ai dat de capital?
    - Am doi franci. Fixule, mincam un crenvust?
    Apoi privi mai bine la mine.
    - Dar de ce tremuri asa? O sa racesti. Copil mai esti sa-ti lasi paltonul acasa!
    - N-am avut ce lasa, caci n-am palton. Si apoi, mestere, e drept ca n-a venit vremea. Dumnezeu si-a pierdut contabilitatea.
    - Pacat ca nu esti acolo, ca ai incurca-o si mai rau.
    - Brrr! Tremuram al dracului.
    - Hai la o bere!
    Intram. Acolo Eminescu ma face mai intii sa-i admir paltonul. O culoare cafenie spalacita; ii venea pina la picioare si larg de-ar mai fi incaput unul comod intr-insul.
    - N-ai parale ca sa-ti cumperi un palton, vad eu, Fixule, sau le cheltuiesti pe drumul negustorului de haine... Ia asculta, fa ca mine. Vezi ce palton bun?
    - Nu prea prea!
    - Ba e bun, ca-mi tine cald. L-am luat pe 13 franci de la hala vechiturilor. Te duc si pe tine sa-ti iei. Sa vii mine cu parale...
    Cei doi franci ai lui Eminescu si vreo 70 de bani ai mei platisera cheful de bere si de crenvursti cu hrean.
    Cind sa iesim, Eminescu, vazindu-ma tremurind ca varga:
    - Unde stai Niculene?
    - Departe, in Tirchilesti, cu Magion.
    - O sa ingheti pina acolo.
    - Nu! Merg repede.
    - Nu se poate. Nu vezi cum ploua de subtire si de rece? Te duc eu pina acasa. Te invelesc cu prisosul paltonului meu!
    - Lasa-ma, cucoane Mihalache. Cum o sa mergi pina la d*cu cu mine?
    Eminescu suferea de picioare in vremea aceea, asa ca mergea foarte greu.
    Vrind-nevrind, m-a invelit in paltonul de 13 lei si m-a dus, incet- incet, pina acasa, cu toate protestarile mele.
    Despartindu-ne, imi zise:
    - Am dat 13 lei pe palton. Ne-a invelit pe amindoi. Prin urmare ma costa numai 6 lei si jumatate!
  18. vesperala
    „Familia”
     
    La mormântul lui Aron Pumnul - Ianuarie 1866
    De-aş avea - 23 Februarie 1866
    O călărire în zori
    La Heliade
    La o artistă - 18/30 august 1868
    Speranţa - 11/23 septembrie 1866
    Misterele nopţii - 16/28 octombrie 1866
    Amorul unei marmure - 19 septembrie/1 octombrie 1868
    Din străinătate
    La Bucovina
    Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie - 2/14 aprilie 1867
    Junii corupţi - 31 ianuarie/12 februarie 1869
    Amicului F. I - 11 aprilie 1869
     
    24 aprilie 1883– S-a dus amorul…
    15 mai 1883– Când amintirile…
    5 iunie 1883– Adio
    17 iulie 1883– Ce e amorul?
    28 august 1883– Pe lângă plopii fără soţ…
    13 noiembrie 1883 – Şi dacă…
    Din noaptea… - 12 februarie 1884
     
     
     
    La Heliade - 18/30 iunie 1867
     
     
    „Convorbiri literare”
     
    Venere şi Madonă - 15 aprilie 1870
    Epigonii - 15 august 1870
    Mortua est - 1 martie 1871
    Înger de pază - 15 iunie 1871
    Noaptea - 15 iunie 1871
    Egipetul - 1 octombrie 1872
    Floare Albastră - 1 aprilie 1873
    Înger şi demon - 1 aprilie 1873
    Împărat şi proletar - 1 decembrie 1874
    Făt-Frumos din tei - 1 februarie 1875
    Dorinţa - 1 septembrie, 1876
    Lacul - 1 Septembrie 1876
    Melancolie - 1 Septembrie 1876
    Crăiasa din poveşti - 1 Septembrie 1876
    Călin - 1 noiembrie 1876
    Strigoii - 1 decembrie 1876
    Povestea codrului, Povestea teiului, Singurătate, Departe sunt de tine - 1 martie 1878
    Pajul Cupidon…, O, rămâi, Pe aceeaşi ulicioară - 1 februarie 1879
    De câte ori, iubito…, Rugăciunea unui dac şi Atât de fragedă… - 1 septembrie 1879
    Afară-i toamnă, Sunt ani la mijloc, Când însuşi glasul, Freamăt de codru, Revedere, Despărţire şi Foaia veştedă - 1 octombrie 1879
    O, mamă… - 1 aprilie 1880
    Scrisoarea I - 1 februarie 1881
    Scrisoarea II - 1 aprilie 1881
    Scrisoarea III - 1 mai 1881
    Scrisoarea IV - 1 septembrie 1881
    Doină - 1 iulie 1883
    1884 – Convorbirile literare din ianuarie şi februarie publică douăzeci şi una din cele douăzeci şi şase de poezii, publicate ca inedite în volumul de la Socec.
    Sara pe deal - 1885
    Kamadeva - 1 iulie 1887
     
     
     
    Nuvela Sărmanul Dionis - 1 decembrie 1872, 1 ianuarie 1873
    Basmul Făt-Frumos din lacrimã - 1-15 noiembrie 1870
     
     
    Curierul de Iaşi
    Schiţa La aniversara - 9 iulie 1875
    Nuvela Cezara - 6, 11, 13, 15 şi 18 august - 1875
     
     
    Almanahul societăţii studenţeşti România jună din Viena
    aprilie 1883– Luceafărul
     
    21 decembrie 1883 – Apare la Socec volumul cu poeziile lui Eminescu, având o scurtã prefaţă de Titu Maiorescu, şi portretul autorului. Volumul cuprinde şi 26 de poezii inedite.
  19. vesperala
    Loja Steaua României ("l'Etoile de Roumanie") a fost creată în 1866 de Gheorghe M. (Iorgu) Şuţu, sub obedienţa lojii Marelui Orient al Franţei. Trezorierul (finanţatorul) lojii Steaua României era Adolf Hennig.
     
    Loja Steaua României avea "de faţă" Societatea Literară Junimea (dar Junimea exista din 1863), iar presa ei avea să fie asigurată de Constituţiunea (1866), apoi de Gazeta de Iaşi (1867) şi, în fine, prin Gazeta naţională (1871) - tribune politice ale membrilor lojii. Convorbirile literare (1867) făceau acelaşi oficiu în domeniul literaturii și istoriei.
     
    Dintre junimişti: T. Maiorescu (intrat la 26 noiembrie 1866), P.P. Carp (21 octombrie 1867), Th. G. Rosetti (15 noiembrie 1866). V. Pogor, mason din 14.03.1866, cu diploma eliberată de Marele Orient al Franţei la 5 noiembrie 1866, ajuns în 1867 la gr. 18 – orator. Medicul militar Gustav Otremba – ospitalier.
    Alţii: Ioan Ianov (25 februarie 1867), Leon Negruzzi (15 noiembrie 1866), Nicolae Gane (1866), M. Korne (1 noiembrie 1866), N. Culianu (18 februarie 1867), N. Mândrea (10 decembrie 1866), L. Ciurea (21 noiembrie 1866), I. Melik, Scarlat Capşa (17 decembrie 1866), Gh. Racoviţă (10 ianuarie 1867), D. Rosetti (27 iunie 1866), Al. Farra (29 aprilie 1867), V. Ionescu (3 decembrie 1866), C. Lepădatu (8 iunie 1868), Al. Gr. Sutzu (20 decembrie 1866).
     
    „Convorbiristul” Iacob Negruzzi ca venerabil, după ce intrase în masonerie la 28 octombrie 1866, ajunsese în 1867 al doilea secretar şi mare expert.
     
    Prima Loja masonica ce a luat fiinta la Botosani s-a numit „Coroana lui Stefan cel Mare” si dateaza din anul 1867, fiind consemnata in „Ordinul masonic roman”.
     
     
    Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, boierii Manolache Costache Epureanu, Costache Negri erau masoni.
     
    Comentariu: Văd peste tot nume ale unora care cică au fost masoni, şi nimic care să ateste că într-adevăr au fost... Pe o parte dintre aceştia Eminescu sigur i-a cunoscut.
  20. vesperala
    Cristina Zarifopol-Illias, Polirom - Dulcea mea Doamnã/ Eminul meu iubit. Corespondentã ineditã Mihai Eminescu-Veronica Micle
     
    Comentariu: Ciudat cum într-un secol al tehnologiei, nu avem scanări ale scrisorilor să li se poată aprecia autenticitatea
     
    Bucuresti 17/29 August
     
    Scumpã amicã,
     
    Te înseli dacã crezi, cã din uitare sau neglijentã n-am rãspuns repede la scrisoarea ta. Cauza întârzierii întâi c-am voit sã mã informez dacã suplica pentru continuarea lefei are vreo perspectivã de succes, si mã tem cã n-are, apoi cã eu însumi sunt în ajunul de a pleca la Botosani - pe câteva zile la Iasi, când as fi avut ocazia de a-ti spune, cã dupã cât informatiile mele sunt exacte, o asemenea suplicã n-ar avea din nefericire rezultatul dorit.
     
    Sfatul ce ti-l pot da e cã acuma liberalii având majoritatea în Camerã si rãposatul fiind toatã viata sa liberal, desi de-o pronuntatã moderatiune, amicii sãi politici trebuie rugati a lucra pentru ca sã ti se reguleze o pensie viagerã de înãltimea lefei chiar.
     
    Dacã e sau nu necesitate sã vii la Bucuresti nu pot sti, dar eu crez cã nu, numai dacã amicii rãposatului vor sprijini cu putere suplica în Camerã.
     
    Peste douã trei zile voi fi, sper, în Iasi când voi avea multe de spus; sper totodatã, cã pe lângã fericirea de a te revedea, voi avea si pe aceea de a-ti inspira curaj.
     
    Al tãu
    Gajus*
     
    17 August 79**
     
    * Numele unui personaj din schita La aniversarã, folosit de Mihai Eminescu ca pseudonim cu care a semnat câteva din scrisorile sale cãtre Veronica Micle.
    ** Scrisoarea este datatã, cu cernealã violetã, si de Veronica Micle.
     
     
     
    Botosani 29 August
     
    10 Sept. [1] 879
     
    Dulcea mea amicã,
     
    Nevenind trei zile în oras, cãci am petrecut la tarã, am primit abia astãzi scrisoarea ta sositã de trei zile. Te credeam la vie si nu cutezasem sã-ti scriu. Iar acum luând condeiul în mânã, mã simt incapabil de-a scrie mãcar un sir cuminte, cãci îndatã la primirea scrisorii tale gândul cel întîi a fost sã plec numaidecât la Iasi. Dar lucurile îmi sunt la tarã si afarã de asta stii cã am un plan economicos cu bãtrânul meu, asupra reusitei cãruia nu sunt încã luminat. E verosmil cã nu va succede. Eu voi fi deja la 1 Septembrie noaptea în Iasi cel putin pentru a-ti strânge mâinile încã odatã et pour que je me grise encore une fois en te voyant. Sunt incapabil de-a gândi ceva, incapabil de-a lucra si mii de idei care de care mai curioase si mai nerealizabile îmi strãbat capul întunecându-mi hotãrârea. Un lucru stiu si voi hotãrât: sã fii a mea si pentru totdeauna. Nici nu îmi pot închipui altã viatã decât în apropierea ta si numai sub conditia aceasta voi în genere sã trãiesc. Altfel la ce-as mai târâi o existentã de care mi-a fost silã, de la care n-am avut nimic decât dureri si în cazul cel mai bun urât. Stiu cã-ti scriu lucruri fãrã nici o legãturã si c-as vrea mai bine sã te tin de mânã decât sã-ti scriu si... Dar tu stii toate, ce sã-ti mai spun ceea ce stim de mult amândoi, ceea ce pururea vom sti, ceea ce spus si nespus între noi are cu toate acestea totdeauna un farmec renãscând. De mii, de mii de ori!
     
    Te rog mult nu mai uita.
    Mihaiu
     
    29 August '79*
     
    *Scrisoarea este datatã, cu cernealã violetã, si de Veronica Micle.
     
     
     
     
    Roman Sâmbãtã 8 dim.
    24 Septembrie 1879*
     
    Dulce amicã,
     
    Am primit în sfârsit biletul si ti-l trimit. Ajungând la Roman tu trebuie sã-ti scoti de la cassã o jumãtate de bilet de clasa a III-ea, arãtându-ti biletul tãu, care va fi stampilat.
     
    Cu trenul de la 12 ore plec la Bucuresti.
     
    Te sãrut de-o sutã de mii de ori de la picioare începând pân-în vârful crestetului.
     
    Petite gentilesse, je t'aime!
    Mihaiu*
     
    21 Septembrie**
     
    *Scrisoare datatã, cu cernealã violetã, de Veronica Micle.
    ** Datare fãcutã cu aceeasi cernealã pe pagina a patra a scrisorii.
     
     
     
     
    Bucuresti 23 Oct. [1] 879
     
    Dulcea mea amicã,
     
    Abia ieri searã am primit scrisoarea ta, de vreme ce ea a venit la palatul Dacia, din carele noi ne mutaserãm deja. Adresa nouã este: Redactia Timpului, Strada Academiei No. 19 vis-á-vis de poarta Hotelului "Union".
     
    Mi-a pãrut bine vãzând cã ai ajuns veselã la Iasi - dulcea mea pãsãricã - si cã nu-ti pasã de nimic. Eu stiu cã-ti duc dorul în singurãtatea, la care sunt osândit. Indealtmintrelea mã mai iau cu grijile, mai am de scris, mai caut casã pentru Sf. Dumitru, mai nu stiu ce sã-mi fac capului.
     
    Suplica ta cãtre Camerã am dat-o de Sâmbãtã încã lui Chitu, fostul ministru al instructiei, care a promis lui Teodor Nica, cã o va sustine ca deputat.
     
    In lipsã-ti a venit o suplicã de la Mme Livezeanu, adresatã tie. Eu, cunoscând scrisoarea, am desfãcut-o, am dus-o la ministru si am dat-o în mâna Directorului, care mi-a promis a regula cât de curând eliberarea actului de constatare.
     
    Rãu e pentru tine cã rosii sunt asupra cãderii, cãci atunci pânã la venirea unui alt guvern is-tar întârzia citirea si trecerea prin camerã.
     
    Pe Anton Pann nu-l pot trimite pânã nu mã voiu muta, cãci colectia e-n locuinta cea veche grãmãditã si ascunsã în neorânduialã proverbialã, în care autorii lirici îsi tin bibliotecile.
     
    Prin vãzduhul ploios si înnegurat îti trimit mii de sãrutãri si doresc ca una cel putin sã-ti atingã gurita.
     
    Al tãu pentru totdeauna
    Eminescu
     
     
     
     
    Bucuresti 31 Oct. [1]879
     
    Draga si dulcea mea amicã,
     
    De când ai plecat tu, n-a plecat numai fericirea ci si linistea si sãnãtatea mea. Dureri reumatice am început a simti în picioare, însotite ca totdeauna de dese bãtãi de inimã. Nu este, nu poate fi mai mare deosebire decât între mine acum douã sãptãmâni si între mine astãzi. De unde eram cu tine, fericit si multumit, acum sunt singur, nemultumit, rãu dispus prin singurãtate si boalã, obosit de viatã.
     
    Veronicã, dragã Veronicã, când nu m-ei mai iubi, sã stii cã mor. Iti scriu târziu pentru cã abia alaltãieri m-am mutat. Adaugã pe lângã asta, cã abia în ziua de Sf. Dumitru am gãsit casã, c-am trebuit sã-mi mut lucrurile din douã locuri, cã pe lângã aceasta s-a mutat si redactia si tipografia, apoi cã am zilnic de lucru pe lângã tribulatiunile mele personale si vei întelege de ce am preferat a nu-ti scrie, decât a-ti scrie în fugã.
     
    Când gândesc la tine mi se umplu ochii de lacrimi si nu mai gãsesc cuvinte sã-ti spun ceea ce de-o mie de ori ti-am spus: cã te iubesc. Aceastã unicã gândire, care e izvorul fericirii si a lacrimilor mele, aceastã unicã simtire care mã leagã de pãmânt e totodatã si izvorul îngrijirilor mele.
     
    Veronicã dragã, au n-am fost noi prea fericiti într-o lume, în care fericirea nu poate exista? Este în lume asta destul loc pentru atâta iubire câtã o avem? Nu este amorul nostru o anomalie în ordinea lucrurilor lumii, o anomalie pentru care catã sa fim pedepsiti? Se potriveste amorul si suferintele noastre cu o lume în care basseta, invidia, rãutatea domnesc peste tot si pururea?
     
    Si când gândesc cã în viata mea compusã din suferinte fizice si rele morale ca o exceptie tu mi-ai dat zile aurite, pot crede în dãinuirea acestei exceptii?
     
    Dulce si dragã Veronicã, doresc ca amorul unui nenorocit ca mine sã nu fi aruncat o umbrã în viata ta seninã, în sufletul tãu plin de veselie precât e plin de un gingas si nesfârsit amor. Iubeste-mã si iartã-mi pãcatele, cãci tu esti Dumnezeul la care mã închin.
     
    Deacuma-ti voi scrie mai des, desi sãrmanele foi sunt departe de-a plãti o singurã îmbrãtisare a ta - dulcea mea copilã. Am sãrutat cel putin aceastã foaie care va intra în mâinile tale cele mici, de la care asteaptã toatã fericirea
     
    al tãu
    Eminescu
     
     
     
    Dulcea mea amicã,
     
    Cum am ajuns în Bucuresti, cea dintâi grijã a fost sã-ntreb pe Conta dac-a vorbit cu Chitu în privirea suplicei tale. Suplica ta e deja în comisia de petitiuni.
     
    Asemenea Ganea (sic) l-a întrebat chiar azi pe Chitu dacã va sustine suplica ta. El a promis-o cu sfintenie.
     
    Pân-acum nu stiu ce shtotel sã-ti sfãtuesc. Dar când vei veni te voi primi eu la garã si-ti voi spune.
     
    Al tãu pentru totdeauna,
    Eminescu
     
    19 Noiembrie '79*
     
    *Data apare pe pagina a patra, notatã cu cernealã violetã de Veronica Micle.
     
     
     
     
    Bucuresti Vineri 1879*
     
    Dulcea mea Veronicã,
     
    Azi Carp a dat suplica ta lui Cogãlniceanu; Camera însã din nefericire nu tine sedinte din cauza rãscumpãrãrii drumurilor de fier. Chitu e tot la Craiova, scrisoarea ta cãtre dânsul tot la mine.
     
    Pe amicii mei îi lucrez cât pot, dar stagnatiunea generalã a afacerilor face cã nici ei nu pot încã urni lucrul din loc.
     
    Al tãu pentru totdeauna
    Mihaiu
     
    * Data nu contine ziua si luna. Este probabil sfârsitul lui noiembrie, începutul lui decembrie.
     
     
     
     
    Bucuresti 15 Decemvrie1879
     
    Dulcea mea Veronicã,
     
    Pricepând mustrãrile tale cele blajine, nu gãsesc nici un chip ca sã-ti închid gurita decât sãrutãrile, pe care vai - din tristã depãrtare - nu ti le pot da.
     
    În lumea aceasta în care trãim e caracteristic cã avem dusmani calzi si amici reci, deaceea si afacerile tale merg dupã cum e dispus D.Chitu, care promite oricui marea cu sarea si nu mai ajunge sã dea lucrului un curs. La predarea scrisorii tale împreunã cu copia Comitetului i-a promis lui Jacques*, apoi i-a repromis cel mai tare concurs, dar rosii sunt atât de îngrijiti de iesirea abras a chestiei drumurilor de fier si de pericolul cãderii lor, încât azi nu mai gãsesc timp decât ca sã voteze mereu împãmântenirea a câtorva jidani.
     
    Cu toate acestea sã nu desperãm.
     
    Suplica ta va veni de sigur în Camerã iar asupra votului sã n-avem nici o grijã. Te rog, printul meu cel scump, sã nu fii supãratã cã nu-ti scriu multe, cãci bucuros as scrie volume întregi dacã as putea sã mã acufund cu totul în dulcile mele amintiri; stii însã cã, gonit de ocupatii zilnice si nemernicii, abia am câteva momente seara nu sã gândesc la tine, cãci asta o fac toatã ziua, dar sã mã rezgândesc si sã te sãrut în închipuire mãcar dulcea mea Veronicutã siratã si cochetã si usuricã si popoticã.
     
    70 de mii de mii de sãrutari as vrea si n-am nici una, nici una. Te mângâi cu dulce, te sãrut cu drag, îti pup piciorutele si rãmân ca întodeauna si pentru întotdeauna al tãu
     
    Turc cinstit si amorezat
    Emin aga
     
    * Iacob Negruzzi.
     
     
     
     
    10/22 Decemvrie 1879
     
    Dulcea mea Veronicã,
     
    Chitu tot nu s-a întors încã din Craiova încât nici pân-acuma n-am putut sã fac sã-i parvie hârtiile tale.
     
    Iartã te rog, dacã preocupat de atâtea griji si greutãti nu gãsesc timp sã rãspund prin eco gingasei si dulcii tale scrisori si mã mãrginesc numai la indicatiuni de afaceri.
     
    Te sãrut de mii de ori si rãmân al tãu pentru totdeauna
    Emin
  21. vesperala
    „ Internat în ospiciul din strada Plantelor, la început era blând, bun, avea momente lucide; scria cu ce apuca şi unde putea. Păreţii odăii erau mâzgăliţi cu mucuri de ţigări, de chibrituri, şi numele lui Byron, Schopenhauer, rupturi de versuri de ici de acolo îi acopereau. Scanda toată ziua. Dintr-o întâmplare fericită am pus mâna pe două file dintr-un notes, scrise de el în timpul când era în Ospiciu. Scrierea e ca de obicei liniştită, trăsăturile regulate. Le dau în vileag ca să se vază că Eminescu era poet chiar atunci când nu era Eminescu :
     
    Toamna pomii înfloresc
     
    şi se scutură toţi pomii de flori,
     
    Iar inimile noastre
     
    Le prinde fiori.
     
    Veniţi în lumină
     
    Copii drăgălaşi
     
    şi faceţi cu mine-mpreună
     
    Sălaş.
     
    Valurile viforă
     
    Com tutte le forme.
     
    Pe cealaltă parte a acestei file e Deşteaptă-te Române.“
  22. vesperala
    "Iar iconarii", , nr. 3357, 20 noiembrie/2 decembrie 1888
     
    Iar iconarii
    D. Alexandru Beldiman junior ne face onoarea de a reveni asupra vestitei cestiuni a iconarilor, raspunzand la articolul publicat in "Romania libera". Domnia sa ne imputa ca am fi schimbat si terenul si obiectul in discutiune, caci am vorbit numai de icoanele bisericesti - atinse de domnia sa numai in treacat - pe cand cestiunea ce i se pare importanta e raspandirea portretelor cromografice ale imparatului rusesc si a membrilor familiei sale.
    Permita-ni-se de a fi in privinta aceasta de o opiniune contrara.
    Icoanele bisericesti, introduse din cauza identitatii confesiunii si ritului religios, sunt icomparabil mai pernicioase prin raspandirea lor, dceat icoanele de caracter politic. Importul celor dentai dateaza de zecimi de ani si a preparat spiritele pentru raspandirea celor din urma, caci, pe cand influentele politice sunt in genere schimbacioase si trecatoare, influenta religioasa si confesionala persista adeseori secole intregi si determina cea mai intima si mai adanca convingere a constiintei unui popor.
     
     
    Portretele imparatului pot fi si ele stricacioase, dar imparatul nu e nemuritor; din momentul in care va avea soarta comuna a tuturor oamenilor portretele sale nu vor mai insemna nimic, prea putini isi vor mai aduce aminte de numele lui chiar, si va fi privit de generatia urmatoare ca o ramasita fara de inteles a trecutului. Din contra icoanele bisericesti persista pe cat timp poporul tine la confesiunea religioasa mostenita si de aceea si in trecut in numele religiei s-au intreprins invaziile rusesti in Principate si in Peninsula Balcanica, precum mii de alte crime si nedreptati s-au comis in cuprinsul istoriei omenirei in numele religiei si sub pretexte religioase. Suntem siguri ca daca n-ar exista comunitatea religioasa cu rusii, nu s-ar afla nici urma de iconarie ruseasca in tara la noi.
     
     
    De aceea ar trebui sa se creeze, nu cu mari sacrificii, o industrie similara la noi care sa poata concura cu produsele rusesti si sa le inlocuiasca.
    Dar pericole in adevar grave nu se vor produce niciodata in mod serios prin icoane. Cauzele cari ar putea slabi siguranta statului roman sunt cu totul de alta natura: sunt economice si sociale.
    Daca vom continua ca in trecut, a nu realiza nici o reforma pentru ridicarea claselor muncitoare, daca nu se va introduce o echitate mai mare in relatiunile lui de munca, se poate intampla ca efecte esterioare sa aiva oarecare influenta asupra celor nemultumiti. Dar printr-o stare economica si de cultura mai dezvoltata si avand bunul trai necesar, desigur ca incercari esterioare de a-i ademeni prin icoane si portrete n-ar avea nici un succes.
  23. vesperala
    Iconarii d-lui Beldiman
    O foaie eclesiastica din capitala a propus, in unul din numerile sale, ca sa se ia masuri serioase pentru a se raspandi in tara icoane fabricate la noi, fie pe cale litografica, fie cromolitrografica, pentru a inlocui in casele taranilor multimea de icoane straine care se vad pe pareti. Tot obiectul acesta il trateaza si d. A. Beldiman, fost ministru plenipotentiar la Sofia, intr-un articol publicat in "Vointa nationala" - insa d-sa, descriind acest inconvenient, indealtmintrelea cunoscut de toata lumea, (i)i atribuie totodata o importanta politica, pe care desigur in ochii unei judecati sanatoase n-o poate avea.
    E exact ca tara e plina de asemenea icoane, a caror loc de fabricatiune e Rusia. Dar numai satele? In orice monastire ar merge d. Beldiman va gasi sute de obiecte bisericesti, nu numai icoane, fabricate in Rusia, parte cumparate, parte daruite. Constatam inainte de toate ca chipurile de sfiti, de manastiri rusesti etc., c-un cuvant de zugravituri bisericesti, sunt fara proportie mai numeroase decat portretele imparatului si imparatesei.
     
     
    Care sa fie cauza acestei raspandiri a unei arte primitive in populatiunea romana? Noi credem ca nu o alta decat lipsa absoluta a unei industrii similare in tara noastra. In Rusia, unde fabricatiunea de icoane e foarte raspandita de vreme ce, din cauza caracterului cam bigot al populatiunii, mai in fiece stabiliment chiar in cele ale autoritatilor publice vezi icoane si candele, se poate prea lesne si e chiar probabil ca sa existe in unele cazuri o supraproductiune de asemenea obiecte de valoare problematica, si fiindca orientul nostru este tina de export - mlastina de scurgere - a tot ce supraproductiunea europeana are de prisos, e aproape natural ca si rusii sa caute sa raspandeasca operele lor de arta problematica in satele noastre. Inainte icoanele religioase ce se vindeau in Romania erau aproape esclusiv fabricate la Gherla (Transilvania). Aceste erau in adevar producte romanesti, dar sa marturisim adevarul, erau foarte primitive.
     
     
     
    Fabricate de tarani simpli si naivi, fara nici o cultura artistica, ele erau combatute de chiar unii episcopi din Transilvania, cari se sileau a introduce chipuri ceva mai bine facute, pentru a deprinde ochii cu forme corecte, mai cu seama pentru ca in genere se credea in ipoteza ca femeile in stare puerperala ar putea naste, uitandu-se la asemenea icoane, tipuri monstruoase. Se stie ca produsele grecesti din Orient sunt cam tot atat de primitive ca si icoanele din Gherla, si ca si produsele rusesti de prin anii 1840-50, cari erau de o slutenie fenomenala.
    Se vede insa ca aceasta industrie, care inainte era exercitata si in Rusia dupa metoda maiorului Papazoglu, a luat in urma oarecare dezvoltare, mai ales prin inventiunea cromolitografiei, incat se pot produce icoane - de nu artistice - cel putin suportabile, superioare si produselor orientale si celor din Gherla. Noi credem ca numai superioritatea relativa a articolului rusesc a fost cauza raspandirei, iar nicidecum tendinte politice.
     
     
    Nu-i vorba, nu e absolut cu neputinta ca sa nu fie amestecat si gandul vreunui panslavist fanatic in istoria aceasta, dar in genere ne vine totusi a crede ca supraproductiunea si interesul negustorilor de icoane si superioritatea acestora asupra caricaturilor bizantine sunt adevarata cauza a raspandirei.
    A atribui o gravitate politica serioasa acestui lucru, precum o face d. Beldiman, e o exageratie si o gogorita din cale afara fantazista. Desigur nu aceste sunt mijloacele pentru a cuceri un popor. Raul ce se naste din lipsa fabricatiunii acestor obiecte s-ar putea vindeca lesne, caci cromolitografii de pe tablouri clasice italiene ale figurilor sfinte precum le face un Rafael, un Corregio, un Murillo ar goni lesne si caricaturile orientale si cele moscovite. Din nenorocire insa chipurile de sfinti in biserica orientala sunt facute dupa un tipar anumit, incat toti mucenicii cu chipuri uscate de pustnic au fiziognomii traditionale.
     
     
     
    Sfantul Nicolae are aceeasi barba si aceeasi chelie pe toate icoanele Orientului. Aceste chipuri artistul nu are voie sa le schimbe si pe cand tablourile din Roma si Florenta, chiar cele adanc religioase, sunt reproducerea omului in cele mai nobile forme ale existentei lui, icoanele orientale raman reproducerea unor mumii si schelete, cari au mult asemanare cu chipurile tepene si conventionale din zugraviturile stravechi ale egiptenilor. In ele nu e arta, e maniera.
    D. A. Beldiman fiul e un om cu cultura moderna; d-sa e un produs al civililizatiei germane, al scoalelor din Berlin. Ar trebui deci sa constate cu spiritul critic care e caracteristic scoalei germane, ca nu politica rusa, despre care ne abtinem a vorbi nefiind in cestiune, ci confesiunea religioasa a rusilor e singura cauza a raspandirii acelor caricaturi - caci de! pictura in puterea cuvantului n-ar putea-o denumi nici d. Beldiman. Din nefericire formalismul si persistarea stationara in obiceiuri vechi si adesea netrebnice sunt cu mult mai raspandite in biserica orientala, decat in aceea a Occidentului.
     
     
     
    Acolo artele au gasit o incuragiare spornica; penelul lui Rafael, arhitectura unui Michelangelo, muzica unui Palestrina au fost in serviciul bisericii; acolo arta oratorica si-a avut eroii ei si daca vom judeca bine, vom vedea ca chiar cultura universitara superioara se datoreste, cel putin in inceputurile ei, bisericii. Se poate ca rolul ei sa fi trecut in zilele noastre, in care nu mai avem idealuri si cant arta insasi a devenit un instrument al utilitarismului. Dar daca acel rol a trecut, el a fost realizat macar prin epoce de glorie artistica si stiintifica, pe cand biserica orientala a vegetat intr-un formalism gol si sterp.
    Acesta e raul specific si istoric oarecum care face cu putinta propagarea sluteniilor moscovite la noi, si acesta trebuie combatut. Cat despre politica ruseasca, credem ca stie a-si alege mijloace mai inteligente pentru propagarea tendentelor ei. E "Adevarul" de ex., care reprezinta admirabil unele tendinte ale acelei politice, pe cari insa nu gasim nici o necesitate de a le critica, de vreme ce sentimentul de conservare al romanilor ni se pare indestul de puternic pentru a rezista la asemenea incercari.
     
     
    Dar alta enormitate la sfarsitul articolului d-lui Beldiman.
    "Este sau nu adevarat ca inaintea alegerilor d. prim-ministru s-a intalnit la Ruginoasa cu principele Urusoff?"
     
    Ei bine, nu stim si nici nu e nevoie sa stim daca primul-ministru s-a intalnit sau nu cu printul Urusoff. Printul - fost ministru plenipotentiar in tara - are fara indoiala multe cunostinti si in Bucuresti si in Iasi, dar ceea ce putem asigura e ca scopul venirii sale in Romania numai scop politic n-a fost.
  24. vesperala
    I. ROMÂNIA
    Nu putem porunci timpului sa stea pe loc, nici putem face ca evenimentele sa încremeneasca pe câteva ceasuri împrejuru-ne, ca sa le putem fotografia , caci ele 'si urmeaza cursul lor necontenit, putin pasându-le daca ne dor ori ne bucura. În zadar minutarul ceasornicului ar sta pe loc; timpul curge alaturi cu el, si numai omul, având pururea în fata ziua de azi, eternul prezent, pune pietre de hotar între lucruri ce au trecut pentru totdauna si fixeaza pe orizontul negru al viitorului dorintele sale ca tinte luminoase, uneori pe de-apururea neajunse . Si anul trecut e greu de izolat din cei ce-l preced si din cei ce-l vor urma, caci din ziua lui întâia ne arunca in medias res , în vârtejul împrejurarilor si ne 'ncarca memoria cu reminiscentele rusinoase ale rascumpararii drumului de fier, cu cele odioase ale atentatului Pietraru. Spiritul rau al demagogiei române îsi alesese de jertfa pe unul din chiar parintii demagogiei.
     
    Multumita lui Dumnezeu si prezentei de spirit a victimei alese, atentatul n-a avut nici o urmare fizica grava, dar a lasat adânci urme psicologice în spiritul d-lui I. Bratianu si l-a deziluzionat desigur în privirea simpatiilor sale anterioare pentru demagogie. La 1 (13) martie sosi în Bucuresti stirea îngrozitoare despre savârsirea tragica a împaratului Alexandru II. Voind a vizita în acea zi manejul Mihail din Palatul de Iarna, la întoarcere doua bombe esplosive [î]i cad în cale si-l rup bucati. Camera noastra în momentul întâi uita a lua act de aceasta îngrozitoare stire. Dar în curând se aude ca secta nihilista din Iasi, care momise în sânul ei profesori tineri si studenti, a dat un banchet în onoarea succesului atentatului. Dr. Russel (recte Sudzilowsky ) e arestat, profesorii români sunt dati în judecata unui juriu si se descopera o asociatiune de vro 20 de studenti români si 50 de evrei cari propagau în scoalele publice ideile de rasturnare. La 9 martie procesul Pietraru ajunge înaintea Curtii cu Jurati si, într-o sedinta care tine 22 de ore încontinuu, procesul se încheie prin condamnarea lui Pietraru la 20 de ani munca silnica si a lui Cârlova la noua ani de recluziune. În iunie un juriu compus prin profesorii din Iasi condamna la pedepse disciplinare pe aciia cari luasera parte la propaganda nihilista.
    În ianuarie înca, având a se face mai multe alegeri pentru împlinirea vacantelor din Camera, candidatii opozitiei au avut ocazia de-a supune criticei multe acte ale guvernului, între care vicioasa aplicare a legii recensimântului, care daduse loc la cele mai vii protestatii din toate colturile tarii. Tot în luna aceasta s-au facut inaugurarea clubului " Binelui public" printr-un banchet dat în otelul Steiner , cu care ocazie s-a consacrat uniunea dintre grupul Vernescu si fractiunea din Moldova.
    Cabinetul suferea de-o criza latenta care forma obiectul certelor din adunarile de la Herdan si în cari o parte a partidului cauta sa elimineze din ministeriu pe d-nii Boerescu, Conta si Teriachiu.
    Pentru ca anul sa se înceapa sub auspiciile lui Mercur, se descopere tot în ianuarie deturnarea a 83000 franci de catre un functionar fiscal , George Bilcescu. Din începutul anului mai e de notat învoiala intervenita între guvernul rusesc si cel român, prin care acest din urma primeste drept bani materialul de suprastructura a liniilor construite de rusi, desi parerea guvernului nostru fusese ca acest material i se cuvine de drept pe baza conventiei ruso-române. În fevruarie tribunalul comercial al imperiului la Lipsca pronunta sententa sa în favoarea reclamantului Landau - kaufmann si anuleaza urmarile conventiunii de rascumparare încheiata la 1880 între stat si Societatea Actionarilor C.F .R.
    Pe liniile noastre, ce încep a fi administrate de directori princiari , platiti cu enorme lefuri, se 'ntîmpla o serie de accidente; în iunie chiar mai multe dupaolalta, precum cele dintre Hanu Conachi— Ivesti, Serbesti — Preval, Severin— Prunisor.
     
    În august Adunarea Actionarilor C.F .R. voteaza mutarea sediului la Bucuresti; iar în octomvrie tribunalul din Berlin respinge cererea Landau - kaufmann , facuta pe baza sententei din Lipsca, pe cuvânt ca nu se mai poate restabili starea de lucruri anterioara conventiunii de rascumparare, nici se poate opera stergerea acestei tranzactiuni din registrele de comert. Reclamantul, daca a suferit pagube prin încheiarea acelei conventii, poate intenta o actiune de despagubire pentru daune - interese .
    Tot în fevruarie, în vederea evenimentelor care aveau sa se petreaca peste câteva saptamâni, d. Bratianu gaseste mijloace de-a sonda atitudinea partidului conservator, caruia-i propune pâna si o dreapta împarteala a portofoliilor ministeriale. Conditiile puse de partidul conservator parând prea grele, tratarile nu izbutesc.
    Tot în fevruarie d. Stolojan cere un credit de 300 000 fr. pentru asigurarea linistei publice. Ministeriul Instructiunii aproba aranjamentul pentru savârsirea dinlauntru a bisericii de la Curtea de Arges prin d. Lecomte de Nouy .
    D. C.A. Rosetti propune în Camera electivitatea magistraturii si însarcinarea unei delegatiuni a Camerei care, împreuna cu una a Senatului, sa aiba a formula, întrunite într-un fel de convent national, proiectul privitor la eligibilitate . Membrii acestui pretios convent sa fie platiti cu câte una mie franci de obraz. Propunerea a ramas în stadiu embrionar pân-în ziua de azi. La 25 fevruarie doi din oamenii eminenti ai generatiei trecute, Aug. Treb . Laurian si Cezar Bolliac, înceteaza din viata.
     
    Ziarele din Viena încep a vorbi de erigerea României în regat si pun în vedere primirea anteproiectului ca conditie a recunoasterii noului rang al României. ,,Le Nord" mentioneaza asemenea stirea ridicarii la regat, ne da însa consiliul de-a nu face nici un sacrificiu real pentru o simpla schimbare de titlu.
    Evenimentul tragic din Rusia, miscarea nihilista din Iasi, ramificata prin scoli, încheiarea procesului Pietraru, ca tot atâtea fenomene rasarite din demagogia cosmopolita si interna, motiveaza din partea d-lui Maiorescu urmatoarea interpelare: Am onoarea a întreba pe d. ministru - presedinte daca, în urma procesului Pietraru si a manifestarilor socialiste din Iasi, crede timpul venit de-a imprima politicei interne o directiune mai compatibila cu consolidarea monarhiei constitutionale.
    Printr-un discurs memorabil d. Maiorescu sileste pe guvern de a-si arata arama si de-a o rupe cu traditiile demagogice.
    Raspunsul guvernului e prompt . A doua zi chiar, la 14 martie, tristul erou al noptii de la 11 fevruarie, generalul Lecca, propune în Camera proclamarea regatului, d. Ion Ghica, ministrul considerat ca antidinastic din vremea scandalului Slatineanu, face aceeasi propunere în Senat, care e primita cu adeziunea formala a opozitiei si cu unanimitate de voturi.
    Cu ocazia discutarii bugetului, dupa propunerea facuta în Camera, se sporeste leafa ministrilor la îndoit si se înfiinteaza un al optulea ministeriu fara portofoliu pentru prezidentul Consiliului. Între acestea se ivesc în Camera si în adunarile de la Herdan disensiuni grave între d. Bratianu si coreligionarii sai politici si el [î]si da demisia, cu dezaprobarea vie a partidului si a ziarului " Românul" D. Dumitru Bratianu e chemat din Constantinopole ca sa ia mostenirea fratelui sau, de unde si soseste, iar la 10 aprilie compune cabinetul sau nou, care s-ar putea numi cabinetul încoronarii.
    La 25 aprilie d. Dumitru Bratianu dezvolta în Camera un curios program ministerial, prin care promite puterilor binevoitorul sau concurs si ameninta pe-un adversar necunoscut cu figuri retorice foarte energice.
     
    La 10 mai e serbarea în adevar frumoasa a încoronarii si câteva zile de-a rândul dureaza festivitatile cu cortejul istoric al breslelor. Ne vine stirea despre încetarea din viata a generalului Ion Ghica, fiul lui Grigorie Voda Ghica, ministru plenipotentiar al României la Petersburg. În timpul în care d. Dimitrie Bratianu acuza în Camera pe d. Boerescu ca ar fi facut promisiuni cari au indus pe puteri în eroare, ca primim Comisia Mixta, se tine un meeting la Galati în cestiunea Dunarii. D. Al. Lahovary espune printr-un discurs în Camera toate erorile comise de cabinetul trecut în aceasta cestiune si d. G. Chitu confirma opinia opozitiei ca împartasita fiind si de partidul rosu. În urma acestora, grave neîntelegeri se ivesc din nou în sânul partidului ; cabinetul e amenintat de un vot de blam. Îmblânzit de juramintele de fidelitate ale coreligionarilor sai politici, d. Ion Bratianu se întoarce în capitala, frate - sau [î]si da demisia la 9 iunie si e ales prezident al Adunarii, iar la 10 iunie se formeaza actualul cabinet I. Bratianu - C.A. Rosetti. În Berlin Reichsratul voteaza tractatul de negot cu România. Cu ocazia aceasta partidul conservator german blameaza presiunea facuta asupra României în cestiunea evreilor.
    D. Dimitrie Bratianu, venind pe scaunul prezidentiei Adunarii, tine din nou un discurs foarte caracteristic, în care face grave acuzari partidului sau. Pâna si ziarele din America tin seama de acest discurs, care nu lasa nimic de dorit ca sinceritate. Comisiunea Europeana din Galati [î]si încheie sesiunea.
    În iunie d. Mancini, ministrul de externe al Italiei, adreseaza o nota ambasadorului italian de la Londra, prin care ofera serviciile de mediatiune ale guvernului sau în cestiunea Dunarii. Corpurile noastre legiuitoare se închid, nu fara scandalul proiectului de rascumparare a liniei Cernavoda - chiustenge .
     
    D. C.A. Rosetti îsi inaugureaza ministerul sau de interne prin o circulara adresata prefectilor, prin care cere ca acestia sa-i recomande de subprefecti tineri cari ar avea licenta sau doctoratul în drept, ceea ce deosebitii Chiritopoli si Simulesti nu întârziaza a si face.
    În urma lovirii de stat din Bulgaria, sefii liberalilor de acolo, d-nii Slaveicof, Zancov si Caravelov, au de gând a trece în Bucuresti si a lucra de aci în senzul ideilor lor. Generalul Ernroth soseste la Bucuresti cu pretinsa misiune de-a se întelege cu guvernul român asupra opririi liberalilor de-a înscena din România vo miscare în contra guvernului bulgar. În august are loc întrevederea de la Gastein între împaratul Austriei si al Germaniei. Contele Andrassy soseste la Sinaia si e primit în mod foarte simpatic. I se atribuie calatoriei lui intentia de-a câstiga consentimentul României pentru anteproiect. În acelasi timp foile unguresti fac un zgomot infernal asupra unei pretinse încalcari de granite ce-ar fi avut loc la Sân-giorgiu din comitatul Trei Scaune din sacuime. Comisia de granita constata o eroare de 3500 pasi, rezultata din deosebirea între doua documente de granita din a. 1792, si conflictul se aplaneaza .
    În septemvrie are loc întrevederea de la Danzig. La 27 septemvrie redactia ,,Românului" serbeaza aniversarea a douazeci si cincea a acestei gazete printr-un banchet dat în onoarea d-lui C.A. Rosetti, la care a luat parte multi straini din Bucuresti.
    Moartea subita a baronului Haymerle tine in suspenso tratarile în cestiunea Dunarii. În octomvrie regele Italiei, împreuna cu regina, viziteaza pe împaratul Austriei la Viena. D. de Rosny, sinologul , calatoreste prin România si prin Dobrogea. M. Sa Regina publica un apel calduros pentru încurajarea industriei textile de casa a satelor noastre.
    La 21 noiemvrie se dezvaluie cu solemnitate statua lui Ion Eliad.
    La 15 noiemvrie se deschid Corpurile legiuitoare cu mesajul regal, care coprinde un pasaj energic cu privire la cestiunea Dunarii.
    Austria se crede atinsa prin aceasta si ordona (fara notificare oficiala) contelui Hoyos, ministrului sau plenipotentiar din Bucuresti, sa suspende relatiunile sale personale cu guvernul român.
    Ziarele austriace declara ca, în cazul cel mai rau, sunt multumite cu status quo, dar ca România sa fie încredintata ca nu se poate face nimic în cestiunea dunareana nici fara Austro-Ungaria, nici în contra ei. Ele ameninta cu desfiintarea Comisiei Europene din Galati.
    Proiectul de raspuns al majoritatii Camerei reafirma pasajul privitor la Dunare, proiectul minoritatii prezentat de d. Carp se margineste a asigura pe Coroana ca tara e gata la orice sacrificiu de câte ori drepturile ori onoarea ei va fi în joc.
    Cu ocazia discutiei raspunsului la mesaj, d. Carp declara, fara a angaja responsabilitatea coreligionarilor sai politici, ca, în favorul unei comisii europene compuse din delegatii tuturor puterilor semnatare Tractatului de la Berlin, ar putea sa sacrifice în materie de politie fluviala unele din drepturile suverane ale tarii, daca prin acest sacrificiu s-ar garanta neutralitatea Dunarii si mediat a tarii.
    Neputându-se însa obtine o asemenea comisie colectiva a Europei întregi, atunci d-sa nu admite nici un fel de comisie de riverani în care ar intra numai Austria, sau numai Rusia, sau numai ele amândoua.
    În asemenea caz comisia de riverani ar trebui sa primeasca o a treia putere moderatoare careia sa-i încredinteze chiar prezidentia. Dar în favorul unei comisii compuse astfel d-sa crede ca tara nu trebuie sa renunte la nici una din prerogativele suveranitatii sale.
    D. Carp crede ca Tractatul de la Berlin cuprinde o lacuna. Guvernul e asemenea de parere ca în privirea aplicarii regulamentelor nu se poate face nici o concesie ce ar atinge suveranitatea tarii, dar, în privirea dreptului de supravegheare, maniera de-a vedea a guvernului e foarte laxa .
     
    D. Maiorescu, sustinând proiectul de raspuns al minoritatii, dezvolta un program întreg de reorganizare conservatoare D. Lahovary e de opinie ca, de vreme ce Tractatul de la Berlin nu zice nimic despre aplicarea si supraveghearea aplicarii regulamentelor, ci numai despre facerea lor, pe care-o atribuie Comisiei Europene din Galati, reintram în dreptul comun al gintilor, conform caruia aplicarea se face de fiecare stat ca suveran pe malul sau si supraveghearea de tarile Europei cari au subsemnat tractatul.
    Din momentul ce aceasta supravegheare nu se face numai de o singura putere în mod separat si pentru un interes esclusiv, nu poate sa atinga nici drepturile , nici interesele noastre. Liberalii independenti (grupul Vernescu-ionescu ) cer de la guvern sa declare ca nu accepta nici supraveghearea navigatiunii din partea Europei.
    Aceste sânt ideile ce s-au ivit cu privire la cestiunea Dunarii în urma conflictului austro - român.
    Tot cu ocazia discutarii raspunsului d. Bratianu tine un discurs prin care declara ca n-a fost intentia sa de-a aduce prin mesaj o atingere Austriei.
    Aceste declaratii gasindu-se insuficiente în Viena, sânt urmate de scuzele formale ale d-lui Statescu, dupa cari incidentul se declara închis si relatiile se restabilesc. În urma acestora d. C.A. Rosetti si-a dat demisiunea din ministeriu.
    Mai avem de însemnat ca, spre sfârsitul anului, s-a deschis cursurile Facultatii de Teologie, înfiintate din initiativa episcopatului român si în favorul careia P.S.S. Ghenadie de Arges a facut o donatiune de 30 000 lei noi.
    II. STRAINATATEA
    Multe din cestiunile cari în strainatate au fost la ordinea zilei n-au disparut înca si începutul anului trecut e încarcat cu serii de evenimente ce nelinistesc pâna azi spiritul public.
    Pe la începutul anului si în vederea alegerilor pentru Reichsrat se accentueaza în Germania animozitatea publica în contra influentei economice si politice a evreilor, ceea ce da principelui de coroana al Germaniei ocazia de a se rosti, într-o întrunire a Institutului de invalizi, în contra miscarii antisemitice.
     
    D. Barthélemy de Saint Hilaire, ministru de esterne al Frantei, adreseaza puterilor o circulara prin care esplica întelesul protocolului no. 13 al Congresului de la Berlin si cere mijlocirea puterilor pentru înlesnirea negociatiunilor între Turcia si Grecia în privirea cesiunilor de teritoriu; adaoga însa ca puterile nu au de gând a dispune dupa voie-le de teritorii ce nu le apartin. Aceasta propunere de arbitraj e respinsa de catre Turcia ca atentând la suveranitatea Portii si Franta si-o retrage.
    Ghazi Muctar Pasa e numit comandant al trupelor de observatie din teritoriile ce sânt a se ceda. Poarta, amenintata de revolte grave în Siria, în Curdistan si în Albania, înclina a face rectificarile de granita fata cu Grecia si, sub presiunea puterilor, ea-si preschimba la 14 iunie ratificarile conventiei cari dadeau Greciei bucati mari din Epir si din Tesalia.
    De atunci încoace evacuarea s-au si realizat. În ianuarie dura înca razboiul dintre Peru si Chili. Lima, capitala Peru-ului, a fost ocupata în acea luna de trupele chiliene cari au ramas acolo pâna acum.
    Anglia era ocupata si înlauntru si înafara. Înlauntru cestiunea agrarie din Irlanda se manifesta prin esploziune de dinamita, prin greve, iar deputatul irlandez Parnell declara ca cea de întâi arestare va fi semnal pentru suspendarea generala a platii arenzilor (18 ian.) ceea ce s-a si împlinit de atunci încoace. Ministerul, gramadit de aceste neorânduieli, prepara doua biluri, unul de esercitiune pentru a putea restabili linistea în Irlanda, altul pentru a regula raporturile între proprietari si arendasi. Fiindca în Parlamentul englez nu exista închiderea discutiei deputatii irlandeji aveau de gând a vorbi în infinit în privirea proiectelor guvernului si a nu le lasa sa ajunga la vot. În fine în fevruarie d. Gladstone obtine un vot de 415 contra 65 ca bilul de constrângere sa se voteze imediat. La Cork în Irlanda se sparge o magazie de iarba de pusca, se descoper mine de dinamit sub localele diferitelor autoritati, fratele contelui Montemores, carele fusese asasinat în anul trecut, e asemenea asasinat; la 11 martie se întemniteaza 74 membri ai Ligei agrare.
    De atunci încoace turburarile dureaza într-una, desi un tribunal agrar instituit în Irlanda, în urma legei agrare, a îndeplinit cererile legitime ale arendasilor, spre marea nemultumire a proprietarilor.
    Guvernul a suprimat Liga, a pus pe sefii ei în închisoare, Liga femeilor a fost asemenea interzisa si Irlanda e pusa în stare de asediu. Cu toate acestea dezordinele si crimele urmeaza, arenzile nu se platesc, atacurile personale se înnoiesc.
     
    În Afganistan Abdur - rhaman , iesind în sfârsit învingator, a anuntat pe viceregele Indiilor ca o sa-l viziteze, ceea ce va contribui a-i întari tronul si bunele relatii cu Anglia.
    În Africa australa boerii, taranii olandeji colonizati, s-au opus cu arma în mâna anexiunii republicei Transval la monarhia engleza si au repurtat mai multe victorii stralucite; în momentul în care gen. Roberts a fost tramis sa-i combata, Anglia a intrat în tratari de pace cu ei, împinsa de opinia publica din Olanda si le-a conces deplina autonomie locala, pastrându-se însa suzeranitatea Angliei.
    Liber - cugetatorul d. Bradlaugh, refuzând a depune juramânt la intrarea în Camera Comunelor, a fost esclus. Reales de colegiul sau, i s-a refuzat intrarea în Parlament si cestiunea asteapta înca o solutiune.
    În Germania vederile economice si financiare ale princepelui - cancelar primeaza orice alte cestiuni. Înca la începutul anului cancelarul convocase un Consiliu economic (Volkswirthschaftsrath) spre a-l consulta în privirea masurilor de luat pentru ridicarea industriei si îmbunatatirea sortii lucratorilor. C-o fina ironie, cancelarul observa specialistilor din acest consiliu ca e silit sa-i consulte în acest chip, de vreme ce ei, nefiind nici advocati, nici profesori, nu pot ajunge în Parlament.
     
    E drept ca Germania nu a dat cancelarului sau o majoritate parlamentara favorabila vederilor sale. Dar el a gasit remediul în contra acestui neajuns facând pe împaratul - rege sa iscaleasca un rescript prin care aduce aminte ca actele guvernului prusian si ale celui imperial sunt libera emanatiune a vointei monarhului si ca, daca exista Constitutie si Parlament, acestea însile nu sânt pornite decât din libera vointa si din initiativa regelui: „Nu voi ca o coala de hârtie sa se puna între mine si poporul meu” a zis Frideric Wilhelm IV si tot acest dicton de traditie monarhica [î]l repeta Wilhelm Gloriosul. În urma energicului rescript imperial principele a avut ocazie de a se pronunta din nou asupra sistemului sau de organizare economica si a accentua interesul ce crede ca statul crestin e dator a-l avea pentru soarta lucratorilor.
     
    În sistemul pe care am a-l reprezenta, conform vointii împaratului, zise principele de Bismarck, mentin principiul ca numarul acelora cari n-au de purtat în stat decât sarcine trebuie sa fie cât se poate de redus. Je suis le Roi des gueux , au zis Frideric cel Mare; Frideric Wilhelm III a eliberat taranii si actualul rege se crede fericit ca la adânci - batrânete i-a fost dat sa inspire clasei celei mai slabe din stat, lucratorilor, încredere mai multa în puterea statului si în viitor...Chiar aceia care nu mai cred în revelatiunea crestinismului trebuie sa conceada ca morala lor, cu postulatele ei de iubire a aproapelui, de onoare s.a.m.d., la cari tin si ei, nu sânt decât ramasite fosile ale crestinismului, Credinta mea ca morala e o emanatiune a doctrinei revelatiunii, la care tine si împaratul, ma face sa-i dau o forma si în legislatiune.
    În Austria ministeriul Taafe se bucura în Parlament de-o majoritate compusa printr-un compromis dintre nationalitati si conservatori. În cabinet însusi sânt mai multi reprezentanti ai nationalitatilor, precum cehul Prazak , ministru de justitie, polonul Dunajewski la finante s.a.m.d. Înca în ianuarie cabinetul Taafe a anuntat o serie de proiecte pentru îmbunatatirea sortii populatiunilor rurale. Întâlnirea de la Gastein si vizita regelui italian la Viena au întarit relatiunile esterioare ale monarhiei. Introducerea serviciului militar obligatoriu în Bosnia si Hertegovina, provincii cari de nume stau sub suveranitatea Portii si a caror administrare timporara a luat-o asupra - si Austria, a dat ocazie Portii sa proteste în contra acestei masuri.
    În Bocche din Cataro muntenii slavi se opun din nou introducerii serviciului militar, de cari fusesera dispensati prin învoieli anterioare cu guvernul central.
    În Ungaria si tarile anexate au avut loc alegerile pentru Dieta, ale caror pregatiri s-au început însa cu mult înainte. Înca de prin iulie 1880 dr. Hodos si d. G. Barit adresasera o circulara a atitudinii lor. O a doua circulara s-a adresat de catre d-nii N. Popea si G.Barit în noiemvrie 1880, iar în martie 1881 un Comitet electoral central, constituit în Sibiu, a convocat o adunare generala a alegatorilor români din Transilvania în care fiece cerc electoral sa fie reprezentat prin doi delegati.
    Obiectul conferintei era: „stabilirea atitudinii alegatorilor români în fata alegerilor apropiate pentru Dieta”.
    La 30 aprilie au si început acea conferinta electorala, a care a luat parte si delegatii cercurilor electorale române din Banat si din Tara Ungureasca, pe lânga cei ardeleni. Rezolutia conferentei a fost ca românii din Ardeal sa observe ca pâna acum politica pasivitatii si sa se abtie de la alegeri, atitudine ce implica nerecunoasterea de jure a întregei legislatiuni unguresti de la 1866 (de la dualism) încoace.
    Românii din cercurile ungurene si banatene sa ia însa parte la alegeri, accentuând în Dieta atitudinea ardelenilor.
    În ajunul alegerilor (prin iunie) doi membri ai episcopatului român, mitropolitul gr[eco]- or[todox] al Ardealului si episcopul gr[eco]- cat[olic ] din Gherla fac — sub presiunea guvernului din Pesta se vede — circulare catre preoti si credinciosii lor, îndemnându-i sa ia parte la alegeri. Episcopul din Gherla le recomanda chiar pe candidatii guvernamentali.
    În definitiv nationalitatile sânt batute în alegeri, caci tocmai partidul guvernamental e cel care e ales în cercurile electorale ale lor, pe când stânga, partidul uniunii personale si a politicei dezlipirii de Austria, se alege în cercurile curat maghiare.
    În octomvrie se aduna Congresul bisericii române din Sibiu si are, între altele, de obiect înfiintarea a înca doua episcopii. În Congres, d. Parteniu Cosma face o propunere în favorul retiparirii cu litere a cartilor rituale în întelegere cu episcopatul din România si cu mitropolitul din Bucovina. În Bucovina partidul national dispune de 2/ 3 a Dietei provinciale. În gimnaziul de la Suceava se introduce limba româna ca limba de propunere în clasa paralela si consistoriul îndeamna prin circulara pe parintii români de-a se folosi de aceasta ocazie si de-a popula c-un numar suficient de elevi clasa paralela.
    În Serbia vine, prin influenta austriaca, un cabinet care-si plasmuieste o majoritate docila , care voteaza jonctiunile cailor ferate cu Austria si tractatul de comert.
    În Bulgaria anul începe cu ministerul liberal. Aceasta declara puterilor ca crearea drumului de fier Rusciuc-Varna e o sarcina prea grea pentru Bulgaria si ca nu dispune de fonduri pentru a darâma cetatile de pe Dunare, conform Tractatului de la Berlin.
    Ministeriul se mai plânge, în fevruarie, în contra imigratiunii prea numeroase din Macedonia. În aprilie printul Alexandru (Battenberg) adreseaza o proclamatiune poporului bulgar prin care-i impune conditii constitutionale pentru ramânerea sa mai departe pe tron.
     
    Prin alegeri, iesite cu totul în senzul guvernului dar dupa energice presiuni, s-a consumat o lovitura de stat analoga cu cea de la noi de la 2 mai 1864.
    O seama de români din tinuturile locuite de ei în Bulgaria, atinsi de închiderea scoalelor si bisericilor române, reclama la regele Italiei, la al României, la d. Gambetta si la papa în contra actului arbitrar al închiderii institutelor lor de cultura.
    În Rusia, de la începutul anului înca, printul Gorciacof se retrage de la conducerea afacerilor esterioare. Atentatul odios de la 13 martie provoaca indignarea lumii civilizate si strigate salbatice de bucurie din partea nihilistilor si a sectelor radicale înrudite.
     
    Tarul Alexandru III se suie pe tron, amenintat pururea si pâna azi, ca si parintele sau. Procesul în contra asasinilor Rysakoff , Seliabov , Perovscaia s.a. se sfârsi la 7 aprilie cu sapte condamnari la moarte. La 15 aprilie 5 din condamnati sunt spânzurati în piata publica, iar Iessyi Helfmann , însarcinata fiind, i se reduce dupa facere pedeapsa la munca silnica pe timp nedeterminat .
    Imparatul se retrage la Gacina, unde se iau cele mai minutioase precautiuni în contra vizitatorilor . El traieste rau cu doi din unchii lui si cu un var pe cari faima publica [î]i acuza de coniventa la comploturi.
    În mai încep în Rusia de sud rascoalele în contra evreilor, urmate de masuri administrative pentru departarea lor din sate. Loris Melicof demisioneaza si generalul Ignatief devine ministru de interne. Prin ucaz imperial s-a anexat teritoriul turcmenilor tekinti .
    În noiemvrie se face din nou un atentat asupra prefectului de politie Cerevin si se descoperi un complot din cele mai fabuloase.
    Un balon cu bombe esplozive era sa fie lasat deasupra Gacinei pentru a arunca castelul în aer. În decemvrie procesul Mrovinski dovedi ca coruptiunea se afla pâna si în cele mai nalte sfere de încredere.
    În iunie se constata ca finantele Rusiei prezinta un deficit de 125 milioane ruble. Politica esterioara a Rusiei îsi urmeaza însa cursul necontenit înainte.
    În fevruarie marchizul Tzeng iscali la Petersburg un tractat de pace cu Rusia, în virtutea caruia China va plati 9 milioane de ruble si cedeaza Rusiei o bucata de teritoriu în Ili apusean ; Rusia are dreptul de-a avea în China consulate numeroase; poate avea negot nevamuit cu mongolii .
    Razboiul cu turcmenii tekinti s-a început înca din anul 1879, când generalul Lomakin fu biruit, cu cei 4 000 de soldati, înaintea întariturilor de la Ghiok-tepe . Dar rusii durara un drum de fier prin stepa .
    Douazeci de mile departe de lacul Caspic aparu Scobelef înaintea întariturilor tekintilor .
    La 4 ianuarie se facu o paralela, la 7 si 8 o a doua; în fine la 24 asalt general si luarea întariturilor. " Totul a trecut sub sabie" telegrafie Scobelef . Acum obiectivul cuceririlor asiatice e cetatea Merv , numita regina lumii. Întrevederea de la Danzig a avut de obiect de a asigura pe împaratul Germaniei ca Alexandru III nu încurajeaza panslavismul si ca Rusia va urmari o politica generala conservatoare.
    În Italia afacerea Tunisului a facut mult sânge rau. Expeditia franceza a adus dupa sine demisia cabinetului Cairoli, care s-a gasit ca n-a fost destul de energic în afacerea asta, precum si demisia gen. Cialdini , ambasador al Italiei la Paris. D. Depretis a constituit un ministeriu nou, cu d. Mancini la Esterne. Dezordini tumultuoase pentru cestiunea Tunisului , atacarea legii garantiei papei din partea radicalilor , dezordini la transportarea corpului lui Piu IX si în fine largirea dreptului electoral si reducerea cenzului sunt evenimentele care-si disputa interesul zilei în Italia. Cauzele întâlnirii regelui cu împaratul Franz Iosif nu sânt tocmai cunoscute, dar urmarile sânt în defavorul României în cestiunea Dunarii.
    Serviciul funebru tinut în Panteon spre reamintirea anului al patrulea de la moartea lui Victor Emanuil are o însemnatate esceptionala prin participarea tuturor partidelor. Serbarea ia un înteles demonstrativ fata cu stirea ca Germania ar fi invitând puterile sa intervina în favorul restabilirii puterii lumesti a papei.
    În Franta multa sfara si mici rezultate. Scrutinul pe liste patronat de d. Gambetta n-a patruns. Evenimentul cel mai însemnat e ca d. Gambetta, dictatorul pe scaunul prezidential al Adunarii, a fost în fine silit de împrejurari sa primeasca prezidentia Consiliului de Ministri. Marele ministeriu, asteptat cu atâta nerabdare, s-a dovedit însa un cabinet compus din amici si oameni credinciosi ai tribunului , fara vro alta însemnatate.
    Expeditia tuniziana a dat loc la un scandalos proces de calomnie înaintea juratilor cari au achitat pe Rochefort.
    În Spania ministerul Canovas del Castillo au facut loc unui cabinet Sagasta si Martinez Campos . S-a votat o conversiune a datoriei publice. Regele Alfons s-a întâlnit cu regele Don Luiz de Portugalia. În Portugalia a venit ministerul conservator de Fontés .
    În Statele Unite prezidentul James Garfield a cazut victima unui asasin , anume Guiteau , despre care nu se poate sti daca cauze politice sau dezordine intelectuale l-au împins la aceasta crima.
     
    [1, 3 ianuarie 1882]
  25. vesperala

    Eminescu urmărit

    By vesperala,

    Baronul Ernst von Mayr, ambasadorul Austro-Ungariei la Bucuresti il insarcinase pe F. Lauchman cu urmărirea lui Eminescu. Nota este către ministrul Casei imperiale şi ministrul de externe din Viena. Se raporta:
     
     
     
     
    Inalt prea cinstite Conte,
     
    "Societatea Carpatilor" a tinut pe 4 iunie o sedinta publica, precedata de o consfatuire secreta.
     
    Referitor la aceasta am primit de la o sursa de incredere urmatoarele date: subiectul consfatuirii a fost situatia politica.
     
    S-a cazut de acord asupra continuarii luptei impotriva Monarhiei Austro-Ungare, totusi nu in spiritul unei "Romania iridenta". Membrilor li s-a recomandat cea mai mare prevedere.
     
    Eminescu, redactorul sef al ziarului "Timpul" a facut propunerea ca studentii transilvaneni de natiune romana, care umbla pe la scolile de aici pentru invatatura, sa li se incredinteze pe timpul vacantei lor acasa ca sa lucreze pentru pregatirea publicului in favoarea unei Dacii Mari.
     
    Redactorul adjunct Sacareanu de la "Romania Libera" a dat citire mai multor scrisori trimise lui din Transilvania care aratau ca romanii de acolo ii asteapta pe fratii lor cu bratele deschise.
     
    O scrisoare trimisa de Badescu, inspector scolar din Neamt, catre un jurnalist pe nume Miron spune ca situatia din jurul Nasaudului este favorabila.
     
    Primiti Excelenta expresia profundului meu respect.
     
    Bucuresti, 7 iunie 1882
     
    Baron von Mayr
     
    Despre o consfatuire secreta a "Societatii Carpatilor"
     
    (nota in baza paginii 1: Excelentei Sale Domnului Conte Kalnoky; Biroul de Informatii)
     
    (Arhivele St. Buc., Colectia xerografii Austria, pach. CCXXVI/1, f.189-192, Haus - Hof - und Staatsarchiv Wien, Informationsburo, I.B.- Akten, K.159)
×
×
  • Create New...