Giurgiu Cosmin

Abatele Jean de Heidenberg, care va fi mai cunoscut sub numele de abatele Trithème, s-a născut pe 2 februarie 1462 la Tritthenheim. Începând cu anul 1480 a urmat cursurile faimoasei universităţi din Heidelberg. A obţinut un certificat de pauperitate care l-a scutit de plata studiilor. Aici a întâlnit spirite de aceiaşi factură, avide de cunoaştere şi deschise din punct de vedere spiritual. A întemeiat, împreună cu Jean de Dalberg şi Rudolph Huesmann o societate secretă pentru studiul astrologiei, magiei numerelor, limbilor şi matematicii. Cei trei îşi aleg pseudonime pentru a marca trecerea din planul profan în cel ezoteric. Jean de Dalberg devine Jean Camerarius, Rudolph Huesmann devine Rudolf Agricola, iar Jean de Heidenberg devine Jean de Trithème. Pseudonimele nu sunt alese deloc la întâmplare, dar baza pe care este făcută alegerea nu este cunoscută, fiind evident doar faptul că, în pseudonimele alese figurează cifra trei. Societatea înfiinţată de cei trei este numită semnificativ Sodalitas Celtica, Confreria Celtică. Celor trei li-se alătură evreul Paul Ricci care îi învaţă kabbala. Pe 2 februarie 1482, ziua în care îşi aniversa vârsta de douăzeci de ani, Jean de Trithème se călugăreşte la mănăstirea de benedictini Saint-Martin-de-Spanheim. Va deveni mai târziu abate de Spanheim, iar mai apoi de Wurtzburg. Pietatea sa creştină nu a fost pusă niciodată sub semnul întrebării. Tocmai această credinţă adevărată îl va apăra de unele ispite atunci când se va arăta atras de alchimie şi chiar magie. Acest interes pentru cele două arte, a fost cel a unui om de ştiinţă dezinteresat care nu caută pentru sine, nici bogăţie nici putere. Trithème a întemeiat, la mănăstirea Saint-Martin, cea mai bogată bibliotecă din Germania, alcătuită în mare parte din manuscrise. Nu se împăca cu cărţile imprimate, recent inventate, pe care le găsea vulgare. Alcătuirea acestei biblioteci la costat o adevărată avere. Şi-a continuat studiile şi cercetările, în paralel cu munca de erudit şi de istoric. S-a apucat de cercetări absolut ciudate. Cercetări despre care a făcut imensa greşeală de a scrie unor persoane prea vorbăreţe şi invidioase, care s-au răzbunat şi i-au făcut rău. Cercetările sale se refereau la un procedeu ce permitea hipnotizarea oamenilor de la distanţă, prin telepatie, cu ajutorul manipulării unor cuvinte. Lingvistica, matematica, kabbala şi parapsihologia se întrepătrundeau într-un mod curios în cercetările sale. Rezultatele cercetărilor sale le-a strâns într-o carte în opt volume, numită Steganografia. Cele opt volume cuprindeau secretele unei puteri incredibile. Manuscrisul complet al acestei cărţi a fost distrus prin ardere, din ordinul electorului Philip, acest conte palatin a găsit în biblioteca tatălui său cartea şi îngrozit de conţinutul ei a hotărât să o distrugă. Nici un exemplar complet al acestei cărţi nu a scăpat. În acest fel, o fatalitate a făcut să piară manuscrisul original care conţinea cheia celor trei mari puteri. Cu toate acestea, există un manuscris fragmentar care acoperă o mare parte din conţinutul întregului. Dar ce cuprindea Steganografia? Cred că cel mai în măsură să răspundă la această întrebare rămâne Trithème însuşi. Iată mai jos o mărturisire de a lui. „Într-o zi din anul 1499, după ce am visat atâta timp să descopăr secrete necunoscute încă, convins de acum că ceea ce căutam nu era posibil, mă duceam la culcare, simţindu-mă ruşinat că împinsesem nebunia până la limita imposibilului. În timpul nopţii (în vis), cineva a venit la mine şi mi-a spus pe nume: Trithème, mi-a zis el, să nu crezi că ai avut zadarnic toate acele gânduri. Deşi ceea ce cauţi nu-ţi stă nici ţie, nici altui om, în putere, va deveni posibil. Învaţă-mă, am cerut eu, ce trebuie să fac ca să reuşesc? Atunci mi-a dezvăluit tot misterul şi mi-a demonstrat că nimic nu era mai uşor.” Să remarcăm în treacăt că acel cineva care l-a vizitat a folosit pseudonimul, nu numele. Trithème şi-a reluat munca cu mai multă îndârjire decât înainte şi iată propria relatare cu privire la ce a descoperit: „Vă asigur că această operă prin care vă dezvălui anumite secrete şi mistere prea puţin cunoscute vă va lăsa impresia tuturor, chiar şi celor mai ignoranţi, că ar cuprinde fapte umane, admirabile şi incredibile, având în vedere că nimeni nu a scris sau vorbit despre ele înaintea mea. Prima carte conţine şi înfăţişează peste o sută de modalităţi de a scrie în secret şi fără suspiciuni tot ce vreţi voi, şi asta în orice limbă cunoscută, fără ca cineva să poată bănui ce cuprinde, şi asta fără metateză sau transpunerea literelor, şi fără teama sau îndoiala că secretul va putea fi cunoscut vreodată de altcineva decât cel pe care îl voi fi învăţat în mod misterios această ştiinţă, sau acela căruia îi va fi transmis, de asemenea, cabalistic. Pentru că toate parolele şi cuvintele folosite sunt simple şi familiare, şi nu trezesc suspiciuni, nimeni, oricât de experimentat ar fi, nu va putea descoperi secretul meu, lucru ce li se va părea tuturor admirabil, iar ignoranţilor, ceva imposibil. În cartea a doua, voi vorbi despre aspecte şi mai minunate care se aseamănă cu unele mijloace, datorită cărora îmi pot impune, cu siguranţă, voinţa faţă de oricine va descifra sensul ştiinţei mele, oricât de departe s-ar afla, chiar la o sută de leghe de mine, şi asta fără să pot fi bănuit că am recurs la semne, figuri sau caractere oarecare, iar, dacă mă folosesc de un mesager şi acesta este prins pe drum, nici o rugăminte, ameninţare sau promisiune, sau chiar violenţă, nu-l vor putea constrânge să dezvăluie secretul meu pentru că nu va şti nimic despre acesta; de aceea, nimeni, oricât de priceput ar fi, nu va putea descoperi secretul. Şi îmi stă în putere să fac toate acestea fără greutate, atunci când voi vrea eu, fără ajutorul nimănui sau al unui mesager, chiar cu un prizonier închis într-un loc oricât de adânc, păzit de un gardian oricât de atent.” Iată pretenţiile sale formidabile. Să ne închipuim pentru un moment că ar fi fost complet adevărate, ce sursă de putere, ce sursă de cunoaştere. Cel sau cei care ar fi deţinut aceste tehnici secrete ar fi condus, din umbră istoria. Majoritatea biografilor abatelui Trithème afirmă rezervaţi că acesta nu a găsit nimic şi-şi făcea doar iluzii. Dar mai există şi din cei care tind să creadă că Trithème făcuse într-adevăr o descoperire formidabilă, că a greşit vorbind de ea şi că distrugerea cărţii sale este proba că nu se înşală.

Minunata legendă a celor Nouă Necunoscuţi are la bază o tradiţie care poate să ne dovedească încă o dată, dacă mai era nevoie, că în alte timpuri, în alte civilizaţii a existat nu o absenţă a ştiinţei, ci doar o punere a ei la secret. Tradiţia celor Nouă Necunoscuţi urcă până la împăratul Asoka, cel care a domnit în India din anul 273 a.C. Era nepotul lui Chandragupta, primul care a unit India. Plin de ambiţie, ca şi strămoşul său a cărui misiune a dorit să o ducă la capăt, el a pornit la cucerirea ţinuturilor din jurul imperiului său. În lupta pentru cucerirea ţinutului Kalinga, întins de la actuala Calcutta până la Madras, a avut loc o bătălie foarte sângeroasă. Kalinganezii rezistară şi pierdură o sută de mii de oameni în bătălie. Vederea acestei mulţimi masacrate l-a tulburat profund pe împăratul Asoka. Căpătă pentru totdeauna oroare de război. Renunţă să continue integrarea ţinuturilor nesupuse în imperiul său, declarând că adevărata cucerire constă în a câştiga inima oamenilor prin legea datoriei şi a pietăţii, şi că doreşte ca toate fiinţele însufleţite să se bucure de siguranţă, de liberă exprimare, de pace şi fericire. Convertit la budism, Asoka, prin pilda propriilor sale virtuţi, a răspândit această religie prin toată India şi în tot imperiul său, care se întindea până în Malaezia, Ceylon şi Indonezia. Apoi budismul ajunse în Nepal, Tibet, China şi Mongolia. Asoka respecta însă toate credinţele religioase. Propovădui vegetarianismul, făcu să dispară alcoolul şi sacrificiile animale. Se spune că, lămurit în privinţa ororilor războiului, împăratul Asoka a vrut să le interzică pentru totdeauna oamenilor folosirea dăunătoare a inteligenţei. Sub domnia lui, ştiinţa naturi, trecută şi viitoare, devine secretă. Cercetări mergând de la structura materiei până la tehnicile de psihologie colectivă se vor disimula de acum înainte timp de douăzeci şi două de secole îndărătul chipului mistic al unui popor pe care lumea îl crede preocupat doar de extaz şi supranatural. Împăratul Asoka întemeiază cea mai puternică societate secretă de pe pământ: aceea a celor Nouă Necunoscuţi. Ce urmăresc cei nouă necunoscuţi? Care este misiunea lor? Probabil că prin activitatea lor nu doresc să lase să cadă în mâini profane mijloace care ar putea duce la distrugerea întregii omeniri. De asemenea să continue cercetările benefice pentru omenire. Această societate secretă s-ar reînnoi prin cooptare, iar scopul ei ar fi păstrarea şi prezervarea secretelor tehnice venite din trecutul îndepărtat. Manifestările celor Nouă Necunoscuţi sunt rare, dar nu inexistente. În cursul istoriei au fost momente când au ieşit în lumină, dar aceste momente au trecut de cele mai multe ori neobservate de cei mulţi. Prima vulgarizare a legendei celor Nouă Necunoscuţi s-a petrecut în 1927, o dată cu publicarea cărţii lui Talbot Mundy, care a făcut parte timp de douăzeci şi cinci de ani din poliţia engleză din Indii. Cartea lui este la jumătatea drumului dintre ficţiune şi realitate, fiind un roman anchetă. Cei Nouă Necunoscuţi ar folosi un limbaj sintetic. Fiecare din ei ar fi în posesia unei cărţi mereu rescrise şi conţinând expunerea amănunţită a unei ştiinţe. Prima carte ar fi consacrată tehnicilor de propagandă şi de război psihologic. De departe cea mai primejdioasă dintre toate ştiinţele, prin controlul gândirii mulţimilor ar permite stăpânirea întregii lumi. A doua carte ar fi consacrată fiziologiei. Ea ar furniza în special mijlocul de a ucide un om prin o simplă atingere, moartea survenind prin inversiunea influxului nervos. A treia ar studia microbiologia şi îndeosebi coloizii de protecţie. A patra ar trata despre transmutaţia metalelor. E posibil ca anumite tehnici alchimice să îşi aibă originea tocmai în aceste ultime cărţi prezentate. A cincea ar conţine studiul tuturor mijloacelor de comunicare, terestre şi chiar extraterestre. A şasea ar conţine secretele gravitaţiei. A şaptea ar fi cea mai vastă cosmogonie concepută de omenire. A opta ar trata despre lumină. A noua ar consacrată sociologiei, ar da regulile de evoluţie a societăţilor şi ar permite să li se prevadă declinul. Acestea ar fi cele nouă ştiinţe cărora s-ar consacra cei Nouă Necunoscuţi, la adăpost de agitaţiile religioase, sociale şi politice. Cei Nouă Necunoscuţi încarnează imaginea ştiinţei senine, a ştiinţei cu conştiinţă. Stăpână pe soarta omenirii, dar abţinându-se să-şi folosească propria putere, această societate secretă este cel mai frumos omagiu adus libertăţii nobile. Vigilenţi în sânul gloriei lor ascunse, aceşti nouă oameni privesc cum se fac, se desfac şi se refac civilizaţiile, mai puţin indiferenţi decât toleranţi, gata să sară în ajutor, dar totdeauna în ordinea tăcerii care este măsura măreţiei umane. Legenda celor Nouă Necunoscuţi, mit sau realitate? Mit superb în orice caz, venit din vremuri străvechi şi posibil resac al viitorului.

Într-o dimineaţă senină a anului 1622, parizienii treziţi mai devreme, descoperiră pe zidurile caselor nişte afişe ciudate redactate astfel: „Noi deputaţii din colegiul principal al Fraţilor de Roza-Cruce, am ales şedere văzută şi nevăzută în acest oraş, din îndurarea Celui de Sus către care se îndreaptă inima Celor Drepţi, spre a-i salva pe oameni, semenii noştri, din greşeală de moarte.” Mulţi au considerat această întâmplare drept o simplă glumă, dar nu era deloc aşa ceva. Serge Hutin, a scris despre acest subiect cât se poate de serios. El spunea: „Li se atribuiau Fraţilor de Roza-Cruce următoarele taine: transmutaţia metalelor, prelungirea vieţii, cunoaşterea a ce se întâmplă în locuri îndepărtate, aplicarea ştiinţei oculte la descoperirea celor mai ascunse obiecte.” Dacă suprimăm termenul „ocult” ne aflăm în faţa puterilor pe care le posedă ştiinţa modernă sau pe care pretinde că le va atinge în curând. Legenda care circula încă dinainte de apariţia acestor afişe, societatea Roza-Cruce pretindea că puterea omului asupra naturii şi a lui însuşi avea să devină infinită, că nemurirea şi controlul forţelor naturale îi erau la îndemână şi că tot ce se petrece în univers i-ar putea fi cunoscut. Poate părea orgolios şi absurd, dar nu e nimic absurd aici, iar progresele ştiinţei au justificat şi demonstrat în parte aceste visuri. Acest apel ar putea fi afişat, din nou, în limbaj modern pe zidurile Parisului sau ar putea foarte bine apărea într-un cotidian, câţi am lua în serios acest lucru?

Ce a mai rămas din miile de manuscrise ale bibliotecii din Alexandria întemeiate de Ptolemeu Soter, din acele documente de neînlocuit şi pentru totdeauna pierdute despre ştiinţa antică? Unde este cenuşa celor 200000 de lucrăriale bibliotecii din Pergam? Ce s-a întâmplat oare cu colecţiile lui Pisistrate de la Atena, cu documentele venerabile ale Templului din Ierusalim şi cu aceea a sanctuarului din Memphis? Ce comori conţineau miile de cărţi care au fost arse în anul 213 a.C din porunca împăratului Tchu-Huang-ti dintr-o pricină pur politică? Oare toate aceste distrugeri, toate aceste pierderi incomensurabile au fost întâmplătoare? Am exagera dacă ne-am gândi că în toate veacurile cineva a urmărit, şi în mare parte a şi reuşit, distrugerea sistematică a unor manuscrise, documente şi scrieri care poate ar fi făcut lumină în întunericul civilizaţiei noastre? E posibil ca totul să fie o fatalitate a hazardului. În aceste condiţii, ne aflăm faţă de lucrările antice ca dinaintea ruinelor unui templu din care au rămas doar câteva pietre. Putem într-adevăr reconstitui poate întregul, dar examinarea atentă a acestor fragmente şi inscripţii ne lasă să întrezărim nişte adevăruri prea adânci ca să le atribuim numai intuiţiei Celor Vechi. Ne place să ne mândrim cu gradul nostru de civilizaţie şi cultură, considerăm că suntem superiori altor civilizaţi, sau cel puţin a celor dinaintea noastră, suntem atât de siguri de faptul că noi am descoperit primi anumite lucruri, încât ignorăm dovezile care ne demonstrează mai tot timpul că „nou nu e decât ceea ce a fost uitat”. Gândindu-ne doar la faptul că din marele număr de manuscrise şi documente antice şi chiar medievale la noi a ajuns doar o mică parte, şi că din acelea foarte puţine sunt publicate şi accesibile, putem concluziona că mândria şi superioritatea noastră se bazează de fapt pe necunoaştere şi ignoranţă. Cu ceea mai mare parte a cunoştinţelor celor vechi pierdute, sau cel puţin ascunse marelui public, cred că ar trebui să devenim mai modeşti, şi să mărturisim asemenea marilor oameni, Galileo sau Newton, că dacă am urcat atât de sus, e fiindcă ne aflăm pe umerii unor uriaşi. Attebury un contemporan a lui Newton, scria: Modestia ne învaţă să vorbim cu respect la adresa Celor Vechi, mai ales dacă nu le cunoaştem perfect lucrările. Newton care le ştia aproape pe de rost, avea pentru ei cel mai mare respect şi-i considera bărbaţi de geniu şi cu spirit superior, care-şi duseseră descoperirile de tot felul mult mai departe decât ni pare nouă în prezent, din ce-a mai rămas din scrierile lor. Sunt mai multe lucrări antice pierdute decât păstrate şi poate noile noastre descoperiri nu valorează cât anticele noastre pierderi.