NU ÎNVINS!
Acrostih
Lungi şiruri nesfârşite-n spaţii
Eterne clipe de visare unde sunt?
Oare s-au pierdut în vaste constelaţii?
Nu le voi găsi tot pe Pământ?
Torn în forme nedecise, evazive,
Elocvente fantezii ne demonstrate,
Măsurându-mi gânduri corosive
Încerc să fie cât mai conturate.
Hula durerilor puţin mă impresionează
Activă inima se luptă să nu cadă,
Iar valurile negre cu mine dansează
Lacome, cerându-mă drept pradă.
Decembrie 1965 Baia de
UNDE SUNT?
Câte vise împreună am ţesut,
Călătorind cu visul pe Pământ?
Câte clipe sublime au trecut
La ora asta unde sunt?
Câte mărunţişuri am discutat?
Te credeam pur şi simplu pe cuvânt,
Dar multe, multe s-au spulberat
La ora asta unde sunt?
Câte şoapte secrete ţi-am spus
Şi toate-s spulberate-n vânt.
Câte omagii înalte ţi-am adus
La ora asta unde sunt?
Câte imaginare căi întrevedeam
Şi câte ode şi poeme îţi făceam în gând
Dar toate speranţele ce
VIGOARE
Cu vârful spânzurat de nori
Înfruntând nori de furtună
Privind galeş nopţile cu lună
Din inimă-i se nasc vâltori.
În noapte tulnicul voios răsună
Săpând în inimă adânci fiori
În sat şi fete şi feciori
Sunt cuprinşi de voie bună
Rămânând în mijlocul naturii
Un enorm terestru uriaş
Îl atacă valurile furtunii,
Dar el nu se retrage laş
Şi din adâncurile Genunii
El o întâmpină trufaş.
Baia de Arieş 1963
PETALE DE TRANDAFIR.
Mă uit la-mprăştiatele petale
Ale trandafirului, cândva o floare,
Care a fost în mâinile tale
Privindu-le, continuă să mă-nfioare.
Mă gândesc cu câtă fină gingăşie
Le-ai sărutat, rupându-le uşor,
Strecurându-le în hârtie
Ca ele să-mi aducă al tău dor.
Când plicul l-am deschis cu grijă
M-a cucerit al rozelor miros,
Se pare că a fost surpriză
Şi le-am privit aşa sfios.
Dă-mi voie iarăşi să mă-nfior
La gândul că în suflet te doresc,
Şi-
IPOSTAZE
Ridic privirea, am în faţă,
Chipul tău
Păcat, că amândoi în viaţă
Nu vom fi mereu
Mă uit spre cer, e clar, senin
Şi plin de stele
M-aş bucura ca un copil
De-ai fi prin ele
Merg pe stradă. Sunt atent
Altfel însă par
Mai mult ca un om absent
Cu un surâs amar.
„Singura cetate ce nu poate fi cucerită cu sila,
este sufletul omului”
Nicolae Iorga
MI-AR PLACE
Îmi place nespus să te privesc
Statuie înfiptă pe al inimii piedestal
Să te ador? Eu însă aş vrea să te iubesc
Îmi eşti aproape dar, rămâi ideal.
Îmi place părul să-ţi răvăşesc
Şi să-l transform în constelaţii
Aş vrea inimile să le unesc
Şi apoi să ne avântăm în spaţii.
Fălticeni August 1964
UNEORI. . .
Buzele încă îmi ard
Doar amintirea ţi-o păstrez
Când uneori pe gânduri cad,
Pe tine iarăşi te visez.
Da, te păstrez în amintire
Intactă, chiar şi parţial,
Când în vreo clipă de gândire
Zbor în neant, spre ireal.
Fălticeni 1964
MÂINE . . .
Mâine ne vom da uitării
Fără remuşcări
Alungarea depărtării
Îndemna-va la visări
Găsi-vom poate adăpost
Fiecare pentru sine
Dorinţa vie care-a fost
Iluzii doar senine?
Arzânde doruri vor mai fi
Esenţa lor pribeagă
Lucidă pentru a trăi
Rezistentă şi întreagă.
Existenţa mea, departe totuşi,
Ideală va rămâne,
Neştiută printre lotuşi
Căutându-te pe tine.
Arcuri largi de sentimente,
Pur şi simplu întâmplări,
Trăi-vor de tine dependente
IARNĂ . . .
În noapte luna de pe cer
Ne priveşte cu răceală,
E frig, zăpadă şi mult ger
Dar sunt cuprins de o căldură,
Cum să spun? Aproape ireală.
Dar fiindcă sângele în vene
A prins un puls, accelerat,
Îmi bag capul între perne
Şi mă las de somn furat.
Viselor veniţi la mine
Să mă-nconjuraţi când dorm,
Chipul ce mi-e drag cu mine
Să-mi fie tovarăş de somn
DISPARIŢIE
Unde sunt cuvintele frumoase
Dar unde eşti să ţi le ofer?
Relaţiile noastre foarte serioase
Uneori mă lasă mai stingher.
Am să ţes în jurul tău regrete
Le voi împleti cu salbe de dureri,
De buzele tale îmi e atât de sete
Dar unde eşti să mi le oferi?
Visătoare clipe, în tăcere trec
Timpul, tot mai monoton se scurge,
Doar în natură pot să-mi reculeg
Liniştea ce printre ierburi fuge.
Lăsaţi-mă în plină singurătate!
Trist n-o să mă vedeţi, doar gân
ÎNCĂ MAI VISEZ
Am visat de când mă ştiu
Iată mai visez şi-acum
Versuri simplu ca să scriu
Cu ele să merg la drum
Astfel am găsit în viaţă
Lucruri multe şi frumoase
Care au ieşit în faţă
Dintre multe rele scoase.
Azi visez mai mulţi nepoţi
Care să-mi zică bunicul
Asta vă doresc la toţi
Şi apoi vină şi sfârşitul.
24 martie 2000
Vrednic amator de cultură
Domnul Mihai LEONTE este un exemplar membrul al Asociaţiei Amatorilor de Cultură şi Ştiinţă din România (înfiinţată în anul 1945). Aceasta pentru că, deşi de profesie maistru miner, cu îndelungată activitate în munca direct productivă, dânsul s-a dovedit a fi şi un neobosit autodidact, îmbogăţindu-şi necontenit sipetul cunoştinţelor din varii domenii: istorie, literatură, filatelie, numismatică, fotografie…
Mă voi opri o clipă doar asupra celor trei plachete de
URĂRI ANTICIPATE
Când ceasul va bate aspru-n noapte
Trezind spirite, prelungind clipe,
Ascultă văzduhul, ale lui şoapte
Încunună-te toată-n tulipe,
Vei fi frumoasă cu roşu carmin,
Înfăşurată în astfel de culoare,
Chipul îţi va fi şi mai senin,
Luând valenţe mult superioare.
Când în mari saloane de baluri
Se va aşterne supremă tăcerea,
Mă voi plimba sub a norilor voaluri
Aşteptând a noului an Învierea.
Îmbătat de aerul de sărbătoare
Care va pluti în jurul m
VOR FACE-O EI.
Zeii se vor răzbuna
Din ceruri liniştite,
Totul se va spulbera,
Clipe fericite.
Inima-mi va bate tare,
Tunând dezlănţuită
Mai rezistă oare
Sau e obosită?
Creierul în mari probleme
Se va încurca,
În epigrame şi catrene
Se va scufunda.
Sufletul ce-i însăşi viaţa
Va fi mai naiv,
La deşteptare dimineaţa
Va fi mai pasiv.
Ochii ce privesc o dată
Chipul zvelt al tău,
Cu zâmbire-nseninată
Va zâmbi şi ochiul meu.
Buzele
NIHIL NOVE.
Nimic nou. Nici vechituri nu-mi scrii,
De ce să te mai oboseşti zadarnic,
În orele nopţii de toamnă târzii,
Adormi în pace. Să nu-mi scrii.
Totu-i vechi. Doar din supreme reverii
Adună-ţi amintiri cu gândul harnic,
Căci ştiu precis, n-o să revii
Rugându-te; nici să nu-mi scrii.
Nimic adevărat. Pustiu ca în prerii
Un gând mă-nconjură amarnic
De te-aş chema ştiu: n-o să vii.
De aceea e mai bine să nu-mi scrii.
Nu studia nimic. Catrene parodii
Nic
RIDENS MORIAR
Chiar de va trebui să plâng
Nu cred ca voi putea s-o fac
Mă va stăpâni un tainic gând
Şi cred, va trebui să tac.
Mormântul rece, nicidecum
Nu mă va face să mă sperii
Aş vrea să merg pe acelaşi drum,
Prin Infern cu Dante Alighieri.
Nu. Nu-mi trebuie mie paradis
Tărâm incert de false plăsmuiri
În care mă voi pierde, am zis,
Să-mi fac tot felul de închipuiri.
Când va trebui să cobor în criptă
Tu, să-mi stai aproape lângă sicriu
Să nu te laşi d
CONTEMPLAŢIE
Tu m-ai făcut ca printre aştri
Să-mi fie locuinţa,
Cu farmecul ochilor albaştri
Să-mi alin dorinţa.
Tu m-ai făcut să uit de toate
De griji şi de necazuri,
Să am clipe fericite
În cele mai diverse cazuri.
Tu eşti însăşi natura
Şi de la tine viaţa eu o cer
Dă-mi-o pentru totdeauna
Şi altceva n-o să prefer.
Tu eşti Soarele, Lumina
Spre care tind ca să revin
Întinde-mi o clipă mâna
Pentru a nu mai fi străin.
Eu sunt izvorul mic
Sub stâ
LĂSAŢI-MĂ !
Nu mă căutaţi în sonore ipostaze
Nici pe culmea înaltelor gândiri
Nu mă pierd niciodată în miraje,
Doar câteodată în roze amintiri.
Nu aruncaţi spre mine violete raze,
Nici acele duioase, gingaşe priviri
Ce mi le-aţi da ca false suveniri.
Chiar fără ele încă multe se durează.
Deci, lăsaţi-mă să fiu cum sunt
Simplu în gândire, inimă şi port
Rămânând cu capul totuşi pe pământ.
Şi-ntotdeauna optimism am să export
Chiar şi dincolo de mormânt,
Vei r
O NOTĂ DE EGOISM
Iradiind speranţe doar visate,
Jocuri de stele ce dansează uşor
Aducând lumină în al inimii pridvor,
Un mare nesecat de viaţă izvor,
Fără gânduri de moarte.
Lasă-mi gândul să alerge vioi
Spre constelaţii, sisteme vecine,
În univers nimeni nu fie ca mine
S-adun meteoriţi şi pulberi fine.
Podoabe pentru voi!
Coborând din înălţimile astrale,
Din Lebăda şi până la Steaua Polară,
Îmi voi găsi o situaţie mai clară
Căutând în adâncuri calea nor
CARE-I MINUNEA?
Caut minunile în plante
Sau poate în inima ta.
Lumina pe piscurile înalte,
Minune este însăşi realitatea.
Minune este şi când tac
În faţa unei persoane feminine
Şi nu ştiu ce să mai fac?
Ne mai ştiind ce e cu mine. . .
Minune când privesc la stele,
Visând la aventuri astrale,
Văzându-te pe tine printre ele,
Conturându-te în linii ireale.
Dar nu-i minune când eşti
Lângă mine visată închipuire,
Îmi pari frumoasă ca-n poveşti
Şi sunt plin
NU VREAU!
Nu mă desfăt în veselia tuturor
Ce are a face?
Mie îmi place crângul foşnitor
Scufundat în pace.
Nu mă atrage jazzul, muzica modernă
Ci triluri de privighetori.
Orchestrele ce fac o gălăgie infernă
Acestea nu-mi produc fiori.
Nu caut să-mi astâmpăr setea
Cu bere de la gheaţă.
Mai bună-i apa de izvor
Mai plină-i de viaţă.
Nu vreau jeleuri aromate
Ci zmeură şi fragi.
Dau mai multă sănătate.
Nu vreau! Ce poţi să-mi faci?
Tur
MI-AR PLACE
Îmi place nespus să te privesc
Statuie înfiptă pe al inimii piedestal
Să te ador? Eu însă aş vrea să te iubesc
Îmi eşti aproape dar, rămâi ideal.
Îmi place părul să-ţi răvăşesc
Şi să-l transform în constelaţii
Aş vrea inimile să le unesc
Şi apoi să ne avântăm în spaţii.
Fălticeni August 1964
ÎNDEPĂRTEAZĂ-TE!
Nu mai reveni! Tăcerea îndelungă
Şi gândurile tale absolute, reci
M-au înveninat ca să-mi ajungă
De-acu-nainte secole întregi.
Iubeam în tine surâsul, tinereţea,
Expansivitatea prea copilărească
Nevinovăţia falsă îmbinată cu supleţea,
Oricine era îndemnat să te iubească.
Dispari, imaginea frumos creată
De mult, din suflet tu mi-ai dispărut,
Din inimă fiindu-mi dislocată,
Definitiv de tine eu m-am rupt.
A reveni în sufletu-mi la loc,
Păşind
STABILITATE
Mă joc. Cuvinte indirecte
Arunc oricui. În serios, în glumă
Purtarea mea n-o ştiu de bună
Nici versurile cum sună,
Concrete.
M-astâmpăr. Oare, crezi?
Că jocul ăsta-l voi sfârşi
Şi că-ndrăgostit n-aş fi
De tine poţi s-o ştii
Şi poţi să crezi.
N-am terminat. Abia încep
Să simt pulsaţia vieţii,
Să măsor seninul dimineţii,
În înflorirea tinereţii
Dar nu pricep.
De ce tu rămâi mai gânditoare
Privind în ochii mei adânc?
Vezi lacrimi, dar
RELATIVITATE
Pornind din punctul cel mai mic,
Din apa mării ridicând talazuri,
Te superi din totul, zâmbind la nimic
Produci reacţii, bucurii şi uneori necazuri.
Urcând pe culmi deasupra tuturor
Relativă-ţi este stăpânirea absolută,
Scrutezi o clipă zarea şi vezi în viitor
Şi cuprinsă de sfială, tu rămâi tăcută.
Când eşti la înălţimea care sunt şi eu
Pieptul îţi pulsează în ritm vioi.
Îmi spui, sunt fericită şi mereu
Fericiţi aş vrea să fim amândoi.
Dar taci
