vesperala

Welcome Guest ( Log In | Register )

2 Pages V  < 1 2  
Reply to this topicStart new topic
> poeme in proza, :)

raul
post Jun 1 2009, 09:28 AM
Post #21


StarGazer
Group Icon
******

Group: Stars
Posts: 3,952
Joined: 13-August 08
Member No.: 305



Iti voi aduce intr-o zi o piatra alba si-ti voi zice: iata lacatul apelor, deschide buchetul de lacrimi si mana ta de opal o voi lua sa piarza culorile aurorei. Un deget aluneca pe o unda, inmarmurind teama oglinzilor si lumina care de abia se mai zareste prin ocheanul de safir al noptii, o simti cum goneste dincolo de tenebrele haitelor de umbre, muntii de feriga, nava mesteacanilor - intr-o ora polara, unde, pentru tine n-a mai ramas decat zdreanta unei priviri, nostalgia unei culori.

Putin sub cer incep ascetii lumanarilor sa se iveasca in faldul mansardei. Sub ferestrele rotunde si leganate in argint ca gondolele, crepusculul straluceste prin bijuterii autentice numai pe ovalul degetului de pe frunte.

Trambitii... mugurii de arama trezesc in ecoul vostru colbul cu culcusul negru in coroana paraginita a celui din urma rege decedat.

Singur capul poetului vegheaza clatinarea de abise a oceanului, pregatirea intre sclipiri a mirajelor, si calaul, macelarind in dulapul cu oglinzi fantoma hainelor jefuite in fuga prin secole a toamnei, iata-l inapoia ta.

O pasare revine indoliata ca scrisoarea cu condoleante celui crezut numai mort. Sosesc si scartie in docurile de cherestea fiintele orizontale si decapitate ale padurii.

Asculti ingenuncherea oraselor din care ies pe furis vampirii cailor ferate, pasagerii dorm pe canapele imbibate de insomnii si vagabonzii, cu clinchetul oaselor surd, adulmeca, pe langa zidurile descojite, ca oglinzile in care nimeni nu s-a privit, namila ploilor.

Sub perdele, dupa care stravezi ghiveciul lampilor cu floarea de fosfor, naufragiaza nazarirea de femei fluide in alcovuri si prin draperia vicleana, iata, intra adolescentul cu pieptul stralucitor ca un paner de serpi, ca umbra unui cordon de medalii. In destramarea ploii am cautat profilul tau de cristal, in ganduri caldura subtiorilor si am azvarlit cu pietre in stolurile de porumbei sa dezgrop zambetul tau intalnit, doar o data, la plecarea corabiilor.

Gleznele, gleznele luand alunecarea fructelor in umbra, pantofii lunii paseau pe un acoperis de smarald cand ochii tai s-au inaltat.

Asculta tacerea cum se uzeaza in fierarii, cum se zvarcoleste in saluri. Esti atat de obosita incat o lebada iti trece in fata pleoapelor, o oglinda se infasoara pe maini, o vioara se rasuceste in glas. Nimic nu mai strabate dincolo de soapte, dincolo de taine, decat cangurii lunetelor care undeva in turnul de ecuatii ravasesc stelele. Poate de aceea beznele-s moi la pipait ca blana cangurilor, ca mana ta uitata in amintire (o manusa de antilopa), poate de aceea nu mi-am adus aminte de tine.

*

Goala dinaintea plantelor, de pe tine se rupeau toamnele jupuite de ursii albi ai lunii. In alungarea ochiului, in zugravirea lui ca un vas straveziu al visului;

Te voi iubi in varful degetelor, tiptil, cu un mers de paing pe tavanul constelatiilor.

In clipa in care ai intins mainile, padurile s-au naruit si o lacrima s-a scurs in fiecare floare.

In boschetele nevinovate, logodnicii cauta zambetul negru si un cartus zburlit in inima: iata un inceput de cadavru inutil.

As fi semet daca as avea ca muntii o frunte, batuta, ca un clopot, de cer, gleznele unse de serpi si-n fiecare bolovan, o statuie, o prastie, sau un pahar de liqueuer.

Printre lucrurile vechi, am regasit luna si peruca plesuva a padurii din prima excursie in toamna. In pieptul nebun o pasare cu ochii arsi de soare zvacnea si glasul era de funingine, strigandu-te in intuneric.

La despartire am ramas nemiscat si coclit de lacrimi ca o armura de roua. Numai despartirea ta zanganea: apoi au venit, prin noapte, camioanele grele descarcand mobilele violete ale insomniei.

A doua zi n-am mai putut sa te iubesc, balansandu-ma in dreptul pendulei si scotand limba portretului tau rupt si azvarlit pe podele.

(Stefan Roll, "Profilul de cristal", 1930)


User's Signature


"Tu nici nu știi a ta apropiere
Cum inima-mi de-adânc o liniștește,
Ca răsărirea stelei în tăcere;"
Go to the top of the page
PM
+ Quote Post

raul
post Jun 2 2009, 04:22 PM
Post #22


StarGazer
Group Icon
******

Group: Stars
Posts: 3,952
Joined: 13-August 08
Member No.: 305



Ca si laptele e un aliment complet.
Hranea poetii;
A indestulat pe pictori si fotografi;
A indopat melodiile cu nostalgii;
Gatul se intrebuinteaza la gondole.
A fost si regina.
Ar fi preferat sa fie gasca. Lipsa glasului i-a fost fatala.
Obosita de glorie, s-a retras in mijlocul lacului.
Nu-i pasa de clevetiri. Nici nu intoarce capul.
Trece ca un arivist.
La varsta ei nu se oglindeste din vanitate.
Imaginea din apa ii intretine idealul: sa ajunga submarin.
Se sustine din reproducerile din gips.

(Jacques Costin, "Lebada")


User's Signature


"Tu nici nu știi a ta apropiere
Cum inima-mi de-adânc o liniștește,
Ca răsărirea stelei în tăcere;"
Go to the top of the page
PM
+ Quote Post

raul
post Jun 3 2009, 03:24 PM
Post #23


StarGazer
Group Icon
******

Group: Stars
Posts: 3,952
Joined: 13-August 08
Member No.: 305



Traieste din romane.
Cum se innopteaza, iese haimana.
Aseara a fost iar prins asupra faptului.
La varsta lui ar putea sa inceteze cu adolescenta.
E iresponsabil. Se apleaca ca sa te zareasca luna.
Dar are si apucaturi de baba. Asista la toate inmormantarile.
Un singur plop nu inmulteste si nu imparte.
Plopii fara sot sunt foarte numerosi.

(Jacques Costin, "Plopul")


User's Signature


"Tu nici nu știi a ta apropiere
Cum inima-mi de-adânc o liniștește,
Ca răsărirea stelei în tăcere;"
Go to the top of the page
PM
+ Quote Post

raul
post Jun 4 2009, 09:16 AM
Post #24


StarGazer
Group Icon
******

Group: Stars
Posts: 3,952
Joined: 13-August 08
Member No.: 305



In odaile cu usile deschise, tarziu... nu sunt tablouri, nici albumuri cu fotografii vechi, nici carti vestejite, insa aceste toate stau in tacere, le ascult din mica odaie, la un foc de lampa. Oh! De n-as striga un cuvant in noaptea asta... si sa cad...

Am uitat cine sta aici si unde au plecat, e tarziu; pe strazi e soapta bunului-plac si a suferintelor extreme, sau nimic... si podeaua e veche, si cioturile dau senzatii de cranii; mintea cadenteaza fara sir cugetari pustii... pana ce o molecula s-a zdrobit in creier, pana ce totul spune: "Vedeti ce ati facut..."

O, mai tarziu, mai tarziu, dupa atatea aceleasi lucruri vor fi mai placute... si aceste lacrimi din noaptea aceasta nu se vor mai intelege... oh, de n-as racni un cuvant, intr-o spaima crescanda, si sa cad...

Acum de ce sa mai aprind lampa... Usa e deschisa, fereastra... in mijlocul odaii dorm in picioare, ma clatin in intunericul parasit... uitat in fondul negru al odaii... Un caine se smuceste inapoi suparat, apoi latrand; o pisica sare pe fereastra, repezindu-se indarat de asemeni... Dorm in picioare in mijlocul intunericului parasit... Un greier canta in tacere... Altfel nu a fost niciodata... pana ce soarele dezvaluie si aici o sentinela obosita a singuratatilor dispretuite.

Dimineata friguroasa cu vant... camera goala... pasind, podele suna, scriind... penita plange pe hartie... poate s-a scris - ce vremuri... ce sens... Nouri intunecosi astupa fereastra... Gardurile si lemnaria, ude... Nouri intunecosi intuneca ochii...si vrea sa ploua din nou... Ceasul s-a oprit, nu mai vrea sa insemne timpul... niste bani stau pe coltul mesei, si gandul e inchis... Nourul intunecos sta la fereastra ca o noapte de gheata.

Patul nu e strans, si hainele asteapta pe scaun... poate e tarziu... si vantul urneste incet nourul de la fereastra, pentru a pune altul.

E noaptea cand oamenii se culca si se iubesc.. cand tot orasul canta cu note de ploaie ca o veche pianola... Singur, prin casa fac versuri... Daca tot orasul plange ca o veche pianola... Ce este gandul in sine... maine ne vom duce dupa painea cea blonda, cea bruna... inainte...

(George Bacovia, "Tarziu", 1923)


User's Signature


"Tu nici nu știi a ta apropiere
Cum inima-mi de-adânc o liniștește,
Ca răsărirea stelei în tăcere;"
Go to the top of the page
PM
+ Quote Post

raul
post Jun 5 2009, 09:02 AM
Post #25


StarGazer
Group Icon
******

Group: Stars
Posts: 3,952
Joined: 13-August 08
Member No.: 305



Ii plac jocurile de noroc, de aceea se naste cu ochii inchisi.
Din lipsa unei meserii productive a devenit contemplativa. Pastreaza traditia balconului.
Totusi, ca sa treaca drept o utilitate, a adoptat ura contra soarecilor.
Iarna murmura, in fata focului, dispretul pe care i-l inspira oamenii tot anul.
Cand o atingi cu bagare de seama repeta in surdina blesteme stramosesti.
E cu totul lipsita de caracter: dupa ce fura se spala pe maini.
Si cinica: isi linge propriul ei scuipat.
Nesinceritatea ei nu a putut fi dovedita. E discreta.
Despre caine are o parere preconceputa: trebuie privit de la distanta.
Moare pe ascuns - de teama hotilor de blani.
Cand pisica nu e acasa, e prin vecini.
Cat priveste pisica cu clopotei, nici nu se gandeste sa prinda soareci.

(Jacques Costin, "Pisica")


User's Signature


"Tu nici nu știi a ta apropiere
Cum inima-mi de-adânc o liniștește,
Ca răsărirea stelei în tăcere;"
Go to the top of the page
PM
+ Quote Post

vesperala
post Jun 6 2009, 09:52 AM
Post #26


Miradoniz
Group Icon
**********

Group: *vesperala*
Posts: 37,043
Joined: 30-December 07
From: În castel de treci prin colonade...
Member No.: 1



Basm
Geo Bogza



Pe vremea când Dumnezeu și Sfântul Petru umblau pe pământ sub chipul unor moșnegi gârbovi sprijiniți în toiag și cu sandale rupte, se întâmpla să bată pe la ușile oamenilor la căderea nopții iar de multe ori erau izgoniți.

Odată i-a prins noaptea pe câmp și odată cu ea o ploaie care le-a udat veșmintele și i-a umplut de noroi. Și tot rătăcind ei, numai într-un târziu au ajuns la marginea unui sat, abia au îndrăznit să bată cu toiagul în prima poartă. Câinii mari s-au repezit să-i sfâșie, dar numaidecât s-a auzit un glas bărbătesc, întrebând cine bate. Și au răspuns:

- Oameni buni!
Atunci omul, potolind câinii, i-a poftit în casă unde nevasta și copiii abia se treziseră din somn. El a început să dea porunci, dar cu blândețe.

- Mario, ia mai pune niște vreascuri pe foc! Tudore, dă fuga la fântână după o doniță cu apă proaspătă! Ileano, ia vezi tu de o oală cu lapte!

Și le-au dat să se spele și să se șteargă cu ștergare albe și i-au ospătat și i-au pus sî doarmă într-o odaie care mirosea a gutui și busuioc.

A doua zi dimineață, iar le-au dat să se spele, i-au ospătat, le-au pus și în traistă niște mere cum nu mai văzuseră și le-au urat drum bun.

Cum au ieșit din sat, Sfântul Petru a început să se roage la Dumnezeu.:

- Doamne, fă ceva pentru oamenii aceștia, că tare ne-au primit frumos!

- Ce-ai vrea să fac, Sfinte Petre, că ai văzut că nu erau nevoiași.

- Fă ceva, fă să-și vadă măcar o dată sufletul.

- Să-și vadă sufletul, spui, Sfinte Petre?

- Da, Doamne, să-și poată vedea sufletul, așa cum vedem noi plopul acela, de acolo.

- Bine, Sfinte Petre, a spus Dumnezeu, privind gânditor satul din vale.

Iar după o vreme, din neamul acela de oameni s-a născut Mihai Eminescu.


User's Signature

O raclă mare-i lumea. Stelele-s cuie/Bătute-n ea Ɵi soarele-i fereasta/La temniƣa vieƣii
Mihai Eminescu

Stelele-n cer, deasupra mărilor, ard depărtărilor, pùnă ce pier...

Go to the top of the page
PM
+ Quote Post

raul
post Jun 6 2009, 11:32 AM
Post #27


StarGazer
Group Icon
******

Group: Stars
Posts: 3,952
Joined: 13-August 08
Member No.: 305



A muri - mi-a spus copilul - inseamna a ramane in fata aceluiasi si aceluiasi peisaj.
Atunci s-a intamplat sa-i descopar pe ingerii orbi, care macina lumini si scanteieri, amestecand tristeti si nostalgii.
(Pe neasteptate, a trecut un vechi tramvai, in el erau persoane pe care nu le-am vazut din copilarie.)
Apoi a intrat fetita, micuta si gratioasa, cu unicornul ei de carton. In mana tinea o plasa de prins fluturi patata de sange. Am inteles imediat: vaporul va porni la drum.

(Rafael Perez Estrada)


User's Signature


"Tu nici nu știi a ta apropiere
Cum inima-mi de-adânc o liniștește,
Ca răsărirea stelei în tăcere;"
Go to the top of the page
PM
+ Quote Post

raul
post Jun 7 2009, 08:56 PM
Post #28


StarGazer
Group Icon
******

Group: Stars
Posts: 3,952
Joined: 13-August 08
Member No.: 305



Iterativ si mandru, asa am vazut soarele reflectandu-se in fluviu. Pe neasteptate, un baiat a rupt-o la fuga: Unde te duci? l-am intrebat eu, curios; iar el mi-a raspuns cu simplitate: Sa prind soarele inainte de a ajunge in mare. Altfel imi va fi imposibil. Si a conchis cu intelepciune: Cand o sa-l prind, am sa suflu asupra lui si o sa se intoarca din nou pe cer; chiar daca, facand asta, am sa mi cam ard sprancenele. Am putut atunci sa aud de departe un glas nelinistit de femeie si mama: Prometeu, a strigat ea, nu te mai juca cu focul, ca o sa faci pipi in pat.

(Rafael Perez Estrada)


User's Signature


"Tu nici nu știi a ta apropiere
Cum inima-mi de-adânc o liniștește,
Ca răsărirea stelei în tăcere;"
Go to the top of the page
PM
+ Quote Post

raul
post Jun 8 2009, 06:17 PM
Post #29


StarGazer
Group Icon
******

Group: Stars
Posts: 3,952
Joined: 13-August 08
Member No.: 305



Este evocata ca o persoana extatica, fildesie si inspiratoare de poezii si de aprinse elogii. Niciodata nu s-au mai folosit atatea adjective pentru o privire, nici n-au mai existat atatea zboruri, nici pasari pentru a descrie un par impletit cu har. Fiind inrudita cu tacerea, i se atribuie cele mai obscure cuvinte pe care le poate zamisli inchipuirea. A fost straina de pasiuni. Luna n-a avut nici un fel de putere asupra ei. Nu a cunoscut dragostea si totusi a fost dorita cum n-a mai fost nimeni altcineva.
Pe seama aceleiasi fete se pune si o teribila legenda, o fabula in care se amesteca sangele cu noaptea si cu lupul.

(Rafael Perez Estrada)


User's Signature


"Tu nici nu știi a ta apropiere
Cum inima-mi de-adânc o liniștește,
Ca răsărirea stelei în tăcere;"
Go to the top of the page
PM
+ Quote Post

raul
post Jun 9 2009, 05:38 PM
Post #30


StarGazer
Group Icon
******

Group: Stars
Posts: 3,952
Joined: 13-August 08
Member No.: 305



Enervat de aceasta lunga agonie a unui veac suspect, umilit, mai mult ca totdeauna de ironica reflexiune a unui poet din veacul viitor al frumusetii, veneam spre casa intr-o noapte, tarziu, innebunit de mizeria si minciuna in care am aparut. Eram pierdut, inutil, mai ridicol ca niciodata.
Orasul mic dormea in noaptea lui...
Acasa, un plic alb, la aprinsul lampii, aparu pe podele langa usa, in tacuta odaie, unde stau de mult fara sa fi avut nici o corespondenta de nicaieri.
Am deschis plicul, si pe cartonul negru-mat era scris cu alb:
"-Vino pe podul de fier, maine la ora 3 d.m."
M-am gandit sa nu ma duc. Cum, insa, in noaptea aceea eram cu totul nimicit de viata reala, invitatia aceasta ma lasa indiferent, parandu-mi chiar un lux, bun de emotii bizare pentru altii.
A doua zi, insa, eram pe pod. Un domn si o doamna in negru; ei ma condusera repede intr-o trasura care astepta.
Trasura porni cu noi, iar ea, zambind, puse pe fata mea o masca, prin care nu vedeam nimic.
Cand ea imi ridica masca, eram intr-un salon larg, vechi, dar bine luminat; afara era noapte.
Peste putin timp, am luat totii cate o baie parfumata si, infasurati numai in cearsafuri albe, am revenit in salon.
Nici un alt om nu aparu; tot palatul dormea... trebuia sa fie mai mult de miezul noptii...
Figurile noastre erau palide si tacute, iar peste noi plutea dezgustul unui veac.
Cu un gest nervos, ei stinsera atunci lumina, si prin intunerecul adanc ridicara un oblon secret, taiat in podele, intr-un colt al salonului.
Un patrat de lumina venita din subsol aparu deodata in coltul acela al podelelor.
Prin vorbe abia soptite, cearsafurile alunecara de pe noi. Nuduri din ziua de azi...
Ea, cu parul desfacut, disparu cea dintai, in lumina patratului deschis; coborand si noi, capacul fu tras.

Un cub negru, subsol, capitonat cu catifea neagra, ne inconjura intre podele, plafon si pereti; nici o fereastra.
In plafon ardea un lampion care lasa o lumina violeta in acest cub al uitarii, iar intr-un colt al cubului, o soba ascunsa in zid alinda nudurile noastre cu o caldura molesitoare...
Noi stam culcati pe catifea neagra, sorbind arome negre, din trei pahare negre.
Ochii se priveau simpatic, aprinsi...
-Canta, zise el...
Si ea lua ghitara neagra si incepu, cu o voce stinsa, poema corbului din Edgar Poe.
Refrenul "niciodata, niciodata" se pierdea abia soptit, si ghitara tacu.
Noi beam arome negre din trei pahare negre...
-Danseaza, zise el...
Ea se ridica in lumina pala, violeta... O frumusete de linii arata o cumintenie naturala... Dansa fantastic, lenes, decandent...
Printr-o spirala, ea cazu langa noi, ca o stea in cubul negru...
Noi beam in cubul negru, in fumul tigarilor, ce ne invaluia, iar lampionul arata sfarsitul unui veac.
Eram si mai tacuti..
Deodata, lumina fu stinsa, si umbra lui Karl Marx aparu in noaptea cubului negru, cu ajutorul unei lanterne.
Un tipat isteric iesi din pieptul lor. Cu brate nervoase, ma inclestara, si o ploaie de sarutari bizare ne adormi profund in acel cub negru al uitarii...
Cu aceeasi masca fui condus a doua zi; la acelasi pod ne am despartit.
Spuneau ca maine vor pleca pentru totdeauna, si ca veacul nostru s-a sfarsit.


(George Bacovia, "Cubul")


User's Signature


"Tu nici nu știi a ta apropiere
Cum inima-mi de-adânc o liniștește,
Ca răsărirea stelei în tăcere;"
Go to the top of the page
PM
+ Quote Post

raul
post Jun 10 2009, 12:36 PM
Post #31


StarGazer
Group Icon
******

Group: Stars
Posts: 3,952
Joined: 13-August 08
Member No.: 305



...Apoi a venit linistea punand in fiecare oglinda o lebada neclintita si tic-tac-ul pamantului nu s-a mai auzit.
Landourile de aur s-au tavalit in noroiul unde gainile mai cauta si azi boabele de porumb, care erau pe vremuri ochii domnitelor albastre.
O mana umbla prin legaturile astrale de chei, cealalta presara pe ceasornice cenusa.
In pasul tau a mai ramas un ecou, ca o prastie de matase din luptele sterile si panoplia se apleaca deasupra memoriei, cand pantofii din secolul Regelui-Soare alearga printre stilele si flacoane cu otravuri verzi.
In clopotul cald al subtiorilor, in anotimpul de bronz, mi-am pierdut sarutarile reci - pe care le mai caut in febra ca fluturii de gheata pe respiratie.
Ca un clinchet si o macelarie ireala de sabii, degetele imi treceau prin parul ravasit de flacari si ma inchipuiam in fata oglinzii, o lava stinsa dintr-o amfora izbucnind un incendiu negru.
Ondulatiile singurului tau inel sclipeau pe tampla. Pe tampla unde a ramas o cicatrice, un degetar al revolverului uitat printre hartiile din sertar, sa fumege ca un crin negru de fier.
In amintire de indepartezi ca o fereastra in naufragii, si te am inchiouit vazuta intr-un parc de sidef unde-ti vorbeam dupa gratii, iar miscarile tale erau ortopedice si nimic nu intelegeai.
Noaptea trecea sub mine vijelioasa ca fluviile din munti sub parapete si stiu ca am alunecat in cristal. Voi reveni? Poate la o ora de dimineata cand iti vei indrepta o bucla printre oglinzile intredeschise in neant.

(Stefan Roll, "Aleea de trepte")

Edited by raul: Jun 10 2009, 12:38 PM


User's Signature


"Tu nici nu știi a ta apropiere
Cum inima-mi de-adânc o liniștește,
Ca răsărirea stelei în tăcere;"
Go to the top of the page
PM
+ Quote Post

2 Pages V  < 1 2
Reply to this topicStart new topic
1 User(s) are reading this topic (1 Guests and 0 Anonymous Users)
0 Members:

 



RSS Lo-Fi Version Time is now: 18th February 2018 - 11:43 PM
Arta si savoare www.iconcert.ro
 Vesperala Forum