vesperala

Welcome Guest ( Log In | Register )

28 Pages V  « < 23 24 25 26 27 > »   
Reply to this topicStart new topic
> Istorie medievala si nu numai

danco
post Jan 29 2010, 09:57 PM
Post #481


StarGazer
Group Icon
******

Group: Stars
Posts: 4,322
Joined: 2-March 08
From: arad
Member No.: 115



Unda de șoc(extras din : "Enola Gay" de G. Thomas și M.M. Vitts)

În prima milionime de secundă după 8.16, o suliță de lumină roșie-purpurie s-a întins pe o lățime de sute de metri, transformându-se într-o minge de foc. Temperatura în centrul ei era de 50 de milioane de grade C. În epicentru, la clinica Shima, care se aflase exact sub detonație, temperatura atinse câteva mii de grade.
Fulgerul dogorâtor a stârnit incendii pe o rază de un km jumătate și pe o rază de patru kilometrii a ars tot ce era piele omenească.
Din cei 320 000 de civili și soldați cât se aprecia a fi fost în oraș, 80 000 au fost omorâți pe loc sau grav răniți. Cel mai mare număr de morți a fost înregistrat în zuna de 8 km pătrați în jurul portului Aioi.
Coloanele de piatră care străjuiau intrarea în clinica Shima au fost de-a dreptul înfipte în pământ. Întreaga clădire s-a dărâmat. Cei dinăuntru s-au evaporat.
Toate serviciile utilitare și de transport au fost avariate. 180 de doctori din cei 200 ai orașului și 1654 surori din cele 1780 erau morți sau răniți. Numai trei din cele 55 de spitale și puncte de prim ajutor mai erau folosibile.
Cel mai mare grup de afectați era în jurul castelului Hiroshima, unde mai multe miid e soldați și un prizonier american de război au fost expuși direct exploziei. Corpurile lor au fost arse până la carbonizare pe terenul de paradă.
Temperaturiile extraordinare au făcut să ia foc clădirea unde se afla Radio Hiroshima și au făcut scrum troleibuze, camioane și trenuri. Pereți de piatră, uși de oțel și trotuare de asfalt erau de un roșu incandeșcent. Dogoarea a șters negrul literelor din cărți și ziare șia făcut îmbrăcămintea una cu pielea. Pe o distanță de un km jumătate de la epicentru, bărbații aveau pălăriile "gravate" pe scalpul lor, chimonourile femeilor erau imprimate pe corpuri, ciorapii copiilor - arși și lipiți de picioare.
Aproape toate acestea s-au întâmplat în timpul cât îi trebuie unui om să clipească o dată.


User's Signature

Singura prietenie de preț este cea care s-a născut fără motiv (Arthur von Shendel)
Go to the top of the page
PM
+ Quote Post

danco
post Jan 30 2010, 09:52 PM
Post #482


StarGazer
Group Icon
******

Group: Stars
Posts: 4,322
Joined: 2-March 08
From: arad
Member No.: 115



"Geniile sunt meteori destinați să ardă să lumineze secolul lor"(Napoleon) [extras din lucrarea :"Napoleon" de E.V.Tarle]

La 15 august 1769, în orășelul Ajaccio din insula Corsica,Laetitia Bonaparte, în vârstă de 19 ani, soția unui nobil localnic care profesa avocatura, simți pe neașteptate, în timp ce era în afara casei, apropierea durerilor facerii. Aleargă repede în casă și abia ajunsă în salon, dădu naștere unui copil. Cum în acel moment nu se găsea nimeni prin apropiere, copilul căzu din pântecele mamei pe podea. În felul acesta, familia lui Carlo Bonaparte aviocat fără avere, se mări cu încă un suflet.
Tatăl hotărâ să dea copilului o educație franceză și nu corsicană.
După ce aparținuse mult timp Republicii comerciale a Genovei, Corsica se răsculase împotriva acesteia și în 1755, sub conducerea lui Paoli, un proprietar funciar localnic, izbutise să-i alunge pe genovezi. Din acel moment, Corsica își continuă existența ca stat independent sub conducerea lui Paoli.
În 1768, republica Genovei vându regelui Franței, Ludovic al XV-lea "drepturile" asupra Corsicei(drepturi care de fapt nu existau), iar în primăvara lui 1769, trupele franceze nimiciră detașamentul lui Paoli.
Carlo Bonaparte se alăturase partidului francez, însă micul Napoleon îl regreta pe Paoli și independența.
Încă din fragedă copilărie, Napoleon se dovedi a fi un temperament iute și neliniștit. "Nimic nu-mi impunea - își amintește el mai târziu - eram pornit pe gâlceavă și pe bătaie și nu mă temeam de nimeni. Pe unii îi zgâriam, pe alții îi băteam și totți se temeau de mine. Cel mai mult a suferit de pe urma mea fratele meu Joseph. Îl băteam și îl mușcam și tot el era certat, fiindcă, până să-și revină din spaimă, eu mă duceam la mama să mă plâng".(...)
În 1779, după mari stăruințe, tatăl îzbuti să-i ducă în Franța pe cei doi fii mai mari - Joseph și Napoleon-și să-i înscrie la colegiul din Auturn.(...)
În 1784, la vârsta de 15 ani, Napoleon trecu la scoala de ofițeri din Paris. Napoleon urma cursurile și citea cu pasiune. Aici avea ce și de la cine să învețe.
O răscoală contrarevoluționară izbucnise în sudul Franței în 1793, regaliștii din Toulon izgoniseră sau masacraseră pe reprezentanții puterii revoliționare și chemaseră în ajutor flota englezească. Armata revoluționară asedia Toulonul dinspre uscat. Conducerea politică a armatei însărcinate cu reprimarea răscoalei regaliste era încredințată corsicanului Salicetti care îl propune pe Napoleon să preia frâiele armatei de asediu. (...)
Napoleon ajunge după o serie de piedici la comandă și dă asaltul. Atacul a avut loc la 17 decembrie 1793. Era prima bătălie dată și câștigată de Napoleon. De la 17 decembrie 1793 până la 18 iunie 1815, ziua când părăsea înfrânt câmpul de la Waterloo, timp de 22 de ani(cu întreruperi) s-a scusr această lungă și sângeroasă carieră. Napoleon a dat vreo 60 de bătălii, mari și mici, mai multe decât Alexandru Macedon, Hannibal, Cezar și Suvurov luate la un loc.


User's Signature

Singura prietenie de preț este cea care s-a născut fără motiv (Arthur von Shendel)
Go to the top of the page
PM
+ Quote Post

danco
post Jan 31 2010, 07:19 PM
Post #483


StarGazer
Group Icon
******

Group: Stars
Posts: 4,322
Joined: 2-March 08
From: arad
Member No.: 115



Fragmente din viața feudală- sec XIV-XVII(extras din : "Viața Feudală a Țării Românești și Moldovei" de P.P. Pnaitescu și V. Costăchel)

Cea mai veche știre documentară despre transhumața oilor din Transilvania în Țara Românească este privilegiul dat de Mihai Voievod la 5 iunie 1418, în care întărește oierilor din Cisnădie, lângă Sibiu, porunca mai veche a lui Mircea cel Bătrân, " după obiceiul străvechi... ca românii de acolo... ci vitele și oile lor să pască în munții noștri, să se folosească liber de pășunele noastre".
În caz de război cu Transilvania, Cisnădia va fi apărată și exclusă din război, ceea ce dovedește importanța pentru venitul domnului Țării Românești, a dijmelor și taxelor de pe urma transhumanței turmelor din Transilvania.(...)
Numărul uriaș al oilor din țările noastre se poate judeca după datele numerice ce le avem pentru Moldova de la începutul veacului XVIII. În această vreme, numai ocolul de sate păstorești al Câmpulungului moldovenesc dădea domnului dijmă(zeciuiala) 24 000 de oi, ceea ce înseamnă deci că pe an se nășteau 240 000 de miei.
Oile (ca și vitele mari și caii) erau până în sec XVI mijloc de schimb; în 1502 un sat, Rădoii, e cumpărat în Țara Românească pe 70 de oi, un cal și doi boi.
Caii aveau preț mai mare; astfel în Moldova, sub Petru Șchiopu, satul Clapinți este cumpărat pe 12 cai, în preț de 24 000 de aspri, iar satul Fundeni cu 8 cai de 16 000 de aspri.
Până în sec al XVI-lea, în Țara Românească și până la mijlocul sec XV în Moldova, agricultura ocupa o suprafață mult mai redusă decât restul pășunilor și pădurilor ; în primul rând se cultiva meiul, din care se făcu mămăligă, apoi grâu, care se cultiva pe o scară redusă și numai grâu de primăvară.(...)
Faptul că în sec al XV-XVI Țara Românească importă grâu din Transilvania arată că în această țară grâul nu era cultivat la scară mare și pâinea nu era hrana obișnuită a populației.
Vlad Țepeș scria brașovenilor, când a deschis granița : " Veniți cu pâine și cu marfă", iar Radu Vodă Prasnaglava, deschide la 1421 granița spre Transilvania pentru negoț și scrie brașovenilor : "Să lăsați toate mărfurile să vie în țara domniei mele : și pâine și fier, sau orice".
Faptul că dintre grâne, meiul sau mălaiul : millium era mai mult cultivat : din el se făcea mămăligă ce se mânca numai cu lapte. Se semăna în aprilie și se culegea în septembrie.
Alte cereale cultivate în epoca feudală sunt : orzul, grâu, secară. Dintre plantele textile pomenim : in și cânepă.
Cultuvarea zarzavaturilor cerea cunoașterea unei tehnici speciale în agricultură, anume tehnica răsadurilor și a roții cu apă, cu canale de udat. Cultura zarzavaturilor nu a fost cunoscută în țara noastră până în veacurile XVI-XVII decât în mică măsură. La 1458, Ștefan cel Mare scutește satele Episcopiei de Roman de dijma de varză


User's Signature

Singura prietenie de preț este cea care s-a născut fără motiv (Arthur von Shendel)
Go to the top of the page
PM
+ Quote Post

danco
post Feb 1 2010, 08:07 PM
Post #484


StarGazer
Group Icon
******

Group: Stars
Posts: 4,322
Joined: 2-March 08
From: arad
Member No.: 115



"Noi suntem emancipați !" - scrisoarea lui Aaron Florian către George Barițiu (extras din : Carmen Saeculare Walachicum )

Frate Bariț !

Ziua de ieri, 11 iunie 1848, este o zi de la care începe o epohă nouă în analele Țării Românești. Deviza populilor civilizați : Libertate, Egalitate, Frățietate, este și deviza românilor de aici. Constituția, această zicere fermecătoare, această faptă fericitoare, s-a proclamat și la noi (...) Constituția proclamată ieri va fi un adevăr și noi vom ști a muri pentru dânsa. Să vă trăiască românii !!! (...)
Joi seară se primi știre sigură că în mai multe punduri ale țării s-au mișcat poporul și că se pregătește a veni la București spre a cere dreptate. Această știre înfricoșă guberniu, dar ceea ce i-a paralizat toate puterile de a mai lucra împotriva revoluțiunei a fost altă vestire, ce tot atunci a primit, că de peste Olt, patru capi, în frunte cu mai multe mii, pășeșsc bărbătește către capitala țării.
Ieri, vineri dimineața, la 11, pe când capitala se afla într-o neodihnă neastâmpărată, pe când se pregăteau izbucniri de nouă mișcări revoliționare, prințul vru să cerce credința garnizoanei pe care se întemeia. Se duse mai întâi la cazarma cavalerii și, după ce se adresă către ofițeri ca în împrejurările de față când țara este amenințată de rebeli, să păzească credința către gubern, aceștia îi răspunseră că ei sunt gata a-și vărsa sângele în contra vrăjmașilor patriei, dar sânge român, sânge patriotic nu vor vărsa niciodată.
Aici nu numai i se declară în terminii cei mai luminați că ei nu se vor bate cu frațiilor, ci arătându-i-se totdeodată dorința generală de îmbunătățiri radicale, numaidecât se scoase un stindart național tricolor, declarând că sub steagul acesta sunt jurați a muri pentru patrie, nație. Într-aceste împrejurări, prințul își însemnă numaidecât calea pe care trebuie să apuce, luă stindartul și jură că se va pune în fruntea românilor și va apărea drepturile lor până la cea mai după urmă picătură de sânge.(...)
Atunci poporul Bucureștilor nemaiputându-și cumpăta bucuria, alergă în trăsuri, pe jos la barierele orașului. Întâmpinarea orășenilor cu țăranii a fost ceva sublim în felul său. Se îmbrățișară, se sărutară ; țăranii fără arme, fără nimic, cu merindea numai în traistă, cu punturile nouăi Constituții în mâini intrară în capitală strigând : " Dreptate !"
Prințul primi pe țărani cu cea mai mare blândeță și bunătate și le făgădui împlinirea cererilorlor(...)
După ce prințul primi și subscrise toate cererile ce i se făcură, poporul adunat se împrăștie pe toate ulițele. Muzica militară cânta Marseileza română, popolul striga : " Să trăiască Constituția !" Cocardele naționale se împărțeau pe la toți. De seara și până dimineața Bucureștii întregi s-a aflat în cea mai mare mișcare : gloatele de oameni pe jos se plimbară necontenit în deosebite direcții : trăsuri cu stindarte umblară pe toate ulițele.
Astfel se fini ziua de ieri, zi memorabilă pentru totdauna pentru români. Constituțiile în toate țările și la toate națiile se dobândiră cu sânge : românii n-au să plângă nici măcar o picătură. Ei arată Europei civilizate că știu ce vor, știu cum să o ceară și era sigur că o vor dobândi.
Isprăvesc, pentru că sunt ostenit prăpădit. Caz din picioare, mi s-a amețit capul, mi se închid ochii... Dacă îți folosesc la ceva aceste, întrebuințează-le.
Nu-ți mai scriu ca să-ți trimit acum foile fără frică.
Aaron


User's Signature

Singura prietenie de preț este cea care s-a născut fără motiv (Arthur von Shendel)
Go to the top of the page
PM
+ Quote Post

danco
post Feb 2 2010, 05:17 PM
Post #485


StarGazer
Group Icon
******

Group: Stars
Posts: 4,322
Joined: 2-March 08
From: arad
Member No.: 115



Moartea de om (P.P.Panaitescu, et al,Viața Feudală în Țara Românească și Moldova - sec XIC-XVII, Editura Științifică, București, 1957, p. 486-487)

Cercetând documentele vechi, constatăm că în evul mediu nu se face distincție între asasinat și omorul fără voie, după cum nu se cunoaște nici legitima apărare. Concepția predominantă fiind răzbunarea, nu se poate vorbi de circumstanțe care să agraveze sau să atenueze sancțiunile infracțiunii. Cu toate acestea se vede că asemenea probleme s-au pus, și în unele cazuri s-au admis scuze legale. Astfel, în Tratatul Moldo-Polon din 1518 se dispune că dacă cineva este omorât atunci când încearcă a viola sau a răpi o fată, femeie sau văduvă, pentru moartea lui nu va urma nicio reclamație.
Cum rolul domnului sau al organelor judecătorești se reducea îndeosebi la exercitarea vindictei(Dex - urmărire, răzbunare a unei crime), vedem că în unele acte de împăcare se manifestă tendința de atenuare, înfractorul pentru a obține "pacea veșnică" își pleda cauza la familia victimei.
Astfel, la 1661 o parte civilă din Moldova justifică împăcarea prin faptul că " moartea aceea de om ce li s-a întâmplat cu greșeală la o beție". La 1756, într-un caz identic, văduva unei victime declară : " mergând omul meu cu vrăjmășie de ucidere asupra lui Bran..., noapte fiind, îndemnat... și de alți dușmani, deci Bran văzând groaza la capul lui s-au apărat și au dat de au spart capul omului meu. Și văzând cum spune sfânta pravilă, m-am milostivit și l-am iertat".
În sec. XVIII, în Moldova, invocarea stării de beție ca circumstanță atenuantă este admisă de instanțele judecătorești. E interesant de observat și faptul că pravilele au o influență asupra obiceiului pământului, deși nu erau aplicate.
Sancțiunea morții de om era pedeapsa cu moartea, evident dacă vinovatul nu-și răscumpăra gâtul.


User's Signature

Singura prietenie de preț este cea care s-a născut fără motiv (Arthur von Shendel)
Go to the top of the page
PM
+ Quote Post

danco
post Feb 3 2010, 04:33 PM
Post #486


StarGazer
Group Icon
******

Group: Stars
Posts: 4,322
Joined: 2-March 08
From: arad
Member No.: 115



Johann Strauss și "contribuția" sa revoluționară din București - 1848 (extras din : Elena Georgescu,"Johann Strauss în Bucureștiul anului 1848", în Magazin Istoric, anul I, nr. 6, 1967, p.42)

În cadrul unui turneu întreprins prin Europa anului 1847, purtat pe aripile valsului al cărui părinte era, Strauss vizitează Bratislava, Budapesta, poposește apoi pe meleagurile românești, pentru a culege roadele unor succese binemeritate la Lugoj, Cluj, Arad, Timișoara, Sibiu, ajungând în cele din urmă la București (...)
Fiind în Principate, unde revenise în februarie 1848, se bucură aflând de acțiunile populației vieneze, care manifesta pe străzile capitalei Austriei, cerând îndepărtarea cancelarului Metternich, libertăți și înlăturarea tiraniei feudale.
Entuziat, Strauss se alătură mișcărilor de agitație întreprinse de colonia austriacă de la București.
Într-un din acele zile de elan revoluționar, pașoptiștii români mergând pe stradă se încrucișează cu un grup de manifestanți. Surprinderea se împrăștie din primul moment, recunoscând grupul de profesori, tehnicieni ai coloniei austriece aflați în București. Ei se îndreptau spre locuința Consulului general - reprezentantul Imperiului Habsburgic, împotriva căruia își exprimau nemulțumirea, demonstrând pe străzile din București.
Strauss, pe atunci în vârstă de 22 de ani, îmbrăcat în uniforma de capelmaistru, cu chivăra pe cap și înarmat, este în fruntea grupului. Demonstranții intră în biroul consulului cerându-i să demisioneze, să părăsească imediat orașul și să comunice la Viena dezideratele lor.
În învălmășeala care s-a produs la intrarea în clădire, când au încercat să înfrângă împotrivirea personalului de la consulat, Strauss, înflăcărat, cu sabia în mână sfâșie fireturile aurite de pe uniforma consulului, în timpul acesta compozitorul pierzându-și chivăra. Ea fu trimisă mai târziu la Viena, drept corp delict al acțiuniir evoluționare a tânărului artist.
Târziu, după ani și ani, Johann Strauss își va fi amintit cu plăcere de acest act revoluționar săvârșit pe meleagurile Valahiei. De Johan Strauss ne leagă nu numai valsul său nemuritor, ci și acest episod din viața marelui muzician care a fermecat lumea. Un moment din viața sa și a istoriei noastre - Johann Strauss l-a însemnat în 1848, cu sabia în mână la București.


User's Signature

Singura prietenie de preț este cea care s-a născut fără motiv (Arthur von Shendel)
Go to the top of the page
PM
+ Quote Post

danco
post Feb 4 2010, 12:19 PM
Post #487


StarGazer
Group Icon
******

Group: Stars
Posts: 4,322
Joined: 2-March 08
From: arad
Member No.: 115



"Vă așteptăm de o mie de ani"( extras din : Ion I. C. Brătianu, "Vă așteptăm de o mie de ani", în Carmen Saeculare Valachicum, Minerva,
1979, p. 357)

Prea sfinți părinți, fraților,
Vă așteptăm de o mie de ani și ați venit ca să nu ne mai despărțim niciodată. Sunt în viața unui neam clipe de fericire atât de mari, încât ele răscumpără veacuri întregi de suferință.
Bucuria noastră nu este bucuria unei singure generații. Ea este sfânta tresărire de bucurie a întregului popor român, care de sute și sute de ani a îndurat suferințele cele mai crude fără să-și piardă credința neclintită în sosirea acelei zile care ne unește astăzi și care trebuia să vie, care nu se putea să nu vie.
Fraților, fiți bine veniți ! Vă facem această onoare, atât noi, cari suntem adunați la această masă. cât și toți românii de pretutindeni.
Această unire v-o strigă toți morții noștri și acei din câmpiile Turdei, și acei din Munții Apuseni, și acei din Carpați, și acei de la Siret. (...)
Trăiască România Mare !


[ Românul, Arad, 2-5 februarie 1919]


User's Signature

Singura prietenie de preț este cea care s-a născut fără motiv (Arthur von Shendel)
Go to the top of the page
PM
+ Quote Post

danco
post Feb 5 2010, 01:11 PM
Post #488


StarGazer
Group Icon
******

Group: Stars
Posts: 4,322
Joined: 2-March 08
From: arad
Member No.: 115



Moartea lui Ștefan cel Mare(extras din : Grigore Ureche, "De moartea lui Ștefan-Vodă cel Bun", în Carmen Saeculare Valachicum, Minerva, 1979, p.139-140)

Nu multă vreme, dacă s-au întors Ștefan-vodă de la Pocuția la scaunul său din Suceava, fiind bolnav și slab de ani ca un om ce era într-atâtea războae și osteneală și neodihnă, în 47 de ani, în toate părțile, de se bătea cu toți, și după multe războaie cu noroc ce-au făcut, cu mare laudă au murit marți iulie 2.
Fost-au acest Ștefan-vodă om nu mare de stat mânios și degrab a vărsa sânge nevinovat ; de multe ori la ospețe omora fără județ. Amintrelea era om întreg la fire, neleneș, și lucru rău îl știa a acoperi și unde nu gândeai acolo îl aflai. La lucruri de războaie meșter, unde era nevoie însuși se vâra, ca văzându-l ai săi să nu îndărăpteze, și pentru aceea rar război nu biruia, și unde-l biruia alții nu pierdea nădejdea, că, știindu-se căzut jos, se ridica deasupra biruitorilor.
Mai apoi după moartea lui, și feciorul său Bogdan-vodă urma lui luase de lucruri vitejești, cum se tâmplă, din pom bun roadă bună op să iasă*.
Iară pre Ștefan-vodă l-au îngropat țara cu multă jale și plângere la mănăstire în Putna, care era de dânsul zidită. Atâta jale era de plângeau toți ca după un părinte al său, că cunoșteau toți că s-au scăpat de mult bine și de multă apărătură. Ce după moartea lui pănâ astăzi îi zic sfântul Ștefan-vodă, nu pentru suflet, că este mâna lui Dumnezeu, că el încă au fost om cu păcate, ci pentru lucrurile lui cele vitejești, carele nime din domni nici mai nainte, nici după aceia l-au ajuns.
Fost-au mai nainte de moartea lui Ștefan-vodă, într-același an, iarnă grea și geroasă, cât n-au fost așa nici odonioară, și de aci preste vară au fost ploi grele și povoaie de ape și multă înecare de ape s-au făcut.
Au domnit Ștefan-vodă 47 de ani și 2 luni și 3 săptămâni și au făcut 44 de mănăstiri, și singur țiitoriu preste toată țara.
Iară când au fost aproape de săvârșenia sa, chemat-au vlădicii și toți sfetnicii săi, boierii cei mari și alți câți s-au prilejuit, arătându-le cum nu vor putea ține țara cum au ținut el, ci, socotind din toți mai puternic și mai înțelept, au dat învățătură să se închine turcilor, și de aci au stătut la domnie fiiu-său Bogdan-vodă, cel Grozav și Orb.


* op să iasă - trebuie să iasă
( Letopisețele Țării Moldovei, vol. 1, Iași, 1852)


User's Signature

Singura prietenie de preț este cea care s-a născut fără motiv (Arthur von Shendel)
Go to the top of the page
PM
+ Quote Post

danco
post Feb 6 2010, 11:26 AM
Post #489


StarGazer
Group Icon
******

Group: Stars
Posts: 4,322
Joined: 2-March 08
From: arad
Member No.: 115



Hitler - omul(extras din : Albert Speer, În umbra lui Hitler, Nemira, București, 1997, p. 62 -90)


După două sau trei zile petrecute la Munchen, Hitler ordona de regulă, să se facă pregătiri pentru călătoria la "munte". Mergeam în mai multe mașini deschise, pe niște drumuri prăfuite de țară. Făceam adesea un popas la Lambach am Chiemsee, într-o ospătărie sătească, unde se preparau niște prăjituri consistente cărora Hitler nu le rezista aproape niciodată. Apoi, cei din mașinile a doua și atreia înghițeau din nou două ore de praf, pentru că mergeam în coloană strânsă. (...)
Câteva ore mai târziu sosea un mic Mercedes, din care coborau două secretare, domnișoara Wolf și domnișoara Schroder, cel mai adesea însoțite de o fetișcană din Munchen, simplă și cu înfățișare modestă, mai degrabă proaspătă și simpatică, decât frumoasă. Nimic nu lăsa să se presupună că ar fi amanta unui dictator, căci nu era altcineva decât Eva Braun.
Acest automobil închis nu avea voie niciodată să se alăture coloanei oficiale. (...)
Hitler povestea adesea despre lungile drumeții prin munți pe care le făcuse în tinerețe. Pentru un alpinist, acestea erau evident nesemnificative. Alpinismul și mersul cu schiurile îi repugnau : "Cum poate cineva să găsească o plăcere în a prelungi artificial iarna îngrozitoare printr-o zăbovire pe vârfurile munților?" se întreba el. "Dacă ar fi după mine" spunea el, " aș interzice aceste două sporturi, deoarece ele sunt cauza prea multor accidente, dar nebunii ăștia formează pepiniera trupelor de vânători de munte."
În 1934, când o delație a Organizației Femeilor din Berlin urma să-l întâmpine în gara Anhalt și să-i ofere flori, responsabila l-a sunat pe Hanke, secretarul Ministerului propagandei, ca să afle care este floare preferată a Fuhrerului. În legătură cu aceasta, Hanke mi-a povestit(din relatarea lui Speer) : "Am telefonat peste tot, am întrebat adjutanții, dar degeaba. Hitler n-are nicio preferință." Și, după o oarecare reflecție, a adăugat : "Ce crezi ,Speer? Ce-ar fi să zicem : floarea de colț?. Cred că ar fi cea mai potrivită. Mai întâi că este o floare rară, și apoi vine tot din munții Bavariei. Hai să spunem, floarea de colț!" Din acel moment, floarea de colț a devenit în mod oficial "floarea Fuhrerului." (...)
În anul 1934 au avut loc două decese marcante. unul interesa persoana particulară a lui Hitler : arhitectul său, Troost, a murit la 21 ianuarie, după câteva săptămâni de grea suferință ; celălalt interesa personajul oficial : von Hindenburg, președintele Reichului, a închis ochii la 2 august, moarte ce i-a deschis lui Hitler drumul spre puterea absolută.
La Berlin, Hitler mergea foarte rar la teatru, mai mult interes arătând operetei. Nu lipsea niciodată de la o nouă punere în scenă a vreuneia din operete devenite clasice, ca Liliacul sau Văduva veselă. În afara de asta, îi făceau plăcere spectacolelel frivole, mergând câteodată la Wintergarden, un teatru de varietăți berlinez, și cu siguranță că s-ar fi dus mai des, dacă nu l-ar fi reținut o anumită teamă de ceea ce ar fi putut să zică lumea.Uneori trimitea în locul său un intendent, care, după ce se întoarcea seara, trebuia să-i raporteze programul și să-i povestească ce văzuse.


Prima încercare de atentat asupra lui Hitler (extras din : Piere Galante, Operațiunea Walkiria, Elit, Iași, 2000, p. 180 - 182)

A-l vedea pe Hitler mâncând era un spectacol care-ți tăia pofta de mâncare. Cu mâna stângă pusă-n șold, el ținea în dreapta o lingură de supă, îngurgitând tot felul de legume, căci era vegetarian. Dar nici măcar o singură dată nu ducea lingura la gură, brațul său drept nepărăsind deloc marginea mesei. Cu capul în farfurie, el își ducea gura la lingură. Când și când se oprea ca să bea diverse sucuri de fructe nealcolizate. (...)
În timpul mesei, Tresckov îl întreabă pe colonelul Brandt, care făcea parte dine scorta lui Hitler, dacă ar binevoi să ducă un pachet cu două sticle de coniac generalului Stieff. Brand acceptă.
După dejun, Fuhrerul, însoțit de Kluge și de Tresckov, se întoarseră pe terenul de aviație.
" Eu am luat bomba - povestește Schlabrendorff - și am dus-o cu o altă mașină, la terenul de aviație. Hitler și suita lui aveau la dispoziție două avioane, unul pentru el și naturajul lui imediat, celălalt pentru diverși membri ai personalului. Mai multe avioane de vânătoare trebuiau să-i escorteze.
Văzându-l pe Hitler că strânge mâna lui Kluge și că se urcă în avion, am amorsat bomba. Partea de sus a detonatorului semăna cu gâtul unei sticle. Pentru a fi sigur că presiunea exercitată asupra detonatorului va fi suficientă, ama apăsat puternic cu o cheie asupra gâtului. Noi calculasem că explozia se va produce la o jumătate de oră după decolare. I-am dat pachetul colonelului Brandt, despre care știam că va călătorii în același avion cu Hitler.
Către orele cinsprezece, avioanele decolară. Soarta lui Hitler părea pecetluită... Ne grăbim să ajungem la cantonament ca să transmitem la Berlin al doilea mesaj convenit, începerea operațiunii "Fulgerul".
Știam că aparatul în care se urcase Hitler era prevăzut cu un sistem special de securitate. El conținea mai multe cabine independente una de cealaltă. Cea a Fuhrerului era blindată și permitea săsirea directă cu parașuta. După rezultatele încercărilor noastre, încărcătura era suficientă pentru a face să explodeze întreg avionul.
După calculele noastre, prevedeam prăbușirea lui la mijlocul după-amiezii, înainte de a ajunge deasupra orașului Minsk. Presupuneam că știrea accidentului ne va fi comunicată mai întâi prin radio de unul din avioanele de escortă.
Eram foarte nervoși.... După două ore, ne-a parvenit stupefianta știre că avionul a aterizat pe aeroportul de la Rastenburg, la Marele său Cartier General. Atentatul atât de minuțios pregătit eșuase.
Tresckov hotărâ să-i telefoneze lui Brandt ca să-l întreebe dacă mai era în posesia pachetului pentru generalul Stieff. După răspunsul său, ne-am dat seama că bomba camuflată în sticla de coniac încă nu fusese descoperită. Tresckov l-a rugat pe Brandt să păstreze pachetul, căci, dintr-o regretabilă eroare, nu acela e pachetul pentru general : " Fabian von Schlabrendorff - spune el - va trece și vă va aduce pachetul bun luându-l înapoi pe celălalt."
A doua zi, învocând o misiune, a luat avionul care asigura legătura spre Marele Cartier General de la Rastenburg și i-a remis un alt pachet generalului Steiff. Acesta conținea într-adevăr două sticle de coniac.
Încă mai tremur, gândindu-mă la neliniștea ce m-a cuprins atunci când colonelul Brandt mi-a înapoiat pachetul-bombă, surâzând și agitându-l puternic. Făcând efortul de a mă purta fiersc, am luat pachetul și m-am dus în gara vecină de la Korscher, de unde un tren cu vagon de dormit pleca spre Berlin. Odată instalat în compartimentul meu, am încuiat ușa, și, cu o lamă de ras, am deschis pachetul. Binențele, cele două încărcături erau intacte. Am dezamorsat bombele și spre marea mea surprinză am făcut următoarea constatare : când amorsasem bomba, mica sticlă conținând acidul se spărsese, după cum era prevăzut. Lichidul coroziv atăcase firul metalic, bagheta de percuție coborâse, dar explozia nu se produse! Numai un expert ar fi putut să-mi explice acest fenomen, dar eu atunci nu aveam decât o singură grijă : să scap de obiectele acelea."


User's Signature

Singura prietenie de preț este cea care s-a născut fără motiv (Arthur von Shendel)
Go to the top of the page
PM
+ Quote Post

danco
post Feb 7 2010, 01:01 PM
Post #490


StarGazer
Group Icon
******

Group: Stars
Posts: 4,322
Joined: 2-March 08
From: arad
Member No.: 115



D. Brătianu mărturisește în sfârșit că este legat de Rusia ![extras din : ICS., Presa vândută și presa națională, Moldova (ziar- Președinte : P.P. Carp), 26 iulie 1918, Anul I - No.122, p.1]

D. Brătianu va menține în chestiunile externe, toată politica d-sale care este pur și simplu o rușinoasă servire a intereselor rusești și ale Quadruplei Înțelegeri în văditul detriment al tuturor intereselor vitale ale României !
D. Brătianu mărturisește că va opri transitul de munițiuni pentru Turcia - servind ast-fel evident interesele Rusiei căci prin aceasta vrea să contribuie la căderea Dardanelelor și AȘEZAREA RUSILOR LA CONSTANTINOPOL !
Tot planul d-lor Brătianu și Costinescu pentru a scăpa din enorma încurcătură în care s'au găsit din cauza politicei economice de până acuma se rezumă deci în această formulă uimitoare : pentru a înlesni exportul recoltei pe un an ajutăm pe Ruși să se așeze pentru tot-d'auna la Constantinopol, deci le dăm în mână toate recoltele noastre viitoare ! !
APRES NOUS LE DELUGE !
CE LE PASĂ D-LOR BRATIANU ȘI COSTINESCU CE VA FI DUPĂ EI ! NUMAI SĂ SCAPE DIN ENORMA ÎNCURCĂTURĂ A MOMENTULUI.
Ar fi mai "românesc" ca d. Brătianu și Costinescu să revină asupra politicei absurde economice duse până acuma. (...)
Și culmea atitudinei rătăcite : D. Brătianu care printr'o politică cu totul greșită a transformat România într'o unealtă oarbă și servilă a Rusiei care pune astazi pe redactorii d-sale de la "Viitorul" să dea lecții de patriotism altora.


User's Signature

Singura prietenie de preț este cea care s-a născut fără motiv (Arthur von Shendel)
Go to the top of the page
PM
+ Quote Post

danco
post Feb 8 2010, 06:05 PM
Post #491


StarGazer
Group Icon
******

Group: Stars
Posts: 4,322
Joined: 2-March 08
From: arad
Member No.: 115



Hitler - ultimele zile (extras din : Jaques de Launay, Ultimele zile ale fascismului în Europa, Editura Stiințifică și Enciclopedică, București, 1985, p. 225 - 273)

Hitler stătea în mijlocul camerei, exact în dreptul anticamerei. Cei care soseau se îndreptau spre el. Îi întâmpină aproape pe toți cu o strângere de mână, în tăcere, fără niciun cuvânt de bun venit. Din când în când, pune câte o întrebare unuia sau altuia, la care i se răspunde prin : " Da, Fuhrer" sau "Nu, fuhrer". Mă opresc în apropierea ușii și privesc cu toată atenția la ceea ce se petrece în fața mea(mărturia căpitanului Boldt, ogițerul ordonanță a lui Guderian). Niciodată nu am văzut un spectacol mai extraordinar. Generalul Guderian vorbește probabil despre mine cu Hitler, deoarece acesta privește în direcția mea. Guderian îmi face semn, mă apropii.
Încet, cu umerii încovoiați, fuhrerul se îndreaptă cu pași mărunți spre mine. Îmi întinde mâna dreaptă și îmi aruncă o privire deosebit de pătrunzătoare. Strângerea de mână e moale, lipsită de forță. Capul i se clatină ușor. Brațul stâng îi atârnă ca paralizat, iar mâna îi este agitată de un tremur continuu. (...)
Întreaga sa figură și pungile de la ochi indică oboseala, epuizarea. Mușcările pe care le face sunt acelea ale unui bătrân.
Aceasta este ambianța în care se iau ultimele decizii militare. În est, rușii asediau Budapesta, încercuiau Silezia de nord, ceea ce priva Germania de o bună parte din mijloacele sale de producție. Speer își face în acel moment apariția în bunker.
"- O să-mi spună iarăși că războiul este pierdut și că trebuie să-i pun capăt!" îi spune el Hitler lui Guderian. " Înțelegeți acum de ce nu mai vreau să primesc pe nimeni între patru ochi. Toți cei care vor să-mi vorbească fără martori au întodeauna intenția să-mi spună lucruri neplăcute. Nu mai pot suporta."(...)

29 aprilie 1945. Încursul după-amiezei, în bunker parvine o știre prin radioul suedez : Mussolini și Clara Petacci au fost omorâți lână Milano. Știrea e precisă, dar seacă. Această informație nu face decât să-i confirme lui Hitler și soției sale, hotărârea de a se sinucide înainte de a fi capturați.
Fuhrerul a dat ordin ca mai întâi să-i fie omorât câinele său, Blondi, căruia chirurgul Hasse i-a făcut o injecție. Apoi, seara, Hitler le dă capsule cu cianură secretarelor Christian și Junge. În fine, strânge mâna tuturor femeilor prezente.
Fuhrerul s-a culcat foarte târziu, ca de obicei. Era ora 3 și 15 minute, 30 aprilie 1945.
Spre prânz, Hitler ia masa. Apoi, alături de Eva Braun își iau amândoi, adio de la Bormann, Goebbels, Krebs... Fuhrerul și soția sa se retrag. Este ora 15:30.
Începând din acest moment, mărturiile sunt neclare, contradictorii. Potrivit mărturiilor culese de Intelligence Service, s-a auzit un foc de armă. Apoi, Goebbels și Bormann intră în apartamentul fuhrerului. Ei găsesc corpul lui Hitler întins pe sofa : își trăsese un glonț în gură. Eva Hitler era și ea moartă, dar nu folosise revolverul, înghițise cianura.
Cele două corpuri au fost transportate în curtea Cancelariei de către Guensche și Linge. Kempka le-a stropit cu 180 litri de benzină și apoi le-a dat foc.

Relatarea lui Linge : " Am scos corpul din bunkerul Cancelariei, cu ajutorul unui SS-ist și l-am ars împreună cu cel al Evei Braun(Hitler), în fața intrării adăpostului. Am fost ultimul care mi-am luat adio de la Hitler și Eva Braun, în acest adăpost. Toată lumea i-a lăsat singuri, dar în două minute eu m-am întors. Am găsit corpul său și pe cel al Evei Braun. Hitler se omorâse cu un glonț de revolver, iar Eva Braun se otrăvise. SS-istii m-au ajutat să transport corpurile în afara adăpostului."

Relatarea lui Guensche : Era aproximativ 15:30, 15: 40. Am încercat să-mi reduc la tăcere sentimentele. Știam că Hitler trebuia să se sinucidă, nu mai exista altă cale pentru el. Cinci minute mai târziu am auzit o împușcătură.
Bormann a intrat primul, apoi Linge... Fuhrerul avea chipul plin de sânge. (...) Eva era lungită pe un divan. Ea își dăduse jos pantofii și-i aranjase cu grijă lângă piciorul divanului. Avea o rochie albastră, cu guler și manșete albe. Avea ochii larg deschiși. Un miros de cianură plutea în cameră, atât de puternic, încât am crezut că o să-mi rămână hainele impregnate de acest miros mai multe zile.
Bormann nu a spus niciun cuvânt, dar eu m-am dus imediat în sala de conferințe unde se găsea Goebbels, Burgdorf și alți câțiva de care nu-mi pot aminti acum. Le-am spus :
- "Fuhrerul este mort!"


User's Signature

Singura prietenie de preț este cea care s-a născut fără motiv (Arthur von Shendel)
Go to the top of the page
PM
+ Quote Post

Alexandros
post Feb 10 2010, 09:36 PM
Post #492


RisingStar
Group Icon
****

Group: Stars
Posts: 617
Joined: 14-February 09
Member No.: 855



Excelent acest topic.
Este posibil să vorbești și despre contesa Elizabeth Bathory?
Go to the top of the page
PM
+ Quote Post

danco
post Feb 13 2010, 02:06 PM
Post #493


StarGazer
Group Icon
******

Group: Stars
Posts: 4,322
Joined: 2-March 08
From: arad
Member No.: 115



De-ale vieții valuri - Petru Rareș (extras din : I. Ursu, Petru Rareș, Editura Semne, București, 2008, p. 23-24)

Contimporanul cronicar ungur Verancsics amintește de teama lui Soliman ca Rareș să nu uniască cele trei țări : "Soliman se temea ca nu cumva străduindu-se să ocupe sau Transilvania sau Muntenia, sau Moldova, să uniască toate aceste țări într'una singură" (Omnia haec regna in unum coirent...). Condus de sigur de aceste motive, Sultanul a căutat să slăbiască pe Rareș ațâțând pe Poloni contra lui. Căci un răsboi îndelungat între Poloni și Moldoveni era cu desăvârșire în interesul Turcilor, cari căutau prin toate mijloacele să ațâțe pe creștini între ei, ca să-i împiedice să se alieze contra atotputerniciei turcești.
Diplomația turcească ajunsese foarte rafinată. El atrimis vorbă lui Rareș să dea Pocuția înapoi căci în cazul contrar va da poruncă boerilor : " să-i aducă capul" la Constantinopol. "Dacă boerii vor refuza, atunci voi pustii Moldova în așa chip ca pasărea din sbor să nu găsească un loc de odihnă și nici bob de mâncare".
Cu toate acestea, Rareș n'a dat ascultare poruncii Sultanului, ceia ce a provocat conflictul dintre Sultan și el. Acest conflict e începutul tragediei lui Rareș, isvorul nenorocirei dale d emai târziu. Căci din acest moment s'a pus la cale un complot, urzit cu Polonii, și chiar cu o parte din boerii moldoveni.

Scrisoarea lui Rareș(la a doua domnie) către regele Sigismund al Poloniei, prin care cere un împrumut de câteva mii de florini : " Mi-ar fi făcut mare bucurie, dacă aș fi primit această probă de prietenie din partea sa în situația mea dificilă actuală și față de sărăcia tesaurului meu, pe care l'am epuizat dând turcilor și Pașilor și trebuind încă să mai dau ca să pot fi domn în țara mea, din care am fost alungat din cauza Majestății sale Regale". (...) "Văd de asemenea că de când am ieșit din închisoare Majestatea sa nu mi-a făcut încă onoarea să trimită la mine un sol. Dacă Majestatea Sa mi-ar fi trimis un om de rând, ori un țăran, sau chiar dacă ar fi legat o scrisoare la gâtul unui câine...eu aș fi primt-o cu recunoștință ; eu însă văd o complectă disgrație a Majestății Sale față de mine".


User's Signature

Singura prietenie de preț este cea care s-a născut fără motiv (Arthur von Shendel)
Go to the top of the page
PM
+ Quote Post

danco
post Feb 14 2010, 05:08 PM
Post #494


StarGazer
Group Icon
******

Group: Stars
Posts: 4,322
Joined: 2-March 08
From: arad
Member No.: 115



Mussolini - finalul (extras din : Max Gallo, Italia lui Mussolini, Editura Politică, București, 1969, p. 533 -

(...) În cele din urmă, Mussolini acceptă să ia drumul Elveției. La Grandola, pe drumul spre Porlezza, mașinile se opresc. Micul târg prin care până atunci nu treceau, de luni de zile, decât călători prudenți care fugeau de război, este acum înțesat de oameni înarmați care-și dezmorțesc picioarele. Mussolini și ierarhii se instalează într-un han, unde s-au regrupat milițienii fasciști. Mai sosesc câteva mașini din Como. Într-un zgomot puternic sosește o Alfa-Romeo încărcată cu valize. În mașină, două femei; una este înfășurată într-un mantou de vizon cu gulerul ridicat și are părul strâns sub un turban : e Claretta Pettaci(amanta Ducelui). Toată lumea așteaptă. Trebuie să aștepte. Ce? Sfârșitul?
27 aprilie, în zori. Satul Menaggio e trezit de duduitul motoarelor, scârțâitul schimbătoarelor de viteză și zgomotul frânelor. Este o coloană germană de douăzeci și opt de camioane, încărcate cu soldați, care se îndreaptă spre Elveția sau spre Germania. Pentru Mussolini și pentru grupul sefilor fasciști, nădejdea se înfiripă din nou în această fracțiune a Reichului, organizată, disciplinată și înarmată. Ofițerul neamț acceptă ca mașinile fasciștilor italieni să-i urmeze coloana. În spatele camioanelor, într-o autoblindată mare stau Pavolini, Barracu, Bombacci, Mussolini... Deasupra lacului Como răsare dimineața înmiresmată a unei primăveri furtunoase.
Ora 06:30. Domaso, un sat la marginea lacului Partizanii italieni conduși de "Bill"(Urbano Lazzaro) și "Pedro"(Pier Luigi Bellini delle Stelle) blochează drumul. "Pedro" dictează căpitanului neamț condițiile sale:
-Trecerea este îngăduită numai vehiculelor și militarilor germani. Toți italieni și toate vehiculele civile trebuie să se predea.
- Toate mașinile și camioanele germane vor fi controlate la Dongo
Ofițerul german anunță că acceptă condițiile partizanilor.
Coloana germană pleacă. Pe loc rămân mașinile din spate. Pe rând sunt prinși fruntașii fasciști. De Mussolini nici urmă. (...)
Ora 15:15, Dongo. Camioanele nemțești sunt oprite în piață. Partizanii controlează legitimațiile individuale ale fiecărui soldat, inspectează camioanele. Deodată, un partizan îl cheamă pe "Bill". Îi spune că l-a recunoscut pe Mussolini în uniformă germană. "Bill" se apropie de de camionul indicat de camaradul lui. Un om stă lungit lângă cabină, cu casca trasă pe ochi.
-" E un soldat beat", spun nemții din camion.
"Bill" îl strigă : -"Camarade!" Niciun răspuns. "Excelență !" Tot nimic. "Bill" ridică glasul : " Cavalere Benito Mussolini !"
Omul face o mișcare abia perceptibilă. "Bill" îi scoate casca. Apare craniul ras, craniul pe care italienii l-au văzut de atâtea ori. "Bill" îi scoate ochelarii și îi lasă gulerul mantalei militare. Mussolini stă chircit fără să facă nicio mișcare.
Mulțimea s-a adunat în jurul camionului; vestea se răspândește cu repeziciune : " L-au prins pe Mussolini".
În aceaiași seară, Mussolini este transportat la Germanesino, apoi, tot pentru a menține secret locul de detențiune, legat la cap, pe o ploaie puternică, este condus până la casa unor țărani.
"Valerio"(Walter Audisio) părăsește Milano în ziua de 28 aprilie, la ora 2.30. Se prezintă cu câțiva partizani la casa lui De Maria. Mussolini și Claretta Pettaci îl urmează fără un cuvânt. Urmează un drum scurt cu mașina. Deodată mașina se oprește și Valerio coboară.
"Grăbiți-vă - spune el lui Mussolini - așezați-vă în colțul acela"
Mussolini privește, cu spatele la zid, uluit. Deodată Valerio rostește cu glas tăios : " Din ordinul comandamentuluigeneral al Corpului de voluntari ai libertății sunt însărcinat să fac dreptate poporului italian !"
Claretta sare și-l prinde de gât pe Mussolini strigând : " Nu trebuie să moară !"
"Rămâi la locul tău !" - îi strigă la rându-i Valerio.
Ea nu se îndepărtează. Se aude o rafală, apoi alta. Un glonte o nimerește pe Claretta care cade secerată alături de Mussolini.
(...)
Cadavrele(ale tuturor membrilor fasciști prinși în convoi alături de nemți) au fost îngrămădite în camionul lui Valerio. Truprurile lui Mussolini și al Clarettei sunt deasupra. A doua zi, la 29 aprilie 1945, camionul sosește în Milano. Cele șaptesprăzece cadavre sunt descărcate în Piața Loreto și aruncate pe jos. Unui partizan îi vine ideea să spânzure cadavrele, ca să le poată privi toată lumea. Sepun tăblițe cu numele fiecăruia, scrise cu cretă..
În felul acesta, la 29 aprilie 1945 se sfârșește prin violență ceea ce la 23 martie 1919 începuse prin violență.





User's Signature

Singura prietenie de preț este cea care s-a născut fără motiv (Arthur von Shendel)
Go to the top of the page
PM
+ Quote Post

danco
post Feb 15 2010, 11:42 AM
Post #495


StarGazer
Group Icon
******

Group: Stars
Posts: 4,322
Joined: 2-March 08
From: arad
Member No.: 115



Erzsebet Bathory - mit sau adevăr ? (extras din : Javier G. Sanchez, Contesa Dracula, Edit Nemira, București, 2005)

"Îmi este permis totul și împotriva tuturor !"
Voia să fie nemuritoare. Se povestește că, plimbându-se prin pădurile de la Lezticze sau Kerezstur, a dat în galopul bidiviului peste o babă cu aspect de cerșetoare pe care aproape că a călcat-o. Erzsebet a potopit-o cu insulte. Căci încă de tânără se pricepea această doamnă zgârcită în cuvinte și gesturi să folosească grosolănia și vulgaritatea. Bătrâna a fost cea care i-a răspuns, amenințând-o cu pumnul strâns :
-" Trăiește și bucură-te din plin cât mai poți, bletemato, căci va veni o zi când vei arăta ca mine acum !" (...)
Nemișcată stătea cu orele în fața oglinzii. Cearcănele de sub ochi i se adânceau într-un mod alarmant. Cu o adevărată frenezie, Contesa își pipăia pielea în fiecare dimineață, trăgând-o în jos până la durere.
Într-o zi și-a dat seama, speriată, că de la o vreme se contempla de la o distanță prudentă. Că zi după zi se depărta tot mai mult de suprafața de mercur a oglinzii care, de parcă ar fi fost vorba de o premoniție fatidică, începea să se înnegrească pe alocuri. Timpul le măcina pe amândouă.
Au fost persoane care au asistat la faptul că, în ciuda a tot ce făcea ca să-l întârzie, timpul lucra și încet-încet îmbătrânea. Urletele Contesei se auzeau în tot castelul atunci când, într-un acces de curaj, se privea în oglindă de aproape.
(...) Stăpâna avea chef de joacă. Erzsebet a apucat un ac lung, dintre cele cu care se coseau rochiile, și s-a apucat să le amenințe pe fetele ce râdeau ca nebunele. A venit în spatele celei ce o trase de păr. Deodată, fără ca zâmbetul să i se șteargă de pe chip, i-a înfipt acul în braț.
Fata a țipat de durere. Râsetele au încetat. S-a făcut liniște. Au rămas încremenite. Sângele, împresionant ca întodeauna, a început să curgă din brațul slujnicei care nu știa ce să facă sau să spună. Erzsebet a slobozit un hohot de râs care le-a înghețat pe toate. Pe urmă a devenit serioasă și a pus acul pe masă. Le-a porunci să plece, cu excepția rănitei. Ca s-o liniștească, Contesa a mângâiat-o pe părul desfăcut. În cele din urmă i-a apucat brațul rănit, neîncetând s-o privească în ochi. Și-a apropiat obrazul de rană. Fata s-a uitat în altă parte și n-a mai opus rezistență, nici nu i-ar fi trecut prin minte.. Rănită, speriată, singură, era la cheremul stăpânei care și-a apropiat gura de locul din care sângele continua să curgă. A sărutat rana. Și-a trecut limba peste sângele curs, o dată, și încă o dată... A trecut astfel un minut în care Contesa a sărutat, a lins și a băut lichidul roșu care apucase să se întindă pe tot brațul. Când a terminat, fața îi era plină de sângele de care se frecase atât de aprig.
Se repezise în partea cea mai întunecată a ființei sale. Drum de întoarcere nu mai era posibil. Atinsese diastola, relaxarea maximă în care precede contracția.(...) De acum devenise lupoaică.
(...) Până atunci, în castelele pierdute printre văi și munți, se limitase la a lipi fierul de călcat de laba piciorului câte unei slujnice, provcându-i arsuri înfiorătoare... Plăcerea ei era să asiste la suferința nefericitelor fete, drept care se ducea să vadă spectacolul la câteva ore.
Dacă inițial era torturată câte o fată, acum erau torturate simultan mai multe. Mai întâi cerea ca între ele să se producă un joc sexual, sau să se bată între ele, cu mâinile libere, apoi cu mâinile legate, mușcându-se.
"Am să cruț viața celei care o ucide pe cealaltă" spunea ea, dar era o minciună, pentru că nu vroia să lase martori.
(...) Într-o zi, pe când mergea spre Bicse, au fost atăcați de niște bandiți. Contesa și-a scos capul pe ferestruica trăsurii, apoi s-a coborât solemnă și s-a proțăpit în fața celui ce părea să fie șeful bandei.
- Nefericitule, port la brâu un pumnal care a tăiat mai multe capete decât anii tăi de viață și mai multe decât anii care-ți rămân de trăit ! i-a spus privindu-l fără să clipească.
Omul nu părea convins deși avea un râs forțat.
-Trebuie să știi că acela care se uită în ochii mei mai mult de un minut, și tu ai făcut-o, moare sigur. Totuși, având în vedere viața nenorocită pe care o duceți, vă dau câțiva bani.
Le-a aruncat disprețuitoare câteva monede de argint în iarbă. Omul s-a aplecat să le adune, apoi s-a înclinat cu recunoștință.
- Mergi mai încolo că puți ! a urlat ea dând din mâini.
În câteva secunde, bandiții s-au făcut nevăzuți.
Întoarsă la castel, a ordonat sefului pazei să-i prindă pe bandiți și să le aducă capetele, ceea ce s-a și întâmplat. (...)
După toți acești ani de calvar, urma să vină și judecata. A fost prinsă și condamnată împreună cu slujnicele și slujitorii care , de voie, de nevoie o ajutaseră la săvârșirea atrocităților..
În cele din urmă a sosit și sentința de la Pressburg. Erzsebet Bathory era condamnată să rămână zidită în odaia ei până la moarte. Era modalitatea prin care autoritățile se fereau de riscurile pe care le-ar fi implicat o execuție care n-ar fi fost validată fără judecată. Exact asta vroiau să evite.
A ascultat imperturbailă sentința, fără să i se clintească un mușchi pe față. N-a scos o vorbă. Nici atunci când i s-a spus că palatul avea să rămână pustiu, marcat cu patru steaguri negre și patru eșafoduri în cele patru colțuri, semn ca oamenii să-l ocolească de departe. Singura deschizătură va fi la nivelul solului, iar pe acolo avea să primească pâine și apă ca să nu moară.
N-a simțit nici cea mai mică căință pentru faptele sale. Ea care venea dintr-o familie unde cruzimea era o monedă curentă, în care violurile și desfrâul s eținuseră lanț, cum putea să dea semne de slăbiciune?
Folosind piatră și mortar, zidarii începeau să izoleze încăperea în care Contesa dsedea solemnă în jilțul de piele. Se uita le ei cu aroganță. Bărbații rustici și speriați au rpivit-o pentru ultima dată.
-Să putreziți, voi și odraslele voastre ! le-a urlat ea atât de tare că s-a auzit în tot castelul.
Au pus ultima mitrie de mortar. Curpins de milă, unul dintre zidari s-a aplecat la crăpătura de la nivelul solului și i-a spus că peste o săptămână sau două, nu știa sigur, urma să primească mâncare și apă. Avea să părăsească apoi locul, fugind.
Așa a rămas, așteptând noaptea și urlând, deși nu se auzea niciun sunet. Așteptând fantomele pe care le vedea acum pentru prima oară în viață, așteptând întunericul dens și rece al propriului mormânt.


User's Signature

Singura prietenie de preț este cea care s-a născut fără motiv (Arthur von Shendel)
Go to the top of the page
PM
+ Quote Post

Alexandros
post Feb 15 2010, 04:22 PM
Post #496


RisingStar
Group Icon
****

Group: Stars
Posts: 617
Joined: 14-February 09
Member No.: 855



Mulțumesc, danco.
Una dintre cele mai crude femei din istorie. Se cere studiu intens.
Go to the top of the page
PM
+ Quote Post

danco
post Feb 15 2010, 07:54 PM
Post #497


StarGazer
Group Icon
******

Group: Stars
Posts: 4,322
Joined: 2-March 08
From: arad
Member No.: 115



CITEAZA(Iskander @ Feb 15 2010, 04:22 PM) *
Mulțumesc, danco.
Una dintre cele mai crude femei din istorie. Se cere studiu intens.


Cu plăcere, Iskander.
Din păcate nu prea am material la dispoziție. Ce am găsit este în limba maghiară, iar eu nu cunosc această limbă.
Oricum, povestea are o mare acoperire în realitate, dar sunt sigur că s-a amestecat și o doză de mit.


User's Signature

Singura prietenie de preț este cea care s-a născut fără motiv (Arthur von Shendel)
Go to the top of the page
PM
+ Quote Post

danco
post Feb 16 2010, 10:11 AM
Post #498


StarGazer
Group Icon
******

Group: Stars
Posts: 4,322
Joined: 2-March 08
From: arad
Member No.: 115



Atentat împotriva lui Hitler (extras din : Georges Blond, Agonia Reichului, Edit Gecom, Craiova, 1992, p.42 - 43)


Avionul a aterizat pe micul aerodrom. Colonelul von Stauffenberg și locotenentul von Haeften au ieșit din el și au urcat în mașina care îi aștepta. După primul baraj, pătrund în zona intermediară. Al doilea baraj. SS-iștii îi salută, cercetează permisele. Mașina mai înaintează puțin, se oprește. Cei doi ofițeri coboară.
Nimic nu poate găsi asemănare în liniștea pădurii. În trâmbe de lumină care străpund desimea frunzișului zboară fluturi. Cum să-ți închipui că dintr-un asemenea loc pornesc ordinele care dezlănțuie vacarmul a mii de tunuri aruncând mase de oameni în moarte ? La ferestruicile tuturor cazematelor, ghivece cu mușcate.
- Pe aici, îi îndrumă SS-istul.
Și le arată drumul ; nu spre adăpostul fuhrerului, ci spre baraca ușoară, din lemn de zadă. Conferința are loc acolo în mod excepțional, din pricina căldurii, le explică ofițerul SS. Dealtfel radioul nu vestește nicio nicio incursiune adâncă de avioane inamice. Asta nu are nicio importanță. Von Stauffenberg își simte, la capătul ciotului(era infirm - fusese grav rănit pe front în Rusia), servieta grea care conține bomba, bomba aceea de puterea unui obuz de 150 mm. În mai puțin de o oră, poate, evenimentul se va fi petrecut. Și destinul Germaniei schimbat.
Iată intrarea. Și anticamera în care stau câțiva ofițeri SS.
- Așteptați o clipă vă rog, le spune ofițerul.
Deschide o ușă, dispare, reapare peste câteva secunde împreună cu Keitel și cu câțiva ofițeri. Keitel strânge mâna mutilată a lui Stauffenberg.
- Poftim. Conferința a început.
Este ora 11:40. Keitel, von Stauffenberg și ceilalți intră în sala de conferințe.
O masă lungă, acoperită de hărți. Pe pereți, alte hărți. În jurul mesei - generali, amirali, ofițeri superiori și șase stenografi. La unul din capetele ei, Hitler.
Hitler își înalță privirea spre grupul care intră. Keitel înțelege că Hitler ezită în a-l recunoaște pe von Stauffenberg, pe care nu l-a văzut decât de două ori. Îl prezindă așadar încă o dată pe colonel și îl invită să se așeze la dreapta fuhrerului. Von Stauffenberg constată că nici Goring nici Himmler nu sunt de față.
Generalul Heusinger, care începuse să citească un raport privind situația din Est și care s eîntrerupse, își reia lectura. Hitler îi cer apoi lui von Stauffenberg să-și citească expozeul, pune câteva întrebări, cărora colonelul le răspunde. Vine rândul altuia. Von Stauffenberg a pus servieta joș, lângă piciorul mesei, la un metru de Hitler.
În clipa aceea, un ofițer SS vine să-i spună discret, că este căutat la telefon. Von Haeften, este cel care a provocat prilejul de a ieși din încăpere, conform planului prevăzut. Von Stauffenberg se apleacă, se preface a căuta în servietă un document, apasă pe declanșatorul bombei cu explozie întârziată. Gata. Von Stauffenberg se ridică și iese din încăpere. (Keitel întinzându-se peste hărți, atinge geanta cu piciorul. Într-o fracțiune de secundă consideră că-i stă în cale și o pune sub masă, sprijinind-o de piciorul din lemn masiv al mesei. - n-trad).
Von Stauffenberg și von Haeften se îndepărtează.
Un suflu apleacă arborii. O lumină puternică, un tunet asurzitor. Casa nu mai are acoperiș. Din ea țâșnesc flăcări ; se văd trupuri asvârlite...
Câteva clipe de liniște uluitoare, de încremenire, apoi SS-iștii aleargă strigând. Oameni purtând brancarde dispar în fumul care se risipește.
- Am zărit cadavrul lui Hitler, spune von Stauffenberg. S-o ștergem !
Oprire la primul baraj. SS-iștii au auzit explozia, sunt neliniștiți, poate chiar bănuitori, dar von Stauffenberg se apleacă peste portieră.
- Misiune de extermă urgență!
Dacă cineva trebuie bănuit, în nici un caz eroul acesta...
- Treceți spune comandantul postului.
Este trecut fără dificultăți și al doilea baraj.
Iată avionul.
-Decolăm imediat ! spune von Stauffenberg pilotului. Să dau însă un telefon.
Pătrunde în centrala aerodromului și sună la Ministerul de Război. Recunoaște glasul generalului Olbricht și rostește fraza convenită care vrea să însemne că fuhrerul a murit și că totul poate începe(planul Walkiria).

Azvârlit de un perete, Hitler e rănit la brațul și mâna dreaptă, capătă arsuri la cap, pe față.. e oarecum năucit. Pantalonii îi sunt numai zdrențe. Cere altă uniformă.
"M-a salvat providența", declară el după câteva ore.
Atentatul a făcut treisprezece victime. Supraviețuitorii se puteau felicita pentru faptul că discuția, conferința, avusese loc în baraca aceea de lemn și nu în bunker. Suflul a dezbinat-o și i-a zburat acoperișul. Explodând într-un adăpost betonat, bomba ar fi prefăcut asistența în terci.


User's Signature

Singura prietenie de preț este cea care s-a născut fără motiv (Arthur von Shendel)
Go to the top of the page
PM
+ Quote Post

Narcisa
post Feb 16 2010, 11:31 AM
Post #499


StarGazer
Group Icon
******

Group: EveningStar
Posts: 24,250
Joined: 30-December 07
Member No.: 9



E frumoasa istoria asa cum o prezinti tu, danco! Are parfum si culoare. bighug.gif emo-airkiss.gif


User's Signature

Go to the top of the page
PM
+ Quote Post

gbrgeorge
post Feb 16 2010, 12:19 PM
Post #500


SuperStar
Group Icon
*****

Group: Stars
Posts: 1,699
Joined: 14-February 10
From: Bucuresti
Member No.: 1,055



Walkiria a fost cel mai de succes atentat impotriva lui Hitler si ultimul dintr-o serie de aproape 14 (semnalate). Hitler, a fost un mare oportunist. Oricum, atentatul pus la cale colonelul von Stauffenberg daca s-ar fi petrecut cu cateva zile mai tarziu nu ar mai fi fost luat in seama de Aliati care oricum avansasera puternic pe pozitii.


User's Signature

Un cer senin ii asteapta....pe toti cei ce merg spre calea dreapta.
Go to the top of the page
PM
+ Quote Post

28 Pages V  « < 23 24 25 26 27 > » 
Reply to this topicStart new topic
1 User(s) are reading this topic (1 Guests and 0 Anonymous Users)
0 Members:

 



RSS Lo-Fi Version Time is now: 24th September 2018 - 01:16 PM
Arta si savoare www.iconcert.ro
 Vesperala Forum