vesperala

Welcome Guest ( Log In | Register )

3 Pages V   1 2 3 >  
Reply to this topicStart new topic
> Întâmplări din viață, Diferite situații prin care am trecut.

danco
post Sep 2 2008, 07:03 PM
Post #1


StarGazer
Group Icon
******

Group: Stars
Posts: 4,322
Joined: 2-March 08
From: arad
Member No.: 115



Cum m-am trezit în mijlocul cimitirului soldaților sovietici din Câmpulung Moldovenesc


Prin ianuarie 1982, un prieten foarte bun de-al meu pleca cu clasa(scoala) la Câmpulung Moldovenesc în excursie. Cum nu se adunase numărul total de elevi, au fost acceptați și alți copii, prieteni cu cei care plecau...așa am ajuns să merg cu ei. Bunica mea, Dumnezeu s-o ierte, îmi tot îndesa un fel de palton în valiză, pe care eu îl scoteam apoi pe sest și până la urmă l-am ascuns cu complicitatea bunicului care mi-a aruncat în treacăt : " - Dacă îngheți să nu plângi..." Să îngheț ? La vârsta aia ? Doamne, ei nu stiau că eu mă credeam nemuritor... rolleyes.gif
În fine... Am plecat cu trenul. Cu noi nu era decât un profesor, dirigintele clasei prietenului meu. Acesta a început programul său de încălzire specific (normal, cum voi afla mai târziu), al corpului prin..vodca. După câteva ore bune de mers, timp în care am stat cand pe hol, cand în compartiment, unde trebuie să recunosc, cred că eram vreo 10...dirigintele spune așa deodată :
- Băi, să fiți cu ochi pe ăla nou ce a venit cu noi că nu știu cine e și dacă îl pierd eu răspund.
Ăla nou fiind eu și...stăteam chiar lângă el în compartiment, chiar bine înghesuiți... În compartiment râsete, chicote... Tipul nu a priceput ce se întâmplă și mai zice :
- Nu vă prostiți măi...mergeți de-l chemați înăuntru să nu se piardă pe undeva...
Binențeles, credea că sunt undeva afară pe hol și că mi-ar fi rușine să stau cu ei... După un alt cor de râsete, se prinde și dirigintele cine și unde sunt și mă blagoslovește cu un : " Aici ești drace ? "
Spre surpriza noastră, la Câmpulung era mai cald decît la Arad. Era zăpadă pe jos, dar cam un strat de vreo două degete, nu mai mult. Ne-am cazat la un fel de cabană cu două etaje, în apropiere de ceva hotel sau motel..așa ceva.
A fost super. Distracție fără program. Nu aveam decăt ora de fixă de masă, în rest ...freedom!!! prin asta înțelegeam discoteca de la hotel( sau ce-o fi fost), flirt cu fetele dintr-o cabană vecină flirt.gif și bătăi feroce cu perne prin cabană, de zburau fulgii din perne și pe ușa de la intrare și pe geamurile din camere. emo-ha.gif ...
Ne făcusem prieteni. Într-o vineri seara, un grup pleca ..parcă la București, nu mai știu sigur, dar știu că ne hotărâsem să-i conducem la gară..adică eu. prietenul meu și încă un amic. Cei care plecau avuseră tren în jurul orei 23... Când veni oră să îi conducem, o criză conjugală allwrong.gif între prietenul meu și noua lui iubită, puse capăt speranței acestuia de a ne însoții la gară. Am rămas eu și cu celălalt prieten să îi conducem... de unde.. cand a venit momentul am rămas singur. Ok, nicio problemă. Cunoșteam drumul, mai ales ca se tot vorbea de o scurtătură pe drumul de întoarcere. Aveam să o descopăr viannen_95.gif
Trenul avuse întârziere aproape jumătate de oră. Până la urmă s-au îmbarcat..strângeri de mână, promisiuni de scrisori (eeee..unde erau mobilele de acum, messenger-ul... ).
Și pornesc înapoi. Mă duc pe drumul cunoscut cănd, așa cum mă hotărâsem, o iau pe acolo pe unde se spunea că ar fi scurtătura.
Era o noapte destul de senină. Bătea vântul și zdrențe de nori goneau acoperind pentru scurt timp lumina albăstruie a lunii. Copacii golași, foșneau din crengi cănd treceam pe lângă ei de parcă prinseră viață și doreau cu ardoare să mă înhațe. Mărisem pasul. Nuuu..nu de frică...mi se făcuse frig pinocchio.gif La un moment dat m-am trezit într-un loc liber, ca un teren de fotbal. Mi-am tăiat drum prin mijloc, departe de copacii ce mărgineau locul. Și prinserăm curaj... Hop..am sărit peste un pietroi din cale..apoi, dupa câțiva metri, hop, peste al pietroi... și hop peste altul.... și mă opresc. Ce naiba, zic puțin confuz. Cine naiba a pus pietroaiele astea din câmp așa la distanțe cam egale unele de altele... ce aiureală... Și dau ochii roată. La naiba. Câmpul era plin de asemenea pietroaie dispuse simetric, după cum imi dădusem seama. Și ma aplec deasupra unei pietre. Scria pe rusește și dacă nu mă înșel era și secera și ciocanul sculptat în piatră, dar nu mai sunt sigur... Atunci am realizat că sunt într-un cimitir al soldaților sovietici. rip_1.gif
Dintr-o dată mi-am dat seama că, copacii râdeau de mine, iar vântul mătura mai abitir praful zăpezii ridicându-l în vârtejuri în jurul meu. Nori păreau mai mulți și întunericul mai de nepătruns. O singură certitudine aveam..că o mână scheletică mă va apuca de gleznă dintr-o clipă în alta. emo-crazy.gif Pur și simplu îi vedeam pe..eroi că vor să iasă...Am făcut un pas mai departe cu o sforțare enormă..apoi încă unul și încă unul... și dintr-o dată copacii mi s-au părut mult mai prietenoși zburghind-o la fugă către ei... și nu m-am mai oprit până la cabană. Afară erau cred -5 grade, dar eu eram leorcă de transpirație. Ce disco, ce flirt..direct în cameră...doar că acolo nu era nimeni. amici mei nu se întorseseră. Am ieșit din nou afară căutând cu disperare un amic emo-imao.gif
Binențeles că n-am spus la nimeni, dar așa, în treacăt m-am interest ce e cu scurtătura de care se vorbea atat... Scurtătura era, doar că eu gresisem drumul și în loc să tin cărarea....am luat țintirimul....
Cam așa pății în excursia asta, cu toate că, una peste alta, a fost o aventură frumoasă.
Cu respect al vostru, Danco mousquetaire.gif


User's Signature

Singura prietenie de preț este cea care s-a născut fără motiv (Arthur von Shendel)
Go to the top of the page
PM
+ Quote Post

danco
post Sep 3 2008, 05:51 PM
Post #2


StarGazer
Group Icon
******

Group: Stars
Posts: 4,322
Joined: 2-March 08
From: arad
Member No.: 115



Accidentul de mașină din vara lui '80

Dragii mei, am să vă schițez acum un moment mai puțin plăcut din viața mea și a familiei mele, din fericire sfărșit cu bine, dacă se poate spune asta.
Prin vara anului 1980, tatăl meu obținuse permisul auto ( îl obținuse pe bune, în ciuda a ceea ce a urmat). În acea vară, matușa mea, Nela, verisorul meu Iulian și sora mea Mala, plecau la Geogaiu Băi în vacanță. Ca să nu parcurgă drumul cu trenul, familia mea luase hotărârea de a îi duce cu mașina, doar acum aveam sofer în familie. Eu, vă spun sincer, sunt un mare pasionat de călătorii cu auto, nu pot conduce din alte motive, dar îmi place să mă plimb cu mașina și mi-a plăcut din-todeauna. Când am auzit de acest drum...nu am vrut să merg. Nu mai stiu exact motive, dar nici în ruptul capului nu am vrut să merg. Toată lumea era mirată pe mine. Cum să nu vreau eu să plec cu mașina, mai ales că era vorba de un drum mai lung și ..era o excursie totuși. Ei bine nu am vrut. M-a certat maică-mea că nu vreau să ies, mătușa care mi-a spus : "- Vino măi, nu ști ce pierzi"..și câtă dreptate avea să aibă huh.gif Eram de neînduplecat... Nu merg și gata ! era cuvântul meu de ordine. Atunci a intervenit " artileria grea", bunicul meu, care, Dumnezeu să-l ierte, era( și este) cel pe care îl iubeam total și nespus.
- Du-te și tu..mai vezi una alta, are să-ți placă, mi-a spus simplu.
Pentru mine asta a fost lege atunci. Ok. Mergeam și eu. Binențeles locul din față de lângă sofer era al meu, necondiționat...de obicei..de data asta maică-mea mi-a făcut vânt în spate.
- Stai acolo că-i drum lung, îmi zice fără drept de replică.
Oh, să vă spun, aveam un Fort Taunus 1,8 din acela cu două uși, coupe parcă îi spune..
Ok am intrat în spate. De la stânga la dreapta stăteam : soră-mea, eu, Iulian și mătușa(care era plinuță bine).
Drum bun... bla ,bla ,bla... și am plecat.
Trebuie să recunosc că drumul m-a prins. Eram din nou plin de voie bună.
Acum vă rog să-mi da-ți voie să vă povestesc exact ceea ce s-a întâmplat în mașină, ceea ce țin minte și acum foarte clar.
Mașina începu să valseze pe drum... Mergea așa...ca și cum se joacă un sofer în glumă. Cum aveam radio în mașină l-am întrebat pe taică-meu :
- Dansezi cu mașina ? O spusesem în spirit de glumă convins că asta și făcea căci drumul era puțin circulat.
Aici a intervenit maică-mea care se uita la taică-meu cu o mină pe care o cunoșteam doar din cazurile cu probleme.
- Ce ai Nelu, ți-e rău ? îl întreabă ea cu o voce prea sinceră pentru atmosfera din mașină și pe care eu, ușor aplecat inainte am auzit-o.(Spuse asta caci taică-meu era alb ca varul la față, dupa cum observase la el și la cee ce se întâmpla)
De aici m-i s-a rupt filmul... Stiu că au urmat clipe haotice de scuturături groznice, scrășnet de tablă lovituri din toate părțile, ceva complet necontrolabil. Imaginea pe care o țin minte din acele clipe a fost exact ca și cum m-aș uita la un televizor unde nu este program și doar puricii aceia... atât.
Când eu m-am trezit, eram scos afară de un domn, care vorbea ceva ce nu înțelegeam. Ulterior am aflat că, prima mașină oprita langă noi a fost a unei familii de olandezi care ne-au dat primul ajutor.
După ce m-a scos, știu că m-am întins pe iarbă căci mă simțeam foarte obosit. Doar pe mătușă o vedeam langă mine, apoi pe sor-mea și pe verișoru Iulian.
Fără să realizez mai nimic, locul se umpluse de lume, mașini, miliție, salvări... ( au fost patru mașini de miliție și trei ambulanțe). Maică-mea a apărut de undeva. Avea genunchiul deschis..adică..deschis... Încerca să meargă spre sor-mea care plângea și spunea că o doare mâna ( avea fractură de umăr), dar niște doctori , cu foarte mare amabilitate au oprit-o și au urcat-o pe targă, ducând-o spre o salvare care a plecat imediat.
Eu, parcă eram un spectator ... Nu mă durea nimic...Aveam doar un obraz plin de sânge, dar nu mă durea. La spital plecaseră maică-mea, taică-meu și soră-mea. Eu, cu matușa și verișorul rămasem acolo ne fiind grav.
Începuse bâlciul apoi. Miliția nu știa exact cine a condus..au crezut că mătușa.. Țin minte că un tip a întrebat pe un milițian : " câți au murit ?".. ce încurajator moment a fost... Mașina s-a rupt în două, adică era deschisă ca o conservă, căci pe acolo m-a scos omul acela... era..nu mai era nimic în fața mea în locul unde era scunul de langă sofer.
Urmările au fost : tatăl meu lovit tare la cap plecase pe șosea fără țintă, nu stia nimic, nu stia cine e , ce s-a întâmplat..l-au adus niste oameni la salvare căci o luase de nebun pe drum săngerand de la cap. Maică-mea avea genunchi deschis, comoție cerebrală, mandibulă ruptă și încă câteva fracturi la brațe, căci, deși blocată, în urma impactului ușa se deschise și maică-mea a fost proiectă afara, dar undeva pe campul din jur, medici i-au scos pământ și din nas, gură, urechi... Soră-mea doar fractură de umăr și luxație la piciorul stâng... Eu doar vânătăi și o tăietură lunga pe obraz, verisorul doar contuzii minore, iar mătușa contuzi mai urăte pe toată parte dreaptă... am aflat mai apoi, că, în clipa premergătoare accidentului, dandu-și seama ce va urma, s-a aruncat peste noi, peste vărul meu și peste mine și fiind mai plinuță ne-a ocrotit destul de bine încasând ea socul.
Am scăpat toți cu viață până la urmă. Maică-mea a fost cel mai grav, a stat cel mai mult în spital fiind transportată apoi cu avionul la Timișoara.
Aciidentul, dupa toate cercetările făcute s-a produs în urma unei defecțiuni la direcție..taică-meu, deși tinea volanul drept, masina valsa dupa voie..iar partea dramatică, a fost că, începător fiind, s-a speriat și ( după spusele comisiei) apăsase accelerația în locul frînei. Mașina s-a rotit brusc, a smuls niste stâlpi din aceia de pe marginea drumului, și a zburat in șanț aterizand pe un prun mic. În urma impactului cu stâlpii, mașina s-a desfăcut ca o conservă, dar tabla groasă și faptul că era coupe ne-a protejat așa de am scăpat ( tot comisia a spus asta).
Accidentul s-a produs exact după un mic podeț la intrarea în satul Vețel, înainte de Deva.

În speranța că nu v-am plictisit, al vostru Danco. hatoff.gif


User's Signature

Singura prietenie de preț este cea care s-a născut fără motiv (Arthur von Shendel)
Go to the top of the page
PM
+ Quote Post

Mithras
post Sep 3 2008, 06:18 PM
Post #3


StarGazer
Group Icon
******

Group: Stars
Posts: 3,426
Joined: 30-December 07
Member No.: 10



tragica intamplare . maestre Danco, ai un real talent de povestitor. parca am trait pe viu intamplarea, am vazut imaginile derulate ca intr-un film. emo-hi.gif


User's Signature





Go to the top of the page
PM
+ Quote Post

danco
post Sep 3 2008, 06:25 PM
Post #4


StarGazer
Group Icon
******

Group: Stars
Posts: 4,322
Joined: 2-March 08
From: arad
Member No.: 115



QUOTE (Mithras @ Sep 3 2008, 07:18 PM) *
tragica intamplare . maestre Danco, ai un real talent de povestitor. parca am trait pe viu intamplarea, am vazut imaginile derulate ca intr-un film. emo-hi.gif

Mulțumesc frumos, Mithras. Cu mare placere scriu pentru voi, prietenii mei de suflet. mousquetaire.gif


User's Signature

Singura prietenie de preț este cea care s-a născut fără motiv (Arthur von Shendel)
Go to the top of the page
PM
+ Quote Post

danco
post Sep 4 2008, 06:07 PM
Post #5


StarGazer
Group Icon
******

Group: Stars
Posts: 4,322
Joined: 2-March 08
From: arad
Member No.: 115



Eu nu am să zbor niciodată ! sau " De ce ți-e scris nu scapi "


Întodeauna m-au fascinat avioanele. Mi-ar fi plăcut să fiu, prin serviciu, mai aproape de aceste aparate. Era visul meu să mă fac controlor de trafic aerian... Mă simțeam responsabil de a avea grijă ca acei oameni care călătoresc să ajungă cu bine la destinatie, cel puțin prin prisma serviciului meu.
Bun. Acum să trec la fapte.
Întruna din zilele lunii martie 2005, mă sună soră-mea. Prin natura serviciului cumnatului meu, locuiau de câțiva ani în Taipei - Taiwan. Nimic deosebit în a vorbi la telefon, doar că de data asta mă astepta o surpriză.
- Vii aici în septembrie? mă întreabă ea brusc. Hai, îți iau bilet de avion dus întors...dar la economy că altfel e prea scump. Ce zici ?
- Vin, normal că vin, răspund mecanic gândind că până în septembrie mai am timp destul să mă răzgandesc.
- Ok ! Vezi că-ți iau bilet și ți-l trimit prin firma... ok ?
- ok...
Și a trecut martie, și a trecut aprilie... și pe la jumătatea lui august mă trezesc cu biletele la ușă. Sincer, m-a luat cu transpirație. Abia acum am înțeles că se aproprie momentul, iar eu nu mă gândisem la nicio scuză ca să nu merg, căci... eu în tubul ăla zburător eu nu mă urc nici mort... apropo, de când am vorbit cu sora, nu am pierdut nicio emisiune " Air crash investigation" emo-crazy.gif
(Uite, recunosc, aici de față cu voi, că nu am vrut să-mi duc junioara cu mine de teama zborului prea lung).
Prima piedică ivită în calea plecării era viza pentru Taiwan. Fiind o țară în care noi (România) nu avem nicio ambasadă sau consulat, nici ei nu aveau nimic la noi, iar fără viză, de aici nu puteai ajunge acolo. Dar aveau ungurii. Un consulat la Budapesta. Mi-am zis..asta e.. până îmi dau ăia viza îmi expiră biletele de avion. Vise... într-o săptămână aveam viza mare cât China pe foaia pașaportului. woodpecker.gif
Și veni ziua plecării. Bagă-ți și asta...scoate asta că nu-ți trebuie...stai, i-a asta...nu uita asta... emo-stars.gif Până la urmă am plecat. Traseul părea simplu. Arad - București cu trenul, apoi cu avionul pănă la Amsterdam, de acolo la Bangkok, apoi la Taipei... floare la ureche, bașca trei zile pe drum. Oricum, tot nu realizam că plec.
Mi-am luat bilet la clasa I la tren Craneur.gif ...astfel am văzut cum stă un geam deschis doar ținut de un os dintr-o fripură străveche, cum iese praful din "fotolii" mai ceva ca din cărțile mele vechi din bibliotecă și cum e să călătorești singur cuc în compartiment tot drumul.
Ce conta..eram pe drum și totuși, nu mă gândeam la nimic...totul se va hotărâ pe loc în aeroport și binențeles că n-am reușit să dorm deloc...
Iată-mă in București. Cu un taxi ajung la aeroport. Era în jurul orei 11 când am ajuns. Am trecut de verificare și m-am pus pe așteptare. La 15 și ceva era verificarea biletelor și preluarea bagajelor. Totul a fost ok până am ajuns la poarta de imbarcare nr-2. Aici era zborul meu...și am vazut avionul...
Gata ! Până aici a fost ! Nu pot să mă urc în așa ceva ! Asta e...
Călătorii ce urmau să se îmbarce se adunau destul de tăcuți. Ca să nu bată la ochi neliniștea mea, am încercat să citesc dintr-un ziar, dar m-am trezit că citesc același și același pasaj fără să înțeleg nimic. M-a ridicat și am început să colind pe la duty-free-uri. Oare dacă casc gura pe aici intenționat și pierd avionul ?... emo-um.gif M-am mai uitat odată la avionul tras la poartă... nea.gif nuu...nu mă pot urca în așa ceva...
Din ochi, începusem să recunosc niște persoane care urmau să zboare cu acest avion. Îi văzusem și jos la bagaje... M-am depărtat de ei. căci sigur mă cunoșteau că sunt pentru această cursă.
Cu câteva minute înainte de îmbarcare am sunat acasă.
- Nu pot să mă urc în avion, am spus drept și sincer.
- Cee..? Ce ai ? Cum să nu urci ?
- Nu pot.. e clastrofobic...e mic..e.. e că nu pot...
- Ba să poți. Cum să nu te urci..bla bla bla...
Cu coada ochiului, urmăream cum începuse îmbarcarea..cum sala se golea...iar eu. mă făceam că pierd avionul. Asta e. Îmbarcarea s-a încheiat. Poarta s-a închis, iar eu rămasem afară... Și ochii îmi alunecă pe ecranul de îmbarcare... Frankfurt ??? Cum Frankfurt și nu Amsterdam ?!
Aiurit si surescitat cum eram, nu am văzut când îmbarcare pentru Amsterdam era întârziată un sfert de oră și se mutase la poarta 2 la 4 ( erau una lângă alta).
În aceste secunde, uitasem că vorbesc la telefon...nevastă-mea îmi tot dădea cu : alo, alo ...!
- Stai puțin, îi spun nedumerit.
Mă apropii de sală și ce văd... Călătorii pe care îi recunoșteam erau aici..toți grămadă... iar îmbarcare pentru zborul nostru abia acum se pregătea să înceapă.
- Hai că începe.., îi spun consoartei. Te voi suna de pe drum... și am închis.
Într-o clipă m-am liniștit. Asta mi-e soarta, mi-am spus, să trebuiască să zbor acum. Fie ce-o fi.
Vreau să spun că zborul a fost mi.nu.nat. Senzațiile, pe care acum le puteam înțelege, erau super. ( spun pe care le puteam înțelege acum, pentru că am mai zburat odată când am fost de 10 ani, dar nu mai știu mare lucru din acel zbor). Am ajuns la Amsterdam... de acolo la Bangkok ( tot nu dormisem nimic, eram obosit și din Bangkok am sunat acasă și am spus că-s în... India emo-doh.gif Era Thailanda).
Până la urmă am ajuns cu bine. Plecasem sâmbătă la ora 22 din Arad și am ajuns în Taipei Luni la ora 19. În acest timp nu dormisem deloc..iar de mancat, am gustat puțină mâncare de broască( piciorușele alea cu ceva bambus si porumb și..) ce am servit în avion... emo-blush.gif no way...

De atunci ador să zbor.
Cu stimă, al vostru Danco.


User's Signature

Singura prietenie de preț este cea care s-a născut fără motiv (Arthur von Shendel)
Go to the top of the page
PM
+ Quote Post

danco
post Sep 5 2008, 05:24 PM
Post #6


StarGazer
Group Icon
******

Group: Stars
Posts: 4,322
Joined: 2-March 08
From: arad
Member No.: 115



Eu, serviciul militar socialist și discromatismul

Ei bine, dragi prieteni, nu credeam că această " boală", discromatismul mă va ajuta la ceva în viață, căci numai m-a încurcat. Dar uite, că deși nu mă așteptam, m-a ajutat puțin. Dar să vă povestesc.
Ca tot bărbatul(sic!) veni vremea să plec în armată. A fost o adevărată aventură și cu acest plecat, dar asta vă voi povesti altă dată.
Și iată-mă în armata, încorporat tocmai la Unitatea din localitatea Mihai Kogâlniceanu, jud - Constanța. O singură nedumerire aveam eu și ceilalți 6 băieți..ce naiba căutăm noi la o unitate de aviație, căci numai de această unitate aflasem că ar fi acolo... Aveam să mă însel rapid.
Am fost încorporat în ianuarie 1989( am prins revoluția din decembrie și voi afla, mult mai târziu, de pierderea a doi dintre cei colegii mei... în București). Unitatea la care am fost repartizat era de fapt o mare Unitate Mecanizată.( Să mă iertați de nu dau nume , dar nu am acceptul nimănui să le pot folosi numele). Și iată-mă la "pifan" la infanterie...adică, fiind cel mai înalt din pluton și din grupă, mă pricopsi drept AG-ist, adică un fel de soldat, care, pe lângă armă și tot calabalâcul ăla, mai căram și o armă anti-tanc portabilă, numită AG7... un fel de "burlan"..cei care au făcut armata stiu sigur la ce mă refer. Cred că ofițerul care a luat această decizie, era mai chior ca mine, căci ...la naiba, aveam 1.90 și doar 65 de kg ( când, la instrucție am fost încărcat cu tot echipamentul, a fost nevoie de un coleg să-mi dea un brânci să pot porni și de altul să mă oprească... emo-imao.gif ).
După două luni de instruție de bază, după depunerea jurământului..începea adevărata armată pentru mine și camarazii mei. Țin să vă anunț, că în compania noastră eram, 90%, din acei cu situație "nesigură" în vederile sistemului comunist. Eram acele elemente sociale care aveam rude grad unu și doi "afară".
Într-o minunată zi, când la masa de dimineața avusem șansa de a lua două bucăți de pâine la cana cu ceai, nu una, după apel, un suboțifer ne ceru să rămînem pe loc.
- De azi intrați în pâine ! ne zice pe un ton amical.
Am aflat că vom fi la dispoziția detașamentului de munci al unității ( în cadrul stagiului meu militar am lucrat începând de la munca câmpului, până în șantierul naval, apoi la terasamente căi ferate, am fost zugrav, vopsitor, " femeie de serviciu", ajutor de bucătar,pompier, magazioner ...yahoo.gif ).
Nu-mi trecea prin minte că voi avea ceva probleme, eram slab, dar mă simțeam în putere și nu mi-era frică de muncă.
Într-o zi, ca de obicei au venit camioanele după noi să mergem la muncă. Ne-am trezit la o fermă CAP parcă unde erau răsaduri de roșii în seră.
- Uitați ce trebuie să faceți, ne spune un sef de la acea fermă. Să culegeți roșiile. Pe cele coapte le puneți în lădițe, cele care sunt încă verzi rămân pe loc.
- Hai, daț-i drumu' la treabă, spune subofițerul ce era cu noi. Fiecare are de făcut...nu mai stiu exact câte lădițe era norma pe om..dar știu că era o femeie care ne nota numărul de lădițele.
Sincer...eram singurul ca zâmbeam cu gura până la urechi... am înțeles imediat ce va urma.
Ne-au pus așa pe rânduri...si la treabă.
După vre-o jumătate de oră, duceam și eu prima lădiță. Doamna care nota câte lădițe aduce fiecare se uită la mine și-mi spune cu voce înceată și complice :
- Măi, măi, măi, pe lângă că te miști încet nici nu ești atent... V-a spus doar că doar cele coapte trebuiesc culese.
Ce era să-i spun ei..m-am întors si am apelat la ajutorul prietenilor de lângă mine..
- Hei... soptesc eu, asta-i coaptă sau nu ? arat eu o roșie ce-o culesem drept bună.
- Uite măi, așa să fie... și-mi arată el una din mâna lui.
- Pai la mine toate-s așa îi spun zambind.
- I-a roșia la tine să o ai drept model, îmi spune întinzându-mi-o..
- Mda, merci..
După vre-o oră bună, eram cu mult în urmă la numărul de lădițe, dar și doamna, care tot trecuse cu vederea calitatea roșiilor ce le aduceam, începea să-și piardă răbdarea.
- Măi băiete, eu nu mai pot să le iau așa ! Pai tu le strici numai. De vede....și spune numele sefului de fermă, îți dă cu ele în cap.
-Și eu ce să fac doamă ? Habar n-am care-s coapte și care nu, i-am răspuns apărându-mă.
Se uită doamna la mine... nu era sigura, fac mișto sau ce.
-Dacă nu-ți faci norma tu răspunzi, mă amenință ea.
M-am întors la rând, dar în scurt timp, se apropie sefu' ăla de fermă.
- Ce faci tu aici ? mă i-a așa dintr-o bucată.
- Încerc să culeg, i-am răspuns.
- Îți bați joc de muncă ? Ce culegi aici ...? V-am spus clar ce și cum trebuie culese. Ce faci aici ?
- Nu stiu care sunt coapte și care nu, i-am spus simplu.
- Cum ?
- Sunt discromatic... Nu deosebesc unele culori.
- Ești daltonist ?
- Nu, discromatic..unele culori le mai deslusesc...
- Atunci ce cauți aici ?
Am ridicat din umeri zâmbind...era absurd..ce să-i răspund.
- Hai cu mine, îmi zice el.
Am pornit după el spre locul unde era subofițerul ce venise cu noi.. Acesta fuma liniștit pe-o bancă, dar când ne vede că ne apropiem și-a dat seama că e ceva. Sefu' de fermă, nu zice nimic, doar arată cu mâna spre mine .
- Ce s-a întâmplat ? mă întreaba subofițerul.
- Să trăți...( nu mai știu exact cum am spus, doar am respectat uzuanța militară) și am explicat situația mea.
-Tu ești nebun ? mă ia acesta cu un soi de neîncredere în glas. Ce naiba să fac cu tine așa ?
Am ridicat umeri...
- Asta nu rămâne așa, mai spune el. La unitate direct la medic și ferească sfântu' să mă fi mințit.
- Eu le-am spus celor care m-au recrutat, mă apar..dar nu le spusesem emo-pardon.gif
Binențeles, la unitate, subofițerul m-a luat cu el la comandantul de companie , de acolo am ajuns la doctor care nu avea carte din aceea specială cum este, de exemplu, la examenul de permis auto, dar m-a pus să recunosc niște culori pe acolo și tot ce a urmat a fost că au ras de mine..neintenționat desigur...prin natura situației. În fine, până la urmă m-au crezut, dar tot n-am scăpat de munca câmpului, căci odată ce camarazii mei mergeau, trebuia să merg și eu, doar că eu nu am mai cules roșii ci...preluasem funcția doamnei și eram cu notatul lădițelor emo-spin.gif
Binențeles, prietenii mei mai buni avuseră partea lor de noroc din acest fapt...cu câteva lădițe emo-ha.gif
Doar atât m-a ajutat "boala" mea...apoi nu a mai fost cazul.

Cu plăcere, pentru voi, Danco. hatoff.gif


User's Signature

Singura prietenie de preț este cea care s-a născut fără motiv (Arthur von Shendel)
Go to the top of the page
PM
+ Quote Post

danco
post Sep 6 2008, 01:04 PM
Post #7


StarGazer
Group Icon
******

Group: Stars
Posts: 4,322
Joined: 2-March 08
From: arad
Member No.: 115



Si a fost decembrie '89


Dragi prieteni, de la bun început trebuie să vă spun, că eu și implicit camarazii din jurul meu, limitîndu-mă la lumea în care trăiam atunci, nu am știut nimic de revoluție, nici un zvon, nimic, până nu a răbufnit.
Din toamna anului 1989, compania noastră era cazată în Constanta într-un cămin de nefamiliști transformat într-un fel de unitate militară. Erau de fapt două clădiri lipite. Una din clădiri fiind a companiei noastre.
În camere stăteam cîte patru. Ce mai, eram ca niște muncitori detașați la muncă.
Într-o seară, pe la ora 21-22..așa ceva, eram pe hol cu un coleg și fumam. A apărut un plutonier și a început să strige :
- Alarmăăă...!
Vă spun sincer că eram în pijama cănd omul începu să strige. Subofițerul trecea pe la fiecare cameră lovind ușile cu pumnul. Acum... ce să spun, noi nu mai avusem alarmă de prin iulie, parcă, deci eram oarecum depășiți de eveniment. Ca să înțelegeți mai bine situația, redau exact cuvintele unui coleg care, fiind deja în pat întreba la rândului lui :
-Și trebuie să ieșim afară?!...
-Nu vă prostiți și ieșiți afară imediat, raspunde subofițerul la modul general și foarte serios.
A durat cred vre-un sfert de oră până am fost toți adunați în careu în curtea clădirii. Binențeles că bombăneam.
- Vrem să dormim că mâine mergem la lucru, vociferam noi mințind pe față.
Pur și simplu habar nu aveam de ce naiba ne scoseseră afara. Clipa în care ne-am dat seama că totuși ceva se întâmplă ceva a fost când comandantul unității a apărut cu un pistol prins la brâu. Așa ceva nu se mai pomenise acolo..( am omis să vă spus, unitatea noastră era formată acum și din cei reveniți din Batalionul Disciplinar și nici chiar ofițerii nu purtau arme la ei, relațiile între ei și fostii BD-iști fiind destul de încordate. Mai pe scurt, le era teamă să nu fie atăcați de cei nemulțumiți și să li se fure arma cu toate cele ce se putea întâmpla de aici ).
Bun, deci, îl văzusem pe comandant cu armă. Apoi, alți ofițeri se foiau pe acolo discutând între ei foarte încruntați și fără să ne bage în seamă.
Într-un târziu, primirăm permisiunea de a ne urca înapoi în camere. Tot nu știam nimic.
A doua zi, o serie de colegi, de prin Harghita, primiseră niște foi pe care era tipărit un text pe care apoi, la o sedință militara l-au citit. Era ca un fel de angajament cum că în orice situație își vor face datoria față de patrie.bla bla bla...mult mai târziu am aflat ce a fost cu această prostie.
La locul de muncă unde eram, în port pe o navă în construcție, Teleajen parcă se numea, un petrolier, unde aveam rol de a face curățenie așa aiurea, am observat că ceva se schimbase. Muncitorii erau mult mai tăcuți și parcă căutau să stea cat mai în grupuri. Nouă nu mai acordau atenție aproape de loc.
Vă povestesc acum de acolo de unde memoria mi-e mai limpede.
În șantier și în port, la ore fixe, navele sunau din sirene..era așa ceva, obișnuit... Eram cu o mătură după mine, cu un făraș și cu o găleată de gunoi și măturam puntea superioară când sirenele prinse a suna. Eram nedumerit...cum sună la ora asta ? mă gândeam eu...era ceva de genul ... ora cutare și 15 sau și 20, deci nici vorbă de oră fixă și în plus, sunau și navele sub pavilion străin. Chiar nu am înțeles nimic. Un prieten vine langă mine,
- Ce naiba e asta ? mă întreabă
Ce să-i răspund odată ce habar n-aveam... Apoi ceva ne-a cam dat peste cap. Grupuri, grupuri, coloane de muncitori, se revărsau spre imensul loc din mijlocul santierului. Păreau niște râuri în miscare, așa cum le vedeam noi de sus de pe navă. Fără să mai zăbovim, am hotărât să coborâm și noi și să mergem la locul de întâlnire pe care îl aveam stabilit când ne adunam pentru masă sau cand urma să facem apelul și să ne întoarcem în unitate.
Nu am mai apucat să străbatem marea de oameni care se adunaseră în acea piață mare și am rămas, grupul nostru la marginea danei nr...nu mai știu ce nr..în orice caz între apă și mulțimea aceea.
Și atunci megafoanele din port s-au pornit și am aflat și noi de revoluție.
Ceea ce auzeam la megafoane, preluari de la radio și tv, ne depăsea așteptările. Auzeam ce a fost la Timișoara, cum se trage în Sibiu, ce se întâmplă la București...
Un moment extrem de delicat pentru noi ca soldați, a fost în momentul când la radio s-a anunțat că armata trage în populație la Sibiu. Imensul grup de muncitori și muncitoare din care foarte mulți plângeau, s-au întors privirile către noi cu o căutătură fioroasă. În acel moment, deja îmi plănuiam fuga prin înot, căci dacă veneau cumva spre noi dintr-o pornire mânată de ură și impuls, nu aveam pe unde să scăpăm decât aruncându-ne în apă. Apoi ceva s-a întâmplat. Voci necunoscute au făcut apel la rațiune explicându-și unii altora că noi, amărâții de soldați, nu eram decât niște oropsiți ai sorții și că nu avem legătură cu ce se întâmplă la Sibiu.
Nu mai țin minte cât am stat pe platou, doar că într-un târziu, o mână de ofițeri au apărut din acea masă de muncitori și ne-au luat de acolo.
Atunci s-a anunțat de fuga lui Ceaușescu. Ce să mai spun, explozie de fericire. Acum armata era de partea revoluției. oamenii ne îmbrățisau, am fost sărutat și pupat și de femei emo-inlove.gif și de bărbați emo-crazy.gif , cu nu mai fusesem și nici n-am mai fost vreodată. Dintr-o dată devenisem eroi fără voie.
Încet încet aflaserăm și noi cum a fost de fapt. Cănd a început, cum a început..ce s-a auzit despre Timișoara... Atunci am aflat că acei camarazi de origine maghiară, au fost puși să citească acea mizerie de angajament tocmai pentru că, chipurile, intraseară ungurii în țară să dărâme societate de drept din România... woodpecker.gif
Din acea zi nu am mai iesit la munci. A urmat nebunia paranoica cu teroriștii. S-a tras și în Constanța destul. Din păcate și aici au murit oameni. Când am fost detașat de la Kogâlniceanu, toți colegii de acolo au plecat la București, eu singur la Agigea, de unde apoi am ajuns în Constanța. Dintre cei plecați, doi camarazi au căzut în lupta din București. Dumnezeu să-i odihnească în pace te toți cei care au căzut atunci..
Un moment ciudat prin desfăsurarea lui a fost, când, împreună cu un coleg, am fost puși să patrulăm pe stradă să preîntâmpinăm lipirea de afișe din acelea care amenințau revoluția și pe cei care au susținut-o. Aveam amândoi câte o carabină, fără muniție... emo-yessir.gif Am patrulat ziua în amiaza mare într-un anumit cvartal, dar parcă să-și bată joc cineva de noi, cineva mereu lipea afișe din alea și binențeles, oricum am făcut n-am prins pe cel/cei care o făceau. Plictisiți și frustrați, căci oamenii de pe stradă se opreau de citeau cele scrise, l-am luat pe un tip, cam de vârstă mijlocie, care a început să ne aducă injurii și l-am dus la ofițerul de serviciu...binețele i s-a dat drumul imediat...
Într-o altă zi ne-au dus să păzim ...nu prea stiu ce..doar că ne-au pus, câte trei, din zece în zece metri în spatele unui gard din prefabricate , să nu lăsăm pe nimeni să treacă. Dincolo de gard se trăgea puternic. Noi nu aveam arme..nici unul din noi nu aveam arme...de aceea ne și puseră câte trei și atat de aproape unii de alții. Cum au dispărut ofițerii cum ne-am ascuns după niste conducte din acelea mari prin care trecea abur. Am stat 6 ore acolo de-a lungul gardului fără să se întample nimic la noi. confused.gif
Un alt moment destul de emoționant a fost cand am primit ordin, de "sus" să plecăm spre Brăila în sus să oprim ceva trupe rusesti care, cică ar fi venit să intervină..așa ceva... Atunci, mi-a fost frică..ne-a fost frică. Au venit camioane miliatre pline cu efecte de război toate " ștoc" adică noi. Ranițe, armament..tot..am primit până șă medalioanele de identificare sa le punem la gât.
- Văru'... , îi spun prietenului meu ( nu eram veri, doar că el era din Vinga, o localitate de lângă Arad). Uite...ține asta...și vă spun cu toată seriozitatea că i-am dat adresa mea de acasă.
Fără eroisme de genul : " lasă, tine-o că totul va fi bine..." tacut , vărul și-a scris adresa lui și mi-a dat-o mie. Și nu am fost singurii care am făcut asta... Si un subofițer care era cu noi ne-a spus încet în acele clipe:
- Să știți unii de alții... e mai bine așa...
Au fost cele mai grele ore din viața mea de până atunci. Așteptam în fiecare clipă să pornim spre a-i opri pe rușii care intraseră în țară.
- Ăsta-i război ! întărește înjurând nervos un muncitor de acolo care primise o armă de undeva din port, cred că ceva legat de gărzile de apărare...
Subofițerul nostru doar dădu din cap fără să-i spună altceva, cu toate că noi eram numai ochi și urechi la fiecare vorbă.
După câteva ore, așa brusc cum au venit, camioanele au dispărut. Nu am înțeles decât mai tarziu ce și cum a fost și cu povestea asta cu intrarea rușilor, cine i-ar fi chemat și cum și de ce ne-am fi opus noi ca popor și armată...opus...vorba vine...cu pregătirea ce o aveam noi ca soldați muncitori...
Veni prinderea și judecarea cuplului fost conducător. Trecu și revelionul...câte speranțe de viitor... brindis.gif Apoi totul prinse sa fie de partea mea.
Primisem o permisie specială, pentru că sora mea tocmai avea nunta. Eram acasă la Arad când am primit telefon de la unitate să mă întorc căci tocmai m-am am terminat armata. Am fost primul leat care a beneficiat de reducerea armatei la un an... Încorporasem în ianuarie 1989 și m-am eliberat la 14 februarie 1990.

Cam asta a fost așa, pe scurt, cum am trăit revoluția în armată.
Cu drag, Danco. hatoff.gif


User's Signature

Singura prietenie de preț este cea care s-a născut fără motiv (Arthur von Shendel)
Go to the top of the page
PM
+ Quote Post

danco
post Sep 7 2008, 01:24 PM
Post #8


StarGazer
Group Icon
******

Group: Stars
Posts: 4,322
Joined: 2-March 08
From: arad
Member No.: 115



Filmele horror și călătoria nocturnă


Dragii mei, după cum probabil știți deja, mie îmi plac filmele horror. Cam acelea de genul : " Vineri 13", "Halloween", "Werewolf"... spiteful.gif
La începutul lui noiembrie 1987, eram cu prietena mea și cu încă niște prieteni la mine făcându-ne planuri pentru revelion. Între două planuri ne uitam la casete cu filme horror. Specialitatea casei era filmul :" Werewolf -monstrul din parcul Hills".
Cum timpul parcă zbura, iar eu încă nu cunoscusem pe cei care îi credeam a-mi fii viitorii socrii, am decis să mergem să le facem o vizită, ca apoi să ne concentrăm pe luna sărbătorilor care bătea la ușă. Stabilisem să mergem pe la sfârșitul lunii noiembrie. Zis și făcut. Prietena mea era din zona Munților Apuseni, mai precis dintr-un minunat sat de munte. Am plecat cu trenul până în orașul B, apoi cu un autobus, încă vreo oră până în satul ei.
De aici a început totul.
Am coborât din mașina care a plecat mai departe lăsându-ne învăluiți într-un nor de fum albăstrui înecăcios. Era ora 21 și ceva, țin bine mine...și întuneric beznă. Un singur bec ardea deasupra ușii magazinului universal sătesc.
- Și-acum... ? o întreb.
- Pe aici...îmi răspunde ea luându-mă de mână.
Cu toate că prietena mea locuia de ani buni în oraș, cunoștea locul, dar avea așa, parcă o nedumerire în fire.
Vă spun că nu vedeam nimic. Șoseaua tăia muntele iar în stânga și în dreapta erau numai pomi uriași. Nici lună nu era. Înaintam țînându-ne de mână și bâjbâiam prin întuneric. Am trecut un fel de vad, ceva pârâu mic peste care era un podeț de lemn, dar, ca să nu cădem, pipăiam cu piciorul așa înainte, parcă eram niște orbi.
- Uite, imediat ajungem la mătușa X ..mă încurajează ea.
Întradevăr, am ajuns iar aceasta doamnă ne-a primit în casă foarte binevoitoare și cu mult drag că își vede nepoata după atîta timp.
- Uite, rămâneți aici peste noapte, ne pune ea o cameră la dispoziție. Dimineață pe lumină puteți urca pe cărare, întărește ea cele spuse gesticulând cu mâna spre înălțime.
Mi se luase o piatră de pe inimă. Era exact ce aveam nevoie. emo-yes.gif
- Mulțumesc mătușă, dar mergem, că nu stăm mult, decât până mâine seară când ne întoarcem, spune prietena mea ca picată din lună.
- Unde să mergeți așa în noapte... ?! Da de unde, stați numai aici, mâncați ceva și urcați dimineață. Doar aveți timp.
Femeia se uită la mine de parcă eu nu aș fi vrut să rămân...sau pentru că aveam părul mai lung și niște cizme de cowboy în picioare ( care mi s-au rupt lângă gleznă pe drumul de munte). unsure.gif
-Lasă mătușă că urcam...într-o oră suntem acasă.
Câââtt ??? mă trezesc vorbindu-mi singur în gând. O oră ?!... Da ce facem, trecem munții ?! emo-doh.gif
- Eu vă țin măi copii..stați aici dacă vreți, mai încearcă blânda femeie să ne convingă...
- Lasă mătusă, urcăm s-o văd pe mama...se bucura încă de pe acum prietena mea zâmbind și privind cu fericire la proxima revedere.
- Lăsați că mergem... mă bag și eu să nu tac, dar și când am văzut ce nerăbdătoare e prietena mea.
- Mâncați măcar ceva și mergeți apoi, ne îmbie mătușa.
- Mulțumim, dar mergem că și așa e tărziu, vine răspunsul promt al prietenei mele.
- Nu puteți merge fără lumină...dar nu mai am baterii la lanterna asta, bată-l norocu pă unchiut-o ăsta că i-am spus sa cumpere bateri de la B... uite acum ce bine v-ar fi prins, se înverșunează mătusa asupra unei lanterne ce părea moartă de mult. Apoi dispare undeva și se întoarce cu un felinar din acela clasic cu petrol. Luați ăsta...
Eu l-am luat Craneur.gif
- Aveți grijă și țineți cărarea, ne spune conducandu-ne la poartă.
- Avem mătușă avem...( a-ti recunoscut vocea prietenei mele, desigur) emo-imao.gif
Muah muah..pupăturile protocolare și la drum.
Vă spun că acel felinar dădea o lumină circulară cu rază de juma' de metru, deci vedeam doar pasul pe care urma să-l facem , în rest aceiași negreală a nopții de noiembrie. Nici nu mai simțeam frigul... Începusem să urcăm de-a dreptul prin pădure.
- Unde-i cărarea ? întreb eu.
- Asta-i cărarea...dar nu-i din aia bătătorită..e drumul pe care îl stim noi..așa îi spunem cărare..
- Oh..am înțeles... (Cine naiba mă puse să vin....)
Din cauza terenului accidentat, eu fiind încălțat cu acele cizme cu un pic de toc, gleznele îmi fugeau în stânga și-n dreapta dureros de la un timp. Ne țineam de mână..mai mult de nevoie decât de drag... emo-imao.gif Privirea îmi era mereu la metrul de lumină din față și mă trezesc față în față cu ditamai copacul.
- Ai grijă... mă trage ea de mână să nu mă lovesc.
M-am speriat că nici nu mai aveam puls. A fost clipa când mi-am adus aminte de filmul horror ce-l văzusem de curând...unde acțiunea se întâmpla tot într-o pădure. Dacă cineva ar fi trebuit să-mi asculte inima, trebuia s-o caute prin cizme pe undeva. emo-blush.gif
Nu avea nici un rost să-i spun prietenei mele de temerea mea, doar că o stare de nervi prinse a mă stăpânii. Acum auzeam și vedeam și ce nu era de fapt. Am încercat să vorbesc despre altceva, dar draga mea prietenă acum se găsi să-mi spună că în pădure sunt urși, dar să nu-mi fac griji că niciodată nu au atăcat prin acele locuri... Mă-ncuraja nu glumă emo-uf.gif Eu, după cum îmi aduc aminte, am întrebat-o ceva de revelion, ea îmi răspunde :
- Dacă nu vedem lumină întra-colo și arata vag cu mâna ușor în stânga sus, înseamnă că a mers greșit.
- Ce... ?! mă răstesc eu. Acum nici unde stai nu mai ști ?!
- Ce vrei, noaptea nu am mai urcat de când eram copil...
- Și de ce n-am stat la mătușă-ta atunci ?!
- Daa și apoi să stau cu mama două ore și să plec... ?
- Și așa e mai bine ? Să colindăm noapte aiurea pe munte ? E mai întuneric ca intr-un c* de negru ( iertați-mă, dar așa am spus atunci ).
- De ce ești nervos acum ? mă i-a ea .
- Păi nu vezi că bâjbâim și nici tu nu ști unde mergem ?
Un timp am tăcut amândoi. Eu așteptam din clipă în clipă să îmi apară un werewolf în față... emo-crazy.gif Urcam și urcam mecanic. Plecasem de mai bine de două ore de jos si eram undeva în mijlocul sălbăticiei.
- Uite ! striga ea. Acolo.. e lumină..acolo e! sare ea de bucurie.
Cănd m-am uitat, era o lumină mică pe care am măsurat-o cam la un kilometru distanță. Cum eram cu capsa pusă i-am reproșat asta.
- La naiba ! Acolo ajungem dimineață !
- Taci măă...
M-am făcut de râs... Am mai urcat puțin și m-am trezit lângă casă. Becul pe care îl credeam la un kilometru, era chiar acolo, doar că era un simplu bec mic prins la întrarea în casă...fiind așa mic, eu l-am luat drept la mare distanță.
Nu v-am spus..de când a văzut lumina, prietena mea a tot strigat :
- Mamiiii !!! Tatiii!... și tot așa câteva minute.
Când am ajuns am răsuflat ușurat. heat.gif Ziceam că am scăpat de nervi...când apare în cadrul ușii tatăl prietenei mele. Ce să vă spun, un om cât un munte. Avea vreo doi metri și vreo 140 de kg. E genul de om pe care daca ziua se pune în fața soarelui, se face noapte.
- Voi sunteți proști, ne urează el drept "bun venit". Cine vă pune să strigați așa ? Câinii sunt liberi noaptea să gonească porcii mistreți și alte lighioane și voi strigați așa.. ?! Haide-ți în casă...
Cunoștința cu "socru" a fost făcută..cu "soacra a fost mai ok apoi emo-smily.gif După ce-am mâncat, după ce am mai povestit...venise ora de culcare, doar că eu trebuia să mai merg la toaletă.
- Cum ieși, după colț, înainte..acolo e, mă ghideaza prietena.
Măi frate, când ies în...prispă parcă îi spune, doi câinoci cât (biroul meu...ce termen bun de comparare) vițeii. Cu acești dulăi m-am obișnuit eu..dar...toaleta era undeva departe, cufundată într-un întuneric..iar werewolf-ul parcă mă aștepta cu ochii scânteind, cu gura căscată și cu balele curgându-i pe bărbia blănoasă... No Way !!! În veci nu merg să caut toaleta...doar...suntem în natură... Am luat un câine de zgardă, chipurile, de drag ce-mi era, aiurea, îl luasem de teamă...am făcut câțiva pași apoi.... și m-am întors și am adormit liniștit.
Asta am pățit dragi prieteni, dar filmele horror tot îmi plac la fel de mult, iar în excursie voi pleca iar, indiferent noaptea sau ziua. hatoff.gif

Cu drag, al vostru Danco.


User's Signature

Singura prietenie de preț este cea care s-a născut fără motiv (Arthur von Shendel)
Go to the top of the page
PM
+ Quote Post

Narcisa
post Sep 8 2008, 07:07 PM
Post #9


StarGazer
Group Icon
******

Group: EveningStar
Posts: 24,328
Joined: 30-December 07
Member No.: 9



danco, ai un real talent de scriitor, eu iti citesc cu nesat povestirile, nu ratez nimic. Nu incerci sa le strangi pe toate ( inclusiv poeziile) intr-un volum si sa le publici? Te-ai gandit la asta? Sau ai si publicat deja? Mai vreeeaaaau! scream.gif


User's Signature

Go to the top of the page
PM
+ Quote Post

danco
post Sep 8 2008, 08:11 PM
Post #10


StarGazer
Group Icon
******

Group: Stars
Posts: 4,322
Joined: 2-March 08
From: arad
Member No.: 115



QUOTE (Narcisa @ Sep 8 2008, 08:07 PM) *
danco, ai un real talent de scriitor, eu iti citesc cu nesat povestirile, nu ratez nimic. Nu incerci sa le strangi pe toate ( inclusiv poeziile) intr-un volum si sa le publici? Te-ai gandit la asta? Sau ai si publicat deja? Mai vreeeaaaau! scream.gif



Draga Narcisa. Am această idee, în special legat de poezii. Am să mai scriu, doar timpul să-mi permită, căci scriu cu drag și plăcere. Poate, voi deschide un topic în care să postez doar povestiri scurte cu tentă horror... Am două cărți scrise, dar nepublicate, cu toate că au primit o critică bună, oficială și o mulțime de eseuri. emo-blush.gif


User's Signature

Singura prietenie de preț este cea care s-a născut fără motiv (Arthur von Shendel)
Go to the top of the page
PM
+ Quote Post

danco
post Sep 10 2008, 07:30 PM
Post #11


StarGazer
Group Icon
******

Group: Stars
Posts: 4,322
Joined: 2-March 08
From: arad
Member No.: 115



O excursie (a)normală


Cu smucituri bruște, trenul opri în stație. Am sărit jos din minunatul vagon de clasa a II-a al trenului personal. Era în jur de 6 dimineața. Satul C se vedea vag prin ceața dimineții înourate, doar că noi venisem la pescuit, iar balta era aici aproape de gară. Spun noi, adică eu și prietenii mei Leo si Feri.
Dimineața era cenușie și stătea să plouă, dar cui îi pasă de așa ceva când ai 16 ani ?
Printr-un suier care ne tună în urechi, trenul se puse în miscare scârțâind, pocnind și trosnind. Ne-am ținut deoparte până se depărtă, apoi am traversat liniile. Treceam liniile pentru a merge să căutam râme în spatele gării unde era un morman de gunoi și pământ.
- Hai, bagă mâna... îmi spune cu ciudă Leo văzându-mi tergiversarea.
- Sti că nu pun mâna pe serpii ăstia. (serpii fiind râmele alea lungi, groase. Nici astăzi nu pot pune mâna pe acele râme... noroc cu prietenii mei care rezolvă ei problema emo-pardon.gif )
- Atunci măcar sapă după ele, că le scoatem noi.
- Asta e ok..zic liniștit emo-sherlock.gif
În jumătate de oră am reușit să facem rost de cateva râme sănătoase, apoi...pe baltă. Din apa lacului iesea un abur ce învăluia tot locul. Cu greu am găsit un loc unde să ne asezăm. Era noroi peste tot. Am tăiat niște stuf făcându-ne un soi de covor pe care să pășim în siguranță. În câteva clipe, undițele erau la apă.
Începu să plouă iar. Totul merse bine când, dumnezeu știe ce-a vrut să facă Feri și numai că auzim un ...pleossccc !!
- Oooohhhh... !!! Nuu se poatee..ahhh...urmă un potop de blesteme.
Am rămas cu gura deschisă incapabili să facem ceva preț de câteva secunde, apoi ne-am precipitat spre Feri . Căzuse in apa rece și murdară. Ieșise el târându-se pe brânci, dar era..vai..un bulgăre de noroi și binențeles, ud complet.
Primul impuls a fost să râdem, dar situația era prea nasoală și în plus era prietenul nostru la care țineam prea mult pentru a râde de el.
Cam un minut am stat si ne-am uitat așa, unii la alții...ca într-un film mut. Curgea apa de pe el... A vrut să facă o lansare, din avânt a alunecat și a cazut cu fața înainte în noroi alunecând cu capul înainte în apă. Acum un singur gând ne măcina. Ce să facem ?
De plecat acasă nu se putea, tren aveam abia dupămasă. (acest episod se întâmpla în toamna lui 1984).
- Repede, să facem un foc...ne vine ideea aproape la unison.
- Feri, dă-ți ios haina și i-a de la mine din sacoșă puloverul ( pe care mi-l strecurase bunica ), îi spun în timp ce căutam ceva vreascuri.
Leo își "sacrifică" sapca, căci Feri, deși se sterse bine avea părul ud leoarcă.
Până la urmă am aprins focul. Tricou, cămasă ciorapi, pantofi...toate era la uscat...după câteva minute de chibzuială am hotărât să-și puna și pantalonii la uscat..acum...rușine ne rușine, dar asta era... Bietul Feri, făcea mișcări de gimnastică să se mai încălzească și în acest timp ploaia nu contenea. Ce să mai ne gandim la pescuit...
- Mamă ce frig e...tremură el.
- Ce ar fi să mergi în gară să stai acolo, măcar nu te plouă, îi zice Leo.
- Cum să merg în chiloți ?!
- Nu așa mă,după ce se uscă astea..arată el spre hainele care, nici nu stiam dacă se uscau suă se udau mai rău sub ploaie.
- Nu mă duc nicăieri, termină...
Doamne, sosetele din material plastic sau din ce erau dar s-au topit când bețele pe care erau se lăsaseră prea mult spre foc... emo-ha.gif
Cum nu ne mai trăgea să pescuim și cum se stârnise și vântul, am hotărât totuși să strângem și să mergem să stăm în gară. Eram mai important ca prietenul nostru să se încălzească,
Zis și făcut. Am străns repede undițele și bagajele și înapoi spre gară.
Acum trebuie să vă spun că, bunicul meu, mare și devotat pescar,cel care m-a învățat tainele pescuitului și care mi-a "inoculat " microbul, avea o undiță nouă, primită de la mătușa mea din Germania. Ținea ca la ochii din cap la acea bâtă, dar la insistențele mele, mi-o dăduse pentru această partidă de pescuit. Tocmai de această undiță aveam mare grijă. Era telescopică, avea culoarea gri cu mâner negru... viannen_95.gif
Am ajuns în gară. Sala de asteptare, era mică sală cu câteva bănci de lemn, cu o scrumieră din aceea de metal cu picior într-un colț, ferestrele duble erau mari, dar murdare și cu paianjeni... Ne-am aruncat bagaiele pe bancă.
- Și acum ...? întreb.
- Măcar nu ne plouă, răspunde Leo.
- Hai să ne distrăm cu trenurile, imi vine mie " geniala " idee. (Cand eram mai mici obișnuiam să punem broaste pe sina de tren și să treacă trenul peste ele emo-blush.gif ).
Mă întâmpinară privirile prietenilor spiteful.gif Parcă și Feri mai uită de șituația lui.
- Ce să punem(pe sină) ? întreabă Leo rotindu-și ochii prin sala goală.
- Am un măr... imi aduc eu aminte.
- Hai..haha..hai sa-l punem...
Am aruncat o privire dupa posibili martori nedoriți, dar cum totul era pustiu ne-am apucat să facem prostii. Am așezat mărul pe linie fără să avem habar când va trece următorul tren. Eeee, dar ce, numai un măr... apăru sanwich-ul lui Feri și sticla de apă a lui Leo(avea o sticlă de plastic în care fusese suc din Ungaria pe vremuri). Tot nu ajungea... așa că..hai la căutat.
- Ohhh..ce scârbos emo-uf.gif ...mă trezesc vorbind când îl văd pe Leo cum duce de coadă un soarece mort deja.
- Las' că-i bun...
-Dă-l naibii de sobolan, se scârbește și Feri care se scutură, de frig sau de scârbă.Fără să mai insiste, Leo îi face vant micului hoit zvârlindu-l cât colo.
Până la urmă a trecut trenul făcând praf, binețeles, tot ceea ce am pus pe sină. Ne-am mai distrat, dar prin gară prinse a veni câte un călător doi...între timp, Feri s-a mai uscat emo-imao.gif și timpul a trecut și a venit vremea să ne întoarcem acasă.
Ne luăm bilete pentru întorcere și se anunță trenul. Bagajele noastre erau făcute, dar nici pe departe bine împachetate. Trenul ajunge, noi iesim în grabă..lăsăm civilizați niște oameni mai în vârstă să urce primii și când veni rândul nostru trenul suieră a plecare. Am sărit de-a dreptul pe scara trenului tocmai când hârdăoaia se pune în miscare printr-o smuncitură. Eu m-am ținut bine cu mâna de bara, dar chiar atunci se întâmplă nenorocirea... emo-doh.gif Am scăpat undița bunicului...unde altundeva decât sub roțile trenului. S-a auzit un trosc scurt și o bucata din undiță se ridică ca și cum ar fi vrut să-mi facă în ciudă.
Aoleu... ce are să mă aștepte acum acasă : emo-box.gif sau mad.gif , allwrong.gif ...
- Ce spui acum ? mă întreabă Feri
- Spune-i că ți-a furat-o în timp ce ne eram la gară, își dă Leo cu părerea.
- Nuuu..nu pot..oricum își dă seama dacă mint... îi spun și gata... Stiu ! Îi spun că dacă nu-i dădeam drumu' la bâtă, cădeam eu sub tren yahoo.gif (cel puțin era o semi minciună).
Am ajuns acasă. Bunicul nu era când ajunsesem eu dar a venit mai târziu. Eram atent la toate mișcările lui să prind momentul când află de la bunica căreia îi spusesem nenorocirea. N-am prins momentul, dar a venit mai târziu la mine și mi-a spus :
- Las' că îi spunem lui Greti (mătușa mea din Germania) să ne aducă alta emo-console.gif
Uh, scăpasem heat.gif ..dar tot m-am simțit vinovat, mult timp apoi.

Cu drag al vostru, danco. hatoff.gif


User's Signature

Singura prietenie de preț este cea care s-a născut fără motiv (Arthur von Shendel)
Go to the top of the page
PM
+ Quote Post

danco
post Sep 12 2008, 11:05 AM
Post #12


StarGazer
Group Icon
******

Group: Stars
Posts: 4,322
Joined: 2-March 08
From: arad
Member No.: 115



Și făcui armata


Dragii mei, voi trece peste partea cu muncile agricole și am sa vă povestesc ce s-a întâmplat după aceea.
Prin vara lui '89, veni vremea să fim repartizați la alte unități (binețeles unde era nevoie de forță de muncă aproape gratuită).
Eram adunați pe platoul de apel. Un căpitan s-a pus să ne strige nominal pe fiecare, plus noua destinație. Striga pe unul, apoi îi spunea :
- Treci aici,..îi indică un loc cu mâna. Mergi la București la unitatea xxx ! Apoi catre noi restul ... Următorii care își aud numele să se alinieze în spatele lui !
Strigă trei sferturi din companie. Acestia mergeau la aceiași unitate. Apoi strigă din nou.
- Tu treci acolo mai deoparte..tot la București dar la altă unitate...
Mă gândesc...asta e, deci aici voi ajunge și eu... Striga căpitanul pe toți și rămân doar eu.
- Tu "danco"( emo-imao.gif , iertați-mi gluma).. tu treci lângă, separat. Tu mergi la Agigea !
Ce ? Cum?..era de-a dreptul nervos. Ce draq să caut eu acolo și colegi mei în altă parte? Binențeles că n-am avut parte de nici cea mai mică explicație. Astfel am ajuns la Unitatea xxxx. Unitate de muncă, unde erau patru companii. Două compuse din noi, ăstia pifanii și două de foști BD-isti. Binențeles că, în afara de apeluri, de uniforma(salopeta verde) și de sistemul de salut și comportament tipic militar, nu aveam nimic în comun cu armata.
Și am început munca. Mai întâi am fost duși la finisarea unei linii de tren ce deservea în port. Trebuia să terminăm și să dăm în exploatare o banală cale ferată ce mergea pe langă un doc. Pe acolo urma să treacă vagoanele ce mergeau la încărcat. Lucram cu normă, binențeles. Fiecare avea de săpat în pietroacele alea de calcar distanța de doisprezece traverse. trebuia să înălțăm linia. Aici lucram alături de niște muncitori civili. Ce să spun..de la 8 dimineața până la 17 lucram acolo. Masa o luam în port la cantina muncitorilor, doar că noi mâncam ultimii. Era nasol, dădeam la târnăcoape și cu lopata ... În fine, eram tineri și fără prea multe gânduri. Nu mai spun de calitatea uneltelor... emo-ha.gif ..de câte ori nu rămăsesem cu coada de la târnăcop în mână..lopeți rupte și reparate ad-hoc de mai țineau apoi 10 minute..și pe care , după ce le rupeam, aveam grijă să le inlocuim cu ale muncitorilor civili..sau odata, la repararea unui târnăcop, ne-am adunat nu mai puțin de 6 soldați..fiecare cu o idee mai bună... binențeles spre nervii civililor care ne tot amenințau cu turnarea la superiori că nu muncim, iar noi le răspundeam prin :" o să vă aratăm noi la ce se folosesc cozile astea rupte" waiting.gif .
Sar acum de la una la alta... Într-o noapte am fost treziți de sirena unei ambulanțe. Era mare tărăboi afară.. Cred că era cam 1 noaptea. Cei din companiile de BD se luaseră la bătaie cu muncitorii civili care locuiau cam la o sută de metri într-un bloc, tot așa la marginea localității. Un soldat, fusese înjunghiat de civili și de aceea venise ambulanța... Iesisem toti afara...nu are rost să spun ca într-o clipă eram în afara unității și se prefigura o bătaie generală între noi și vreo 50 de muncitori civili... Doar cand s-a auzit că vine Poliția Militara și Miliția din Constanța, atunci ne-am retras fiecare pe domeniul sau. Soldatul am auzit și că a murit și că urma să se facă bine...sincer sper să fi scăpat, dar exact nu știu căci am pierdut urma întâmplării.
Revin acum la muncă. După ce am lucrat cam o lună și s-a terminat calea ferată, lungă de 800 de metri parcă, veniseră cei de la recepție. Tare mândrii mai eram noi, deși nu era cazul emo-ha.gif
Bomba a căzut când ingineri sau cine o fi fost ăia, și-au dat seama că e prea departe de doc, cu câțiva metri și trebuia refăcută alinierea... Mai țin minte doar indiferența ofițerilor nostri care ridicau din umeri ceva de genul : " noi am facut ce ni s-a spus, mai mult..."
Atât am lucrat la terasament, apoi am fost la o fermă agricolă. Acolo am avut de vopsit, de măturat de curățat găinaț..tot felul de munci aiurea, dar, partea bună era că mancam acolo și chiar dacă nu se speteau femeile alea să ne facă mâncare conform poftei noastre, cel puțin era mâncare bună.
Am trecut apoi la ferma partidului din satul C. aici, chipurile că sunt mai înalt, am ajuns la echipa care clădea baloții de paie pe câmp in acele imense căpițe...nici nu mai știu cum le spune... Era ok aici, dimineața, până veneau civilii, noi, cei din aceasta grupă de lucru, trăgeam un pui de somn în vârful căpiței, apoi luam desertul de dimineața, o conserva de carne la patru... yahoo.gif și cu puteri înnoite emo-imao.gif începeam munca.
Și a venit toamna. Am fost repartizați la muncă pe navele ce erau în construcție. Lucram pe un petolier. Eram în echipa cu mai mulți muncitori civili, bărbați si femei. La început am fost pus sa mătur...și am măturat zile în sir. Apoi am fost trecut la îndepărtat rugina ce domnea prin interiorul navei. Și dă-i și ciocănește ore și ore în sir. Partea frumoasa abia acum vine. Am fost trecut într-o echipă de vopsitori. Am vopsit interiorul cabinelor echipajului, în special unde urma să fie toaleta. Cu pistolul de vopsit, cu o șapcă în cap și cu un fel de batistă din tifon peste gură și nas pune-te și vopsește pe dinăuntru. Când terminam și ieseam..atata vopsea aveam pe față. în special pe pleope încât, când închideam ochii pleoapele rămâneau lipite. Și urma spălatul, cu acetonă,diluant sau ce-o fi fost, de ne ustura fața și mîinile... De la vopsit am fost trecut iar la curățenie. Ne băgau prin cele mai mizerabile locuri. De exemplu, sub "castelul " navei. Era acolo un chepeneg prin care intram tărăndu-ne pe burtă. Înălțimea sub acel " castel" era de circa juma de metru, deci tot pe burta stăteam, iar pe jos era o amestecătură de apă, rugină și praf, mizerie pe care noi , cu ajutorul unei măturițe și a unui făraș trebuia să o scoatem afară unde aveam găleata.Vă dați seama cum arătam când ieseam afara... Am făcut curat în conducta prin care urma să treacă uleiul sub presiune al navei și în tank-ul de păcură ( unde m-am accidentat)..iar apoi în santină (în fundul dublu al navei) unde încăperile mici sunt asemenea unui labirint uriaș, un coleg rămânea afară la intrare .iar cel ce făcea curat era legat cu o sfoară sau cablu subțire, tocmai ca să poata să mai și iasă după ce intra in labirintul acela de fier.
Dar să vă povestesc cum era să mor, tot în urma unui accident pe navă.
Făceam curat undeva, nu mai stiu exact cum i se spunea locului în specific marinăresc, doar știu era pe navă iar înălțimea locului era cam de un metru jumătate și plin cu țevi, conducte și alte mii de tuburi și fiare.
Tocmai urmam să mergem la masa de prânz. Eram cu încă un coleg. Era foarte cald acolo înăuntru. Ne-am asezat pe jos unde am găsit loc, asteptând încă câteva minute..să nu ieșim prea repede să fim iar luați la ochi. Ne-am scos căstile (aveam din acelea ca de miner) și ne-am sters fruntea transpirată.
- Mă p* pe mine îmi spune prietenul meu. ( era de la sine înțeles că nu putea face aici unde lucram). Nu mă mai pot ține.
- Du-te la budă. îi spun simplu și normal.
-Daa să ma vadă iar tâmpitu' ală să urle că iesim...( " tâmpitul" fiind un sef de echipă civil care ne avea în grijă, de fapt un idiot ciripitor).
- Taci mă.. Du-te la budă și stai acolo căteva minute și cand ies, te iau din drum (Apropo, după ce mâncam aveam de făcut curat în altă încăpere, deci trebuia să luam cu noi tot calabalâcul : fărașe, lopeti, mături, găleți, lampa...)
- Hai că merg că nu mai pot, îmi spune el și-mi mai zice : I-a tu și astea ale mele să nu mă vadă ăla ca ies cu ele ...
-Las că le iau eu...
Prietenul meu a iesi. Eu am mai stat câteva minute, apoi dau să ies. Cum aveam de luat și sculele lui, cu toata năduseala, mi-am pus înapoi casca pe cap. Aveam nevoie de ambele mâini să pot duce tot. Strâng așa cum pot și...uitând de înălțimea mică, mă ridic cu elan. Am simțit doar o trosnitură surdă si ceva că îmi zgărie pielea capului în creștet. Încet, mă las în jos, dau drumul la scule și...casca mea rămâne agățată... De fapt rămase înfiptă într-o țeavă tăiată și teșită. teavă subțire de oțel sau din ce era, ce era sudată de tavan... Această țepusă, îmi străpunse casca, iar vârful ei străpunse si plasticul din interior ce ținea drept curea de prindere...Între cască și acea curea interioara erau doi centimetri, dar țepușa trecu prin ele si se opri după ce-mi zgârie pielea capului de prinse a-mi curge un pic de sănge.
Acum, zic și eu și la asta m-am gândit mult timp după aceea. Niciodată nu ieseam din încăperile de acel gen cu casca pe cap. Eram nădușiți mereu, iar casca părea că are o tonă. Dacă mă ridicam fara sa fiu nevoit să iau sculele colegului meu, cu casca în mână , ca de obicei, țepușa aceea îmi străpungea numai bine capul în creștet vreo 2,5 cm. emo-pardon.gif
Apoi a venit revoluția și muncile cu soldați au fost sistate. Ultima mea sarcină a fost de pompier în "unitate" woodpecker.gif Habar n-aveam de așa ceva. Cam așa am avut eu parte de armată. Dar una peste alta a fost frumos și o adevărată aventură.

Cu stimă, al vostru danco hatoff.gif


User's Signature

Singura prietenie de preț este cea care s-a născut fără motiv (Arthur von Shendel)
Go to the top of the page
PM
+ Quote Post

danco
post Oct 13 2008, 08:43 PM
Post #13


StarGazer
Group Icon
******

Group: Stars
Posts: 4,322
Joined: 2-March 08
From: arad
Member No.: 115



Și "nemuritorii" se udă, nu-i așa ?

Acum, dragii mei, am să spun o mică poveste pe care am trăit-o din plin în acei ani în care eu și prietenii mei ne credeam nemuritori. JC_boogie.gif
Pe la jumătatea lunii aprilie, în anul de grație 1984, eu și un prieten foarte bun M.L, am hotărât să facem o excursie cu cortul. fire.gif Zis și făcut. M.L își avea bunicii (din partea mamei), într-un sat, Cuvin, aflat cam la 20 de km de Arad. Amândoi fiind fericiții posesori a câte unei biciclete "Standard", mijlocul de locomotie era asigurat. Cort aveam eu, unul polonez, compus din două părți, cea exterioara impermeabilă, iar în interior o încăpere, un fel de cort mai mic cu acoperisul dintr-o pânză, ceva mai groasă, dar permeabilă ( iertați-mi aceste amănunte, dar va fi foarte important acest fapt).
Pe întâi martie, într-o duminică parcă, am pornit în excursie. La plecare vechea poveste ; Bunica mea : " - Să aveți grijă măi copii..și atenție la mașini... să mergeți pe marginea drumului..." Tatăl lui M.L : " - Mă, să nu vă pună d*cu' să vă prostiți pe drum ! Mergeți cu atenție ..."
Doamne, când stau să mă gandesc acum..cred că după nici 10 m uitasem de sfaturile lor. Eram plini de vervă, veseli, ne simțeam cei mai puternici...râdeam și pedalam vânjos.
Era o dimineață frumoasă. Soarele răsărise și ne încălzea obrajii cu razele sale.
Nici n-am ieșit bine din oraș și am făcut prima oprire. Ne-am aruncat într-un șanț și, pe furis, cu emoțiile inerente unui fapt interzis, ne-am aprins o țigară (Snagov). Una la amândoi..eram începători în ale fumatului emo-imao.gif
După zece minute, din nou la drum. Nu mai știu exact la ce oră ajunsem în sat. Știu doar că ne-am oprit la bufet și am cumpărat o sticlă de lichior... așa pentru combaterea frigului la noapte brindis.gif
După odihna de rigoare din casa bunicilor prietenului meu, am pornit pe deal în sus. Bunicul ne-a mai spus atunci :
- Căscați bine ochi pe unde mergeți, dacă e să vă întoarceți pe întuneric să știți pe unde să veniți.
- Daaa,vom fi atenți... am mințit noi.
Adevărul este că am urcat până în vârful dealului. Era o zonă fără pomi, cam denivelată, dar plină de iarbă moale. Fără să mai stăm pe gânduri am montat cortul. Așa..acum să vă spun...ca să nu cărăm tot pe deal, am luat doar partea interioară a cortului. Era ok, doar să nu..plouă. huh.gif
Eram atenți la vânt, așa că am ancorat cortul cu dublă legătură fiecare colț, plus am pus pământ pe margine. Aveam la noi mâncare, apă, lichiorul și ...țigările emo-secret.gif , plus casetofonul meu ( metal rules) căruia îi facusem rost de 6 baterii.
Și am început să ne distrăm. Fotbal cu o minge mică spartă găsită ad-hoc, câte o gură de lichior, un fum pe furiș, si multe gânduri de aventură pentru la noapte...adică coborârea în sat după gagici yahoo.gif
Noaptea se lăsa repede și odată cu ea au apărut norii. Ca și cum ar conta, pusesem totul în cort, de la mancare la casetofon. Pe la ora 23 începuse să picure. Aveam de luat o hotărâre rapid..mai stăm sau plecăm înapoi până nu e prea târziu.
Rămânem ! a fost hotărârea unanimă emo-imao.gif
Dragii mei, după ce plouase cu intermitențe, pe la 1 noaptea se dezlănțuie urgia :badmood: . O furtună cu fulgere, tunete și ploaie din belsug, în rafale. Stăteam în cortul plin cu apă, amândoi împărțeam casetofonul ca pe un scaun. Cum "podeaua" cortului era dintr-un cauciuc mai gros si impermeabil, apa care intra în cort..aici rămânea, iar cum bătea vântul, clipocea langă ca niste mici valuri. Era prea de tot. Totul era ud. Până la urmă ne-am hotărât. Nu mai e de stat. Am scos tot din cort și ne-am pus să demontăm cortul, dar din cauza legăturilor suplimentare și pe acel întuneric total ( nu aveam lanternă), sub rafalele de ploaie, cu fulgere amenințătoare deasupra capetelor noastre...a fost o adevărată aventură să-l dezancorăm. după ce am adunat, de bine de rău lucrurile împrăștiate ne-am hotărât :
- Iau eu cortul, tu i-a restul , îi spun lui L.
- Ok...
Am prins cortul de un colț și am început să-l trag după mine, ca pe un sac. Era greu ca naiba fiind plin de apă.. După vreo zece metri, L îmi strigă :
- Casetofonul ?!
- Unde-i... ? îl întreb.
- Nu știu... acolo undeva, știu că l-am scos (din cort) zice L.
Am lăsat totul baltă și ne-am întors să-l căutam. Era clar cel mai valoros obiect ce-l aveam cu noi. Printre tunete, auzeam că merge undeva, dar unde ...? Apoi mi-a venit ideea salvatoare, să privim la nivelul ierbii, așa cel puțin să vedem ledurile ce "jucau" după ritmul muzicii. Și L l-a găsit.
Ne-am întors, am luat catrafusele și înapoi în sat. Dacă la urcare făcusem cam jumătate de oră, acum, am plecat imediat după ora 1 și am ajuns la bunicii lui L după 3 dimineața. Binențeles că ne-am rătăcit, binențeles că am ajuns într-o vie unde am rupt cortul, că am căzut într-o râpă mocirloasă, că L a căzut și el și a apierdut o plasă în care avusem mâncarea și sticla de lichior...dar am ajuns cât de cât teferi, însă groaznic de murdari și uzi leoarcă.
- V-am spus eu...zice bunicul lui L când s-a trezit să vadă ce s-a întâmplat oldman7ni.gif . Am intrat în casă și ne-am cazat în camera în care stăteam de obicei când veneam aici cu prietenii și cu iubitele noastre, în excursii mai...liniștite emo-blush.gif , unde ne uitam în câte o sâmbătă la "film cockteil" la programul maghiar și ne uitam printre gene la câte un film horror.
A doua zi, pe lumină am putut vedea amploarea "dezastrului" Cortul rupt (de atunci nu l-am mai folosit niciodată), glezna lui L umflată și dureroasă și hainele mele pe care noroiul prinse a se usca. Dar ce, asta să fie o problemă ?! Nici vorbă. casetofonul mai mergea, chiar dacă mai încet din cauza apei ce intrase în el și a bateriilor pe terminate, noi aveam aceiași poftă de viață ca și când am pornit, așa că...după ce am mâncat micul dejun, după ce ne-am ascuns să "poștălim" o țigară, am pornit spre casă. Seara am fost acasă, iar a doua zi, în curtea blocului, ne salutam cu un râset sănătos care spunea totul. emo-imao.gif

Cu drag, danco hatoff.gif


User's Signature

Singura prietenie de preț este cea care s-a născut fără motiv (Arthur von Shendel)
Go to the top of the page
PM
+ Quote Post

danco
post Oct 16 2008, 10:09 PM
Post #14


StarGazer
Group Icon
******

Group: Stars
Posts: 4,322
Joined: 2-March 08
From: arad
Member No.: 115



"How is made"...o întâlnire

Ei, dragi prieteni, am să vă povestesc acum cum am ajuns sa merg la o întâlnire, fără să mai știu cum arată...fata. emo-lol.gif
Era prin 1987. Într-o zi de vineri, dintr-o vară târzie, eram acasă și tocmai trecusem de la o plictiseala simplă la una cronică. Asta nu se poate , îmi zic. De obicei, ieseam cu prietenii la o terasă, la "Mac" (nu de acum celebrul MacDonald, ci o umilă terasă numită " Macul Roșu"), unde o chelneriță mai complice ne dădea câte o vodcatini (așa îi spuneam la amestecul de vodca cu suc de roșii), în pahare de mari de ceai emo-ha.gif În acea dupăamiază de vineri nu vorbisem cu nimeni dintre amicii mei ( daca îmi spunea cineva atunci de tell mobil sau mess... emo-crazy.gif ), așa că mă hotărâsem să trec pe la ei pe la bloc. Zis și făcut. Și am pornit așa încet spre locul nostru de înâlnire de zi cu zi. Ghinion, nu era nimeni acolo. După ce am stat cam 15 minute, întreținându-mă cu vântul și cu niște frunze rătăcite, am hotărât să mă întorc acasă. Nu fac nici 10 metri afară din curtea blocului și mă întalnesc cu prietenul meu L și cu iubita lui L ( au inițiale de nume la fel emo-pardon.gif ).
- Hai cu noi ! îmi zice el m-ai-nainte să pot zice ceva. Hai în disco...
Eu, cum n-am fost niciodată un mare fan al discotecilor, dar acum, aceasta era cea mai bună opțiune.
- Ok, zic, dar nu stăm mult ?
-Nuu...îl luăm pe C ( alt prieten)și mergem pe mal (malul Mureșului).
Am ajuns acolo...zgomot, lumini, umbre, înghesuială...haos ordonat, ce mai. Cu chin cu vai ne strecurăm spre "colțul nostru". Aici, mă asez pe o bancă din aceea de lemn și, nu știu cum se face, că un nenorocit de halogen galben (cred),din tavan se rotea câteva secunde, apoi tocmai în ochii mei se oprea. Ptuii drace... ! zic printre dinți și închid ochii. Tocmai atunci se anunță un damen blues. Ei asta-i bună, îmi zic în gând. Numai bine cade, căci nenorocitul de bec inchizitoriu se va stinge oferind intimitate perechilor și relaxare mie. Nu duc gândul până la capăt și mă trezesc cu o mână ce mă atinge ușor pe umăr.
- Dansezi... ? mă întreabă o voce caldă și moale.
Acum, să fim sinceri, și schiop să fiu și tot dansam, doar nu era să refuz o domnișoară, nu ?
- Da, îi spun și ne încingem la un...blues..adică o baladă lentă.
Am dansat cu ochii închiși...oricum era întuneric și, nu văd eu bine pe lumină, dapăi pe întuneric emo-lol.gif
După dans, îi mulțumesc că m-a ales și gata..o văd că se duce și se alatură unui grup de lângă noi. Am remarcat doar că era mai înaltă și mai slăbuță. A trebuit să văd, așa, cine era, doar trebuia să-i întorc dansul. Nici n-am așteptat mult. Se anunță un blues, așa că, îmi fac loc din coate, trimițând la plimbare pe un amorez ce a vrut să mi-o i-a înainte, și o învit la dans.
Dansam ce dansăm..un dans, două.trei...ce mai conta că nu mai e blues și că orele treceau. În timp ce trăiam un început de idilă, sunt anunțat de amicul L că trebuie să plecăm. Ups..asta era o problemă acum. O trag aproape de mine pe fată și îi spun la ureche :
- Trebuie să plec !
Ea, ma prinde de mână și îmi strigă :
- Ies și eu !
Am ieșit amândoi. Afară se întunecase deja, dar în fata discotecii era un mic lac și un parc, așa că ne-am așezat pe bancă- Lângă noi, pe altă bancă se așezase L ci L violon.gif
Și timpul trecea, și noi ne vorbeam si L și L turbau (căci, veniseră cu mine și mă așteptau acum). În fine, după lungi parlamentări întretăiate de atacurile sângeroase ale țânțarilor(o apăram de țânțari... erou am fost nu glumă first.gif), ne despărțim, nu înainte de a ne da întâlnire a doua zi la ora 17 .
Și am ajuns acasă, și eram fericit. și mă bag în pat, si...mă trezesc dintr-o dată transpirat și speriat. Cum o arăta ?! huh.gif Înăuntru în discotecă am văzut că era înaltă, subțire, și că avea părul ușor creț..dar afară, pe bancă în plin întuneric...normal că remarcasem eu ceva trăsături...(cu toate că nu prea avusem timp de asta în timp ce ne pupăceam cu ochii închiși), dar cum nu aveam (nici n-am încă) o ținere de minte a figurilor, nu știam cum defel arată.
Aveam o singură ideea a ceea ce să fac. Să merg o idee mai târziu la întâlnire, sau să merg mai repede si să stau deoparte până vine ea și ocupă locul de întâlnire...asta în speranța că nu mai veneau și alte fete în acel loc...fiind un loc public, lângă o fântână arteziană.
M-am dus mai târziu cu cinci minute, iar acolo... era o singură fată.



Bazată după o poveste adevărată.
Cu respect, danco d1.gif


User's Signature

Singura prietenie de preț este cea care s-a născut fără motiv (Arthur von Shendel)
Go to the top of the page
PM
+ Quote Post

LIVIA
post Oct 17 2008, 02:01 PM
Post #15


SuperStar
Group Icon
*****

Group: Stars
Posts: 1,754
Joined: 2-August 08
From: Giurgiu
Member No.: 263



Frumoasa naratiunea...mie una mi-a captat atentia, sfarsitul in coada de peste insa m-a facut curioasa: cum era fata, ce a urmat dupa aceea? O incheiere la povestioara ta pentru curiosi ca mine, se poate? biggrin.gif


User's Signature

Dacă vrei odihnă - crede. Dacă vrei adevărul - caută și suferă.
Go to the top of the page
PM
+ Quote Post

danco
post Oct 18 2008, 03:20 PM
Post #16


StarGazer
Group Icon
******

Group: Stars
Posts: 4,322
Joined: 2-March 08
From: arad
Member No.: 115



QUOTE (LIVIA @ Oct 17 2008, 03:01 PM) *
Frumoasa naratiunea...mie una mi-a captat atentia, sfarsitul in coada de peste insa m-a facut curioasa: cum era fata, ce a urmat dupa aceea? O incheiere la povestioara ta pentru curiosi ca mine, se poate? biggrin.gif



După aceea...? Am fost prieteni cam 4 ani. Cum era fata ? Înaltă, parcă avea păr castaniu, ochi verzi, îi plăcea, ca și mie, aventura, călătoream, ascultam rock împreuna, ne uitam la filmele horror împreuna, fumam... emo-pardon.gif


User's Signature

Singura prietenie de preț este cea care s-a născut fără motiv (Arthur von Shendel)
Go to the top of the page
PM
+ Quote Post

danco
post Oct 20 2008, 02:03 PM
Post #17


StarGazer
Group Icon
******

Group: Stars
Posts: 4,322
Joined: 2-March 08
From: arad
Member No.: 115



Cum îți așterni, așa....mânânci


Bunicul meu a fost un mare pescar. Eu, mă aciuiam pe lângă el și cum necum dar mai mereu îl însoțeam la pește. Întodeauna a fost frumos, fiecare ieșire avea farmecul și unicitatea ei...doar că uneori nu ies toate așa cum le gândești sau cum le plănuiești. emo-imao.gif
Aveam cam 10 ani. Ca de obicei, într-o seara de vineri, bunicul a venit la mine :
- Mâine merg la pescuit, vrei să vi ?
- Da...
Apoi, cu pași molcomi și legănați, bunicul se ducea să pregătească mămăliga pentru pescuit. Întodeauna o făcea el, o învârte vârtuos, îi adăuga firimituri de pâine, și nu mai știu ce mirodenii, de mirosea ca o băcănie indiană. Bunica, era mereu cu gura pe el : " Că nu lași copilu' în pace, că îl cari după tine, că plouă sau că e soare, că e prea rece sau prea cald..." mad.gif
Bunicul nu zicea nimic, doar zâmbea iar la sfârșit spunea:
- Lasă-l să vină.
În seara aceea, așa printre frânturi de amintiri, mai țin minte că eu am pus mâncare pe a doua zi într-o plasă din acelea de nailon cu 1 leu, cum erau pe vremuri, iar bunicul meu a pus restul bagajului tactic într-un rucsac-ul pe care îl folosea mereu la pescuit. Când mergeam și eu, luam în plus un nailon pentru ploaie, o bluză sau ceva haină în plus, o sapcă...deh...pentru prunc... rolleyes.gif
Bunica mea, pregătea întodeauna mancare mai speciala pentru noi când mergeau și eu la pescuit. Brânză, carne, pâine, salam sau ce o mai fi fost..dar știu că acolo, afară, în aer liber aveam altă poftă de mâncare decât acasă..acolo eram mereu flămând grill.gif
De obicei, în funcție de locul unde mergeam, plecarea era pe la 5 dimineața. Era cel mai greu moment lazy.gif Apoi, într-o clipă eram gata de drum.
- Dute i-a plasa cu mâncare și hai..uite întârziem și pierdem trenul, îmi zice bunicul strângând bine într-o legatură bețele de pescuit, rucsacul și celelalte chestii pe care le mai lua.
Am înfășcat plasa de pe balcon și...la drum.
În gară, ne-am întâlnit cu ceilalți prieteni ai bunicului, căci uneori mergeam așa, mai mulți. Distracție, voie bună, râsete, aceleași minciuni despre pești mari scăpați... ce mai, pe mine mă fascinau mereu.
Odată ajunși în gară, la destinație, începea o "întrecere surdă" între fiecare...
- Să ne grăbim puțin să luăm noi locul cutare că-i mai bun, îmi șoptea bunicul cu juma' de gură.
Nu eram singurii care gândeam așa.. așa că se declanșa o cursă "contracronometru" fuga.gif
Și iată-ne pe baltă. fishing.gif O liniște agasată doar de vâjâitul bețelor prin aer urmate de un pleosc sec, locul unde momeala ispititoare se juca cu destinul pestelui.
Prima jumătate de oră era destinată vârfului de undiță. Îl fixam cu o atenție de care nu se bucurase pâna atunci nici o jucărie (aveam doar 10 ani, de vreo fata nu se putea vrb incă emo-blush.gif ). Apoi, încet încet, jocul lua locul pescuitului.
Și se facuse amiaza, iar foamea ne dădea târcoale. Când mergeam așa, cu mai mulți prieteni, masa o luam toți împreună. Era ceva frumos... si mistic, mai ales când începeau să vibreze nările la mirosul slăninei fripte pe băț, iar din burta chioăia de poftă mai mult ca de foame...miam, miam.
Întinsesem o pătura și un nailon mare drept masă, apoi fiecare se aseza. Cu câtă desfătare scotea fiecare bunătățile aduse... Cei căsătoriți, erau luați ușor peste picior, dar și invidiați căci era cineva care se îngrijea de burta lor... Ce mai zâmbea bunicul meu de mândrie când știa ca de obicei masa noastră era mai bogată decât a celorlalți și așa , ostentativ, am lăsat mai pe urmă despachetatul... Masa improvizată era plină, pâine, suncă, slănină, roși, ardei.brânză..ce mai.. și aduc și eu plasa noastră, pe care o dusesem eu tot drumul woodpecker.gif. O întind bunicului care dă să răstoarne bunătățile, doar că sprâncenele i se încruntă într-un fel nefiresc pentru acel festin... O clipă se făcu liniște, apoi bunicul răsturnă plasa pe masă... și o frumoasă grămadă de cârlige de rufe din acelea de lemn își făcură apariția. Sticla de apă se "transformase" într-una de ceva solutie de spălat.... Încurcasem plasele și în grabă, în loc să iau plasa cu mâncare, o luasem pe cea cu cârligele de rufe și cu detergentul. Mamă și izbucnesc prietenii într-un râs... și dăi.. și râde... emo-ha.gif
- Deci fiecare mânâncă ce are, zice unul...
Ce să mai zic...eu chiar crezusem ce spusese acel tip, că fiecare mânâncă ce și-a adus... emo-lol.gif A strâns bunicul meu cârligele, le-a băgat înapoi în pungă aruncându-mi :
- Nu ai auzit cum zornăie ? Păi zornăie brânza așa ?, scutură el plasa făcând să miște cârligele în plasă.
Imediat ne-am strâns mai aproape lângă ceilalți meseni și fiecare mi-a dat ce avea mai bun, devenind favoritul lor... Ce mai, am mâncat pe saturate și în plus mai învățasem ceva referitor ce înseamnă o prietenie adevărata.

Cu respect, danco. hatoff.gif


User's Signature

Singura prietenie de preț este cea care s-a născut fără motiv (Arthur von Shendel)
Go to the top of the page
PM
+ Quote Post

LIVIA
post Oct 20 2008, 03:26 PM
Post #18


SuperStar
Group Icon
*****

Group: Stars
Posts: 1,754
Joined: 2-August 08
From: Giurgiu
Member No.: 263



Fiecare mananca ce are ,auzi la el..carlige de rufe... emo-ha.gif dar ma gandesc ca detergentul facea ca totul sa alunece mai bine... emo-imao.gif ...comica intamplarea... emo-smily.gif


User's Signature

Dacă vrei odihnă - crede. Dacă vrei adevărul - caută și suferă.
Go to the top of the page
PM
+ Quote Post

danco
post Nov 5 2008, 12:52 PM
Post #19


StarGazer
Group Icon
******

Group: Stars
Posts: 4,322
Joined: 2-March 08
From: arad
Member No.: 115



"A fi sau a nu fi"...pom

Stimații mei prieteni, dați-mi voie acum să vă povestesc cum mi-am ratat eu viața și cariera teatrală cleanglasses.gif
Se întâmpla prin anul de grație 1979, în acea minunată primăvară, când soarele sfâșia ultima energie a iernii, când ghioceii ieșiseră deja și umpluseră penarele fetelor din clasa și catedra dirigintei cu albul lor micuț.
Țin minte că totul a început într-o zi de vineri, pe când aveam ultima oră de curs. În timp profesorul ne explica nu știu ce, iar eu eram foarte atent la... plopii înalți ce străjujau clădirea scolii cum se unduiau în bătaia vântului și la soarele ce își trimitea razele în sala de clasă printre frunzele ce se jucau (eram mușcat de muscat deja de musca țețe a poeziei și a romantismului...), a bătut cine va la ușa săli de curs.. Intrase o doamnă (tovarăsă profesoară). Ne-am ridica toți în picioare, așa cum făceam ori de câte ori intra un cadru didactic sau când cântam primele două strofe ale imnului de stat, atât la începutul orelor cât și la sfârșitul acestora.
-Stați jos copii..., ne spune această tovarășă pe un ton cald, părintesc.
După ce a șușotit ceva cu profesorul, s-a întors spre noi și a spus.
- După cum știți, pregătim un spectacol de teatru pentru concursul ce se organizează între scolile din oraș... Am nevoie de încă câțiva copii în piesă... (Îmi cer mii de scuze, dar nu-mi mai aduc aminte ce piesă de teatru era bblush.gif )
După ce tovarășa profesoară s-a învârtit așa printre rânduri privindu-ne, ales trei dintre noi. O colegă, un coleg și...pe mine. emo-ping.gif .Tovarășa ne-a mai spus, că noi trei, va trebui să rămânem după fiecare oră de curs, circa o oră în plus la scoală pentru repetiții.
Ok, zis și făcut. Am plecat acasă țopăind... "Voi juca într-un teatru..voi juca într-un teatru !!!" era noul refren al bucuriei mele. Ce mai, în scurt timp au aflat bunicii, părinții, apoi, până seara și scara blocului... Mă și vedeam pe scena mare a teatrului aclamat și aplaudat alături de ceilalți...visam la o carieră artistică gdream.gif
Și veni timpul repetiților. După ore ne-am prezentat la tovarăsa în sala de sport unde avea loc repetiția. Erau acolo deja ceilalți aleși dinainte care făcuseră deja câteva repetiții. Încet, încet povestea prindea viață (căci piesa era transpunerea unei povești) . Și, plin de emoție văd cum tovarășa își îndreaptă privirea spre mine și zice :
-Tu, treci acolo lângă... ești pomul numărul 1! emo-uf.gif Mauridia_42.gif emo-crazy.gif
Ceee ?!...gândesc eu. Atunci mi-a picat fisa că, de ce din clasa noastră m-a ales pe mine și pe încă un coleg, iar noi eram cei mai înalți din clasă.
Rănit profund în orgoliu, am trecut unde mi-a spus. Celălalt coleg se "transformase" și el în pom, doar că în extrema cealaltă a "scenei". Și imediat am primit indicațiile prețioase de la tovarășa :
- Pomii...dați din mâini ca și cum vă bate vântul ! La spectacol o să aveți crengi cu frunze în mană să pară mai autentic, așa că miscați-vă mâinile încet ... și ne arată ea cum, ceva ce acum ar semăna cu break dance emo-imao.gif
Și uite așa, în clasă și acasă "uitasem" sa mai mă laud cu rolul meu în piesă. Aproape îmi doream să nu vină nimeni cunoscut să mă vadă, mai ales după câtă reclamă făcusem... iar eu eram root.gif
Cu o zi înainte de spectacol tovarășa ne-a spus să culegem niște crenguțe cu ceva frunze pe ele să le mișcăm la reprezentație. Și vezi ziua cea mare. Noi , dacă nu mă înșel fusesem a treia trupă ce intram în pe scenă. Nu eram singurul năpăstuit de soartă, lângă mine, era un biet coleg, recrutat și el dintr-o altă clasă, care fiind mai micuț la statură, era...nor cloud.gif emo-ha.gif . Avea pe el, făcut din carton așa ceva ce semăna cu o gălușcă imensă,nicidecum cu un nor...doar că, în timpul piesei trebuia să sufle printr-o trompetă, tot din carton, ca și cum era vântul. Ei bine, în timpul reprezentației, acest mic nor(parcă venit de la Cernobâl), de atâta suflat, scăpă involuntar o picătură de salivă pe mâinile mele. căci îi tot fluturam crengile alea pe la nas... Iritat i-am șoptit :
- Vezi că ești vânt, nu ploaie rain.gif ! și el în loc să mă ignore se pune și râde. Atât a trebuit, că tovarășa s-a și pus pe gesticulat ceva de genul..."terminați acolo mă".
În fine, una peste alta, piesa a fost un succes champion.gif ... Nuu, n-am ieșit campioni...nu mai știu ce loc am luat..în orice caz, primise scoala o diplomă , așa ceva, dar eu intrasem în ( și iesisem totodată din ) lumea magică a teatrului, căruia îi port, totuși, o stimă nemărginită.

Cu respect, danco ... "the pom" d1.gif


User's Signature

Singura prietenie de preț este cea care s-a născut fără motiv (Arthur von Shendel)
Go to the top of the page
PM
+ Quote Post

danco
post Jan 4 2009, 09:10 PM
Post #20


StarGazer
Group Icon
******

Group: Stars
Posts: 4,322
Joined: 2-March 08
From: arad
Member No.: 115



Tauru' nu-i vacă...mă!


Dragii mei. Printr-un concurs de împrejurări, aranjând niște poze în sertarul unde-și fac veacul, am descoperit una, alb negru, care m-a facut să zâmbesc și să-mi aduc aminte de ceva ce, sincer, uitasem. Să vă povestesc...

Pe timpul când "învătam" să fiu pescar, ucenic fiind al bunicului meu (Dumnezeu să-l odihnească-n pace), aveam și o mare pasiune pentru fotografie. Posedam pe acea vreme un aparat...ceva rusesc...ciaika, leika..așa ceva...în fine. Făceam poze în stânga și-n dreapta, doar ca să mă mențin în formă, să nu îmi ies din mână, iar în baie, unde un bec vopsit în roșu înlocuia camera obscură, developam filmele.
Hotărâsem cu prietena mea de atunci, să facem o excursie ad-hoc, la părinții ei acasă la țară. Zis și facut. Fără să ne planificăm în detaliu mica aventură, în weekend ne-am urcat în tren și duși am fost.
Am uitat să vă spun, era vară, prin septembrie... Ea locuia, nu departe de Arad, într-un sat bine păstrat printre dealurile ce străjuiesc orizontul estic al orașului.
Am plecat în zori. Părinți ei ne-au primit bine.
- Săru' mâna, săru' mâna, un zâmbet aici, unul dincolo, câteva mișcări bine gândite prin prisma buneicredințe față de oameni simpli și respectabili și gata. Am mancat ceva în fugă și imediat am pornit la plimbare pe deal.
Vița de vie, pomi fructiferi, iarbă, soare, pădure...totul se desfășura prin fața noastră în care se citea romantismul bblush.gif
Ne-am plimbat câteva ore bune, apoi, foamea ne-a facut să facem cale-ntoarsă.
Soarele strălucea, dar umbra oferită de pomii și copacii ce împânzeau întreaga zona, ne oferea o răcoare binecuvântată. Hotărâsem de acum, ca, după masa de prânz, să mai facem o plimbare, în direcția opusă, ca să văd și eu cum e viața la ea acasă.
N-am zăbovit după masă și, în ciuda sfatului tatălui prietenei mele, am pornit spre... spre deal.
Ne țineam aproape, foarte aproape, doar când mai răsărea ca din pământ vre-un sătean, prietena mea tresărea facând un pas ușor deoparte.
- Las' că e mai bine așa, vrei să meargă ăștia apoi la mami să mă bârfească că una că alta ? Nu numai că m-ar bărfii, dar ar mai pune și de la ei... Nu i-ar crede mami, normal, dar nici bine nu i-ar cădea, deh, ști tu cum e la sat...
Am încuvințat. Ea știa mai bine.
Drumul, care urca ușor, înconjurând în pantă lină culmea dealului, urca spre vârf unde se părea că este o frumoasă păsune cu iarbă deasă. Ne țineam de mână și ne legănam brațele ca un leagăn, fericiți și lipsiți de griji.
Aici intervine ceea ce apoi îl numim sâmbure al întâmplării. De unde, de neunde, dar prietenei mele îi vine în gând să alerge înainte pe drumul pustiu. Dintr-o dată o i-a la fugă râzând, fără să mă aștept la așa ceva. În urma ei, vârtejuri mici de praf se jucau pe drumul de pământ uscat. Dădea din mâini și rădea fericită(Trebuie să recunosc că, acest clișeu de viață, mi-a rămas întipărit în minte drept descătușarea unei fericiri sincere și libere). Drumul făcea un ocol larg, iar ea dispăruse îndărătul celor câțiva ...pruni sau meri sau ce pomi or fi fost. Eu, cuprins de vraja fericirii, pornesc după ea...doar că, după ce am dat ocol pe drum, în fața mea, răspândită pe culme, către creasta molcomă a dealului era împrăștiată o cireadă de vaci. Primul gând mi-a fost la câinii care de obicei păzesc vitele, dar aici nu vedeam nici unul, nici măcar pe ciobănaș..sau văcar... Prietena mea, se oprise cam la vreo douăzeci de metri și se aruncă în iarba grasă ca într-un pat cu apă. O ajung. Eram plin de vervă si un zâmbet larg mi se întipărise pe față.
Ne-am furat unul altuia câte un sărut rapid aruncând priviri complice prinprejur, dar nimic nu era să ne conturbe clipa... poate dacă nu aveam eu ideea de a o încânta cu vitejia mea emo-doh.gif
Dobitoacele, împrăștiate pe terenul din jur deveniseră ținta curajului meu.
- Vrei să vezi cum îmi mânâncă din mână? îi spun eu făcând un gest scurt spre câteva vaci.
- Ce vrei să faci ? nu era ea prea convinsă.
- Le dau iarbă, din mână...
- Ești lud(nebun)...? zâmbește ea.
- Ai să vezi, îi răspund și mă ridic de lângă ea, smulg pe drum o mână de iarbă și îmi aleg..vaca. emo-whistle.gif
Mă duc curajos spre animal și când ajung aproape..cam pe la 3-4 metri întind mâna și mă apropii așa încât să mă vada că n-am intenții dubioase.
Măi frate, nu mai fac vreo doi pasi și animalul pufăie odată brusc, fornăie și se întoarce cu fața spre mine. Îmi zic : Ce naiba, doar nu mi-e frică de-o vacă. Întradevăr, nu le cunosc eu prea bine, nu am de-a face cu ele, dar la naiba, o vacă e o vacă...sau...
În clipa aceea mi-am adus aminte că...poate e taur emo-crazy.gif Atunci am vazut gabaritul animalului..asta m-a speriat cu adevărat, nu coarnele care și acum mi se păreau...de vacă...și încă ceva...nu mă uitasem după uger.
Cu pași ușori, conștient că nu am prea multe de ales, am început să mă retrag fără să întorc spatele fiarei. M-a lăsat un pic, apoi s-a dezlăntuit iadul. A pornit spre mine!
Providența m-a făcut să fug, nu spre drum de unde venisem și care era în pantă ușoară, ci în sus spre un grup de pomi unde am hotărât că mă pot feri mai bine de fiară. Gâfâind și speriat, am sărit printre copăceii aceia. Fiara după ce porni spre mine ca un tren, se opri dar se apropia și parcă nu mă scăpa din ochi. Eu pray.gif
Stigăte ascuțite, ceva de genul...Giaaa!!..Jiaaa!! veneau din drum de unde, prietena încerca să atragă atenția monstrului, dar sau era surd sau nu vroia să de-a "speriatul dintre pomi pe ciocârlia din drum".
Am stat așa câteva minute socotindu-mi șansele de a o sterge cât mai iute. Pe viteză nu mă bazam de teamă să nu cad, să alunec în drum sau pe undeva cu monstrul pe urme...
Prietena mea începu să se agite spre monstru dând din mâinile ei subțiri. Semăna ca o salcie bătută de vânt emo-lol.gif Săraca, îmi venea în ajutor, iar eu...
După ore seculare care duraseră vreo 15 minute, monstrul se întoarse și mă lăsă în pace. L-am lăsat să se depărteze bine până să cobor spre drum, binențele ocolind cu mult zona periculoasă.
Eram lac de apă când am ajuns langă prietena mea, dar foarte ușurat. heat.gif
- Măi, tu n-ai văzut că-i taur?! Tauru' nu-i vacă..mă! îmi mai spune ea râzând de mine.
Eeee, treacă de la mine don-t_mention.gif A scăpat de data asta, dar data viitoare dau de pământ cu fiara..de nu se vede. emo-imao.gif

Vă sunt dator să vă spun legătura dintre poză și incidentul acesta. Găsisem o poza, uzată și îngălbenită pe care o făcusem în grădina acestei fetițe...imediat mi-am amintit tot.
rolleyes.gif

Cu drag, danco hatoff.gif


User's Signature

Singura prietenie de preț este cea care s-a născut fără motiv (Arthur von Shendel)
Go to the top of the page
PM
+ Quote Post

3 Pages V   1 2 3 >
Reply to this topicStart new topic
1 User(s) are reading this topic (1 Guests and 0 Anonymous Users)
0 Members:

 



RSS Lo-Fi Version Time is now: 19th December 2018 - 10:32 AM
Arta si savoare www.iconcert.ro
 Vesperala Forum