vesperala

Welcome Guest ( Log In | Register )

 
Reply to this topicStart new topic
> Corbul, Edgar Allan Poe

vesperala
post Feb 9 2010, 10:10 PM
Post #1


Miradoniz
Group Icon
**********

Group: *vesperala*
Posts: 37,076
Joined: 30-December 07
From: În castel de treci prin colonade...
Member No.: 1



O să capăt o obsesie pentru poezia asta... emo-lol.gif Ce alte traduceri mai știți?


Corbul


Edgar Allan Poe


Traducere de Petre Solomon

Într-un miez de noapte crîncen, pe cînd - ostenit și lînced
Meditam peste vechi tomuri - o, uitat e tîlcul lor! -
Mi-a părut, ca-n vis, că bate cineva la ușă: „Poate
E vreun oaspe ce se-abate pe la mine-ntîmplător,
Da, un oaspe care bate-n ușa mea, încetișor."
Mi-am șoptit, încrezător.

Gîndul, vai, mă mai petrece spre acel Dechemvre rece
Cînd tăciunii păreau stafii alungite pe covor.
Zorii-i așteptam cu sete: nici un tom vreun leac nu-mi dete
Ca să uit de moartea fetei, căreia-i spuneau Lenore
Înșiși îngerii - frumoasa, luminoasa mea Lenore,
Dusă-n vecii vecilor!

Purpuriile perdele, cu foșninde catifele,
Mă făceau, ca niciodată, în adînc să mă-nfior,
Încît repetam într-una, pentru-a potoli furtuna
Inimii, zvîcnind nebună: „E vreun oaspe doritor
Să-l primesc la mine-n casă, - vreun prieten trecător.
De ce-aș fi bănuitor?"

Cînd mi-am mai venit în fire, spus-am fără șovăire:
„Domnule, sau poate Doamnă, să mă ierți, eu te implor:
Somnul îmi dădea tîrcoale, cînd bătaia dumitale
Se-auzi, atît de moale și atît de-nșelător,
C-am crezut că mi se pare..." Și-am deschis, netemător,
Beznei ce pîndea-n pridvor.

Uluit ca de-o minune, am scrutat acea genune,
Plin de vise cum n-aș crede c-a visat vreun muritor,
Însă liniștea cumplită a rămas, ca-nmărmurită.
Doar o vorbă-abia șoptită se-auzi prin ea: Lenore,
Iar ecoul îmi întoarse șoapta stranie Lenore -
Ce se stinse-ncetișor.

Întorcîndu-mă-n odaie, mistuit ca de-o văpaie,
Auzii că bate iarăși, parcă mai stăruitor.
„Ale-oblonului zăbrele sînt de vină, numai ele!
Ia să văd, și tainei grele adîncimea să-i măsor,
Liniștindu-mi pentru-o clipă sufletul fremătător....
E doar vîntul, vuitor."

Am deschis oblonu-n pripă și, cu foșnet de aripă,
Un corb falnic din vechimea sfîntă, a intrat în zbor
Și, de mine făr' să-i pese, cu-aerul unei crăiese
Sau al unui crai, purcese și se-opri, impunător,
Pe un bust al zeei Pallas, așezat peste ușcior, -
Și rămase - negru nor.

Pasărea abanosie-mi smulse din stenahorie
Tristul suflet, ce surîse văzînd chipul gînditor:
„Deși creasta ți-este cheală, tu ești plin de îndrăzneală,
Corb cumplit din vremi de fală, - spune-mi, ce nume sonor
Ți s-a dat pe Țărmul Nopții, corbule rătăcitor?"
Corbul spuse: Nevermore!

M-a uimit peste măsură ăst cuvînt la cobe-n gură
Deși nu prea avea noimă, - însă cărui muritor
I-a fost dat vreodat' să vadă cum o pasăre - de pradă
Sau de rînd - vine să șadă peste-al ușii lui ușcior,
Pe un bust al zeei Pallas și, cu glas croncănitor,
Îi răspunde Nevermore?

Proțăpit pe-acea statuie, doar atît putea să spuie,
Sufletul parcă turnîndu-și în cuvîntul izbitor.
Alte vorbe nu-i ieșiră. Penele-i încremeniră.
Atunci buzele-mi șoptiră: „Va pleca și el în zori,
Ca atîția alți prieteni și nădejdi de viitor."
Corbul spuse: Nevermore!

Uluit de potriveală, mi-am zis: „Fără îndoială
C-a deprins această vorbă auzind vreun bocitor
Care, urgisit de soartă, și-a jelit nădejdea moartă
Pînă cînd, cu vocea spartă, a ajuns, răzbit de dor,
Să repete în neștire un refren apăsător -
Trista vorbă Nevermore!"

Cum a corbului vedere încă-mi mai făcea plăcere,
Mi-am tras jilțul lîngă ușă, chiar sub bustul sclipitor.
Cufundat în catifele și în gîndurile mele,
Încercai să aflu-n ele ce vrea corbul cobitor -
Pasărea aceasta sumbră, care croncăne de zor
Numai vorba Nevermore?

Chinuit de întrebare, căutam o dezlegare
Sub ai cobei ochi de pară, mistuit de focul lor.
Stînd cu capul dat pe spate, pradă perinei bogate
Cu luciri catifelate, îmi spuneam încetișor,
Că ea n-o să mai dezmierde perina cu-al ei căpșor
Niciodată, Nevermore!

Îmi păru că-n aer suie o mireasmă de cățuie
Clătinată de arhangheli - călcau parcă pe covor!
Și strigai: „Nenorocite! Prin heruvi, Domnu-ți trimite
Vrăjile-ndelung rîvnite ca să uiți de-a ta Lenore!
Soarbe vrăjile acestea, ca să uiți de-a ta Lenore !
Corbul spuse: Nevermore!

Diavole, sau zburătoare! dar proroc, pe cît se pare,
Iadul te-a trimis, ori vîntul, pe-acest țărm îngrozitor,
În chilia mea pustie, unde groaza-i pururi vie,
Deși-o rabd cu semeție,- spune-mi, dară, te implor,
Oare-n Galaad se află vreun balsam vindecător?"
Corbul spuse: Nevermore!

„Diavole, sau zburătoare! dar proroc, pe cît se pare,
Te conjur pe Dumnezeul nostru drag, al tuturor:
Inima-mi avea-va parte, în Edenul de departe,
Să îmbrățișeze-n moarte pe sfințita-n veci Lenore, -
Pe-acea fată care poartă numele-ngeresc Lenore?"
Corbul spuse: Nevermore!

„Corb sau demon! Piei odată cu-a ta vorbă blestemată!
Te întoarce în Tărîmul Nopții, înspăimîntător!
Să nu-ți uiți vreo pană-n casă, mărturie mincinoasă
Ca și vorba ta! Mă lasă! Singur să rămîn mi-e dor!
Ia-ți din inima mea pliscul lung și rău-prevestitor!"
Corbul spuse: Nevermore!

Și de-atunci, stă ca o stană, făr' să-și miște nici o pană,
Pe-albul bust al zeei Pallas, așezat peste ușcior.
Cu-ai săi ochi ce scînteiază, pare-un demon ce visează,
Cînd a lămpii mele rază-i zvîrle umbra pe covor.
Și, legat de-această umbră, nu se mai avîntă-n zbor
Al meu suflet, Nevermore!


User's Signature

O raclă mare-i lumea. Stelele-s cuie/Bătute-n ea Ɵi soarele-i fereasta/La temniƣa vieƣii
Mihai Eminescu

Stelele-n cer, deasupra mărilor, ard depărtărilor, pùnă ce pier...

Go to the top of the page
PM
+ Quote Post

Reply to this topicStart new topic
1 User(s) are reading this topic (1 Guests and 0 Anonymous Users)
0 Members:

 



RSS Lo-Fi Version Time is now: 16th August 2018 - 03:29 PM
Arta si savoare www.iconcert.ro
 Vesperala Forum